MODULUL 1

CONSILIEREA ŞI ORIENTAREA ÎN CARIERĂ

Savickas (1999): Activităţile de orientare trebuie să vizeze educarea tinerilor pentru

independenţă şi flexibilitate în 5 domenii de competenţă:
• Cunoştinţe despre sine;
• Informaţii ocupaţionale;
• Luare a deciziilor;
• Planificare;
• Rezolvare de probleme

Aceste competenţe permit exercitarea unui control activ asupra propriei dezvoltări şi asigură
flexibilitate în managementul carierei.

INTERVENTII

Orientare în carieră = program sistematic în care, prin îmbinarea cunoştinţelor teoretice cu

experienţa practică, se urmăreşte facilitarea dezvoltării şi a managementului carierei personale.
Consiliere în carieră = intervenţie psihologică, în care persoana, prin intermediul unor
intervenţii de suport, îşi dezvoltă resurse personale pentru a-şi stabili, implementa şi ajusta
planurile de viaţă, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.
Educaţia pentru carieră = intervenţie educaţională de dezvoltare, în avans, a deprinderilor şi
abilităţilor necesare tinerilor pentru progresul educaţional şi profesional

1. ORIENTARE ÎN CARIERĂ
• Conceptul de orientare în carieră este termenul care acoperă gama cea mai largă de activităţi,
de la informare şi evaluare, la consiliere şi educaţie pentru carieră şi devine astfel “conceptul
umbrelă” pentru activităţile din acest domeniu

• Orientarea pentru carieră (career guidance) ca un program sistematic în care, prin îmbinarea
cunoştinţelor teoretice cu experienţa practică, se urmăreşte facilitarea dezvoltării şi al
managementului carierei personale.

• Activităţile de orientare în carieră se întind de la prelegeri despre diverse ocupaţii, la work-

shop-uri pe teme de carieră, interviuri realizate cu diverşi invitaţi, discuţii de grup, vizite la
diverse locuri de muncă, studiul unor documente scrise, jocuri de rol, realizarea de colecţii de
informaţii şi imagini despre diverse locuri de muncă şi profesii, realizare de CV-uri şi scrisori
de intenţie, consultarea specialiştilor în domeniul pieţei forţei de muncă

2. CONSILIEREA IN CARIERA

Consilierea în carieră vizează dezvoltarea abilităţilor unei persoane sau grup de persoane pentru
rezolvarea unei probleme specifice legate de carieră (indecizie, anxietate legată de carieră,
insatisfacţie academică, plan de carieră etc.). Consilierea în carieră este în esenţă o intervenţie
psihologică, în care persoana, prin intermediul unor intervenţii de suport, îşi dezvoltă resurse
personale pentru a-şi stabili, implementa şi ajusta planurile de viaţă, atât pe termen scurt cât şi pe
termen lung

3. EDUCATIA PENTRU CARIERA

• Educaţia pentru carieră reprezintă o intervenţie educaţională de dezvoltare, în avans, a

deprinderilor şi abilităţilor necesare tinerilor pentru progresul educaţional şi profesional.

• Programele de educaţie pentru carieră cuprind mai multe componente care vizează
dezvoltarea tinerilor pentru managementul activ al propriei cariere.
• Componentele esenţiale ale unui program de educaţie pentru carieră sunt:

o Autocunoaşterea,

o Explorarea educaţională şi ocupaţională

o Planificarea carierei (conţinutul variază însă în funcţie de contextul educaţional

specific)

• Componente

1. Autocunoaşterea - facilitarea dezvoltării personale şi a conştiinţei de sine;

2. Dezvoltarea capacităţii de decizie – a ajuta elevii să rezolve probleme şi să ia decizii;
3. Educarea flexibilităţii - oferirea de experienţe complexe şi variate şi
conştientizareanecesităţii de schimbare ca modalitate de a face faţă tranziţiilor (în
special dinspreşcoală spre profesie);
4. Conştientizarea oportunităţilor - dobândirea capacităţii de cercetare activă,
procesarecritică şi utilizare a informaţiei

• Implementarea unui program de educaţie pentru carieră în şcoală poate lua diferite forme:
a) curriculum de educaţie pentru carieră inclus în curricula şcolară ca obiectdistinct de
studiu;

b) curriculum extins în care educaţia pentru carieră, alături de alte teme saumodule de
educaţie este inclus în curricula şcolară ca obiect de studiu distinctde celelalte materii
(de exemplu, curricula de educaţie personală, socială şieducaţie pentru sănătate, din
marea britanie);

c) curriculum integrat în curricula şcolară, transdisciplinar (se tratează elementede

educaţie pentru carieră în domeniul fiecărei materii);

d) modul extra-curricular, în care educaţia pentru carieră se oferă în afaracurriculumului

şcolar
• Elementele comune ale intervenţiilor de asistare a carierei:

1. Expunere la informaţii ocupaţionale;

2. Clarificarea aspiraţiilor vocaţionale;
3. Furnizarea de structuri cognitive integrative, de organizare a informaţiei despresine,
ocupaţii şi a relaţiei dintre ele;
4. Suport social în explorarea propriei persoane şi a traseelor educaţionale şi profesionale

