DINAMICA GRUPURILOR

CURS 9
1. Polarizarea de grup.
2. Fenomenul gandirii de grup (groupthink).

1. Polarizarea de grup
Care ar fi rezultatul unei discutii in grup a unor puncte de vedere diferite? Bunul simt sugereaza
doua predictii alternative:
1. deplasarea spre atitudinea medie. Dupa ce membrii grupului isi prezinta punctele lor de vedere,
decizia grupului va fi un compromis general, intrucat fiecare tinde sa adopte pozitia cel mai des
sustinuta.
2. inclinatia catre prudenta. Ingrijorati de ideea ca ar putea conduce grupul spre o decizie riscanta,
oamenii se situeaza pe pozitii mult mai prudente atunci cand discuta problemele decizionale cu ceilalti
membri ai grupului. Ideea ar fi aceea ca indivizii sunt dornici sa isi asume riscuri si sa implementeze
idei originale, pe cand grupurile tind sa fie precaute si sa actioneze extrem de lent.
Campul acesta de cercetare - luarea deciziei de grup - a fost inaugurat de James Stoner in 1961.
El a comparat luarea deciziei in situatii care implicau riscuri de catre indivizi si de catre grupuri. In
vederea acestei comparatii, Stoner a folosit dileme decizionale: subiectului individual ori membrilor
grupului li se prezenta un scenariu in care evolua un personaj si li se cerea sa dea un sfat personajului
respectiv in privinta alegerii pe care urma sa o faca. Contrar tuturor previziunilor, Stoner a constatat ca
grupurile iau decizii mai riscante decit indivizii izolati. Schimbarea riscanta (risky shift) a fost definita
ca tendinta discutiilor de grup de a produce decizii de grup mai riscante decit media opiniilor membrilor
din faza de pre-discutie.
Alte studii au dat rezultate ce pareau sa contrazica fenomenul risky shift, constatand ca, in cazul
anumitor tipuri de probleme, grupurile au tendinta de a fi mai precaute decat indivizii, fenomen numit
coutious shift (schimbare prudenta). Cercetatorii si-au dat seama ca tendinta grupurilor de a lua decizii
riscante nu apare intotdeauna. Mai mult, au fost scoase la iveala situatii in care grupurile au facut alegeri
mai prudente decit indivizii. Astfel, psihologii sociali au realizat ca acest fenomen de grup nu este, asa
cum s-a crezut la inceput, o schimbare consistenta catre opinii mai riscante, ci mai curind o calitate a
discutiilor de grup de a intari opiniile initiale ale membrilor. In 1969, Serge Moscoici si Marisa
Zavalloni au propus termenul de polarizare de grup pentru tendinta discutiilor de grup de a produce
decizii de grup mai extreme in raport cu media opiniilor membrilor din faza de pre-discutie, in directia

