UNIVERSITATEA ,,PETRE ANDREI’’ DIN IAŞI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENŢA

Coordonator ştiinţific:

Lect. univ. dr. Felicia Iuroaia

Absolvent:

Barbacariu Adrian

Iulie 2009
 UNIVERSITATEA ,,PETRE ANDREI’’ DIN IAŞI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Lucrare de licenţa

CONSILIEREA ŞI ORIENTAREA ADOLESCENŢILOR ÎN CARIERĂ

Coordonator ştiinţific:

Lect. Univ. dr. Felicia Iuroaia

Absolvent:

Barbacariu Adrian
 Obiective şi funcţii esenţiale ale consilierii
Consilierea carierei este un proces interpersonal cu scopul de a asista persoanele care
întâmpină probleme privind dezvoltarea carierei (indecise, performanţe în muncă, stres şi
adaptare la stres, integrarea nesatisfacţiei a rolurilor, preocupări legate de compatibilitatea
dintre persoană şi locul de muncă, etc.). consilierea carierei pota fi privită ca un tip de
intervenţie psihologică.

Scopul fundamental al consilierii este asigurarea unei funcţionări optime a individului sau
grupului, scop care se poate atinge prin împlinirea obiectivelor consilierii: promovarea sănătăţii
şi a stării de bine; dezvoltare personală; prevenţie.

Orientarea profesională este acea activitate în cadrul căreia o persoană este ajutată să se
dezvolt şi să accepte o imagine completă despre sine, despre rolul său în societate; testarea
concepţiilor acesteia şi transformarea lor în conformitate cu realitatea înconjurătoare, astfel
încât acea persoană să obţină satisfacţii şi să desfăăoare o muncă benefică societăţii.

Consilierea şi orientarea este considerată ca fiind o a „a treia forţă” în educaţie, alături de

şcoală şi administraţia şcolii, datorită contribuţiilor aduse modificării comportamentale prin
învăţarea de sine, prin informaţiile oferite despre cerinţele unei meserii, prin cunoaşterea
stratgiilor optime de obţinere a unui loc de muncă. La ora actuală această disciplină este
prezentată ca o dezvoltare a carierei, în sensul unui proces de trecere de la o poziţie la alta în
cadrul aceleiaşi meserii sau dintr-un domeniu de activitate la altul, cu secvenţe şi sarcini
specifice .

„Orientarea devine simultan şcolară şi profesională” (Ghiviriga, 1976) şi vizează împlinirea în

timp a unei vocaţii, ca segment particular al unei personalităţi permanent dinamice.

Procesul consilierii şi orientării şcolare şi profesionale poate viza mai multe aspecte de natură:

 cognitivă: furnizarea de informaţii, formarea în tehnicile de căutare a unui loc de muncă;

 afectivă: ameliorarea imaginii de sine;
 cristalizarea unei aptitudini pozitive faţă de muncă;
 acţională: luarea deciziei, planificarea şi punerea în practică a opţiunii.

În actul consilierii adolescenţilor cu privire la lumea muncii va trebui permanent încurajate:

utilizarea surselor alternative utile obţinerii de date necesare, creativitatea, pluralitatea
soluţiilor, autonomia investigatorie.
Pentru mulţi interesaţi de caest domeniu se pune încă întrebarea: în cazul că există – în ce
constă diferenţa dintre consilierea şcolar profesională şi consilierea carierei?

În linii mari, ambele procese de consiliere au aceleaşi caracteristici şi obiective de baza. Unele
elemente le diferenţiază totuşi: consilierea tradiţională ia în consideraţie problemele
psihologice şi emoţionale, pune accent pe relaţia directă consilier-beneficiar, pe când
consilierea carierei dă mai mare importanţă informării, evaluării cantitative şi calitative a
resurselor profesionale ale clienţilor, abordării globale a vieţii acestora, facându-se o mai
realistă şi naturaşă legătură între „lumea internă” şi cea externă a indivizilor, cu mediul social,
economic şi cultural în care aceştia trăiesc.

Cariera înseamnă îndeplinirea simultană sau secvenţială a unui anumit număr de roluri (Super,
1985). Practicarea consilierii carierei dezvoltă un model holistic de a aborda individul şi
problemele sale sub toate faţetele identităţii, în situaţii de viaţă (acasă, la şcoală, la locul de
muncă, în comunitate) şi cu toate stilurile relaţionare practicate de-a lungul existenţei.

Orientarea este văzută ca un mijloc de: dezvoltare, schimbare şi realizare personală a indivizilor;
compatibilizare a nevoilor sociale cu cele individuale; ameliorare/modificare a structurilor
sociale şi instituţionale; control social.

Orientarea profesională vizează are un caracter limitativ, pentru că ea este dependentă de

situaţiile existente sau posibile de pe piaţa forţei de muncă la un moment dat.

În prezent, rata medie a şomajului la nivel naţional, cât şi pe plan mondial este ridicată şi are
tendinţa de creştere. Aceasta înseamnă că un număr impresionant de persoane apte de muncă
caută cu disperare un loc de muncă şi, până îl găsesc, cunosc mai multe privaţiuni materiale,
financiare sau sociale. Pentru aceştia priorităţile, din unghiul consilierii şi orientării sunt:

 să li se ofere informaţii pentru a face alegeri adecvate cu privire la carieră;

 să li se asigure accesul liber la educaţie şi formare prin flexibilizarea şcolii pentru a o
face mai relevantă pentru o carieră profesională;
 să fie eliminate obstacolele care le limitează sau împiedică accesul pe piaţa forţei de
muncă;
 să fie trataţi cu respect şi înţelegere pentru unicitatea lor ca fiinţe umane şi să se adopte
faţă de ei comportamente demne;
 să li se asigure egalitatea de şanse în viaţă şi pe piaţa muncii;
 să fie sprijiniţi să-şi cultive flexibilitatea personală (facându-se capabili să-şi schimbe
ocupaţia, să reintre mai cu uşurinţă pe piaţa muncii, să se adapteze rapid la diferite
contexte sociale şi de muncă).
Consilierea şi orientarea nu presupune înlăturarea obastacolelor din calea unei personalităţi în
evoluţie, ci avertizarea individului că aceasta există, că majoritatea pot fi evitate şi învăţrea lui
cum să o facă. În această accepţiune, autoorientarea – ca proces de informare, evaluare,
educare şi formare profesională, cunoaştere progresivă a lumii muncii şi realităţilor sociale,
sensibilizarea inviduală pentru valori şi atitudini morale – rebuie avută în vedere stimulta.
Totodată, consilierea carierei este un proces educativ care prin monitorizarea unei plurarităţi de
dat, tinde către conturarea unui proiect personal coerent cu privire la carieră şi în legătură cu
realitatea socio-culturală şi economică.

În cadrul orelor de consiliere şi orientare la adolescenţi se are în vedere:

 cristalizarea unei imagini de sine pozitive;

 sporirea responsabilităţii personale faţă de sine, alţii, societate;
 creşterea capacităţii de decizie (independenţa alegerilor personale);
 păstrarea echilibrului în situaţii de succes şi eşec;
 creşterea rezistenţei la frustrare, marginalizarea temporară, critică;
 autoevaluarea realistă a potenţialelor proprii (intelectual, fizic, aptitudinal, etc.);
 cunoaşterea clară a calităţilor personale şi a punctelor slabe;
 asumarea de obiective realoste, realizabile;
 capacitatea de autoanaliză a erorilor, greşelilor, eşecurilor;
 asumarea riscurilor, stăpânirea situaţiilor de incertitudine, anticiparea consecinţelor;
 adoptarea unei atitudini active cu privire la cariera personală;
 elaborarea de soluţii alternative;
 adoptarea unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător.

Sporirea duratei şcolarizării, cu toate că determină o creştere a gradului de calificare a forţei de

muncă, nu duce în mod necesar şi la ridicarea ratei angajabilităţii, în mod absolut, ci la sporirea
şansei de a găsi un loc de muncă în domeniul de pregătire sau altele conexe.

Consilierea în vederea unei corecte orientări profesionale are obiective şi funcţii bine definite:

 cunoaşterea şi autocunoaşterea personalităţii elevilor în vederea corelaţiei cât mai

eficiente intre posibilităţi-aspiraţii şi cerinţe socioprofesionale; stimularea elevilor
capabili de performanţe superioare să opteze pentru domenii profesionale în
concordanţă cu aptitudinile speciale de care dispun, etc.;
  educarea elevilor în vederea unor opţiuni profesionale corecte şi realiste; facilitarea
perceperii categoriilor socioprofesionale şi de apreciere a situaţiilor reale de muncă, de
respect pentru fiecare domeniu de activitate;
 îndrumarea şi consilierea elevilor în scopul panificării propriilor studii în raport de
viitoarele proiecte profesionale şi de carieră; sprijinirea elevilor în prefigurarea
proiectivă a devenirii;
 informarea şcolară şi profesională, ce vizează cunoaşterea unor informaţii corecte şi
suficiente despre profesie şi domenii profesionale, cunoaşterea realităţilor economice şi
sociale, precum şi a riscurilor şi avantajelor profesionale; informarea părinţilor cu privire
la posibilităşile de formare ale elevului, precum şi cu dinamica obiectivă a rutelor şcolare
şi profesionale;
 corectarea opţiunilor formulate eronat, reorientarea prin consiliere;
 consilierea elevilor, a profesorilor şi părinţilor are în vedere elemente de examinare
psihologică şi psihosocială a elevilor în general, şi a elevilor-problemă în special, aspecte
ale adaptării acestora la mediul şcolar, familial şi informal, prevenirea şi rezolvarea
cazurilor de eşec şi abandon şcolar, orientarea şcolară şi profesională a elevilor,
adaptarea în şcoală-familie-comunitate;
 proiectarea măsurilor specifice pentru optimizarea activităţilor educative;
 eleborarea materialelor necesare administratorilor şcolari pentru optimizarea
activităţilor manageriale educaţionale desfăşurate la nivel teritorial şi local;
 sprijinirea activităţilor de perfecţionare şi de cercetare pedagogică organizate zonal de
instituţiile de specialitate. informare de specialitate în domeniul teoriei educaţiei,
didacticii generale, teoriei curriculumului, psihologiei generale, psihologiei educaaţiei,
psihologiei vârstelor, metodologiei cunoaşterii elevului, managementului educaţiei,
sociologiei educaţiei; În ceea ce priveşte consilierea şi orientarea persoanelor cu cerinţe
educative speciale, în România domeniul nu este pe deplin conturat, până în acest
moment nicio instituţie de învăţământ superior neavând un program adecvat de
pregătire a unui asemenea tip de specialist. Practic, în aceste momente, specialiştii în
domeniul psihopedagogiei speciale sunt abilitaţi să ofere servicii de consiliere
persoanelor cu handicap intelectual sau motor, cu probleme de auz sau de vedere, de
comunicare, de comportament, de învăţare. O categorie specială o reprezintă copii
supradotaţi- pentru care, în câteva zone ale ţării au fost puse la punct programe
educative de excepţie, care înglobează şi asistenţa de tip consiliere şi orientare.

Factorii consilierii şi orientării

Principalii factori implicaţi şi cu responsabilităţi în consiliere si orientarea profesională sunt:
  Şcoala joacă un rol esenţial atât prin structurile sale, ciclurile şi tipurile de programe, cât
şi prin diversitatea obiectelor de învăţământ, a ariilor curriculare, a cţiunilor specifice de
orientare şcolară şi profesională (ore de diriginţie, activitatea consilierilor şi
psihopedagogilor)
 Familia exercită o influenţă puternică asupra opţiunilor şcolare şi profesionale atâa prin
transferul unor module ale părinţilor către urmaşi, cât şi prin proiecţia unor ambiţii,
neîmpliniri către aceştia.
 Unităţile economice, prin parteneriatul cu instituţiile de formare a forţei de muncă,
devin un factor important în determinarea unor opţiuni profesionale atât prin
propaganda pe care o fac produselor şi producătorilor, cât şi prin întâlniri ala elevilor cu
specialişti, sponsorizări, burse oferite celor mai buni elevi sau studenţi.
 Masss-media , prin programele sale educative, prin prezentarea diverselor tipuri de şcoli
şi specializări, etc., se înscrie în ansamblul factorilor implicaţi în orientarea şcolară şi
profesională.

Instituţiile specializate cuprind: cabinetele şi laboratoarele de orientare şcolară şi profesională,

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, organizaţiile de tineret.

Sondajele efectuate în rândul adolescenţilor din nivelurile de învăţământ mai ridicate (liceu)
arată că ei au cunoştinţe relativ puţine despre ocupaţii, că pot enumera un număr relativ mic de
profesii, funcţii sau meserii şi au cu atât mai puţine informaţii despre conţinutul muncii
presupus de exercitarea acestor activităţi.

Conturarea aspiraţiilor profesionale face parte din categoria obiectivelor de termen lung, iar
pentru finalizarea lor trebuie alocate resurse însemnate de efort, voinţă, mobilizare personală
constantă.

Elemente de etică şi deontologie profesională în consiliere

În România, nu se poate vorbi încă de un cadru etic bine conturat la nivel legislativ,
profesiunea de consilier „împrumutând” o serie de reguli etice de la psihologi, pedagogi şi
sociologi. Ne aşteptăm ca, în viitorul nu prea îndepărtat, odată cu ajustarea cadrului legal
referitor la consiliere, să fie definitivat şi un astfel de cod profesional, ca un semn că
profesiunea de consilier a depăşit momentul de interimat şi şi-a câştigat un spaţiu bine definit
în peisajul profesional românesc. Pe plan mondial, definitivarea unui cod etic al profesiunii de
consiliere este semnul unei maturizări sociale şi a unui nivel înalt de acceptanţăa profesiunii ca
atare de către opinia publică. În general, pentru formularea unor repere etice, modelul este cel
american – model verificat de-a lungul timpului şi foarte exact eleborat. Documentele
americane de referinţă sunt Codul Etic (Code of Ethics), şi Standardele de Practică în Consiliere
(Standard of Practice) alea ACA. Publicate prima oară în 1961, documentele au suferit deîa
lungul timpului o serie de modificări.

În prezent, codul etic are opt secţiuni, care tratează: relaţia de consiliere (profesionalism,
moralitate, etc); confidenţialitatea (informaţiilor, rezultatelor, terapiilor); responsabilitatea
profesională (în faţa comunităţii); relaţia cu alţi specialişti (colaborare interdisciplinară);
evaluarea şi interpretarea rezultatelor (obiectivitate şi corectitudine); cursurile şi supervizarea
(nivel ştiinţific, academic, etc.);cercetarea şi publicistica (etica experimentului psihopedagogic);
rezolvarea problemelor de natură etică (la nivelul grupurilor şcolare şi sociale)

Consilierea educaţională, aşa cum ni se înfăţişează ea astăzi, este un fenomen social, mai mult
decât o profesiune oarecare. Este probabil una dintre foarte puţinele „meserii” care presupune
un efort interdisciplinar şi o viziune de ansamblu asupra persoanei copilului, elevului de astăzi,
adultul şi specialistul de mâine.

Aceste acţiuni specifice vizează pe de o parte stimularea procesului de adaptare optimă a

elevului la cerinţele societăţii, şcolii, colectivului didactic, colectivului clasei, familiei, comunităţii
educative locale, teritoriale, naţionale, iar, pe de altă parte, perfecţionarea capacităţii
profesorilor de proiectare optimă a activităţii didactice şi educative.

În toate ţărilre europene orirntarea profesională este considerată un bun public, corelat cu
scopurile politicilor referitoare la învăţare, piaţa muncii şi egalitatea socială. În contextul
politicilor privind învăţarea pe întreg parcursul vieţii corelate cu politicile referitoare la o piaţă a
muncii active şi cu conceptul ocupării durabile a forţei de muncă, orientarea profesională
trebuie să fie accesibilă nu doar celor care termină şcoala şi şomerilor, ci tuturor oamenilor pe
parcursul întregii lor vieţi.

