SUBSTANTIVUL

1. Definiţie
Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumeşte obiecte.

2.Felul:
A. a.Comun: copil
b.Propriu: Adrian
B. a. Simplu:carte
b. Compus: bunăvoință

3.Genul: A. Feminin: fată – o/două

B. Masculin: băiat – un/doi
C. Neutru: dulap – un/două
!!! Substantivele epicene au o singură formă pentru a denumi ambele sexe: balenă, cuc, gândac,
elefant etc.
!!! Substantivele mobile: raţă-răţoi, doctor/doctoriţă (se formează cu ajutorul sufixelor moţionale
substantive feminine de la cele masculine şi invers).

4. Numărul: A. Singular: caiet

B. Plural: caiete
!!! Substantive defective de număr:
-au forme numai pentru singular (defective de plural) : sânge, unt, aur;
-au forme numai pentru plural ( defective de singular): icre, Carpaţi, șale, etc.
!!! Substantive colective: au formă de singular și înțeles de plural. Ex. : stol, roi, popor, ţărănime etc.

FUNCTIILE SINTACTICE ALE SUBSTANTIVULUI

I. SUBIECT
in Nominativ (Cine? ce?)
Copilul este in clasa.

II. NUME PREDICATIV

a. In Nominativ: Ea este sora mea.
b. In Acuzativ: Tabla este din lemn.
c. In Dativ: Succesul este gratie mamei.
d. In Genitiv: S-a napustit asupra catelului.

III. ATRIBUT
a. Atribut substantival
- in Nominativ (care?)
Doamna Popescu a ajuns acasa.
Orasul Cluj este foarte interesant.
b. Atribut substantival prepozitional (care? ce fel de?)
- In Acuzativ cu prepozitie: din, cu, de…..
Masa de lemn e in sufragerie.
- In Dativ cu prepozitie: gratie, multumita, datorita ….
Victoria datorita fratelui l-a bucurat.
- In Genitiv cu prepozitie: din fata/ spatele/ jurul/ asupra …
Copacul din fata casei a fost taiat.
c. Atribut substantival genitival (a, al, ai, ale cui?)

 - In Genitiv
Caietele baiatului sunt in ghiozdan.
d. Atribut apozitional (care?, se afla intre doua virgule)
- In Nominativ
Ana, sora mea, e in clasa a doua.
e. Atribut substantival in Dativ, fara prepozitie
El este frate vecinului meu.

IV. COMPLEMENTUL
a. Complement direct (pe cine? ce?)
- In Acuzativ: L-am vazut pe elev in fata scolii.
b. Complement indirect (cui?)
- In Dativ: Dau cartea elevului.
c. Complement prepozitional
- In Acuzativ (pentru/ despre/ cu cine? pentru/ despre/ cu ce? …)
Am cumparat flori pentru profesoara.
- In Dativ (gratie/ multumita/ datorita/ conform/ contrar …. cui?)
A castigat multumita mamei.
- In Genitiv (asupra/ contra/ impotriva … cui?)
A luptat impotriva violentei.
d. Complement circumstantial de timp (cand?)
- In Acuzativ
A ajuns dupa profesor.
- In Genitiv, insotit de prepozitie: inaintea, …
A ajuns inaintea profesorului.
e. Complement circumstantial de loc (unde?)
- In Acuzativ
Pune cartile pe masa.
- In Genitiv, insotit de prepozitie: in fata, in spatele, in jurul…..
Sta in fata casei.
f. Complement circumstantial de mod (cum?)
- In Acuzativ
Scrie fara graba.
g. Complement circumstantial de scop (cu ce scop?)
- In Acuzativ
Merge la cumparaturi.
h. Complement circumstantial de cauza (din ce cauza?)
- In Acuzativ
Plange de frica.

 Verbul

a).verbe predicative = formează singure predicatul (f.s.predicat verbal): citesc, va cânta, să cânți, ar cânta;
b).verbe copulative = nu pot forma singure predicatul; alături de numele predicativ formează predicatul
nominal :
PN(predicat nominal) = vb. copulativ + nume predicativ.
Exemplu : El este elev. (este elev= predicat nominal format din verbul copulativ ,,este,, + numele
predicativ ,,elev,, )
Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ieși, a ajunge, a se face, a părea, a rămâne, a
însemna( cand nu are sensul de a nota), a se naște (cand nu are sensul de a da nastere), a se
numi, a se chema, a se face.

ATENȚIE! Cu excepția verbului a deveni , toate celelalte verbe amintite pot fi și predicative în
funcție de context.
c). verbe auxiliare: ajută la formarea modurilor și timpurilor compuse. În limba română sunt folosite ce
auxiliare verbele a fi, a avea și a vrea/ a voi.
Categoriile gramaticale ale verbului sunt următoarele: mod; timp; persoană ;număr ; conjugare

Modurile verbelor:

a). predicative (sau personale), verbele își modifică forma după persoană și număr și au funcția
sintactică de predicat .

INDICATIV
PREZENT: vorbesc, vorbești, vorbește, vorbim, vorbiți, vorbesc
(TRECUT – are 4 forme):
PERFECT COMPUS IMPERFECT
Am vorbit Vorbeam
Ai vorbit Vorbeai
A vorbit Vorbea
Am vorbit Vorbeam
Ați vorbit Vorbeați
Au vorbit Vorbeau

PERFECT SIMPLU (de la participiu ,,vorbit”) MAI-MULT-CA-PERFECT

Vorbii Vorbisem
Vorbiși Vorbiseși
Vorbi [e, u, î, ă] Vorbise
Vorbirăm Vorbiserăm
Vorbirăți Vorbiserăți
Vorbiră vorbiseră

(VIITOR – are 3 forme):

VIITOR VIITOR ANTERIOR VIITOR POPULAR

Voi fi vorbit O să vorbesc
Voi vorbi Vei fi vorbit O să vorbești
Vei vorbi Va fi vorbit Am să vorbesc
Va vorbi Vom fi vorbit Ai să vorbești
Vom vorbi Veți fi vorbit Oi vorbi
Veți vorbi Vor fi vorbit O vorbi
Vor vorbi
CONJUNCTIV (să)
PREZENT PERFECT
Să fi vorbit, Să fi vorbit
Să vorbesc, Să vorbești
CONDIȚIONAL –OPTATIV (o dorință)
(aș, ai, ar, am, ați, ar + infinitiv)
PREZENT PERFECT
Aș fi vorbit, Ai fi vorbit
Aș vorbi, Ai vorbi, Ar vorbi...
IMPERATIV
(o poruncă, un îndemn, o rugăminte)
Vorbește! Vorbiți! / Nu vorbi! Nu vorbiți!

b). nepredicative (sau nepersonale), verbele nu își schimbă forma și nu au funcția sintactică de
predicat, ci indeplinesc alte functii sintactice.

