TEMA: Aspecte culturale ale Globalizarii

1. Aspectele cultural si spirital in contextul globalizarii

Presedintele Jacques Chirac spunea despre cultura : “ Cultura nu trebuie sa se incline in fata comertului.
Ea este aceea care ne va inarma pentru a raspunde la aceasta provocare a aventurii umane numita
globalizare. Prin ea ne vom putea opune partizanilor socului civilizatiilor ; rabufnirilor arhaice, identitare,
nationaliste, religioase, de care lumea ne da atatea dovezi dureroase ; ea este aceea care asigura respectul
celuilalt si dialogul intre oameni ”.
Globalizarea culturală este strâns legată de globalizarea culturii. Globalizarea culturii în secolul XX este
rezultatul dezvoltării turismului de masă, migrației sporite a populației între societăți, comercializarea
produselor culturale și răspândirea consumului în întreaga lume, ceea ce a dus la înlocuirea sau adăugarea
unor culturi mai localizate. Globalizarea culturală este promovată de activitățile de marketing ale TNC-
urilor și de dezvoltarea mass-media de comunicare în masă (a căror proprietari sunt din nou corporații
transnaționale). De exemplu, puteți indica McDonaldization.
Globalizarea întărește procesul de interpenetare a culturilor. Un rol important în dezvoltarea sa îl joacă
sistemele globale de informare și comunicare. În cea mai mare măsură, acest lucru se manifestă în zonele
de consum, agrement și divertisment. Globalizarea face schimbări enorme în formatul vieții culturale, dar
schimbările în condițiile și structura culturii au un efect problematic asupra conținutului acesteia.
Expansiunea contactelor culturale în lumea modernă contribuie la apropierea popoarelor. Cu toate acestea,
împrumutul excesiv de activ este pierderea periculoasă a identității culturale. Există posibilitatea absorbției
unei culturi mici din cea mai mare.
Avantaje: oportunități suplimentare și avantaje considerabile se deschid către țările individuale,
economisirea costurilor de producție este realizată, optimizarea resurselor la scară globală, extinderea
gamei de produse, îmbunătățirea calității produselor pe piețele naționale, avansarea științei, tehnologiei și
culturii, TNC joacă un rol pozitiv în producții moderne în țările în curs de dezvoltare.
Dezavantaje: trecerea unei părți semnificative a controlului cultural de la state suverane la corporații
transnaționale, care au propriile interese naționale și adesea opuse, organizațiile internaționale subordonate
țărilor mai puțin dezvoltate, încetinind progresul mondial în multe domenii.
Un articol publicat in New York Times in luna februarie, readuce in actualitate problema comertului
cultural. Punctul de vedere al autorului este fara echivoc: comercializarea libera a culturii se traduce prin
“promovarea diversitatii culturale”, o idee nobila: fiecare cetatean al planetei poate beneficia astfel de
libera circulatie a ideilor, cuvintelor si imaginilor, incurajeaza traditiile indigene si limbile minoritatilor,
cultura se democratizeaza, tari sarace si bogate devin egale in dreptul de a-si raspandi cultura proprie, astfel
cultura mondiala fiind la adapostul omogenizarii culturale denuntata de anti-globalisti. Desi ONG-uri si
activisti si-au concentrat eforturile pentru a sustine declaratia celor 21, si in acest fel a bara intentiile SUA
de a promova ideea interzicerii unui control national asupra circulatiei bunurilor culturale.
Cuvintele Secretarului General al ONU, Kofi Annan, potrivit cărora "globalizarea este ceea ce definește
cu adevărat epoca noastră", a spus el la sfârșitul secolului al XX-lea, sa dovedit a fi profetică. Globalizarea
are o influență puternică asupra multora dintre cele mai importante procese de viață ale societății moderne,
inclusiv economia, știința, educația și cultura. În acest caz, există nu numai o distribuție largă de produse
noi și realizări ale progresului științific și tehnologic, ci și o penetrare reciprocă a diferitelor culturi, fără
precedent în amploarea și consecințele sale în istoria societății umane.
Globalizarea culturală este inerentă globalizării economice şi politice, constituind, în opinia multor
analişti, principala consecinţă negativă a acestora. Globalizarea culturală implică crearea unei identităţi
globale, fapt ce accentuează criza identităţilor naţionale. Integrarea europeană, proces în esenţă economic şi
politic, induce, inevitabil, şi o importantă dimensiune culturală. Pe de altă parte, globalizarea culturală este
strâns legată de dezvoltarea mass-mediei electronice, de fluxurile continui de idei, informaţii, valori şi
stimuli ce provin din diferitele părţi ale lumii, fluxuri mediate prin mobilitatea indivizilor şi a mass-mediei.
Elementul cheie ce stă la baza inter-operabilităţii acestor fluxuri şi a însăşi globalizării culturale în
ansamblul său, este dat de globalizarea lingvistică. Între limbă şi cultură există o strânsă interdependenţă;
globalizarea culturală fiind intim legată de utilizarea englezei ca limbă globală.
Popularitatea globală a lui Leonardo di Caprio, Elvis Presley, Beatles, Michel Jackson, David Beckam,
Ronaldinio sau Spice Girls de exemplu, constituie un element cultural de transcedere a graniţelor. Tânăra
clasă de mijloc din ţările bogate ale lumii are un model similar în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, idolii,
cântecele sau jocurile pe computer. Însuşi expresia „a fi la modă” face trimitere directă la globalizarea
culturală.