Toate ţările au nevoie de mecanisme mai puternice în vederea formulării unei viziuni şi a
dezvoltării unei strategii pentru a asigura accesul la orientare profesională de-a lungul întregii
vieţi. Un studiu fealizat de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (2003) în 14
ţări a scos la iveală faptul că orientarea profesională reprezintă la nivel internaţional un punct
mai important decât niciodată în programul de politici publice.

Orientarea profesională este esenţială în sprijinirea persoanelor de orice vârstă şi în orice

moment din timpul vieţii de a face opţiuni legate de educaţie, formare şi locul de muncă,
opţiuni care să asigure succesul carierei lor. Acest proces ar trebui sa înceapă în sistemul şcolar
acolo unde educaţia privind cariera şi orientarea profesională trebuie să-i ajute pe tineri sa ia
decizii realiste privind cariera, de la o vârstă tânără. Astfel de servicii pot fi ogerite individual, fie
în cadrul unor grupuri faţă în faţă, sau la distanţă (inclusiv prin linii telefonice speciale sau prin
internet). De asemenea, aceste servicii trebuie să includă informaţii actualizate privind cariera
( pe suport de hârtie, în format electronic, sau sub alte forme), instrumente de evaluare şi
autoevaluare, interviuri de consiliere, programe de educaţie privind cariera şi managementul
carierei, programe de familiarizare, programe de căutare a unui loc de muncă şi sprijin în
procesul de tranziţie de la şcoală la un alt loc de muncă.

În ţările europene există diferenţe specifice în ceea ce priveşte modul de furnizare a serviciilor
de orientare profesională, din cauza diferenţelor care există între sistemele de învăţământ din
aceste ţări. Astfel, în sistemele de învîţământ din anumite ţări, traseele educaţionale sunt
determinatedintr-o etapă incipientă, pe când în alte ţări există o flexibilitate mai mare în ceea
ce priveşte ruta de învăţământ: serviciile de orientare tind să aibă un rol mai important în acele
ţări cu rute de învăţământ mai flexibile. Studiul realizat de Banca Mondială arată că, de obicei,
ţările cu venituri medii au sisteme de orientare mai puţin dezvoltate decât în ţările cu venituri
mari. Acest lucru se poate datora în mare parte nivelului mai scăzut ala resurselor publice şi în
parte gamei mai restrânse de opţiuni de care beneficiază persoanele din aceste ţări.

Conform studiilor, factorii de decizie la nivel politic din toate ţările consideră orientarea
profesională drept un bun public şi se aşteaptă ca serviciilede orientare profesională să se
adreseze următoarelor trei tipuri de obiective:

A. obiective privind învăţarea;

B. obiective privind piaţa muncii;
C. obiective privind egalitatea socială.

Este important să luăm în considerare costurile pe care le implică extinderea serviciilor de

orientare profesională astfel încât acestea să raspundă politicilor privind învăţarea pe parcursul
întregii vieţi corelate cu cele privind piaţa muncii şi cu conceptul ocupării durabile a forţei de
muncă. Multe ţări recunosc această nevoie dar îşi pun problema dacă furnizarea unor astfel de
servicii de orientarea profesională este rentabilă având în vedere costurile pe care le
presupune. Metodele tradiţionale precum interviurile faţă în faţă alături de testele
psihometrice vor determina în mod inevitabil o creştere a costurilor. Prin urmare, se fac eforturi
pentru a diversifica metodele şi sursele de furnizare a acestor servicii şi multe ţări încearcă să
găsească metode inovative şi îmbunătăţite de a furniza aceste servicii. Totuşi, este cert faptul că
orientarea profesională furnizată în şcoli, menită să îi pregătească pe tineri pentru o economie
în schimbare şi să le ofere abilităţile necesare pentru a lua decizii realiste privind cariera este un
lucru esenţial. Activităţile de orientare profesională nu urmăresc să spună oamenilor ce trebuie
să facă, ci să îi ajute să dobândească abilităţi, cunoştinţe şi apritudini care îi vor ajuta să facă
alegeri mai bune privind cariera şi procesele de tranziţie.

Majoritatea ţărilor din Europa recunosc din ce în ce mai mult importanţa educaţiei privind
cariera şi a orientării şcolare în şcoli, nu doar în ajuta pe adolescenţi să ia decizii imediate
privind cariera, dar şi în stabilizarea bazelor pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi şi
dezvoltarea permanentă a carierei. Acest lucru este demonstrat de faptul că multe ţări au
introdus orientarea profesională în curriculum, iar această disciplină include aspecte precum:
conştientizarea şi analizarea problemelor legate de carieră şi dezvoltarea abilităţilor de
management al carierei.

Orientarea profesională poate fi o disciplină separată sau poate fi integrată în cadrul diferitelor
discipline care alcătuiesc curriculum. Unele programe de orientare profesională capătă o
valoare foarte mare prin implicarea angajatorilor, părinţilor şi a furnizorilor de formare.

Cu toate acestea, există riscul ca orientarea profesională din şcoli să fie marginalizată fiind
inclusă într-un concept mai larg de îndrumare. În multe ţări există consilieri de orientare a căror
rol acoperă atât îndrumarea personală şi socială, cât şi orientarea educaţională şi profesională.
Există dovezi concludente că în aceste şcoli orientarea profesională tinde să fie marginalizată,
având în vedere faptul că trebuie rezolvate în primul rând problemele personale şi sociale
înainte ca o planificare eficace a carierei să aibe loc. Astfel, consilierii de orientare îşi petrec cea
mai mare parte a timpului rezolvând probleme personale şi sociale, în dauna activităţilor de
planificare a carierei. Totuşi, în Norvegia rolurile privind orientarea sunt împărţite, pe de o parte
pentru a putea proteja resursele necesare şi pe de altă parte pentru a putea răspunde
cerinţeleor disticte privind competenţele pe care le presupun aceste activităţi diferite de
orientare, incluzând cunoştinţele despre piaţa muncii. Şi în Polonia sunt introduşi consilieri
distincţi de orientarea în şcoli. De asemenea, sunt foarte benefice acele situaţii în care
orientarea profesională este furnizată sub forma unor servicii de specialitate asigurate de
agenţiile de ocupare sau ale organizaţii independente din afara şcolii- aşa cum se întâmplă în
Germania şi în Marea Britanie. Aceste agenţii pot reprezenta o punte între învăţământ şi lumea
muncii, deoarece au legături strânse cu piaţa muncii şi pot oferi sfaturi imparţiale tinerilor. Cu
toate acestea, în multe ţări există o îngrijorare crescîndă exprimată la nivelul politicilor în legă
tură cu tinerii care au părăsit sistemul de învăţământ cu un număr redus de calificări sau fără
calificări, consideraţi cafiind o categorie de risc. Este mult mai probabil ca aceşti tineri şi să iasă
frecvent de pe piaţa muncii, iar în Danemarca există o obligaţie legală de a lua legătura cu astfel
de tineri şi de a le oferi servicii gratuite de orientare profesională. De asemenea, modelul din
Marea Britanie a fost adaptat pentru a putea oferi mai mult sprijin tinerilor aflaţi în situaţii de
risc.

Informaţiile de calitate privind cariera sunt esenţiale în sprijinirea procesului de luare a

deciziilor, iar guvernele au un rol important în ceea ce priveşte finanţarea strângerii, publicării şi
distribuirii acestor informaţii ( de asemenea guvernele trebuie să asigure calitatea informaţiilor)
Sistemul Naţional de Informaţii privind Cariera din Australia reprezintă un exemplu bun de
informaţii care pot fi oferite.
Raportul Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare defineşte cele zece trăsături
ale sistemului de orientare profesională de-a lungul întregii vieţi:

 transparenţă şi acces uşor, inclusi capacitatea de a răspunde nevoilor unei game

variante de clienţi;
 atenţie acordată momentelor cheie de tranziţie – de-a lungul întregii vieţi;
 flexibilitate şi inovaţie în livrarea serviciilor;
 procese de a încuraja indivizii să se implice în analize şi planificări regulate;
 acces le orientare profesională individuală oferită de practicieni calificaţi;
 programe desfăşurate în şcoli pentru toţi tinerii în vederea dezvoltării abilităţilor de
management al carierei;
 oportunităţi de a analiza şi a experimenta diferite opţiuni privind educaţia şi locul de
muncă înainte de a face aceste opţiuni;
 acces la anumite servicii independente de interesele unei anumite instituţie sau
intreprindere;
 acces la informaţii privind educaţia, ocupaţia şi piaţa muncii;
 implicare activă a factorilor interesaţi relevanţi.

Atunci când facem „educaţie pentru carieră” şi, mai ales când acet aspect este o parte a
curriculumului, se au în vedere teme precum:

 autocunoaşterea, autoevaluarea;
 lumea muncii: producţie, salariu, şomaj, antreprenoriat;
 aspecte psiho-sociale, juridice ale muncii;
 muncă şi comunicare;
 explorarea diversităţii profesiilor, meseriilo, etc. Din mediul de viaţă imediat, cel
comunitar, regional;
 exemple de aplicare acunoştinţelor şcolare în viaţa practică.

În prezent, elevii din anii mai mari trebuie să analizeze opţiunile pe care le au în ceea ce priveşte
ocuparea unui loc de muncă sau continuarea studiilor deoarece decizia de a părăsi sistemul
obligatoriu de învăţământ va efecte pe termen lunga asupra vieţii lor adulte.

Şcolile trebuie să vizeze nu numai educarea şi formarea unor tineri bine instruiţi, ci şi pregătirea
de absolvenţi direct angajabili şi imediat productivi.

Educaţia pentru carieră include adesea şi subiecte care nu sunt aparent direct legate de
exercitarea unei profesii, precum: metode şi tehnici de muncă intelectuală, viaţa de familie,
petrecerea timpului liber, creşterea şi educarea copiilor, economie familială, chestiuni legate de
valori şi calitate a vieţii, modul de a face faţă situaţiilor dramatice din viaţă:deces, divorţ,
cataclisme naturale, şomaj, etc.

Din punct de vedere economic, este mai bine ca tinerii să se integreze în lumea muncii bine
informaţi în legătură cu meseria aleasă. Orientarea în carieră îi ajută pe tineri să-şi analizeze
opţiunile şi le oferă posibilitatea de a-şi schimba punctul de vedere în legătură cu anumite
aspecte legate de muncă care se dovedesc a fi nerealiste.

Şcolile oferă orientare profesională pentru a-i ajuta pe elevi să ia decizii realiste, în cunoştinţă
de cazuă, în legătură cu traseele carierei alese.

Orientarea profesională cuprinde patru mari etape:

 Conşientizarea de sine;
 Cunoaşterera oportunităţilor;
 Abilităţile de luare a deciziilor;
 Planificarea tranziţiei către un loc de muncă.

Conştiinţa de sine se formează pe parcursul întregii vieţi, tinerii încep să inveţe ce le place şi ce
nu le place de la o vârstă fragedă, iar procesele mentale pe care le utilizează pentru a decide cu
cine vor să se joace sunt aceleaşi pe acre le utilizează pentru tipul de activitate pe care ar dori
să o desfăşoare mai târziu în viaţă. Parinţii, profesorii, colegii îi ajută să se înţeleagă mai bine.

Orientarea profesională consolidează procesele mentale naturale prin aceea că îi determină pe

elevi să coreleze înţelegerea propriei persoane cu conceptul de muncă/formare şi educaţie.

După John Holland, alegerea profesiei reprezintă o expresie a personalităţii; inventarele de

interes sunt inventare de personalitate; membrii aceluiasi domeniu de activitate au
personalităţi similare, precum si istorii similare ale dezvoltării personalităţii ; indivizii unui grup
vocaţional, având personalităţi similare, vor răspunde, în multe situaţii şi la multe probleme, în
mod similar, punându-şi amprenta asupra mediului de muncă, dându-i acestuia anumite
caracteristici ; satisfacţia profesională, stabilitatea si realizarea în profesie depind de
congruenţa dintre propria personalitate ăi mediul în care lucrează.

John Holland ajunge la urmatoarele concluzii :

- în cultura nostră, majoritatea oamenilor pot fi imparţiţi în şase tipuri de personalitate :

realist, intelectual, social, convenţional, intreprinzator si artistic;
- sunt şase cateorii de medii de muncă : realist, intelectual, social, convenţional,
intreprinzator si artistic;
- oamenii caută medii si vocaţii care să le permită să-şi exerciteze deprinderile şi
aptitudinile, să-şi exprime şi valorile, să rezolve probleme sau să joace roluri agreabile şi
să le ocolească pe cele dezagreabile
- comportamentul unei persoane poate fi explicat prin interacţiunea personalităţii sale cu
mediul inconjurator
Cele şase tipuri de personalitate sunt :

1. Tipul Realist ( motor ) – îi plac activităţi care impun forţa fizică; este agresiv ; are o
organizare motorize bună; nu are deprinderi verbale si de relaţionare interpersonală;
preferă să rezolve probleme concrete şi nu pe cele abstracte ; este nesociabil.
Preferinţele sale se îndreaptă spre acele activităţi care nu solicită manipularea ordonată
şi sistematică a obiectelor , instrumentelor , maşinilor. Achiziţionează competenţe
manuale în domeniul mecanic, agricol, tehnic. îi displac activităţile sociale şi
educaţionale.
2. Tipul Intelectual ( investigator) – este orientat în sarcina; gandeşte problemele; încearcă
să înteleagă şi să organizeze lumea; îi plac sarcinile ambigue si activităţile intraceptive;
este orientat spre abstract. Preferinţele sale se orientează spre acele activităţi care
implică investigaţii creatoare ale fenomenelor fizice, biologice si culturale.
Achizitionează competenţe ştiinţifice si matematice, îi displac activităţile persuasive,
sociale si repetitive.
3. Tipul Artistic ( estetic) – preferă relaţionarea personală indirectă, printr-o
autoexprimare proprie mediului artistic. Preferintele sale sunt axate pe activităţi
nestructurate, care presupun manipularea materialelor pentru a crea forme artistice
noi. Achiziţionează competenţe artistice în domeniul muzical, lingvistic, al artelor
plastice, literar. Îi displac activităţile ordonate, administrative, sistematizate, de afaceri.
4. Tipul Social ( de susţinere ) – alege roluri de predare şi/sau terapeutice; îi plac lucrurile
sigure; are deprinderi verbale si interpersonale; este orientat social. Preferinţele sale se
îndreapta spre acele activităţi care implică informarea, pregatirea, dezvoltarea, grija
pentru alte persoane.
Achiziţionează competenţe în stabilirea unei bune relaţionări cu alte persoane. Îi displac
activităţile manuale si tehnice care presupun utilizarea de materiale, maşini, unelte de
lucru.

5. Tipul Intreprinzator (persuasiv) – preferă să-şi folosească deprinderile sale verbale în

situaţii care-i furnizează ocazii de vânzare, de dominare, de conducere a altora. Preferă
acele activităţi în care solicita alte persoane pentru atingerea scopurilor sale
organizatorice sau financiare. Are competenţe de lider, de persuasiune, de relaţionare
interpersonala. Îi displac activităţile ştiinţifice, de observare.
6. Tipul Convenţional ( conformist) – preferă activităţile în care foloseste cifre ; alege
rolurile de subordonat ; îşi realizează scopurile prin conformism ; este loial şefilor.
Preferă activităţile care solicită folosirea ordonată si sistematică a datelor.
 Este un mare avantaj să le poţi adăuga studiilor tale în cadrul unui C.V, pentru că îţi asigură
succesul :

- capacitatea de a analiza problemele ivite si de a găsi soluţii ;

- capacitatea de a expune clar si precis cauzele, condiţiile, faptele ;
- aptitudinea de a lucra in echipă şi adaptarea la noi situaţii ;
- o puternică motivaţie, iniţiativă şi perseverenţă în realizarea oricaror sarcini ;
- aptitudini de organizare;
- asumarea de responsabilităţi;
- respectarea termenelor şi punctualitatea;
- capacitatea de a utiliza calculatorul şi de a invăţa noi programe.
De multe ori, « vânătorii de slujbe » sunt angajaţi în locul unor candidaţi foarte bine
pregătiţi profesional, dar inabili în prezentarea unui interviu.

