Religiile monoteiste.

Ce le uneste si ce le
desparte
In primul rand, trebuie subliniat faptul ca avem de-a face cu trei mari religii
monoteiste ale lumii: crestinismul, iudaismul si islamismul.
Crestinismul
Crestinismul este o religie a iubirii, caci Dumnezeu este iubire. Este o
religie revelata, pentru ca Dumnezeu s-a facut el insusi cunoscut oamenilor si lea dezvaluit Planul Sau privind mantuirea oamenilor. Crestinii recunosc trei taine
fundamentale: Treimea, Intruparea si Invierea.
Este religia veritabila, adevarata pentru ca intemeietorul ei este insusi
Dumnezeu, prin persoana Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. In aceasta constau
taria si veridicitatea acestei religii, oglinda crestinilor fiind Noul Testament.
Dumnezeu a pus crestinismul peste toate celelalte religii, asa cum a pus
Omul - chipul si asemanarea Sa - peste intreaga sa creatie, peste toate vietatile
pamantului. Crestinismul este barca de salvare a omenirii. Este un mod de viata
si de traire autentica - unica si singura cale spre Dumnezeu. Crestinismul da
singura definitie completa a omului si a lumii, a vietii si a lui Dumnezeu.

Iudaismul
Iudaismul este o religie a Legii, unde predomina legea si actiunea.Evreu,
in ebraica yehudi, insemna initial cel ce se trage din tribul lui Iuda. Dupa
divizarea regatului lui Solomon in doua regate, Israel la nord, Iuda la sud (722
i.Hr.), cuvantul evreu desemna locuitorul regatului Iuda. Oglinda iudaismului
este Thora. Un pagan il intreaba pe fariseul Hillel (sec.I i.Hr.) la ce se rezuma
Thora, iar el i-a raspuns: Altuia nu face ce tie nu-ti place. Asta e toata Tora, acum
du-te si studiaza.
Conform traditiei evreiesti, Moise insusi a primit intreaga Thora pe muntele
Sinai, Thora insemnand grup de legi, oracol profetic, mesaj al unui profet. Pe
langa Thora mai exista o colectie de traditii cu invataturi privind mistica
religioasa, numita Kabbala. Acest curent de interpretare mistica a Vechiului
Testament are la baza ermetismul, o doctrina filosofica inchisa, a carei intelegere
presupune initiere. Intemeietorul acestei religii este Moise. Traditia iudaica privind
interpretarea ezoterica a Vechiului Testament este inclusa in Kabbala.

Islamismul

Islamismul este o religie cu prioritate a actiunii. Intemeietorul acestei religii

este Mohammed, iar oglinda islamului este Coranul. Allah nu este Dumnezeul
musulmanilor. Cuvantul Allah provine din limba araba si nu din religia
musulmana. Allah este numele dat lui Dumnezeu de catre arabi, cu mult inainte
de aparitia islamului.

Cuvantul islam isi are originea in a patra forma verbala a radacinii slmaslama = a se supune, ce are intelesul desupunere devotata (fata de Allah).
Unul care se supune cu totul voiei lui Allah este un moslem. La randul sau,
cuvantul Coran (Quran ) isi are radacina in qaraa = a citi, a recita, reprezentand
pentru adeptii religiei islamice cuvantul lui Allah. Coran mai poate insemna una
sau mai multe pericope ale unei singure carti sau intreaga colectie de revelatii
ale lui Mohammed, intemeietorul islamismului.
O singura revelatie de sine statatoare Mohammed o numea sura, cuvant la
care si-au dat moslemii multa silinta zadarnica spre a-l talcui, nu este altceva
decat evreiescul sura, care poate insemna un sir de pietre intr-un zid, un rand
intr-o carte sau o epistola. Fiecare sura cuprinde mai multe semne. In acelasi
timp, Coranul indeplineste functia de logos, de Verb vesnic al lui Dumnezeu
atotputernic si creator. Termenul islam - supunere devotata (fata de Allah) - mai
circula si cu intelesul de lume musulmana, lume care impartaseste credinta
islamica, precum si de civilizatie islamica.

