DINAMICA GRUPURILOR

CURS 1
1. Dinamica grupurilor: definire
2. Grupul social: definiţie şi caracteristici
3. Funcţiile şi rolurile grupului social

1. Dinamica grupurilor : definire

Primele utilizări ale expresiei „dinamica grupurilor” îi aparţin lui Kurt Lewin, în câteva articole
scrise între 1944 şi 1947.
“Dinamica: acest cuvânt ... desemnează totalitatea schimbărilor adaptative care se produc în
structura de ansamblu a unui grup ca urmare a unor schimbări survenite într-o parte oarecare a acestui
grup... într-un grup..., se întâmplă ceva analog cu autodistribuirea forţelor într-un câmp de forţe fizice”
(Krech şi Crutchfield, 1948, apud De Visscher, 1996).
Acelaşi termen desemnează, în acelaşi timp, totalitatea cercetărilor experimentale asupra grupurilor
mici şi toate tehnicile de grup care constituie aşa-numitele mijloace de aplicare…, instrumente de
formare, de terapie, de animaţie, de intervenţie, care au în comun sprijinirea pe un grup” (Lapassade,
1970, apud De Visscher, 1996).
Termenul ,,dinamică” provine de la cuvântul grecesc „dynamis” care înseamnă forţă, putere,
mişcare. Dinamica grupului ar însemna forţele care acţionează în interiorul unui grup, iar cercetarea
dinamicii grupului s-ar centra asupra acestor forţe: naşterea lor, modificările ulterioare, consecinţe etc.
Într-o primă etapă, termenul desemna o ştiinţă experimentală, practicată în laborator, asupra unor
grupuri reunite artificial. Cercetările asupra dinamicii grupului urmăreau: funcţionarea grupului,
coeziunea şi comunicaţiile, creativitatea grupului, conducerea. Într-o etapă ulterioară, acelaşi termen
desemnează organizarea grupului şi eforturile de schimbare ale indivizilor. Înseamnă mai puţin grupul
de laborator şi mai mult grupurile reale, grupurile formate în interiorul organizaţiilor.
Astăzi, dinamica grupurilor se constituie din două mari parţi:
 În primul rând, ansamblul fenomenelor psihosociale ce se produc în grupurile primare şi legile
care le reglementează. Aceste fenomene sunt:
a) relaţiile ce se stabilesc între grupul primar şi mediul său;
b) influenţa exercitată de un grup primar asupra membrilor săi,
c) viaţa afectivă a grupului şi evoluţia sa în diverse circumstanţe;
d) factorii coeziunii şi disociaţiei.

1
 Dinamica grupului, ca reflectare a unei realităţi, se referă la acţiunile, procesele şi schimbările ce se
petrec in interiorul grupului şi între grupuri (Forsyth, 2010).
 În al doilea rând, dinamica grupului este ansamblul metodelor de acţiune asupra personalităţii
prin grup şi a metodelor de acţiune a acestor grupuri asupra grupurilor mai largi. Aceasta
cuprinde:
a) studiul proceselor de „schimbare" (atitudini, sentimente, percepţii de sine şi de altul) prin grup, adică
a tehnicilor de manipulare a grupurilor;
b) utilizarea metodelor de grup pentru tratarea tulburărilor de personalitate (metodele de psihoterapie
prin grup);
c) studiul schimbărilor sociale prin grupurile mici.
Kurt Lewin, cel caruia i se datoreaza inventarea expresiei „dinamica grupului”, inţelegea prin
,,dinamica" un ansamblu de schimbari adaptative, care se produc in structura grupului prin acţiunile
întreprinse de către o parte din grup, având ca efect redistribuirea forţelor in interiorul acestuia şi
reinstalarea intr-un nou echilibru. Pentru Lewin, grupul nu reprezintă o suma de forţe in interacţiune, ci
un ansamblu complex, având trasaturi distincte. Grupul este un tot dinamic, un câmp de forja in sânul
căruia se produc fenomene diferite de cele individuale, promovând interdependenţa membrilor; se
prezintă ca un mijloc de intervenţie asupra participanţilor, in vederea schimbării acestora prin
dezvoltarea capacitaţilor lor de participare la decizii, de asumare a responsabilităţilor, de aderare la
idealuri democratice. Grupul experimental devine un mijloc de antrenament, un mediu de formare, un for
ştiinţific de manifestare a savantului-cetatean.

