Stiinta Bibliotecii

Cristina Popescu
Ştiinţa bibliotecii
între concept şi practică
Redactor: Maria STANCIU
Tehnoredactare şi copertă: Mariana MIRZEA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

POPESCU, CRISTINA
Ştiinţa bibliotecii între concept şi practică /
Cristina Popescu. - Bucureşti : Univers Enciclopedic
Gold, 2012
ISBN 978-606-8358-59-8
02
ISBN: 978-606-8358-59-8
Cristina Popescu
Ştiinţa bibliotecii
între concept şi practică
univers enciclopedic gold

Bucureşti, 2012
GRUPUL EDITORIAL UNIVERS ENCICLOPEDIC GOLD
Str. Luigi Cazzavillan nr. 17, sector 1, Bucureşti
Tel.: 021.317.88.38; Fax: 021.317.88.42
e-mail: difuzare@universenciclopedic. ro
www. universenciclopedic. ro
Tiparul executat la Regia Autonomă „Monitorul Oficial"

ARGUMENT
Lucrarea Ştiinţa bibliotecii intre concept şi practică

abordează, din perspectiva noutăţilor profesionale, proble-
matica dezvoltării colecţiilor de bibliotecă, evidenţa,
organizarea, gestionarea şi comunicarea documentelor.
Interesul informaţional, cognitiv şi pragmatic faţă de
aceste arii biblioteconomice defineşte relevante preocupări
ale specialiştilor în domeniu pentru optimizarea calitativă
a fluxurilor operaţionale subsumate unui management
eficient în ştiinţa bibliotecii.
Pornind de la această premisă, lucrarea prezintă,
analizează şi exemplifică mecanismele metodologice ale
completării, evidenţei şi gestionării documentelor într-o
structură sistemică.
Itemii de bază ai fiecărei secţiuni susţin docimologic
dezvoltarea deprinderilor eficiente de utilizare a formu-
larelor cuprinse în normativele în vigoare.
In pofida faptului că sintagmele specializate sunt
tributare biblioteconomiei tradiţionale, în lucrarea de faţă
5
CRISTINA POPESCU
am respectat înţelesul referenţial al acestora, dar i-am

adaptat contextului modern şi dinamic al instituţiei
bibliotecii contemporane.
î n acest context, devine argumentativă contrapu-
nerea temporală a următoarelor concepte asupra ştiinţei
bibliotecii: „Bibliotecarul - spune Emanoil Bucuţa - este
într-adevăr un organizator al cărţii. El o descopere, o aşază
şi o pune la îndemâna cititorului, care altminteri n-ar avea
sau n-ar şti unde să o caute. In mâinile lui stă toată cultura
păstrată în scris a unui popor şi a omenirii, şi acest mare
Portar de Cetate a Minţii trebuie înconjurat de toată luarea
aminte cuvenită." 1
Cea de-a doua informaţie contextuală se referă la
faptul că: „In această eră biblioteca va deveni un seif al
cunoaşterii umane, va participa activ la diseminarea
informaţiei şi va aduce numeroase inovaţii." 2
„O bibliotecă nu este un depozit inert, o comoară
îngheţată de valori nebănuite cuprinse sau expuse siste-
matic în rafturi, un templu babilonic care s-a înălţat de la
unicatele manuscriselor, incunabulelor legate în lanţuri
pentru a nu fi prădate în Evul Mediu, până la milioanele
de exemplare, pe care le numără acum orice mare
instituţie similară din lume. O bibliotecă este un templu
1
THEODORESCU, Barbu. Istoria bibliografiei româneşti
Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1972, p. 141.
2
THANG, Song. Knowledge management in libraries in the
21st century:[on-line], [accesat 14.07.2011]. Disponibil pe Internet
la adresa: http://www.ifla.Org/4/ifla66/papers/057-l lOe.htm
6
ŞTIINŢA BIBLIOTECII ÎNTRE CONCEPT ŞI PRACTICĂ
al lecturii, al discursului în tovărăşia celor mai de seamă

