Finalităţile

educaţiei
 Definirea conceptului de
finalitate educaţională
• Finalitatile circumscriu modelul de
personalitate pe care educaţia
urmează să-l formeze.
• Formularea lor poate fi
preponderent socială sau psihologică,
in funcţie de accentul ce se pune pe
unii sau alţii dintre factorii implicaţi
în această operaţie.
 ...
• Finalităţile educaţiei sunt previziuni cu
privire la modul de realizare a educaţiei,
într-un anumit interval de timp .
• Ele se constituie într-un sistem cu o
funcţionalitate internă bine conturată, având
rol director şi reglator pentru acţiunea
educaţională.
• Oferă posibilitatea abordării curriculare a
sistemului şi procesului de învăţământ.
 ...
Finalităţile educaţiei sunt orientări valorice
asumate la nivel de politică a educaţiei, în
vederea realizării activităţii de formare-
dezvoltare a personalităţii;
După Sorin Cristea sunt:
• Finalităţi macrostructurale :idealul şi
scopurile;
• Finalităţi microstructurale: obiective
generale, specifice şi operaţionale;
 Structura finalităţilor educaţiei
(Ioan Nicola-modelul tradiţional)
Concepţia Concepţia Concepţia
despre cunoaştere despre om despre societate

Idealul educaţional

Scopurile educaţiei

Obiectivele
educaţionale
 MODELUL GLOBAL AL FINALITĂŢILOR EDUCAŢIEI ( S. CRISTEA)

I.Nivelul finalităţilor de sistem - macrostructurale

Idealul educaţiei - tipul de personalitate proiectat de societate pe termen lung;

 
Scopurile educaţiei -linii sau direcţii strategice de dezvoltare a educaţiei pe termen
mediu şi lung;

II.Nivelul finalităţilor de proces – microstructurale

Obiectivele generale -proiectate la scara întregului sistem de învăţământ, valabile la toate
nivelurile, treptele şi disciplinele de învăţământ;

 
Obiectivele -proiectate la nivelul programelor şcolare anuale, pe trepte de
specifice/intermediare învăţământ, arii curriculare şi discipline de învăţământ;

 
Obiective -proiectate de profesor pentru fiecare activitate didactică, prin
 Idealul educational
• Reprezintă tipul de personalitate proiectat
de societate pe termen lung;
• Conţinutul idealului este prin excelenţă
social, incluzând cerinţele fundamentale ale
societăţii faţă de acţiunea educaţională.
• Idealul reflectă, deci, în esenţa sa,
finalitatea acestei acţiuni orientată în
direcţia realizării unui cvasiechilibru între
ceea ce pretinde societatea şi ceea ce poate
realiza acţiunea educaţională.
 Caracteristicile idealului educaţional
1. caracter istoric, raportat la evoluţia istorică a
societăţii;
2. caracter abstract deoarece nu este tangibil,
3. caracter prospectiv deoarece presupune o
serie de previziuni educaţionale pentru 1-3
decenii,
4. caracter strategic incluzând o abordare globală
şi inovatoare a problemelor educaţionale,
5. caracter politic, reflectând interese sociale de
maximă generalitate.
 Dimensiunile idealului
educaţional
• Dimensiunea socială - vizează tendinţa generală
de dezvoltare a acelei societăţi, cu trăsăturile ei
definitorii. Idealul trebuie să fie in concordanţă
cu această tendinţă şi să o anticipeze, prin
orientarea pe care urmează să o imprime acţiunii
educaţionale.
• Dimensiunea psihologică - se referă la tipul de
personalitate pe care societatea îl reclamă pentru
a raspunde nevoilor ei. Acest tip presupune
« stabilirea » unei configuraţii de trăsături
necesare pentru majoritatea membrilor acelei
societăţi.
• Dimensiunea pedagogică - se referă la
posibilităţile de care dispune sau cu care trebuie
să fie investita acţiunea educaţională pentru a
putea transpune în practică acest ideal.
 Perspectiva istorica asupra
idealului educational
În Atena, idealul educativ era exprimat in ideea
dezvoltarii armonioase (kalokagathia).
In Sparta, idealul educativ era dominat de spiritul
militar.
Evului Mediu ii este propriu idealul cavaleresc si idealul
religios.
Renasterea impune un ideal umanist, accentul punandu-se
pe dezvoltarea si inflorirea personalitatii umane. Se
insista cu precadere pe recunoaşterea individualitatii
umane, a libertatii si demnitatii sale.
Epoca luminilor intregeste idealul educational impunand
increderea nestramutata in puterea ratiunii umane, in
stiinta, ca instrument de stapanire a naturii.
 ...
• Introducerea si extinderea masinismului,
concomitent cu adancirea diviziunii sociale a
muncii, au impus, în epoca modernă, o alta viziune
asupra educatiei, concretizata intr-un alt mod de
a concepe idealul educational.
• Reprezentativa din acest punct de vedere este
conceptia sociologului francez Emile Durkheim,
potrivit caruia educatia trebuie sa raspunda unor
nevoi imediate ale mediului social.
• Idealul urmeaza sa condenseze intr-un tot unitar
toate acele calitati intelectuale, fizice si morale
de care trebuie sa dispuna oamenii, asa cum
,,societatea ii vrea. ‘’ .
 De reflectat...
• Idealul educaţional al societăţii româneşti, potrivit LEN nr.1-
2011:

“Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în

dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a
individualităţii umane, în formarea personalităţii
autonome şi în asumarea unui sistem de valori
care sunt necesare pentru împlinirea şi
dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea
spiritului antreprenorial, pentru participarea
cetăţenească activă în societate, pentru incluziune
socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.”
Scopurile
educatiei

Reprezintă linii strategice de dezvoltare a educaţiei pe

termen mediu şi lung.
Scopul acoperă o zona mai largă de fenomene, are un
caracter mai concret decât idealul şi angajeaza un
lanţ de acţiuni educaţionale.
Scopurile educaţiei sunt : democratizarea sistemului
de învățământ, conducerea managerială a sistemului
de învățământ, descentralizarea sistemului de
învățământ, informatizarea sistemului de învățământ
şi flexibilizarea sistemului de învăţământ, la nivelul
spaţiului şi timpului pedagogic disponibil în context
deschis. (Cristea, 2017, vol 3, 79)
 ...
• Scopul este determinat de idealul educativ,
iar prin acesta de conditiile istorico-sociale
pe fondul cărora se desfăşoară acţiunea
educaţională.
• Intre idealul educativ şi scopurile educative
există o strânsă interdependenţă.
• Pe de o parte, idealul determină scopurile
educative, iar pe de alta parte acestea
concretizează, pe diverse planuri şi la
diferite niveluri, prescripţiile generale ale
idealului.
 Caracteristici ale
scopurilor educaţiei
• Caracter practic deoarece prefigurează
posibilităţile concrete de acţiune,
• Caracter strategic prin trasarea liniilor
generale de inovare şi dezvoltare,
• Caracter tactic şi operaţional prin stabilirea
criteriile de elaborare a obiectivelor
generale şi specifice.
Obiectivele educaţiei/instruirii
Sunt finalităţi ale procesului de învăţământ, de natură
microstructurală care asigură direcţionarea finalităţilor
de sistem (macrostructurale), pe termen mediu şi scurt.
Sunt angajate în proiectarea activităţilor de instruire
organizate formal şi nonformal, în context şcolar, dar şi
extraşcolar.
Funcţia de bază a obiectivelor educaţiei/instruirii
constă in proiectarea curriculară a planului de învăţământ,
a programelor şi manualelor şcolare, a altor materiale
auxiliare, a activităţilor didactice concrete, realizate de
profesori.
 Funcţiile obiectivelor educaţionale

a. Funcţia de orientare axiologică. - realizează o orientare a

elevilor către valori educaţionale dezirabile.
b. Funcţia de anticipare a rezultatelor educaţiei. Orice
obiectiv va anticipa o realitate care încă nu există.
c. Funcţia evaluativă. Calitatea obiectivelor, claritatea
enunţării şi concretizarea lor sunt condiţii esenţiale pentru
validitatea şi fidelitatea evaluării şcolare. Obiectivul
educaţional fixează nu numai reuşita, ci şi criteriul de
măsurare a acelei reuşite.
d. Funcţia de organizare şi (auto)reglare a proceselor
didactice. Obiectivele au rol de instanţe sau criterii
referenţiale pentru dirijarea instruirii.
 Obiectivele generale
Obiective generale – au caracter sintetic şi sunt
realizabile la scara întregului sistem sau proces de
învăţământ.

