Dinamica grupurilor

Curs 8

1. Normarea/Normalizarea
2. Conformismul

Normarea şi conformismul sunt forme de influenţă socială (alături de persuasiune, manipulare,

obedienţă, conducere etc.), care este o acţiune asimetrică, cu predominanţă unilaterală, pe care o
exercită asupra individului evenimentele, fenomenele mediului, dar mai ales ceilalti oameni cu care
intră in contact.
1. Normarea/Normalizarea – procesul de stabilire a normelor de grup
Grupurile stabilesc o serie de norme – reguli de conduita ale membrilor lor. Normele pot fi
formale sau informale. Institutiile militare, administrative sau scolare, de exemplu, formuleaza reguli
scrise de comportament, care este asteptat din partea membrilor ce intra in componenta lor. Normele
informale sunt mai subtile (Cu ce sa ma imbrac? Imi pot permite sa-i dau un telefon ori sa-i fac o
vizita? Cine plateste pentru una sau alta? Cine saluta primul? Cine deschide usa si cine trece primul?).
Sesizarea regulilor nescrise ale unui grup poate fi o misiune care solicita mult timp si care, cateodata,
da nastere la anxietate.
Normele pot fi implicite si explicite. Cele implicite nu sunt formulate verbal. De ex. cand
cineva vrea sa ia cuvantul la intalnirile de grup, ridica mana, fara ca acest lucru sa fi fost stabilit
explicit. Normele explicite sunt exprimate clar. De ex. toata lumea trebuie sa respecte programul de
lucru.
Norma este o modalitate de evaluare ce indica un interval acceptabil si un interval inacceptabil
in privinta comportamentului. Norma prescrie ce comportamente sunt acceptabile si care nu, fata de un
anumit subiect. Normele prescriu comportamentul de membru al grupului; se aplică numai
comportamentului, nu gândurilor şi sentimentelor private; se dezvoltă, în special, pentru
comportamentele considerate importante de membrii grupului. Normele prevăd un anumit grad de
libertate individuală, anumite limite de variabilitate între care comportamentul rămâne acceptabil.
Nerespectarea normelor are consecinte diferite (daca este vorba de norme formale, consecintele sunt
pedepse consemnate oficial – avertismente, mustrari, penalizari materiale etc.; incalcarea normelor
informale se asociaza cu costuri de nivel psihologic, emotional, social – izolare, excludere din grup).