În toate aceste procese, oraşele deţin o poziţie de avangardă, constituind adevăraţi poli ai globalizării
culturale. Indiferent de particularităţile identităţilor culturale, experienţa internaţională a demonstrat că
mediul rural conservă mai bine tradiţiile, opunând mai multă rezistenţă fluxurilor globalizante. Dimpotrivă,
oraşele, şi mai ales cele cu funcţii internaţionale, preiau primele aceste fluxuri retransmiţându-le în
teritoriu. În plus, marile metropole internaţionale sunt, aproape în totalitatea lor, oraşe cosmopolite. În
Aukland de exemplu, sub umbrela dată de limba engleză şi de cultura de origine anglofonă, coexistă
brutării italiene şi germane, modă şi antichităţi franţuzeşti, ciocolată belgiană, mâncare din Indonezia,
brutărie chinezească, numeroase firme americane şi europene.
2. Despre cultura globalizarii. Vocabularul cultural al globalizarii. Identitatea si diversitatea
culturala ca principii ale globalizarii.
Appadurai (1990, 1996) maximizează importanţa dimensiunilor culturale ale fluxurilor globalizante,
atribuindu-le 5 dimensiuni:
- etnologice: reprezentate prin mişcările de turişti, imigranţi, refugiaţi şi muncitori din străinătate;
- mediatice: datorate distribuţiei în întreaga lume a ziarelor, programelor TV, filmelor etc;
- tehnologice: distribuţia tehnologiilor;
- financiare: fluxurile de capital global;
- ideologice: distribuţia ideilor şi valorilor politice
Ultimele trei categorii de fluxuri constituie după opinia noastră, mai curând premise pentru globalizarea
culturală, decât componente ale acesteia. Conexiunile globale alimentează organizaţiile internaţionale,
religioase, competiţiile şi spectacolele internaţionale, industria de spectacole. Tot culturii globale îi sunt
subordonate şi anumite mişcări: feminism, drepturile omului sau diferite acţiuni la scară globală.
Construcţia globalităţii constituie constanta dominantă în discursurile culturale în lumea contemporană.

Pe de altă parte, limita dintre eterogenitatea culturală şi omogenizarea culturală constituie cea mai
controversată problemă în interpretarea creşterii interacţiunilor culturale la nivelul Globului. Omogenizarea
culturală stă la baza formării culturii globale de consum, pe care se clădeşte societatea capitalistă. Alţii
identifică omogenizarea culturală cu un „imperialism cultural” (Barnet, Cavanagh, 1996). În acest sens,
este de subliniat rolul societăţilor transnaţionale (MTV, CNN, McDonald's, CNN, Coca Cola, IBM etc) în
extinderea culturii americane în lume.
Globalizarea modifică modul în care conceptualizăm cultura, deoarece cultura a fost, foarte multă
vreme, legată de ideea unei localităŃi fixe. Oare promite modernitatea globală să ne ofere o cultură
globală? într-un anumit sens se poate susŃine că există deja o astfel de cultură. După cum scrie Ulf
Hannerz, "există în prezent o cultură mondială, dar e indicat să înŃelegem ce înseamnă asta. Omogenizarea
completă a sistemelor de semnificaŃie şi expresie nu a avut loc încă şi nici nu pare să se întrevadă în viitor.
Dar lumea a devenit o reŃea de relaŃii sociale şi, între diferitele sale regiuni, există o circulaŃie a
sensurilor tot aşa cum există circulaŃia oamenilor şi a bunurilor"214. U. Hannerz vrea să spună că există
acum o globalizare a culturii în sensul de conexitate complexă. Acest context al integrării practicilor şi
experienŃelor culturale în reŃea, în întreaga lume, poate fi înŃeles ca reprezentând o cultură mondială.
Acest sens trebuie să fie diferenŃiat de cel mai larg utilizat, conform căruia cultura globală e înŃeleasă ca
sistem unic, omogenizat, de semnificaŃii. Cultura globală, "echivalează cu apariŃia unei singure culturi,
care să-i cuprindă pe toŃi locuitorii lumii şi care să înlocuiască diversitatea sistemelor culturale de până
acum"215. în mod evident, o astfel de cultură nu a apărut încă.

Mondialitatea culturală "presupune nu numai contacte umane empirice între civilizaŃii (revoluŃie a
transporturilor), ci şi instrumente intelectuale de înŃelegere între grupuri puse în contact într-o manieră
mai mult sau mai puŃin brutală"216. Să numim ştiinŃe umaniste aceste instrumente . intelectuale, dându-
le un sens suficient de larg: istorie, filologie, lingvistică, arheologie, sociologie, filosofie.