Aceste finalităţi microstructurale vizează două

situaţii pedagogice distincte, dar complementare:
1) stabilirea unui reper valoric unitar pentru
realizarea procesului de învăţământ;
2) definitivarea criteriilor de elaborare a planului
de învăţământ (în calitate de document curricular
fundamental).
 Obiective specifice
Definesc orientările valorice intermediare între obiectivele generale
şi obiectivele concrete. Elaborarea lor este realizată prin acţiunea
de derivare (specificare) a obiectivelor generale.

Tipologia obiectivelor specific, in funcţie de mai multe criterii:

a) domeniile psihologice - obiective specifice: cognitive,
afective, psihomotorii;
b) conţinuturile generale ale educaţiei – obiective specifice
educaţiei: intelectuale-morale-tehnologice-estetice-
psihofizice etc.;
c) formele generale ale educaţiei – obiective specifice
educaţiei / instruirii: formale-nonformale-informale;
d) nivelurile şi treptele de învăţământ – obiective specifice
învăţământului preşcolar, primar, secundar inferior, superior;
universitar;
e) conţinuturile particulare ale educaţiei / instruirii – obiective
specifice stabilite pe arii curriculare, discipline de
învăţământ; module de studiu, capitole, subcapitole, unităţi de
instruire etc.
 Obiectivele operaţionale
• Sunt enunţuri cu caracter finalist ce dau sens
intenţiei de a produce o schimbare în structura
personalităţii elevului, ca urmare a implicării lui
într-o activitate instructiv-educativă.
• Au caracter observabil şi măsurabil.
Operaţionalizarea obiectivelor – trecerea de la
nivelul finalităţilor macrostructurale la cel al
finalităţilor microstructurale prin derivare sau
specificarea criteriilor pe baza cărora un
obiectiv devine operaţional.
 ...
Taxonomia obiectivelor reprezintă o clasificare a
acestora dupa unul sau mai multe criterii/principii.
Ex: clasificarea ierarhică a obiectivelor ( B.S. Bloom)
• Taxonomia se raportează la 2 dimensiuni:
• una de conţinut ( domeniul afectiv, cognitiv,
psihomotor);
• una de diferenţiere şi ordonare a proceselor
psihice împlicate în funcţie de gradul lor de
complexitate;
 TAXONOMIA OBIECTIVELOR
Domeniul Domeniul Domeniul
psihomotor cognitiv afectiv
(Simpson) (Bloom) (Krathwohl)
EVALUARE
REACŢIE SINTEZĂ CARACTERIZARE
COMPLEXĂ
AUTOMATISM ANALIZĂ ORGANIZARE
REACŢIE APLICARE VALORIZARE
DIRIJATĂ
DISPOZIŢIE ÎNŢELEGERE REACŢIE
PERCEPERE CUNOAŞTERE RECEPTARE
 ...
În literatura de specialitate sunt menţionate 2 criterii de
operaţionalizare:
a. Performanţa – nivelul de realizare al unei sarcini de
învăţare se bazează pe respectarea a trei criterii
( R.F.Mager):
1. specificarea comportamentului final,
2. descrierea condiţiilor de realizare,
3. precizarea nivelului minim de reuşită.
Ex.: elevul trebuie să identifice într-un interval de 5 minute
cel puţin 3 substantive din textul dat.
b. Competenţa – capacitate întelectuală ce dispune de
posibilităţi multiple de transfer şi aplicabilitate în
operarea cu conţinuturi diverse; realizabilă pe intervale
mai mari de timp, accentuează caracterul formativ al
procesului de învăţământ.
• Ex.: dezvoltarea capacităţilor de analiză şi sinteză a
gândirii elevilor.
Cerinţe pentru formularea corectă a
obiectivelor operaţionale :
– nu descriu activitatea cadrului didactic ci ceea
ce trebuie să facă în mod concret elevul,
– formularea obiectivului trebuie realizată pe
înţelesul elevilor,
– un obiectiv cuprinde o singură sarcină didactică,
– obiectivele se structurează logic pe parcursul
lecţiei,
– sarcinile de învăţare formulate prin obiective
trebuie să fie accesibile elevilor,
– obiectivele trebuie formulate în mod concis,
evitându-se redundanţa,
– obiectivele trebuie să includă şi condiţiile de
realizare a sarcinii precum şi criteriile de
reuşită.
 Competenţele
Conform LEN nr 1/2011 competenţele sunt înţelese ca un
ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe,
deprinderi/abilităţi şi atitudini, necesare pentru:
a) împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor
obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia
şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii;
b) integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în
societate;
c) ocuparea unui loc de muncă şi participarea la funcţionarea şi
dezvoltarea unei economii durabile;
d) formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste
şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea
dialogului intercultural;
e) educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
f) cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă
de valorile moral-civice şi a respectului pentru natură şi
mediul înconjurător natural, social şi cultural.
 ...