Deosebiri
Spre deosebire de Biblia crestina, Coranul este o invatatura morala, un
codice religios si, in acelasi timp, si un cod juridic, prin care se reglementeaza
intreaga viata religioasa, politica, civila si penala, pana la ocupatia zilnica.
Obligatiile rituale esentiale (cei cincistalpi ai credintei) - marturia de credinta,
rugaciunea, milostenia, postul si pelerinajul sunt reglementate strict de
legislatia islamica.
Exista diferente categorice intre crestinism si islamism : Hristos a
condamnat folosirea violentei pentru promovarea credintei crestine, in timp ce
Mohammed a ordonat folosirea sabiei pentru inaintarea cauzei islamului. Iata de
ce este greu de spus despre islam ca ar fi o religie a pacii.
Prin contrast, crestinismul este nu numai o religie a pacii, ci mai mult este
iubitoare de pace : Iisus Hristos i-a invatat pe urmasii Sai astfel ; Iubiti pe
vrajmasii vostrii, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va
urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc. Ca sa fiti fiii Tatalui
vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni
si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti (Mt. 5, 44-45).
Coranul mai poate fi considerat si o stransura de versete din Thora,
Evanghelie si fabule, asa cum recunoaste de fapt insusi Mohammed. Liderii

religiosi radicali considera jihadul islamic ca al saseleastalp al credintei.

Coranul este o carte vasta, plina de poezie si contradictii. In el puteti gasi
condamnari ale razboiului si incitari la lupta, minunate expresii de toleranta si
imagini aspre impotriva necredinciosilor. Pe langa Coran exista o colectie de
traditii cu privire la invataturile lui Mohammed, transmise prin surse demne de
incredere, numita Hadith.
Este cu adevarat Coranul o carte contradictorie care cu o mana condamna
razboiul, iar cu cealalta il comanda ? Categoric raspunsul este Nu !. Aceste
contradictii din Coran sunt rezolvate prin recunoasterea invataturilor progresive
ale lui Mohammed, care trec de la pace la razboi in timpul vietii si experientei
sale. In plus, invatati islamici au concluzionat ca declaratiile contradictorii reflecta
revelatia progresiva, care a fost croita pentru a se potrivi cu circumstantele lui
Mohammed.
Episodul fugii din Mekka (Hegira) a lui Mohammed si adapostirea acestuia
timp de trei zile intr-o pestera a muntelui Thaur, aproape de Mekka, in data de 16
iunie 622 are o insemnatate deosebita pentru adeptii islamului, aceasta
constituind si data inceperii erei mohammedane (dupa religie, lumea araba s-ar
afla in anul 1384).
Exista de altfel si o obligatie de credinta ca fiecare adept sa mearga cel
putin o data in peregrinaj la Kaaba, conditie impusa si de Coran. Marturia de
credinta (shahadah) consta in afirmatia: Nu exista alta divinitate decat Allah si
Mohammed este trimisul lui Allah(Coran CXII, 1). Aceasta lege fundamentala a
islamului exprima caracterul teologic rigid al acestei religii, atat de controversata
in urma evenimentelor din ultimii douazeci de ani. Impusa popoarelor cucerite si
trecute cu forta la islamism, doctrina religioasa musulmana timp de peste
douasprezece secole a creat fatalismul acestora, fara concesii in raport cu
existenta.
Un rau foarte mare al Islamului este admiterea poligamiei, usurinta
divortului, in general inferioritatea femeii si instituirea sclaviei. Acest mod de
gandire, impus prin forta armelor, este specific doctrinei religioase islamice care
nu are ca esenta dragostea pentru creator, ci frica si supunerea oarba in fata
acestuia, este normal, deoarece religia islamica - rigiditatea sa - se conduce strict
dupa textul literar coranic si dupa traditia sacra Sunnah. Ritualurile tin de morala
islamica si se bazeaza pe Coran si Traditie.
Schismele religiei islamice au fost reprezentative prin dimensiunile
genealogice, teologice si politico-militare. Marea schisma din primul secol al
Hegierei i-a impartit pe musulmani in doua grupuri inegale: Sunnitii - masa
majoritara, care se considera ortodoxa - si minoritatea siita. Sunnismul este
orientarea majoritara in islam, cuprinzand aproximativ 85% din totalul
musulmanilor. Islamul siit este intim legat de traditiile persane, fiind concentrat
mai ales in Iran. O invatatura noua fata de Iudaism si Crestinism, asadar, este
invatatura ca Mohammed este trimisul lui Dumnezeu, pecetea profetilor, care
adevereste si incheie toate revelatiile anterioare.