COSTURILE INDECIZIEI VOCAŢIONALE ŞI A MANAG DEFICITAR AL CARIEREI

• Creştere în rata şomajului duce la o creştere la
o Ratei omuciderilor (6,7%)
o Ratei violenţei (3,4%)
o Ratei actelor delincvenţiale (2,4%)
• Instabilitatea pieţei muncii afectează starea de sănătate a oamenilor (atacuri de cord;stress)
• Instabilitatea pieţei muncii duce la o creştere a incidenţei abuzului de substanţe, a violenţei şi
anumărului de abandonuri şi divorţuri
• Principalele mecanisme care permit prevenţia dezechilibrelor de pe piata muncii ţin de:
o Capacitatea de alegere realistă a şcolii şi profesiei, conform intereselor, abilităţilor
şivalorilor personale, dar şi ţinând cont de realităţile de pe piaţa muncii;

o Capacitatea de anticipare a schimbărilor ce urmează să aibă loc în

domeniulprofesiilor şi dobândirea unei viziuni flexibile asupra construcţiei carierei, în
care seinclud ca etape necesare tranziţiile (schimbarea poziţiei ocupate în cadrul
aceluiaşiloc de muncă, schimbarea locului de muncă, pensionarea, mutarea din
localitate etc);

o Evaluarea corectă a potenţialului profesional al forţei de muncă disponibile

şivalorificarea abilităţilor transferabile prin dirijarea către domeniile profesionale
careoferă o şansă de reintegrare în muncă

o Alte activităţi complementare, cum sunt: selecţia, recrutarea, evaluarea sau formarea
profesională

Modulul 2
 PERSPECTIVE TEORETICE MAJORE ÎN PSIHOLOGIA VOCAŢIONALĂ

1. TEORIA CORESPONDENŢEI PERSOANĂ-MEDIU (HOLLAND)

• Teoria alegerii carierei a lui Holland – denumită și teoria personalistă
• Este o teorie structurală pentru că încearcă să organizeze informaţia vastă despre oameni şi
ocupaţii şi este interactivă întrucât consideră comportamentul uman şi cariera ca fiind
rezultatul interacţiunii permanente dintre persoană şi mediu

Teoria lui Holland sugerează că:

• Persoanele şi mediile de muncă pot fi categorizate în 6 tipuri (realist, investigativ, artistic,
social, întreprinzător şi convenţional; RIASEC).
• Persoanele tind să caute medii de muncă ce le vor permite implementarea caracteristicilor
personalităţii lor vocaţionale.
• Comportamentul vocaţional (opţiunea educaţională și vocaţională, stabilitatea
vocaţională, performanţa, competenţa profesională, comportamentul social şi
susceptibilitatea la influenţă) este rezultatul interacţiunii dintre tipurile de personalitate şi
mediu

1. TIPURILE DE PERSONALITATE

DEZVOLTAREA TIPURILOR
 • Dezvoltarea tipurilor propusă de Holland ia în considerare interacţiunea dintre factorii
personali şi cei culturali. Tipurile sunt considerate a fi produsul interacţiunii dintre
factorii culturali şi personali ce caracterizează o anumită persoană. Grupul, ereditatea,
părinţii, clasa socială, cultura şi mediul fizic în care trăieşte o persoană furnizează o
anumită experienţă pe baza căreia persoana învaţă mai întâi să prefere unele activităţi
altora. Aceste preferinţe devin cu timpul interese ce duc la formarea unor anumite
competenţe, iar în final, aceste interese şi competenţe creează o dispoziţie personală
particulară care determină modalitatea de gândire, percepţie şi manifestare
comportamentală

SOCIAL: ex. a ajuta persoanele în probleme personale

REALIST:ex. a utiliza diverse maşini şi utilaje

• Preferinţa pentru anumite activităţi în copilărie este determinată pe de o parte de factori

genetici, iar pe de altă parte de experienţele timpurii ale copiilor

o Chiar dacă atitudinea părinţilor corelează în mai mică măsură cu interesele

copiilor, tipul parental creează un anumit gen de oportunităţi şi de asemenea
impune anumite limitări ale experienţelor

• Cu timpul aceste preferinţe devin interese bine definite pe baza cărora copiii obţin atât
satisfacţii personale cât şi recompense din partea celorlalţi. Diferenţierea şi cristalizarea
în timp a acestor interese duc la dezvoltarea anumitor competenţe şi la formarea unui
sistem asociat de valori.

• Această înlănţuire de evenimente conduce la definirea anumitor dispoziţii şi dezvoltarea

unui tip de personalitate predispusă spre formarea unor abilităţi şi exercitarea unor
atitudini şi comportamente caracteristice
CARACTERISTICILE TIPURILOR

• Tipul realist (R) se caracterizează prin tendinţa de a se îndrepta spre acele activităţi care
presupun manipularea obiectelor şi instrumentelor. Posedă aptitudini manuale, mecanice
sau tehnice şi este satisfăcut de acele medii profesionale care necesită un nivel optim de
dezvoltare a acestor aptitudini (şofer, aviator, operator, fermier etc).

