Impactul pe care Japonia l-a avut asupra lumii moderne este enorm.

Deşi această ţară ocupă mai

puţin de a treia sută parte din suprafaţa uscatului, totuşi deţine o şesime din puterea economică
mondială. Economia Japoniei este susţinută în toate domeniile de la informatică până la turism.

Ca actor de primă marime pe scena mondială, absenţa acestei ţări de la orice forum internaţional
ar fi de neconceput.

Japonia este o un stat interesant de studiat pentru că este un miracol pe scena evoluţiei relaţiilor
internaţionale. Ce inseamnă ideea de putere în concepţia japoneză şi ce teorii stau la baza
acestui concept?

Ce factori au influenţat dezvoltarea Japoniei? De ce Japonia este considerată la ora actuală o

mare putere? Ce rol politic are pe scena internaţională? În ce masură Japonia va influenţa
relaţiile internaţionale în viitor? Toate aceste întrebări sunt justificate în contextul în care scena
relaţiilor internaţionale este intr-o continuă schimbare.

Istoria acestui stat este bogată şi este interesant de urmărit cum Japonia s-a ridicat la un
asemenea rang de mare putere. Totuşi trebuie reţinut că în cel de-al doilea război mondial a
suferit pierderi inestimabile, iar consecinţele au fost pe termen lung. Dintre toate ţările de pe
planetă, Japonia a fost cea mai aproape de anihilare. Este singura naţiune care a suportat vreodată
un atac nuclear.

Sosirea Japoniei în arena mondială a fost spectaculoasă. De la un tărâm îndepărtat, obscur şi

exotic de acum 150 de ani, ea a devenit rapid un rival de primă mână pentru puterile imperialiste,
o ameninţare militară pentru ordinea mondială, şi apoi, după depăşirea crizei, o supraputere
economică.

Totuşi succesele Japoniei se datorează atât circumstanţelor cât şi răspunsul dat de ea acestora,
deseori bazat pe valori şi practici adânc inrădăcinate.

Incursiune în istorie

            Pentru a afla care este ideea generală de putere pe care a dezvoltat-o Japonia trebuie
făcută o scurtă incursiune în istoria acestui stat. De astfel merită şi încercarea de a descoperi
evenimentele care au o influenţă asupra aceste dezvoltări de putere pe plan local şi internaţional.
            Pe de altă parte, sunt interesant de stabilit factorii care au determinat această ascensiune a
Japoniei până la transformarea ei în putere mondială. Acest fapt face din Japonia un stat de luat
in seamă ca opinie şi factor politic internaţional.
    Deşi îi respectă realizările economice mobilizatoare, majoritatea asiaticilor nu i-au iertat incă
Japoniei comportamentul din teritoriile dinaintea si din timpul razboiului. Nu toate imaginile au
fost, însă negative. Printre occidentali, la începutul secolului XX, Japonia era respectată pentru
victoriile militare asupra Chinei şi Rusiei şi era considerată un aliat de către unele puteri. După
înfrângerea în al doilea război mondial a fost admirată pentru felul în care şi-a asumat şi
îndeplinit sarcina de reconstrucţie a naţiunii. “Miracolul economic” care a urmat curând a
devenit obiect de analiză şi imitatorii au cautat cheia succesului în sistemul educaţional, în
organizarea politică, dar mai ales în practicile manageriale. Multe naţiuni asiatice încearcă să-şi
modeleze economiile naţionale după cea japoneză, în ciuda unor neajunsuri.

  Deşi în anii 1900 Japonia a pierdut ceva din prestanţă, este clar că actuala imagine
predominantă a ţării şi impactul său asupra lumii sunt în principal de natură economică.
Concentrarea Japoniei asupra creşterii economice pe socoteala ignorării calităţii vieţii şi altor
aspecte, a fost una dintre criticile majore care i-au fost aduse.

            Pentru a înţelege cum a ajuns să fie o superputere economică nu este de ajuns să
examinăm numai dezvoltarea economică. Efortul postbelic al Japoniei de a obţine supremaţia
economică nu poate fi separat de cel antebelic de a căpăta supremaţia imperialistă a ţării sau
chiar de marile ambiţii din secolul al VII-lea de a fi considerată în mod hotărât o naţiune
civilizată. Este necesar să fie luat în calcul progresul naţiunii sub cele mai largi aspecte. În
secolul al XVIII-lea, Japonia se putea lăuda cu oraşul cel mai mare din lume şi populaţia cea mai
afalbetizată.