în încercarea de a se crea o cultură globală, un rol important este atribuit limbilor străine. După toate
aparenŃele, engleza este, incontestabil, în fruntea ierarhiei, fiind folosită în toată lumea în toate formele
sale: scrisă, vorbită, formală, informală şi sub forma registrelor specializate: economic, juridic, tehnic,
jurnalistic. A devenit lingua franca prin excelenŃă şi continuă să-şi întărească această dominaŃie printr-un
proces de autoconsolidare. A ajuns limba centrală a comunicaŃiei internaŃionale în domeniul afacerilor,
politicii, administraŃiei, ştiinŃei şi în lumea academică, fiind în acelaşi timp şi limba dominantă a
publicităŃii globale şi a culturii populare. Limba principală în domeniul computerelor este engleza, ea
constituind limbajul scris pentru protocoalele Windows şi Internet. De asemenea, engleza este limba
utilizată în procedurile de siguranŃă, cum ar fi controlul traficului aerian. "Peste două treimi din numărul
total al oamenilor de ştiinŃă ai lumii scriu în engleză, trei pătrimi din corespondenŃa internaŃională e
scrisă în engleză şi 80% din informaŃia sistemelor de recuperare de date electronice mondiale e stocată în
limba engleză"217. Un alt aspect al dominaŃiei limbii engleze îl reprezintă şi traducerea de carte. Astfel
obiectul traducerilor în alte limbi îl constituie într-o proporŃie copleşitoare cărŃile scrise în engleză în
original. "într-un anumit sens, această dominaŃie nu surprinde deloc. După cum arată destinul celorlalte
limbi, utilizarea unei limbi se află în strânsă legătură cu ritmurile puterii. Engleza este limba maternă a
celor două puteri hegemonice moderne, Marea Britanie şi SUA. Mai mult, această putere este exercitată în
toate domeniile vieŃii omeneşti: economic, politic, militar şi nu în ultimul rând, cultural".
Ca o consecintă a dezvoltării tehnologiei informatiei, suntem, de asemenea, martorii unei avalanşe de
termeni ştiintifici şi tehnici, care sunt folositi în multe limbi în variata englezească. Astfel termeni
ca:businessman, barter, broker, dealer, computer, marketing, management, manager, dumping, know-
how, trend - sunt folositi azi fară a-i mai traduce. Această invazie de termeni englezeşti şi americani poate
fi numită "globalizarea vocabularului".

Acest concept de cultura globală este perceput în ziua de azi ca răspândirea valorilor, bunurilor şi
stilului de viată american. De fapt cel mai vizibil semn de globalizare pare să fie răspândirea hamburgerilor
americani şi a coca cola în aprope orice Ńară de pe glob. în cartea sa "Lexus şi Măslinul", Thomas
Friedman scria: "Astăzi globalizarea are urechile lui Mickey Mouse, se hrăneşte cu Big Macs, bea Coke
sau Pepsi şi lucrează pe un laptop IBM...în majoritatea societăŃilor, oamenii nu mai pot face distincŃie
între puterea americană, exporturile americane, asalturile culturale americane, exporturile culturale
americane şi globalizarea nefardată"220. Cea mai clară dovadă în sprijinul acestei afirmaŃii este
convergenŃa şi standardizarea evidentă în bunurile culturale din întreaga lume. "LuaŃi orice catalog, de la
haine la muzică, la film şi televiziune, la arhitectură şi nu veŃi putea ignora faptul că anumite stiluri, mărci,
gusturi şi practici au acum circulaŃie globală şi pot fi întâlnite aproape oriunde în lume"221. Anumite
mărci şi simboluri ale culturii de masă globale au devenit deja clişee: Coca- Cola, McDonalds, Calvin
Klein, Microsoft, Levis, IBM, Nike, CNN, MTV - unele devenind chiar sinonime ale hegemoniei culturale
occidentale: McLumea, Coca-colonizare, McDonaldizare şi chiar McDisneyizare.
Dar oare ce altceva înseamnă această distribuŃie uniformă a bunurilor culturale, dacă nu puterea
anumitor firme capitaliste de a controla pieŃe largi oriunde în lume? Dacă presupunem că prezenŃa
globală a acestor bunuri e un simbol al convergenŃei spre monocultura capitalistă, înseamnă că reducem
cultura la bunurile sale materiale. Iar cultura ar trebui văzută ca simbolizare şi experienŃă semnificativă
din punct de vedere existenŃial.
Benjamin Barber dezvoltă această viziune a culturii complet mediate de principiul pur al transformării
în bunuri de consum la nivelul unei culturi globale atotcuprinzătoare, prin ideea sa de McLume:
"McLumea e experienTă a cumpărăturilor ca divertisment, ce aduce alături centrele comerciale,
cinematografele multi-plex, parcurile tematice, stadioanele, lanturile de autoserviri şi televiziunea (cu
înfloritoarele canale de teleshopping) care pentru a-şi maximiza profiturile, transformă fiintele umane". în
ciuda problemelor evidente legate de inegalitatea materială, transformarea în bun de consum este, în
prezent adânc înrădăcinată în viata culturală modernă a lumii dezvoltate, iar acest lucru reprezintă o
îngustare şi o convergentă clară a experientei culturale. Aspectele culturilor trăite individuale, resimtite şi
interpretate în diferite contexte şi traditii locale duc la o consolidare a culturilor şi contracarează înaintarea
lină a culturii capitaliste uniforme.

