UNIVERSITATEA ”BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonatori științifici:
Dr. Alin Nicula

Absolvent
Anamaria Bucilă

Cluj-Napoca
2019
 UNIVERSITATEA ”BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

POLITICI FAȚĂ DE MIGRAȚIA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN

UNIUNEA EUROPEANĂ. STUDIU DE CAZ :
COMUNITATEA PAKISTANEZĂ DIN MAREA
BRITANIE
 Introducere

Lucrarea de față își propune să prezinte principalele aspecte teoretice legate de politicile
europene în ceea ce privește fenomenul de migrație a forței de muncă cât și atitudinea adoptată față de
acestea și de comunitatea de imigranți, care reprezintă o contribuție în rândul PIB-ului intern și forță
majoră ieftină de muncă, iar în cele din urmă vor duce la o performanță economică la nivelul European.
De asemenea este analizat comportamentul britanic față de aceste comunități care, parțial se confruntă
cu diverse ostilități, printre care: discriminare, excluziune socială, hărțuire.

Conținutul lucrării prezintă problematica cu care se confruntă aceste comunități de imigranți din
cauza britanismului exagerbat și a percepției negative față de Islam, iar prin natura și conținutul ei
străbate și dezvoltă mai multe concepte și abordări, printer care: integrare, integrare culturală,
minoritate/ grup minoritar, liberalizare, includere socială, excludere, bunăstare, apartenență, conceptul
civic, guest-worker, cetățenie, identitate colectivă, identitate națională, reuniunea familiei,
multiculturalism-diversitate culturală, rasism, politizare, libertate individuală, relații rasiale.

De asemenea este subliniat faptul că, fenomenul de migrație internațională a avut un rol
important în ceea ce privește creșterea economică și demografică, iar majoritatea imigranților au venit
din Lumea Nouă în Europa, astfel, producându-se efecte majore în dinamica politică și economică, dar
și în rândul relațiilor sociale, dar toate aceste transformări vor fi asociate cu oportunități de dezvoltare,
cum ar fi reducerea sărăciei, creșterea inovării sociale, culturale, identitare și economice.
Lucrarea de față conține 6 capitole. În introducere am descris contextul, problema cercetării,
obiectivele cercetării, întrebările de cercetare și argumentele cercetării. În capitolul de revizuire a
literaturii, am selectat informații despre specialitățile autorului pe care le-am considerat relevante pentru
problema noastră de cercetare, în legătură cu studiul de caz. În capitolul teoretic, am identificat teoriile
și cadrul conceptual relevant pentru studiul nostru de caz. În capitolul metodologic, am colectat date
sistematice găsite în sursele noastre principale, și anume mass-media naționale și internaționale
relevante pentru studiul nostru de caz. Studiul de caz conține interpretarea datelor relevante din punctul
de vedere al cadrelor teoretice și conceptuale relevante pentru cercetare. Capitolul Concluzii conține
analiza argumentului găsită în introducere, validarea sau invalidarea acesteia.
 Revizuirea literaturii de specialitate

În lucrarea European Migration Policies in Flux, Christina Boswel analizează politicile de

migrație și restricție în rândul imigranților. Astfel, politicile europene de migrație sunt într-o perioadă
de flux1, deoarce după o perioadă de aproximativ trei decenii de măsuri restrictive luate la nivelul
imigranților, s-a ajuns la ideea că multe state încep să recunoască necesitatea migrației suplimentare. Cu
alte cuvinte, necesitatea creșterii migrației va duce la compensarea impactului îmbătrânirii populației, în
măsura în care populația activă scade în Europa, va duce la creșterea ofertelor de muncă, creșterea
costurilor și a cheltuielilor publice. Odată cu aceste schimbări, migrația va juca un rol important, și
anume: imigranții vor imigra pentru a ocupa a aceste locuri de muncă și astfel se va ajunge la creșterea
sănătății și a bunăstării costurilor. Cu toate acestea, noua tendință de liberalizare este departe de a fi
necontestată, mai ales în contextul social, economic, de securitate.2
Odată cu creșterea nivelul de migrațile ilegală și a traficului de migrație apar legăturile
percepute dintre terorism și migrație care au declanșat îndoieli cu privire la capacitatea statelor de a
proteja cetățenii din afară. Aceste temeri au fost alimentate în ultimii zece ani de mass-media și
dezbaterile politice, iar politicile anti-azil și de migrație au fost exploatate de unele partide de extremă
dreaptă pentru a se mobiliza în platforma anti-migrație. Succesul unor partide populiste din Franța,
Danemarca, Germania, Italia, Austria atestă eficacitatea unor astfel de politici prin generarea suportului
public. În același timp, multe state au inițiat dezbateri cu privire la eficiența strategiilor de integrare a
grupurilor minoritare, de exemplu: Marea Britanie, Germania, Franța au purtat dezbateri sensibile despre
multiculturalism și identitate. Preocupările legate de integrarea grupurilor minoritare au rezultat din
fundalul temerilor de fundamentalismul islamic mai ales în urma teribilului eveniment de la 11
septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii, iar aceste probleme vis-a-vis de integrarea grupurlor
minoritare au fost subiecte de dezbateri atât pentru partidele de extremă dreaptă cât și pentru cele de
centru pentru a-și exprima menținerea politicii de restricție față de migrație.3
Această atitudine/ ostilitate anti-migrant vizează îm mod necesar migrația forței de muncă. O
mare parte din discursurile publice privind costurile migrației din statele din Europa de Vest se
concetrează pe problemele abuzurilor sistemeler de azil, pe intrarea ilegală și pe ocuparea forței de mună

1
Christina Boswell, European Migration Policies in Flux, Blacwell’s, 2003, p.1
2
Ibidem, p.1
3
Ibidem, p.3
iregulare. Cu toate acestea, distincția dintre aceste categorii de migranți ilegali, imigranți, refugiați,
solicitanți de azil, rezidenți pe termen permanent și pe termen temporar, grupuri minoritare este una
neclară și incertă. Liberalizarea unor tipuri de muncă ar putea declanșa ostilitate anti-imigrant care nu va
diferența între imigranții economici sau umanitari sau imigranții legali sau ilegali.4
Astfel, apar primele îndoieli cu privire la integrarea grupurilor minoritare și impactul migrației
privind identitatea colectivă, indiferent de statutul juridic sau scopul șederii. Acestă tensiune de cerere
de forță de muncă din rândul imigranților va crea un sentiment de ostilitate la nivelul publicului și va
ridica două probleme cu privire la viitoarele politici de migrație din Europa de Vest: migrația va fi
politic durabilă, iar partidele liberale, grupurile de lobby rămân angajate pentru recrutarea de migranți
sumplimentari pentru forța de muncă.5
Liberalizarea politicilor în domeniul migrației forței de muncă va avea un impact asupra
atitudinii față de alte grupuri, însă având în vedere caracterul destul de politizat al aspectelor legate de
migrație, partidele politice ar putea să se mobilize în a avea sprjinul electoral promițând cât mai multe
măsuri restrictive. Elaborarea politicilor în acest domeniu a devenit un proces mult mai complex și
contestat de la începutul anilor 1970. Politicile de migrație au fost determinate în principal de nevoia de
forță de muncă și prioritate în politica externă. Elitele politice din țări europene precum: Germania,
Belgia, Țările de Jos și Elveția au fost în mare parte de acord cu migrația forței de muncă pentru
beneficiul economic. După anii 1970, chestiunile legate de migrație au devenit din ce în ce mai mult
subiect de dezbatere pentru partidele politice. Acest lucru a fost parțial rezultatul percepției tot mai mare
în rândul electoratelor cum că migrația ar putea avea efecte asupra societății, nu doar la nivelul
economic, al pieței, ci și asupra bunăstării sociale, a serviciilor sociale și a coeziunii sociale.6
Creșterea politizării problemelor legate de migrație a încurajat adoptarea a cât ma multe politici
de restricție în statele din Europa de Vest. Cu toate că puține partide politice au îndrăznit să riște prin
susținerea politicilor în domeniul migrației și al azilului, lobby-urile de afaceri au continuat să insiste
pentru dispoziții mai flexibile în vederea recrutării de forță de muncă migrantă, iar sindicatele s-au aliat
cu forța de muncă legală pentru a-și proteja membrii în competiția cu migranții ilegali. Aceste interese
nu sunt singura presiune pentru liberalizarea politicilor de migrație, de exemplu: guvernele din Europa
de Vest s-au confruntat cu anumite costrângeri de natură structurală privind încercările lor de a
restricționa migrația. Una dintre constrângeri provin din preocupările legate de relațiile inter-etnice, în

4
Ibidem, p.3
5
Ibidem, p.3
6
Ibidem, p.3
special unde grupurile minoritare au fost naturalizate sau au fost extinse drepturile politice. Politicile de
excludere ale migrației ar putea pune în pericol relațiile inter-etnice și nu ar fi posibil de a opri guvernele
de a introduce seturi de politici restrictive de intrare. La nivelul internațional, comitetele pentru
drepturile omului și Uniunea Europeană au acționat prin modalități de constrângere asupra politicii
interne. Aceste diferite forme de constrângeri asupra politicilor dn domeniul migrației interne nu sunt în
măsură egală recunoscute de toate secțunile societății și de unele partide politice. De exemplu, partidele
populiste din Italia, Țările de Jos, Germania și Franța au acordat puțină atenție internațională
dispozițiilor interne ale drepturilor omului și preocupărilor grupurilor etnice minoritare sau cerințelor de
cooperare a Uniunii Europene. Acest lucru a dus la crearea decalajului populist care se referă la
restricționarea migrației în democrațiile liberale în scopul de a concura pentru sprijinul electoral. Un
motiv destul de important pentru această dezbatere îl reprezintă accepțiunea lui Ulrich Beck, cea de
lighting rod referindu-se la aspectele legate de migrație care au devenit difuze pentru anxietățile
economice și sociale. Migrația apare ca o ofertă pentru preocupările forței de muncă, criminalitare,
securitate națională, educație, reforme, etc. Din ecuația pro-migrație și a anti-migrație au rezultat trei
scenarii.7
Primul scenariu este acela în care nu va fi posbilă nicio liberalizare, iar mișcarea anti-imigrant ca
putea bloca unele relații de business, unele reforme ale agendei, în ciuda repercursiunilor negative
asupra performanței economice și a dispozițiilor de bunăstare. Acest tip de scenariu va putea fi
compatibil cu tolerarea pe scară largă a forței de muncă ilegală care ar putea substitui o politică oficială
de recrutare. Cel de-al doilea scenariu, susține că liberalizarea ar apărea însă fără nici un impact
semnificativ asupra altor domenii ale politicii de migrație. Cu alte cuvinte, includerea imigranților
economici nu ar genera excluderea altor grupuri de imigranți. Cel de-al treilea scenariu este acela în care
reformele de migrație apar cu un impact substanțial asupra politicii și asupra unor categorii de imigranți.
O chestiune care a devenit destul de imperativă a fost includerea de imigranții pentru beneficiul
economic, iar pentru grupurile de imigranți non- benefici eonomic ar putea deveni ținta măsurilor
restrictive. Retorica politicii de exludere s-a confruntat cu diferite probleme de control al migrației,
solicitanții de azil, imigranții ilegali, rezidenții pe termen lung și unele grupuri etnice minoritare.8
Contururile modelelor excludere și de includere variază diferit de la o țară a alta, acest lucru va
depinde de ceea ce înseamnă ideologiile migrației, adică modelele de gândire socială și politică care

7
Ibidem p.4
8
Ibidem p.5
operează cu teoriile legate de migrație, conceptele de cetățenie și de apartenență și drepturi și
responsabilități ale membrilor. Astfel, de exemplu, un concept civic republican de membru poate vedea
diferit criteriile de includere și excludere, de la multiculturalism la ethnogentrism. Modelele de
excludere vor depinde de tipurile interne și contrângerile internaționale: controale judiciare și
constituționale, sociale, parteneri și modele de gestionare a relațiilor inter-etnice, iar prin urmare factorii
politici și instituționali pot produce divergențe privind discursurile de includere și excludere în diferite
state europene.9
Pentru o mai bună înțelegere a acestor tipare de includere și excludere în politica migrației,
trebuie privită în detaliu fiecare țară, nu doar legislația, ci și politica de partid. Prin urmare cea mai mare
analiză se concentrează pe Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Italia- țări europene care și-au
gestionat migrația într-un fel sau altul diferit. Fiecare dintre aceste țări abordează o balanță pro-migrația
forței de muncă și anti-migrația migrația forței de muncă, reflectând divergențe atât la nivelul ideologiei,
structurilor intituționale și a dinamicii politice de partid. Aceste țări reprezntă exemplul excelent pentru
testarea celor trei scenarii prezentate mai sus: blocarea reformei, liberalizarea peste bord și modele de
includere și excludere.10
Politica migrației și politica refugiaților reprezintă una dintre cele mai contestate chestiuni
politici la nivelul european, astăzi, de asemenea reprezintă o problemă cheie, de extremă dreaptă în mai
multe state, însă problema politizării migrației este o chestiune destul de recentă în majoritatea țărilor. În
cele trei decenii de după cel de-al doilea Război Mondial, problemele de migrație și refugiați au primit
un rol important în dezbaterile politice. Cele mai multe țări vest europene au recrutat un număr mare de
imigranți la sfârșitul anul 1950 și 1960, în special în scopul forței de muncă. Principala diferență este că
politicile de migrație în această perioadă au fost determinate exclusiv de elitele politice și de partenerii
sociali, în funcție de cerințele de muncă sau relațiile internațioale. Recrutarea migranților pentru forța
de muncă a fost ma majoritatea țărilor vest europene a fost de realizată de ministerele muncii, angajatori
și sindicate în conformitate cu sistemul clientelar al politicii. În ceea ce privește politica refugiaților,
aceștia au fost mdelați de politica internațională a Războiului Rece și de potențialul simbolism ideologic
de garantare a azilului celor care fug de statele comuniste. Fostele puteri coloniale, cum ar fi Regatul
Unit al Marii Britanii, Franța și Olanda au fost destul de influnețate și legate de statele din Africa,
Caraibe și Asia, în deciderea normelor privind migrația. În cele mai multe cazuri, politica privind

9
Ibidem, p.6
10
Ibidem, p.6
migrația ți refugiații a fost relativă în dezbaterile politice. Problemele de migrație și azil au devenit
politizate între 1970 și 1980, iar acestă formă de elaborare a politicilor nu mai era posibilă. Migrația a
început să fie percepută ca un impact asupra gamei de întrebări critice sociale cu privire la șomaj,
identitate culturală și ordin public. Creșterea preocupărilor cu privire la impactul migrației a fost o
funcție survenită de modificările compoziției și amploarea fluxurilor. Putem spune că această perioadă s-
a confruntat cu un număr mare de imigranți și solicitanți de azil care au sosit în țările în curs de
dezvoltare precum și o creștere în proporție a femeilor, copiilor, bătrânilor care au necesitat un
angajament de stat mai amplu în asigurarea bunăstării și a asistenței sociale. Modelele de fluxuri au fost
de asemenea în schimbare, generând numeroase preocupări legate de controlul fluxurilor legale și de
limitarea abuzurilor sistemelor de azil și de posibilitățile de reuniune a familiilor.11
Totuși, această problemă a migrației a fost o funcție a schimbării socio-economice legate de
globalizare și de schimbarea rolului statului. Insecuritatea ocupării forței de muncă și a identității
colective a fost ușor canalizată pe preocupările legate de migrație. În acest context, partidele politice au
devenit destul de stimulate pentru a controla și restricționa migrația și azilul. Această agendă de politică
restrictivă a fost conflictuală cu interesele busines-ului pro-migrație, cu drepturile omului și în unele
cazuri cu creșterea grupurilor minoritare. De asemenea, a fost constrânsă de și de dispozițiile
constituționale naționale și de normele privind drepturile migranților și ale refugiaților precum și de
emergența politicii Uniunii Europene cu privire la libera circulație.12
Până în anii 1970, deciziile politicii de migrație pentru primirea acestora în majoritatea țărilor
europene au fost determinate de creșterea demografiei și piața muncii, cazul: Franței, Germaniei de
Vest, Țărilor de Jos, Belgiei, Elveției și Austriei. Toate au recrutat forță de muncă suplimentară prin
intermediul conceptului de guest-worker în anii 1950, 1960 și la începutul anilor 1970. Din cauza că
aceste țări se confuntă cu lipsa forței de muncă, au devenit puternic dependente de migrația forței de
muncă pentru reconstrucția postbelică și economică de expansiune. Din diferite motive, deciziile cu
privire la numărul de imigranți, precum și durata sau condițiile șederii acestora au fost luate de guverne
și partenerii sociali, fără lungi dezbateri politice.13
Regatul Unit al Marii Britanii a avut o experiență aparte vis-a-vis de migrație, o viziune diferită
față de vecinii săi prezentați mai sus. Guvernul britanic a introdus scheme limitate de recrutare a
imigranților străini în anul 1940, recunoscând mai puțin necesitatea muncii străine pentru reconstrucția

