Sunteți pe pagina 1din 15

IDENTITATEA,

UNIFORMIZAREA SI
DIVERSITATEA LUMII
CONTEMPORANE
Proiect realizat de:
• Amza Madalina
• Cicala Iorgus
• Coșa Matei
• a
IDENTITATEA - DEFINITIE

 Identitatea reprezintă totalitatea valorilor morale și a fenomenelor culturale


(sociale, religioase, științifice etc.) cu care se identifică un individ. La o scară
mai mare, ideea identității poate fi extinsă asupra unui popor, respectiv asupra
populației lumii ca un întreg. Astfel, identitatea poate fi considerată ca fiind o
„carte de vizită” a unei populații, fiind compusă din realizările materiale și
spirituale ale acesteia. Toate aceste realizări se transmit generațiilor viitoare
prin educație.
IDENTITATEA NATIONALĂ

 Identitatea umană este rezultatul unei evoluţii complexe, desfăşurate în timp şi spaţiu. Condiţiile de
mediu şi istoria diferită au dus la construirea unor identităţi zonale, regionale şi naţionale, care au
diferenţiat grupurile umane dintr-un anumit spaţiu de comunităţile învecinate.
 Din punct de vedere politic, se poate vorbi de o identitate naţională, care are la bază diferenţierea
etnică a grupurilor umane.
 În contextul noţiunii de identitate naţională, se poate vorbi şi de sentiment naţional sau de conştiinţă
naţională atunci când este vorba despre sentimentul de apartenenţă a unei persoane la o naţionalitate.
China
România

Portugalia

Germania Olanda
RAPORTUL IDENTITATE-GLOBALIZARE

 Cele două procese sunt percepute ca fiind antagoniste: globalizarea vizează interconectarea la scară mondială, în timp ce
identitatea urmărește păstrarea specificului dobândit în decursul timpului.
 Identitatea se referă la cultură sau civilizație, în sensul de ansamblul fenomenelor sociale, morale, religioase, artistice,
științifice și tehnice proprii unui popor și transmise prin educație.
 Aparent globalizarea și cultura/civilizația sunt două domenii care nu par să aibă multe în comun:
 cultura însemnă tradiţie, iar globalizarea emancipare;
 cultura este locală , iar globalizarea este generală;
 cultura însemnă trăire sufletească, iar globalizarea fenomene măsurabile;
 cultura însemnă identitate, iar globalizarea ar trebui să fie legătura între identităţi.
UNIFORMIZAREA -DEFINITIE

 Uniformizarea lumii contemporane este percepută ca o tendinţă de


globalizare culturală şi economică după modelul celui american şi vest
european (naţiuni etnocentrice), motiv pentru care procesul a fost denumit
americanizare sau occidentalizare.
 Sociologul american Wrighth Mills a elaborat un model al omului global (robotul jovial), care poartă
jeanşi Levis şi bluze Lacoste, poartă Adidas, foloseşte ceasuri Swatch, umăreşte CNN la un televizor
Samsung, mănâncă la McDonald’s, bea Coca Cola sau bere Haineken şi se distrează într-un bar karaoke.
UNIFORMIZAREA

 Uniformitatea lumii contemporane este rezultatul elementelor de identitate comună. În principiu,


elementele de uniformitate și relativă omogenitate ale societății ascund, în realitate, diferențieri
însemnate.
 Lumea contemporană nu este propriu-zis uniformă, deși are la bază elemente comune. Uniformitatea
rezultă mai mult din procese care țin de natura speciei și mai puțin de conviețuirea socială.
  În prezent, există un proces de uniformizare treptată a modului de viaţă, de adaptare a unor principii
occidentale – acestea contribuie la uniformizarea vieţii sociale, culturale, dar mai ales economice.
 Un exemplu al
uniformizării modului de
viaţă îl reprezintă
extinderea şi generalizarea
fenomenului urbanizării.
După anii 1950–1960, se
observă şi o copiere a
tiparelor demografice
specifice ţărilor dezvoltate
economic, care se reflectă
în reducerea natalităţii.
DIVERSITATEA LUMII CONTEMPORANE

 Definitie
 Diversitate = ansamblu de însuşiri care definesc complexitatea, varietatea, unicitatea,
multipluralitatea comunităţilor umane.
 Tipuri de diversitate:
 De la fondul comun de elemente care descriu caracteristicile lumii contemporane, există o
diversitate referitoare la : diversitate lingvistică,ideologică, comportamentală, de grup, de
comunitate, de organizare socială, precum și diversitatea adaptărilor la mediul de viață.
TIPURI DE DIVERSITATE

 Diversitatea religioasă: Chiar dacă numărul religiilor majore este relativ redus, multitudinea de
culte, secte, credinţe şi concepte spirituale este extrem de mare.
 Diversitate rasială: Deplasându-se dintr-o regiune a lumii în alta, grupurile rasiale au fost nevoite să
se adapteze diferitelor condiții climatice și de viață, ceea ce a determinat evoluția grupurilor rasiale.
În lume există câteva tipuri fundamentale de rase umane. Ele sunt 4 la număr: rasa caucaziană,
mongoloidă, australoidă si negroidă.
 Există şi o mare diversitate lingvistică, în prezent vorbindu-se peste2.000 de limbi şi dialecte
majore.
Diversitatea religioasă

Diversitatea rasială
Diversitatea lingvistică
DIVERSITATEA CULTURALĂ
 Europa este continentul numeroaselor comunități naționale, cu fizionomii, culturi și limbi
proprii, un amestec de identități complementare în mod vital. În interiorul Uniunii Europene
există 28 de state membre, fiecare având tradiții, datini și limbi diferite.
 Sunt considerate a fi extrem de importante atât recunoașterea cât și conștientizarea diferențelor și
identităților dintre culturi, încercând să se realizeze o îmbogățire a dialogului
intercultural.Diversitatea culturală, privită ca fiind o provocare pentru progresul lumii
contemporane, trebuie să aibă în vedere o serie de criterii și de modalități de promovare și
dezvoltare.
 Statele Unite este considerata cea mai multietnică şi diversă sub aspect religios ţară, cu cel mai
mare număr de limbi vorbite si viziuni expuse şi practicate. Conform datelor estimative în Statele
Unite ale Americii există peste 1500 organizaţii şi peste 350 000 grupuri (congregaţii) religioase.
MULTUMIM PENTRU ATENITIE!!!

S-ar putea să vă placă și