spirite ale culturii universale, de la îndepărtata Antichitate
până la ultimii contemporani/' 3
In conformitate cu Legea bibliotecilor nr. 334j2002, în:
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 132/11.11.2005: „Biblioteca
este instituţia, compartimentul sau structura specializată
ale cărei atribuţii principale sunt: constituirea, organizarea,
prelucrarea, dezvoltarea şi conservarea colecţiilor de cărţi,
publicaţiilor seriale, a altor documente de bibliotecă şi a
bazelor de date, pentru a facilita utilizarea acestora în scop
de informare, cercetare, educaţie sau recreere; iniţierea,
organizarea şi desfăşurarea de proiecte şi programe
culturale, inclusiv în parteneriat cu autorităţi şi instituţii
publice, cu alte instituţii de profil sau prin parteneriat
public-privat; în cadul societăţii informaţiei biblioteca are
rol de importanţă strategică."
De altfel, ea este percepută, prin activităţi, acţiuni,
facilităţi, servicii, ca fiind o punte ce se constituie între
trecut, prezent şi viitor, de transmitere a informaţiei, de
comunicare între oameni.
Relaţiile acesteia cu publicul se extind asupra
totalităţii proceselor de organizare, funcţionare, de
management, de marketing, fiind cele mai sensibile la
schimbare. Ele reflectă, preced, impun şi se supun unor
cerinţe ale prezentului şi viitorului acestei instituţii.
3
POPESCU, Cristina. Cititor-bibliotecar-bibliotecă. In:
Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării, 2003, nr. 8, p. 238.
7
CRISTINA POPESCU
Biblioteca are un rol major în instrucţie, educaţie,

informare pe diferite trepte ale cunoaşterii, petrecere a
timpului liber. Structura şi funcţiile bibliotecii o definesc
drept centru de informare - prin stocarea, prelucrarea şi
oferirea unui amplu tezaur de cunoştinţe; centru de învă-
ţare - într-o lume în continuă schimbare învăţarea fiind
fundamentală pentru fiecare individ; centru de cultură -
prin varietatea informaţiilor şi multiple forme de comu-
nicare între indivizi. 4
Ce determină comunitatea umană să frecventeze
bibliotecile?
î n primul rând, dimensiunea şi varietatea fondului
documentar, capacitatea de stocare şi difuzare a infor-
maţiei, apoi modul de organizare al colecţiilor, atmosfera
elevată, acţiunile culturale organizate în spaţiul bibliotecii,
comportamentul personalului, funcţionalitatea, amplasarea,
programul, chiar posibilităţile de cunoaştere a unor
oameni deosebiţi.
Pregătirea şi cunoştinţele bibliotecarului modern
reprezintă, de asemenea, elemente esenţiale. Acesta trebuie
să fie bine informat, să aibă o pregătire culturală semni-
ficativă, să manifeste solicitudine şi profesionalism, să aibă
studii corespunzătoare responsabilităţilor asumate, să fie
un bun psiholog, să posede inteligenţă, onestitate, să fie
sociabil şi comunicativ. 5
4
POPA, Silvia, Comunicare şi bibliotecă. Braşov: Universitatea
Transilvania, 2002, p. 12.
5
Ibidem, p. 13.
8
î n biblioteci se lucrează cu informaţii şi cu oameni,

activitatea cu oamenii fiind mult mai complexă şi dificilă,
dar esenţială.
Obiectivele bibliotecilor sunt diferenţiate după
structură, profil şi adresabilitate, aceste elemente sugerând
personalului propriu întreprinderea evaluării nevoilor de
informare ale beneficiarilor şi îmbogăţirea permanentă a
patrimoniului. 6
Transferul de informaţie se află la temelia oricărui
pas al civilizaţiei. Datorită posibilităţilor de transfer sau
acces informatizat la informaţie, instituţia bibliotecii
cunoaşte în România noi valenţe formative şi resurse ce se
valorizează. 7
In cursul secolului trecut, marele bibliolog indian
Ranganathan a formulat un set de cinci legi ale biblioteco-
nomiei:
- cărţile există pentru a fi folosite;
- fiecărui cititor - cartea sa;
- fiecare carte cu cititorul său;
- economiseşte timpul cititorului;
- biblioteca este un organism în continuă
dezvoltare.
6
GUGIUMAN, Ana. Biblioteca - instituţie a cercetării. în:
ABIR: buletin trimestrial, 1999, voi. 10, nr. 2-3, p. 50.
7
Ibidem, p. 52.
9
CRISTINA POPESCU
Din perspectiva schimbărilor intervenite între timp,