11
Ibidem p.9
12
Ibidem p.9
13
Ibidem p.11
economică. În schimb, creșterea populației străine în Marea Britanie a fost atribuită considerentelor de
politică externă, în special relațiilor cu fostele colonii și noile țări. Până la începutul anilor 1960,
subiecții britanici aveau dreptul la pașapoarte britanice, fiind sub cetățenie britanică. Primul număr mare
de imigranți a început să sosească din Occident, primul val de migratori îl constituie Indiile prin anul
1948. Guvernul muncii a fost relativ preocupat de integrarea acestor imigranți din India, iar cabinetul a
purtat dezbateri cu privire la posibile modificări ale legii cetățeniei pentru a limita migrația. Cu toate
acestea, această etapă a fost văzută dăunătoare la nivel politic pentru relațiile deja sensibile cu unele
colonii. Migrația din Indiile de Vest a fost urmată de numrărul de rezidenți de origine pakistaneză în
anul 1950-1960. Încă de la început, Marea Britanie a emanat un sentiment de îngrijoare cu privire la
acceptarea migranților, în principal asupra valorii de probleme de rasă, costuri sociale și integrare. Unul
dintre motivele pentru preocuparea integrării îl reprezintă acordarea de drepturi civile, sociale și politice,
abordându-se problema că aceștia ar putea rămâne în Marea Britanie. Unele comunități din Marea
Britanie au caracterizat integrarea imigranților ca o amenințare la adresa identității culturale, a locurilor
de muncă și a bunăstării sociale. Ca un răspuns la aceste preocupări, legate de relațiile de rasă, costuri și
bunăstare, Marea Britanie a introdus un set de legi între anii 1960-1971 pentru a limita accesul la
cetățenia britanică și restricționarea migrației. Germania de Vest, de asemenea a fost un exemplu clasic
al acestui model, luând masuri la nivelul drepturilor migranților cu privire la deportare, permise de
ședere și reuniunea familiei între anii 1970-1980.14 Extinderea drepturilor sociale a minorităților etnice
a subminat presupunerea că migrația ar fi pur și smplu tratată ca un subset al politicii economice. S-a
argumentat că muncitorii oaspeți din anii 1950-1960 vor rămâne acolo și vor ridica o serie de probleme
cu privire la multiculturalism, cetățenie și identitate. Mai mult decât atât, imigranții și familiile lor vor
avea dreptul la o gamă largă de servicii sociale și asistență socială. În cazul în care, politicile de
migrație au fost determinate de măsurile economice interne și de politica internațională din perioada
postbelică, din anul 1970 au devenit subiect de dezbateri în politica internă.15
De remarcat este faptul că, Marea Britanie este prima care a experimentat sentimentul anti-
migrație prin tensiuni inter-etnice semnificative, cu revolte rasiale în 1958, iar în 1960 aduce problema
într-un prim-plan. Cu toate acestea, principalele partide politice britanice au încercat să ajungă la un
consens și anume ca limitarea migrației va fi necesară în alimentarea tensiunilor sociale. Prin urmare,
politica britanică, începând cu anul 1960 a combinat o serie de legi restrictive de intrare a imigranților.

14
Ibidem p.14
15
Ibidem p.15
În cea mai mare parte, politicienii britanici au evitat exploatarea chestiunii migrației cu scopul de a se
asigura că rasa și migrația nu vor deveni probleme majore electorale ale anilor 1960 și 1970.16
Discursul anti-migrație a primit o importanță deosebită în dezbaterile politice ale anilor 1970. Pe
fondul creșterii tensiunilor inter-etnice din anul 1978, noul lider conservator, Margaret Thatcher a
susținut un discurs prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la Marea Britanie fiind „inundată de
persoane cu o altă cultură”. În urma alegerilor din 1979, conservatorii au introdus o lege în anul 1981
pentru a limita reîntregirea familiei și a opri automat dreptul la cetățenie pentru cei născuți pe teritoriul
britanic. Unul dintre motivele stridente ale acestei retorici a fost dat de impactul economic. Partidul
Conservator a fost capabil să acceseze preocupările despre competiția ocupării locurilor de muncă
dintre minoritatea națională și imigranții străini, precum și costurile sociale ale acestora și a solicitanților
de azil. Acest partid politic a rămas la putere până în anul 1997 și a încercat să ofere sprijin prin
combinarea unei agende neo-liberale cu politică protecționistă față de politica externă și migrație. Într-
adevăr a fost fost o încercare de a atenua impactul destabilizator al reformelor neo-liberale cu o retorică
naționalistă în scopul protejării cetățenilor de amenințările externe, fie prin apărarea intereselor Marii
Britanii în cadrul Comunității Europene sau prin protejarea acesteia de fluxul de migranți și solicitanții
de azil.17
La sfârșitul anilor 1980 până în anii 1990, accentul mass-mediei și al partidelor politice se va
muta de la problemele legate de migrație la retorica anti-azil. Acest lucru se datorează în mare parte
numărului mare de solicitanți de azil, nutriind o ostilitate din motive de probleme de abuz ale sistemelor
de protecție socială și azil, diferența de rasă și relațiile inter-etnice. Astfel, în ciuda diferențelor dintre
teoriile politice propuse, partidele politice au ajuns la un consens politic, prinntr-o varinată a
compromisului care a apărut în anul 1960 cu privire la intrarea restrictivă asupra solicitanților de azil,
imigranții ilegali combinată cu politicile de promovare a integrării rezidenților grupurilor etnice. 18
În
plus, față de aceste dinamici, un număr internațional de evoluții politice au contribuit la politizarea
politicii migrației în Marea Britanie.19
În timp ce majoritatea statelor vest- europene au fost dornice de a restricționa migrația între anii
1980-1990, unele dintre ele întâlnit o serie de obstacole în ceea ce privește controlul intern. Diversele
interese și contrângeri au limitat eficacitatea măsurilor de control intern al frontierelor prin încercarea de

16
Ibidem p.15
17
Ibidem p.16
18
Ibidem p.17
19
Ibidem p.17
a reduce bunăstarea, drepturile migranților și a solicitanților de azil. O varietate dintre grupurile de
lobby au împotriva măsurilor resctrictive. De exemplu, Amnesty International, Înaltul Comisariat al
Națiunilor Unite, ONG-urile naționale au adus critici negtive cu privire la migranți și refugiați. 20 Mai
mult, mișcările sindicatelor au început să includă interesele migranților chiar dacă unele au fost
ambivalente cu privire la chestiunea de a admite mai mulți imigranți. Argumentul a fost în favoarea unor
regului mai liberale, recunoscând că ar fi nevoie de forță de muncă ieftină și flexibilă în anumite
sectoare: agricultură, alimentație și turism, din cauza că majoritatea națională nu activează în acest
domenii. Odată cu punerea în aplicare a acestor scheme, multe firme și întreprinderi s-au bazat pe forța
de muncă ilegală și a migranților ilegali. Cu alte cuvinte, creșterea migrației ilegale în anii 1980 în
statele vest- europene s-a datorat în mare parte acestei cereri de forță de muncă. Guvernele au nutriit o
atitudine sensibilă față de presiunea mediului de afaceri și au acționat prin oferirea de posibilități legale
de recrutare pentru munca temporară sau munca sezonieră pe parcursul anilor 1980-1990, astfel
permițând miilor de lucrători sezonieri din Maroc, Iugoslavia și Polonia să lucreze pe o durată de șase
luni. 21
O limitare cu privire la politicile de restricție a fost influența constituțională și angajamntele
privind drepturile omului, cazul Germaniei de Vest prin introducerea măsurilor judecătorești care au
forțat statul să introducă dispoziții privind deportarea, reîntregirea familiei și șederea. Dreptul la azil,
prevăzut în Articolul 16 al Legii fundamentale a acționat precum constrângere asupra reformelor
politicii de azil, modificată în anul 1993. 22 În multe din guvernele de dreapta s-a adoptat încercarea de
a se introduce mai multe măsuri restrictive cu privire la dreptul de azil, naturalizare și dreptul
migranților. O constrângere cu privire la introducerea controlului migrației a fost legată de impactul
relațiilor inter-etnice. Astfel de măsuri pot implica o discriminare rasială împotriva unor grupuri în ceea
ce constă distribuirea drepturilor și a beneficiilor sociale. Astfel de preocupări au fost prezente constant
în dezbaterile politice britanice privind politica în domeniul migrației, punându-se accentul pe
discriminarea rasială și relațiile inter-etnice puse în pericol de solicitanții de azil. 23
Aceste considerente
au câștigat greutate, deoarece drepturile politice și civile ale rezidenților permanenți au fost extinse,
fiindu-le acordat dreptul de vot, iar acest lucru a avut în mod clar impact asupra politicilor de integrare. 24
State precum Marea Britanie au ajuns la concluzia că este greu de controlat mișcările
migranților, având loc dezbateri despre posibila introducere actelor de identitate, catalogată ca măsură

20
Ibidem p.23
21
Ibidem p.23
22
Ibidem p.24
23
Ibidem p.24
24
Ibidem p.25
anti-teroristă ce ilustrează conflictul dintre controalele interne și libertatea civilă. Cele mai multe țări
continentale dispun de o tradiție mai puternică de control și monotorizare a circulației cetățenilor prin
verificări interne ale imigranților, pe motive legate de drepturile civile, aceștia fiind notați de autoritățile
locale ori de câte ori primesc vizite din afara Uniunii Europene. 25
Capacitățile naționale de control a
migrației au fost erodate de organizațiile internaționale.
La nivelul Uniunii Europene, prin crearea unei piețe unice care să permită libera circulație a
lucrătorilor, a eliminat complet prerogativele statelor de a restricționa intrarea, șederea și ocuparea forței
de muncă, însă pe de altă parte s-a dovenit a fi o preocupare politică pentru unele state. Pentru membrii
Grupului Schengen, eliminarea controalelor la frontierele interne s-a dovedit a fi o problemă majoră în
controlul migrației.26 Eliminarea barierelor de circulație între Uniunea Europeană și Schengen a
determinat o pierdere asupra controlului național față de migrație. Cooperarea Uniunii Europene privind
problemele legate de migrație și azil au apărut în a doua parte a anilor 1980, fiind luate un set de măsuri
care au inclus cooperarea pentru consolidarea frontierelor externe ale Uniunii Europene și pentru a
limita circulația neregulată între statele Uniunii Europene. Acordul Schengen conține dispoziții extinse
privind controlul extern de frontieră, iar în anii 1990 au fost adoptate alte două conveții cu privire la
controlul circulației neregulate: Convenția de la Dublin, privind determinarea statului responsabil de
examinarea cererilor de azil depuse într-un stat membru și Convenția privind trecerea frontierelor
externe destinată să consolideze controlul frontierelor Uniunii Europene. 27
Cooperarea privind aspectele legate de migrație și azil au fost formalizate în anul 1992 prin
Tratatul de la Maastricht, extinse de Tratatul de la Amsterdam din 1997. Cooperarea acoperă în prezent
armonizarea dispozițiilor naționale privind primirea solicitanților de azil, aplicarea și preluarea
solicitanților de azil, protecția temporară, politici privind intrarea, inclusiv a vizelor, combaterea
migrațiilor ilegale și a traficului de migrație. Cu alte cuvinte, au fost create oportunități pentru noi forme
de restricționare sau de control care nu fost posibile la nivelul național. Măsurile naționale pentru a
restricționa accesul la sistemele de azil par să fi avut un impact asupra anumitor state, însă numărul
solicitanților de azil în Uniunea Europeană nu a scăzut. Astfel, Uniunea Europeană încearcă să
promoveze un echilibru al eforturilor prin armonizarea legislației și acordarea de asistență financiară
pentru statele care primesc solicitanții de azil.28 În contextul limitări posibilităților de intrare legală în

25
Ibidem p.25
26
Ibidem p.25
27
Ibidem p.26
28
Ibidem p.27
statele din Uniunea Europeană s-a ajuns la înmugurirea migrației ilegale și utilizarea traficului de
migranți pentru a avea acces în Europa. Pentru a combate traficul de migranți și de contrabandă s-au
dezvoltat rețele transnaționale pentru cooperare națională și europeană. 29
Guvernul laburist al lui Tony Blair a fost destul de receptiv în ceea ce privește necesitatea
migrației pentru creșterea economică și demografică. Migranții aduc noi experiențe și talente care duc la
lărgirea și îmbogățirea economiei. Bazându-se pe aceste idei, guvernul a făcut o serie de propuneri în
1999 destinate proceselor de migrație și pentru a facilita accesul antreprenorilor străini. Cu o
semnificație mai simbolică, guvernul a creat programe speciale menite pentru atragerea clasei înalte de
muncitori. Unul dintre programe a început în anul 2002, conceput pentru a atrage oameni de știință,
medici, oameni de afaceri în Marea Britanie. Cazul de recrutare de personal cu înaltă calificare poate fi
mai ușor de justificat pentru public deoarece va duce la stimularea economiei. De asemenea, guvernul a
început să introducă o serie de modificări și dispoziții privind muncitorii necalificați la sfârșitul anului
2002. 30
Chestiunea azilului a început să apară ca o problemă majoră în Europa de Vest de la mijlocul
anilor 1970 încoace. Această perioadă a cunoscut un număr mare de persoance care caută azil în
Europa. Unul dintre motivele pentru care aceștia fug din țările de origine îl reprezintă regimurile
represive sau conflictele civile. Odată cu închiderea căilor de migrare legale în anii 1970, mulți dintre
imigranți forței de muncă au început să intre în statele din Europa de Vest prin ruta de azil.31 În multe
țări din Europa, beneficiarilor de azil le-au fost acordate drepturi la liberă cazare, acces la servicii
sociale, beneficii sociale și dreptul la ședere pe termen lung. La mijlocul anilor 1980, Marea Britanie s-a
concentrat exclusiv pe problema azilului interconectată cu problema migrației ilegale. Din cauza că au
fost înregistrate un număr mare de cereri pentru acordarea de azil, Marea Britanie a impus obligativitatea
vizei pentru cei care călătoresc din India, Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka, Ghana și Nigeria. În anul
1987, guvernul britanic a introdus Actul de Imigrare care a impus sancțiuni companiilor aeriene și
maritime care transportă pasageri fără documente valide de călătorie. Numărul solicitanților de azil a
început să crească substanțial, motiv pentru care a fost restricționat dreptul și apelul pentru cererile de
azil. Această legislație a dus la o scădere bruscă a solicitanților de azil. 32
Cu toate acestea, preocuparea
britanică față de relațiile rasiale și-a făcut solicitanți de azil. Politicienii din toate partidele au avut