Pentru crestini, binecuvantarea tuturor neamurilor intru semintia lui

Avraam este o profetie mesianica. Ea implica faptul ca Avraam a fost ales drept
stramosul Mantuitorului, a carui venire fusese profetita cu mult timp in urma.
De altfel, Apostolul Pavel da prima interpretare a istoriei lui Avraam pentru
crestini. Pe de alta parte, el subliniaza ca Dumnezeu isi tine fagaduinta si intregul
popor al lui Israel va fi mantuit. Totodata, atrage atentia ca acum si celelalte
popoare crestine sunt fii lui Avraam si, prin urmare, fagaduinta lui Avraam, si nu
pastrarea Legii, care a venit mai tarziu prin Moise.
Apostolul Pavel sustine ca credinta in Iisus Hristos este conditia pentru a fi
alesul lui Dumnezeu. Prin aceasta extensiune a fagaduintei date de Dumnezeu lui
Avraam asupra popoarelor care cred in Hristos, Apostolul Pavel a depasit
legatura stransa intre religie, popor, politica. Poporul ales nu mai este poporul
unei anumite etnii, ci noul Israel, poporul nascut in credinta, in Hristos.
Chiar daca crestinismul a devenit religie de stat sub Constantin cel Mare, el
nu este in esenta o religie politica, ci urmareste, asa cum ne-a invatat
Mantuitorul, pregatirea fiecaruia pentru a deveni cetatean al Imparatiei
vesnice. Spre deosebire de aceasta atitudine, pentru evrei si musulmani legatura
dintre religie, politica, stat este foarte pregnanta. Evreii sustin ca Avraam a
actionat conform vointei lui Dumnezeu, de el a tinut Legea, inainte sa fie data lui
Moise. Prin urmare, Avraam este un precursor al Legii lui Moise si fagaduinta lui
Avraam se refera doar la poporul lui Israel.
Islamul s-a raspandit din sec.al VII-lea prin cuceriri si stabilirea unui stat
bazat pe legea Coranului. In centrul Islamului nu se afla (ca in crestinism)
credinta interioara, reflexia asupra invataturii, ci actiunea oamenilor la toate
nivelurile religiei, dreptului, economiei si politicii. Si daca invatatura Coranului nu
se exprima prin sistem economic, de drept sau religios, atunci ei trebuie sa
actioneze. Acestea se definesc prin actiune si nu prin mistica. Aceasta atitudine
se regaseste si in descrierea lui Avraam, care nu mai este, ca parintele evreilor, o
persoana interiorizata, care isi asuma vointa lui Dumnezeu.
Pentru musulmani, Ibrahim (Avraam) este omul actiunii, el este cel care
distruge idolii poporului sau (cum au distrus talibanii statuile budiste din sudul
tarii). Iar fiul lui Avraam nu isi asculta in liniste tatal, cand acesta intentioneaza
sa-l jertfeasca, ci ca un adevarat musulman, el confirma cu tarie ca doreste sa fie
jertfit, daca este voia lui Allah.
In Coran nu Isaac va urma sa fie sacrificat (ca in Thora), ci Ismael, fiul lui
Avraam si a roabei sale Agar. Ca fiu al roabei, Ismael, fiul lui Avraam nu joaca un
rol important in Vechiul Testament. In schimb, pentru musulmani, Ismael este
parintele arabilor, care a intemeiat impreuna cu Avraam, Mekka. Prin urmare, nu
fiul nascut dintr-o casatorie legitima este considerat patriarh, ci intaiul nascut al
lui Avraam.
Musulmanii au dreptul de a trai in conformitate cu religia lor, cu valorile si
invataturile ei. Aceasta este o optiune pe care va fi dificil sa incercam sa le-o
luam. Cu toate acestea, ceea ce oferim este o intelegere moderata si echilibrata