înlocuind noţiunea de carte cu cea de informaţie, setul de
legi apare astfel 8 :
- informaţia există pentru a fi folosită;
- fiecărui utilizator - informaţia necesară;
- fiecare informaţie cu utilizatorul său;
- economiseşte timpul utilizatorului de informaţie;
- universul informaţiei este în continuă dezvoltare.
Succesul unei biblioteci depinde de capacitatea
acesteia de a se organiza pentru a strânge informaţia, de
a o conserva în mod adecvat şi de a o prezenta rapid
utilizatorilor.
8
MELINTE, Elena. Biblioteca şi diseminarea informaţiei,
în: Anuarul ABIR, Bucureşti, 1997, p. 190.
10
I. RELAŢIA I N T E R D I S C I P L I N A R Ă :
INFORMAŢIE - BIBLIOTECĂ
Etimologia termenului „bibliotecă" se regăseşte în

greaca veche şi s-a format prin unirea lui biblion (carte) cu
theke (dulap). A fost preluat de latini (bibliotheca) prin
intermediul cărora a pătruns apoi în aproape toate
limbile moderne. In perioada medievală termenul grecesc
bibliotheke a fost părăsit pentru o vreme şi înlocuit cu
latinescul libreria. Acesta a fost abandonat în secolul al
XVII-lea şi înlocuit cu bibliotheca.9
Biblioteca s-a născut odată cu cartea (cu toate fazele
pe care le-a străbătut de-a lungul timpului, de la tăbliţe de
lut, suluri de papirus, texte pe pergament, până la cartea
zilelor noastre). Conceptul a evoluat în timp, azi având
înţelesul de instituţie de cultură cu funcţionalităţi multiple
privind colectarea, depozitarea şi tezaurizarea culturii şi
9
MATEI, Horia. Cartea: un călător milenar: Bucureşti:
Editura Tineretului, 1964, p. 320.
11
CRISTINA POPESCU
civilizaţiei umane cuprinse în documente, organizarea şi

valorificarea acestora în scopul sprijinirii procesului de
cunoaştere.
De altfel, funcţiile bibliotecii s-au conturat de-a
lungul timpului, chiar dacă existenţa lor în formă
incipientă a fost evidentă încă din Antichitate 10 :
- funcţia custodială - cea mai veche şi mai cunos-
cută, de conservare a cunoştinţelor umane, indiferent de
suportul pe care se află;
- funcţia educaţională - accesul la informaţie se face
prin lectură; prin organizarea cunoştinţelor în bibliotecă,
aceasta este un factor esenţial în dezvoltarea intelectuală
a cititorilor;
- funcţia informaţională - datorită funcţiei de
conservare a cunoştinţelor, bibliotecile sprijină procesul de
cercetare oferind informaţii. Cercetarea are nevoie de multe
informaţii şi conduce spre noi căi ale cunoaşterii,
producând ea însăşi informaţii;
- funcţia estetică - bibliotecile nu sunt doar locuri
de păstrare a cărţilor, ci şi importante centre informaţionale
şi de cultură pentru indivizi, instituţii şi organizaţii. Intr-o
bibliotecă se pot include lucrări de artă, se pot păstra
manuscrise vechi, cărţi rare şi preţioase.
Până în secolul al XlX-lea, bibliotecile serveau unui
număr redus de savanţi, clerici sau laici şi familiilor care
îşi permiteau să rezerve, în reşedinţele lor, spaţii pentru
10
REGNEALĂ, Mircea. Studii de biblioteconomie. Constanţa:
Ex Ponto, 2001, p. 12-40.
12
colecţii particulare. Democratizarea societăţii europene în

secolul al XlX-lea a determinat crearea bibliotecilor
publice în aşezările urbane şi rurale, dezvoltarea
bibliotecilor şcolare odată cu deschiderea învăţământului
pentru noi categorii sociale. In prima jumătate a secolului
al XX-lea s-au organizat şi alte tipuri de biblioteci, publice
şi specializate, îndeosebi ştiinţifice şi tehnice.
Biblioteca reprezintă o sursă majoră de informaţie,
loc liber de acces la ştiinţă, participând la formarea şi
menţinerea democraţiei intelectuale şi sociale, bibliotecarul
devenind mediator în accesul pertinent la informaţie. 11
Marile biblioteci sunt locurile unde informaţia se
depozitează, se sistematizează şi devine accesibilă.
Secolul al XX-lea poate fi caracterizat prin conceptul
de informaţie - o resursă şi un bun economic, în acelaşi
timp obiect de tranzacţie. Proprietatea deosebită a
informaţiei este aceea de a se acumula şi multiplica în mod
continuu, gratuit şi nelimitat. Dacă orice produs material,
pe măsură ce este utilizat, se epuizează sau se deteriorează,
informaţia nu se epuizează şi nu cunoaşte uzura fizică.
Dimpotrivă, prin utilizare, informaţia se rafinează, este
perfecţionată şi multiplicată progresiv, în timp şi spaţiu.
Suportul informaţional pune la dispoziţia celor interesaţi
11
PETRE A, Margareta. Preliminarii la o apologie a
contingenţei sau vocaţia socială a bibliotecii. în: ABIR: buletin
trimestrial, 1998, vol.9, nr. 1, p. 13.
13
CRISTINA POPESCU
conţinutul acestuia ori de câte ori este nevoie, fără riscul

