DEZVOLTARE PROFESIONALA SI MANAGEMENTUL

CARIEREI

Titular disciplina : Prof.univ.dr. Grigore Nicola

Obiective :
Edificarea masteranzilor asupra problematicii psihosociale a profesiei si carierei
ca mijloc principal de autorealizare a persoanei.
Asimilarea principalelor concepte vizând dezvoltarea profesionala, informarea,
consilierea si orientarea profesionala.Cunoasterea stadiului actual in domeniu,
efectele globalizarii si informatizării asupra mijloacelor de asigurare a egalităţii
şanselor.

Conţinutul programei :
1.Problematica psihosociala a formarii, selecţiei si orientării profesionale.
- cariera profesionala - expresie a interacţiunii dinamice socius -personalitate.
- concepţii privind instrumente, tehnici si formativitate in examinarea psihologica.
- analiza psihovocationala a profesiilor
2.Consilierea psihologica in serviciul carierei
- Conceptul de consiliere psihologica; distincţii si interferenţe consiliere -
psihoterapie.
- Forme, etape, condiţii de realizare optima, blocaje.
- Consilierul : formare, calităţi, abilitaţi speciale de cunoaştere, comunicare,
asistare si convingere.
3.Dezvoltare vocationala si evoluţia carierei.
- vocaţia profesionala in sistemul personalităţii
- modele conceptuale in explicarea vocaţiei
- factori psihosociali in evoluţia carierei
- contexte ale tranziţiei, globalizarii, informatizării
4.Standarde calitative si etica in consilierea carierei
- statute si roluri in relaţia consilier - client
- formarea profesionala si evaluarea consilierilor
- managementul instituţional in informarea, consilierea si orientarea profesionala
- ştiinţa si socius in practicarea consilierii
5.Ambientul mentoral si experienţele apogetice in formarea carierelor de
excepţie
- Relaţia mentor - discipol in coordonate istorice si psihosociale.
- Modele mentorale in diferite culturi.
- Factori de personalitate favorizanti in instituirea relaţiei mentor - discipol.
- Tineretul si nevoia de mentorat.
6.Tehnologiile informaţiei si comunicării (T.I.C.) in consilierea carierei
- Folosirea T.I.C. de către consilieri in special in furnizarea serviciilor pentru
beneficiari.
- Competente specifice si forme ale T.I.C.
- Colaborări internaţionale, cercetări si institutionalizari in diferite tari.
- Formarea consilierilor, experimentarea unei "harţi" a competentelor T.I.C.
7.Sistemul curricular pentru Consiliere si orientare
- Continuitate, accesibilitate graduala si utilitate practica a continuturilor ce se
predau la diferite niveluri de invatamant
- Cinci module tematice aplicate in fiecare an de studiu (cl.I - XII) :
autocunoastere, comunicare si abilitaţi sociale, managementul informaţiilor,
planificarea carierei si calitatea stilului de viata.
- Practica si stadiul actual al domeniului pe plan mondial.

Bibliografie obligatorie :
1 .Asociaţia Interrnationala de Orientare Şcolara si Profesionala - AIOSP (1997),
Cariera: şansa sau planificare ? , Bucureşti, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.
2.Constantin Radulescu - Motru (1935), Vocaţia.Factor hotărâtor in cultura
popoarelor,
Bucureşti, Editura Scoalelor.
3.Nicola Gr. (2004), Un ambient pentru excelenta : Mentoratui, Sibiu,
Psihomedia.

Bibliografie facultativa :
1 .Androniceanu Armenia, (1998), Managementul schimbărilor, Bucureşti,
Editura AII.
2.Gardner, H. (2006), Inteligente multiple Bucureşti, Editura Sigma.
3.Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Centrul naţional de resurse pentru orientarea
profesionala euro guidance (2004), Codul etic si standarde de calitate in
consilierea carierei, Bucureşti, Inst.de Ştiinţe ale Educaţiei.
4.Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (2005), Folosirea tehnologiilor informaţiei si
comunicării in consiliere, Bucureşti, Inst.de Ştiinţe ale Educaţiei.
5.Jigau, M..(2001), Consilierea carierei, Bucureşti, Editura Sigma.
6.Ministerul Educaţiei si Cercetării (2005), Aria curriculara Consiliere si
orientare, Bucureşti, Centrul naţional de resurse pentru orientarea profesionala.
7.Mitrofan, lolanda, A.Nuta (2005), Consiliereapsihologica.Cine, ce si cum?
Bucureşti, Editura SPER.
8.Puiu, M. (2005), Dimensiunipsihovocationale in managementul resurselor
umane, Bucureşti, Editura Univ.Titu Maiorescu.
9.REREAL (2001), învăţătura deschisa si flexibila, Bucureşti, Editura AFIR.
lO.Salade, D.(1998), Om si profesiune, Cluj Napoca, Editura Dacia.
 TEME
De dezbateri ştiinţifice şi disertaţii

1.Cariera ca obiect al Psihologiei ; problematica în etapele Psihometriei şi

Psihologiei Umaniste
2.Actualitate şi perspectivă în formarea , selecţia şi orientarea profesională. Direcţii
ale schimbării.
3. Metode, instrumente şi obiective de consiliere psihologică în seviciul carierei.
4.Dimensiuni comportamentale, sociale, cognitive şi emotive ale coping-ului
personal relativ la autorealizare.
5.Criterii în definirea taxonomiei consilierii carierei.
6. Factorii sociali şi personologici ai dezvoltării în planurile vocaţiei şi ale carierei.
7.Studii de caz în perspectiva teoriei generale a dezvoltarii profesionale.
8.Elemente ale Codului de bune practici în consilierea carierei. Operaţionalizări şi
experienţă efectivă.
9. Viziunea mentorală asupra carierelor de excepţie. Studii psihoistorice şi
interviuri asupra naturii şi afinităţii personale pentru relaţia mentor-discipol în
diferite arii de competenţă.
10. Utilizarea web site-urilor în informarea, consilierea şi orientarea carierei;
instrumentele de evaluare psihologică şi validarea lor în vederea diminuării
riscurilor potenţiale pentru clienţi.
11. Cererea de consiliere a carierei raportată la ,,spiritul timpului”; mijloace,
forme, eficienţă, imaginea viitorului.
12. Coordonatele curriculare ale profesiogramei consilierului carierei.
________________
 Partea I
PROBLEMATICA PSIHOSOCIALA A FORMARII, SELECŢIEI SI
ORIENTĂRII PROFESIONALE

