Tema nr.

1 Noțiuni generale despre orientarea vocațională

1. Delimitări conceptuale:
Ocupaţia este o activitate socialmente utilă care-i aduce beneficii sau constituie o sursă de
existenţă pentru persoana care o exercită. Ocupaţia se exprimă prin funcţie sau meseria
exercitată de o anumită persoană activă. Calificarea într-o ocupaţie se realizează (în general) la
locul de muncă.
Ocupaţiile pot fi clasificate pe baza unor criterii, precum:
 domeniul de activitate,
 nivelul de pregătire profesională,
 complexitatea sarcinilor de îndeplinit
şi au ca elemente specifice: uneltele, instrumentele utilizate, spaţiul de lucru, durata muncii,
condiţiile de salarizare.

Meseria reprezintă ansamblul de cunoştinţe şi deprinderi de activitate dobândite prin

procesul de educaţie (iniţială sau continuă) şi formare practică, necesare exercitării anumitor
servicii şi activităţi.

Profesia reprezintă specializarea obţinută prin studii.

Profesia poate constitui:
- sursă de venituri,
- modalitate de a obţine satisfacţii, realizări,
- prestigiu social,
- formă de valorificare a pregătirii profesionale,
- cadru de socializare şi de identificare a unor modele de viaţă.

Piaţa muncii este „spaţiul” în care

 se dezvoltă raporturi între oferta şi cererea de muncă,
 se stabilesc condiţiile de angajare şi salarizare ale persoanelor apte de muncă,
 se realizează schimburi de informaţii cu privire la cererea şi oferta de forţă de muncă şi
 se evidenţiază oportunităţile profesionale pentru persoanele care doresc să găsească un
loc de muncă sau să îl schimbe pe cel existent.
Piaţa muncii impune adaptarea structurilor de formare profesională iniţială şi continuă la
cerinţe angajatorilor, precum şi dezvoltarea resurselor umane prin policalificare şi recalificare.

Aptitudinile profesionale sunt acele însușiri fizice şi psihice relativ stabile ale unei
persoane care condiționează randamentul într-o profesie.
Acestea sunt componente dobândite ale personalității dezvoltându-se prin exersarea în
activitate.

În actul reorientării persoanei în carieră importante sunt deprinderile transferabile

(componente ale aptitudinilor profesionale) care ajută persoana în noua muncă prin transferul
vechilor deprinderi.

Atitudinea profesională este o dispoziţie sau orientare generală a persoanei spre activitate
sau complexul de idei, motive şi cunoştinţe despre o anumită profesie care condiţionează
modul de raportare a individului la o anumită profesie.
Atitudinile sunt bipolare, pot fi pozitive sau negative, favorabile sau nefavorabile. În funcţie de
imaginea pe care o are subiectul despre anumite profesii va demonstra atitudini pozitive sau
negative pentru acestea.
Reuşita profesională este condiţionată de existenţa unor atitudini pozitive.
Cariera este definită ca o succesiune de profesii, îndeletniciri şi poziţii pe are le are o
persoană în decursul perioadei active de viaţă, inclusiv funcţiile pre-vocaţionale (cum sunt cele
de elevi şi studenţi, care se pregătesc pentru viaţa activă) şi post-vocaţionale (pensionarii care
pot avea rol de colaboratori, mentori).
Butnaru (1999)

Ceea ce caracterizează orice carieră actuală este dinamismul de proces, faptul că individul
schimbă mai multe locuri de muncă (în medie 5-7) de-a lungul vieţii sale active.

Conceptul de carieră are mai multe înţelesuri:

Carieră – avansare. Această viziune a carierei presupune mobilitate, de obicei, ascensiunea
într-o organizaţie.
Carieră – profesie. Potrivit acestui punct de vedere, anumite ocupaţii constituie o carieră
(manageri, profesionişti, militari), în timp ce alte ocupaţii sunt acceptate ca „posturi” (ospătari,
muncitori necalificaţi sau vânzători).
Carieră – succesiunea de posturi în activitatea profesională. În această viziune cariera
reprezintă o evoluţie a posturilor individuale.
Cariera – percepere individuală şi subiectivă a succesiunii de atitudini şi comportamente,
asociată cu experienţele şi activităţile de muncă de-a lungul vieţii profesionale.

Cariera profesională reprezintă parcursul profesional format din ocupaţii succesive

asumate de un individ în termenii aceleiaşi ocupaţii de bază.
Pregătirea pentru carieră se face:
pe căi formale (şcolarizare, formare continuă),
dar şi informale (studiu individual, experienţă de muncă în alt domeniu sau pe altă poziţie
ierarhică).