            Astfel că pentru înţelegerea acestui statut de superputere pe care Japonia şi l-a câştigat
trebuie să înţelegem evoluţia istorică pe care a parcurs-o acest stat.

            Ideologia japoneză

            În spatele acestui expansionism se află un set de ideologii, utile pentru a justifica această
dezvoltare a Japoniei. Printre cele mai răspândite ideologii se aflau conceptul de împărat absolut
şi divin şi ideea unei Japonii care ocupă şi controlează Asia pentru a o elibera-o idee specific
japoneză de imperialism antiiperialist.
            Unul dintre evenimentele care au marcat începutul puterii Japoniei a fost interceptarea şi
distrugerea flotei ruse in Strâmtoarea Tsushima de către vasele japoneze aflate sub comanda
amiralului Togo Heihachiro (1838 – 1934).  Această victorie decisivă a pus Japonia într-o poziţie
de forţă atunci când a cerut în secret preşedintelui Theodore Roosevelt să medieze conflictul. Un
conflict pe care acesta l-a mediat cu succes. A fost un triumf eficient pentru Japonia.

Dezvoltarea economică a Japoniei reprezintă un alt aspect al modernităţii naţiunii care i-a
impresionat pe vestici. Japonia se putea lăuda deja cu o sumă de factori cheie ai producţiei la
începutul perioade de bum economic, deţinând forţă de muncă pe care o exploata la maximum.
Astfel că Japonia deţinea forţă de muncă în număr considerabil, forţă de muncă şcolită, forţă de
muncă ascultătoare, capital acumulat în sectorul privat, firme cu o oarecare experienţă, o
cantitate acceptabilă de surse energetice de bază. Ceea ce îi lipsea era tehnologia şi
întreprinzătorii.

            Deficitul de tehnologie, incluzând atât echipament cât şi expertiza, a fost repede
compensat. Aceasta s-a făcut în mare parte prin importarea de echipament străin, angajarea de
numeroşi consilieri tehnici occidentali şi trimiterea japonezilor la studii în străinătate. Japonia
pierduse trenul Revoluţiei Industriale, dar pe de altă parte profitase de pe urma faptului că se
dezvoltase tarziu. Putuse în acest fel utiliza tehnologie de ultimă oră la care alte naţiuni
ajunseseră numai după un secol sau chiar mai mult de încercări şi eşecuri costisitoare.

            Scopul Japoniei consta în construirea unei naţiuni puternice care să fie egală sau chiar să
poată întrece Occidentul. Pentru început Occidentul trebuia făcut să ia Japonia în serios. Acest
lucru însemna modernizare. Pentru a câştiga recunoaşterea puterilor vestice era deosebit de
important ca să urmeze un număr de căi potenţial riscante. Printre aceastea se numărau
receptivitatea la creştinism, adoptarea instituţiilor economice şi politice occidentale şi
demonstraţii de forţă militare. În economie, cu ajutorul consilierilor şi tehnologiei occidentale şi
cu un guvern în stil japonez la conducere, Japonia a pofitat de pe urma propriilor atuuri şi a
devenit o mare naţiune producătoare cu un sector al industriei grele în plin avânt.

            Din punct de vedere militar Japonia a învăţat rapid cum să lupte în stil occidental cu arme
moderne şi ce înseamnă o armată recrutată.

 
            Ajutor american

            Un alt eveniment cheie în istoria Japoniei este, aşa cum aminteam mai devreme, cele
două atacuri atomice pe care le-a suferit această naţiune. Faptul că americanii au gândit că doar
în acest fel puteau să pună capăt războiului, denotă că spiritul acestei naţiuni era unul destul de
greu de înfrânt şi că aceasta era singura modalitate de a înfrânge ambiţiile japonezilor şi a încheia
conflitul mondial.

            Ocuparea de către a americani a Japoniei după acest conflict a avut un rol mai degrabă
pozitiv decât negativ. Mulţumită protecţiei oferite de MacArthur, Hirohito nu a fost judecat drept
criminal de război şi nici forţat să abdice. Au fost adoptate unele reforme în stil occidental care
au dus la îmbunătăţirea economiei şi a traiului în general.

