1.

Probleme actuale ale migratiei externe :

Fenomenul migratiei a existat dintotdeauna, concretizat prin
transhumanta, invazii, colonizari si cruciade, sau provocate, în general, de
atractia exercitata de regiunile mai bogate asupra populatiilor mai sarace.
In zilele noastre preocuparea
demografica reapare datorita riscurilor pe care le naste in producerea unor
crize, la nivel local, zonal, continental sau planetar ce ar putea influenta in mod
negativ ordinea sociala, sau in declansarea unor tulburari a echilibrelor etnice
sau religioase.
Deşi în ultimul deceniu în unele zone ale lumii, precum Europa, migraţia a
înregistrat fluxuri sporite, problema migraţiei internaţionale este pentru multe
state ale lumii o preocupare conjuncturală, chiar reziduală, mai degrabă de
răspuns la unele evoluţii decât de gestiune sau estimare a circulaţiei persoanelor.
În cadrul fluxurilor de populaţie, circulaţia forţei de muncă înregistrează
dimensiuni în creştere,atât a numărului cât şi a intensitătii.La scară mondială
migraţia este relativ redusă, cca 3% din populaţia lumii. Deşi fluxuri migratorii
importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii “nici o ţară
din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaţionale”. Acestea sunt fie
ţară de origine, fie ţară de tranzit sau de destinaţie pentru migranţi, ori deţin toate
cele trei atribute simultan.
Pentru spaţiul european, circulaţia persoanelor şi respectiv a forţei de
muncă prezintă o importanţă deosebită, lărgirea UE în valuri succesive,
îmbătrânirea demografică a populaţiei ţărilor (vest)-europene într-un ritm accelerat
şi motivele economice reprezentând principalele stimulente pentru intensificarea
circulaţiei persoanelor şi a forţei de muncă.

2. Migratie : definire
Consideram ca pentru inceput este necesar a prezenta continutul a trei
notiuni: migratie, a emigra si a imigra.
Migratia reprezinta deplasarea unei populatii dintr-o regiune in alta,
pentru a se stabili acolo. Ea reprezinta deci deplasare si stabilire. A emigra
semnifica actiunea de parasire a propriei tari pentru a te stabili in alta tara. A
imigra reprezinta activitatea prin care intri intr-o tara, alta decat a ta, pentru a te
stabili acolo. In acest sens nu trebuie confundat termenul de „strain” cu „imigrant”
cum uneori o fac administratiile care ii contabilizeaza pe detinatorii de permise de
sedere ca emigranti. Un student aflat la studii in alta tara, diplomatii sau turistii nu
sunt imigranti. Retinem ca fenomenul imigratiei este deci un fenomen international
si are ca punct de plecare tara de origine a emigrantului si ca punct de sosire tara
in care se va stabili imigrantul respectiv.
Pierre George distinge patru categorii de emigranti:

o emigrantul care isi manifesta dorinta de a-si schimba tara si, in

final, nationalitatea;
o muncitorul strain care este un emigrant temporar;
o persoanele deplasate (expulzate, repatriate, transferate)
alungate din tara lor de origine;

1
 o refugiatii care au optat pentru parasirea tarii lor.

Dupa cum am observat populatia mondiala in ultimii cincizeci de ani a

crescut considerabil. Evolutia si repartizarea sa a evoluat sub influenta, pe de o
parte a, dinamicii populatiilor din zona lumii a treia, si, pe de alta parte, sub
influenta imbatranirii progresive a populatiei din zonele cele mai bogate. Aceste
state au devenit in cativa ani dependente de cerintele de imigrari. Perioada
aceasta se caracterizeaza prin rasturnarea de tendinte si prin complexitatea
extrema a miscarilor populatiei mondiale. Pentru a argumenta aceasta afirmatie
vom analiza in continuare evolutia si tendintele fenomenului imigratiei
contemporane.
Cu referire la un teritoriu naţional, se face distincţia între migraţia
internă, atunci cînd deplasarea se face în interiorul ţării respective, şi migraţia
externă sau internaţională. Migraţia internaţională din zilele noastre se
realizează sub câteva forme mai importante: migraţia forţei de muncă, migraţia
membrilor familiilor lucrătorilor anterior emigranţi, migraţia forţată de
calamităţi naturale, de persecuţii politice sau religioase, de războaie etc. Dacă, în
ceea ce priveşte migraţia internă, nu intervin decât arareori oprelişti de ordin
juridic, migraţia internaţională este, într-o măsură importantă, determinată de
politicile materializate în reglementări specifice în raport cu emigraţia şi, mai
ales, cu imigraţia. Societatea românească se confruntă cu o serie de
transformări care sunt conexe cu migraţia ea desemnează deplasarea
populaţiei unei regiuni în altă regiune, îndeosebi din zonele rurale către cele
urbanizate, dar şi dinspre o societate spre alta. În ambele cazuri cei care se
deplasează nu sunt cei mai săraci, ci indivizii capabili să sesizeze decalajul
dintre aspiraţiile lor şi posibilitatea de a le realiza. Efectul principal al migraţiei
este acela că îi constrânge pe cei care migrază să-şi elaboreze o serie de roluri
noi. Este mai evident în cazul migraţiilor internaţionale (Borrie, 1956).

3.Tipuri specifice de migratie :

În România înainte de 1989 existau două mecanisme de migrare :
migrarea permanentă care avea drept principale motivaţii pe cele politice şi pe
cele etnice şi migrarea temporară pentru a studia sau lucra în străinătate care se
baza numai pe acorduri inter-guvernamentale ale României cu alte ţări. După
1989, principalele motivaţii ale migrării s-au transformat din cele etnice şi politice
în motive de ordin economic. O consecinţă este faptul că migraţia temporară a
crescut în cifre absolute cât şi ca pondere în totalul migranţilor.
În prezent există câteva mecanisme de migrare prin care are loc migraţia
la nivel internaţional. Vom pune accentul pe acele mecanisme pe care le regăsim
la nivel european, şi anume cele prin care persoane din România migrează către
ţările Uniunii Europene. Astfel avem :
 Migraţia permanentă legală : reprezintă fluxurile migratorii ce pleacă din
România către terţe ţări pentru a se stabili acolo prin următoarele modalităţi :
- pe baza obţinerii unor vize de emigrare în cadrul unor programe speciale de
încurajare a emigrării unor persoane ce deţin calificări ce sunt deficitare în ţara

2
primitoare sau alte tipuri de programe (gen loteria vizelor). UE nu derulează astfel
de programe de emigrare permanentă. Cetăţenii români care emigrează
permanent se îndreaptă către ţările ce au astfel de politici şi programe de
emigrare cum ar fi Canada, Australia, Noua Zeelandă, SUA ;
- prin căsătoria cu un cetăţean dintr-o ţară membră UE şi schimbarea locului de
rezidenţă în ţara partenerului de viaţă ;
- posibil ca refugiat sau azilant din motive politice sau de război. În ultimii ani nu a
fost cazul României, dar a fost cazul statelor din fosta Iugoslavie.

