Dumitraşcu Roxana Cristina

Guvernare în Bulgaria: alegerile parlamentare din 2005

Şi constituirea puterii executive

INTRODUCERE
Această lucrare îşi propune să prezinte modalitatea de organizare şi funcţionare a
puterii executive din Bulgaria, proaspăt devenită membră a Uniunii Europene în ianuarie
2007. Modul de guvernare dintr-un stat este foarte important pentru o mai bună înţelegere
a evenimentelor din ţara respectivă, a politicilor care se iniţiază, a jocurilor politice, a
poziţiei adoptate cu privire la diverse probleme cu care societatea se confruntă.
Elaborarea acestui concis studiu are ca obiectiv, pe lângă prezentarea modelului
de guvernare bulgară, şi demonstrarea ideei că, indiferent de metodele adoptate de forţele
politice bulgare, iniţial pentru schimbarea regimului comunist cu unul democratic, şi apoi
pentru dezvoltarea unui proces de democratizare a statului, tranziţia către un sistem
caracterizat de principiile şi regulile de funcţionare ale democraţiei, este, invariabil, o
evoluţie sinuoasă, progresivă, dificilă şi care necesită mult timp pentru a fi desăvârşită.
Această evoluţie necesită maturitatea clasei politice, care se poate dobândi doar în timp, o
economie de piaţă funcţională şi un climat politic stabil, fără manifestări şi evenimente
care să pericliteze ritmul de implementare al reformelor.

SCURTĂ ISTORIE A BULGARIEI POSTCOMUNISTE

Anul 1989 a însemnat pentru Bulgaria, ca şi pentru alte state din Europa, căderea
regimului comunist, acesta fiind momentul care a marcat începutul procesului de
instaurare a unui sistem de guvernare democratic. După ce, la 10 noiembrie 1989, Todor
Jikov a fost obligat să demisioneze din funcţia de Secretar General al Partidului Comunist
bulgar, o coaliţie de reformişti condusă de Peter Mladenov a preluat conducerea ţării.
Acesta era de părere că trebuiau elaborate şi implementate, cât mai repede, reforme care
să asigure condiţiile necesare pentru procesul de tranziţie către un regim democratic şi

1
care să înlesnească transformarea Bulgariei într-o ţară „modernă, democratică şi de
drept”1. La începutul lunii decembrie a aceluiaşi an, opoziţia şi-a format prima
organizaţie-cadru, intitulată Uniunea Forţelor Democrate (UFD) care era condusă de Jelio
Jelev.
În perioada imediat următoare, Partidul Comunist şi-a schimbat titulatura în
Partidul Socialist Bulgar (PSB), iar în primele alegeri libere, desfăşurate în luna iunie a
anului 1990, a câştigat cu majoritate absolută de voturi, fiind desemnat preşedinte P.
Mladenov. Însă, această situaţie nu a durat prea mult, din cauza manifestărilor populare,
care au determinat preluarea puterii de către liderul opoziţei, J. Jelev. În decembrie a fost
format un guvern de coaliţie între PSB şi UFD, care şi-au împăţit în mod egal ministerele
cheie, la conducerea guvernului fiind desemnat Dimitar Popov, „un jurist respectat şi fără
nici o afiliţie de partid sau politică”2. Problemele economice grave existente şi declinul
rapid al producţiei industriale au fost depăşite prin cooperarea strânsă între guvernul
bulgar şi instituţia prezidenţială şi prin desemnarea unor militanţi civici respectaţi în
poziţii cheie ale aparatului administrativ.
Un pas important în procesul tranziţiei democratice l-a constituit adoptarea unei
noi Constituţii în 1991 care conţinea principii ce reglementau sistemul politic, pe cel
economic, drepturile şi obligaţiile cetăţenilor, organizarea puterii executive, legislative şi
judecătoreşti. Conform legii fundamentale, Bulgaria era o republică cu o democraţie
parlamentară, care respecta princiul separaţiei puterilor în stat, drepturile şi libertăţile
fundamentale ale cetăţenilor (de ex.: libertate de gândire şi de exprimare, dreptul de a
alege şi de a fi ales, dreptul la muncă, la proprietate, etc.), instituia pluralismul politic şi
un sistem electoral proporţional cu un prag de 4% (şi 31 de regiuni electorale), preciza
modul de organizare şi de funcţionare al puterii executive, legislative şi judecătoreşti
după modelul statului de drept3.
La alegerile organizate pe 13 octombrie 1991 au participat trezeci şi opt de partide
politice, dar, doar trei dintre acestea au reuşit să depăşească pragul electoral şi să obţină
locuri în Parlament: Partidul Socialist a ocupat 106 locuri, Uniunii Forţelor Democrate i-