3. Interculturalismul. Integrarea culturala in epoca globalizarii.

Asociate în genere cu lumea americană (a se citi: din Statele Unite), multiculturalismul şi
interculturalismul sunt, de fapt, invenţii, lexicale şi conceptuale canadiene, născute la mijlocul secolului
XX pentru a oferi un răspuns politic nevoii (şi, mai ales, voinţei) de a prezerva diversitatea culturală a
federaţiei, în cadrul căreia se vorbesc două limbi oficiale, engleza şi franceza, şi sunt recunoscute regional
opt limbi ale populaţiei indigene. Termenul multiculturalism a fost folosit pentru prima dată într-un raport
din 1965 al Comisiei Canadiene pentru Bilingvism şi Biculturalism, iar după 1970 a desemnat politica
federală în domeniu. Interculturalismul a fost reacţia Canadei francofone la multiculturalismul federal şi
este o noţiune reiterată şi susţinută consecvent de guvernele succesive din Quebec, chiar dacă nu a primit
încă o definiţie oficială.
Dicţionarele de limbă (şi cele englezeşti, şi cele franţuzeşti, şi cele spaniole etc.) definesc
multiculturalismul ca "prezenţă simultană a mai multor culturi într-o societate". Acesta este însă doar
primul palier semantic, cel descriptiv, care nu face decât să numească o stare de fapt. Pe al doilea palier, cel
al limbajului specializat (juridic-politic), termenul desemnează o intenţionalitate, ba chiar o prescripţie:
"promovarea culturilor minoritare (etnice, religioase), mai ales la nivel instituţional (şcoli, comunităţi
locale, naţiuni)". Ideologia multiculturalistă şi acţiunea practică în care ea se materializează vizează, de
fapt, "discriminarea pozitivă" a minorităţilor pentru a le aduce la acelaşi nivel de recunoaştere şi privilegii
cu majoritatea (care se presupune că nu are nevoie de ajutor) şi a asigura astfel un florilegiu de mentalităţi
şi sisteme de valori, fără un centru opresiv şi asimilator.
Spre deosebire de autistul multiculturalism, interculturalismul pune accentul pe deschiderea, una spre
cealaltă, a culturilor coexistente, în tentativa de a identifica trunchiul de valori comune, omogenizatoare,
din care se poate ramifica diversitatea. Este un model bazat pe toleranţă, dialog, respect pentru diversitate,
dar care trasează deopotrivă limitele dincolo de care dreptul la diferenţă dispare, pentru că ar submina
organicitatea comunitară. Interculturalismul se referă la sprijinirea dialogului intercultural și a tendințelor
provocate de auto-segregare în cadrul culturilor. Interculturalismul presupune trecerea de la simpla
acceptare pasivă a unui fapt multicultural de multiple culturi existente efectiv într-o societate și
promovează dialogul și interacțiunea dintre culturi.
Interculturalismul a apărut ca răspuns la criticile politicilor existente ale multiculturalismului , cum ar fi
criticile că astfel de politici nu au reușit să creeze incluziunea diferitelor culturi în societate, ci au împărțit
societatea prin legitimarea comunităților separate separat care s-au izolat și au accentuat specificul lor. Se
bazează pe recunoașterea atât a diferențelor, cât și a similitudinilor între culturi. A abordat riscul creării
relativismului absolut în cadrul postmodernității și al multiculturalismului.
Filosoful Martha Nussbaum în lucrarea " Cultivarea umanității" descrie interculturalismul ca
implicând "recunoașterea nevoilor umane comune în întreaga cultură și a disonierii și a dialogului critic în
cadrul culturilor" și că interculturaliștii "resping afirmația politicii identității că numai membrii unui anumit
grup au capacitatea de a înțelege perspectiva acestui grup ". Ali Rattansi, în cartea sa Multiculturalism: o
introducere foarte scurtă(2011) susține că interculturalismul oferă un mod mai fructuos decât
multiculturalismul convențional pentru ca diferitele grupuri etnice să coexiste într-o atmosferă care
încurajează atât înțelegerea interetnică mai bună, cât și înțelepciunea; el oferă exemple utile cu privire la
modul în care proiectele interculturale din Marea Britanie au demonstrat în practică un mod constructiv de
promovare a cetățeniei multietnice. Bazându-se pe un număr considerabil de cercetări, el prezintă, de
asemenea, contururile unei noi interpretări a istoriei globale, care arată că conceptele de toleranță nu se
limitează la Occident și că ceea ce este de obicei considerat o realizare culturală occidentală unică ar trebui
să fie mai adecvat privit ca un eurasianrealizare. El oferă astfel o viziune mai interculturală asupra istoriei
globale, care subminează noțiunile de "ciocnire a civilizațiilor".
Interculturalismul are atât susținători, cât și oponenți printre oamenii care susțin multiculturalismul. [1]
Gerald Delanty consideră interculturalismul capabil de a încorpora multiculturalismul în el. [5] În contrast,
Nussbaum consideră că interculturalismul este diferit de multiculturalism și constată că mai mulți profesori
de umanitate au preferat interculturalismul față de multiculturalism deoarece consideră că
multiculturalismul este "asociat cu relativismul și politica de identitate"
Dacă multiculturalismul şi interculturalismul desemnează ideologii şi politici in actu, termenii
multiculturalitate şi interculturalitate se aplică, primul, coexistenţei mai multor culturi, iar cel de al doilea,
schimburilor dintre culturile coexistente.
Interculturalitatea este termenul ce denumeste contactul dintre culturi, existenta unui dialog intre acestea
si nu in ultimul rand interactiunea si influenta pe care o primesc reciproc. Interculturalitatea prezinta,
interpreteaza si reevalueaza experienta sociala a diversitatii si a diferentelor. Interculturalitatea pretinde
respect si apreciere din partea grupurilor pentru alte culturi din societate,
pretinde toleranta unei comunitati fata de cealaltacomunitate, si in acelasi timp pretinde dreptul individului
de a parasi propriul grup cultural.
