Managementul carierei

Masteranda-Sarma (Gradinariu)Elena-Anca,

Anul II, SIE

Fiecare dintre noi în momentul în care îşi îndreaptă atenţia către un domeniu, dorind să
practice o anumită meserie, se gândeşte implicit şi la carieră. Aceasta este privită ca propria
sa dezvoltare profesională raportată la nivelul întregii sale vieţi active. Pe lîngă evoluţia
individuală, cariera poate fi privită sub trei aspecte: economic, sociologic şi psihologic. Sub
aspect economic, cariera reprezintă o succesiune a poziţiilor profesionale ocupate de o
persoană. Sociologic, aceasta este privită ca o succesiune de roluri, fiecare rol fiind baza celui
care va urma. Sub aspect psihologic, alegerea carierei şi succesul profesional ţin de
aptitudinile, interesele, valorile, trebuinţele, experienţa anterioară şi aspiraţiile fiecărui
individ.

Înţelesul curent al conceptului de carieră este pus în legătură cu ideea de evoluţie sau de
avansare a unui individ într-un anumit domeniu de activitate cu scopul de a obţine mai mulţi
bani, responsabilitate mai mare, mai mult prestigiu şi mai multă putere.

Cariera este prezentată ca o serie de roluri legate de experienţa pe parcursul vieţii

(propriile concepţii, aspiraţii, succese, insuccese etc.), o succesiune de roluri în muncă ale
unui individ sau o succesiune de experienţe separate, corelate între ele.

Cariera şi managementul carierei trebuie abordate prin prisma progreselor înregistrate

în domeniul managementului resurselor umane din care face parte integrantă şi managementul
carierei. Resursele umane – prin abilităţi, creativitate şi spirit de angajare – au devenit
elementul esenţial al competitivităţii, atât la nivelul organizaţiilor cât şi la nivel naţional.

Managementul carierei trebuie văzut prin prisma intereselor organizaţiilor şi ale

angajaţilor. În această idee, managementul carierei are în vedere atât procesul de planificare a
carierei care vizează modul de avansare a angajaţilor în cadrul organizaţiei conform
necesităţilor acesteia, performanţele angajaţilor, potenţialul acestora şi preferinţele lor, cât şi
asigurarea succesiunii manageriale cu menirea de a asigura pe cât posibil organizaţia că va
dispune de persoanele de care are nevoie pentru a-şi atinge obiectivele.
Stadiile carierei pot fi definite ca tipare generale ale progreselor, obligaţiilor esenţiale şi
schimbărilordin activităţile întreprinse de un individ de-a lungul vieţii active.
Aceste stadii succesive sunt :
 explorarea,
 stabilizarea,
  avansarea,
 menţinerea,
 finalul carierei.
În prima fază, cea de exploatare fiecare individ se confruntă cu transpunerea viziunilor
formate în adolescenţă în lumea reală. Este perioada de experimentare, perioada în care se
descoperă şi dezvoltă talente, abilităţi, interese, valori. Este un moment important în formarea
identităţii profesionale şi alegerii unui domeniu de activitate.
Stabilizarea este etapa în care noţiunile dobândite sunt aprofundate, fiecare căutând
perefcţionarea în domeniul ales în urma procesului de explorare.
Avansarea şi menţinerea sunt o continuare firească a stabilizării, fiecare individ, prin natura
umană avănd dorinţa de autodepăşire, de obţinere a unor beneficii morale şi materiale.
Finalul carierei poate reprezenta o perioadă de creşteri continue în statut şi influenţă în
organizaţie, sau o perioadă petrecută în cel mai înalt nivel de responsabilitate şi statut.
Strategii de carieră:
Managementul carierei presupune alegerea la nivel individual a unor strategii în urma cărora
fiecare persoană anticipează problemele ce pot apărea în dezvoltarea profesională şi face
planificări pe termen lung. Câteva din aceste strategii sunt:
- autocunoaşterea – este important să efectuezi o analiză atentă a orientării carierei, a
punctelor slabe/tari pe care le ai, a locului pe care îl ocupi în companie;
- cunoaşterea mediului profesional – cunoscând mediul, problemele economice, companiile
competitoare, poţi anticipa atât evenimentele neplăcute cât şi oportunităţile;
- păstrarea unei cât mai bune reputaţii pofesionale – înseamnă să îţi evidenţiezi abilităţile şi
realizările, tot ceea ce te individualizează, ce demonstrează calităţi speciale, posibilitatea de a
investi şi capacitatea de a finaliza proiecte;
- flexibilitatea, disponibilitatea, pregătirea continuă – înseamnă urmărirea corespondenţei între
competenţele personale şi cele căutate pe piaţa forţei de muncă, a celor uşor transferabile;
-documentarea reuşitelor proprii – înseamnă să poţi oferi dovada a ceea ce ai realizat,
rezultatele şi realizările identificabile sunt mai valoroase în piaţa forţei de muncă;
- pregătirea unui plan de rezervă - este important să ai întotdeauna un as în mânecă şi fii
întotdeauna gata să acţionezi;
- menţinerea unui statut profesional şi social confortabil - daca te menţii într-o bună formă
financiară şi psihică înseamnă să ai mereu asigurată o bază, un confort şi un echilibru în plan
profesional şi social.
Activitatea de formare continua a cadrelor didactice angajeaza actiuni complementare: o
actiune de innoire si perfectionare a practicilor profesionale prin actualizarea cunostintelor
insusite in timpul formarii initiale.
Cunoştinţele pe care trebuie să le aibă un cadru didactic pentru a putea vorbi de
dezvoltarea sa profesională. Sunt, în primul rând cunoştinţele teoretice la disciplina pe care o
predau/se pregătesc să o predea.