1
Scurtu, Ioan (coord.) (2003), Structuri politice în Europa Centrală şi de Sud-Est 1918-2001, volum I,
Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, , p. 264
2
Tismăneanu, Vladimir (1997), Reinventarea politicului: Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel,
traducere de Alexandru Vlad, Editura Polirom, Iaşi, , p. 223
3
Site-ul Justice Initiative: http://www.justiceinitiative.org/db/resource2?res_id=100482

2
au revenit 110, iar celelalte 23 de locuri au fost ocupate de Mişcarea pentru Drepturi şi
Libertăţi. După momentul electoral din 1994, pe scena politică bulgară au mai apărut
două partide care au obţinut reprezentare parlamentară: Uniunea Poporului şi Blocul
Afacerilor Bulgare. În 1997, Uniunea Poporului a rămas în afara Parlamentului, dar
Partidul Stânga Europeană a reuşit să câştige câteva locuri4. În 20015, Partidul Mişcării
Naţionale, care îl are ca lider pe Simeon Sachs-Koburggotta obţine cele mai multe locuri
parlamentare (120), urmat de UFD (51), apoi de Coaliţia pentru Bulgaria (48) condusă de
actualul preşedinte al ţării, Georgi Purvanov (ales ca şef al statului în 2002 şi reales în
2006), iar celelalte 21 de locuri au fost revendicate de Mişcarea pentru Drepturi şi
Libertăţi.
Relaţiile Bulgariei cu Comunitatea Europeană6 datează din 1988, dar abia în 1993
a semnat un acord european, devenind stat asociat al Uniunii şi abia pe 14 decembrie
depune oficial candidatura pentru aderare. Negocierile pentru a deveni membră UE au
fost demarate în 1999, la Consiliul European de la Helsinki şi au fost finalizate în iunie
2004. La Consiul European de la Bruxelles din decembrie 2004, Bulgaria închide, în mod
oficial, negocierile de aderare, alături de România. Aceasta a semnat Tratatul de Aderare
la organizaţie în aprilie 2005, apoi a urmat procesul de ratificare al acestuia, iar de pe 1
ianuarie 2007 a devenit membră a Uniunii Europene cu drepturi depline.
Existenţa posibilităţii aderării la UE a Bulgariei a avut efecte pozitive asupra
procesului de democratizare post-comunistă. În aceste circumstanţe, când statele Europei
occidentale monitorizau ceea ce se întâmpla pe plan naţional, guvernele bulgare au fost
nevoite să analizeze foarte bine consecinţele acţiunilor sale, pentru a nu pierde statutul de
ţară candidată. Tocmai din acest motiv, Bulgaria nu a mai încheiat nici un acord
comercial cu Rusia şi s-a reorientat către Turcia (care avea relaţii economice cu Uniunea
Europeană), nu a folosit forţa pentru a înnăbuşi demonstraţiile populare din 19977.
Această monitorizare a UE a împiedicat stabilirea unei influenţe ruseşti în Bulgaria, a

4
Giatzidis, Emil (2002), An Introduction to post-Communist Bulgaria: Political, Economic and Social
Transformation, Editura Manchester University Press, Manchester, p. 53
5
Site-ul Election Guide: http://www.electionguide.org/election.php?ID=549
6
Ghica, Luciana Alexandra, (coord.) (2007), Enciclopedia Uniunii Europene, ediţia a III-a, Editura
Meronia, Bucureşti, pp. 159-160
7
Drezov, Kyril, Bulgaria and Macedonia: Voluntary Dependence on External Actors (2001) în
„Democratic Consolidation in Eastern Europe”, Jan Zielonka şi Alex Pravda (ed.), volum 2, Editura Oxford
University Press, Oxford, pp. 430-431