De-a lungul evo1utiei istorice orice cultura pierde unele trasaturi si castiga altele. Un astfel de proces
trebuie acceptat si nu are nimic negativ in sine. Pastrarea identitatii nu trebuie sa
insemne mordificarea culturala. Problema este cum sa facem ca sa acceleram si sa controlam evolutiile
diverselor culturi pe directia convergentei si sa punem astfel convietuirea interculturala in locul conflictelor
interculturale, fara riscul asimilarii unei culturi de catre alta. De asemenea o alta provocare este legata de
nevoia construirii, in cadrul diferitelor comunitati organizate, a unor institutii compatibile folosind
elementele traditionale specifice culturii fiecareia dintre ele.
Cât despre pluriculturalism, sinonim perfect cu multiculturalitatea şi multiculturalismul, este folosit de
obicei în asociere cu plurilingvism, care, prin contaminare, a determinat substituirea lui multi- cu pluri-.
Ipoteza este întărită de constatarea că în vecinătatea lui multilingvism apare multiculturalism, nu
pluriculturalism.
Națiunilor Unite agenție " UNESCO a adoptat Convenția privind protecția și promovarea diversității
expresiilor culturale , în 2005 , care declară sprijinul pentru interculturalitate. [6] În Germania , toate
universitățile sunt obligate să aibă o secțiune privind competența interculturală în programele lor de
asistență socială , care implică faptul că studenții pot să fie deschisi să asculte și să comunice cu oameni de
diferite culturi, să cunoască fundalul grupurilor culturale , cunoașterea stereotipurilor și prejudecăților
existente care implică grupuri culturale și alte criterii. Salman Cheema, șeful departamentului de marketing
și comunicare alBritish Council , într - un articol intitulat „ De la multiculturalitate la interculturalitate - O
perspectivă britanică“, a vorbit despre un eveniment co-organizat de British Council si Canada e Institutul
de Cercetare în Politici Publice (IRPP) din Montreal , Quebec , Canada aprilie 11, 2013, avocatul
interculturalist Phil Wood a declarat că multiculturalismul sa confruntat cu probleme serioase care trebuie
rezolvate prin intermediul interculturalismului și a respins oponenții multiculturalității care încearcă să
restaureze o societate multiculturalistă monoculturală. Câteva zile mai târziu în Montreal, Partidul Nou
Democrat din Canada(PND) a declarat în preambulul constituției sale sprijinul pentru interculturalitate și a
adoptat convenția sa federală, care a avut loc la Montreal la 14 aprilie 2013.

Internaţionalizarea comerţului şi a investiţiilor a constituit una dintre principalele cauze ale intensificării
procesului de globalizare. In epoca globalizării informaţionale, tranzacţiile financiare şi acordurile de
cooperare se realizează extrem de rapid de pe un continent pe altul, de pe un meridian pe altul. La nivel
local, ca urmare a schimburilor internaţionale, pătrund tot mai frecvent produse şi idei străine comunităţii
respective, care de obicei sunt asimilate şi integrate, devenind obişnuite. „Revoluţia informatică”,
generalizarea reţelelor de radio şi televiziune, ulterior a internetului şi a comunicaţiilor prin satelit, dar şi
individualizarea unor noi nuclee de polarizare şi redistribuire a fluxurilor globalizante, reprezentate de
economiile în expansiune din Asia de Sud-Est sau din America Latină, au creat premisele ireversibilităţii
conexiunilor şi a interdependenţelor dintre toate statele lumii şi apariţia unui fenomen cheie al
postmodernităţii: cultura globală. Oamenii tind să se îmbrace la fel, să mănânce la fel, să asculte aceeaşi
muzică, să aibă aceleaşi obiceiuri, să creadă în aceleaşi valori şi norme morale.
Prin urmare, produsele culturii globale de consum pot fi definite ca fiind acele produse care transced
spaţiile culturale. Dezvoltarea este prin urmare un proces economic, dar şi cultural. Corelaţia dintre
dezvoltare şi cultură exprimă de fapt caracterul global al determinismului social. Pe de altă parte, tradiţiile
culturale locale, trecutul specific al fiecărui popor sau al fiecărei comunităţi îşi spun cuvântul şi cu cât
valorile locale sunt mai puternice, cu atât conştiinţa apartenenţei la acestea este mai puternică, favorizând
exacerbarea unor tendinţe antiglobalizante care pot conduce până la fundamentalism şi chiar terorism. Din
acest punct de vedere, Samuel Huntington afirmă că asistăm la o renaştere a interesului pentru identităţile
culturale şi civilizaţionale, iar acest fapt va conduce la o reconfigurare geopolitică a lumii. Globalizarea
poate fi privită diferit din perspectiva civilizaţiilor de astăzi, aşa cum conceptul de „civilizaţie universală”
poate avea accepţiuni diferite. Huntington spune că acest concept este un produs tipic occidental, elaborat
pentru a servi ca instrument ideologic al Occidentului în confruntările sale cu culturile non-occidentale. In
această ecuaţie complexă, Occidentul şi-a postulat propriul său tip de cultură ca fiind universal, iar
conflictul de imagine a ajuns până acolo încât non-occidentalii văd ca fiind occidental tot ceea ce
Occidentul vede ca fiind universal. otodată, el realizează o distincţie clară între occidentalizare şi
modernizare. Dacă până acum câteva decenii, cele două tendinţe se confundau, societăţile slab dezvoltate
dorind să devină asemănătoare celor occidentale, preluându-le modelul cultural, valorile şi instituţiile, în
ultima vreme se remarcă tot mai mult o decuplare a modernizării de occidentalizare. Astfel, civilizaţiile
non-occidentale vor să se modernizeze, dar resping occidentalizarea, de unde până acum vroiau să se
modernizeze prin occidentalizare, prin imitaţie şi preluarea valorilor occidentale. Aceasta conduce la un
proces de indigenizare a societăţilor periferice pe măsură ce avansează modernizarea lor, iar exacerbarea
acestuia antrenează manifestări extreme, cum sunt terorismul şi fundamentalismul.