Defecte in cadrul unui interviu :

* aroganţă, înfumurare, pripeală ;

* lipsa unui plan vocaţional, a scopurilor şi obiectivelor în carieră ;

* dezinteres, pasivitate, indiferenţă ;

* neîncredere şi instabilitate ;

* interesul exagerat pentru venituri şi salariu ;

* invocarea de scuze ;

* impoliteţea, lipsa de maniere ;

* denigrarea foştilor patroni ;

* evitarea privirii interlocutorului ;

* împraştiere, superficialitate ;

* întarzierea la interviu fară un motiv serios ;

* depăşirea timpului acordat interviului ;

* incapacitatea de a răspunde clar si la obiect ;

* provizoratul în slujbă, nehotararea ;

* lipsa de pregatire ( profesională) ;

* rigiditatea în opinii şi atitudini ;

 * prezenţa personală dezordonată şi neîngrijită.

În funcţie de împrejurări şi de cei care te judecă, unele din trasăturile tale de

personalitate pot fi considerate fie calităţi, fie defecte.

Astfel, ceea ce crezi tu a fi un mare defect, poate fi un atu la angajare. De exemplu :

1. Prea meticulos = Prietenii te cred ciudat pentru că îţi aranjezi prea atent lucrurile;

= Sunt înzestrat cu calităţi organizatorice şi cu capacitate de planificare.

2. Prea direct = Spui întotdeauna oamenilor exact ce gândeşti şi ce simţi chiar dacă îi priveste
personal;

= Am încredere în mine şi abordez problemele în mod direct. Îmi place să mă

angajez în soluţionarea unor probleme dificile.

3. Prea lenes = Îti începi mereu treburile pe ultima sută de metri. Dacă exista un motiv
pentru care sa nu faci ceva, îl vei gasi;

= Pot face faţă sarcinilor de ultim moment şi pot lucra sub presiune.

4. Prea zgomotos = Când vorbesti nu se aude decât glasul tău. Îţi place să fii în centrul atenţiei;

= Sunt entuziast şi deschis. Într-un grup intru în relaţii firesti cu ceilalţi.

5. Prea incapatanat = Nu suporţi să recunoşti că ai greşit sau să renunţi;

= Sunt perseverent. Predau totdeauna un proiect la termen.

6. Prea vorbaret = Când participi la o conversaţie, nimeni nu poate scoate un cuvânt.

Monopolizezi discuţia.

= Mă exprim bine şi îmi place să vorbesc în public, sunt convingător şi ştiu

să-mi prezint ideile.

7. Prea bizar = Nu mergi de obicei în pas cu ceilalţi şi faci lucrurile în felul tău;

= Sunt inventiv si pot oferi intotdeauna un punct de vedre original. Imi

place sa am initiativa.

8. Prea apatic, indiferent = Nu pari să ai vreodatp o părere fermă şi nimic nu pare să te

stimuleze;
 = Sunt adaptabil si se poate conta pe calmul meu in situatii stresante.

9. Prea sensibil = Pui totul la inima.

= Sunt o persoană binevoitoare şi perspicace, abilă în relaţiile

interpersonale şi dornică să placă altora.

10. Prea serios = Totul ţi se pare important. Pari mereu încordat .

=Sunt o persoană prudentă şi de nădejde. Ştiu să ţin seamă de toate

posibilităţile.

11. Prea extermist = Reacţionezi întodeauna în maniera excesivă. Fiecare eveniment din viaţa
ta pare extras dintr-un roman.

= Sunt o persoana creativă. Imaginaţia mea abundă în idei.

12. Prea timid = Orice persoană nou intalnită te face nervos. Sfârsesti prin a face totul
singur.

= Stiu să mă motivez. Lucrez bine în mod independent şi nu am motive de

supraveghere.

Abilitati cerute pe piaţa muncii :

Cei care ajgajează preferă persoanele care:

Comunică:

- înţeleg şi vorbesc “limba” ocupaţiei pe care o solicită;

- ascultă , înţeleg, şi învaţă;
- citesc, înţeleg şi folosesc adecvat materialele scrise : grafice, hărti, diverse alte
modalităţi de a expune date;
- scriu şi vorbesc uşor şi eficient în limbile solicitate de ocupaţie.
Gandesc :

- gândesc critic şi acţionează logic în evaluarea situaţiilor , în rezolvarea problemelor si în

luarea deciziilor;
- înteleg şi rezolvă probleme care presupun cunoştinţe matematice şi ştiu să folosească
rezultatele obtinute;
- folosesc tehnologii, instrumente, unelte şi sisteme de informaţii;
- au cunoştinţe variate în diferite domenii şi le pot aplica în situaţii concrete.
 Invata :

- învata permanent din experienţa de viaţă.

Pentru a întelege totul despre o meserie, adolescenţii ar trebui să-i intrebe pe cei care o
exercită. Adolescenţii ar putea apela la consilierul şcolar sau la diriginte să le faciliteze
posibilitatea de a fi pentru o vreme « umbra » unui profesionist de a cărui meserie sunt
interesaţi.

O altă cale este de a intocmi o listă a persoanelor experte în domeniu care ar putea fi
rugate să le vorbească despre profesia lor.

La sfrâsitul întrevederii trebuie să mulţumească interlocutorului pentru timpul şi

informaţiile acordate.

Lista de intrebări : Cum aţi început să exercitaţi această meserie ? Ce fel de experienţă
aveai înainte de a intra în acest domeniu ? Ce fel de aptitudini sunt necesare pentru această
meserie ? Ce calitîţi personale se cer pentru a o exercita ? Ce pregatire profesională se cere ? Ce
nivel de educaţie ? Este posibilă calificarea la locul de munca ? Este necesară o diplomă sau un
atestat ? Ai nevoie de unelte sau instrumente specifice meseriei ? Cum se desfăşoara o zi
obisnuită la acest loc de munca ? Cum vă simţiţi cand munciţi ? Care sunt momentele de vârf şi
cele de destindere ? Ce vă atrage cel mai mult la acest gen de munca ? Dar cel mai puţin ? Care
sunt prognozele în legatură cu meseria dumneavoastră ? Este în creştere sau în declin ? Ce
schimbări majore în plan tehnic-tehnologic au intervenit în acest domeniu şi cum le-au afectat
ele pe angajaţi? Care sunt posibilităţile de avansare ? Dacă ar fi sa o luaţi de la început, aţi alege
aceeaşi meserie ? Aţi proceda în mod diferit ? Recomandaţi altora să aleagă acestă ocupaţie ?

Consilierea profesionala poate fi descrisa ca ansamblul activitatilor care ii ajuta pe participanti

(clienti) sa constientizeze calificarea si abilitatile de care dispun , astfel incat sa-si imbogateasca
resursele si optiunile in relatia cu sistemul educational, cu piata muncii si viata in general.
Consilierea profesionala este un proces interactiv intre informare, monitorizare, activitati
practice si interviuri personale informale.

Cunoaşterea oportunităţilor

Informaţiile în legătură cu lumea muncii se află în jurul nostru. Tinerii sunt mai mult sau mai
puţin influenţaţi de ceea ce văd şi aud zilnic. Fiecare persoană cu care vin în contact este um
model potenţial, o personă pe care tinerii doresc să o copieze, care are un loc de muncă sau un
stil de viaţă pe care speră şi ei să-l aibe la un moment dat.

Este important să ajutaţi elevii să înţeleagă informaţiile pe care le asimilează. Ei au nevoie de

sprijin pentru a raporta oportunităţile la propriile abilităţi, interese şi capacităţi. Mulţi tineri pot
avea idei nerealiste în ceea ce priveşte cariera, ei pot fi influenţaţi de ceea ce văd la televizor,
sau de sfaturile obiective oferite de părinţi sau prieteni. Rolul specialiştilor în orientarea
profesională este să se asigure că ideile elevilor sunt realiste şi realizabile.

Pentru cunoaşterea oportunităţilor elevii trebuie să deţină informaţii cu privire la:

 Locurile de muncă – acest tip de informaţii pot fi obţinute de la angajatori, părinţi, mass-
media, literatura de specialitate în domeniul orientării profesionale, curriculumul şcolar
şi reţeaua extinsă de orientare profesională;
 Oportunităţile de ocupare a unui loc de muncă, formare sau educaţie permanentă.
Consilierii pentru carieră şi profesorii pot furniza informaţii cu privire la oportunităţile la
nivel local;
 Informaţii generale despre piaţa forţei de muncă – schimbări în sectoarele economice la
nivele local, regional şi naţional.

Abilităţile de luare a deciziilor

Pentru ca tinerii să realizeze o tranziţie uşoară de la şcoală la locul de muncă este important ca
ei să ia decizii realiste, în cunoştinţă de cauză privind cariera, iar pentru facilitarea procesului de
luare a deciziilor elevii trebuie să asocieze conştiinţa de sine cu structura oportunităţilor de
ocupare a unui loc de muncă. Aceştia vor avea nevoie de sprijin din mai multe surse pentru a
putea să-şi dezvolte abilităţile de luare a deciziilor- părinţii, profesorii şi consilierii pentru carieră
pot deseori să discute despre ideile lor şi să-i ajute să inţeleagă cea mai bună soluţie pentru ei.

Procesul de luare a deciziilor presupune:

 Asocierea conştiinţei de sine cu oportunităţile de ocupare a unui loc de muncă/formare

sau educaţie permanentă;
 Evaluarea ideilor – discutarea şi analizarea opţiunilor;
 Stabilirea priorităţilor în ceea ce priveşte ideile – este recomandat să se stabilească un
plan de rezervă pentru cazul în care elevul nu poate să materializeze prima opţiune;
 Planificarea acţiunii – planul de acţiune îi va ajuta pe elevi să aleagă direcţia de acţiune şi
modalitatea în vare o pot pune în aplicare.

Conasilierii pentru carieră trebuie să sprijine procesul de luare a deciziilor şi să se asigura că

planurile elevilor în ceea ce priveşte cariera sunt realiste.
 Planificarea tranziţiei către un loc de muncă

După ce a fost luată o decizie realistă, elevii vor avea nevoie de sprijin pentru punerea în
aplicare a planului. Din nou, sprijinul oferit de comunitatea extinsă a persoanelor care
desfăşoară activitatea de orientare profesională este esenţial, întrucât şcolile nu pot oferi sprijin
pentru o gamă variată de domenii, sprijin care va fi probabil necesar. De aceea trebuie stabilite
reţelele de orientare profesională în şcoli.

Planificarea tranziţiei către un loc de muncă presupune:

 Dezvoltarea abilităţilor dr prezentare;

 Consolidarea încrederii şi a motivaţiei;
 Dezvoltarea abilităţilor de managementul schimbării.

Fiecare şcoală trebuie să identifice persoane care pot sprijini acest proces, atât din cadrul şcolii
cât şi din cadrul comunităţii mai largi.

Pentru ca orientarea profesională şi consilierea ăn carieră să fie eficientă aceasta trebuie

efectuată în parteneriat de către persoane şi organizaţii care au influenţă asupra tinerilor. Ar fi
ideal k toţi părinţii să înţeleagă modul în care sprijinul oferit de ei în mod succesiv sau obiectiv
contribuie la procesul de luare a deciziilor. Cele mai bune decizii în ceea ce priveşte cariera se
iau în timp, pentru ca tinerii să aibe posibilitatea de a-şi verifica ideile printr-o cercetare
amănunţită. Metodologia propusă poate fi utilizată de către reţeaua profesională din şcoli şi
adaptată pentru a satisface nevoile leo specifice. Elementele care contribuie la un model de
succes în ceea ce priveşteorientarea în carieră sunt:

A. Informaţiile privind cariera;

B. Consilierea în carieră;
C. Orientarea profesională

Element Activitate/sprijin Implicarea Etapă a procesului de

partenerului orientare

Informaţii privind cariera Biblioteca privind Şcoala Cunoaşterea

cariera oportunităţilor

Informaţii privind Conştiinţa de sine

Angajatori, Ministerul
oportunităţile de
muncii, Camera de Cunoaşterea
ocupare a unui loc de
comerţ oportunităţilor
muncă: la nivel local,
 regional şi naţional

Bursele de locuri de
muncă
Angajatori, Ministerul Planificarea tranziţiei
muncii, Camera de
comerţ

Seminariile de
orientare profesională Angajatori, Ministerul
muncii, Camera de Planificarea tranziţiei
comerţ

Zilele de întâlnire
Angajatori, Ministerul
dintre angajatori şi
elevi muncii, Camera de
comerţ Planificarea tranziţiei

Consiliere în carieră Ore de educaţie Şcoala Conştiinţa de sine

privind cariera /ore de
dirigenţie

Sprijin şi încurajare din

partea părinţilor Părinţi Luarea deciziilor

Orientare profesională Interviuri individuale Psiholog/Consilierii Luarea deciziilor

privind orientarea şcolari
profesională

Planificarea acţiunii
Profesori îndrumători
Planificarea tranziţiei
Un program cuprinzător de educaţie privind cariera trebuie să includă aspecte legate de
orientarea profesională. Partenerii din cadrul reţelei de orientare profesională trebuie să poată
sprijini activităţile desfăşurate în şcoli.

Activitate Implicarea partenerului

1 Conştiinţa de sine

Identificarea punctelor tari Părinţi

Analiza „punctelor slabe permise” Profesori

Dezvoltarea abilităţilor cheie: Profesori/Organizaţii de

asistenţă socială
 Abilităţi bune de comunicare
 Spirit de echipă
 Abilităţi de rezolvare a problemelor
 Abilităţi de bază
 Abilităţi ce citit şi socotit
2 Cunoaşterea oportunităţilor

 Informaţii despre pieţele forţei de muncă la nivel Camera de comerţ /angajatori

local/regional/naţional
 Cunoaşterea abilităţilor/ competenţelor Camera de comerţ /angajatori
/calificărilor necesare pentru ocuparea locurilor de
muncă specifice
3 Luarea deciziilor

 Abilitatea de a analiza propriile interese şi Psiholog, profesori, directori,

raportarea acestora la ocupaţiile/domeniile consilieri
ocupaţionale specifice
 Identificarea lipsurilor în ceea ce priveşte
abilităţile/nivelul propriilor cunoştinţe
 Identificarea rutelor de integrare pe piaţa forţei de Psiholog, profesori, directori,
muncă pentru ocuparea locurilor de muncă alese consilieri
 Abilitatea de a planifica pe termen scurt, mediu,
 lung Angajatori/Universităţi
 Cunoaşterea paşilor care trebuie urmaţi pentru
atingerea obiectivelor privind cariera

Psiholog, consilieri, părinţi

Angajatori

4 Tranziţia către un loc de muncă

 Tehnici de prezentare la un interviu

 Completarea unui formular de solicitare
 Redactarea CV-ului (adaptat meseriilor specifice) Angajatori, părinţi, profesori,
 Abilităţile de căutare a unui loc de muncă consilieri, Camera de comerţ.
 Abilitatea de „a te vinde” unor potenţiali
angajatori

Un program cuprinzător de educaţie privind cariera trebuie să includă aspecte legate de

orientarea profesională. Partenerii din cadrul reţelei de orientare profesională trebuie să poată
sprijini activităţile desfăşurate în şcoli.

Obiectivele consilierii sunt următoarele:

1. Sprijinirea tinerilor pentru a înţelege mai multe lucruri despre ei înşişi;

2. Prezentarea realistă a oportunităţilor de ocupare a unui loc de muncă la nivele local,
regional şi naţional pe care le au elevii;
3. Dobândirea de către elevi a abilităţilor care să le permită să ia decizii realiste luând în
considerare dorinţele, nevoile şi năzinţele lor precum şi datele economice actualizate în
legătură cu locurile de muncă, sectoarele economice şi oportunităţile;
4. Sprijinirea tinerilor în tranziţia de la şcoală la locul de muncă, asigurând un sentiment de
încredere în sine privind integrarea pe piaţa forţei de muncă.