1
favorizata de medie. Polarizarea de grup reprezinta exagerarea, prin discutii in grup, a intentiilor si a
opiniilor initiale ale membrilor grupului. Risky shift in grupuri devenea astfel un caz particular al
polarizarii de grup.
Grupurile au calitatea de a face mai extreme ori de a intensifica opiniile membrilor in directia in
care ele inclinau deja inaintea discutiei de grup. Polarizarea nu semnifica nicidecum ca discutia de grup
ar imparti membrii in doua tabere. Ea corespunde gruparii opiniilor la un pol (la o extrema), si anume la
polul spre care opiniile membrilor tindeau in faza de pre-interactiune.
Polarizarea de grup nu se restrange la deciziile care implica alegerea intre risc sau prudenta.
Orice decizie de grup poate fi influentata de polarizare; cu toate acestea, fenomenul se produce mai
ales atunci cand sunt in dezbatere decizii asupra unor chestiuni importante.
Un experiment privind prejudecatile rasiale evidentiaza polarizarea de grup. Intr-un studiu,
elevi de liceu au raspuns la un chestionar, pe baza caruia au fost impartiti in trei categorii: indivizi cu
prejudecati rasiale accentuate, medii si de mica intensitate. Dupa aceea, grupuri de elevi cu atitudini
asemanatoare s-au reunit ca sa discute chestiuni rasiale; atitudinile lor au fost estimate inainte si dupa
dezbaterile in grup. Polarizarea in grup s-a dovedit dramatica. Elevii cu prejudecati slabe la inceput au
manifestat, in urma discutiilor, prejudecati si mai inofensive; in schimb, elevii cu prejudecati moderate
sau accentuate si-au intarit prejudecatile rasiale dupa dezbaterile in grup.
Grupurile determina intensificari ale atitudinilor in functie de orientarea lor initiala: pe cele
favorabile le fac si mai favorabile, iar pe cele negative, si mai negative.
Explicatii ale fenomenului de polarizare in grup:
1. Teoria argumentelor persuasive (TAP), elaborata de Amiram Vinokur si Eugene Burnstein.
Potrivit autorilor, pozitia unui individ intr-o anumita chestiune este determinata de numarul si
capacitatea persuasiva a argumentelor pro si contra pe care el le actualizeza din memorie atunci cind isi
formuleaza pozitia. Ei au stabilit doi factori principali ce determina capacitatea persuasiva a unui
argument: validitatea si noutatea. Potrivit teoriei argumentelor persuasive, intr-o discutie de grup,
indivizii fac publice argumentele pe care se bazeaza pozitia lor. Daca grupul contine indivizi cu opinii
similare, atunci este probabil ca fiecare individ va auzi, pe langa argumentele familiare, cateva argumente
noi in favoarea pozitiei sale. In consecinta, pozitia fiecaruia se va intari, iar pozitia grupului ca intreg se va
polariza - deci va deveni mai extrema. Simpul fapt de a-i auzi pe altii repetand propriile noastre
argumente (fara sa ofere elemente noi) poate fi de natura sa valideze modul nostru de gandire, dandu-
ne mai multa incredere in ceea ce, la inceput, putea sa fi fost doar o slaba inclinatie. In acest fel,
polarizarea in grup se intensifica atunci cand un participant enunta un argument, dupa care il aude
repetat de catre alti membri ai grupului.
2
2. Compararea sociala. Potrivit teoriei compararii sociale, elaborate de Leon Festinger, indivizii sunt
motivati sa se perceapa si sa se prezinte pe ei insisi intr-o lumina favoabila. Pentru a reusi acest lucru,
indivizii trebuie sa observe cum se prezinta ceilalti si sa-si ajusteze in consecinta auto-prezentarea.
Discutia de grup indica modele de comportament dezirabile social si astfel indivizii isi schimba pozitia
in directia grupului pentru a castiga aprobare si pentru a evita dezaprobarea. Pentru a câştiga şi mai
multă simpatie, membrii grupului pot exprima o poziţie şi mai exagerată în direcţia indicată de ceilalţi.
Polarizarea de grup se produce si numai prin simplul fapt ca membrii grupului vin in contact cu
opiniile altor persoane, chiar daca ele nu sunt sustinute cu argumente. Indivizii isi formeaza conceptia
despre realitatea sociala comparandu-se cu ceilalti.
3. Factori culturali – acolo unde societatea valorizeaza asumarea riscului, la nivelul grupului deciziile
vor raspunde acestui deziderat.