29
Ibidem p.29
30
Ibidem p.54
31
Ibidem p.54
32
Ibidem p.57
tendința de a justifica mai multe măsuri restrictive în ceea ce privește abuzul solicitării sistemelor de
azil. Partidul Național Britanic a făcut să nu folosească argumente rasiste pentru a se opune migrației și
solicitanților de azil, iar Partidul Conservator susține multiculturalismul în societate.33
Migrația ilegală a reprezentat o chestiune majoră în statele vest-europene, Spania, Franța,
Portugalia, Belgia la începutul anilor 1980 din cauza lipsei controlului strict al frontierelor și a forței de
muncă ilegală. Până la sfârșitul anilor 1980, problema migrației ilegale a început să afecteze toate statele
Comunității Europene. Acest lucru se datorează în mare parte noilor legislații privind migrația și azilul.
Dispozițiile restrictive privind intrarea și azilul și cerințele mai stricte de viză au îngreunat situația
imigranților de a intra în Europa prin rute legale. În același timp, eliminarea restricțiilor de migrare în
fostele colonii comuniste a crescut posibilitățile de intrare ilegală prin intermediul frontierelor terestre
din Germania, Austria și Italia, prin fostele colonii sovietice va imigra ilegal, Orientul Mijlociu și Asia.
Persoanele care intră prin frontierele de coastă din Grecia, Italia și Spania ar putea ajunge cu ușurință în
statele din Uniunea Europeană, fapt pentru care aceasta a cerut statelor din marginea Europei controlul
strict al frontierelor. 34
În Marea Britanie, intrarea ilegală a devenit o chestiune destul de sensibilă în ciuda numărului
relativ redus de persoane intrate ilegal. Aceasta deținea o adevărată tradiție pentru controlul frontierelor
și a migrației care s-au dovedit destul de eficace în reducerea intrărilor ilegale. Acest fapt explică refuzul
Marii Britanii de a adera la spațiul Schengen pentru a nu elimina controlul intern al frontierelor. Cu
toate acestea, la mijlocul anilor 1990, numărul de intrări ilegale a început să crească și în Marea Britanie,
astfel devenind o destinație pentru imigranți. Începând cu anii 1980, au avut loc dezbateri privind
migrația în majoritatea statelor din Europa Vest, punându-se accentul pe limitarea imigranților ilegali și
limitarea solicitanților de azil. Imigranții ilegali și solicitanții de azil au nutriit în rândurile populației
sentimente anti- migrație din cauza abuzului sistemului de azil și a sistemului de asistență socială și sunt
legați de problemele de securitate internă și criminalitate. Acest lucru a fost deosebit de important în
dezbaterile britanice, unde s-a pus problema înstrăinării spijinului social al comunității pentru grupurile
etnice și dezbinarea acestora.35
Cea mai nouă dezbatere pentru privind migrația forței de muncă a adus în discuție integrarea
rezidenților pe termen lung și a grupurilor etnice minoritare. Indiferent dacă există sau nu probleme
cauzate de prezența imigranților sau a grupurilor minoritare, problema integrării trebuie luată la modul

33
Ibidem p.59
34
Ibidem p.61
35
Ibidem p.66
cel mai serios. Conceptul de integrare reprezintă un proces prin care are loc acceptarea imigranților și a
minorităților etnice în economie, societate și viața politică a țării gazde 36. Integrarea culturală implică
cunoașterea limbii țării gazdă, înțelegerea societății, respectarea și cunoașterea normelor de bază. În
cele din urmă, integrarea politică implică dreptul de a alege și de a candida la alegeri, dobânite prin
naturalizare. Conceptul de multiculturalism este de obicei asociat cu modelul anglo-saxon care apreciază
libertatea individuală a membrilor, concept care operează cu diversitatea culturală- concept asociat Marii
Britanii37. Concepțiile asupra integrări sunt destul de diferite și sunt strâns legate de modul în care
statele concep propria lor identitate națională. În Marea Britanie, filozofia dominantă asupra identității și
cetățeniei este caracterizată de pluralismul cultural. Pluralismul etnic și cultural reprezintă o moștenire a
uniunii dintre Anglia, Irlanda, Scoția și Țara Galilor, reunind cele patru grupuri naționale sub o singură
structură de stat. Aceasta a fost întărită de concepția colonială britanică subjecthood care a definit
calitatea de membru pe baza reședinței teritoriale38. De asemenea, un rol semnificativ în abordarea
integrării Marii Britanii a fost tradiția ca stat pluralist liberal care cuprinde filozofia de intervenție a
statului minimalist, libertatea individuală și limitarea așteptărilor cu privire la sarcinile și caracteristicile
comune ale cetățenilor. Aceasta implică faptul că atunci când imigranții au sosit și s-au stabilit în Marea
Britanie aveau drepturi limitate, însă aveau așteptări de a deveni membrii cu drepturi depline ai
societății. Coexistența pașnică a grupurilor minoritare operează cu conceptul de relații rasiale care se
concentrează pe eliminarea discriminării și crearea de oportunități egale pentru imigranți. De remarcat
este faptul că, imigranții negrii și asiatici din perioada postbelică au fost supuși discriminării pe scară
largă din motive rasiale. În 1958 au izbucnit o serie de revolte rasiale în Nottingham și în unele părți din
Londra. 39 Precum consecință a acestor revolte, a fost introdus în 1965 un set de dispoziții limitate care
interziceau discriminarea în locurile publice, discriminarea fiind echivalentă cu o infracțiune. Un alt act
a fost introdus în 1976 care a pus accentul pe accesul la locul de muncă, de asemenea a fost creată
Comisia pentru Egalitatea Rasială a cărui obiectiv era promovarea egalității rasiale și combataterea
discriminării. 40
În același timp, guvernele și instanțele din Marea Britanie au acționat într-un mod
flexibil în ceea ce privește acordarea libertății grupurilor etnice și religioase în viața publică. Începând
din anii 1980, a fost destul de evidentă promovarea valorilor multiculturale în școli, inclusiv a legislației
care să permită acordarea unor subvenții de stat în școlile religioase ale tuturor cultelor. Unele autorități

36
Ibidem p.75
37
Ibidem p.76
38
Ibidem p.77
39
Ibidem p.78
40
Ibidem p.78
locale cu un număr mare de minorități etnice au încercat să reprezinte interesele minorităților etnice,
prin stabilirea de unități de promovare a egalității rasiale. Elitele politice britanice au acceptat conceptul
de multiculturalism. 41
Precum și Germania, Marea Britanie s-a confruntat cu problema integrării
minorităților etnice din a doua și a treia generație și problema integrării comunităților musulmane.42 În
Marea Britanie, grupurile minoritare din Caraibe și Asia sunt concentrate în interiorul orașelor Londra și
Midlands existând revolte între tinerii albi de extremă dreaptă și membrii din comunitățile asiatice. De
la sfârșitul anilor 1980 a fost dicutată tot mai frecvent chesiunea comunităților munuslmane din Marea
Britanie. Preocupările legate de fundamentalismul islamic au apărut din nou, în anul 1991 din cauza
sprijinului pentru Irak, iar 10 ani mai târziu din cauza evenimentului teribil de la 11 Septembrie 2001.43

În articolul Home Office- Impacts of migration on UK native employment: An analytical review

of the evidence, politica migrației pentru cetățenii străini a devenit mai puțin restrictivă la sfârșitul
anilor 1990.
Cetățenii tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene au dreptul de a trăi și lucra în oricare
dintre statele membre. Prin urmare, Marea Britanie în calitate de membru al Uniunii Europene nu poate
restricționa acest drept. Când o țară devine membră a Uniunii Europene, celelalte state deja membre pot
impune restricții printr-o perioadă de tranzit de până la șapte ani. Ca urmare a extinderii Uniunii
Europene din anul 2004, lucrătorilor migranți din noile state membre li s-au permis imediat accesul pe
piața forței de muncă din Marea Britanie. Marea Britanie a fost una dintre țările care nu a impus o
perioadă de tranziție pentru imigranții din țările A8.44
La începutul anilor 1990, fluxurile de imigranți din afara spațiului european prin sistemul
permisului de muncă. Cu toate acestea, la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, politica de
migrație din Marea Britanie a fost mai puțin restrictivă cu imigranții din afara spațiului european, iar
diferitele modificări introduse au dus la o creștere semnificativă a imigranților din afara spațiului
european. La sfârșitul anilor 2000 a fost introdus un sistem transparent care să faciliteze fluxul de înaltă
calificare și a muncitorilor calificați. Ca urmare a formării Coaliției din 2010, sistemul migrației a fost

41
Ibidem p.79
42
Ibidem p.90
43
Ibidem p.91
44
Home Office, 2012, National Audit Office, p.16
revizuit din nou cu scopul de a reduce migrația netă, asigurându-se că imigranții din Marea Britanie sunt
the brightest and the best și pentru a reduce abuzul sistemelor de azil.45
Sursa principală de date privind fluxurile de migranți o reprezintă Oficiul Național de Statistică.
Derivată din International Passanger Survey, Long- Term International Migration măsoară diferența
dintre ieșiri și intrări pentru numărul de persoane care își schimbă țara pe o ședere de cel puțin un an,
fiind incluse și cele din Uniunea Europeană sau cetățeni din Marea Britanie. De-a lungul ultimelor două
decenii, au existat două schimbări clare la nivelul migrației nete: unul în 1998 și unul în anul 2004.
Creșterea netă a migrației din 1998 corespunde cu relaxarea politicii de imigrare din Marea Britanie, iar
creșterea bruscă din 2004 este datorată în principal aderării la Uniunea Europeană a statelor A8. În anul
2012, unul dintre principale motive de imigrare în Marea Britanie a fost din cauza sistemului de
învățământ, comparativ cu anul 2001, când mulți cetățeni din afara Uniunii Europene au imigrat în
Marea Britanie pentru forța de muncă, nu pentru a studia. Cu toate acestea, creșterea semnificativă a
numărului de studenți după 2007 a condus la abuzul sistemului de vize pentru student.46 Aproximativ o
jumătate din creșterea migrației nete ar putea fi reprezentată de scăderea emigrării britanice, iar
condițiile economice din Mare Britanie au dus la mai puțini cetățeni britanici să caute de lucru în
străinătate. Cea mai mare creștere a numărului de vize a fost înregistrată până în anul 2010, iar vizele
emise pentru familie au scăzut în fiecare an din cauza controalelor guvernamentale stricte și din cauza
unor reduceri ale fluxului de imigranți din afara Uniunii Europene. O serie de factori care înfluențează
distribuția modificărilor în nivelul ocupării forței de muncă dintre Marea Britanie și cetățenii din afara
acesteia includ factori demografici- dimeniunea populației în vârstă, factori de natură politică, factori de
natură economică care influențează oferta de muncă precum și nivelul net de migrație și politica
migrației.47

Lucrarea lui Ulrich Shierup, Peo Hansen& Stephen Castles Migration, Citizenship and the
European Welfare State- A European Dilemma tratează înțelegerea crizei duale, crizele migrației,
cetățenia și modelul social european. Creșterea economică pare să nu mai promoveze incluziunile
sociale, consensul politic, atașamentul față de valori și principiile democrației liberale. După cel de-al
doilea Război Mondial, unele state din Europa s-au confruntat cu diferte probleme printre care creșterea
sărăciei, inegalitatea socială și criza cetățeniei La mijlocul anilor 1970 s-a manifestat criza prelungită

45
Ibidem p.17
46
Ibidem p.22
47
Ibidem p.24
de restructurarea statului social modern, dar care s-a intensificat în anii 1980-1990. Aceste procese au
adus elementar excluderea permanentă a grupurilor care negarea cetățeniei, negare substanțială a
capacității de drept și reale de a participa „ca plin membru al comunității”. ( Marshall,1950)
Excluderea socială și-a asumat o serie de forme noi ca răspuns al globalizării, al restructurării
economice. Primejdiile au crescut, confruntându-se cu șomajul permanent al populației, diminuarea
asistenței sociale, feminizarea sărăciei, concentrația șomajului și a sărăciei în rândul tinerilor,
concentrația de dezavantaje în cartierele sărace. Cele mai multe practici de excludere socială sunt legate
de racialization și ethnification, practici care afectează grupurile minoritare și migranții. Acest lucru
ajută, de fapt, pentru a da naștere unor ierarhii sociale bazate pe o combinație de etnie rasială. 48

Proletariatul-nou cuprinde perioada post-fordistă de restructurare de unde fac parte toate armatele de
imigranți prost-plătiți, neprotejați, fără forme legale, lipsiți de drepturi politice, sociale, economice,
civile. Există solicitanți de azil, forțați în lagărele de detenție sau muncă clandestină, precum condiție de
protecție și de primire în țările gazde deterioate. Aceste categorii de persoane sunt excluse din diferite
state ale Uniunii Europene, reprezentând o preocupare de politică comună, fiind catalogați precum
manifestanți ai crizei în Europa.49
Criza politică și culturală de transformare a națiunii și a identității naționale este strâns legată de
multiplele forme rasiale având precum cauză, mișcările politice rasiste-populiste centrate pe chestiunea
migrației. Invazia musulmană este prevăzută ca o amenințare pentru minoritățile naționale. Marea
Britanie adoptă politici de multiculturalism și diversitate promovate de zeci de ani mai consistent decât
în alte părți ale Uniunii Europene. Legislația, instituțiile, normele și practicile vizează combaterea și
prevenirea rasismului și a discriminării. Schimbările politice la nivelul european ar putea pune în pericol
proiectele și programele de integrare europeană. În viziunea unor partide politice, migrația este
presupusa amenințare pentru bunăstarea socială, identitate și națiune. Paradoxal, se exprimă în mod
continuu că este nevoie de forță de muncă imigrantă.50
Complexitatea crizei duale reprezintă pentru Uniunea Europeană o dilemă destul de delicată
centrată pe rasializarea relațiilor sociale. Dilema europeană nu poate fi tratată prin recurgerea la strategii
defensive, ci prin adoptarea unor politici referitoare la migrație-politici cât mai restrictive. Proiectul
european de integrare depinde de încadrarea cu succes a modelelor de cetățenie și de solidaritate socială,

