Războaiele medice

Începutul războaielor:
- epoca clasică se deschide cu războaiele dintre greci şi perşi, cunoscute sub numele de războaie medice
(de la Medoi, numele grecesc al mezilor);
- perioadă relativ bine cunoscută, mai ales Istoriilor lui Herodot, care s-a informat despre cauzele şi
desfăşurarea acestor conflicte;
- cauzele trebuie căutate în conflictele comerciale dintre imperiul person și cetățile grecești aflate în
expansiune, dar și în tendinţele imperiului persan de a-şi spori teritoriul pe seama prosperelor cetăţi
greceşti;
- pretextul a fost oferit de revolta cetăţilor ioniene (situate în vestul Asiei Mici, au intrat în cadrul
Imperiului Persan după 546 î.Hr.);
- 499 î. Hr. cetăţile ioniene au hotărât să declanşeze revolta antipersană, în fruntea acestei răscoale
aflându-se Miletul; s-a cerut sprijin din partea cetăţilor greceşti din Grecia propriu-zisă, dar numai
Atena şi Eretria au trimis circa 2000 de luptători; Sparta a refuzat să îi sprijine pe răsculaţi;
- în primă fază, răsculaţii au reuşit să înlăture dominaţia persană din vestul Asiei Mici; dar, în anul 494
î. Hr., perşii mobilizează mari forţe în Asia Mică şi, sprijiniţi de o puternică flotă, îi înving pe răsculaţi,
Miletul fiind în bună parte distrus, asemenea celorlalte cetăţi răsculate;
- regele Darius a vrut să-i pedepsească pe susţinătorii insurgenţilor şi a început o nouă campanie
militară împotriva Greciei, care deschide, de fapt, războaiele medice.

Etapele războaielor medice:

Etapa: I. 492 î. Hr.
- ofensiva persană în Peninsula Balcanică. Perşii reuşesc să cucerească unele regiuni de coastă ale
Traciei şi să oblige pe regele Macedoniei să devină aliat al acestora;
- flota persană nu a reuşit să-şi îndeplinească misiunea, fiind distrusă de o puternică furtună în
apropierea Muntelui Athos.

Etapa: II. 490 î. Hr.

- perşii au debarcat în Attica, dar la Marathon au fost înfrânţi de armata ateniană, mult mai puţin
numeroasă, condusă de Miltiades cel Tânăr, care a devenit erou naţional atenian;
Unul dintre cei zece strategi ai Atenei (funcție electivă anuală) era Miltiades cel Tânăr. El era
cel care reușise să influențeze forul suprem de conducere atenian (adunarea poporului) să
hotărască acceptarea luptei în câmp deschis, în locul apărării în spatele zidurilor cetății. Miltiades
cunoștea foarte bine tacticile de luptă persane: el îl însoțise pe Darius I în timpul celebrei sale
expediții din anul 514 î.Hr. împotriva sciților de la nord de Dunăre. Miltiades l-a convins pe
Callimachus (comandantul suprem al armatei ateniene), să declanșeze neîntârziat atacul. Armata
persană, aflată cu spatele la mare, era aprovizionată de flota care staționa în golful Maraton.
Perșii nu au fost alarmați de liniștea care domnea în tabăra atenienilor și au continuat să debarce
– se considerau avantajați prin superioritatea lor numerică. Miltiades i-a aranjat pe cei 9000 de
atenieni și pe cei 1000 de plateeni în linie de bătaie între înălțimile de la Agriliki și Krotoni, la o
bătaie de săgeată de forțele persane. Profitând și de faptul că o parte dintre perși erau ocupați cu
descărcarea proviziilor de pe corăbii și cu acțiuni de recunoaștere în zonă, Miltiades a declanșat
atacul într-un mod oarecum atipic pentru acele vremuri: în loc să înainteze lent, pentru a ține
 strânsă formația de luptă (falanga), hopliții au atacat în pas alergător infanteria persană, care era
cel puțin de două ori mai numeroasă. La circa 700 de metri de linia inamicului, mulțimea de
bărbați a început să strige temutul lor cântec de încurajare și de chemare la luptă: Ελελευ!
Ελελευ! („Eleleu! Eleleu!”). Atacul lor părea sa fie un act de sinucidere, mai ales ca atenienii nu
aveau nici cavalerie și nici arcași. Văzând cum înaintează tot mai repede, comandanții persani și-
au așezat trupele. Soldații cu scuturile lor ușoare s-au așezat în fata, iar miile de arcași s-au așezat
în spate. Hopliții au rezistat însă, datorită scuturilor lor masive, șiroaielor de săgeți care au
întunecat cerul, trase de arcașii perși.

- după victoria de la Marathon, prestigiul Atenei a crescut foarte mult, gruparea condusă de
Themistocles considera că, pentru a asigura victoria, atenienii trebuiau să se sprijine pe o flotă
puternică, de aceea Atena a pus în operă construirea unei mari flote de război;
Temistocle (n. cca. 524 î.Hr. — d. 459 î.Hr.) a fost un politician și general atenian. A fost un
populist, având suportul atenienilor din clasele inferioare și opunându-se de obicei nobilimii
ateniene. Ales arhonte în 493 î.Hr., a sporit puterea navală a Atenei, activitate care a fost mereu în
atenția sa de-a lungul carierei sale politice. În timpul primei invazii persane în Grecia, a luptat
în Bătălia de la Maraton[4] și e posibil să fi fost unul dintre cei 10 generali atenieni (strategoi) care
au condus acea bătălie.
- după moartea lui Darius, la conducerea Imperiului Persan vine regele Xerxes, care reia planul lui
Darius de a cuceri Grecia;
- perşii mobilizează forţe uriaşe, care trec în Peninsula Balcanică, grecii hotărând să riposteze; la
Corint, a fost convocat un congres unde s-a creat o alianţă militară defensivă, condusă de Sparta;
- perşii trebuiau împiedicaţi să ajungă în Grecia Centrală, prin strâmtoarea de la Termopile; planul nu a
reuşit, însă, perşii, ajutaţi de un trădător, au reuşit să evite strâmtoarea şi să cadă în spatele spartanilor,
conduşi de regele Leonida; spartanii au fost nimiciţi.
Un grup de greci sub comanda regelui Leonidas si a spartanilor sai aveau sa înfrunte cea mai
mare armata strânsa vreodata în antichitate. Batalia de la Termopile nu a fost totusi o batalie
decisiva în razboaiele Greco-Persane, dar a scos la iveala idealul oamenilor de a se sacrifica în
numele libertatii chiar cu 2200 de ani înainte de marile revolutii moderne .
- după această victorie, perşii cuceresc Grecia Centrală, obligând pe atenieni să-şi părăsească cetatea.

Etapa: III. septembrie 480 î. Hr.

- lupta de la Salamina, unde perşii sunt înfrânţi, fiind nevoiţi să ceară flotei şi armatei de uscat să se
retragă puţin;
- 479 î. Hr. - perşii ocupă Atena pe care o jefuiesc, dar în urma bătăliei de la Plateia din august 479
î.Hr. şi a celei navale de la Mycale, grecii devin victorioşi, marcând sfârşitul războaielor medice.
- încheierea oficială are loc în 449 î.Hr., prin pacea de la Callias.