Managementul carierei

Fiecare dintre noi în momentul în care îşi îndreaptă atenţia către un domeniu, dorind să
practice o anumită meserie, se gândeşte implicit şi la carieră. Aceasta este  privită ca propria
sa dezvoltare profesională raportată la nivelul întregii sale vieţi active. Pe lîngă evoluţia
individuală, cariera poate fi privită sub trei aspecte: economic, sociologic şi psihologic. Sub
aspect economic, cariera reprezintă o succesiune a poziţiilor profesionale ocupate de o
persoană. Sociologic, aceasta este privită ca o succesiune de roluri, fiecare rol fiind baza celui
care va urma. Sub aspect psihologic, alegerea carierei şi succesul profesional   ţin de
aptitudinile, interesele, valorile, trebuinţele, experienţa anterioară şi aspiraţiile fiecărui
individ.
 
Orientarea în carieră
Potrivit teoriei lui Holland orientarea către carieră ar trebui să se facă în funţie de unul din
tiparele personalităţii individului;
1. Persoanele convenţionale preferă în mare parte activităţi organizate, supuse unor reguli şi
proceduri interne. Este vorba de obicei de activităţi ce presupun organizarea informaţiei scrise
sau numerice, analize ce utilizează algoritmi şi în general proceduri standard stabilite dinainte
cu precizie.  Aceste persoane sunt conformiste, ordonate, eficiente şi practice însă sunt lipsite
de imaginaţie şi creativitate.
2. Persoanele artistice sunt total opuse celor convenţionale preferând activităţi nesistematice
care implică forme expresive de scriere şi exprimare verbală sau vizuală. Majoritatea sunt
imaginativi, intuitivi, independenţi, dar în acelaşi timp sunt dezordonaţi,emotivi, nepractici.
3. Persoanele investigative sunt orientate spre activităţi predominant intelectuale, care
presupun rezolvarea de probleme şi situaţii teoretice, explicarea cauzelor şi naturii
fenomenelor. Acestea preferă să se ocupe de aspectele abstracte în lumea lor
profesională,  sunt într-o permanentă căutare a adevărului. Preferă ideile abstracte, sarcinile
mai puţin concrete având aptitudini pentru domeniile matematic şi ştiinţific;
4. Realiştii se implică întotdeauna în activităţi  de manipulare fizică a  obiectelor, dând dovadă
de spontaneitate, stabilitate, simţ practic. Sunt însă timizi, conformişti şi lipsiţi de intuiţie.
5. Persoanele de tip social sunt opuse realiştilor. Acestea se implică în activităţi ce presupun
informare, ajutorare, dezvoltarea altora. Sunt persoane comunicative, prietenoase, amabile,
diplomatice de aceea este puţin probabil să se simtă bine în medii profesionale ordonate,
sistematizate, cu reguli rigide şi activităţi structurate, previzibile.
6. Întreprinzătorii sunt oameni ce preferă lucrul în echipă, dar au tendinţa de a-şi controla şi
conduce colegii fiind focalizaţi pe obiectivele organizaţionale şi economice. Ca
aspecte  pozitive găsim: încredere în sine, ambiţie, energie, extroversie. Partea mai puţin
plăcută este reprezentată de dominare, sete de putere şi impulsivitate.
 
Obiectivele managementului carierei
Managementul carierei este un punct de interes atât pentru angajat cât şi pentru angajator.
Reprezintă un proces de proiectare şi implementare a scopurilor, strategiilor şi planurilor care
permit organizaţiei să-şi satisfacă necesităţile de  resurse umane, iar indivizilor să-şi
îndeplinească scopurile carierei lor.
Conform americanilor, managementul carierei se desfăşoară pe două planuri distincte:
planificarea carierei organizaţionale care are drept scop integrarea necesităţilor de resurse
umane pe termen scurt şi pe termen lung şi dezvoltarea unui plan al carierei individuale şi
planificarea carierei individuale având la bază evaluarea capacităţilor, abilităţilor şi intereselor
personale, înregistrarea datelor privind oportunităţile organizaţionale, stabilirea scopurilor
carierei şi dezvoltarea unei strategii pentru realizarea acestora.
Ca principale obiective în managementul carierei putem distinge:
-  susţinerea unei stratageme de dezvoltare corespunzătoare a  carierei care concordă cu natura
activităţii desfăşurate, precum  şi cu nevoile şi posibilităţile individuale şi organizaţionale;
-  fuzionarea necesităţilor şi ţelorilor individuale în nevoile şi obiectivele organizaţionale;
-  îndeplinirea nevoilor organizaţionale  şi intensificarea imaginii favorabile a organizaţiei,
prin recunoaşterea necesităţilor de pregătire şi dezvoltare a angajaţilor;
- recunoaşterea şi  păstrarea celor mai buni angajaţi sau a celor cu potenţial profesional cert
prin satisfacerea nevoilor  şi aspiraţiilor personale pe termen scurt şi lung;
-  redactarea unor planuri de carieră sau introducerea unor scheme de promovare speciale
pentru angajaţii competenţi, dar pentru care nu sunt disponibile posturi corespunzătoare;
- ghidarea şi sprijinirea angajaţilor competenţi pentru atingerea obiectivelor personale în
concordanţă cu potenţialul, nevoile  şi aspiraţiile acestora, precum şi cu contribuţia lor în
cadrul organizaţiei;
- sprijinirea angajaţilor în identificarea calificărilor şi calităţilor necesare atât pentru posturile
curente, cât şi pentru cele viitoare- asigurarea pregătirii şi dezvoltării necesare angajaţilor
pentru a le permite să facă faţă oricărui nivel de responsabilitate, cu condiţia ca aceştia să aibă
potenţialul sau capacitatea să-l atingă;
- găsirea şi aplicarea unor modalităţi de dezvoltare ale carierei pentru orientarea indivizilor în
cât  mai multe direcţii;
-  stimularea profesională a angajaţilor care manifestă o anumită stagnare sau plafonare a
carierei lor;
-  obţinerea atât pentru organizaţie, cât şi pentru angajaţii acesteia a unor avantaje reciproce.
 
Stadiile carierei
Stadiile carierei pot fi definite ca tipare generale ale progreselor, obligaţiilor esenţiale şi
schimbărilordin activităţile întreprinse de un individ de-a lungul vieţii active.
Aceste stadii succesive sunt :
 explorarea,
 stabilizarea,
 avansarea,
 menţinerea,
 finalul carierei.
În prima fază, cea de exploatare fiecare individ se confruntă cu transpunerea viziunilor
formate în adolescenţă în lumea reală. Este perioada de experimentare, perioada în care se
descoperă şi dezvoltă talente, abilităţi, interese, valori. Este un moment important în formarea
identităţii profesionale şi alegerii unui domeniu de activitate.
Stabilizarea este etapa în care noţiunile dobândite sunt aprofundate, fiecare căutând
perefcţionarea în domeniul ales în urma procesului de explorare.
Avansarea şi menţinerea sunt o continuare firească a stabilizării, fiecare individ, prin natura
umană avănd dorinţa de autodepăşire, de obţinere a unor beneficii morale şi materiale.
Finalul carierei poate reprezenta o perioadă de creşteri continue în statut şi influenţă în
organizaţie, sau o perioadă petrecută în cel mai înalt nivel de responsabilitate şi statut.
 