Activitatea de consiliere în carieră are un rol deosebit în societatea umană,

iar ţările dezvoltate din punct de vedere economic, cu un nivel de trai crescut,i-au
acordat importanţa cuvenită, elaborând o legislaţie care să ajute la desfăşoare şi
dezvoltarea acesteia. Consilierea reprezintă inima unui program de orientare a
carierei; semnificaţia acestui fapt este nu numai de natură psihologică, ci şi
educaţională (pedagogică). Elevii, tinerii, adulţii trebuie formaţi astfel încât să poată
lua decizii optime legate de viaţa lor. în acest sens, atenţia acestora şi, implicit, a
educatorilor trebuie să se îndrepte spre crearea unor circumstanţe în cadrul cărora
fiecare consiliat să aibă libertatea luării unor hotărâri pe care să le ducă la bun sfârşit
şi, în acelaşi timp, să-şi asume consecinţele ce decurg din
aceasta.
O societate care tinde să se dezvolte armonios trebuie să ia în considerare şi să
susţină activitatea de orientare a carierei, ţinând cont de necesitatea acesteia, oferind
tuturor posibilitatea de a primi servicii gratuite, consolidând baza de pregătire
profesională a celor care lucrează în acest domeniu, oferind posibilităţi de creare a
unei baze materiale fără de care activitatea nu se poate desfăşura în condiţii optime.
Cariera acoperă şi identifică diferite roluri în care individul este implicat : elev.
angajat, membru al comunităţii, părinte etc, modul în caraacţionează în familie,
şcoală şi societate şi suita de etape prin care poate trece în viaţă: căsătorie,
pensionare: toate acestea considerate ca un tot unitar, indivizibil. In această
accepţiune, orice persoană are o carieră şi nu doar cei care exercită cu succes o
anumită profesie (Mihai Jigău. 2001. Consilierea carierei, pg.10).
Dezvoltarea carierei semnifică toate aspectele vieţii umane aflate în devenire şi
cu o dinamică specifică în diferite planuri (Gysbers, 1994). adică:
- autocunoaşterea şi formarea deprinderilor de relaţionare interpersonală.
- educaţia şi formarea profesională iniţială,
- asumarea de diferite roluri în viaţă,
- modul de integrare, trăire şi planificare a diferitelor evenimente ale vieţii.
Aceste direcţii ale dezvoltării particularizate în context şcolar semnifică:
- comportarea responsabilă în familie, şcoală, societate,
- efectuarea de alegeri şcolar-profesionale raţionale, justificate, motivate,
- utilizarea deplină a oportunităţilor oferite de şcoală şi comunitate pentru
inegrarea personală socio-profesională,
- înţelegerea şi respectul altora şi a sinelui,
- ameliorarea continuă a comunicării cu ceilalţi.
Actul consilierii şi orientăriii şcolare şi profesionale a avut din totdeauna ca
obiectiv „persoanelor ca obiectiv M slujbelor" în cadrul unui model liberal al
economiei de piaţă, simultan cu luarea în considerare a indivizilor cu competenţele,
abilităţile şi concepţiile lor despre sine şi muncă (Super, 1987), cu toată diversitatea
psihologică individuală, diferită în funcţie de structurile şi ierarhia socială în care
trăiesc şi cu modul particular de interpretare a lumii prin prisma imaginilor,
informaţiilor, mesajelor care le sunt oferite şi interpretate de persoane şi instituţii care
au autoritatea socială să o facă : şcoala, instituţii ale administraţiei publice,
organizaţii, partide, etc.
Consilierea şi orientarea şcolară şi profesională aspiră să-1 facă pe elev
coparticipant la propriul destin (prin informare, educare, autoformare,
autoorientare), dacă nu în mod integral chiar autorul acestui demers de alegere şi
dezvoltare a carierei.
Consilierea şi orientarea şcolară şi profesională tinde să rezolve, simultan,
două aspecte extrem de importante în prezent:
- asigurarea echităţii sociale prin democratizarea permanentă a accesului la
educaţie şi formarea profesională,
- ameliorarea continuă a bunei utilizări a resurselor umane de care dispune
societatea.
Educaţia pentru carieră include, adesea, şi subiecte care nu sunt, aparent,
direct legate de exercitarea unei profesii, precum : viaţa de familie, petrecerea
timpului liber, creşterea şi educarea copiilor, economie familială, chestiuni legate de
valori şi calitatea vieţii, modul de a a face faţă situaţiilor dramatice din viaţă :
deces, divorţ, cataclisme naturale, şomaj.
Consilierea este şi o formă de socializare şi / sau învăţare socială prin faptul
că oferă indivizilor noi experienţe şi informaţii prin care aceştia pot să-şi contureze
mai bine şi să-şi dezvolte identitatea şi imaginea de sine, să se integreze cu succes
şi într-un mod care să le aducă satisfacţii sau să le faciliteze depăşirea anumitor
contexte critice ale vieţii.
Istoric
Consilierea si orientarea şcolară şi profesională, ca fenomen social, şi-a
reliefat importanţa la începutul secolului XX, cu prilejul modificării semnificative
atât a raportului între cererea şi oferta de locuri de muncă, dezvoltării industriale,
cât şi a sporirii nivelului competenţelor cerute de utilizarea noilor tehnologii.
In logica lucrurilor, consilierea profesională este precedată de consilierea şi
orientarea şcolară. Cu toate acestea, consilierea profesională are o istorie mai
consistentă. Primele preocupări în acest domeniu au vizat industria, transporturile
şi armata. S-a urmărit sporirea eficienţei muncii, a productivităţii şi creşterea
responsabilităţii printr-o mai bună corelare a resurselor umane cu anumite
caracteristici ale locului de muncă. Iniţial consilierea, orientarea şcolară şi
profesională a fost o activitate, in principal, de asistenţă socială, cu un nivel ridicat
de control al acesteia de către autorităţi.
In România, orientarea şcolară şi profesională are tradiţie; aceasta s-a
desfăşurat în cabinete şi laboratoare care au funcţionat eficient. Cele mai multe au
fost situate în centre universitare, fiind dotate cu aparatură psihologică şi personal
de specialitate.
O etapă distinctă în istoria consilierii, orientării şcolare şi profesionale a fost
aceea a „psihotehnicii" marcată prin derularea procesului de consiliere şi orientare
aproape exclusiv pe baza rezultatelor obţinute de clienţi la unele teste psihologice,
de performanţă, punându-se accent mai mult pe tehnicile orientării decât pe
finalităţile acesteia.
 începutul orientării din România a fost marcat de înfiinţarea Institutului de
Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată de la Cluj în anul 1922 şi de
începutul activităţii primului Laborator Psihotehnic la Societatea de Tramvaie din
Bucureşti în 1925. Acestea aveau drept scop iniţial o mai bună organizare a muncii,
restructurarea modului de utilizare a forţei de muncă, distribuirea raţională a
oamenilor pe posturi de lucru corespunzătoare capacităţilor personale de muncă şi
recrutare de tineri în vederea calificării.
în comparaţie cu preocupările de orientare profesională pentru adulţi,
activitatea de orientare şcolară şi preorientare profesională desfăşurată în şcoli în
beneficiul elevilor, a demarat relativ târziu. Preorientarea trebuie văzută ca un proces
de conturare generală -prin informare, asistenţă, autocunoaştere - a preferinţelor şi
aspiraţiilor cu privire la ruta şcolară şi profesională.
După anii' 50 se conturează preocupări sistematice, înfiinţându-se
instituţii corespunzătoare pentru consilierea şi orientarea şcolară.
în ţara noastră istoria consilierii şi orientării şcolare şi profesionale a parcurs
ambele modele posibile ale relaţiei acestor procese cu sistemul de educaţie şi
formare profesională.
Primul model este cel autonom care consideră consilierea şi orientarea şi
şcolara şi profesională ca pe un proces de sine stătător şi exterior sistemului de
învăţământ ce se derulează în şcoli şi este îndeplinit de instituţii cu funcţii sociale din
afara sistemului de educaţie.
Al doilea model este cel dinamic care include consilierea, orientarea şcolară şi
profesională în programul de formare din şcoală ca pe o activitate de natură
educativă, asociată celorlalte arii curriculare.
între anii 1950 şi 1989, activitatea de consiliere, orientare şcolară şi
profesională a avut o evoluţie sinuoasă în ultimele decenii ale mileniului precedent
fiind desfiinţată pentru că a fost transferată - formal - tuturor cadrelor didactice,
care nu dispuneau întotdeauna de o pregătire metodologică şi de instrumentele de
lucru necesare. După acest interval, se înfiinţează un nou mecanism instituţional:
Centrele de Asistenţa Psihopedagogică în scopul extinderii activităţii fostelor
cabinete şi laboratoare de consiliere, orientare şcolară şi profesională dar şi a
abordării altor categorii de probleme ale copiilor, părinţilor şi profesorilor.
Centrele de Asistenţă Psihopedagogică sunt încadrate cu profesori, consilieri
specialişti în domeniul psihologiei, pedagogiei şi asistenţei sociale ce au în vedere
diferite tipuri de activităţi cum ar fi:
• consilierea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice în probleme legate de
cunoaşterea / autocunoaşterea elevilor; adaptarea elevilor la cerinţele
şcolii; orientarea carierei elevilor;
• examinarea psihologică a elevilor la solicitarea şcolii;
• iniţierea psihopedagogică a părinţilor pentru o mai bună cunoaştere a
copiilor şî pentru a îmbunătăţi comportamentul lor educativ;
• culegerea de date privind dinamica profesiilor şi utilizarea lor în munca de
consiliere şi orientare.
In anul 1997 schimbările socio-ecomonice din ţara noastră au impus
demararea unui proiect de Informare şi consiliere privind cariera. Proiectul a fost
susţinut de Guvernul României si de o finanţare externă şi a avut ca obiective
principale:
• elaborarea de profile ocupaţionale,
• editarea de publicaţii cu informaţii referitoare la orientarea profesională,
• organizarea de cursuri pentru pregătirea consilierilor şi a persoanelor care
se ocupă cu consilierea şi orientarea carierei,
• realizarea de programe interactive informatizate de orientare a carierei,
• adaptarea unor instrumente psihologice specifice activităţii de orientare
şcolară şi profesională,
• dotarea unităţilor specializate de orientarea carierei cu echipamente
ajutătoare activităţii de consiliere.
în ultimul deceniu al secolului XX, activitatea de orientare şcolară şi
profesională a fost influenţată de:
• reînfiinţarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei în anul 1990, ce
desfăşoară activităţi de cercetare în domeniu,
• crearea în anul 1995 a Asociaţiei Naţionale de Orientare Şcolară şi
Profesională,
• organizarea în anul 1997, a Conferinţei Asociaţiei Internaţionale
de Orientare Şcolară şi Profesională,
• publicarea de lucrări ştiinţifice în domeniul consilierii şi orientării şcolare
şi profesionale,
• organizarea Centrelor de Informare şi Orientare Profesională de către
Agenţia Naţională de Ocupare şi Formare Profesională în toate judeţele ţării,
• crearea în 1999 a Centrului Naţional de Resurse pentru
Orientarea Profesională.
Serviciile de consiliere, orientare şi educare pentru carieră - ca organizare,
metode, structură, resursele umane avute în vedere dar şi structurile ocupaţionale
disponibile - au evoluat semnificativ în societatea industrială, post-industrială şi
informaţională. Consilierea şi orientarea şcolar - profesională îl sprijină pe individ
să-şi îndeplinească propria carieră, prin aceasta îl ajută să aibă un destin demn în
viaţă. De aceea alegerea unei profesii trebuie să fie un act profund personal, liber,
rezultat al procesului deliberării responsabile, în acord cu situaţiile concrete,
obiective ale realităţii sociale şi economice, cu motivaţiile interne şi interesele
dominante şi stabile.
Sistemul socio-ecomonic este într-un proces profund de schimbare în planul
structurilor conţinutului; drept consecinţă, şi mediul de muncă al oamenilor este
în aceeaşi măsură afectat: locurile de muncă, domeniile profesionale căutate pe
piaţa forţei de muncă, valorile individuale şi sociale predominante. în acest context
orientarea şcolară presupune sprijinirea / asistarea elevului în procesul alegerii -
justificate şi în consens cu preferinţele şi aspiraţiile sale - afilierelor de studii
oferite de sistemul de educaţie şi formare profesională existent.
Orientarea profesională este procesul maximei sincronizări dintre aspiraţiile
personale şi cele sociale cu privire la muncă privită ca sursă de satisfacţii
individuale şi ca mijloc de progres economic general. Procesul presupune:
competenţă, competiţie, selecţie, concurenţă, succes, eşec, învăţare, pregătire
 profesională continuă, asumarea de responsabilităţi, etc.
In viziunea lui M. Ghivirigă „orientarea devine simultan şcolară şi profesională
şi vizează împlinirea în timp a unei vocaţii ca segment particular al unei
personalităţi permanent dinamice"(Tendinţe Contemporane ale orientării şcolare
şi profesionale, Bucureşti, EDP, 1976).
Procesul consilierii şi orientării şcolare şi profesionale vizează aspecte de
natură:
cognitivă ( furnizarea de informaţii, formarea în tehnicile de căutare a unui loc de
muncă); afectivă( ameliorarea imaginii de sine, cristalizarea unei atitudini pozitive
faţă de muncă); acţionată (luarea deciziei, planificarea şi punerea în practică a
acţiunii).
Ambele procese de consiliere au aceleaşi caracteristici şi obiective de bază,
reprezintă două acţiuni care intervin în procesul de realizare a persoanei, se susţin şi
se întregesc având caracteristici şi obiective distincte.
Activitatea de orientare jgolară o precede pe cea profesională, ambele fiind
componente ale orientării pentru carieră.
Debutul şi intensificarea activităţii de orientare şcolară are loc, de regulă, la
nivelul anilor şcolari care marchează sfârşitul şi începutul ciclurilor de învăţământ.
Trecerea de la consilierea şi orientarea şcolară la cea profesională se produce
pe măsura apropierii de finalul unui ciclu de învăţământ ce reprezintă şi potenţiale
„ieşiri" din sistemul de educaţie şi formare urmată de populaţia adultă care este în
şomaj, cea care doreşte schimbarea locului de muncă, ridicarea nivelului personal de
competenţă sau cei care vor să facă faţă mai bine noilor sarcini de muncă modificate
prin proces tehnologic etc.
Activitatea de orientare şcolară se centrează asupra celor care intră în noi
etape de formare iniţială; se fundamentează pe ideea că fiecare persoană se poate
realiza maxim numai dacă procesul de formare se desfăşoară pe linia celor mai
puternice aptitudini sau caracteristici generale de personalitate. Sarcina principală a
orientării este în aceste condiţii de a asigura concordanţa dintre caracteristicile
persoanei şi obiectivele procesului formativ exercitat asupra sa. Orientarea şcolară
trebuie să fie rezultatul deciziei copilului sau poate, mai corect spus, al aderării
acestuia la acţiunile diferenţiate care se exercită asupra sa. în situaţia în care copilul
nu are încă suficientă capacitate de discernământ, decid alţi factori: familia,
consiliul de tutelă, şcoala. Incapacitatea de decizie trebuie suplinită. Decizia trebuie
să fie făcută în folosul copilului prin aprecierea obiectivă a realităţii.
îndrumarea unui elev spre o anumită categorie de şcoli determină apropierea
acestuia de anumite categorii sociale şi, indirect, îndepărtarea de altele. în acest
context, orientarea şcolară constituie, funcţional, premisa orientării profesionale.
Orientarea profesională (pentru carieră) este un fenomen social, care s-a
conturat în societate atât cu diferenţierea formelor de activitate cât şi cu libertatea
persoanei, în vederea asigurării pentru tânăra generaţie a posibilităţilor de alegere a
profesiunii. Ea îşi propune adaptarea persoanei la condiţiile muncii, la paleta largă a
profesiunilor existente pe piaţa muncii în acord cu abilităţile, aptitudinile,
caracteristicile generale de personalitate, aspiraţiile persoanei şi cu necesităţile
sociale, urmărind stabilirea unui echilibru în interiorul relaţiei om-activitate.
 Sarcinile orientării profesionale sunt mult mai complexe decât apar la prima
confruntare cu realitatea. Orientarea profesională se ridică de la aptitudini la
personalitate, de la posibilitatea de rezolvare a sarcinii la posibilitatea de a obţine
satisfacţii, de la omul care execută, la omul care creează. în acest sens, profesiunea
trebuie să satisfacă un număr însemnat de parametrii umani: fondul aptitudinal,
nivelul şi direcţia pregătirii, nivelul de aspiraţii, locul social pe care-1 merită in raport
cu parametrii menţionaţi.
Orientarea profesională încearcă stabilirea unui echilibru adecvat între
profesiune, considerată în ansamblul său şi personalitatea privită în totalitatea sa.
Această preocupare accentuează caracterul uman al orientării profesionale în ţara
noastră în raport cu aceea exercitată în perioada antebelică, când aptitudinile erau
cu preponderenţă factorul care decidea alegerea. Astăzi problema aptitudinilor trece
pe un loc secund, pe primul situându-se personalitatea văzută în ansamblul său, prin
dominantele ei specifice.
Consilierea şi orientarea vocaţională urmăreşte ca prin tehnicile practice
utilizate să contribuie la descoperirea de sine şi să faciliteze opţiunea către un tip de
educaţie adecvat propriilor abilităţi şi interese.
Spre deosebire de consilierea tradiţională care ia în consideraţie problemele
psihologice şi emoţionale punând accent pe relaţia directă consilier-beneficiari, pe
modul particular de comunicare cu aceştia, consilierea carierei dă o mai mare
importanţă informării, evaluării cantitative şi calitative a resurselor profesionale
ale clienţilor urmărind conturarea unui echilibru în interiorul relaţiei om-activitate.
Prin caracterul său mai cuprinzător noţiunea de consiliere a carierei şi
practica implicită ce stă în spatele acesteia răspund pe deplin exigenţelor şi
priorităţilor actuale indivizilor şi societăţii.
Cariera acoperă şi identifică roluri în care individul este implicat: elev,
student, angajat, părinte precum şi modul în care acţionează în familie, şcoală şi
societate în etapele prin care "poate trece în viaţa: căsătorie, pensionare. Toate acestea
sunt considerate ca un tot unitar, indivizibil. în această accepţie, orice persoană are o
carieră şi nu doar cei care exercită cu succes o anumită profesie.
In procesul de modelare a aptitudinilor în funcţie de cerinţele sociale, care
începe din copilărie şi se continuă chiar după terminarea studiilor, orientarea
vocaţională are în atenţie îndrumarea către o meserie sau alta, reorientarea celor care
practică deja o anumită profesie, remodelarea potenţialului uman şi chiar recuperarea
resurselor umane. La ora actuală consilierea şi orientarea vocaţională este considerată
ca fiind a treia forţă în educaţie alături de şcoală şi administraţia şcolii, fiind
prezentată ca o dezvoltare a carierei, de trecere de la o poziţie la alta în cadrul
aceleiaşi meserii sau dintr-un domeniu de activitate la altul cu secvenţe şi sarcini
specifice .
In sens larg vocaţia este ansamblul înclinaţiilor, aptitudinilor, intereselor,
atitudinilor structurate în jurul unui nucleu comun de preocupări de natură
profesională.
In perioada 12-18 ani se consideră că personalitatea puberului şi
adolescentului îşi cristalizează orientarea vocaţională.
Pasiunile elevilor pentru un anumit tip de activitate sau altul definesc formarea
vocaţiei profesionale. Aceste pasiuni nu se dezvoltă pe un teren gol, ele au o relaţie
de puternică interdependenţă cu capacităţile specifice formate şi au un rol
decizional în alegerea meseriei sau profesiunii.
Consilierea vocaţională reprezintă în acest sens ansamblul acţiunilor proiectate,
organizate, desfăşurate în procesul educaţional cu scopul identificării, stimulării,
structurării capacităţilor specifice şi pasiunilor complementare acestor capacităţi.
Consilierea este şi o formă de socializare şi/sau învăţare socială prin faptul că
oferă indivizilor noi experienţe şi informaţii prin care aceştia pot să-şi contureze mai
bine şi să-şi dezvolte identitatea şi imaginea de sine, să se integreze cu succes şi într-
un mod care să le aducă satisfacţii sau să le faciliteze depăşirea anumitor situaţii
critice ale vieţii.
In viziunea lui Drevillon orientarea carierei mai poate însemna şi căutarea
condiţiilor de mediu social şi profesional prin care rolurile trăite de un individ sunt
adecvate aspiraţiilor sale asigurându-i emergenţa eu-lui.
Consilierea şi orientarea nu presupune, cu necesitate, înlăturarea obstacolelor
din calea unei personalităţi în evoluţie ci avertizarea individului că există, că
majoritatea pot fi evitate şrînvăţându-1 cum să o facă.
Elementele componente şi specifice consilierii şi orientării carierei, în
viziunea lui Holland, Magoon şi Spokane şi Ghivirigă, constau în:
• oferirea de informaţii clientului despre ocupaţii prin metode comprehensibile şi
accesibile,
• furnizarea de date organizate şi structurate despre alternativele ocupaţionale,
• informarea şi documentarea personală,
• informarea şi educaţia privind dezvoltarea carierei desfăşurate în şcoală sau
în cadrul activităţilor extraşcolare,
• oferirea de materiale şi metode pentru evaluarea capacităţilor clienţilor cu
scopul de a crea o imagine realistă asupra resurselor şi potenţialului profesional,
• derularea de activităţi de consiliere-individuală şi în grup - în vederea
dezvoltării carierei sau rezolvării problemelor personale ale beneficiarilor,
• cunoaşterea elevilor,
• educarea intereselor constând în formarea şi stimularea atitudinilor pozitive
pentru o anumită profesie,
• îndrumarea elevilor în vederea conturării unei opţiuni profesionale stabile,
• valorificarea în grup a experienţelor personale pozitive ale elevilor şi părinţilor
acestora,
• desfăşurarea de activităţi personale de punere în practică a tehnicilor de căutare
a unui loc de muncă (redactarea unui Curriculum Vitae, a unei scrisori de prezentare,
a portofoliului personal),
• desfăşurarea de activităţi speciale iniţiate de consilieri în instituţii de profil.
Consilierea şi orientarea şcolară şi profesională intenţionează să-1 facă pe
elev
coparticipant la propriul destin (prin informare, educare, autoformare, autoorientare)
dacă nu în mod integral, chiar autorul acestui demers de alegere şi dezvoltare a
carierei. Considerată ca o chestiune de natură educativă şi comunicaţională,
consilierea şi orientarea şcolară şi profesională au dus la schimbarea ansamblului de
metode şi tehnici cu care se operează, conţinutului activităţii consilierului, rolului
şi poziţiei acestui domeniu în sistemul formării iniţiale şi continue a tinerilor şi
adulţilor. în prezent consilierea şi orientarea şcolară şi profesională este un demers
de natură educativă -pentru că „educaţia şi orientarea sunt două funcţii ale şcolii,
complementare, dar distincte", afirma Raffestin - dar nu limitat doar în această
arie.
Consilierea şi orientarea şcolară şi profesională urmăresc să rezolve
simultan, două aspecte importante in prezent:
• asigurarea unei egalităţi sociale prin democratizarea permanentă a accesului
la educaţie şi formare profesională şi
• optimizarea utilizării resurselor umane de care dispune societatea.
Şcoala, ca instituţie de educaţie, formare şi orientare trebuie să se adapteze
conţinutului, structurilor şi funcţiilor sale, să creeze premise favorabile pentru elevi
care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa şi rezolvarea de
probleme, diminuarea imprevizibilului, a hazardului în alegerea carierei.
Procesul de educaţie şi formare profesională desfăşurat în şcoală constituie
puntea necesară trecerii spre lumea muncii şi viaţa socială adultă.
Consilierea şi orientarea nu trebuie să constituie un obiect de studiu sau o
disciplină şcolară ci o arie de aplicaţii, dezvoltări practice, experienţe şi atitudini
care trebuie învăţate şi exersate în viaţă. Consilierea şi orientarea pentru carieră
este compatibilă cu ezitările, renunţările, erorile, alegerile succesive. Decizia finală
presupune adesea parcurgerea acestor etape.
In consecinţă, rolul consilierii şi orientării constă în :
• a acorda informaţii credibile, exacte şi direct utilizabile, suport moral şi
emoţional celor aflaţi în situaţii de indecizie cu privire la viitorul lor social şi
profesional,
• a ajuta tinerii să se adapteze cu uşurinţă la dinamica socială şi economică,
• a face educaţie antreprenorială,
• a reduce distanţa dintre lume şcolii şi cea a muncii,
• a nu le da celor care apelează la serviciile consilierilor false speranţe şi
aşteptări exagerate; realismul şi caracterul practic al consilierii trebuie să fie
predominant,
• a combate stereotipurile cu privire la profesii: curate-murdare, bănoase-prost
plătite, de înalt statut social-degradante, rezervate anumitor clase social,
• a învăţa tinerii ce şi cum să aleagă, având libertate în luarea deciziilor fiind
în cunoştinţă de cauză,
• a reduce presiunea emoţională a statutului de şomer prin găsirea de soluţii
alternative,
• a acorda atenţie şi sprijin special persoanelor cu handicap, copiilor străzii,
grupurilor minoritare etnic, celor cu un nivel redus de educaţie sau formare
profesional, etc.
Activitatea de orientare şcolară şi profesională in anumite limite ce ţin de
latura informativă, de furnizarea de date şi sfaturi practice cu finalitate imediată pot
fi preluate şi dezvoltate şi de ceilalţi profesori din şcoală, sarcină care nu trebuie să
fie în totalitate atribuită profesorilor consilieri.
 Partea a II -a
CONSILIEREA PSIHOLOGICA IN SERVICIUL CARIEREI