de a se „goli" vreodată. 12
Informaţia nu poate fi separată de suportul material
în care este conţinută. Ca formă de difuzare masivă a
informaţiei, etalonul mijloacelor de informare îl reprezintă
cartea. Biblioteca rămâne mijlocul cel mai eficient de
informare datorită maximei sale accesibilităţi. De fapt,
„integrarea bibliotecii în societatea globală a informaţiei
reprezintă nu numai un spaţiu de întâlnire şi schimb, dar
şi un cod numeric într-o reţea planetară. Marile sale com-
ponente, pe de o parte colecţiile catalogate şi conservate
pentru a fi consultate mult timp, pe de altă parte bogatul
fond documentar virtual accesibil în reţeaua globală vor
determina natura serviciilor oferite de această instituţie în
viitor". 13
Biblioteca, însă, nu este singura sursă importantă de
informaţie. Schimbările sociale şi tehnologice impun
regândirea funcţiilor şi serviciilor acestei instituţii, prin
considerarea informaţiei gestionate drept un activ
intangibil al bibliotecii, care formează obiectul unor
procese complexe de stocare, prelucrare, circulaţie şi
utilizare.
12
MELINTE, Elena. Biblioteca şi diseminarea informaţiei.
In: Anuarul ABIR, 1997, Bucureşti, p. 189.
13
DIETER-LEHMAN, Klaus. Deutsche Bibliotek şi
rolul ei în construirea unei biblioteci digitale pentru Europa. In:
Bulletin des Bibliotheques de France, 1998, nr. 4, p. 28-35.
14
Informaţia este resursa strategică a bibliotecii şi

determină rolul existenţial al acesteia de a construi o relaţie
de comunicare între sursa de informare şi beneficiarul
informaţiei. Această relaţie se construieşte prin intermediul
unui profesionist - bibliotecarul. Indubitabil, „biblioteca
reprezintă canalul de acces pentru stabilirea «dialogului
intelectual şi al comunicării sociale»".14
Optimizarea difuzării informaţiei presupune
renunţarea la punctul de vedere devenit tradiţional con-
form căruia activitatea de bibliotecă presupune un tran-
sfer static, unilateral: bibliotecar -> utilizator. 15
Integrarea bibliotecii în mediul economic şi cultural
în care funcţionează impune adoptarea unei alte concepţii.
Informarea este un proces de cooperare, iar fluxul
informaţional are un dublu sens: bibliotecar <-> utilizator.
Eficienţa activităţilor desfăşurate într-o bibliotecă se
regăseşte în posibilităţile oferite beneficiarilor de a găsi
într-un timp minim şi cu un efort minim un maximum de
informaţii necesare.
Impactul tehnologiei şi al informatizării este mai
pregnant la nivelul bibliotecilor universitare. Acestea
trebuie să mute accentul de pe funcţia de conservare spre
cea de instruire a beneficiarilor, spre munca de analiză a
informaţiei, indiferent de suportul material al acesteia.
Succesul acestor instituţii depinde de capacitatea lor de a
14
AGOSTINI, Frances. Science en biblio theque. Paris:
Edition du Cercle de la Librairie, 1994, p. 316.
15
M E L I N T E , Elena. Op. cit., p. 191.
15
CRISTINA POPESCU
se organiza pentru a strânge informaţia, de a o conserva

adecvat şi a o prezenta rapid utilizatorilor. 16
înfiinţată şi dezvoltată ca păstrătoare a tezaurului de
cunoştinţe umane, biblioteca se transformă tot mai mult
în laborator de studiu, centru de informare diversificată,
formare, comunicare, educaţie permanentă. Apare evident
că bibliotecile sunt „propulsate pentru a deveni un factor
esenţial în viaţa societăţii, îndeosebi prin valorificarea
informaţiei". 17
„Univers fascinant" 18 al cunoaşterii şi instituţie
principală a ştiinţei, biblioteca diseminează valorile
ştiinţifice şi culturale, bunurile din patrimoniul spiritual
al omenirii.
Prin solicitarea bibliotecii, a informaţiei documentare
deţinută de aceasta se pot reconstitui etapele prin care a
trecut cercetarea ştiinţifică de-a lungul timpului. în pofida
dificultăţilor material-financiare prin care a trecut, ea a
achiziţionat cărţi multiplicate mult în epoca modernă şi
contemporană, prin dezvoltarea tiparului, a mijloacelor şi
centrelor de multiplicare a textului scris.
16
POPA, Silvia. Comunicare şi bibliotecă. Braşov:
Universitatea Transilvania, 2002, p. 53.
17
Libraries and the future: essays on the library in the twenty-
first century.New York: Haworth Press, 1993, passim.
18
REPANOVICI, Angela. Informaţia ştiinţifică: tehnici de
documentare. Bucureşti: Infomarket, 2000, p. 13.
16
O bibliotecă bine organizată trebuie să răspundă