3
jutat la protejarea statutului minorităţilor şi a funcţionat ca o piedică împotriva unor
posibile greşeli de comportament politic ale forţelor conducătoare bulgare.
Cele mai importante probleme pe care le-a întâmpinat statul bulgar în cursul
negocierilor de aderare au fost legate de crima organizată, corupţie şi tratamentul
minorităţilor (în special turce şi rrome), iar pentru a le soluţiona a fost nevoită să
implementeze ample reforme în sistemul judiciar şi în administraţie. O altă condiţie pe
care a trebuit să o îndeplinească pentru intrarea în Uniune a fost închiderea a două
reactoare nucleare de fabricaţie sovietică de la centrala atomoelectrică de la Kozlodui,
ceea ce a adus pierderi substanţiale economiei naţionale, deoarece furniza aproape
jumătate din necesarul de energie electrică al ţării, iar exportul de energie aducea
milioane de euro la bugetul statului.

MODUL DE CONSTITUIRE ŞI DE FUNCŢIONARE A PUTERII EXECUTIVE

Modalitatea de organizare şi funcţionare a puterii executive, raporturile care se
stabilesc între aceasta şi celelalte puteri ale statului sunt stipulate în Constituţia Bulgariei
care a fost adoptată în 1991 şi amendată ulterior de patru ori: în 2003, 2005, 2006 şi
20078.
Conform articolului 105, din cadrul Capitolului al V-lea, Guvernul are rolul de a
conduce politicile naţionale şi străine ale statului, de a sigura ordinea şi securitatea
naţională, de a informa Adunarea Naţională cu privire la obligaţiile statului bulgar ce
decurg din apartenenţa la Uniunea Europeană. Articolele 106 şi 107 precizează faptul că
puterea executivă are următoarele atribuţii: implementarea bugetului naţional şi
organizarea managementului acestuia, încheierea de tratate internaţionale (în cazurile în
care legea îi permite), respingerea oricărui act ilegitim sau neadecvat venit din partea
miniştrilor.
Din punctul de vedere al componenţei, Consiliul Miniştrilor9 este alcătuit din
miniştri, viceprim-miniştri şi dintr-un prim-ministru care are atribuţia de a conduce şi
coordona cabinetul şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru actele guvernului, dar fiecare
ministru trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru deciziile sale. De asemenea, prim-
ministrul numeşte şi revocă din funcţie pe miniştri. O altă precizare enunţată, este aceea,
8
Site-ul oficial al Parlamentului Bulgariei: http://www.parliament.bg/?page=const&lng=en
9
Ibidem

4
că orice cetăţean bulgar poate fi ales ministru, dacă îndeplineşte criteriile de eligibilitate
pentru intrarea în Parlament.
Articolul 111 stipulează situaţiile în care funcţionarea Guvernului se poate
încheia: primirea votului de neîncredere din partea Adunării Naţionale, demisia unui
ministru sau a prim-ministrului, moartea şefului Consiliului de Miniştri. În aceste situaţii,
guvernul trebuie să îşi continue activitatea până când un alt executiv este ales.
Următoarea prevedere se referă la posibilitatea miniştrilor, dar şi a executivului ca
ansamblu, de a solicita Parlamentului votul de încredere asupra programului propus, a
unei politici sau asupra oricărei probleme ce poate apărea. În cazul în care nu primeşte
votul de încredere slicitat, prim-ministrul are obligaţia de a înmâna demisia din
exercitarea puterii a Guvernului10.
Membrii Consiliului de Miniştri11 nu pot deţine nici un post sau desfăşura o
activitate incompatibilă cu statutul de parlamentar, iar aceste inadvertenţe sunt stabilite de
către Adunarea Naţională. Se precizează şi instrumentele legale care se întrebuinţează în
desfăşurarea activităţii executive, acestea fiind decretele, ordonaţele şi rezoluţiile.
Actualul prim-ministru este Sergei Stanishev12 (5 mai 1966), membru şi
preşedinte al Partidului Socialist Bulgar, mandatul său începând din iunie 2005, după
alegerile parlamentare ce au avut loc. A absolvit în 1989 Facultatea de Istorie de la
Moscova, s-a specializat în domeniul relaţiilor internaţionale la Şcoala de Ştiinţe
Economice şi Politice din Londra şi a deţinut funcţia de expert în cadrul Departamentului
de Politici Externe şi Activităţi Internaţionale.
În cadrul executivului bulgar există funcţia de viceprim-ministru, care poate fi
ocupată de către membri ai Guvernului. De fapt, sunt patru posturi cu această titulatură.
În prezent, acestea sunt deţinute de următoarele persoane13: Emel Etem (membru a
Mişcării pentru Drepturi şi Libertăţi şi şeful Ministerului pentru controlul situaţiilor de
criză), Daniel Vassilev Valtchev (membru al Partidului Mişcării Naţionale şi
conducătorul Ministerului educaţiei şi ştiinţei), Meglena Plugtschieva (ambasador al