2. Grupul social: definiţie şi caracteristici

Cu toţii facem parte din diferite colectivităţi, dar nu toate dintre ele sunt grupuri. În privinţa
caracteristicilor care fac dintr-o colecţie de persoane un grup, autorii nu au ajuns la acord deplin. Unii
accentuează importanţa comunicării între membrii grupului, alţii evidenţiază rolul esenţial al
dependenţei reciproce sau al existenţei unui scop comun, în jurul căruia se agregă persoanele. "Grupul
înseamnă două sau mai multe persoane care sunt conectate prin şi în interiorul unor relaţii sociale"
(Forsyth, 2010, p. 3). "Un agregat reprezintă o colecţie de persoane nerelaţionate, care se află în
proximitate unele cu altele pentru o perioadă scurtă de timp" (Buchanan & Huczinsky, 1997, apud
Pennington, 2002).
In general, se acceptă ca microgrupurile sociale prezintă următoarele caracteristici esenţiale
(Cristea, 2001) :

2
  Un număr redus de membri, care face posibilă o percepţie interpersonală directă şi reciprocă.
Aceasta stă la baza dezvoltării unui sistem complex de interacţiuni afective, informaţionale, de
influenţă sau de acţiune. Limita superioară este apreciată la cca. 20-30 membri, dincolo de care
interacţiunile directe de tipul „faţa în faţă” nu mai sunt posibile sau grupul devine dificil de gestionat,
divizându-se în subgrupuri.
 Relaţii afective intime şi nemijlocite, manifestate sub forma de simpatie, antipatie sau
indiferenţă; acest tip de interacţiuni constituie fundalul pe care se desfăşoară procesele şi fenomenele
psihosociale de grup.
 Strânsa interdependenţă a membrilor, apărută în contextul acţiunilor comune şi având ca
bază sentimentul solidarităţii şi coeziunii de grup.
 Diferenţierea rolurilor între membrii grupului; din acest punct de vedere, grupul apare ca un
sistem de distribuţie a rolurilor, astfel încât funcţiile sale să poată fi îndeplinite în condiţii optime.
 Existenţa unor scopuri şi valori comune.
Forsyth (2010) enumeră drept caracteristici ale grupurilor:
 Interacţiunea: grupurile creează, organizează şi susţin relaţii şi interacţiuni legate de sarcină între
membrii lor;
 Scopurile: grupurile au scopuri instrumentale, întrucât ele facilitează atingerea obiectivelor şi a
rezultatelor urmărite de membrii lor;
 Interdependenţa: membrii grupurilor depind unii de alţii, prin faptul că fiecare membru îi
influenţează şi este influenţat de ceilalţi;
 Structura: grupurile sunt organizate, fiecare individ fiind conectat cu ceilalţi într-un pattern de
relaţii, roluri şi norme;
 Unitatea: grupurile sunt formaţiuni sociale coezive de indivizi pe care ceilalţi, din exterior, le percep
ca pe un tot unitar.
De Visscher (1991) a realizat o analiză critică a definiţiilor propuse şi discutate de mai mulţi
autori. Următoarele caracteristici apar ca inevitabile oricui vrea să califice un conglomerat de persoane
ca „grup restrâns”:
 o unitate de timp şi de loc, un „aici şi acum”: asocierea spaţio-temporală a persoanelor
presupune o relativă proximitate, o distanţă interindividuală minimală;
 semnificaţie: o raţiune (sau raţiuni) de a fi şi de a rămâne împreună; aceasta nu implică
existenţa unor obiective identice şi nu presupune nici un trecut, o motivaţie sau experienţe comune; de