următoarelor „deziderate" 19 : calitatea serviciilor, imaginea
instituţiei, adaptarea problemelor de marketing la cerinţele
utilizatorilor.
Formarea utilizatorului trebuie să devină problema
centrală a reuşitei oricărei instituţii, implicit a bibliotecii.
Conform Legii bibliotecilor nr. 334 din 31/05/2002,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 132 din
11/02/2005, reactualizată în 2006, „Sistemul naţional de
biblioteci, în raport cu funcţiile şi atribuţiile acestora, este
structurat astfel: a) Biblioteca Naţională a României; b) Biblio-
teca Academiei Române; c) biblioteci universitare; d) biblioteci
specializate; e) biblioteci publice; f) biblioteci şcolare".
Fiecare tip de bibliotecă are funcţii specifice clar
delimitate în textul Legii nr. 111/1995, modificată prin
Legea nr. 209/2007 privind Depozitul legal de documente
şi republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 755 din
07/11/2007. Astfel, sunt enumerate bibliotecile care au
obligaţia de a depista, a colecţiona, a comunica şi a conserva
documentele importante editate în ţară cu scopul
constituirii acestora în depozitul legal ce trebuie să
transmită patrimoniul documentar generaţiilor viitoare.
Bibliotecile de învăţământ sunt: biblioteci şcolare,
biblioteci universitare, biblioteci universitare tehnice.
Biblioteca publică are rolul de a informa cetăţeanul,
iar prin activităţi diverse se pot atrage utilizatori de diferite
vârste şi profesii.
19
Ibidem, p. 19.
17
CRISTINA POPESCU
Biblioteca de învăţământ formează viitoarea clasă

intelectuală şi politică. Spre deosebire de biblioteca
publică, unde cartea ocupă un prim loc, iar periodicele al
doilea, în bibliotecile universitare importante se regăsesc
publicaţiile seriale de specialitate pentru fiecare domeniu
în funcţie de specializarea instituţiei deservite. Aceste
publicaţii fac să circule informaţia cea mai recentă, necesară
specialiştilor în curs de pregătire, cadrelor didactice şi altor
specialişti.
La nivel internaţional, se poate constata că, în gene-
ral, colecţiile de carte ce au permis constituirea bibliotecilor
universitare existau dinainte de crearea universităţilor,
„începând cu anul 1874, aceste biblioteci aveau resurse
pentru dezvoltarea fondurilor, iar în anul 1878 au primit
denumirea actuală." 20
Informarea ştiinţifică este o problemă foarte
importantă a învăţământului superior. Cercetătorii din
universităţi sunt bine „familiarizaţi cu literatura din
domeniul lor de specialitate"» 21 Mijloacele de informare
sunt:
a) mijloace formale (cataloage, indexuri, bibliografii,
cercetări bibliografice etc.);
20
RICHTER, Brigitte. Ghid de biblioteconomie. Bucureşti:
Grafoart, 1995, p. 190.
21
REPANOVICI, Angela. Informaţia• ştiinţifică: tehnici de
documentare. Bucureşti: Infomarket, 2000, p.14.
18
b) mijloace neformale (informaţii transmise verbal,