In termeni generali, consilierea este o activitate psihologica profesionista

centrata pe relaţia de ajutor in situaţiile de criza personala sau colectiva, de impas
existenţial iminent sau trenant, de dificultate in adaptare , relationare si integrare
sociala.
Confruntaţi cu o diversitate de probleme, cu stresul cotidian in creştere
(economic, socio-familial, professional, politic), oamenii, de cele mai diverse
vârste, profesii, culturii, etnii, ideologii, traversează perioade cu risc dezadaptativ
mai mult sau mai puţin semnificativ.
Indiferent de diferentele dintre ei, de la persoanele inalt capacitate si
performante pina la cele marginalizate social, cu toţi au nevoie de ajutor specializat
pentru a putea depasi obstacole diverse apărute in calea dezvoltării lor , a relaţiilor
cu ceilalţi.
Consilierea psihologica este o intervenţie de scurta sau de lunga durata, in
scopul prevenirii sau asistării rezolutive a unor probleme personale (emoţionale,
cognitive si comportamentale) cu impact individual, familial si socio-profesional
dezorganizator.
Ea acoperă o paleta larga de problematici specifice de la : cele educaţionale
la cele de reabilitare , recuperare si reintegrare sociala, de la cele de support
psihoemotional si social la cele de adaptare si integrare comunitara eficienta.
In munca de consiliere scopul este sprijinirea beneficiarilor in a-si rezolva
problemele prin resurse proprii, prin modificarea atitudinilor, concepţiilor si
comportamentelor manifestate in contexte existenţiale specifice.
Rolul consilierului profesionist este de a insoti si stimula procesul de
autoexplorare al clientului sau, ajutandu-1 sa conştientizeze si sa acorde sens
evenimentelor si stărilor sale , fara a-i indica sau sugera propriile explicaţii.
Oferta de ajutor psihologic, educaţional, si social este comuna celor doua
domenii aplicative-consilierea si psihoterapia, dar mijloacele, desfăşurarea, uneori
natura problematicilor clienţilor, respectiv a pacienţilor vizaţi, ca si intenţiile si
durata asistării pot sa difere parţial sau in totalitate.
Deşi termenul de consiliere este utilizat si in alte domenii ale vieţii sociale,
cum ar fi cel juridic, administrativ, financiar, politic, consilierea psihologica are
citeva particularităţi.
Exista citeva caracteristici diferentiatoare ale psihoterapiei comparativ cu
consilierea psihologica si sociala.
• Psihoterapia este predominant o activitate curativa de remediere, in vreme ce
consilierea este mai curind preventiva, de dezvoltare si de educaţie
• Psihoterapia are obiective de profunzime si un plan terapeutic bine structurat in
vreme ce consilierea acţionează limitativ, centrat si mai precis.
• Psihoterapia antrenează un demers explorator si de conştientizare cu durata mai
lunga sau mai scurta.
• In vreme ce consilierea practica mai ales relaţia terapeutica de la egal la egal.
(de la adult la adult), situindu-se astfel in paradigma umanista, psihoterapiile,
 prin diversitatea lor practica si alte tipuri de relaţii terapeutice-relatia
transferentiala de tip părinte -copil, relaţia expertala de tip profesor-elev.
• Exista tendinţa ca in psihoterapie sa se utilizeze mai curând termenul de pacient,
in vreme ce in consiliere este preferat sau utilizat in exclusivitate cel de client.
Ceea ce au insa, in comun, ambele domenii de asistare umana sunt următoarele
elemente
• Ambele urmăresc si scopuri identice: explorarea propriei persoane si
intelegerea de sine, clarificarea si pozitivarea imaginii de sine, creşterea
autoincrederii si a capacităţii de a face cele mai bune alegeri pentru sine,
deblocarea resurselor personale de copoing si de dezvoltare pe cont propriu.
• Ambele caută sa reducă si sa transforme comportamente de autoapărare
nevrotica, tendinţele la repetarea comportamentelor de eşec, a modurilor
stereotipe, rigide de a gândi si acţiona.
• Ambele se finalizează cu o reevaluare a stării si modificărilor survenite in
relaţia clientului cu sine si cu alţii.
Rădăcinile istorice ale consilierii sunt intrucva comune cu cele ale psihoterapiei,
adică isi trag originile din trecutul practicilor colective si individuale vindecătoare,
al ritualurilor magice si samanice si chiar in asa numitul "sfat al batrinilor " din
societăţile primitive tribale.
După cel de-al doilea război mondial, consilierea se impune ca o practica
uzuala a activităţii de asistenta sociala , psihologica si medicala.
Anii 50-60 marchează infiintarea "Organizaţiilor profesionale de consiliere" care
activează atât pe terenul scolii cat si al muncii. Se conturează câteva tipuri de
consiliere:
• Consilierea de cuplu si de familie
• Consilierea vocationala sau educaţionala
• Consilierea organizationala si de grup.
Cu timpul, diversificarea problematicii psihosociale generează noi aplicaţii,
din ce in ce mai specializate si cu formari din ce in ce mai complexe. Apar astfel:
• Consilierea marginalilor si excluderii sociale, consilierea integratoare si de
suport a copiilor străzii si persoanelor adulte fara adăpost.
• Consilierea persoanelor afectate de SIDA si a famiilor loe
• Consilierea personalului care asista persoanelor aflate in iminenta morţii.
• Cconsilierea toxicodependentilor si a familiilor lor.
• Consilierea persoanelor abuzate fizic si sexual.
• Conslierea copiilor instiitutionalizati, a mamelor sociale si a personalului din
instituţiile de ocrotire.
• Consilierea virstnicilor institutionalizati si neinstitutionalizati.
• Consilierea victimelor violentei domestice si a familiei dezorganizate.
• Consilierea psihosexuala si contraceptiva.
• Consilierea imigrantilor,minoritarilor.
• Consilierea persoanelor cu nevoi speciale si a famiilor lor.
• Consilierea manageriala si terapia organizationala.
• Consilierea pastorala si spirituala.
Etapele unui proces de consiliere sunt destul de asemănătoare celor ale unui
proces psihoterapeutic, cu diferenţa ca durata si amplitudinea explorării sunt mai
reduse in cazul consilierii. Etapele unui proces de consiliere, privita ca o relaţie de
ajutor sunt, in acord cu Gazda (1984):
• Facilitarea- etapa axata pe intelegere si explorare de sine, pe baza a trei
abilitaţi ale consilierul ui:empatie, respect si stil cald.
• Tranziţia- facilitarea propriei intelegeri si a angajării in schimbare. Aceasta
necesita concreteţe, adevăr si deschidere de sine din partea consilierului.
• Acţiune- angajează alte doua abilitaţi ale consilierului; confruntarea si
urgenta pentru a determina clientul sa se implice intr-o direcţie
corespunzătoare.
In calitatea sa de relaţie umana, consilierea se bazează pe resurse empatice,
respect si adevăr.
Empatia emana si se manifesta din ascultarea activa, centrata pe sentimente
.şe-seatimerrte- exprimate sau neeexprimate verbal de client/dar sugerate sau
relevate nonverbal..
Empatia ca o componenta de baza a persoanalitatii consilierului poate fi
măsurata si exprimata sub mai multe forme.
Ivery(1988) distinge:
• Empatia substractiva (prin care consilierul se indeparteaza de client)
• Empatia bazala(in care răspunsurile consilierului sint paralele cu
enunţul clientului)
• Empatia aditiva (in care răspunsurile consilierului invadează ideile si
sentimentele clientului)
Respectul presupune menţinerea unei atitudini nonevaluative fata de
client, acceptarea acestuia neconditinata si valorizarea lui ca o persoana
demna de stima si valoare.
Se pare ca cea mai importanta calitate a unui consilier eficient este
autencitatea Grey, identifica un ansamblu de calităţi si caracteristici personale
ale unui consilier eficient:
• Au o identitate.
• Se respecta si se autoapreciaza.
• Sunt capabili sa-si recunoască si sa-si accepte propria putere.
• Sunt deschişi la shimbare.
• Isi extind cunostiintele de sine si de alţii.
• Sunt dispuşi si capabili sa tolereze ambiguitatea.
• Isi dezvolta un stil propriu de consiliere .
• Pot experimenta si cunoaşte lumea clientului
• Sunt autentici,sinceri si oneşti.
• In general trăiesc in prezent.
• Sunt sincer interesaţi de bunăstarea altora.
• Au simţul umorului.
Exista o modalitate prin care aceste calităţi pot fi intejlese si acceptate cu
uşurinţa. Ea rezida intr-o schimbare a perspectivei de la "totul sau nimic" la
imaginea unui continuum. La un pol, o calitate este extreme de caracteristica
pentru o persoana supsusa evaluarii,la celalalt pol este extrem de necaracteristica.
Intre aceşti doi poli exista, teoretic, o infinitate de puncte ce definesc procentul sau
gradul in care o calitate sau trăsătura aparţine unei persoane.

Relaţia dintre consiliere, psihoterapie şi educaţie

în sens larg consilierea este acţiunea psihopedagogică de ajutor în viaţa şi
dezvoltarea omului, alături de psihoterapie şi educaţie. Toate aceste 3 forme de
sprijin îl ajută pe individ să înveţe cum să îşi modifice sentimentele, atitudinile,
gândurile şi comportamentele pentru a avea o viaţă psihică echilibrată şi, prin
urmare o existenţă mai bună.
In esenţă consilierea este atât o activitate distinctă, cât şi o profesiune
emergentă acesteia. Consilierea este văzută ca un serviciu adus oamenilor aflaţi
într-un anumit grad de confuzie sau intr-o stare de stres care doresc să discute să
rezolve acesta problemă. Consilierea se bazează pe persuasiune şi pe respectarea
libertăţii de opţiune a celui consiliat.

Relaţia dintre consiliere şi psihoterapie

Anumiţi autori printre care şi C. Rogers susţin că termenii de consiliere şi
psihoterapie sunt mai mult sau mai puţin sinonimi deoarece se referă la aceiaşi
metodă fundamentală : o serie de contacte (upirecte cu individul care încearcă să
îl ajute să îşi modifice atitudinile şi conduita. Dintr-o astfel de perspectivă C.
Rogers spune că termenii de consiliere şi psihoterapie sunt echivalenţi sau
aproape echivalenţi. în schimb, alţi autori încearcă să diferenţieze consilierea de
psihoterapie prin compararea definiţiilor. Analizând definiţiile C.H. Patterson
discută asemănările şi deosebirile prin prisma a 4 criterii:
A. Severitatea problemei - mulţi autori consideră consilierea o activitate care îi
ajută pe indivizii normali să depăşească obstacolele apărute în calea
dezvoltării personalităţii lor iar psihoterapia este o activitate de sprijin pentru
persoane cu probleme mult mai grave, persoane a căror dezvoltare emoţinală
a fosta grav afectată. O astfel de distincţie a fost susţinută teoretic de M.E.
Hahn şi acceptată în 1956 de către Asociaţia Psihologilor Americani. După
opinia celor doi autori consilierea vizează oamenii normali, iar psihoterapia
pe cei care deviază de la normalitate.
B. Natura problemei acestuia - natura problemei poate să ne spună dacă ceea ce
se face în mod practic este consiliere sau psihoterapie, din această
perspectivă consilierea se ocupă în principal de probleme orientate spre
realitate, de probleme ale mediului şi, deci, de natură situaţională, în timp ce
psihopterapia are ca obiect sentimentele şi diversele stări emoţionale ale
persoanei, atitudinile acesteia. Aşadar, consilierea este centrată pe probleme
cognitive, iar psihoterapia este centrată pe probleme afective ale persoanei,
dar această distincţie nu este solidă deoarece nu toate problemele orientate
spre realitate sunt de natură cognitivă.
C. Scopurile urmărite în cadrul celor două activităţi - unii autori consideră că
problematica scopurilor celor două activităţi este relativ confuză, în timp ce
L.E. Tyler încearcă să demonstreze că psihoterapia este direcţionată spre o
schimbare de personalitate iar consilierea urmăreşte să îl facă pe individ să
 folosească şansele pe care le are pentru a face faţă problemelor vieţii.
D. Metodele şi tehnicile utilizate - majoritatea specialiştilor susţin că nu există
tehnici utilizate numai de consilieri sau numai de psihoterapeuţi ci ambele
apelează la metode şi tehnici similare.