 Migraţia temporară legală : se referă la cei ce se deplasează pe teritoriul

unei ţări din UE pe o perioadă delimitată de timp (de la câteva luni la câţiva
ani).
- Studenţii : Pe de o parte este vorba despre studenţi din Europa
Centrală şi de Est (România) care merg la studii în ţările Uniunii Europene şi care
ulterior se vor întoarce (cel puţin o parte din ei) în ţările lor de origine.
- Lucrătorii (migraţie de înlocuire) : Pe de altă parte este vorba
despre lucrători din Europa Centrală şi de Est (România) care pleacă să muncească
cu contracte de muncă încheiate pe baza acordurilor bilaterale dintre state. Astfel
în anul 2002, prin intermediul Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă din
România au emigrat temporar pentru a munci în UE un număr total de peste
35.000 persoane.
- Refugiaţii şi azilanţii : Refugiaţii care obţin drept de stabilire temporară
într-o ţară gazdă din UE sau azilanţii care solicită azil pe motive politice sau care se
ascund în spatele unor astfel de motive. Acest tip de migraţie este din ce în ce mai
restricţionat, iar în privinţa cetăţenilor români care migrează către UE, gradul său
de aplicabilitate tinde către zero.

 Migraţie ilegală de tranzit : este mecanismul prin care persoane din terţe
ţări, din afara Europei Centrale şi de Est emigrează în aceste ţări, inclusiv
România cu scopul de a merge şi emigra mai departe în Uniunea Europeană.
Acest fenomen este relativ nou şi s-a constatat că principalele sale caracteristici
sunt ilegalitatea şi implicarea organizaţiilor criminale în trafic de persoane.

 Migraţie ilegală a celor din Europa Centrală şi de Est (din România) :

cuprinde persoanele de naţionalitate română ce pleacă din România şi rămân
ilegal într-o ţară UE – după expirarea duratei legale de şedere (de 3 luni),
persoane care pleacă în calitate de turişti dar când ajung în ţara de destinaţie
desfăşoară activităţi lucrative pe piaţa neagră sau persoanele care intră şi
rămân ilegal pe teritoriul unei ţari UE.

 Migraţie circulatorie cu ajutorul reţelelor migratorii (legală sau ilegală) :

Migraţia circulatorie se referă la mişcarea pendulară între ţara de origine şi una
sau mai multe ţări de destinaţie. Migranţii merg şi muncesc o perioadă în
străinătate, se reîntorc în ţară, stau o perioadă după care pleacă din nou să
muncească în străinătate. În acest context se formează reţelele migratorii,

3
 reţele prin care cei ce doresc să migreze temporar în străinătate sunt ajutaţi şi
susţinuţi de migranţi anteriori.
Intenţia de a migra în străinătate pentru un loc de muncă este mai probabilă
la persoanele din comunităţile cu o rată mare a migraţiei circulatorii. În zonele de
unde au mai plecat şi alţii vor pleca mai multe persoane, acolo unde alţi migranţi
au avut succes şi se văd semnele succesului migraţia va fi mai mare. În acest fel
se formează reţele de migraţie când migranţi anteriori se adresează membrilor
familiilor lor sau pritenilor şi cunoştinţelor pentru a munci în străinătate, ei
susţinându-i în procesul de migraţie.

4. Fluxuri de emigraţie :
Sursa fluxurilor de ieşire, de emigrare a populaţiei este mobilă, fiind
influenţată de motivele emigrării. Dacă la începutul perioadei de tranziţiei cele mai
importante contingente proveneau din judeţele Transilvaniei cu pondere ridicată a
etnicilor germani, în prezent zonele de plecare sunt mai numeroase dar
intensitatea fluxurilor este mai slabă (în medie de cca 9 ori).
O ierarhie a judeţelor de plecare după numărul persoanelor
emigrante în anul 2002 ne permite următoarele aprecieri:
- Bucureştiul este principala sursă de alimentare a emigraţiei: 17,3% din total, cu
32.1% din evrei, 18,7% din români şi 3% din germani ;
- Braşov, Timis, Cluj şi Mureş au alimentat fiecare cu cca. 6 procente emigraţia
totală, Suceava , Sibiu, Bihor cu câte 4 procente şi Neamţ, Satu Mare şi Arad cu cca
3 procente, restul judeţelor având contribuţii mai reduse;
- Din total emigranţi, evreii au reprezentat 0,3%, germanii 0,8% iar maghiarii
aproape 6%. Zonele de plecare a etnicilor sunt: pentru evrei Bucureşti, Cluj, Iaşi şi
Botoşani; pentru germani Cluj, Timiş, Arad, Braşov şi Sibiu; pentru maghiari Cluj,
Mureş şi Harghita ;
- Nu există o legătură directă şi intensă între numărul emigranţilor şi rata
şomajului. De exemplu în 2003 comparativ cu anul anterior primele 5 judeţe cu o
pondere a emigranţilor de peste 5% din total au înregistrat reduceri ale ratei
şomajului (Bucureşti, Timiş, Cluj, Sibiu, Braşov). Din aceste zone au plecat 41,65%
din emigranţii anului 2003, iar numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul anului
reprezenta 14,65% din total.
Destinaţiile preferate s-au schimbat şi ele. Dacă în primii ani fluxurile
cele mai importante erau spre Germania (în jur de jumătate), Ungaria şi Austria
(cca 10%), în 2002-2003 destinaţiile preferate sunt SUA, Canada, Italia şi Germania
cu cca 15-18% fiecare (Graficul nr. 16).
În perioada 2002-2003, cei mai mulţi cetăţeni români care au emigrat în
spaţiul UE şi-au stabilit domiciliul în Italia (4233 persoane) şi Germania (3646). În
Austria şi Franţa au emigrat mai puţin de 1000 de persoane, iar în Grecia şi Suedia
ceva mai mult de 100 (MAI, 2004).
Pe zone mari geografice se remarcă o reorientare a fluxurilor dinspre Europa de
Vest (spaţiul UE) la începutul anilor ’90 spre America de Nord. În 1990-1995 peste
60% din emigranţi alegeau ca destinaţie un stat membru UE şi doar 15-17% plecau
spre America. Din 1996 scade treptat ponderea celor spre Europa şi creşte

4
semnificativ fluxul spre America, tendinţa fiind de egalizare a proporţiilor, cca 40%
preferă încă spaţiul UE şi aproape 35% se îndreaptă către Canada şi SUA. Putem
astfel aprecia că tensiunea asupra ţărilor europene exercitată de emigraţia din
România s-a redus constant până în 2001. Uşoara schimbare în 2002-2003 privind
preferinţa celor două destinaţii nu poate fi apreciată (incă) ca o nouă tendinţă,
oscilaţiile anuale în special pe destinaţia America fiind înregistrate şi în perioada
1991-1995.