INFINITIV (a.....)
(numele acțiunii – forma de dicționar)
PREZENT a vorbi/ a nu vorbi PERFECT a fi vorbit/ a nu fi vorbit
GERUNZIU (-ind, -ând)
(acțiune în desfășurare)
Vorbind/ nevorbind; văzând/ nevăzând/ nemaivăzând
PARTICIPIU (-s, -t)
(formă adjectivală)
Vorbit, vorbită, vorbite/ nevorbit; nemaiauzit; scris, scrisă, scriși, scrise
SUPIN (la, de, pentru + participiu)
De vorbit; de nemaivăzut

Conjugarea verbului

Conjugarea se stabilește în funcție de forma de infinitiv. Verbul are patru conjugări:

- Conjugarea I ,toate verbele care se termină în – a : a cânta, a mânca, a lăsa;
- Conjugarea a II-a, toate verbele care se termină în – ea: a vedea, a plăcea, a avea, a bea, a tăcea;
- Conjugarea a III-a, toate verbele care se termină în - e :a spune, a duce, a, zice;
- Conjugarea a IV-a, toate verbele care se termină în - i : a fi, a iubi,
- Conjugarea a V-a, toate verbele care se termina în –î: a coborî.

 CONSTRUCȚII SINTACTICE

A. Construcția pasivă se opune construcției active. Construcția pasivă se formează dintr-un subiect +
formă verbală pasivă + complement prepozițional.
construcție activă: Elevii citesc lectia.
construcție pasivă: Lectia este citită de elevi.

Observație: În cazul unor construcții pasive, agentul care face acțiunea poate lipsi din enunț.

B. Construcțiile impersonale sunt construcții organizate în jurul unor verbe fără subiect (plouă, tună) sau al
unor verbe cu un subiect nonpersonal (S-a produs un accident.). Atunci când se face raportarea la o
persoană, apare o formă de dativ sau acuzativ a pronumelui, acesta neîndeplinind funcția de subiect (Mi s-a
întâmplat neplăcerea la final de săptămână.).
Construcțiile impersonale se realizează prin:
• Verbe meteorologice sau legate de momentele zilei: plouă, fulguiește, se luminează.
• Verbe construite cu complement indirect și prepozițional, dar fără subiect: îmi pare rău, îmi pasă de el,
îmi pare bine de tine.
• Verbul a fi predicativ și un subiect: e noapte, e soare, e frig, e întuneric
• Verbul a fi predicativ, un pronume în dativ și un substantiv în nominativ: mi-e sete, mi-e dor, mi-e foame,
mi-e frig.
• Verbe urmate de propoziție secundară: se cade, se cuvine.
• Verbe urmate de propoziție secundară, pronume personal în acuzativ/dativ: îmi place (să), îmi convine
(că), mă doare (că), mă bucură (că).
• Verb copulativ și nume predicativ urmate de propoziție secundară (expresii verbale impersonale): este
bine că, este adevărat că, e greu să, este important să.

C. Construcțiile reflexive sunt construcțiile cu pronume reflexive (forma de acuzativ sau dativ) atașate unui
verb (se minunează, își amintește) sau, în unele cazuri, unui nominal (Se gândește la experiența-și.).
Construcțiile reflexive se realizează prin:
• Reflexivul în acuzativ, complement direct: se visează, se descrie.
• Reflexivul în dativ, complement indirect: Mi-am croit sandale. Mi-am meșterit diverse obiecte. Mi-am
cumpărat ceea ce doream. Şi-a ajutat familia.
• Reflexivul în dativ, atribut: Din sufletu-ți fă o grădină. Pe masa-ți plină de flori am aranjat decorul.
• Reflexivul component obligatoriu al verbului: să se joace, se gândește, se miră.
• Reflexivul marcă a construcțiilor pasive și impersonale: să se repete, s-a decis, s-a aflat.

D. Construcțiile incidente aduc o comunicare suplimentară în interiorul unei comunicări de bază, de care
nu sunt legate sintactic. Acestea au rolul de a completa comunicarea de bază, prin sugerarea de sentimente,
oferirea unor informații etc.
Construcțiile incidente pot fi:
• cuvinte: Este, sigur, un efort pentru el.
• îmbinări de cuvinte: Mihai – băiat de treabă – m-a ajutat.
• propoziții: – Asta-i bine, încuviință ea.
• fraze: Citește-mi, a zis Mihai, care era foarte încântat, să văd cum ți-a ieșit compunerea.

 Pronumele
Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv sau evocă participanții
dintr-un act de comunicare.
1. Pronumele personal
Pronumele personal propriu-zis desemnează participanții la actul de comunicare, atât pe cei care
participă direct, cât și pe cei la care se referă.
I sg. a II-a a III-a sg. I pl. a II-a pl a III-a pl.
Cazul sg.

N.: eu tu el ea noi voi ei ele

Ac. accentuată (non-clitica) mine tine el ea noi voi ei ele
:
neaccentuata (clitică) m(ă) te (î)l O ne v(ă) (î)i le
G.: - - lui ei - - lor lor
D.: accentuată (non-clitica) mie ție lui ei nouă vouă lor lor
neaccentuata (clitică) (î)mi (î)ți (î)i (î)i ne, ni v(ă), vi le, li le, li
V.: - tu - - - voi - -

Pronumele personal de politețe

Pronumele de politețe se folosește pentru a marca în mod corespunzător raportul de politețe între
interlocutori: dansul, dumneata, dumneavoastră, Alteța Sa ….

2. Pronumele reflexiv
Pronumele reflexiv exprimă identitatea de referent între obiectul direct sau cel indirect la subiect. Are
aceeași persoană și număr cu verbul pe care îl însoțește. Are forme proprii numai pentru persoana a treia,
pentru persoana I și a II-a, împrumută formele pronumelui personal.

Cazul Forma Pers. I Pers. a II-a Pers. a III-a

sg. pl. sg. pl. sg. pl.
Ac. non-clitica mine noi tine voi sine -
clitică m(ă) ne te v(ă) s(e) -
D. non-clitica mie nouă ție vouă sie(și) -
clitică (î)mi ne, ni (î)ți v(ă), vi (î)și -

3. Pronumele și adjectivul pronominal posesiv

Pronumele posesiv exprimă posesia; el ține locul atât al posesorului, cât și al obiectului posedat. În
structura lui apare articolul posesiv(-genitival), al, a, ai, ale.
Pronumele posesiv își schimbă forma după: persoană, gen, număr, caz, număr de posesori și de obiecte
posedate.
Forme:
-persoana I sg.: N.Ac. al meu, a mea, ai mei, ale mele/G.D. alor mei
-persoana a II-a sg.: N.Ac. al tău, a ta, ai tăi, ale tal/G.D. alor tăi

 -persoana a III-a sg.: N.Ac. al său, a sa, ai săi, ale sale/G.D. alor săi
-persoana I pl.: N.Ac. al nostru, a noastră, ai noștri, ale noastre/G.D. alor noștri
-persoana a II-a pl.: N.Ac. al vostru, a voastră, ai voștri, ale voastre/G.D. alor voștri
-persoana a III-a pl.-nu are forme