In concluzie, deşi există numeroase asemănări între consiliere şi psihoterapie

cele două activităţi nu pot fi confundate. Consilierea este un proces diferit şi nu
un caz limitat al psihoterapiei, cei care susţin acest lucru reduc consilierea la
dimensiunea sa pur psihologică.
în realitate, consilierea şi psihoterapia au atât asemănări cât şi deosebiri după
: finalitate, adresabilitate şi metodologie.
Sub aspectul finalităţii cele două activităţi urmăresc să ajute prin mijloace
psihologice şi pedagogie o persoană în rezolvarea unor probleme critice.Când
problema este de dificultate mare accentul se pune pe psihoterapie, iar când
problema este de dificultate mai redusă se va apela la consiliere. însă ambele
activităţi au la bază stailirea unei relaţii interpersonale între cel care solicită
asistenţă psihologică şi cel care o oferă. De obicei consilierea urmăreşte
rezolvarea unor probleme specifice care nu pot fi încadrate într-o unitate
nosologică anume, cum ar fi înlăturarea unor atitudini şi sentimente negative.
Psihoterapia intervine în rezolvarea unor probleme de mai mare profunzime şi
amploare, cum ar fi: întărirea personalităţii la indivizii anxioşi, angoasaţi şi
hipersesnibili; întărirea conştiinţei prin dezvoltare sentimentului de bine în caz
de boală; dezvoltarea sferei afective în nevroze şi bolile somatice.
Din punct de vedere al adresabilităţii şi consilierea şi psihoterapia se
adresează niveluilui conştient al organizării psihice şi se preocupă de problemele
actuale ale persoanei. Totuşi unele modele psihotarapeutice cum ar fi cele de tip
psihanalitic merg mai în adâncime efectuând sondaje în trecutul şi inconştientul
individului.
Din punct de vedere al metodologiei utilizează modalităţi asemănătoare uneori
chiar identice cum ar fi comunicarea verbală, persuasiunea şi convingerea,
cooperarea,precum şi majoritatea tehnicilor specifice celor trei abordări generale
ale consilierii şi psihoterapiei: psihodinamică, comportamentală şi umanistă.
Totuşi în unele cazuri psihoterapia are coordinate metodologice mai riguroase spre
deosebire de consiliere care are un caracter mai liber deoarece este de cele mai
multe ori situaţională. Relaţia dintre consiliere şi educaţie
Consilerea este o funcţie esenţială a întregului proces de educaţie, practica
şcolară arată faptul că relaţiile educatorului cu copilul se pot modifica radical şi pot
intensifica educaţia pe o anumită direcţie sau se pot axa pe o problemă determinată
de educaţie. în multe privinţe educaţia este centrul actvităţii de consiliere uneori
identificându-se cu consilierea.
însă, educaţia are în vedere viitorul celui educat, iar consilierea are în vedere
mai ales prezentul acestuia drept urmare educaţia nu se identifică cu consilierea.
Relaţia dintre educatorul matur şi copilul sau adolescentul constituie baza relaţiei
pedagogice în timp ce consilierea se desfăşoară în contextul relaţiei de consiliere.
Această relaţie este empatică, bazată pe cooperare
şi pe căutarea împreună a soluţiei la problemele clientului.
Sub aspect diferenţial consilierea este o activitate dezvoltată în direcţia care
acordă prioritate recuperării problemelor şi conflictelor, iar pedagogia oferă ajutor
dezvoltării copilului aflat într-o stare psihică normală.

Diferenţele tipice dintre consiliere, psihoterapie şi educaţie

Există 6 criterii de diferenţiere a celor trei modalităţi de sprijin :
1. Motivele care stau la baza celor trei activităţi, celei educative rezidă în stadiul
în stadiul unei persoane aflate într-un moment temporal al procesului evolutiv şi
în nevoia de a reduce distanţa dintre această situaţie reală şi cea ideală a unui
stadiu superior de dezvoltare -acţiune realizată prin învăţare. Consilierea este
necesară în situaţii de dificultate şi în problemele acute simţite în plan subiectiv
de către elev ca o povară sau ca ceva ce presupune soluţii dificile (situaţia în
care se află la răscruce de drumuri, alegerea este dificilă ; situaţia în care a ales
un drum greşit şi nu este capabil să îl treacă singur; situaţia în care
comportamentul elevului dă naştere la conflicte. Psihoterapia devine necesară
atunci când dificultăţile şi problemele produc stări de criză.
2. Persoanele implicate în cele trei activităţi de sprijin. Educaţia se desfăşoară
intensiv în primii ani de viaţă şi dezvoltă la copii şi adolescenţi personalitatea în
conformitate cu idealul pedagogic al comunităţii sociale.Consilierea se
centrează pe problemele care pornesc de la dificultăţiile de alegerea până la
diverse forme de comportament deviant, iar psihoterapia se adresează
persoanelor ajunse în stare de criză personală îi existenţială.
3. Din perspectiva scopurilor urmărite, educaţia vizează formarea şi dezvoltarea
personalităţii copilului în plan cognitiv afectiv şi psihomotor. Consilierea
vizează sprijinirea subiectului pentru ca acesta să îşi rezolve singur problemele
cu care se confruntă iar scopul psihoterapiei este restructurarea personalităţii
individului pornind de la o situaţie de tulburare gravă, generalizată.
4. Sub aspectul timpului caracteristic, educaţia este un proces relativ continuu
desfăşurat intens în primele decenii de viaţă şi prelungit apoi sub forma
educaţiei permanente. Consilierea este un proces discontinuu şi relativ scurt iar
psihoterapia este, de asemenea, discontinuă în comparaţie cu educaţia dar
durata ei este de obicei mai lungă decât cea a consilierii.
5. In ceea ce priveşte mjloacele utilizate, mijloacele educaţiei reprezintă ajutoare
pentru dezvoltarea personalităţii copilului şi adolescentului, consilierea recurge
la mijloace de incitare şi de sprijin iar psihoterapia realizează mai întâi o
muncă de înlăturare a obstacolelor pentru a putea folosi ulterior alte forme de
sprijin.
6. în ceea ce priveşte rolurile jucate de persoanele implicate, în relaţia
educaţională (educator-educat), în relaţia de consiliere (consilier-client),
relaţia psihoterapeutică (psihoterapeut-pacient).
In relaţia de consiliere este vorba de âmpatie, este o relaţie de roluri sensibil
egale, în cadrul căreia subiectul consiliat poate decide cu mai multă libertate şi
spontaneitate în vederea rezolvării problemelor.
In concluzie, poziţia consilierii în contextul activităţilor de sprijin
psihopedagogie este una intermediară, între educaţie şi psihoterapie.Din această
poziţie consilierea se poate apropia uneori de educaţie şi alteori de psihoterapie,
fapt pentru care în domeniul consilierii se vorbeşte de două variante, una mai
educativă şi alta mai terapeutică, carianta educativă a fost multă vreme
marginalizată dar în ultimul timp a câştigat teren mai ales în spaţiul şcolar,iar
varianta terapeutică a consilierii s-a afirmat destul de puternic în plan ştiinţific şi
instituţional.
 Partea a- III a
DEZVOLTARE VOCAŢIONALĂ ŞI EVOLUŢIA
CARIEREI
Rolul vocaţiei în dinamica personalităţii
Dacă vocaţia s-a definit ca un vector al personalităţii, prin intermediul căreia
persoana se orientează faţă de structurile de activitate productivă, oprindu-se asupra
uneia care corespunde cu modelul său interior, pe care o actualizează în mod optim
şi prin care se integrează creator în circuitul psiho-social, în cazul acesta vocaţia
constituie incontestabil un factor de direcţionare a dinamicii personale.
Dinamica personalităţii la omul matur, se consumă în mod fundamental prin
asumarea şi jucărea pe scena vieţii sociale a unor roluri sociale; la copil şi la
adolescent apare ca o pregătire pentru viitoarele roluri sociale. Dintre toate rolurile
sociale pe care le joacă, cel care o defineşte pregnant este rolul profesional.
Copilăria, pubertatea, adolescenţa, nu sunt decât etape ale omului în pregătirea lui
într-un rol productiv. Chiar rolul de părinte, care serveşte finalităţii umane în
perpetuarea speciei, e pus şi el în serviciul pregătirii copilului pentru un rol
productiv.
Ceea ce interesează, la fel, la personalităţile cu o bună integrare vocaţională,
e nivelul de aspiraţie.
Conceptul de nivel de aspiraţie a fost introdus de Dembo. Orice problemă
psihologică implică scopuri şi conduite dirijate spre scopuri. Conduita "tensiunii
scopului", care survine într-un domeniu plin de dificultăţi, constituie nivelul de
aspiraţie1.
Aspiraţia este unul dintre cele mai importante mobile care comtribuie la
succesul realizării în viaţă. Doi indivizi pot poseda aceleaşi aptitudini într-un
domeniu, dar în timp ce unul vizează scopurile înalte, celălalt se mulţumeşte a se
menţine într-un status quo ante2.
Nivelul de aspiraţie se statorniceşte în raport de forţele şi standardele
sociale, de conflict şi decizie.
Cum acţionează aspiraţia în planul vocaţional ?
Nivelul de aspiraţie la persoanele cu o conduită vocaţională optimă este
crescut şi determină o dinamică extrem de mobilă şi cotinuă în căutarea unui scop.
După ce un scop se realizează, se profilează un altul.
Marginalii vocaţionali constituie, atât ca satisfacţie cât şi ca nivel de
aspiraţie, un material
1
K. Levin, Psychologie dinamique. Les relations humaines, P.U.F., 1959, p.
136
2
H. J. Eysenck, Les dimensions de lapersonalite, P.U.F., 1960, p.144
uman care fluctuează între indiferenţă şi vocaţie, dar care prin interveţia unor
mobile favorabile pot fi antrenaţi ascensional.
Indiferenţii sunt oamenii fără un ideal profesional.
Persoanele din ultima categorie, deşi aparţin normalului, sunt încontinuu
nesatisfăcute, trec dintr-o profesie în alta, se găsesc mereu în conflict cu ele însele
şi cu ambianţa.
Revenind asupra celor patru grupe reiese că: personalităţile din prima
categorie se află total antrenate de activitatea productivă, între ele şi rolurile
profesionale putându-se pune semnul egalităţii. Activitatea productivă apare ca o
necesitate vitală care trebuie satisfăcută.
In ultimă instanţă, raportul dintre personalitate, ca vocaţie şi muncă se
concretizează în trei tendinţe: tendinţe spre originalitate, creaţie şi spre realizare
liberă. în fond aceste trei tendinţe se pot reduce la tendinţa spre creaţie, căci creaţia
presupune originalitate şi presupune realizare liberă.
Categoria marginalilor constituie o categorie a unei motivaţii oscilante.
Categoria indiferenţilor a unei motivaţii cu centrul de gravitate în alte preocupări.
La indiferenţi satisfacţia nu se găseşte în muncă, ci în activităţi secundare vieţii.
Ultima categorie, deşi e compusa din oameni, sănătoşi mintal, e constituita
din indivizi roşi de acute conflicte intra si intersubiective (după I. Alexandrescu,
1981, p. 159-161).
Vocaţia apare ca un factor de echilibrare optimă a persoanei care e acţionat
de modelul interior al persoanei, de matricea activă a sa, de către finalitatea
grupului social concret. în felul acesta, vocaţia răspunde matricii active a
personalităţii, însă şi modelelor social-istorice, acestea din urmă imprimându-i un
caracter relativ. în evul mediu astfel, nu se putea vorbi de vocaţie pentru
astronautică, pentru zborul în lună, etc.
Vocaţia presupune ajustarea individului la dimensiunile istoriei, la
dimensiunile sociale. Dar, de asemenea, societatea trebuie să se ajusteze şi de la
dimensiunea individului care constituie elementul activ al factorului social.
Individul impulsionează socialul, însă la rândul său socialul, prin legile sale
specifice, acţionând asupra unui grup constituit, îl antrenează şi pe individ în
mişcarea ascendentă a grupului.
Vocaţia se referă la o formă de muncă. Munca nu-i însă activitate gratuită. Ea
are ca scop producerea de bunuri materiale şi spirituale care intră în consumul
omului. Prin natura sa, chiar în privinţa bunurilor materiale de consum, omul se
află şi la nivel biologic antrenat de două categorii de trebuinţe, ce-i asigură viaţă de
trebuinţele de a introduce în circuitul organic unele elemente pentru a-şi conserva
sistemul biologic (alimente, băuturi), trebuinţe comune tuturor sistemelor vii, şi de
trebuinţe care solicită ca bunurile de consum să aibă o anumită formă, pregătire,
gust, culoare, etc. Cea de a doua categorie de trebuinţe e specifică omului şi
reprezintă o condiţionare socială.
 într-un grup social individul îşi însuşeşte un rol profesional şi acţionează în
el, acesta fiind însă explicitat, delimitat şi fixat de către prescripţii sociale nete, de
către un statut social. Rolul profesional e un rol social. Rolurile sociale sunt, funcţii
sociale. Ele susţin un sistem social, fiind adecvate acestuia; servesc deci finalitatea
socială. De aceea unele roluri se găsesc într-un tip de societate, iar altele nu. Aşa
de pildă, în societatea primitivă se alfa în mare cinste rolul de şaman şi de vrăjitor.
In societatea modernă se dă o deosebită imporatnţă rolului de avocat.
In concluzie, asumarea unui rol constă într-o modelare. Rolul e o expresie a
grupului. într-un rol, prin intermediul imitării celui care ne-a iniţiat, noi imităm,
cum spune G. H. Mead, pe "altul generalizat" . Deci individul suportă reglări şi
autoreglări, adică ajustări în raport de rolurile pe care le joacă, faţă de regurile
sociale, de valorile sociale. Dar societatea nu acţionează nici ea asupra unui individ
abstract. Individul, la rându-i, influenţează şi el societatea.
Indivizii sunt creaţia istoriei, însă şi creatori de istorie(după I. Alexandrescu,
1981, p.162-165).