• Tipul investigativ (I) se distinge prin apetit deosebit pentru cercetare, investigare sub
diverse forme şi în cele mai diferite domenii (biologic, fizic, social, cultural etc.). Are de
obicei abilităţi matematice şi ştiinţifice şi preferă să lucreze singur pentru rezolvarea de
probleme (medic, chimist, matematician, biolog etc).
• Tipul artistic (A) manifestă atracţie spre activităţile mai puţin structurate, care presupun o
rezolvare creativă şi oferă posibilitatea de autoexpresie. Persoanele artistice sunt
înzestrate cu abilităţi artistice şi imaginaţie (muzician, pot, sculptor, scriitor etc).

• Tipul social (S) este interesat de activităţi care implică relaţionare interpersonală. Preferă
astfel să ajute oamenii să-şi rezolve problemele sau să-i înveţe diverse lucruri, decât să
realizeze activităţi care necesită manipularea unor unelte sau maşini (profesor, consilier,
terapeut etc).

• Tipul întreprinzător (E) preferă să lucreze în echipă, însă în primul rând cu scopul de a
conduce, a dirija, a ocupa locul de lider. Evită activităţile ştiinţifice sau domeniile care
implică o muncă foarte dificilă, preferându-le pe acelea care îi pun în valoare abilităţile
oratorice şi manageriale (manager, agent vanzări etc).

• Tipul convenţional (C) se îndreaptă spre acele activităţi care se caracterizează prin
manipularea sistematică şi ordonată a unor obiecte într-un cadru bine organizat şi definit.
Are abilităţi secretariale şi matematice ceea ce îl face potrivit pentru activităţi
administrative. Tipul convenţional reuşeşte să se adapteze cu dificultate la situaţiile cu
grad ridicat de ambiguitate şi care nu au descrise cerinţe clare (secretar, bibiotecar,
funcţionar public etc).
PATTERNURI

Nu există tipuri pure de personalitate, iar focalizarea doar pe apartenenţa la una din aceste tipuri
neglijează diferenţele individuale -> este utilă considerarea patternului de personalitate al
individului, dat de profilul de similaritate cu fiecare dintre cele 6 tipuri. -> patternul este format
dintr-un tip dominant şi tipuri secundare
Identificarea patternului de personalitate se poate realiza prin:

1. Metode cantitative

➢ Inventarul de Preferinţe Vocaţionale

➢ Căutarea Auto-Direcționată
➢ Inventarul Intereselor Puternice

2. Metode calitative

- Evaluarea calitativă presupune utilizarea datelor interviului în compararea preferinţelor

educaţionale şi vocaţionale ale persoanei cu ocupaţii considerate a fi reprezentative
pentru cele 6 tipuri

3. Combinaţii ale metodelor cantitative şi calitative.

2. TIPURILE DE MEDII OCUPAŢIONALE/ EDUCATIONALE

• Persoanele cu patternuri de personalitate asemănătoare tind să se asocieze, să se înconjoare

cu obiecte corespunzătoare activităţii lor şi să se orienteze spre probleme care se află pe linia
intereselor şi abilităţilor lor.
• Fiind influenţate de persoanele care le compun, mediile ocupaţionale vor exercita la rândul
lor o influenţă asupra acestora, oferindu-le un arsenal specific de oportunităţi şi
responsabilităţi. Prin urmare, mediile vor favoriza dezvoltarea indivizilor care se pot integra
în mediul respectiv, având caracteristici comune cu acesta.
• Există, aşadar, şase tipuri de medii – Realist, Investigativ, Artistic, Social, Întreprinzător (E)
şi Convenţional (RIASEC)
o Conform ipotezei congruenţei, aşa cum am specificat anterior, pentru succesul în
carieră este nevoie de o congruenţă dintre tipul de personalitate vocaţională şi mediul
occupational
1.3. APLICAŢII ALE TEORIEI
Modelul teoretic creat de Holland, precum şi instrumentele de evaluare elaborate permit:
a)identificarea intereselor persoanei;
b)predicţia congruenţei locului de muncă cu persoana;
c)identificarea unor locuri de muncă compatibile cu persoana
d)identificarea unor profile de risc pentru probleme de carieră
e)analiza conflictului vocaţional şi a distanţei dintre opţiunile de carieră
f)estimarea stabilităţii în timp a aspiraţiei vocaţionale
g)explorarea surselor de frustrare în cazul insatisfacţiei la locul de muncă

2. ABORDĂRI ALE CARIEREI DIN PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII

2.1. TEORIA CICLURILOR DE DEZVOLTARE ŞI A CADRULUI DE VIAŢĂ
(LIFE SPAN, LIFE SPACE; SUPER)
• Cariera = parcursul de viaţă al unui individ care se confruntă cu o serie de sarcini de
dezvoltare pe care încearcă să le abordeze astfel încât să devină acel tip de persoană pe care
el îl valorizează. Datorită schimbărilor care apar atât la nivelul sinelui cât şi la nivelul
situaţiilor, acest proces de potrivire nu este niciodată finalizat.

