UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIALE

SPECIALIZAREA: DEZVOLTAREA COMUNITARĂ ŞI INTEGRARE
EUROPEANĂ, ANUL II

MIGRATIA INTERNATIONALA

Coordonator:
Lect. Univ.dr. Pricină Gabriel

Masterand:
Gută Ana Maria

CRAIOVA
2018

1
 Migraţia nu reprezintă un fenomen nou, ea existând din totdeauna în diferite forme de
manifestare. Cu toate acestea, în România s-a dezvoltat cu precădere după anul 1989.
Odată cu dispariţia regimului comunist, ţările din Estul Europei au încercat să scape de
trecut prin integrarea în Uniunea Europeană. Au urmat o serie de negocieri, constând în schimbarea
legislaţiei, a strategiei de apărare, a politicilor publice, inclusive politicile privind migraţia.
Migraţia sau deplasarea rapidă a forţei de muncă spre ţările din Vestul Europei, reprezintă
pentru România o situaţie gravă. Aceasta este marcată de implozia economiei de tip socialist,
apariţia foarte rapidă a unei categorii de oameni foarte bogaţi şi sărăcirea rapidă a populaţiei,
concomitant cu creşterea infracţionalităţii economice, financiare şi de drept comun.
Migraţia reprezintă unul din cele mai vechi fenomene colective, care presupune un transfer
temporar sau definitiv, a unei largi mase de populaţie dintr-o ţară în alta.
În ceea ce priveşte definirea noţiunii de politici publice, am putea spune că politicile publice
reprezintă totalitatea conceptelor teoretice şi instrumentelor practice utilizate de către stat în scopul
atingerii unor obiective cu impact social major.
Un aspect important este tipologia politicilor din domeniul migraţiei implementate în
România: politica privind imigraţia controlată; politica privind prevenirea şi combaterea imigraţiei
ilegale; politica privind azilul; politica privind integrarea socială a străinilor.
Migraţia populaţiei poate fi văzută ca o rezultantă a instabilităţii politice, nerespectării
drepturilor omului şi a minorităţilor. Poate fi influenţată de exportul de populaţie excedentară, de
escaladarea crimei organizate şi a terorismului internaţional. Toate acestea sunt completate de
intensificarea traficului necontrolat de persoane.
Fiecare ţară se confruntă cu propriile probleme în domneiul migraţiei, până într-un anumit
punct, România nu vedeafaptul că din ce în ce mai mulţi români părăsesc ţara este o problemă reală,
dar când s-a ajuns la chemarea unor muncitori din afară pentru a face ceea ce odată realizau
românii, cum ar fi chinezi, s-a decis că trebuie să se acţioneze diferit.
Deasemenea, Marea Britanie abordează migraţia din punctul de vedere al ţării gazdă, nu are
cazuri foarte multe de cetăţeni care emigrează din motive financiare sau de discriminare. Deşi
fiecare stat este diferit în organizare şi proprietăţi, se poate observa modul de acţiune al Marii
Britanii, şi se poate lua partea bună a legilor, care se poate aplica în folosul ţării noastre. Această
lucrare nu aduce idei revoluţioniste în acest domeniu, vrea doar să sublinieze anumite aspecte ale
migraţiei, fenomen care afectează România din ce în ce mai mult.

Problema migratiei la nivelul politicilor publice

Termenul de “migraţie” provine din latinescul migratio, -onis, cu diferite sensuri. Una dintre
acestea se referă la „deplasarea în masă a unor triburi sau a unor populaţii de pe un teritoriu pe altul,
determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali”, pe când o altă definiţie dată acestui
termen ar putea fi „deplasarea în masă a unor animale dintr-o regiune într-alta, în vederea
reproducerii, a căutării de hrană etc”.
Din punct de vedere sociologic, “migraţia” are următorul sens: „deplasare în vederea
schimbării locului de trai şi de muncă, determinată de factori sociali, politici, economici sau
naturali”. 1
Schimbarea de domiciliu sau de loc de muncă în afara comunităţii locale de rezidenţă poate
fi analizată pentru o anume persoană, prin noţiunea de eveniment de migraţie, sau pentru o mulţime
de persoane, în cazul noţiunii de fenomen de migraţie.2
Migraţia nu reprezintă un fenomen nou, ea existând din totdeauna. Individual sau colectiv, în
mod voluntar sau forţat, oamenii şi-au schimbat rezidenţa în interiorul propriei ţări sau în afară,
asociind aproape întotdeauna actul migraţiei cu realizarea unor aspiraţii vizând oportunităţi şi
certitudini noi. Mobilitatea teritorială a devenit atât de indisolubil legată de organizarea şi

1
Petronela Daniela Feraru. Migraţie şi dezvoltare : aspecte socioeconomice şi tendinţe, ed. Lumen, 2008.
2
Daniela Andreescu, Aurel Teodorescu , Emigraţia în scop de muncă a românilor după 1990, ed. Yes SRL, Bucureşti,
2004, p 23