Colapsul sistemului comunist în Europa centrală şi de est şi desfiinţarea barierelor ideologice a deschis
calea intensificării conexiunilor globalizante şi la nivelul sistemelor urbane din statele central şi est-
europene. In acest context, oraşele româneşti şi îndeosebi cele situate în partea superioară a ierarhiei urbane
tind să preia din atributele oraşelor cosmopolite, proces favorizat de creşterea diversităţii etnice şi de
dezvoltarea serviciilor. Stabilirea pe teritoriul României a unor cetăţeni de naţionalitate arabă, turcă sau
chineză ce dezvoltă afaceri de comerţ sau de mică industrie sau a unor cetăţeni veniţi la studii, la care se
adaugă personalul misiunilor diplomatice, al firmelor multinaţionale sau al O.N.G.-urilor s-a reflectat şi în
domeniul serviciilor, prin apariţia unor unităţi specializate (restaurante cu specific chinezesc, libanez,
italian sau grecesc; brutării cu specific franţuzesc sau german; magazine de artizanat african, indian sau
latino-american etc.).

4. Principii si norme spiritual- morale ale globalizarii.

În conținutul spiritual al omului, cel mai important rol îl au valorile spirituale și morale, exprimate în
natura conștiinței morale și a practicii sociale a oamenilor, în opiniile și acțiunile lor. Formarea conștiinței
valoroase a unei persoane la nivelul societății și a individului este o anumită combinație de atitudini și
orientări către valorile sociale - idealuri, norme, obiceiuri, tradiții etc. Conținutul conștiinței valoroase a
unei persoane este determinat de mulți factori, dintre care rolul principal este jucat de valorile spirituale și
morale.
 în lumea modernă, formarea specificului moralității este influențată de factori religioși, socioculturale,
morale, psihologice și psihologice. Fiecare dintre aceste sfere are o influență specială asupra formării lumii
spirituale a personalității, însă numai integrarea tuturor acestor componente face posibilă dezvoltarea unei
personalități holistice.
Despre semnificația și relevanța acestor valori în lumea globală pe care o scriu. Plyays. În opinia sa, "...
valorile umaniste globale, atitudinea respectuoasă și tolerantă față de toate popoarele, culturile, tradițiile,
limbile, religiile lor; dreptul de a-și exprima și proteja interesele "[1, p. 11].
Formarea și dezvoltarea rapidă a societății informaționale, procesele globalizării universale1 au condus
la schimbări profunde în societate, care, la rândul lor, au dus la o schimbare în procesul de obținere a
identității personale, datorată în primul rând importanței și rolului crescând al informațiilor și comunicării
în viața unei persoane personalizate, individualizate și reflectând specificul percepției personale a lumii În
societatea globală modernă, tehnologia a interferat cu relațiile interpersonale, în timp ce a creat alte calități
de comunicare socială și a afectat cele mai profunde sfere subiective psihologice, spirituale, etice și
personale ale existenței umane. Cu ajutorul formelor și mijloacelor moderne de comunicare, comorile
științifice și artistice devin accesibile tuturor (desigur, cu anumite restricții).
Din punctul de vedere al determinării sociale a dezvoltării omului modern, elementele importante de
influență asupra formării unei personalități, orientările sale spirituale și morale și punctele ideologice sunt
diseminarea informației prin mass-media, în special Internetul, spațiul universal al comunicării libere, care
este cel puțin controlat.
Internetul în sine - mediul Internet nu are nici o valoare orientată spre valoare, în care cantitatea de
informații practice pozitive și utile este egală cu cantitatea negativă, destabilizatoare, dezorientantă, dar
cum o persoană va folosi aceste informații, cum va fi tratată, va afecta calitativ formarea personalitatea lui
Aceasta este tocmai dificultatea, pentru că fără o educație adecvată a standardelor etice și spirituale și
morale ale unei persoane, satisfacerea pasivă a dorințelor poate continua.
Ca urmare a răspândirii și a caracterului nesistematic al informațiilor afișate pe Internet, formele
culturale sunt amestecate, individul are probleme identificându-se cu o anumită cultură. Fiecare persoană,
în felul său, este conștientă de propria sa direcție, propria sa cale de dezvoltare, idealuri și scopuri.