48
Ulrich Shierup, Peo Hansen& Stephen Castles Migration, Citizenship and the European Welfare State- A European
Dilemma , Oxford University Press, 2006, p.3
49
Ibidem p.3
50
Ibidem p.4
fiind rezultatul unor confruntări politice și interese economice. Cu alte cuvinte, interesele asociate în
relațiile de puere, viață socială și culturală pot fi o provocare a globalizării. Mișcările migratoare
contemporane reprezintă rezultatul distrugerii economiilor și a societăților expuse puterii care aparțin
unei forme inegale la nivelul mondial. Mișcările globale ale migrației gravitează asupra concetrațiilor de
capital și a centrelor de management. După dispariția regimurilor fordiste, migrația a transformat statele
membre ale Uniunii Europene într-un tip de societate multi-etnic. Criza de cetățenie, de identiate, de
asistență socială a motivat dezvoltarea unor noi modeluri locale și supranaționale de guvernare. 51
Statele europene au urmat o serie de căi unice la nivel național în abordarea migrației. Migrația
reprezintă pentru statele europene un eșec de integrare care duce la excluderea socială a imigranților și a
minorităților etnice. Dilema europeană amenință să distrugă viziunea cetățeniei și coexiunea socială în
Uniunea Europeană și reprezintă o problemă majoră pentru Europa socială. Uniunea Europeană a
susținut programe, proiecte și directive cu privire la combaterea și prevenirea rasismului și a
discriminării și excluziunea socială. După cele două războaie mondiale, Europa a fost segmentată etnic,
evidențiind o realitate a modelelor culturale: colonialismul, imperialimsul, rasismul și tranzacționarea de
sclavi. Dilema europeană de astăzi se bazează pe universalitate și modernism. Din punctul de vedere
cultural, construcția Europei este percepută ca fiind legată de procesul de reconstucție economică,
susținută de politici anti-discriminatorii, anti-rasiste, fiind ridicate problemele identității și a cetățeniei.
Există o primejdie socială în cadrul Uniunii Europene și anume: rasismul care este condiționat de
polarizarea nord-sud, pe un segment inegal la nivelul mondial.52
În Uniunea Europeană contemporană, etnică și rasială, dilema devine tot mai evidentă decât
dimensiunea socială și problema migranților care au devenit tot mai strânse între ele. Perspectivele
Uniunii Europene de stimulare a competivității în contextul globalizării vor permite pe termen lung și pe
o scară largă imigranți pentru forța de muncă. Grupurile de interese politice puternice prezintă un
interes pentru imigrarea forței de muncă necalificate. Minoritățile social excluse reprezintă o amenințare
tot mai mare pentru coexiunea socială. Pe parcursul anilor 1980-1990 au avut loc revoltele din Marea
Britanie din cauza abuzului de droguri care a incriminat violența, dar de asemenea au existat mișcări
sociale alternative pentru mobilizarea minorităților etnice și rasiale, în semn de protest pentru hărțuirea

51
Ibidem p.6
52
Ibidem p.16
rasială în apărarea cartierelor locale sau a comunităților etnice. Comunitățile etnice se confruntă cu
acțiuni discriminatorii în educație, cultură, forță de muncă și drepturi la cetățenie.53
Ca urmare a Tratatului de la Amsterdam din 1997 a fost dezvoltată o impresionantă reformă a
agendei Uniunii Europene. O nouă manifestare anti-discriminatorie a transformat directivele obligatorii,
inițiindu-se numeroase proiecte și programe care solicită statelor membre să combată și prevină
discriminarea și excluderea socială. La începutul anilor 1990, s-a făcut o asociere a ceor două concepte
de includere/excludere cu o concepție largă de cetățenie și asistență socială, extinsă de programul
Comunității Europene privind sărăcia și excluziunea socială. Excluderea socială a fost văzută precum
exlcuderea de la cetățenie, în sensul larg de a bloca oportunitățile reale pentru persoanele fizice de a
exercita drepturi depline și fundamentale, sociale, civile și politice în contextul liberal-democrat.54
Criza migrației din anul 1989 a fost determinată de colapsul URSS-ului și statele socialiste din
Europa care au condus la instabilitate în Europa Centrală. În anul 1990, accentul cade pe intrări,
solicitanți de azil, migrație ilegală, fiind acceptați migranți din fosta URSS, Asia și Africa, având
prezum rezultat, transformare economică, răsturnări politice, etnice, conflicte și dezbateri ecologice.
Migrația a devenit o problemă cheie în întreaga Uniune Europeană. Marea Britanie a dezvoltat o politică
și mentalitate de asediu, Austria a format un guvern populist al cărui scop a fost eliminarea migranților,
iar după cel de-al doilea Război Mondial, Italia, Spania, Portugalia și Grecia au devenit tări de imigrare,
a imigranților fără acte.55
Țările europene au nevoie de noi muncitori pentru următoarele domenii: managament,
medicină, IT, mass-media dar și pentru alte servicii: catering, menaj, construcții, fabrici, etc. Din punctul
de vedere al factorilor demografici, scăderea fertilității și creșterea ponderii de vârstă de este 65 de ani a
condus la cereri de recrutare a migranților care au ajutat dezvoltarea unor state din Uniunea Europeană,
inclusiv și dezvoltarea Germaniei. Statutul juridic, discriminarea etnică, excluziunea socială au dus a o
nouă rezervă de forță de muncă rasială. În anii 1990 s-a conștientizat că migrațiile din anii 1945-1973 au
dus la o decontare pe scară largă și la ideea de formare a comunităților etnice. Marea Britanie și Suedia
au operat cu conceptele de minoritate etnică, multiculturalism și politici de diversitate. Din 1990,
autoritățile publice, agențiile de servicii sociale au devenit mult mai conștiente de schimbările care apar
în viața socială și culturală, oferind un răspuns negativ și pozitiv migrației.56

53
Ibidem p.16
54
Ibidem p.16
55
Ibidem p.22
56
Ibidem p.23
 Din anii 1990, ideologiile minorităților naționale, din punctul de vedere al etniei și al identității
au devenit nesustenibile. Principala cauză a fost determinată de schimbarea fundamentală a caracterului
statelor și a relațiilor de clasă din Europa, lucru concomitent cu globalizarea și integrarea regională. De
remarcat sunt două momente importante: începuturile post al doilea Război Mondial (1945-1950) în
majoritatea țărilor din Europa a fost oprită recrutarea forței de muncă, iar după 2000 s-a ajuns la
admiterea că Europa are nevoie de imigranți atât pentru demografie cât și pentru economie. A doua
jumătate a secolului al XX- lea aduce o schimbare dramatică asupra toate aspectele vieții sociale,
perioada de decolonizare, pierderea imperiilor, declinul de imortanță internațională au fost percepute ca
amenințări la identitatea națională pentru Marea Britanie, Franța și Țările de Jos. Migrația post-1945
duce la ideea că toate statele europene sunt rezultatul proceselor istorice constituitive ale popoarelor
culturale, fie prin extinderea teritorială, fie prin populație. Bunăstarea statului reprezintă un factor
crucial în modelarea răspunsurilor pentru imigranți, concept care se referă la creșterea economică bazată
pe cerere de consum în masă. În anii 1970, statul bunăstarii a fos contestat de schimbarea strategiiilor de
investiții la nivel mondial, salarii mici, iar accentul cade pe politica mnetară și comerțui liber. În cele din
urmă, au rezultat modificări concretizate de neoliberalism care a stat la baza unui atac social în Statele
Unite ale Americii și Marea Britanie din cauza noilor tehnologii informaționale, extinderea de rețele de
communcare globale și dezvoltarea infrastructurii.57
Politica cu privire la integrarea migranților, politicile de pritecție socială vor duce la includerea și
excluderea acestora. Sistemele de pritecție socială doresc integrarea minorităților în societate, iar cei
care nu dispun de un statut social vor fi excluși și marginalizați. În anul 1990, presiunea din partea
populistă care pune accentul pe imigranții fără loc de muncă și care sunt o povară pentru sistemul de
protecție socială, catalogați că ar submina drepturile și privilegiile minorităților naționale. 58,
După cel de-al doilea Război Mondial, Europa de Vest a devent suprapopulată din cauza
persoanelor strămutate, a migrației și a coloniștilor care au imigrat spre Franța, Marea Britanie și Țările
de Jos. Chiar dacă au fost înregistrate reșteri demografice și econmice, deficiul forței de muncă a
început să apară după 1950 când guvernele au început să pună accentul pe recrutarea de migranți, proces
evident în țările din Europa de Vest. Anumitor popoare colonizate li s-a acordat cetățenia, cazul britanic
(statutul de subiecți ai Coroanei). În anul 1960, din cauza declinului economic și politic, creșterea de
probleme în relații a dus la introducerea de legi restrictive pentru a opri migrația. În 1970 au fost

57
Ibidem p.25
58
Ibidem p.25
identificați aproximativ 12 milioane de migranți în Europa de Vest, iar procesul de formare al
minorităților etnice a devenit ireversibil. În 1973 are loc criza de petrol care duce la reorientarea
politicilor de migrație, iar intrările de muncă duc la ieșirile de capital. 59
Reuniunea de familie a fost un tip de imigrare cu care s-a confrunat Europa, s-au format noi familii,
schimbându-se de la statutul temporar la cel permanent . Grupuri mari de refugiați au fost introduși
periodic în Europa de Vest în anii 1970-1980 din cauzele politice și regimurile autoritare. Familiile de
imigranți aveau diferite nevoi: de locuință, educație, servicii medicale și facilități publice, iar răspunsul
guvernelor față de acestea a fost pozitiv. Până în anii 1980, au apărut noi forme de imigrare, Marea
Britanie, Spania, Portugalia, Grecia au devenit ținta migranților forței de muncă din Asia, Africa,
America Latină, imigrau fără acte. Răspunusul politic cu privire la migrație a fost indiferența, răspunsul
birocratic a fost descriminatoriu, rasismul a devenit problmeă majoră. Modelul european dorea și cerea
lucrători pentru salarii mici, statutul imigranților care imigrează din lipsa de oportunități din țările de
origine să fie legal. Această model nou de migrare va fi modelat de tendințele de globalizare, feminizare
și ilegalitatate, model tipic sfârșitului secolului XX. 60
Migrația dn Europa de Vest a fost accelerată din diferite cauze: schimbările politice dramatice din
1989-1991. Au fost înregistrate fluxuri de migranți fără acte, solicitanți de azil, minorități etnice
repatriate din fosta URSS, asfel , Germania încetat recrutarea forței de muncă migrantă. În 1973 au fost
identificate intrări de imigranți pentru reuniunea familiei, printre care solicitanți de azil și lucrători fără
documente legale care au dus la eșecul strategiei oficiale de control asupra migrației. Imigranții fără
acte din Asia și nordul Africii au fost solicitanți de locuri de muncă din zonele mai puțin dezvoltate din
estul și sud-estul Europei, printre care tineri, educați și caificați care ajung necalificați în Europa din
cauza impulsului european, dereglementarea și polarizarea socială a forței de muncă, acest tip de
migrație este stimulat din lipsa de oportunități. Organizația de Cooperare și de Dezvoltare Europeană a
înregistrat o creștere continuă în domeniul migrației fără acte a anilor 1990. Creșterea traficului de
migranți ilegali este considerată o formă de crimă organizată similară cu traficul de droguri și prostituție.
Mass -media și efectele de creștere politică au influențat populația, ajungându-se la cereri de control
strict al frontierelor.61
Fluxul de solicitanți de azil s-a extins la începutul anilor 1990 din cauza prăbușirii economiilor
locale, deteriorarea cadrelor instituționale ale guvernelor, creșterea insecurității juridice și lipsa

59
Ibidem p.27
60
Ibidem p.29
61
Ibidem p.30
drepturilor omului în zonele de origine. Numărul solicitanților de azil a crescut în țările Uniunii
Europene în anul 1981 de la 116.000 la 695.000 în 1992 care au venit din Africa, Asia, Orientul
Mijlociu- două treimi au imigrat spre Germania. Între anii 1980-1995 au fos depuse aproximativ 5
milioane de cereri pentru acordarea statutului de refugiat în Europa de Vest. Tot în decursul acestor ani
acest lucru a fost exploatat de mișcările populiste și de politica tradițională cu scopul de a crea panică
migrației din Europa, iar solicitările de azil au scăzut brusc în anul 1993 și în anii următori. Au fost
înregistrate acte de violență rasială, crime rasiste (1998), politicienii de dreapta au creat o panică pentru
imigranții fundamnetalismului islamic, fiind acuzați de probleme economice și sociale. Violența rasistă a
fost mai puternică în Germania decât în Marea Britanie, Franța sau Brlgia, atrăgând mai multă atenție
din motivele istorice. Existența unor mișcări politice rasiste a devenit ca o tradiție constantă pentru
societățile europene. 62
O altă tendintă a fost politizarea problemelor de azil și de control la frontieră. În
Germania a fost acordat un drept pentru a solicita statutul de refugiat (post- război), iar în anul 1993
acest drept a fost restâns. Suedia a înăsprit regulile de intrare prin scăderea numărului de solicitanți,
marea majoritate a cererilor de axil au fost respinse, iar mulți dintre aceștia au rămas cu statutul juridic
incert.63
Criminalitatea migrației fără acte a dus la apariția unor noi legi și măsuri adoptate de țările
europene prin controlul de frontieră și deportarea de migranți. O modalitate de a controla migrația este
prin Acordul Schengen din 1985 și implementat în 1995 format din Belgia, Germania, Franța,
Portugalia, Luxemburg, iar pe parcurs au aderat și alte țări: Italia, Austria, Grecia. După sfârșitul
Războiului Rece, migrația a devenit mai proeminentă, astfel au fost luate mai multe măsuri restrictive cu
privire la aceasta. Cererea tot mai mare de migranți cu înaltă calificare în Europa constituie un element
cheie al globalizării, fiind căutați imigranți temporari deoarece nu crează obligații sociale pentru
sistemele naționale de protecție. De exemplu, în anii 2000, guvernul german a decis să ia în considerare
anumite idei pentru a deschide granițele experților străini. În anul 2002, Bundestagul a adoptat clauze cu
privire la legea pentru migranții care să permită importul mai multor migranți cu abilități necesare mai
ales pentru industrie. Astfel de dileme sunt raportate în majoritatea țărilor europene. Liderii de afaceri și
economiștii sublinează necesitatea forței de muncă atât calificată cât și necalificată, astfel migrația este
ascoaită cu diversitatea culturală.64

62
Ibidem p.31
63
Ibidem p.32
64
Ibidem p.35
 Migrația este încă percepută ca o amenințare la nivelul societăților europene din cauza gamei
largi de etnii, religie și cultură. Aceste grupuri de minorități se vor concentra în orașe și cartiere
specifice, având influențe în relațiile sociale, stilul de viață, cultură, etc. În anii 1973-1974, muncitorii
imigranții din Spania, Portugalia, Grecia, Italia au avut tendința să se întoarcă în țările de origine din
cauza restructurării economice la nivelul național și din cauza proceselor de integrare europeană.
Grupurilor de migranți din Turcia, Iugoslavia, Asia și Africa de Nord le-a fost mai convenabil să rămână
în Europa din cauza că țările de origine nu le ofereau oportunități economice. Cei care au rămas și-au
adus soți și copii și și-au înfințat noi familii în vestul Europei.65
Imigranții ar trebui să contribuie la nevoile pieței, însă fără a avea vreun efect social, politic
sau cultural și nu sunt considerai ca viitori membrii ai societății. De exemplu, Belgia a organizat
recrutarea forței de muncă străine după 1945 dar a permis intrarea acestora după 1960, idem cazul
Spaniei și Franței. Imigrații au avut condiții haotice mai ales pentru muncă, drepturi și locuințe. Franța,
Marea Britanie și Olanda au recrutat muncitori din fostele colonii, aceștia au avut dreptul la reuniunea
familei și ședere permanenți. În Țările de Jos a fost introdusă politica de asimiliare conform căreia indo-
europeni au fot obligați să parăsească Indonezia în momentul independenței, dar s-a dovedit a fi o
politică eficace. În cele din urmă, Franța a permis intrearea imigranților africani. În 1973, guvernele
europene au oprit recrutarea forței de muncă în încercarea de a elimina migrația. Imigranții s-au decis să
rămână prin acumularea de capital social și cultural ( cunoașterea țării, găsirea de muncă, adaptarea la
noi situații, relații de prietenie cu non-migranții. Răspunsurile culturale au încurajat formarea
comunității etnice și au dus la menținerea legăturilor comunității familiale, asfel a apărut industria
migratoare.66
Pe baza experiențelor istorice, elitele europene ar fi trebuit să conștientizeze că migrația ar putea
duce la diferite schimbări: sociale, culturale și chiar politice. Migrația a jucat un rol importnat în
construirea națiunilor în aproape toate țările occidentale. În Europa de Vest, imigranții au contribuit la
industrializare și dezvoltare urbană. Ulterior, imigranții au devenit comunitate etnică. În Europa,
datorită șederii pe termen lung, migranții au fost mutați în zonele accesibile ale orașelor și ale cartierelor
industriale, nu au fost niciodată populație majoritară dar erau considerați a doua generație, începând să
acționeze ca grupuri de interes și factori de decizie politică. Țările din Europa au adoptat politici de
asimiliare, integrare și inserție care cuprind norme și procese prin care imgranții obțin drepturi,

