Denumirea cursului: BIBLIOTECONOMIE

Titularul cursului: Conf. univ. dr. Eugen MARINESCU

Tip curs: opţional

Obiectivul principal al cursului:

Cursul îşi propune să îi familiarizeze pe studenţi cu un sistem de discipline în
centrul căruia se află studiul cărţii ca fenomen cultural şi social, dar şi cu o
terminologie specifică, necesară studentului filolog. De asemenea, cursul oferă câteva
repere privind înţelegerea rolului bibliotecii în ansamblul societăţii contemporane.

Modul de stabilire a notei finale: evaluare computerizată, pe baza unui test-grilă cu

20 de itemi.

Conţinutul tematic al cursului

Din necesităţi didactice, materia a fost structurată în două mari teme, după
cum urmează:

Tema 1:
Conceptele de “biblioteconomie” şi de “bibliotecă”.
Contribuţia lui V. A. Urechia la înfiinţarea bibliotecilor din România.

Tema 2:
Rolul bibliotecilor în societatea de astăzi.

Bibliografia minimală obligatorie:

1. Buluţă, Gheorghe – , Bucureşti, Editura Enciclopedică,



  
 
 


  

1998 (p. 7 -97).

2. Dima-Drăgan, Corneliu – , Bucureşti, Tipografia

 
   



   

Universităţii din Bucureşti, 1976 (p. 3 – 62; 107 – 197).

3. Enache, Ionel – , Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti,

 

    

2002 (p. 11 – 59; 77 – 131).

Bibliografia facultativă:
1. Georgescu-Tistu, Nicolae – , Bucureşti, Editura
 
 

 




Ştiinţifică, 1972 (p. 65 – 113; 183 – 194).

2. Nedelcea, Tudor – , Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1996



  
    

(p. 5 – 95).
3. Olteanu, Virgil – , Bucureşti, Editura


  
 
      

 

  

Enciclopedică, 1992.
4. Regneală, Mircea – , vol. I – II,
        

 
   




          

Bucureşti, ABIR, 1995.

 PREZENTAREA TEMELOR

TEMA NR. 1
Obiectivul principal al acestei teme îl constituie familiarizarea studenţilor cu
noţiunile de “biblioteconomie” şi de “bibliotecă”. De asemenea, studenţii vor afla
despre un mare cărturar – V. A. Urechia – ale cărui contribuţii la dezvoltarea
bibliotecilor româneşti a fost cu totul deosebit.

   

Biblioteconomia face parte din sistemul ştiinţelor bibliologice, alături de
  
   

    

   


    
   
 
 

 
  
 
 


 
    


 






 
  

  
 

  
 
  
 
 


    
  

etc. Aceste discipline se dezvoltă în jurul unui cuvânt cu multe sensuri şi funcţii:
BIBLIOTECĂ. Cuvântul „bibliotecă”, la începuturi (în antichitate), a însemnat „dulap
cu cărţi”, din cuvintele greceşti (=carte) şi (=dulap). De-a lungul

 
  


timpului, bibliotecile au fost eclesiastice, regale, particulare, şcolare, publice.

Biblioteconomia este disciplina care studiază modalităţile şi tehnicile după care se
organizează şi funcţionează o bibliotecă şi se bazează pe un sistem de reguli privind
evidenţa, păstrarea şi dezvoltarea fondurilor şi punerea la dispoziţia cititorilor a
informaţiei stocate într-o bibliotecă (manuscrise, carte tipărită, microfilme, discursuri
etc.). Adăugăm acestor observaţii câteva definiţii extrase din studiile unor cunoscuţi
bibliologi români:
a) este disciplina care studiază comunicarea eficientă a informaţiei

 

    


imprimate, stocate în colecţii specializate şi instituţionalizate prin metode specifice

managementului, ştiinţei informării, bibliologiei, psihopedagogiei, sociologiei şi
ergonomiei (G. Pătraşcu în revista „Biblioteca” nr. 9 – 10/ 1992).
b) reprezintă totalitatea cunoştinţelor şi normelor de constituire, de

 

    


completare şi de organizare a documentelor (publicaţiilor), întreaga metodologie de

prezentare a colecţiilor şi de realizare a relaţiilor cu cititorii, reali sau potenţiali, de
păstrare şi de transmitere a documentaţiei spirituale acumulate în fiecare etapă a
civilizaţiei umane (Corneliu Dima Drăgan – ).