Adjectivul pronominal posesiv . Atunci când este însoțit de un substantiv cu care se acorda, pronumele
posesiv devine adjectiv pronominal posesiv și are funcția de ATRIBUT ADJECTIVAL. (Caietul meu,
Familia ta, Problemele noastre …)

4 Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ

Pronumele demonstrativ înlocuiește un substantiv, arătând modul în care vorbitorul percepe obiectul
pe o axă a apropierii – depărtării sau a identității – diferențierii. Își schimbă forma după gen, număr și caz.
Nu are categoria persoanei.
Forme:
-de apropiere: N.Ac. acesta, aceasta, aceștia, acestea/G.D. acestuia, acesteia, acestora
-de depărtare: N.Ac. acela, aceea, aceia, acelea/G.D. aceluia, aceleia, acelora
-de identitate: N.Ac. același, aceeași, aceiași, aceleași/G.D. aceluiași, aceleiași, acelorași
-de diferențiere: N.Ac. celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte/G.D. celuilalt, celeilalte, celorlalți, celorlalte.

Adjectivul pronominal demonstrativ. Atunci când este însoțit de un substantiv cu care se acorda,
pronumele demonstrativ devine adjectiv pronominal demonstrativ și are funcția de ATRIBUT ADJECTIVAL
(cartea aceasta, copilul acela, celălat om, același examen).

5. Pronumele și adjectivul pronominal interogativ

Pronumele interogativ înlocuiește cuvântul sau cuvintele așteptate ca răspuns în propoziții interogatve
parțiale.
Forme:
N.Ac. care, cine, ce, cât/câtă/câți/câte; al câtelea/a câta
G.D. căruia/căreia/cărora, cui, câtora
Exemple: Cine a venit? (Mama și tata au venit.)
Câți au reușit? (Trei au reușit.)

Adjectivul pronominal interogativ . Atunci când este însoțit de un substantiv cu care se acorda,
pronumele interogativ devine adjectiv pronominal interogativ și are funcția de ATRIBUT ADJECTIVAL.
(care carte? ce copil?)

6. Pronumele și adjectivul pronominal relativ

Pronumele relativ asigură legătura între o propoziție subordonată relativă și un element din propoziția
regentă, îndeplinind și o funcție sintactică în propoziția subordonată.
Forme:
N.Ac. care, cine, ce, cât/câtă/câți/câte; al câtelea/a câta; ceea ce(=relativ compus)
G.D. căruia/căreia/cărora; cui; câtora

Adjectivul pronominal relativ . Atunci când este URMAT de un substantiv cu care se acorda, pronumele
relativ devine adjectiv pronominal relativ și are funcția de ATRIBUT ADJECTIVAL. (Care copil a sosit, va
fi premiat.)

7. Pronumele și adjectivul pronominal nehotărât

Pronumele nehotărât (indefinit) evocă o ființă/un obiect sau un ansamblu de ființe/obiecte care nu pot
fi identificate sau cuantificate exact.

 Forme:
unul/una/unii/unele, cineva; careva; ceva; câtva;
altul/alta/alții/altele, altcineva; altceva;
vreunul/vreuna/vreunii/vreunele, mult/multă/mulți/multe;
ori(și)care; ori(și)cine; ori(și)ce; ori(și)cât; puțin/puțină/puțini/puține;
oare(și)care; oarecine; oarece; oare(și)cât; tot/toată/toți/toate;
fie(ște)care; fie(ște)cine; fie(ște)ce; fie(ște)cât; atât/atâta/atâția/atâtea; cutare.
Adjectivul pronominal nehotărât . Atunci când este însoțit de un substantiv cu care se acorda, pronumele
nehotărât devine adjectiv pronominal nehotărât și are funcția de ATRIBUT ADJECTIVAL. (fiecare om,
oricare copil, atâtea caiete)

8. Pronumele și adjectivul pronominal negativ

Pronumele și adjectivul pronominal negativ evocă ființe sau obiecte inexistente. Adjectivul se acordă
în gen, număr și caz cu un substantiv. Propozițiile care le conțin au predicatul la formă negativă.
Forme:
nimeni (G.D. nimănui); nimic; niciuna (G.D. niciuneia);
niciunul (G.D. niciunuia); niciunii; miciunele (G.D. niciunora)
Adjectivul pronominal negativ are formele:
niciun (G.D. niciunui); nicio (G.D. niciunei).
Funcție sintactică:
• Atribut: Nicio fată nu a lipsit.

9. Adjectivul pronominal de întărire

Adjectivul pronominal de întărire însoțește un pronume sau un substantiv și are rolul de scoatere în
evidenta a regentului.
Masculin N.Ac.G.D. Feminin N.Ac. Feminin G.D.
persoana: forma: persoana: forma: persoana: forma:
I sg. însumi I sg. însămi I sg. însemi
a II-a sg. însuți a II-a sg. însăți a II-a sg. înseți
a III-a sg însuși a III-a sg. însăși a III-a sg. înseși
I pl. înșine I pl. însene I pl. însene
a II-a pl. înșivă a II-a pl. însevă a II-a pl. însevă
a III-a pl. înșiși a III-a pl. înseși a III-a pl. înseși

Funcție sintactică:
• Atribut: Maria însăși a scris poezia aceasta.





 Numeralul

Numeralul este partea de vorbire flexibilă care are înțeles lexical deplin și exprimă un număr sau ordine
numerică a obiectelor.

Clasificarea numeralelor

După structură numeralele sunt:

• numerale simple: doi, zece, cinci, sută, milion, etc;
• numerale compuse: doisprezece, trezeci și unum șaptezeci, etc;

După sens numeralele sunt:

• numerale cardinale: șapte, nouă, o mie, etc.
Numeralele cardinale exprimă un număr abstract sau concret: șase, unsprezece, douăzeci, etc.
• numerale ordinale: al doilea, a doua, al șaptelea, etc;

Numeralul are:
valoare pronominala când este folosit singur în context, nu este însoțit de un substantiv cu care sa se
acorde (Douăzeci au sosit. Al treilea a plecat.) Numeralul cu valoare pronominala poate îndeplini toate
funcțiile substantivului.
valoare adjectivala când este însoțit de un substantiv cu care se acorda (Douăzeci de elevi au sosit. Al
treilea copil a plecat.) Numeralul cu valoare adjectivala are funcția de ATRIBUT ADJECTIVAL.
valoare substantival când este folosit în enunturi matematice (doi plus doi fac patru) sau când denumește
numeric un lucru (trenul 3 a sosit). Are funcția de atribut.

ADJECTIVUL

Partea de vorbire flexibilă care exprimă o însușire a unui substantiv sau a unui substitut al acestuia.
Clasificare:
1. Adjective propriu -zise: frumos, mic
2. adjective provenite din verbe la participiu, gerunziu: romanul citit, haina fluturândă
3. adjective provenite din adverb: râul repede
4. adjective pronominale: caietul acesta / meu ….