Consideraţii asupra necorespondenţei vocaţionale

Spre deosebire de corespondenţa vocaţională care se exteriorizează printr-o
adaptare optimă, satisfacţie optimă şi echilibrare optimă a personalităţii,
necorespondenţa e o sursă de conflicte inter şi intraindividuale. Necorespondenţa se
traduce printr-o programare socială a unei activităţi individuale cu ustensile
inadecvate, prin solicitatea persoanei de a face faţă unei dinamici cu numeroase
elemente indigeste.
Intervenţia unor elemente care contravin modelului interior al persoanei se
răsfrîng nefavorabil asupra întregii personalităţi a individului. Nu e necesar ca să
intervină un microb, un virus, spre a fi afectat echilibrul normal al persoanei,
tonusul vital al individului, sănătatea sa. în prezent nu mai e un secret pentru
nimeni că factorul psihologic poate să acţioneze traumatizant asupra organismului,
producând tulburări psihice grave (stresul psihologic).
Necorespondenţa vocaţională constituie un factor care poate afecta
echilibrul personalităţii, fie prin forme uşoare, fie mai accentuate (după I.
Alexandrescu, 1981, p. 166-169).
Cariera acoperă si identifica diferite roluri in care individul este implicat:
elev. Angajat, membru al comunităţii, părinte etc, modul in care acţionează in
familie, societate si suita de etape prin care trece in viata; căsătorie, pensionare
s.a.m.d., toate acestea considerate ca un tot unitar invizibil.
In aceasta accepţiune, orice persoana are o cariera si nu doar cei care exercita
cu succes o
3
Anne Mărie Rocheblave-Spenle. La notion de role en psychologie social,
P.U.F., 1962, p. 41-42
profesiune.
Dezvoltarea carierei semnifica toate aspectele vieţii umane aflate in devenire
si cu o dinamica specifica in diferite planuri (Gisbers,1994) adică:
• Autocunoasterea si formarea deprinderilor de relationare interpersonala;
• Educarea si formarea profesiei iniţiale;
• Asumarea diferitelor roluri in viata;
• Modul de integrare, trăire si planificare a diferitelor evenimente ale vieţii.
Scopul unei cariere nu sunt banii, ci felul in care reuşeşte sa câştige increderea
celorlalţi, insusirea unui set de valori care afirma ca o profesie bine aleasa asigura
incredere, statut social si stima de sine.
In literatura de specialitate sunt descrise numeroase teorii si concepţii cu
privire la alegerea profesiunii.
Majoritatea lor caută sa explice cum isi aleg indivizii studiile si profesiunile, de
ce le aleg si de ce le practica după aceea. Unii autorii printre care si J.Crites
(1969)si R.Ssheller(1976), le grupează in trei mari categorii:
• Teorii neuropsihologice
• Teorii psihologice
• Teorii generale.

Teorii neuropsihologice
Teoriile neuropsihologice atribuite fenomenelor legate de alegerea
profesiunii unui sistem exterior individului. Caracteristicile individuale cum ar
fi: inteligenta, interesele, trasaturile de personalitate, nu sunt considerate ca
variabile mediatoare legate de alegere.
Principalele teorii neuropsihologice cu privire la alegerea profesiunii sunt:
- teoria intimplarii,
teoriile economice
- teoriile sociologice.

