Licenta Migratia Romanilor PDF

Introducere
Migraţia este unul dintre procesele sociale care au influenţat şi influenţează profund
societatea romanească actuală, milioane de cetăţeni români având rude ce au avut
proiecte mai lungi sau mai scurte de migraţie. Migraţia românească este una dintre
principalele migraţii dinspre estul spre vestul continentului, o migraţie foarte dinamică, a
cărei abordare necesită o viziune diferenţiată şi complexă. Aceasta oferă un prilej de
înţelegere a schimbărilor din Europa şi este un excelent laborator de analiza a migraţiilor
contemporane. Interesul pentru studierea migraţiei românilor a sporit de-alungul anilor,
astfel încât în ultima perioadă s-au înmulţit studiile pe această temă.
Dezvoltarea unică a unei economii globalizate bazate pe cunoaştere ca factor
principal de producţie a dus la o creştere continuă a competiţiei între ţări în ceea ce
priveşte atragerea forţei de muncă înalt calificate. Ca o consecinţă a acestui fapt forţa de
muncă calificată a devenit una dintre cele mai valoroase resurse de pe piaţa mondială.
Acesta este şi unul dintre principalele motive pentru care am ales „migraţia
romȃnilor în Franța după anul 2007” ca temă pentru lucrarea mea de licență. Pe
parcursul celor trei capitole am încercat să ofer o viziune cât mai completă asupra acestui
fenomen complex, atât la nivel de emigrare, cât şi imigrare, în particular. Astfel, se poate
constata că ponderea emigranţilor cu înaltă calificare din ţările în curs de dezvoltare este
cu mult mai ridicată decât cea a imigranţilor acest fapt nefacând decât să adâncească
decalajele existente între ţări. Exemplele oferite arată că migrația nu este neapărat un
fenomen negativ, şi că, gestionat într-un mod corect, prin politici economice coerente şi
adaptate tendinţelor actuale, el poate oferi beneficii evidente atât ţărilor de origine, cât şi
ţărilor de destinaţie ale emigranţilor. Provocările cu care se confruntă România în acest
sector au rădăcini în timpul comunismului şi încă nu şi-au găsit soluţionare. Acest capitol
evidenţiază influenţele particulare ale ţării noastre în decizia de a emigra a cetăţenilor
români. Studiul de caz se referă la migraţia românilor în Franţa, una dintre principalele
ţări de destinaţie pentru conaționalii noştri. Aici am făcut referire la profilul general al
emigranţilor, la barierele de care aceştia se lovesc odată ajunşi în Franţa, precum şi la
disponibilitatea acestora de a se reîntoarce în ţară. Odată cu integrarea României în
Uniunea Europeană se poate constata o uşoară tendinţă de creştere a migraţiei temporare
a românilor, ceea ce duce la o scădere a populației din țară. Acest fapt se datorează
potenţialului de dezvoltare pe care cei plecaţi încep să îl vadă în ţară, care, îmbinat de
1
cele mai multe ori cu dorul de casă, face ca migraţia să se transforme într-o migraţie
temporară, situaţie foarte favorabilă României. Însă situaţia poate deveni foarte uşor
reversibilă în contextul în care decidenţii de politici economice nu reacţionează prompt
pentru a oferi specialiştilor motivaţii suficient de puternice pentru a se întoarce şi a
rămâne în ţară.
Fenomenul migraţionist din România a devenit un subiect sensibil şi extrem de
controversat. Luările de poziţie şi declaraţiile unor persoane publice, fie ele din rândurile
oamenilor politici, fie din cele ale reprezentanţilor societăţii civile, sunt din ce în ce mai
des întâlnite. De ani buni, toţi ne întrebăm dacă există o reţetă a succesului şi care este
aceasta? Care sunt factorii ce pot contribui la dezvoltarea economică a României? Cine
poate aduce aceste schimbări? Cine poate găsi cele mai bune soluţii? Ne aflăm într-o
perioada de criză financiară globală, în care bugetul suferind al ţării încearcă din răsputeri
să iasă din impas. În aceste răstimpuri este cu atât mai dificilă trecerea de la aprecieri
particulare, la generalizare, a efectelor complexe pe care migraţia internaţională le are.
Bazele cunoştinţelor existente sunt fragile şi fragmentare şi, combinate cu lipsa unui
cadru teoretic adecvat, fac ca estimarea, într-un mod corespunzător, a efectelor migraţiei
să fie greoaie.
Aceasta poate conduce, cu uşurinţă, la două abordări paralele: pe de o parte,
politizarea problemelor în ceea ce priveşte migraţia şi, pe de alta, polarizarea dezbaterii
pe această temă.Numeroasele semnale de alarmă apărute în spaţiul public, în care sunt
prezentate diverse studii cu privire la intenţiile unui număr din ce în ce mai mare de
români de a migra în altă ţară, m-au determinat să tratez problema migraţiei.
Beneficiile şi costurile de migraţie pot juca un rol critic în elaborarea politicilor
migraţiei. Din păcate, dezbaterea argumentată este adesea deturnată cu sloganuri
populiste care pot inhiba, sau chiar distorsiona elaborarea logică şi echilibrată a politicilor
de migraţie. Opiniile din spaţiul public cu privire la beneficiile şi costurile migraţiei sunt,
de cele mai multe ori, divergente şi confuze, ceea ce nu reprezintă decât o ancoră în plus
pentru aceia care au ca obiectiv subiectivitatea dezbaterii. Marea masă a populaţiei,
receptor negreşit al tipului de idei mai sus menţionate, poate fi cu uşurinţă manipulată,
tocmai datorită lipsei unui punct de vedere obiectiv şi bine argumentat.
Trecând, acum, dincolo de discursul public, la partea specializată a problematicii
migraţionismului, apreciez că volumul impresionant de literatură de specialitate pe
această temă arată complexitatea efectelor migraţiei internaţionale şi diversitatea analizei
2
subiectului în cauză. Literatura românească de specialitate nu cunoaşte, din păcate, o
tratare aprofundată
Migraţia reprezintă o componentă tot mai importantă a societăţii contemporane,
factor al stimulării globalizării pieţelor, instrument de reglare a dezechilibrelor de pe
pieţele muncii regionale/ locale. Acest fenomen socioeconomic se intersectează cu
mişcarea capitalurilor, cu procesele de delocalizare, dar şi cu mişcarea bunurilor şi a
serviciilor pe o arie din ce în ce mai largă. Amploarea globalizării a generat consecinţe
semnificative asupra fenomenului socio-economic al migraţiei. Peisajul migraţiei
internaţionale a suferit numeroase modificări în ultimele decenii. Diversificarea fluxurilor
şi a stocurilor migratorii reprezintă o tendinţă relativ recentă. Numărul statelor şi al
naţionalităţilor implicate, în mod direct, în procesul mobilităţii internaţionale este în
creştere, făcând dificilă menţinerea distincţiei tradiţionale între ţările de origine, de tranzit
şi de destinaţie. Mişcările migratorii au fost, pentru multă vreme, limitate la relaţii relativ
directe şi liniare între poli interconectaţi - o ţară de origine corespundea cvasi-automat
unei ţări de destinaţie, pe baza unor legături mai vechi, în principal de ordin cultural,
economic sau istoric. Cu timpul, modul în care am evoluat, ca specie, a dus şi la
modificarea pattern-ului.
În prezent, aceste relaţii dau naştere unei extinderi şi diversificări fără seamăn a
peisajului migratoriu. Deşi modelul migratoriu clasic, pe termen lung, se va menţine în
practică, acesta va coexista cu alte tipuri de migraţie care vor devein din ce în ce mai
importante (migraţia pe termen scurt şi migraţia circulatorie).
Nici unul dintre cele aproximativ 190 de state suverane din lume nu este ocolit de
circuitele migratorii, fiind din ce în ce mai frecvente situaţiile în care un stat devine,
concomitent, de origine, de tranzit şi de destinaţie. Circuitele migratorii alcătuiesc, în
acest mod, o adevărată plasă de păianjen, cu ramificaţii complexe la nivel mondial.
Migraţia este „modelată" de o multitudine de factori de tip ”push” şi ”pull”, printre
care cei mai importanţi sunt nivelul de dezvoltare economică şi decalajele dintre ţări,
dinamica populaţiei, existenţa reţelelor migratorii, accesul la informaţii, uşurinţa de a
călători, conflictele armate, deteriorarea mediului înconjurător şi violarea drepturilor
omului.
Fenomenul migrației a existat dintotdeauna, concretizat prin transhumanță,
invazii, colonizări ș i cruciade, sau provocate, în general, de atracț ia exercitată de
regiunile mai bogate asupra populațiilor mai sărace.
3
Ȋn zilele noastre preocuparea demografică reapare datorită riscurilor pe care le
naște în producerea unor crize, la nivel local, zonal, continental sau planetar ce ar putea
influența în mod negativ ordinea socială, sau în declanșarea unor tulburări a echilibrelor
etnice sau religioase.
Deşi în ultimul deceniu în unele zone ale lumii, precum Europa, migraţia a
înregistrat fluxuri sporite, problema migraţiei internaţionale este pentru multe state ale
lumii o preocupare conjuncturală, chiar reziduală, mai degrabă de răspuns la unele
evoluţii decât de gestiune sau estimare a circulaţiei persoanelor.
În cadrul fluxurilor de populaţie, circulaţia forţei de muncă înregistrează
dimensiuni în creştere,atât a numărului cât şi a intensitătii. La scară mondială migraţia
este relativ redusă, cca 3% din populaţia lumii. Deşi fluxuri migratorii importante
întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii “nici o ţară din lume nu rămâne
în afara fluxurilor migratorii internaţionale”. Acestea sunt fie ţară de origine, fie ţară de
tranzit sau de destinaţie pentru migranţi, ori deţin toate cele trei atribute simultan.
Pentru spaţiul european, circulaţia persoanelor şi respectiv a forţei de muncă
prezintă o importanţă deosebită, lărgirea UE în valuri succesive, îmbătrânirea
demografică a populaţiei ţărilor (vest)-europene într-un ritm accelerat şi motivele
economice reprezentând principalele stimulente pentru intensificarea circulaţiei
persoanelor şi a forţei de muncă.
Capitolul I
4
Conceptualizarea migraţiei
1.1 Migraţia. Definiţie

Literatura de specialitate din ţările UE tratează cu foarte multă responsabilitate
procesul de migraţie, numeroase studii fiind dedicate acestui fenomen.
Migraţia este fenomenul de emigrare a persoanelor din cauze diverse: conflicte,
lipsa de oportunitati etc. Investiţia în educaţie este pierdută odată cu plecarea persoanei
care, de obicei, nu se mai întoarce în ţara de origine. Fenomenul este prezent şi astăzi şi
mai este definit ca un transfer constant de personal din anumite ţări, în general mai puţin
dezvoltate, către altele, mai puternice economic, dacă se consideră că principala cauză a
fenomenului este economică. De aici rezultă dificultatea cuantificării fenomenului,
întrucat majoritatea statelor dispun de date statistice generale referitoare la emigrare, dar
nu dispun de statistici defalcate care să cuantifice gradul de educaţie și de
profesionalizare a emigranţilor. Fenomenul este asociat cu termenul de mişcare de capital
care se referă la mişcarea capitalului care nu mai este investit în ţara în care locuieşte
posesorul lui şi unde a fost creat. Totodată, exodul este benevol, frânat de ţările de origine
şi încurajat de ţările primitoare.
Vasile M. defineşte migraţia ca un fenomen de reechilibrare a balanţei
demografice între zone sau localităţi, un mecanism de competiţie şi reglare, o supapă de
siguranţă fără de care o colectivitate se poate destructura datorită schimbării
fundamentale a condiţiilor ei de existenţă.
În funcţie de modificarea echilibrului dintre populaţie şi resurse, acest autor
identifică o zonă de emigraţie atunci când apare un surplus de populaţie şi o zonă de
imigraţie prin apariţia unui surplus de resurse. Atunci când presiunea populaţiei asupra
resurselor naturale şi sociale ajunge la o anumită limită, emigraţia apare ca o necesitate 1.
Fenomenul migraţiei cuprinde un complex de factori şi indicatori: locul de reşedinţă,
locul de muncă, relaţiile sociale, familiale, de prietenie, zonele comerciale, zonele
culturale, de petrecere a timpului liber. El reprezintă o schimbare a mediului sociale,
cultural, economic, afectiv2.
Deplasarea în masă de pe un teritoriu pe altul, a unor popoare, determinate de
factori economici, sociali, politici se referă la migraţie sau migraţiune. Iar emigrantul care
1 M., V., 1978, p. 79; Tereza Bulai, p. 21
5
se deplasează dintr-o regiune în alta este acea persoană care caută condiţii prielnice de a-
şi desfăşura activităţile vieţii.
Libera circulaţie, mijloacele moderne de transport tot mai rapide, noua
economie fac ca noţiunea de spaţiu să nu mai aibă o relevanţă atât de mare în prezent, de
aceea emigraţia nu mai este importantă prin libertatea de a munci şi de a trăi într-un loc
sau altul, ci este doar o opţiune de schimbare temporară, permanentă a reşedinţei.
Plecarea unei persoane la muncă în străinătate, poate să presupună deplasarea
persoanei la locul de muncă; aceasta poate fi apreciată ca o formă a migraţiei pentru
muncă.
Migrația reprezintă deplasarea unei populații dintr-o regiune în alta, pentru a se
stabili acolo. Ea reprezintă deci deplasare și stabilire. A emigra semnifică acțiunea de
părăsire a propriei țări pentru a te stabili în altă țară. A imigra reprezintă activitatea prin
care intri într-o țară, alta decȃt a ta, pentru a te stabili acolo. Ȋn acest sens nu trebuie
confundat termenul de „străin” cu „imigrant” cum uneori o fac administrațiile care îi
contabilizează pe deținătorii de permise de ședere ca emigranți. Un student aflat la studii
în altă țară, diplomații sau turiștii nu sunt imigranți. Reținem că fenomenul imigratiei
este deci un fenomen international si are ca punct de plecare tara de origine a
emigrantului si ca punct de sosire tara in care se va stabili imigrantul respectiv.
Pierre George distinge patru categorii de emigranti:
 emigrantul care isi manifesta dorinta de a-si schimba tara si, in final,
nationalitatea;
 muncitorul strain care este un emigrant temporar;
 persoanele deplasate (expulzate, repatriate, transferate) alungate din tara lor de
origine;
 refugiatii care au optat pentru parasirea tarii lor.
Dupa cum am observat populatia mondiala in ultimii cincizeci de ani a crescut
considerabil. Evolutia si repartizarea sa a evoluat sub influenta, pe de o parte a, dinamicii
populatiilor din zona lumii a treia, si, pe de alta parte, sub influenta imbatranirii
progresive a populatiei din zonele cele mai bogate. Aceste state au devenit in cativa ani
dependente de cerintele de imigrari. Perioada aceasta se caracterizeaza prin rasturnarea de
tendinte si prin complexitatea extrema a miscarilor populatiei mondiale. Pentru a
argumenta aceasta afirmatie vom analiza in continuare evolutia si tendintele fenomenului
contemporan.
6
Cu referire la un teritoriu naţional, se face distincţia între migraţia internă, atunci
cînd deplasarea se face în interiorul ţării respective, şi migraţia externă sau internaţională.
Migraţia internaţională din zilele noastre se realizează sub câteva forme mai importante:
migraţia forţei de muncă, migraţia membrilor familiilor lucrătorilor anterior emigranţi,
migraţia forţată de calamităţi naturale, de persecuţii politice sau religioase, de războaie
etc. Dacă, în ceea ce priveşte migraţia internă, nu intervin decât arareori oprelişti de ordin
juridic, migraţia internaţională este, într-o măsură importantă, determinată de politicile
materializate în reglementări specifice în raport cu emigraţia şi, mai ales, cu imigraţia.
Societatea românească se confruntă cu o serie de transformări care sunt
conexe cu migraţia ea desemnează deplasarea populaţiei unei regiuni în altă regiune,
îndeosebi din zonele rurale către cele urbanizate, dar şi dinspre o societate spre alta. În
ambele cazuri cei care se deplasează nu sunt cei mai săraci, ci indivizii capabili să
sesizeze decalajul dintre aspiraţiile lor şi posibilitatea de a le realiza. Efectul principal al
migraţiei este acela că îi constrânge pe cei care migrază să-şi elaboreze o serie de roluri
noi.
1.1.1 Caracteristici si clasificare