  În perioada războiului rece, Japonia şi-a refăcut cu abilitate forţele în aşa fel încât a reuşit să
ajungă un lider important pe scena mondială.

            Japonia este un stat-naţiune cu un sentiment adânc inrădăcinat  al caracterului său unic şi
al statutului său special. Istoria sa insulară, chiar şi mitologia sa imperială a predispus poporul
japonez, foarte muncitor şi disciplinat, să se considere înzestrat cu un mod de viaţă distinct şi
superior, pe care la început Japonia l-a apărat printr-o splendidă izolare şi apoi, când în secolul al
XIX-lea lumea imitând imperiile europene, prin strădania de a-şi crea unul propriu în Asia
continentală.

            În opinia lui Brzezinski, Japonia este o ţară, în acelaşi timp bogată, dinamică şi puternică,
dar şi izolată pe plan regional şi limitată sub aspect politic prin dependenţa securităţii sale de un
aliat puternic care întâmplător este principalul rival economic al Japoniei.

            Pe plan extern Japonia în perioada Războiului Rece era ghidată de cele patru principii de
bază enunţate de prim-ministrul Shigeru Yoshida, principii care enunţau că:

 principalul scop al Japoniei trebuia să fie dezvoltarea economică

 Japonia trebuia să fie uşor înarmată şi să evite implicarea în conflicte internaţionale
 Japonia trebuia să urmeze conducerea politică şi să accepte protecţia militară a  SUA
 diplomaţia japoneză trebuia să se concentreze pe cooperarea internaţionala.
 În ultimii ani a avut loc o proliferare de rapoarte şi studii speciale realizate de diverse organisme
japoneze publice sau private, precum şi apariţia unor cărţi scrise de politicieni şi profesori, care
trasează noi misiuni pentru Japonia în era de după Războiul Rece.

Japonia-putere internaţională

În cartea sa,   Marea tablă de şah, Brzezinski vorbeşte despre situaţia Japoniei actuală la nivel
internaţional, dar din punctul de vedere al SUA. Astfel că opinia autorului este că Japonia
necesită alianţe strategice cu SUA, alianţe îndeosebi militare. Cât timp a deveni o putere
dominantă în regiune nu este un obiectiv viabil, iar fără o bază regională recunoaşterea ca putere
mondială autentică este nerealistă, rezultă că Japonia poate cel mai bine dobândi statutul de lider
mondial prin implicare active în menţinerea păcii şi dezvoltarea economică în întreaga lume.
Profitând de alianţa militară SUA – Japonia pentru a asigura stabilitatea Orientului Îndepartat,
Japonia işi poate croi liniştita o misiune mondială, influentă şi distinctă, ca putere ce promovează
apariţia unei cooperări autentice internaţionale şi instituţionalizate într-un mod mai eficient.

Astfel că, Japonia poate fi considerată o putere atât regională, cât şi internaţională, datorită
factorilor economici, militari, educaţionali şi politici. Această dezvoltare pe care a cunoscut-o, a
făcut din Japonia o putere demnă de luat în seamă, o putere care are un mare potenţial pe care şi-l
afirmă pe toate planurile, de la tehnologie la domeniul politic şi militar.

 Japonia a profitat de ce iniţial părea un dezavantaj pentru ea şi a reuşit să îşi dezvolte

capacităţile economice şi tehnologice, şi nu numai, pentru a se impune ca o mare putere.

La ora actuală, Japonia este o naţiune în continuă ascensiune, un stat de care marile puteri ţin
seama, şi, de asemenea, un stat care are un cuvânt de spus pe plan regional, cât şi international.
La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, bombardarea oraşelor era considerată un act de
barbarism total, dar, după ce germanii au bombardat masiv Londra la începutul războiului,
aviaţia britanică şi cea americană au folosit bombele incendiare pentru a provoca pagube imense
în cinci oraşe germane, ucigând sute de mii de civili în Hamburg, Dresda, Darmstadt, Kassel şi
Stuttgart. Dealtfel, până la utilizarea celor două bombe atomice care au pus capăt războiului,
peste 50 de milioane de oameni şi-au pierdut viaţa în cei aproape şase ani de conflagraţie
mondială.
„Little Boy” („Băiețelul”) a fost numele de cod al primei bombe atomice utilizată într-un conflict
armat, şi a fost rodul Proiectului Manhattan, un program american ambițios, creat încă din anul
1939 şi care urmărea dezvoltarea primei arme nucleare, ca un răspuns american la informaţiile
despre faptul că Germania lucrează la crearea unei bombe atomice.

