Legea tuturor e libertatea, care se sfârşeşte acolo unde

începe libertatea altuia. Eu sunt un sclav al libertăţii.

–Maximilien Robespierre

Dictatura iacobină
Teroarea ideologiei politice și implicarea lui Robespierre
 Ce reprezintă teroarea (dictatura)
iacobină?
• Teroarea iacobină (5 septembrie 1793 – 28 iulie 1794),
cunoscută de asemenea doar ca Teroarea, este perioada revoluței
franceze care a culminat cu dictatura lui Robespierre și cu
instituirea Comitetului Salvării Publice. S-a terminat odată cu
încetarea puterii Directoratului(=organ executiv alcă tuit din cinci
persoane) după executarea lui Robespierre, marcâ nd sfâ rșitul
Revoluției franceze.
• Perioada cea mai violentă din timpul Revoluției franceze a fost
pornită de conflictul dintre girondini și iacobini, fiind marcată de
executarea în masă a "dușmanilor revoluției." Deși numerele
exacte nu sunt cunoscute, numă rul celor executați fusese de
ordinul a zeci de mii la nivelul întregii ță ri, dintre care 16.594 per
total (și 2.639 doar în Paris) au fost ghilotinați, și un alt numă r de
circa 25.000 au fost uciși în execuții sumare de-a lungul Franței.
Cine au fost iacobinii?
• Revoluția din perioada monarhiei s-a distins prin formarea cluburilor
(partidelor) politice, cele mai importante fiind:
• Clubul girondinilor moderat, adept al monarhiei constituționale;
• Clubul iacobinilor radical, adept al republicii.
• Gruparea politică iacobină își trage numele de la cel dat de francezi
că lugă rilor dominicani, nume la râ ndul să u provenit de la strada Sf.
Iacob, în care dominicanii și-au înființat prima mă nă stire în Paris; Clubul
iacobinilor își ținea ședințele în clă direa dominicanilor din strada Saint-
Honoré din același oraș.
• În timpul revoluției, iacobinii au constituit în același timp un grup de
presiune politică și o rețea extrem de eficientă . Activitatea clubului,
esențială încă de la începutul lui 1790, a devenit dominantă între 1792 și
1794. În această perioadă , adjectivul „iacobin” a ajuns să însemne
„partizan al politicii Comitetului de Salvare Publică”.
• La sfâ rșitul lui 1793, clubul colabora cu circa 6.000 de societă ți de
același tip în toată Franța. După că derea lui Robespierre numele și
adjectivul au început să desemneze un politician ostil orică rei idei de
slă bire sau de dezmembrare a statului.
Robespierre, Saint Just și
conducerea iacobină
• Revoluţia franceză a creat numeroase personalită ţi, printre acestea fiind şi
Maximilien Robespierre, cel care a condus Franţa revoluţionară de pe poziţiile
unui dictator, şi Louis, Antoine Lé on de Saint Just, cunoscut mai mult sub
numele mai simplu de Saint Just, lider militar şi politic.
• În noiembrie 1792, Saint Just şi Robespierre au susţinut ideea condamnă rii
regelui, ca o mă sură de salvare publică , un act de care depindea consolidarea
republicii şi soarta naţiunii franceze. După ghilotinarea regelui Ludovic al XVI-
lea, cei doi au contribuit în mod esenţial la lucră rile de elaborare a unei noi
constituţii franceze.
• Maximilien Robespierre şi Saint Just au impus mă suri excepţionale în
guvernarea ţă rii:
• stabilirea unei legislaţii corespunză toare nu numai pentru condamnarea
delictelor, dar şi pentru reprimarea acestora;
• reformarea armatei franceze;
• pă mâ nturile confiscate nobililor au fost împă rţite ţă ră nimii să race;
• promovarea sufragiului universal (din primăvara anului 1790);
• obţinerea abolirii sclavagismului;
• obţinerea victoriei armatei revoluţionare împotriva monarhiilor europene
Sfârșitul iacobinilor
• În luna iulie a anului 1794, criza politică din societatea franceză a
dobâ ndit proporții îngrijoră toare.
• Convenţia nu s-a mai ară tat dispusă să accepte dictatura iacobinilor. A
fost formată o coaliţie de vechi girondini, dantonişti şi hebertişti
(Danton, Hebert–adversari ai lui Robespierre; au sfâ rșit ghilotinati), care
i-au atacat pe iacobini; aceştia au ră spuns în mod stâ ngaci şi, puşi în
afara legii, au fost arestaţi. La scurt timp au fost eliberaţi, după care au
fost arestaţi din nou, judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi.
• Ziua de 9 thermidor (28 iulie 1794) a marcat, odată cu executarea
iacobinilor, sfâ rşitul revoluţiei populare şi revanşa girondinilor.
• Conventia Nationala trece sub controlul elementelor moderate. O data cu
executia lui Robespierre, revolutia radicala a luat sfarsit.
Robespierre
• Maximilien Robespierre s-a nă scut la 6 mai 1758 şi a fost executat prin
ghilotinare în Piaţa Revoluţiei. Cunoscut contemporanilor să i ca
“Incoruptibilul”, este una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluţiei
franceze.
• A fost unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau.
• Robespierre ră mâ ne un personaj controversat, prezentat de unii ca idealist,
iar de alţii ca un fanatic.
• Mai multe texte şi decizii semnate de el confirmă responsabilitatea
acestuia cu privire la mă surile revoluţionare radicale. El scria: „Când
Revoluţia este purtată de despotism împotriva poporului, măsurile
revoluţionare nu sunt, în mâinile sale, decât instrumente de cruzime şi
oprimare; dar în revoluţiile în care poporul se opune despotismului şi
aristocraţiei, măsurile revoluţionare sunt remedii, acte de binefacere
universală.”
• Textele în care el face apel la terorizarea şi exterminarea inamicilor naţiunii
sunt egale în numă r cu cele în care vorbeşte despre drepturi, libertatea
individuală a omului, protejarea cetă ţenilor.
• Prin cele două funcţii de conducere – în Marele Comitet şi în clubul
Iacobinilor – Robespierre a devenit şi organizator al Terorii. Apoi a
devenit victima propriului mecanism – a fost condamnat de Convenţia
Naţională şi executat prin ghilotinare la 28 iulie 1794. Pentru el,
Teroarea a fost o necesitate cerută de vremurile dificile şi de Naţiune, o
lege pe care a refuzat să o încalce. Drept urmare, şi-a pierdut şi
libertatea, şi viaţa. Moartea lui nu a pus capă t nici legilor, nici practicilor
Terorii.

Căderea lui Robespierre