Un studiu de fezabilitate în domeniul migraţiei şi al azilului realizat de Confederaţia
Caritas Română în 2003 clasifică migranţii în:
- economici – acele persoane care sunt implicate într-o activitate remunerată
în situaţia în care el nu este cetăţean al ţării respective;
- iregulari – persoane fără documente care se deplaseaază dintr-un stat în
altul3
Migraţia este un fenomen cu faţete multiple, care nu poate fi înţeles dacă se face
referire doar la consideraţiile demografice ce constituie nu mai mult de o singură
variabilă4.
Circulaţia oamenilor sau a animalelor dintr-o zonă spre altă zonă este definită în
dicţionare sau enciclopedii drept migraţie. O cauză a circulaţiei oamenilor dintr-o parte în
alta sau a animalelor poate să fie şi necesitatea de supravieţuire.Călătoriile zilnice făcute
către un alt loc nu pot fi numite migraţii.Un lucrător care călătoreşte în fiecare zi la locul
de muncă nu aparţine categoriei migranţilor, deşi se deplasează dintr-un loc în altul, iar
supravieţuirea lui poate depinde de ceea ce face.
4 Simona, I., Stănică, p. 107
7
Migraţia constă în deplasarea zilnică şi repetată, într-o singură zonă de operare. În
conformitate cu înţelesul actual al termenului, migraţia este o deplasare care durează mai
mult de o zi pentru a fi completă şi în general conduce la o schimbare a domiciliului
persoanei. Cauzele sunt variate şi includ necesităţile de supravieţuire, dar nu se reduc la
ele5.
În definirea migraţiei, Enrico Todisei ia în considerare trei filtre. Aceste filtre sunt
variabile: spaţiale, temporale şi sociale.
-Dimensiunea spaţială nu ia în considerare numărul de kilometri parcurşi, orele
de zbor sau zilele petrecute pe mare. Niciuna dintre statisticile privind migraţia nu
furnizează informaţii despre distanţa sau timpul trecut.
Deşi identificarea după ţara de origine nu este mai mult decât un indicator de
dificultate, este mai folositoare decât o mişcare singură a distanţei, deoarece furnizează
informaţii privind complicaţiile sociale vis-a-vis de migranţi.
Este mult mai relevant să spunem câţi migranţi sosesc într-o ţară decât să spunem
câţi kilometri au parcurs până a ajunge la locul dorit.
-Variabila temporală este mult mai complexă.
-Migraţia este temporară, dacă o persoană renunţă la statutul de migrant, se reîntoarce
acasă şi îşi redobândeşte statutul anterior.
-Pe de altă parte, migraţia definitivă apare atunci când statutul de migrant într.o ţară
gazdă încetează să mai fie temporar şi devine permanent.
Există două tipuri de permanenţă:
-primul tip este atunci când persoana dobândeşte cetăţenia ţării gazdă;
-al doilea tip este atunci când persoana decedează acolo.
Migraţia rămâne definitivă dacă la un an după ce a migrat decedează. Pentru a
obţine o nouă cetăţenie, se trece prin mai multe etape, cum ar fi administrative şi juridice
ale ţării care este gazdă, anumite perioade de continuitate în ţara gazdă precum şi dorinţa
de a rămâne acolo.
-Criteriul social, reprezintă a treia dimensiune a migraţiei.Pot fi identificate
două tipuri de mişcări migratorii: economice şi non-economice.
Cele economice, includ deplasările legate de muncă, atât activităţile de muncă
în prezent cât şi unele noi. Cele non-economice includ toate tipurile de migraţie legate de
5 Simona., I., Stănică, p. 108
8
problemele din afara muncii, cum ar fi reuniunile de familie, internările în spitale,
refugiaţii, prizonierii6.
Migraţia economică se clasifică în două părţi:
-migraţia calificată;
-migraţia în masă
a) Migraţia calificată se referă la acele persoane care au deja o calificare, cei care
deţin calificări medii, superioare sau supracalificări cum ar fi doctorate. Aceşti migranţi
calificaţi nu se întâlnesc cu probleme cum ar fi căutarea unui loc de muncă, pentru că ei
merg la sigur, banii nu sunt o problemă pentru ei, pentru a-şi plăti serviciile medicale,
contribuţiile faţă de societate sau să-şi întreţină familia.
Dar rămân o problemă pentru dezvoltarea economică a ţării din care pleacă, deşi
nu sunt foarte mulţi migranţi cu aceste calificări, importanţa economică şi socială a
acestui fenomen poate fi mare pentru dezvoltarea unei naţiuni.
b) Migraţia de masă se referă la populaţia care pleacă şi care este slab educată şi care
acceptă orice loc de muncă doar pentru a putea supravieţui şi pentru a-şi putea duce viaţa
de pe o zi pe alta. Acest tip de migranţi sunt respinşi uneori din ţara lor de origine sau din
acel loc sau sunt disperaţi şi caută cu orice preţ un loc de muncă.
Aceste două clase de migranţi nu acoperă toată paleta migraţiei. Mai sunt şi alte
categorii de migraţie care nu au nicio legătură cu cele de mai sus.Aceştia sunt cei care
doresc să-şi mai cumpere o locuinţă în altă ţară pentru a avea în timpul vacanţei sau cei
care au ieşit la pensie şi doresc să trăiască în altă ţară, sau le este recomandat de medic o
schimbare de climă, mai pot fi aceia care merg în străinătate pentru a face tratamente
medicale.
1.1.2 Tipologia migraţiei
Migraţia, ca eveniment sociodemografic, se referă la deplasarea unei persoane –

individual sau în cadrul unui grup – în afara comunităţii sale de rezidenţă, în decursul
unei perioade de referinţă date, pentru a schimba domiciliul stabil sau locul de muncă
obişnuit.O mulţime de evenimente de acest tip constituie un fenomen de migraţie.
9
Această distincţie dintre eveniment şi fenomen, clar statuată în demografie, ar
mai putea fi completată prin termenul de „proces” de migraţie, în sensul de ansamblu de
schimbări pe care le suportă în timp o mulţime dată de evenimente de migraţie =
fenomenul „de migraţie” din punct de vedere al volumului, intensităţii, sensul cauzelor,
mecanismelor de producere.
Deci, „proces de migraţie”, în această accepţie desemnează schimbarea
caracteristicilor fenomenului de migraţie de la un interval de referinţă la altul7.
Criteriile cele mai importante pentru o tipologie a migraţiei derivă din definiţia
dată.
a) Raportul dintre tipurile de medii rezidenţiale de la originea şi destinaţia migraţiei.
b) Conţinutul schimbărilor realizate prin migraţie, din punctul de vedere al
migrantului.
Migraţia forţei de muncă, conţinutul schimbării este dat de o schimbare a locului
de muncă. Dacă se iau în considerare, în plus şi durata sau ritmul de deplasare a
persoanelor care schimbă locul de muncă de la o comunitate locală la alta atunci rezultă
ca subtipuri:
-Navetismul sau migraţia alternativă (deplasări pentru munca zilnică sau de scurtă
durată, în afara comunităţii rezidenţiale proprii, cu menţinerea domiciliului stabil).
-Migraţia sezonieră, schimbarea temporară pe durata unui anotimp a locului de muncă
şi a domiciliului, atunci când este deosebit de mare la locul de destinaţie.
Migraţia ca mobilitate socială, schimbarea rezidenţei sau a locului de muncă este
în acelaşi timp o schimbare a poziţiei migrantului în spaţiul social.
c) Durata schimbării, migraţiile care sunt identificate în special prin schimbarea
rezidenţei, dar care pot avea şi un aspect de schimbare a locului de muncă.
Pot fi distinse subtipuri în funcţie de durata schimbării:
-migraţie definitivă = plecarea din comunitate făcută cu intenţia de a nu mai reveni;
-migraţie temporară = periodică sau neperiodică.
Unitatea de migraţie poate fi persoana, familia sau un alt grup local. Între migraţia
persoanelor şi cea a familiilor diferenţele nu sunt totdeauna nete.Dacă se ia ca unitate de
migraţie unitatea care decide să realizeze schimbarea migratorie, se pot întâlni situaţii în
care întreaga familie decide să migreze, dar din motive diferite, membrii ei părăsesc
localitatea de origine pe rând.
10
În consecinţă, din punct de vedere al stasticilor oficiale, se înregistrează
evenimente de migraţie individuală, iar din punct de vedere sociologic o migraţie
familială8.
1.2. Imigraţie / Emigraţie
În funcţie de indicatorii zonă de plecare, zonă de primire, intensitatea migraţiei şi