 
   



   

c) este ramura bibliologiei care studiază probleme legate de

 

    


cunoaşterea cititorului şi a cerinţelor sale, funcţia socială a bibliotecii în diversele

perioade istorice, organizarea şi conducerea reţelelor de biblioteci, completarea,
organizarea, conservarea şi dezvăluirea fondurilor de publicaţii, structura şi
conducerea bibliotecilor, construcţiile şi mobilierul de bibliotecă (Mircea Tomescu
– ).
      



 

    

d) este disciplina care sintetizează, ca ramură a bibliologiei, toate

 

    


preocupările teoretice şi practice având ca obiect ; organizarea ca unitate


 

 

de sine stătătoare şi ca verigă a unei reţele, strângerea fondului de carte, depozitarea,

ordonarea şi prezentarea clară în cataloage, servirea promptă a cititorilor,
propaganda cărţii, localul, mobilierul (N. Georgescu–Tistu –
        

).

 
   

e) este ştiinţa care se ocupă cu organizarea, cu gestionarea şi cu

 

    


legislaţia de bibliotecă (Mircea Regneală –

        

 

    




  

).
       

În anul 1627, francezul Gabriel Naudé (1600–1657) publica o lucrare intitulată

). Această
  

    

 

 
 
 

   


       
  
  


 



lucrare reprezintă primul manual de biblioteconomie. După principiile incluse în acest

manual, Gabriel Naudé a organizat mai multe biblioteci care, în timp, vor deveni
celebre. A organizat, de exemplu, bibliotecile cardinalilor Bagni şi Barberini, în Italia, a
cardinalului Mazarin, în Franţa, a reginei Christina, în Suedia. Să reamintim, în acest
context, că lucrările lui Gabriel Naudé privind organizarea bibliotecilor au pătruns şi în
 spaţiul românesc. Ele s-au aflat în marea bibliotecă a Mavrocordaţilor de la Mănăstirea
Văcăreşti.
La noi, Bogdan Petriceicu Hasdeu, pe când era director al Bibliotecii Centrale
din Iaşi, a elaborat studiul intitulat
 

 
    
  

  

 

 



 
   

   

, care echivalează cu un prim manual românesc de biblioteconomie.

Şi termenul de bibliologie va fi introdus la noi tot de Bogdan Petriceicu Hasdeu, prin

publicaţia sa intitulată

      

.


Un mare merit în organizarea instituţiilor culturale din România celei de-a doua
jumătăţi a veacului al XIX-lea l-a jucat V. A. Urechia, participant activ la înfiinţarea
Ateneului Român, a Societăţii Academice Române şi a altor instituţii culturale. Ca
ministru al instrucţiunii publice, Urechia nu concepea existenţa unei instituţii de
învăţământ fără o bibliotecă bine organizată. Cartea şi biblioteca au reprezentat pentru
V. A. Urechia elemente importante în formarea şi în educarea oricărui individ.
Urechia a participat la elaborarea Regulamentului bibliotecilor, sancţionat de
domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, regulament în care este formulat
conceptul de bibliotecă publică de stat. De asemenea, V. A. Urechia a contribuit la
constituirea Bibliotecii Academiei Române, a sprijinit şi a încurajat înfiinţarea de
biblioteci publice, susţinând necesitatea existenţei a trei tipuri de biblioteci: şcolare,
publice şi naţionale.
Biblioteca sa personală a constituit un exemplu de organizare a unui vast fond
documentar, constituit de-a lungul întregii vieţi. În organizarea bibliotecii sale
personale, Urechia a utilizat norme bibliografice şi bibliofile, reuşind să evidenţieze
colecţiile şi din punctul de vedere al conţinutului. Ulterior, biblioteca sa va căpăta
statut de bibliotecă publică.
Dintre lucrările sale în domeniul care ne interesează, amintim:

 

 

, un catalog “de toate scrierile aflătoare la diferite

  
   
 


    

naţiuni asupra Principatelor”, apoi ,

 
   

 
    



     
 
    


dar şi , lucrare unde introduce elemente de istorie a

   
     
   
         

bibliotecilor.
V. A. Urechia reia în presa vremii, sub formă de ştiri, o serie de articole, de
comentarii, de aprecieri privind bibliotecile vizitate de el în perioada 1857 – 1862,
dând ca exemplu de dotare, de organizare a documentelor, de competenţă a
personalului biblioteca din Barcelona (pe care o consideră drept cea mai ordonată
bibliotecă din Europa). În toate intervenţiile sale jurnalistice, Urechia a arătat, cu
argumente de netăgăduit, avantajele organizării colecţiilor, a existenţei cataloagelor, a
personalului calificat şi competent. Pe de altă parte, el a semnalat dificultăţile
întâmpinate în multe biblioteci în găsirea informaţiilor, precum şi faptul că
neorganizarea fondurilor documentare şi lipsa personalului calificat reprezintă pentru
“clientul” bibliotecii un consum mare de timp.
După cum subliniază Nina Vârgolici, în studiul intitulat
  
 
 

, cărturarul, pe toată durata

   
  
  
    

   
 
 


   
    


vieţii sale – deşi preocupat de biblioteca sa personală (devenită publică mai târziu) –,
a ajutat Biblioteca Academiei Române să se îmbogăţească permanent cu publicaţii de
valoare şi a încercat să îi dea o organizare cât mai potrivită. Ca să dăm un singur
exemplu, încă din anul 1866, V. A. Urechia a donat bibliotecii manuscrise ale
cronicilor lui Nicolae Costin şi Radu Popescu.

Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale:

- Conceptul de “biblioteconomie”
- Conceptul de “bibliotecă”
- Discipline bibliologice
- Rolul lui V. A. Urechia în dezvoltarea bibliotecilor româneşti
 Test de autoevaluare:

RĂSPUNDEŢI CU “ADEVĂRAT” SAU CU “FALS”:

1) Bibliologia este ştiinţa generală despre scris, despre carte, despre bibliotecă.

Răspuns: Adevărat

2) Disciplinele care alcătuiesc biblioteconomia au un caracter istoric, dar nu şi unul

teoretic şi practic.

Răspuns: Fals

3) Biblioteconomia are legătură cu istoria scrisului şi a cărţii.

Răspuns: Adevărat

4) Biblioteconomia nu are legătură cu istoria tiparului.

Răspuns: Fals

5) Bibliologia urmăreşte raporturile dintre autor, carte, bibliotecă, societate.

Răspuns: Adevărat

6) Biblioteconomia studiază, printre altele, organizarea şi conducerea reţelei de

biblioteci.

Răspuns: Adevărat

7) Biblioteconomia nu are legătură cu istoria bibliotecilor.

Răspuns: Fals

8) Biblioteconomia nu este o disciplină bibliologică.

Răspuns: Fals

9) Biblioteconomia nu studiază modalităţile şi tehnicile după care se organizează şi

funcţionează o bibliotecă.

Răspuns: Fals

10) Bibliofilia este o disciplină bibliologică.

Răspuns: Adevărat
11) Biblioteconomia studiază, printre altele, completarea, organizarea, conservarea şi
dezvăluirea fondurilor de publicaţii.

Răspuns: Adevărat

12) Bibliografia nu este o disciplină bibliologică.

Răspuns: Fals

13) Biblioteconomia studiază, printre altele, sistemul de reguli privind evidenţa,

păstrarea şi dezvoltarea fondurilor de carte.

Răspuns: Adevărat

14) Bibliopepsia este o disciplină bibliologică.

Răspuns: Adevărat

15) Biblioteconomia presupune, printre altele, păstrarea şi transmiterea documentaţiei

spirituale acumulate în fiecare etapă a civilizaţiei umane.

