Constantinescu Eduard

17.XI.2021
clasa a IX-a D

Dineu cu prosti
de Francis Veber

Francis Veber a fost un regizor,

dramaturg şi scenarist francez, care a
debutat cu comedii de genul farsă în anii '70.
Fiu al unui cuplu de scriitori, în a cărui
„filieră" îi regăsim pe celebrii Tristan Bernard
şi Pierre-Gilles Veber (autorul filmului
Fanfan La Tulipe), şi pe Catherine Veber,
Francis Veber a lucrat ca jurnalist,
dedicându-se apoi cu pasiune scenariilor
pentru comedii. Primul succes important,
filmul cunoscut şi de publicul nostru,
Le Grand Blond Avec Une Chaussure Noire / Marele blond, cu Pierre Richard.
(1972).
A colaborat cu regizorul Edouard Molinaro, pentru L'Emmerdeur (1973)
în care i-am văzut pe Jacques Brel şi Lino Ventura. Cu acelaşi succes i se
joacă, în acelaşi an, Le Magnifique, cu Jean Paul Belmondo.
I se datorează marele succes al filmului La Cage Aux Folles (cu Ugo
Tognazzi şi Michel Serrault), care i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cel
mai bun scenariu.
Debutul lui ca regizor s-a consemnat în 1976 cu comedia-dramă Le
Jouet, pentru care a scris şi scenariul. Filmul despre un băiat care îi dă tatălui
său o lecţie de viaţă cumpărându-şi o jucărie-om a fost adaptat în Statele Unite
sub numele The Toy. Un alt film, Les Fugitifs, a fost de asemenea adaptat în
America, dar, de această dată, Francis Veber l-a regizat el însuşi.
Data premierei a fost 30.10.2010. Reacția publicului este una bună,
precum: "Spectacolul instaurează familiaritate între scenă şi sală, mai ales prin
abilitatea de a conferi faptului “mărunt” relevanţă artistică. Delimitând esenţa
de aparenţă, întreaga echipă de la Dineu cu proști dă publicului ocazia de a
găsi momente de umor și haz, dar și de reflecție despre societatea occidentală
care-a păstrat, sub masca politeţii şi a convenţiilor, o violenţă inerentă fiinţei

 umane din zilele noastre." sau "Am revăzut „Dineu cu proşti" la cea de-a 100-a
reprezentaţie. Biletele, vândute cu vreo trei luni în urmă, au fost insuficiente.
Sala mare a Teatrului Naţional gemea de lume. Spectacolul, o vedetă a genului
bulevardier, ocupă de peste trei ani locul întâi în top. Un fenomen! De studiat.
Cronicarul din mine se ruşinează la gândul că din fotoliul de premieră ignorăm
adesea destinul şi scopul uman ale unor spectacole ca acesta."
Dineu cu proşti este un model de comedie bulevardieră fără nici o
pretenţie artistică, dar scrisă cu nerv, cu ştiinţa replicii şi a situaţiei, ofertantă
pentru toate personajele. Aparent, este vorba despre prostie şi despre cinism,
despre aroganţa intelectualului rafinat care îşi bate joc de cei mai puţin dotaţi,
călcând cu bocancii peste sensibilităţile şi naivităţile lor.
Ideea sadică a lui Pierre de a-şi râde, împreună cu amicii lui, în timpul
unei cine aranjate, de François, un amărât de conţopist pasionat de machete din
chibrituri, i se întoarce împotrivă: într-o singură seară face o criză de sciatică,
soţia îl părăseşte şi face un accident de maşină, apoi îl lasă şi amanta, ba îi cade
şi fiscul pe cap. Viaţa, aşadar, îl loveşte şi-l face să înţeleagă... Plus că nătângul
mai zice şi lucruri de bun-simţ, e prost cu măsură şi sensibil pe alocuri, bine
intenţionat în felul lui. Şi aşa, o suită de situaţii amuzante, care se înlănţuie
cam ca în filmul în care Stan şi Bran distrug o casă pornind de la nimic.
Dincolo de situaţiile ce provoacă râsul, de dialogurile explozive şi de mişcările
comice, piesei nu-i lipseşte consistenţa psihologică... Francis Veber are marele
talent de a scrie nişte fabule bine împănate cu lovituri de teatru. Râsul provocat
de acest vodevil este imposibil de oprit.
Din punctul meu de vedere, comedia este una plină de haz, cu multe
neînțelegeri, dar râsetele spectatorilor se aud în sală datorită actorilor. Consider
că Dineu cu proști în regia lui Ion Caramitru, rolurile lui Pierre și al lui
François fiind jucate chiar de Ion Caramitru și Horațiu Mălăele este de departe
cea mai bună reprezentație a spectacolului.
Cel mai mult mi-a plăcut scena în care François se roagă mai întâi de
Pierre să îl lase să vorbească cu Leblanc, iar mai apoi bucuria „prostului” când
a obținut drepturile.
Un minus al acestui spectacol este dicția cuvintelor spuse de François.
Personajul trebuie să fie peltic, dar uneori, acest defect de vorbire a îngreunat
înțelegerea replicilor.
Beneficiul acestei piese de teatru este starea de bine pe care ți-o produce.
După cum știm, este bine să râdem pentru a ne înveseli ziua. Ei bine, această
piesă ne produce serotonină cât pentru două zile, întrucât, a doua zi îți vei
aduce aminte de replicile comice și vei râde din nou sau dacă nu, măcar vei
zâmbi.
Recomand această piesă de teatru, deoarece în ea joacă actori renumiți,
cu experiență, niște legende ale teatrului românesc. Teatrul nu se va demoda
niciodată, iar această piesă este ideală pentru o seară reușită.