Rolul formatorilor în dezvoltarea competenţelor profesionale

Ţurcan Elena Cristina

Resursa umană este cea mai dinamică dintre toate resursele pe care le deţine orice organizaţie.
De aceea are nevoie să i se acorde o atenţie deosebită din partea conducerii dacă aceasta doreşte
să o exploateze la capacitatea ei maximă în cadrul activităţii profesionale. Aici îşi fac intrarea
două activităţi cu rol deosebit de important şi anume pregătirea profesională şi dezvoltarea
carierei.
Perry Moore face astfel distincţia între cele două concepte: "Instruirea se referă la
predarea unui material relativ restrâns şi structurat care are o aplicare imediată la locul de muncă.
Dezvoltarea se referă la intenţia de a îmbunătăţi deprinderile de luare a deciziilor, aptitudinile
referitoare la relaţiille interpersonale, auto-cunoaşterea şi motivarea angajaţilor", după care
citeaza şi precizările lui Malcolm W.Warren: "Participanţii sunt aleşi pentru pregătire
profesională din cauza lipsei aptitudinilor, cunoştinţelor şi deprinderilor necesare satisfacerii
cerinţelor postului; pentru dezvoltare managerială, ei sunt aleşi datorită performanţelor lor ce
demonstrează existenţa unui potenţial util pentru responsabilităţi viitoare." La rândul său, Gerald
Cole oferă următoarele definiţii:
"Pregătirea profesională - aceasta implică de obicei pregătirea pentru o ocupaţie sau
pentru obţinerea unor aptitudini specifice; este mai restrânsă în concepţie decât dezvoltarea; este
mai degrabă orientată (sau centrată) pe post (sau sarcină) decât pe persoană."
"Dezvoltarea - aceasta sugerează de obicei o viziune mai largă asupra acumulării de
cunoştinţe şi aptitudini decât pregătirea profesională; este mai puţin orientată spre post decât este
orientată spre carieră; este preocupată mai mult de potenţialul angajatului decât de aptitudinile de
moment; vede angajaţii ca fiind resurse adaptabile."
Formatorul este specialistul în formare care proiectează, derulează, evaluează şi
revizuieşte activităţi teoretice/practice şi/sau programe de formare şi dezvoltare a competenţelor
profesionale, derulate în instituţii specializate sau la locul de muncă.

1
 Sarcinile acestuia cuprind acele sarcini aferente unei ocupaţii care au cea mai mare
importanţă pentru ocupaţia respectivă şi permit diferenţierea între o persoană cu performanţe
ridicate în profesia respectivă şi o persoană cu performanţe reduse:
- defineşte cerinţele şi elaborează programe de formare în raport cu competenţele
corespunzătoare specificate în standardele ocupaţionale;
- identifică şi alege strategii si metode de instruire în raport cu obiectivele de referinţă ale
programului de formare, particularităţile grupei de cursanţi, resursele necesare şi
disponibile;
- identifică, alege şi/sau elaborează manuale de specialitate (suport de curs) şi pregăteşte
materiale de instruire adecvate programului de formare;
- expune informaţiile relevante utilizând metode şi tehnici de instuire alese în conformitate
cu nevoile cursanţilor şi cu obiectivele programului de formare;
- oferă cursanţilor informaţii suplimentare care să faciliteze înţelegerea şi clarificarea
aspectelor specifice şi acordă asistenţă cursanţilor care întâmpină dificultăţi în însuşirea şi
utilizarea informaţiilor oferite;
- asigură posibilitatea efectuării de aplicaţii practice şi furnizează cursanţilor feedback-ul
necesar fundamentării competenţelor dobândite;
- monitorizează şi evaluează evoluţia cursanţilor şi eficienţa programului de formare;
- revizuieşte metodele şi tehnicile de instruire pe baza autoevaluării în raport cu obiectivele
de referinţă şi a progresului înregistrat de cursanţi;
- dezvoltă metode alternative de formare;
- stabileşte criteriile de evaluare în raport cu competenţele incluse în standardul
ocupaţional sau cu obiectivele de referinţă ale programului de formare, planifică şi
asigură condiţiile şi resursele necesare procesului de evaluare;
- selectează şi prezintă cursanţilor metodele de evaluare relevante pentru cunoştinţele şi
aptitudinile formate / dezvoltate prin programul de formare;
- prezintă cursanţilor rezultatele evaluării, analizează cu fiecare dintre aceştia performaţele
obţinute, înregistrează şi păstrează rezultatele evaluării;
- consiliază cursanţii cu privire la dezvoltarea profesională ulterioară pornind de la
rezultatele obţinute în urma evaluării;

