In primul rand, trebuie subliniat faptul ca avem de-a face cu trei mari religii monoteiste ale lumii:

crestinismul, iudaismul si islamismul.

Crestinismul
Crestinismul este o religie a iubirii, caci Dumnezeu este iubire. Este o religie revelata, pentru ca
Dumnezeu s-a facut el insusi cunoscut oamenilor si le-a dezvaluit Planul Sau privind mantuirea
oamenilor. Crestinii recunosc trei taine fundamentale: Treimea, Intruparea si Invierea.
Este religia veritabila, adevarata pentru ca intemeietorul ei este insusi Dumnezeu, prin persoana
Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu.
In aceasta constau taria si veridicitatea acestei religii, oglinda crestinilor fiind Noul Testament.

Dumnezeu a pus crestinismul peste toate celelalte religii, asa cum a pus Omul - chipul si
asemanarea Sa - peste intreaga sa creatie, peste toate vietatile pamantului. Crestinismul este
barca de salvare a omenirii. Este un mod de viata si de traire autentica - unica si singura cale spre
Dumnezeu. Crestinismul da singura definitie completa a omului si a lumii, a vietii si a lui
Dumnezeu.

Iudaismul
Iudaismul este o religie a Legii, unde predomina legea si actiunea.Evreu, in ebraica yehudi,
insemna initial cel ce se trage din tribul lui Iuda. Dupa divizarea regatului lui Solomon in doua
regate, Israel la nord, Iuda la sud (722 i.Hr.), cuvantul evreu desemna locuitorul regatului Iuda.
Oglinda iudaismului este Thora. Un pagan il intreaba pe fariseul Hillel (sec.I i.Hr.) la ce se
rezuma Thora, iar el i-a raspuns: Altuia nu face ce tie nu-ti place. Asta e toata Tora, acum du-te
si studiaza.

Conform traditiei evreiesti, Moise insusi a primit intreaga Thora pe muntele Sinai, Thora
insemnand grup de legi, oracol profetic, mesaj al unui profet. Pe langa Thora mai exista o
colectie de traditii cu invataturi privind mistica religioasa, numita Kabbala. Acest curent de
interpretare mistica a Vechiului Testament are la baza ermetismul, o doctrina filosofica inchisa, a
carei intelegere presupune initiere. Intemeietorul acestei religii este Moise. Traditia iudaica
privind interpretarea ezoterica a Vechiului Testament este inclusa in Kabbala.

Islamismul
Islamismul este o religie cu prioritate a actiunii. Intemeietorul acestei religii este Mohammed, iar
oglinda islamului este Coranul. Allah nu este Dumnezeul musulmanilor. Cuvantul Allah provine
din limba araba si nu din religia musulmana. Allah este numele dat lui Dumnezeu de catre arabi,
cu mult inainte de aparitia islamului.

Cuvantul islam isi are originea in a patra forma verbala a radacinii slm-aslama = a se supune, ce
are intelesul desupunere devotata (fata de Allah). Unul care se supune cu totul voiei lui Allah
este un moslem. La randul sau, cuvantul Coran (Quran ) isi are radacina in qaraa = a citi, a
recita, reprezentand pentru adeptii religiei islamice cuvantul lui Allah. Coran mai poate insemna
una sau mai multe pericope ale unei singure carti sau intreaga colectie de revelatii ale lui
Mohammed, intemeietorul islamismului.
O singura revelatie de sine statatoare Mohammed o numea sura, cuvant la care si-au dat
moslemii multa silinta zadarnica spre a-l talcui, nu este altceva decat evreiescul sura, care poate
insemna un sir de pietre intr-un zid, un rand intr-o carte sau o epistola. Fiecare sura cuprinde mai
multe semne. In acelasi timp, Coranul indeplineste functia de logos, de Verb vesnic al lui
Dumnezeu atotputernic si creator. Termenul islam - supunere devotata (fata de Allah) - mai
circula si cu intelesul de lume musulmana, lume care impartaseste credinta islamica, precum si
de civilizatie islamica.

Deosebiri
Spre deosebire de Biblia crestina, Coranul este o invatatura morala, un codice religios si, in
acelasi timp, si un cod juridic, prin care se reglementeaza intreaga viata religioasa, politica,
civila si penala, pana la ocupatia zilnica. Obligatiile rituale esentiale (cei cincistalpi ai
credintei) - marturia de credinta, rugaciunea, milostenia, postul si pelerinajul sunt reglementate
strict de legislatia islamica.