Strategii de carieră
Managementul carierei presupune alegerea la nivel individual a unor strategii  în urma cărora
fiecare persoană anticipează problemele ce pot apărea în dezvoltarea profesională şi face
planificări pe termen lung. Câteva din aceste strategii sunt:
- autocunoaşterea –  este important să efectuezi o analiză atentă a orientării carierei, a
punctelor slabe/tari pe care le ai, a locului pe care îl ocupi în companie;
- cunoaşterea mediului profesional  – cunoscând mediul, problemele economice, companiile
competitoare, poţi anticipa atât evenimentele neplăcute cât şi oportunităţile;
- păstrarea unei cât mai bune reputaţii pofesionale – înseamnă să îţi evidenţiezi abilităţile
şi realizările, tot ceea ce te individualizează, ce demonstrează calităţi speciale, posibilitatea de
a investi şi capacitatea de a finaliza proiecte;
- flexibilitatea, disponibilitatea, pregătirea continuă – înseamnă urmărirea corespondenţei
între competenţele personale şi cele căutate pe piaţa forţei de muncă, a celor uşor
transferabile;
-documentarea reuşitelor proprii – înseamnă să poţi oferi dovada a ceea ce ai realizat,
rezultatele şi realizările identificabile sunt mai valoroase în piaţa forţei de muncă;
- pregătirea unui plan de rezervă - este important să ai întotdeauna un as în mânecă  şi fii
întotdeauna gata să acţionezi;
- menţinerea unui statut profesional şi social confortabil - daca te menţii într-o bună formă
financiară şi psihică înseamnă să ai mereu asigurată o bază, un confort şi un echilibru în plan
profesional şi social.
 
Surse:
http://robertda.files.wordpress.com/2008/09/managementul-carierei.
http://www.scribd.com/doc/2896033/Managementul-carierei
http://mail.ubv.ro/~janeta.sirbu/MMC3_1.pdf
http://www.upm.ro/facultati_departamente/departamente/depPregatirePersonal/docs/carti/
Curs_Managementul_carierei_master_A_Silvas.pdf
 
 

Formarea si perfectionarea angajatilor

Perfectionarea angajatilor reprezinta o modalitate prin care se asigura schimbarea sistematica a

comportamentului angajatilor , pregatindu-I astfel incat sa poata obtine performantele solicitate
de posturile ocupate.Perfectionarea este orientata pe persoana si are drept scop indeplinirea , in
cat mai bune conditii , a responsabilitatilor , in accord cu standardele firmei.
Perfectionarea profesionala difera de la o firma la alta si , in cadrul aceleiasi firme , de la un
departament la altul.
Unele firme acorda o atentie mai scazuta perfectionarii profesionale.Ele angajeaza , de regula ,
oameni pregatiti , certificate de diferite autoritati si organisme profesionale.Daca intr-o astfel de
firma este angajata o persoana mai putin calificata , atunci ea este perfectionata de un alt
angajat , iar managerul sau proprietarul verifica periodic gradul de asimilare a noilor cunostinte
sau dexteritati practice.

Alte firme au programe extinse de perfectionare profesionala , pentru diferite orizonturi de

timp.Un instrument util de planificare a perfectionarii in astfel de firme il constituie formularul
privind posibilitatile de promovare si necesitatile de pregatire a resurselor umane.
In stransa corelare cu necesitatile firmei , dar si cu posibilitatile de promovare se pot dezvolta
programe specifice.
Initierea oricarui program de perfectionare a managerilor trebuie sa porneasca de la obiectivele
companiei.In caz contrar,instruirea angajatilor nu va avea efectele dorite , intrucat nu va putea
exercita nici o influienta favorabila asupra indeplinirii obiectivelor.
Marea majoritate a companiilor pun accentul pe instruirea personalului in raport cu anumite
activitati isi acorda mai ptina atentie obtinerii rezultatelor.Programele de instruire a angajatilor
trebuie sa incerce evaluarea efectelor care se vor obtine in urma acestor cursuri
de perfectionare .

Instructia trebuie sa se diferentieze in functie de nivelul ierarhic spre care aspira managerul sau
in functie de nivelul efectiv la care actioneaza,atunci cand se constata necesitatea perfectionarii
acestora.Desigur ca , in functie de nivelul ierarhic la care se realizeaza instructia managerilor ,
trebuie sa se utilizeze si anumite metode si instrumente de instructie manageriala , iar aspectele
tehniceale procesului de instruire trebuie sa reprezinte reflectarea practicii.
Prezentarea teoretica trebuie sa fie insotita de exemple concrete , pentru a realiza o mai buna
intelegere a fenomenului managerial.

Obiectivele pregatirii profesionale

Pregatirea profesionala este o investitie profesionala in resursele umane ale unei organizatii,
efectele putand fi sesizate atat imediat cat si in perspectiva. Ea conduce la cresterea
performantelor salariatilor si la adaptarea acestora la schimbarile structurale, sociale si
tehnologice.
Stabilirea unui program eficient de pregatire presupune cunoasterea temeinica a activitatii si a
realizarilor persoanelor care lucreaza in acel domeniu. Obiectivele pregatirii profesionale pot fi
constituite din: perfectionarea capacitatii de rezolvare a problemelor, executarea unor lucrari
specifice, rezolvarea unor sarcini noi, imbunatatirea capacitatii de comunicare, pregatirea unor
schimbari.
Identificarea cerintelor de pregatire profesionala presupune o analiza complexa, care consta in
definirea corecta a obiectivelor si a programelor de instruire, avandu-se in vedere ca cei care se
pregatesc difera ca varsta, studii si experienta.
La stabilirea acestei cerinte se porneste de la nivelul existent de pregatire, evaluat prin testarea
cunostintelor la inceperea programului de perfectionare. Din analiza informatiilor referitoare la
cunostintele, dexteritatile, deprinderile de munca si atitudinea angajatului, se poate stabili
continutul programului de pregatire profesionala, astfel incat tematica acestuia sa nu cuprinda
informatii inutile, dar nici sa fie omise cele strict necesare.
Stabilirea cerintelor de pregatire profesionala presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
- precizarea obiectivelor pe total organizatie, pe compartimente structurale si pe fiecare salariat;
- stabilirea noilor cunostinte care sunt necesare salariatilor pentru a-si indeplini sarcinile in mod
eficient;
- stabilirea metodelor de pregatire, a institutiilor la care se va apela si inventarierea resurselor
disponibile;
- elaborarea programului de pregatire profesionala.

Formele de stimulare a pregatirii profesionale sunt:

a) Motivarea. Pentru a stimula pregatirea profesionala a angajatilor firmele pot aplica diverse

forme de motivare. Motivarea poate fi: intrinseca sau extrinseca.
Motivatia intrinseca rezulta din angajarea si interesul persoanei pentru imbogatirea cunostintelor.
Motivatia extrinseca este rezultatul unor recompense si penalizari externe.
Cu cat motivatia angajatului este mai puternica, cu atat apare un grad mai ridicat de asimilare a
cunostintelor. Angajatii vor sa invete atunci cand rezultatele sunt importante pentru ei din punct
de vedere material, dar si din dorinta de a sti si de a obtine un statut etc.

b) Recompensa. Pentru reusita unui program de formare, angajatii trebuie sa aiba atat motive sa
invete, cat si posibilitatea de a aplica ceea ce au invatat. Cele invatate ii ajuta, fie pentru
atingerea unui scop, fie pentru evitarea unei situatii nedorite.
Recompensarea acumularii de noi cunostinte poate fi exterioara sau interioara.

c) Pedeapsa. Pedeapsa are drept scop evitarea respectarii de catre o persoana a unor actiuni
sau atitudini nedorite.
Diminuarea cunostintelor de specialitate poate pune pe angajat in situatia de a nu-si mai putea
indeplini responsabilitatile. El va fi nevoit sa apeleze la colegi pentru a intreba. Daca nu primeste
raspuns la neclaritatile profesionale va fi nevoit sa-si insuseasca acele cunostinte strict necesare.
Stagiile de practica au drept scop consolidarea si dezvoltarea in procesul muncii a cunostintelor,
dexteritatilor si deprinderilor dobandite anterior. Indiferent de modul in care se organizeaza
practica, angajatii recrutati a se perfectiona prin aceste forme trebuie sa fie puternic motivati si sa
dea dovada de constiinciozitate in realizarea pregatirii.

Programe de pregatire profesionala.