10
Ibidem
11
Ibidem
12
Site-ul oficial al Guvernului Bulgariei: http://www.government.bg/cgi-bin/e-cms/vis/vis.pl?
s=001&p=0156&n=1&g=
13
Ibidem: http://www.government.bg/cgi-bin/e-cms/vis/vis.pl?s=001&p=0152&g=

5
Bulgariei în Republica Federală Germană din 2004) şi Ivailo Georgiev Kalfin (membru al
Partidului Socialist Bulgar şi ministru al Afacerilor Externe).

ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 2005 ŞI FORMAREA NOULUI GUVERN

Guvernul lui Simeon Sachs-Koburggotta şi-a atins obiectivele strategice de a
integra Bulgaria în structura militară NATO şi în cadrul Uniunii Europene, dar pe plan
naţional, nu a reuşit să rezolve problemele cu care se confrunta societatea bulgară:
şomajul, rata mare a criminalităţii şi a corupţiei, sărăcia pensionarilor, declinul
demografic. Din cauza acestor incoveninte, frustrarea populaţiei a crescut, iar sentimentul
de încrederea în Partidul Mişcării Naţionale s-a diminuat drastic, ceea ce a dus la
pierderea alegerilor care s-au desfăşurat în 2005.
Alegerile parlamentare din data de 25 iunie ale aceluiaşi an, au acordat
posibilitatea cetăţenilor de a-şi exprima nemulţumirile şi de a sancţiona actorii politici
pentru nerezolvarea problemelor societăţii. Rezultatele alegerilor14 nu au fost
surprinzătoare, Partidul Mişcării Naţionale (a obţinut 53 de locuri în Parlament) fiind
detronat de Partidul Socialist Bulgar care a trimis 82 de reprezentanţi în Adunarea
Naţională. Diferenţa de locuri, până la 240 câte are Parlamentul Unicameral bulgar
(mandat de patru ani), au fost obţinute de următoarele forţe politice: Mişcarea pentru
Drepturi şi Libertăţi – 34 locuri, Coaliţia Atac – 21 locuri, Uniunea Forţelor Democrate –
20 locuri, Partidul Democrat Bulgar – 17 locuri şi Uniunea Poporului – 13 locuri.
Participarea la vot a populaţiei bulgare a fost redusă, fiind consemnată cea mai mică rată
de participare15 de la căderea regimului comunist: doar 55.8% dintre cetăţenii cu drept de
vot şi-au exercitat acest drept, adică 3 747 808 de persoane, dintr-un număr total de 6 720
941 care puteau vota.
Elementul surpriză al alegerilor l-a constituit Coaliţia Atac care şi-a bazat
discursul politic pe mesaje xenofobe şi foarte naţionaliste (ex.: „Give Bulgaria back to the
Bulgarians!”, „Stop the Gypsy terror!”16). Intrarea în Parlament a unui număr atât de mare
de partide şi imposibilitatea unui singur partid politic de a obţine majoritatea voturilor

14
Site-ul Election Guide: http://www.electionguide.org/election.php?ID=144
15
Ellis, Andrew (coord.) (2006), Engaging the Electorate: inititives to promovate voter turnout around the
world 1945-2006, Editura International IDEA, Stockholm, p. 110
16
Crampton, R. J., Bulgaria (2007), colecţia Oxford History of Modern Europe, Editura Oxford University
Press, Oxford, p. 420