În funcție de numărul cuvintelor care intră în componența lor, există adjective:

1) Simple: frumos, clar, corect
2) Compuse: atotputernic, binecuvântat

În funcție de schimbarea formei, există adjective:

1) Variabile( își schimbă forma) cu:
a) 4 forme flexionare: frumos, frumoasă, frumoși, frumoase.
Pentru verificare se folosesc substantivele: băiat și fată( băiat frumos, fată frumoasă, băieți frumoși, fete
frumoase)
b) 3 forme flexionare: drag, dragă, dragi
c) 2 forme flexionare: verde, mare, tare
2) Invariabile: dictando, mov, lila, feroce, atroce, motrice, grena( au o singură formă)

Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină.

 Gradele de comparație ale adjectivului:

Pozitiv: frumos
Comparativ :
a) de inferioritate: mai puțin frumos
b) de egalitate: la fel de frumos, tot așa de frumos
c) de superioritate: mai frumos
Superlativ relativ:
a) de superioritate: cel mai frumos
b) relative de inferioritate: cel mai puțin frumos
Superlativ absolut:
a) de superioritate foarte frumos, extraordinar ( grozav, nespus) de frumos, frumoooooos, superfrumos,
rarisim, extrafin, frumos, frumos, frumos.
b) de inferioritate: foarte putin frumos
Unele adjective nu au grade de comparație: optim, minim, superior, complet, viu, mort, complet

Funcții sintactice:
a) atribut adjectival: Soarele vesel săruta pămăntul.
b) Nume predicativ: Soarele este vesel.
c) Comlement circumstanțial de cauză: De supărată nu a mai venit la noi.
d) Complement circumstanțial de timp: O cunoșteam de mică.

Locuțiuni adjectivale: cu dare de mână( înstărit), cu capul pe umeri, cu capul în nori. Acestea sunt
îmbinări stabile de cuvinte, cu sensul unui adjectiv.

ADVERBUL

Def. Adverbul este partea de vorbire neflexibilă, care însoțește un verb, un adjectiv sau un alt adverb
și exprimă:Caracteristica unei acțiuni sau stări; Caracteristica unei însușiri; Împrejurarea în care se petrece o acțiune.

Clasificare
După forma lor, adverbele sunt:
a) Simple: abia, așa, alene, bine, destul, azi, mâine, ieri, aici, acolo etc.
b) Compuse: azi-noapte, mâine-seară, ieri-dimineață, astă-vară, după-masă etc.
După înțelesul lor, adverbele sunt:
- Adverbe de loc: aici, acolo, dincolo, departe, aproape, împrejur, sus, jos, unde etc:
- Adverbe de timp: acum, atunci, astăzi, ieri, mâine, poimâine, alaltăieri, târziu, devreme, odată,
totdeauna, când etc.
- Adverbe de mod: abia, așa, alene, agale, bine, cruciș, degrabă, românește, vitejește, cum etc.

Adverbe provenite din alte părți de vorbire

Adjective și participii adjectivale Adverbe

Cântec frumos (sau urât) cântă frumos (sau urât)
Răspuns deslușit răspunse deslușit
Răspuns nedeslușit răspunse nedeslușit (din participiu
negativ, cu prefixul ne-)
Substantive Adverbe

 Bunica a făcut turte gustoase. Omul acela era beat turtă.

Au tras o salvă de tun Pământul era înghețat tun.
Am aprins un foc de tabără. Era frumoasă foc.
Toamna este un anotimp frumos Toamna se numără bobocii.
Lunea (luni) este prima zi a săptămânii. Lunea (luni) reîncepem munca.
Dimineața a fost răcoroasă. Dimineața se lasă ceață.

Locuțiuni adverbiale

- de dimineață, de obicei, în silă, în grabă, în veci, cu de-a sila, din nou, pe de rost, de-a pururea, pe
negândite, pe neașteptate etc;
- zi cu zi, zi de zi, clipă cu clipă, clipă de clipă, rând pe rând, din vreme în vreme, din ce în ce etc.;
- calea-valea, vrând-nevrând, ici-colo, târâș-grăpiș etc.

Gradele de comparație ale adverbelor

- Adverbele pot avea aceleași grade de comparație ca adjectivele.

Funcțiile sintactice ale adverbului

1. complement circumstantial de loc: Vin acolo.
2. complement circumstantial de timp: Vin mâine.
3. complement circumstantial de mod: Vin repede.
4. Atribut adverbial (însoțit de prepozitie): Tema de ieri a fost ușoară.

Prepoziţia

Prepoziţia este partea de vorbire neflexibilă care face legătura între părţi de propoziţie în cadrul propoziţiei.
Nu are funcţie sintactică!
Ex. Plecarea la Cluj m-a entuziasmat.

Tipuri de prepoziţii:
▪ Simple (alcătuite dintr-un singur element): cu, de, la, în, pe, din, prin, spre, sub, fără, către, contra
etc.
▪ Compuse (alcătuite din mai multe prepoziţii): de la, de pe, pe la, de prin, pe sub, fără de, de pe la, de
pe lângă, dinspre, înspre, despre, dintre, de-a etc.

▪ Locuţiuni prepoziţionale (grupuri de cuvinte care prezintă unitate de sens, cu valoare de prepoziţie):
- care cer cazul genitiv: în faţa, în spatele, din cauza, în ciuda, în mijlocul, de-a lungul, în
urma, în preajma;
- care cer cazul acuzativ: înainte de, dincolo de, în decurs de, din cauză de, în loc de, faţă de,
în afară de, împreună cu, conform cu etc.

Prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale cu cazul Acuzativ:

- a, cu, de, la , în, pe, din, prin, spre, sub, către, fără
- de la, de pe, de prin, de peste, de pe la, de pe lângă
- dispre, despre, înspre, decât, ca, cât, de-a
- dincolo de, în decurs de, în conformitate cu, din cauză de, în comparaţie cu, cu privire la,
dincoace de, pe vreme de, începând cu, în scop de, alături de etc.

• Prepoziţii cu cazul Dativ:

- datorită, graţie, mulţumită

 - conform, potrivit, contrar

- asemenea (asemeni), aidoma.

• Prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale cu cazul Genitiv:

- asupra, contra, împotriva, înaintea, dinaintea, împrejurul, dinăuntrul, înapoia, deasupra, în
faţa, în dosul, în spatele, în mijlocul, în centrul
- în vremea, pe vremea, în timpul, din timpul
- din cauza, din pricina
- în vederea, în folosul, în favoarea, în defavoarea, în detrimentul, în paguba, în ciuda, în
pofida
- în numele, la adresa, cu excepţia, în afara etc.