Conceptul de carieră are numeroase înţelesuri, în general fiind asociat cu idea de mişcare
ascendentă sau de avansare a unei persoane într-un anumit domeniu de activitate, cu scopul
de a obţine mai mulţi bani, mai multă responsabilitate sau de a dobândi mai mult prestigiu şi
mai multă putere.

Planificarea carierei este procesul de identificare a pașilor care trebuie parcurși pentru
dezvoltarea carierei şi presupune stabilirea obiectivelor, acțiunilor care vor fi realizate,
resurselor necesare (umane, financiare), termenelor, responsabilităților, rezultatelor concrete
așteptate, eliminarea obstacolelor.

În cadrul unui program de consilierea carierei planificarea se desfășoară după etapele de

autocunoaștere şi explorare ocupațională, educațională.

Planificarea carierei include aspecte ce țin strict de locul de muncă, dar și activitățile de timp
liber, viață personală etc.

În vederea realizării unei planificări a carierei este necesară o privire în perspectivă, care să
puncteze aspecte precum:
 scopul în viață,
 imaginea de sine,
 tipul de muncă dorit,
 relațiile cu ceilalți,
 tipul de locuință dorită,
 realizările globale de pe parcursul vieții etc.
Planificare carierei se referă la acțiunile inițiate de o persoană pentru a înțelege şi a încerca
să-şi controleze propria viață de muncă. Aceste acțiuni implică un proces prin care o persoană
1. devine conștientă de sine, de oportunități, constrângeri, opțiuni şi consecințe;
2. identificându-și scopurile legate de carieră
3. programându-și activitățile de muncă, educația și experiențele legate de dezvoltare ce îi
oferă direcția, sincronizarea și succesiunea pașilor pentru realizarea unui scop specific al
carierei.
Fiecare din aceste acțiuni pot fi realizate cu ajutorul unui consilier.
Dar, în orice proces de planificare a carierei, responsabilitatea principală
revine persoanei individuale.

Succesul unei activități de planificare a carierei poate fi măsurat prin gradul în care o
persoană este în conștiință de cauză cu privire la ce dorește să facă, determinându-și totodată,
succesiunea pașilor pe care trebuie să-i urmeze pentru realizarea scopurilor.

Dezvoltarea carierei este un proces de învăţare şi adaptare la diferite roluri exercitate de

către o persoană pe parcursul vieţii, include diferite stadii, aflate în succesiune cronologică şi
presupune medierea între factorii de personalitate şi cerinţele sociale, în beneficiul individului.
Acest proces cuprinde totalitatea factorilor
psihologici, sociologici, educaţionali, fizici, economici care combinaţi influenţează natura şi
importanţa muncii pe parcursul întregii vieţi a unei persoane.

CONSILIEREA CARIEREI este un serviciu social care iniţiază o abordare globală a

individului, sub toate aspectele semnificative ale vieţii şi rolurilor asumate în şcoală, profesie,
viaţă socială sau comunitară, familie, timp liber
(Jigău, 2003).
Consilierul carierei - persoana calificată (prin studii superioare speciale) care asistă clienţii în
managementul propriei cariere:
 oferă informaţii,
 acordă consultanţă,
 consiliere,
 orientare,
 evaluare şi
 sprijin pentru construirea şi dezvoltarea planului personalizat pentru carieră
Realizează aceasta prin activităţi de autocunoaştere, dezvoltare şi diversificare a strategiilor de
învăţare, dezvoltarea abilităţilor de a face faţă tranziţiei de la mediul educaţional la piaţa
muncii, autoevaluare şi luarea deciziilor, conştientizarea şanselor şi oportunităţilor de
(re)integrare socio-profesională, instruire şi formare continuă sau complementară.

Consilierul carierei îşi poate desfăşura activitatea în domeniul educaţional:

 la nivel preuniversitar (cabinete de asistenţă psihopedagogică / cabinete OSP);
 la nivel universitar (cabinetele de informare şi consiliere din universităţi),
 în cadrul oficiilor de forţă de muncă şi şomaj (consilier pentru îndrumare şi orientarea
profesională),
 în instituţii private sau alte instituţii de stat de profil.