5. Atribute calitative ale populaţiei emigrante :

In ceea ce privaste varsta emigranţilor se observa :
- o proporţie însemnată şi în creştere a emigranţilor de 26-40 ani, respectiv circa
48,7% în 2002 şi 51% în 2003, deci persoane deja formate, care au şi cel mai înalt
potenţial de muncă şi de inovaţie sunt cei mai adaptabili şi mobili;
- o pondere în scădere până în 2001 a emigranţilor de 18-25 de ani ( 25,06% în
1992, cca 16% în 1995-96, în jur de 10% 1998-2000, 9,4% în 2001), urmată în
ultimii 2 ani de o creştere la 12,62% în 2002 şi 13,4% în 2003, absolvenţi sau în
ultimii ani de şcoală, cu certe perspective şi cu potenţial de muncă şi de creaţie;
- adăugăm şi faptul că cca 11% din emigranţi au vârste între 41 şi 50 de ani,
reprezentând,de asemenea, o forţă de muncă activă, al cărui potenţial productiv
poate fi încă folosit.
În timp ce pentru România emigranţii reprezintă o pierdere netă,
atestând capacitatea încă redusă a economiei şi societăţii de a genera
oportunităţi de muncă şi remunerare corespunzătoare pentru ţările
primitoare constituie o forţă de muncă capabilă încă multă vreme de performanţe
înalte, o forţă de muncă competitivă.

5. Migraţia externă pentru muncă :

Migraţia externă pentru muncă - spre deosebire de emigraţie /imigraţie
are caracter temporar, durata acesteia variind în limite largi (de la câteva
săptămâni /luni până la câţiva ani) şi un presupune schimbarea definitivă a
reşedinţei. Cei implicaţi în mişcarea migratorie legală şi/sau contigentată fac parte,
de regulă, din trei mari categorii de forţă de muncă:
a) forţă de muncă de înaltă calificare, cu competenţe validate
în domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnologiei, ca şi în unele servicii, cum sunt
cele de învăţământ, sănătate.
Această categorie recrutată direct, adesea chiar din ultimii ani de studii
sau prin organisme specializate româneşti sau străine - are şi cele mai multe şanse
de a obţine contracte pe termen lung şi în final de a obţine dreptul de stabilire în
ţara gazdă. În plus, se încadrează în categoria de vârstă 25 - 40 ani, considerată
cea mai creativă şi productivă;
b) forţa de muncă cu un nivel mediu de calificare, de specializare
care acoperă o gamă largă de activităţi şi profesii, cum sunt:
- constructorii - categorie de forţă de muncă cu tradiţie de a munci în străinătate,
bine cotată pe pieţele occidentale (Germania, Israel);
- personalul para medical (asistente medicale), pentru care cererea angajatorilor
din

5
diferite ţări este în creştere (Italia, SUA, Canada, Elveţia);
- personal hotelier şi de alimentaţie publică, de asemenea solicitat pe anumite
pieţe
occidentale;
c) forţă de muncă necalificată sau semicalificată în activităţi din
agricultură (în perioade de recoltare), în salubritate, construcţii etc. (Spania,
Portugalia, Grecia).
Există şi o destul de puternică mişcare migratorie pentru muncă
necontrolată, nici în ţara de plecare (România) şi nici în cea de primire. Evident, o
bună parte a acestora lucrează temporar, pe o perioadă nedefinită, cel mai adesea
fără forme legale, pe piaţa subterană a muncii din ţările de destinaţie.
Condiţiile de muncă şi viaţă oferite şi acceptate nu sunt dintre cele mai bune,
situându-se mult sub standardele oferite forţei de muncă autohtone. Firmele
agreează această formă de ocupare deoarece costurile salariale sunt mai reduse,
aportul muncii acestor lucrători la sporirea competitivităţii firmei respective fiind
însemnat.

6. Cauze ale emigrarii :

Cauzele migrarii fortei de munca sunt, aparent, simplu de identificat :
prevalenta nevoilor materiale.
Privind in profunzime, acest proces işi are rădăcinile adânc infipte in
contextul social istoric plasat in perioada industrializării forţate care s-a incheiat
imediat după Revoluţie.Sumarizând, intre 1966 şi 1992 , populaţia urbană a
României a crescut cu 52%. Cei mai mulţi locuitori de la sate s-au stabilit in mediul
urban pentru a lucra in marea industrie de stat. Odata cu demararea procesului de
restructurare –lichidare a intreprinderilor considerate neviabile , tendinţa s-a
inversat. Astfel, satul a devenit un refugiu temporar in ...sărăcie pentru orăşenii
disponibilizaţi care se doreau a fi fermieri de succes .Sărăcia, şi cu precădere
sărăcia cronică, par a se fi eternizat la sat- 67% din populaţia săracă trăieşte in
mediul rural , fiind continuu ’’alimentată’’de aşa-zisa migraţie de la oraş.Studiile
oficiale arată că majoritatea celor săraci locuiesc in nord-estul ţării (aproximativ
25%din populaţia săracă şi 30 % din cea extrem de săracă).Tocmai aceste zone
reprezintă cel lai inalt grad de migraţie legală sau mascată sub forma ’’turismului’’
in spaţiul Schengen.Luând in considerare aceşti factori , munca in străinatate
trebuie privită ca o necesitate , cel puţin pentru moment, pentru o categorie de
persoane nevoite să invingă sărăcia declarată statistic.Se poate observa că
ponderea majoră a celor care pleacă la muncă ’’afară’’ o deţin judeţele
defavorizate.Alarmant este insă faptul că majoritatea celor care părăsesc ţara
provin din mediul rural şi sunt tineri cu varste sub 35 de ani.

7. Câştigurile din munca în străinătate :

Motivaţia principală a migraţiei pentru muncă este una economică :
obţinerea unui venit incomparabil mai mare decât l-ar fi obţinut în ţară pentru o
muncă de valoare egală şi, evident, ceva mai mic decât cel obţinut de forţa de