Atenţie! Adverbe Prepoziţii

înainte înaintea
înăuntru înăuntrul
dedesubt dedesubtul
în faţă în faţa
în spate în spatele

INTERJECTIA

Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care exprimă:

un sentiment, un ordin, un îndemn sau o modalitate de adresare. De asemenea, interjecțiile pot imita sunete
existente în natură: mieunatul pisicilor, ropotul ploii și alte astfel de sunete. Aceste interjecții, care imită cu
aproximație sunete sau zgomote din natură se numesc onomatopee.
Exemple de interjecții:
• stări fizice și psihice: bravo!, uf!, vai!, ah!, oh!;
• imită sunete sau zgomote din natură: poc!, scârț!, chiau!, miau!, fâș!;
• un îndemn: hai!, cea!, marș!, zât!;
• o adresare: hei!, măi!, bre!, iacă!, iată!, uite!.

Clasificarea interjecțiilor
După structură, interjecțiile se clasifică în:
• interjecții simple: ah!, zău!, vai!, of!, miau!, bum!, oh!.
• interjecții compuse: tic-tac!, șontâc-șontâc!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-boca!, hodoronc-tronc!.

Funcțiile sintactice ale interjecțiilor

De obicei, interjecțiile sunt părți de vorbire lipsite de funcție sintactică. Există, cu toate acestea, câteva
instanțe în care o interjecția poate îndeplini anumite funcții sintactice, după cum urmează:
• subiect: “De-abia se mai aude de departe: cioc-cioc-cioc!” (E. Gârleanu)
• predicat verbal: “Hai și noi la craiul, dragă!” (M. Eminescu)
• nume predicativ: E vai de el!
• atribut: Halal om!
• complement direct: “De câte ori auzeau „jart”, auzeau și „aoleo”!” (B. Șt. Delavrancea)
• circumstanțial de mod: “Coțofenele s-au abătut pe vârfurile copacilor, strigându-se: caracara-
ca caracara-ca! ” (M. Sadoveanu)

 CONJUNCTIA
Conjuncția este partea de vorbire neflexibilă, lipsită de autonomie sintactică și semantică, care
realizează legătura între unități sintactice aflate în relații de coordonare sau subordonare.
Clasificarea conjuncțiilor
Conjuncțiile, după structură, pot fi:
• simple: și, dar, iar, că, să, ci, fie, sau, ori, etc.
• compuse: ci și, ca să, încât să, etc.
După criteriul sintactic, al raporturilor pe care le realizează, conjuncțiile sunt:

A. Conjuncțiile coordonatoare realizează, de regulă, joncțiunea între unități sintactice aflate pe același
plan (părți de propoziție sau propoziții de același fel):
• copulative: și, nici;

• disjunctive: ori, sau, fie;

• adversative: ci, dar, iar, însă, ba;
• conclusive: deci, așadar.

B. Conjuncțiile subordonatoare realizează joncțiunea între unitați sintactice aflate în planuri diferite,
exprimând relații de subordonare a unor propoziții față de un termen regent: că, să, dacă, de, fiindcă,
deoarece, încât, ca să, fără să, deși, etc.

Locuțiunile conjuncționale
În componența unei locuțiuni conjuncționale se alfă totdeauna o conjuncție sau altă parte de vorbire cu rol
de conjuncție (pronume relativ sau adverb relativ). Mai frecvente sunt următoarele: îndată ce, până ce, după
ce, pentru ca să, fără să, până să, cu toate că, măcar că, chiar dacă, pentru că, așa încât, din cauza că, în
timp ce, în vreme ce, ori de câte ori, în loc să, ca și când, ca și cum, de parcă, etc.

SINTAXA FRAZEI

 ENUNȚUL
Definiție
Enunțul este o comunicare construită în jurul unui predicat.
Clasificare
I. Enunțul
• simplu (format dintr-o propoziție)
• complex (format din mai multe propoziții)
Ex. El a mers la magazinul de alături. (simplu)
El a mers la magazinul de alături unde s-a întâlnit cu prietenul lui. (complex)
II. Enunțul:
a. Asertiv: când comunică o informație despre o stare de lucruri. La finalul enunțului se pune
punct (.) sau trei puncte de suspensie (...).
Ex. A mâncat un măr roșu.
b. Interogativ: când se cere o informație despre o stare de lucruri. La finalul enunțului se pune
semnul întrebării (?).
Ex. Ce notă ai luat la test?
c. Imperativ: când comunică un ordin, o cerere, o rugăminte. La finalul enunțului se pune
semnul exclamării (!).
Ex. –Du-te acolo, Mihai!
d. Exclamativ: când comunică emoții și sentimente în legătură cu o stare de lucruri. La finalul
enunțului se pune semnul exclamării (!).
Ex. Mi-e frică de testul de mâine!

PROPOZIȚIA

Propoziția este comunicarea cu un singur predicat.

FELUL PROPOZIȚIILOR
- după înțeles:
S P
Simple (subiect + predicat) : Ioana cântă.
S P A
Dezvoltate (subiect + predicat + atribut) : Ioana cântă veselă.
S P C
(subiect + predicat + complement) : Ioana cântă la fereastră.
S P A C
(subiect + predicat + atribut + complement) : Ioana cântă veselă la fereastră.

- după aspectul predicatului:

Afirmative : Andrei gândește.
Negative : Andrei nu gândește.

- după scopul comunicării:

Enunțiative : Am văzut doi căței.
Exclamative : Am terminat puzzle-ul!
Interogative : Cât mai este până la vacanță?
Imperative: Scrie tema!

 FRAZA

Fraza este un enunț care are două sau mai multe predicate.

I. ELEMENTE COORDONATOARE pot fi:

- conjunctii si locutiuni conjunctionale coordonatoare:
şi, ci şi, precum şi, cât şi, cum şi, dar şi, numai că.

Conjunctiiile coordonatoare pot fi:

1. copulative: şi, nici
2. disjunctive: sau, ori, fie, au (popular)
3. adversative: dar, iar, însă, ci.
4. conclusive: deci, aşadar

II. ELEMENTE SUBORDONATOARE pot fi :

1. conjunctii si locutiuni conjunctionale subordonatoare: să, ca…să, chiar dacă, cu toate că, de
vreme ce, dacă, încât să, fiindcă, deşi, cu toate că, căci, întrucât etc.
2. pronume relative nehotarate si adjective pronominale relative : care, a cui, a cărui, cine, ce, cât,
câte, câţi, câte, cel ce, cei ce, ceea ce, cele ce, ce fel de.
3. pronume relative nehotarate si adjective pronominale nehotarate : oricine, orice.
4. adverbe pronominale relative : unde, când, cum, cât.
5. adverbe pronominale nehotarate : oriunde, oricând, oricum, oricât, undeva, cândva, cumva, câtva.

PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ ATRIBUTIVĂ (AT)

DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază funcţia sintactică de atribut pe lângă un substantiv sau
substitut al acestuia din propoziţia regentă:
Am urmat sfatul dat. (atribut)
Am urmat sfatul 1/(pa care) ni l-ai dat. 2/ (atributivă)
ÎNTREBĂRI:
- care? , cât? , câte? , ce fel de? , al (a, ai, ale) cui?
TERMENI REGENŢI:
- substantiv: El este băiatul1/ (pe care) l-am căutat.2/
- pronume: Acela 1/ (care) învaţă2/ ştie1/.
- numeral: Al doilea, 1/ (care) a întârziat2/ a avut mai mult de aşteptat1/.
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. pronume relative: cine, care ce, cât, cel ce:
Primeşte premiul elevul 1/ (care) e silitor. 2/
Am urmat sfatul 1/ (ce) mi l-ai dat. 2/
b. pronume interogativ: Asculţi muzica 1/ (pe care) ai ascultat-o şi ieri? 2/
c. adverbe relative: unde, cât, cum, când, încotro: Nu se ştie ziua1/ (când) a plecat. 2/
Nu cunosc locul 1/ (unde) merge. 2/
d. adverbe interogative: Nu cunosc locul / (unde) merge? 2/
1

d. conjuncţii subordonatoare: că, să, ca să, dacă: A luat hotărârea 1/ (să) vină. 2/
Întrebarea 1/ (dacă) vine 2/ şi-a pus-o şi el. 1/
e. locuţiuni subordonatoare conjuncţionale: de să, cum că, până să:
Într-una din zile 1/ (până să) plec în concediu, 2/ m-a vizitat Ionescu. 1/
TOPICĂ: - postpusă: Ştiu răspunsul întrebării1/ (pe care) i-a adresat - o. 2/
- intercalată (cu condiţia să urmeze termenului regent): Ziua 1/ (în care) m-a vizitat 2/ mi-o
amintesc şi acum. 1/

 PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ COMPLETIVĂ DIRECTĂ (CD)

DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază funcţia sintactică de complement direct pe lângă
cuvântul determinat din regentă:
A învăţat a citi . (complement direct)
A învăţat 1/(să) citească. 2/ (completivă directă)
ÎNTREBĂRI: pe cine? ce?
TERMENI REGENŢI:
- verb: Nu ştie1/ (cine) vine.2/
- locuţiune verbală: N-a băgat de seamă 1/ (că) plecase.2/
- interjecţie cu valoare predicativă:
Iată 1/ (ce) s-a întâmplat. 2/
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. pronume wi adjective pronominale relative: cine, care ce, cât, cel ce – Nu ştiam 1/ (cine) va învinge.
2/ A întrebat 1/(care) elev învaţă. 2/

b. pronume și adjective pronominale nehotărâte: oricare, oricine, orice, oricât: Îţi dau 1/ (orice) îmi ceri.
2/Îţi ofer 1/ (orice)lucru doreşti. 2/

c. pronume și adjective pronominale interogativ: Ştii 1/ (cine) vine? 2/

Înţelegi 1/ (ce) probleme discută? 2/
d. adverbe relative: unde, cât, cum, când, încotro: Nu ştie 1/ (când) a plecat. 2/
e. conjuncţii subordonatoare: că, să, ca … să, dacă, de: Am auzit 1/ (că) a venit. 2/
Nu ştie 1/ (dacă) vine. 2/
f. locuţiuni subordonatoare conjuncţionale: cum că, cum de:
Zicea 1/ (cum că) ar merge acolo. 2/
TOPICĂ: - postpusă : Ştiu / (ce) face. /
1 2

- antepusă : (Care) vine, 1/nu ştiu nici acum. 2/

- intercalată: A dori 1/ (să) fii altfel decât el, 2/ este o schimbare. 1

PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ COMPLETIVĂ INDIRECTĂ (CI)

DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază funcţia sintactică de complement indirect pe lângă
cuvântul determinat din regentă:
Vorbeşte ascultătorilor. (complement indirect)
Vorbeşte 1/(cui) ascultă. 2/ (completivă indirectă)
ÎNTREBĂRI: cui?, despre cine?, de cine?, cu cine?, la cine?, pentru cine?, împotriva cui?, contra cui?,
asupra cui? etc.
TERMENI REGENŢI:
- verb personal: Se gândea 1/ (la cine) va veni.2/
- locuţiune verbală: Nu şi-a dat seama 1/ (ce) s-a întâmplat. 2/
- adjectiv: Îndemânarea este necesară 1/ (cui) repară. 2
- locuţiune adjectivală: Nu era în stare 1/ (să) scoată o vorbă. 2/
- adverb: E rău 1/ (de cine) e sărac.2/
- interjecţie: E vai 1/(de cine) nu ascultă. 2/
Bravo 1/(cui) câştigă. 2/
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. pronume și adjective pronominale relative: cine, care ce, cât - Povesteşte 1/ (cui) îl ascultă. 2/
Este mândru 1/(de câte) rezultate a obţinut. 2/
b. pronume și adjective pronominale nehotărâte: Se teme 1/ (de oricine) îl ameninţă. 2/
Dă premiul 1/ (oricărui) copil îl merită. 2/

 c. pronume și adjective pronominale interogative: Se gângeşte1/ (la cine) va veni? 2/

S-a întrebat 1/(la care) coleg va merge? 2/
d. adverbe relative: unde, cât, cum, când, încotro: Nu mă dumiresc 1/ (unde) e. 2/
e. conjuncţii subordonatoare: că, să, ca să, dacă, de: Nu mă mir 1/ (că) n-a reuşit. 2/
f. locuţiuni subordonatoare conjuncţionale: cum că, cum de: S-a mirat1/ (cum de) a rezistat. 2/
TOPICĂ: - postpusă: Mă gândesc 1/ (ce) face. 2/
- antepusă : (Despre ce) au discutat 1/nu m-am întrebat niciodată. 2/
- intercalată: Gândindu-mă 1/ (la ce) a spus, 2/ am înţeles mesajul. 1/

PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ CIRCUMSTANŢIALĂ DE LOC (CL)

DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază rolul unui complement circumstanţial de loc şi arată
locul în care se desfăşoară o acţiune sau se manifestă o însuşire:
Pretutindeni vezi locuri minunate. (complement circumstanţial de loc)
(Oriunde) priveşti,1/ vezi locuri minunate.2/ (circumstanţială de loc)
ÎNTREBĂRI: unde?, de unde?, până unde?, încotro?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Vine 1/ (de unde) a fost trimis.2/
- locuţiune verbală: Stă de vorbă cu mine1/ (oriunde) mă întâlneşte. 2 /
- interjecţie: Hai 1/ (unde) vrei. 2/
- adjectiv: Victorioasă 1/ (oriunde) joacă, 2/ echipa a câştigat campionatul. 1/
- locuţiune adjectivală: De treabă 1/(oriunde) l-ai întâlni, 2/ te ajută la nevoie. 1/
- adverb: Acolo, 1/ (unde) ai fost tu, 2/ n-a ajuns încă nimeni. 1/
- locuţiune adverbială: În mijloc, 1/ (unde) a stat el, 2/ a fost multă lume. 1/
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. pronume și adjective pronominale relative: cine, care ce, cât + prep. - Merg 1/ (la cine) mă cheamă.
2/