Pregatirea profesionala se poate organiza sub diverse forme, in cadrul firmelor, in unitati
specializate sau in institutiile de invatamant superior.
Pentru atingerea obiectivelor scontate, realizatorii programelor de instruire isi vor elabora o
strategie adecvata fiecarei situatii concrete.
Cel care concepe un curs de pregatire profesionala trebuie sa aiba in vedere urmatoarele
aspecte:
- elementele teoretice au volum in masura in care ele pot fi aplicate la locul de munca al
cursantului, ele au rolul de a orienta, de a explicita cauzele si de a promova realizari,
performante;
- experienta este o componenta importanta a procesului de pregatire profesionala; cel ce
concepe programul va avea in vedere participarea activa a cursantilor;
- comunicarea este o problema dificila a activitatii practice; in proiectarea planului de pregatire se
va rezerva un numar adecvat de ore pentru aceasta problema;
schimbarile de atitudine urmeaza schimbarile de comportament.
La elaborarea proiectelor de pregatire profesionala este necesar sa participe diferite
componente, in functie de specificul activitatii lor. Se vor stabili metodele de invatare, mijloacele
de predare, continutul, locul de predare si alte aspecte necesare. In elaborarea unui program de
pregatire profesionala se va tine seama de numarul orelor si de lungimea cursului, de nivelul de
pornire si de sistemul de apreciere a rezultatelor.
Evaluarea se poate realiza prin testari, prin examen oral, scris sau prin elaborarea unor lucrari.

Metode de pregatire profesionala a salariatilor

Diversitatea cerintelor de pregatire profesionala a salariatilor duce la existenta unui mare numar
de metode: pregatirea profesionala la locul de munca, pregatirea profesionala in scopul
indeplinirii responsabilitatlor functiei, rotatia pe posturi, participarea la grupe eterogene de munca,
participarea ca instructor la programe de pregatire, participarea la sedinte, participarea la
„comitete junior“.
Pregatirea profesionala la locul de munca se realizeaza prin instruire, prin ucenicie sau prin
pregatire de laborator. Instruirea la locul de munca permite combinarea pregatirii teoretice cu cea
practica.
Pregatirea de laborator pune accentul pe instructia emotionala si pe formarea unui anumit
comportament. Prin aceasta metoda se studiaza evolutia comportamentului in cursul procesului
de invatare, rezultatele obtinute la un moment dat fiind considerate drept puncte de plecare
pentru pregatire ulterioara.
Pregatirea profesionala in scopul indeplinirii responsabilitatilor functiei. Pentru angajatii care
lucreaza in cadrul unor compartimente, si chiar pentru manageri, se poate folosi o serie de
metode care constau in participarea angajatilor la rezolvarea unor probleme profesionale
importante.
Participarea, in grup, la elaborarea de proiecte, lucrari si studii are drept scop confruntarea
cursantilor cu probleme reale, nemaiintalnite de ei pana atunci.
In felul acesta, ei au posibilitatea sa propuna solutii, sa elaboreze variante, sa aleaga solutia
optima si sa o aplice in practica.
Delegarea sarcinilor. Primind de la seful ierarhic unele responsabilitati, un salariat isi poate insusi
noi deprinderi si cunostinte profesionale. In cazul folosirii acestei metode, sefii ierarhici
trebuie sa constituie exemplul de urmat atat in ceea ce priveste metodele si stilul de munca, cat si
personalitatea.
Inlocuirea temporara a sefului ierarhic se foloseste pentru pregatirea profesionala a
managerilor. Un manager poate fi inlocuit de un subordonat al sau pe o perioada anume, in mod
voit sau fortuit. Avantajul consta in puternica implicare a subordonatului si in cunoasterea
reactiilor proprii.
Rotatia pe posturi presupune trecerea unei persoane pe un alt post, din acelasi compartiment
sau din compartimente diferite. Aceasta rotatie permite stabilirea evolutiei posibile a salariatului si
identificarea postului in care performantele sale ar putea fi maxime.
Participarea in grupuri eterogene in munca ofera celor care doresc sa-si imbunatateasca
pregatirea profesionala, sa invete de la ceilalti participanti, prin cunoasterea opiniilor si solutiilor
lor.
Participarea ca instructor la programele de pregatire. Alaturi de cadrele didactice, care au sarcini
bine precizate in procesul de pregatire profesionala, la aceasta activitate pot participa si alti
specialisti in calitate de instructori. Acestia, oricat de bine ar fi pregatiti, au nevoie sa-si
actualizeze pregatirea si sa-si insuseasca noi cunostinte. In felul acesta, instructorii pot sa-si
autodetermine cerintele de perfectionare.
Participarea la sedinte. Considerand sedinta ca o activitate in echipa, in cadrul careia au loc
schimburi de informatii, de idei si opinii asupra modului de solutionare a problemelor, participantii
au posibilitatea sa cunoasca si alte domenii decat cele cu care se confrunta in mod curent.
Comitete - junior unu au un caracter executiv, rolul lor fiind de investigare si analiza. Isi aleg
singuri subiectele de investigatie si, pe baza cercetarilor, propun unele recomandari pentru
conducerea firmei. Eficienta acestor comitete depinde de seriozitatea si de competenta
membrilor, dar si de interesul conducerii intreprinderii pentru solutiile primite.
Pregatirea managerilor. Organizatiile nu mai pot fi conduse cu aceleasi proceduri si
metode. Aceasta presupune o schimbare esentiala in motivarea comportamentului lor, dar mai
ales, noi cunostinte, dexteritati si abilitati. Pregatirea este necesara atat pentru cei care
intentioneaza sa ocupe functii de conducere, cat si pentru cei care detin deja astfel de pozitii.
Baza pregatirii profesionale o reprezinta completarea cunostintelor teoretice si practice, care se
poate realiza in diferite forme si de catre diferite institutii specializate. Cunostintele pe care
trebuie sa le insuseasca managerii au un spectru foarte larg, de la principiile managementului,
contabilitate, finante, studiul comportamentului, cunostinte tehnico-economice de specialitate si
pana la insusirea unor limbi straine.
Pregatirea angajatilor se realizeaza prin cursuri organizate de institutiile de invatamant superior,
prin studiu individual, prin metoda „cazurilor“ si autoinstruirea cu ajutorul tehnicii de calcul si
poate fi sustinuta si prin mijloace audio-vizuale, teleconferinte etc.
Evaluarea pregatirii profesionale. Aceasta se poate realiza prin compararea rezultatelor pregatirii
cu obiectivele stabilite sau prin exprimarea costurilor pregatirii si a beneficiilor rezultate.
Evaluarea pregatirii profesionale poate fi conceputa si ca proces prin care se masoara
urmatoarele aspecte: reactia, atitudinea celor instruiti fata de formele si calitatea programului de
pregatire, modificarea comportamentului celor instruiti, cunostintele acumulate in procesul de
pregatire, rezultatele si efectele ce se obtin ca urmare a pregatirii.

Formarea si perfectionarea personalului

Formarea si perfectionarea personalului

In societatea contemporana, importanta capitala a activitatilor de formare si perfectionare a

tuturor angajatilor oricarei organizatii este determinata de caracteristica dominanta a
perioadei actuale – accelerarea schimbarilor, a innoirilor in orice domeniu de activitate umana
produse sub imperiul stiintei si tehnologiei, devenite forte motrice primordiale ale dezvoltarii
societatii .
Formarea profesionala – este activitatea desfasurata in scopul insusirii de cunostinte
teoretice si deprinderi practice, de un anumit gen si nivel, in masura sa asigure indeplinirea
calificata de catre lucrat 343b16d ori a sarcinilor ce le revin in exercitarea unei profesiuni sau
meserii.