Teoriile psihologice
Teoriile psihologice ale alegerii profesiunii se centrează cu precădere pe
individul care alege. Ele susţin ca alegerea profesiunii este determinata in
primul rind de caracteristicile individului si doar indirect de mediul in care
trăieşte acesta. Exista patru mari tipuri de teorii psihologice ale alegerii
profesiunii;
• Teoriile trăsăturii si factorului (train and factor);
• Teoriile dezvoltării
• Teoriile deciziei.
A
Teoria generala a dezvoltării profesionale^
Aceasta teorie a fost elaborata de D.E. SUPER. si P. B. BACHRACH in 1957,
in urma lucrărilor Conferinţei asupra alegerii profesiunii de la ARDEN HOUSE
unde au participat psihologi, naturalisti, matematicieni si economişti.
Esenţa teoriei dezvoltării profesoinale este redata in 12 teze fundamentale;
• Alegerea profesiunii este un proces, care are loc de-a lungul unei perioade
îndelungate de timp, mai degrabă decit intr-un moment dat
• Fiind un proces care cuprinde o serie de cazuri legate de hotarir, , alegerea
profesiunii corespunde unui model care poate fi desluşit si, deci, prevăzut;
• Alegerea profesiunii implica un compromis sau o sinteza a unor factori
personali si sociali, a concepţiei despre sine si realitate, modele de a
reactoina deja existente;
• Concepţia despre sine începe sa se formeze inainte de adolescenta ,devine
mai clara in adolescenta si tot atunci ea incepe sa influenţeze alegerea
profesiunii;
• Factorii care tin de realitate devin tot mai importanţi ca determinanţi ai
alegerii profesiunii pe măsura ce individul înaintează in virsta.
• Identificările individului cu părinţii lui influenţează in mod direct alegerea
profesiunii ;
• Direcţia si ritmul mişcării verticale a unui individ, de la un nivel profesional
la altul, sunt legate de inteligenta sa, de situaţia social-economica a familiei,
de valorile si interesele sale; profesiunea pe care o imbratiseaza individul
este legata de interesele sale;
• Profeiunea pe care o imbratiseaza individul este legata de interesele,
valorile si nevoile sale, de nivelul si de calitatea mediului educaţional, de
structura profesoinala si de atitudinile comunităţii din care face parte .
• In general sunt suficient de mulţi potenţi in plan aptitudinal, iar profesiunile
destul de largi in ceea ce priveşte sarcinile si îndatoririle lor, pentru a anume
varietate a indivizilor pentru fiecare profesiune si o anume diversitate a
ocupaţiilor pentru fiecare individ.
• Satisfacţiile muncii si ale depind de măsura in care un individ reuşeşte sa
traducă in viata ideeape care o are despre sine prin rolul profesiunii sale
• Munca individului ii poate asigura acestuai mijlocul de a integra sau
menţiune structura pesonalitatii sale .adică activitatea poate fi unul din
priccipalele mecanisme de adaptare sau apărare ale individului.
Ideea centrala a teoriei lui SUPER si BACHRACH este aceea ca
dezvoltarea
5
profesionala este un aspect specific al dezvoltării generale si ca factorii care
afectează dezvoltarea profesionala se schimba si in teractioneaza intre ei asa cum
comportamentul profesional se schimba si interactioneaza cu ei.
Natura si semnificaţia muncii s-au schimbat in decursul timpului si odată cu
ele, viata, societatea, comportamentele, atitudinile si obişnuinţele oamenilor.
Conceptul de munca, ocupaţie: full-time. part-time, activitate sezoniera,
colaborarea, primesc continuu noi conotatii psihologice adesea pina la schimbarea
de accente si ponderi in plan axiologic.
Profesiunea, ca reflectare specifica a unei activităţi poate face trimiteri si
aprecieri destul de precise asupra ei.
Intr-o societate fluida, industriala, nici o informaţie, izolata depre o persoana nu
poate spune atit de mult ca profesiunea (SUPER, 1978)
Profesiunile ca si naţionalităţile pot fii descrise din punct de vedere al
caracteristicilor formale, dar asa cum studiile privind caracterul naţional, ignora
numeroasele abateri de la trăsătura generala, tot astfel si "profilurile personalităţii
pregătite pentru diversele grupuri ocupationale ar putea fi exagerat simplificate".
Alegerea profesiunilor, urmare a unor configuraţii psihovocationale ale
personalităţii, stau la baza unor teorii cuprinzătoare ce includ elemente de
psihologie diferenţiala, teoria trasaturilor teoria factorilor si a trasaturilor.
Ierarhica experienţele sale interioare, intime, de modalităţile unice de percepere si
gindire a lumii inconjuratoare, de relaţiile de comunicare cu alte persoane, la fel de
unic si individuale.
Daca pentru psihanaliza, structuralism si behaviorism, conduita umana, are un
grad mai strict de determinare, cei mai valoraşi reprezentanţii ai psihologiei
umaniste ne sugerează ca esenţiala pentru existenta umana este lupta permanenta
pentru autorealizare.
Aşadar, psihologia umanista reprezintă, prin conceptele sale fundamentale, un
alt unghi de abordare ale profesiei si anume vocaţia, matrice fundamentala spre
autorealizare.
Plecând de la observaţiile clinice C.ROGERS (1980) găseşte ca cei mai mulţi
oamenii sunt intr-o lupta continua al cărui unic si surprinzător scop este legat de
trebuinţa de autorealizare.
Pentru el "profesiunea" este un mediu saturat psihologic de relaţii interpersonale
in care fiecare individ trebuie sa aibă condiţii favorabile pentru propria sa
actualizare.
Sugestii de analiza psihovocationala au fost identificate si la nivelul teoriilor lui
A.H.MASLOW(1956). Prin compexitatea modelărilor experimentale, teoria
"ierarhica -dinamica a trebuinţelor umane", oferă posibilitatea de a considera
actul de opţiune
profesionala ca pe un moment cu semnificaţii existenţiale dintre cele mai
importante in viata unei persoane.
Inversând problemele, teoria lui MASLOW, in psihologia selecţiei si orientării,
ar putea sa răspundă la intrebarea: " in ce fel, la ce nivel, profesiunea sau cariera
răspund trebuinţelor unui individ sau grup de indivizi? ".
Ilustrata, după criteriile ierarhizării si al gradului de urgenta, sistemul
trebuinţelor se prezintă astfel:
• Nevoia de împlinire, de autorealizare a propriului potential-exprima cel mai
distinct si satisface in mare măsura esenţa dimensiuninii vocationale a
noţiunii de profesie.
• Nevoile psihologice: -de stima; de realizare; de dragoste si apartenta; de
asociere cu ceilalţi.
• Nevoile siguranţei: sa te simţi in afara pericolului, sa-ti satisfaci foamea,
setea si cerinţele sexuale reprezintă vocaţia naturala a fiinţei umane.
A.MASLOW. a adăugat si nevoia de trascendenta- experienţa de a fi apt sa te
vezi pe tine insuti in perspectiva- dimensiune, ce pune in termeni operaţionali,
noţiunea de cariera socio-profesionala.
Partea a- IV a
STANDARDE CALITATIVE SI ETICA IN CONSILIEREA
CARIEREI.
Succesul unei consilieri, ca si al unei psihoterapii, consta in posibilitatea
clientului de a nu ramane ancorat sau dependent de consilier, ca urmare a
deblocării capacităţii sale de a-si gestiona si rezolva problemele intr-un mod
responsabil.
Aceasta presupune ca persoana(ele) consiliata(e) invata sa emită soluţii
discriminative, sa-si asume consecinţele, sa evite repetarea erorilor si in caz de
eşec, sa aibă capacitatea de a se remonta pentru pentru o noua incercare de
soluţionare a problemelor, utilizindu-si toate disponibilităţile si neasteptind
permanent o forma de ajutor.
Un nivel crescut de autoincredere si de clarificare asigura autonomia
clientului si aşterne calea unor comportamente responsabile si a unei bune
capacităţi de a face fata stresurilor, crizelor sau provocărilor existente ulterior.
Eşecul muncii unui consilier este lesne de observat atunci cind persoana
consiliata stagnează in reacţii de negativism, inerţie, lamentativitate, neajutorare si
dependenta sau isi agravează reacţiile dezadaptative ori se ancorează in condiţiile
de şantaj emoţional, comportament protestatar sau revendicativ, perseverind in
eroare si autosabotindu-se.
Aceasta este fie semnul unei intervenţii neprofesionale a consilierului, fie
indicarea necesitaţii unui process de consiliere mai adine si mai bine structurat.
Uneori, condiţiile externe, contextual socio-familial sau socio -cultural pot
frâna sau defavoriza demersul unei consilierii individuale, de aceea este necesar ca
intervenţia sa fie pe cit posibil multidisciplinara si sa nu ignore nici unul din
factorii care pot contribui la o situaţie de criza.
Lucrul cu familia extinsa sau cu grupul, implicate intr-o maniera sistemica,
lărgeşte şansele unei intervenţii corecte de success.
Un rol important in profesarea activităţii de consilier ii deţine respectarea
nevoilor si valorilor clientului, precum si a caracteristicilor sale diferenţiale.
Consilierii au avut intotdeauna in vedere reperele socio-culturale si istorice
ale evoluţiei persoanelor asistate, iar recent activitatea lor s-a imbogatit cu
consilierea cross-culturala care semnalează semnificaţia luării in atenţie a
diferentelor intre consilier si client privind mediul cultural, social, etnic sau rasial.
Ca practicieni ai consilierii este necesar sa respectam si sa aplicam codurile
si prevederile ale profesiei multor situaţii si probleme cu care ne confruntam in
realitate.
In linii mari, pentru o practica acceptabila, va trebui sa manifestam realism,
promtitudine si adecvare, respectind nişte repere etice si deontologice care ne
jalonează cariera.
Ca o definiţie generala, sunt considerate etice, acele practici care sunt
benefice clientului..
Consilierii care demonstrează ca respecta drepturile clientului lor, se
bazează pe bunăvoinţa.
Un mod de a "sparge rezistenta" incapatinata a unora dintre ei este sa discuţi
cu aceştia drepturile pe care le au si la ce se pot aştepta de la consilierul lor.
Dreptul la consimţământul informat -unul dintre cele mai bune moduri de a
proteja drepturile clientului este de a dezvolta proceduri care sa-1 ajute sa facă
alegeri fiind informat.
Consimtamintul informat- tinde sa promoveze cooperarea activa a clienţilor
in program.
Majoritatea codurilor etice profesionale prevăd dreptul clienţilor de a primi
destule date privind:
• Alegerile informate.
• Condiţiile si modul de desfăşurare a relaţiei
• întreruperea relaţiei
• Responsabilităţile consilierului fata de clieny
• Rresponsabilitatile clienţilor.
Dreptul la amânare (renunţare) este prevăzut in ghidul APA, care
precizează "Consilierul incheie o relaţie clinica de consiliere (consultanta) când
este evident ca, clientul nu are nici un beneficiu din aceasta relaţie.
Responsabilitatea consilierului fata de un client continua insa pana când el incepe
sa frecventeze un alt terapeut.
In cazul in care clientul refuza intreruperea sugerata si alternativa propusa,
consilierul nu este obligat sa continue relaţia". (APA si AACD1989).
Profesia de consilier pentru orientare şcolara si profesionala in instituţiile de
invatamint nu este o ocupaţie noua.
Categoriile de sarcini care ii stau in fata consilierului, dintre care, o parte
importanta sunt de natura psihopedagogica, presupun ca acesta are o serioasa
pregătire teoretica si practica in domeniu si ca, totodată, el este sprijinit sau face
apel in munca sa -atunci cind este nevoie- la specialişti din alte domeni: sociologi,
pedagogi, asistenţi sociali, economişti, medici.
Un consilier acreditat in domeniul consultantei in chestiuni de consiliere si
orientare şcolara si profesionala trebuie:
• Sa aibă o formare acreditata in lucrul cu adulţii pe probleme de consiliere.
• Sa poată combina cunostiintele sale cu tehnicile de interviu, consiliere,
orientare.
• Sa probeze o dezvoltare invativa in domeniul inserţiei profesionale in piaţa
muncii.
• Sa contribuie efectiv la valorizarea personala a indivizilor, la integrarea lor
pe piaţa
muncii, la reducerea şomajului.
Intra in lista principalelor calităţi necesare unei exercitări corecte a
profesiei de consilier ,urmatoarele:
• Onestitate.
• Corectitudine in relaţiile cu clienţi si autorităţile.
• Interesul pentru autoperfectionarea pregătirii personala ("competenta
profesionala generala = a oferi zilnic servicii de inalta calitate").
• Adoptarea de atitudini si masuri pro-active la problemele clienţilor si nu
doar reactionarea la cerinţele lor.
 • Antrenarea continua in scopul creşterii acurateţei autoevaluării (atitudini
pozitive si credibile, implicarea personala), si evaluării clienţilor, perceperii
exacte a impactului comunicării cu aceştia.
Calitatea muncii consilierului esta data de sadisfactia clienţilor, rata de
rezolvare a problemelor acestora, angajarea in munca, conceptualizarea muncii sale
in lucrări si rapoarte de cercetare.
Consilierul trebuie sa aibă in exercitarea profesiei sale o atitudine activa in
contactarea clienţilor si rezolvarea problemelor legate de cariera.
In prezent, se observa ca actul consilierii pentru cariera, presupune-pentru
consilier:
• Devoltarea unui proces de constatare, evaluare, prognoza.
• Se extinde pe parcursul intregii vieţii active a lui.
• Este de tip deschis, cu largi categorii de opţiuni si alternative pentru individ
(motivat de capacitatea acestuia de invatare, adaptare, reorientare, trasnfer al
deprinderilor)
• Transfera individualitate proces luării deciziei asupra carierei.
Munca profesioniştilor din domeniul consilierii si orietarii şcolare si
profesionale, competenţi si recunoscuţi ca atare, are menirea sa faciliteze alegerile
si deciziile personale ale celor care se pregătesc, se angajează, si se adaptează
diferitelor aspecte ale pieţei muncii. In linii generale activitatea consilierului - in
termeni de etica profesionala sunt:
• Sa respecte fiecare individ si sa trateze cu seriozitate problemele acestuia.
• Sa fie independent de animate mecanisme de control social.
• Sa fie confidenţiala.
• Sa fie egal accesibila ,deschisa,si la indemina tuturor clienţilor.
• Sa fie nediscriminatorie.
• Sa deschidă şanse reale pentru fiecare individ.
• Sa fie obiectiva, impartiala,pozitiva.
• Sa sprijine ,in mod concret, clientul(cu informări, clarificari,evaluari)
• Sa dovedească flexibilitate in dialogul cu clientul.
Evaluarea eficientei activităţii de consiliere si orientare şcolara si profesionala
trebuie făcuta din unghiuri diferite .avind in vedere:
• Individul (beneficiile personale pentru cariera sa)
• Scoală (eficacitatea externa a activitatiieducative)
• Angajatul (angajabilitatea si eficienta pregătirii in scoli a foetei de munca)
• Societatea (utilizarea raţionala a resurselor umane in planul naţional,
regional, sectorial)
Partea a – V - a
AMBIENTUL MENTORAL SI EXPERIENŢELE
APOGETICE IN FORMATRE CARIERELOR DE
EXCEPŢIE.
Raportul mentor - discipol este, prin insusi natura sa, o iniţiativa creativa, in
cadrul relaţiilor umane, axata pe invatare, proges, „cariera si performanta.
Prestigiul profesional, simţul istoric-transcendent, asociate cu empatie,
indrumare si protecţie reprezintă principalele valenţe ale mentorului.
De-a lungul timpului s-a format, opinia ca dipa fiecare mare cariera se afla
sprijinul benefic al unui mentor.
Vorbind, sub aspect etimologic,mentor este originar din opera homeriana
Odiseea Ulise, plecând in războiul troian, isi incredinteaza fiul spre indrumare,
grija si invatatura celui mai intelept si de nădejde prieten al sau, Mentor.
Mai târziu, in diferite perioade si culturi, modelul antic de mentorizare a fost
exprimat in termenii ca: "maestru", "dascăl", "guru", "sponsor", "sensei", "părinte
spiritual".
In general, un mentor se remarca prin ajutorul substanţial acordat unui
discipol, de regula mai tanar, in atingerea unor performante ale vieţii: prin aceasta
discipolul capata cunostiinte, educaţie, o certa "stare de bine", datorata sadisfacerii
depline a trebuinţei de autorealizare.
Rezumând dimensiunile rolului unui mentor, Barbara R. Frey si Ruth
.B.Noller le reduc la:
• Mentorul isi indeplineste aceasta sarcina in paralel cu alte responsabilităţi.
• Serveşte, drept ,"canal de intelepciune".
• Este o sursa continua de ghidare, pana ce discipolul "isi ia zboruF'ca o
personalitate independenta.
Golf si Torrance (1991) descriu mentoratul ca un suport psihologic pentru
discipol, prin faptul ca-i oferă un mediu sănătos de manifestare si posibilitatea de
afi ascultat: el poate sa-si exprime ideile sa le probeze si sa le modifice fara, a se
confrunta cu destructiva "critica abraziva".
Mentorul intretine discuţii deschise cu discipolul, dând cale libera creativităţii
acestuia.
Mentorizarea reprezintă un caz particular de invatare, cu bogate conotatii
psihosociale, etice, estetice, economice, personalistice si istorice.
Rezultatele perfomatice ale mentorizarii sunt atribuite deopotrivă calităţilor
mentorului si ale discipolului.
Compatibilitatea lor rezida in trasaturi definitorii pentru personalităţile
creative (Torrance,1962); sensibilitate la problematica divergenta in gindire,
preferinţa pentru complexitate, nonconformism.
Diferenţiat, mentorul si discipolul indeplinesc funcţii reciproc benefice:
Astfel, după Collins(1983),mentorul; mobilizează tinerii pentru cariera;
acorda incredere discipolului, impartaseste cu acesta vise, teluri, insight-uri;
sfătuieşte si susţine; instruieşte prin exemple, evaluează si realizează feedback-ul
progresului discipolului.
La acestea Leo &Leibowitz(1983)adauga : sponsorizarea modelarea prin rol si
 protejarea.
Analizele de cazuri sintetizează genurile de deprinderi pe care un discipol le
insuseste (Bove&Phillipe,1984):
• Deprinderi de comunicare, receptare, expunere;
• Asumarea riscului;
• Sociologie, deprinderi relative la politicile organizationale;
• Deprinderi de negociere.
S-a dovedit ca in mentorizare schimbul de avantaje are dublu sens; la o
privire generala, cistigul mentorului pare mai mult de ordin energetic (da
intelepciune pentru o noua energie); cea mai importanta recompensa pentru
mentor este sa vadă cum competenta sa, formata in anii de truda, este de folos
unui candidat la o cariera strălucita.
Cele mai frecvente inceputuri de mentorate sunt legate de tinereţea
discipolului. Primii mentorii in viata copiilor sunt părinţi, bunici, prietenii sau
cunoscuţi ai familiei.
Cu anii, lumea copilului se lărgeşte si mentorii apar dintre profesorii,
predicatorii, specialişti.
Relaţiile de tip mentor ocupa un interval limitat in viata fiecăruia om, are
caracterul temporar, tranzitoriu.
După, datele lui E.P.Torrance(1984), durata medie a mentoratelor este de 4-
2 ani.
Printre factorii ce contribuie la stingerea relaţiilor de mentorizare, cei mai
frecvent enumeraţi sunt:
• Separarea geografica.
• Schimbarea statutului discipolului,
• Noile responsabilităţi familiei,
• Decesul
• Schimbări in mentalitate sau in modul de viata.
Mentoratul in adolescenta da pentru tot restul vieţii o trăire de
grandoare si absolut; este virsta descoperirii si cultivării modelelor oricit ar
fii de abstracte sau concrete.
Mentoratul la adulţi înseamnă: dezvoltare, mişcare de idei, resorturi de
avangarda in domeniile de competenta.
Studiile consacrate mentoratului abordează frecvent si problema relevantei
genului.
Rreprezentarile despre mentorat diferă intrucatva la bărbaţii si femei. Daca
ambele genuri apreciază relaţiile de prietenie ca având un rol in infiriparea unui
mentorat, bărbaţii pun accent pe factorul competenta iar femeile pe incurajare si
apreciere.
Mentorii eficienţi sunt vazuti de bărbaţii ca personalităţi active, provocative,
dăruite, curajoase motivate pentru pentru celebritate si severe.
Femeile vad mentorii calmi, capabili sa recunoască talentele altora,
confidenţi, empatici, entuziaşti, idealişti.
Relaţiile mentor- discipol se intilnesc intr-o varietate infinita de
circumstanţe, organizatii,activitatii,....
 Mentoratul familial - in mod firesc, copilul are unul sau mai mulţi mentori
printre membri familile:
Mentoratul părintesc este de mai mare eficienta in dezvoltarea potenţialului
intelectual, fiind un model arhetipal.
Mentoratele profesionale - cariera este mai mult decit un serviciu ( o
funcţie intr-o instituţie ), toţi oamenii indeplinesc o munca, dar numai o mica parte
realizează o cariera, deci o autorealizare remarcabila in fata lumii; dintre aceştia cei
mai mulţi au fost indrumati si protejaţi de mentori, la rindul lor cei mentorizati au
o disponibilitate semnificativa de a fi mentori pentru alţi.
Mentoratul in aria culturii si civilizaţiei arabe a fost tratat de Soliman. Termenul
arab cel mai vechi si mai cuprinzător pentru relaţia mentor -discipol este
substantivul adab.
In studiile lor despre istoria educaţiei islamice, Nakosteen si Ammar
identifica o prima semnificaţie a acestui termen: bune maniere, disciplinarea unui
copil.
La toate nivelurile de invatamint ,pina si la universitate profesorii aveau
dubla misiune de a instrui si ghida pe elevi si studenţi, acctualizind elevilor
propriile resurse.
In timpurile moderne, mentorizarea tinerilor in cultura araba s-a generalizat
in scoală si familie, accentuindu-se funcţiile de asistenta emoţionala si financiara,
ghidare, instruire, si promovare atita timp cit este nevoie, inclusiv la virsta adulta,
pina la realizarea carierei de succes.
Principala funcţie a mentorului s-a dovedit a fi in cazul bărbaţilor; grija si
suportul
financiar iar pentru femei sprijinul in formare a carierei, incurajarea.
învăţarea este o dimensiune majora a vieţii umane, ideea relaţiei mentorale
surprinde forţa de a aborda imposibilul, de a neputinţa omului de a invata singur.
Când cunoaştere reprezintă putere iar profesiile au o complexitate ridicata,
relaţiile mentorale influenţează semnificativ succesul in cariera.
Mentoratul este un fel de religie: atit mentorul cit si discipolul cred ca tot
ceea ce fac este cel mai important lucru in fiecare moment.
De aceea, mentoratul este o experienţa de tip apoteotic, cu efecte emergente.
 Partea a – VI a
TEHNOLOGIILE INFORMATICE SI DE COMUNICARE ÎN
CONSILIEREA
CARIEREI
Categorii de servicii de consilierea carierei compatibile cu TIC
Consilierea carierei se refera nu doar la cei care caută un loc de munca, ci la
toate categoriile de persoane (inclusiv la cei care au deja o slujba si vor alta, vor sa
fie mai eficienţi si în posturi mai înalte sau la cei care se pensionează, daca au avut
o slujba plătită), indiferent de nivelul de calificare, profesie, sex, vârsta etc.
Pentru aceasta, toate categoriile de populaţie menţionate anterior au nevoie
de informaţii, consiliere, orientare. A satisface aceste nevoi ale unui public atât de
numeros presupune apelarea la tehnologiile de informare si consiliere. Unii pot
avea în acest proces dificultăţi de natura cognitiva (de învăţare), afectiva sau
tehnica. Sa ne imaginam dificultatea celor mai multe persoane de a regăsi
informaţia utila printre cele peste 8 milioane de web site-uri existente.
Clienţii serviciilor de consilierea carierei sunt diferiţi prin capacitatea lor de
a învata, lua decizii, de a recunoaşte si selecta informaţiile utile, de a le utiliza
(adaptându-le nevoilor de a sti si caracteristicilor de personalitate).
Este important a se atrage atenţia asupra unor riscuri potenţiale pentru
clienţi, prin conturarea unei imagini de sine nerealiste, atunci când ei utilizează
resurse TIC pentru o evaluare individuala cu instrumente psihologice la care obţin
o „interpretare" realizata tehnologic. Inevitabil, în aceste cazuri, „interpretarea"
rezultatelor si „sfatul" de orientare nu pot fi decât schematice si rigide.
în acest context, constatam ca exista o multitudine de instrumente
de evaluare psihologica în diferite web site-uri care nu au trecut anterior printr-un
proces de validare psihologica si statistica.
Creşterea ratei de utilizare a web site-urilor pentru a oferi informaţii din
domeniul consilierii carierei în România poate fi apreciata si din sporirea
numărului acestora în oferta de servicii de informare, consiliere si orientare. Cu
doar câţiva ani în urma nici un Centru de Asistenta Psihopedagogica nu utiliza
TIC pentru a-si spori vizibilitatea, a preciza obiectivele si oferta de servicii; în
prezent exista mai multe astfel de centre care
au web site-uri (www.edu.botosani.ro/ciap, www.cjap.braila.net,
www.geocities.com/cjappcluj, www.cmap.home.ro, http://cjapp.satmat.ro), forum
de discuţii: cjapp@yahoogroups.com, precum si Centre de Informare si Orientare
care acţionează la nivelul învăţământului superior (http://cipo-gate.uaic.ro - la Iaşi
si www.ciocp.ro la Bucureşti).
Oferta privata de informaţii din domeniul consilierii carierei este încă si mai
dinamica.
O alta faţeta a problemei este accesul populaţiei vizate (elevi, adulţi) la
oferte de consiliere prin TIC. Pe de o parte, mulţi dintre aceştia nu au încă
posibilitatea de acces la Internet (acasă sau în alte instituţii) sau nu ştiu sa îl
utilizeze. Alţii, pe de alta parte, prefera formele clasice utilizate în acest domeniu
pentru a se informa: cârti, broşuri, pliante, ziare de profil. Utilizarea TIC în
ansamblul serviciilor de informare, consiliere si orientare este, fara îndoiala, în
creştere, ca de altfel în toate celelalte domenii. Problema în discuţie este cea a
calităţii unei astfel de oferte de servicii, adică măsura în care consilierea carierei
prin mijlocirea TIC este performanta si răspunde nevoilor clientului. Trecerea de la
orientarea carierei asistata de calculator (CACG - computer-assisted career
guidance) la utilizarea Internet-vAm este un proces care, începând cu anii '90, când
a fost lansata aceasta facilitate, a înregistrat salturi calitative de excepţie. Cei mai
semnificativi paşi înregistraţi se constata în:
■ . sporirea accesibilităţii publicului la resursele web site-urilor prin utilizarea
facilitaţilor oferite de Internet (acasă, la scoală, în instituţii);
■ . sporirea calităţii ofertei în domeniu (datorita concurentei, achiziţionării de
experienţa, apariţiei unor facilitaţi tehnice si programe informatice auxiliare);
■ . creşterea eficientei serviciilor de informare, consiliere si orientare prin
TIC prin adecvarea ofertei la cererea tot mai diversa a beneficiarilor;
■ . sporirea caracterului interactiv al programelor informatizate de consiliere si
orientare destinate utilizatorilor, inclusiv prin integrarea în aceste tipuri de
programe si a altor mijloace capabile sa poată transmite informaţii: televiziune,
telefonia digitala, „presa electronica".
Multe dintre programele de consilierea carierei ce utilizează facilităţile TIC
sunt proiectate sa fie folosite individual de clienţi. Cu toate acestea, respectivele
programe presupun intervenţia consilierului, fie înainte de utilizarea acestora, pe
parcurs sau după încheierea sesiunii.
Programele instalate într-un web site sunt independente de intervenţia
consilierului, „prezenta" acestuia fiind „integrata" în programul însuşi sau asigurata
prin posibilitatea contactării acestuia prin telefon sau e-mail.
Ajungem, astfel, la un deziderat profesional intens recomandat, acela al
sinergiei tehnologice între diferitele cai de comunicare si purtătoare de informaţii si
mesaje cu finalitate orientata spre consilierea carierei. Aceasta presupune utilizarea
flexibila a facilitaţilor oferite de web site, e-mail si telefon, consilierul devenind,
după caz, facilitator, mentor, tutor. Integrarea în actul consilierii carierei si a altor
media (videocamera, televiziunea digitala) este doar o chestiune de timp.
Clasica imagine a actului consilierii, clientul fata în fata cu consilierul, a început sa
se schimbe.
Consilierul va trebui sa se transforme treptat dintr-un personaj cheie al
relaţiei directe cu clientul într-un manager al informaţiilor utile procesului de
consiliere, al resurselor care permit clienţilor sa se autoevalueze, sa ia decizii, sa-si
planifice individual dezvoltarea carierei.
Din acest punct de vedere, consilierea la distanta este o soluţie si deja o
realitate.
Interesante acum sunt si distincţiile ce se pot face nu doar între intervenţia
umana si cea care se bazează pe TIC, ci si între nivelurile de intervenţie care
presupun: D interacţiunea directa, fata în fata, dintre consilier si client sau cea de
grup - preferata de tipul social - Holland (aceste persoane vor prefera consilierul
calculatorului, datorita nevoii lor de comunicare si interacţiune cu semenii);
D interacţiunea consilier-client mediata tehnic: cea de tip sincron (telefon,
videoconferinta, chat) sau asincron (e-mail, forum de discuţie);
D servicii informatizate standardizate ce pot fi descoperite si utilizate individual, în
mod repetat, de diverşi clienţi, cu nevoi si nivel de educaţie diferite - preferate de
tipul investigativ - Holland.
In consecinţa, utilizarea calculatoarelor în consilierea carierei:
■ , reprezintă o alternativa independenta de consiliere (efect divergent de
esenţa consilierii carierei);
■ . instrument ajutător integrat consilierii carierei efectuate de consilier (efect
convergent cu consilierea carierei).
Consilierului, în aceasta situaţie, are următoarele alternative:
■ . sa ramâna la consilierea carierei clasica de tip fata în fata pentru a-si oferi
serviciile de informare, consiliere si orientare pentru clienţii individuali, cupluri
si grupuri sau
■ . sa integreze în activitatea de consilierea carierei aceste noi instrumente
computerizate si serviciile implicite mijlocite: de exemplu, programe de testare,
chestionare, site-uri, CD-ROM - pentru persoanele care nu au acces la
conexiune Internet, inclusiv telefonul pentru un alt tip de consiliere la distanta
etc. (re)devenind consilier si manager al unor resurse de informare, în timp
exponenţial extinse.