natura migraţiei se disting două forme principale de migraţie: imigraţie şi emigraţie9.
Imigraţiile sunt intrările într-o localitate sau zonă a populaţiei migrante10.
A imigra se referă la a intra într-o ţară cu scopul de a se stabili acolo venind dintr-o
altă ţară.
Acţiunea de imigrare vizează sosirile în localităţile de primire11
Pentru imigrant integrarea în societatea ţării-gazdă constă în câteva aspecte cum ar
fi: cunoaşterea limbii ţării respective, posibilitatea ridicării nivelului de educaţie şi
calificare profesională, accesul pe piaţa muncii, egalitatea de şanse în faţa legii, libertatea
la religia pe care o are fiecare, să respecte cultura, legile şi tradiţiile societăţii-gazdă.
În acelaşi mod pentru ţara gazdă integrarea migranţilor presupune: acces nelimitat la
informaţiile legate de avantajele integrării lor; respectarea drepturilor imigranţilor;
deschidere, toleranţă; acceptul de a primi imigranţi; respectul faţă de tradiţia şi cultura
lor.
Capitolul II
2.1. Probleme actuale ale Migratiei externe
Deşi în ultimul deceniu în unele zone ale lumii, precum Europa, migraţia a
înregistrat fluxuri sporite, problema migraţiei internaţionale este pentru multe state ale
lumii o preocupare conjuncturală, chiar reziduală, mai degrabă de răspuns la unele
evoluţii decât de gestiune sau estimare a circulaţiei persoanelor.
8 Simona., I., Stănică, p. 22-23
9 Tereza Bulai, p. 24
11
În cadrul fluxurilor de populaţie, circulaţia forţei de muncă înregistrează
dimensiuni în creştere, atât a numărului cât şi a intensitătii. Pentru spaţiul european,
circulaţia persoanelor şi respectiv a forţei de muncă prezintă o importanţă deosebită,
lărgirea UE în valuri succesive, îmbătrânirea demografică a populaţiei ţărilor (vest)-
europene într-un ritm accelerat şi motivele economice reprezentând principalele
stimulente pentru intensificarea circulaţiei persoanelor şi a forţei de muncă.
2.1.1. Gestionarea migraţiei – un obiectiv prioritar la începutul secolului XXI
La scară mondială migraţia este relativ redusă, cca 3% din populaţia lumii. Deşi
fluxuri migratorii importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii
“nici o ţară din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaţionale. Acestea
sunt fie ţară de origine, fie ţară de tranzit sau de destinaţie pentru migranţi, ori deţin toate
cele trei atribute simultan.
Asemeni fluxurilor financiare, comerciale ori de informaţii sau idei, creşterea
proporţiei persoanelor ce traversează frontierele naţionale se numără între cei mai
semnificativi indicatori de măsurare a intensitaţii procesului de globalizare12”.
Globalizarea şi internaţionalizarea pieţelor determină noi comportamente
migratorii, o fluiditate sporită a deplasărilor teritoriale, fenomenele migratorii temporare
având o semnificaţie aparte.
Schimburile de populaţie inter-ţări, joaca un rol tot mai important, definit în
principal pe două paliere : al transferurilor interculturale dintre state şi al impactului
politic al fluxurilor migratorii atât asupra statelor de origine cât mai ales asupra celor
primitoare. In fapt, treptat, fenomenul migraţiei, dintr-un obiectiv de studiu secundar sau
rezidual a devenit unul principal, intensificându-se eforturile pentru evidenţierea
diferitelor sale aspecte în mod sistematic şi sistemic.
În acest context se impun următoarele precizări :
a) Construcţia Europei de mâine nu se poate realiza fără a obţine un consens în ceea ce
priveşte migraţia internaţională, fără a elabora o politică migratorie comună. Cunoaşterea
fluxurilor migratorii efective, a atributelor şi dinamicii acestora, permite definirea şi
ajustarea echilibrelor în mediul economic şi social. Migraţia nu (mai) poate fi apreciată
ca un fenomen instantaneu, imprevizibil, circulaţia persoanelor având determinări
multiple, istorice, comportamentale, economico-sociale etc.
12 IOM, 2003
12
Importanţa crescândă a migraţiei în peisajul economico-social al spaţiului UE este
recunoscută.“Libera circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă” este componentă a
formării pieţei interne a UE alături şi în corelaţie cu libera circulaţie a capitalurilor, a
mărfurilor şi a serviciilor. În acelaşi timp este parte integrantă a acquis-ului comunitar,
reglementată prin directive ale CE, regulamente şi respectiv recomandări pentru ţările
membre.
b) Noua economie, TIC, mijloacele moderne şi tot mai rapide de transport, libera
circulaţie a persoanelor pe regiuni/teritorii intinse (teritoriul ţărilor membre UE), fac ca
noţiunea de „spaţiu” să nu mai aibă o relevanţă atât de mare în prezent. Emigraţia nu
mai este importantă prin libertatea de a trăi şi munci într-un alt loc, ci reprezintă doar o
variantă/opţiune de schimbare temporară/permanentă a reşedinţei. Mai mult, munca în
străinătate poate să presupună sau nu deplasarea persoanei la locul de muncă.
c) Presiunea fluxurilor migratorii către spaţiul UE, deşi importantă pe termen mediu,
nu va atinge cote alarmante. Obiectivul fixat de CE la Lisabona în martie 2000, potrivit
căruia “…UE va deveni cea mai competitivă şi dinamică economie a cunoaşterii din
lume, capabilă de o creştere economică durabilă acompaniată de ameliorarea cantitativă
şi calitativă a ocupării forţei de muncă şi de o mai mare coeziune socială” (Décision du
Conseil, 2001) schimbă, în perspectivă, politica statelor membre privitoare la circulaţia
forţei de muncă.
d) În viitor migraţia devine o sursă tot mai apreciată de completare a deficitului de
forţă de muncă din ţările dezvoltate. Tările membre UE, deja afectate de îmbătrânirea
demografică se orientează spre atragerea de resurse de muncă tinere, bine instruite,
competitive vor putea atenua efectele ce tind să devină dramatice ale îmbătrânirii
demografice1, să dezamorseze pe cât posibil o probabilă bombă socială13.
e) Migraţiei i se asociază, într-o măsură tot mai ridicată avantaje/dezavantaje
economice.Fiecare din cei afectaţi de fluxurile migratorii vor înregistra beneficii dar şi
pierderi, mărimea şi intensitatea acestora fiind dependentă de calitatea fluxurilor de
ieşire/intrare.
Aspectele menţionate, şi nu numai, schimbă perspectiva asupra migraţiei. Dintr-un
fenomen aleator şi nedorit, devine un instrument de politică economică şi socială.
Aceasta presupune, o altă atitudine faţă de fluxurile migratorii est-vest şi sud-nord : pe de
o parte, o politică de deschidere pentru migraţia est-vest cu scopul acoperirii deficitului
de muncă slab calificată şi, pe de altă parte, intensificarea atragerii temporare/definitive
13 Denuve, 2002, Leger, 2002, Fricken, Primon,Marchal, 2003
13
a creierelor pentru susţinerea progresului prin tehnologii performante, deci prin forţă de
muncă cu pregătire de vârf. Pentru prima categorie, în funcţie de mărimea deficitului vor
exista bariere cantitative concretizate în contigentarea fluxurilor pe meserii şi profesii.
Pentru a doua categorie se va intensifica competiţia între statele primitoare pentru
atragerea de personal care să acopere deficitul de înaltă competenţă, condiţie pentru
continuarea dezvoltării ţărilor membre UE şi nu numai. Însă aceste fluxuri vor fi limitate
pe termen mediu şi lung, pe de o parte, datorită proceselor accentuate de îmbătrânire
demografică din ţările est-europene şi, pe de altă parte, datorită accentuării deficitului
de forţă de muncă din ţările de origine. Cu toate acestea, inegalitatea economică, pe de
altă parte, în măsura în care populaţia tânără pleacă dintr-un anumit spaţiu geografic spre
altul are loc, într-o oarecare măsură, un “transfer de îmbătrânire demografică” de sens
invers, de la localitatea de primire spre cea de plecare. La nivel global problema rămâne,
iar migraţia nu pare a fi instrumentul cel mai adecvat de stăvilire a îmbătrânirii
demografice. Sau dacă parţial este, poate conduce la rezultate performante numai în
corelaţie cu alte instrumente /mecanisme ce ţin de politica demografică, de cea de
sănătate şi asistenţă socială şi cu deosebire ocupare şi distribuţie a veniturilor, de reducere
a decalajelor de venit şi a sărăciei. Şi, am spune de “relansare a interesului pentru
învăţare continuă14”. Diferenţele de venit dintre naţiuni, dintre diferite categorii
ocupaţionale îşi vor menţine caracterul de puternică motivaţie a proceselor migratoare.
2.1.2. Migraţia externă – o formă de export de capital uman
România, ca ţară membră a UE, prin migraţia externă exportă capital uman, mai
mult sau mai puţin gratuit. Costul aferent este în creştere, fiind doar parţial compensat
de beneficiile potenţiale economice şi sociale:
-emigraţia determină o pierdere finală, totală, beneficiile complementare fiind greu
de estimat, se manifestă cu un anumit decalaj în timp sau nu apar deloc;
-migraţia pentru muncă poate fi considerată ca un export parţial şi temporar, asociat
cu beneficii potenţiale relativ mai certe. Prin câştigurile individuale care se transferă în
ţară familiei şi consumul acestora pe piaţa internă de bunuri şi servicii se susţine cererea
internă şi, într-o anumită măsură, şi producţia naţională.
Câştigurile, respectiv pierderile îi afectează deopotrivă pe toţi cei implicaţi, însă în
proporţii diferite15. În esenţă acestea constau în următoarele: pentru ţara de origine, de
14 Perţ, Vasile, 2003
15 Perţ, Vasile, 2003
14
plecare, indiferent de forma de migrare externă, exportul de capital uman, de forţă de
muncă în care s-au făcut investiţii importante reprezintă o pierdere de valoare adăugată
care s-ar fi putut realiza în ţară, sursă pentru creşterea economică durabilă.
Pierderile la nivel de individ sunt atât de natură economică, cât mai ales socială:
-discriminare de tratament, comparativ cu forţa de muncă autohtonă sau chiar a altor
lucrători migranţi;
-riscul de nerespectare din partea angajatorului a contractului de muncă încheiat.
Măsurarea şi identificarea efectelor se poate realiza pe multiple planuri şî în raport
de tipul de criterii alese:
a) Criterii economice: alocare/realocare a forţei de muncă; acumulare/pierdere de factori
de producţie; export – volum; structură; performanţă; piaţa internă de bunuri şi servicii
(inclusiv importurile de completare); management; venit.
b) Criterii sociale (socio - umane): educativ - formative; comportamentale; participative.
c) Criterii micro şi macrosociale: agregate macroeconomice; la nivelul comunităţii (grad
de implicare); la nivelul firmei /locul de muncă /relaţiile de subordonare şi în reţea; la
nivelul celulei familiale şi a individului, a persoanei implicată direct în procesul de
migrare externă
2. 1.3. Fluxuri şi mecanisme specifice de migrare
În România înainte de 1989 existau două mecanisme de migrare: migrarea

permanentă care avea drept principale motivaţii pe cele politice şi pe cele etnice şi
migrarea temporară pentru a studia sau lucra în străinătate care se baza numai pe acorduri
inter-guvernamentale ale României cu alte ţări. După 1989, principalele motivaţii ale
migrării s-au transformat din cele etnice şi politice în motive de ordin economic. O
consecinţă este faptul că migraţia temporară a crescut în cifre absolute cât şi ca pondere
în totalul migranţilor.
În prezent există câteva mecanisme de migrare prin care are loc migraţia la nivel
internaţional.Vom pune accentul pe acele mecanisme pe care le regăsim la nivel
european, şi anume cele prin care persoane din România migrează către ţările Uniunii
Europene.
1. Migraţia permanentă legală
2. Migraţia temporară legală:
2.1. Studenţii
15
2.2. Lucrătorii (migraţie de înlocuire)
2.3. Refugiaţii şi azilanţii
3. Migraţie ilegală de tranzit
4. Migraţie ilegală a celor din Europa Centrală şi de Est (din România)
5. Migraţie circulatorie cu ajutorul reţelelor migratorii (legală sau ilegală)
1. Migraţia permanentă legală reprezintă fluxurile migratorii ce pleacă din România
către terţe ţări pentru a se stabili acolo prin următoarele modalităţi :
- pe baza obţinerii unor vize de emigrare în cadrul unor programe speciale de încurajare a
emigrării unor persoane ce deţin calificări ce sunt deficitare în ţara primitoare sau alte
tipuri de programe (gen loteria vizelor). UE nu derulează astfel de programe de emigrare
permanentă.
Cetăţenii români care emigrează permanent se îndreaptă către ţările ce au astfel de
politici şi programe de emigrare cum ar fi Canada, Australia, Noua Zeelandă, SUA ;
- prin căsătoria cu un cetăţean dintr-o ţară membră UE şi schimbarea locului de rezidenţă
în ţara partenerului de viaţă ;
- posibil ca refugiat sau azilant din motive politice sau de război. În ultimii ani nu a fost
cazul României, dar a fost cazul statelor din fosta Iugoslavie.
În perioada 1992-1002 au emigrat în mod legal din România150.000 de persoane16.
2. Migraţia temporară legală se referă la cei ce se deplasează pe teritoriul unei ţări din
UE pe o perioadă delimitată de timp (de la câteva luni la câţiva ani). Aceasta îmbracă
câteva forme :
2.1. Pe de o parte este vorba despre studenţi din Europa Centrală şi de Est (România) care
merg la studii în ţările Uniunii Europene şi care ulterior se vor întoarce (cel puţin o parte
din ei) în ţările lor de origine.
2.2. Pe de altă parte este vorba despre lucrători din Europa Centrală şi de Est (România)
care pleacă să muncească cu contracte de muncă încheiate pe baza acordurilor bilaterale
dintre state.
Astfel în anul 2002, prin intermediul Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă
din România au emigrat temporar pentru a munci în UE un număr total de peste 35.000
persoane.
2.3. Refugiaţii care obţin drept de stabilire temporară într-o ţară gazdă din UE sau
azilanţii care solicită azil pe motive politice sau care se ascund în spatele unor astfel de
motive.Acest tip de migraţie este din ce în ce mai restricţionat, iar în privinţa cetăţenilor
16 Gheţău, 2003
16
români care migrează către UE, gradul său de aplicabilitate tinde către zero. „Baza
juridică specifică acestui domeniu face referiri la anumite drepturi ale omului cum ar fi
nediscriminarea şi libertatea de mişcare … fără a se face nici o referire la situaţia
drepturilor omului în ţara de origine… creând deja urmorul paradox: cu cât dreptul
internaţional al refugiaţilor se dezvoltă ca un drept pozitiv, iar Convenţia de la Geneva
din 1951 devine tot mai recunoscută de state, căpătând un character universal, cu atât mai
restrictiv o aplică statele părţi, în principal sub forma unor politici menite doar să devieze
fluxul, nu să lupte împotriva cauzelor care îl generează şi astfel să diminueze numărul
solicitanţilor de azil ce se află sub incidenţa regimului juridic tradiţional17”.
3. Migraţia ilegală de tranzit este mecanismul prin care persoane din terţe ţări, dinafara
Europei Centrale şi de Est emigrează în aceste ţări, inclusiv România cu scopul de a
merge şi emigra mai departe în Uniunea Europeană. Acest fenomen este relativ nou şi s-a
constatat că principalele sale caracteristici sunt ilegalitatea şi implicarea organizaţiilor
criminale în trafic de persoane. Migraţia de tranzit prin Europa Centrală şi de Est (deci şi
prin România) constă într-un număr în creştere de emigranţi ilegali, dintre care o parte
corespund criteriilor pentru a cere azil, dar care preferă să nu facă aceste cereri în Europa
Centrală şi de Est din diferite motive şi să tranziteze mai departe către Uniunea
Europeană.
4. Migraţia ilegală a celor din Europa Centrală şi de Est (România) cuprinde persoanele
de naţionalitate română ce pleacă din România şi rămân ilegal într-o ţară UE – după
expirarea duratei legale de şedere (de 3 luni), persoane care pleacă în calitate de turişti
dar când ajung în ţara de destinaţie desfăşoară activităţi lucrative pe piaţa neagră sau
persoanele care intră şi rămân ilegal pe teritoriul unei ţari UE
4. Migraţia circulatorie cu ajutorul reţelelor migratorii. Migraţia circulatorie se referă la
mişcarea pendulară între ţara de origine şi una sau mai multe ţări de destinaţie. Migranţii
merg şi muncesc o perioadă în străinătate, se reîntorc în ţară, stau o perioadă după care
pleacă din nou să muncească în străinătate. În acest context se formează reţelele
migratorii, reţele prin care cei ce doresc să migreze temporar în străinătate sunt ajutaţi şi
susţinuţi de migranţi anteriori.
Intenţia de a migra în străinătate pentru un loc de muncă este mai probabilă la
persoanele din comunităţile cu o rată mare a migraţiei circulatorii. În zonele de unde au
mai plecat şi alţii vor pleca mai multe persoane, acolo unde alţi migranţi au avut succes şi
se văd semnele succesului migraţia va fi mai mare. În acest fel se formează reţele de
17 Delcea, 2002
17
migraţie când migranţi anteriori se adresează membrilor familiilor lor sau pritenilor şi
cunoştinţelor pentru a munci în străinătate, ei susţinându-i în procesul de migraţie.
Pe măsură ce procesele migraţioniste se intensifică şi legislaţia se schimbă, reţele
de migraţie vor tinde probabil să-şi modifice funcţiile pe care le-au îndeplinit iniţial la
momentul creaţiei, de facilitare a transportului forţei de muncă şi a capitalului şi vor
îndeplini funcţii de menţienere a solidarităţii comunitare.
CAPITOLUL 3.
DIMENSIUNI ALE MIGRAŢIEI
3.1. Caracterizare cantitativă globală. Migraţia - factor de ajustare pe termen lung a

populaţiei României
Integrarea României în spaţiul UE presupune, între altele, un spor de populaţie a