6
pentru a forma, a determinat iniţierea unor negocieri între actorii politici, care au durat
opt săptămâni, pentru a forma Guvernul. După această perioadă, liderul Partidului
Socialist Bulgar, Sergei Stanishev, a reuşit să formeze o majoritate parlamentară formată
din partidul pe care îl conducea, Partidul Mişcării Naţionale şi Mişcarea pentru Drepturi
şi Libertăţi. Această „mare coaliţie”17 (termen ce desemnează situaţia în care se formează
o coaliţie de guvernare în cadrul unui sistem parlamentar, caracterizată de deţinerea unui
procentaj foarte mare din numărul de locuri parlamentare existente în stat) cuprinde trei
partide mari şi deţine o largă majoritate în Parlament: 169 de locuri din totalul de 240.
Formarea acestei coaliţii a fost destul de criticată de Uniunea Europeană, mai ales
după asasinarea, în octombrie 2005, a bancherului Emil Kyulev. Rata criminalităţii şi a
corupţiei era foarte ridicată, în 15 ani înregistrându-se 140 de crime18 atribuite mafiei din
Bulgaria. În tot acest timp, Guvernul şi Parlamentul şi-au concentrat activitatea pe
intensificarea procesului de implementare a reformelor necesare pentru obţinerea unei
evaluări pozitive din partea UE. Cu toate acestea, în 2006, Uniunea a anunţat că Bulgaria
şi România erau într-o perioadă de probă, timp de şase luni, statul bulgar trebuind să aibă
dovezi clare care să ateste că autorităţile bulgare au dorinţa şi autoritatea să pună în
practică reformele în sectoarele problematice.
Conform rapoartelor anuale elaborate Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare şi de către Banca Mondială19, sistemul democratic de guvernare al „marii
coaliţii” funcţionează normal, se bucură de stabilitate şi îşi continuă mandatul, fără a se
confrunta cu incidente majore care să îi pericliteze existenţa. Demonstrează, astfel, o
bună capacitate de negociere cu privire la politicile pe care le eleborează, fiind păstrate
diferenţele ideologice, dar ritmul de reformare a societăţii este destul de lent. Anul 2007 a
fost zdruncinat de o grevă la nivel naţional a profesorilor, dar această problemă a fost
rezolvată în mod paşnic de către executiv, care, în 2008 a adoptat un pachet de reforme ce
vizează acest sector al educaţiei. Corupţia rămâne, însă, o problemă pe agenda politică,
cu toate că, pe parcursul anului 2007 mecanismele de monitorizare, evaluare şi
investigare a acesteia au fost mult mai active faţă de alte perioade. De asemenea, în

17
Site-ul Enciclopediei Nation Master: http://www.nationmaster.com/encyclopedia/Politics-of-Bulgaria
18
Crampton, R. J., op. cit., p. 421
19
Site-ul Freedom House, Studiul “Nations in Transit 2008”:
http://www.freedomhouse.hu/images/fdh_galleries/NIT2008/NT-Bulgaria-final.pdf

7
cursul anului 200620, Bulgaria a atins cea mai mare rată a investiţiilor străine, în
comparaţie cu celelalte state ale Europei de Sud-Est, iar pentru a beneficia în continuare
de aceste investiţii, autorităţile bulgare au decis, la începutul lui 2007, să reducă taxele cu
10%. În acelaşi an, Guvernul bulgar a acordat independenţă fiscală administraţiei locale,
introducând un sistem de descentralizare, ca urmare a cererii tot mai accentuate a acestor
administraţii, în 2006, de a fi „autonome”.

CONCLUZII

După cum s-a putut observa, existenţa Bulgariei este caracterizată de desfăşurarea
unui proces de tranziţie către un regim democratic stabil şi o economie de piaţă
funcţională destul de lent, care, din când în când, întâmpină anumite probleme, dar,
trebuie apreciat faptul că a reuşit să se remonteze pe calea cea bună de fiecare dată.
Organizarea actuală a puterii executive, sub forma unei „mari coaliţii”, poate avea şi
efecte pozitive asupra forţelor conducătoare ale ţării, determinând adoptarea unei
atitudini de colaborare şi de consens între reprezentanţii formaţiunilor politice care se află
la guvernare şi poate determina, în opinia mea, si o maturizare a clasei politice, care să
producă o guvernare în interesul a unei părţi cât mai mare a societăţii.
La fel ca în orice altă societate, clasa politică care nu îşi îndeplineşte obiectivele
stabilite în campania electorală şi pe parcursul guvernării, a fost sancţionată de poporul
bulgar prin acordarea votului către altă formaţiune politică. Guvernarea prin metoda
„marii coaliţii” are şi dezavantajul că pentru a ajunge la o decizie politică este necesitată
o perioadă mai lungă de timp (în vederea ajungerii la un consens între partidele politice),
dar are şi avantajul că, răspunde şi satisface, într-un grad sporit, dorinţelor poporului pe o
arie mai largă (se încearcă mulţumirea fiecărui electorat al partidelor care fac parte din
coaliţie).

