G L O B A R I Z A R E S I I D E N T I TAT E

Ce este globalizarea?

Globalizarea este procesul de integrare internațională care rezultă din schimbul de opinii, produse, idei și alte aspecte ale culturii la nivel
Mondial. Progresele în transport și infrastructura de telecomunicații, inclusiv dezvoltarea telegrafului și a urmașului său Internetul , sunt factori majori în
globalizare, generatoare de interdependență în continuare a activităților economice și culturale.

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și în economia mondială, care rezultă din comerțul internațional extrem de
crescut și din schimburi culturale. Descrie creșterea comerțului și a investițiilor datorită căderii barierelor și interdependenței dintre state. În context
economic, este des întâlnită referirea, aproape exclusivă, la efectele comerțului și, în particular, la liberalizarea comerțului sau la liberul schimb.

Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică și economică(care nu ar fi fost posibile fără susținerea
dezvoltării intelectualilor europeni, în special), un număr important al activităților umanității se situează pe o scală și un orizont atât de mari, încât au
depășit granițele naționale, în limitele cărora statele suverane își exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care
ascunde mai multe decât lasă să se înțeleagă. Pe măsură ce domeniul activităților umane se extinde dincolo de reglementările statului-națiune, legalitatea și
regulile au devenit prea strâmte.

Noii jucători au trebuit să facă față provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au apărut corporațiile multinaționale, piețele financiare globale,
organizațiile non-guvernamentale, dar și organizații criminale și rețele teroriste internaționale.

Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaționale, care se bazează pe înțelegeri formale între statele-națiune, pentru că acestea nu au
fost capabile până acum să găsească un teren comun pentru înțelegeri care vizează problema globalizării.
Istoria
Deși oamenii de știință plasează originea globalizării în timpurile moderne, alții urmăresc istoria sa cu mult înainte de era europeană a descoperirilor și
călătoriilor în Lumea Nouă.Unii chiar consideră originile sale în al treilea mileniu î.e.n. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX,
conectivitatea economiilor și cultura lumii a evoluat foarte repede.
Oamenii au interacționat pe distanțe lungi de mii de ani. Drumul mătăsii care conecta Asia, Africa, și Europa, este un bun exemplu de puterea transformatoare
a schimbului translocal care a existat în "Lumea Veche". Filozofia, religia, limba, arta, și alte aspecte ale culturii, se răspândesc și se amestecă simultan cu
schimbul național de produse și idei. In secolele XV și XVI, europenii au făcut descoperiri importante în explorarea oceanelor, inclusiv începutul călătoriei
transatlantice în "Lumea Nouă" din America. Mișcarea globală de oameni, bunuri și idei s-a extins semnificativ în secolele următoare.
La începutul secolului XIX, dezvoltarea de noi forme de transport (cum ar fi vaporul și căile ferate) și telecomunicațiile care comprimă timpul și spațiul, a
permis rate tot mai rapide de schimb la nivel Mondial.
În secolul XX, vehicule rutiere, de transport intermodal, precum și companiile aeriene de transport, au făcut ca lucrurile să se miște și mai repede. Apariția
de comunicații electronice, cele mai multe telefoane mobile și în special pe Internet, a conectat miliarde de oameni în moduri noi.
Termenul a fost folosit din ce în ce mai mult de la mijlocul anilor 1980 și mai ales de la mijlocul anilor 1990. În anul 2000, Fondul Monetar
Internațional (FMI) a identificat patru aspecte de bază ale globalizării: comerțul și tranzacțiile, mișcările de capital și de investiții, migrația și circulația
persoanelor, precum și diseminarea cunoștințelor. În plus, provocările de mediu, cum ar fi schimbările climatice, apa transfrontalieră și poluarea aerului,
și pescuitul excesiv din oceane, sunt legate de globalizare.Procesele de globalizare afectează și sunt afectate de afaceri și de organizarea muncii, economie,
resurse socio-culturale, și mediul natural.
DRUMUL MĂTĂSII ÎN SECOLUL I
Tipuri de globalizare
Redusă la conceptele economice, se poate spune că globalizarea contrastează cu naționalismul economic și cu protecționismul. Este înrudită cu economia de piață liberă
și neo-liberalismul. Împarte o parte din caracteristici cu internaționalizarea și este, deseori, interschimbabilă, chiar dacă unii preferă să folosească termenul de globalizare
pentru lărgirea găurilor din granițele naționale sau statale. Formarea satului global – o mai mare apropiere între diferite părți ale lumii odată cu creșterea posibilităților de
schimburi personale, înțelegere mutuală și prietenie între cetățeni “internaționali”, și crearea civilizației globale.
Globalizarea economică – patru aspecte se referă la globalizarea economică ce indică patru tipuri de fluxuri peste granițe, și anume: fluxuri de bunuri/servicii; de
exemplu, liber schimb; fluxuri de persoane (migrația), de capital și de tehnologie. O consecință a globalizării economice este îmbunătățirea relațiilor dintre dezvoltatorii
aceleiași industrii din diferite părți ale lumii (globalizarea unei industrii), dar și o erodare a suveranității naționale asupra sferei economice. FMI-ul definește globalizarea
ca și “creșterea în interdependența economică a țărilor din întreaga lume, prin creșterea volumului și a varietății tranzacțiilor de bunuri și servicii peste granițe, fluxul de
capital internațional mult mai liber și mai rapid, dar și o difuziune mai largă a tehnologiei.”(FMI, World Economic Outlook, mai 1997). Banca Mondială definește
globalizarea ca “Libertatea și capacitatea indivizilor și a firmelor de a iniția tranzacții economice voluntare cu rezidenți ai altor țări”.
În Management, globalizarea este un termen de marketing sau de strategie care se referă la apariția unor piețe internaționale pentru bunuri de consum caracterizate de
nevoi și gusturi similare ale clienților, reușind astfel, de exemplu, să vândă aceleași mașini sau săpunuri sau produse alimentare prin campanii de publicitate similare, unor
persoane ce aparțin unor culturi diferite. Această uzanță contrastează cu internaționalizarea, care descrie activitățile companiilor multinaționale ori în instrumente
financiare, mărfuri, ori în produse care sunt exclusiv destinate piețelor locale.
În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de internaționalizare și localizare. Efectele negative asupra companiilor multinaționale
axate pe profit – folosirea unor metode legale și financiare sofisticate de a atinge limitele legilor și standardelor locale pentru a controla balanța dintre muncă și servicii
ale unor regiuni inegal dezvoltate și a le întoarce împotriva lor. Răspândirea capitalismului din țările dezvoltate către țările în curs de dezvoltare.
“Conceptul de Globalizare se referă la micșorarea lumii și la mărirea gradului de conștientizare a lumii ca un întreg” – Roland Robertson. 
 Globarizare si identitate