De asemenea, tinerilor li se oferă sprijin de consiliere pentru a lua singuri decizii privind cariera,
iar cei care doresc să desfăşoare o anumită activitate şi au atât interesul cât şi capacitateade a
reuşi, răspund nevoilorde pe piaţa forţei de muncă locală. Angajatorii pot influenţa sectorul de
învăţământ dacă fac cunoscute nevoile lor specifice pentru activităţile pe care le desfăşoară.
Elevii pot fi motivaţi să obţină succesul şcolar deoarece astfel se vor îndrepta spre meseria
aleasă. Teama de necunoscut este eliminată, deoarece elevii înţeleg lumea muncii şi piaţa forţei
de muncă din localitatea lor. Aceştia deţin abilităţile de a lua decizii în viitor în legătură cu
dezvoltarea carierei lor şi nu lasă aceste aspecte la voia întâmplării.

Orientarea profesională nu poate exista izolat ci trebuie integrată în şcoli, dar nu ca o disciplină
separată, ci ca o temă generală integrată în cadrul întregului curriculum. Astfel, în urma
planificării atente, nivelul resurselor necesare nu va depăşi bugetele disponibile în şcoală.

Alegerea carierei – etape şi mecanisme ale deciziei

Orice act de consiliere presupune existenţa unui model de interacţiune cu clientul şi

parcurgerea anumitor etape, precum:

 Etapa de contact preliminar, a dezvoltării unei relaţii empatice cu clientul, a ascultării şi

evaluării preliminare, precizării cadrului;
 Etapa de explorare are ca intenţie precizarea scopurilor şi limitelor consilierii,
identificarea aspiraţiilor şi obiectivelor clientului;
 Etapa de evaluare şi rezolvare a problemelor preliminare, depăşirea unor dificultăţi,
apreciere „resurselor” clientului pentru muncă;
 Etapa de identificare a corespondenţei rezultatelor evalării cu aspiraţiile profesionale ale
clientului şi cu cerinţele profesiei;
 Etapa planificării acţiunilor orientate spre dezvoltarea carierei prin identificarea paşilor
necesari, a riscurilor, a soluţiilor şi metodelor de acţiune;
 Etapa urmăririi realizării planului (în caz de nepotrivire: pregătire suplimentară,
schimbarea opţiunii profesionale, găsirea de alternative, îndepărtarea obstacolelor,
conturarea unui plan de acţiune pentru punerea în practică a noilor obiective)

Prin utilizarea comunităţii de specialişti în orientarea profesională – toate persoanele care

lucrează sau intră în contact cu tinerii şi care pot sprijini dezvoltarea generală a acestora au un
rol în acest sens. Pătinţii, colegii, angajatorii, organizaţiile comunitare oferă în mod firesc sfaturi
şi sprijin copiilor în perioada lor de formare. Prin identificarea diferenţei dintre informare,
consiliere şi informare, diverse surse contribuie la informare: cărţi, internet, informaţii locale
despre angajatori, iar comunitatea mai largă oferă consiliere, însă câteodată sfturile sunt bune,
iar căteodată ele pot induce în eroare şi pot dezinforma. Specialiştii în orientarea profesională
(psihologi şi consilieri) îi pot ajuta pe tineri să înţeleagă sfaturile pe care le primesc şi să le
interpreteze singuri. Astfel, dacă tatăl a avut o carieră de succes în drept nu înseamnă automat
că fiul sau fiica lui ar obţine aceiaşi satisfacţie dacă ar îmbrăţişa aceiaşi profesie.

Mai trebuie ca elevilor să li se ofere posibilitatea să ia singuri decizii, rolul consilierii şi orientării
fiind acela de a sprijini procesul şi nu de a prelua controlul asupra daciziei ca atare.
Există probabilitatea ca elevii să-şi schimbe părerea în legătură cu o anumită carieră – iar acest
lucru nu reprezintă o problemă dacă schimbarea are loc înainte de luarea deciziilor importante.
Dacă schimbarea are loc însă după această etapă, efectele sunt mai numeroase, iar elevii au
nevoie de sprijin suplimentar pentru a finaliza procesul.

Din cadrul echipei de orientare profesională ar putea face parte:

 psihologul de educaţie;
 directorul şcolii;
 consilierul şcolar;
 profesorul îndrumător.

Deseori, se întâmplă ca multe persoane, atunci când sunt puse în faza unei întrebări referitoare
la ce le-ar plăcea să facă se rezumă la lucruri cotidiene, la aspecte relativ nesemnificative ale
vieţii lor. Principalele categorii de probleme care fac dificilă luarea unei decizii sau chiar fac
imposibilă o hotăr’re cu privire la carieră sunt următoarele:

o lipsa de informaţii sau analiza superficială a informaţiilor;

o lipsa de încreder în sine;
o lipsa capacităţii de înţelegere a sinelui şi fenomenelor specifice pieţei muncii;
o conflicte interne;
o indisciplina în aplicarea planului;
o imaturitatea psihologică pentru a opera alegeri;
o lipsa capacităţii de a analiza datele şi a găsi alternative.

După Forner, există următoarele categorii de structuri cauzale ale deciziei cu privire la alegerea
carierei:

o indecizia datorată nedezvoltării: momentul luării deciziei este prea timpuriu faţă de
maturitatea necesară pentru alegerea carierei;
o indecizia generalizată: incapacitatea de a lua decizii în ciuda atingerii maturităţii;
o anxietatea decizională: o stare emoţională cu polariate negativă legată de conjuncturi ce
implică alegeri;
o indecizia datorată lipsei de informaţii;
o indecizia datorată necunoaşterii metodei de a lua o decizie raţională, motivată;
o indecizia datorată obstacolelor/cauzelor externe;
o indecizia datorată anticipării pesimiste a consecinţelor unnei opţiuni sau capacităţi
personale de a o pune în practică;
o indecizia datorată unei slabe motivaţii pentru muncă.
Deoarece în România cele mai multe şcoli nu au consilieri profesionali, consilierea tinerilor cu
privire la carieră revine de cele mai multe ori părinţilor, familiei. Ponderea influenţei părinţilor
asupra copiilor în alegerea unei cariere este, de multe ori, decisivă. Modelele comportamentale
ce ţin de muncă şi sunt vehiculate în familie ( de apreciere sau, dimpotrivă, de depreciere a
anumitor profesii) vor fri preluate şi de copii, contribuind treptat la conturarea alegerilor. Din
motive lesne de înţeles, îşi supraapreciază copiii (lucru dealtfel bun până la un anumit punct) şi
le impun trasee educaţionale şi filiere profesionale la care aceştia nu aderă cu convigere sau
pentru realizarea cărora vor face faţă cu greu, în mod penibil, cu eşecuri repetate sau rezilate
mediocre, fapt ce se va restrânge şi asupra satisfacţiei sau reuşitei lor în muncă.

Părinţii transferă adesea copiilor nemulţumirile lor profesionale, stereotipurile cu privire la

muncă (grea, bănoasă, sigură, de prestigiu, etc.) sau propriile aspiraţii nerealizate, faptul având
efecte nefavorabile în alegerea şi realizarea carierei acestora. Ponderea în care copii ţin seama
de dorinţa părinţilor cu privire la filiera şcolară de urmat şi profesia viitoare scade pe măsură ce
aceştia sunt incluşi în niveluri mai înalte de şcolarizare (liceu, facultate). Toţi cei abia ieşiţi de pe
băncile liceului şi-au pus, la un moment dat întrebări cu privire la care profesie ar fi cea mai
potrivită pentru ei. În general, „criteriile” pe care le au în vedere părinţii în influenţarea alegerii
şcolar-profesionale a copiilor se referă la:

 siguranţa şi viitorul profesiei pe piaţa forţei de muncă;

 durata studiilor pentru a atinge un astfel de obiectiv (timp în care tânărul este
dependent material de familie);
costurile financiare (taxe ale educaţiei);
 avantajele materiale neaşteptate;
 poziţia socială conferită profesiei;
 potenţialele riscuri ale muncii.

Categoriile de argumente folosute de familie, sunt, cel mai adesea, diferite de cele ale
specialiştilor în consilierea şi orientarea profesională, acestea fiind de natură economică,
afectivă, de conservare a tradiţiilor, de poziţie socială.

Iată ce sfaturi oferă Mihai Jigău, autorul cărţii „Consilierea Carierei” părinţilor în vederea
consilierii tinerilor:

 tânărul trebuie tratat cu seriozitate şi respect, ascultat şi încurajat să-şi asume

responsabilităţi;
 părinţii trebuie să se asigure că vor să-l sprijine în a lua o decizie bună şi nu să-şi impună
punctul de vedere sau profesia lor ca model, pentru a-şi compensa propriile nereuşite
sau pentru a-şi realiza propriile aspiraţii;
  să stea de vorbă cu copii pe tema carierei, să le asculte cu răbdare temerile, ezitările,
punctul de vedere;
 să stea de vorbă cu profesorii;
 să se informeze împreună cu copii despre ofertele de educare/angajare;
 să le pună la dispoziţie şi să-i încurajeze să citească ziare şi reviste de specialitate pe
piaţa muncii, care conţin anunţuri de angajare şi prezentări de companii;
 să le atragă atenţia asupra conţinutului unui anumit anunţ care nu este serios (cum ar fi
cele care conţin promisiuni exagerate şi aluzii transparente la alte activităţi sau
obligaţii);
 la început, lista opţiunilor profesionale ale tinerilor este mai largă; ei trebuie ajutaţi
treptat să-şi contureze interesele cu privire la carieră, prin luarea în considerare a mai
multor criterii, condiţii sau restricţii impuse de realitate şi astfel să se focalizeze pe un
număr mai mic de alternative;
 nu trebuie inoculate, în mintea tinerilor, idei preconcepute şi stereotipuri cu privire la
anumite profesii;
 tinerii trebuie preveniţi că este o realitate a pieţei muncii schimbarea locului de muncă,
concedierea şi şomajul, învăţarea continuă sau reorientarea profesională;
 pentru că unii tineri au tendiţa de a se limita la niveluri destudii mai reduse sau părăsesc
un anumit tip de educaţie înainte de încheierea oficială a duratei acestuia şi fără a se
înscrie la o altă formă de educaţie, ei trebuie avertizaţi asupra faptului că gama ofertei
de locuri de muncă şi salarizarea sunt în legătură directe cu nivelul de studii finalizate;
 este extrem de utilă cultivarea permanentă a încrederii în sine, în forţele proprii, în
capacitatea de a realiza ceva, fără a exagera şi fără a valoriza la modul absolut;
 tinerii trebuie ajutaţi să nu se descurajeze dacă, după ce au mers la mai mulţi angajatori,
şi după luni de căutare, nu şi-au găsit încă un loc de muncă. Căutarea unui loc de muncă
nu poate fi foarte frustrantă, de aceea se recomandă apelarea la ajutorul unor specialişti
în recrutare;
 tinerii nu trebuie împiedicaţi, ci dimpotrivă, să se angajeze pentru o luna sau două pe
peroada verii;
 tinerii trebuie informaţi asupra dreptutilor ce le revin odată angajaţi, salarii, carte de
muncă, concedii de odihnă şi medicale, asigurări, protecţia muncii.

Modele de consiliere

       Considerarea treptată a orientării şcolare şi profesionale ca o chestiune, în esenţă, de

naturaă educativă şi comunicaţională, a dus la schimbarea ansamblului de metode şi tehnici cu
care se operează, ale continutului activitaţii consilierului şi rolului şi pozitiei acestui domeniu în
sistemul formării iniţiale şi continue a tinerilor şi adulţilor.
       Consilierea şi orientarea carierei elevilor se intemeiază pe patru acţiuni fundamentale:
  Cunoaşterea personalităţii elevului;
 Educarea elevului în vederea alegerii carierei;
 Cunoasterea reţelei şcolare şi a lumii profesiunilor;
 Consilierea şi îndrumarea efectivă a elevului.

       Cunoaşterea personaliăţii elevilor presupune o activitate complexă care constă în

culegerea datelor despre elev din diverse medii: familie, şcoală, grup de prieteni.
                   Ele pot fi grupate în doua categorii principale:
       a). Metode şi tehnici de cunoastere a individualitatii elevilor;
       b). Metode de investigare a grupurilor scolare
a).  Metode şi tehnici de cunoaştere a individualităţii elevilor :
       Observţtia: metoda fundamentală de cunoaştere a personalitatii elevilor. Metoda poate fi
folosită, de către toate cadrele didactice, în diversele împrejurări în care elevul îşi manifestă
perticularităţile sale psihice, iar datele obţinute prin intermediul ei pot fi foarte variate.
       Metoda aprecierii sau evaluarii: poate fi aplicată mai ales de către profesorul diriginte,
făcând apel la toţi profesorii clasei respective. El stabileşte anumite criterii de
evaluare (inteligenţă, personalitate, originalitate, creativitate, perseverenţă) şi solicită
profesorii să evalueze elevii sub aceste aspecte.
       Analiza rezultatelor activităţii elevilor: rezultatele activităţii elevului sunt concretizate în
randamentul şcolar şi diversele produse pe care le realizează. Randamentul şcolar este
determinat şi influenţat de o gama largă de factori subiectivi si obiectivi: trăsături de
personalitate (nivelul de dezvoltare intelectuală, aptitudinile, atitudinile, trăsăturile
temperamentale şi volitiv – caracteriale, interesele, motivaţia, starea de sănătate, rezistenţa la
efort), condţiile mediului şcolar şi valoarea personalităţii profesorului, condiţiile mediului
familial.
       Convorbirea: se recomandă utilizarea convorbirii numai după ce avem unele informaţii,
culese prin alte metode, despre persoana cu care vrem să stăm de vorbă. Acest lucru uşurează
organizarea şi desfăşurarea convorbirii. Ea are la bază contactul viu şi permanant cu elevii.
        
       Chestionarul: se obţine o serie de date privind aspiraţiile, preferinţele, interesele, opiniile,
atitudinile, motivaţia şi diversele aspecte structurale ale personalităţii elevului. El constă într-o
suită de intrebări la care trebuie dat un raspuns scris. Întrebările permit răspunsuri mai bogate
în conţinut. Folosirea chestionarului în scoală este indicată numai atunci când profesorul
constată că poate conta pe capacitatea de autoanaliză a elevilor.
       Analiza datelor biografice: se obţin o serie de informaţii privind dezvoltarea fizică şi starea
sănătăţii elevului, evoluţia preocupărilor şi intereselor manifestate de acesta, manifestarea
unor inclinaţii şi aptitudini, atitudinea faţă de cei din jur, manifestările emotive, disciplina în
familie, rezistenţa la oboseală, atitudinea faţă de şcoală şi învăţătură, modul în care lucrează
acasă, reacţiile faţă de diversele forme ale (dez)aprobării.
       Autocaracterizarea: reprezită o modalitate de autoinvestigaţie transversală în structura
psihologică prezentă a individului. Ea constă într-o investigaţie a elevului în structura sa
interioară, cu  incercarea de a emite judecăţi de valoare asupra propriei persoane.
       Metoda testelor: testul reprezina un instrument avantajos pentru o mai bună soluţionare
a diverselor problemelor şcolare.
       El uşureaza selecţia, înlocuind sau completând criteriile tradiţionale. Selecţia, cu scopuri
specifice individualizării educative nu se reduce la nivelul învăţământului primar, ci se continuă
pe parcursul întregii şcolarităţi. La intrarea in liceu şi universităţi pot fi aplicate cu succes testele
de capacitate mintală. Se obţin indicaţii aflate în concordanţa cu aprecierea ulterioară a
profesorilor, dar acestia pot să se pronunţe abia după mai multe luni de contact cu elevii.
b). Metode de investigare a grupurilor şcolare:
       Metoda aprecierii obiective a personalităţii: (Gh. Zapan): se aplică pe o clasă de elevi, pe o
grupă de studenţi sau adulţi, care lucrează împreună, se cunosc între ei şi au condiţii care le dau
posibilitatea să se observe şi să se cunoască din ce în ce mai bine. Valorificarea rezultatelor
obţinute de elevi la diferite probe se face prin clasificarea pe baza performanţelor reale.
       Ghici cine? : constă în adresarea unor întrebări care denumesc anumite trăsături de
personalitate sau fac mici descrieri ale acestora. Elevii trebuie să răspunda prin indicarea
numelui celui care detţne respectivele trăsături: Ghici cine dintre colegii de clasa este ..... ? Ele
pot viza aspecte psihosocialeprecum: capacitatea elevilor de a formula scopuri, desfăşurarea
acţiunii, plăcerea muncii în grup, comunicarea în grup, conducerea grupului, natura relatiilor
interpersonale etc.
       Tehnicile sociometrice: servesc la colectarea datelor empirice. Acesta tehnica constă într-
un anasamblu de întrebari/ itemuri, asemenea unui chestionar, referitoare la anumite criterii
adresate membrilor unui microgrup pentru a-şi exprima preferinţele, respingerile sau
atitudinile de indiferenţă unii faţă de alţii.