• Include elemente developmentale - considerarea aspectului longitudinal al carierei, elemente

contextuale - adică recunoaşterea multiplelor roluri pe care persoana le îndeplineşte în fiecare
din etapele vieţii şi conceperea carierei ca unul din rolurile pe care le îndeplineşte o
persoană pe parcursul vieţii

• Ideea centrală = dezvoltarea vocaţională este un proces ce implică o serie de decizii

succesive, unde opţiunea vocaţională este momentul culminant al deciziilor şi reprezintă
implementarea concepţiei de sine a persoanei. Combinarea simultană a mai multor roluri de
viaţă constituie un anumit stil de viaţă, iar combinarea secvenţială a acestora structurează
spaţiul de viaţă (life space) şi constituie un ciclu de viaţă (life cycle). Structura totală care
rezultă este un pattern de carieră
ETAPE ALE DEZVOLTĂRII VOCAŢIONALE
• Etapa de creştere, în copilăria timpurie, şi trecând prin etapa de explorare, stabilizare şi
menţinere a carierei şi în final dezangajarea sau retragerea, la vârste înaintate. Trecerea de la
un stadiu la altul, ceea ce poartă denumirea de “maxi-cicluri”, este secondată de reluarea
anumitor cicluri, denumite în acest context “mini-cicluri”: ciclul de creştere, explorare şi
stabilizare
• Maturitatea vocaţională a persoanei, adică măsura în care persoana poate face faţă sarcinilor
respective condiţionează funcţionarea eficientă a persoanei în rolurile specifice etapei şi
pregătirea persoanei pentru trecerea la etapa următoare. Etapele reprezentative pentru vârsta
şcolară sunt etapa de creştere şi etapa explorării. Sarcinile de dezvoltare specifice etapei de
creştere sunt autocunoaşterea şi cunoaşterea ocupaţiilor. Acestea devin elementele bazale ale
etapelor următoare, fără a se considera că procesul de autocunoaştere şi de cunoaştere a
ocupaţiilor s-a încheiat. Etapa de explorare se caracterizează prin: cristalizarea, specificarea
şi implementarea opţiunilor vocaţionale
DIFICULTATI TEORIE
Cercetarea transversală, utilizarea reactualizării retrospective, circularitatea definiţiilor date
stadiilor; studii neechivalente; stadia de dezvoltare necronologice

2.2. TEORIA CIRCUMSCRIERII ŞI COMPROMISULUI (GOTTFREDSON)

• Teoria lui Gottfredson detaliază procesul de dezvoltare şi conţinutul alegerilor şi al

aspiraţiilor legate de carieră. Aceasta încearcă să explice modul în care diverse aspecte legate
de diferenţele individuale (gen, rasă, clasă socială) îşi pun amprenta asupra alegerii carierei.
Conceptele introduse de Gottfredson pentru a explica diferenţele care apar la nivelul
expectanţelor vocaţionale ale copiilor sunt circumscrierea și compromisul.

• Conform acestei teorii, alegerea unei direcţii în carieră este văzută prin prisma a patru
procese majore:

1. DEZVOLTAREA COGNITIVĂ

Dezvoltarea abilităţilor cognitive pe măsură ce se înaintează în vârstă: gândire intuitivă

(preşcolaritate) -> gândire concretă (şcoală primară) -> gândire abstractă (gimnaziu – liceu).
Concepţia despre oameni şi ocupaţii a copiilor se dezvoltă în paralel cu capacitatea de a realiza:
distincţii simple (atribute vizibile, concrete) și apoi comparaţii multidimensionale (stări interne,
comportamente). Rezultatul este reprezentarea hărții cognitive a ocupaţiilor care este aceeaşi
pentru toţi membrii unei comunități.

2. CONSTRUIREA SINELUI

Dezvoltarea sinelui este auto-direcţionată: suntem agenţi activi în propria dezvoltare, nu produse
pasive ale eredităţii şi mediului. Ne construim sinele prin experienţă repetată care duce la
consolidarea temperamentului și mai apoi la formarea personalității. În acest proces, selectăm
experienţe, evocăm reacţii în ceilalţi, iar senzitivitatea la influenţe externe este diferită pentru
fiecare individ

3. CIRCUMSCRIEREA
Circumscrierea – delimitarea zonei alternativelor acceptabile prin eliminarea progresivă şi
ireversibilă a alternativelor inacceptabile, care contravin reprezentării sinelui. Mare parte din
circumscriere are loc fără să ne dăm seama (la vârste fragede).
Autoarea concepe procesul de circumscriere în patru etape:
1) etapa preșcolară: copiii dezvoltă o orientare spre mărime şi putere. În această fază copiii sunt
interesaţi de diferenţele observabile dintre oameni şi fac categorizări dihotomice de genul mari
versus mici, puternici versus slabi etc.
2) etapa ciclului primar: copiii dezvoltă o orientare spre rolurile de gen şi îşi construiesc graniţele
în ceea ce priveşte ocupaţiile acceptabile rolului de gen.
3) etapa gimnazială: copiii se orientează spre valorizarea socială, dezvoltând o sensibilitate la
prestigiu şi statut. Adolescenţii îşi stabilesc graniţele nivelului de prestigiu şi efort acceptate.
4) etapa liceală și după aceasta: adolescenţii și tinerii se orientează spre sine, fiind preocupați să-
şi clarifice interesele, valorile şi abilităţile. Explorarea ocupaţională are loc însă în zona
circumscrisă a alternativelor delimitată din etapele anterioare

Prin urmare stadiile 1, 2 şi 3 se focalizează pe rejetarea alternativelor inacceptabile, în timp ce în

stadiul 4 accentul este pus pe identificare, din cadrul alternativelor acceptabile, a celor preferate.

