Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice


Departamentul de Sociologie și Asistență Socială

Consiliere și orientare în carieră


-Referat-

Profesor: Student:
Drd. Cristina STURZU LEONTE Bianca
MIHOC Delia Cecilia
Resurse umane, Anul III, Gr. IV

Noiembrie 2023
Planul de carieră

În momentul de față, contextul economic actual este marcat de o competiție sporită și


necesitatea de a menține un avantaj competitiv într-un mediu de afaceri tot mai incert, a
condus la introducerea unor activități în domeniul resurselor umane ce au ca scop
implementarea unor sisteme organizate de planificare și dezvoltare a resurselor umane.
Înainte de a vorbi despre planificarea carierei, este important să înțelegem ce este
cariera. Deși nu există o definiție exactă, conceptul de carieră este strâns legat de ideea de
avansare și evoluție a individului într-o anumită activitate, ocupație sau profesie prin
dobândirea de responsabilități mai mari, obținerea unui statut cu un prestigiu mai mare,
obținerea puterii etc.
În managementul resurselor umane, planificarea carierei își propune să identifice
nevoile, aspirațiile și oportunitățile pentru cariera individului dar și implementarea
programelor de dezvoltare. Responsabilitatea procesului de planificare a carierei este
împărțită între organizație și individ. Pe de o parte, indivizii trebuie să-și identifice aspirațiile
și abilitățile, să înțeleagă nevoile lor de formare și dezvoltare prin evaluare și consiliere. Pe
de altă parte, organizația trebuie să-și identifice nevoile și oportunitățile, să pregătească
angajații și să ofere informații și formare adecvată pentru dezvoltarea carierei.
Există două abordări în planificarea carierei, în funcție de accentul pus pe nevoile
organizației sau pe obiectivele individuale:
1. Planificarea axată pe organizație urmărește:
- Dezvoltarea resurselor umane
- Armonizarea nevoilor organizaționale și de cariera
- Consilierea în carieră pentru creșterea calității vieții profesionale și personale
- Audit și control al sistemului de planificare și dezvoltare a carierei
2. Planificarea axată pe obiectivele individuale urmărește:
- Identificarea potențialului, abilităților și intereselor individului
- Dezvoltarea unui plan scris pentru atingerea obiectivelor individuale
- Promovarea imaginii de sine și identificarea propriilor calități

Un aspect important pe care trebuie să-l avem în vedere este faptul că în procesul de
planificare al carierei ambele părți (individul și organizația) sunt responsabile de acest proces.
Individul este responsabil de propria sa dezvoltare pe parcursul etapelor vieții sale.

1
Organizația contribuie la îmbunătățirea mediului organizațional și la creșterea satisfacției
angajaților la locul de muncă.
1. Responsabilitatea individuală în planificarea carierei
Procesul individual al planificării carierei poate fi definit ca toate acțiunile de
autoevaluare, explorarea oportunităților, stabilirea de obiective etc. menite să ajute individul
să facă alegeri informate și să facă schimbări în carieră (Zlote, 2004). Este un proces complex
care necesită gândire sistematică și atentă în formularea obiectivelor pe termen scurt și lung.
Așadar, planificarea carierei se bazează pe evaluarea abilităților individuale, intereselor și
motivației, pe analiza oportunităților organizaționale, stabilirea obiectivelor legate de carieră
și dezvoltarea unei strategii pentru atingerea acestor obiective. Perspectiva individuală asupra
carierei este influențată de statutul profesional și personal al persoanei, vârsta, circumstanțele
familiale, așteptările financiare, stilul de viață dorit etc.
2. Responsabilitatea organizației în planificarea carierei
Pentru a menține un avantaj competitiv pe termen lung, organizațiile trebuie să plaseze
angajații cu abilitățile potrivite în pozițiile potrivite. Aceste abilități diferă în funcție de
domeniul de activitate al firmei, de sectorul economic în care activează etc. Planificarea
carierei organizaționale are un rol important în atragerea, dezvoltarea și menținerea
personalului. Fără implicarea organizației în stabilirea, srijinirea și consolidarea carierelor
angajaților săi, aceasta nu pot obține rezultatele așteptate atât la nivel organizațional, cât și la
nivel individual.

În cadrul planificării axate pe obiectivele individuale se remarcă dezvoltarea unui plan


scris pentru atingerea obiectivelor individuale și anume planul de carieră.

Descrierea activității
În urma luării deciziei de carieră, următoarea etapă reprezintă punerea ei în aplicare.
Pașii ce trebuie urmați atunci când un individ dorește să-și pună în aplicare decizia de carieră:
1. Identificarea scopului (Scopul meu de carieră este să devin medic)
2. Identificarea obiectivelor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung
3. Implementarea deciziei
4. Reevaluarea deciziei

1. Identificarea obiectivelor

2
Un aspect foarte important în cadrul acestei etape este faptul că obiectivele trebuie să
fie SMART („Specific, Măsurabil, Realizabil, Relevant, Delimitat în timp”).
● un obiectiv specific înseamnă că este descris ȋn termeni clari, specifici.
● măsurabil se referă la faptul că măsura ȋn care obiectivul a fost atins poate fi evaluată/
cuantificată.
● realizabil- obiectivul nu depăşeşte resursele sau capacitatea individului şi ţine cont de
contrȃngerile/ limitările existente.
● relevant - obiectivul este important şi necesar pentru individ şi pentru atingerea
scopului.
● delimitat în timp - sunt specificate repere de timp pentru atingerea obiectivului.