Mulţi dintre noi avem cunoştinţe sau prieteni care au renunţat la o anumită facultate şi au
început alta, pe motiv că nu este ceea ce îşi doresc. Acesta este cazul fericit. Cazul nefericit este
atunci când rămâne în acea facultate (la insistenţele părinţilor sau pur şi simplu din comoditate)
şi se pregăteşte pentru o meserie pe care nu o doreşte sau poate chiar o urăşte.
         Fiecare ne alegem viitoarea meserie în funcţie de anumite criterii. Astfel sunt mai multe
tipuri de alegeri:
         - social orientate: prestigiu, succes, poziţie
         - altruiste: sprijinirea familiei, a categoriiilor defavorizate
         - egoiste: confortul personal, câştigul material, muncă uşoară şi fără responsabilităţi
         - frustrante: alegerea unui traseu profesional opus dorinţei celor cu care intrăm în conflict
         - conformiste: acceptarea soluţiei găsite de altcineva şi plierea aspiraţiilor în nacest sens
         - narcisiste: motivate prin plăcerea în sine, riscul pe care îl implică, satisfacţia furnizată.
         Cum în România cele mai multe şcoli nu au consilieri profesionali, consilierea tinerilor cu
privire la carieră revine familiei.
         Ponderea influenţei părinţilor asupra copiilor în alegerea unei cariere este, de multe ori,
decisivă. Modelele comportamentale ce ţin de muncă şi sunt vehiculate în familie ( de apreciere
sau, dimpotrivă, de depreciere a anumitor profesii) vor fi preluate şi de copii, contribuind
treptat la conturarea alegerilor. Din motive lesne de înţeles, mulţi părinţi îşi supraapreciază
copii ( lucru dealtfel bun până la un anumit punct) şi le impun trasee educaţionale şi filiere
profesionale la care aceştia nu aderă cu convingere sau pentru realizarea cărora vor face faţă cu
greu, în mod penibil, cu eşecuri repetate sau rezultate mediocre, fapt ce se va răsfrânge şi
asupra satisfacţiei sau reuşitei lor în muncă.
         Părinţii transferă adesea copiilor nemulţumirile lor profesinale, stereotipurile cu privire la
muncă (grea, bănoasă, sigură, de prestigiu, etc) sau propriile aspiraţii nerealizate, faptul având
efecte nefavorabile în alegerea şi realizarea carierei acestora. Ponderea în care copii ţin seama
de dorinţa părinţilor cu privire la filiera şcolară de urmat şi profesia viitoare scade pe măsură ce
aceştia sunt incluşi în niveluri mai înalte de şcolarizare (liceu, facultate). Toţi cei abia ieşiţi de pe
băncile liceului şi-au pus, la un moment dat întrebări cu privire la care profesie ar fi cea mai
potrivită pentru ei. În general, „criteriile” pe care le au în vedere părinţii în influenţarea alegerii
şcolar-profesionale a copiilor se referă la:
         - siguranţa şi viitorul profesiei pe piaţa forţei de muncă
         - durata studiilor pentru a atinge un astfel de obiectiv (timp în care tânărul este dependent
material de familie)
         - costurile financiare (taxe ale educaţiei)
         - avantajele materiale neaşteptate
         - poziţia socială conferită de profesiei
         - potenţialele riscuri ale muncii
          Categoriile de argumente folosite de familie sunt, cel mai adesea, diferite de cele ale
specialiştilor în consilierea şi orientarea profesională, acestea fiind de natură economică,
afectivă, de conservare a tradiţiilor, de poziţie socială.
         Iată ce sfaturi le dă Mihai Jigău, autorul cărţii „Consilierea Carierei”, părinţilor în vederea
consilierii tinerilor:
         - tânărul trebuie tratat cu seriozitate şi respect, ascultat şi încurajat să-şi asume
responsabilităţi;
         - părinţii trebuie să se asigure că vor să-l sprijine în a lua o decizie bună şi nu să-şi impună
punctul de vedere sau profesia lor ca model, pentru a-şi compensa propriile nereuşite sau
pentru a-şi realiza propriile aspiraţii;
         - să stea de vorbă cu copii pe tema carierei, să le asculte cu răbdare temerile, ezitările,
punctul de vedere;
         - să stea de vorbă cu profesorii;
         - să se informeze, împreună cu copii, despre ofertele de educare/angajare;
         - să le pună la dispoziţie şi să-i încurajeze să citească ziare şi reviste de specialitate pe piaţa
muncii, care conţin anunţuri de angajare şi prezentări de companii;
         - să le atragă atenţia supra conţinutului unui anumit anunţ care nu este serios (cum ar fi
cele care conţin promisiuni exagerate şi aluzii transparente la alte activităţi sau obligaţii);
         - la început, lista opţiunilor profesionale ale tinerilor este mai largă; ei trebuie ajutaţi
treptat să-şi contureze interesele cu privire la carieră, prin luarea în considerare a tot mai multe
criterii, condiţii sau restricţii impuse de ralitate şi astfel, să se focalizeze pe un număr mai mic de
alternative;
         - nu trebuie inoculate, în mintea tinerilor, idei preconcepute şi stereotipuri cu privire la
anumite profesii;
         - tinerii trebuie preveniţi că este o realitate a pieţei muncii schimbarea profesiei, a locului
de muncă, concedierea şi şomajul, învătarea continuă sau reorientarea profesională;
         - pentru că unii tineri au tendinţa de a se limita la niveluri de studii mai reduse sau
părăsesc un anumit tip de educaţie înainte de încheierea oficială a duratei acestuia şi fără a se
înscrie la o altă formă de educaţie, ei trebuie avertizaţi asupra faptului că gama ofertei de locuri
de muncă şi salarizarea sunt în legătură directă cu nivelul de studii finalizate;
         - este extrem de utilă cultivarea permanentă a încrederii în sine, în forţele proprii, în
capacitatea de a realiza ceva, fără a exagera şi fără a valoriza la modul absolut;
         - tinerii trebuie ajutaţi să nu se descurajeze dacă, după ce au mers la mai mulţi angajatori,
şi după luni de cătare, nu şi-au găsit încă un loc de muncă. Cautarea unui loc de muncă poate fi
foarte frustrantă, de aceea se recomandă apelarea la ajutorul unor specialişti în recrutare;
         - tinerii nu trebuie împiedicaţi, ci dimpotrivă, să se angajeze pentru o lună sau două pe
perioada verii;
         - tinerii trebuie informaţi asupra drepturilor ce le revin odată angajaţi, salarii, carte de
muncă, concedii de odihnă şi medicale, asigurări, protecţia muncii.
         În majoritatea siuaţiilor, familia este reperul major în conturarea opţiunilor pentru o
anumită carieră a tinerilor.

1. Influenţa familiei
- statutul părinţilor, credibilitatea necondiţionată cu care sunt investiţi, legăturile afective
intrafamiliale sunt factori esenţiali care determină ca sfaturile acestora să aibă rezonanţă şi
impact în alegerea carierei. Factori pornind de la care influenţa părinţilor pot avea un efect
pozitiv facilitator sau negativ/iluminativ:

 disponibilitatea părinţilor de a acorda suport pe parcursul procesului decizional

 oferirea unui feed-back în legătură cu alternativele de carieră
 acordarea autonomiei în alegerea carierei (atât un factor facilitator dar şi unul
blocant)
 acceptarea opţiunilor tinerilor
 expectanţe realiste legate de carieră, care prin internalizare devin factori
motivatori pentru alegere
  oferirea unor modele pozitive de comportament legate de carieră (activităţi care
să exprime ceva prin ele, performanţe)
- nu în toate cazurile tipurile de influenţă parentală sunt benefice, este vorba de situaţiile
în
care social şi cultural, familiile nu au un nivel corespunzător de aspiraţie şi educaţie sau
înţelegerea relaţiilor sociale sau a muncii nu este corectă şi realistă.

- MM Klein:
 părinţi/tutori care colaborează
 părinţi/tutori care refuză colaborarea
 părinţi/tutori indiferenţi
- părinţii sau tutorii care colaborează consideră că pe primul loc se află interesele
tânărului
căutând să-l înţeleagă şi să-l sprijine. Nu încercarea să-şi supună cu price preţ punctul de
vedere, sunt transparenţi, gata să ofere ajutor, lucru care nu-i împiedică să-şi exprime temerile,
neliniştile în legătură cu posibilităţile de realizare a unor scopuri dar încearcă să găsească soluţii
de rezolvare, sunt deschişi la realizarea alternativelor şi pretind aceeaşi corectitudine din partea
celorlalţi.

- Părinţii care refuză colaborarea, consideră că responsabilitatea trebuie asumată de

mediul
şcolar, iar decizia le aparţine lor şi nu tânărului. Consideră că sarcinile legate de dezvoltarea
vocaţională a copilului îi depăşesc, cred că nu le pot face faţă, consideră că nu au surse
intelectuale şi materiale pentru a şi le asuma. Sunt părinţi care acordă încredere justificat sau
nu tânărului, însă îi lasă libertatea de decizie şi asumarea responsabilităţilor. Sunt părinţi
autoritari, care consideră că decizia trebuie să fie doar a lor, tânărul trebuind să se conformeze.

- Părinţii indiferenţi, sunt relativ nepăsători sau fiind prea copleşiţi de propriile probleme
consideră că cele ale tânărului sunt neimportante şi ca atare nesemnificative.
2. Factori socio-culturali (modele de carieră şi presiunea societăţii)

Modelele de carieră
- în cazul tinerilor şi persoanelor adulte se păstrează amprenta influenţei părinţilor în
alegerea şi dezvoltarea carierei la care se adaugă, însă, categoriile de influenţe exercitate de
grupul de prieteni, de cercul de cunoştinţe din şcoală, activităţile de timp liber sau de la locul de
muncă, comunitatea în ansamblu ei. Normele comunitare acţionează puternic şi în multiple
planuri asupra idealurilor personale şi cu privire la carieră influenţând stilul general de viaţă.

- Impactul modelelor sociale , care de regulă sunt reprezentate de persoane semnificative

din anturaj sau mediul familial sau personaje promovate prin intermediul mass-mediei.

- Influenţă pozitivă prin:

 structurarea maturităţii vocaţionale
  preocupări active faţă de alegerea carierei
 grad ridicat de autonomie şi iniţiativă
 Mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte alternativele vocaţionale
Structura oportunităţilor sau presiunea comunităţii
- oportunităţile se referă la posibilităţile materiale şi financiare precum şi la contextele
informaţionale existente. Pot să favorizeze sau să blocheze. Chiar şi în condiţiile în care
comunitatea oferă multiple oportunităţi de dezvoltare există câţiva factori care limitează
accesul:

 statutul socio-economic, tinerii proveniţi din medii socio-economice defavorizate

tind să aibă trasee educaţionale mai scurte şi aleg profesii care nu necesită
pregătirea îndelungată
 dizabilitatea fizică/psihică, tineri cu dizabilităţi necesită suport pentru facilitarea
accesului la oportunităţile existente, învăţământ la distanţă, normele specifice,
etc.
Diferenţele de gen, limitează accesul la oportunităţi şi prin influenţa pe care o
exercită în cadrul selecţiei unei profesii sau în cadrul selecţiei de personal.

Stereotipuri referitoare la etnie şi rasă

- indivizii sunt influenţaţi de varietate şi multiple aspecte de mediu şi învaţă continuu din
observarea trăsăturilor demografice ale observaţiilor precum şi din evaluarea obstacolelor
întâlnite de alte persoane în alegerea şi dezvoltarea unei cariere, se formează astfel o serie de
convingeri în legătură cu existenţa unor obstacole generale în societate precum şi în legătură cu
maniera de confruntare cu aceste obstacole. Ca şi factori care influenţează stabilirea scopurilor
în carieră şi implicit dezvoltarea carierei, mai multe cercetări menţionează:

 disponibilitatea oportunităţilor ocupaţionale

 posibilitatea evoluţiei rapide în carieră
 anticiparea unor câştiguri înalte
 ocupaţii respectate şi de prestigiu
 gradul de independenţă oferit de carieră
 oportunitatea de a aduce o contribuţie importantă în societate
 evitarea presiunii
 lucrul cu oamenii
 lucrul cu ideile
 prezenţa unui interes intrinsec în legătură cu domeniul
- în legătură cu obstacolele care pot să apară în evoluţia carierei sunt precizate:
 resursele financiare personale
 timpul
 discriminarea
 conflictele familiale
 lipsa de orientare
 lipsa abilităţilor/abilităţi slab dezvoltate
  absenţa motivaţiei
 disponibilităţi ocupaţionale limitate
3. grupuri de prieteni
4. Structura oportunităţilor (educaţionale, ocupaţionale)

         
         Disciplinele şcolare şi profesia
         
         Există o stânsă legătură între disciplinele şcolare şi profesia pe care un tânăr o urmează.
Spre exemplu, dacă un elev are rezultate bune la:
         - limba română/limbi străine, acesta ar putea deveni: profesor de limba română sau de
limbi străine, cercetător în lingvistică, bibliotecar, lucrător în publicitate, învăţător, educator,
ghid, translator, actor, diplomat, jurnalist, critic de artă, corector, editor etc.
         - matematică: profesor de matematică, economist-contabil, informatician-programator,
inginer în diferite domenii, funcţionar bancar, tehnician în construcţii, agent comercial, arhitect,
pilot, statician, astronom.
         - fizică, chimie, bilogie: profesor sau cercetător în unul din aceste domenii, fizician, chimist,
biolog, biochimist, biofizician, tehnician agricol, inginer, farmacist, medic, stomatolog, agronom,
geolog, horticultor, cosmetician.
         - istorie: profesor sau cercetător în acest domeniu, ghid turistic, muzeograf, arheolog,
diplomat, scriitor.

       - informatică: profesor, contabil, informatician-programator, astronom, statician, cartograf,

economist, inginer, lucrător în domeniul finaciar-bancar, specialist în telecomunicaţii, arhitect,
controlor de trafic aerian.
         - educaţie fizică: profesor de sport, antrenor, fizioterapeut, ofiţer în armată, poliţist,
pompier, comentator sportiv, atlet, fotbalist etc.
         Acestă modalitate de punere în relaţie a materiilor şcolare cu ulterioarele dezvoltări
profesionale este posibilă în măsura în care tânărul alege să continue pe domeniul ales. Desigur,
rezultatele bune la aceste domenii nu pot împiedica un elev să aleagă un alt domeniu
profesional. Performanţele şcolare bune la anumite materii duc, cu o posibilitate mai mare,
către anumite profesii şi facilitează realizările în carieră sau, altfel spus, exercitarea unor
profesii presupune anumite aptitudini.