65
Ibidem p.37
66
Ibidem p. 38-39
oportunități prin care aceștia participă la diferite subsisteme ale societății în care trăiesc: forță de muncă,
sistem juridic, bunăstare, activitate politică.67
Autorul identifică trei tipuri ideale ale proceselor de integrare a imigranților în Europa: excludere
diferențială, asimilare și multiculturalitate. Excluderea diferențială reprezintă acceptarea imigranților
numai în cadrul strict, funcțional și limitat temporar, veniți individual nu precum familii sau comunități,
acceptați temporar nu pe termen lung, fiind excluși de la participarea politică. Utilizarea sistematică a
muncii fără acte, ilegale reprezintă o formă de excludere diferențială. Asimilarea reprezintă acceptarea
imigranților precum permanenți coloniști, fiind introdusă învățarea limbii oficiale, preluarea proiectelor
sociale și culturale ale comunității de primire. Se bucură de aceleași drepturi precum minoritatea
națională. După cel de-al doilea Război Mondial, Franța și Marea Britanie au adoptat politica de
asimilare până în 1960, însă imigranții au avut experiențe rasiste și discriminatorii. Imigranții din Marea
Britanie au respins politica asimilaționistă, dorind înlocuirea asimilării cu multiculturalismul.
Multiculturalismul reprezintă o politică a guvernelor pentru gestionarea gestionarea diversității etnice.
Marea Britanie a început să se afirme în acest sens prin educarea copiilor asiatici și african.
Multiculturalismul poate fi caracterizat ca o ideologie politică și un model pentru politicile publice
menite să asigure participare socio-economică și politică deplină, de asemenea, se referă la acceptarea de
către public a grupurilor de imigranți și minorități ca reprezentând comunități distincte care se deosebesc
de majoritatea populației prin limbă, cultură și competențe sociale, etc și se presupune că membrii ar
trebui să acorde drepturi egale în toate sferele societății. Această noțiune nu este utilizată mereu la mosul
descris mai sus, uneori poate fi percepută ca o amenințare la cetățenie, modernitate și securitate.68
După Tratatul de la Amsterdam din 1999 s-au adăugat directive și programe care solicită
statelor membre combaterea rasismului și discriminării. În anul 2000 a fost dezvoltat un proiect
Programul de acțiune comuntară pentru combaterea discriminării. Înainte de acesta, a fost elaborat
principiul egalității între persoane fără deosebire între rase sau originea etnică, obiectivul fiind de a crea
o piață a muncii favorabilă incluziunii sociale. S-a dorit combaterea discriminării în domeniul educației,
sănătății, asistenței sociale. Un efort în acest sens a fost făcut din partea Comisiei caree trebuia să
urmărească o strategie coerentă de intgrare, anri-rasistă în politicile Uniunii Europene. Această strategie
trebuia să faciliteze măsurile de combatere a discriminării printr-o varietate de proiecte și politici ale
Uniunii Europene, vizibile în ocuparea forței de muncă și în politica socială, astfel statele membre au

67
Ibidem p.40
68
Ibidem p.43-44
fost obligate să se adapteze și să actualizeze politicile lor anti-discriminatorii chiar și la nivelul
legislativ.69
Excluziunea socială este un concept destul de alunecos și atacat în accepțiunea lui Gedds, capabil
de o gamă largă de analiză și perspective holistice. În anii 1980 au loc discursuri cu privire la acest
concept care au început să penetreze poitic ansamblul Uniunii Europene, iar în cele din urmă, noțiunea a
fost ridicată la un statut hegemon, iar strategic poate fi perceput precum un concept care oferă o limbă
comună. Excuderea socială, prin urmare și includerea socială au fost asociate în teoria lui Ralf
Dahtrndorf din 1985 în termeni de morală și politică pentru cetățeni. El a prezentat serie de forme
marginalizate precum un proces continuu din punctul de vedere al excluderii de la drepturile stabilite de
Charta Națională privind cetățenia socială. Acest concept, în viziunea lui marginaliza social și
categoriile de populație săracă printre care o proporție mare de imigranți și minorități etnice.70
După 1980, noțiunea de excludere socială a devenit de o importanță majoră în limbajul politic al
Uniunii Europene. Teoria lui T.H. Marchall cu privire la cetățenie este o integrare analitică și moral-
politică pentru înțelegerea dintre piața de muncă, bunăstare și politici democrate. Post- Maastricht au
fost dezvoltate proiecte din fondurile Uniunii Europene destinate să integreze grupurile minoritare pe
piața forței de muncă și de a promova egalitatea. Tranziția de la redistribuționism la integraționism în
Uniunea Europeană a fost stimulată de Partidul Laburist din Marea Britanie în 1990 care dorea să facă
față provocărilor globalizării prin transcederea de la stilul social-democratic la neoliberalism prin
creșterea eficacității și a competivității și întărirea integrării sociale. 71
Până la sfârșitul anilor 1990, problemele legate de azil și integrarea minorităților etnice a fost
prioritare agendei Uniunii Europene. Impulsionată de procesul supranațional, Uniunea Europană a
apărut ca actor puternic în sfera politici de migrație. Migrația au percepută intrisec de Comunitatea
Economică Europeană, însă cererile de forță de muncă au fost privite ca un rol esențial în acordarea de
asistență și de eliminare a blocajelor regioanale și a altor tipuri de dezechilibru. Au fost aduse schimbări
majoră în Comunitatea Europeană: în 1980-1990 aduse de programul pieței unice, iar Uniunea
Europeană a început promovarea unei identități europene. În 1989, migrația a fost identificată ca
problemă comună europeană, făcându-se apel la acțiuni și soluții comune. A fost introdus controlul
frontierelor externe, o serie de propuneri politice cu privire la excluderea etnică, segregare, rasism,

69
Ibidem p.52
70
Ibidem p.53-54
71
Ibidem p. 55-57
xenofobie. Comisia a considerat că se va ajunge la conflicte între minorități și majorități în întreaga
Uniune Europeană.72
Post- Amsterdam are loc o reorientare generală către integraționismul moral și participarea
socială ca activitate pe piața muncii în Uniunea European. Societatea gazdă este obligată să ofere
oportunități imigranților, iar în cele din urmă succesul sau eșecul acestora cu privire la integrare depinde
moral de dorința acestora de a se integra, de capacitatea lor de a se adapta la anumite valori culturale și
civice. Noua perspectivă a Uniunii Europene privind integrarea este conform ideologiei Third Way. Un
exemplu în acest caz este Programul Equal din 2000 privind combaterea discriminării și a excluziunii
sociale, program gestionat de Fondul European Social care propune să încerce noi modalități de
abordare a problemelor de discriminare în rândul grupurilor defavorizate. Acest program are mai mulți
parteneri printre care guvernele locale și regionale, mici corporații, ONG-uri și asociații de imigranți.73
Uniunea Europeană a sponsorizat o serie de proiecte și programe pentru a susține integrarea,
fiind împotriva excluziunii sociale, iar pentru a nu se ajunge la eroziunea cetățeanului a fost necesar un
control critic din partea acesteia privind exluziunea și incluziunea socială prin promovarea de politici
transnaționale pentru diversitate și anti- discriminare. Reafirmarea statului național împotriva entităților
politice supranaționale a dus la creșterea politicilor de piață, însă nu înseamnă că post-Maastricht,
Comisia și alți actori au renunțat pentru totdeauna la ambiția de a dota Uniunea Europeană cu
dimensiunea socială, din contră s-a extins legitimitatea populară, integrarea europeană și combaterea
excluziunii sociale. Ruth Lister își exprimă îngrijorarea cu privire la sărăcie care ar putea deveni
excludere socială, privându-i pe cei săraci de la dreptul civil și social.74
Comisia a încercat să supranaționalizeze domeniul politicii migrației și a azilului, însă numai
după post- Tratatul de la Amsterdam s-au luat măsuri. Aceasta a introdus conceptul de cetățenie civică
care se referă la acordarea de drepturi civice și politice imigranților. Libera circulație reprezință una
dintre problemele de bază în jurul căruia Comisia organizează eforturi de a legaliza cetățenia civică.
Văzută dintr-o perspectivă mai largă, discordia dintre anii 1980-1990 dintre Comisie și statele membre
cu privire la extinderea drepturilor și a liberei circulații a avut implicații nu doar în statutul de rezident
permanent ci și în migrația supranațională și regimul de azil. Acest caracter problematic a fost inițiat de
Schengen și alte acorduri interguvernamentale.75 În anul 1985 a fost semnat primul Acord Schengen de

72
Ibidem p.59
73
Ibidem p.59
74
Ibidem p.61-62
75
Ibidem p.64-65
către cinci state, iar în 1990 a fost semnat al doilea Acord Schengen, intrat în vigoare în 199, urmat de
Convenția de la Dublin ratificată în 1997. Acestea au fost proiectate pentru a dezvolta o politică comună
pentru combaterea imigrației ilegale și gestionarea problemelor de azil. Proeminența tot mai mare a
migrației ca problemă comunitară a fost evidențiată în conținutul Tratatului de la Maatricht. Comisia s-a
opus cooperării privind migrația și azilul. 76
Post- Maastricht, mesajul Comisiei a devenit mai pronunțat, astfel fiind elaborată o abordare
mai globală despre migrație prin luarea de măsuri privind presiunea migrației, controlul fluxurilor
frontierelor, consolidarea politicilor de integrare în beneficiul imigranților legali și disponibilitatea
societății de a accepta fluxul de noi imigranți care depinde de modul în care guvernul percepe
fenomenul. Climatul politic în care Tratatul de la Amsterdam a luat poziție a fost caracterizat prin
creșterea unei insatisfacții a managementului interguvenamental de la Maastricht cu privire la migrație și
azil. Admiterea de imigranți pentru forța de muncă din țările terțe va rămâne în sfera națională de
autoritate, iar în acest context, Comisia recomandă acordurile bilaterale privind munca sezonieră și
temporară, unii membrii europeni au semnat acorduri cu diferite țări terțe, nu numai pentru a ajuta la
atenuarea forței de muncă, ci și pentru consolidarea cooperării cu statele terțe în lupta împotriva
migrației ilegale. 77
Pentru muncitorii care intenționează să se întoarcă în țara de origine le-au fost acordate permise
de muncă temporară, iar ulterior, permanente dacă aceștia vor atinge un număr de ani și dacă vor
îndeplini anumite categorii. Ideea de recrutare a lucrătorilor și dezvoltarea de proiecte în țările de
origine ar duce ca Uniunea Europeană să gestioneze, să reglementeze fluxurile mixte de imigranți prin
control sau să dezvolte abordarea în parteneriat cu țările terțe. Chestiunea migrației și a azilului este
constituită ca un element central în toate programele de dezvoltare ale Uniunii Europene. Comisia
descrie acest fenomen precum suprapopulare, creșterea negativă, șomaj, conflict armat, purificare etnică
și abuz de drepturi.78
Gestionarea migrației în domeniul forței de muncă nu constă doar în flexibilitate și parteneriate.
Noul val de imigranți va trebui întâmpinat cu măsuri de integrare, favoruri asociate cetățeniei civice,
anti-discriminare și politici de incluziune socială. Comisia va sugera drepturi în funcție de durata șederii
prin acordarea de permise temporare și reformarea ulterioară a integrării ca reintegrare pentru a ajuta
imigranții să se întoarcă în țările de origine. Tot Comisia va dezvolta o politică extrem de restrictivă cu

76
Ibidem p. 67
77
Ibidem p.70
78
Ibidem p.71
privire la migrație în anii 1980-1990, căutând să asigure cetățenilor Uniunii Europene o integrare
europeană care nu implica o creștere extra-europeană.79
În conformitate cu politica de vize a Uniunii Europene, directiva care a fost adoptată în 2001
impune penalități financiare celor care sunt refuzați să intre în Uniunea Europeană, trimițându-i în țările
de origine, iar solicitanților de azil li se va permite să depună cerere de azil, numai într-un singur stat. Ca
parte din dimensiunea externă și politică gobală a Uniunii Europene cu privire la azil și migrație,
Comisia a încercat să stabilească o legătură între politica de asistență pentru dezvolatre și acordurile de
readmisie cu țările terțe, de exemplu: Acordul de la Cotonou sau Acordul de parteneriat al Uniunii
Europene cu 77. O inițiativă a fost luată și de guvernul britanic în 2003 care a solicitat reformarea
sistemului de azil, în scopul de a expulza solicitanții de azil respinși.80
Marea Britanie a fost prima din țările tradiționale importatoare de forță de muncă, fiind văzută ca
un precursor al unei americanizări din punctul de vedere al regimurilor sociale. Marea Britanie a
elaborat politici anti-discriminatorii împreună cu programe de regenerare urbană, însă toate acestea
tendințe au afectat situația economică și socială a minorităților etnice, apare sărăcia într-un context etno-
rasial.81 Recensământul din 2001 a arătat că populația Marii Britanii a inclus 4,6 milioane de membrii ai
minorităților etnice în urma creșterii a populației non-albe: indieni, pakistanezi, africani și a căsătoriilor
mixe. Aceștia sunt conentrați în zonele urbane, în special în capitala Marii Britanii, în vechile zone
industriale din West Middlands. O problemă recentă întâlnită în Marea Britanie o constituie comunitatea
islamică.82
Spre deosebire de majoritatea țărilor europene, cei mai mulți imigranți din Marea Britanie sunt
cetățeni cu drepturi depline. Aceștia au fost văzuți precum străini care trebuiau să se acultureze, adică să
renunțe la limba de origine, obiceiuri și să adopte limba și cultura britanică, iar prejudecățile rasiale în
rândul populației albe au fost percepute ca o chestiune ce ar putea fi tratată prin educație. Modelul de
integrare care a apărut la sfârșitul anilor 1960 a fost bazat pe intervenția statului prin intermediul
politicilor anti-discriminatorii, poliție, autorități locale, ceea ce va duce la recunoașterea existenței unor
grupuri distincte. De exemplu, școlile au jucat un rol major în politicile de integrare unde apare noțiunea
de educație multiculturală, astfel,fiind promovată educația anti-rasistă. Au fost adoptate legi cu privire la

79
Ibidem p.73
80
Ibidem p.76
81
Ibidem p.114
82
Ibidem p.117
egalitatea rasială, iar autoritățile locale aveau dreptul de a promova egalitatea rasială, egalitatea de șanse
și relații bune între persoanele din diferite grupuri.83