In Legea educaţiei naţionale, la articolul 68, se precizeaza:

(1) Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial
se axează pe 8 domenii de competenţe cheie care determină
profilul de formare al elevului:
a) competenţe de comunicare în limba română şi în limba maternă,
în cazul minorităţilor naţionale;
b) competenţe de comunicare în limbi străine;
c) competenţe de bază în matematică, ştiinţe şi tehnologie;
d) competenţe digitale, de utilizare a tehnologiei informaţiei ca
instrument de învăţare şi cunoaştere;
e) competenţe sociale şi civice;
f) competenţe antreprenoriale;
g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;
h) competenţa de a învăţa să înveţi.
 Competenţele cheie
• Competenţele cheie reprezintă un pachet
transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe,
aptitudini şi atitudini, necesar tuturor indivizilor,
în vederea dezvoltării personale şi a incluziunii lor
sociale şi profesionale.
• Ele ar trebui să fie dobândite până la sfârşitul
învăţământului obligatoriu, pentru a funcţiona ca
bază a activităţilor ulterioare de
învăţare/formare.

• Competenţele cheie sunt esenţiale pentru:

 dezvoltarea personală de-a lungul întregii vieţi
(capital cultural),
 incluziunea socială şi cetăţenia activă (capital
social),
 ocupare şi dezvoltare profesională (capital uman).
 Formula competenței
C = c¹ + c² + c³
• C (competenţe) =
• c¹ (cunoştinţe funcţionale, care prin exerciţii de aplicare
sistematică , în principal la lecţie, favorizează formarea de)
c² → (capacităţi de aplicare, care se exprimă sub forma
de priceperi şi deprinderi sau capabilităţi dovedite, care
după o perioadă mai îndelungată, semestre, ani de studiu, se
transformă în atitudini şi conduite, iar în plan social se
manifestă sub forma unor) → c³ (comportamente
constructive, dezirabile).
• ( D. Copilul, D. Crosman,2009)
•  
 Tipuri de competenţe
• În funcţie de gradul de generalitate, la nivelul
programelor şcolare pot fi identificate două
categorii de competenţe: generale şi specifice.
• Competenţele generale ale unui obiect de
studiu/unei discipline de învăţământ se realizează pe
parcursul mai multor nivele/trepte de şcolariate şi
au un grad ridicat de generalitate şi complexitate;
• Competenţele specifice ale unui obiect de studiu/
unei discipline de învăţământ, sunt derivate din
obiectivele generale şi se realizează pe parcursul
unui singur an de studiu.
• (Ciolan, Olteanu, în Brezeanu coord, 2012, 172)
 Tema de reflectie…
• Pedagogia centrată pe obiective
și pedagogia centrată pe
competențe constituie două
paradigme opuse sau
complementare???