Revoluția franceză

Cauzele revoluției franceze:

- sociale: modul de organizare și conducere a societății (regii francezi conduceau în
mod absolutist); nobilimea nu-i permitea burgheziei accesul la putere. Totodată,
țăranii nu aveau pământ sau aveau pământ foarte puțin;
- ideologice: răspândirea ideilor iluministe. Oamenii află că există și alt mod de
viață;
- politice: cheltuielile imense începute încă de Ludovic al XIV-lea și absolutismul
regal;
- economice: agricultura slab dezvoltată, sărăcia generală care domnea în Franța,
războaiele pierdute (=pierdere de bani) și în anii aceia, seceta, care generează
lipsuri la nivelul hranei, o oarecare foamete.

În 1789, regele Ludovic al XIV-lea a convocat Adunarea Stărilor Generale

pentru a solicita noi impozite. Adunarea, formată din: starea I: clerul, starea a II-a:
nobilimea și starea a III-a: restul populației (care susținea statul prin muncă și
impozite). Burghezia s-a reunit, dar STAREA a III-a a cerut drepturi. Prin urmare,
regele a vrut să dizolve Adunarea, dar membrii stării a III-a au format Adunarea
Națională Constituantă. Regele a vrut să dizolve Adunarea cu ajutorul armatei. În
aceste condiții, populația Parisului s-a revoltat, iar la 14 iulie 1789 a fost atacată și
distrusă închisoarea Bastilia (simbolul regalității). În perioada următoare, în Franța au
avut loc revolte țărănești și revolte ale ploretariatului (cei care munceau în ateliere),
iar la 26 august 1789, a fost proclamată Declarația Drepturilor Omului și ale
Cetățeanului.
În contextul revoltei pariziene, regele s-a simțit amenințat și a fugit din Paris.
În paralel, în 1791 a fost elaborată o constituție care prevedea ca formă de
organizare politică Monarhia Constituțională, dar regele complota pentru a primi
ajutor extern. El a fost prins, judecat și executat în 1793. Între timp, revoluționarii au
reușit să înăbușe răscoalele pro-regaliste. În acea perioadă, statul francez a fost
condus de o instituție numită Convenție:
1. Convenția Jirondină (din septembrie 1792 până în iunie 1793) - formată din
burghezie moderată, jirondinii au fost nevoiți să accepte executarea regelui.
Totodată, ei au fost cei care au pus capăt revoltelor în țară și s-au confruntat cu o
gravă criza economică.
2. Comnvenția Iacobină (1793 - 1974) - făceau parte Robespierre și Marat. Ei au
exagerat, deoarece au introdus Teoria Revoluționară, cu alte cuvinte, oricine era
suspectat de trădare, era ghilotinat (în final, Robespierre a fost ghilotinat, iar
Marat s-a sinucis în cadă). Ei au dat o convenție montaniagră, au efectuat o
reformă agrară radicală, au reorganizat armata etc. Au fost înlocuiți de:
3. Convenția Termidoriană (1794 - octombrie 1795) - aceștia au restabilit ordinea și
liniștea publică și au consolidat noul regim instaurat, regim al noilor îmbogățiți.

 În 1795, Convenția este înlocuită cu un Directorat condus de 5 directori, iar în

1797, Directoratul este înlocuit cu un consulat, la conducerea Franței fiind trei
consuli. Primul este Napoleon Bonaparte. Care reușește să preia puterea în stat. În
1804, Napoleon devine împărat al Franței.
În timpul lui Napoleon, a fost modernizată legislația franceză, a fost elaborat
Codul Civil care prevedea egalitate între oameni, drepturi și libertăți cetățenești. Avea
o legislație de natură să permită dezvoltarea burgheziei. Totodată, a fost elaborat și
Codul Penal și o Constituție Civilă a clerului, religia catolică fiind recunoscută ca
religie majoritară în Franța, dar nu ca și religie de stat.