UE cu circa 19 milioane (a doua ţară ca potenţial uman după Polonia), şi un volum
însemnat de resurse de muncă, relativ mai tinere, dar incomplet utilizate şi valorificate.
La acesta se adaugă o economie în plină transformare/adaptare care nu şi-a definit încă pe
deplin direcţiile de dezvoltare. În această perspectivă, integrarea României reprezintă o
adevărată provocare iar migraţia una din principalele probleme.
3.1.1.Profilul migrantului : din perspectiva migraţiei ca fenomen social ce afectează

direct o parte semnificativă a populaţiei şi are implicaţii complexe asupra întregii
societăţi, este important de cunoscut şi evidenţiat profilul migrantului – al emigrantului
din România precum şi al imigrantului în ţara noastră.
18
Aceasta face posibilă orientarea corectă a măsurilor de administrare a fenomenului
migraţionist, de asistenţă oferită migranţilor. În cadrul tendinţei naţionale dominante –
migraţia pentru muncă, categoria cea mai reprezentativă o constituie în prezent (potrivit
unui sondaj CURS din iunie 2003) bărbaţii tineri (18-35 ani), cu nivel mediu de
pregătire, lucrători calificaţi din marile oraşe şi capitala ţarii, Bucureşti.
Nu trebuie însă neglijat nici potenţialul de migraţie al satelor, în legătură cu care
Dumitru Sandu propune metafora “reţelei hidrografice” (“izvorul migraţiei este
comunitatea) şi trecerea de la abordările factoriale la cele structurale, tipologice,
identificând tipuri de sate în funcţie de profilul cultural dominant şi experienţa de
migraţie circulatorie internaţională. Pe baza studiilor întreprinse se ajunge la concluzia
potrivit căreia “comunităţile cu experienţă maximă de migraţie temporară în străinătate
sunt specifice satelor cu pondere mare de maghiari; comunităţile cu nivel mediu de
experienţă migratorie sunt specifice satelor de imigrare (cu populaţie sosită din alte
localităţi ale ţării); comunităţile în fază incipientă a procesului de migraţie circulatorie
externă sunt prezente în special în satele moderne, cu stoc mare de educaţie; comunităţile
fără experienţă de migraţie sunt specifice satelor tradiţionale, cu stoc de educaţie redus şi
cu grad mare de izolare18”.
Au fost formulate de asemenea o serie de ipoteze privind fluxurile selective de
migraţie, potrivit cărora grupurile minoritare etnice sau religioase prezintă un grad de
mobilitate mai ridicat decât populaţia majoritară română de religie ortodoxă 19. S-a
demonstrat astfel rolul reţelelor etnice, religioase în primele faze ale migraţiei
circulatorii, oferindu-se, ca exemple relevante, modelele de migraţie către Germania,
Ungaria sau suportul tradiţional din partea ţărilor-gazdă pentru anumite categorii
religoase (cum ar fi populaţia neoprotestantă).
În procesul migraţiei circulatorii s-au conturat şi anumite modele, cazuri specifice
diferitelor ţăridestinaţie, cum sunt cazul german, cazul francez sau cel italian20. Ele
reliefează situaţii aparte ce trebuie luate în considerare, situaţii de multe ori diferite de
figurile « clasice » ale migranţilor care circulă (întreprinzători, muncitori recrutaţi prin
OMFM, studenţi, stagiari ş.a.).
Împreună cu fluxurile selective de migraţie aceste cazuri prezintă o relevanţă
semnificativă pentru explicarea migraţiei prin prisma noţiunii de reţea. Legăturile
stabilite între actorii participanţi la procesul migraţiei bazat pe reţele se referă la schimbul
18 Sandu, 2004
19 Sandu, 2000, Diminescu, Lăzăroiu, 2002
20 Diminescu, 2004
19
de informaţii, asistenţă financiară, ajutor în găsirea unei slujbe şi alte forme de asistenţă.
Unele reţele informale fac posibilă finantarea transportului, găsirea unei slujbe, cazarea
migranţilor. În cazurile extreme însă reţelele sunt constituite de traficanţi profesionişti,
situaţii în care migrantul devine subiectul unor presiuni, violenţe, intimidări ce îi pot pune
în pericol chiar viaţa21.
Cazul francez supune atenţiei un tip specific de migrant, a cărui integrare socială
inedită (în stradă) se bazează pe diferitele sisteme de colectare (comerţ cu haine uzate, cu
obiecte casnice aruncate în stradă sau colectare directă de bani prin cerşetorie, vânzarea
ziarelor în stradă, revânzarea biletelor de metrou, spălatul parbrizelor, cântatul în metrou,
pe stradă etc.). Potrivit autoarei studiului acest tip de migrant « combină marginalitatea,
circulaţia şi o coprezentă foarte activă în cele două ţări » .
3.1.2.Aspecte ale integrării în societatea ţării – gazdă

Profilul dominant al migrantului – emigrant/imigrant din/în România – induce o
serie de aspecte specifice privind integrarea în societatea ţării gazdă.
În termeni generali, pentru imigrant integrarea constă în cunoaşterea limbii ţării –
gazdă (citit, scris), accesul la sistemul de educaţie şi piaţa muncii din ţara respectivă,
posibilităţile de creştere a mobilităţii profesionale prin ridicarea nivelului de educaţie şi a
calificării profesionale, egalitatea în faţa legii, libertatea culturală şi religioasă, respectul
faţă de legile şi tradiţiile ţării în care trăiesc. În acelaşi timp, pentru societatea – gazdă
integrarea migranţilor presupune toleranţă şi deschidere, acordul de a primi imigranţi,
înţelegerea avantajelor şi provocărilor societăţilor multiculturale, oferirea unui acces
neîngrădit la informaţiile privind avantajele integrării, toleranţei şi dialogului
intercultural, respectarea şi înţelegerea condiţiei, tradiţiilor şi culturii imigranţilor,
respectul fată de drepturile imigranţilor22.
În anul 2000, România s-a clasat printre primele treizeci de ţări de origine în ceea
ce priveşte stocul de persoane cu înaltă calificare, cu un total de 176,393 persoane care
trăiesc în afara graniţelor româneşti23. Aproximativ 54,3 % din românii cu înaltă
calificare trăiau în America de Nord, doar 29,3 % în Uniunea Europeană, şi 12,3 % în alte
ţări europene. Dar chiar dacă avem în vedere preferinţa pentru America de Nord,
21 IOM, World Migration, 2003
22 IOM, World Migration, 2003
23 Docquier şi Marfouk, 2007
20
România încă a fost clasată printre primele douăzeci şi cinci ţări în ceea ce priveşte stocul
de emigranţi cu înaltă calificare către UE24.
Deoarece dezvoltarea acestei forme de mobilitate a devenit evidentă mai ales în
ultimii ani, studiul fluxurilor migratorii permite o analiză şi mai interesantă. Conform
OECD, dintre cei 13.000 de emigranţi permanenţi din România, în anul 2004, mai mult
de jumătate erau calificaţi. Dintre aceştia 50 % erau absolvenţi de învăţământ secundar,
iar 13 % absolviseră studii universitare. În 2005, mai mult de un sfert din emigranţii
români aveau înaltă calificare, rata fiind uşor mai mare în cazul bărbaţilor (28,5 %), decât
în cel al femeilor (25,1 %), aşa cum reiese din datele statistice naţionale. Cu toate acestea,
datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că, începând cu anul 1990,
procentul femeilor în cadrul fluxurilor migratorii din Romania a crescut în mod constant
de la 51,63 % în 1992, la 64 % în 2005, ceea ce înseamnă că de fapt, mai multe femei cu
educaţie superioară părăsesc ţara comparativ cu procentul bărbaţilor cu aceleaşi calificări.
În conformitate cu Docquier şi Marfouk în anul 2000 din stocul total al
emigranţilor înalt calificaţi din România, 49,6 % au fost femei. Întrucât SUA şi Canada
sunt principalele destinaţii pentru românii cu înaltă calificare, România, alături de Turcia,
se situează pe primul loc ca ţară de origine pentru rezidenţii străini cu înaltă calificare
într-o Europă extinsă (care include, de asemenea, ex-URSS, ex-ţările iugoslave şi
Turcia)25. Există mai multe ţări din Europa de Vest în care România se clasează printre
primele zece ţări de origine ale emigranţilor cu înaltă calificare. Acesta este cazul Belgiei,
Germaniei, Republicii Cehe, Spaniei, Greciei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului şi Suediei.
În plus, în ceea ce priveşte migrarea către Ungaria şi Austria, România este prima ţară de
origine pentru emigranţii înalt calificaţi.
La nivelul UE, la începutul anilor 1990, cei mai mulţi dintre românii calificaţi s-au
îndreptat spre Germania26, dar acest lucru nu mai era valabil în anul 2000. Odată cu
începerea noului mileniu, s-a constatat o diversificare în ceea ce priveşte destinaţiile
românilor cu înaltă calificare în UE. Ţările cu cea mai mare rată de selectivitate pentru
emigranţii români din cadrul UE sunt Franţa şi Regatul Unit, în timp ce Germania se află
pe locul trei, cu o rată de selectivitate care depăşeşte uşor media UE. În lumina evoluţiilor
recente ale teoriilor de creştere endogenă, toate aceste ţări au adoptat politici care vizează
atragerea forţei de muncă calificate.
24 Docquier, Lohest şi Marfouk, 2005
25 OECD, 2006
26 Straubhaar, 2000
21
De exemplu, Germania a pus în aplicare în anul 2000 „Cartea Verde”, un program
asemănător cu vizele H-1B pentru SUA, permiţând companiilor să angajeze circa 20.000
de experti IT din ţări non-UE. Cartea Verde putea fi obţinută de studenţii internaţionali în
domeniul TIC, permiţându-le să semneze un contract de muncă în Germania imediat după
absolvire.
În acest fel aceştia au fost cruţaţi de un proces îndelungat pentru obţinerea unui
permis de şedere. Programul acorda un permis de muncă pentru o perioadă limitată de
până la cinci ani şi, pentru soţi / soţii şi minori dreptul de şedere pe această perioadă. Din
august 2000 până în iulie 2003, 14.876 permise de muncă au fost emise pe baza
regulamentului Cărţii Verzi ,iar cele mai multe dintre ele au fost eliberate pentru
specialişti indieni sau din Europa de Est, specialiştii români ocupând poziţia a treia în
clasament. Cei mai mulţi dintre cei implicaţi în acest gen de mobilitate sunt persoane
tinere. Un studiu, realizat de Open Society Foundation, a arătat că,în ultimii şase ani mai
mult de 15.000 de tineri au părăsit România în fiecare an după terminarea studiillor, şi un
sfert din elevi de liceu intenţionează să plece în timpul studiilor universitare de licenţă
sau după.
Migraţia persoanelor cu înaltă calificare pare să afecteze mai ales specialişti high-
tech. La începutul noului mileniu se estimează că aproximativ 5.000 de specialişti high-
tech au fost părăsit ţara în fiecare an după ce au absolvit, cei mai mulţi dintre ei
îndreptându-se spre America de Nord.
Un alt sector cu înaltă calificare afectat de migraţie este acela al medicilor. În
conformitate cu OECD (2009) România ocupa locul optsprezece ca ţară sursă pentru
medicii din ţările membre ale OECD, cu o rată de expatriere de 13,9 la sută în anul 2007.
Fostele ţări comuniste se confruntă, astăzi, cu o scurgere continuă de inteligenţă în
domeniul ştiinţei, afacerilor, culturii, întrucât mulţi dintre cetăţenii lor emigrează în ţările
dezvoltate economic, datorită schimbărilor majore pe plan economic şi politic. Ţările est-
europene şi-au exprimat îngrijorarea pentru numărul mare al emigranţilor care se
îndreaptă spre Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania. România este una dintre
cele mai afectate ţări din Europa de Est în ceea ce priveşte fenomenul de migraţie a
personalului calificat. Deşi în perioada de după integrarea în Uniunea Europeană se
poate remarca o creştere a numărului de emigranţi care s-au întors în ţară, ca urmare a
condiţiilor economice îmbunătăţite, România a cunoscut şi o creştere a ratei de migraţie a
persoanelor cu educaţie terţiară, comparativ cu rata de migraţie a celor cu educatie
22
primară sau secundară 27. Acest lucru ridică preocupări importante statului român în ceea
ce priveşte migraţia persoanelor calificate .
Cuantificarea migraţiei forţei de muncă calificate din România reprezintă o
sarcină foarte dificilă, deoarece diferite surse oferă informaţii parţiale şi pentru că
migraţia inteligenţei este un fenomen volatil, dificil de determinat numeric. OECD
estimează (pe baza statisticilor naţionale româneşti furnizate de INSSE) că aproape
500.000 de români au emigrat permanent între 1990 şi 2009. Conform mai multor autori28
acest număr este cu mult sub valorile reale, care ar putea fi duble comparativ cu
statisticile oficiale, ajungând la patru procente din populaţia României. Însă date de
încredere care să cuantifice numărul emigranţilor cu înaltă calificare lipsesc. Aşa cum
reiese din studiile realizate de către Martin şi Straubhaar (2009), aproximativ jumătate
din cei 5000 de absolvenţi români de universităţi cu profil informatic emigrează în fiecare
an. Mai mulţi cercetători au susţinut că cea mai mare parte a migraţiei româneşti nu este
migraţie calificată, ci mai degrabă migraţie temporară a unor persoane cu nivel scăzut de
calificare, în principal, în ţările UE. De exemplu, OECD SOPEMI (2009) arată că doar
aproximativ 25 % din totalul emigranţilor români au diplomă de licenţă, deşi proporţia
emigranţilor români cu studii superioare continuă să crească şi azi. Majoritatea datelor pe
care le cunoaştem în prezent despre migraţia inteligenţei din România sunt furnizate de
estimările ţărilor primitoare. Conform acestora cei mai mulţi dintre cei care decid sa
emigreze definitiv sunt persoane cu educaţie superioară. La aceeaşi concluzie a ajuns şi
Institutul Naţional de Statistică în anul 2009 într-o analiză care arăta că 72,1 % dintre cei
care migrează definitiv sunt persoane cu educaţie superioară.
În plus., migraţia celor cu înaltă calificare este în detrimentul ţării de origine,
deoarece reduce creşterea economică prin investiţiile în educaţie nerecompensate şi
epuizarea activelor de capital uman. Emigrarea persoanelor calificate este extrem de
problematică pentru România, din două motive suplimentare: În primul rând, faptul că
tinerii educaţi părăsesc România nu ajuta la rezolvarea, ci mai degrabă agravează
problema fertilităţii scăzute.
27 Persoanele cu educaţie primară sunt considerate cele care au parcurs între 0 şi 8 ani de şcoală; cei cu educaţie secundară au desfăşurat studii pe o
perioadă cuprinsă între 9 şi 12 ani de şcoală; cei cu educaţie terţiară sunt cei care au studii cu o durată mai mare de 12 ani(mai sunt numite şi persoane înalt
calificate sau cu educaţie superioară)
28 Minca, 2010
23
Fig. Evoluţia indicelui conjunctural al fertilităţii în România în perioada 1990-2007
Sursa datelor: Anuarul statistic al României, 2009