4. COMPROMISUL
Compromisul – acceptarea alternativelor mai puţin atractive datorită posibilităţilor reduse de
implementare a alternativelor atractive. Recunoaşterea şi acomodarea unor constrângeri externe
(atât bariere obiective, cât şi subiective) în alegerea vocaţionale – renunţarea treptată la
alternative ocupaţionale preferate, în favoarea unora mai puţin compatibile cu reprezentarea
sinelui, dar percepute ca fiind mai accesibile. Accesibilitatea percepută a ocupaţiilor este
influenţată și de căutarea de informaţii deficitară.
Dimensiunile care fac obiectul compromisului sunt:
a) genul atribuit alternativelor (sex-type),
b) prestigiul fiecărei alternative şi
c) domeniul de interes căruia i se subsumează.

3. ABORDĂRI SOCIO-COGNITIVE ALE CARIEREI

3.1. TEORIA SOCIO-COGNITIVĂ A CARIEREI

Fundamentată de teoria socio-cognitivă, TSCC porneşte de la asumpţia că orice comportament

uman este o funcţie a interacţiunii dinamice între sistemul de convingeri, caracteristicile
persoanei şi caracteristicile mediului în care trăieşte. Rolul central în această negociere mediu –
individ îl joacă convingerile cu privire la propria persoană, mai precis cele de autoeficacitate şi
aşteptările cu privire la rezultate.

1. Convingerile de autoeficacitate sunt convingerile legate de capacitatea persoanei de a

efectua cu succes anumite acţiuni în scopul atingerii obiectivelor propuse. Convingerilor de
autoeficacitate li s-a acorda un rol central în angrenajul teoriei socio-cognitive datorită
influenţei pe care o are asupra vieţii individului atât direct cât şi indirect prin impactul pe
care îl au asupra aspiraţiilor, modului de gândire, nivelului motivaţiei, perseverenţei în faţa
dificultăţilor, atribuţiei cauzale a succesului şi eşecului şi a multor altor factori

• Sursele principale ale convingerilor de autoeficacitate şi a celor legate de rezultatele aşteptate

sunt: (1) realizările personale, (2) învăţarea vicariantă, (3) persuasiunea socială, (4)
mecanisme psihologice (ex. arousal emoţional).
2. Aşteptările cu privire la rezultate se referă la expectanţele cu privire la consecințele
acţiunilor întreprinse. Aceste expectanţe se pot dezvolta ca urmare a experienţei directe sau a
învăţării vicariante.

COMPONENTELE TSCC

A) Formarea intereselor
• Caracteristicile personale şi elementele contextuale îl expun pe individ la anumite experienţe
de învăţare care ajută la conturarea unui sistem de convingeri al individului cu privire la
capacitatea sa de a realiza anumite sarcini şi cu privire la rezultatele pe care le va obţine dacă
se va angaja într-o anumită sarcină. Aceste convingeri vor sta la baza conturării intereselor
profesionale ale individului.

• Interesele durabile, statornice în timp se vor dezvolta doar pe fundamental unor convingeri
puternice de autoeficacitate sau a unor aşteptări pozitive legate de rezultate

B) Alegerea carierei şi performanţa

• În concordanţă cu interesele profesionale pe care le dezvoltă individul îşi va stabili anumite
scopuri legate de carieră acţionând în conformitate cu ele şi, în perspectivă, va obţine
performanţe în domeniul ales

• Acest proces al transformării intereselor în performanţă este mediat de două categorii de

factori importanţi: sistemul personal de convingeri (relative la eficacitatea proprie şi
posibilitatea de a obţine performanţă) şi influenţele contextuale (distale şi proximale, în
funcţie de proximitatea lor faţă de momentul propriu-zis al luării deciziei vocaţionale)

• Influenţele distale ţin de mediul în care s-au dezvoltat convingerile legate de propria
persoană fiind astfel îndepărtate sub raportul influenţei faţă de momentul deciziei. Factorii
proximali sunt acei factori de mediu care influenţează direct procesul transformării
intereselor în scopuri şi a scopurilor în acţiuni (contextul, conjunctura specifică actuală)
• Anumite configuraţii de factori se pot interpune ca bariere în procesul transformării
intereselor în acţiuni. O disctincţie importantă însă se impune aici între bariere obiective
(lipsa unei oportunităţi) şi bariere subiective (percepţia individului asupra factorilor
contextuali).