Perfectionarea profesionala – este activitatea cu caracter preponderent informativ

desfasurata in institutii de invatamant sau in organizatii, in vederea largirii si actualizarii
cunostintelor, dezvoltarii aptitudinilor si modelarii atitudinilor necesare lucratorilor in
vederea cresterii nivelului calitativ al activitatii lor profesionale, potrivit cerintelor generate
de progresul stiintific si tehnologic.

Pregatirea si desfasurarea proceselor de formare si perfectionare a personalului organizatiei

cuprind mai multe etape, care se succed logic. Acestea sunt:

Ø          Stabilirea cerintelor imediate si de perspectiva de formare si perfectionare a

personalului

Ø          Elaborarea planului si programelor de formare si perfectionare a personalului

Ø          Desfasurarea programelor

Ø          Controlul si evaluarea programelor

Ø          Evaluarea eficientei activitatii de formare si perfectionare a personalului

Procesele de formare si perfectionare a personalului se realizeaza deci prin programe

corespunzatoare care se desfasoara fie in cadrul organizatiei, fie in exteriorul acesteia, in
institutii specializate. Aceste forme de instruire pot fi:

a) In organizatie:  - cursuri

- vizite de studiu

- stagii de specializare

- instruire la locul de munca

- participare in colective de munca

- rotirea pe posturi

- inlocuirea temporara a sefului direct

b) Universitate: - cursuri (zi, seral, i.d.)

- stagii de specializare

- doctorat

c) In institutii specializate de training: - cursuri

- seminarii

d) In organizatie prin institutiile specializate de training: - prelegeri

- consultatii

- dezbateri

e) Studiu individual

In desfasurarea programelor de formare si perfectionare, un rol determinant il au metodele si

tehnicile de predare a cunostintelor. Folosirea metodelor active in procesele de formare si
perfectionare asigura maximizarea eficacitatii acestora.

Functionarea continua si eficienta a unei intreprinderi mici sau mijlocii depinde intre alti
factori si de urmatorii: aptitudinile angajatilor, perfectionarea pregatirii profesionale a
acestora si motivarea in munca.

Perfectionarea pregatirii profesionale trebuie sa vizeze atat angajatii mai recenti pentru a

preveni anumite greseli in prestarea muncii lor, cat si angajatii cu vechime in intreprindere
pentru a-i ajuta sa se adapteze cerintelor in schimbare ale muncii lor.

Perfectionarea pregatirii profesionale a angajatilor are efecte care se concretizeaza in:

 cresterea productivitatii muncii;

 reducerea fluctuatiei in munca;
 cresterea veniturilor angajatilor;
 reducerea costurilor privind functionarea utilajelor;
 economii de materii prime si materiale;
 cresterea calitatii produselor realizate.

Pregatirea profesionala a angajatilor cu functii non-manageriale se poate desfasura in

intreprinderile mici si mijlocii pe urmatoarele cai:       

a) Pregatirea la locul de munca care consta in realizarea sarcinilor de munca care revin unei
persoane sub supravegherea unui muncitor calificat sau a unui manager. Astfel in timp ce
persoana respectiva invata cum sa-si exercite atributiile care ii revin, actioneaza totodata ca
un angajat obisnuit, adica contribuie la realizarea produselor sau prestarea serviciilor care
constituie obiectul de activitate al intreprinderii.

Aceasta modalitate de pregatire a angajatilor presupune urmatoarele:

- a-i spune muncitorului cum trebuie sa actioneze;

- a-i spune ce sarcini de munca are;

- a-i arata cum sa actioneze;

- a-i da posibilitatea sa-si presteze munca sub supravegherea celui care il pregateste;

a-i spune si a-i arata ce a facut bine si ce a gresit, precum si modalitatea de a corecta greselile;

- repetarea executarii acelorasi sarcini pana cand muncitorul le insuseste corespunzator.

Avantajele acestei forme de pregatire sunt legate de faptul ca productia continua sa se

desfasoare pe intreaga durata a pregatirii, iar cheltuielile generate de rebuturi si remanieri se
diminueaza.

b) Pregatirea prin ucenicie care imbina teoria cu practica si se recomanda a se aplica in

cazul muncitorilor calificati.

c) Pregatirea mixta care imbina instruirea in cadrul unei institutii de invatamant (liceal sau
superior) cu pregatirea la locul de munca in cadrul unei intreprinderi mici sau mijlocii. Ea se
aplica in special studentilor, prin aceasta oferindu-le sansa de a se convinge daca le-ar place
sa lucreze in intreprinderea respectiva.

Pregatirea angajatilor care urmeaza a ocupa functii manageriale in cadrul unei

intreprinderi mici sau mijlocii prezinta anumite aspecte particulare. Aceasta deoarece un
angajat care are rezultate bune la nivel managerial nu este sigur ca va putea fi si un bun
manager, cunostintele necesare la cele doua nivele de management diferind foarte mult.

In derularea procesului de pregatire a managerilor, in atentia managerului unei intreprinderi

mici sau mijlocii trebuie sa se afle urmatoarele probleme:

Ø          sa determine nevoia pentru pregatire, diferentiat pe persoane;

Ø          sa stabileasca un plan al pregatirii care sa cuprinda: modalitatile concrete de pregatire
(de exemplu: atribuirea unor sarcini suplimentare sau a unor sarcini temporare in
alte  domenii de activitate), orarul pregatirii (cand sa inceapa si cum sa se deruleze in timp);

Ø          sa se consulte sistematic cu angajatii pentru a vedea in ce masura nevoile lor de
pregatire sunt satisfacute.
 MARFURI DIN STICLA
Capitolul I

ARGUMENT
Sticla ocupa un loc important in cadrul bunurilor de
consum,fiind de neinlocuit in anumite domenii, datorita
propietatilor sale deosebite pe care le prezinta in timpul
utilizarii.
Sticla este un corp solid, cu o structura amorfa, obtinut
prin subracirea unor topituri cu compozitii chimice variabile,
ce devin rigide la intervale diferite de temperatura, datorita
cresterii treptate a vascozitatii.
Trecerea din stare fluida in rigida este reversibila.
Datorita proprietatilor sale - impermeabilitatea la lichide
si gaze, rezistenta deosebita la agentii chimici si atmosferici,
calitatilor igienico - sanitare si estetice, sticla are largi utilizari
in tehnica 949f516j , precum si in domeniul casnic.
Capitolul II
CLASIFICAREA SORTIMENTULUI COMERCIAL A
MARFURILOR DIN STICLA
1.Materii prime folosite la fabricarea sticlei
Dupa rolul pe care il indeplinesc in cursul procesului tehnologic, materiile prime sa clasifica
in:
 materii prime principale
materii secundare
a) Materiile prime principale:

vitrifiantii - confera sticlei duritate, o buna transparenta si

o structura amorfa
fondantii - au rolul de a cobora temparatura de topire a
silicei. Se folosesc in acest scop carbonatul de
sodiu(soda de rufe) sau de potasiu.
stabilizantii - confera sticlei rezistenta chimica, mecanica
si termica
b) Materii secundare:

Influenteaza procesul de topire si confera sticlei anumite proprietati, si anume:

afinantii - au rolul de a limpezii masa sticloasa topita

indepartand bulele de gaze rezultate in procesul de
topire, dand omogenitate sticlei
decolorantii - au rolul de a ideparta nuanta verzuie sau
galbuie a sticlei, datorita impuritatilor silicei
colorantii - sunt compusi metalici(moleculari si coloidali)
au rolul de a colora masa sticloasa.Cei mai utilizati sunt:
oxizii de fier pentru culoarea verde-albastrui sau galben-
verzui; oxidul de cupru pentru culoarea albastra; oxizii
nichelului pentru violet-brun; oxidul de cobalt pentru
albastru-violet; oxizii cromului pentru culoarea galbui
sau verde; oxizii seleniului pentru rubiniu; sulfura de
cadmiu pentru portocaliu; oxidul de mangan si fier
pentru negru si colorantii coloidali(aurul si argintul
coloidal) care coloreaza sticla in roz-rosu si respectiv in
galben
 opacizantii - sunt substante care servesc la obtinerea unei
sticle netransparente care difuzeaza lumina.Opacizantii
au indici de refractie diferiti de ai masei sticloase,
producand astfel difuzia luminii in toate directiile si deci
opacizarea sticlei.
2.Obtinerea sticlei si a marfurilor din sticla
Obtinerea masei sticloase si trasformarea acesteia in produse finite comporta urmatoarele
faze:

a) - obtinerea masei sticloase

Materiile prime macinate, omogenizate si dozate conform retetei de fabricatie sunt introduse
in cuptoare si topite la temperaturi ridicate intre 1400°-1570°C si racite pana la temperatura
de 1180°-1300°C, cand se obtine masa de sticla vascoasa.