6
muncă autohtonă pentru acelaşi gen de muncă Este bine ştiut faptul că, pentru
acea parte a populaţiei care trăieşte în sărăcie, sub nivelul decent de satisfacere a
nevoilor, calitatea vieţii este în continuă scădere. Sărăcia, din perspectiva
funcţionării sociale normale presupune „inexistenţa acelor mijloace care asigură
subiectului o participare completă la viaţa socială, o îndeplinire completă a tuturor
rolurilor care îi revin, o participare la activităţile formative minime care îi oferă
şanse pentru a se dezvolta prin efort propriu”.
Salariul din România, de cca. 175 euro/lună (sumă brută) de câteva ori mai
mic decât media UE, sistemul fiscal şi precaritatea asistenţei sociale fac ca
motivaţia migraţiei pentru muncă să fie puternică. Analiştii economici au
remarcat faptul că, jumătate din săracii României nu sunt dintre excluşii sociali
(şomeri, bolnavi cronici, persoane cu dizabilităţi) sau semiexcluşi (pensionari); ei
sunt oameni care au slujbe stabile dar atât de prost retribuite încât nu le pot
acoperii necesităţile elementare de viaţă.
Castigurile din munca in strainatate au o destinatie multipla :
- consum pe piaţa internă din ţara gazdă pentru întreţinerea şi refacerea
capacităţii de muncă: hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, diverse articole pentru igiena
personală;
- transferuri în ţară sub formă de valută. Este utilizată în scopuri variate:
- pentru consum curent - întreţinerea familiei, inclusiv a educaţiei şi
trainingul copiilor, îngrijirea sănătăţii. Acestea sunt cheltuieli de consum pentru
gospodărie, efectuate pe piaţa internă. Ele se regăsesc (nu în mod explicit) în
consumul final al populaţiei;
- economii şi investiţii în bunuri de folosinţă îndelungată: locuinţă,
terenuri, alte bunuri (dotarea gospodăriei, autoturism, maşini şi unelte agricole).
Unele dintre acestea (locuinţa) contribuie la sporirea avuţiei naţionale;
- iniţierea unor microafaceri sau constituirea unor asociaţii familiale
cu scop lucrativ (agroturism, turism cultural, folosirea resurselor naturale locale -
răchita, diverse tipuri de servicii în mediul rural şi urban - reparaţii, întreţinerea,
colectarea unor produse agricole şi prelucrarea lor în microfabrici situate în mediul
rural etc.).Cuantumul sumelor transferate în ţară depinde de:
a) situaţia personală – lucrătorii migranţi de înaltă calificare şi cu
venituri ridicate transferă doar o mică parte din câştiguri. Aceştia economisesc mai
mult şi (eventual) investesc în ţara gazdă (Lowell 2001, Puri and Ritzema 1999) ;
b) situaţia familială – persoanele care au familie/rude apropiate în
ţara de origine fac transferuri importante de bani din câştigurile obţinute, însă
acestea sunt temporare şi un rezolva problema nivelului de trai scăzut al
gospodăriei decât dacă se fac investiţii cu posibilităţi de fructificare pe termen
mediu şi lung.
Estimări recente apreciază transferurile băneşti în jur de 1,5 –2 miliarde
de Euro anual. Transferurile ilegale sunt comparabile cu cele legale. Potenţialul
de dezvoltare al acestor surse este uriaş, iar dacă se vor crea
instrumentele necesare pentru stimularea utilizării sistemului bancar
pentru transfer, pentru plasamente pe termen lung şi/sau pentru
investiţii productive, pot apare efecte positive importante pentru
economia naţională: se măreşte fluxul monetar, se îmbunătăţeşte soldul

7
balanţei de plăti şi creşte rezerva valutară, se reduce costul banilor şi rata
dobânzii, creşte pe termen lung standardul de viaţă al consumatorilor/gospodăriilor
şi implicit cererea internă de bunuri şi servicii.

8. Efectele migratiei fortei de munca :

Trecând dincolo de perspectiva optimistă si reală in acelaşi timp, ni se

afişeaza matricea, tot reală si inevitabilă, de efecte perverse : Copilul, aşteptând
sa vorbească la ’’celular’’ cu Părinţii şi să primească dulciuri in pacheţel , o
imbătrânire a populaţiei rurale din România cu efecte incomensurabil de
păguboase asupra agriculturii, scăderea natalităţii, creşterea ratei divorţialităţii,
agravarea fenomenului de delincvenţă juvenilă, şi, in mod cert,multe altele care
vor fi scoase la iveală de timp.
Emigrarea tinerilor compromite, ab initio, ideea de Familie , funcţiile / rolul
acesteia intr-o societate. Această modificare la nivelul mentalului social este
augmentată de o altă modificare ce are loc in sfera a ceea ce inseamnă
Copil/Copilarie cu valorile specifice.Separarea părinţilor, emigrarea acestora
pentru un ’’trai mai bun’’, declanşează o răsturnare a valorilor in sens negativ in
randul Copilului. Conform unui sondaj de opinie realizat pe un eşantion
reprezentativ de 5000 elevi cu vârsta cuprinsă intre 15-18 ani, 36% dintre
subiecţii care prezintă tulburări de comunicare, probleme emoţionale,
absenteism ridicat, atitudine sfidătoare, rezultate şcolare in scădere-provin din
familii ai caror membri sunt emigranţi. Extrapolând, se reclamă cu imperiozitate
intervenţia asupra grupului ţintă vizat de acest proiect in vederea minimalizării
acestor efecte ale migraţiei forţei de muncă.
Un alt aspect ce semnalează gravitatea efectelor migraţiei forţei de muncă
asupra copiilor decurge din observaţiile mele ca şi voluntar al Serviciului de
Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe langă Tribunalul
Iaşi- se constată că in cadrul familiilor cu părinti emigranţi.creşte frecvenţa
actelor delincvenţionale in rândul copiilor.
Afirmţia este susţinută de studii efectuate asupra menajelor
monoparentale.Copii din menajele monoparentale au o rată mai ridicată a
morbidităţii, rezultate şcolare modeste, mai puţine realizări economice de lungă
durată, rata ridicată a comportamentului deviant, familiile pe care le intemeiază
au o stabilitate scăzută.Consecinţele sunt diferenţiate in raport cu sexul
copiilor : băieţii prezintă o rată mai mare a comportamentului deviant in raport
cu fetele, in schimb, căsătoriile fetelor au o stabilitate mai scazută decat a
băieţilor.
Efectele negative ale migraţiei forţei de muncă atât la nivel microsocial cât şi
la nivel macrosocial, agravarea lor odata cu exodul forţei de muncă pot conduce
la mari disfuncţii sociale şi economice.
In sfera socialului efectele se răsfrâng asupra ideii de familie, cadrul in care
copilul se află in procesul de socializare primară. In noul context social economic
din ţara noastră modul de existenţă, de a fi şi de a se manifesta, al familiei este
denaturat, este modificat de prevalenţa nevoilor economice in scara de valori a
individului. Relaţiile de afectivitate inter/intrafamilială se desfăşoară de cateva