Avantaje ale utilizării TIC în consilierea carierei

Argumentele de baza pentru utilizarea tehnologiilor informatice în
consilierea carierei sunt de natura economica si sociala:
■ . numărul relativ redus de specialişti si instituţii ofertante de informare,
consiliere si orientare în raport cu cererea de astfel de servicii;
■ . existenta unei abordări teoretice consistente si cu ecou real în practica
orientării si consilierii carierei;
■ . nevoia de a facilita accesul unui public din ce în ce mai numeros la oferta de
servicii, în condiţiile sporirii numărului de computere personale la domiciliu,
conectării prin cablu la Internet, creşterii spectaculoase a pieţei producătorilor
de programe de consilierea carierei;
■ . imparţialitate, precizie, stabilitatea structurilor de răspunsuri oferite la
aceleaşi cereri, operativitatea, neutralitatea răspunsului.
In consecinţa, utilizarea resurselor noilor tehnologii informatice în
consilierea si orientarea şcolara si profesionala prezintă următoarele avantaje:
■ „ameliorarea raportului număr de clienţi per consilier;
■ . scăderea costurilor sociale ale consilierii si orientării;
■ . creşterea posibilităţilor de stocare, regăsire, manipulare si combinare a
diferitelor seturi de variabile (caracteristici personale, ocupaţii, instituţii etc.)
si care pot oferi răspunsuri imediate unei largi categorii de clienţi;
■ . sporirea gradului de autonomie a beneficiarilor fata de consilieri;
■ . contactarea directa a surselor de informare care poate avea durate
considerate convenabile de către fiecare (personalizarea timpului de acces la
informaţii);
■ . oferirea unei experienţe repetabile, care facilitează învăţarea si reţinerea
informaţiilor;
 ■ . sporirea gradului de realism al situaţiilor de munca utilizate ca exemple
si sursa de informaţie (prin simulare electronica);
■ . furnizarea de informaţii într-un mod extensiv;
■ . creşterea flexibilităţii modului de prezentare a datelor, fapt care permite
organizarea si selectarea imediata a informaţiilor după mai multe criterii (de
exemplu: ocupaţiile pot fi clasificate, analizate sau asociate după diferite
caracteristici sau cerinţe, desigur, atâtea specificaţii câte au fost introduse în
sistem)" (Jigau, 2001).

Dezavantaje ale utilizării TIC în consilierea carierei

Vulnerabilităţile principale ale programelor informatizate de consilierea
carierei, care se considera pentru moment ca dezavantaje în calea utilizării TIC în
consilierea carierei, sunt cele legate de:
■ . „perisabilitatea" ridicata în timp a informaţiilor introduse în programe; mereu
este nevoie de consilieri care sa „alimenteze" sistemul si informaticieni care sa
asiste funcţionarea servere-\or, a reţelelor de consiliere la distanta cât si
ameliorarea programelor;
■ . programele care nu sunt totdeauna în consens cu cererile tipice sau dinamice
ale clienţilor;
■ . flexibilitatea încă redusa sau nula a programelor informatizate la schimbarea
priorităţilor, nevoilor si categoriilor de informaţii ale clienţilor; acestea
acţionează, strict, în consens cu programul si informaţiile introduse iniţial;
■ . incapacitatea programelor de a învata, de a se adapta, de empatie sau de a
deţine alte calităţi psihologice ale consilierului;
■ . receptarea pasiva, neparticipativa a informaţiilor de către clienţi;
■ . posibilitatea redusa de a obţine informaţii noi sau diferite, de a pune
întrebări sau exersa anumite situaţii ipotetice;
■ . sensibilitatea relativ redusa a programelor de consiliere si orientare la
diferentele individuale ale clienţilor.

Cerinţe ale utilizării TIC în consilierea carierei

Preocupările pentru integrarea treptata a TIC în actul consilierii curente sunt
încă nesistematice din cauza lipsei de formare si expertiza în domeniul TIC, de
mijloace tehnice, a conectării la Internet, a programe adaptate cerinţelor TIC.
Procesul utilizării TIC în consiliere trebuie sa fie sincronizat cu activitatea de
iniţiere a publicului / beneficiarilor / clienţilor / tinerilor din scoli etc. în utilizarea
acestor resurse de informare.
Utilizarea potenţialului TIC în consiliere presupune ca toţi consilierii au
fost formaţi / sunt capabili sau dau dovada ca:
■ . au abilitaţi de utilizare a calculatorului;
■ . ştiu sa utilizeze creativ facilităţile oferite de Internet;
■ . pot proiecta un web site;
■ . participa la forumuri si grupuri de discuţii;
■ . au capacitatea de a descoperi informaţii utile clienţilor, în consens cu
nivelul, cerinţele si sfera lor de interese;
 ■ . au posibilitatea si competenta de a „prelucra" si adapta informaţiile pentru a
fi direct utilizate de beneficiarii din diferite medii socio-culturale si economice;
■ . au capacitatea de a răspunde flexibil si operativ la nevoile dinamice sau
conjuncturale ale clienţilor utilizatori ai resurselor TIC girate de consilieri;
■ . au capacitatea de a îndruma grupuri de beneficiari pentru utilizarea TIC în
consilierea carierei;
■ . au capacitatea de a coopta sau a avea în vedere si alţi factori / actori cu
pondere semnificativa sau decisiva în consilierea carierei (părinţi, profesori,
autorităţi, colegi, media), persoane care lucrează în alte domenii si care pot
pleda pentru consilierea carierei ca neprofesionisti.
In ceea ce priveşte utilizarea TIC în consilierea carierei adulţilor (pentru
plasarea forţei de munca, „medierea" client - angajator), procesul se dovedeşte de
o mare complexitate.
De pilda, proiectarea unui program de plasare a forţei de munca va trebui sa
tina cont de mai multe categorii de variabile: clientul (forţa de munca), lumea
profesiilor, cerinţele angajatorilor etc.
Daca vom lua exemplu doar aspectele ce trebuie avute în vedere, simultan,
despre fiecare din miile de profesii, meserii, funcţii si ocupaţii existente, vom
constata ca acestea pot fi caracterizate prin:
■ . tipul de activitate desfăşurata;
■ . instrumentele si uneltele de lucru utilizate;
■ . aria de extindere (ca număr de persoane care le practica);
■ . cerinţele de acces (formare iniţiala, criterii de angajare);
■ . salarizarea, condiţiile de mediu al muncii, concediile etc;
■ . "deschiderea" profesiei spre alte domenii sau niveluri superioare de
activitate;
■ . "zonarea" profesiei si "dependenta" acesteia de anumite arii geografice,
contexte socio-economice si culturale;
■ resursele de satisfacţie profesionala pe care le oferă;
■ dominanta ocupării pe medii, sexe, niveluri de şcolarizare etc.
Succesul serviciilor de informare pentru consilierea carierei mediate de TIC
se explica si printr-o componenta cognitiva puternica a acestora.
In mare măsura, imaginea de sine se conturează ca urmare a modului în
care persoana vede ca este perceputa de cei din jurul sau. Aceasta înseamnă, în
planul funcţiilor psihologice, procese cognitive si afective ce sunt activate în
timpul relaţiilor de comunicare dintre indivizi, ca efect al vieţii sociale.
Actul auto-evaluarii (inclusiv prin mijloace TIC) va (re)întari sau va pune la
îndoiala imaginea de sine deja conturata. Acest impuls extern poate avea un serios
impact personal si în planul integrării socio-profesionale a individului.
In planul deciziilor personale cu privire la cariera, instrumentele de evaluare
accesate prin Internet si „interpretările" propuse, în cazul când sunt eronat
întocmite sau nu sunt interpretate de un consilier, pot genera la cei care le
utilizează, fie o supradimensionare a imaginii de sine (un optimism exagerat), fie o
excesiva ezitare în decizie si acţiune.
Aceasta situaţie este una din cele mai serioase riscuri ale utilizării
instrumentelor de autoevaluare în întregime independente de intervenţia
consilierului si care sunt propuse de anumite web site-uh neprofesionale.
Faptul menţionat mai sus nu este menit sa sugereze neutilizarea TIC în
consilierea carierei, ci intenţionează sa atragă atenţia asupra nevoii de calitate
profesionala înalta în proiectarea si utilizarea acestor instrumente si sa
propuna,totodata, utilizarea si cu apelarea la serviciile consilierilor.
Consilierul, în aceste situaţii, poate sa:
■ . recomande cele mai complete, profesioniste si relevante web site-mi care
pot sprijini clientul în demersul personal de informare, autoevaluare etc;
■ . furnizeze categorii de informaţii care nu se regăsesc în sursele electronice,
dar sunt necesare pentru luarea deciziei si dezvoltarea unui plan cu privire la
cariera;
■ . avertizeze clienţii asupra posibilităţilor si limitelor acestor instrumente,
■ . interpreteze pentru client rezultatele autoadministrarii instrumentelor de
evaluare, sa continue evaluarea cu alte metode si tehnici mai elaborate, sa
ofere o consiliere maximal personalizata.
Gingras si alţii (2001) propune un model circular al modului de funcţionare
a serviciilor de informare cu privire la piaţa muncii, în care distingem:
Intrări:
D Clientul (cu toate caracteristicile sale de personalitate).
D Tipuri de si nevoi ale clientului din sfera consilierii carierei.
D Informaţii si sursele acestora.
P Serviciile si instituţiile ofertante de consilierea carierei.
P Consilierii.
Proces:
P Identificare.
P Clarificare.
P Decizie.
Ieşiri:
P Evaluare.
PUrmărirea evoluţiei clientului.
Se porneşte de la următoarele premise ale ariei Intrări:
Clientul:
D are nevoie si solicita informaţii de la servicii specializate în consilierea carierei;
D are sau nu abilitaţi de comunicare;
D are sau nu un obiectiv clar în acest demers;
D are anumite trasaturi personale ce tin de gen, vârsta, etnie etc;
D are anumite caracteristici psihologice: interese, valori, aptitudini, stil cognitiv;
D are anumite caracteristici sociologice: statut socio-economic, responsabilităţi
comunitare si familiale, stil de viata, nivel de educaţie, orientare religioasa si
politica;
D are sau nu informaţii despre sine, piaţa muncii, sistemul de educaţie si formare
iniţiala si continua;
D are sau nu capacitatea de a procesa informaţiile într-un mod util sieşi
(identificare, prelucrare, utilizare);
P este sau nu hotărât sa se implice si sa finalizeze un plan personal de dezvoltarea
carierei.