b) - fasonarea masei vascoase de sticla in vederea obtinerii articolelor din sticla se poate

realiza prin urmatoarele procedee:

-fasonarea prin presare

-fasonarea prin suflare

-suflarea

-laminarea

-tragerea

c) - recoacerea

Dupa fasonare, produsele din sticla se incalzesc in cuptoare tunel cu trasportoare tip banda
rulanta, la temperaturi intre 425°-575°C, operatie urmata de o racire lenta in vederea reducerii
tensiunilor interne.

d) - finisarea articolelor din sticla cuprinde operatii variate care au drept scop inbunatatirea
aspectului produselor.Acestea se pot grupa in:

- operatiuni mecanice: slefuire, lustruire, gravare artistica, rodare, decorare care se poate
realiza:

- la rece - slefuirea cu polizoare

- la cald - cu culori fuzibile prin pictare

- pe cale chimica - prin corodarea desenului de pe suprafata articolului din sticla acoperit cu
parafina

- in masa sticloasa - prin topirea de sticle colorate obtinandu-se sticla marmurata si filigranata

- suprapunerea de sticla colorata pe forma de baza a sticlei albe

- imprimare decorului cu ajutorul unor cilindrii gravati de cupru sau aluminiu ce trec peste
articolele din sticla usor incalzite

- difuzarea ionilor de argint sau aur pe suprafata sticlei obtinandu-se o cimentare a acestora.

- operatiunile de prelucrare anterioara cuprind:

- taierea

- slefuirea

- rodarea

Operatinile de finisare mentionate nu se efectueaza in totalitatea lor asupra aceluiasi obiect ele
fiind aplicate partial, in functie de domeniul de utilizare, modelul si decorul ales.

Asupra calitatii articolelor din sticla influenteaza calitatea materiilor prime si procesul de
fabricatie.

3.Clasificarea sticlei
Dupa compozitia chimica, procedeul de fabricatie si domeniul de utilizare sticla se clasifica in
urmatoarele grupe :

a) Sticla comuna si cristal :pentru articole de menaj si

ambalaj
b) Sticla pentru constructii:
tip obisnuit pentru geamuri (transparenta,difuza)
tip speciala (termofonoizolanta si absorbanta)
tip elemente de zidarie (placi,caramizi,profile din sticla)
c) Sticla pentru laborator:
 tip chimic si termic-rezistenta, folosita la obtinerea de
eprubete, pipete, palnii, vase de cultura, fiole etc.
tip sintetizata-cu un grad de porozitate folosita pentru
filtrare.
d) Sticla opaca
  

tip crown cu dispensie scazuta

tip flint cu dispensie ridicata
e) Sticla
rezistenta la radiatii ionizate folosita la microscoape,
telescoape.
f) Sticla pentru corpuri de iluminat:
pentru uz casnic-incolora, mata, opala, colorata.
pentru scopuri tehico-industriale(de protectie,
dispensoare, filtre pentru inflarosii si ultraviolete)
g) Sticla de protectie contra radiatiilor nucleare.

h) Sticla
fotosensibila-tip obisnuit, cristalizata (fotoceram)
si fotocromica sau fototropa, sensibila la lumina excitanta.
i) Sticla pentru fibre si fire: tip A, C, O, S.

j) Sticla pentru acoperiri:

pentru ceramica(glazura)
pentru metal(smalt)
pentru sticla(email)
k) Sticla pentru industria electronica:
 ca element pasiv(dielectric)

ca element active(semiconductori)
l) Sticla solubila
O deosebita importanta prezinta sticla pentru ambalaje si articole de menaj din sticla. In
cadrul acestei grupe se cuprind urmatoarele varietati:

STICLA COMUNA - (sticla calcosodica calcopotasica)

Este folosita la confectionarea ambalajelor sau a
diferitelor articole de uz casnic prezentandu-se astfel:
-sticla incolora: sticla cu factor de transmisie a luminii de
minim 73%;
-sticla alba: cu factor de transmisie de 87%;
-sticla semialba: cu factor de transmisie a luminii de 75-
87%;
-sticla cu stabilitate chimica superioara: care are in
compozitie anumiti oxizi metalici.
-sticla rezistenta la foc: care prezinta un coeficient de
dilatare mic si se utilizeaza la confectionarea articolelor de
menaj rezistente la incalziri directe la foc.
-sticla calita(incasabila): suprafata careia printr-un proces
de racire rapid a capatat rezistenta termica si mecanica
superioara
-sticla colorata: sticla comuna,cu un continut variat de
diversi oxizi, coloranti sau opacizanti prezentandu-se sub doua
forme: sticla transparenta si sticla netransparenta.
 -sticla cristal: este o sticla incolora, foarte transparenta si
foarte omogena. Are un continut variat si diferit de oxizi de
plumb, de potasiu, de bariu sau de zinc.
Se foloseste la confectionarea articolelor de menaj de
calitate superioara si a obiectelor de arta si podoaba.Se fabrica
in urmatoarele varietati:
-sticla grea
-sticla semigrea

-sticla usoara

-sticla semicristal

Articolele de menaj se clasifica in grupe si articole in functie de destinatie, mod de fabricatie

sau de comercializare. Se disting urmatoarele grupe de articole:

1. Articole de menaj propriu-zise

a) - piese detasate: pahare suflate la teava,fara decor si cu decor pantograf, cu dunga dreapta
subtire si matisata:

-tip I: de 25ml,100ml si 200ml

-tip II: cu decor tip slif cu benzi mate sau colorate(pahare de vin, apa, lichior, tuica)

b) - servicii: de apa, de vin, de lichior, compuse din sase pahare de 25ml pentru lichior, de
200ml pentru vin si de 250ml pentru apa si o cana cu capacitatea de 1500ml.

Serviciile sunt realizate din sticla comuna sau din sticla semi-cristal si cristal, tip albe sau
colorate.

Serviciile pentru sampanie realizate din sticla comuna sau cristal sunt decorate artistic cu slif
in fatete albe sau colorate, formate din sase pahare cu picior.

Serviciile pentru prajituri, tort, sandwish-uri, sunt formate dintr-un platou si sase farfurioare.

Serviciile pentru compot sunt formate dintr-o compotiera si sase castronase mici.

Garniturile de menaj sunt compuse din 3-6 piese din care una-doua presaratori, o mustariera,
doua sticlute pentru otet si undelemn si o tavita.

2. Articole de sticla intrebuintate ca ambalaje

In acesta grupa intra: butelii, damigene invelite sau neinvelite cu nuiele, sifoane si borcane
care pot fi:

-tip C pentru miere, cu capacitatea de 250-1000ml

-tip F pentru dulceata

-tip G pentru compot, cu aceeasi capacitate

-tip H pentru muraturi, cu capacitatea de 850ml, 1, 3, 5, 10 litri.

3. Articole din sticla termorezistenta la variatii bruste de temperatura

Folosite la obtinerea de canite, farfurioare, ibrice, vase pentru fiert lapte sau pentru pregatit
mancarea. Ele sunt de tip Jena, Pyrom, Duran, etc.