2
- întocmeşte rapoarte privind programul de formare, înregistrează şi păstrează, conform
legislaţiei în vigoare, date privind cursul şi cursanţii;
- participă la seminarii şi instruiri care au ca obiectiv dezvoltarea activităţilor de formare.
Formatorul îşi desfăşoară majoritatea activităţilor în sălile de curs din cadrul unor
instituţii publice sau private (agenţii publice sau private acreditate ca furnizori de servicii de
formare profesională, instituţii de învăţământ). În funcţie de specificul programului de
formare, formatorul îşi poate desfăşura activitatea la sediul altor instituţii sau agenţi
economici.
Formatorul are libertate de decizie în ceea ce priveşte alegerea strategiilor şi metodelor de
instruire, selectarea metodelor de evaluare relevante pentru cunoştinţele şi aptitudinile
formate/dezvoltate prin programul de formare. Formatorul îşi poate desfăşura activitatea
singur sau în echipă cu alţi specialişti (din cadrul organizaţiei sau din afară).
Exercitarea ocupaţiei de formator poate fi realizată cu succes de către persoane care
manifestă o înclinaţie psihologică deosebită către lucrurile din afara propriei persoane, atenţie
orientată către ambianţa fizică şi socială, uşurinţă în comunicare, sociabilitate. Au însuşirea
de a fi conştiincioase; manifestă corectitudine, seriozitate, scrupulozitate. Comportamentele
sunt orientate spre scopuri clar delimitate, manifestă exigenţă, meticulozitate şi rigurozitate
în realizarea sarcinilor prin conştientizarea regulilor. Prezintă abilitatea de a-şi menţine
echilibrul emoţional şi în situaţii de stres fără a prezenta manifestări extreme şi
neconcordante cu situaţia.
Una dintre responsabilităţile majore ale formatorului este aceea de a conduce procesul
prin care are loc învăţarea. Acest lucru este foarte diferit de controlul asupra conţinutului
sesiunii sau controlul asupra participanţilor. Noi putem funcţiona ca sursă, ca persoane care
deţin un volum mare de informaţii utile, dar la fel pot funcţiona şi participanţii. Formatorul
experimentat conştientizează acest lucru şi doar ghidează procesul prin care participanţii fac
schimb de informaţii şi învaţă din activităţile pregătite pentru sesiunea de instruire.
Există (după Knowles) cinci idei preconcepute referitoare la cursanţii adulţi care sunt
fundamentale pentru un curs de instruire eficient:
1. Adulţii sunt motivaţi să înveţe pe măsură ce îşi dezvoltă anumite necesităţi şi interese
pe care le satisface învăţarea. Prin urmare, necesităţile şi interesele adulţilor sunt punctul de