Tipuri de nevoi ale clientului:

■ asistenta pentru identificarea nevoilor sale;
■ asistenta pentru clarificarea implicaţiilor nevoilor identificate;
■ .asistenta pentru identificarea serviciilor necesare satisfacerii nevoilor sale
(surse de informare, moduri de (re)gasire a informaţiilor, utilizarea adecvata a
informaţiilor);
■ . asistenta pentru înţelegerea sinelui, lumii muncii, sistemului de educaţie si
formare;
■ . asistenta pentru rezolvarea problemelor, luarea deciziei în momentele de
tranziţie ale vieţii: educaţie si formare, integrare socio-profesionala, familie,
pensionare etc.

Tipuri de informaţii, sursele acestora si servicii:

■ . diferite categorii de informaţii utile consilierii carierei (simple, factuale,
generale, pre-prelucrate) si care vizează: educaţia, munca, formarea continua,
legislaţia etc, existente pe diferite categorii de suporturi (scris, electronic, oral)
si furnizate individual sau în grup, direct sau mediat, de către consilieri, web
site-mi, persoane responsabile cu gestionarea resurselor umane care-si
desfăşoară activitatea în servicii, centre, instituţii, agenţii, firme de stat sau
private.

Consilierul (aptitudini, calităţi personale):

■ . abilitatea de a stabili o buna relaţie de munca si comunicare cu clientul;
■ . cunoaşterea diferitelor tipuri de informaţii si abilitatea de a le utiliza eficient;
■ . cunoaşterea procesului de a regăsi, procesa si integra informaţiile în acţiune;
■ . abilităţile de comunicare, cunoaştere si utilizarea eficace a diferitelor cai de
transmitere a mesajelor purtătoare de informaţii;
■ . cunoaşterea procesului rezolvării de probleme si a dinamicii luării deciziei,
precum si utilizarea acestor abilitaţi în folosul clientului;
■ cunoaşterea mecanismelor vieţii afective, cognitive, volitive sau ale vieţii
profesionale pentru a-i sprijini pe clienţi în procesul dezvoltării carierei.

Proces:
Se desemnează prin proces - în acest caz - totalitatea serviciilor de consiliere
oferite continuu clientului în diferite etape ale vieţii acestuia.
Pentru clienţi, procesul de sprijinire prin consiliere înseamnă ca:
 ■ . exista unii beneficiari care au nevoie de ajutor (consiliere, orientare,
empatie) pentru a deveni autonomi;
■ . unii clienţi simt nevoia consilierii pentru a face alegeri mai bune în ceea ce-
i priveşte, cu luarea în considerare a mai multor alternative, despre care vor sa
aibă un aviz specializat;
■ . alte persoane nu pot discerne din informaţiile pe care le au, care sunt cele
relevante, utile, de încredere, actuale;
■ . unii clienţi resimt nevoia de a fi sprijiniţi pe parcursul dezvoltării planului
lor cu privire la cariera, prin încurajare, întărirea imaginii de sine, adoptarea
unei atitudini active fata de viitorul personal;
■ . anumite persoane au nevoie sa înveţe si sa exerseze procesarea informaţiilor
si luarea deciziilor prin punerea în acţiune a comunicării, analizei, sintezei etc.
si acordând priorităţi personale diferitelor alternative si trecând la acţiune, în
conformitate cu o strategie ce tine cont de obiective, resurse si costuri. Ieşiri:
Sunt incluse în aceasta etapa evaluarea si urmărirea rezultatelor consilierii,
cu luarea în calcul a relaţiei client - consilier si mediului în care aceştia
interactioneaza.
Evaluarea are în vedere evidenţierea efectelor schimbărilor intervenite ca
rezultat al procesului de consiliere a clientului. Aceste rezultate au importanta atât
pentru consilier (pentru ameliorarea activităţii sale profesionale), cât si pentru
client (pentru a vedea cât a beneficiat acesta de pe urma consilierii). Urmărirea
efectelor procesului de consiliere este strâns legata de evaluare si evident, în
principal, oferă informaţii cu privire la trăinicia în timp si acţiune reala în viata
socio-profesionala a serviciilor de informare, consiliere si orientare acordate
clienţilor. Aceste rezultate sunt importante si ca elemente de evaluare a eficientei
externe a instituţiilor si practicienilor din domeniul consilierii carierei. în diferite
contexte sau etape ale vieţii, cu aceleaşi obiective sau cu altele, clientul poate
reintra în dinamica acestui model ciclic de informare, consiliere si orientare, dând,
de fiecare data un alt curs, procesualitate interna sau finalitate.
Acelaşi lucru se întâmpla (sau ar trebui sa se întâmple) si în cazul „întâlnirii" unui
client cu un web site „specializat" în consilierea carierei.
Evaluarea sistemelor de consilierea carierei care utilizează TIC
De regula, sistemele de consilierea carierei care se servesc de facilităţile
TIC ce pot fi accesate prin Internet nu au conţinuturi si finalităţi validate din punct
de vedere ştiinţific.
Din acest motiv, procesul validării acestor resurse electronice de consilierea
carierei trebuie sa aibă în vedere:
■ . un model teoretic de consilierea carierei acceptat de comunitatea
profesioniştilor (consilieri practicieni în domeniul educaţiei si muncii);
■ . cercetări asupra categoriilor de nevoi dinamice ale clienţilor;
■ . categorii tipice de informaţii necesare pentru a răspunde acestor nevoi
(despre sistemele de educaţie si formare, piaţa muncii, cadrul legal al
educaţiei si muncii, al integrării socio-profesionale, managementul personal
si planificarea carierei etc);
■ . instrumente de (auto)evaluare a aptitudinilor si intereselor profesionale
 validate deja pe populaţia ţinta vizata;
■ . mecanisme confirmate de practica în ceea ce priveşte asocierea structurilor
tipice de personalitate, din sfera intereselor si dotărilor aptitudinale cu anumite
profesii, meserii, ocupaţii;
■ . o interfaţa prietenoasa a web site-urilor si accesare facila a categoriilor de
date necesare utilizatorilor.
Demersul evaluativ al acestor sisteme de e-counseling comporta, minimal,
chestionarea de loturi sau eşantioane reprezentative din populaţia ţinta utilizatoare
a acestor resurse asupra satisfacţiei, impactului, completitudinii, actualităţii,
finalităţii practice, interfeţei prietenoase a web 57'te-urilor, accesibilităţii etc.
Un proces similar de evaluare trebuie avut în vedere cu luarea în considerare
a opiniilor experţilor din acest domeniu asupra web sz'/e-urilor centrate pe
consilierea carierei (elaborate de instituţiile publice sau private, cu acces liber sau
plătit).
Cel mai adesea, web site-uvilc oferite utilizatorilor de diferiţi proiectanţi de
soft-uri nu au trecut printr-un proces de validare, iar întreaga construcţie a
sistemului de ecounseling se sprijină pe buna intenţie a acestora si experienţa lor
particulara în domeniu. Situaţia este favorizata si de concurenta relativ redusa în
aceasta arie, cadrul legislativ extrem de permisiv la improvizaţie si amatorism într-
un domeniu de înalta responsabilitate sociala pentru gestionarea raţionala a
resurselor umane.
Riscul pentru beneficiari consta în:
■ . construirea unei imagini de sine nerealiste, luarea de decizii eronate cu
privire la dezvoltarea carierei pe baza unor informaţii nerelevante si neactuale;
■ . erodarea încrederii tuturor categoriilor de populaţie ţinta în valoarea reala a
resurselor TIC în consilierea carierei. Sistemele de resurse pentru e-counseling
care trebuie evaluate, cu prioritate, sunt cele care conţin:
■ . programe de autoexplorare personala;
■ . programe de sprijin pentru managementul dezvoltării carierei personale;
■ . programe de punere în relaţie a profilului personal (aptitudini - interese,
trasaturi de personalitate) cu anumite categorii de profesii dezirabile.

Bibliografie
Jigau, M. Consilierea carierei. Bucureşti, Editura Sigma, 2001.
Jigau M. si alţii .Tehnologiile Informatice si de Comunicare în
Consilierea Carierei, \ Bucuresti,2002.
 Partea a – VII a
SISTEMUL CURRICULAR PENTRU CONSILIERE SI
ORIENTARE

Aria curriculara CONSILIERE SI ORIENTARE, tinde sa rezolve in prezent

simultan următoarele aspecte:
• Facilitarea accesului la intreaga oferta de educaţie si formare profesionala;
• Sprijinirea bunei inserţii socio - profesionale viitoare a tinerilor;
• Ameliorarea continua a procesului de utilizare a resurselor umane de care
societatea dispune;
De-a lungul diferitelor niveluri de educaţie, toate disciplinele isi asuma o parte
din responsabilitatea privind dezvoltarea in plan personal, social si profesional a
elevilor si pentru achiziţionarea abilitaţilor necesare succesului si reuşitei.
In cadrul Consilierii si orientării, preocuparea pentru cele trei arii de
dezvoltare devine centrala, focalizarea pe acestea fiind explicita.
In principal, elevii beneficiază in urma parcurgerii orelor de consiliere si
orientare de conştientizarea conexiunilor intre ceea ce invata si itilitatea
cunostiintelor si abilitaţilor dobindite pentru viata reala.
Conştientizarea transferului de abilitaţi si cunostiinte in viata reala sporeşte
motivaţia si interesul pentru invatare al elevilor.
Proiectarea curriculara a fost realizata in consens cu mesajul nr 5 al
Memorandum-ului privind invatarea permanenta si anume "Regindirea consilierii
si orientării". De asemenea ,au fost luate in considerare Planurile cadru de
invatamint aprobate de MEC, precum si Planul cadru pentru aria curriculara
Consilire si orientare, document orientativ pe baza căruia se desfăşurau pina in
prezent activităţile specifice orelor de Consiliere si orientare sau Dirigentie.
Dintre cele 8 domenii de competente -cheie stabilite la nivel european,
curriculum-ul actual contribuie la dezvoltarea:
• Competentelor inter-personale,inter-culturale,sociale si civice;
• Abilitaţii de "a invata sa inveti";
• Aptitudinilor de utilizare a tehnologiilor informatice si de comunicare (TIC);
Unul din obietivele curriculum-ului Consiliere si orientare, este de a stimula
abilităţile de invatare permanenta in scopul dezvoltării personale si integrării socio-
profesionale viitoare de succes.
Elevii experimentează practic in cadrul orelor de Consilire si orientare
diferite tehnici de invatare.,relationare,comunicare eficienta ,abilitaii de
explorare a resurselor personale si a carierei ,apoi aplica ceea ce au
experimentat in clasa in situaţii de viata diferite si evaluează propriul progres
.Invata astfel sa-si asume responsabilitatea propriei invatari.
"Predarea " se focalizează atit pe cunostiinte si abilitaţi specifice
disciplinei, cit si pe atitudinile si mecanismele invatarii personalizate, conştiente si
eficiente, pe care elevii sa le aplice si in contexte diferite de viata,nu numai in
cadrul scolii.
"Procesul de predare -invatare" in cadrul Consilierii si orientării respecta
principiile invatarii active, centrate pe elev. In acest scop,metodele recomandate
pentru orele de consiliere si orietare sunt metodele activ-participative. Sarcinile de
lucru pot fi realizate individual, in diada/triada/echipa, prin munca independenta
sau facilitata de către consilier sau profesorul consilier;
• Jocul de rol, simularea ;
• Brainstorming-ul;
• Metode art-creative;
• Exerciţiul;
• Chestionarul de interese si abilitaţi
• Conversaţia, discuţia dezbaterea.
• Tehnici ale gindirii critice;
Modalităţi de evaluare
In cadrul orelor de Consiliere si orientare NU se utilizează calificative.
Evaluare va urmări progresul personal in ceea ce priveşte abilităţile de integrare
şcolara si sociala, atitudinile fata de lumea inconjuratoare si fata de propria
persoana, cunostiinte si nivelul informaţiilor despre lumea ocupaţiilor si obţinerea
succesului in cariera. Recomandam utilizarea următoarelor metode de evaluare:
• Exprimarea ideilor si argumentelor personale prin: poster, desen, colaj.
• Proiectul individual si de grup;
• Portofoliul;
• Activităţi practice;
• Fise individuale de (auto)evaluare;
Un aspect important si inovatoral curricum-ului actual este deschiderea
spre comunitate, conţinuturile prezentate la Consiliere si orientare incluzind
aspecte legate de:
• Implicare comunitara si voluntariat
• Piaţa muncii si interacţiuni cu angajaţii si angajatorii(in cadrul
vizitelor de informare/exlorare)
• Elaborarea de proiecte individuale si de grup,cu aplicabilitate sociala.
Activităţile propuse reprezintă cea mai buna cale deasumarea de către elevii,
inca din nivelul primar, a rolului de cetăţean activ si responsabil ,informat si
pregătit pentru inserţia socio-profesionala după absolvirea scolii.
Curriculum -ui Consiliere si orientare este structurat pe module tematice
care se regăsesc la nivelul fiecărui an de studiu ;
• Autocunoastere si dezvoltare personala
• Comunicare si abilitaţi sociale
• Managementul informaţiilor si invatarii
• Planificarea carierei
• Calitatea stilului de viata