Exista diferente categorice intre crestinism si islamism : Hristos a condamnat folosirea violentei
pentru promovarea credintei crestine, in timp ce Mohammed a ordonat folosirea sabiei pentru
inaintarea cauzei islamului. Iata de ce este greu de spus despre islam ca ar fi o religie a pacii.

Prin contrast, crestinismul este nu numai o religie a pacii, ci mai mult este iubitoare de pace :
Iisus Hristos i-a invatat pe urmasii Sai astfel ; Iubiti pe vrajmasii vostrii, binecuvantati pe cei ce
va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc. Ca
sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni
si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti (Mt. 5, 44-45).

Coranul mai poate fi considerat si o stransura de versete din Thora, Evanghelie si fabule, asa cum
recunoaste de fapt insusi Mohammed. Liderii religiosi radicali considera jihadul islamic ca al
saseleastalp al credintei. Coranul este o carte vasta, plina de poezie si contradictii. In el puteti
gasi condamnari ale razboiului si incitari la lupta, minunate expresii de toleranta si imagini aspre
impotriva necredinciosilor. Pe langa Coran exista o colectie de traditii cu privire la invataturile
lui Mohammed, transmise prin surse demne de incredere, numita Hadith.

Este cu adevarat Coranul o carte contradictorie care cu o mana condamna razboiul, iar cu cealalta
il comanda ? Categoric raspunsul este Nu !. Aceste contradictii din Coran sunt rezolvate prin
recunoasterea invataturilor progresive ale lui Mohammed, care trec de la pace la razboi in timpul
vietii si experientei sale. In plus, invatati islamici au concluzionat ca declaratiile contradictorii
reflecta revelatia progresiva, care a fost croita pentru a se potrivi cu circumstantele lui
Mohammed.

Episodul fugii din Mekka (Hegira) a lui Mohammed si adapostirea acestuia timp de trei zile intr-
o pestera a muntelui Thaur, aproape de Mekka, in data de 16 iunie 622 are o insemnatate
deosebita pentru adeptii islamului, aceasta constituind si data inceperii erei mohammedane (dupa
religie, lumea araba s-ar afla in anul 1384).

Exista de altfel si o obligatie de credinta ca fiecare adept sa mearga cel putin o data in peregrinaj
la Kaaba, conditie impusa si de Coran. Marturia de credinta (shahadah) consta in afirmatia: Nu
exista alta divinitate decat Allah si Mohammed este trimisul lui Allah(Coran CXII, 1). Aceasta
lege fundamentala a islamului exprima caracterul teologic rigid al acestei religii, atat de
controversata in urma evenimentelor din ultimii douazeci de ani. Impusa popoarelor cucerite si
trecute cu forta la islamism, doctrina religioasa musulmana timp de peste douasprezece secole
a creat fatalismul acestora, fara concesii in raport cu existenta.

Un rau foarte mare al Islamului este admiterea poligamiei, usurinta divortului, in general
inferioritatea femeii si instituirea sclaviei. Acest mod de gandire, impus prin forta armelor, este
specific doctrinei religioase islamice care nu are ca esenta dragostea pentru creator, ci frica si
supunerea oarba in fata acestuia, este normal, deoarece religia islamica - rigiditatea sa - se
conduce strict dupa textul literar coranic si dupa traditia sacra Sunnah. Ritualurile tin de morala
islamica si se bazeaza pe Coran si Traditie.

Schismele religiei islamice au fost reprezentative prin dimensiunile genealogice, teologice si

politico-militare. Marea schisma din primul secol al Hegierei i-a impartit pe musulmani in doua
grupuri inegale: Sunnitii - masa majoritara, care se considera ortodoxa - si minoritatea siita.
Sunnismul este orientarea majoritara in islam, cuprinzand aproximativ 85% din totalul
musulmanilor. Islamul siit este intim legat de traditiile persane, fiind concentrat mai ales in Iran.
O invatatura noua fata de Iudaism si Crestinism, asadar, este invatatura ca Mohammed este
trimisul lui Dumnezeu, pecetea profetilor, care adevereste si incheie toate revelatiile anterioare.