Anterior, în epoca agrară și industrială, identitatea unui individ și-a determinat poziția în societate, mediul
cultural și social și credința religioasă a familiei sale. Uneori individul sa identificat cu alte idealuri, scopuri
și realități, dar dacă acest lucru sa întâmplat, procesul a fost individual. Și în epoca informatizării și a
schimbărilor globale în societate, criza identității devine larg răspândită. O persoană este deseori pierdută,
nu știe care comunitate socială să se alăture, care religie este mai aproape de el, ce mod de viață să aleagă.
Se produce dezintegrarea, planurile de viață sunt distruse și se produce o criză de identitate, care poate
duce la depresie, apatie, cruzime, apariția complexelor și a dependențelor.
În societatea modernă, fiecare persoană în căutarea spirituală, politică, economică, socială se poate
autodefini în funcție de preferințele sale personale, propria sa decizie, cu alte cuvinte, are libertate de
alegere totală. Pe de altă parte, se confruntă cu o criză a identității, care se exprimă prin faptul că o gamă
largă de modalități de determinare a propriei identități implică un grad de incertitudine destul de ridicat.
Astfel, putem concluziona că dezvoltarea spirituală a individului, identitatea ei este determinată de
diferite sfere ale vieții: culturală, socială, religioasă, psihologică și tehnologică. Fiecare dintre aceste sfere
are o influență specială asupra formării lumii spirituale a personalității, însă numai integrarea tuturor
acestor componente face posibilă dezvoltarea unei personalități holistice.
Atunci când rezolvăm problema identității și orientărilor de valoare ale omului modern, este necesar să
identificăm noi imperative spirituale și morale care vor deveni regulatori eficienți ai dezvoltării umane. Era
modernă definește următoarele imperative ale vieții societății: ecologic, moral și etic, social, precum și
imperativul responsabilității
 În prezent, în contextul problemelor globale, aspectele legate de relația dintre natură și societate, om și
natură, om și societate sunt deosebit de relevante. Crizele globale ale modernității - o reflectare a esenței
sistemului "om - natură - societate". Nu este un secret că civilizația modernă se caracterizează prin crize
sociale, ecologice, precum și crize globale ale economiei, politicii, culturii și moralității, care devin pe
scară largă. Tendințe emergente în această direcție aduc în prim plan întrebările de cercetare științifică a
dezvoltării spirituale a civilizației. Pentru o dezvoltare socială și spirituală armonioasă holistică a societății,
sunt necesare noi reglementări care pot deveni interne.
Etica, moralitatea și moralitatea, precum și multe alte lucruri, în lumea modernă se schimbă semnificativ
în legătură cu formarea și dezvoltarea unei societăți informaționale post-industriale, globale. "Noua etică"
ar trebui să corespundă "moralității mature", reflectând pluralismul vieții sociale, diversitatea și trăsăturile
comunicării în lumea tehnologică globală Tendința de comercializare a sferei valorilor spirituale, bazată pe
tehnologia informației moderne, subminează fundamentele morale ale dezvoltării sociale și amenință
societatea cu degradare.
Stresul psihologic asociat instabilității crescute și distrugerea modului obișnuit de viață și de valori
contribuie la declanșarea crizei, care a condus omenirea la paradigma tradițională de dezvoltare cu
prioritățile sale: câștigul personal, rivalitatea și lupta.
Toate acestea au determinat necesitatea apariției unei noi paradigme, datorită legăturii inseparabile cu
fenomenele tehnospherice, în care, pe de o parte, există o impunere a principiilor technogenice asupra
condițiilor etnonationale, secundare, culturale și de altă natură ale societății, iar spațiul geo-economic
suferă diferite tipuri de transformări consider ca un fel de reacție la provocările și amenințările emergente
Relațiile apropiate, chiar genetice, cu aceste probleme ar trebui să fie considerate probleme ale eticii,
moralității și eticii. Ele sunt mijloace eficiente de reglementare socială, menite să stabilizeze acțiunile
oamenilor și relațiile în societate.
Procesele de globalizare implică o serie de probleme etice care reflectă specificul dreptății internaționale
în aproape toate sferele vieții sociale. Originea comunității mondiale globale determină necesitatea unei
considerații echitabile și egale a intereselor politice, economice, sociale și de altă natură ale membrilor săi.
Acest imperativ etic al noului ordin se încadrează în conceptul de "justiție internațională". Problema
justiției internaționale este exprimată în mod diferit în diferite subsisteme sociale: în cultură este problema
afirmării standardelor umanitare universale și păstrarea identității culturilor naționale locale și regionale, în
economie este problema egalității de distribuție și participare la procesul economic mondial, în politică este
problema egalității și democrației ordinea politică mondială
Etica unei societăți moderne, globalizante este un sistem sintetic, multi-nivel de cunoaștere și norme de
comportament, care devine complicat, iar acest proces se produce nu numai prin creșterea naturală și
acumularea de cunoștințe, ci și prin schimbarea moralității ca subiect al eticii. cum ar fi etica în afaceri,
etica jurnalistică, etica juridică și politică etc.
Transformarea eticii și a moralității într-o societate globală este cauzată de noi provocări pentru o
persoană ca persoană și membru al diferitelor comunități locale. Nu este un secret că astăzi gradul de
dezvoltare morală și etică a unui individ și a societății a devenit un criteriu al competitivității, eficienței și
viabilității subiecților în toate sistemele sociale: atât în sfera spirituală, cât și în știință, provocările globale
pentru omenire sunt forțate să recunoască rolurile fundamentale antropologice, sociologice și culturale ca
morale. În această privință, însăși moralitatea nu mai poate fi înțeleasă pur și simplu, ci doar ca mijloc de
reglare și orientare a comportamentului oamenilor.