În lucrarea, Globalizing Migration Regimes New Challenges to Transnational Cooperation

editată de Kristof Hamas and Jokiam Palme, Institute for Futures Studies, Sweden, migrația dă naștere
unor sentimente aprinse în rândul majorității, deoarce multe persoane simt că coabitează cu oameni care
reprezintă o altă cultură, concurează pentru piața forței de muncă și acordarea de salarii și asistență
socială. Elaborarea inițiativelor politice pentru a limita și preveni fluxurile de imigranți a fost în
detrimentul majorității. Migrația internațională ar trebui percepută mai degrabă un proces decât un
flux. Statele dezvoltă politici cu referire la controlul migrației și adoptă poziții unilaterale și defensive,
politici care trebuie să fie coerente, proactive, consecvente și de colaborare. Migrația poate duce la
dezvoltarea capitalului uman în țările care contracarează exodul de talente și resurse, poate aduce
beneficii țării gazdă și poate contracara migrația ilegală și traficul de migranți. O provocare majoră
pentru guvernele din țările gazdă o reprezintă integrarea migranților și gradul de acceptare publică.
Drepturile și obligațiile rezidenților ar trebui să fie în centrul dezbaterilor publice. Toate țările sunt
sursă, tranzit sau țări gazdă pentru migrație. 84
Migrația poate fi descrisă în termeni simpli, ca un fenomen ce le permite cetățenilor să aibă un
loc de muncă într-o altă țară pe baza unei șederi permanente sau temporare. Unii dintre imigranți aleg să
imigreze pe o perioadă temporară sau pe mai mulți ani deoarece ei constituie forței de muncă. De la
începutul anilor 1970, statele industrializate au prezentat un interes în scădere pentru forța de muncă
migrantă, motiv pentru care mulți imigranți au vrut să se întoarcă în țara de origine și să se alăture
familiei. Cererile pentru munca migrantă au început să primească din nou un caracter important,
deoarece în mai multe din statele industrialiazate era nevoie de forță de muncă ieftină și flexibilă, exact
genul de muncă pe care imigranți sunt în măsură să o presteze. Statele industrializate se confruntă cu
lipsa de personal în sectoarele economice, ale sănătății și a tehnologiei informaționale. Din cauza eșuării
politicilor de migrație și a integrări grupurilor etnice din Marea Britanie, aceștia s-au confruntat cu
marginalizare la nivelul economic și social și nu s-au putut adapta valorilor, obiceiurilor și culturilor ale
societății în care trăiesc. Imigranții ar trebui să fie pe deplin informați cu privire la drepturile și condițiile

83
Ibidem p.119
84
Globalizing Migration Regimes New Challenges to Transnational Cooperation editată de Kristof Hamas and Jokiam
Palme, Institute for Futures Studies, 2006, Sweden, p.17
de încadrare în muncă înainte de plecarea lor din țara de origine, trebuie să li se acorde dreptul de a se
transfera de la un loc de muncă la altul, trebuie să fie tratați în mod egal precum ceilalți cetățeni. 85
Țările gazdă ar trebui să urmărească penal, forța de muncă migratoare care nu respectă condițiile
de serviciu, care lucrează ilegal sau fără permise muncă valabile, ar trebuie să le acorde migranților vize
pentru pentru a le permite să se deplaseze cu ușurință în țara care au imigrat sau spre țara de origine.
Țările de origine și țara gazdă ar trebui să coopereze în introducera unor măsuri care să faciliteze
reintegrarea migranților temporari după ce permisul a expirat și de asemenea ar trebui să coopereze
pentru introducerea pensiilor portabile pentru ca lucrătorii migranți să beneficieze de acestea odată ce s-
au întors în țara de origine.86 Odată cu extinderea Uniunii Europene, unele țări au început să prospere,
motiv pentru care Europa de Vest a fost țina migranților forței de muncă. Cu toate acestea, au fost
impuse politici restrictive în materie de migrație economică, ma ales pentru imigranții din afara spațiului
european, iar din această cauză, imigranți au căutat alte variante pentru a obține locuri de muncă, adică
mijloace ilegale. Fără imigranți, Uniunea Europeană va înregistra o scădere puternică în rândul
populației.87

85
Michael Jandl, Innovative Concepts for Alternative Migration Policies, Paperback, 2007, p.24
86
Ibidem p.24
87
Ibidem p.30
 Teoria

Christina Boswell în lucrarea European Migration Policies in Flux realizează o analiză asupra
politicilor referitoare la fenomenul de migrație și ulterior al politicilor de restricție în concordanță cu
migrația. Acest fenomen este redat de aceasta prin utilizarea unor concepte cheie pentru o înțelegere cât
mai coerentă a lucrării: integrare, integrare culturală, minoritate/ grup minoritar, liberalizare, includere
socială, excludere, bunăstare, apartenență, conceptul civic, guest-worker, cetățenie, identitate colectivă,
identitate națională, reuniunea familiei, multiculturalism-diversitate culturală, rasism, politizare,
libertate individuală, relații rasiale, coexistență pașnică,.

Conceptul de integrare a migranților și a grupurilor minoritare este foarte important în asociere

cu fenomeul de îmbătrânire a populației autohtone din țările gazde, asfel că din cauza creșterii
cererilor de ofertă de muncă la nivelul economiilor naționale se aduce în discuție la nivelul european
necesitatea formulării de politici care să contribuie la reducerea sentimentelor anti-imigranți. Aici
importante sunt discursurile și dezbaterile politice. Multe state din spațiul european cum ar fi Marea
Britanie, Germania și Franța au purtat diferite dezbateri cu privire la eficiența stragiilor de integrare a
minorităților, multiculturalism, identitate națională și identitate culturală, însă o problemă pentru
integrarea minorităților în spațiul european ar fi adusă de conceptul fundamentalismul islamic, în urma
atacului din Statele Unite ale Americii din 11 septembrie, 2001. Datorită acestui eveniment, politicile de
migrație europene și-au exprimat interesul într-un mod restrictiv vis-a-vis de fenomenul migrației și
integrare în piața muncii.

În acest context, un alt concept important este cel de migrație ilegală, care se acociază cu
viziunea negativă asupra fenomenului de migrație. Acest lucru provine din cauza abuzurilor sistemelor
de azil și din cauza migrației ilegale, precum o consecință a politicilor restrictive și a controlului strict al
frontierelor externe și interne din spațiul european.

Conceptul de liberalizare explică felul în cate diferite legislații naționale privind accesul
migranților la locul de muncă la nivelul european ar putea stârni sentimente anti-imigrant, creându-se
confuzii între migrația ilegală, migrația legală, imigranți economici sau umanitari. Ca urma a
posibililor dispute este clară importanța conceptului de integrare a minorităților, din perpectiva
politicilor naționale duse în acest sens. În acest context, conceptul de identitate colectivă indiferent de
statutul juridic sau scopul șederii, se vor crea tensiuni din cauza cererilor de forță de muncă din rândul
imigranților la nivelul publicului european și astfel vor fi aduse în discuție două probleme majore la
viitoarele politici de migrație și anume: dacă aceasta va fi durabilă și dacă ideea de recrutare a
migranților pentru forța de muncă va persista din partea grupurilor de lobby și a partidelor politice din
spațiul Europei de Vest. Acest concept de liberalizare a fost destul de controverst la nivel european,
unele partide elaborând politici destul de restrictive cu privire la acest fenomen, iar altele au susținut
liberalizarea din necesitatea forței de muncă, asimilându-l cu o prioritate în politica externă.

Un alt concept destul de important este conceptul de politizare care a fost adus în discuție din
cauza problemelor legate de migrație, cu scopul de a fi adoptate cât mai multe politici de restricție în
statele din Europa de Vest, însă lobby-urile de afaceri au insistat pentru cerererea și recrutarea forței de
muncă din rândul imigranților. Din această cauză, unele guverne europene au adoptat o atitudine de
constrângere legată de relația inter-etnică.

Conceptul de guest-worker este adus în discuție în majoritatea țărilor din vestul Europei deoarece
au încurajat fenomenul de migrație și de primire a imigranților pentru creșterea nivelului economic și
creșterea demografiei, în urma celui de-al doilea Război Mondial. Țările din vestul Europei au devenit
guest worker din motive serioase și anume reconstrucția sistemului economic de expansiue. Chiar dacă
majoritatea țărilor din vestul Europei au guest worker, Marea Britanie a avut o viziune diferită față de
acest concept, recunoscând mai puțin necesitatea muncii străinne pentru reconstrucția economică.

Conceptul de discriminare rasială a fost introdus în schemă odată cu introducerea controlului

strict al frontierelor fiind perceput precum o contrângere în rândul imigranților și care va pune în pericol
solicitanții de azil. Asfel, drepturile politice și civile ale rezidenților pe termen lung au fost extinde,
aceștia au beneficiat de drept de vot, fiind în mod clar un pas spre integrare. Un alt concept destul de
important este cel de excludere. Nu se poate aduce în discuție excluderea socială fără includere. Se dorea
includerea de imigranți în beneficiul economiei, iar această retorică nu ar genera probleme de excludere
în rândul celorlalte grupuri. Aceste două concepte de excludere/ includere sunt diferite de la o țară la
alta, fiind dependente de ideologia migrației, de modelele de gândire socială sau politică care operează
cu teoriile legate de migrație, astfel fiind aduse în schemă și conceptele de apartenență, cetățeni și
drepuri.

În articolul Impacts of migration on UK native employment: An analytical review of the

evidence , politica migrației pentru cetățenii străini a devenit mai puțin restrictivă la sfârșitul anilor
1990, în contextul în care migrația netă a fost negativă din anii 1960 până în 1980, apoi pozitivă.
Migrația netă a rămas ridicată pentru cea mai mare parte din perioada post-2004, însă a început să scadă
cuanul 2010 ca urmare a politicilor introduse de Guvernul Coaliției. Fiind stat membru al Uniunii
Europene nu există restricții cu privire la cetățenii străini care lucrează în Marea Britanie. Aceasta nu
impune restricții asupra forței de muncă sau privind migrația.

Lucrarea lui Ulrich Shierup, Peo Hansen& Stephen Castles Migration, Citizenship and the
European Welfare State- A European Dilemma tratează înțelegerea crizei duale, crizele migrației,
cetățenia și modelul social european. În această lucrare, autorii operează cu următoarele concepte:
integrare, excludere diferențială, multiculturalism, diversitate culturală, asimiliare.

Conceptul de excludere diferențială este unul dintre tipurile ideale ale procesului de integrare a
imigranților în Europa . La nivelul Uniunii Europene, aceasta a sponsorizat o serie de proiecte și
programe pentru integare, fiind împotriva excluderii, dezvoltând o serie de politici transnaționale pentru
prevenirea și combaterea terorismului. Acest concept mai operează cu acceptarea imigranților numai
într-un cadrul strict, funcțional și limitat temporar, veniți individual nu precum familii sau comunități,
fiind excluși de la participarea politică. Un exemplu în acest context este ulilizarea sistematică a muncii
fără care reprezintă un model de excludere diferențială.

Conceptul de asimilare este un concept fundamentul în procesul de integrare al grupurilor de

minorități care depinde foarte mult de dorința grupului de a se integra, prin asimiliarea/ acceptarea de
unei alte limbi oficiale și prin învățarea acesteia și preluarea de proiecte sociale și culturale ale
comunității de primire, iar grupurile minoritare se vor bucura de aceleași drepturi precum minoritatea
națională. În acest sens, un exemplu concret este Marea Britanie și Franța post- război care au impus
politica de asimilire, motiv pentru care grupurile minoritare s-au confruntat cu experiențe rasiste și
discriminatorii și au dorit înăturarea acestei politici prin înlocuirea cu multiculturalism.
Conceptul de multiculturalism este un concept esențial adus în politica guvernelor pentru
gestionarea diversității etnice. Marea Britanie a început să se afirme în acest sens prin educarea copiilor
asiatici și africani. Multiculturalismul poate fi caracterizat precum o ideologie politică și un model
pentru politicile publice menite să asigure participare socio-economică și politică deplină, de asemenea,
se referă la acceptarea de către public a grupurilor de imigranți și minorități ca reprezentând comunități
distincte care se deosebesc de majoritatea populației prin limbă, cultură și competențe sociale, etc și se
presupune că membrii ar trebui să acorde drepturi egale în toate sferele societății. De remarcat este
faptul că, acest concept nu este utilizat mereu la modul descris mai sus, uneori poate fi perceput ca o
amenințare la cetățenie, modernitate și securitate.
Conceptul de integrare este important în contextul acestui proces. Modelul de integrae al Marii
Britanii este bazat pe intervenția statului prin intermediul politicilor anti-discriminatorii, poliție,
autorități locale, ceea ce va duce la recunoașterea existenței unor grupuri distincte. De exemplu, școlile
au jucat un rol major în politicile de integrare unde apare noțiunea de educație multiculturală, astfel,
fiind promovată educația anti-rasistă.
Conceptul de eșuare al integrării este la fel de important precum antonimul său, cel de integrare.
În contextul anilor 1970, statele industrializate au prezentat un interes în scădere pentru forța de muncă
imigrantă, iar mulți dintre imigranți s-au reîntors în țara de origine. Statele industrializate s-au
confruntat cu lipsa de personal în sectoarele economice, ale sănătății și a tehnologiei informaționale. Din
cauza eșuării politicilor de migrație și a integrări grupurilor etnice din Marea Britanie, aceștia s-au
confruntat cu o marginalizare la nivelul economic și social și nu s-au putut adapta valorilor, obiceiurilor
și culturilor ale societății în care trăiesc.
 Metodologie

Distorsiunea, discriminarea și dezavantajele cu care se confruntă musulmanii din Marea Britanie

de azi reprezintă parte a societății britanice. Drepturile omului sunt considerate o creație a minții
occidentale și se simt din punctul de vedere cultural. Revoluția iraniană (1979), isteria dinainte și după
invazia Kuweitului, atacurile de la 11 septembrie (2001) au creat o aversiune față de Islam, fiind
clasificate ca o forță puternică, fanatică, violentă, irațională, care necesită un control strict și trebuie să
rămână clară. În vara anului 2001, în nordul Angliei au avut loc tulburări violente. Activitățile
Partidului național britanic au creat antagonism și neîncredere între musulmani și comunitate. În orașe
ca Oldham și Burnley, bărbații musulmani din Asia de Sud s-au ciocnit cu extremiștii albi.88
După 11 septembrie 2001, anxietățile musulmane britanice au crescut, iar la nivelul legislației,
musulmanii au fost percepuți ca discriminatori și încălcând libertățile civile. Islamofobia este definită ca
frica sau ura față de Islam, exprimată în moduri diferite, încă din 2001. Musulmanii din întreaga lume au
fost vizați. În Marea Britanie, adulții și copiii musulmani au fost atacați fizic și verbal. Ei au fost numiți
criminali și excluși de la adunările sociale. După cel de-al Doilea Război mondial, musulmanii au
emigrat în Marea Britanie în număr mare, în principal din Asia de Sud (din Pakistan și Bangladesh).
Migrația din țările musulmane a rămas relativ scăzută în anii 1950 din cauza cererii de muncă. A crescut
în 1961 și a continuat până la începutul anului 1970, iar reunificarea familiilor și a solicitanților de azil a
crescut în anii 1980 și 1990.89 Musulmanii din Marea Britanie sunt împărțiți în comunități etnice
distincte, suniții sunt dominanți numerici, urmat de șiia. La începutul anilor 1960, Islamul a jucat un rol
de coeziune în rândul musulmanilor și a stimulat mulți lucrători la un sentiment de identitate care ignoră
diferențele doctrinar. Până la sfârșitul anilor 1970, a existat un mozaic de comunități, fiecare cu
organizații proprii, care au fost susținute de propria lor marcă națională, doctrină etnică, lingvistică.
Aceste organisme au fost acoperite în principal de promovarea vieții religioase, de asistență și de
sprijinul moral, precum și de îmbunătățirea condițiilor sociale, a subvențiilor culturale și educaționale
prin achiziții la nivel local, național și internațional. Cu toate acestea, există o anumită mobilitate socială
în cadrul comunităților musulmane britanice. De exemplu, la începutul anilor 1990, proporția de pacienți
din Pakistan a depășit standardele profesionale care afirmau succese în domeniul imobiliar, alimentar,