Obiective pe termen scurt:


Obiective: Să mă pregătesc pentru admiterea la medicină ȋncepȃnd cu cel puţin un an ȋnainte.
Acţiuni necesare: paşii necesari ȋn viitorul apropiat astfel ȋncȃt individul să progreseze ȋn
atingerea scopului propus.
- dedic zilnic cel puţin o oră studiului la chimie sau biologie
- ȋmi iau culegeri de teste pentru admiterea la medicină

Obiective pe termen lung:


Obiective: Să dau admiterea la medicină cȃnd termin clasa a XII-a.
Acţiuni necesare: paşii necesari pe termen lung (ȋn următoarele luni/ ȋn următorii ani) pentru
atingerea scopului
- termin liceul;
- mă pregătesc special pentru admiterea la medicină ȋncă de la sfȃrşitul clasei a XI-a;
- rezolv teste din culegeri pentru admiterea la medicină ȋncepȃnd din clasa a XII-a;
- fac meditaţii la biologie şi chimie dacă simt că am nevoie.

Implementarea deciziei
Acest pas presupune punerea ȋn aplicare a tuturor acţiunilor pe care individul le-a
descris pentru fiecare obiectiv ȋn parte. De asemenea, este indicat ca individul să țină cont de
resursele de care dispune (interne şi externe), precum şi de posibilele obstacole actuale sau
viitoare care ar putea ȋngreuna punerea ȋn aplicare a planului de acţiune.

Reevaluarea deciziei

3
Există posibilitatea ca persoana ce a întocmit un plan al carierei să se răzgândească și
să fie pusă în situația în care trebuie să-și reevalueze decizia iniţială.

Recomandări
● Flexibilitate - avȃnd ȋn vedere faptul că viitorul este imprevizibil, orice plan de carieră
este cu atȃt mai bun cu cȃt este mai flexibil (permite anumite schimbări pe parcurs,
oferă soluţii alternative ȋn cazul în care opţiunea aleasă nu mai este validă).
● Consemnarea progresului - se recomandă însemnarea obiectivelor ce au fost atinse pe
parcurs
● Recompense - de asemenea, se recomandă oferirea de recompense pentru efortul
depus, pentru respectarea planului, precum și oferirea de pedepse atunci când efortul
nu este suficient.

Pregătirea pentru aplicarea planului de carieră


După conceperea planului de carieră urmează punerea ȋn aplicare a acestuia, care este
cea mai grea etapă, deoarece pot apărea oricȃnd aspecte neprevăzute, care să ȋngreuneze
procesul.
Primul pas constă în identificarea obstacolelor sau barierelor actuale (toţi factorii
interni şi externi, din prezent şi care ar putea apărea ȋn viitor, care ar putea ȋngreuna sau chiar
bloca demersurile pentru atingerea scopului

Bariere actuale - nu mă descurc la chimie organică


Intensitate/imporțantă - 4
Cât de mult mă îngrijorează - 5
1= nivel foarte scăzut/deloc,
2= nivel scăzut,
3= nivel mediu,
4= nivel ridicat,
5= nivel foarte ridicat.

Ameninţări viitoare - situaţii care s-ar putea să apară şi care ar ȋngreuna munca ȋnspre
atingerea scopului fixat.
-Profesori prea exigenţi
Probabilitatea să se ȋntȃmple - 4

4
Cȃt de mult mă ȋngrijorează - 5

Resurse - toţi factorii interni şi externi, care ar putea ajuta ȋn „combaterea” barierelor şi
ameninţărilor descrise mai sus, precum şi ȋn aplicarea planului de carieră.

Cunoştinţe şi abilităţi
Oportunităţi de dezvoltare - se referă defapt la modul ȋn care un individ își poate ȋmbunătăţi
punctele slabe
- să-mi dezvolt abilităţile de organizare a timpului ȋn mod eficient;

Suport social - Profesorul de meditaţii la chimie


Cum mă poate ajuta - mă poate pregăti din timpul liceului, ca să ajung să mă descurc cu
cerinţele la chimie din facultate.

Modele (exemple) demne de urma - Vărul meu, care e ȋn anul II la medicină generală
Ce anume pot ȋnvăţa de la el/ ea - mă poate ȋnvăţa cum să ȋmi
împart timpul ȋntre studiu şi alte activităţi

Experienţe anterioare de reuşită - orice experienţă din trecut care se aseamănă cu cea
pentru care individul se pregăteşte.
Ce s-a ȋntȃmplat, pe scurt? - şi atunci cȃnd am intrat la liceu mi-a fost teamă că nu mă voi
face faţă; la ȋnceput mi-a fost greu să mă adaptez, dar mai apoi m-am descurcat chiar bine.
Cum m-am simţit cȃnd am avut succes? - am simţit
uşurare şi bucurie, am fost mȃndru/ă de mine.

Concluzii
În concluzie, elaborarea unui plan de carieră este foarte important deoarece oferă
persoanelor o direcție clară și un scop bine definit în dezvoltarea profesională. De asemenea,
acesta ajută la luarea deciziilor informate, menține motivația, stimulează dezvoltarea continuă
și anticipează barierele sau obstacolele ce pot interveni în procesul de dezvoltare. Un plan de
carieră bine realizat conduce către autocunoaștere și ajută la gestionarea resurselor
disponibile la momentul respectiv astfel încât persoanele să își atingă scopurile profesionale.

5
Surse bibliografice:
 Antoniu, E. (2010). Career planning process and its role in human resources
development. Annals of the University of Petroşani Vol. X- Part II, 13-22,
https://www.upet.ro/annals/economics/pdf/2010/20100202.pdf, accesat la data de
17.11.2023.
 Planul de carieră, Pregătire pentru aplicarea planului de carieră, surse oferite în cadrul
seminarului

S-ar putea să vă placă și