NATO ŞI INTERVENŢIA ÎN AFGANISTAN

Miron Ancuţa
RISE, An I
Grupa 2.

1
Afganistanul - o lupta pentru prezent conditionata de trecut

A fganistanul se afla astazi intr-un moment de rascruce. Eforturile comunitatii

internationale de stabilizare si reconstructie a unei societati desfigurate de decenii
de conflict au aspectul unei misiuni aproape imposibile. Desi in ultimii 7 ani
progresul facut este evident, totusi tarele trecutului ameninta prezentul si viitorul
Afganistanului. Absenta unui stat si a unor institutii autentice, inexistenta unei
economii functionale, primitivismul infrastructurii, revenirea talibanilor - toate
acestea ameninta efortul comunitatii internationale de a transforma pentru prima
data Afganistanul intr-o poveste de succes.

Afganistanul se învecineaza cu Pakistanul, Iranul, Turkmenistanul, Kazahstanul si

Tadjikistanul. Cu Pakistanul, aflat pana la 1947 sub dominatie britanica, a avut
neîntelegeri înca de la sfârsitul secolului XIX, pentru linia Durand, care separa etnia
pastunilor, aflati de o parte si de alta a granitei afgano-pakistaneze. A avut relatii
tensionate si cu ceilalti vecini, din cauza valurilor de refugiati care au trecut granita
de teama conflictelor mereu prezente în Afganistan sau a exportului de terorism
practicat de Al-Qaeda. Are o populatie multietnica formata din pastuni, tadjici,
uzbeci si hazari, între care au existat întotdeauna tensiuni. Cele 31 de milioane de
locuitori sunt în majoritate musulmani. Grupul pastunilor a dominat pe întregul
parcurs al istoriei celelalte etnii.

Regii afganilor

Istoria Afganistanului este dominata de conflicte. Statul a aparut in secolul al

XVIII-lea, cand Ahmad Shah Durrani, primul rege al afganilor, a reusit sa unifice
teritoriul afgan de astazi. Imperiul Britanic si cel Rus si-au disputat in secolul
urmator teritoriul Afganistanului, care devenise o importanta miza strategica in
"Marele Joc". Cu Imperiul Britanic, Afganistanul a purtat trei razboaie, ultimul la
mijlocul secolului XIX, in urma carora a iesit invingator. Dupa incheierea
razboiului cu britanicii, singurele conflicte cunoscute de poporul afgan au fost cele
interne. Un rege il detrona pe altul, schimbarea conducatorului era o obisnuinta. Cu
exceptia lui Zahir Shah (1933-1973), niciunul dintre regi nu a adus schimbari
semnificative pentru afgani. Regele Zahir a reusit sa puna capat temporar
conflictelor interetnice, a promulgat o Constitutie care oferea pentru prima data
drepturi politice femeilor afgane si stabilea un corp legislativ.

2
 Comunismul made in Afganistan

Ideologia marxista si politica URSS de internationalizare a revolutiei socialiste

ajunsesera in Afganistan inca din 1923. Moscova a gasit printre afgani personajele
de care avea nevoie pentru a mobiliza o miscare comunista. In 1970 au reinceput
conflictele dintre diversele factiuni politice, care ii opuneau acum pe comunisti
miscarilor islamice. Peste 3 ani, regele Zahir a fost detronat de varul sau,
Mohammad Daoud, care a impus o dictatura militara. Daoud nu a rezistat la
putere, Afganistanul a revenit la practica schimbarii unui numar mare de lideri
intr-un timp foarte scurt. Pe parcursul unui singur an, 1979, Afganistanul a fost
condus de Mohammad Taraki, Hafizullah Amin si Barak Karmal. Ultimul a rezistat
in fruntea Afganistanului pentru ca era sustinut de sovietici. Anul 1979 a inlocuit
conflictele dintre diversele factiuni politice cu un razboi impotriva URSS, care a
invadat teritoriul afgan in decembrie pentru a sustine guvernul comunist al lui
Karmal. Afganistanul a intrat din nou in jocul marilor puteri. Marele Joc era
inlocuit de Razboiul Rece, iar Afganistanul era campul de batalie al URSS si SUA.

Casa Alba se temea, la fel ca si in cazul Vietnamului, de raspandirea comunismului

in lume. Primele masuri adoptate de administratia Jimmy Carter au fost pasnice,
un boicot al Jocurilor Olimpice de la Moscova, anularea unor acorduri comerciale
incheiate cu Brejnev. În 1980, SUA hotarasc sa intervina in teatrul de operatiuni.
Americanii au participat la razboi prin intermediul rezistentei afgane. Zbigniev
Brzezinski, consilierul pe probleme de securitate nationala, a fost trimis sa negocieze
cu Pakistanul pentru a livra arme opozitiei afgane. Asa a inceput cooperarea dintre
mujahedini ("Soldatii lui Dumnezeu") si americani. CIA trimitea arme catre
serviciile secrete din Pakistan care ii aprovizionau pe mujahedini. Tabara celor care
i-au sustinut pe mujahedini s-a largit si a inclus Marea Britanie, Arabia Saudita,
Egiptul. Pe parcursul anilor ‘80, gradul de implicare a celor doua superputeri a
crescut. SUA au furnizat mii de tone de armament muhajedinilor. URSS a trimis in
Afganistan peste 100.000 de soldati.

Spre sfarsitul anilor ‘80, razboiul din Afganistan atarna ca o piatra de moara de
gatul economiei falimentare a gigantului comunist. In 1985, tovarasii de la Moscova
au ales un nou conducator, pe Mihail Gorbaciov. Schimbarea puterii politice a adus
modificarea politicii fata de Afganistan. Prima schimbare a fost inlocuirea lui
Karmal cu Mohammed Najibullah, fost sef al serviciilor secrete afgane, cunoscut
pentru cruzimea sa.