8
ori pe lună/an prin convorbiri telefonice/pachete trimise acasă de cei plecati.
Separarea familiei, privarea copilului de comunicare normală, de afectivitate
primită in mod firesc denaturează socializarea primară a acestuia cu
repercusiuni grave asupra socializării secundare şi , implicit, cu disfuncţii in plan
social. Emigrarea părinţilor declanşează mai mult sau mai puţin conştient, o
malformare a socializării primare a copilului cu efecte grave asupra dimensiunii
psihosocioafective a acestuia. Conform studiilor efectuate separarea părinţilor
in vederea accederii către un trai mai bun prin migrarea in Occident conduce la
o creştere a ratei divorţialităţii. Această problemă socială care atentează la
funcţionarea normală a societăţii reclamă in mod evident implementarea unui
proiect de intervenţie.
In sfera economică se constată un deficit de capital uman, cu precădere in
domeniul agricol. Acest aspect este deosebit de grav având in vedere că
agricultura din ţara noastră se află la acelaşi nivel cu agricultura din Franţa de la
sfarşitul celui de-al doilea război mondial şi că România doreşte să devină
membră a Uniunii Europene practicând o astfel de agricultură.
Revărsarea efectelor negative ale migraţiei forţei de muncă asupra acestor
domenii importante(social/economic) şi tratarea acestei situaţii cu ignoranţă şi
pasivitate nu poate decât să declanşeze in mod inevitabil un lanţ interminabil de
alte efecte nedorite.In consecintă, implementarea proiectului propus reprezintă
o necesitate.
Efectele migraţiei forţei de muncă se impânzesc pe o sferă largă,
pătrunzând, cu precădere, in domeniile socialului şi economicului.
Când spun social, se cere, in mod imperios, să menţionez efectele asupra
ideii de familie, ca nucleu al societăţii, să fac apel la ritmul accelerat de scădere
a natalităţii şi de creştere a mortalităţii , de scădere demografică, in esenţa.
In sfera economică se constată o scădere a numărului populaţiei active ca
efect al migraţiei forţei de muncă, o lipsă acută a forţei de muncă
calificată/specializată, in diferite sectoare ale economiei.
Fenomenul migraţiei are, de asemenea, semnificative efecte asupra
mentalului social. Astfel, tânărul cuplu oscilează intre ideea de a intemeia o
familie şi lupta pentru stabilitate financiară, nivel de trai ridicat, obiectiv adesea
atins prin migrarea in Occident.
Din multitudinea de efecte am incercat să identific Efectul. Intr-o primă
fază am avut in vedere efectele migraţiei forţei de muncă asupra Copilului,
viitorul actor social, viitorul intemeietor de familie, viitoarea forţă de muncă,
copil ce se poate dezvolta normal doar in cadrul Familiei, de care, in contextul
de fată, este privat. Un exemplu frecvent este acela al copilului român care
primeşte afecţiune prin telefon, işi priveşte părinţii in poze şi asteptă să
primească dulciuri şi, eventual, să treacă rapid peste etapa şcolara şi să plece
’’să câştige bani’’. Situaţia este tragică, cu dimensiuni imposibil de evaluat. Ca
atare, am ajuns la concluzia că acest complex de efecte pe termen lung, se
reduce, in esenta, la Economic.
Mergând spre concret, se ajunge la migraţia forţei de muncă din mediul
rural. Conform studiului ’’Migraţia Circulatorie a Foţei de Muncă din România’'
aparţinând cercetătorului Sebastian Lăzăroiu : in cadrul efectelor migraţiei

9
asupra forţei de muncă se remarcă efecte pozitive precum eliberarea presiunilor
şi scăderea subocupării şi şomajului, dar, in acelaşi timp, sunt posibile deficite in
unele sectoare uitate, din economie. Agricultura este unul dintre acestea.
Studiile din România arată că o bună parte din migranţii circulatorii sunt tinerii
din mediul rural. Chiar pentru o scurtă perioadă de timp – plecarea tinerilor din
sate in străinatate afectează capitalul uman din agricultură.
In situatia actuală, există o imbătrânire a populaţiei rurale din România, cu
efecte drastice asupra dezvoltării fermelor individuale, pieţei funciare şi
antreprenoriatului agricol.Plecarea tinerilor conduce la un deficit şi mai mare.
In consecinţă, neintervenţia, pasivitatea in faţa gravelor consecinţe ale
migraţiei forţei de muncă conduc la augmentarea efectelor amintite anterior şi
la disfuncţii in plan social, economic si politic.

9. Viitorul familiei :
Familia deţine primul loc în ierarhia diferitelor domenii ale vieţii, la diferenţa
destul de mare de celelate. Aproximativ 85% dintre persoanele considera că
familia este foarte importantă în viaţa lor, comparativ, de exemplu, cu un sfert
care apreciază că timpul liber sau prietenii sunt foarte importanţi. La polul opus
se afla politica pe care majoritatea subiectilor o considera neimportantă. Munca,
domeniu plasat pe locul al doilea şi religia, domeniu plasat pe locul al treilea sunt
considerate de asemenea importante sau foarte importante în viaţa individului.
Rolul familiei în dezvoltarea economica şi sociala a societaţii se manifesta în mai
multe direcţii :
a) Familia este sursa proceselor demografice care din punct de vedere
cantitativ determina reproducerea si dezvoltarea mainii de lucru si a masie de
consumarori.
b) Prin intermediul socializarii interne, familia exercită din punct de
vedere calitativ o influienta serioasa asupra nivelului de dezvoltare fizica,
intelectuală şi morala a copiilor şi tinerilor, facand ca noile generatii sa fie mai
bune decat generatiile precedente, contribuind astfel la dezvoltarea calitativa a
populatiei care, din punct de vedere al dezvoltării calitativa a populaţiei este mult
mai importantă decât creşterea pur cantitativa a numarului de locuitori.
c) Familia este unul dintre principalii factori care asigura menţinerea
identitaţii culturale naţionale.
d) Inegalitatile la nivelul material, educaţional şi cultural al famililor au
repercursiuni directe asupra fixarii şi reproducerii şi adesea chiar asupra
aprofundarii inegalitaţilor sociale,asupra aparitii de noi paturi sociale.Aceste
relaţii generale intre familie şi dezvoltarea societatii trebuie totuşi nuanţate.
Adaptarea familiei la schimbarile din perioada tranzitiei este un proces activ şi
relativ autonom; astfel, nu trebuie văzuta o cauzalitate strictă de genul: schimbari
sociale exterioare –schimbari în interiorul familiei (vezi Ghebrea, 2000).
Se constată că ataşamentul faţă de familie rămâne foarte ridicat, aceasta
ocupând primul loc în ierarhia de valori şi fiind domeniul care ofera cea mai mare
satisfactie. Totuşi, ar fi de adaugat că satisfacţia faţă de viaţa de familie a
înregistrat un usor declin mai ales datorită dificultăţilor materiale pe care le