Când scăderea natalităţii ori menţinerea unui nivel scăzut al fenomenului se instalează pe
o lungă perioadă de timp, intervine deteriorarea structurii pe vârste a populaţiei.
Fig. Ratele de fertilitate pe grupe de vârstă în România
În al doilea rând, studenţii români au o dorinţă neobişnuit de mare de a migra în

comparaţie cu alte ţări de nivel similar de dezvoltare, şi, astfel, este probabil ca emigrarea
celor înalt calificaţi să crească în viitor în loc să se reducă. De exemplu, un sondaj de
opinie realizat în martie 201129 a indicat că "66 % dintre studenţii români ar emigra dacă
ar putea". De asemenea, datele comparative la nivel european au arătat că 18,6 % din
studenţii români au avut o înclinaţie generală spre migraţie, România ajungând astfel pe
prima poziţie în rândul ţărilor incluse în EUROBAROMETRU 2010.
Tabel 2. Studenţii în anul 2010 cu o înclinaţie generală către migraţie (procente)
29 Sondajul de opinie a fost realizat de Asociaţia Naţională a Birourilor pentru Cetăţeni, ca parte a proiectului “Cu bine din Europa! Studiu despre
migraţia forţei de muncă româneşti în Uniunea Europeană”, Bucureşti 2011
24
Sursa: Date conform EUROBAROMETRU 2010
Ştiinţele sociale au investigat pe larg factorii de atracţie-respingere care determină

migraţia, luând în considerare modul în care condiţiile locale de sărăcie şi frustrare pot
induce dorinţa de îndepărtare şi modul în care perspectivele atrăgătoare ale unei vieţi mai
bune în străinătate pot face oamenii să plece. Cu toate acestea, există distincţii care
trebuie făcute atunci când vorbim despre trăsăturile migraţie şi a nivelul de calificare
implicate.
Conform lui Ferro (2006) planurile emigranţilor diferă în mod substanţial în funcţie
de cele două tipuri de migraţie. Migraţia în masă implică persoanele cu nivel scăzut de
educaţie şi fără calificări specifice, care se mută sub influența factorilor de respingere
(pentru a scăpa de situaţia lor dificilă din prezent). În contrast, migraţia forţei de muncă
calificate este condiţionată de factori mai atractivi (factori de atracţie) şi este mai mult
probabil să fie definitivă. Aceasta implică oameni cu înaltă calificare profesională şi cu
experienţă în domeniul de activitate, iar decizia de a migra a fost atent calculată şi
gândită. Studiul realizat de Ferro (2006) asupra migraţiei inteligenţei din România a
arătat că planurile românilor înalt calificaţi care doresc să emigreze se bazează în primul
rând pe factorii de atracţie, mai degrabă decât pe cei de respingere, deşi aceşti factori de
atracţie se extind mult dincolo de factorii economici tipici. Ei includ desfăşurarea unei
cariere internaţionale, posibilitatea de a studia în străinătate, experienţele culturale şi de
călătorie, etc. Acelaşi studiu a arătat că deşi migranţia persoanelor cu educaţie superioară
a pornit de la ideea de migraţie temporară,ea s-a transformat mai târziu într-o alegere de
viaţă pe termen lung, de cele mai multe ori permanentă.
Migraţia inteligenţei româneşti nu este condiţionată de factorii de respingere. Acest
lucru înseamnă că emigranţii sunt în general persoane care au situaţii materiale şi
profesionale bune în România. Ei sunt, de asemenea, tineri care au cel puţin studii
25
universitare de licenţă, care se află în faza de ascensiune a carierei lor, au venituri medii
ridicate şi înalte standarde de educaţie.
Mai mult decât atât, Massey (1998) susţine că emigranţii internaţionali nu provin
din locuri sărace, izolate care sunt deconectate de pieţele mondiale, ci din regiuni şi
naţiuni care sunt în curs de schimbare şi dezvoltare rapide, ca urmare a încorporării lor în
comerţul mondial şi în reţelele de producţie. Pe termen scurt, migraţia internaţională nu
va fi stăvilită de o lipsă de dezvoltare economică, ci de dezvoltarea însăşi.
Pe baza acestor afirmaţii teoretice şi constatări, ipoteza mea principală este că cele
mai înalte niveluri de emigrare provin şi vor proveni în continuare din zonele cele mai
dezvoltate ale României, cu cele mai mari rate de emigrarea provenind din Bucureşti,
capitala ţării şi de departe cea mai dezvoltată zonă. Mai mult decât atât,ne putem aştepta
la un nivel ridicat de migraţie asociat "locurilor cu un înalt grad de educaţie" (locuri cu o
proporţie ridicată a persoanelor cu studii superioare), cu venituri medii ridicate, şi cu un
procent ridicat de persoane tinere.
26
27
28
29
30
31
32
33
Studiu de caz: migraţia românilor în Franţa
Conform OECD (2009), există aproximativ 15.000 de români cu înaltă calificare

în Franţa, acest număr reprezentând o sfert dintre românii care trăiesc în Franţa. Numărul
de cetăţeni români care stau ilegal în Franţa nu este cunoscut cu exactitate şi, de aceea,
nimeni nu poate estima cu adevărat numărul de românilor din această ţară .
Deşi autorităţile române plasează acest număr în jurul a 60.000 de cetăţeni, surse
neoficiale vorbesc adesea despre 100.000. Potrivit acestor surse, aproximativ 40.000
dintre aceştia trăiesc în Paris şi în Insula Franţei, în timp ce restul sunt răspândiţi pe
întreg teritoriul francez.
Cei mai importanţi poli ai comunităţilor româneşti pot fi găsiţi lângă Strasbourg,
Lille, Lyon (cu o importantă comunitatea de romi), Marsilia, Montpellier şi Bordeaux30.
Franţa este una dintre destinaţiile tradiţionale pentru emigranţii români. De-a
lungul istoriei, Franţa a reprezentat o model pentru România şi legăturile stabilite cu
francezii au fost deosebit de puternice. În zilele noastre, putem identifica mai multe valuri
ale migraţiei inteligenţei româneşti către Franţa.
Mai întâi de toate, un val de intelectuali români şi aristocraţi care s-au exilat în
Franţa în timpul primei perioade a regimul comunist din România, între 1946 şi 1948.
Chiar şi la sfârşitul anilor 1950 putem identifica încă intelectuali unii români care au
reuşit să ajungă în Franţa fie ca turisti, sau pur şi simplu pentru că sistemul comunist
considera că este cel mai bine să scape de persoanele percepute ca o ameninţare la adresa
noului regim şi le-a acordat dreptul de a se alătura familiilor lor deja stabilite în Franţa.
La rândul lor, familiile lor din Franţa au făcut tot posibilul pentru a le asigura plecarea.
Aceşti români nu a recunoscut niciodată autoritatea noului regim din România şi