Un an mai târziu, Mihail Gorbaciov a pus, pentru prima data, problema retragerii
din Afganistan. În 1988, erau semnate Acordurile de la Geneva, care incheiau
"aventura sovietica" in Afganistan. Data de 15 februarie 1989 era termenul limita
pentru retragerea sovieticilor. Ultimele detasamente si consilieri rusi au parasit
Afganistanul in 1992. Au lasat in urma un guvern slab, condus de Najibullah.

3
Retragerea sovieticilor nu a pus capat conflictelor din Afganistan, diversele factiuni
etnice au inceput confruntarea pentru a prelua puterea politica.

Najibullah a fost înlaturat si puterea a revenit mujahedinilor, care l-au desemnat

lider pe Rabbani, acesta reusind sa puna capat conflictelor interetnice. S-a ajuns la
razboi civil. O parte a mujahedinilor a format miscarea talibanilor. Pregatiti în
seminariile islamice, medrese din Pakistan, talibanii au devenit principalul adversar
al guvernului Rabbani.

Guvernarea obscura a talibanilor

In 1996, talibanii au reusit sa preia puterea la Kabul. Afganii i-au sustinut atunci
cand s-au instalat la conducere. Ei propuneau revenirea la traditia islamica a
majoritatii care fusese negata de regimul comunist ateu. Au avut si sustinerea
comunitatii internationale. Liderul suprem impus de talibani era mullahul
Muhammad Omar, simbol al Jihadului islamic pentru ca îsi pierduse un ochi în
razboiul împotriva sovieticilor. El a devenit "sef al statului" si "comandant al celor
credinciosi". Nu era cunoscut de populatie pentru ca iesea rar în public. Talibanii
au pus capat razboiului civil. In scurt timp, populatia a ajuns sa se teama de noii
conducatori, de practicile violente ale acestora. Afganistanul a ajuns un loc al
extremismului islamic, al puritanismului religios, cei care nu se supuneau regulilor
impuse de talibani erau aspru pedepsiti. Ministerul pentru Promovarea Virtutii si
Suprimarea Viciului era principalul organ al guvernului, care îi pedepsea pe cei
care ascultau muzica, dansau, jucau fotbal sau se uitau la televizor. Regulile
absurde ale talibanilor au lovit în special femeile. Erau obligate sa poarte burqa, un
vesmânt care le acoperea fata, nu puteau iesi din casa daca nu erau însotite de un
barbat, nu puteau profesa decât în sistemul de sanatate. Si, poate cel mai grav lucru,
fetelor le era interzisa educatia. Cele care aveau curajul sa încalce regulile
talibanilor erau împuscate. Regimul de la Kabul a organizat mai multe executii
publice pentru femeile acuzate de adulter. Masurile aspre ale talibanilor s-au
îndreptat si împotriva celor de alta religie, guvernul de la Kabul intentionand sa le
impuna acestora purtarea unor etichete, pentru a fi recunoscuti drept
nemusulmani. Singurul lucru bun pe care l-au facut talibanii pentru Afganistan a
fost impunerea unor masuri pentru reducerea traficului de narcotice, deoarece
consumul de stupefiante sau comercializarea acestora era necorespunzatoare
practicilor islamice fundamentaliste.

În scurt timp, talibanii au fost contestati, iar faptul ca nu au reusit sa-si impuna
controlul pe tot cuprinsul Afganistanului a fost un atu pentru opozitia creata prin
Alianta Nordului, care grupa tadjici, uzbeci, hazari, pastuni. Talibanii au incercat
permanent sa distruga opozitia.

4
 Încalcarea drepturilor omului a atras criticile comunitatii internationale, care a
formulat, prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU, mai multe rezolutii la
adresa Afganistanului. Cea mai dura reactie au avut-o SUA, care aveau ceva în plus
de reprosat guvernului taliban: gazduirea pe teritoriul afgan a lui Osama Bin Laden
si a taberelor de antrenament ale Al-Qaeda. Administratiile Clinton si Bush au
solicitat în repetate rânduri extradarea celor vinovati de atacurile de la ambasadele
SUA din Kenya si Tanzania, din 1998. Regimul de la Kabul era recunoscut de
numai trei state: Pakistan, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite.

Afganistanul pe calea democratizarii

La 11 septembrie 2001, Al-Qaeda a organizat atentatele împotriva SUA.

Afganistanul a fost plasat alaturi de alte state care sustineau terorismul în "Axa
Raului". Washington-ul a cerut înca o data talibanilor extradarea lui Bin Laden.
Acestia au refuzat, iar la 22 septembrie 2001, SUA si coalitia antiterorista din jurul
lor au atacat regimul Taliban si taberele Al-Qaeda. În mai putin de o luna guvernul
taliban a fost înlaturat. Talibanii au lasat în urma un stat si o populatie care, dupa
spusele lui Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, se aflau în Evul
Mediu.

SUA si o parte aliatilor si-au luat angajamentul de a reconstrui statul afgan dupa
modelul democratic. Aliatii locali ai occidentalilor au fost factiunile din Alianta
Nordului. Din rândurile acesteia provenea Hamid Karzai, apropiat al SUA,
desemnat de Loja Jirga (adunarea traditionala din Afganistan), sef al statului în
2002. Karzai a devenit liderul unei administratii interimare negociata în 2001 la
Bonn, unde s-a decis formarea unui Cabinet si adoptarea unei Constitutii.
Administratia interimara a functionat pâna la organizarea alegerilor din 2004. Era
pentru a doua oara când se organizau alegeri libere în Afganistan (primele au fost
în 1969). Karzai a câstigat primul tur al alegerilor prezidentiale cu 55,4% din
voturi. Alegerile legislative au fost organizate în septembrie 2005. Astfel, a aparut
un parlament bicameral cu o configuratie stranie în care nu sunt reprezentate
partidele politice, ci grupuri de aliati cu aceleasi interese.