4. Articole decorative

Sub forma de vaze pentru flori fasonate manual sau mecanic prin presare, turnare, suflare, cu
decor slif sau din sticla suprapusa: bomboniere, scrumiere, figurine.

5. Diverse articole de menaj - razatoare pentru fructe, storcator citrice, vase gradate pentru uz
casnic, portscobitori, etc.

In functie de dimensiuni, articolele de menaj din sticla se clasifica in trei categorii:

marime mica - cu dimensiuni pana la 120mm

marime mijlocie - cu dimensiuni pana la 200mm
marime mare - cu dimensiuni de peste 200mm
Capitolul III
RECEPTIA CANTITATIVA SI CALITATIVA A
MARFURILOR DIN STICLA
Receptia marfurilor, proces secundar in sistemul tehnologic al magazinului, raspunde de o
parte nevoilor de gestionare corecta a ofertei de marfuri, iar pe de alta parte, cerintelor de
garantare a calitatii bunurilor.

Din punct de vedere tehnic, receptia la magazin nu prezinta deosebiri fata de cea realizata la
depozitul de gros. Si la magazin, luarea in primire a marfurilor prin receptie presupune o
verificare cantitativa(numarare, masurare, cantarire) si o verificare calitativa a marfurilor, in
conformitate cu documentele insotitoare(factura, aviz de expediere) cu standardele de stat sau
cu normele tehnice.
RECEPTIA CANTITATIVA

Se efectueaza prin numarare: fie per bucata sau servicii cu ajutorul documentelor insotitoare:
nota de receptie, aviz, factura.

RECEPTIA CALITATIVA

Se poate executa concomitent cu receptia cantitativa, la marfurile de sortiment simplu sau in

mod distinct, la marfurile de sortiment complex.

De precizat este inca faptul ca, la magazin verificarea calitativa se face din punct de vedere
organoleptic.

Verificarea calitatii marfurilor pe cale organoleptica presupune efectuarea unor operatii

comune tuturor marfurilor dar si a unor operatii distincte, in functie de natura produselor.

Opratiile comune sunt:

verificarea existentei documentelor care trebuie sa insoteasca

marfurile: documente de livrare(factura,aviz de expeditie),
documente de certificare si garantare a calitatii(certificat
de calitate, certificat de garantie).
verificarea ambalarii: daca materialul folosit este
corespunzator produsului ambalat si daca este integru,
nedeteriorat, estetica acestuia si functionabilitatea acestuia.
verificarea marcarii: daca cuprinde mentiunile necesare
identificarii produsului, marca de fabricatie, daca au data
fabricatiei si termenul de garantie.
Operatiile distincte:

In cadrul celor nealimentare in functie de materia prima din care s-au obtinut si de
particularitatile tehnice. In acest sens se dau citeva exemple:

identificarea tipului de sticla(comuna, cristal)

verificarea formei prin confruntarea cu produsul omologat
verificarea aspectului
verificarea culorii si decorului
 verificarea executiei
1. Verificarea organoleptica
a) Ambalarea: se face diferit in functie de dimensiunile
articolelor, destinatia si calitatea lor, astfel:
- in cutii de carton tip muscava, separate prin separatoare de carton tip fagure sau invelite in
hirtie pelur;

- in pachete de hirtie protejate cu talas, paie, foite de hirtie, in lazi de lemn,iar articolele din
categoria ambalajelor( borcane, butelii) se aseaza pe platane in straturi succesive, separate
intre ele, acoperite cu foite de polietilena contractabila care se rigidizeaza prin introducerea
intr-un cuptor electric, asigurindu-se astfel stabilitatea perfecta a acestora.

b) Dezambalarea: folosind uneltele necesare (ciocan, clesti, dalta) pentru deschiderea

ambalajelor astfel incat acestea sa poata fi refolosite dupa golire.

c) Marcarea: fiecare unitate de ambalaj va cuprinde o eticheta de hirtie cu urmatoarele

mentiuni:

- la articolele din sticla tip serviciu: marca de fabrica, denumirea comerciala a produsului,
numar STAS, numarul lotului, luna si anul fabricatiei, pretul cu amanuntul, semne de
protectie sau cuvintul" fragil"

- la paharele din sticla suprapusa sau de cristal se aplica o eticheta tip vigneta care cuprinde:
marca fabricii si categoria" lux"

d) Aspectul si culoarea: se verifica, vizual aspectul exterior al produsului urmarindu-se

depistarea defectelor.

e) Defecte:

Defecte de topitura ce pot sa apara sub forma de:

-incluziuni de sticla datorita neomogenitatii masei sticloase din punctul de vedere al

compozitiei chimice: -ate, sub aspectul unor dungi serpuite

-vine, incluziuni sub forma de unde, mai pronuntate la suprafata, impiedicind vizibilitatea

-perle sau picaturi, incluziuni cu aspect de nod, terminate cu o coada datorita viscozitatii
diferite a acestora fata de masa sticloasa care le inconjoara

-incluziuni de gaze in sticla, sub forma de musculite( forma sferica, dimensiuni mici si
concentrate) sau sub forma de basicute(sferice, ovoidale, cilindrice) de diferite dimensiuni
intre 0,3-0,8mm.
-incluziuni de corpuri straine sub forma de noduri, pietre, cu contur precis, provenite din
partile netopite ale materiei prime.

Defecte de culoare( verde sau roz) datorita folosirii unei cantitati necorespunzatoare de
decoloranti.

Defecte de fasonare care sunt de doua feluri:

-defecte de forma ca: abateri de la verticalitatea

produsului; abateri de la planul gurii; conicitatea care apare
sub forma ingustarii sau largirii conice a produselor de la
forma cilindrica; abateri de la planul suprafetei de
sprijin,acesta aparind inclinat, concav sau convex
-defecte de integritate care apar sub forma de
lipituri, mustati( fire de sticla lipite de suprafata obiectului),
zgirieturi, fisuri, nervuri, bavuri, rizuri si crestaturi

Defecte de recoacere care apar sub forma modificarii

nuantei culorii sticlei sau de formarea produsului de la forma
initiala.
Defecte care apar la finisarea produsului sub forma de
slif intrerupt, zgiriat, perete strapuns, polizare neuniforma,
coeziunea slaba a minerilor la locul lipiturii, iar ca defecte de
decorare pot aparea: scurgeri de colorant, decor minjit sau
asimetric, datorita utilizarii unor coloranti cu viscozitate
diferita sau necorespunzatoare
Defecte care apar in timpul manipularii, transportului si
depozitarii: aceste defecte pot aparea sub forma de zgirieturi,
stirbituri, spargeri, voalarea suprafetei datorita umezelii ce
influenteaza negativ luciul, transparenta si indicele de
refractie.
 2. Verificarea de laborator
a) Stabilitatea suprafetei de sprijin se verifica asezand
produsele pe o suprafata plana si se apasa cu degetul in partea
superiora. Acesta nu trebuie sa se balanseze.
b) Ovalitatea - se masoara doua diametre perpendiculare
si se stabileste diferenta dintre ele, stiind ca la corpurile
cilindrice nu trebuie sa depaseasca
1-1,5mm.
c) Verificarea dimensiunilor, capacitatii si masei - se efectueaza cu aparate si instrumente de
masura corespunzatoare iar datele masuratorilor se confrunta cu cerintele STAS sau NT.

d) Rezistenta la soc termic - capacitatea articolelor de sticla de a rezista la variatii bruste de

temperatura se verifica astfel: se incalzeste articolul din sticla pana la temperatura de 90°C si
apoi se introduce intr-o baie cu apa rece cu temperatura de 15-20°C, dupa care se examineaza
aspectul suprafetei sticlei care nu trebuie sa prezinte fisuri sau crestaturi.

e) Determinarea tensiunilor interne ale sticlei - tensiunile interne sunt forte intermoleculare,
raspandite neuniform in masa sticlei, din cauza neomogenitatii chimice sau a nerespectarii
curbei de racire. Aparitia lor micsoreaza rezistenta termica si mecanica articolelor din sticla.
Tensiunile interne pot fi determinate:

- calitativ: cu ajutorul polariscopului

- cantitativ: prin intermediul polarimetrului.