Ne îndreptăm 1/(spre care) coleg ne cheamă. 2/

b. pronume și adjective pronominale nehotărâte: oricare, oricine, orice, oricât + prep.: Se duce 1/
(câtre oricine) vrea. 2/
Mergea 1/ (spre oricare) clădire dorea. 2/
c. pronume și adjective pronominale interogative: Mergi 1/ (la cine) am stabilit? 2/
Vii1/ (de la ce) coleg ai fost? 2/
d. adverbe relative: unde, încotro, cât: Nu merge 1/ (unde) au stabilit. 2/
A umblat 1/ (cât) e lumea de mare. 2/
e. adverbe nehotărâte: oriunde, oriîncotro: (Oriîncotro) priveşti1/ vei vedea locuri minunate.2/
TOPICĂ: - postpusă: Vin1/ (de unde) am fost. 2/
- antepusă: (Unde) a fost, 1/ a aflat adevărul. 2/
- intercalată: Acolo, 1/ (unde) ai fost tu, 2/ n-a ajuns încă nimeni. 1/

PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ CIRCUMSTANŢIALĂ DE TIMP (CT)

DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază rolul unui complement circumstanţial de timp şi arată
timpul când se desfăşoară acţiunea din regentă sau se manifestă o însuşire.
■ Am ajuns la gară1/ (înainte ca) trenul (să) sosească.2/
ÎNTREBĂRI: când?, de când?, până când?, cât timp?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Vine 1/ (când) poate.2/
- locuţiune verbală: Stă de vorbă cu mine1/ (când) mă întâlneşte. 2 /
- interjecţie: Hai 1/ (când) vrei. 2/
- adjectiv: Biruitoare 1/ (când) a luptat la Oituz, 2/ armata română a câştigat şi alte bătălii. 1/

 - locuţiune adjectivală: Din topor, 1/(când) a crescut,2/ băiatul a dat de necaz. 1/

- adverb: Azi, 1/ (când) te-am căutat, 2/ nu erai acasă. 1/
- locuţiune adverbială: Din vreme în vreme,1/(când) te întâlnesc,2/ mă bucur.1/
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. adverbe relative: când, cât (cât timp), cum (îndată ce), unde (îndată ce):
(Când) a venit, 1/ nu l-a găsit. 2/
(Cât) a stat aici, 1/ n-a scos o vorbă. 2/
(Cum) îl văzu, 1/ îl şi recunoscu. 2/
b. adverbe nehotărâte: oricând, orişicând, oricât: (Oricând) vrei,1/ îl poţi vedea.2/
Poţi sta 1/ (oricât) vrei. 2/
c. conjuncţii: până (nu), dacă, de, că: A stat / (până) s-a întunecat. 2/
1

(Dacă) a văzut aşa, 1/ nora împăratului s-a mai domolit. 2/

d. locuţiuni conjuncţionale: înainte (ca…) să, îndată ce, imediat ce, după ce, pe dată ce, în timp ce, câtă
vreme, cât timp, oro de câte ori etc.
(După ce) i-a întâlnit, 1/s-a întors. 2/
(Ori de câte ori) plouă ,1/ îşi ia umbrela. 2/
e. pronume relative: cine, care, cât : Au sosit 1/ (înaintea cui) doreau. 2/
f. adjective pronominale relative: Ajungem 1/(înaintea cărui) coleg ne cheamă. 2/
g. pronume nehotărâte: oricare, oricine: Se duce 1/ (înaintea oricui) vrea. 2/
h. adjective pronominale nehotărâte: Mergea 1/ (înaintea oricărui) om dorea. 2/
i. pronume interogative: Vii 1/ (înaintea cui) am stabilit? 2/
j. adjectiv pronominal interogativ: Ajungi1/ (înaintea cărui) coleg ţi-ai propus? 2/
TOPICĂ: - postpusă: Vin1/ (înaintea cui) vreau. 2/
- antepusă: (Când) va veni, 1/ va fi târziu. 2/
- intercalată: Azi, 1/ (când) ai venit tu, 2/ nu era nimeni acolo. 1/

PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ CIRCUMSTANŢIALĂ DE MOD (CM)

DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază rolul unui complement circumstanţial de mod şi arată
cum se desfăşoară acţiunea din regentă sau se manifestă o însuşire.
A procedat1/ (cum) l-ai sfătuit.2/
ÎNTREBĂRI: cum?, în ce fel?, în ce mod?, în ce chip?, cât?, cât de?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Vine 1/ (cum) poate.2/
- locuţiune verbală: Şi-a bătut joc de el1/ (cum) n-o făcuse nimeni. 2 /
- interjecţie: Hai 1/ (cât) poţi de repede. 2/
- adverb: Învaţă mai bine 1/ (decât) înveţi tu. 2/
- locuţiune adverbială: De-a boaza,1/(cum) merge el,2/ merg toţi copiii.1/
- adjectiv: Este mai bun 1/ (decât) eşti tu.2/
- locuţiune adjectivală: De treabă, 1/(cum) erau şi ai lui,2/ băiatul a ajuns cunoscut. 1/
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. adverbe relative: cum, precum, cât, decât, parcă, cât etc. precedate sau nu de alt element:
Învaţă 1/ (cum) poate. 2/
Munceşte1/ (cât) poate.2/
A procedat 1/ (cum) a putut.2/
b. locuţiuni conjuncţionale: după cum, cât ce, ca şi cum, ca şi când, de parcă, de ce, de aceea, cu atât(a)
(mai), pe lângă ce etc.
A procedat, 1/(după cum) l-ai învăţat. 2/
S-a comportat 1/ (ca şi cum) nu m-ar fi cunoscut . 2/
c. pronume și adjective pronominale relative: ce, cine, care, cât : De harnic 1/ (ce) este 2/ nu are
astâmpăr 1/

 Citeşte la fel de mult 1/ ( ca ce) om e interesat. 2/

d. pronume și adjective pronominale nehotărâte: oricare, oricine, orice: Studiază 1/ (ca oricare) vrea. 2/
Învaţă 1/ (ca orice) elev doreşte. 2/
e. pronume și adjective pronominale interogative: Faci 1/ (ca cine) am stabilit? 2/
Ajungi1/ (ca cine)- ţi doreşti? 2/
TOPICĂ: - postpusă: Vin1/ (cum) vreau. 2/
- antepusă: (După câte) ştiu, 1/ este un timid. 2/
- intercalată: Aşa, 1/ (cum) ai venit tu, 2/ au venit şi ei. 1/

PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ CIRCUMSTANŢIALĂ DE CAUZĂ (CZ)

DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază rolul unui complement circumstanţial de cauză şi arată
cauza acţiunii sau o însuşire din regentă.
S-a supărat1/ (pentru că) nu l-ai aşteptat.2/
(Dacă) n-ai învăţat,1/ cum o să promovezi.2/
ÎNTREBĂRI: din ce cauză?, din ce pricină?
TERMENI REGENŢI:
- verb : N-a venit 1/ (pentru că) a fost reţinut.2/
- locuţiune verbală: N-a băgat de seamă nimic 1/ (că) a fost neatent. 2 /
- interjecţie: Geamul tronc1/ (din cauză că) s-a făcut curent. 2/
- adjectiv: Este gârbovă 1/ (din cauză că) este bătrână .2/
- locuţiune adjectivală: Este din topor, 1/(din cauză că) nu-i educat. 2/
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. conjuncţii subordonatoare: deoarece, fiindcă, întrucât, căci, dacă, de, că.
Nu ştie 1/ (fiindcă) n-a învăţat. 2/
Lipseşte1/ (că) e bolnav.2/
b. locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: din cauză că, din pricină că, din moment ce, de vreme ce, o
dată ce, de bine că, pentru că, câtă vreme etc.
N-a venit la mine 1/ (din cauză că) a fost plecat în oraş.2/
(De vreme ce) nu înveţi, 1/ nu ştii.2/
c. adverbe relative cu valoarea unor conjuncţii: cum, când, unde:
(Cum) nu cunoaşteţi drumul 1/ vă puteţi rătăci. 2/
(Când) nu studiază, 1/ cum o să ştie? 2/
d. pronume relative precedate de prepoziţii: ce, cât : Nu refuz oferta 1/ ( de ce) crezi tu. 2/
Nu-şi revine1/ (de câte) a suferit. 2/
TOPICĂ: - postpusă: Vin,1/ (că) vreau. 2/ (cele introduse prin că şi căci)
- antepusă: (Cum) n-ai învăţat, 1/ n-ai ştiut. 2/ (cele introduse prin cum)
- intercalată: De aceea, 1/ (că) -i bolnav , 2/ n-a venit. 1/

PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ CIRCUMSTANŢIALĂ DE SCOP SAU FINALĂ (CS, CF)

DEFINIŢIE:
- este subordonata care îndeplineşte în frază rolul unui complement circumstanţial de scop, arătând
scopul acţiunii din regentă.
ÎNTREBĂRI: în ce scop?, cu ce scop?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Vine la bibliotecă 1/ (să) împrumute cărţi .2/
- locuţiune verbală: A luat parte la concurs 1/ (ca să) câştige. 2 /
- interjecţie: Hai în clasa 1/ (ca să) repetăm lecţia. 2/
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. conjuncţii subordonatoare: să, ca să, de.
Vine adesea 1/ (ca să)-i vadă.2/

 Mergea la mare 1/ (de) se trata de reumatism.2/

b. locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: pentru ca să, că doar (- doar), că doar de, doar de.
Învaţă 1/ (pentru ca să) reuşească.2/
Insistă 1/ (că doar-doar) l-o lămuri. 2/
c. adverbul doar (doar):
Îl vizita des, 1/ (doar-doar) l-o convinge de adevăr. 2/
d. pronume relativ precedat de prepoziţie: S-a dus 1/ (după ce) avea de cumpărat. 2/
TOPICĂ: - postpusă: Vin,1/ (ca să) te văd. 2/
- antepusă: (Pentru ca să)-l văd, 1/ am venit mai devreme. 2/
- intercalată: Anume, 1/ (ca să) mă supere , 2/ n-a venit. 1/

CONSTRUCTIA CONDIŢIONALĂ (CŢ)

DEFINIŢIE:
- este subordonata care exprimă condiţia sau ipoteza de a cărei îndeplinire depinde realizarea unei
acţiuni sau a unei însuşiri din regentă.
ÎNTREBĂRI: cu ce condiţie?
TERMENI REGENŢI:
- verb : (Dacă) doreşti 1/ vino la mine.2/
- locuţiune verbală: (Dacă) ai timp 1/ să iei şi tu parte la adunare. 2 /
- interjecţie: Hai în clasa 1/ (dacă) vrei! 2/
- adjectiv: Acest echipament este recomandabil 1/ (în caz de) mergi pe munte.2/
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. conjuncţii subordonatoare: dacă, de, să.
Vine 1/ (de)-l vede.2/
(Dacă) doreşti 1/ vino la mine.2/
(Să) fi învăţat, 1/ reuşea. 2/
b. locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: în caz de, în caz că, de unde.
(În caz că) plouă, 1/ îmi voi lua umbrela.2/
c. pronume relativ în genitiv + locuţiunea prepoziţională în locul:
(În locul cui) a vorbit 1/ eu n-aş fi spus asta. 2/
d. prin juxtapunere: Ai carte, 1/ ai parte.2/
e. adverbul relativ când:
(Când) m-aş potrivi lui, 1/ de mult aş fi ajuns la sapă de lemn. 2/

CONSTRUCTIA CONCESIVĂ (CV)

DEFINIŢIE:
- este subordonata care arată o împrejurare care ar putea împiedica realizarea acţiunii sau existenţa
însuşirii din regentă, dar nu o împiedică.
■ (Deşi) este bolnav, 1/ a venit la şcoală.2/
ÎNTREBĂRI: în ciuda cărui fapt?
TERMENI REGENŢI:
- verb : Învaţă , 1/ (chiar dacă) este obosit.2/
- locuţiune verbală: (Deşi) era supărat, 1/ a stat totuşi de vorbă cu mine. 2 /
- interjecţie: (Deşi) eşti ocupat 1/ hai totuşi până acolo. 2/
- adjectiv: El a ieşit învingător, 1/ (deşi) a jucat slab.2/
ELEMENTE DE RELAŢIE:
a. conjuncţii subordonatoare: că, dacă, de, să, deşi, batăr, măcar.
Calul, 1/ (că)-i cal, 2/ şi tot oboseşte. 1/
Fierul, 1/ (de)-i fier, 2/ şi tot rugineşte. 1/
(Să)-l omori în bătaie, 1/ şi tot nu recunoaşte. 2/

 b. locuţiuni conjuncţionale subordonatoare: cu toate că, chit că, măcar că, chiar dacă, chiar că, chiar
de, chiar să, măcar de, şi dacă, şi de, fără (ca) să etc.
(Cu toate că) s-a grăbit, 1/ n-a ajuns la timp .2/
Învaţă , 1/ (chiar dacă) este obosit.2/
c. pronume și adjective pronominale relativ + adj. indiferent:
(Indiferent ce) i-ai spune, 1/ tot nu se conformează. 2/
(Indiferent ce) măsuri ai lua, 1/ tot nu se potoleşte. 2/
d. pronume și adjective pronominale nehotărâte: orice, oricât, oricine:
(Orice) s-ar întâmpla, 1/ tot mă duc acolo. 2/
(Oricâţi) bani ai avea, 1/ tot nu-ţi ajung. 2/
e. adverbe relative: cât, cum, unde.
(Cât) de bogat ar fi, 1/ tot zgârcit rămâne. 2/
f. adverb nehotărât: oricât, oricum, oriunde.
(Oricât) te-ai strădui, 1/ tot nu reuşeşti. 2/
g. prin juxtapunere: Plece ei, 1/ eu nu plec.2/