5
 Afganistanul astazi

La aproape 7 ani de la inlaturarea regimului taliban, Afganistanul se prezinta ca o

fotografie neclara, in care zone, insule de lumina incearca sa supravietuiasca intr-o
mare cenusie. Afganistanul anului 2008 arata un optimism moderat. Politic si
institutional, progresul este evident: avem o Constitutie care codifica pentru prima
data un stat supus legii (ianuarie 2004); avem un presedinte ales democratic
(octombrie 2004), a carui putere este contrabalansata de prerogativele
Parlamentului National (decembrie 2005); avem un proces electoral care consacra
dreptul de vot al femeilor. Sute de scoli si clinici medicale au fost deschise cu
ajutorul comunitatii internationale, pentru a raspunde nevoilor imediate ale
populatiei civile. Peste 5 milioane de copii afgani, dintre care 2 milioane de fete, au
acces la educatie. Economia nationala inregistreaza o rata de crestere anuala de 8%,
iar pana in prezent comunitatea internationala a pompat peste 24 de miliarde de
dolari in reconstructia Afganistanului. Toate acestea intr-o tara in care provocarile
sunt incomparabil mai mari decat cele pe care Vestul le intampina in Irak, in
termeni de infrastructura economica, capital uman, potential industrial.
Afganistanul este un stat cu o suprafata cu 40% mai mare decat a Irakului, cu o
populatie covarsitor rurala si dependenta 80% de agricultura. Rata de alfabetizare
este de 36%, iar infrastructura rutiera este in cel mai bun caz primitiva si in general
nonexistenta. Apa potabila si furnizarea de electricitate sunt si astazi probleme
critice. Inclusiv in capitala, aceste servicii minimale stau sub semnul sporadicului.

Daca in Irak provocarea este aceea de a restaura, de a reactiva o infrastructura

economica si un standard de bunastare dislocate de razboi, in Afganistan miza
consta pur si simplu in a inventa ceva ce nu a existat inainte. Afganistanul este in
mod fundamental nu un proiect de reconstructie, ci de constructie de la zero a unor
capacitati elementare care sa permita unui stat sa functioneze. Afganistanul este un
proiect de inginerie, de mecanica graduala a statului. Problema centrala pe care
comunitatea internationala o intampina in aceasta tara este aceea ca Afganistanul
anului 2008 ramane un stat slab, fragil institutional, incapabil sa furnizeze
cetatenilor sai servicii si bunuri publice primare. Este un stat care nu detine atribute
institutionale suficient consolidate pentru a raspunde unor nevoi primare precum
securitatea si ordinea publica si, totodata, un stat incapabil sa extinda domnia legii
la nivelul intregului teritoriu. Riscul este acela al acumularii unui deficit de
legitimitate in raport cu cetatenii sai.

6
 Lectii de state-building

Intrebarea este de ce ne aflam astazi in aceasta postura? Un motiv ar fi acela ca

intre 2001-2006, prioritatile Occidentului au fost doua: pe de o parte, amenajarea
constitutionala a statului si, pe de alta parte, operatiunile de contrainsurgenta, de
eliminare si haituire a elementelor talibane si Al-Qaeda. Reconstructia si
stabilizarea propriu-zisa a societatii afgane era perceputa ca un obiectiv secund. In
acest fel, constructia statului a neglijat de fapt primul si cel mai important aliat al
sau: cetateanul. E drept ca, in tot acest timp, acesta a primit ceva ce nu a mai avut
niciodata: democratie politica, drepturi, toate acele atribute esentiale unei existente
publice autentice. Insa toate acestea sunt produse exterioare, de vitrina, secundare
in raport cu nevoile imediate din lumea reala: securitate, electricitate, apa potabila.
Cu alte cuvinte, accentul ar fi trebuit sa cada in primul rand pe acele institutii
capabile sa fidelizeze cetateanul prin furnizarea unor servicii vitale. Mai mult, este
in mod fundamental gresit sa incerci in acest mod sa fidelizezi o populatie careia
notiunea de "stat" ii este straina, necunoscuta. Afganistanul profund ramane o
societate tribala, in care loialitatea are o puternica incarcatura locala, cel mult
regionala, dar foarte vag nationala. Tribul si comunitatea locala raman cele mai
relevante centre de autoritate.

Intre 2002-2004, comunitatea internationala si in special Statele Unite au facut

eforturi minime pentru a ajuta guvernul central in a-si proiecta sfera serviciilor
publice la populatia din afara Kabulului. Si asta din cauza aversiunii pe care
Pentagonul condus de Donald Rumsfeld (secretarul apararii din SUA) o dezvolta
fata de asa-numitele operatiuni de nation-building desfasurate in anii ‘90 de catre
administratia Clinton. Pentagonul dorea sa evite angajamente de magnitudinea
celor asumate in anii ‘90, in fosta Iugoslavie, care au blocat armata americana in
ample proiecte de stabilizare a unor state, care si la o distanta de un deceniu au
ramas niste societati asistate, cu o securitate fragila si dependenta de prezenta
occidentala. Ca raspuns la atacurile de la 11 septembrie 2001, Statele Unite au
lansat operatiunea Enduring Freedom, a carei misiune principala era schimbarea
regimului taliban si eliminarea sanctuarului Al-Qaeda din Afganistan. Rolul
principal l-au jucat fortele speciale americane si cei 15.000 de luptatori din militiile
antitalibane (Alianta Nordului). Din primul moment orice implicare a armatei
americane in misiuni de stabilizare si reconstructie, aflate dincolo de profilul
operatiunii Enduring Freedom, a fost in mod programatic limitata. In viziunea
Pentagonului, efortul de stabilizare si reconstructie a Afganistanului era de
competenta ONU, si nu a Statelor Unite. In acest sens, la 20 decembrie 2001 era
creata Forta de Stabilizare Internationala (ISAF), in baza Rezolutiei 1386 a
Consiliului de Securitate, cu misiunea explicita de a securiza Kabulul. Totusi,
relevanta ISAF ramane periferica pana in momentul asumarii conducerii sale de
catre NATO. Din august 2003, ISAF devine prima misiune a NATO in afara
Europei. La jumatatea anului 2004, ISAF numara doar 9.500 de militari, iar
eficienta sa inca se oprea la periferiile Kabulului. Totusi, daca singura forta
configurata pentru reconstructie si stabilizare era operationala doar la nivelul