Responsabilităţi ale echipei de orientare profesională:

 negocierea rolului fiecărui partener din cadrul echipei;

  analizarea gradului de succes al procesului de orientare şi sprijin din cadrul şcolii şi
adaptarea acestuia, dacă este nevoie pe parcursul anului;
 stabilirea de legături cu alte organizaţii cheie şi implicarea acestora în cadrul activităţii
grupului, după cum este necesar;
 supervizarea dezvoltării serviciilor de informare privind cariera;
 conceperea unei modalităţi integrate de a oferi sprijin elevilor în cadrul şcolii pentru a-i
ajuta să se pregătească în vederea tranziţiei de la şcoală către un loc de muncă;
 identificarea acelor aspecte ale procesului de orientare profesională şi sprijin pentru
elevi care pot fi îmbunătăţite;
 realizrea unui proces de identificare a nivelului necesar de sprijin şi stabilirea celei mai
bune modalităţi de a răspunde nevoilor identificate;
 supervizarea procesului de orientare profesională şi consiliere privind învăţarea şi
munca;
 stabilirea unor modalităţi de sprijinire a elevilor care lipsesc de la şcoală;
 identificarea nevoilor de formare a profesorilor îndrumători în vederea sprijinirii rolului
acestora privind consilierea în carieră;
 menţinerea legăturii cu planificatorii de curriculum şi personalul educaţional.

Grupul de orientare profesională şi reţeaua de sprijin pot fi alcătuite din acei membrii ai
personalului cu xea mai mare responsbilitatepentru activităţile de sprijinire zilnică şi continuă a
tuturor elevilor din cadrul şcolii. Pentru a lucra în mod eficient, echipa trebuie să se întâlnească
în mod regulat pentru a discuta unele di următoarele aspecte:

o Negocierea nivelului de sprijin necesar pe clase

Membrii grupului de orientare profesională trebuie să decidăcât timp trebuie alocat activităţilor
de sprijinire a elevilor planificate. Aceste activităţi vor cuprinde: consiliere în carieră, lecţie de
orientare profesională, sprijin suplimentar acordat elevilor cu probleme multiple.

o Analizarea gradului de succes al procesului de orientare profesională şi consiliere în

carieră

În timpul primului an de desfăşurare a acestui proces va fi importantă crearea unei relaţii

strânse între toţi membrii echipei de orientare profesională şi dezvoltarea unei conştiinţe a
scopului. Analizele efectuate în mod regulat vor spori încrederea de sine, înţelegerea şi
încrederea în ceilalţi. De asemenea, vor crea oportunitatea unor discuţii despre îmbunătăţirea
structurilor existente între şcoli şi organizaţiile partenere.

o Stabilirea de legături cu alte organizaţii importante şi implicarea acestora în activităţile

echipei, unde este cazul
Este importantă stabilirea unei relaţii strânse cu alte organizaţii care lucrează cu tinerii în afara
şcolii. De asemenea, este esenţială stabilirea unor relaţii cu organizaţii care vor fi capabile să
influenţeze strategia viitoare privind formarea profesională pentru a răspunde nevoilor
generate de schimbarea structurii ocupării forţei de muncă atât la nivel local cât şi naţional.

o Supervizarea procesului de dezvoltare a informării privind cariera, în vederea sprijinirii

elevilor în procesul de luare a deciziilor

În momentul de faţă, serviciile de informare privind cariera din cadrul şcolii sunt limitate. Echipa
de orientare profesională din cadrul şcolilor trebuie să analizeze modalităţi de extindere a
acestor servicii.

o Conceperea unei modalităţi integrate de a oferi sprijin elevilor cu contribuţia altor

organizaţii importante

Dacă doreşte să aibe succes, echipa de orientare profesională trebuie să fie capabilă să
realizeze o verificare a tuturor sistemelor, atât din cadrul şcolii, cât şi din afara ei, care
contribuir la procesul general de orientare profesională şi sprijinire a elevilor. Echipa trebuie să
se asigure că nu există suprapuneri şi că procesul este unul coerent.

o Identificarea acelor aspecte ale procesului de orientare profesională şi sprijinire a

elevilor care pot fi îmbunătăţite

Dacă departamentele şcolare şi organizaţiile externe îşi coordonează eficient activităţile, se vor
descoperi în mod eficient aspectele care trebuiesc îmbunătăţite. De exemplu programul „Junior
Achievement” îi poate ajuta pe elevi să-şi îmbunătăţească abilităţile cheie ceea ce poate facilita
procesele de luare a deciziilor.

o Identificarea nevoilor de formare a cadrelor didactice

Echipa de orientare profesională trebuie să poată stabili programe de formare eficiente pentru
cadrele didactice/profesorii îndrumători pentru a sprijini dezvoltarea procesului de orientare
profesională şi consiliere în carieră. Acest proces include sprijinul şi orientarea acordate de
consilierii personali din cadrul şcolii.

o Menţinerea legăturii cu planificatorii de curriculum şi personalul educaţional

Unul dintre scopurile principale ale echipei de orientare profesională este acela de a sprijini
elevii în dezvoltarea abilităţilor personale ale acestora de auto-management şi învăţare. Trebuie
menţinute legături strânse cu planificatorii de curriculum şi cu personalul educaţional pentru
crearea unei înţelegeri comune a modului în care echipa de orientare profesională poate
contribui la atingerea scopului general de sporire a randamentului şcolar al elevilor.
Comunitatea largă a specialiştilor în orientare profesională vă ajută prin consiliere şi sprijin. De
exemplu, angajatorii oferă oportunităţi de experienţă în muncă pentru a-i ajuta pe tinerii care
cunosc oportunităţile reale să ia contact direct cu munca. Specialiştii în orientare profesională îi
pot ajuta pe elevi să interpreteze experienţa respectivă şi consilierea primită astfel încât să
poată lua o decizie realistă în legătură cu viitorul lor.

Îndeplinirea acestor obiective fundamentale angajează colaborarea profesorilor-consilieri cu

toţi factorii implicaţi în proiectarea, realizarea şi perfecţionarea sistemului şi a procesului de
învaţământ la nivel local şi teritorial.

Pentru trecerea la un nivel modern, descentralizat, de organizare şi funcţionare a sistemului

şcolar, este necesară creşterea autorităţii decizionale a conducerii unităţilor de învăţământ şi,
mai ales a directorului în domeniul financiar , al resurselor umane, curricular şi al dezvoltării
generale a şcolii. Directorul va avea autoritatea şi răaspunderea realizării ăn unitatea pe care o
conduce, a politicii educaţionale naţionale sau locale. Oferta se jutifică şi prin schimbările
survenite în echipele manageriale. Ca obiective propuse avem:

 formarea metodologică în vederea practicării reflexive a profesiunii;

 lărgirea formării, dezvoltarea experienţei personale şi profesionale prin cunoaşterea
unor contexte educaţionale diverse;
 formare şi consiliere în self-management pentru dezvoltarea propriei cariere
profesionale;
 formare pentru munca de echipă şi în managementul proiectelor colective;
 formarea competenţelor de analiză situaţională şi de orientare în diferite medii socio-
culturale, pentru asigurarea unor servicii educaţionale diverse şi de calitate;
 familiarizarea paricipanţilor cu termenii de bază ai managementului educaţional;
 identificarea managementului educaţional ca factor important de schimbare în cadrul
reformei şcolare;
 gestionarea eficientă a resurselor materiale şi umane la nivelul clasei de elevi;
 asimilarea de noi metode în vederea rezolvării conflictelor;
 sensibilizarea cu privire la redefinirea realităţii şcolare din perspectiva managementului
educaţional.

Procesul educaţional este un act de socializare, de culturalizare, de formare şi de dezvoltare a

personalităţii dus la îndeplinire de echipa didactică. Aceste finalităţi se realizează preponderent
la nivelul clasei de elevi, sub îndrumarea dirigintelui, ca mentor şi ca organizator al grupului de
elevi. Aspectul complex al sprijinirii dezvoltării personalităţii, realizat de profesorul-diriginte nu
coincide cu sarcinile profesorului consilier, nici cu cele ale profesorului psihopedagog, agenţi
care intervin complementar în procesul educaţional.
Activitatea educativă depinde în mare măsură de atitudinea educatorilor, de modul în care
aceştia înţeleg să-şi modernizeze demersul, strategiile didactice care permit trecerea de la
designul instrucţional la planul acţional. Metodele interactive sunt instrumente eficiente pe
care profesorii diriginţi şi învăţătorii le pot utiliza pentru a face intervenţia educativă mai
atractivă, pentru a-i ajuta pe elevi să emită judecăţi de valoare pertinente, argumentate, să-şi
dezvolte gândirea critică, să interrelaţioneze, să se dezvolte.

În general, şcolile şi-au manifestat disponibilitatea de a stabili reţele de orientare profesională,

altele au afirmat că lipsa unui specialist în orientarea profesională reprezintă o cauză de
îngrijorare. Şcolile s-ar putea confrunta cu o serie de dificultăţi în eleborarea unui program
eficient de orientare, dacă nu înţeleg conceptele privind orientarea profesională la nivel
teoretic şi modul în care acestea pot fi integrate în mod coraspunzător în curriculum. Totuşi,
intenţia nu este aceea de limita accesul pentru realizarea unui program de orientare
profesională la speciaşti în acest acest domeniu. Scopul şi beneficiile stabilirii unei reţele de
orientare profesională trebuie să se bazeze pe utilizarea cunoştinţelor şi sprijinului „comunităţii
extinse a persoanelor care desfăşoară activitatea de orientare profesional”. Totuşi, este
recomandabil ca această activitate să fie coordonată de un specialist în orientare profesională,
în măsura posibilităţilor. Un număr de şcoli şi-au manifestat preocuparea în legătură cu acest
aspect, iar în urma sesiunii de formare dintre acestea au reuşit să înacdreze un psiholog în
cadrul programelor de formare a personalului pot fi incluse alte sesiuni de formare a cadrelor
didactice privind principiile orientării profesionale.

S-a observat ca nicio şcoală nu dispune de suficiente materiale de orientare profesională. Dacă
s-ar stabili un buget pentru a asigura un set specificat de materiale de orientare profesională,
nivelul cunoştinţelor şi modul de implementare a unui program cuprinzător de orientare
profesională ar putea fi standardizate în toate şcolile. Trebuie organizate o serie de seminarii
destinate specialiştilor în orientarea profesională, profesorilor şi membrilor reţelelor de
orientare profesională din fiecare şcoală în vederea asigurării coerenţei planificării şi
desfăşurării activităţilor de educaţie privind cariera şi orientarea profesională a adolescenţilor în
cadrul cărora se utilizează noile materiale. Acest lucru ar duce la o popularizare a principiului
conform căruia sprijinirea elevilor prin orientare profesională este responsabilitatea unei
comunităţi mai extinse a persoanelor care desfăşoară activitatea de orientare profesională.

Multe şcoli şi-au exprimat preocuparea în legătură cu abilitatea lor de a atrage agenţi economici
în cadrul reţelei de orientare profesională a şcolii. Trebuie consolidate legăturile dintre
parteneriatele stabilite între şcoli şi agenţii economici şi reţelele de orientare profesională.
Coordonatorii regionali deţin un rol important în ceea ce priveşte diseminarea şi cooperarea
dintre aceste două componente ale proiectului. De asemenea, trebuiesc organizate întâlniri
anuale de monotorizare şi evaluare în cadrul şcolilor care îsi manifestă disponibilitatea privind
coordonarea activităţilor desfăşurate în cadrul diverselor componente ale proiectului curent,
stimulînd şcolile şi oferinduţle posibilitatea de a consolida legăturile dintre acestea şi de a le
împărtăşi exemple de bună practică. În cadrul întălnirilor anuale ar putea identificate şcoli unde
există exemple de bună practică ce ar putea fi incluse în sesiunile de formare următoare, pentru
a sublinia modul în care şcolile pot consolida colaborarea cu agenţii economoci în ceea ce
priveşte experienţa în muncă, planificare şi desfăşurarea orientării profesionale.

Activităţile de orientare profesională trebuie strâns corelate cu programele de experienţă în

muncă elaborate. Prin intermediul reţelelor de experienţă în muncă şcolile ar putea atrage
angajatori în cadrul reţelelor de orientare profesională care să-i ajute pe tineri să se
pregătească pentru tranziţia de la şcoală la locul de muncă.

În cadrul tuturor sesiunilor de formare participanţii şi-au manifestat disponibilitatea de a stabili

reţele profesionale în şcolile unde îşi desfăşoară activitatea. Pentru o parte dintre participanţi,
sesiunea de formare a reprezentat o introducere în ceea ce priveşte importanţa orientării
profesionale. Alţii, au urmărit o perfecţionare a activităţilor desfăşurate de ei în momentul
respectiv, astfel încât să poată oferi sprijin corespunzător elevilor.

Participarea psihologilor în calitate de formatori/facilitatori a reprezentat o metodă excelentă

de integrare a activităţilor desfăşurate de aceştia cu echipele din cadrul şcolilor. Psihologii au
avut posibilitatea să-şi consolideze relaţiile cu şcolile, care înregistrau diferenţe semnificative în
funcţie de regiune. De asemenea, aceştia au avut posibilitatea să coordoneze activitatea şcolilor
din zonele unde îşi desfăşoară activitatea şi să dezvolte reţelele extinse pentru a facilita
împărtăşirea exemplelor de bună practică. Totuşi, există un anumit număr de şcoli care nu
beneficiază de acces uşor la serviciile psihologice (nu există un consilier încadrat în şcoală), iar
acest aspect trebuie abordat dacă se doreşte realizarea unei structuri integrate pentru stabi

Tipuri de intervenţii moderne în consiliere

Abordarea metaforică

- metafora= o figură lingvistică de transportare a semnificaţiei, o metonimie de substituire

a
unei semnificaţii cu alta, cu efecte complexe, artistice şi ideaţie, o figură de stil care constă în a
da unui cuvânt o semnificaţie nouă printr-o comparaţie subânţeleasă

- în consiliere şi psihoterapie se impune integrarea metaforei în cadrul limbajului ca orice

mijloc de exprimare a ideilor sau sentimentelor

- fiecare dintre noi folosim metaforele nu doar ca manieră de comunicare dar şi ca

modalitate de cunoaştere şi înţelegere a lumii,
 - o serie de autori consideră că oamenii nu doar vorbesc şi scriu în metafore dar în acelaşi
timp gândesc în metafore. Se precizează că sistemul nostru conceptual, pornind de la care
gândim şi acţionăm, este fundamental metaforic.

- Pe măsură ce clienţii se implică în explorarea carierei apelează adesea la metafore

conceptuale pentru a înţelege mai bine propria carieră. Ei câştigă noi insight-uri cu privire la
evoluţia şi dinamica acesteia şi se creează un limbaj comunicare facilitează relaţie de carieră. Ei
pot vorbi despre carieră ca despre o călătorie, o luptă cu apele învolburate, ascensiunea unui
munte, un labirint, toate aceste forme ale imageriei pot deveni puncte de plecare pentru
explorarea carierei.

- Metafora aleasă îi permite clientului să exprime în exterior preocupările interioare

referitoare la carieră şi să-şi schimbe perspectiva asupra problemei. Odată ce imageria este
creată, clientul şi consilierul lucrează împreună pentru a explora aspecte variate ale metaforei.

- Metaforele pot constitui şi un mijloc de comunicare facilitând conectarea afectivă,

captarea atenţiei clientului şi angajarea lui afectivă în relaţia de consiliere.

- Metafora poate fi folosită ca instrument de explorare indirectă a experienţelor trăite de

subiect, a celor prezente şi a celor trecute sau proiectate în viitor conectate direct sau indirect
cu cariera, în timpul experienţelor metaforice personale nu numai că află ceva nou de ele însele
ci chiar găsind soluţii problemelor şi confruntându-se cu dificultăţile într-o manieră securizantă
şi indirectă îşi construiesc strategii viitoare de rezolvare a problemelor.