În lumea posterioară Războiului Rece, cultura divide şi unifică. Identitatea culturală şi cultura – aşa cum apreciază S. Huntington – sunt identităţi ale
civilizaţiei şi au rolul de a modela tendinţele de coeziune, dezintegrare şi conflict. Relaţia globalizare – identitate azi, este mediată prin următoarele
enunţuri cu valoare de axiomă . I. Pentru prima oară în istorie, politica globală este, în acelaşi timp, multipolară şi multicivilizaţională: modernizarea nu
reprezintă occidentalizare. II. Echilibrul puterilor între civilizaţii este modificat: influenţa Occidentului este într-un relativ declin; civilizaţiile asiatice îşi
extind forţa lor economică, militară şi politică; Islamul explodează din punct de vedere demografic; civilizaţiile non-occidentale îşi reafirmă valoarea
propriilor culturi; III. O civilizaţie de bază a ordinii mondiale este pe cale de a se naşte: societăţi care împărtăşesc afinităţi culturale cooperează între ele;
IV. Pretenţiile universaliste ale Occidentului îl aduc din ce în ce mai mult în conflict cu alte civilizaţii, îndeosebi cu Islamul şi China; la nivel local, au
loc ,,războaie de falile”, îndeosebi între musulmani şi non-musulmani; acestea generează ,,alierea ţărilor înrudite”; V. Supravieţuirea Occidentului
depinde de: Reafirmarea identităţii occidentale a americanilor; Acceptarea ideii că civilizaţia occidentală este unică, însă nu universală; pentru evitarea
războiului global al civilizaţiilor, nevoia reînnoirii civilizaţiei occidentale. ,,Evitarea războiului global al civilizaţiilor depinde de faptul că liderii să
accepte şi să coopereze pentru a menţine caracterul multicivilizaţional al politicii globale”. Apare o întrebare existenţială: Cine suntem? La această
întrebare formulează răspunsuri popoare, naţiuni, comunităţi, indivizi. Răspunsurile sunt, însă de mare diversitate, unele accentuând unitatea prin
apartenenţă, altele, diversitatea prin coexistenţă intermitentă. Astfel, popoarele se autodefinesc prin vechime, religie, limbă, istorie, valori, obiceiuri,
instituţii (ca element de apartenenţă), dar şi prin raportare la un alter – ego – coexistenţa intermitentă originată în compatibilizări/(non) compatibilizări în
anumite intervale istorice. Popoarele se identifică cu grupurile culturale: comunităţi lignajere, grupuri etnice, comunităţi religioase, naţiuni, civilizaţii.
Unitatea de apartenenţă reprezintă coeziunea, diversitatea prin coexistenţa intermitentă (exemplu: societăţile plurale) reprezintă tendinţa spre
automizare/autonomizare.
. Ceea ce este semnificativ, este faptul că atât comunităţile, cât şi subcomunităţile (societăţile plurale) reprezintă identităţi. Mai trebuie spus că, aşa cum remarcă
Huntington, cel mai important grup de state este constituit treptat din cele şapte sau opt civilizaţii mari ale lumii, iar Henri Kissinger aprecia că „sistemul
internaţional al secolului al XXI-lea va conţine cel puţin şase mari puteri: S.U.A., Europa, China, Japonia, Rusia şi, probabil, India. Iar rivalitatea dintre
superputeri este înlocuită cu „ciocnirea dintre civilizaţii”. La rândul său, Vaclav Havel constata, pe bună dreptate aspectul referitor la pericolul ciocnirilor
culturale, ciocniri fără precedent în istorie, iar Jacques Dolores afirma că „viitoarele conflicte vor fi declanşate mai degrabă de factori culturali decât de
economie sau ideologie”. În căutarea punctelor comune ale civilizaţiilor unicitatea nu se topeşte în universalitate. Prin urmare, globalizarea nu poate anihila