7
capitalei, cine isi asuma efortul de securizare a populatiei civile in restul tarii? La
nivelul anului 2004, armata si politia afgane erau institutii inca embrionare. Abia
spre sfarsitul anului 2006, NATO ajunge sa acopere intreg teritoriul afgan. Astazi
Alianta coordoneaza 41.000 de oameni si 25 de echipe provinciale de reconstructie.
Deficitul de legitimitate al administratiei Karzai in randul populatiei civile este o
consecinta directa a pasilor mult prea timizi pe care Statele Unite si NATO ii
intreprind pentru a raspunde nevoii de siguranta fizica a civililor.

O analiza atenta a demersului comunitatii internationale de reconstructie si

stabilizare a Balcanilor indica anumite lectii care nu ar fi trebuit uitate in primii ani
ai interventiei. Iar lectia de baza a anilor ‘90 ramane aceea ca un input redus de
forte militare si asistenta economica intr-un mediu postconflict produce niveluri
reduse de securitate, ordine publica si bunastare economica. In mod paradoxal,
numarul fortelor desfasurate in 2002 in Afganistan este de 50 de ori mai mic fata de
nivelul atins in Balcani. In plus, asistenta economica acordata administratiei Karzai
in primii sai ani este departe de a corespunde nevoilor: daca in perioada postconflict
cele 2 milioane de locuitori ai provinciei Kosovo au primit o asistenta de 1,8 miliarde
de dolari, cele 31 de milioane de afgani primesc in primii 4 ani dupa inlaturarea
regimului taliban doar 4,7 miliarde de dolari. In plus, banii sunt folositi
preponderent pentru amenajarea institutionala a statului si doar accidental ajung la
cetatean. Efectul direct al acestui faliment de viziune si de strategie a comunitatii
internationale devine vizibil pe parcursul anului 2006: institutii fragile, o
infrastructura de guvernare embrionara, un stat decorativ foarte departe de
aspiratiile imediate ale cetateanului, un NATO fortat sa suplineasca absenta statului
din Afganistanul profund, dominat de clanuri si militii tribale. In absenta unui stat
"vizibil", functional, aproape de cetatean si capabil sa-i ofere produse tangibile (sa-l
protejeze), securitatea se privatizeaza, militiile locale prolifereaza.

Reintoarcerea talibanilor

Pe acest fond, in a doua jumatate a anului 2006, in provinciile pastune, din imediata
vecinatate a granitei cu Pakistanul, asistam la revenirea talibanilor. Insurgenta
talibana loveste cu eficienta chirurgicala centrele nevralgice ale administratiei
Karzai - scoli, infrastructura rutiera si economica, posturi de politie, baze ale
armatei, ii ucide pe functionarii civili ai guvernului. Sunt lovite toate acele elemente
care fac centrul vizibil la nivelul provinciilor. Eficienta insurgentei expune,
developeaza ineficienta guvernului de la Kabul, a armatei si politiei afgane si nu in
ultimul rand a Statelor Unite si a NATO. Pierderile in randul fortelor internationale
cresc exponential. Se mizeaza pe impactul pe care acestea il au asupra publicului
democratiilor euro-atlantice si unde sprijinul pentru prezenta NATO in Afganistan
se evapora. Deja, in cele mai multe state ale Aliantei, pentru numerosi politicieni,
sensibili la presiuni si semnale publice, campania din Afganistan devine un subiect
tabu nerecomandat consumului pe piata electorala. Se mizeaza pe faptul ca

8
democratiile euro-atlantice nu sunt pregatite sa isi asume costuri suplimentare (in
dezbaterile lor interne, opinia publica se pronunta majoritar pentru o restructurare
si o retragere graduala a contingentelor din Afganistan). Totusi, fragilitatea
guvernului de la Kabul in provincii explica doar in parte reintoarcerea talibanilor.
Adevarata sursa a insurgentei din 2006 se afla in Pakistan in provincia Waziristan,
o zona dominata de triburi pastune si care a permis regruparea fortelor talibane si a
luptatorilor Al-Qaeda dupa colapsul din 2002. Este o zona impermeabila regimului
de la Islamabad, o zona a nimanui (un no man’s land), in care triburile fac legea si
se autoguverneaza. Aici se ascund mullahul Omar si Osama Bin Laden; tot aici,
intre 2002 si 2006 se dezvolta o industrie a terorii care produce pe banda rulanta
extremisti islamici pregatiti sa proiecteze Jihadul oriunde in lume. Totusi, regimul
generalului Musharraf nu a aratat niciodata prea mult entuziasm in a imbratisa
obsesia americana de eliminare a talibanilor din zonele tribale. Ba dimpotriva,
neoficial, anumite cercuri de interese din serviciile secrete pakistaneze au sprijinit si
finantat activ regruparea talibanilor si a luptatorilor Al-Qaeda dintr-un
rationament foarte simplu: decat sa deveniti o amenintare interna pentru Pakistan,
mai bine va ajutam sa va "externalizati" interesele. O analiza atenta a istoriei
regiunii indica o motivatie suplimentara: pur si simplu, Islamabadul nu poate tolera
un regim pro-India la Kabul (sunt cunoscute vederile pro-India ale administratiei
Karzai). In acest context, Musharraf nu face decat sa urmeze cu strictete o logica
palmerstoniana: un stat nu are prieteni sau dusmani permanenti, ci doar interese
permanente.