2
funcţionarea societăţilor umane încât în absenţa ei progresul şi schimbarea socială ar putea fi cu
greu imaginate.
La nivel individual, decizia de migraţie este rezultatul unui proces prin care individul
raţional evaluează beneficiile migraţiei internaţionale comparându-le cu câştigurile în condiţiile în
care ar rămâne imobil şi luând în calcul costurile pe care le presupune această deplasare (costul
călătoriei, al supravieţuirii în ţara de destinaţie până la găsirea unui loc de muncă, dificultatea
adaptării la o nouã piaţă a forţei de muncă, efortul pentru învăţarea unei noi limbi şi al adaptării la o
nouã cultură, costul psihologic al ruperii vechilor relaţii şi stabilirii unora noi).
Migraţia reprezintă unul din cele mai vechi fenomene colective, care presupune un transfer
temporar sau definitiv, a unei largi mase de populaţie dintr-o ţară în alta.
Migraţia este un fenomen complex, cu o multitudine de efecte, nu numai la nivel comunitar.
Dincolo de acest cadru, migraţia are o serie de consecinţe, atât pozitive, cât şi negative, pentru toate
părţile implicate: ţări primitoare, ţări de origine şi lucrători imigranţi.
Migraţia, cu ambele componente, emigraţie (plecarea din vechiul teritoriu) şi imigraţie
(intrarea în noul teritoriu), raportată la cauzalităţi, are mai multe forme 3:
- migraţia internaţională se referă la mişcarea persoanelor care pleacă din ţara lor de origine,
sau din ţara de unde au reşedinţa de obicei, pentru a se stabili în mod permanent sau temporar într-o
altă ţară. În acest caz este trecută frontiera.
- migraţia internă are loc în interiorul unui stat, cum este de exemplu migraţia rurală către
mediul urban.
- migraţie determinată derivată din nevoia stringentă de părăsire a unui areal în care
resursele vitale devin insuficiente (foamete) şi anumite fenomene naturale (inundaţii, secetă, răcirea
climei, mişcări tectonice, deşertizări, alunecări de teren, incendii) pun în pericol habitatul avut;
- migraţie impusă sau forţată rezultată din ocuparea zonelor locuite de un inamic care
recurge la exterminări, epurări etnice, deportări, intoleranţă, discriminări etc.
- migraţie voluntară generată de libera opţiune a indivizilor de a se stabili într-un alt areal,
considerat benefic aspiraţiilor şi disponibilităţilor lor de dezvoltare.
- migraţia individuală / de masă: deplasarea persoanelor poate fi individuală, atunci când se
are în vedere mişcarea la nivel de individ. Aceasta presupune luarea deciziei de migrare de fiecare
persoană în parte şi totodată alegerea căilor şi mijloacelor de migrare,de regulă întinzându-se pe
perioade lungi de timp;
- migraţia permanentă / temporară: naţiunile au obligaţia de a respecta şi implementa
principiile legislaţiei internaţionale, ale convenţiilor la care au aderat (cum ar fi cel al
nediscriminării) dar în acelaşi timp au dreptul de a decide asupra interzicerii intrării, expulzării,
returnării sau acordării de azil, controlul migraţiei fiind de interes naţional şi un atribut al
suveranităţii.
- migraţia economică este motivată de diferenţele dintre ţări cu privire la accesul la resurse
şi locuri de muncă, precum şi de criza anumitor specializări;
Pentru unele ţări, consecinţele migraţiei sunt imense. Migranţii pot fi surse generatorare de
profit, pentru alte ţări fiind participatori indirecţi la supravieţuirea economică. Mgraţia rãmâne,
indiferent de durata şi distanţa parcursă, o schimbare simultană în spaţiul fizic şi socio-cultural. Ea
implică „nu numai deplasarea dintr-o comunitate în alta, ci presupune distrugerea ataşamentelor
structurale din zona de plecare, reorganiza sistemului relaţional la destinaţie şi asimilarea culturală a
mediului de primire” 4 .

Cauze şi efecte ale fenomenului de migraţie în context internaţional

3
Alexandra Sarcinschi, Migraţie şi securitate, ed. Editura Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", Bucureşti, 2008
4
Aurel Drăguț , Migraţia internaţionalã şi problemele dezvoltãrii, ed. Politicã, Bucureşti 1981, p. 24.

3
 Oamenii aleg să îşi schimbe rezidenţa din diferite motive. Unele sunt de ordin economic:
foamete, şomaj, lipsa terenurilor agricole. Alţii aleg această cale ca urmare a unor persecuţii
culturale şi religioase.
Indiferent de motivul ce determină această alegere, impactul imediat se resimte, în primul
rând, la nivel economic, dar afectează atât domeniul muncii cât şi cel social, sistemul de protecţie
socială, cultura şi politicile naţionale, relaţiile internaţionale, conducând inevitabil la o mai mare
diversitate etnico-culturală în toate statele.
Migraţia are o serie de consecinţe, atât pozitive, cât şi negative, pentru toate părţile
implicate. Pe de o parte, în ţara de origine rata şomajului scade şi salariile cresc, migrarea forţei de
muncă reducând dezechilibrele de pe piaţa muncii. Totodată apar noi factori de creştere economică:
veniturile migranţilor ce ajung în bugetul de stat şi calificările îmbunătăţite ale lucrătorilor care se
întorc. Pe de altă parte, în ţara de destinaţie, rezerva de resurse umane creşte, ceea ce duce la
încetinirea creşterii salariilor şi la creşterea de capital.
În Uniunea Europeană, libera circulaţie a persoanelor favorizează dezvoltarea unei gândiri
pozitive cu privire la acest fenomen. În teorie, libera circulaţie a forţei de muncă, fără intervenţii din
partea statului de origine sau a celui gazdă, are efecte pozitive, echilibrând avantajele.5
Modernizarea economiei, avântul industrial şi extinderea serviciilor au permis forţei de
muncă din ţările dezvoltate să promoveze în cadrul sistemului productiv, ceea ce a creat în mod
firesc o cerere ocupaţională suplimentară la nivelele inferioare ale ierarhiei profesionale. În acest fel
au devenit disponibile locurile de muncă necalificate, periculoase, murdare, penibile, prost plãtite şi
desconsiderate de societate.
Pentru lucrătorii migraţi, principalul avantaj îl constituie posibilitatea de a-şi găsi un loc de
muncă, în funcţie de aptitudini şi calificare, de cele mai multe ori obţinând un salariu mai mare
decât în ţara de origine. În plus, în Uniunea Europeană, conform prevederilor Regulamentului nr.
1612/68 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii, avantajele sociale şi fiscale
acordate lucrătorilor comunitari migranţi sunt similare cu cele acordate cetăţenilor proprii. 6
O persoană care lucrează în străinătate intră în contact direct cu practicile şi regulile
existente în statul de destinaţie referitoare la desfăşurarea activităţii sau cu un alt tip de cultură
antreprenorială. De asemenea, lucrătorii migranţi pot participa la cursuri de formare profesională, ca
şi cetăţenii statului respectiv. Experienţa şi cunoştinţele acumulate în străinătate vor putea fi
valorificate ulterior, la întoarcerea în ţara de origine.7
Pierderile pentru lucrătorii migranţi, la nivel de individ, sunt atât de natură economică cât şi,
mai ales, de natură socială:
a) discriminare de tratament, comparativ cu forţa de muncă autohtonă sau chiar a altor
lucrători migranţi;
b) riscul de nerespectare din partea angajatorului a contractului de muncă încheiat;
c) tensiuni în relaţiile cu forţa de muncă autohtonă, putând ajunge uneori până la conflict;
d) dificultăţi de acomodare şi ca atare eficienţă redusă în muncă, ceea ce poate conduce la
nemulţumiri de ambele părţi;
e) protecţie socială redusă sau necorespunzătoare, referindu-se în particular la securitate şi
condiţii de muncă nu totdeauna satisfăcătoare, sub cele promise la interviul de selecţie şi angajare.
Persoanele educate au o înclinaţie mai mare pentru migraţie atunci când şansele de câştig
care corespund aspiraţiilor lor sunt mici. În acelaşi timp, aceste persoane au probleme de adaptare
mai mici în ţara de destinaţie, cunoscând limbi străine sau având abilităţi mai bune sau deprinderi
care le permit sa înveţe mai repede. Pentru ţările de origine, plecarea specialiştilor poate avea ca

5
Nicolae Idu, Iulia Zamfirescu , Costuri şi beneficii ale aderării la Uniunea Europeană pentru ţările candidate din
Europa Centrală şi de Est, ed. Institutul European din România, Bucureşti, 2001, p. 44
6
Regulamentul (CEE) NR. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 cu privire la libera circulaţie a munitorilor în
cadrul Comunităţii, http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/REGULAMENTE/Reg1612-
68.pdf.
7
CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE, Jurnalul Oficial C 83 din 30 martie 2010,
http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm.