Pentru crestini, binecuvantarea tuturor neamurilor intru semintia lui Avraam este o profetie
mesianica. Ea implica faptul ca Avraam a fost ales drept stramosul Mantuitorului, a carui
venire fusese profetita cu mult timp in urma.

De altfel, Apostolul Pavel da prima interpretare a istoriei lui Avraam pentru crestini. Pe de alta
parte, el subliniaza ca Dumnezeu isi tine fagaduinta si intregul popor al lui Israel va fi mantuit.
Totodata, atrage atentia ca acum si celelalte popoare crestine sunt fii lui Avraam si, prin
urmare, fagaduinta lui Avraam, si nu pastrarea Legii, care a venit mai tarziu prin Moise.

Apostolul Pavel sustine ca credinta in Iisus Hristos este conditia pentru a fi alesul lui Dumnezeu.
Prin aceasta extensiune a fagaduintei date de Dumnezeu lui Avraam asupra popoarelor care
cred in Hristos, Apostolul Pavel a depasit legatura stransa intre religie, popor, politica. Poporul
ales nu mai este poporul unei anumite etnii, ci noul Israel, poporul nascut in credinta, in Hristos.

Chiar daca crestinismul a devenit religie de stat sub Constantin cel Mare, el nu este in esenta o
religie politica, ci urmareste, asa cum ne-a invatat Mantuitorul, pregatirea fiecaruia pentru a
deveni cetatean al Imparatiei vesnice. Spre deosebire de aceasta atitudine, pentru evrei si
musulmani legatura dintre religie, politica, stat este foarte pregnanta. Evreii sustin ca Avraam a
actionat conform vointei lui Dumnezeu, de el a tinut Legea, inainte sa fie data lui Moise. Prin
urmare, Avraam este un precursor al Legii lui Moise si fagaduinta lui Avraam se refera doar la
poporul lui Israel.
Islamul s-a raspandit din sec.al VII-lea prin cuceriri si stabilirea unui stat bazat pe legea
Coranului. In centrul Islamului nu se afla (ca in crestinism) credinta interioara, reflexia asupra
invataturii, ci actiunea oamenilor la toate nivelurile religiei, dreptului, economiei si politicii. Si
daca invatatura Coranului nu se exprima prin sistem economic, de drept sau religios, atunci ei
trebuie sa actioneze. Acestea se definesc prin actiune si nu prin mistica. Aceasta atitudine se
regaseste si in descrierea lui Avraam, care nu mai este, ca parintele evreilor, o persoana
interiorizata, care isi asuma vointa lui Dumnezeu.

Pentru musulmani, Ibrahim (Avraam) este omul actiunii, el este cel care distruge idolii poporului
sau (cum au distrus talibanii statuile budiste din sudul tarii). Iar fiul lui Avraam nu isi asculta in
liniste tatal, cand acesta intentioneaza sa-l jertfeasca, ci ca un adevarat musulman, el confirma cu
tarie ca doreste sa fie jertfit, daca este voia lui Allah.

In Coran nu Isaac va urma sa fie sacrificat (ca in Thora), ci Ismael, fiul lui Avraam si a roabei
sale Agar. Ca fiu al roabei, Ismael, fiul lui Avraam nu joaca un rol important in Vechiul
Testament. In schimb, pentru musulmani, Ismael este parintele arabilor, care a intemeiat
impreuna cu Avraam, Mekka. Prin urmare, nu fiul nascut dintr-o casatorie legitima este
considerat patriarh, ci intaiul nascut al lui Avraam.

Musulmanii au dreptul de a trai in conformitate cu religia lor, cu valorile si invataturile ei.

Aceasta este o optiune pe care va fi dificil sa incercam sa le-o luam. Cu toate acestea, ceea ce
oferim este o intelegere moderata si echilibrata si va trebui sa ne aplecam mai mult asupra acestei
probleme, sa studiem elementele religiei islamice intr-un mod obiectiv si rational, sa ne
consolidam ideea pe care o avem despre islamism.

Iata, bunaoara, musulmanii il respecta pe Iisus, pe care il considera unul dintre cei mai importanti
mesageri ai lui Dumnezeu. Coranul confirma nasterea sa si o considera pe Fecioara Maria femeia
cea mai pura a Creatiei.