s-au organizat în jurul unor intelectuali români remarcabili stabilind un guvern român în
exil.
Un alt val a avut la origine migraţia forţei de muncă din România din timpul
anilor 1960 atunci când, în temeiul acordurilor specifice de muncă, unii specialişti români
au mers la muncă în ţările nord-africane. Odată ce li s-au incheiat contractele, unii dintre
aceşti specialişti, în cea mai mare parte oameni de ştiinţă, nu s-au mai întors în România,
ci au mers în Franţa şi au obţinut statutul de refugiat politic.
30
Michaud,2007
34
În timpul anilor 1990, odată cu dezmembrarea frontierelor politice, o mulţime
de intelectuali au fugit în străinătate, unii dintre ei alegând Franţa. Se estimează că 5.000
de studenţi români au părăsit ţara după invazia minerilor din Bucureşti în vara anului
1990, ca urmare a unui posibil semn de instabilitate politică. Plecările au continuat pe tot
parcursul anilor 1990 când mulţi români părăseau România în timpul lor studiilor
universitare de licenţă.
Odată cu apariţia unei reţele de programe de schimb pentru studenţi, Franţa a
devenit rapid una dintre principalele destinaţii pentru aceast tip de migraţie pentru studiu.
Cu toate acestea, acest lucru s-a dovedit a fi o strategie simplă pentru ieşirea din ţară,
mulţi dintre cei care au folosit-o nemaiîntorcându-se în ţară. De fapt, rata de reîntoarcere
a fost atat de mică încât Franţa a reconsiderat politicile sale în acest domeniu, şi a
încercat să dezvolte programe care ar putea încuraja studenţii români să se întoarcă acasă
o dată ce studiile lor s-au terminat.
Dezvoltarea ulterioară a acestor programe a dus la o importantă creştere a
numărului celor care au plecat din ţară la începutul anilor 2000.
Acest studiu de caz este bazat pe o serie de interviuri exploratorii realizate de
EduFrance între lunile matie şi aprilie ale anului 2009 în rândul specialiştilor de origine
română. Ele au fost completate de 200 respondenţi . Eşantionul poate fi descris după cum
urmează: aşa cum am menţionat anterior, această formă de mobilitatea îi priveşte în cea
mai mare parte pe tinerir; 48% dintre respondenţi aveau vârste cuprinse între 26 şi 30 de
ani. Toate aceste persoane au avut un învăţământ terţiar finalizat în România sau în
Franţa. Timpul mediu petrecut deja în Franţa de către aceste persoane varia între doi şi
cinci ani. Două treimi dintre respondenţi au fost constituite de femei. Acest lucru este în
conformitate cu statisticile emise de EduFrance în care se recunoaşte poziţia dominantă a
sexului feminin în cadrul fluxurilor de studenţi din ultimii ani. Având în vedere că istoria
emigranţilor începe în ţara lor de origine, vom investiga întâi cine erau aceste persoane
înainte de plecare din România. În primul rând, proveneau din toate cele opt regiuni de
dezvoltare şi din 33 din cele 41 de judeţe ale ţării. În ceea ce priveşte în regiunea de
origine, capitala Bucureşti- Ilfov s-a clasat pe primul loc cu 27,2 % dintre emigranţi. Un
alt 16,8 % au provenit din regiunea de nord-est, în timp ce 14,4 % din regiunea Sud-
Muntenia. Cu privire la universităţile absolvite de respondenţi se poate remarca faptul că
universităţile din Bucureşti au ocupat prima poziţie, cu un procent de 54,4 % din
eşantion, după care s-au situat universităţile din Cluj si Iași. Se poate identifica astfel un
efect de „capital”, în sensul că Bucureştiul atrage un număr important de studenţi români,
35
datorită calităţii şi diversităţii de studii oferite şi disponibilităţii unor locuri de muncă mai
bune după absolvire. Dacă ne referim la domeniile de specializare în rândul bărbaţilor
identificăm mai ales specialişti high-tech (32,6 %) şi economişti (30,4 %), urmate de
matematicieni, în timp ce în rândul femeilor vom identifica în cea mai mare parte
economişti (34,2 %) şi filologilor (15,2 %). Diversitatea de domenii este mai mare în
cazul femeilor. Şase persoane deţineau o diplomă dublă, iar nouă îşi încheiaseră întregul
ciclu de educaţie terţiară în Franţa. Principalul avantaj pe care îl au în mod evident aceste
persoane, este reprezentat de competenţele dobândite. Cele mai multe dintre ele au avut o
experienţă migratoare anterioară, în general, legată de studiile derulate acolo. Dacă luăm
în considerare mobilitatea internă anterioară (care se regăseşte cazul a 62 % din eşantion)
sau cea a unui mobilităţii internaţionale ( 8 persoane), sau chiar ambele ( 4 persoane), se
pot identifica existenţa unei experienţe în ceea ce priveşte mobilitatea, ceea are un rol
important în decizia de a părăsi ţara şi modul de comportament ulterioare. Există chiar şi
cazuri în care întreaga familie poate fi luată ca exemplu de dezvoltare a unei "culturi a
mobilităţii", cu mai mulţi membrii care trăiesc în alte ţări sau care au petrecut perioade
semnificative de timp peste hotare.
Chiar dacă, în general, aceste persoane au sosit în Franţa ca studenţi
internaţionali, acest lucru este adesea un pas care precede intrarea pe piaţa muncii din ţara
de destinaţie. Meyer şi Hernandez (2004) recunosc că două treimi din experţii R & D la
nivel mondial au intrat în ţara de destinaţie în calitate de studenţi. Steven Vertovec (2002)
subliniază "experienţa de a fi student străin creşte semnificativ probabilitatea de a deveni
emigrant calificat într-o etapă ulterioară". Reţelele dezvoltate de către studenţi au ajutat la
furnizare de informaţii şi oportunităţi pentru semenii lor din ţara de origine.
Cel mai important motiv pare a fi dorinţa de a urma studii recunoscute pe plan
internaţional, studii care să conducă la achiziţionarea unei diplome recunoscute pe plan
internaţional. Al doilea motiv este căutarea unor locuri de muncă cu mai bune
oportunităţi şi dorinţa de a dobândi un statut social superior. Cu toate acestea, aceste două
motive nu sunt divergente, mai ales că diploma recunoscută la nivel mondial pare să fie
element care facilitează mobilitatea. Odată ce diploma este dobândită aceşti emigranţi pot
pleca oriunde vor găsi cele mai bune oportunităţi pentru locuri de muncă. Un alt element
care determină plecarea se regăseşte în nemulţumirea lor cu privire la societatea
românească. Mulţi dintre ei considera că, chiar deşi regimul comunist nu mai există,
mentalitatea a rămas aceeaşi.Unii dintre ei au spus că au plecat în căutarea unei libertăţi
percepută ca fiind încă greu de găsit în societatea românească, dar şi dorinţa de a
36
experimenta o altă cultură are de asemenea o importanţă semnificativă. Natura de a
explora a omului nu s-a stins niciodată chiar şi în timpurile moderne. Printre strategiile
utilizate în vederea părăsirii ţării, migraţia pentru studii deţine, cum era de aşteptat, cea
mai importantă parte. Franţa este ţara care primeşte cel mai mare număr de studenţi
români în fiecare an. În 2008, numărul de studenţi români care urmau cursuri la
universităţile franceze a fost de 48.390 de persoane.
Aproape 70 % din respondenţi au părăsit ţară ca studenţi internaţionali, în
timp ce doar câteva persoane plecat cu un contract de muncă (este mai ales cazul
profesioniştilor din domeniul high-tech) sau pentru reîntregirea familiei (în cazul
femeilor). Unele dintre aceste strategii au un plan bine organizat, mai ales că pentru de a
deveni student internaţional trebuie să ai rezultate foarte bune şi să te pregăteşti pentru
obţinerea lor mai mulţi ani în avans.
Uneori, strategiile elaborate înaintea plecării prevăd schimbarea statutului,
de exemplu, de la studenţi la lucrători cu înaltă calificare, sau de la turişti la studenţi
internaţionali. Diferenţele între categorii nu mai par să conteze, deoarece se poate trece
foarte uşor de la o categorie la alta.
Ce determină alegerea ţarii de destinaţie? În majoritatea cazurilor, geografia
mobilităţii pare să se schimbe în funcţie de programele încheiate între universităţile din
ţările de origine şi cele din ţările de destinaţie. Reţelelor formale sunt principalele canale
care permit mobilitatea celor cu calificare superioară. De asemenea, „soft power-ul 31”
francez pare să joace un rol important în această chestiune, deoarece cunoaşterea limbii
franceze şi atracţia exercitată de cultura franceză, reprezintă împreună una dintre cele mai
importante elemente pentru a permite această alegere. Franţa a dezvoltat chiar o întreagă
strategie pentru acest scop, văzând că importanţa mobilităţii studenţilor în atragerea de
forţă de muncă cu înaltă calificare a fost recunoscută oficial (Consiliul Economic şi
Social, 2008). Această „putere” este foarte importantă în cazul românilor, deoarece
mobilitatea studenţilor românii în Franţa a început să se dezvolte de la sfârşitul secolului
al 18-lea, şi chiar a devenit o tradiţie în următoarele secole, atunci când familiile
aristocrate îşi trimiteau copiii să fie educaţi în Franţa. La sfârşitul secolului al 19-lea,
România şi Rusia au fost primele ţări sursă din Europa pentru studenţii internaţionali în
Franţa32. Această tradiţie a fost bine respectat până la izbucnirea celui de al doilea război
31 “Soft power” este un concept conform căruia cunoaşterea şi cultura sunt privite ca instrumente de putere, o putere care atrage inimile şi sufletele
oamenilor, cel puţin la fel de importantă ca cea a armelor (Nye, 2004).
32 Pastre, 2003
37
mondial şi instalarea comunismului. În consecinţă, în ceea ce priveşte istoria relaţiilor
franco-române, trebuie menţionată nu numai existenţa unei circulaţii a oamenilor, dar şi a
ideilor, practicilor şi simbolurilor, care au fost întrerupte doar de perioada comunistă.
Un alt factor care pare să fi influenţat alegerea destinaţiei este existenţa
unor reţele informale de rude sau prieteni. Aproximativ o treime din membrii
eşantionului menţionat anterior în studiu au admis importanţa reţelelor informale în
alegerea pe care au făcut-o cu privire la ţara de destinaţie. Dezvoltarea de noi TIC-uri în
ultimii ani a facilitat contactul în interiorul reţelelor, permiţând o proiecţie virtuală a
viitorului spaţiu al mobilităţii. Prietenii şi rudele aflaţi deja în ţara de destinaţie trimit
informaţii prin intermediul canalelor virtuale viitorilor emigranţi, în ţara gazdă. Mai mult
decât atât, emigranţii pot face propriile lor căutări virtuale şi pot aduna informaţii
(inclusiv imagini vizuale) cu privire la destinaţii. În acest fel, emigranţii pot să se
obişnuiască cu destinaţia lor viitoare, chiar înainte de a avea o contact fizic cu spaţiul de
destinaţie. În alte cazuri, în urma scăderii semnificative a costurilor de transport, mulţi
emigranţi a fost deja în ţara de destinaţie pentru a-şi vizita rudele şi prietenii. Vizitele
plătite cu titlul de turişti au fost doar un prim pas spre a deveni migrant şi au fost parte a
unui proces de învăţare foarte important pentru mobilitatea viitoare a emigranţilor.
Concentrându-ne de data aceasta pe ţara de destinaţie, a fost interesant de
aflat care au fost motivele pentru care aceşti studenţi au mai rămas în ţara respectivă după
ce perioada studiilor s-a încheiat. Unii dintre respondenţi au recunoscut că au rămas
pentru finalizarea unei calificări, întrucât majoritatea consideră că ar avea oportunităţi
mai bune pentru carieră dacă ar rămâne în Franţa. În cazul specialiștilor, lipsa
posibilităţilor de a desfăşura activităţi de cercetare la nivel internaţional în România,
precum şi rata scăzută a investiţiilor în activităţile de C & D, atât în sectorul public cât şi
în cel privat, pare a-i încuraja să rămână în continuare în Franţa. O posibilă revenire în
ţara de origine este percepută ca risipire de inteligenţă.
Pentru alţii, şederea în Franţa s-a datorat în principal schimbărilor care au
avut loc în viaţa lor. Unii dintre ei şi-au construit o familie în Franţa, alţii pur şi simplu
consideră că şi-au creat propriile vieţi acolo şi că întoarcerea în ţară ar însemna să o ia din
nou de la început. Cum îşi răsplătesc aceşti emigranţi ţara de destinaţie? La nivel
profesional, dificultăţile apar cu trecerea de la un statut la altul, de exemplu, de la student
internaţional la lucrător cu înaltă calificare.
Mulţi dintre ei au recunoscut ca au întâmpinat dificultăţi în găsirea unui
loc de muncă adecvat în funcţie de calificare. Succesul a variat de asemenea în funcţie de
38
profesia deţinută şi de cererea de pe piaţa forţei de muncă. În cazul în care economiştii şi
specialiştii high-tech păreau să se confrunte cu mai puţine dificultăţi în găsirea unui loc
de muncă, nu s-a întâmplat la fel cazul persoanelor care deţineau o diplomă în domenii
umaniste. Cei mai mulţi dintre emigranţi consideră că discriminarea împotriva străinilor
pe piaţa franceză muncii este responsabilă pentru dificultăţile de care s-au lovit. Într-
adevăr, rata şomajului a rămas în 2008 la 5 % pentru localnici şi 7,2 % pentru cetăţenii
statelor din UE-27 care îşi desfăşoară activitatea în Franţa, 11 % pentru străinii care au
dobândit cetăţenie franceză şi la 18 % pentru străinii care vin din ţări altele decât cele din
UE.
Dacă integrarea profesională poate fi dificilă, cum este integrarea socială?
Printre factorii care pot facilita integrarea socială se află şi dobândirea cetăţeniei
franceze, care asigură drepturi egale judiciare cu ale localnicilor, cunoaşterea limbii
franceze, căsătoria cu un cetăţean francez, rudele, şi reţelele de prietenie care pot uşura
contactul cu comunităţile în care se află. Legăturile dezvoltate cu colegii de la
universitate sau de la locul de muncă prin care migrantul este introdus în practicile
comune joacă cel mai important rol.
Rezultatul analizei interviurilor realizate, a fost că discursurile tradiţionale
în ceea ce priveşte integrarea socială, asimilarea şi identitatea nu mai corespund
experienţeler acestor emigranţi, deoarece ei trăiesc într-o lume cu alianţe multiple.
Acestea se referă la ţara de origine, societatea de destinaţie şi, mai presus de toate, la
multitudinea de comunităţi
39
2005
343
persoan
e
2011 2006
617 529
persoan persoan
e e
2010 2007
405 372
persoan persoan
e e
2009 2008
576 431
persoan persoan
e e
Persoane emigrate in Franta pe intervalul 2005 - 20011