4
efect reducerea dezvoltării tehnologice, a creşterii economice, scăderea veniturilor şi a ocupării în
anumite sectoare.
Există însă şi cauze involuntare: transferarea forţată a unor populaţii dintr-un continent în
altul, războaie, expulzare, calamităţi naturale de proporţii.
Creşterea fenomenului de migraţie este determinată şi de condiţiile socio-economice,
existente în unele ţări ale Europei, în special nivelul ridicat de trai.
De regulă, persoanele tinere părăsesc ţara, fapt care duce la o creştere a vârstei medii în
ţările de origine, la creşterea ratei mortalităţii şi scăderea natalităţii.
Una dintre problemele cele mai grave o reprezintă copii migranţilor, care rămân în creşterea
unui părinte sau a bunicilor. Copii sunt cei mai afectaţi şi sunt cazuri când aceştia devin
traumatizaţi.
Probleme apar şi în ţările în care aceştia se stabilesc: dificultăţi de adaptare, diferenţe
culturale, religioase, conflicte între aceştia şi populaţia autohtonă.
Efectele cele mai importante sunt legate de tulburările aduse pieţei forţei de muncă:
- capacitatea de ocupare a forţei de muncă;
- rata şomajului şi caracteristicile sale;
- emigrarea în masă a forţei calificate de muncă;
- intensificare economiei subterane (munca “la negru”).
În condiţiile globalizării, migraţia nu poate fi tratată ca un fenomen izolat, ea capătând din
ce în ce mai mult o amprentă regională şi mondială.8
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stipuleazã în Articolul 13: „Oricine are dreptul
să se deplaseze liber şi să-şi stabilească reşedinţa pe teritoriul oricărui stat” şi „Oricine are dreptul
să părăsească o ţară, inclusiv cea de origine, şi să se întoarcă în ţara sa”9.
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie este una dintre principalele organizaţii voluntare
cu activitate în domeniul migraţiei la nivel mondial. Aceasta a fost creată în1951 la iniţiativa
Belgiei şi a Statelor Unite ale Americii. Organizaţia este adepta principiului că migraţia umanitară şi
cea ordonată este în beneficiul atât al migranţilor cât şi al societăţii.
Aceste fenomen, care are loc peste tot în lume, poate avea efecte atât negative cât şi
poyitive, asupra ţărilor de origine dar şi a statelor-destinaţie. Dacă migraţia este gestionată într-un
mod eficient, aceasta nu va afecta stabilitatea niciunui stat, şi nici relaţiile dintre acestea. Pentru
asta, au fost emise legi la nivel comunitar dar şi mondial, în domeniul migraţiei, legi pe care le vom
prezenta în capitolul ce urmează

POLITICA MIGRAŢIEI LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE

În Europa, problema sensibilă a imigraţiei pare sã se afle din ce în ce mai des pe agenda
politicienilor.
În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a migraţiei permanente şi a celei temporare, ca
urmare, pe de o parte, a intensităţii fazei de expansiune de la sfârşitul anilor '90, iar pe de altă parte,
datorită dezvoltării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei, sănătăţii şi educaţiei, sectoare ce
necesită forţă de muncă înalt calificată. Totodată, a crescut cererea de mână de lucru strãină
necalificată, în special în agricultură, construcţii şi lucrări publice, precum şi serviciile casnice
(Italia, Spania, Grecia şi Portugalia).
În Anglia, politica „prea liberală” în materie de imigraţie a fost pusă sub lupă de mass-media
şi politicieni, încercând fiecare după convingerile sale să străpungă legătura dintre terorism şi
imigraţie. Guvernul britanic ia măsuri mai severe împotriva străinilor de pe teritoriul său. Chiar cei
care primesc azil politic nu mai au dreptul să rămână definitiv în Anglia, situaţia lor fiind revizuită
periodic, în timp ce noi reglementări restrictive sunt introduse în privinţa permiselor de muncă
temporară.

8
Daniela-Luminiţa Constantin, Valentina Vasile, Fenomenul migraţionist din perspectiva aderării României la Uniunea
Europeană , Institutul European din România, Bucureşti, 2004, p. 7
9
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/, Accesat la 20.Ianuarie.2018.

5
 Tranziţia Europei de la o societate naţională la una din ce în ce mai multiculturală provoacă
frisoane în rândul cetăţenilor ei, care văd numărul crescând al străinilor ca o ameninţare la adresa
culturii şi identitãţii naţionale. Atentatele teroriste şi intoleranţa unor clerici islamici din Franţa şi
Anglia la adresa societăţii occidentale au intensificat clivajele, prejudecăţile şi discriminările.

Cadrul legislativ al reglementării fenomenului de migraţie în România

Dacă în primii ani de la schimbările democratice România era cunoscută ca ţară de origine a
solicitanţilor de azil, în momentul de faţă este considerată în ceea ce priveşte azilul, o ţară de tranzit
care, în termen scurt va deveni o ţară de destinaţie datorită faptului că cei mai mulţi solicitanţi ai
statutului de refugiat depun cererile în România, ca măsură intermediară atunci când le lipsesc
mijloacele şi posibilităţile de a ajunge în alte ţări europene.
Dreptul la liberă circulaţie este garantat de Constituţia României, fiecare cetăţean român
având dreptul de a emigra şi de a reveni în ţară. Astfel, potrivit art.25 din Constituţia României,
revizuită, „dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte
condiţiile exercitării acestui drept. Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul
sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.” Dreptul la liberă
circulaţie este un drept care asigură libertatea de mişcare a cetăţeanului. Constituţia reglementează
ambele aspecte care formează conţinutul dreptului la liberă circulaţie: libera circulaţie pe teritoriul
României şi libera circulaţie în afara teritoriului10.
În acest sens se garantează dreptul la libera circulaţie în deplinătatea elementelor sale
constitutive. Libertatea de circulaţie a cetăţenilor nu este absolută, ci trebuie circumscrisă unor
limite, care sunt determinate de necesitatea apărării securităţii naţionale, asigurarea ordinii publice
şi prevenirea unor posibile consecinţe negative ale exercitării cu rea-credinţă a acestei libertăţi.
Aceasta, deoarece limitările dreptului de liberă circulaţie sunt prevăzute de lege şi constituie măsuri
necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea
ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea
drepturilor şi libertăţilor altora11. De regulă, aceste condiţii privind exercitarea dreptului la liberă
circulaţie urmăresc ocrotirea unor valori economice şi sociale, a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale, normala desfăşurare a relaţiilor cu alte state.
Decretul Lege 10 din 8 ianuarie 1990 este un act normativ, care încheie perioada de restricţii
legate de dreptul de ieşire şi intra în România. Acest document le oferă cetăţenilor români un bun
rar până atunci, paşaportul.
Tot în 1994 prin OG 37/1994,12 apare prima modificare în spaţiul românesc: rămaşi fără acte
de călătorie, în străinătate, cetăţenii români se pot adresa misiunilor diplomatice şi oficiilor
consulare pentru obţinerea unui paşaport consular. Paşaportul consular era un act cu valabilitate de
6 luni şi posibilitatea de a fi prelungit până la 1 an, care se reţinea la obţinerea a noi documente de
călătorie. O a doua modificare vizează cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, care aveau
dreptul la obţinerea unui paşaport simplu, cu specificarea ţării de domiciliu pe paşaport.13
Prin Ordonanţa de Guvern 65/1997 se impune ca unic document de călătorie în cazul
cetăţenilor români aflaţi în străinătate, paşaportul consular. Cererea pentru obţinerea unui paşaport
se adresa, personal, Direcţiei Paşapoarte sau unităţilor teritoriale ale acesteia.14
La numai un an după intrarea în vigoare a Ordonanţei, în 1998, Legea 216/1998 15 aduce noi
modificări legate de regimul paşapoartelor. Legiuitorii încep să devină din ce mai atenţi la
10
Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Constituţia României revizuită comentarii şi explicaţii,
Editura All Beck, 2004, p. 46.
11
Decizia Curţii Constituţionale nr. 631 din 24 noiembrie 2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 1127 din 14 decembrie
2005
12
Legea 37/1994 privind eliberarea și păstrarea pașapoartelor, http://www.jurisprudenta.com/lege/ordonanta-37-1994-
q666z/, Accesat la 21. Ianuarie.2018.
13
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=14365, Accesat la data de 20.Ianuarie.2018
14
http://www.scj.ro/SCA%20rezumate%202005/SCA%20r%201664%202005.htm, Accesat la data de 21.Ianuarie.2018
15
Legea 216/1998 privind regimul pașapoartelor în România, http://www.legestart.ro/Lege-nr-216-din-1998-
%28MjEwNTU-%29.htm, Accesat la 19. Decembrie.2017.