3.2.TEORIA PROCESĂRII INFORMAŢIIOR LEGATE DE CARIERĂ – TPIC

• Procesul alegerii şi dezvoltării carierei este conceptualizat ca un proces de rezolvare de

probleme. Astfel, pentru rezolvarea cu succes a problemelor legate de carieră şi luarea unor
decizii optime este necesară o procesare eficientă a informaţiei în următoarele domenii

1. Domeniul cunoștințelor:
➢ autocunoaştere – include valorile, interesele, abilităţile şi alte aspecteindividuale;
➢ cunoştinţe ocupaţionale – se referă la cunoştinţele despre diferite ocupaţii şi
laschemele cognitive legate de felul în care este organizată „lumea muncii”;
2. Domeniul abilităţilor decizionale – sunt nişte abilităţi generale utilizate de individ în
rezolvarea de probleme şi în luarea de decizii. Ciclul abilităţilor de procesare informaţională
utilizate în luarea deciziilor legate de carieră cuprinde cinci etape

➢ conştientizarea – sub influenţa unor factori activatori interni sau externi, individul devine
conştient de distanţa care există între starea sa prezentă şi starea în care ar dori sau ar
trebui să se afle;

➢ analiza – indivizii îşi formează un model mental al problemei cu care se confruntă şi

analizează relaţia dintre componentele menţionate mai sus (ex. stabilesc legături între
cunoştinţele despre sine şi cunoştinţele ocupaţionale pentru a-şi stabili caracteristicile pe
care trebuie să le aibă ocupaţia pe care o caută);

➢ sinteza – procesul iniţial de elaborare – în urma căruia indivizii îşi vor lărgi spectrul
alternativelor ocupaţionale posibile – va fi urmat de un proces de cristalizare, de
restrângere a opţiunilor evaluate;

➢ evaluarea – alternativele rămase vor fi evaluate din prisma costurilor şi beneficiilor pe

care le au atât pentru persoana care se confruntă cu decizia cât şi pentru membrii grupului
social în care aceasta este inserată – familia, prietenii etc. Acest proces de evaluare va
scoate la iveală alternativa cu cea mai mare probabilitate de a fi realizată;

➢ executarea – indivizii îşi vor construi şi vor urma un plan de implementare a deciziei lor
iniţiale.
3. Domeniul procesărilor executive – includ metacogniţii care controlează selecţia şi
secvenţierea strategiilor cognitive utilizate în rezolvarea problemelor legate de carieră.

4.ABORDĂRI SOCIOLOGICE ALE CARIEREI

4.1. TEORIA STRUCTURII OPORTUNITĂŢILOR

• Acorda importanta unor variabile precum clasa socială sau oportunităţile existente pe piaţa
muncii la un moment dat

• Alegerea, în cazul carierei, e un mit, din vreme ce ocuparea unui loc de muncă e determinată
în mare parte de un sistem al stratificării sociale
• Preferinţa pentru un anumit gen de ocupaţii nu ţine doar de aspecte individuale (abilităţi,
aspiraţii, interese, valori etc), ci este determinată și de factori ce ţin de stratificarea socială.
Datorită mediului familial din care provine şi a experienţelor de învăţare la care a fost expus,
individul va ocupa un anumit loc în societate – va face parte dintr-un anumit „strat social”
care îi va reglementa marja de libertate în luarea deciziilor cu privire la propria cariera

• Alegerea unei ocupaţii este determinată de proximitatea socială a acesteia faţă de individ

o Aspiraţiile individuale, sunt rezultatul unei socializări anticipative. Spre exemplu,

copiii sunt expuşi la anumite roluri de gen care vor reglementa „limita tolerabilităţii la
încălcarea acestor roluri” sau sunt educaţi în spiritul anumitor valori cu privire la
muncă şi la viaţă, care îi orientează spre o anumită nişă profesională şi socială.

Modulul 3
DIFERENŢE INDIVIDUALE ÎN COMPORTAMENTUL VOCAŢIONAL

1. CONCEPTUL DE IDENTITATE PERSONAL

2. CARAC PERSONALE RELEVANTE PENTRU DECIZIILE DE CARIERĂ

2.1. INTERESELE
• Interesele reprezintă preferinţele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de
cunoştinţe sau de activitate. Ele constituie factori motivaţionali esenţiali în alegerea carierei
şi determină gradul de satisfacţie şi performanţă pe care le realizează persoana în activităţile
pe care le desfăşoară

DEZVOLTAREA INTERESELOR
• Interesele sunt determinate de factori genetici, pe de o parte şi de oportunităţi de învăţare, pe
de altă parte (activităţile şi jocurile în care sunt angrenaţi copiii, mijloacele materiale şi
instrumentele pe care le au la dispoziţie, etc.)
• La baza intereselor se află patru categorii de factori: ereditatea, învăţarea, abilităţile şi
personalitatea.

➢ Influenţe genetice. Studiul lui Betsworth et al. (1994) atribuie între 30 şi 50% din varianţa
intereselor vocaţionale unor factori genetici.
➢ Învăţarea. Super (1990) consideră că interesele vocaţionale sunt achiziţionate în primul
rând prin experienţă. Interesele apar contingent cu recompensarea sau recunoaşterea
abilităţilor prin activităţile care le valorifică şi în care indivizii au succes. Lofquist şi
Dawis (1991) invocă de asemenea condiţionarea şi valoarea în teoria lor asupra învăţării
instrumentale a intereselor. Ei atribuie originea intereselor combinaţiei dintre preferinţele
învăţate pentru activităţi pe care indivizii le-au executat cu succes în trecut şi valoarea de
recompensare pe care activităţile le au în prezent.
➢ Percepţia abilităţilor. Studiul intereselor a fost oarecum paralel cu studiul abilităţilor.
Thorndike (1917) considera că indivizii devin interesaţi de lucruri şi domenii pe care le
fac bine şi pentru care au abilităţi şi aptitudini.
➢ Interesele ca expresii ale personalităţii. interesele sunt văzute ca o expresie a
personalităţii. Acestea se exprimă în muncă, în învăţarea şcolară, în hobby-uri, activităţile
din timpul liber şi exprimarea preferinţelor

Factorii genetici şi oportunităţile de învăţare furnizează experienţe pe baza cărora elevul învaţă
să prefere unele activităţi în favoarea altora.