10
traverseaza majoritatea gospodariilor. Principala cauză invocată pentru apariţia
problemelor în familie o reprezinta lipsa de bani.
În secolul 19 se considera cã pentru viaţa subiectului uman, copilãria,
reprezintã un segment deosebit de important, fapt reflectat în multitudinea
abordãrilor, studiilor, scrierilor, domeniilor; în secolul 20 aprecierea importanţei a
trecut pe palierul adolescenţã (între copilãrie şi viaţa adultã) - fenomen
complex care, de multe ori s-a asociat, limitativ, cu „rebeliune", „criza de
identitate" etc. În culturi diferite studiile unor autori ca: Jodelet,D. (1989); Gergen,
K.J. & Davis, K.E. (1985) au arãtat drept cea mai importantã achiziţie în
dezvoltarea copilului : structurarea motivaţiei pentru independenţa şi
comunicarea ulterioarã a adolescentului.
Totodatã, cercetãri pertinente ocupându-se de implicaţiile acceptare -
respingere conchid în legãturã cu deficitul de interacţiune, intercomunicare - ca
una din situaţiile posibile. Sintetic, abordarea afecţiunii (dragoste pãrinteascã),
petrecerea unui volum de timp considerabil împreunã cu minorul, tratarea
acestuia cu delicateţe, aplicarea flexibilã a balanţei recompenselor mai degrabã
decât a critica şi a fi ostil determinã o bunã imagine a pãrinţilor în accepţia
copiilor. Dacã, dimpotrivã, copiii sunt respinşi de pãrinţi (reacţiile sunt diferite
tatã/fiu, mamã/fiicã) ei au mai multe şanse sã evolueze la pubertate şi
adolescenţã spre: delincvenţã, agresivitate, conduite nevrotice, conduite atipice
(schizofreniforme). În consecinţã, şansele lor sunt mai reduse de „a visa" spre
conduite civilizate, de a fi prietenoşi, de a avea capacitãţi de comportament
civilizat, de a fi cooperanţi, de a purta de grijã altora.
Începute din perspectivã sociometricã, studiile privind reacţiile copilului,
adolescentului în procesul de intercomunicare cu adultul, cu pãrinţii, cu familia s-
au diversificat. Cercetãrile lui Glueck şi E.T.Glueck (1950), H.G.Elder (1962),
T.Smith (1983), Riskin J. & E.Faunce (1976), F.F.Schachter (1983),Blok J. &
Morrison A. (1981), Freedman, J. (1978) etc., capãtã contur în zone diferite de pe
glob, în culturi şi grupuri socio-economice variat structurate. Se degajã câteva
idei principale pentru stilul în comunicare pãrinţi/copii, pentru înţelegerea
profundã a perioadei adolescenţei: Pentru adolescent este apreciatã ca
beneficã „supravegherea democraticã". Este de preferat o abordare
permisivã, egalitarã a adolescentului faţã de una autoritarã, de respingere; în alte
condiţii minorii nu ezitã sã spunã cã „pãrinţii uitã cã au fost şi ei tineri" şi „nu îşi
cunosc limitele". Comportamentul pãrinţilor caracterizat prin cãldurã
afectivã, rãsplata acordatã pentru merite. Aceasta are consecinţe favorabile
în achiziţionarea de cãtre adolescent a unor itemi structurali ai personalitãţii lui, a
independenţei de a avea o identitate, auto-evaluãrii etc.
În familiile cu dezvoltare normalã adolescenţii sunt mult mai
cooperanţi, sunt veseli, învaţã sã spunã glume, sã râdã ţi sã se bucure.
S-a constatat cã aceşti adolescenţi învaţã cu mai multã uţurinţã sã stocheze ţi sã
distribuie informaţia, faţã de adolescenţii cu tulburãri de comportament la al
cãror viraj pãrinţii şi grupul asistã de multe ori fãrã sã ştie cum şi de ce sã
intervinã.

11
 Indiferent de forma pe care o are,familia indeplineste in societate cateva
functii de baza,a caror realizare are valoare progmatica pentru societate si
trebuie cunoscute si evaluate in formularea politicilor socioeconomice.
Din natura relaţiilor dintre membri familiei, rezulta si functiile pe care acestea
le indeplinesc. Ele pot fi foarte multe, dar dintre ele enumeram :
- angajamentul emocional, social si economic dintre soti,
- ingrijirea copiilor, varstnicilor si a rudelor cu deficiente,
- educarea si socializarea copiilor si chiar a parintilor,
- protectia membrilor familiei,
- realizarea necesitatilor individuale de baza ale fiecarui membru al
familiei.
Prioritatea acordată uneia sau alteia dintre funcţii depinde de stadiul vieţii
familiale. Ele sunt asociate, în primul rând, cu familia nucleară standard, care a
fost prevalentă în societăţile europene, în special.
În formele familiale noi, funcţiile familiei nucleare nu mai sunt realizate decât
parţial, la fel ca şi rolurile membrilor familiei standard. Dacă forţele schimbării nu
sunt prea distructive, atunci familiile răspund cu surprinzătoare adaptare, iar
funcţiile esenţiale ale familiei supravieţuiesc adesea celor mai intense asalturi.
În orice formă, disoluţia familiei – uneori afectată de factori sociali şi
economici – poate avea profunde consecinţe pentru membrii familiei, în
special când resursele şi sprijinul necesar nu sunt disponibile. Datele arată că
creşterea presiunii economice creşte riscul disoluţiei maritale. Sărăcia şi şomajul
unuia dintre soţi exacerbează riscul eşecului familial; adversitatea economică
creşte probabilitatea dezorganizării familiale şi a riscului abuzului fizic şi al
neglijării copilului. Dacă problemele economice sunt adesea anterioare eşecului
familial, ele sunt şi consecinţe ale divorţului.

10. O noua evolutie a familiei :

Este cunoscută amploarea fenomenului migraţiei în societatea autohtonă.

Acest fenomen reprezinta un punct de convergenta al unor cauze diverse, dar si
un punct de pornire pentru diverse procese, fenomene, transformari dintr-o
societate. Migratia reprezinta prin aceasta un punct de focalizare a atentiei
economistilor, istoricilor, politicienilor, psihologilor si, nu in ultimul rand, al
sociologilor.Iidentificarea influentelor reciproce familie↔migratie, pe
interdependenta ce se stabileste intre cele doua fenomene.
Potrivit estimarilor CURS pentru Romania, in martie 2003, 12% dintre
gospodarii aveau cel putin un membru plecat in strainatate – aceasta insemnand
ca aproximativ 2,2 mil. de cetateni romani se pot afla oricand la munca in
strainatate. Strategiile de migraţie circulatorie internaţională sunt adoptate din ce
în ce mai mult, în perioada de tranzitie,aceasta “sete de afara”fiind stimulata atat
de faptul ca romanii au scapat din jugul unui regim nedemocratic, lasandu-se
sedusi de mirajul occidentului, dar si de condiţiile de sărăcie, globalizare,
structurare a reţelelor circulatorii internaţionale.Din subspeciile migratiei
internationale, noi am ales sa studiem migratia circulatorie a fortei de
munca, pentru ca reprezinta un aspect specific societatii romanesti.