6
modalităţile de utilizare a paşaportului. Paşaportul consular nu mai poate fi folosit decât până la
intrarea în ţară, când îşi pierde valabilitatea; sancţiunile referitoare la restrângerea dreptului la liberă
circulaţie se pot aplica (fără a se specifica şi în ce condiţii) şi persoanelor care se reîntorc în ţară în
baza acordurilor de readmisie
Până în 2001, emigrarea a crescut mai ales pentru Statele Unite ale Americii şi Canada. Din
1999, asistăm la o reducere a numărului acordurilor de recrutare a forţei de muncă cu diferite ţări
europene ca Spania, Portugalia, Germania, Italia.
România se orientează în a implementa patru politici în domeniul migraţiei:16
Politica privind migraţia controlată vizează şi domeniul reîntregirii şi formării familiei,
asigurând dreptul străinilor de a intra şi de a rămâne pe teritoriul României. Imigraţia controlată are
în vedere promovarea liberei circulaţii a persoanelor în cadrul Uniunii Europene, dar şi facilitarea
admisiei lucrătorilor din terţe ţări. Măsurile propuse în România prin strategia naţională, sunt în
concordanţă cu Programul de la Haga şi cu politica comună a UE în domeniul imigraţiei legale.
Politica privind prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale include măsuri ferme de
îmbunătăţire a capacităţii autorităţilor, de a reduce economia subterană, caracterizată prin
desfăşurarea de activităţi ilegale, angajare în muncă fără forme legale, posibilitatea obţinerii de
servicii de sănătate şi educaţie prin mijloace ilicite şi posibilitatea folosirii documentelor false şi
falsificate.
Implementarea politicii în domeniul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale presupune şi
dotarea misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale României cu aparatura necesară detectării
documentelor de călătorie false sau falsificate. Statul român promovează extinderea instituţiei
Ofiţerului de Legătură, cu personal specializat, inclusiv în probleme de migraţie, în special în ţările
cu un potenţial migrator ridicat.
Aceste două politici, au presupus un set destul de amplu de măsuri legislative care au vizat
atât reglementarea regimului paşapoartelor cât şi condiţiile pe care cetăţeanul trebuie să le
îndeplinească la ieşirea din ţară.
Principalele instituţii responsabile pentru politica de migraţie sunt Oficiul Român pentru
Imigrări, Departamentul Schengen şi Poliţia de Frontieră. Toate structurile sunt în cadrul
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative al României.
Oficiul Român pentru Imigrări (ORI)17 este principala instituţie din România responsabilă
pentru politica migraţionistă. ORI este definit prin lege ca o instituţie specializată a administraţiei
publice centrale cu personalitate legală, parte a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
al României, fondată la 26 iunie 2007, prin reorganizarea Agenţiei Naţionale de Externe şi Agenţiei
Naţionale pentru Refugiaţi. Odată cu reorganizarea, Oficiul Român pentru Imigrare şi-a asumat de
asemenea responsabilitatea de pregătire a documentelor necesare imigranţilor pentru a lucra în ţară.
Misiunea sa este de a implementa politicile României în domeniul migraţiei, azilului,
integrării străinilor şi legislaţiei relevante acestor domenii. Are prerogative diferite şi esenţiale în
domeniul migraţiei, precum azilul, vizele etc. De asemenea, este principalul canal oficial de
comunicare cu cei cointeresaţi în informarea privind legislaţia, documentele necesare cetăţenilor
UE/ZEE, cu cei din ţările terţe şi cu solicitanţii de azil.
ORI identifică şi implementează proiecte eligibile cu finanţare externă non-rambursabilă,
având drept scop ajustarea legislaţiei, regulilor şi procedurilor, cadrului instituţional în domeniul
migraţiei şi azilului la acquis-ul European şi cadrul instituţional existent în statele UE.
A doua instituţie care are de a face cu probleme migraţioniste în România este
Departamentul Schengen, care a fost înfiinţat pentru asigurarea coerentă a caracterului unitar al
aderării României la Spaţiul Schengen. Aderarea la zona Schengen reprezintă unul din obiectivele
prioritare ale României după 1 ianuarie 2007. Termenul-limită stabilit de autorităţile române pentru
atingerea acestui obiectiv este anul 2011.

16
http://www.ier.ro/documente/spos2008_ro/Studiul_4_-_Migratie_RO.pdf, Accesat la data de 15.Ianuarie.2018
17
Oficiul Român de Imigrări, http://ori.mai.gov.ro/detalii/pagina/ro/Prezentarea-institutiei/57, Accesat la 17.
Decembrie.2017.