➢ recompensarea de către părinţi sau educatori a unor activităţi realizate de elev determină
conturarea unei preferinţe pentru activitatea respectivă
➢ uşurinţa cu care elevul realizează o activitate determină de asemenea alegerea ei în
detrimentul unei activităţi care necesită efort
➢ familiaritatea cu anumite materiale şi instrumente determină preferinţa pentru utilizarea
acestora
• Interesele nu se suprapun întotdeauna peste abilităţile pe care elevul şi le-a dezvoltat. Unul
din factorii care explică această discrepanţă sunt convingerile de autoeficacitate. Astfel,
copiii dezvoltă interese pentru acele activităţi pentru care se simt capabili (autoeficacitate
percepută) şi pentru care se aşteaptă să obţină rezultate pozitive

TIPURI DE INTERESE
Cea mai simplă modalitate de a grupa şi identifica tipurile de interese este modelul hexagonal
propus de Holland (1979)
2.2. VALORILE
Valorile reprezintă convingerile bazale ale unei persoane referitor la ceea ce este important în
viaţă, în relaţiile interpersonale şi în muncă. Exemple de valori sunt: responsabilitatea, iniţiativa,
timpul liber, confortul, mediul familial plăcut, banii, puterea, recunoaşterea, frumosul etc.

VALORI GENERALE – VALORI LEGATE DE MUNCĂ

În general, valorile legate de muncă derivă din valorile generale; În acelaşi timp însă, valorile
legate de muncă pot deveni sursă a valorilor generale.

VALORI INTRINSECI – VALORI EXTRINSECI

➢ Valorile intrinseci reprezintă acele convingeri care motivează comportamentulpersoanei,
independent de o recompensă externă. Exemple de valori intrinseci sunt:autonomia,
competenţa profesională, exprimarea creativităţii, etc.
➢ Valorile extrinseci motivează comportamentul prin recompensele externe care pot
fiobţinute în urma realizării unei activităţi. Exemple de valori extrinseci sunt:
prestigiu,statut, avantaje financiare, securitate, relaţii de muncă satisfăcătoare.

DEZVOLTAREA VALORILOR LEGATE DE MUNCĂ

La fel ca şi valorile generale, valorile legate de muncă se dezvoltă în cadrul experienţelor
individuale din familie, şcoală, comunitate sau la locul de muncă. Aceste experienţe modelează
convingerile oamenilor despre aspecte importante din diverse activităţi şi relaţii.
1. FACTORI PARENTALI
• Părinţii exercită cea mai puternică influenţă asupra formării valorilor la copii şi adolescenţi.
Această influenţă se realizează:
o explicit, prin verbalizarea valorilor personale şi îndrumarea copiilor spre
acceptareaacestor valori;
o implicit, prin oferirea unor modele de gândire şi comportament în relaţie cu
activităţilede muncă (de exemplu, împărtăşirea experienţelor de la locul de muncă,
stimulareaanumitor activităţi şi comportamente de muncă).
2. FACTORI ŞCOLARI
• Şcoala reprezintă un mediu de socializare care promovează valori, reguli şi comportamente
specifice, reprezentând astfel un incubator pentru dezvoltarea valorilor şi comportamentelor
legate de muncă, în general.
• Modalităţile prin care şcoala transmite valorile legate de muncă sunt:
o Cerinţe legate de performanţă – majoritatea şcolilor promovează orientarea
elevilorspre performanţă şi expertiză, însă modul în care ele definesc acest lucru
diferă. Deexemplu, unele şcoli definesc performanţa prin dezvoltare personală, altele
prin noteleşcolare, influenţând valoarea acordată acestor aspecte de către elevi.
o Metodele de predare – pot să încurajeze valorizarea colaborării sau competiţiei
întreelevi în realizarea sarcinilor şcolare sau de muncă.
o Atitudinea profesorilor (autoritară sau democratică) faţă de elevi poate duce
lavalorizarea conformismului sau a responsabilităţii şi independenţei în
realizareasarcinilor.

3. GRUPUL DE PRIETENI
• Prietenii reprezintă o sursă semnificativă de influenţă asupra planurilor de carierăale
adolescenţilor. Aceştia îşi selectează prietenii pe baza similarităţii de atitudini şi
comportamente, iar pe măsură ce relaţiile de prietenie evoluează, similaritatea dintre aceştia
creşte (convingerile şi atitudinile se modelează în cadrul grupului).
• Grupul de prieteni influenţează, de exemplu, valoarea acordată performanţei şcolare şi
angajării în activităţile şcolare de zi cu zi: timpul acordat studiului, nivelul de performanţă
aşteptat, implicarea la clasă, etc.