Afganistanul ramane, dupa aproape 7 ani de la instalarea administratiei Karzai, un

stat slab, cu institutii fragile, decorative, foarte departe de cetatean, cu o birocratie
specializata in deturnarea asistentei economice oferite de comunitatea
internationala si nu in ultimul rand un narco-stat, cu o economie subterana bazata
pe productia de droguri. Afganistanul alimenteaza in proportie de 92% piata
globala a heroinei. Raportul ONU pe 2007 cu privire la traficul de droguri a plasat
Afganistanul pe locul I în lume la productia de opiu. Imaginea mujahedinilor-copii
cu un kalasnikov în mâna este înca reprezentativa pentru Afganistan, iar conflictele
interetnice nu s-au sfârsit. Relatiile cu Iranul si Pakistanul ramân tensionate.
Refugiatii afgani si acuzatiile pe care Karzai i le aduce lui Pervez Musharraf cu
privire la relatiile cu Al-Qaeda sunt acum mizele disputei.

NATO preia responsabilitatea de a stabiliza sudul

Afganistanului

Ministerul Afacerilor Externe salută preluarea de către NATO, la 31 iulie a.c., de la

Statele Unite, a responsabilităţii de a asigura securitatea în sudul Afganistanului.
Alianţa îşi reconfirmă, astfel, angajamentul şi capacitatea de a genera stabilitate

9
durabilă în Afganistan, condiţie indispensabilă pentru reconstrucţia democratică şi
economică a acestei ţări.
Misiunea de stabilizare a NATO în Afganistan a debutat în 2001, prin preluarea
Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), mandatată de ONU,
devenind în prezent cea mai amplă operaţiune NATO, în afara teritoriului
european. Limitată iniţial la asigurarea securităţii capitalei afgane, Misiunea NATO
s-a extins treptat spre nordul, vestul şi sudul Afganistanului, asigurând, în prezent,
securitatea a trei sferturi din teritoriul statului afgan. Pentru aceasta, îşi va dubla
aproape forţele desfăşurate pe teren, de la 10.500 la 18.500 membri.
Implicarea NATO în Afganistan are un caracter multidimensional. Este prima
misiune a NATO care îmbină activităţi militare, de stabilizare, cu sprijinirea
acţiunilor civile de reconstrucţie. NATO şi-a extins prezenţa pe teritoriul afgan prin
preluarea de echipe de Reconstrucţie Provincială (PRT). Structuri complexe, cu
componentă militară şi civilă, acestea au un rol esenţial în asigurarea stabilităţii,
răspunzând, în acelaşi timp, nevoilor imediate ale populaţiei şi contribuind la
reconstrucţia infrastructurii şi a instituţiilor locale. Prin extinderea în sudul
Afganistanului, NATO va coordona 13 echipe provinciale de reconstrucţie, la care
contribuie 37 de state aliate şi ne-membre NATO.
NATO are, totodată, un rol cheie în formarea instituţiilor specifice unui stat de
drept în Afganistan, în special a celor din sectorul de securitate. In 2005, Alianţa a
asigurat securitatea alegerilor parlamentare, care au pus bazele unui sistem
democratic în Afganistan. Prin relaţiile cu structurile de autoritate locale, ca
parteneri şi susţinători ai obiectivelor de refacere a ţării ale Guvernului afgan,
comandanţii echipelor de reconstrucţie provincială contribuie la extinderea
autorităţii guvernului afgan în provincii.
Misiunea de stabilizare a NATO face parte dintr-un efort mai larg al comunităţii
internaţionale de stabilizare şi reconstrucţie a Afganistanului. Este complementară
activităţilor derulate de ONU, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi diverse alte
organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale, precum şi operaţiunii
„Enduring Freedom”, desfăşurată în estul ţării de coaliţia internaţională condusă de
SUA pentru a combate rămăşiţele reţelelor teroriste din Afganistan. Eforturile
tuturor organizaţiilor implicate în Afganistan se inter-condiţionează şi se susţin
reciproc, coordonarea dintre ele fiind esenţială pentru reuşita efortului de ansamblu
de stabilizare şi reconstrucţie a Afganistanului.
România are o contribuţie importantă la misiunea NATO din sudul Afganistanului.
Militarii români vor participa la asigurarea securităţii a două provincii, Kandahar
şi Zabul, alături de Australia, Marea Britanie, Canada, Estonia, Danemarca,
Olanda şi SUA. România contribuie, în acelaşi timp, la programul de instruire şi
dotare a Armatei afgane şi la formarea specialiştilor afgani în diverse domenii, prin
burse de studiu în instituţiile româneşti de învăţământ.

10
 Romania si victoria NATO in Afganistan

Daniel Korski, autorul raportului „Afganistan: razboiul pierdut al Europei“,

cercetator al Consiliului European pentru Afaceri Externe, crede ca victoria in
Afganistan nu depinde de trupe suplimentare, ci de o misiune civila.

Cu 600 de trupe trimise deja in Afganistan si asteptari mari de la Summitul NATO,

Romania are toate motivele sa fie mindra de locul sau in lume. In ciuda acestei
contributii la misiunea din Afganistan, dupa sase ani de razboi si cea mai ampla
operatiune militara din istoria NATO, insurgenta este in crestere.