12
 Societatea romaneasca se confrunta cu o serie de transformari care sunt
conexe cu migratia. Aceste metamorfoze sunt observate si la nivelul unei
institutii esentiale si mai mult decat necesara unei societati , cum este familia.
De cele mai multe ori, actorii sociali pornesc in aceasta “calatorie” cu scopul de a
asigura si de a mentine un standard de viata decent familiilor din care fac parte .
Acest deziderat poate fi realizat , insa exista o serie de detalii prin intermediul
carora aceasta experienta pigmenteaza viata de familie, comunitatea,
societatea. Sunt preluate si adaptate anumite modele culturale sau anumite
fractiuni din acestea, proprii societatilor de destinatie, cum ar fi modele ale
manierei de educatie a copiilor, a modului in care se desfasoara munca, anumite
viziunii despre lume, viata, societate etc. Sociologia trebuie sa fie interesata de
acest fenomen in Romania, sa incerce sa gandeasca anumite startegii de
intelegere intr-o maniera mai profunda a acestuia, in special a efectelor asupra
familiei.
Influentarea reciproca migratie – familie se traduce prin potentarea sau
alterarea anumitor roluri in cadrul familiei contemporane, fenomene care, tinand
cont de caracteristicile familiei, ajung sa se extinda la nivel comunitar si societal.

11. Teorii ale migratiei internationale :

Migraţia concentrează in jurul său un set foarte larg de fenomene sociale,
motiv pentru care ea constituie obiect de studiu pentru mai multe discipline
precum demografia, geografia populaţiei, economia, ştiinţele juridice, sociologia şi
altele. Cercetările din aceste domenii au incercat să elaboreze scheme şi teorii
explicative ale fenomenului , multe din acestea fiind inspirate de teoriile fizice
aspra mişcării corpurilor. Astfel, incă din secolul trecut, Ravenstein propune un
model gravitaţional ,ameliorat de către continuatorii săi .
Ceea ce caracterizează incercările actuale de explicare a migraţiei este faptul
că fenomenele macrosociale –factori ’’determinanţi ‘’ai migrării , nu mai sunt
consideraţi ca nişte forţe fizice care acţionează asupra unor atomi inerţi-
persoanele umane-ci ca nişte elemente structurale de care indivizii umani ţin
seama atunci cand iau in considerare posibilitatea de a migra.
Migraţia ca fenomen este imaginată ca fiind rezultatul unei multitudini de
acţiuni individuale ale agenţilor raţionali , care evaluează costurile, beneficiile,
riscurile, nu numai in termeni economici ,implicate de un asemenea act , elemente
care derivă, desigur din caracteristicile sistemului.Cercetările recente scot in
evidenţă şi importanţa informaţiei (cantitatea, acurateţea, costul ei)ca element ce
intervine in deciziile luate de catre individ.
O a doua componentă majoră a studiilor teoretice şi empirice privind
migraţia o constituie problematica efectelor sau a consecinţelor ei.Astfel, s-au
conturat trei direcţii de investigaţie :
• Efectele migraţiei asupra populaţiei de origine
• Efectele migraţiei aspra populaiei de destinaţie
• Efectele migraţiei asupra migranţilor inşişi

13
 In contextul de faţă ne vom centra atenţia asupra primei direcţii de
investigaţie (Efectele migraţiei asupra populaţiei de origine) in special asupra
copiilor ai căror parinţi sunt emigranţi.
Teoria habitusului –Pierre Bourdieu
Habitus reprezintă traducerea latină a termenului grec hexis, utilizat de
Aristotel pentru a desemna ’’dispoziţiile dobândite ale corpului şi sufletului’’.
Prezent in diferite concepţii filosofice (d’Aquino, Hegel, Husserl), conceptul
acesta este adus in sociologie de E. Durkheim si M. Mauss care il utilizează in
scopul explicării caracterului sistemic, coerent, continuu, al acţiunilor individului
socializat. Astfel, in L’Evolution Pedagogique en France, Durkheim vorbeşte
despre credinţa pe care creştinismul o sădeşte in indivizi ca despre ’’un anumit
habitus al fiinţei noastre morale’’, ’’o dispoziţie generală a spiritului şi a voinţei’’
care determină lumina in care vedem lucrurile, o stare ’’profundă’’ a fiinţei
noastre din care derivă toate stările particulare ale inteligenţei şi sensibilităţii şi
care le conferă unitate- a trezi in copil acest habitus, acestă dispoziţie generală,
această stare profundă reprezintă scopul esenţial al unei acţiuni educative
durabile. La rândul sau, Mauss afirmă că magia se bazează pe o serie de
principii ale judecăţilor şi raţionamentelor.
In Le sens pratique Bourdieu defineşte conceptul de habitus pornind de la
notele de conţinut sesizate de Durkheim şi Mauss : habitus indică structuri
subiective profunde, durabile, inconştiente, cu caracter dobândit şi care au rol
generator şi unificator in raport cu viziunea asupra lumii şi cu manifestările
concrete ale personalităţii. In plus, valorificând ’’Teze despre Feuerbach’’ (Marx-
1845), Bourdieu plaseaza habitusul in contextul acţiunii practice (caracterizate
printr-o dimensiune corporală şi finalitate transformatoare) şi evidenţiază :
caracterul structurat al dispoziţiilor subiective rezultat din faptul că ele işi au
sursa in structurile obiective ale experienţei, rolul lor generator şi structurant nu
numai in raport cu manifestările particulare ale personalităţii, ci şi in raport cu
practicile agenţilor.
Conceptul de habitus este inrudit, in mod evident, cu concepte cum sunt
tipificatie, categorizare, cadre ale experienţei, procedee interpretative. Ca şi
acestea, el desemnează scheme cognitive pe baza carora individul
interpretează realitatea şi care sunt dobandite in experienţa sa sociala.
Habitusul exprimă raportul individului cu corpul (ţinuta, gesturi, mimica,etc.)cu
spaţiul fizic (utilizări ale obiectelor, deplasări printre ele ), cu limbajul
(vocabular, sintaxa, intonaţie, ritm al vorbirii), cu timpul (conţinutul, lungimea şi
succesiunea duratelor), cu valorile,etc...
Structurile profunde ale subiectivităţii (habitusul) care conservă un sens al
realităţii sociale sub forma simţului practic şi care conferă constantă, coerentă
acţiunilor individuale şi le face inteligibile, sunt produsul unei acţiuni pedagogice
de inculcare efectuată de colectivitate şi acţiunii corespunzătoare de invăţare
desfăşurate de individ (cu alte cuvinte al unui proces de socializare, educaţie).
Familia reprezintă agentul unei acţiuni pedagogice primare care fixează in
individ habitusul primar de clasă, primele scheme de percepţie ,de gândire şi
de acţiune care vor funcţiona ca fundament şi principiu de selecţie in procesul
incorporarii tuturor experienţelor ulterioare, astfel incât experienţele diferite