4. EXPERIENŢELE CONCRETE DE MUNCĂ

• Experienţele de muncă reprezintă în primul rând o sursă de informaţii care permittinerilor o
mai bună conturare a sistemului personal de valori. Prin confruntarea directă cu sarcinile de
muncă, tinerii işi testează propriile valori legate de diverse aspecte ale muncii şi îşi
 redefinesc sistemul propriu de valori. Nu de puţine ori tinerii relatează că experienţa de
muncă le-a modificat viziunea asupra muncii şi a aspectelor importante în această activitate.

RELAŢIA DINTRE VALORI ŞI PLANIFICAREA CARIEREI

• Valorile se concretizează în aspiraţii şi cerinţe faţă de mediile de activitate (vezi Tabelul 3.3.)

şi faţă de stilul de viaţă aferent unei cariere. Alegerea carierei presupune în acelaşi timp şi
optarea pentru un anumit stil de viaţă. Orarul zilnic, mediul de viaţă, prestigiul, timpul liber,
venitul sunt câteva elemente specifice stilului de viaţă care sunt în strânsă legătură cu cariera.

• Pe de altă parte, preferinţa pentru un anumit stil de viaţă influenţează alegerea carierei

• Prin urmare, valorile sunt unul dintre factorii importanţi în alegerile pe care tinerii le
realizează, prin influenţa lor directă asupra:
o deciziilor de carieră –
o adaptării la cerinţele mediului educaţional/ocupaţional
o satisfacţiei academice/profesionale

2.3. APTITUDINI ŞI DEPRINDERI

• Aptitudinea reprezintă potenţialul unei persoane de a învăţa şi a obţine performanţă într-un

anumit domeniu. Pentru ca aptitudinea să se manifeste în performanţă, ea se dezvoltă prin
învăţare şi exersare. Astfel, pe baza aptitudinii, elevul dobândeşte mai întâi abilităţi
(cunoştinţe declarative şi procedurale). Prin aplicare în practică şi exersare, abilităţile devin
deprinderi.

RELAŢIA DINTRE APTITUDINE ŞI CARIERĂ

Aptitudinile reprezintă un element important al autocunoaşterii, cu relevanţă în decizia de
carieră. Alături de aspectele motivaţionale (interese şi valori) aptitudinile stau la baza
performanţelor în muncă şi asigură parcurgerea cu succes a diverselor forme de pregătire
academică şi profesională.

2.4. PERSONALITATEA
• Caracteristicile de personalitate reprezintă modalităţi tipice de gândire, comportament,
afectivitate şi relaţionare pe care le manifestă o persoană.

RELAŢIA DINTRE CARACTERISTICILE DE PERSONALITATE ŞI CARIERĂ

• Pentru a relaţiona personalitatea cu cariera este util să se ţină cont de următoarele aspecte:
o Caracteristicile de personalitate sunt criterii importante în selectarea mediului
demuncă şi circumscrierea sarcinilor în cadrul unei ocupaţii, dar nu în alegerea
profesiei
o Comportamentul unei persoane, ca manifestare a caracteristicilor sale de
personalitate,este dependent de context. Astfel o persoană poate să fie lipsită de
entuziasm într-unanumit context şi plină de entuziasm într-un context mai stimulativ,
ceea ce necesităluarea în considerare a contextului în identificarea caracteristicilor de
personalitate
o Caracteristicile de personalitate sunt doar unul din aspectele importante în deciziile
decarieră. Acestea trebuie coroborate cu informaţiile despre celelalte aspecte
personalerelevante pentru carieră (de exemplu interese, valori, aptitudini și abilități).

INSTRUMENTE DE EVALUARE A CARACTERISTICILOR PERSONALE

MODALITĂŢI DE EVALUARE A INTERESELOR
1. Reflectarea sistematică asupra alegerilor anterioare

2. Inventarele de interese

MODALITĂŢI DE INVESTIGARE A VALORILOR PERSONALE

1. Ierarhizarea unor valori date
2. Analiza alegerilor anterioare
3. Utilizarea discreţionară a timpului
4. Analiza fanteziilor personale legate de carieră
 5. Identificarea modelelor

INVESTIGAREA CARACTERISTICILOR DE PERSONALITATE

O modalitate de evaluare a caracteristicilor de personalitate vocațională este tipologia lui
Holland

MODALITĂŢILE DE IDENTIFICARE A APTITUDINILOR

• Inventarierea activităţilor pe care o persoană ştie/poate să le facă, cel puţin la un nivelmediu
şi fără un efort deosebit;
• Chestionarele de aptitudini, care în majoritatea cazurilor fac trimiteri la
domeniileocupaţionale care le valorifică;
• Testele de aptitudini, care sunt instrumente etalonate și strandardizate pe populațiispecifice;

CARACTERISTICI ALE INSTRUMENTELOR DE EVALUARE UTILIZATE ÎN

ORIENTAREA VOCAȚIONALĂ

• Caracterul constructiv
• Caracterul pozitiv
• Ancorarea în modele teoretice validate empiric