Imaginea relațiilor morale și etice în societatea modernă este evaluată și analizată descrise de concepte
precum "distrugerea piramidei valorilor", "haosul în lumea valorilor, colapsul moral", "moralul șocat" etc.
Acesta este rezultatul unui proces lung și complex de actualizare a întregului sistem de valoare-normativ al
unei societăți globalizatoare. În etica modernă, pragmatismul și concentrarea asupra intereselor private se
intensifică. În opinia noastră, pragmatismul moral este determinantul social care pune bazele eticii sociale
și sistemelor axiologice care pot oferi funcția de reglementare a moralității într-o societate globală.
În ceea ce privește aspectele pozitive ale globalizării, printre ele putem afirma, în opinia noastră, că
valorile morale fundamentale fundamentale sunt universale, care pot fi interpretate ca o morală globală,
după cum se știe, este inițial universală, dar poate avea național, istoric , caracteristicile profesionale și alte
caracteristici specifice. Conform gândirii omului de știință britanic E. Giddens, valorile morale umane
universale nu dispar în societatea post-industrială globală, ci dimpotrivă, ele primesc o bază reală. s în
corelația globală [4]. Trebuie remarcat faptul că valorile morale aveau mereu motive reale, altfel ar deveni
iluzii și himere (de exemplu, o singură religie mondială, cosmopolitism etc.)

Potrivit lui A.N. Chumakov, în stadiul actual al dezvoltării civilizației, imperativul timpului devine din
ce în ce mai clar și necesitatea obiectivă revine valorilor umane, perspectivelor globale, eticii planetare în
contextul globalizării multidimensionale [5, p. 209].
În societatea globală, cu apariția unor noi fenomene, pot apărea noi valori morale care le vor
corespunde. Noile valori morale ale lumii globale vor fi create de omenirea în sine, care își va păstra
propriile culturi locale.
Ideea eticii globale se reflectă în unele organizații și documente (de exemplu, Etica mondială, Declarația
principiilor eticii globale etc.). Declarația principiilor eticii globale spune: "Prin etica globală înțelegem un
acord fundamental privind valorile obligatorii, standardele finale și pozițiile personale. Fara un astfel de
consens fundamental in etica, mai devreme sau mai tarziu, fiecare sindicat trebuie amenintat cu haos sau
dictatura, iar individualitatile trebuie sa dispara. Fiecare persoana, indiferent de varsta, sex, rasa, culoare,
abilitati fizice sau mentale, opiniile politice, originea națională și socială, posedă demnitate inalienabilă și
inviolabilă. Prin urmare, fiecare persoană din stat este obligată să respecte demnitatea celorlalți și să
garanteze protecția efectivă a acesteia. Aceste dispoziții ar trebui acceptate.
Conținutul conceptului de "etică globală" încorporează un astfel de sistem de valori care ar putea sta la
baza unui spațiu cultural unic al întregii civilizații postindustriale Etica globală ar trebui să fie o teorie
capabilă să găsească valori comune care conțin în toate culturile acceptabile și apropiate tuturor grupurilor
etnice, credincioși de diferite credințe și atei.
Ecologismul reprezintă o filozofie , o ideologie și o mișcare socială largă în ceea ce privește
preocupările pentru protecția mediului și îmbunătățirea sănătății mediului , în special deoarece măsura
pentru această sănătate încearcă să integreze impactul schimbărilor asupra mediului asupra oamenilor,
animalelor, plante și materii ne-vii. În timp ce ecologismul se concentrează mai mult pe aspectele ecologice
și naturale legate de ideologia și politica ecologică , ecologia combină ideologia ecologiei socialeși
ecologismul. Ecologia este mai frecvent utilizată în limbile continentale europene, în timp ce "ecologismul"
este mai frecvent utilizat în limba engleză, dar cuvintele au conotații puțin diferite.
Ecologismul pledează pentru conservarea, restaurarea și / sau îmbunătățirea mediului natural și a
elementelor sau proceselor critice ale pământului, cum ar fi clima , și poate fi numită o mișcare de control
al poluării sau de protejare a diversității plantelor și animalelor. [1] Din acest motiv, conceptele precum
etica landului , etica mediului , biodiversitatea , ecologia și ipoteza biofiliei figurează preponderent. În
centrul său, ecologizarea este o încercare de a echilibra relațiile dintre oameni și diferitele sisteme naturale
de care depind, astfel încât toate componentele să beneficieze de un grad adecvat de sustenabilitate .
Măsurile și rezultatele exacte ale acestui echilibru sunt controversate și există multe modalități diferite de
exprimare a preocupărilor de mediu în practică. Ecologismul și preocupările legate de mediu sunt adesea
reprezentate de culoare verde , [2] , dar această asociere a fost însușită de către industriile de marketing
pentru tactica cunoscut sub numele de greenwashing .
 Ecologismul se opune anti-ecologismului , care spune că Pământul este mai puțin fragil decât unele
ecologiști susțin și portretizează ecologismul ca fiind o reacție excesivă față de contribuția umană la
schimbările climatice sau împotriva dezvoltării umane