2. Fenomenul gandirii de grup (Groupthink)

Procesele implicate de polarizarea de grup pot crea premisele unei tendinte deformatoare (bias)
si mai profunde, poate chiar si mai periculoase, in luarea deciziilor in grup.
Examinand decizii de grup ce au avut consecinte catastrofale (atacul japonez de la Pearl
Harbour, razboiul din Vietman, invazia americana din Golful Porcilor, lansarea navetei Challenger), in
1972, intr-o carte intitulata “Victime ale gandirii de grup”, Janis a considerat ca ceea ce s-a intimplat in
aceste situatii ilustreaza exemplar deteriorarea procesului de luare a deciziei pe care el a numit-o
gandire de grup. “Groupthink” se refera la tendinta membrilor grupului de a ajunge la solidaritate si
coeziune, tendinta care-i face sa ocoleasca orice chestiuni ce ar conduce la dispute. In astfel de cazuri,
daca membrii anticipeaza contra-argumente cu privire la o anumita problema, ei evita sa ridice
problema respectiva pentru a nu-i supara pe alti membri al grupului sau pentru a nu fi etichetati ca
devianti, deplasati sau stupizi. Daca ei cred ca nu se poate raspunde la o intrebare, nu o pun. De aceea,
ca rezultat al pornirii irationale de a mentine unanimitatea si coeziunea, deciziile grupului sunt nerealiste
si lipsite de simt practic.
Fenomenul gandirii de grup afecteaza aproape toate etapele procesului decizional, care sunt:
 Identificarea problemei- decizia presupune alegerea unei variante de actiune, care sa reprezinte
solutia unei probleme;
 Documentare asupra problemei- culegere de informatii relevante, suficiente, recente privitoare
la problema identificata;
 Elaborarea variantelor posibile de actiune;

3
  Analiza variantelor identificate, prin evaluarea avantajelor si dezavantajelor rezultate din
aplicarea lor;
 Alegerea unei variante;
 Punerea in practica a variantei alese;
 Evaluarea calitatii deciziei.
Una din hotaririle absurde emanate de un grup alcatuit din oameni deosebit de competenti se
refera la parasutarea in 1961 in Golful Porcilor de pe coasta cubaneza, a 1400 de exilati cubanezi care
fusesera pregatiti de serviciile secrete americane. Ei aveau sentimente anti-castriste si sperau sa poata
rasturna regimul de la Havana. Fortele lui Castro au ucis aproape 200 si i-au facut prizonieri pe ceilalti,
silindu-i pe americani sa-i rascumpere pe o suma uriasa. Decizia cu privire la aceasta invazie fusese luata
de un grup de inalti functionari americani, intre care ministri si specialisti in strategie militara si in
politica externa, condusi de presedintele J.F. Kennedy. Presedintele i-a fortat pe membri sa ajunga la
consens foarte repede si, ca atare, presiunile spre uniformitate au devenit puternice, facind sa dispara
opiniile dizidente.
Janis a considerat ca termenul de gandire de grup se refera la situatii in care presiunile din grup
duc la diminuarea eficientei mentale a indivizilor, la deteriorarea simtului realitatii si a judecatii morale.
El afirma in 1972 ca „gandirea de grup este un gen de gindire in care se angajeaza indivizii cind sunt
puternic implicati intr-un grup coeziv, cind incercarile lor de a pastra unanimitatea depasesc motivatia
lor de a evalua realist cursuri alternative de actiune”. Ea poate sa apara in orice grup de decizie (de ex: in
grupul familial ori intr-un grup de colegi care hotarasc unde isi vor petrece vacanta) atunci cind sunt
intrunite urmatoarele conditii, acestea reprezentand premise ale aparitiei fenomenului:
 Coeziune puternica - grupurile foarte coezive au tendinte mai pronuntate de a-i respinge pe
membrii cu opinii deviante;
 Omogenitatea membrilor grupului in privinta ideologiei si a background-ului (originii si
statusului) social;
 Izolarea grupului de alte grupuri, persoane, experti care ar aduce informatii suplimentare si
contrare opiniilor membrilor grupului;
 Lipsa unor proceduri temeinice de a cauta si a evalua alternativele – exista deficiente la
nivelul procesului decizional;
 Leadership directiv – conducatorul grupului, in timpul procesului decizional directioneaza
discutiile in anumite zone, evitandu-le pe altele;

4
  Presiunea timpului, determinind stres si convingerea ca exista putine sanse sa se gaseasca o
solutie mai buna decit cea favorizata de lider ori de o alta persoana influenta.