referinţe bibliografice ce însoţesc diferite categorii de
lucrări etc.);
c) mijloace situate între cele două categorii (informarea
curentă, difuzarea selectivă a informaţiilor etc.).
Pentru o informare cât mai largă, studenţii,
absolvenţii şi cadrele didactice trebuie să frecventeze cât
mai des bibliotecile. Este necesar ca studenţii să fie iniţiaţi
în documentare încă din primul an de studiu, şi această
iniţiere trebuie continuată în fiecare an universitar prin
cursuri practice ţinute după deschiderea anului universitar.
Pentru folosirea curentă a instrumentelor de informare în
practica bibliotecară există două puncte de vedere opuse:
studentul trebuie îndrumat „pas cu pas" 22 , prin indicaţii
bibliografice precise, ceea ce ar duce la limitarea orizontului
său de cunoştinţe şi, pe de altă parte, studentul trebuie să
fie lăsat să-şi depisteze singur toate sursele de informaţii
existente în bibliotecă, să-şi selecteze documentele necesare
studiului, ceea ce duce la scăderea timpului de studiu al
studentului.
Este eficient ca biblioteca să selecteze documente
corespunzătoare cererii utilizatorului, să pună la dispoziţia
studenţilor bibliografii, aceştia putând să folosească şi surse
mai largi furnizate de bibliotecă.
22
Ibidem, p 15.
19
CRISTINA POPESCU
Pentru elaborarea lucrărilor de diplomă şi licenţă se

impune o asistenţă, chiar o îndrumare documentară mai
complexă, care să includă studierea şi a altor documente
în afara cursurilor predate de către profesori, deoarece
aceste lucrări abordează un subiect original.
Documentarea didactică trebuie să fie în pas cu
cerinţele actuale şi viitoare ale învăţământului universitar.
Biblioteca trebuie să-şi constituie propriile ei instrumente
cu ajutorul cărora utilizatorii se vor putea informa în
acelaşi timp despre resursele bibliotecii, vechi şi recente,
vor găsi ghidurile sau recomandările pentru alegerea
lecturilor, vor descoperi temele de cercetare sau docu-
mentare, vor cunoaşte activităţile organizate sau difuzate
prin bibliotecă. Aceste instrumente sunt în primul rând
publicaţiile puse la dispoziţie de structurile infodocu-
mentare.
Bibliotecile din învăţământ este indicat să ofere
următoarele modalităţi şi servicii de informare:
- material informativ: programul de funcţionare al
bibliotecii, ghidul cititorului care cuprinde informaţii
referitoare la localizarea bibliotecii (amplasarea geografică
în localitate şi adresele filialelor), buletinul bibliografic care
cuprinde lista cărţilor intrate prin toate modalităţile de
achiziţie (cumpărare, donaţie, schimb) intrate în bibliotecă.
Listele sunt ordonate tematic. Aceste buletine sunt puse
la dispoziţia utilizatorilor în sala de lectură. Tot în cadrul
materialului informativ se mai găseşte lista noutăţilor (liste
20
întocmite lunar cu publicaţii recent intrate în sala de

lectură), cataloagele bibliotecii.
Pentru ca o bibliotecă să poată răspunde prompt
cererilor utilizatorilor, ea trebuie să întocmească mai multe
cataloage concepute astfel încât să alcătuiască un ansamblu
de elemente coordonate în scopul de a regăsi informaţia
pertinentă.
In vederea identificării şi localizării documentelor
aflate în bibliotecă se folosesc, cu precădere, următoarele
tipuri de cataloage tradiţionale de bibliotecă: catalog alfa-
betic şi catalog sistematic pentru întreg fondul documentar
al publicaţiilor cu caracter general, iar în cazul bibliotecilor
informatizate, OPAC-ul trebuie să asigure informaţii
corecte şi complete folosind o mai mare diversitate a
criteriilor de regăsire.
De asemenea, pentru punerea în valoare a documen-
telor recent achiziţionate sau a marcării unor evenimente
cultural-ştiinţifice, biblioteca se preocupă de realizarea
unor:
- spaţii de expunere: vitrinele - sunt spaţii de etalare
a publicaţiilor actualizate regulat, pe diverse teme şi se folo-
sesc mai ales pentru popularizarea noutăţilor; panourile -
locul de expunere a informaţiilor utile privind activitatea
editorială;
- manifestări organizate ocazional şi periodic - în cadrul
cărora au loc expoziţii (omagiale, lansări de carte) şi vizite
organizate;
21
CRISTINA POPESCU
- manifestări cu ocazia Zilelor bibliotecii care prilejuiesc