7
 Departamentul Schengen este o structură specializată în cadrul Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative, fără personalitate juridică, cu competenţe generale la nivelul naţional
pentru coordonarea şi monitorizarea tuturor activităţilor îndeplinite de autorităţile şi instituţiile
responsabile în acest domeniu, în conformitate cu Strategia Naţională privind Spaţiul Schengen,
Planul Indicativ privind Facilitatea Schengen, Planul de Acţiuni Schengen şi Strategia Naţională de
Management Integrat al Frontierei de Stat a României. Departamentul este condus de un secretar de
stat, numit de către prim-ministru.18
Poliţia de Frontieră (PF) este o altă instituţie puternic implicată în politica de imigrare a
României şi este partenerul principal al ORI în implementarea legislaţiei relevante. PF este definită
prin lege ca o instituţie specializată, parte a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative,
responsabilă de supravegherea şi controlul frontierelor României pentru prevenirea accesului ilegal
al persoanelor pe teritoriul României, de asemenea prevenind şi luptând împotriva diferitor crime
transfrontaliere, inclusiv traficul ilegal de fiinţe umane.19
Pentru descurajarea imigraţiei ilegale, politica în domeniu vizează dezvoltarea unor canale
de informare a potenţialilor migranţi asupra condiţiilor legale de admisie şi şedere în România.
Constituţia României garantează dreptul la liberă circulaţie, fiecare cetăţean român având
dreptul de a emigra şi de a reveni în ţară.
Politicile privind migraţia în ţările Uniunii Europene sunt bine puse la punct, susţinute
printr-un cadru legal-instituţional naţional şi european. În România măsurile care se iau atât în
privinţa legislaţiei cât şi a cadrului instituţional au mai degrabă un caracter reactiv, legat de scopul
de a asigura adaptarea la cerinţele europene, decât de a proiecta şi urma o politică migraţionistă
naţională cu obiective clare. Pe masură ce va finaliza constituirea cadrului legal-instituţional
conform cerinţelor UE, România va gândi propria sa politică migraţionistă, bineînţeles compatibilă
cu cele existente la nivel european.
Problema imigraţiei în România nu va mai fi pentru mult timp o problemă colaterală.
România va trebui sa pună la punct un sistem complex de gestionare a imigraţiei, asigurând, parţial
sau integral din fonduri proprii, mijloace de cazare şi de subzistenţă, servicii de integrare socială şi
economică etc. Numai efortul financiar pe care îl presupune găzduirea interimară a refugiaţilor sau
a solicitanţilor de azil până la finalizarea cererii depuse – care nu reprezintă decât o mică parte din
totalul cheltuielilor ocazionate de gestionarea acestui proces – poate atinge valori însemnate. Astfel
de situaţii trebuie pregătite din timp, întrucât, spre deosebire de cazul emigraţiei, unde
pierderile/câstigurile se măsoară în termeni de costuri comparative (care ar fi câstigul/pierderea ţării
în urma plecării definitive/temporare, cât pierde statul ca investiţie nerecuperată în capital uman
etc.), imigraţia presupune inclusiv costuri financiare imediate, concrete, care nu suportă amânare..
Însã, statele membre ale Uniunii Europene se confruntã cu situaţii foarte diferite în ceea ce
priveşte migraţia: istoric al migraţiei diferit, nivel diferit al dependenţei economice faţã de imigraţie
şi, nu în ultimul rând, o preocupare diferitã faţã de tendinţele manifestate de migraţie în ultima
perioadã. De aceea, dezideratul unei politici comune privind migraţia rãmâne un obiectiv ambiţios.
Dacă avem în vedere populaţia care se adaugă la fiecare val de extindere a UE şi decalajul
de venit al noilor veniţi fată de statele membre, atunci se observă că :20
- fiecare nou val incude state cu un nivel tot mai redus al PIB-ului. Extinderea spre sud a
insemnat integrarea unor state (Grecia, Spania şi Portugalia) cu o medie a PIB/locuitor echivalentă
cu 2/3 din nivelul înregistrat de UE-9. Extinderea spre est « +12 » va însemna acceptarea unor ţări
cu un venit mediu de cca 38% din media UE-15 ;
- sporul de populaţie este relativ însemnat. Dacă la extinderea spre sud a însemnat un plus de
22% din populaţia UE-9 (1980), extinderea spre est va însemna 28% din populaţia UE-15 (1998).
La fiecare val există un stat care deţine poziţia dominantă sub aspectul populaţiei – Spania în primul
val cu 14% din populaţia UE-9, Polonia cu cca 10% din populaţia UE-15.

18
http://www.schengen.mai.gov.ro/index12.htm, Accesat la 19.Ianuarie.2018
19
http://www.politiadefrontiera.ro/, Accesat la 19. Ianuarie2018.
20
http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf, Accesat la data de 20.12.2017

8
 Este foarte probabil, însã, ca declinul demografic din Uniunea Europeanã, ale cãrui
consecinţe se vor agrava în viitor, sã modifice atitudinea cu privire la migraţia din statele membre.
Legãtura dintre schimbãrile demografice şi politicile privind migraţia va reprezenta o problematicã
importantã în viitorul apropiat.
Globalizarea şi internaţionalizarea pieţelor determină noi comportamente migratorii, o
fluiditate sporită a deplasărilor teritoriale, fenomenele migratorii temporare având o semnificaţie
aparte. Schimburile de populaţie intere ţări, joacă un rol tot mai important, definit în principal pe
două paliere : al transferurilor interculturale dintre state şi al impactului politic al fluxurilor
migratorii atât asupra statelor de origine cât mai ales asupra celor primitoare. În fapt, treptat,
fenomenul migraţiei, dintr-un obiectiv de studiu secundar sau rezidual a devenit unul principal,
intensificându-se eforturile pentru evidenţierea diferitelor sale aspecte în mod sistematic şi
sistemic.21
În prezent, în Uniunea Europeană se acordă o importanţă deosebită eficientizării utilizării
resurselor umane. De aceea, politica Uniunii Europene se concentrează, în special, asupra pieţei
muncii şi integrării sociale a imigranţilor care locuiesc legal în Statele Membre.
Din 1989 până în prezent peste două milioane şi jumătate de români au migrat(definitiv sau
în aşa-numita migraţie circulară) în diverse state occidentale. Semnificativ este că 75% din aceştia
au vârste între 20-49 de ani, deci reprezintă forţă de muncă activă.
Migraţia ilegală a devenit o afacere profitabilă pentru exponenţii lumii interlope
internaţionale, care dincolo de câştigurile materiale imediate urmăresc şi crearea unor reţele de
executanţi ai infracţiunilor tradiţionale ce aparţin acestei lumi (traficul de stupefiante,
prostituţia, contrabanda, furturileinternaţionale, spălarea banilor murdari, jafuri, tâlhării, omoruri
la comandă etc.) şi ex-ploatarea în propriul interes a acestui fenomen.