Într-o cultură organizaţională eficientă majoritatea angajatilor împărtăşeşec un set comun de

credinţe, valori, comportamente care contribuie la dezvoltarea unei motivaţii puternice în
obţinerea rezultatelor aşteptate.

Pentru a sta în fiecare zi cu o mentalitate corectă în faţa clasei profesorul are nevoie de
resurse, un izvor de idei noi, care il ajută să nu se acrească, să nu se usuce. Găsirea căilor
potrivite pentru dinamizarea activităţii şi armonizarea valorilor în cadrul organizaţiei este mai
eficientă, dacă membrii organizaţiei devin direct implicaţi în pregătirea personală. Un profesor bun
are nevoie de o temeinică pregătire de specialitate, psihopedagogică şi metodică, în plus el trebuie să
deţină o serie de caliăţi: să fie deschis, receptiv la schimbare, comunicativ, flexibil, dinamic,
empatic, creativ, diplomat, cu calităţi morale deosebite, să-i placă copiii.

Pentru dezvoltare profesionala este nevoie de explorarea unor oportunitati asociate

in general unor contexte nonformale si informale de învătare, fără asistare, prin
autoinstruire sau schimburi de experientă, prin activităti de cercetare, prin participare la
actiuni stiintifice, psihopedagogice si metodice etc. În acest caz, pentru validarea si
recunoasterea oficială a achizitiilor este necesară evaluarea rezultatelor învătării de către
organisme si structuri abilitate, de regulă din institutiile care organizează programe de
învătare formală.

Rezultatele învătării reprezintă setul de cunostinte, deprinderi si/sau competente

generale, profesionale si personale pe care cadrul didactic le-a dobândit si este capabil să
ledemonstreze după finalizarea procesului de învătare. Centrarea pe rezultatele învătării
presupune că acestea sunt reperul principal în functie de care achizitiile se validează si s
recunosc oficial, indiferent de natura contextelor în care s-a produs învătarea.

Profesia didactică trebuie considerată o profesie mobilă. Mobilitatea trebuie să reprezinte

o componentă centrală a formării iniţiale şi continue a personalului didactic.

Bibliografie:

Păun, Emil. (1999). Şcoala- abordare sociopedagogică. Polirom, Iaşi.

Iosifescu, Şerban. (coord.). (2000). Manual de management educaţional. Editura

ProGnosis, Bucureşti.

http://robertda.files.wordpress.com/2008/09/managementul-carierei.

http://www.scribd.com/doc/2896033/Managementul-carierei
http://mail.ubv.ro/~janeta.sirbu/MMC3_1.pdf
http://www.upm.ro/facultati_departamente/departamente/depPregatirePersonal/docs/carti/
Curs_Managementul_carierei_master_A_Silvas.pdf