Grupurile ţintă vizate prin acest proces includ: elevi, studenţi, tineri, adulţi / şomeri, persoane
defavorizate socio-cultural, persoane cu deficienţe etc. şi care întâmpină dificultăţi în luarea şi
punerea în practică a deciziilor cu privire la opţiunile de viitor şi integrarea socio-profesională.
 2. Noțiuni generale despre orientarea școlară și profesională
Orientarea școlară și profesională - un sistem coerent și dinamic de principii, acțiuni și
măsuri prin care un individ sau un grup sunt îndrumați să-și aleagă o anumită școală și, la un
moment dat, și pentru o anumită profesie dată de o anumita scoală, corespunzător
înclinațiilor, aptitudinilor și aspirațiilor proprii, în scopul dezvoltării personalității, respectiv al
pregătirii pentru o anumită profesie și pentru integrarea social-utilă.

Orientarea școlară și profesională (OSP) este definită, tradițional, ca un sistem de acțiuni

educaționale, pe care le întreprind factorii responsabili, in vederea sprijinirii elevului în
alegerea unei scoli, unei profesiuni, care să se potrivească personalității sale, și care, totodată
să fie solicitată de societate.
Orientarea școlară este o premisă pentru orientarea profesională iar orientarea profesională
constituie o finalizare și o validare a orientării școlare.
Prin OSP se urmărește folosirea rațională a resurselor umane.

În Dicționarul explicativ de psihologie școlară OSP este definită astfel: «sistem de acțiuni și
influențe care se exercită asupra elevilor în vederea opțiunii cât mai corecte
pentru o anumită școală și pentru o anumită profesiune care să asigure, în cea
mai bună măsură,satisfacerea trebuințelor personale și a celor sociale, potrivit
cu interesele, aspirațiile și aptitudinile fiecărui tânăr»

Cele doua componente ale orientării școlare și profesionale se realizează atât una în
continuarea celeilalte, cat și în interacțiune.
Orientarea școlară este o componenta (si etapa) necesară, pregătitoare pentru preorientarea și
orientarea profesională, care se realizează, în:
 școala primară
 gimnaziu.
 Liceu

Obiectul de studiu al OȘP:

Realizarea unei concordanțe maxime între structurile și profilul personalității pe de o parte și

cerințele sociale de alta.

Orice demers organizat de abordare a unor sfaturi și îndrumări cu privire la alegerea

profesiunii.
Walter

Parson F. (fondatorul I laborator de orientare vocațională)

3 tipuri de acțiuni pentru OȘP:
 Cunoașterea cerințelor și condițiilor de reușită în anumite domenii de activitate și
implicit cunoașterea solicitărilor caracteristice diferitor profesiuni.
 Înțelegerea aptitudinilor și intereselor, a înclinațiilor și potențialităților, a resurselor și
limitelor persoanei.
 Utilizarea unor procedee de analiză și interrelaționare a celor 2 categorii de date în
vederea interpretării lor și a formulării unor concluzii ce se pot exprima prin sfaturi de
orientare sau prin recomandări de angajarea persoanei în diferite locuri de muncă.

Muller P., Silberer P. în perspectiva modernă:

Activitățile de OȘP presupun angajarea a 3 demersuri:
1. Stabilirea pentru fiecare individ a gradului de probabilitate cu care el poate obține pregătirea
profesională necesară pentru diverse domenii de activitate (stabilirea calificărilor accesibile).
2.Calculul șanselor de succes în fiecare din tipurile de calificări profesionale accesibile acestuia,
precum și a investigațiilor necesare comparate cu randamentul posibil.
3.Corelarea datelor rezultate din cele 2 categorii de demersuri c nevoile sociale viitoare în sfera
calificării forței de muncă.

Obiective OȘP:

 Să ajute orice individ, în special în perioada devenirii sale, să se cunoască și să se

accepte pe sine și să folosească această cunoaștere pentru a face alegeri raționale,
realiste cu privire la programul de pregătire profesională.
 Să ajute orice copil sau tânăr să atingă și să mențină un nivel și un ritm optim de
dezvoltare și de realizare.
 Să ajute orice subiect să devină și să rămână o persoană bine integrată în viața socială și
profesională.

OȘ - acțiune de îndrumare a elevului spre acel tip de școală existent în sistemul de învățământ
care îi asigură dezvoltarea maximă a capacităților sale.
OP – activitate bazată pe un sistem de principii, metode și procedee prin care omul este ajutat
să-și aleagă acea profesie pe care ar putea să o exercite mai bine.

Principiile consilierii și orientării carierei

Principiile sunt idei generale care determină conținutul, organizarea, mijloacele și metodele
orientării și consilierii carierei.