- Tehnicile metaforice sunt nu numai căi de descoperire ale unor aspecte ascunse ale
personalităţii, dar şi modalităţi de activare a resurselor psihice

- Prin înlăturarea rezistenţelor lucrul cu metafora oferă spaţiul de a se manifesta aşa cum
doreşte, de a exprima ceea ce doreşte, fie că este vorba de un conţinut conştient sau
inconştient

- Responsabilitatea consilierului de a crea o situaţie adecvată integrării de către

individ a experienţei trăite şi de a oferi soluţii conştientizate, un context cât mai apropiat de
realitate astfel încât să se poată realiza concentrarea ei cu situaţia prezentă a clientului şi
aplicarea ei în practică

- Descoperirea şi conştientizarea unor aspecte esenţiale ale problematicii clientului

(formularea de probleme) sugerarea unor soluţii posibile de rezolvare ale clientului, stabilirea
unor scopuri şi direcţii de acţiune pentru client, reducerea rezistenţelor clientului, stabilirea
unor modele indirecte de comunicare, reconstrucţia şi întărirea ego-ului clientului,
implantarea în psihicul clientului că are resurse nebănuite (latente) pentru a face faţă
problemelor
 - Afirmaţii cu caracter metaforic, povestiri cu caracter metaforic, scenarii cu caracter
metaforic, scenarii metaforice, producţii imaginative metaforice, acţiuni sau ritualuri metaforice

- Metaforele arhetipale= au fost identificate de 2 cercetători INKSON şi AMUNDSON,

pornind de la teoria lui Jung identifică 10 metafore arhetipale, funcţia lor de simbol fiind
reliefată prin potenţialul de a exprima mult mai mult din înţelepciunea existentă referitoare la
domeniul carierei.

 cariera din perspectiva metaforei călătoriri= aici esenţială este ideea de mişcare
 cariera ca moştenire transmisă din generaţie în generaţie= carierele sunt
transmise între intergeneraţii sau transgeneraţii sub forma unor elemente
(moştenire genetică, clasa socială, oportunităţile educaţionale, mesaje şi
explicaţii)
 cariera din perspectiva metaforei compatibilităţii = ridică probleme legale de
evaluare, de măsurare şi cuantificare, de schimbare personală şi ocupaţională
 metafora anotimpurilor
 cariera ca experienţă de cunoaştere sau de dezvoltare= scopul implicit sau
explicit în dezvoltarea carierei se referă la creşterea constantă a individului şi la
exprimarea potenţialului său deplin
 metafora implicării creative= în prezent carierele sunt construcţii flexibile
improvizate în mişcare
 cariera ca reţea de relaţie sau conexiuni= interacţiunea permanentă care există
între carierele individuale este susţinută de interacţiunile sociale
 cariera ca resursă în dezvoltarea societăţii= carierele se combină între ele pentru
a crea bunuri şi servicii pentru societate
 cariera ca poveste de viaţă= o carieră poate fi considerată ca o reprezentare a
vieţii unei persoane, constant prezentată prin poveşti realizate de instituţii
educaţionale sau grupuri profesionale angajaţi sau angajaţi sau de către
protagonist.
 cariera ca vestigiu cultural= impactul culturii asupra dezvoltării carierelor
 cariera ca teatru = accentul se pune pe cariera ca rol
Abordările narative în consilierea carierei

- teoriile narative accentuează rolul esenţial pe care povestitul ca formă fundamentală de

comunicare umană, îl poate avea în viaţa noastră în general şi în abordarea carierei în
special, întrucât adesea gândim şi vorbim sub formă de povestire şi dăm sens vieţii
noastre prin intermediul povestirilor;
- povestea vieţii= relatare pe care o persoană decide să o facă despre viaţa pe care a trăit-
o narată cât mai complet şi mai sincer posibil atât cât îşi aminteşte şi în funcţie de ceea
ce vrea ca alţii să afle, uneori ca un rezultat al unui interviu dirijat de altcineva; esenţa a
ceea ce i s-a întâmplat unei persoane; poate acoperi persoana de la naştere până la
momentul prezentarea unor aspecte care nu s-au desfăşurat în prezenţa acesteia şi care
scapă cunoaşterii sale; relatarea asupra evenimentelor importante, experienţelor trăite
avute de-a lungul vieţii;
 - forme ale povestirii vieţii:
 concretă
 metaforică
 poetică
 orice altă formă

Mijloace de realizare a obiectivelor ariei curriculare consiliere şi orientare

Mijloacele cunoscute utilizate până de curând în şcolaă în favoarea orientării şcolare şi

profesionale nu sunt nicidecum primate, dacă acestea sunt supuse unui inevitabil proces de
adaptare, adecvare la realitatea zilelor noastre, modernizate, actualizate şi integrate în noile
conţinuturi ale învăţământului conturate de cuurriculumul naţional. În mod special ne referim
la:

 exerciţiile de autocunoaştere şi inter-evaluare desfăşurate în clasă;

 vizitele în alte şcoli, în universităţi, întreprinderi şi instituţii în scop de cunoaştere,
informare, orientare;
 discutarea preocupărilor de timp liber, a hobby-urilor, pasiunilor personale;
 prezentarea profesiilor părinţilor;
 invitarea în şcolaă a unor personalităţi, oameni de diferite profesii şi prezentarea muncii
lor;
 analiza diferitelor lucrări (autobiografii, jurnale), cărţi, articole, emisiuni de radio şi
televiziuni, filme documentare, ziare specializate în reportaje economice şi despre
muncă, a ziarelor de reclamă şi a rubricilor de anunţuri, etc.;
încurajarea participării elevilor la cercurile de specialitate organizate în şcoală şi/sau în
afara ei;
 invitarea de directori de şcoli profesionale, de licee, rectori din instituţiile de învăţământ
superior;
 întâlniri cu foşti elevi ai şcolii care au în prezent realizări profesionale remarcabile;
 simularea în clasă a diferitelor contexte de viaţă şi profesionale;
 organizarea de întâlniri comune elevi, părinţi, profesori pe diferite teme.

ISAACSON sugerează că există şase etape de consiliere a carierei:

1. stabilirea relaţiei de consiliere;

2. susţinerea clienţilor să facă faţă schimbării;
3. susţinerea clienţilor să se implice în activităţi de autoevaluare;
4. susţinerea clienţilor să dobândească mai multe informaţii despre lumea muncii;
 5. susţinerea clienţilor să-şi extindă alegerile refertoare la carieră;
6. susţinerea clienţilor în realizarea şi structurarea planurilor de carieră.

GYSBERS propune patru etape în consilierea carierei:

1. etapă de început – se stabileşte relaţia de consiliere;

2. etapă de strângere de informaţii – consilierul şi clientul colaborează pentru a aduna cât
mai multe date despre situaţia carierei clientului;
3. etapă de lucru – consilierul şi clientul folosesc informaţii strânse ân etapa a doua pentru
a stabili scopurile şi a dezvolta planurile în vederea dezvoltării carierei;
4. etapă finală – consilierul şi clientul ăncheie consilierea carierei.

SPOKANE a evidenţiat trei etape sedvenţiale:

1. etapa de început în cadrul căreia consilierea carierei facilitează:

 realizarea unei structuri a procesului de consiliere; crearea de oportunităţi
pentru conştientizarea aspiraţiilor referitoare la carieră;
 crearea de oportunităţi pentru descoperirea/identificarea conflictului de
aspiraţii.
2. etapa de activare:
 consilierea oferă suport clienţilor pe măsură ce aceştia procesează datele
rezultate în urma autoevaluării, testează ipoteze referitoare la aspiraţiile privind
cariera bazată pe noile date achiziţionate şi încep să se implice în realizarea
uneia dintre opţiunile formulate.
3. etapa de completare:
 Consilierea ajută clientul să implementeze alegerea făcută şi susţin implicarea
activă a clientului în realizarea ei, în egală măsură concentrându-se pe finalizarea
procesului de consiliere.

Ce trebuie să ştie şi să facă elevii la sfârşitul etapelor de parcurgere a ariei curriculare consiliere
şi orientare?

 să-şi dezvolte şi să-şi interiorizaze deprinderile de (auto)cunoaştere a caracteristicilor şi

abilităţilor personale (la sine şi la alţii);
 să probeze înţelegerea relaţiei dintre calităţile şi aptitudinile personale şi diferite
domenii ale muncii;
 să fie capabili să se descrie în termeni pozitivi (calităţi, deprinderi, aptitudini existente şi
exersate) şi să-şi poată recunoaşte anumite puncte slabe, nedezvoltate sau neexersate
încă;
 să ştie în ce constă starea de sănătate fizică, psihică, emoţională şi cum să o păstreze
astfel;
  să fie capabili să-şi asume responsabilităţi, sarcini, obligaţii, îndatoriri faţă de sine,
familie, şcoală, comunitate;
 să potă să demareze, să menţină şi să dezvolte relaţii de comunicare, sprijin reciproc,
cooperare cu familia sa, colegii, alte persoane;
 să fie capabili să identifice situaţiile problematice ivite, să le găsească soluţii şi să se
implice în rezolvarea lor;
 să demonstreze capacitatea de a asculta pe alţii, de a înţelege mesajele lor şi a le
exprima pe ale sale;
 să fie capabili să aleagă acele module opţionale de educaţie şi formare profesională
care-i sunt potrivite sau corespund intereselor sale;
 să poată exemplifica şi demonstra prin exemple personale în ce constă rolul de elev;
 să fie capabili să-şi asume pe deplin rolul de elev;
 să-şi contureze o imagine de clară cu privire la propria carieră (formare iniţială,
perfecţionare, promovare, modificarea rolurilor sociale);
 să poată explica şi exemplifica legătura între învăţarea diferitelor discipline din şcoală şi
diferte profesii, precum şi exercitarea cu succes a acestora;
 să cunoască elementele de bază ale mediului socio-cultural şi economic în care trăieşte
(ţară, localitate, sistem economic, bani, salariu, taxe, limbă, conaţionali de peste graniţă,
religie, unele aspecte legale cu privire la drepturile şi obligaţiile cetăţenilor, ale celor
care muncesc, etc.);
 să ştie să descrie diferite alte roluri pe care le vor avea ca: elevi, studenţi, absolvenţi,
membri ai familiei, părinţi, angajaţi, membri în diferite grupuri (sportive, politice,
profesionale, ale comunităţii), ca pensionari, etc.;
 să poată exemplifica/demonstra coştientizarea diferitelor stereotipuri cu privire la
muncă: bănoasă, curată, de prestigiu, etc.;
 să se poată imagina, sub aspectele sale principale, în viitorul rol profesional spre care
tinde ( loc de muncă, şefi, colegi, salariu, program, sancţiuni, familia proprie, timp liber,
boli profesionale, obligaţii profesionale şi sociale, accidente, dezavantaje, şomaj, etc.);
 să poată anticipa, în linii mari, ce se va întâmpla cu sine, cu colegii cu profesiile, cu
familia sa, cu ţara/localitatea sa, etc. peste 10, 20 ani.

Modul de integrare socio-profesională, planificarea carierei:

 să poată descrie, în elementele lor esenţiale, activităţile profesionale ale fiecărui

membru al familiei sale;
 să poată enumera ce „primeşte” şi ce „oferă” fiecare angajat la locul său de muncă;
 să cunoască şi să demonstreze – în cadrul diferitelor situaţii de simulare –că poate pune
în practică tehnicille de căutare a unui loc de muncă;
  să cunoacsă şi să exemplifice responsabilităţile şi drepturile pe care le va avea ca
angajat;
 so poată enumera şi exemplifica sursele posibile de satisfacţie ale diferitelor persoane
de diferit profesii în şcoală, familie, la locul de muncă, în timpul liber;
 să poată descrie şi exemplifica prin propria persoană valorile, atitudinile, motivaţiile,
priorităţile care duc la anumite alegeri/decizii cu privire la carieră;
 să demonstreze că înţeleg cum deciziile altora le influenţează cariera, precum şi ale sale
viaţa altora;
 să potă identifica în propria-i viaţă decizii ale altora şi ale ale sale care au efecte
prezente asupra sa sau le vor influenţa pe cele viitoare ale sale;
 să poată exemplifica, pentru diferite situaţii de viaţă, ce decizii alternative ar putea
avea;
 să poată demonstra că poate anticipa efectele deciziilor sale;
 să ştie de unde şi cum aă obţină informaţiile necesare luării deciziilor importante pentru
viaţa sa;
 să fie capabili să se autoevalueze sub diferite aspecte, în mod realist, să-şi recunoască şi
îndrepte puntele slabe şi să le pună în valoare pe cele forte;
 să poată să-şi formuleze câteva obiective de termen scurt, mediu şi lung şi să anticipeze
paşii pentru a le îndeplini.

Iată şi o listă orientativă de indicatori de evaluare care pot fi utilizaţi în conturarea unei
aprecieri cu privire la eficienţa activităţii de consiliere şi orientare ; aceştia, şi desigur şi alţii
consideraţi adecvaţi, pot fi incluşi într-un instrument cu 1-3 sau 1-5 trepte de apreciere:

12345

 sporirea motivaţiei, a efortului şi a perseverenţei în munca;

 sporirea numărului comportamentelor sistematice şi planificate;
 utilizarea spontană a tuturor surselor de informaţii;
 plăcerea lucrului individual şi în grup;
 creşterea nevoii de competiţie;
 creşterea sensibilităţii la relaţii interpersonale noi;
 creşterea numărului de întrebări puse şi a intervenţiilor personale în discuţii;
 sporirea încrederii în sine;
 creşterea toleranţei şi înţelegerii;
 scăderea numărului de apelări la competenţe externe;
 creşterea exactităţii autoevaluării;
 apariţia frecventă a nevoii de experimentare şi verificare personală;
 sporirea numărului de probleme descoperite şi rezolvarea lor;
  creşterea ca durată, precizie şi sistematizare a comportamentelor de observare;
 utilizarea eficientă şi productivă a instrumentelor şi aparatelor care facilitează învăţarea
şi rezolvarea problemelor;
 sporirea numărului de situaţii în care are opinii personale (pe care le susţine
argumentat) şi informaţii solide;
 sporirea numărului comportamentelor sistematice în procesul de „fixare” a informaţiilor
( notiţe, fişe diagrame, scheme, etc.);
 conturarea unui stil personal de muncă şi învăţare;
 sporirea responsabilităţii şi asumarea spontană de sarcini.

Autocunoaşterea are o importanţă particulară în consiliere şi orientare. Procesul respectiv

este chiar mai semnificativ decât luarea la cunoştinţă a rezultatelor evaluării psiho-diagnostice
sau aprecierilor externe, pentru că autocunoaşterea înseamnă confruntarea impresiilor despre
sine cu cele ale altora şi extragerea unei concluzii realiste, punerea în balanţă a realizărilor
personale, potenţialităţilor, calităţilor şi trăsăturilor individuale etc., de care individul este
conştient că le are şi le poate pune în valoare. Cunoaşterea de sine, ca act de reflectare a
personalităţii complexe a unui individ în propria-i conştiinţă, presupune şi o bună capacitate de
autoanaliză , realism, intuiţie, lucidiate, interiorizarea şi utilizarea corectă pentru sine a
criteriilor de evaluare, responsabilitate. Pentru ca autocunoaşterea să fie obiectivă, individul
trebuie să aibă maturitatea psihologică să o facă, să cunoască şi să interpreteze corect reperele
sau indicatorii definitorii ai personalităţii, metodele şi tehnicile individuale de evaluare,
mecanismele de compensare şi auto – stimulare ale unor trăsături insuficient dezvoltate, etc.