Răspuns: Adevărat

16) Bibliotaxia nu este o disciplină bibliologică.

Răspuns: Fals

17) Exlibristica este o disciplină bibliologică.

Răspuns: Adevărat

18) Biblioteconomia nu are legătură cu tehnica cercetării şi a documentării.

Răspuns: Fals

TEMA NR. 2

Obiectivul acestei teme îl constituie prezentarea rolului important avut de

bibliotecă în zilele noastre.

Bibliotecile nu trebuie văzute ca adversarii schimbărilor din societatea de

astăzi, întrucât studiul cărţii continuă să fie un fenomen cultural şi social. Biblioteca
joacă un rol important în ansamblul societăţii contemporane. Scopurile bibliotecilor
sunt legate de esenţa existenţei şi dezvoltării societăţii.
Specializările necesare în structurile infodocumentare sunt, printre altele, cele
de bibliotecar, bibliograf, documentarist. Bibliotecarul nu trebuie văzut ca un paznic
al cărţilor, ci ca un furnizor de servicii profesionale; el nu este o persoană care are în
îngrijire biblioteca, ci un consilier al cititorului.
Aplicaţiile tehnologiei informaţiei în bibliotecă vizează căutarea informaţiei,
editarea informaţiei şi controlul de inventar al publicaţiilor. Pentru multe biblioteci de
astăzi, sursele de informare accesate prin Internet sunt mai importante decât cele
stocate pe rafturile proprii, motiv pentru care publicaţiile tradiţionale au fost înlocuite
cu cele electronice. Tocmai de aceea, în societatea de astăzi, se poate vorbi despre
bibliotecarul virtual şi despre biblioteca electronică.
Un bibliotecar trebuie să aibă competenţe în comunicare şi trebuie să cunoască
bine caracteristicile bazelor de date disponibile prin Internet. Tocmai de aceea, cele
mai multe instituţii de învăţământ care pregătesc astăzi bibliotecari poartă, în
denumire, sintagma “ştiinţa informării”. Bibliotecarul trebuie, de asemenea, să
cunoască psihologia cititorului, să fie discret, să aibă disponibilitatea şi calmul de a-l
asculta pe cititor. Iată de ce bibliotecarul trebuie să aibă o pregătire de specialitate,
psihologică şi pedagogică.
Primul contact cu o bibliotecă are o mare importanţă, întrucât fixează o
anumită imagine în mentalul fragedului “client”. Astfel, profesorul de limba şi
literatura română trebuie să organizeze cu elevii vizite didactice la biblioteci publice.
Formarea deprinderii de lectură depinde de rolul pe care aceasta îl are în formarea
personalităţii elevului. Majoritatea bibliotecarilor de la secţiile pentru copii ale
bibliotecilor publice organizează cercuri de lectură. Biblioteca şcolară constituie un
spaţiu de informare şi de învăţare aparte în cadrul şcolii şi răspunde nevoilor
intelectuale şi spirituale ale elevilor şi ale cadrelor didactice. În activitatea sa,
biblioteca şcolară poate fi sprijinită de un colectiv de cadre didactice. Încadrarea
bibliotecilor şcolare este făcută de bibliotecari cu normă întreagă, cu jumătate de
normă sau de cadre didactice cu indemnizaţie de bibliotecar.
“Performanţele” unei biblioteci depind de politica de achiziţii, de organizarea
catalogului, de orarul bibliotecii, de modalităţile de împrumut, de modalităţile de
conservare a cărţii, de modalităţile de multiplicare a informaţiei.
Bibliotecile publice pun la dispoziţia clienţilor o documentaţie a cărei valoare
de folosire este anticipată la selecţie, conservă şi transmit patrimoniul scris.
Bibliotecile publice trebuie să prevină degradarea documentelor, nu să aştepte
deteriorarea documentelor şi apoi să le înlocuiască. Colecţiile unei biblioteci se pot
deteriora din cauza utilizării intensive, manevrării defectuoase, condiţiilor de mediu
inadecvate. De aceea, bibliotecile trebuie să elaboreze o politică de conservare a