Poliariscopul indica prezenta tensunilor interne in produs, cand exista o variatie a culorii
violet(initiala) in culorile rosu, galben, alb sau aletele intermediare.

Receptia trebuie facuta cu multa exigenta pentru a se observa produsele necorespunzatoare

calitativ. Furnizorul raspunde de viciile ascunse ale produsului care nu pot fi observate la
receptie, dar nu raspunde fata de viciile aparent vizibile, pe care eventual comerciantul nu le-a
sesizat datorita neatentiei sale.

Capitolul IV
PREGATIREA MARFURILOR DIN STICLA PENTRU
VANZARE
Pregatirea marfurilor in vederea vanzarii are menirea de a contribui la reducerea gamei de
operatii tehnice in timpul vanzarii, la prezentarea mai atragatoare si mai igienica a marfurilor
la cresterea productivitatii muncii, la sporirea volumului vanzarilor si in ultima instanta la
cresterea benificiilor concomitent cu o mai buna servire a consumatorilor.

Gama operatiilor pregatitoare variaza in functie de natura marfurilor( alimentare si

nealimentare), de gradul de pregatire a lor de catre furnizori( producator sau de societate
comerciala), precum si de formele de vanzare folosite.

Din punct de vedere tehnic, realizarea pregatirii prealabile a marfurilor pentru vanzare
presupune urmatoarea categorie de operatii(operatii comune tuturor marfurilor):

- sortarea si formarea sortimentului comercial pentru a-l prezenta cumparatorilor pe grupe,

articole, dimensiuni, sortiment, etc;

- stergerea sau curatirea de praf;

-transportul si expunerea in sala de vanzare prin asezarea in rafturi, gondole, tonete,

asigurind o informare clara cu privire la sortiment, calitate, pret, etc.

Transportul - se realizeaza cu mijloace acoperite pentru a le feri de praf, umezeala, raze solare
care influenteaza nagativ starea ambalajului si a produselor.

Depozitarea - se realizeaza pe grupe de marfuri: sticla comuna si cristal; pe marci de fabrica,

marimi, modele.

Locul de depozitare trebuie asigure o stabilitate perfecta si o

buna protectie contra agentilor atmosferici si a socurilor
mecanice, deoarece sticla este un material foarte fragil.
Capitolul V
ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCA
Suprafata de vanzare a unui magazin este formata din doua parti principale , si anume:

- suprafata alocata locului de munca al vanzatorilor;

- suprafata rezervata circulatiei cumparatorilor.

Locul de munca al vanzatorului,considerat in mod generic,reprezinta zona de activitate a unui

vanzator sau grup de vanzatori delimitata in cadrul zonei de vanzare, inzestrata cu mobilier si
utilaj adecvat pastrarii unor anumitor stocuri de marfa,efectuarii unor operatiuni de prelucrare
si pregatire pentru vanzare, unde se realizeaza desfacerea marfii de catre populatie.

Suprafata locurilor de munca este divizata in: spatiul rezervat pastrarii si prezentarii stocului
de marfa existent in magazin si spatiul necesar desfasurarii(circulatiei) muncii vanzatorilor in
bune conditii.

Numarul si dimensiunile locurilor de munca dintr-un magazin depind de:

- marimea si configuratia salii de vanzare;

- profilul si forma de vanzare;

- felul si dimensiunile marfii comercializate;

- cantitatea marfii ce trebuie sa se gaseasca la locul de munca pentru a asigura continuitatea

vanzarilor intr-o anumita perioada de timp;dimensiunile si tipul utilajului pe care-l foloseste
vanzatorul.

In functie de acesti factori de influenta exista o anumita diversitate a tipurilor de locuri de

munca astfel:

din punct de vedere al numarului

vanzatorilor antrenati, locurile de munca pot fi:
- individuale - amenajate pentru un singur vanzator

- colective - deservite de doi sau mai multi vanzatori, organizate cu precadere la marfurile de
sortiment complex

dupa sortimentul marfii comercializate, locurile de

munca pot fi:
- specializate;

- strict specializate;

- combinate;

- generale;

- mixte;

din punct de vedere al modului de amenajare si al

contractului cu cumparatorii, locurile de munca sunt:
- inchise: vanzatorii sunt separat de cumparatori si de restul salii de vanzare prin mobilier si
utilaj adecvat;

- semi-inchise: cumparatorii au acces partial la marfurile existente la vanzare, desi sunt

"despartite" de sala de vanzare prin utilaj de mica dimensiune.

- deschise: permit accesul deplin al cumparatorilor la stocul de marfa existent in vanzare,

nefiind despartite de sala de vanzare prin mobilier comercial sau utilaje.
 in functie de modul de asezare, strans corelat cu formatul
geometric al salii de vanzare, locurile de munca pot fi:
- liniare: de-a lungul unuia sau mai multor pereti ai magazinului;

- insulare: mobilierul si utilajul se aseaza sub forma patrata, dreptunghiulara, ovala in mijlocul
salii de vanzare, cumparatorii avand acces pe toate loturile locului de munca.

- sub forma de expozitie: o imbinare a celor doua forme liniare si insulare.

Functionalitatea si eficienta activitatii economice a unui magazin sunt influetate nemijlocit de

organizarea stiintifica a locului de munca care presupune, in esenta, asigurarea prealabila a
urmatoarelor cerinte:

- dotarea cu mobilier si utilaje de mare randament;

- dimensionarea corecta a frontului de lucru;

- numarul optim de lucratori ce urmeaza a activa in cadrul locului de munca respectiv;

- amplasarea acestuia in cadrul salii de vanzare, in raport cu marimea si dimensiunea

magazinului, precum si forma de vanzare practicata;

- conditii normale de munca pentru lucratori;

- conditii optime de pastrare a marfii;

- un sistem atractiv de informare a cumparatorilor;

- conditii lesnicioase de alegere a marfii de catre cumparatori.

Indiferent de tip, locul de munca trebuie sa ofere conditii optime pentru pastrarea si
prezentarea marfurilor, conditii bune pentru vanzator, comoditate si usurinta pentru
cumparatori in alegerea marfurilor dorite.

Complexul sortimental"Articole din sticla" trebuie astfel prezentat incat sa introduca

cumparatorul intr-o atmosfera eleganta, prin platforme decorative, pardoseli mochetate,
corpuri de iluminat, oglinzi decorative.

Aranjarea in rafturi se face pe grupe de marfuri, produsele se expun dezambalate cu exceptia

celor din calitatea"lux" care vor fi partial dezambalate. Serviciile se expun pe destinatii de
utilizare(servicii de ceai, de masa, de apa).

Se pot aranja expozitii interioare cu mese aranjate pe care se expune intregul ansamblu de
produse.

Capitolul VI
 VANZAREA MAFURILOR DIN STICLA
Paralel cu evolutia structurii distributiei, formele de vanzare in
comertul de detail au cunoscut un progres constant. Fiecare
inovatie in materie de metoda(forma) de vanzare a dus la
crearea unui nou tip de magazin cu o tehnologie de amenajare
interioara bine definita:
- superetta

- supermagazinul

- hipermagazinul

- cash and carry

- discount

Alaturi de vanzarea clasica, traditionala prin intermediul vanzatorilor au cunoscut o evolutie

ascendenta in toate tarile cu o economie de piata avansata, urmatoarele forme de vanzare:

a) - autoservirea - este acea forma de vanzare in cadrul careia actul de vanzare- cumparare nu
se mai realizeaza prin intermediul vanzatorilor ci in mod direct, prin alegerea nemijlocita a
marfurilor de catre cumparator.

b) - vanzarea prin case de comenzi - este organizata pe langa mari magazine, in cadrul carora
se primesc, telefonic sau direct, la ghiseul casei, comenzile cumparatorilor domiciliati in
aceeasi localitate. Aceste comenzi vor fi onorate imediat sau la termenul convenit cu
cumparatorul, livrarea marfurilor efectuandu-se la domiciliul acestuia sau prin eliberarea la
ghiseu.

c) - vanzarea prin automate - reprezinta o forma de servire ce s-a extins mult, in majoritatea
tarilor cu un comert dezvoltat. Produsele preambalate in cantitati uzuale se procura de catre
cumparator de la automatele comerciale, prin introducerea unei fise sau monezi.

d) - comertul prin corespondenta - se bazeaza pe comenzi prealabile si servirea populatiei la

domiciliu; prin aceasta forma de comercializare se realizeaza trecerea de la magazinele fara
vanzatori( autoservirea) la vanzarea fara magazine.