1. Orientarea si consilierea carierei este concepută ca o acțiune educativă, în care se face

pregătirea psihologică a elevilor/tinerilor în vederea alegerii și dezvoltării carierei.
Prin pregatire psihologică se înțelege însusirea unor cunoștințe și formarea unor
deprinderi, dezvoltarea intereselor, înclinațiilor și aptitudinilor, formarea unor motivații
pentru alegerea unei cariere, formarea unor calități de voință și caracter, dezvoltarea
cunoașterii de sine, pregătirea deciziei vocaționale etc.

2. Rolul cel mai important în orientarea carierei îl are școala

Școala este considerată un factor central în orientarea și consilierea privind cariera.
Această activitate se realizează, în primul rând prin procesul instructiv-educativ, prin formarea
unei imagini despre lumea carierelor și prin dezvoltarea cunoașterii de sine se pregătește
opțiunea vocațională.

3. Orientarea și consilierea privind cariera este o acțiune permanent

Nu este o sarcină rezervată doar pentru sfârșitul unui ciclu de învățământ și realizată într-o
etapă foarte scurtă.
Însă are perioade de intensitate maximă: 13-14 ani; 17-18 ani.

4. În orientarea și consilierea privind cariera elevul trebuie să aibă un rol active

Obiectul orientării trebuie să devină subiect al acesteia.
Decizia privind alegerea unei cariere trebuie să fie luată în mod autonom.
 5. Orientarea și consilierea privind cariera presupune un acord între factorul subiectiv –
personalitate și factorul obiectiv – societate
Acest principiu conturează cadrul în care orientarea, planificarea are o bază reală

6. Realizarea acordului dintre particularitățile individuale și cele ale profesiei

Din perspectiva profesiunii trebuie luate în vedere cerințele de ordin psihologic, medical și
social ale profesiunii, condițiile și posibilitățile pe care le oferă.
Din perspectiva individului relația individ - profesiune implică mai ales aptitudinile, structura
motivațională, trăsăturile dominante ale personalității.
(Atitudinile sunt considerate ca fiind mai importante decât aptitudinile, deoarece pe de-o parte
aptitudinile au caracter polivalent, iar pe de alta parte profesiunile evoluează și se transformă.)

7. Orientarea si consilierea privind cariera este o acțiune complexa

atât prin numărul factorilor participanți (profesori, părinti, psihologi, medici etc.) cât și prin
disciplinele care concura la fundamentarea ei teoretică și la rezolvarea ei practică (psihologie,
pedagogie, medicina, economie etc.)

3. EVOLUȚIA ORIENTĂRII PROFESIONALE/CARIEREI

În evoluția orientării profesionale s-au succedat patru concepții fundamentale:

 Concepția psihofiziologica și aptitudinală (T. Parsons, H. Münsterberg, L. Thurstone

etc.)
 Concepția caracterologică (Ed. Claparéde, O. Decroly, Fr. Baumgarten etc.)
 Concepția clinică sau dinamică (W. Stern, H. Murray etc.)
 Concepția psihopedagogică educativă/formativă (H. Wallon, M. Reuchlin, D. Salade
etc.)

1. Concepția psihofiziologica și aptitudinală

pune accentul pe diagnosticarea însușirilor psihofiziologice individuale (văz, auz, timp de
reacție, etc.) si a aptitudinilor. Concepția neglijează o serie de aspecte și variabile ale
personalității (ex. trăsături de voință și caracter, interese, atitudini, etc.).

Au integrat orientarea profesionala în domeniul psihotehnicii (ramură a psihologiei aplicate

care s-a ocupat cu studiul performanțelor psihomotorii și intelectuale în scopul selecției,
repartizării și acomodării profesionale).

2. Concepția caracterologică
apare ca o reacție la concepția fiziologică și aptitudinală.
Aceasta pune în prim plan interesele profesionale și trăsăturile caracteriale hotărâtoare
pentru reușita profesională.
Considera ca în activitatea de orientare profesională trăsăturile caracteriale sunt mai
importante decât aptitudinile subiecților.
Se pune deci în discutie raportul aptitudini/atitudini.

3. Concepția clinică sau dinamică

Susține ca în procesul orientării profesionale preocupările trebuie centrate pe investigarea
intereselor și înclinațiilor individului, pe dezvăluirea tendințelor de evoluție ale personalității
sale.
Lipsa acestor variabile ale personalității ar genera fenomene de inadaptare profesională și
insatisfacții în muncă.