3
pornire potrivit pentru structurarea activităţilor educative pentru adulţi – reperele esenţiale
pentru pregătirea unei sesiuni de instruire.
2. Orientarea adulţilor spre învăţare este determinată de viaţă sau de munca pe care o
desfăşoară. Prin urmare, cadrul adecvat pentru structurarea educaţiei adulţilor trebuie să se
bazeze pe situaţii de viaţă sau muncă şi nu pe subiecte academice sau teoretice.
3. Experienţa este resursa cea mai bogată pentru educaţia adulţilor. De aceea,
metodologia de bază pentru programele de educaţie pentru adulţi implică participarea activă
întro serie planificată de experienţe, analiza acelor experienţe şi punerea lor în aplicare în
situaţii de viaţă sau de muncă.
4. Adulţii simt nevoia stringentă de a se auto-direcţiona. Prin urmare, rolul formatorului
este mai degrabă acela de a se angaja împreună cu studenţii într-un proces de cercetare,
analiză şi decizie decât să le transmită cunoştinţe şi apoi să testeze dacă aceştia le-au însuşit.
5. Diferenţele individuale între adulţi se accentuează o dată cu vârsta şi experienţa. De
aceea, programele educative pentru adulţi trebuie să ţină cont în mod deosebit de diferenţele
de stil, timp, loc şi ritm de învăţare.
Cea mai importantă concluzie la care se ajunge analizând şi adoptând aceste idei
preconcepute, este aceea că adultul este în primul rând răspunzător pentru cât şi cum învaţă.
Din acest motiv, formatorii nu au puterea de a implanta idei sau de a transfera aptitudini
direct adultului. Ca formatori, putem doar propune şi îndruma. Responsabilitatea noastră
primordială este aceea de a ne face datoria de a conduce procesul prin care învaţă adulţii cât
mai bine cu putinţă.
Rolul formatorului este:
- de a ajuta participanţii să atingă obiectivele de învăţare.
- de a implica participanţii în procesul de învăţare.
- de a demonstra relevanţa materialului.
- de a avea grijă ca timpul şi obiectivul sunt respectate.
- de a trezi interesul participanţilor; entuziasm + pasiune = participanţi interesaţi.
- de a monitoriza înţelegerea.
- de a asculta activ.
- de a crea un cadru de învăţare sănătos pentru adulţi

4
 Formatorul, ca moderator al discuţiei, trebuie să stăpânească tehnicile de comunicare cu
grupul de cursanţi, să ştie să le îmbine de aşa manieră încât să captiveze auditoriul. Într-o sesiune
de instruire este foarte importantă cunoaşterea şi utilizarea corectă a regulilor privind
comunicarea verbală, comunicarea non-verbală şi ascultarea.
Prin activitatea pe care o derulează, formatorul indeplineşte o multitudine de roluri pe
care şi le „asumă”:
- prezintă informaţii;
- comunică obiectivele;
- structurează subiectul;
- explică noţiunile şi problemele dificile;
- oferă “consumatorului de educaţie” o motivaţie;
- dezvoltă gândirea critică;
- dezvoltă aptitudinea de a comunica;
- modifică comportamentul;
- încurajează originalitatea;
- facilitează procesul de autoevaluare;
- dezvoltă capacitatea de a rezolva probleme;
- asigură “transferabilitatea” competenţelor.
Expertul în formare stăpâneşte nu numai metodele de bază ale formării ci un evantai
suficient de bogat, care să-i garanteze atingerea obiectivelor formării în contexte şi situaţii foarte
diverse. El va folosi în mod eficient şi flexibil atât învăţarea individuală cât şi metodele de grup,
încurajând formarea echipelor de lucru. Expertul în formare va încuraja reflecţia personală a
participanţilor la formare, auto- formarea şi dezvoltarea competenţelor de învăţare permanentă.
Totodată, expertul în formare va dezvolta la participanţi, pe lângă competenţele specifice
ocupaţiei respective şi competenţe transversale – cum ar fi utilizarea tehnologiei moderne de
informare şi comunicare, utilizarea informaţiei şi exprimarea într-o limbă străină, orientarea pe
piaţa muncii şi în societate. Totodată, rolul expertului în formare se extinde şi dincolo de situaţia
de formare propriu-zisă: el trebuie să fie şi un sfătuitor, consilier pentru participanţii la formare
dar şi pentru posibilii candidaţi, precum şi un consultant pentru organizaţia în care lucrează,
indiferent dacă aceasta este un furnizor de formare sau alt fel de organizaţie.