documentelor. Se ştie că modul de depozitare influenţează starea de conservare a
colecţiilor, dar informaţiile pot fi stocate pe suporturi de mare capacitate, precum
discurile optice. Politica de conservare într-o bibliotecă vizează controlul permanent
al mediului, întreţinerea curăţeniei (desprăfuire, mici reparaţii), găsirea unui sistem de
reproducere pentru documentele cele mai căutate.
Cultura informaţională presupune un cadru intelectual de înţelegere, de căutare
şi de utilizare a informaţiei, dezvoltă abilităţi autodidacte ale fiecăruia dintre noi în
scopul obţinerii unei independenţe informaţionale. Cultura informaţională prelungeşte
şi diversifică noţiunea anterioară de “cercetare în bibliotecă”. Alţi termeni înrudiţi
noţiunii de “cultură informaţională” sunt “competenţă informaţională”, “competenţă
tehnologică”, “cultura media”.
Sintagma “ştiinţa informaţiei” presupune cunoaşterea surselor de informare,
organizarea surselor de informare prin proceduri de indexare şi de referare,
prelucrarea cererilor de informare şi regăsirea informaţiilor, familiarizarea cu
calculatorul şi cu telecomunicaţiile, crearea de facilităţi de informare, competenţe de
proiectare, de analiză de sistem, de management.
Fiecare individ trebuie, astăzi, să fie capabil să localizeze eficient sursele de
informare, să evalueze critic sursele de informare, să utilizeze efectiv informaţia
pentru realizarea activităţii propuse. Cititorii pot cere bibliotecarului informaţii
privind costul împrumutului unui document, accesul la informaţie, costul referinţei
bibliografice.
Bibliotecarul are ca responsabilităţi colectarea documentelor, aranjarea
documentelor, constituirea fişierelor, crearea de noi mijloace de acces la informaţia
conţinută în documente, punerea informaţiei la dispoziţia utilizatorilor.
Bazele de date de referinţe (bibliografice) trimit utilizatorul la o sursă citată
pentru a obţine informaţia, în timp ce bazele de date-sursă oferă direct informaţia.
Rezultatul unei căutări în baza de date poate fi reprezentat de titlul şi adresa unui
document, textul integral al documentului, pasaje din document.
Biblioteca virtuală a rezultat din nevoia omului de cuprindere totală şi a fost
posibilă datorită “miracolului” tehnologic. De aceea, viitorul bibliotecilor presupune
profesionalizarea superioară a bibliotecarilor, cerută de societatea informaţiei.
Aproape orice poate fi digitalizat: text, pictură, fotografii, date statistice, sunete,
imagini animate etc. Iată de ce bibliotecarul de astăzi trebuie să aibă abilităţi de
utilizare a computerului.
Şi cititorul se descurcă mult mai uşor dacă are competenţe minimale în
utilizarea computerului. Oricum, cercetarea în bibliotecă presupune, din partea
cititorului, metode şi tehnici de muncă intelectuală.
Bibliotecile publice sunt socotite servicii de informare, iar directorul unei
biblioteci publice poate lua decizii care privesc cititorii, competiţia între biblioteci sau
schimbarea. În ultimii ani, marketingul a câştigat o importanţă din ce în ce mai mare
în bibliotecile din întreaga lume. Creşterea autonomiei, amplificarea competiţiei pe
piaţă, diversificarea cerinţelor clienţilor şi accesul mai larg la informare sunt câteva
dintre principalele motive care au dus la această tendinţă. Pentru a supravieţui într-un
astfel de mediu, se impune ca bibliotecile să identifice nevoile utilizatorilor şi să le
integreze în activităţile lor cotidiene (pentru mai multe amănunte, a se citi studiul lui
Ionel Enache, intitulat şi apărut în
   

      

   
 

 
 



, Editura Universităţii din Bucureşti, 2005, p. 31 – 36).