88
Humayun Ansari, Muslim in Britain, UK, 2002, p.12
89
Ibidem, p.15
servicii și modă. Mulți pakistanezi s-au mutat în suburbiile bogate. Există mulți coloniști arabi cu înaltă
calificare în poziții profesionale, cum ar fi ingineri, profesori, medici și un număr tot mai mare de tineri
musulmani care se alătură nivelului profesional al societății britanice.90
Spre deosebire de rezidenții musulmani din multe țări din Europa de Vest, marea majoritate a
musulmanilor britanici sunt cetățeni egali în fața legii și au voce și vot egal în arena politică, dar totuși
multe dintre drepturile și libertățile au fost atenuate. În multe privințe, musulmanii britanici - cetățeni
britanici, refugiați sau solicitanți de azil - sunt considerați străini și marginalizați.
În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, a fost identificată discriminarea în ceea ce privește codul
vestimentar, lipsa de respect și ignorarea obiceiurilor religioase, precum și în recrutare și selecție.
Hijabul s-a dovedit a fi problematic în unele școli și locuri de muncă.
Barierele din calea sănătății și a serviciilor sociale pot, de asemenea, să dezavantajeze grupurile etnice
minoritare, inclusiv musulmanii. La nivel individual, la fel de ușor, musulmanii sunt excluși.91

Cu toate acestea, în anii 1990, în ciuda rezistenței considerabile, o mică minoritate de musulmani
din Regatul Unit au făcut progrese în diferite domenii ale vieții. Acest lucru s-a datorat, în mare parte,
accentuării preocupărilor lor și recunoașterii contribuției lor la societatea britanică. O serie de instituții
recunosc că depășesc discriminarea și excluderea musulmanilor atât în ceea ce privește furnizarea de
servicii, cât și viața organizațională. Cu toate acestea, situația generală a musulmanilor britanici a rămas
generalizată, iar islamofobia s-a manifestat în perspectiva unor politici și practici discriminatorii
dăunătoare și a excluziunii sociale. Mulți musulmani britanici simt un amestec de resentimente, furie și
disperare. Din ce în ce mai mulți musulmani au ajuns să vadă mecanismele politice oficiale ca o
modalitate eficientă de a-și rezolva problemele. Participarea lor a fost motivată de convingerea că
valorile egalității și justiției, care sunt apreciate în Islam, ar putea fi mai bine promovate prin aplicarea
unor strategii democratice. După 1980, musulmanii au participat la sfera publică, dar totuși pe baza
diferitelor organizații comunitare, bazându-se pe multiculturalism.92
De la sfârșitul anilor 1980, organizațiile musulmane au devenit mai vizibile în sfera publică și în
reprezentarea intereselor musulmanilor. Uniunea musulmană din Marea Britanie a făcut puține progrese
în asigurarea schimbării și nici nu a reușit să mobilizeze un sprijin semnificativ asupra problemelor
internaționale de interes musulmanilor. În 1980, guvernul și instituțiile au căutat să promoveze

90
Ibidem, p.18
91
Ibidem, p.19
92
Ibidem, p.20
identitatea culturală, mai degrabă decât religioasă, prin politica și alocarea resurselor și să încurajeze
formarea organizațiilor pe linii etnice. Educația este o luptă pentru egalitatea de șanse și afirmarea unei
identități distincte pentru musulmanii britanici. Musulmanii au început să își exprime preocupările legate
de educație în anii 1960, fiind adoptate două direcții. În primul rând, școlile au fost create de consultanți
pentru a oferi educație religioasă în cadrul comunităților. În al doilea rând, organizațiile au fost înființate
numai pentru educația musulmanilor. Ei lucrează pe o varietate de aspecte în furnizarea educației
islamice într-o varietate de forme în școli, pentru producerea cunoștințelor islamice și a cercetării. Unele
organizații au ajutat la finanțarea și funcționarea școlilor islamice independente ca o alternativă la
sistemul de stat, care oferă calificări academice și profesionale în studiile religioase și seculare. Părinții
musulmani contestă valori comune în școala publică și dacă există aspecte ale dezavantajelor și
discriminării care au afectat capacitatea de a construi un sentiment pozitiv al identității.93

În contextul mai larg al renașterii islamice, a existat o reacție împotriva unor ținte occidentale și
metodele de predare, care au fost considerate materialiste, anti-religioase. De acolo, campania de creare
a școlilor a ajutat voluntarii musulmani. Rezistența față de școlile musulmane a scăzut de la sfârșitul
anilor 1990. Guvernul muncii, după ce a intrat la putere în 1997, a lansat dezbaterea asupra școlilor
religioase și a cărților verzi și albe pe această temă. Acesta a aprobat un statut voluntar, asistat de patru
școli musulmane între 1997 și sfârșitul anului 2001. Grupurile musulmane, cu toate acestea, a susținut
dreptul lor la educație musulmană nu numai potrivit pentru copii, dar, de asemenea, ca o reflectare a
societății multiculturale britanice.94

Legea religioasă islamică în ceea ce privește societatea britanică și instituțiile sale a făcut
obiectul unei discuții continue. Pentru mulți musulmani din Marea Britanie, aderarea la legea islamică
face parte din viață, conform voinței lui Dumnezeu. Musulmanii consideră că două tipuri de
comportament uman sunt supuse șariei: drepturi individuale față de Dumnezeu, societate și îndatoriri
individuale față de Dumnezeu. Mulți musulmani consideră că problemele importante ale legii islamice
nu sunt guvernate de legea engleză, de exemplu, darea de mită, care este interzisă în dreptul islamic; și
poligamia, care este permisă de legea islamică, dar ilegală conform legislației engleze, cu excepția
cazului în care se desfășoară în afara Regatului Unit. Unele elemente ale legislației engleze par a intra în
conflict cu islamiștii: legile privind jocurile de noroc, vânzarea și consumul de alcool etc. În plus, legea

93
Ibidem, p.21
94
Ibidem, p.22
din Marea Britanie, contrar șariei, nu consideră că anumite forme de comportament sunt criminale, cum
ar fi adulterul și homosexualizații.95

Elementele dreptului familiei musulmane au intrat în conflict cu problemele de drept englez,

forțând musulmanii britanici să caute modalități de a le împăca pe amândouă. De exemplu, poligamia,
procedurile de divorț și dispozițiile privind moștenirea, care sunt permise de legislația islamică, ar putea
fi interzise în mod expres sau legislația statului nu poate fi recunoscută de britanici. Contracepția,
avortul, adopția nu sunt recunoscute sau considerate legale de legea islamică. Cu toate acestea, potrivit
Șariei, cei mai mulți musulmani din Regatul Unit au acceptat că nu este nevoie de niciun sistem juridic
separat și nici măcar o legislație separată pentru a satisface nevoile specifice ale musulmanilor în ceea ce
privește dreptul familiei96.

În două domenii a avut un impact semnificativ asupra comportamentului social al musulmanilor

și a angajamentului instituțiilor și al societății britanice. În primul rând, Legea Relațiilor Rasiale din
1976 a făcut discriminare rasială și etnică ilegală într-o gamă largă de activități - educație, angajare,
furnizare de bunuri, echipament și servicii, iar drepturile religioase nu erau acoperite din domeniul de
activitate. În al doilea rând, legea și ordinea (1986) a introdus o infracțiune de instigare la ură rasială
deoarece a creat o nouă categorie de infracțiuni rasiale, inclusiv agresiune, daune penale și hărțuire. Din
nou, totuși, actele de ură religioasă împotriva musulmanilor nu sunt acoperite de aceste dispoziții.
Această excludere formală produce inevitabil un sentiment de înstrăinare și de marginalizare în rândul
musulmanilor britanici care intră în problema fluxului societății.97

În prezent, discriminarea bazată pe religie este interzisă în Declarația Organizației Națiunilor

Unite privind drepturile minorităților etnice, limba religioasă și națională, semnată de Marea Britanie și
Convenția internațională privind drepturile civile și politici, care a fost ratificată de Marea Britanie.
Legea drepturilor omului din 1998 nu protejează persoanele împotriva discriminării bazate pe religie în
exercitarea drepturilor lor în temeiul Convenției și include dreptul la libertatea de gândire, conștiință și
religie. Un act juridic important al Directivei europene privind ocuparea forței de muncă (2000), care
impune statelor membre introducerea unei legislații care să interzică discriminarea și hărțuirea directă și
individuală pe motive de religie sau convingeri în domeniul ocupării forței de muncă, activitate

95
Ibidem, p.23
96
Ibidem, p.24
97
Ibidem, p.28
independentă, ocupație și formare profesională. Prezenta directivă este aplicabilă atât în sectoarele
public, cât și în cel privat, indiferent de dimensiunea organizației și trebuie pusă în aplicare de toate
statele membre. Într-o zonă în care guvernul britanic este implicat activ în solicitanții de azil de îngrijire
a copilului, Marea Britanie este stat membru al Convenției Națiunilor Unite privind Drepturile
Copilului, care prevede că în toate acțiunile, interesele copilului trebuie să fie o considerate primordial.98
Consiliul musulman al Marii Britanii a fost înființat în 1997 și este o organizație care cuprinde
500 de moschei, școli și asociații din Regatul Unit. Aceasta include organizațiile naționale musulmane și
instituțiile regionale, locale și de specialitate ale diferitelor societăți islamice etnice și sectare din
Regatul Unit. Scopul său este de a spori educația asupra islamului și de a elimina dezavantajele și
formele de discriminare cu care se confruntă musulmanii. A fost numită cea mai cunoscută și cea mai
puternică dintre multele organizații care au fost înființate în 1990 și 2000 pentru a reprezenta
musulmanii în Marea Britanie.99 Consiliul a emis o serie de comunicate de presă cu privire la o serie de
aspecte, dintre care unele au câștigat o controversă considerabilă în domeniul mass-mediei. Aproximativ
50 de organizații și rețele comunitare au format Comitetul Național Interim pentru Unitatea Musulmană.
Acest organism a fost mandatat să efectueze consiliere în cadrul comunității pentru a determina
necesitatea unui organism de coordonare și pentru a obține sfaturi privind prioritățile și structura.
Comitetul Național interimar pentru unitatea musulmană a fost realizat la intervale regulate și în orașe
din Marea Britanie, inclusiv Mark Field (11 mai 1994), Birmingham (27 iunie 1994) și Leicester (19
noiembrie 1994). A fost creat un grup de lucru pentru desfășurarea unui proces de consultare a țării, iar
un chestionar poștal a fost elaborat și trimis organizațiilor musulmane, moscheilor, centrelor și
instituțiilor islamice. Rezultatele consultării au fost prezentate de Comitetul Național Interim pentru
Unitatea Musulmană. Ei au indicat că marea majoritate a musulmanilor britanici erau foarte preocupați
de lipsa unității, de coordonare și reprezentare și au susținut crearea unui organism umbrelă. Comitetul
național interimar pentru unitatea musulmanilor a format apoi un subgrup pentru a pregăti un proiect de
Constituție.100
Finanțarea de bază provine din comisioanele de membru. Consiliul musulman al Marii Britanii a
căutat și a obținut finanțare pentru proiectele de dezvoltare ale comunităților musulmane din Regatul
Unit. Acestea au fost: Programul de Dezvoltare a Leadership-ului MCB; conducerea programului de

98
Ibidem, p.29
99
Ibidem, p.33
100
Ibidem. P.34
mentorat MCB; MCB Direct, un portal web pentru informații despre Islam și musulmani; Programul de
cetățenie britanică și programul britanic Muslim Equal. Potrivit unui comunicat de presă, proiectele vor
include dezvoltarea de materiale educaționale pentru școlile musulmane și un site web axat pe eforturile
de reducere a sărăciei și a legăturilor dintre comunitățile musulmane din Marea Britanie. Către o mai
bună înțelegere este un document produs de MCB 2007, care va fi folosit ca sursă de referință de către
școli atunci când ia în considerare politicile și practicile în ceea ce privește satisfacerea nevoilor elevilor
lor musulmani sud-asiatici. Raportul pretinde a fi o încercare de educație, deoarece musulmanii din Asia
de Sud se confruntă cu islamofobia și rasismul atât personal, cât și instituțional, prin forme de
marginalizare, discriminare, prejudecăți și stereotipuri.

MCB a sprijinit campania Islamului de pace, lansată în octombrie 2007, al cărui scop a fost de a
sparge barierele de suspiciune și diviziune, a provocat stereotipuri, combaterea prejudecăților și a oferit
o oportunitate de a consolida valorile respectului, toleranței și coexistenței pașnice. În 2004, MCB a
lansat programul Cărți pentru furnizarea de resurse islamice de înaltă calitate pentru masa primară în
Marea Britanie pentru școli. Materialul a fost creat de profesori și educatori, pachete de resurse, inclusiv
proiecte islamice, obiecte, audio / vizuale, broșuri, truse, șabloane de carduri și postere.101
Un alt program a început în vara anului 2007 și acoperă 100 de organizații musulmane de
dimensiuni medii din Asia de Sud din întreaga țară pentru a consolida capacitățile oferind formare și
acces la resurse. Evaluarea performanței acestui program va depinde de o serie de criterii, inclusiv
numărul de grupuri de voluntari și comunități participante și capacitatea organizației de a accesa
informații cu privire la anumite subiecte102.

101
Ibidem, p.38
102
Ibidem, p.39
 Studiu de caz: Comunitatea pakistaneză din Marea Britanie

Cetățenii din toate statele membre ale UE au dreptul de a locui și de a lucra într-un stat membru.
Prin urmare, Regatul Unit al Marii Britanii nu poate restrânge acest drept.

La începutul anilor 1990, au început fluxuri de migrație din cauza lipsei de muncă din afara
Europei. Cu toate acestea, la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, politica de migrație a
Regatului Unit a fost mai puțin restrictivă cu imigranți neeuropeni, iar diversele modificări introduse au
condus la o creștere semnificativă a imigranților neeuropeni. La sfârșitul anului 2000, a fost introdus un
sistem transparent pentru a facilita circulația lucrătorilor cu înaltă calificare și calificați. După formarea
Coaliției în 2010, fenomenul de migrație a fost din nou revizuit pentru a reduce migrația netă,
asigurându-se că imigranții din Marea Britanie sunt cei mai strălucitori și cei mai buni și reduc abuzul
asupra sistemelor de azil.
Principala sursă de date privind fluxurile de migrație este Biroul Național de Statistică. În
ultimele două decenii, au avut loc două schimbări clare ale nivelului migrației nete, una în 1998 și una în
2004. Creșterea migrației nete din 1998 este o relaxare a politicii de imigrare în Canada, iar creșterea
puternică din 2004 se datorează în principal statelor A8 care aderă la UE. În 2012, unul dintre
principalele motive ale migrației în Marea Britanie se datorează faptului că sistemul educațional,
comparativ cu anul 2001, în timp ce mulți cetățeni din afara Uniunii Europene au emigrat pe piața forței
de muncă în Marea Britanie, să nu studieze. Cu toate acestea, creșterea semnificativă a numărului de
studenți după 2007 a condus la abuzul de sistem al vizelor pentru studenți. Aproximativ jumătate din
creșterea migrației nete ar putea fi explicată de declinul emigrației britanice, iar condițiile economice din
Marea Britanie au dus la scăderea numărului de britanici care caută o muncă în străinătate. Cea mai
mare creștere a numărului de vize a fost înregistrată până în 2010, iar vizele pentru familie au scăzut în
fiecare an, datorită unor controale stricte și reducerilor guvernamentale datorate afluxului de migranți
din afară al Uniunii Europene. Un număr de factori care influențează evoluția distribuției locurilor de
muncă între Marea Britanie și cetățeni includ mărimea populației factorilor demografici vârstnici,
factorii politici, factorii care influențează populația. furnizarea de migrație economică și netă a forței de
muncă și migrația politică
Obiectivul principal al cercetării este de a analiza și rafina populațiile și comunitățile, de a
identifica valorile și practicile religioase, legăturile cu țara de origine și modul în care guvernul britanic
se angajează în parteneriat cu aceste comunități.
Pentru o mai bună înțelegere a modelelor de incluziune și excludere în politica migrațională, să
analizăm în detaliu fiecare țară, nu numai legea, ci și politica părților. Prin urmare, majoritatea analizelor
se concentrează asupra Regatului Unit.