ANEXA 1
20
Site-ul Freedom House, Studiul “Nations in Transit 2006”:
http://www.freedomhouse.hu/pdfdocs/bulgaria2006.pdf

8
REZULTATELE ALEGERILOR PARLAMENTARE 1990-1997

PARTID 1990 1991 1994 1997

Procente- Procente- Procente- Procente-
locuri locuri locuri locuri
Partidul Socialist 47.15% 33.14% - 22.00%
Bulgar 211 106 125 58
Uniunea Forţelor 36.20% 34.36% 28.75% 52.20%
Democrate 144 110 69 137
Mişcarea pentru Drepturi 6.03% 7.54% 6.25% 7.5%
Şi Libertăţi 23 24 15 19
Uniunea Poporului - 7.50% -
18
Blocul Afacerilor - 5.40% 4.95%
Bulgare 13 12
Partidul European de - 5.50%
Stânga 14
Sursă: Emil GIATZIDIS, An Introduction to post-Communist Bulgaria: Political,
Economic and Social Transformation, Editura Manchester University Press, Manchester,
2002, p. 55

ANEXĂ 2
PARTICIPAREA LA VOT A CETĂŢENILOR BULGARIEI 1991-2005

VOTURI VOTURI

9
ANUL TOTALE ÎNREGISTRATE PROCENTE
POSIBILE
1991 6 790 006 5 694 842 83.9
1994 6 997 954 5 264 614 75.2
1997 7 289 956 4 291 258 58.2
2001 6 916 151 4 608 289 66.6
2005 6 720 941 3 747 808 55.8
Sursă: Andrew ELLIS (coord.), Engaging the Electorate: inititives to promovate voter
turnout around the world 1945-2006, Editura International IDEA, Stockholm, 2006, p.
110

BIBLIOGRAFIE

1. Crampton, R. J., Bulgaria (2007), colecţia Oxford History of Modern Europe,

Editura Oxford University Press, Oxford,

10
 2. Dreyov, Kyril, Bulgaria and Macedonia: Voluntary Dependence on External
Actors (2001) în „Democratic Consolidation in Eastern Europe”, Jan Zielonka şi
Alex Pravda (ed.), volum 2, Editura Oxford University Press, Oxford
3. Ellis, Andrew (coord.), Engaging the Electorate: inititives to promovate voter
turnout around the world 1945-2006 (2006), Editura International IDEA,
Stockholm
4. Giatzidis, Emil, An Introduction to post-Communist Bulgaria: Political,
Economic and Social Transformation (2002), Editura Manchester University
Press, Manchester
5. Ghica, Luciana Alexandra (coord.), Enciclopedia Uniunii Europene (2007), ediţia
a III-a, Editura Meronia, Bucureşti
6. Scurtu, Ioan (coord.), Structuri politice în Europa Centrală şi de Sud-Est 1918-
2001 (2003), volum I, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti
7. Tismăneanu, Vladimir, Reinventarea politicului: Europa Răsăriteană de la Stalin
la Havel (1997), traducere de Alexandru Vlad, Editura Polirom, Iaşi

DOCUMENTE
• Constituţia Bulgariei din 1991
• Costituţia Bulgariei revizuită în 2005

SURSE INTERNET – Data accesării: 18.02.2009

• Site-ul Justice Initiative: http://www.justiceinitiative.org/
• Site-ul Election Guide: http://www.electionguide.org/
• Site-ul Freedom House: http://www.freedomhouse.hu/
• Site-ul oficial al Parlamentului Bulgariei: http://www.parliament.bg/
• Site-ul oficial al Guvernului Bulgariei: www.government.bg

11