Religia in roma antica

La inceputul istoriei romanilor, animismul era principala

credinta religioasa, in existenta unor forte misterioase
malefice sau benefice, aflate in orice fiinta sau obiect din
natura. Se credea ca fiecare om isi are spiritul sau
protector si inca de la nastere era ghidat de o vointa
divina individuala. De asemenea, fiecare activitate
practica, mai ales din cele legate de cultivarea
pamantului cum ar fi aratul, semanatul, secerisul etc.
stateau sub semnul unei divinitati protectoare. Acestea
erau geniile sau numina, carora le erau adresate actele
de cult. Din acestea au derivat, mai tarziu, zeitatile
propriu-zise, sub influenta unor credinte religioase
etrusce dar si a panteonului grecesc.
Exemplu de zei:
Jupiter era zeul luminii, al fulgerelor, ploii, mai tarziu al
victoriei.
Pentru un popor eminamente razboinic, principalul zeu
era Marte, zeitatea care guverna razboaiele.

Ianus era zeul protector al casei, care privea spre trecut si

viitor si era reprezentat cu doua fete. Acesta a devenit si
zeitatea inceputului de an, de unde provine numele lunii
ianuarie.

Vesta era zeita focului sacru, protectoare a Romei.

Preotesele ei, vestalele, care intretineau focul sacru in
templul Vestei, erau in numar de sase, alese de marele
pontif dintre fete sub 10 ani apartinand unor familii
nobile. In timpul serviciului lor de 30 de ani trebuiau sa
ramana caste si se bucurau de un prestigiu deosebit.
Ofensele aduse unei vestale erau pedepsite cu moartea
iar daca un condamnat la moarte intalnea in drumul spre
locul de executie o vestala putea fi gratiat.

Spre deosebire insa de greci, romanii nu au reprezentat

zeitatile lor sub chipul omenesc. Cu un spirit mai
pragmatic, acestia nu erau preocupati de problemele
filosofice cu privire la evolutia existentei omenesti,
moartea, destinul. In principiu, practicile lor de cult aveau
scopul de a castiga bunavointa divinitatilor si erau o
daotorie civica a fiecarui cetatean de a trai in pace cu
divinitatile.