Asadar, cele trei religii nu pot fi puse in acord, singurele lucruri ce pot fi facute sunt cunoasterea
identitatii fiecaruia si constientizarea ca religie distincta. Crestinismul se defineste prin mistica,
prin interiorizare, prin cercetare launtrica. Iudaismul se defineste prin pastrarea cu sfintenie a
Legii lui Moise. La ei legatura dintre religie, politica si stat este pregnanta. Musulmanii se
definesc prin actiune in numele lui Allah, avandu-l ca mare profet pe Mohammed. Si la ei
legatura dintre religie, politica si stat este foarte pregnanta.

O alta deosebire este data de ziua de odihna, care la crestini este duminica, la evrei, sambata
(Sabbatul), in timp ce Mohammed a oranduit ca sarbatoare saptamanala pentru mosleni, vinerea
(Coran XIII ; 125).

Asemanari
Avraam este considerat parintele crestinilor, evreilor si musulmanilor, un parinte comun celor trei
mari religii.

O caracteristica comuna este venerarea proorocului Ilie de catre cele trei religii, cu mentiunea ca
profetul Ilie ocupa un loc important in cadrul misticii iudaice si islamice. Ilie este maestrul
spiritual invizibil care se adreseaza celor care sunt chemati la o relatie directa cu lumea divina. In
traditia iudaica Ilie este si marele facator de bine pentru cei suferinzi, dar si mesagerul mantuirii,
de aceea in seara zilei de Pessoh se tine deschisa usa casei pentru ca sa poata intra la ritualul
Seder si chiar se pregateste un al cincelea pahar.

Toate cele trei religii monoteiste au modele similare de dezvoltare, care creeaza entitati cu
predispozitie spre tensiune si conflict, indiferent de locul ocupat de violenta in sistemul de valori
al fiecarei religii. Predispozitia pentru raporturi conflictuale provine din considerentele
urmatoare:

doua dintre ele au fost initiate de profeti ale caror actiuni au dus la formarea unor comunitati
politico-religioase, in timp ce crestinismul a fost intemeiat de Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, si
are la baza legea iubirii;

aceste religii dispun de un profund si de nezdruncinat sens al Istoriei Sacre, care transcende
granitele nationale, definind viziunea si ethosul unui popor al lui Dumnezeu;