Etapele vanzarii
- primirea cumparatorului consta in salutul reciproc si preluarea comenzii
- prezentarea marfurilor(variat sortimental)

- servirea propriu zisa(numarare, masurare)

- incasarea banilor si inmanarea restului

- ambalarea produsului(dupa caz)

- despartirea de cumparator consta in salut(se multumeste)

Etapele vanzarii trebuie sa fie insotite de: tonul vocii, mimica insotita de zambet, gestica,
toate insotite de un vocabular strict profesional.

Reguli generale de comert

1. Tinuta corespunzatoare in fata cumparatorului: tinuta capilara, vestimentara curata, de
protectie, igiena corporala.

2. Atitudinea corespunzatoare fata de clienti: voce, ton, mimica, gestica, promptitudine.

3. Servirea propriu zisa: sa cantarim, sa masuram, sa taiem.

4. Sa nu se serveasca marfuri conditionate.

5. Sa nu se comercializeze marfuri alterate, degradate, expirate.

6. Marfurile din vitrina sa fie si in sala de vanzare.

7. Marfurile receptionate in cursul zilei, trebuie sa fie scoase la vanzare in cel mult doua ore
de la receptie.

8. Sa se tina zilnic evidenta unitatii, facturile, notele de receptii, sa completeze la zi

documentele.

9. Sa se respecte orarul unitatii.

10. Igienala locul de munca: reguli de protectia muncii, reguli

igienico-sanitare, reguli generale de comert.
Reguli de protectie a muncii
Indiferent de domeniul de activitate, fiecare lucrator comercial in momentul inceperii unei
activitati comerciale trebuie sa-si insuseasca anumite reguli de protectie a muncii care au rolul
de a prevenii: accidente de munca profesionale, de boli profesionale. Aceste norme sunt
urmatoarele:

- manuirea corecta a tuturor utilajelor comerciale din dotare: mobilier comercial, utilaj de
casa, diferite instalatii electrice din unitate, de apa si gaz.
- de asemenea trebuie sa stim sa lucram cu unele obiecte de inventar( cutite, dalti, securi,
foarfece)

In permanenta fiecare dintre noi la locul de munca unde suntem repartizati trebuie sa
verificam zilnic buna functionare a celor de mai sus si sa remediem unde este cazul
eventualele defectiuni.

Ce se intampla daca nu stim sa manipulam?

Accidente de munca: fracturi, hemoragii, electrocutare, arsuri, existenta unor bacterii, a unor
virusi care pot sa apara din cauza unor conditii necorespunzatoare in ceea ce priveste igiena,
conditii proaste de pastrare si depozitare a marfurilor.

Boli profesionale: intoxicatii(substante toxice, mirosuri neplacute), indigestii, urticarii, herpes.

Reguli P.S.I.
Cauze: din cauza procesului tehnologic necorespunzator din timpul fabricarii produselor,
vecinitatii admise a marfurilor(substante toxice asezate langa surse inflamabile) instalatii
electrice si de gaz defecte, chibrite si tigari nestinse etc.

Prevenire: prin remedierea defectiunilor si de asemenea a modului cum depozitam marfurile.

In magazin sa nu se fumeze, in fiecare instalatie trebuie sa existe un loc pentru fumat.

In fiecare unitate trebuie sa existe grafice de evacuare prin care fiecare lucrator periodic sau
de cate ori este nevoie trebuie sa fie initiat in privinta stingerii incendiilor.

Graficele se fac sub forma de schite de evacuare, pe raioane distincte.

De asemenea trebuie sa existe cai de evacuare (fiecare culoar se elibereaza de saci, lazi, cutii,
marfuri, ambalaje) ; pentru stingere fiecare unitate este dotata cu stingatoare de incendii,
solutii de stingere.

Reguli igienico-sanitare
Indiferent de profilul magazinului igiena la locul de munca este obligatorie.

Etapele igienei - reguli privind pastrarea si depozitarea marfurilor. Aceste reguli se refera la
conditiile de temperatura si umiditate care trebuie sa le asiguram in functie de specificul lor:
lazile cu bauturi, sucuri de aranjeaza sub forma de stiva.

Pentru usurarea manipularii marfurilor in magazinele mari au aparut electrostivuitoarele si

stivuitoarele care au rolul de a usura munca prin paletizarea directa a marfurilor cu ajutorul
acestora si de asemenea unde este cazul servirea directa.

In urma desfasurarii receptiei, pregatirii marfurilor pentru vanzare, expunerii si etalarii lor, la
locul de munca raman diferite impuritati, resturi de ambalaje. Trebuie indepartate, sterse de
praf, maturate si spalate cu apa calda si detergenti.
In functie de necesitati, in fiecare unitate periodic se: deratizeaza, se zugraveste, aerisim fie
natural fie artificial.

Reguli privind protectia consumatorului

Protectia consumatorului se refera la respectarea tuturor regulilor de mai sus:

1) - cunoasterea manipularii utilajelor din dotare, inlatura aparitia unor accidente si boli
profesionale atat pentru lucratorul comercial cat si pentru clienti.

2) - incendiile in unitatea comerciala se previn prin remedierea defectelor si prin existenta
unor spatii special amenajate pentru fumat.

3) - conditiile de pastrare si depozitare a marfurilor atrag dupa sine o servire civilizata si pe
masura nevoilor cumparatorilor.

4) - fiecare consumator servit necorespunzator poate sa faca sesizari catre O.P.C privind
servirea din unitatea respectiva sau amanunte despre marfurile legate de expirare sau absenta
unor accesorii care impiedica buna functionare.

Aceste sesizari sau reclamatii daca se rezolva pozitiv adica i se restituie contravaloarea
produsului cumparat sau eventual i se da altul in schimb in prezenta bonului de casa si a
certificatului de garantie. Daca se rezolva negativ clientul poate sa ajunga cu unitatea in cauza
pana la justitie sau procuratura urmand amenzi, iar in cazul nerespectarii sesizarilor facute,
unitatea se poate inchide.

Dialog comercial
V: Buna ziua!

C: Buna ziua!

V: Cu ce va servim?

C: As dorii un serviciu de pahare de vin.

V: Avem de mai multe feluri, din sticla comuna, cristal cu modele si simple. Cele din sticla
comuna si simple costa: 250.000 lei iar cele din cristal si cu modele costa: 500.000 lei.

C: M-ar interesa cele din cristal.

V: Uitati acestea sunt!

C: As dori acest set!

V: Va costa 500.000 lei, aici aveti bonul de casa.

C: Va multumesc!
V: Si eu va multumesc si va mai asteptam la magazinul nostru!

V: La revedere!

C: La revedere!

BIBLIOGRAFIE
Merciologie - Clasa a X-a: Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti 2002. Autori: Lucia Vestemean si
Eugen Stuparu.
Meciologie - Clasa a XI-a: Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1995. Autori: Dinu Vasile, Gavriliu
Vasile, Ghita Aurora si Stefanescu Dumitru.
T.C.M - Clasa a XI-a: Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1999.