Perspective pentru viitor privind migraţia

După ce România a devenit membru UE, începând cu 1 Ianuarie 2007, autorităţile naţionale
au intensificat eforturile lor pentru procesul de integrare pe termen lung. Poziţia de nou stat membru
solicită un proces gradual de aliniere la standardele Comunităţii în domeniul securităţii trecerii
graniţei, politica vizei, colaborarea cu poliţia, Sistemul Informaţional Schengen, protejarea datelor
personale - România având în vedere aderarea la spaţiul Schengen până în 2011. Perioada de
evaluare, în care ne aflăm în momentul de faţă, şi decizia finală de a stopa controlul de la graniţă
sunt condiţionate de capacitatea României de a îndeplini cerinţele Schengen într-o perioadă limitată
de timp.
Se prognozează că în viitorul apropiat, România va deveni o destinaţie atractivă pentru
imigranţi, în special pentru cei care vin din ţările lumii a treia. În plus, migrarea forţei de muncă
profesioniste din România va forţa antreprenorii locali să caute forţă de muncă în oricare din ţările
lumii a treia pentru a fi capabili să îşi dezvolte afacerile.
În aceste condiţii, Comisia Naţională Română pentru Prognoză estimează că în scurt timp,
până în anul 2013 vom avea 200.000 - 300.000 de străini care vor activa pe piaţa de muncă din
România. În momentul de faţă, domeniile economice care au cea mai mare nevoie de forţă de
muncă sunt următoarele: construcţii şi agricultură. România se aşteaptă că domenii precum
industria turismului şi serviciile medicale vor necesita de asemenea angajaţi şi acest lucru va
determina sosirea lor din străinătate într-un număr mai mare decât în trecut. Este adevărat că actele
cerute de lege unui angajator care doreşte să angajeze un străin sunt mai dificil de obţinut decât în
cazul cuiva care vrea să angajeze un cetăţean român.
Regiunile din România preferate de imigranţi sunt cele cu cel mai înalt nivel de dezvoltare
economică. Majoritatea lor trăiesc în: Bucureşti (17,132 persoane), Timiş (3,403 persoane), Cluj
(3,332 persoane), Iaşi (3,158 persoane). Totuşi, cei cu rezidenţă permanentă în România preferă de
asemenea Ilfov (282 persoane), în apropiere de Bucureşti şi Constanţa, în Sud - Est, lângă coasta
Mării Negre (262 persoane).
21
Luminiţa Constantin,Valentina Vasile, Fenomenul migraţionist din perspectiva aderării României la Uniunea
Europeană, Institutul European din România, Bucureşti, 2004, p. 98

9
 Preocupările actuale ale statelor membre UE se îndreaptă cu deosebire către gestionarea
eficientă a migraţiei forţei de muncă. Probleme suplimentare apar atunci când migraţiei lucrătorilor
i se asociază şi migraţia (temporară) a familiilor acestora, fenomen întâlnit cu deosebire în cazul
unor perioade mai îndelungate de muncă în străinătate (prin contracte iniţiale pe termen lung sau
prin contracte reînnoite).22
Creşterea fluxurilor de forţa de muncă spre spaţiul UE, reorientează direcţiile preponderente
de migraţie. Tările de destinaţie vizate în principal sunt cele din vestul şi sudul UE – Spania,
Portugalia, Franţa, Italia şi Grecia. Germania rămâne, prin tradiţie, o destinaţie preferată de
lucrătorii români, însă fluxurile au o tendinţă relativ staţionară. Migranţii se orientează spre zonele
în care prezenţa lor este acceptată mai uşor pe piaţa şi unde experientele anterioare s-au dovedit de
succes pentru ei sau cunoscuţi.
Este preferată migraţia temporară pentru muncă comparativ cu cea permanentă. Durata
migraţiei tinde să crească, însă variază de la câteva luni la câţiva ani.
Sporeşte opţiunea pentru migraţia reglementată în locul celei necontrolate deoarece asigură
o mai mare securitate a câştigurilor, un nivel ceva mai ridicat al acestora şi (în tot mai mare măsură)
un anume grad de protecţie socială.
Reîntoarcerea acestora pe piaţa naţională a muncii are efecte benefice -contribuie la
creşterea performanţelor economice, stimulează absorbţia progresului tehnologic, promovează
relaţii de muncă moderne, de competiţie, contribuie la dezvoltarea unei culturi a muncii compatibile
cu cea vest-europeană.
În ceea ce priveşte migraţia definitivă, prognoza pentru Europa de Est iese din tiparul
comportamental înregistrat în ultimul sfert de veac. Din zonă de emigraţie specifică perioadei 1975
– 2000 se estimează a fi regiune de imigraţie de intensitate relativ redusă – circa 400.000 persoane
începând cu 2005 – 2010. Aceste previziuni au în vedere politica de extindere a UE şi
reglementările privind migraţia şi circulaţia persoanelor în spaţiul extins al UE. Statele din Europa
de Est care vor deveni membre ale UE, se vor transforma în zone atractive pentru populaţia din Asia
şi Africa.23
În România măsurile care se iau atât în privinţa legislaţiei cât şi a cadrului instituţional au
mai degrabă un caracter reactiv, legat de scopul de a asigura adaptarea la cerinţele europene, decât
de a proiecta şi urma o politică migraţionistă naţională cu obiective clare. Pe măsură ce va finaliza
constituirea cadrului legal instituţional conform cerinţelor UE, România va gândi propria sa politică
migraţionistă, bineînţeles compatibilă cu cele existente la nivel european.
Rolul autorităţilor române este legat, în esenţă, de contribuiţia la crearea şi suţinerea unei
imagini corecte, obiective asupra întregii diaspora româneşti, care poate avea un aport valoros la
îmbogăţirea patrimoniului ştiinţific şi cultural al ţărilor – gazdă, precum şi la menţinerea legăturilor
diasporei cu ţara – mamă.
Noua economie, tehnologia informaţională şi de comunicare, mijloacele moderne şi tot mai
rapide de transport, libera circulaţie a persoanelor pe regiuni/teritorii întinse (teritoriul ţărilor
membre UE), fac ca noţiunea de „spaţiu” să nu mai aibă o relevanţă atât de mare în prezent.
Emigraţia nu mai este importantă prin libertatea de a trăi şi munci într-un alt loc, ci reprezintă doar
o variantă/opţiune de schimbare temporară/permanentă a reşedinţei. Mai mult munca în străinătate
poate să presupună sau nu deplasarea persoanei la locul de muncă.
Deşi definiţia fenomenului de migraţie s-a modificat în timp, iar condiţiile în care indivizii
părăsesc ţara sunt diferite de cele existente acu câţiva zeci de ani, mişcarea continuă a populaţiei,
dintr-o ţară în alta, va reprezenta mereu o problemă dacă măsruile adoptate nu sunt cele corecte.
De exemplu, România nu poate aplica aceleaşi măsuri luate de Marea Britanie în domeniul
migraţiei, cele două ţări reprezentând ţară de provenienţă iar cealaltă ţara destinaţie a emigranţilor.
Măsurile britanice sunt cu precădere de tip restrictiv, adresate străinilor care vor sa lucerze
pe teritoriu britanic: sunt impuse condiţii care trebuiesc respectate intru totul, pentru a fi imigrant
legal în UK: trebuie ca imigrantul să poată dovedi faptul că locuieşte într-o locuinţă- dovadă de
22
http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf, Accesat la data de 20.Ianuarie.2018
23
http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf, Accesat la data de 20.Ianuarie.2018