Autocunoaşterea reprezintă un produs al maturizării şi diversificării experienţelor sinelui în

contact cu lumea şi un proces discontinuu de acumulări, restructurăro, adaptări reciproce ale
individului la realitatea socială. Nicicând pe deplin împlinită, autocunoaşterea se configurează
prin proiecţii succesive ale individului în spaţiul său de exprimare, ca reflectare şi autoreflecate
ideatică/acţională.

Autocunoaşterea se învaţă şi şcoala este principalul loc de realizare a acestui proces, alături de
familie, cerc de prieteni, etc. în sfera mesajelor de confirmare (sau nu) a capacităţilor şi
trăsăturilor proprii, orice persoană include şi propriile constatări, ca urmare a activităţii sale
încununate de succes sau eşec. Desigur că procesul auto-cunoaşterii are dinamica sa marcată
de subiectivism, reevaluări, corecţii, confirmări, re-ierarhizări valorice şi se poate concretiza în
suport psihologic pentru acţiunea de concretizare a unor proiecte cu privire la carieră sau pot
rămâne la un simplu act de introspecţie pasivă. Rămâne în grija consilierului să dezvolte şi să
completeze tabloul prin activităţi personalizate cu elevii/părinţii/profesorii.

Alţi paşi în procesul de orientare a carierei:

 1. stabilirea relaţiei de consiliere şi identificare a problemelor şi a scopurilor;
2. testarea şi evaluarea vocaţională;
3. integrare;
4. cercetarea carierei;
5. continuarea activă a procesului;
6. luarea deciziei.

Consilierea carierei în secolul XXI

Deşi în S.U.A. consilierea carierei este foarte avansată se poate observa şi în Europa progrese
mai mari. Atân în S.U.A., cât şi în Europa consilierea carierei a evoluat atât ca domeniu/formă
de specializare în consiliere dar şi ca parte esenţială a practicii generale în consiliere. Ca atare,
consilierea cariereipoate fi integrată în clasificarea categoriilor generale de consiliere, datorită
suprapunerii abilităţilor necesare pentru consilierea generală şi consilierea de carieră. Deseori,
consilierea carieri acoperă consilierea psihologică şi poate merge dincolo de aceasta pentru a
explora şi detalia rolul clientului în principalele aspecte ale vieţii ca şi în lumea muncii.

Orienarea carierei constă în acele activităţi şi programe prin care indivizii sunt ajutaţi în
asimilarea şi înţelegerea cunoştinţelor, a experienţei în corelaţie cu:

 autoînţelegerea – care include cunoaşterea propriei personalităţi şi raportarea acesteia

la personalităţile altora;
 înţelegerea mecanismelor de funcţionarea societăţii şi deci a acelor factori care
contribuie la schimbarea continuă a acesteia, incluzând aici şi atitudinea faţă de muncă;
 conştientizarea rolului pe care îl pote juca timpul liber în viaţa personală;
 înţelegerea necesităţii existenţei unei mulţimi de factori cu rol activ în planificarea
carierei;
 înţelegerea necesităţii informaţiilor şi a abiltăţilor în obţinerea succesului şi a satisfacţiei
în muncă, dar şi activităţile desfăşurate în timpul liber;
 învăţarea procesului de luare a deciziilor în alegerea şi dezvoltarea carierei.
 CONSILIERUL ŞCOLAR – ROL ÎN ORIENTAREA

ADOLESCENŢILOR ÎN CARIERĂ

Consilierul şcolar român este un cadru didactic (profesor-consilier), care a absolvit studii
universitare de Pedagogie, Psihologie, Sociologie care îmbină activităţile de de asistenţă
psihopedagogică cu un sfert de normă de predare şi care işi poate desfăşura activitatea în
centrele de asistenţă psihopedagogică judeţene, în cabinetele interşcolare de orientare a
carierei, în cabinetele şcolare de consiliere.

Consilierul carierei este deci persoana care, în virtutea pregătirii sale de specialitate, oferă
ajutor, informează şi orientează pe cei interesaţi de domeniul educaţiei/formării iniţiale şi
continue, alegerii carierei, integrării socio-profesionale, etc., în scopul obţinerii unei maxime
compatibilizări între interesele, valorile, aptitudinile şi aspiraţiile personale

În activităţile curente ale consilierului şcolar sunt incluse aspecte ale informării de specialitate
(în domeniile teoriei educaţiei, curriculum, didactică, psihologie şi metode de cunoaştere
psihologică a elevilor, managementul şi sociologia educaţiei), consultare şi examinare de
specialitate, perfecţionare, cercetare pedagogică, orientare şcolară şi profesională cu implicarea
factorilor responsabili – şcoala, familia, comunitatea.

Activităţile consilierului şcolar vizează în special sprijinirea procesului de adaptare şi integrare a

elevilor în comunitatea şcolară şi locală, proiectarea pedagogică adecvată a activităţii didactice
şi educative, dar şi elaborarea de programe de formare diferenţială.

 consultare de specialitate necesară pentru cunoaşterea elevului si pentru proiectarea

pedagogică a activităţii didactice şi educative ( caietul dirigintelui, fişa şcolară, proiectare
pedagogică);
 examinare de specialitate prin diferite metode de cunoaştere a elevului, în general prin
aplicarea unor teste în mod special ( bateria de teste, cunoaşterea elevului);
 orientare şcolară, profesională şi socială cu scop de investigare, informare, formare-
dezvoltare, integrare cu implicarea tuturor facrorilor responsabili ( şcolă, familie,
colectiv didacti, elev, comunitate educativă locală – orientarea şcolară şi profesională);
  cercetare pedagogică orientată mai ales în domeniul didacticii generale şi aplicate –
cercetarea pedagogică.

Rolul consilierului şcolar corespunde statutului său de cadru didactic (profesor- consilier) care
îmbină activitatea de asistenţă psihopedagogică a principalilor „actori ai educaţiei” (profesori,
elevi, părinţi) cu norma de predare- învăţare-evaluare în specialitate, realizată de regulă, în
învăţământul liceal şi/sau la cursurile de perfecţionare ale educatoarelor şi învăţătorilor,
organizate prin liceele pedagogice.

Activitatea de bază a consilierului şcolar (profesorului-consilier), definită ca activitate

complexă de asistenţă psihopedagogică şi socială a cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor
include un ansamblu de acţiuni specifice ( asistenţă psihopedagogică a elevilor, părinţilor şi a
cadrelor didactice deopotrivă)

Problema consilierii şcolare este una considerată de importanţă majoră în ţările dezvoltate
preocupate de dezvoltarea tinerei generaţii.

Orientarea şcolară şi profesională reprezintă ansamblul acţiunilor opţionale şi consultative

realizate prin modalităţi pedagogice, generale şi speciale, subordonate, din punct de vedere al
conţinutului dimensiunii tehnologice/aplicative a educaţiei, iar prin perspectiva metodologică
activităţii de asistenţă psihopedagogică şi socială a cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor,
proiectată la nivelul sistemului de învăţământ, în vederea unor opţiuni corecte şcolare şi
profesionale.

Pe lângă rolurile generale ale unui consilier (consiliere individuală, consiliere de grup, training,
consultanţă şi dezvoltare organizaţională), consilierul şcolar mai este pregătit să desfăşoare
activităţi de evaluare, asistenţă în carieră, plasament, prevenire a problemelor de dezvoltare.
Pe lîngă rolul de de specialist în orientarea şcolară şi profesională, consilierul şcolar este chemat
să acţioneze şi pentru reorientarea şcolară şi/sau profesională a elevilor de liceu, dar şi a
studenţilor, deşi acesta este un domeniu la care, în România nu se face apel decât în mod
sporadic şi nesistematic.

Consilierii de carieră sunt sunt specialişti în consilier/psihologi cu formări specializate pentru

intervenţia în dezvoltarea carierei; ei prezintă competenţe cerute de domeniul carierei; (teorii
ale carierei, tehnici de consiliere a carierei, informaţii privind resursele ocupaţionale, evaluarea
carierei şi aspecte etice legate de servicii în domeniul carierei).

Procesul de stabilire a reţelelor de orientare profesională

 ACTIVITATE
RESPONSABILITATE

Identificarea echipei de
orientare profesională în cadrul Directorul
şcolii Consilierul şcolar

Profesorul îndrumător

Informarea personalului din

şcoli Echipa de orientare
profesională din cadrul şcolii

Identificarea reţelei (negociaţi

acordul de parteneriat) ex:
Angajatori
Părinţi Echipa de orientare
Organizaţii de protecţie profesională din cadrul şcolii
socială
Camera de comerţ

Organizaţi întâlniri cu Trebuie să existe

toţi partenerii pentru a reprezentanţi ai tuturor
concepe şi planifica partenerilor
programe de orientare Trebuie să se semneze
profesională acordurile de parteneriat

Elaboraţi programul Coordonatorul din cadrul

şcolii

Şedinţe regulate de
analiză Toţi partenerii
Adesea, consilierea carierei este văzută ca un proces macanicist cu o secvenţă de intervenţii
care cuprind următorii paşi:
Evaluaţi întâlnirea
 clientul se prezintă la consiliere; din această perspectivă consilierul este cel care
Planificare viitoare
controlează procesul, fiind directiv şi autoritar, iar clienţii apar
Toţica fiind destinatari pasivi
partenerii

ai rezultatelor baterii predeterminate de teste;

 consilierul adună informaţii despre clienţi şi administrează o baterie de teste; datorită
faptului că de mai multe ori consilierii aplică aceiaşi baterie de teste indiferent de
contextul de viaţă şi de mediul din care provine clientul, consilierea carieri apare ca fiind
 ceva care se aplică clientului, decât ceva în care consilierul şi clientul participă în
colaborare;
 consilierul interpretează testele şi identifică împreună cu clientul câteva opţiuni
ocupaţionale potrivite pentru client.

Responsabilitatea consilierului este de a crea o situaţie adecvată integrării de către individ a

experienţei trăite şi de a oferi soluţii conştientizate, un context cât mai apropiat de realitate
astfel încât să se poată realiza concentrarea ei cu situaţia prezentă a clientului şi apicarea ei în
practică.

Din ce în ce mai mult consilierii de carieră se centrează pe strategii generale de consiliere în

abordarea problemelor legate de carieră, pornind de la ideea că există o interrelaţionare şi o
interdependenţă permanentă între activitatea de muncă şi sănătatea mentală; dată fiind
această relaţie este ineficient să existe o distincţie artificială între consilierea carierei şi cea
psihologică privită ca entităţi separate de vreme ce în realitate există puţine aspecte mai
personale decît alegerea carierei.

Consilierul – ca persoană şi profesionist – exprimă două entităţi care se împletesc şi nu pot fi

separate în realitate. Succesul în activitatea de consiliere depinde de următoarele aspecte:

 consilierul este interesat de cum apare lumea din punctul de vedere al clientului;
 consilierul are opinii pozitive despre oameni; îi consideră demni de încredere, capabili şi
prietenoşi;
 conilierul are o imagine de sine pozitivă şi în încreder în propriile abilităţi;
 intervenţia în calitate de consilier se bazează pe valori personale.

Consilierul poate fi util clientului în probleme precum alegerea sau găsirea unui loc de muncă
sau adaptarea la cerinţele postului sau climatului din organizaţia din care face parte. El poate
ajuta clienţii să ajungă la o mai bună înţelegere a propriei persoane şi a pieţei muncii, să
coreleze propriile interese şi talente cu solicitările asociate diferitelor oportunităţi ocupaţionale.
Consilierea devine o componentă semnificatică a serviciilor furnizateîn domeniul muncii şi al
relaţiilor de muncă, precum şi o condiţie pentru o plasare adecvată.

Kidd (1996) propune un model flexibil al procesului de consiliere în carieră care presupune
parcurgerea mai multor stadii în cadrul evoluţiei relaţiei dintre consilier şi subiect.

Primul stadiu presupune stabilirea unei „alianţe” de lucru între cele două părţi implicate. Chiar
de la începutul procesului de consiliere subiectul trebuie motivat să adopte o atitudine
participativă, de colaborare activă cu consilierul. Subiectul trebuie ajutat să-şi reprezinte
procesul de consiliere cât mai realist, fără a considera consilierul un expert, ci ca pe mai
degrabă un facilitator în identificarea traseului educaţional şi profesional cel mai potrivit. În
această fază consilierul identifică trebuinţele de consiliere ale subiectului analizând nivelul
educaţional şi profesional deja atins (cunoştinţe şi deprinderi deja dobândite, experienţa
acumulată, puncte tari şi puncte slabe) şi măsura în care subiectul şi-a formulat deja opţiunile şi
a luat unele decizii profesionale. De comun acord cu subiectul, se stabilesc obiectivele, care
trebuie să fie căt mai clare şi tangibile, se precizează etapele ce trebuie parcurse şi sarcinile ce
revin fiecăreia dintre părţile implicate, precum şi rezultatele aşteptate.

Al doilea stadiu implică evaluarea unor atribute personale relevante pentru cariera şi
familiarizarea subiectului cu unele modalităţi eficiente de autoexplorare a potenţialului de
dezvoltare profesională. În cadrul acestei etape, consilierul face apel la o serie de instrumente
ştiinţifice de evaluare, de la interviuri structurate la teste psihometrice. Se evaluează interesele
profesionale, aptitudinile şi trăsăturile de personalitate, aspiraţiile şi valorile personale şi se
discută asupra importanţei acestor factori în alegerea traseului educaţional şi profesional.

A treia etapă în procesul de consiliere privind cariera constă în explorarea unor noi perspective
asupra problemelor identificate. În cadrul acestei etape rolul consilierului este acela de a-l ajuta
pe subiect să realizeze o evaluare realistă a aspiraţiilor sale şi examinarea discrepanţei dintre
convingerile şi acţiunile sale.

Ultima etapă constă în stabilirea unei strategii de lucru şi a planului de impementare a acesteia.
Se stabilesc scopurile ce trebuie atinse, care trebuie să se caracterizeze prin claritate,
specificitate, realism şi măsurabilitate, ca şi paşii ce trebuie urmăriţi pentru implementarea
planului. Este important ca subiectul să aibă capacitatea de a acţiona pe cont propriu pentru un
management eficient al carierei sale.

Etapele identificate de Kidd se pot subsuma celor trei etape descrise de Costin (1998) pentru un
proces de consiliere pentru carieră şi anume: etapa exploratorie, etapa decizională şi etapa
acţională.

Etapa exploratorie constă în identificarea trebuinţelor subiectului, a obiectivului urmărit,

precum şi a stadiului în care se află realizarea traseului educaţional sau profesional. Această
etapă presupune şi evaluarea capacităţilor personale ale individului prin explorarea
aptitudinilor, intereselor sale profesionale.

A doua etapă are în vedere generarea de alternative de soluţionare a problemelor cu care se

confruntă subiectul. Etapa decizională presupune atât evaluarea costurilor şi beneficiilor
fiecărei alternative identificate, cât şi a impactului acestora asupra modului de viaţă al
individului. Decizia aparţine subiectului, rolul consilierului fiind acela de a spori eficienţa
persoanei în alegerea opţiunii.
Etapa acţională constă în stabilirea unei stategii de acţiune, conformă cu decizia luată, care să-i
permită subiectului atingerea obiectivelor propuse. Se analizează periodic progresele realizate
în impementarea planului de acţiune luându-se în considerare constângerile personale şi
conjucturale. Această etapă asigură viabilitate deciziei luate şi în acelaşi timp se constituie într-o
măsură a profesionalismului consilierului.

BIBLIOGRAFIE:

     

Jigau, Mihai (2002), Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucuresti

Neuman Helen, Arta de a găsi o slujbă bună, Editura Businnes TECH International Press, SRL,
Bucureşti, 1994

Lemeni, G., Miclea, M. – consiliere şi orientare, ghid de educaţie pentru carieră, Editura
ASCR, Cluj Napoca 2005

Tomşa, Gh. – Orientarea şi dezvoltarea carierei la elevi, Casa de editură şi presă Viaţa
Românească, bucureşti 1999