Afganistan este a cincea cea mai saraca tara din lume si cel mai mare producator
mondial de opiu; guvernul, deja mult prea slab pentru a face fata tuturor
exigentelor, este subminat si mai mult de capeteniile tribale si de luptatorii talibani.
Summitul de la Bucuresti este o ocazie-cheie de a schimba acest curs al lucrurilor.

NATO sustine ca este nevoie de mai multi militari pentru a domina intregul
teritoriu, criticind guvernele europene ca nu au oferit suplimentari de trupe.

Acestea critica insa, la rindul lor, strategia militara curenta si se tem ca mai multe
trupe nu ar face decit sa sporeasca numarul victimelor civile si sa stirneasca
ostilitatea afganilor.

Germania, in special, isi mentine rezervele fata de trimiterea mai multor trupe sau
fata de ridicarea restrictiilor care impiedica militarii din nord sa opereze in est sau
sud. Presedintele Sarkozy va profita probabil de acest moment prielnic pentru a
oferi, la Bucuresti, mai multe trupe pentru estul Afganistanului, ceea ce va permite
fortelor SUA sa se deplaseze in sud. Palatul Élysée a anuntat ca va gazdui o
reuniune a donatorilor in iunie.

Romania ar putea continua deschiderea initiata de Franta completindu-si

contributia militara cu asistenta civila. In primul rind, Romania ar trebui sa trimita
un ambasador la Kabul si sa-si deschida acolo reprezentanta. In al doilea rind,
Romania are o traditie a participarii la misiunile de politie ONU si UE. Daca
Afganistan reprezinta o prioritate pentru Romania, asa cum spune Guvernul,
atunci ar trebui sporita contributia in cadrul misiunii europene de politie EUPOL,
care a fost trimisa la Kabul in iunie anul trecut, dar sufera inca de o criza acuta de
personal si lipsuri logistice.

Romania nu va putea schimba de una singura strategia coalitiei. Nici misiunea

NATO nu va reusi doar gratie trimiterii de noi trupe. O contributie civila sporita a
Romaniei la Bucuresti ar putea inclina balanta, insa ar face posibil si un acord intre
SUA si Europa asupra unei strategii noi, coordonata la nivel politic. Iar aceasta ar

11
putea cu adevarat sa rastoarne situatia in favoarea NATO. Romania are astfel sansa
unica de a face mai mult decit sa fie doar gazda unui summit.

“The way forward” in Afganistan

Hikmet Çetin analizează evoluţia angajării NATO în Afganistan şi importanţa
alegerilor pentru viitorul acestei ţări.
Crearea a mai multe Echipe de Reconstrucţie Provincială (PRT-uri) va permite
extinderea graduală a prezenţei NATO în Afganistan. Totuşi, acest lucru va necesita
un timp pentru ca PRT-urile să-şi consolideze poziţia şi să-şi construiască un profil
în teren. Mai mult chiar, în viitorul imediat, ele nu vor putea acoperi întreaga ţară.
În timp ce sprijinul pentru înregistrarea alegătorilor şi a procesului electoral,
precum şi a extinderii ariei PRT-urilor reprezintă două eforturi complementare,
avem de a face cu o nevoie imediată pentru o prezenţă evidentă a forţelor de
securitate în întreaga ţară în perioada electorală, datorită semnificaţiei istorice a
alegerilor pentru afgani. Deşi afganii trebuie să menţină controlul asupra procesului
în ansamblu, în mod realist, controlul nu poate fi pur şi simplu lăsat în sarcina
acestora în absenţa unui pachet cuprinzător de măsuri de asistenţă oferit de
comunitatea internaţională, inclusiv de către NATO.

Odată cu programarea alegerilor generale pentru luna septembrie, au apărut

preocupările privind capacitatea
guvernului Statului Islamic de
Alegerile prezintă riscul unor tensiuni
Tranziţie al Afganistanului de a
sporite în ţările divizate din punct de
asigura corectitudinea şi transparenţa
vedere etnic, care apar după ani lungi de
acestor alegeri. Guvernul se află încă
războaie.
în procesul dezvoltării unei identităţi
naţionale şi nu are în prezent
reprezentanţi în întreaga ţară. În
orice caz însă, nu există nici o altă
alternativă pentru alegeri. Mai mult chiar, alegerile trebuie să conducă la două
evoluţii. Ele trebuie să dea legitimitate guvernului ales în faţa afganilor şi la nivel
internaţional şi trebuie să întărească autoritatea guvernului faţă de alţi actori care
doresc să obţină puterea.

Alegerile prezintă întotdeauna riscul unor tensiuni sporite în cazul ţărilor divizate
din punct de vedere etnic, care iau fiinţă după ani de război şi sunt predispuse la
violenţă pe fondul apartenenţei la diferite comunităţi. În Afganistan, nemulţumirile
perpetue prezintă riscul de a atinge arena politică. De aceea există temeri că
procesul electoral ar putea mai curând conduce la o polarizare politică decât la un
dialog politic sporit. Mai mult chiar, conturul unui acord viitor de împărţire a
puterii capabil să păstreze echilibrul între interesele legitime ale diverselor grupuri
etnice ale ţării rămâne neclar.

12
Întrucât ne apropiem de alegerile din septembrie şi încheierea procesului Bonn,
dintr-o perspectivă politică, este important să nu uităm că responsabilitatea pentru
Afganistan nu aparţine numai comunităţii internaţionale, ci şi afganilor. De aceea,
dacă doresc să construiască un viitor mai bun pentru ei înşişi şi ţara lor, ei vor
trebui să-şi asume responsabilitatea în multe domenii.