10
adresă poate fi reprezentată de o factura la utilităţile gospodăreşti, care vine pe numele persoanei în
cauză.Pe baza acestei dovezi, poţi dobândi, sau nu un card bancar, apoi un insurance number, si apoi
toate formele de înregistare legală a munitorilor străini.
În România, numărul străinilor care doresc sa lucreze nu este atăt de mare încât să fie
necesare măsuri restrictive, astfel că, daca un cetăţean UE, vrea sa liucreze ăn Romania, nu are
nevoie decât de contract de muncă/Dacă este provenient dintr-o ţară din afara UE, are nevoie de
viză valabilă de intrare/ şedere/ de lucru şi contract de muncă.
Ceea ce ar putea prelua România din partea de legislaţie a Marii Britanii, ar fi susţinerea refugiaţilor
şi a solicitanţilor de azil: legile româneşti prevăd un suport financiar al persoanelor în această
situaţie însă este destul de vagă exprimarea, pe gand legea britanică spune exact ce ajutor vor primi
refugiaţii şi solicitanţii de azil, din partea statului.
O măsură luată de România, în ultimii ani este propunerea preşedintelui Băsescu de a acorda tuturor
romţnilor care revin în ţară o anumită sumă de bani, idee preluată poate de la preşedintele Franţei,
care a acordat bani rromilor pentru a se intoarce în România.Această metodă nu doar că nu este
eficientă, dar este chiar inutilă, având în vedere că o sumă fixă acordată o singura dată, nu
stimulează pe cineva să îşi abandoneze locul d emuncă şi traiul pe care îl duce în străinătate pentru a
reveni în ţară si a nu găsi de muncă.
În locul acelei sume de bani, s-ar putea propune un program de reorientare profesională şi
integrare pe piaţa muncii, mai ales a persoanelor care se apropie de varstă pensionării sau nu au o
pregătire profesională specializată.
Dacă românii din diaspora ar şti că, venind în România, ar găsi relativ uşor de muncă, probabil ar fi
mai interesaţi să se intoarcă acasa, iar cei care sunt încă aici, ar putea fi convinşi să nu mai plece în
afară.
Măsuri teoretice se pot propune, încă, schimbările din societatea din ultimii ani, a arătat că o
idee care funcţionează astăzi, maine poate fi ineficientă sau deja prea ”veche”. În funcţie de
experienţa dobândită de conducătorii unui stat, măsurile şi legile care se vor aplica vor fi în funcţie
de mediul în care se dezvoltă societatea, cultura, credinţele şi obiceiurile populaţiei.

CONCLUZII

Fenomenul migraţiei a existat dintotdeauna în şi dinspre insulele Britanice, însă, până în

anul 1950 nu a avut un impact atât de mare. Începând cu anii ‘50 , fenomenul migraţionist a luat o
altă întorsătură. Astăzi, tot mai mulţi cetăţeni hotărăsc să se stabilească în Marea Britanie.
După 1989, migraţia a crescut în special în Germania şi Marea Britanie, politicile privind
recrutarea forţei de muncă din străinătate favorizând soluţia lucrătorilor străini temporari. Marea
Britanie a adoptat măsuri pentru facilitarea intrării persoanelor înalt calificate, în special specialişti
IT, pentru a face faţă competiţiei globale pentru astfel de lucrători.
În România, legislaţia privind politicile migraţiei s-a schimbat după anul 1990. Tot în aceaşi
perioadă, România a luat în calcul integrarea în Uniunea Europeană şi membrii guvernului au
ănceput primele acţiuni în acest scop. Astfel, în anul 1993 România semnează Acordul European,
care întră în vigoare în 1995, an în care România depune cererea de aderare la Uniunea Europeană.
Până în momentul aderării, România a întâmpinat diverse dificultăţi, dar la 1 ianuarie 2007,
Uniunea Europeană a considerat că îndeplinim condiţiile necesare aderării.
La începuturile formării Comunităţii Europene, instituirea unei graniţe comune a dus la
acceptarea faptului că e nevoie de o serie de reguli pornind de la controlul de graniţă până la cererile
de viză. În continuare se pare că cea mai importantă componentă a politicii comune de migrare este

11
cea a drepturilor migranţilor, de aceea obţinerea cetăţeniei după un număr minim de ani ar putea fi o
garanţie suficientă pentru ca mulţi dintre aceştia să se stabilească cu succes într-o societate.
Uniunea Europeană se confruntă cu o problemă în ceea ce priveşte migraţia, ca urmare a
dezvoltării reţelelor de trafic internaţional şi a persoanelor angajate ilegal.
Prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea Europeană a luat măsuri în privinţa migraţiei.
Astfel, în urma tratatului se eliminau obstacolele din calea liberii circulaţii a bunurilor şi serviciilor.
Tratatul include un articol nou, consacrat principiului general al nediscriminării. Uniunea poate
combate orice formă de discriminare, indiferent că este pe bază de sex, rasă, origine etnică, religie,
dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală.
Tratatul prevede o clauză de suspendare care poate fi folosită împotriva unui Stat Membru
care încalcă, în mod repetat, principiile care stau la baza Uniunii Europene. Acestui stat i se poate
retrage dreptul de vot în Consiliul UE, trebuind să îşi respecte în continuare obligaţiile care decurg
din statutul de Stat Membru
Ţările membre ale Uniuniunii Europene au legi care tratează în mod diferit fenomenul
migraţiei. Astfel, Spania şi Franţa au semnat un acord bilateral de cooperare care cuprinde măsuri
comune de repatriere a imigranţilor ilegali. Guvernul britanic ia măsuri mai severe împotriva
străinilor de pe teritoriul său. Chiar cei care primesc azil politic nu mai au dreptul să rămână
definitiv în Anglia, situaţia lor fiind revizuită periodic, în timp ce noi reglementări restrictive sunt
introduse în privinţa permiselor de muncă temporară.
România adoptă o politică activă şi flexibilă în domeniul imigraţiei controlate, adaptată la
condiţiile naţionale, regionale şi internaţionale, inclusiv prin atenta monitorizare a admisiei şi
şederii străinilor.
Strategia naţională a României privind migraţia exprimă principiile generale şi liniile
directoare pentru stabilirea politicii statului român în ceea ce priveşte admisia, şederea, părăsirea
teritoriului de către străini, imigraţia forţei de muncă, acordarea formelor de protecţie precum şi
combaterea imigraţiei ilegale.
În luna decembrie 2009 a fost adoptat documentul de referinţă privind migraţia: programul
de la Stockholm. Acesta va sta la baza cooperării europene în domeniile justiţiei şi afacerilor
interne, având migraţia ca o prioritate.
Dreptul la liberă circulaţie este garantat de Constituţia României, fiecare cetăţean român
având dreptul de a emigra şi de a reveni în ţară. Libertatea de circulaţie a cetăţenilor nu este
absolută, ci trebuie circumscrisă unor limite, care sunt determinate de necesitatea apărării securităţii
naţionale, asigurarea ordinii publice şi prevenirea unor posibile consecinţe negative ale exercitării
cu rea-credinţă a acestei libertăţi. Aceasta, deoarece limitările dreptului de liberă circulaţie sunt
prevăzute de lege şi constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea
naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia
sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Se aşteapă ca în viitor România să devină o destinaţie atractivă pentru imigranţi, în special
pentru cei care vin din ţările lumii a treia. În plus, va creşte numărul românilor care vor pleca la
muncă în altă ţară.
România văzută ca şi ţară de destinaţie a aşa zişilor „imigranţi din lumea a treia ”este puţin
forţată, având în vedere situaţia economică a ţării noastre. Este adevărat că, forţa de muncă
autohtonă fiind aproape în totalitate pelcată în alte ţări, si în România trebuia să mai muncească
cineva şi astfel sunt aduşi muncitori din afara UE, cum ar fi chinezi, africani, etc care sa facă ceea
ce ar trebui să realizeze românii. Problema ţării noastre este următoarea:, calificarea forţei de
muncă ce părăseşte România este net superioară celei care vine din afară în Romania.
Un alt aspect al imigraţiei din România, este acela că reprezintă mai mult un ”stadiu
intermediar ” al ”străzii de parcurs” a unui imigrant: ţara noastră este mai curând o ţară de tranzit, şi
nu ţară destinaţie finală a imigranţilor.
În Marea Britanie este total invers: nu se ştie care este numărul britanicilor care părăsesc
ţara pentru a munci şi locui în altă ţară, dar cu siguranţă motivele acestora de emigrare nu ar fi