3
asemenea, nu este necesar să fi existat intenţia de asociere, participanţii putând să fie reuniţi sub
constrângere;
 o soartă relativ comună: participanţii vor împărtăşi, într-o măsură care poate fi variabilă,
evenimente sau experienţe, precum şi efectele lor;
 posibilitatea perceperii şi a reprezentării fiecărui membru de către ceilalţi: unii vorbesc,
astfel, de grupuri „faţă în faţă”; aceasta nu înseamnă totuşi că, de la început, fiecare participant are o
percepţie netă a tuturor celorlalţi;
 o „entitativitate” (agregat, entitate unificatoare) rezonabilă, grupalitate percepută de către
membri şi/sau de către persoanele exterioare grupului;
 posibilitatea de instaurare a unui proces interactiv efectiv: aceasta presupune ca membrii să
poată comunica între ei, fie şi nonverbal şi să se influenţeze reciproc; procesele de interacţiune
individuală duc la formarea unor legături afective;
 o durată suficientă pentru ca un eventual proces de instituţionalizare să fie declanşat: s-ar
putea dezvolta o structură, în sensul de pattern relativ stabil de relaţii, exprimată prin funcţii, roluri,
norme, facilitând pe termen lung integrarea şi identificarea membrilor.
Din perspectiva acestor criterii, oamenii care asistă împreuna la un concert sau care lucrează la
aparate, unii lângă ceilalţi, într-o sala de sport nu formează nişte grupuri reale. Astfel de adunări
ocazionale se numesc, de regulă, colectivităţi – oameni care desfăşoară în comun o anumită activitate,
dar care interacţionează foarte puţin si superficial. Deşi unele procese psihosociale importante au loc
numai la nivelul grupurilor propriu-zise, unele procese specifice grupurilor se petrec şi la nivelul
colectivităţilor.
Grup social este o formaţiune socială în interiorul căreia indivizii sunt în interacţiune conform
unor reguli fixe, împărtăşesc sentimentul de a constitui o entitate aparte, astfel încât membrii s-ar putea
recunoaşte ca atare (De Coster, 1990, apud De Visscher, 1996).

3. Funcţiile şi rolurile grupului social

Afilierea la grup poate fi explicată prin funcţiile şi rolurile pe care le îndeplinesc grupurile sociale mici
în viaţa fiecărei persoane. Principalele funcţii ale grupurilor includ (Curşeu, 2007; Neculau, 2007):
 Funcţia de securitate: grupul oferă protecţie şi siguranţă, satisfăcând nevoia de securitate.
 Funcţia de socializare şi integrare socială a individului. Fiecare grup din care facem parte ne
socializeaza, adica in interiorul lui invatam modele de comportament acceptate si promovate de
grupul respectiv si este context de integrare sociala prin faptul ca in interiorul grupului ocupam

4
 un anumit status si indeplinim rolul ce decurge din el, ceea ce ne face participanti la viata
sociala.
 Grupul este contextul în care oamenii îşi dezvoltă identitatea socială, modul în care se
reprezintă pe ei înşişi. Statusurile ocupate in anumite grupuri (de ex. scolare sau de munca) pot
deveni definitorii pentru identitatea noastra. Grupul oferă ocazii de comparare, de diferenţiere
socială, de afirmare personală.
 Grupul se prezintă şi ca un mijloc şi loc al schimbării. Lewin prezintă grupul ca pe un câmp
dinamic în care persoana, prin interacţiune, dobândeşte experienţe, intervine asupra
evenimentelor, îşi reprezintă anticipat efectele acţiunilor sale, îşi proiectează viitorul.
 Grupurile permit realizarea unor sarcini dificile, care nu pot fi îndeplinite individual.
 Răspunde nevoilor asociative (de afiliere) şi de apartenenţă (nevoilor psihosociale) ale
omului.

Bibliografie
Cristea, D. (2001). Tratat de psihologie socială. Bucureşti: ProTransilvania.
Curşeu, P. (2007). Grupurile in organizatii. Iaşi: Polirom.
De Visscher, P. (1996). Dinamica grupurilor restrânse. în Neculau, A. (coord.). Psihologie socială. Aspecte
contemporane (pp. 319-363). Iaşi: Polirom.
Forsyth, D. R. (2010). Group dynamics (5th ed.). Belmont: Wadsworth, Cengage Learning.
Neculau, A. (2007). Dinamica grupului şi a echipei. Iaşi: Polirom.
Pennington, D. C. (2002). The Social Psychology of Behaviour in Small Groups. Hove: Psychology Press.