În primul rând, ei vor trebui să înfiinţeze un sistem politic corespunzător pentru

întreaga ţară. Acest lucru va reprezenta în mod cert o acţiune care va solicita mult
timp şi efort. În al doilea rând, ei vor trebui să asigure desfăşurarea procesului
politic în concordanţă cu principiile transparenţei şi responsabilităţii. În prezent,
mulţi dintre conducătorii care au participat la jihad-ul împotriva conducerii
sovietice şi au purtat o campanie amară împotriva talibanilor par să creadă că
trecutul lor le dă dreptul de a se comporta ca şi când ar fi deasupra legii şi ar putea
eluda regulile şi reglementările cuprinse în noile legi adoptate de partidele politice.
În al treilea rând, chiar partidele politice trebuie să depăşească stigmatul cu care
sunt asociate în mintea multor afgani, ca urmare a influenţei nefaste pe care au
avut-o în istoria recentă a ţării.

Aceste provocări pe termen lung sunt în prezent trecute în plan secund de nevoia de
a realiza înregistrarea largă a alegătorilor şi a unui vot liber şi corect, deoarece
riscul potenţial de a rata această şansă istorică este enorm. Un proces electoral
transparent şi corect trebuie să contribuie la împlinirea speranţelor afganilor
obişnuiţi că votul lor va edifica o nouă eră politică, după colapsul regimului taliban
şi încheierea fazei de tranziţie a guvernării post-talibane. Desfăşurarea cu succes a
unor alegeri care să respecte criteriile şi legitimitatea, atât din punctul de vedere al
afganilor, cât şi din cel internaţional va facilita extinderea autorităţii centrale şi va
servi drept catalizator pentru reintegrarea comunităţilor într-un curent politic
general atotcuprinzător.

Totuşi, legitimitatea acestui proces electoral este deja ameninţată de câţiva factori.
Cel mai important dintre aceştia este influenţa de lungă durată a comandanţilor
militari care continuă să acţioneze în multe din părţile ţării cu o lipsă totală de
respect faţă de autoritatea centrală. În acest sens, alegerile vor constitui un adevărat
succes numai în cazul în care comunităţile etnice ale Afganistanului le vor percepe
drept legitime.

Miza este extrem de mare. Asigurarea că procesul electoral este legitim şi că este
perceput ca legitim va fi un test al credibilităţii şi hotărârii pentru NATO. Totodată,
beneficiile potenţiale ale unor alegeri de succes – din punct de vedere al promovării
stabilităţii, precum şi al întăririi instituţiilor afgane permanente şi a unei bune
guvernări – pot fi atât de mari încât Alianţa şi comunitatea internaţională au un
interes deosebit pentru a face o astfel de investiţie acum, înainte de a fi prea târziu.
Mai mult decât atât, un rezultat de succes va contribui la crearea condiţiilor în care
NATO ar putea fi capabil să dezvolte o strategie de retragere eficientă, precum şi a
condiţiilor pentru consolidarea responsabilităţii afgane pentru procesul de
stabilizare şi asigurarea sprijinul populaţiei pentru guvern.

13
Anul calendaristic afgan 1383, care corespunde anului 2004-2005 al calendarului
nostru, va fi critic în istoria noului Afganistan. În cursul acestui an, afganii îşi vor
alege atât preşedintele, cât şi parlamentul. Sprijinul substanţial din partea NATO în
acest moment crucial îi va ajuta să se bazeze pe forţele proprii şi, în timp, să îşi
recapete locul pe care îl merită în familia naţiunilor care contribuie la pacea şi
securitatea internaţională.

Hikmet Çetin este Înaltul Reprezentant Civil al NATO în Afganistan.

NATO ar putea pierde razboiul din Afganistan

NATO se afla in dificultate, iar Occidentul s-ar putea confrunta cu o infrangere in

Afganistan daca nu-si revizuieste strategia de lupta impotriva rebelilor si cea de
reconstructie, a declarat britanicul Paddy Ashdown, a carui candidatura pentru
postul de trimis special al ONU in Afganistan a fost respinsa luna trecuta de
presedintele afgan Hamid Karzai, informeaza Reuters.
Ashdown, respins luna trecuta de presedintele afgan Hamid Karzai pentru postul de
emisar ONU in Afganistan, a facut apel in articolul semnat de el la eforturi reinnoite
menite sa ii atraga pe liderii talibani moderati de partea autoritatilor locale.
"Nu am pierdut in Afganistan, insa vom pierde daca nu vom incepe sa facem
lucrurile altfel", a avertizat Paddy Ashdown. "Odata ce luptele din Afganistan intra
in cel de-al saptele an, alaturi de lipsa unei strategii internationale, de scaderea
sprijinului public pe ambele maluri ale Atlanticului, confuzia din cadrul NATO si
starea de securitate tot mai precara din Afganistan, infrangerea este acum o
posibilitate reala", comenteaza Ashdown.
In opinia sa, consecintele unui esec in Afganistan vor fi ingrozitoare. "Terorismul
global si-ar recastiga vechiul rai si s-ar crea unul nou peste granita, intr-un Pakistan
slabit", a mai spus britanicul, facand apel la o mai mare cooperare intre eforturile
militare si cele civile si o mai mare atentie pentru domnia legii intr-o tara in care
coruptia si incalcarea legii sunt raspandite.
Dezbinarea talibanilor prin castigarea sprijinului moderatilor este de departe ce
mai buna cale catre succes, a estimat Paddy Ashdown.
Strategia pentru Afganistan trebuie imbunatatita

Secretarul american al apararii, Robert Gates, a invitat duminica tarile NATO sa isi
uniformizeze antrenamentul in lupta antiinsurectionala pentru a avea o eficienta
mai buna in fata talibanilor din Afganistan, transmitea AFP. "Este clar ca avem
nevoie de norme comune in ceea ce priveste antrenamentul pentru toti cei care merg
in Afganistan", a declarat Gates intr-un discurs sustinut cu ocazia celei de a 44-a
conferinte pentru securitate de la Munchen, in sudul Germaniei, unde a sublinat ca
NATO nu isi poate permite un esec in Afganistan. Aceste norme trebuie sa se aplice
atat in cazul "trupelor de lupta care desfasoara operatiuni antiinsurectionale", cat
si al "civililor care lucreaza in echipe de reconstructie provinciala" in cadrul fortei

14
internationale ISAF sau al instructorilor militari care antreneaza armata afgana si
"echipelor de legatura si de formare operationala" in jargonul NATO. "Pentru ca
efortul nostru global sa nu fie inferior sumei partilor, este indispensabil ca actiunea
noastra sa fie unificata prin tactica, antrenament si obiective similare", a afirmat
secretarul american al apararii.