 
   




  
      

Cunoaşterea clienţilor presupune găsirea unor răspunsuri la întrebări precum:

1) Cine sunt clienţii bibliotecii ? (Aici se pot face clasificări după vârstă, după
domiciliu, după categoria socială din care fac parte, după profesie etc.)
2) Câţi utilizatori există ?
3) Care este nivelul de cultură al utilizatorilor ?
4) Ce îi determină să vină la bibliotecă?
5) În ce perioadă a zilei este utilizată biblioteca ?
6) Ce suporturi sau servicii sunt utilizate în mod deosebit ?
Studiul utilizatorilor (clienţilor) furnizează date şi conduce la concluzii
teoretice şi practice, oferind fundamente pentru ca un serviciu să fie conceput şi,
respectiv, îmbunătăţit. Pentru aceasta, se poate realiza observarea directă a
comportamentului utilizatorilor, se pot purta discuţii cu aceştia sau se poate
administra chestionarul de opinie (privind serviciile, conduita, competenţa
bibliotecarilor etc.). Utilizatorii (clienţii) pot fi implicaţi direct sau indirect în
activitatea bibliotecii: în comisiile de completare a colecţiilor, în evaluarea serviciilor
şi a produselor etc.
 Bibliotecile au şi o funcţie de conservare a patrimoniului, iar bibliotecarul
trebuie să fie cunoscător de limbi străine. Din tezaurul patrimoniului cultural naţional,
fac parte valori culturale excepţionale naţionale şi universale.
Personalul nou-încadrat pe funcţii de specialitate în biblioteci trebuie să
parcurgă un program de iniţiere şi de formare în domeniu.
În bibliotecile de astăzi, diversitatea şi numărul documentelor cunosc o
progresie extraordinară, specialităţile interferă şi apare conceptul de
interdisciplinaritate. În bibliotecile de astăzi, există centre de documentare, având
misiunea de colectare a documentaţiei necesare cititorilor. Se urmăreşte crearea de noi
mijloace de acces la informaţia conţinută în documentele aflate în custodie. În
bibliotecile de astăzi, există specialişti care au misiunea să îl asiste pe cititor în
căutarea informaţiei sau să îi furnizeze informaţii “gata de a fi folosite”.
În marile biblioteci, există centre de documentare, al căror obiectiv este
cercetarea unei colecţii de documente pentru a le identifica pe cele care se referă la un
anumit subiect, indicat de cititor, printr-o cerere de informare.
Editorii şi centrele de documentare au, printre altele, ca responsabilităţi
prelucrarea documentelor şi furnizarea informaţiei în forma citibilă. Abundenţa de
medii informaţionale a dus la impulsionarea personalului din biblioteci pentru găsirea
de practici inovatoare şi fiabile în raport cu noua tehnologie.
Astăzi, tehnologia informaţională devine pilonul central al fiecărei biblioteci
publice. În bibliotecile publice de astăzi, noua tehnologie permite ca informaţia să fie
uşor personalizată şi adaptată cititorilor. Imaginea potenţială a bibliotecilor digitale se
prefigurează ca o “poartă” deschisă informaţiei în care toţi cetăţenii vor avea acces, de
oriunde, la multiplele baze de date informaţionale. În era informaţională, discursul
uman se înscrie într-o nouă paradigmă: a scrisului pe ecran.
Bibliotecile au rolul de a clasifica şi de a organiza informaţia. Integrarea
tehnologiei în biblioteci înseamnă utilizarea tehnologiei pentru crearea unor
instrumente adecvate şi eficiente de căutare, selectare, stocare, regrupare a
informaţiilor disponibile.
Biblioteca digitală, ca paradigmă a bibliotecii viitorului, este o noţiune care
prefigurează o bibliotecă inovativă în structură, în procesarea informaţiei şi în
disponibilizarea ei prin aplicaţii complexe ale tehnologiei. Internetul poate fi socotit o
imensă bibliotecă umplută cu cărţi, un loc de întâlnire care aduce laolaltă diferite
comunităţi, persoane, informaţii etc. Oricum, într-o epocă în care documentele
electronice sunt în vogă, nu trebuie date uitării filele îngălbenite ale unor documente
tradiţionale.
Bibliotecile pot percepe taxe pentru realizarea unor lucrări solicitate de cititori:
traduceri, bibliografii, sinteze documentare etc.

Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale:

- Rolul bibliotecii în societatea contemporană
- Profilul bibliotecarului de astăzi
- Marketingul strategic în bibliotecă

Aplicaţii – test de autoevaluare

1) Bibliotecarul de astăzi nu trebuie să aibă abilităţi de utilizare a computerului.

Răspuns: Fals

2) Într-o bibliotecă, cititorul se descurcă mult mai uşor dacă are competenţe minimale
în utilizarea computerului.

Răspuns: Adevărat

3) În bibliotecile de astăzi, diversitatea şi numărul documentelor cunosc o progresie

extraordinară.

Răspuns: Adevărat

4) În bibliotecile de astăzi, specialităţile interferă şi apare conceptul de

interdisciplinaritate.

Răspuns: Adevărat

5) În bibliotecile de astăzi, există centre de documentare, având misiunea de colectare

a documentaţiei necesare cititorilor.

Răspuns: Adevărat

6) În bibliotecile de astăzi, se urmăreşte crearea de noi mijloace de acces la informaţia

conţinută în documentele aflate în custodie.

Răspuns: Adevărat

7) Bibliotecarul nu trebuie să fie cunoscător de limbi străine.

Răspuns: Fals

8) Abundenţa de medii informaţionale a dus la impulsionarea personalului din

biblioteci pentru găsirea de practici inovatoare şi fiabile în raport cu noua tehnologie.

Răspuns: Adevărat

9) Astăzi, tehnologia informaţională devine pilonul central al fiecărei biblioteci

publice.

Răspuns: Adevărat

10) În bibliotecile publice de astăzi, noua tehnologie permite ca informaţia să fie uşor
personalizată şi adaptată cititorilor.

Răspuns: Adevărat

11) Imaginea potenţială a bibliotecilor digitale se prefigurează ca o “poartă” deschisă

informaţiei în care toţi cetăţenii vor avea acces, de oriunde, la multiplele baze de date
informaţionale.
 Răspuns: Adevărat

12) În era informaţională, discursul uman se înscrie într-o nouă paradigmă: a scrisului
pe ecran.

Răspuns: Adevărat

13) Integrarea tehnologiei în biblioteci înseamnă utilizarea tehnologiei pentru crearea

unor instrumente adecvate şi eficiente de căutare, selectare, stocare, regrupare a
informaţiilor disponibile.

Răspuns: Adevărat

TEST DE AUTOEVALUARE DIN TOATĂ MATERIA:

Găsiţi răspunsul corect:

1) Este disciplină bibliologică:

1 Morfologia;
2 Ortografia;
3 Exlibristica.

Răspuns: 3

2) Este disciplină bibliologică:

1 Ortoepia;
2 Etimologia;
3 Bibliotaxia.

Răspuns: 3

3) Este disciplină bibliologică:

1 Istoria tiparului;
2 Antropologia;
3 Lexicologia.
 Răspuns: 1

4) Este disciplină bibliologică:

1 Istoria scrisului;
2 Bibliofilia;
3 Ambele variante de mai sus.

Răspuns: 3

5) Într-o bibliotecă judeţeană, există:

1 Manuscrise;
2 Carte tipărită;
3 Microfilme;
4 Toate variantele de mai sus.

Răspuns: 4

6) Biblioteconomia studiază comunicarea eficientă a informaţiei stocate în colecţii

instituţionalizate prin metode specifice:

1 Ştiinţei informării;
2 Bibliologiei;
3 Ergonomiei;
4 Toate variantele de mai sus.

Răspuns: 4

7) Primul manual de biblioteconomie din lume a apărut în secolul:

1 al XVI-lea;
2 al XVII-lea;
3 al XVIII-lea;
4 al XIX-lea.

Răspuns: 2

8) Primul manual de biblioteconomie din lume a apărut în secolul:

1 al XX-lea;
2 al XIX-lea;
3 al XVIII-lea;
4 Niciuna dintre variantele de mai sus.
 Răspuns: 4

9) Autorul primului manual de biblioteconomie din lume a fost de origine:

1 Franceză;
2 Americană;
3 Română;
4 Rusă.

Răspuns: 1

10) Primul manual de biblioteconomie din lume se numea:

1 ;

 

 

2 ;

 
   



   

3 ;

 

    




          

4 .