identităţile multiple. În timp ce statele rămân principalii actori în raporturile internaţionale, ele se află, totuşi într-o pierdere de suveranitate, funcţii şi putere.
Instituţiile internaţionale şi-au asumat importante prerogative exercitate anterior de către state. În acelaşi timp, există tendinţa devolutivă privind puterea
centralizată în favoarea entităţilor regionale, provinciale şi locale. Aceste entităţi sunt „insule” în „oceanul” globalizării, factori entropici la globalizare.
Globalizarea presupune, deopotrivă importuri şi exporturi de valori şi non-valori, acestea punându-şi pecetea asupra conduitelor umane. În societăţile în
schimbare – în care s-a produs o destructurare a tradiţiilor şi o delegitimare a autorităţii, fără a se ajunge la o legitimare a noilor instituţii – fenomenele negative
se răspândesc cu repeziciune, neexistând o cultură a gestionării lor. Şi nici o cultură a gestionării informaţiei oferite de mass-media, internet, cinematografie. Ca
acţiune la distanţă în cadrul sistemului interdependenţelor mondiale , globalizarea este o eră istorică de care nu se poate face abstracţie. Problema este de a şti
cum să-i gestionezi efectele, în aşa mod, încât să predomine cele avantajoase pe termen lung, o gestiune care să evite uniformizarea, să nu anuleze identităţile.
Identitatea noastră naţională se confruntă cu provocarea la două schimbări majore: ea trebuie să se consacre prin performanţe, iar aceste performanţe trebuie să
fie din cele mai recunoscute în cadrul interacţiunii globalizate. Asemenea lucru este posibil numai în condiţiile în care performanţele conduc la raritate, iar
raritatea se recunoaşte prin universalizare. În opinia lui Jeffrey Jensen Arnett , consecinţa psihologică a globalizării este aceea că ea produce transformări ale
identităţii, respectiv ale modului în care oamenii gândesc despre ei însuşi în relaţie cu mediul înconjurător . El distinge patru aspecte ale identităţii corelate
globalizării: a) Dezvoltarea unei identităţi biculturale de către cei mai mulţi indivizi (o parte a identităţii lor este înrădăcinată în cultura lor locală, în timp ce o
altă parte se originează în conştientizarea relaţiei lor cu cultura globală); b) Posibilitatea creşterii confuziei de identitate printre tinerii din culturile
nonoccidentale (schimbarea culturii locale, ca răspuns la globalizare, face ca unii tineri să nu simtă «acasă» nici în cultura locală, nici în cultura globală); c)
Existenţa, la nivelul fiecărei societăţi atât a unor oameni care formează culturi alese de ei însuşi, cât şi a unor oameni ce gândesc la fel şi care doresc să aibă o
identitate neatinsă de cultura globală şi valorile ei; d) Explorările identităţii în iubire şi muncă se întind şi cresc dincolo de anii adolescenţei (în mare de la 10 la
18 ani) întro perioadă de postadolescenţă a maturităţii emergente ( în mare de la 18 la 25 de ani ). Aşadar, identitatea rămâne o temă, dar şi o problemă, în era
globalizării.
Ioan-Aurel Pop, despre patriotism și globalizare
Globalizarea economiei
Biblografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Globalizare
https://alephnews.ro/cultura/ioan-aurel-pop-despre-patriotism-si-globalizare-la-marius-tuca-show
/
http://liceul-vidra.ro/stiinta-faptelor/lectii-de-istorie/capitolul-iieconomia-mondiala-astazi/globali
zarea-economiei-lumii.html
1_ADRIAN_GORUN8.pdf