Simptome comportamentale
Janis a stabilit patru simptome ale acordului prematur generat de presiunea grupului:
1. Presiunile puternice spre conformism - Presiuni spre uniformitate exista in orice grup, dar in
cazul gandirii de grup, aceste presiuni devin evidente si deosebit de nocive. Nu exista toleranta pentru
devierile de la opinia majoritara si in unele cazuri se iau masuri foarte dure impotriva celor care nesocotesc
consensul.
2. Auto-cenzurarea ideilor deviante - Desi se spune ca “tacerea e de aur”, in grupurile care iau
decizii, retinerea de a manifesta dezacordul poate compromite total decizia.
3. Prezenta paznicilor mintii (mindguards) - Janis a format acest termen prin analogie cu
termenul de bodyguard. Mindguard-ul protejeaza persoanele de informatia despre care el crede ca ar
diminua increderea persoanei in grup si ar afecta abilitatea grupului de a formula o solutie potrivita.
Paznicul mintii poate controla canalele de informatie, tinind informatia daunatoare consensului departe
de grup, pierzind-o, uitand sa o mentionze sau facind-o irelevanta si nedemna de atentia grupului. Pe de
alta parte, paznicii mintii incearca sa previna contaminarea cu idei deviante, indepartindu-i pe membrii
dizidenti sau silindu-i sa pastreze tacerea.
4. Unanimitatea aparenta - presiunea spre uniformitate, auto-cenzurarea, actiunea paznicilor
mintii conduc la un acord iluzoriu intre opinii.
Erorile de judecata ale grupului sunt cauzate de patru tipuri de iluzii:
1. Iluzia de invulnerabilitate – increderea membrilor grupului in corectitudinea deciziei luate si
in absenta unor consecinte personale pentru o eventuala decizie gresita.
2. Iluzia moralitatii – credinta membrilor grupului in justetea si moralitatea deciziei luate.
3. Perceptii eronate asupra out-group-ului - in general, conflictul intre grupuri conduce la/ sau
este cauzat de perceptii eronate asupra grupului advers.
4. Rationalizarea colectiva - Odata ce se angajeaza intr-o actiune, indivizii incearca sa
diminueze conflictul legat de alegere, evitind informatia ce infirma varianta aleasa si cautind informatie
care o confirma.

Consecinte ale gandirii de grup

1. Deliberare defectuoasa prin:

5
  Documentare si informare superficiala;
 Examinare incompleta a obiectivelor;
 Procesare tendentioasa a informatiilor diponibile;
 Examinare incompleta a alternativelor;
 Evaluare gresita a riscurilor alternativei preferate;
 Refuzul reexaminarii alternativelor respinse initial;
 Neglijarea elaborarii unor planuri pentru cazuri neprevazute.
2. Mare probabilitate de adoptare a unei decizii eronate

Prevenirea gindirii de grup

In principiu, orice incercare de a combate gindirea de grup trebuie sa se bazeze pe evitarea
instituirii premature a acordului, fara a compromite coeziunea de grup. Pot fi utilizate urmatoarele
strategii:
a. Incurajarea exprimarii deschise a ideilor alternative.
b. Leadership impartial - liderul trebuie sa refuze sa-si exprime opinia la
inceputul intilnirii, sa ceara o dezaprobare reala, sa-i convinga pe ceilati ca atitudinea critica este
binevenita, sa permita reunirea grupului de citeva ori fara ca el sa asiste.
c. Grupuri multiple de discutie pe aceeasi tema – grupul poate fi divizat in mai multe subgrupuri
care discuta independent problema.
d. Folosirea unui avocat al diavolului - aceasta strategie garanteaza examinarea dovezilor
ce exista impotriva deciziei grupului.
e. Invitarea unor experti din afara pentru a evalua decizia de grup.
f. Incurajarea membrilor de a discuta cu cei apropiati lor despre decizia de grup si de a
culege feed-back-uri.
g. Informarea membrilor asupra fenomenului gandirii de grup, asupra cauzelor si
consecintelor acestuia.