Distorsiunea, discriminarea și dezavantajele cu care se confruntă musulmanii din Marea Britanie

de azi sunt parte a societății britanice înainte de eveniment în 2001. Drepturile omului sunt considerate o
creație a minții occidentale, și se simt din punct de vedere cultural. Pentru că revoluția iraniană (1979),
isteria înainte și după invazia Kuweitului, senzație de arsură publică Salman Rushdie și atacurile de la
11 septembrie (2001) a creat o aversiune față de Islam, fiind clasificate ca o forță puternică, fanatică,
violentă, irațională, care necesită un control strict și trebuie să rămână clară. În vara anului 2001, în
nordul Angliei au avut loc tulburări violente.
Legea religioasă islamică în ceea ce privește societatea britanică și instituțiile sale a făcut
obiectul unei discuții continue. Pentru mulți musulmani din Marea Britanie, aderarea la legea islamică
face parte din viață, conform voinței lui Dumnezeu. Musulmanii consideră că două tipuri de
comportament uman sunt supuse șariei: drepturi individuale față de Dumnezeu, societate și îndatoriri
individuale față de Dumnezeu. Mulți musulmani consideră că problemele importante ale legii islamice
nu sunt guvernate de legea engleză, de exemplu, darul de interes, care este interzis în dreptul islamic; și
poligamie, care este permisă de legea islamică, dar ilegală conform legislației engleze, cu excepția
cazului în care se desfășoară în afara Regatului Unit. Unele elemente ale legislației engleze par a intra în
conflict cu islamiștii: legile privind jocurile de noroc, vânzarea și consumul de alcool etc. În plus, legea
din Marea Britanie, contrar șariei, nu consideră că anumite forme de comportament sunt criminale, cum
ar fi adulterul și homosexualizații.
Migrația din Pakistan în Marea Britanie a început în 1950, când Marea Britanie a încurajat
coloniile de mașini să răspundă necesităților de muncă în perioada postbelică. Aproximativ 100.000 de
persoane au fost strămutate și mulți au primit permise de muncă. Migrația minorităților pakistaneze a
crescut substanțial în 1961, înainte de Actul Imigranților (1962), care a limitat intrarea în Marea
Britanie. Cei mai mulți imigranți pakistanezi erau migranți economici din regiunea Punjabi de Nord și
districtul rural Mir pur și Kashmir, deoarece zonele învecinate și orașele au fost inundate de apele
barajului Mangle Dam.
 Introducerea sistemului de vouchere în 1960 a permis imigranților pakistanezi să beneficieze de
libera circulație, iar cei care erau deja în Regatul Unit au fost angajați și au dreptul la reîntregirea
familiei. În anii 1950-1960, numai bărbații pakistanezi imigranți, care s-au alăturat familiilor în perioada
1970-1980. Există încă imigranți pakistanezi care vin în Marea Britanie pentru a călători în mod
temporar, care tind să fie profesioniști cu înaltă calificare, în special în domeniul sănătății.
Potrivit statisticilor din 2001, imigranții pakistanezi au fost estimate la aproximativ 706 539 000
și majoritatea au fost identificați drept musulmani, ceea ce înseamnă că 43% dintre musulmani din
Marea Britanie sunt de origine pakistaneză. În 2007, Biroul de estimări statistice naționale are
comunitatea pakistaneză în Marea Britanie de aproximativ 825.500.000, iar în 2008 s-au estimat
827.080 mii pakistanezi. Dintre cele trei comunități din Asia de Sud, Pakistanul este cea mai moale
comunitate concentrată în anumite zone, cum ar fi Yorkshire, West Midlands și Birmingham. Trebuie
remarcat faptul că majoritatea populației din Pakistan se nasc în Marea Britanie. În prezent, Bradford are
cea mai mare proporție din totalul populației pakistaneze identificate cu 15% din originea pakistaneză,
născută în Marea Britanie.
Pakistanienii reprezintă un număr mare de grupuri regionale și lingvistice distincte Pathans,
Punjabis, Mirpuris, Sindhis etc. Estimările au fost că 60% din populația pakistaneză din Marea Britanie
sunt din districtul pur Mir, Pakistan și s-au stabilit în orașele Birmingham, Bradford și orașele din jur.
După 11 septembrie 2001, anxietățile musulmane britanice au crescut. În Marea Britanie, adulții și
copiii musulmani au fost atacați fizic și verbal. Ei au fost numiți criminali și excluși de la adunările
sociale. Războiul postbelic, musulmanii au emigrat în Marea Britanie în număr mare, în principal din
Asia de Sud.
Identitatea pakistaneză variază de la persoanele în vârstă care simt o puternică legătură cu țara
de origine, a doua generație are, de asemenea, o legătură cu Pakistan și a treia generație este considerată
britanică, care stabilește o legătură cu identitatea lor, deoarece sunt musulmani britanici. Problema a
devenit mai critică odată cu 9/11 din cauza creșterii islamofobiei, a publicității negative și a percepțiilor
negative despre musulmani și islam.
Tinerii pakistanezi parcurg mai multe paradigme de identitate, atât etnice cât și religioase, care
nu sunt legate de istorie sau cultură. Din punctul de vedere al orientării religioase, cei mai mulți
pakistanezi sunt sunniți și șiiți. În Regatul Unit există o diferență de opinie cu privire la principala limbă
vorbită de pakistanezi. Limbile de vârf vorbite de pakistanezi după cum urmează: Urdu, Punjabi, Pașto
și Saraiki. Tinerii comunică mai mult în limba engleză.
 Populația pakistaneză este una dintre cele mai dezavantajate din punct de vedere economic.
Sunt generații de pakistanezi care pierd elemente de cultură și tradiție și religie, care sunt atrași de
extremism, violență, criminalitate și consumul de droguri. O preocupare pentru această comunitate este
interpretarea greșită a islamului care va duce la o luptă ideologică.
În antiteză, femeile doresc să lucreze și să dezvolte o carieră profesională în domeniul afacerilor,
al mass-mediei și al politicii. Cu toate acestea, se confruntă cu constrângeri de finanțare și statutul în
societate, într-o societate dominată de bărbați. Diferitele comunități din care aparțin își construiesc
propriul sistem de relații de gen și de cultură susținute de propria lor interpretare religioasă.
Au existat mai multe dezbateri privind integrarea și coeziunea socială, pakistanezii susținând că
Marea Britanie ignoră majoritatea multiculturalismului și comunitatea nu îi va accepta ca adevărați
britanici, având un nivel critic de conștientizare și lipsă de interes pentru comunitățile minoritare și
cultura lor. Societatea britanică îi poate considera teroriști sau potențiali simpatizanți pentru integrare,
iar identitatea lor britanică este încă incertă. O percepție a mass-mediei în Marea Britanie este extrem de
negativă și complet antiislamică. Familiile pakistaneze au menținut legături strânse cu Pakistanul, dar
aceste legături slăbesc din cauza celei de-a treia generații, cea de tineri.
Infrastructura societății civile este variată datorită dimensiunilor și duratei comunității
Pakistanului care utilizează instituții civice limitate. În prezent există asociații și organizații de sprijin în
comunitatea pakistaneză. Mecanismele de structură au existat de ceva timp și au jucat un rol de lider în
comunitatea de dezvoltare de-a lungul anilor. Comunitatea pakistaneză este angajată activ în politica
locală și națională.
În 1970, intrarea în sfera publică a fost în mare măsură răspuns la preocupările legate de rasism
și discriminare. Caracterul politicii pakistaneze a evoluat considerabil și se bazează tot mai mult pe
identitatea și preocupările comunităților religioase. În 1980, comunitatea pakistaneză s-a confruntat cu
discriminare.

Republica Islamică Pakistan a fost înființată în 1947 în urma divizării. Pakistanul este a doua cea
mai mare țară musulmană din lume după Indonezia. Înainte de 1970, Pakistanul a funcționat cu politici
seculare și, în cele din urmă, a fost introdusă legea islamică, Sharia, care a sporit influența serviciului
religios, militar și civil. De la independență, Pakistanul s-a confruntat cu o serie de conflicte, tensiuni și
violență etnică. Pakistanul se află în mijlocul unei crize economice fără precedent, care a condus la
creșterea prețurilor la combustibili, la scăderea investițiilor străine și la creșterea inflației, motiv pentru
care populația pakistaneză a emigrat. În 2008, guvernul pakistanez a solicitat asistență financiară din
partea Fondului Monetar Internațional pentru a preveni un colaps economic.
Regatul Unit are cea mai mare comunitate pakistaneză la nivel național. Modelele de migrație
din Pakistan în Marea Britanie s-au dezvoltat în funcție de un set complex de factori socio-politici,
culturali și economici.

În perioada 1961-1966 populația pakistaneză din Marea Britanie a crescut, fiind aduși medici,
profesori, ingineri, oameni de știință de origine pakistaneză. În 1969, accesul a fost restricționat,
determinând imigranții pakistanezi să solicite pașapoarte britanice pentru a nu pierde dreptul la
cetățenie, copii. În anii 1980-1990 a apărut un nou val de imigranți din cauza diferențelor de represiune
economică, socială și politică care a dus la creșterea solicitanților de azil. După declinul industriei textile
din nordul Marii Britanii, comunitatea pakistaneză s-a confruntat cu o rată ridicată a șomajului și
dificultăți economice. Ocuparea forței de muncă a fost influențată de factori religioși și culturali,
argumentând că, credința religioasă le-a dat încrederea de a crea afaceri pe cont propriu, în ciuda lipsei
de acces calificat și limitat la finanțare curată.

Identitatea națională pakistaneză nu are conținut fix și este legată de trei factori: civică, rasială și
culturală. Marea Britanie este o identitate politică bazată pe naționalitate, identitatea, iar pakistanezii
includ multe grupuri cu limbi diferite, accentual căzând pe limbă, cultură și stil de viață ca o identificare
rasială.
Grupul Deobandis este concentrat asupra instituțiilor de construcții din Marea Britanie, care
deține o poziție suplimentară în școli și moschei. Cei mai mulți imami sunt instruiți de către acest grup.
În unele părți ale Regatului Unit, minoritățile etnice sunt majoritare. Comunitățile au trăit una lângă alta,
respectând fiecare valori și credințe, iar sentimentul de integrare a fost puternic exprimat de poporul
pakistanez.
 Concluzii

În Europa, migrația este și va rămâne o realitate. Oamenii sunt stabiliți în UE din mai multe
motive. Unii vin să studieze sau să participe la cercetare, alții caută să lucreze sau să se alăture
membrilor familiei care trăiesc deja în UE. Necazul crizelor globale simultane, natural sau provocat de
mulți oameni să părăsească țara acasă.
Migrația este motivată de așteptarea unor salarii și venituri mai mari în străinătate decât în
propria țară. Ei au imigrat în mod voluntar, deoarece aceștia sunt atrași de universități mai cosmopolite
și profesionale, însă sunt și cei care migrează în mod necesar din cauza crizei financiare, regimului
politic sau pogramurilor dictatoriale. Pe scurt, migrațiile internaționale calculează întregul amestec
economic, social și politic, atât de origine, cât și de țară de destinație.
Migrația este, de asemenea, adesea văzută ca o soluție la deficitul de forță de muncă care se
așteaptă să vină ca urmare a scăderii populației de vârstă de muncă. În schimb, asociațiile de afaceri ar
trebui să consolideze lupta împotriva discriminării în procesul de angajare. Unul dintre aspectele
negative ale migrației este că uneori regulile nu sunt respectate. Există persoane care intră în mod legal
în UE, pe baza unei vize de scurtă ședere și nu mai pleacă după expirarea termenului. Alții intră și
rămân ilegal în UE, uneori împotriva voinței lor. Oamenii din rețelele de trafic pot exploata cu ușurință
pe cei care nu au documente legale. Piața forței de muncă "negre" atrage mulți imigranți ilegali.
Migrația aduce câteva beneficii economice, deși mai puțin importante astăzi. Dar aduce câteva
beneficii semnificative pentru nivelul mediu de trai al populației gazdă. În același timp, aceasta
reprezintă un cost net al finanțelor statului și nu este nici o soluție la problema îmbătrânirii populației,
nici la o penurie larg răspândită de forță de muncă, care este, cel puțin, incertă. Componența migrației
poate totuși să răspundă nevoilor specifice ale întreprinderilor, în măsura în care, desigur, discriminarea
împotriva angajării imigranților este redusă la minimum.
 Bibliografie

Anwar, M., British Pakistanis: Demographic, Social and Economic Position, Coventry, Centre for
Research in Ethnic Relations, Uni-versity of Warwick, 1996
Christina Boswell, European Migration Policies in Flux, 2003
Home Office, Impacts of migration on UK native employment : An analytical review of the evidence,
2014
Joel S. Fetzer, J. Christopher Soper, Muslims and the State in Britain, France, Germany, Cambridge
University Press, 2004
Kristof Hamas and Jokiam Palme, Globalizing Migration Regimes New Challenges to Transnational
Cooperation, Institute for Futures Studies, 2006, Sweden
Lewis, P., Islamic Britain: Religion, Politics and Identity among British Muslims: Bradford in the
1990s, London, I.B. Tauris, 1994

Mandeville, P., Transnational Muslim Politics: Reimagining the Matar, N., Islam in Britain: 1558–
1685, Cambridge, Cambridge University Press, 1998

Michael Jandl, Innovative Concepts for Alternative Migration Policies, Paperback, 2007
Modood, T., Berthoud, R., et al., Ethnic Minorities in Britain: Diversity and Disadvantage, London,
PSI, 1997
Nielsen, J.S, Muslims in Western Europe, Edinburgh, Edinburgh University Press, 1995

Peach, C. (ed.), Ethnicity in the 1991 Census, vol. 2, part 2, Lon-don, TSO, 1996

Runnymede Trust, Islamophobia: A Challenge for Us All, London, The Runnymede Trust, 1997.

Sayyid, B.S., A Fundamental Fear: Ethnocentrism and the Emergence of Islamism, London, Zed Books,
1997
Shadid, W.A.R. and van Koningsveld, P.S. (eds), Political Participation and Identities of Muslims in
Non-Muslim States, Kampen, The Netherlands, Kok Pharos, 1996

Shadid, W.A.R. and van Koningsveld, P.S., Religious Freedom and the Position of Islam in Western
Europe: Opportunities and Obstacles in the Acquisition of Equal Rights, Kampen, The Netherlands,
Kok Pharos, 1995
The Pakistani Muslim Community in England, Understanding Muslim Ethnic Communities,
Communities and Local Government Publications, 2009
Ulrich Shierup, Peo Hansen& Stephen Castles, Migration, Citizenship and the European Welfare State-
A European Dilemma , Oxford University Press, 2006
Vertovec, S. and Rogers, A. (eds), Muslim European Youth: Reproducing Ethnicity, Religion, Culture,
Aldershot, Ashgate, 1998

Weller, P., Feldman, A. and Purdam, K., Religious Discrimination in England and Wales, Home Office
Research Study 220, London, Home Office, 2001.