întâlniri cu utilizatorii şi presupun expuneri, vizite,
exemplificări, expoziţii, proiecţii, identificări de colecţii,
difuzarea unor recomandări de orientare.
Nevoile sociale şi comunitare pot fi structurate în
următoarele categorii 23 :
- nevoia de cunoştinţe = nevoie pentru acces la
informaţie;
- nevoia culturală = deschidere fără de care este
dificil să trăieşti în societate;
- nevoia reînnoirii constante a identităţii noastre prin
autocunoaştere şi dezvoltare a personalităţii.
In urma exploziei informaţionale fără precedent se
accentuează calitatea informaţiei. Ca orice produs, aceasta
are o valoare şi o utilitate variabile, poate fi perisabilă,
redundantă, parazitară. Se impune, aşadar, o selecţie, în
funcţie de eficienţă, de interesul utilizatorului, de condiţiile
în care este comunicată informaţia.
î n final, ne exprimăm convingerea veridicităţii
argumentului lui Alvin Kernan că nu „ne vom lua rămas
bun de la ştiinţa de carte [deoarece] biblioteca viitorului -
o bază de date în care informaţia ocupă un loc central -
este excelent centrată şi accesibilă la comanda oricărei
persoane conectată la reţea, oricând şi oriunde s-ar afla. Iar
23
COSTIUC,Tatiana. Funcţia comunicării în bibliotecă. în:
Biblioteca, 2000, nr. 9, p. 265.
22
pentru un viitor mai îndepărtat se întrevede o lume în care

ştiinţa localizată în cărţi şi articole dispare făcând loc unei
interacţiuni generale, un gen de hipertext în care
informaţiile se află într-o transformare continuă"» 24
24
KERNAN, Alvin. Ne luăm rămas bun de la ştiinţa de
carte? în: Sinteza, 1994, nr. 100, p. 67-68.
23
2. D E Z V O L T A R E A C O L E C Ţ I I L O R
DE B I B L I O T E C Ă
2.1. Colecţia de bibliotecă
Sfera de interes a colecţiilor de bibliotecă a deter-

minat numeroase definiri conceptuale care au vizat, în
principal, caracteristicile formale ale acestora.
2*1*1* Definiri conceptuale
Potrivit Dicţionarului explicativ de biblioteconomie şi

ştiinţa informării, colecţia este o „serie care cuprinde mai
multe lucrări separate, fiecare cu titlul său propriu, grupate
sub un titlu colectiv şi apărând pe o perioadă de timp
nelimitată" dar şi „totalitatea volumelor unui serial". 25
25
REGNEALA, Mircea. Dicţionarul explicativ de
biblioteconomie şi ştiinţa informării: Voi. 1: A-L. Ed. a 2-a, rev. şi
adăugită. Bucureşti: FABR, 2001, p. 140.
25
CRISTINA POPESCU
Colecţia de bibliotecă, însă, constituie 26 : ansamblul de

documente sau mijloace de informare de acelaşi tip, cu o
structură dinamică, având destinaţii precise, organizat şi
sistematizat în vederea unui acces rapid şi simplu,
datorită valorii sale documentare.
Ca parte componentă a celei dintâi, colecţia specială
poate fi definită ca fiind „colecţia distinctă de documente
dintr-o bibliotecă referitoare la un anumit subiect sau o
anumită categorie de documente şi cuprinde mărturii ale
existenţei şi evoluţiei documentelor din colecţia respectivă,
a colectivităţii respective, a localităţii, regiunii unde se află
biblioteca etc." 27
O trăsătură importantă a colecţiilor de bibliotecă se
referă la faptul că acestea se compun din serii de docu-
mente asemănătoare şi reprezentative şi sunt constituite în
timp, în mod sistematic şi unitar după anumite criterii:
conţinut, destinaţie, limbă, mod de organizare etc. Ea
cuprinde documente semnificative şi valoroase din toate
domeniile cunoaşterii.
Documentele existente în patrimoniul unei biblioteci
au caracter de colecţie numai dacă îndeplinesc, cel puţin,
26
IEPUREANU, Viorica; ENESCU, Alexandra. Direcţii şi
strategii de dezvoltare a colecţiilor în bibliotecile universitare. Constanţa:
Ex Ponto, 2001, p. 12.
2/
IONESCU, Sanda .Dezvoltarea colecţiilor de bibliotecă: note
de curs. Bucureşti: Centrul de Pregătire Profesională în Cultură,
2006, p. 17.
26
următoarele condiţii: sunt constituite în timp; sunt

constituite în mod sistematic pe baza unui plan prestabilit
şi fundamentat ştiinţific; formează un tot, un întreg
împlinit, nu în sens numeric, ci în sensul reprezentării celor
mai semnificative şi valoroase documente, în cazul
bibliotecilor publice, din toate domeniile cunoaşterii
umane.
2.1.2. Tipologia documentelor
Dicţionarul explicativ de biblioteconomie şi ştiinţa