Putem într-adevăr, constată că aceşti emigranţi dezvolta ataşamente
concurente, dar nu exclusive la mai mult de o comunitate în acelaşi timp. Putem
40
identifica o gamă largă de comunităţi dincare aceşti emigranţi fac parte: comunităţi
familiale, profesionale, comunităţi studenţeşti, comunităţi etnice, comunităţi religioase,
comunităţi politice. Astfel, aceşti emigranţi fac parte dintr-o serie de comunităţi care se
suprapun, atât în real şi cât şi în termeni simbolici. Ei de fapt, pot aparţine mai multor
tipuri de comunităţi, şi chiar mai multor comunităţi de acelaşi tip.
În aceste comunităţi emigranţii dezvoltă deseori legături care depăşesc
graniţele, crearea unei culturi de reţele, aşa cum reiese de la cei mai mulţi dintre
respondenţi care recunosc că au prieteni sau rude în alte ţări din UE. Van Hear (1998)
identifică trei tipuri de factori care favorizează dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere:
mijloacele de comunicare, dezvoltarea reţelelor de transport şi competenţele socio-
culturale. Aceste legături transfrontaliere asigură accesul emigranţilor la informaţii şi
evenimente care au loc în mai mult de un singur loc în acelaşi timp. Natura acestor
legături poate fi virtuală, caz în care contactul din interiorul reţelei este facilitat prin
internet, telefoane mobile sau fixe sau poate fi reală. Emigranţii pot fi practic prezenţi în
mai multe locuri în acelaşi timp timp. Cu scăderea costurilor de de transport, emigranţii
pot circula cu uşurinţă între spaţiile fizice ale reţelei. Identitatea în sine este reconstruita
în interiorul acestor reţele. Identităţile sunt flexibile şi se suprapun, în scopul de a
permite persoanelor fizice să se adapteze la noua stare de emigranţi circulatorii şi să
profite de cele mai bune oportunităţi întâlnite.
Extindere reţelelor precede, de obicei, expansiune teritorială. Circulaţia în
cadrul fluxurilor materiale şi nemateriale ale reţelei asigură transmiterea de bunuri şi
servicii, precum şi a informaţiilor sociale şi economice. Informaţiile primite despre
oportunităţile mai bune de carieră determină deseori plecarea emigranţilor în altă ţară.
Reţelele sociale ghidează emigranţii în sau prin locuri şi ocupaţii specifice. Ele sunt
adesea cruciale pentru găsirea de locuri de muncă şi cazare33.
Prezenţele multiple permit emigranţilor să profite de oportunităţile mai
bune de carieră, indiferent unde apar acestea. Emigranţii nu circulă doar între ţara de
origine şi ţara de destinaţie; ei de fapt au destinaţii multiple; şi ceea ce determină
mobilitatea lor este căutarea unui statut social şi a unor oportunităţi superioare. Dacă
aceste oportunităţi apar în ţara de origine, aceşti emigranţi s-ar putea întoarce, dacă nu,
probabil vor alege o altă destinaţie. Cu aderarea la UE, unele persoane par convinse că
oportunităţi mai bune vor apărea şi în România. Dar chiar dacă se vor întoarce, ele nu mai
sunt limitate la un anumit spaţiu şi pot deveni din nou mobile ori de câte ori doresc.
33
Vertovec, 2002
41
Aceste fluxuri sunt sursa lor de putere, deoarece le oferă acces la cunoştinţe şi informaţii,
care sunt disponibile dor pentru persoanele care fac parte din de reţea. Se poate chiar
identifica apariţia unei culturi a reţelelor construite de aceşti emigranţi, dar care nu exclud
prietenii şi rudele care sunt încă sedentare; diferenţe între diferite categorii tind să se
estompeze, iar persoanelor fizice imobile expuse acestor culturi ale reţelelor pot cu
uşurinţă să devină mobile, aşa cum şi indivizii mobili pot, de asemenea, alege să devină
sedentari pentru o perioadă. În acest caz, anumite efecte specifice pentru ţara de origine
vin nu numai de la reţelele stabilite cu familiile şi prietenii emigranţilor, dar de asemenea,
de la alţi profesionişti rămaşi în ţara de origine Pe aceste efecte imateriale se
concentrează acest studiu de caz. Aceste reţele pentru distanţe foarte mari pot oferi canale
foarte importante pentru fluxurile de capital, de calificare şi de informaţii.
Studiul încearcă să evalueze existenţa unui contact permanent cu familiile şi
prietenii rămaşi în ţara de origine. Pentru aproape 40 % dintre emigranţi, aceste contacte
au loc săptămânal, în timp ce pentru aproape 50 % contactele sunt chiar mai frecvente,
apărând de mai multe ori pe zi sau pe săptămână. Mijloacele de comunicare preferate
sunt telefonul, în aproximativ 45 % din cazuri şi internetul în 32 %. Restul de emigranţi
folosesc ambele mijloace, cu aceeaşi frecvenţă. Telefonul rămâne principalul mijloc de
comunicare folosit în ciuda creşterii ponderii internetului. Scăderea preţului pentru
comunicaţii permite emigranţilor să menţină contactul şi să ia parte în mod activ în vieţile
celor ramaşi în ţară. Contactul pot fi foarte important. Interviurile recente realizate cu
prietenii şi familiile emigranţilor, ne fac să realizăm că aceste fluxuri duc la un proces de
învăţare pentru cei din ţara de origine. Cu toate acestea, existenţa unui contact nu este
suficientă pentru sucesul transferurilor. Cei de acasă trebuie să aibă şi capacitatea de a
asimila în mod corect informaţiile pe care le primesc. În scopul de a facilita contactul şi
pentru a asigura decriptarea mesajelor, membrii familiilor utilizȃnd practici cu care nu
erau obişnuiţi.
Această formă de mobilitate a persoanelor cu înaltă calificare implică
circulaţia între mai mult de două ţări. Dacă în perioada comunistă migraţia cu înaltă
calificare din România putea fi într-adevăr, numită exod al creierelor, în zilele noastre
legăturile strânse cu ţara de origine şi dezvoltarea de contacte cu societatea de origine,
afectează pozitiv evoluţia acestui fenomen. Reţelele dezvoltate asigură fluxul de capital
financiar, de cunoştinţe şi informaţii. Persoanele implicate în aceste reţele sunt baza
pentru apariţia unei culturi a reţelelor care se bazează atât pe fluxuri materiale cât şi pe
cele imateriale.
42
Ce implicaţii are această cultură pentru statul de origine? În scopul de a
beneficia cât mai mult de pe urma mobilităţii cetăţenilor săi, statul trebuie să schimbe
orientarea politiciilor sale de la un model static la unul proiectat pentru a fi mai mobil.
Emigranţii pot reprezenta pentru statul de origine, o sursă de capital social, financiar,
cultural şi politic . Aceştia sunt în cea mai bună poziţie pentru a promova valorile ţării lor
de origine la nivel mondial, în calitate de ambasadori informali ai statului de origine34.
Emigranţii pot acţiona activ în spaţiul de destinaţie şi în spaţiul de origine,
în acelaşi timp. Acest lucru permite statului să se extindă dincolo de resursele sale locale
limitate. Accentul trebuie pus în contextul unei reciprocităţi între stat şi emigranţi. Statul
trebuie să dezvolte o politică activă în raport cetăţenii săi emigranţi, el fiind în cea mai
bună poziţie pentru a interveni pentru a le apăra drepturile în cadrul acordurilor încheiate
cu statele de destinaţie. Dar, în cazul în care statul poate să asigure ca drepturile
cetăţenilor săi emigranţi sunt respectate în afara frontierelor sale, el trebuie să facă acelaşi
lucru pe teritoriul său naţional, neuitând că aceste persoane care trăiesc dincolo de
graniţele ţării sunt încă cetăţeni români, şi, de asemenea, având grijă că drepturile lor să
fie respectate şi pe teritoriul românesc.
Migrația cetăţenilor dincolo de frontierele de stat nu trebuie să fie
considerată o ameninţare la adresa puterii statului. Teritoriul statului-naţiune poate fi
gândit în zilele noastre ca fiind alcătuit din două componente: una reală şi una virtuală.
Prin construirea de punţi de legătură cu cetăţenii săi emigranţi, statul nu mai este limitat
la graniţele sale politice, ci este prezent peste tot unde se găsesc cetăţenii săi.
Cetăţenii români din străinătate pot să joace un rol foarte important în
procesul continuu de integrarea europeană, ca mijloc de integrare nu numai în ceea ce
priveşte convergenţa economică, ci şi convergenţa la un sistem de valori promovate de
către ţările europene. Prin fluxurile imateriale care au loc în interiorul reţelelor, emigranţii
români pot acţiona ca și catalizatori importanţi pentru transformarea societăţii româneşti
şi pentru convergenţa valorilor româneşti către cele europene. Acest tip de de
convergenţă ar putea fi vitală pentru societatea românească, mai ales pentru că instituţiile
informale au jucat un rol major în tranziţie. Convergenţa instituţiilor informale pare să fie
în acest caz, chiar mai importantă decât convergenţa economică. Persistenţa
comportamentelor moştenite de la regimul comunist, a creat dezavantaje majore în
transformarea cu succes a României. Fără instituţii informale, care ar putea să legitimeze
reformele economice şi să le susţină, convergenţa economică este puţin probabil să fie
34 Nedelcu, 2003
43
atinsă cu uşurinţă. În cazurile în care reţele de migraţie prin intermediul fluxurilor de
valori şi informaţii acţionează în favoarea convergenţei instituţionale informale, acest
proces poate fi considerat o transformare începând de jos (impusă de migranţi şi familiile
şi prietenii acestora), şi nu ca ceva impus de statul român. Atât statul, cât şi persoanele
fizice au un rol important de jucat în această situaţie şi trebuie să lucreze împreună pentru
a asigura succesul acestei transformări.
Se observă tendinţa ca migraţia romȃnilor să nu mai fie cu sens unic ca până
acum, se vorbeşte despre “circulaţia specialiștilor”. Noile economii în dezvoltare din
Irlanda, India, China, Corea de Sud, Taiwan atrag mulţi specialişti care se întorc în patria
mamă după ce au avut succes în străinătate. Cu experienţa lor, cu legăturile lor şi cu
capitalul câştigat contribuie la dezvoltarea unor ramuri industriale în ţara de origine. De
exemplu în Bangalore, India, numită Silicon Valley indian, explozia industriei soft s-a
facut cu specialiştii întorşi din SUA. După cum se exprimă un oficial, China şi-a
depozitat inteligenţa peste ocean pentru a fi folosită mai târziu, şi a sosit acum vremea să
fie folosită.
Tendinţa de întoarcere acasă a specialiştilor necesită însă condiţii economice
atractive, o economie în dezvoltare. În Africa de exemplu unde dezvoltarea economică
întârzie, întoarcerea specialistilor întarzie şi ea.
Odată cu dezvoltarea comunicaţiilor în general şi internetului în special,
legăturile dintre cei plecaţi şi cei rămaşi acasă sunt foarte strânse şi astfel “diaspora
tehnică” ajută ţara natală cu cunoştinţele şi experienţa lor chiar fiind la mare distanţă.
Dezvoltarea economică şi globalizarea produc schimbări in viitor, companiile
multinaționale vin în Romȃnia şi fie aduc specialişti proprii fapt care constituie o
circulaţie a specialiştilor în sens invers, fie angajează specialişti locali care astfel îşi
găsesc împlinirea profesională şi materială şi nu mai sunt tentaţi să emigreze. Cu toate
acestea, recesiunea economică, deficitul de forţă de muncă din ţară şi recentele creşteri
salariale reprezintă argumente în favoarea reducerii în viitor a migraţiei temporare pentru
muncă; prognoza de creştere economică pentru anii următori şi deficitul deja existent pe
piaţa forţei de muncă din România vor favoriza şi în viitor imigraţia pentru muncă.
Menţinerea prognozei de instabilitate economică şi pentru anii următori (deşi
revizuită recent la ritmuri mai reduse de scădere) ridică problema compensării deficitului
de pe piaţa forţei de muncă din România cu personal calificat din alte state (lucrători
migranţi) pentru a susţine în continuare dezvoltarea economică; scăderea şi îmbătrânirea
populaţiei, combinate cu emigraţia masivă a românilor, vor favoriza în viitor imigraţia
44
pentru muncă, ridicând concomitent probleme legate de gestionarea unui fenomen relativ
nou pentru România. In această direcţie ar putea fi luate în considerare soluţii practicate
deja de ţări vest-europene, vizând deschiderea temporară a pieţei muncii pentru forţa de
muncă ieftină (de exemplu, cazul Marii Britanii, care a aplicat această măsură în cazul
imigranţilor vietnamezi).
Impactul negativ pe care îl are migraţia asupra mărimii şi calităţii forţei de
muncă angajate în România se manifestă în mai multe direcţii: plecarea în străinătate a
unei părţi semnificative din forţa de muncă înalt calificată, raportul este dezavantajos
pentru România sub aspect calitativ, având în vedere faptul că nivelul de calificare a
persoanelor care vin în România este mai scăzut decât a celor care părăsesc ţara,
procesele de îmbătrânirea forţei de muncă din unele sectoare de activitate (de exemplu
cercetare-dezvoltare), care este parţial influenţată de migraţie etc.
România are în prezent un sistem bine pus la punct de strategii, politici,
planuri de măsuri pentru administrarea fenomenului migraţionist, dar provocarea cea mai
mare, reală, apare atunci când acestea trebuie transpuse în practică. În această direcţie
trebuie asigurat un management modern, performant, care să asigure cea mai bună
utilizare a resurselor umane şi materiale alocate acestui proces.
Predilecţia românilor spre emigrare este încă foarte mare in contextul unor
posibile politici de imigrare mai permisive ale ţărilor occidentale dezvoltate din UE. O
creştere economică la parametri mai ridicaţi decât cei actuali, îndeosebi în Germania şi
Franţa, va impune şi un aflux mai important de forţă de muncă străină. Nu se consideră
însă că această formă de migraţie este cea mai periculoasă pentru România. Se ajunge
astfel la problema complexă a migraţiei temporare pentru muncă: euronavetiştii. Până în
2008, România se confrunta cu deficit de forţa de muncă, motiv pentru care angajatorii
erau nevoiţi să apeleze la forţa de muncă straină din ţări precum Turcia, China sau
Ucraina . În prezent, guvernul caută surse de venit pentru a acoperii plăţile sub forma
ajutorului de şomaj acordat oamenilor ce-şi pierd locurile de muncă ca urmare a
recesiunii care a lovit şi România. Şi alte state se confruntă cu problema şomajului. Cel
mai mult vor avea de suferit imigranţii. Majoritatea românilor au plecat din ţară pentru a
avea o situaţie financiară care să le permită un trai decent. O parte dintre ei a ajuns în alte
ţări pentru a fi alături de familie, iar un procent redus a plecat pentru aventură şi dorinţa
de a încerca ceva nou. Acum se confruntă cu dilema situaţiei de a reveni în ţara din care
au plecat şi în cadrul căreia se anunţă dificultăţi similare în obţinerea unui loc de
muncă.În acest context, alegerea de a rămâne în Occident sau de a reveni acasă are o
45
miză foarte mare. Uneori, există percepţia printre angajatorii locali că aşteptările acestui
grup sunt foarte mari, cu toate că s-a întâlnit şi contrariul, cei care revin de multe ori au
asteptări chiar mai rezonabile. Numărul celor care caută să revină creşte şi datorita
pieţelor internaţionale de joburi şi condiţiilor de muncă unde se află la momentul curent.
Efectele migrației asupra creşterii economice: grupurile de repatriaţi pot să
aducă înapoi o excelentă experienţă de leadership şi alte competenţe; în aşa zisele
„economii de scală”, cu cât costurile fixe se împart la un numar mai mare de mărfuri şi
servicii vândute, cu atât productivitatea sporeşte; moderarea creşterilor salariale din
ultimele luni, atât de evidentă nu numai în România, confirmă tentaţia diminuării
cheltuielilor cu forţa de muncă
Tendinţe ale migraţiei din România: creşterea fluxurilor de forţă de muncă
către spaţiul UE; o migraţie preponderent temporară, pentru muncă, comparativ cu cea
permanentă; se va diminua migraţia ilegală sau necontrolată, în favoarea celei legale care
asigură o mai mare siguranţa a câştigurilor
Se estimează că în următoarele două decenii principalele tendinţe ale
migraţiei din România vor fi :
- creşterea fluxurilor de forţă de muncă către spaţiul U.E.
- o migraţie circulară pentru muncă comparativ cu cea permanentă
- diminuarea migraţiei ilegale sau necontrolată, în favoarea celei legale care asigură o mai
mare siguranţă a câştigurilor
Primii paşi către înţelegerea acestei tendinţe sunt :
• îmbunătăţirea sistemului de evidenţă a migraţiei externe
• evaluarea reală a populaţiei migrante
• stimularea ocupǎrii forţei de muncǎ şi creşterea gradului de ocupare a acesteia
• asigurarea egalităţii de şanse pe piaţa internă a forţei de muncǎ şi combaterea oricǎror
forme de discriminare pe piaţa muncii
• creşterea incluziunii sociale
• analiza volumului şi structurii ocupării, atât la nivel naţional, cât şi în profil regional
• infiinţarea de instituţii/departamente de cercetare şi lansarea de programe speciale
prioritare de cercetare şi elaborare de politici privind migraţia
• mărirea resurselor care pot fi alocate pentru redresarea fenomenului
• elaborarea de politici ţintite pe vârste şi categorii profesionale
Este extrem de importantă elaborarea unei strategii pe termen mediu şi lung privind
imigraţia, un proces social iminent şi cu consecinţe majore pe termen mediu şi lung.
46
Experienţa ţărilor U.E. este foarte semnificativă pentru ce va urma în România .
Concluzii
Migraţia este un fenomen complex, care implică diferite tipuri de actori: de

