Sunteți pe pagina 1din 3

CONSTANTINESCU EDUARD

clasa a X-a D

Războiul din Afganistan

Războiul din Afganistan a fost un conflict armat desfășurat între anii 2001 și
2021 împotriva terorismului din Afganistan. A început când o coaliție militară
internațională condusă de către Statele Unite ale Americii a lansat o invazie
a Afganistanului pentru a răsturna Emiratul Islamic condus de talibanii de la putere
și de a instaura Republica Islamică.
Conflictul a fost cel mai lung război din istoria militară a Statelor Unite ale
Americii, dar și una dintre cele mai catastrofale înfrângeri, costurile estimându-se
la 5,8 trilioane de dolari.
După atentatul din 11 septembrie 2001 de la New York, SUA cere
Afganistanului să-l extrădeze pe Osama bin Laden, persoană care avea legătură cu
atacul terorist, însă refuză. Astfel, Statele Unite ale Americii invadează
Afganistanul în căutarea teroristului, dar nu reușesc să îl găsească, deoarece acesta
fuge în Pakistan. Ca urmare a invaziei, trupele americane rămân acolo, unde li se
alătură și trupe NATO și încet, dar sigur instaurează un sistem democratic.
Americanii îl ucid pe Osama bin Laden în Abbodat, Pakistan, iar astfel, liderii
NATO gândesc un plan de extragere a trupelor. Pentru a se pune capăt conflictului,
se elaborează Acordul de la Doha în februarie 2020, prin care talibanii garantau că
nu vor permite niciunui grup terorist să folosească spațiul afgan pentru a organiza
atentate împotriva SUA, iar trupele americane vor părăsi țara până în aprilie 2021.
Acordul preciza că guvernul afgan trebuia să elibereze prizonierii, însă nu a
acceptat.
Data limită a fost prelungită până pe 31 august 2021, iar de la expirarea
termenului inițial pănâ la această dată, talibanii au lansat o ofensivă largă pe durata
verii.
În cele din urmă, aceștia anexează Afganistanul (inclusiv capitala) pe 15
august 2021. În aceeași zi, președintele Ashraf Ghani fuge din țară, talibanii
declară victoria și se încheie oficial războiul. Restabilirea stăpânirii talibane în
Afganistan este confirmată și de către Statele Unite ale Americii, iar pe 30 august
2021, ultimul avion militar părăsește Afganistanul, punând punct prezenței militare
prelungite conduse de americani.
  Războiul a ucis aproximativ 176 000 de oameni în Afganistan, dintre care: 46
319 de civili, 69 095 de militari și cel puțin 52 893 de luptători din opoziție.
Potrivit Națiunilor Unite, după invazia din 2001, peste 5,7 milioane de foști
refugiați s-au întors în Afganistan. Cu toate acestea, odată cu revenirea la putere a
talibanilor în august 2021, 2,6 milioane de afgani au rămas refugiați , mai ales în
Pakistan și în Iran , în timp ce alte 4 milioane de afgani au rămas strămutați în
interiorul țării.
În urma conflictului, spațiul aerian afgan nu este funcțional, deoarece serviciile
de control al traficului aerian, comunicații, meteorologice și sistemele de
supraveghere au fost distruse parțial sau total. Acest lucru a dăunat comerțului
țării, transportului/tranzitului pasagerilor și nu în ultimul rând, economiei. În
prezent, se încearcă restabilirea tuturor zborurilor internaționale care erau operate
de către diverse companii.
Un astfel de conflict armat nu este mai ușor nici pentru statele vecine care
trebuie să intesifice autoritățiile competente la frontieră, să se ocupe de primirea și
acomodarea refugiațiilor și să decidă dacă se supune vreunui pericol.

Bibliografie:
- https://ro.wikipedia.org/wiki/R
%C4%83zboiul_din_Afganistan_(2001%E2%80%932021)
- https://www.hotnews.ro/stiri-international-24976351-insemnat-razboiul-
din-afganistan-principalele-cifre.htm
- https://www.france24.com/en/live-news/20220908-uae-firm-to-manage-
air-traffic-over-afghanistan
- https://www.globalinfo.ro/z/geografia_statelor_unite_ale_americii.htm

S-ar putea să vă placă și