Germania nu isi va spori numarul soldatilor

Cancelarul german Angela Merkel nu ia in considerare sporirea efectivelor militare

ale acestei tari in Afganistan si nici relocarea trupelor in alte parti ale teritoriului
afgan, informeaza sambata AP, citand un purtator de cuvant al guvernului de la
Berlin.
"Un asemenea subiect nu a fost luat in considerare in cadrul guvernului", a declarat
purtatorul de cuvant al executivului, Ulrich Wilhelm.
Anterior, saptamanalul Der Spiegel scria ca guvernul german planuieste
suplimentarea contingentului din Afganistan cu 1000 de soldati, adica de la 3.500 la
4.500, precum si extinderea teritoriului acoperit de acestia din nordul pana spre
vestul tarii.
De altfel, opt germani din zece se opun desfasurarii Bundeswehrului (armata
germana) in sudul Afganistanului, releva un sondaj ce va aparea luni in revista
Focus, potrivit caruia 84% din persoanele intervievate se opun unei astfel de
perspective.

Polonia isi mareste contingentul militar dn Afganistan

Fortele contingentului militar polonez din Afganistan, majorate la aproximativ 1600

de soldati, vor fi concentrate intr-o provincie din estul tarii, a declarat seful MApN
polonez, Bogdan Klich. In opinia sefului MApN, concentrarea fortelor poloneze va
permite utilizarea mai buna din punct de vedere politic a "efortului" din Afganistan
si va spori securitatea soldatilor polonezi.
Potrivit Rzeczpospolita, "din considerente operative", ministrul nu a dorit sa
precizeze unde se vor gasi militarii polonezi. Anterior se spunea ca polonezii ar
putea prelua responsabilitatea pentru o parte a provinciei Paktika si acolo sa
grupeze toate fortele.
In prezent, soldatii polonezi stationeaza in baze din mai multe provincii (printre
care Ghazni, Gardez, Sharan, Wazi-Khwa, Bagram si Kandahar). Misiunea lor
principala este asigurarea securitatii in regiunile respective si instruirea soldatilor si
politistilor afgani.
§eful MApN a subliniat ca militarii polonezi din Afganistan trebuie sa fie "mai bine
dotati, mai vizibili si sa aiba o autonomie mai mare".
"Soldatii polonezi vor constitui o brigada de lupta si vor fi responsabili de
securitatea provinciei. Nu vom imparti responsabilitatea cu nici un alt contingent
national. Efectul va fi gradul mai ridicat de reprezentativitate a ofiterilor nostri in
statul major al intregii operatiuni ISAF", a mentionat ministrul.
In Afganistan sunt prezenti aproximativ 1200 de militari polonezi. Numarul lor va
creste la aproape 1600. Militarii suplimentari se vor ocupa, printre altele, de
deservirea elicopterelor (patru de transport Mi-17 si patru de lupta Mi-24) si de

15
actiuni in echipele regionale de reconstructie (PRT-Provintional Reconstruction
Team).

Summit-ul NATO de la Bucuresti, prilej de presiuni suplimentare

Ambasadorul SUA la NATO, dna Victoria Nuland, a cerut sambata, intr-un articol
publicat de presa germana, celorlati membri ai Organizatiei atlantice sa faca
eforturi similare cu ale Washingtonului pentru a asigura stabilitatea in Afganistan,
informeaza AFP.
"Cu ocazia summitului de la Bucuresti (2-4 aprilie) vom cere din nou, intr-o
maniera presanta, tuturor aliatilor nostri, inclusiv Germaniei, sa contribuie in mod
echivalent, soldat pentru soldat, euro pentru dolar", a afirmat dna Nuland in
articolul publicat de Berliner Zeitung.
"NATO se confrunta cu cea mai mare provocare din istoria sa de 59 de ani", a
continuat diplomatul, adaugand ca "angajamentul in Afganistan este o investitie in
securitatea noastra comuna si un catalizator pentru adaptarea aliantei noastre
democratice la provocarile secolului al 21-lea". "Asa cum razboiul din Irak a
necesitat o adaptare a tacticii si strategiei SUA, in termeni militari si ai politicii de
dezvoltare, angajamentul in Afganistan ne obliga in prezent la shimbari in cadrul
NATO", mai afirma dna Nuland.
SUA, care au 160.000 de militari desfasurati in Irak si 28.000 in Afganistan,
incearca de mai multe luni sa convinga statele europene membre ale NATO sa
"imparta povara "razboiului in Afganistan trimitand intariri in sudul tarii, unde se
deruleaza confruntarile cele mai dure cu talibanii, rasturnati de la putere in 2001.

Bibliografie : Revista 22
www.mae.ro
Ziarul Ziua
Ziarul Cotidianul
Revista NATO
Jean- Baptiste Duroselle, André Kaspi -
« Istoria Relatiilor Internationale- vol. II ».
Maurice Vaïsse- « Dictionar de Relatii Internationale – Secolul XX».

16