14
trăite de un individ’’ se integrează in unitatea unei biografii sistematice care se
organizează pornind de la situaţia originară de clasă, experimentată intr-un tip
determinat de structura familială.
Ca şi Durkheim şi Parsons, Bourdieu vede in familie un grup particular care
construieşte o identitate particulară a individului. Spre deosebire, insa, de
predecesorii săi, sociologul francez tratează, sub influenţa gândirii marxiste
apartenenţa familială ca apartenenţa de clasă : familia inculcă, in calitate de
cultură legitimă, o cultură particulară (arbitrariul cultural) a(l) clasei căreia i se
subsumează. Bourdieu subliniază, in acord cu Berger şi Luckmann, importanţa
fără egal, pentru orice tip de societate, a achiziţiilor primare dobândite in familie
(fiind transmise in calitate de model fără concurent, arbitrariul cultural pe care
familia il inculcă crează iluzia totală a legitimităţii) şi mai mult, imposibilitatea
de a neutraliza printr-o muncă pedagogică secundară clasamenetele ce rezultă
din apartenenţa(munca) familială.Educaţia in familie este, in cea mai mare
parte, difuza şi practică , familia utilizând, mai ales o pedagogie implicită
costând in producerea unui habitus prin inculcare non-distructivă , inconştientă
a principiilor care nu se manifestă decât in stare practică.
• Peter Berger şi Thomas Luckmann’’Construcţia socială a realităţii’’
Individul nu se naşte ci devine membru al unei societăţi; eul social se
constituie in experienţa cotidiană care impune tipificare şi auto-tipificare.
Punctul de plecare al devenirii sale il constituie interiorizarea semnificaţiilor
instituite de predecesori şi a universurilor simbolice cu funcţie de legitimare. Pe
această bază este posibila inţelegerea semenilor şi aprehensiunea lumii in
calitate de realitate sociala şi semnificativă .Interiorizarea nu trebuie inţeleasă
ca un proces mecanic de transfer de cunoaştere dinspre societate către individ.
Ea este apropiere, un proces original prin care individul transformă lumea
celorlalţi in propria sa lume, un proces care ofera posibilitatea modificării sau
chiar recreării lumii. Rezultatul sau il constituie identificarea reciprocă şi
continuă a celor care impărtăşesc aceleaşi experienţe biografice, până la
punctul in care lumea nu mai este definită ca un simplu cadru al vieţii comune,
ci ca participare a fiecăruia la existenţa celorlalţi .Indivizii dobândesc impreună
sensul realităţii, pe măsură ce il construiesc impreună şi devin impreună
membrii societăţii respective.Mecanismul apropierii lumii-viaţă este, după cum a
sesizat Mead, preluarea rolurilor şi atitudinilor Celuilalt semnificativ şi
generalizat.
Proces stadial şi continuu, niciodata totală sau terminată, socializarea
presupune două stadii principale :stadiul socializării primare şi cel al socializării
secundare.
Socializarea primară este procesul prin care primul univers social al
individului este construit ca univers de semnificaţii şi ca realitate. Ea debutează
o dată cu naşterea şi transformă o fiinţă biologică in fiinţă socială prin
apropierea lumii viaţă a primelor grupuri cu care se vine in contact, grupuri intre
care familia ocupă un loc privilegiat.
Fiecare individ este plasat prin naştere in interiorul unei structuri sociale
obiective. Contactul său cu aceste structuri nu este, insa, direct, ci mijlocit.

15
Realitatea cu care copilul vine in contact şi pe care el o interiorizează, făcând-o
asa, din primele clipe de viaţă este lumea-viaţă a Celuilalt semnificativ.
Conţinuturile specifice apropiate in cursul socializării primare reprezintă o
cunoaştere general pertinentă, lumea de bază a societăţii in cauză. Ele variază
de la o societate la alta in funcţie de definiţiile date copilului şi copilăriei, de
definiţiile date diferitelor secvenţe ale invăţării, de rezerva de cunoştinte
disponibile şi de sistemele de pertinenţă. De asemenea, ele variază in cadrul
aceleiaşi colectivităţi, fiind transmise in versiuni diferite, in funcţie de definiţiile
sociale ale unor particularităţi biologice(vârstă, sex), dar şi de distribuţia socială
a cunoaşterii (intre clase sociale, de exemplu). Dincolo de variaţiile socio-
culturale şi istorice, pot fi identificate unele constante. Cea mai importantă
dintre ele este limbajul, care constituie conţinutul principal şi in acelaşi timp,
instrumentul privilegiat al socializării primare.
Socializarea primară implică, pe langă o dimensiune cognitivă, şi o
importantă dimensiune afectivă. Apropierea este condiţionată de identificarea
emoţională a copilului cu Altul semnificativ. Preluând rolurile şi atitudinile
acestuia, copilul le transformă in roluri şi atitudini proprii, adoptănd totodata şi
imaginea pe care Altul semnificativ o are cu privire la persoana sa (a copilului).
El devine, astfel, capabil de identificare /autoidentificare, dobândeşte o
identitate subiectivă coerentă şi plauzibilă. Ceea ce este deosebit de
semnificativ in acest proces este dialectica identificare/autoidentificare.
Identitatea este in mod obiectiv definită ca loc ocupat de individ intr-o lume
viaţă şi nu poate fi apropiată in mod subiectiv decăt o data cu această lume.
Apropierea subiectivă a identităţii şi apropierea subiectivă a lumii sociale, sunt
două aspecte ale unuia şi aceluiaşi proces, mediat de către unii şi aceiaşi Alţii
semnificativi. Odată cu rolurile şi atitudinile Celuilalt, copilul face din lumea-
traită a acestuia propria lume. El si-o apropie ca pe unica lume posibilă,
realitatea insăşi.
In cursul unor experienţe diverse cu diferiţi Alţi semnificativi, rolurile şi
atitudinile apropiate parcurg un proces de abstractizare progresivă, de la cele
asociate unui context şi unei persoane concrete la cele generale şi impersonale
(Altul generalizat). Doar din momentul in care Altul generalizat s-a constituit in
conştiinţa copilului, acesta din urmă dobândeşte o identitate in raport cu
societatea, iar auto/identificarea sa capătă stabilitate şi continuitate. Intre
realitatea obiectivă şi cea subiectivă se stabileşte o anumită simetrie : ceea ce
este real ‘’in afară’’este real şi ‘’inăuntru’’. Simetria nu este niciodată totală,
având in vedere că cele două realităţi nu sunt coextensive, interiorizarea nu
este niciodată completă, conţinuturile socializării fiind determinate de distribuţia
socială a cunoaşterii. Tinând seama de structura duală a Sinelui identificată de
G.H.Mead, o serie de componente ale realităţii subiective nu rezultă din
experienţa socială a individului şi, in consecinţă, nu se regăsesc in realitatea
obiectivă. Distincţia intre realitatea obiectivă şi realitatea subiectivă face ca
individul să se perceapă simultan in interiorul şi in afara societăţii, relaţia intre
individ şi societate realizându-se ca proces de echilibrare continuă.
Constituirea Celuilalt generalizat marchează o etapă decisivă in procesul de
socializare : in acest moment, Sinele şi lumea individului (realitatea obiectiv-

16
subiectivă) sunt contituite, iar individul a devenit membru efectiv al societăţii.

17