fiecare dintre aceste religii s-a format in opozitie cu alte comunitati politico-religioase: Moise
si-a condus poporul din Egipt ridicandu-l pe Iahve contra zeilor egipteni si a faraonului; Iisus
Hristos a fost rastignit de romani cu sprijinul liderilor religiosi conservatori ai Ierusalimului,
titlul sau de Rege al iudeilor punandu-l in stare de conflict cu autoritatea Cezarului, laica si
religioasa; Mohammed si discipolii sai au folosit toate resursele religioase si politice pentru a-i
aduce sub ascultarea lui Allah pe totipaganii si structurile lor politice.
Toate deosebirile intre catolici si ortodocsi
Din aceast nvtur fundamental (actus purus) decurg i celelalte deosebiri
nvtura despre purcederea Duhului Sfnt din Tatl i din Fiul, Purgatoriul, primatul Papei etc.,
care au devenit de-a lungul timpului obiectul Dialogurilor Teologice. Iat care sunt acestea:
Filioque, adic, nvtura c Duhul Sfnt purcede de la Tatl i de la Fiul, urmarea
fiind micorarea monarhiei Tatlui, anularea egalitii desvrite a Persoanelor Sfintei Treimi,
micorarea n cinstire a Duhului Sfnt ca nefiind de aceeai putere i mpreun slvit cu celelalte
Persoane ale Sfintei Treimi, ntruct este socotit drept Persoan cu lipsuri.
folosirea pinii nedospite (azima) la Dumnezeiasca Euharistie de ctre apuseni, fapt
care se abate de la modul n care Hristos a svrit Cina cea de Tain,
sfinirea cinstitelor daruri care se face, nu prin epicleza adresat Tatlui pentru a-L
trimite pe Duhul Sfnt, ci prin recitarea cuvintelor lui Hristos de la ntemeierea [Euharistiei]:
luai mncai bei din acesta toi,
concepia c jertfa pe cruce a lui Hristos a satisfcut dreptatea dumnezeiasc, nelegere
care l nfieaz pe Dumnezeu Tatl drept un feudal pe de alt parte, aceast concepie trece
cu vederea nvierea,
concepia despre meritele prisositoare a lui Hristos i a Sfinilor i care [merite] sunt
la dispoziia Papei,
separarea i ruptura dintre Taina Botezului, a Mirungerii i a Dumnezeietii Euharistii,
nvtura despre motenirea vinoviei pcatului strmoesc,
inovaiile liturgice n toate Tainele Bisericii (Botez, Mirungere, Preoie, Spovedanie,
Cununie, Maslu),
nemprtirea mirenilor cu Sngele lui Hristos,
primatul Papei, conform cruia Papa este episcopus episcoporum [episcopul
episcopilor] i izvorul autoritii preoeti i bisericeti, este capul infailibil i Conductorul
Suprem al Bisericii, pe care o chivernisete n chip monarhic ca lociitor al lui Hristos pe
pmnt (I. Karmiris). Sub acest aspect, Papa se consider pe sine urma al Sfntului Apostol
Petru, cruia i se subordoneaz ceilali Apostoli, chiar i Sfntul Apostol Pavel,
inexistena mpreun-slujirii n cadrul actelor de cult,
infailibilatea Papei,
dogma imaculatei concepii a Nsctoarei de Dumnezeu i n genere cultul marial,
conform cruia Maica Domnului este ridicat la dumnezeirea Treimic, vorbindu-se, desigur, i
despre Sfnta Ptrime,
teoriile despre analogia entis i analogia fidei care s-au ncetenit n spaiul apusean,
nvtura despre progresul continuu al Bisericii n descoperirea faetelor ascunse ale
adevrului revelat,
nvtura despre vocaia absolut,
concepia despre metodologia comun att n cunoaterea lui Dumnezeu, ct i n
cunoaterea creaturilor, care a condus la conflictul dintre teologie i tiin.
n fine, marea ruptur se vdete n deosebirea dintre teologia scolastic i cea isihast. n
Apus s-a dezvoltat scolasticismul ca ncercare de cercetare a tuturor tainelor credinei prin
raiune (Anselm de Canterburry, Toma dAquino), n timp ce n Biserica Ortodox dinuie
isihasmul, adic curirea inimii i luminarea minii, pentru dobndirea cunoaterii lui
Dumnezeu. Dialogul dintre Sfntul Grigore Palama i scolasticul i uniatul Varlaam este
semnificativ n acest sens i arat aceast deosebire.

Para1e1e - intre CRESTINISM si BUDHISM

Pornim de la ideea central, comun budhismului si crestinismului: mntuirea. Amndou

religiile ntind omului o mn de ajutor, ca s se mntuiasc de sub stpnirea ntunericului si a
rului. n scopul acesta crestinismul ofer omului luminile revelatiei divine, comunicrile pe care
spiritul suveran le-a fcut spiritului uman n curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a cror
serie s-a ncheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului
omenesc o revelatie, o Biblie n felul celei crestine. nvttura lui Budha si a ucenicilor lui,
cuprins n Trodipika, este plin de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputint de
a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevrate.

Crestinismul e religie descoperit de Dumnezeu, budhismul e opera unui ntelept. Crestinul crede
ntr-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are n crezul su pe Dumnezeu; nu-L neag si nu-L
afirm n locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divin; budhismul, cauzalitatea
oarb. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purific si se nalt spre
Dumnezeu; budhismul a nlocuit rugciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e
teocentric; budhismul e antropocentric. Dup crestinism lumea e creat cu scopul de a ne pregti
pentru viata si fericirea vesnic; pentru budhism lumea e vesnic, un lant nesfrsit de mizerii si
dureri de care trebuie s scpam ct mai degrab. Dup crestinism lumea e bun (Fac. 1,31; Ps.
103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru c e opera lui Dumnezeu, n care se oglindeste iubirea si puterea
Creatorului; iar rul din lume a izvort din vointa liber a creaturilor rationale; de asa ceva
budhismul nu are cunostint.