la indivizi şi gospodării la state - naţiune, blocuri regionale şi organizaţii internaţionale.
Aceşti actori ar putea avea interese şi obiective diferite şi chiar concurente. Capitalul
intelectual concurent se află peste mări şi ţări şi îşi desfăşoară activitatea după regulile
economiei globale de piaţă. Vor câştiga cei care se vor adapta cel mai binela regulile
economiei globale de piaţă, capitalul uman fiind un instrument esenţial în această
competiţie.
47
În scopul de a optimiza rezultatele acestui fenomen pentru toate părţile
implicate, toţi actorii trebuie să lucreze împreună. Statele trebuie să devină mai flexibile
în abordare faţă de mobilitatea cetăţeanului şi trebuie să conştientizeze că în zilele noastre
este foarte uşor să treci de la o categorie la alta: studenţii s-ar putea transforma mai târziu
în lucrători cu înaltă calificare prin simpla schimbare a statutului şi, în acelaşi mod,
sedentarii ar putea decide într-o zi să devină mobili sau migranţii ar putea alege să rândul
lor, să devină dedentari. Toate aceste persoane urmează noi modele de mobilitate, care au
devenit foarte dificil de distins şi astfel şi de controlat.
Analizând fenomenul migratiei, atât în lume cât şi în Europa, putem observa
imediat o corespondenţă între cele mai importante ţări care primesc şi cei care pun în
aplicare politicile cele mai proactive pentru a atrage oameni străini.
În contextul actualei crize economice mondiale este de aşteptat modificarea
semnificativă a amplitudinii fluxurilor de migraţie. Există o serie de argumente în
favoarea continuării reducerii emigraţiei definitive în viitor, diminuarea semnificativă a
emigraţiei temporare pentru muncă şi reîntoarcerea unei părţi a românilor plecaţi la
muncă în străinătate. Un prim argument se referă la recesiunea economică care se
conturează tot mai clar şi în Europa, prognozele de creştere economică fiind tot mai
pesimiste. Recesiunea economică, deficitul de forţă de muncă din ţară şi recentele creşteri
salariale reprezintă argumente în favoarea reducerii în viitor a migraţiei temporare pentru
muncă. Prognoza de creştere economică pentru anii următori şi deficitul deja existent pe
piaţa forţei de muncă din România vor favoriza în viitor imigraţia pentru muncă.
Impactul negativ pe care îl are migraţia asupra mărimii şi calităţii forţei de
muncă angajate în România se manifestă în mai multe direcţii: plecarea în străinătate a
unei părţi semnificative din forţa de muncă înalt calificată, raportul este dezavantajos
pentru România sub aspect calitativ, având în vedere faptul că nivelul de calificare a
persoanelor care vin în România este mai scăzut decât a celor care părăsesc ţara,
procesele de îmbătrânire a forţei de muncă din unele sectoare de activitate (de exemplu
cercetare-dezvoltare), care este parţial influenţată de migraţie etc.
În actualul context european legat de migraţie şi problemele pe care le
întâmpină lucrătorii români, România ar trebui să-şi facă cunoscută cât mai viguros
poziţia şi să militeze pentru schimbarea viziunii privind mobilitatea şi migraţia forţei de
muncă: ele reprezintă două concepte interdependente, care nu ar trebui să descrie realităţi
distincte, şi anume mobilitatea cetăţenilor din vechile state membre versus migraţia
48
cetăţenilor din noile state membre, ceea ce ar conduce la un tratament egal aplicat tuturor
cetăţenilor Europeni.
România are în prezent un sistem bine pus la punct de strategii, politici,
planuri de măsuri pentru administrarea fenomenului migraţionist, dar provocarea cea mai
mare, reală, apare atunci când acestea trebuie transpuse în practică. În această direcţie
trebuie asigurat un management modern, performant, care să asigure cea mai bună
utilizare resurselor umane şi materiale alocate acestui proces.
ANEXE
Anexa 1
Mecanismele care atrag forţă de muncă înalt calificată la nivelul Uniunii

Europene
49
50
51
52
Sursa: Pierpaolo Giannoccolo , “Brain drain competition” Policies in Europe, 2005
53
Anexa 2
Consecinţele migraţiei la nivel microeconomic
Sursa: Richard Black (2010), A continent moving West, Amsterdam University Press
Anexa 3
Mobilităţile studenţeşti raportate pentru anul 2008
54
Anexa 4
Topul celor mai preferate 5 destinaţii pentru studii
Anexa 5
Cele mai ridicate rate de emigrare la nivel mondial în anul 2000
Sursa: Frédéric Docquier (2003), Skilled migration: the perspective of developing

countries, Stanford Center for International Development, Stanford University,USA
55
Anexa 6
Principalele ţări de origine ale imigranţilor înalt calificaţi din ţările OECD în anul
2009
Sursa: OECD, International Migration Outlook: Paris OECD, 2009
56
Anexa 7
Ratele de emigrare ale personelor cu înaltă calificare, în funcţie de sex
Sursa: OECD, International Migration Outlook: Paris OECD, 2009
57
Anexa 8
Structura emigranţilor români pe ţări de destinaţie
Sursa: Anuarul demografic al României pentru anul 2009, Institutul naţional de Statistică
58
Anexa 9
Structura emigranţilor români după nivelul studiilor (%)
Sursa:Anuarul demografic al României pentru anul 2008, Institutul naţional de

Statistică
59
Bibliografie
Appave, G., Cholewinski (2007), „Managing Labour Mobility in the Evolving Global
Economy”, in Migration. Labour on the Move: Opportunities and Challenges, IOM,
Arango, Joaquin. (2000). Explaining migration: a critical view, International Social

Science Journal, 165
Avveduto, S, M. C. Brandi(2002) “International Mobility: Students Vagantes” -

Consortium of Higher Education Researchers (CHER) - 15th Annual Conference- 5 – 7
September 2002- Vienna, Austria
Conseil Economique et Social, Comparaison internationale des politiques d'accueil des

étudiants étrangers: Quelles finalités? Quels moyens?, 2008.
Caraiani, P. (2006) „Alternative methods of estimating the Okun coefficient. Applications

for Romania”, Journal for Economic Forecasting, Institute for Economic Forecasting, vol.
3(4)
Constantin D.L, Vasile, V., Preda, D., Nicolescu L., (2004), Fenomenul migraţionist din
perspective aderării României la Uniunea Europeană (ediţie bilingvă – română şi
engleză), Institutul European din România, Studiile de Impact PAIS II
Constantin D.L, Vasile, V., Preda, D., Nicolescu L., (2008), „Current issues regarding
Romania’s external migration”, in J. Poot, B.
Waldorf, L. van Wissen, L. (2009), Migration and Human Capital: Regional and Global
Perspectives, Edward Elgar, Cheltenham, UK
Constantin, D.L., Nicolescu, L., Goschin, Z. (2008), Perspective europene de abordare a a

zilului şi migraţiei (ediţie bilingvă – română – engleză), Proiect SPOS 2008 – Studii de
strategie şi politici, Institutul European din România
60
Cucuruzan, R.E. (2009), Migraţia şi mobilitatea forţei de muncă din România în
contextul integrării europene, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca
Docquier F., Marfouk A., Lowell L.B(2007)., A gendered assessment of the brain drain,
working paper
Docquier F., Lohest O., Marfouk A. Union européenne et migrations internationales:

L’UE15 contribue-t-elle à l’exode des travailleurs qualifiés? Revue Economique, 2006,
56, 6, pp. 1301-1330.
Docquier F., Marfouk A., Lowell L.B(2007)., A gendered assessment of the brain drain,
workingpaper
Ferro A. (2006). Romanians Abroad: A Snapshot of Highly Skilled Migration. Higher

Education in Europe XXIX:381-91.
Ferro A. 2009. Desired Mobility or Satisfied Immobility? Migratory Aspirations Among

Knowledge Workers. Journal of Education and Work. 19: 171-200.
Gheorghiu M. D. (1996), La mobilité universitaire internationale, la formation et la

reconversion des élites des pays ex-socialistes. In Formation des élites et culture
transnationale,Moscow
Martin P, Straubhaar T. 2009. Best Practice Options: Romania. International Migration

40: 3
Meyer J. B., Hernandez V(2004)., Les diasporas scientifiques et techniques: état de lieu,
in La
mobilité internationale des compétences. Situations récentes, approches nouvelles. Paris:
L’Harmattan,
61
Massey DS, Arango J, Hugo G, Kouaouci A, Pellegrino A, Taylor EJ. 1998. Worlds in
Motion: Understanding International Migration at the End of the Millennium. Oxford:
Clarendon Press
Michaud M., La Communauté roumaine en France. Fonds Européen pour la Liberté de

l’Expression. 2007.
Nedelcu M.(2005), La projection transnationale de l’Etat-Nation dans les processus de

mobilisation des diasporas : le cas roumain, paper presented at the EUI summer school,.
Nedelcu M., Les technologies d’information et de communication: support de

l’émergence d’une diaspora roumaine? Balkanologie, 2003, 7, 1, pp. 43-63.
OECD, Perspectives des migrations internationale: Paris: OECD, 2006.
OECD, International Migration Outlook: Paris OECD, 2009
Nye J. S.( 2004), Soft power. The means to success in world politics. Cambridge MA:
Perseus Books
Pastre H.() 2003, Les étudiants roumains ŕ Paris dans l'entre-deux-guerres et aprčs 1989.
Perspectives comparatives in Dimonescu D., (ed.) Visibles mais peu nombreux… Les
circulations migratoires roumaines, Editions de la Maison des Sciences de l’Homme,
Paris
Radu D. (2003), Human Capital Content and Selectivity of Romanian Emigration:

Luxembourg Income Study, document de travail no. 365
Roos, U. “Initiative seeks to enable German universities to attract the best brains”
Research
Policies R&T Note No. 03.1004 Date: 16th January 2003 British embassy Berlin- in
http://www.britischebotschaft.de/en/embassy/r&t/rt-notes- index1000.html
62
Van Hear N.(1998), New Diasporas: the Mass Exodus, Dispersal and Regrouping of
Migrant Communities: Seattle: University of Washington Press.
Vertovec S.(2002), Transnational Networks and Skilled Labour Migration. Ladenburger

Diskurs “Migration” Gottlieb Daimler- und Karl Benz-Stiftung: Ladenburg.
63

Licenta Migratia Romanilor PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta Migratia Romanilor PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

1.1 Migraţia. Definiţie

1 M., V., 1978, p. 79; Tereza Bulai, p. 21

2 M., V., 1978, p. 79; Tereza Bulai, p. 27

1.1.1 Caracteristici si clasificare

3 M., V., 1978, p. 79; Tereza Bulai, p. 22

4 Simona, I., Stănică, p. 107

5 Simona., I., Stănică, p. 108

1.1.2 Tipologia migraţiei

Migraţia, ca eveniment sociodemografic, se referă la deplasarea unei persoane –

6 Simona., I., Stănică, p. 109

7 Simona., I., Stănică, p. 20

1.2. Imigraţie / Emigraţie

În funcţie de indicatorii zonă de plecare, zonă de primire, intensitatea migraţiei şi

2.1. Probleme actuale ale Migratiei externe

8 Simona., I., Stănică, p. 22-23

2.1.1. Gestionarea migraţiei – un obiectiv prioritar la începutul secolului XXI

13 Denuve, 2002, Leger, 2002, Fricken, Primon,Marchal, 2003

14 Perţ, Vasile, 2003

15 Perţ, Vasile, 2003

2. 1.3. Fluxuri şi mecanisme specifice de migrare

În România înainte de 1989 existau două mecanisme de migrare: migrarea

DIMENSIUNI ALE MIGRAŢIEI

3.1. Caracterizare cantitativă globală. Migraţia - factor de ajustare pe termen lung a

Integrarea României în spaţiul UE presupune, între altele, un spor de populaţie a

3.1.1.Profilul migrantului : din perspectiva migraţiei ca fenomen social ce afectează

19 Sandu, 2000, Diminescu, Lăzăroiu, 2002

3.1.2.Aspecte ale integrării în societatea ţării – gazdă

21 IOM, World Migration, 2003

22 IOM, World Migration, 2003

23 Docquier şi Marfouk, 2007

24 Docquier, Lohest şi Marfouk, 2005

calificate sau cu educaţie superioară)

Sursa datelor: Anuarul statistic al României, 2009

Fig. Ratele de fertilitate pe grupe de vârstă în România

Sursa datelor: Anuarul statistic al României, 2009

În al doilea rând, studenţii români au o dorinţă neobişnuit de mare de a migra în

migraţia forţei de muncă româneşti în Uniunea Europeană”, Bucureşti 2011

Ştiinţele sociale au investigat pe larg factorii de atracţie-respingere care determină

Sursa datelor: Anuarul statistic al României, 2008

Conform OECD (2009), există aproximativ 15.000 de români cu înaltă calificare

Aceşti români nu a recunoscut niciodată autoritatea noului regim din România şi

oamenilor, cel puţin la fel de importantă ca cea a armelor (Nye, 2004).

Persoane emigrate in Franta pe intervalul 2005 - 20011

Migraţia este un fenomen complex, care implică diferite tipuri de actori: de

Mecanismele care atrag forţă de muncă înalt calificată la nivelul Uniunii

Consecinţele migraţiei la nivel microeconomic

Mobilităţile studenţeşti raportate pentru anul 2008

Sursa: Frédéric Docquier (2003), Skilled migration: the perspective of developing

Sursa: OECD, International Migration Outlook: Paris OECD, 2009

Ratele de emigrare ale personelor cu înaltă calificare, în funcţie de sex

Sursa: OECD, International Migration Outlook: Paris OECD, 2009

Structura emigranţilor români pe ţări de destinaţie

Structura emigranţilor români după nivelul studiilor (%)

Sursa:Anuarul demografic al României pentru anul 2008, Institutul naţional de

Arango, Joaquin. (2000). Explaining migration: a critical view, International Social

Avveduto, S, M. C. Brandi(2002) “International Mobility: Students Vagantes” -

Conseil Economique et Social, Comparaison internationale des politiques d'accueil des

Caraiani, P. (2006) „Alternative methods of estimating the Okun coefficient. Applications

Constantin, D.L., Nicolescu, L., Goschin, Z. (2008), Perspective europene de abordare a a

Docquier F., Lohest O., Marfouk A. Union européenne et migrations internationales:

Ferro A. (2006). Romanians Abroad: A Snapshot of Highly Skilled Migration. Higher

Ferro A. 2009. Desired Mobility or Satisfied Immobility? Migratory Aspirations Among