si va trebui sa ne aplecam mai mult asupra acestei probleme, sa studiem

elementele religiei islamice intr-un mod obiectiv si rational, sa ne consolidam
ideea pe care o avem despre islamism.
Iata, bunaoara, musulmanii il respecta pe Iisus, pe care il considera unul
dintre cei mai importanti mesageri ai lui Dumnezeu. Coranul confirma nasterea
sa si o considera pe Fecioara Maria femeia cea mai pura a Creatiei.
Asadar, cele trei religii nu pot fi puse in acord, singurele lucruri ce pot fi
facute sunt cunoasterea identitatii fiecaruia si constientizarea ca religie distincta.
Crestinismul se defineste prin mistica, prin interiorizare, prin cercetare launtrica.
Iudaismul se defineste prin pastrarea cu sfintenie a Legii lui Moise. La ei legatura
dintre religie, politica si stat este pregnanta. Musulmanii se definesc prin actiune
in numele lui Allah, avandu-l ca mare profet pe Mohammed. Si la ei legatura
dintre religie, politica si stat este foarte pregnanta.
O alta deosebire este data de ziua de odihna, care la crestini este
duminica, la evrei, sambata (Sabbatul), in timp ce Mohammed a oranduit ca
sarbatoare saptamanala pentru mosleni, vinerea (Coran XIII ; 125).

Asemanari
Avraam este considerat parintele crestinilor, evreilor si musulmanilor, un
parinte comun celor trei mari religii.
O caracteristica comuna este venerarea proorocului Ilie de catre cele trei
religii, cu mentiunea ca profetul Ilie ocupa un loc important in cadrul misticii
iudaice si islamice. Ilie este maestrul spiritual invizibil care se adreseaza celor
care sunt chemati la o relatie directa cu lumea divina. In traditia iudaica Ilie este
si marele facator de bine pentru cei suferinzi, dar si mesagerul mantuirii, de
aceea in seara zilei de Pessoh se tine deschisa usa casei pentru ca sa poata intra
la ritualul Seder si chiar se pregateste un al cincelea pahar.
Toate cele trei religii monoteiste au modele similare de dezvoltare, care
creeaza entitati cu predispozitie spre tensiune si conflict, indiferent de locul
ocupat de violenta in sistemul de valori al fiecarei religii. Predispozitia pentru
raporturi conflictuale provine din considerentele urmatoare:
doua dintre ele au fost initiate de profeti ale caror actiuni au dus la formarea
unor comunitati politico-religioase, in timp ce crestinismul a fost intemeiat de
Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, si are la baza legea iubirii;
aceste religii dispun de un profund si de nezdruncinat sens al Istoriei Sacre,
care transcende granitele nationale, definind viziunea si ethosul unui popor al lui
Dumnezeu;

 fiecare dintre aceste religii s-a format in opozitie cu alte comunitati politicoreligioase: Moise si-a condus poporul din Egipt ridicandu-l pe Iahve contra zeilor
egipteni si a faraonului; Iisus Hristos a fost rastignit de romani cu sprijinul liderilor
religiosi conservatori ai Ierusalimului, titlul sau de Rege al iudeilor punandu-l in
stare de conflict cu autoritatea Cezarului, laica si religioasa; Mohammed si
discipolii sai au folosit toate resursele religioase si politice pentru a-i aduce sub
ascultarea lui Allah pe totipaganii si structurile lor politice.