Crestinismul este o antropologie, o nvttur despre facerea omului din trup muritor si suflet
nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului.
Crestinismul are o nvttur despre libertatea si cderea omului, despre originea si transmiterea
pcatului, a rului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cdere si pcat.
Budha vrea s mntuiasc lumea de boal, suferint, btrnete si moarte, adic de rul fizic, nu
de rul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existent, nu de impuritatea
pcatului. El urmreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii czute, pe cnd ''Fiul Omului a
venit s caute si s mntuiasc pe cel pierdut'' (Luca 19,10), s-si dea sufletul Su rscumprare
pentru pctosi (Matei 20,28), s mantuiasc poporul de pcate (Matei 1, 21).

In crestinism mntuirea e realizat prin Iisus Hristos si se nfaptuieste prin harul Sfntului Duh,
prin rugcnme, credint dreapt si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur n lume si
singur la mntuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricnd si oriunde ar fi. In budhism tinta
vietii e nimicirea existentei; n crestinism tocmai invers: mntuirea sufletului si asigurarea vietii
vesnice.

Crestinismul are un asezmnt al mntuirii, o organizatie social-comunitar; Biserica. Pentru

budhism viata ideal este celibatar, trit n singuratate, n linistea pdurilor, ca ascet si cersetor.
Monahismul crestin e o exceptie care ntreste regula. Cel budhist este o regul care vrea s
generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel
budhist e steril si constituie o povar pe umerii vietii sociale.

Crestinismul are o nvttur despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnic;
budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte.
Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari
negri, ca si cnd nasterea, copilria, tineretea, btrnetea n-ar avea parte de nici o lumin si nici o
bucurie, ci numai de ntuneric, durere si ntristare. Crestinismul ne ndreapt privirile si actiunile
spre viata etem, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne ndreapt spre nirvana, spre
repaosul absolut, spre linistea etern a noptii nesfrsite. Pentru crestini rul e trector; pentru
budhism, rul e suveran. In crestinism binele e triumftor; n budhism rul nu se stinge dect prin
atingerea existentei n odihna etern din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol
educativ si mntuitor, pentru c aurul n foc se lmureste si omul n suferint se nnobileaz. In
budhism crucea nu are nici un sens viata e rstignire si rstignire lipsit de bucuria nvierii si de
fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru c nu stie nimic despre cauza
primar, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor final Crestinismul ne nvat s iubim
viata, budhismul s o uram. Idealul crestin este desvrsirea vietii; al budhis mului mortificarea,
nfrnarea si suprimarea ei.

Are budhismul o moral demn de urmat: opreste fur tul, omorul... si propag iubirea nu numai
ntre oameni dar si fat de animale?... Biblia le are mai demult n decalog, si mai complete.
Morala evanghelic, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemnat mai uman,
mai rational si superioar fat de cea budhist. Morala budhist, desi se refer si la animale e o
morala natural, rmas mult n urma moralei crestine. Morala crestin e o moral pozitiv, te
oblig s faci binele, nu numai s nu faci rul: S iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe
aproapele; cea budhist e negativ, interesat, vag, poate chiar egoist, dup axioma- Trebuiesc
iubite toate fiintele, cum o mam si iubeste copiii''. Budhismul nu urste; crestinismul iubeste. In
budhism iubirea e simpatie si comptimire; n crestinism e virtute activ si lucrare caritativ.
Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e
steril pentru viata practic, talant ingropat n pmnt; crestinismul e activ, ncurajeaz, mangie,
zideste, nmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are
ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). Dup etica si filosofia
budhist munca e o povar nedemn de un ascet pentru care se recomand cersetoria. In
crestinism munca e o virtute moral si o datorie profesional, sfnt si obligatorie pentru toti
oamenii: ''Cine nu lucreaz nici s nu mnnce'' (11 Tes.3,10).

Budhismul nu are nici o ntelegere pentru viata familial. Conceptia budhist despre familie e
nenatural, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor.
Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe
veninos''. Textele budhiste spun c femeile sunt ''crude si rele'', ''nestioase ca ciorile'' si
''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrnarea se tine de femeie ca murdria...'' dac budhismul propag
o astfel de conceptie despre munc si femeie, nu e de mirare c a fost definit ''religia lenei''
(Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste
soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si n privinta aceasta e antipodul
budhismului. Munca si familia crestin sunt modele n omenirea ntreag .

Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: ntruparea Fiului; Budha e
rencarnarea unui alt Budha, al 24-lea, dup 550 de renasteri (spunea el). In unele temple
budhiste se ador si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a
nscut dintr-o fecioar modest si curat, n srcia unui staul de vite. Budha s-a nscut dintr-o
familie regal, n luxul unui palat mprtesc. In copilrie si tinerete Iisus munceste si viziteaz
templul; Budha se distreaz si petrece. Iisus e ntru totul desvrsit; Budha numai dup saturatie
si dup dezgustul de plceri cuget la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la
nceputul activittii Sale publice; Budha numai dup ctva ani de ucenicie si de alergri pe la
asceti. Iisus lucreaz la mntuirea omenirii din cea mai curat mil si din cea mai dezinteresat
iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plceri si din pur egoism. Iisus e demofil;
Budha e aristocrat. Iisus lupt cu pcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parseste cerul, mama si
toate rudeniile ca s propage Evanghelia si s ntemeieze Biserica. Budha prseste, dup cum
nsusi declar ''domeniul cel larg al plcerilor si miile de femei frumoase, ca s aflu cunoasterea
cea mai nalt, cea mai perfect'', si ca s ntemeieze o comunitate de clugri. Evanghelia lui
Iisus e istorisire natural, simpl si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare,
de necrezut. Iisus anunt c religia Lui va dura pn la sfrsitul veacurilor; Budha pune religiei
sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit rstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru
c la 80 de ani a mncat lacom o farfurie de carne de porc afumat si cu orez. Iisus nviaz si
triumf; Budha moare nfrnt de dorinta lcomiei, ironie a sortii fat de un ntelept care a
predicat mntuirea numai pentru sine nsusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia c
Iisus e Dumnezeu, iar Budha ntru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman.
Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roag, triesc n comuniune de iubire si viat cu
Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha mediteaz si nu au simt pentru munc, nici pentru
rugciune. Din astfel de pricini vedem ct deosebire este ntre crestinism si budhism numai n
privinta mntuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale ntre nasterea supranatural a lui Iisus din
Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zmisliri si nasteri a lui Budha; ntre
nasterea si copilria lui Iisus, si a lui Budha; ntre ispitirea lui Iisus, prin pine, prin slava lumii si
preancrederea n Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; ntre ucenicii lui
Iisus si ai lui Budha; ntre nvtturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invtturile, minunile si
prezicerile lui Budha; ntre transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, ntre moartea lui Iisus
si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.

Dac la toate aceste deosebiri fundamentale, adugm si schimbrile si adaosurile care s-au fcut
budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria,
tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne
ncredintm c religia budhist fat de cea crestin nu poate avea trecere dect ntr-o lume
primitiv sau decadent, care se complace n scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum
n lumea optimismului crestin: robust, lupttor si progresist.

Budhismul are o latur filosofic, serioas si sincer, care se rezum la: ateism, metempsihoz,
pesimism, celibat, srcie si renuntare (la pofte, plceri, cstorie si avere; cu alte cuvinte la
moartea civilizatiei si a progresului). Exist si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios,
idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fr suflet, o virtute fr datorie, o
moral fr Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).
Tot ce e bun n budhism avem multiplicat n crestinism; tot ce lipseste n budhism, avem din
belsug n crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fr
Dumnezeu, o moral fr libertate, o evolutie fr creatie, o liniste si fericire absolut fr viat
vesnic, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile l aduc adevrului si religiile
inferioare unicei si adevratei religii.

Crestinismul este divin, pentru c ntemeietorul lui este divin: lumin din lumin, Dumnezeu
adevrat din Dumnezeu adevrat. Ceilalti ntemeietori de religii sunt oameni si numai oameni.
Iisus este om desvrsit si mai mult dect omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi
atribute si puteri ca si Tatl. Ceea ce nici unul dintre ntemeietorii de religii n-a pretins si n-a
putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatl: cult religios si credint n autoritatea Sa
infailibil: ''Toti s cinsteasc pe Fiul cum cinstesc pe Tatl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se
ntemeiaz pe viata, nvttura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul ntemeietor de
religie Care-si d viata ca mrturie a divinittii Sale si a operei Sale mntuitoare.

De personalitatea exceptional a lui Iisus Hristos e legat prin urmare superioritatea

crestinismului fat de celelalte religii si filosofii: buntatea crestinismului de buntatea lui Iisus,
perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea
Mntuitorului. Noi pe acestea le mrturisim, cu credint si cu dragoste, pn la moarte