1
Nu orice abatere de la norma este insa sanctionata. Exista un grad de deviere tolerata de la norma, care
permite o incalcare minora a normei.
Normele sunt instrumente elaborate de grup, în încercarea sa de a maximiza şansele de succes
şi a micşora şansele de eşec; de a facilita performanţa grupului şi a înlătura obstacolele în atingerea
scopurilor; de a ridica moralul (a asigura satisfacţia membrilor săi şi a preveni disconfortul
interpersonal). Performanţa şi moralul grupului ar trebui să fie scopurile formale urmărite prin norme.
Normele asigură succesul sau supravieţuirea grupului, normele reflectă preferinţele şefilor sau ale altor
persoane, influente, din grup, normele reduc incertitudinea privind adecvarea comportamentului în
situaţii complexe; normele forţează membrii grupului în asumarea rolurilor care ajută grupul să obţină
succesul ori să supravieţuiască, normele ajută grupul să-şi rezolve problemele interpersonale.
Unele norme pot fi centrale şi altele periferice, în funcţie de scopul şi particularităţile grupului.
Încălcarea normelor centrale (care sunt esenţiale pentru grup) este mai probabil să fie pedepsită decât
încălcarea celor periferice (Curşeu, 2007).
Normele pot viza patru aspecte ale identităţii grupului: interacţiunea, procedurile, statutul şi
performanţa (Engleberg & Wynn, 2013). Normele privind interacţiunea precizează cum comunică
membrii grupului. De ex.: Toţi membrii grupului au ocazia să vorbească despre orice temă abordată de
grup? Cât timp poate să vorbească o singură persoană? Normele orientate către proceduri
reglementează modul în care funcţionează grupul. De ex. Şedinţele/întâlnirile se desfăşoară după un
program prestabilit? Cine vorbeşte primul când se reuneşte grupul? Normele referitoare la statut
indică gradul de influenţă pe care o au membrii grupului şi cum este ea obţinută şi exprimată. De ex.
Cine decide că discuţia/întâlnirea de grup s-a încheiat? Când şi cum sunt aleşi reprezentanţii grupului?
Normele referitoare la performanţă se referă la standardele pe care grupul le-a stabilit referitor la
natura şi cantitatea muncii. De ex. Ce se întâmplă cu un membru al grupului care întârzie cu realizarea
sarcinilor sau care nu reuşeşte deloc să le termine?
Studiul lui M. Sherif (1935, apud Boncu, 2004), privitor la efectul autocinetic, este considerat
prototipul formarii unei norme in grup. Efectul autocinetic apare cand un stimul vizual nu are un cadru
de referinta (in intuneric deplin, un punct luminos fix apare ca o lumina ce se deplaseaza). Procedura
experimentala vizeaza doua conditii – in prima dintre ele, subiectul este singur cu experimentatorul, iar
in a doua, se afla intr-un grup. Fiecare subiect este pus sa faca mai multe serii de evaluari (100 de
evaluări în 4 şedinţe), urmarindu-se ce anume se schimba in evaluarile subiectilor in situatia
individuala fata de situatia de grup. In varianta individuala, in lipsa unui punct de referinta exterior,
fiecare subiect stabileste un interval de variatie propriu si un punct de referinta intern sau norma
(distanta pe care se deplaseaza punctul difera de la un individ la altul, dar ramane relativ constanta la
2
acelasi individ). In a doua conditie experimentala (cea de grup), subiectii evaluatori, care au deja
norme individuale fixate, in ciuda diferentelor initiale ale perceptiilor lor, ajung sa stabileasca o norma
intrunind adeziunea tuturor. Aceasta norma este acceptata privat, dovada fiind faptul ca subiectii fac
apel la ea in sedinte individuale ce urmeaza sedintelor de grup, adica atunci cand presiunea grupului
lipseste.
Fenomenul fundamental in situatiile de normare consta in inexistenta unei
norme stabilite dinainte, pe care grupul ar impune-o indivizilor fara ca el insusi sa fie sensibil la pozitia
acestora. Lipsa consensului majoritatii cu privire la raspunsul corect face ca membrii, nesiguri pe
raspunsurile lor, sa exercite influenta unul asupra altuia si sa sfarseasca prin a adopta o norma comuna,
ce intruneste adeziunea tuturor si exprima pozitia grupului fata de stimulul respectiv. Această formă de
influenţă se numeşte influenţă informaţională.
Sherif considera ca factorul fundamental ce explica normalizarea consta in lipsa criteriului
obiectiv pentru determinarea exactitatii judecatilor. Mecanismul ce intervine este castigarea
certitudinii prin fixarea unor repere. Floyd Allport explica normalizarea prin conceptul de concesii
reciproce (experiment: in prezenta altora, subiectii apreciau mirosuri respingatoare ca fiind mai putin
respingatoare si mirosuri deosebit de placute ca fiind mai putin placute). Indivizii converg spre o
valoare centrala pentru a evita dezacordul cu ceilalti: o judecata moderata are mai mari sanse sa
intruneasca adeziunea celorlalti.
Grupurile dezvolta deseori norme in mod inconstient si gradual. Ele se creeaza prin influenta
reciproca a membrilor si se dezvolta prin interactiunea acestora. In alte situatii, grupurile pot stabili
explicit norme. De ex., daca unii membri intarzie la sedinte, grupul poate stabili clar ca trebuie
respectata ora stabilita (Levi, 2011).