4. Concepția psihopedagogică educativă/formative

Înlocuiește definitiv punctul de vedere “diagnostical” din domeniul orientării profesionale cu
cea educativă.
Esența acestei concepții susține ideea necesității pregătirii elevului în vederea optiunilor sale
viitoare și concepe orientarea profesională ca un proces educativ îndelungat, care urmărește
realizarea unui echilibru dinamic între aspirațiile și posibilitățile individului, cerințele
profesiunilor și nevoile societății.
Concepția educativă se bazează pe pregătirea individului pentru autocunoaștere și orientare
pentru opțiuni profesionale realiste.

P. Plant evidențiază patru tendințe sau „valuri” în evoluția orientării profesionale /

carierei:

I –ul val (începutul secolului XX) – accentul se pune pe testarea psihometrica, consilierul are
rolul unui expert care pune diagnosticul necesar pentru stabilirea ocupației ce i se potrivește
subiectului testat. Scopul orientării este cel al selecției.

al II-lea val - apare ca reactie la metodele mecaniciste. În centrul orientării se află subiectul,
accentul este pus pe client. Consilierul are rolul de a ajuta clientul în procesul de
autoexplorare. Unul dintre scopurile importante ale activității de orientare îl constituie
desavârsirea carierei personale.

al III-lea val - se aplică principiile economiei de piață.

Orientarea carierei se desfășoară în sensul facilitării pieței și/sau ca o piață în sine. Astfel,
datorită concurenței calitatea serviciilor crește.
Unul dintre scopurile majore constă în a face să funcționeze sistemele educaționale, cele de
pregătire și piața muncii astfel încât să susțină creșterea economică.
Consilierul acționează ca sfetnic ce trebuie să ajute investițiile de capital uman.

Al IV – lea val - are în centrul atenției alegerea carierei ținând seama de probleme de etică și
de mediul înconjurător (la nivelul Pamântului).
Consilierul trebuie sa ajute clientul ca în luarea deciziilor privind cariera să aibă în vedere
impactul alegerii sale într-o perspectivă globala și ecologică. În acest sens, consilierul are rolul
unui educator.

OSP în diferite țări

Tendințe noi în orientarea și consilierea vocațională:

a. Accentuarea caracterului formativ al orientării carierei

b. Începerea timpurie a activității de orientare a carierei
c. Intensificarea activității de cunoaștere și respectare a cerințelor social- economice
d. Considerarea activităților practice ca mijloc esențial de orientare
e. Considerarea informării ca metodă eficientă de educație a intereselor profesionale.
Bibliografie selectivă:

Bolboceanu A. Cunoaşterea elevului: consiliere şi orientare. Ghid metodologic pentru formarea

cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Chişinău: Î. E. P. Ştiinţa, 2007.

Bolboceanu A. Consiliere psihologică pentru orientare și dezvoltare în carieră. Chișinău: IȘE,

2015

Băban A. Consiliere educațională. Cluj-Napoca: Ardealul, 2001

Cocoradă E. Consiliere psihopedagogică. Curs. Universitatea „Transilvania”. Braşov, 2003.

Perjan C., Verdeș A. Orientarea școlară și profesională. Chișinău: UPSC, 2013.

Silvaş A. Consiliere şi orientare. Curs pentru uzul studenţilor. Universitatea „Petru Maior”.
Departamentul de pregătire a personalului didactic, 2008.

Tomşa Gh. Orientarea şi dezvoltarea carierei la elevi. Bucureşti: Editura Casa de editură şi
presă
Viaţa Românească. 1999.

Losîi E. Consilierea și planificarea carierei. Suport de curs. Chișinău: UPSC, 2019

Jigău M. Consilierea carierei. Bucureşti: Editura Sigma, 2001

Jigău M. (coord.) Consilierea carierei. Compendiu de metode şi tehnici. Bucureşti: Ed. Afir,
2006

Lemeni G. Consiliere şi orientare. Ghid de educaţie pentru carieră. Cluj-Napoca: Editura AsCR,
2004

Lemeni G., Miclea M. Consiliere şi orientare. Cluj Napoca: Editura ASCR, 2004

Tomşa G. Consilierea şi orientarea în şcoală. Bucureşti: Casa de Editură şi Presă Românească,

1999

Vlăsceanu M. Managementul carierei. Să învăţăm să ne construim o carieră. Bucureşti, 2002

Radu N. Teste psihologice pentru orientare în carieră și autocunoaștere. Iași: Editura Polirom,
2006

Didato S. Teste de personalitate. București: Editura Litera, 2014

Janda L. Teste pentru alegerea carierei. București: Business Tech International Press, 2003

Dalat I. Ghidul reuşitei tale profesionale. Iași: Polirom 2003