Reformele iacobine

• Înainte de revoluție, termenul „iacobin” desemna Ordinul dominican, care își înființase prima
mănăstire din Paris într-un azil pentru pelerini săraci la 6 august 1218.
• Clubul Iacobinilor a fost o grupare politică radicală din timpul Revoluției Franceze. Ea își trage
numele de la cel dat de francezi călugărilor dominicani, nume la rândul său provenit de la strada
Sf. Iacob, în care dominicanii și-au înființat prima mănăstire în Paris. In timpul revoluției,
iacobinii au constituit în același timp un grup de presiune politică și o rețea extrem de eficientă.
Activitatea clubului, esențială încă de la începutul lui 1790, a devenit dominantă între 1792 și
1794. Istoria Clubului Iacobinilor poate fi împărțită în trei perioade, pe care Michelet le-a
caracterizat după figurile cele mai reprezentative: „A existat iacobinismul primitiv, parlamentar
și nobiliar, al lui Duport, Barnave și Lameth, cel care avea l-a ucis pe Mirabeau
• Ca sa salveze revolutia, iacobinii au fost nevoiti sa recurga la masuri
exceptionale. Au folosit dictatura puterii executive si teroarea pentru
combaterea contrarevolutionarilor. Robespierre, Marat, Danton, Saint-Just
au reusit o mobilizare totala a populatiei si a resurselor economice.
Comitetul Salvarii Publice, condus de Robespierre, actiona ca putere
executiva, iar Comitetul Sigurantei Generale alaturi de Tribunalul
Revolutionar ii urmareau pe dusmanii revolutiei. Puterea legislativa si
autoritatea suprema apartinea Conventiei Nationale dominata de iacobini
• Simbolul Terorii este ghilotina şi aceasta este imaginea pe care cei mai mulţi o au în minte când se
gândesc la Revoluţia franceză. Epurări sângeroase, cetăţeni înspăimântaţi, dictatură şi suprimarea
libertăţilor: toate asociate cu Teroarea. Cu toate acestea, Teroare rămâne un episod controversat şi
sumbru în istoria revoluţiei. Teroarea iacobină cunoscută de asemenea doar ca Teroarea, este
perioada revoluței franceze care a culminat cu dictatura lui Robespierre, care își eliminase foștii
camarazi de luptă, și cu instituirea Comitetului Salvării Publice. S-a terminat odată cu încetarea
puterii Directoratului după executarea lui Robespierre, marcând sfârșitul Revoluției franceze.
Conflictul dintre girondinii majoritari şi iacobinii minoritari, dar susţinuţi de sanculoţi, s-a declanşat în
urma masacrelor din septembrie când peste 1.100 de prizonieri din închisorile Parisului între care
mulţi preoţi şi nobili au fost masacraţiLa 2 iunie 1793, Gărzile Naţionale au înconjurat Convenţia şi au
arestat liderii girondini. Pe 26 iunie a fost închisă Bursa, o zi mai târziu a fost decretată pedeapsa cu
moartea. În septembrie au fost închise Băncile, după ce în prealabil fuseseră desfiinţate Societăţile pe
acţiuni. 
• Perioada, cea mai violentă din timpul Revoluției franceze, a fost pornită de conflictul mereu
mocnit dintre girondini și iacobini, fiind marcată de executarea în masă a „dușmanilor revoluției”.
Deși numere exacte nu sunt cunoscute, numărul celor executați fusese de ordinul a zeci de mii la
nivelul întregii țări, dintre care 16.594 per total. În timpul anului 1794 Franța revoluționară s-a
confruntat cu o multitudine de inamici interni și externi. În interior, întrega nobilime franceză a
devenit un inamic imediat al Revoluției, întrucât își pierduse toate privilegiile, plus pericolul de a fi
fost decapitați prin judecăți sumare
• În momentul în care Teroarea atingea apogeul, Robespierre s-a retras din viaţa politică, izolându-
se. Când, la 8 thermidor a revenit cu un discurs confuz şi încâlcit, a provocat dezordine între
comitete, sanculoţi şi Clubul iacobin, sătui de Teroare, ceea ce a dus la căderea Triumviratului şi a
apropiaţilor acestuia, toţi fiind lichidaţi prin ghilotinare la 9 thermidor.