   


       
  
  


 



Răspuns: 4

11) Gabriel Naudé a organizat biblioteca:

1 Reginei Christina a Suediei;

2 Cardinalului Mazarin al Franţei;
3 Ambele variante de mai sus.

Răspuns: 3

12) Autorul primului manual de biblioteconomie din spaţiul românesc este socotit:

1 Gheorghe Buluţă;
2 Ionel Enache;
3 Nicolae Georgescu-Tistu;
4 Niciuna dintre variantele de mai sus.

Răspuns: 4

13) Primul manual de biblioteconomie din spaţiul românesc este socotit:

1 ;
 

 
    
  

  

 

 



 
   

   

2 ;

 

    

3 ;



  
    

4

 
   



   

Răspuns: 1
14) Bibliologia este o ştiinţă complexă şi are funcţii:

1 Sociale;
2 Culturale;
3 Educative;
4 Toate variantele de mai sus.

Răspuns: 4

15) Cunoscuţi bibliologi români care au definit biblioteconomia sunt:

1 G. Pătraşcu, Grigore Ureche, Corneliu Dima Drăgan;

2 G. Pătraşcu, Corneliu Dima Drăgan, Miron Costin;
3 G. Pătraşcu, Corneliu Dima Drăgan, Mircea Tomescu;
4 G. Pătraşcu, Dimitrie Cantemir, Corneliu Dima Drăgan.

Răspuns: 3

16) Este socotit un mare specialist în biblioteconomie:

1 Nicolae Georgescu-Tistu;
2 Titu Maiorescu;
3 Mihai Eminescu;
4 Niciuna dintre variantele de mai sus.

Răspuns: 1

17) Printre atribuţiile bibliotecarului, se numără:

1 Depozitarea fondului de carte;

2 Servirea promptă a cititorilor;
3 Propaganda cărţii;
4 Toate variantele de msi sus.

Răspuns: 4

18) O mare importanţă pentru biblioteconomia românească a avut-o studiul intitulat

. Autorul acestui
 

 
    
  

  

 

 



 
   

   

studiu este:

1 Nicolae Georgescu-Tistu;
2 Titu Maiorescu;
3 Mihai Eminescu;
4 Bogdan Petriceicu Hasdeu.
 Răspuns: 4

19) Termenul de “bibliologie” va fi introdus la noi de:

1 Nicolae Georgescu-Tistu;
2 Titu Maiorescu;
3 Mihai Eminescu;
4 Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Răspuns: 4

20) În categoria suporturilor informaţiei (documentelor), intră:

1 Plăcuţele de argilă şi sulurile de papirus;

2 Hârtia;
3 Suportul magnetic şi optic;
4 Toate variantele de mai sus.

Răspuns: 4

21) În categoria surselor de informaţie dintr-o bibliotecă publică, intră:

1 Cărţile;
2 Revistele de specialitate;
3 Ambele variante de mai sus.

Răspuns: 3

22) Între responsabilităţile bibliotecarului, se numără:

1 Colectarea documentelor în specialitatea bibliotecii;

2 Aranjarea documentelor;
3 Constituirea fişierelor;
4 Toate variantele de mai sus.

Răspuns: 4

23) Bazele de date includ:

1 Indexurile şi referatele;
2 Pasaje sau paragrafe din documente;
3 Imagini;
4 Toate variantele de mai sus.
 Răspuns: 4

24) Perfecţionarea bibliotecarilor şcolari se realizează prin:

1 Studiu individual;
2 Cursuri de perfecţionare;
3 Schimburi de experienţă;
4 Oricare dintre variantele de mai sus.

Răspuns: 4

25) Programele de iniţiere şi de perfeţionare permanentă a bibliotecarilor pot fi:

1 Cursuri;
2 Seminarii;
3 Stagii de specialitate;
4 Oricare dintre variantele de mai sus.

Răspuns: 4