2. Conformismul
Conformismul reprezinta procesul prin care grupul exercita presiuni asupra membrilor pentru a
respecta normele de grup. A fi diferit de ceilalti poate avea consecinte mari in raport cu receptionarea
recompenselor sau pedepselor (pierderea statutului de membru al grupului, etichetarea ca „anormal”).
Studiul lui Solomon Asch asupra proceselor care determina gradul de independenta sau de
supunere a unui membru fata de grup cand acesta exercita presiuni uniformizatoare este foarte
cunoscut. Autorul prezinta subiectilor sai sarcina ca pe una de discriminare vizuala. Subiectii au de
rezolvat o sarcina simpla: compararea lungimii a 3 linii cu o linie etalon pentru a identifica linia
identica. Membrii grupului sunt complicii experimentatorului si dau raspunsuri gresite la trei sferturi
din itemi, iar subiectul naiv raspunde in pozitie penultima. Grupul reuseste sa deformeze judecatile
3
indivizilor, 32% dintre raspunsuri fiind gresite, fata de 0,68% raspunsuri gresite in grupul de control.
Variind dimensiunea grupului (de la 1 pana la 15 complici), Asch arata ca raspunsurile eronate se
inmultesc de la 1 la 4 membri ai grupului ce exercita influenta, dupa aceasta limita fiind constante.
O conditie esentiala este unanimitatea grupului. Influenta scade cand exista un complice
instruit sa dea mereu raspunsul corect. „Suportul social” rupe consensul majoritar. Asch explica acest
lucru prin disparitia fricii de costurile sociale ale deviantei.
Experimentul lui Asch a demonstrat că „sub influenţa unei majorităţi numerice, s-ar putea să
ajungem să numim negru ceea ce este alb” (Drozda-Senkoska, 1999, apud Chelcea, 2008).
Efectele conformismului au fost explicate prin doua tipuri de influenta: influenta
informationala si influenta normativa. Realitatea in care traiesc oamenii nu este de multe ori clara,
precis definita, ceea ce genereaza o anumita insecuritate in privinta perceperii si evaluarii ei corecte.
De aceea oamenii cauta la ceilalti garantii de corectitudine pentru opiniile lor. Influenta
informationala apare din incertitudinea subiectilor cu privire la raspunsul corect si din nevoia lor de a
avea opinii exacte, in concordanta cu adevarul obiectiv. O sursa capabila sa exercite influenta
informationala este o sursa experta sau care detine informatii ce-i lipsesc tintei.
Dependenta individului de grup nu este numai informationala, ci si normativa, grupul
exprimand expectante privind comportamentul adecvat in grup. Influenta este normativa atunci cand
oamenii se tem de consecintele faptului de a aparea ca deviant. Ne place sa ne consideram unici, dar
lipsa acordului intre noi si grupul de apartenenta poate fi foarte stresanta – indivizii care deviaza de la
norma de grup sunt, in general, rejectati (Boncu, 2004).
Aceste doua tipuri de influenta releva doua tipuri distincte de conformism :
 conformismul (acceptare) privat sau intern – apare atunci cand persoana accepta in forul sau
intim ca judecatile celorlalti sunt corecte. Aceasta presupune ca nu isi schimba doar
comportamentul ca sa faca pe plac, ci si convingerile. Acest tip de conformism implica
interiorizarea regulilor.
 conformismul public sau de complezenta – nu atinge convingerile subiectului, este doar de
suprafata, are rol instrumental (ajuta persoana sa obtina ceva, de exemplu acceptare din partea
grupului), subiectul mimand acordul cu ceilalti, pentru a obtine un avantaj.
In cazul influentei informationale, ne conformam atunci cand:
 situatia este ambigua (cand apar zvonurile) – cand suntem nesiguri asupra raspunsurilor sau
reactiei corecte intr-o situatie, atunci receptivitatea noastra la influenta celorlalti creste.

4
  este vorba despre o situatie de criza (de forta majora) – nu avem timpul necesar pentru a gandi
asupra cursului pe care-l vor lua evenimentele. Panica, de exemplu, inlaturand luciditatea ne
face sa actionam ca o turma, facand ceea ce fac ceilalti.
 alta persoana este perceputa ca expert.
In cazul influentei normative, urmatorii factori sunt relevanti:
 Puterea pe care o are grupul asupra noastra;
 Cat de aproape in spatiu si timp ne aflam de grupul care exercita influenta;
 Numarul membrilor grupului;
 Cat de semnificativ este grupul pentru noi, influenta normativa fiind cu atat mai puternica cu
cat provine de la oameni pe care ii respectam, iubim sau veneram, intrucat exista costuri
serioase pentru noi daca prin conduita noastra devianta vom pierde prietenia, dragostea sau
respectul lor;
 Coeziunea grupului, in sensul ca aderarea la o norma este cvasiunanima;
 Tipul de cultura in care ne-am format;
 Tipul de personalitate – cei cu anxietate sociala, stima de sine scazuta, care au continuu nevoie
de validare externa, este probabil sa dezvolte mai frecvent acest tip de comportament.
Conformismul nu este doar o formă de influenţă socială, ci reprezintă şi o trăsătură de
personalitate, ce poate fi evaluată la nivel individual.
Ignoranţa pluralistă este o eroare cognitivă şi se referă la situaţia în care membrii grupului
resping în forul lor interior o normă, dar presupun în mod incorect că ceilalţi membri o acceptă şi în
consecinţă se supun şi ei. De ex. când profesorul întreabă la finalul orei dacă cineva are vreo
nelămurire, nimeni nu spune nimic, deşi unii elevi au nelămuriri. Temându-se că pot fi consideraţi
„grei de cap” şi presupunând despre colegi că au înţeles tot, lucru neadevărat, nu exprimă nelămuririle
pe care le au. Ignoranţa pluralistă este o eroare sistematică prin care evaluăm greşit credinţele şi
normele celorlalţi.

Bibliografie
Boncu, Ş. (2004). Influenţa socială. În Neculau, A. (coord.). Manual de psihologie socială (242-257). Iaşi: Polirom.
Chelcea, S. (2008). Influenţa socială. În Chelcea, S. (coord.) Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii (269-286). Iaşi:
Polirom.
Curşeu, P. (2007). Grupurile în organizaţii. Iaşi: Polirom.
Engleberg, I.N., & Wynn, D. R. (2013). Working in groups: communication principles and strategies (6th ed.). Boston:
Pearson.
Levi, D. (2011). Group Dynamics for Teams (3rd ed.). Thousand Oaks, CA: Sage.