12
aceleaşi cu ale românilor. În Londra, de exemplu, sunt atât de mulţi imigranţi încât, dacă nu s-ar
vorbi limba oficială engleză, această ar fi foarte puţin vorbită de către locuitorii oraşului.
În funcţie de aceste realităţi şi de nevoile fiecărei naţiuni, legile şi măsurile care vor fi
aplicate, vor avea ca scop simplificarea vieţii, a relaţiilor inter-sociale şi dezvoltarea economică
naţională.
În România, numărul străinilor care doresc sa lucreze nu este atăt de mare încât să fie
necesare măsuri restrictive, astfel că, daca un cetăţean UE, vrea sa liucreze ăn Romania, nu are
nevoie decât de contract de muncă/Dacă este provenient dintr-o ţară din afara UE, are nevoie de
viză valabilă de intrare/ şedere/ de lucru şi contract de muncă.
Ceea ce ar putea prelua România din partea de legislaţie a Marii Britanii, ar fi susţinerea
refugiaţilor şi a solicitanţilor de azil: legile româneşti prevăd un suport financiar al persoanelor în
această situaţie însă este destul de vagă exprimarea, pe gand legea britanică spune exact ce ajutor
vor primi refugiaţii şi solicitanţii de azil, din partea statului.
Din 2007 până în prezent, asistăm la un acces liber pe piaţa europeană a muncii, fapt ce este
favorizant atât pentru crearea unei pieţe europene a muncii, dar şi pentru înregistrarea unor derapaje
severe în pieţele locale.
România adoptă o politică activă şi flexibilă în domeniul imigraţiei controlate, adaptată la
condiţiile naţionale, regionale şi internaţionale, inclusiv prin atenta monitorizare a admisiei şi
şederii străinilor.
Deşi definiţia fenomenului de migraţie s-a modificat în timp, iar condiţiile în care indivizii
părăsesc ţara sunt diferite de cele existente acu câţiva zeci de ani, mişcarea continuă a populaţiei,
dintr-o ţară în alta, va reprezenta mereu o problemă dacă măsruile adoptate nu sunt cele corecte.

Bibliografie

1. Andreescu,Daniela, Aurel Teodorescu , Emigraţia în scop de muncă a românilor după

1990, ed. Yes SRL, Bucureşti, 2004.
2. Constantin ,Daniela-Luminiţa, Valentina Vasile, Fenomenul migraţionist din perspectiva
aderării României la Uniunea Europeană , Institutul European din România, Bucureşti, 2004.
3. Constantinescu, Mihai, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Constituţia României revizuită
comentarii şi explicaţii, Editura All Beck, 2004.
4. Drăguț, Aurel , Migraţia internaţionalã şi problemele dezvoltãrii, ed. Politicã, Bucureşti
1981, p. 24.
5. Idu , Nicolae, Iulia Zamfirescu , Costuri şi beneficii ale aderării la Uniunea Europeană
pentru ţările candidate din Europa Centrală şi de Est, ed. Institutul European din România,
Bucureşti, 2001.
6. Feraru, Petronela Daniela. Migraţie şi dezvoltare : aspecte socioeconomice şi tendinţe, ed.
Lumen, 2008.

13
 7. Sarcinschi, Alexandra, Migraţie şi securitate, ed. Editura Universităţii Naţionale de
Apărare "Carol I", Bucureşti, 2008.

Surse online :
1. CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE, Jurnalul Oficial
C 83 din 30 martie 2010, http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm
2. Declaratia universala a dreprilor omului,
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/
3. Decizia Curţii Constituţionale nr. 631 din 24 noiembrie 2005 publicată în Monitorul
Oficial nr. 1127 din 14 decembrie 2005
4. Legea 37/1994 privind eliberarea și păstrarea pașapoartelor
http://www.jurisprudenta.com/lege/ordonanta-37-1994-q666z/
5. Legea 216/1998 privind regimul pașapoartelor în România http://www.legestart.ro/Lege-
nr-216-din-1998-%28MjEwNTU-%29.htm.
6. Oficiul Român de Imigrări http://ori.mai.gov.ro/detalii/pagina/ro/Prezentarea-
institutiei/57.
7. Regulamentul (CEE) NR. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 cu privire la
libera circulaţie a munitorilor în cadrul Comunităţii,
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/REGULAMENTE/Reg1612-
68.pdf.
8. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1436, accesat la data de
20.01.2018
9. http://www.scj.ro/SCA%20rezumate%202005/SCA%20r%201664%202005.htm, accesat
la data de 21.01.2018
10. http://www.ier.ro/documente/spos2008_ro/Studiul_4_-_Migratie_RO.pdf, accesat la
data de 15.01.2018
11. http://www.schengen.mai.gov.ro/index12.htm.
12. http://www.politiadefrontiera.ro/
13. http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf , accesat la
data de 20.Ianuarie.2018
14. http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf, accesat la data de
20.Ianuarie.2018
15. http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf, accesat la data de
20.Ianuarie.2018.

14