Astfel, mai ales după atacul japonezilor din 1942 asupra flotei americane aflate la baza navală
Pearl Harbour și implicarea Americii în Al Doilea Război Mondial, SUA împreună cu aliații săi,
Marea Britanie și Canada au accelerat demersurile de creare a bombei. Principiul folosit de
încărcătura de uraniu 235, a fost bombardarea cu neutroni lenți în urma căreia avea loc o reacție
nucleară în lanț, generatoare de căldură, cu un efect devastator.

La începutul anului 1943 a avut loc realizarea primelor prototipuri și testarea lor la Laboratorului
Național Los Alamos, parte componentă a Proiectului Manhattan.

Pe 6 august 1945, bomba a fost lansată, la ora locală 8:15, de un bombardier B-29 Superfortress
„Enola Gay” pilotat de colonelul Paul Tibbets (încadrat la baza aeriană 393 Bomb Squadron,
Missouri, SUA).
Little Boy era lung de circa 3 metri şi cântărea 4,5 tone, conţinea 63 kg de uraniu şi a explodat la
o înălţime de 500 m deasupra oraşului, moment care a declanşat o reacţie nucleară cu o putere de
16 kilotone TNT.

70% din clădirile oraşului au fost rase de pe suprafaţa pământului, iar circa 70.000 de oameni au
murit pe loc.

La Nagasaki, pe 9 august 1945, a fost lansată bomba „Fat Man” (denumită astfel datorită
asemănării cu personajul Kasper Gutman din filmul “Şoimul Maltez”), care conţinea 6 kg de
plutoniu şi a explodat la aceeaşi înalţime de 500 m, cu o putere de 21 kilotone TNT. Întrucât
explozia s-a produs deasupra unei văi adânci, o bună parte a oraşului a rămas nedistrusă, însă
circa 45.000 de oameni au murit pe loc, fiind înregistraţi şi circa 75.000 de răniţi.

Este interesant de menţionat că a existat un singur supravieţuitor cunoscut al ambelor atacuri,

Tsutomu Yamaguchi, care a murit din cauze naturale în ianuarie 2010. Dl. Yamaguchi se afla
într-o călătorie de afaceri la Hiroshima la data de 6 august 1945, când avionul american a aruncat
bomba atomică asupra oraşului. Tsutomu Yamaguchi a suferit arsuri şi a rămas o noapte la
Hiroshima, pentru îngrijiri medicale, după care s-a întors la Nagasaki, oraşul în care locuia. La 9
august, americanii au aruncat peste Nagasaki cea de-a doua bombă atomică din istorie, Tsutomu
Yamaguchi supravieţuind miraculos şi acestei catastrofe.

Scopul militar al folosirii armelor atomice au fost crearea de șoc și teroare, prin distrugere la
scară largă, catastrofică, într-o perioadă de timp foarte scurtă.

Cele două bombe atomice au ucis, în total, câteva sute de mii de oameni, aproximativ 140.000 în
atacul de la Hiroshima şi circa 82.000 la Nagasaki, însă unii analişti afirmă că cifrele reale sunt
mult mai mari. Cea mai mare parte a victimelor a murit instantaneu, alţii au murit ulterior din
cauza arsurilor, rănilor şi a radiaţiilor, în timp ce alţii au murit după câţiva ani din cauza
diferitelor tipuri de cancer cauzate de radiaţii şi a malformaţiilor la naştere.

În prezent, experţii în domeniu consideră că unele bombe nucleare care se află în dotarea celor
mai puternice armate ale lumii sunt de aproape 50 de ori mai puternice decât cele folosite la
Hiroshima şi Nagasaki.

În amintirea victimelor celor două atacuri, au fost instituite „Ziua Hiroshima” – ziua mondială a
luptei pentru interzicerea armelor nucleare (6 august) şi „Ziua Nagasaki” (9 august), marcate
anual la nivel mondial.