informării defineşte documentul ca „informaţia înregistrată
care poate fi tratată ca o unitate într-un proces documentar,
indiferent de caracteristicile şi forma ei fizică" sau
„ansamblul unui suport de informaţii, al datelor existente
pe acel suport şi al semnificaţiei lor". 28
Documentul de bibliotecă reprezintă o „unitate, un
grup de unităţi sau o parte a unei unităţi purtătoare de
informaţii independent de forma fizică, ce constituie un tot
şi poate face obiectul unei descrieri bibliografice. Produs
al activităţii intelectuale care facilitează transmiterea de
informaţii". 29
î n funcţie de caracteristicile pe care le prezintă,
documentele pot fi clasificate astfel:
28
REGNEALĂ, Mircea. Op. cit., p. 196.
29
IONESCU, Sanda. Op. cit., p. 12
27
CRISTINA POPESCU
I. După modul de concepere, redactare şi organizare,

acestea pot fi:
1. Documentele primare reprezintă lucrări originale din
prelucrarea cărora rezultă documente secundare.
Documentele primare sunt de mai multe categorii:
a) cărţi; b) periodice; c) documente de tip special.
a) Cărţile sunt produse în mai multe exemplare care
conţin peste 48 de pagini şi constituie o unitate
bibliografică.
Din categoria acestora fac parte: tratate, culegeri,
manuale şi cursuri, monografii, publicaţii ale unor
reuniuni ştiinţifice (lucrări ale congreselor, consfătuirilor,
conferinţelor, colocviilor), publicaţii oficiale (rapoarte,
planuri).
b) Periodicele sunt publicaţii din orice domeniu, de
orice format, publicate în părţi succesive, care au un număr
cronologic şi continuă pe o perioadă nedefinită de timp.
Periodicele sunt primele care aduc noutate în orice
domeniu. Din această categorie fac parte: ziarul, revista,
anuarul, almanahul, calendarul.
c) Documentele de tip special: standarde, brevete,
cataloage, prospecte, hărţi, note muzicale, ex-librisuri,
monede, documente audiovizuale etc. 30
30
IEPUREANU, Viorica; ENESCU, Alexandra. Op. cit.,
p. 15-16.
28
2. Documentele secundare reprezintă rezultatele finale

ale prelucrării analitice şi sintetice a documentelor primare.
Documente secundare pot fi: enciclopedii, dicţionare,
ghiduri bibliografice, reviste de titluri, reviste de referate.
3.Documentele terţiare se constituie în produsele finite
ale prelucrării globalizatoare a documentelor secundare
(repertorii de enciclopedii şi / sau dicţionare, bibliografii,
ghiduri etc.). 31
O altă clasificare posibilă a colecţiei unei biblioteci
este pe subcolecţii, în funcţie de categoriile de documente,
având în vedere diversitatea suporturilor sau a formelor în
care se prezintă documentele.
II. Din punctul de vedere al caracteristicilor generale
ale documentelor, colecţia este formată din:
1) Documentele specifice:
- manuscrise;
- incunabule;
- documente tipărite - cărţi, publicaţii seriale,
documente muzicale (partituri), materiale
cartografice (hărţi, atlase, globuri pă-
mânteşti);
- noncărţi (foi volante, afişe, anunţuri,
programe etc.);
- înregistrări multimedia (discuri, casete,
microfilme, microfişe, diapozitive);
M
Ibidem, p. 15-16.
29
CRISTINA POPESCU
- documente electronice (dischete, compact

discuri, DVD-uri, programe de calculator);
- documente multiplicate prin proceduri fizico-
chimice (dactilograme, litografii, fotografii);
- materiale purtătoare de informaţii pentru
nevăzători.
2. Documentele nespecifice - constituite istoric sau
donate:
- piese numismatice (monede, medalii,
decoraţii);
- piese filatelice;
- opere de artă plastică;
- alte documente (corespondenţă, fotografii),
dactilograme etc.
I I I . î n funcţie de tipul documentelor şi modul de
organizare a unei biblioteci, colecţiile se împart astfel:
1. Colecţii de bază - sunt constituite din 1-2 exem-
plare din fiecare titlu de carte, publicaţie serială, document
grafic şi / sau audiovizual, document electronic din
producţia editorială curentă sau retrospectivă, internă sau
externă - destinate comunicării pe loc.
2. Colecţii uzuale - fac parte din categoria bunurilor
culturale de consum, cu durată de funcţionare limitată,
sunt constituite din marea majoritate a documentelor, sunt
destinate împrumutului, organizate pe secţii, pe grupe
30
tematice, după vârstă, pe filiale etc. în funcţie de interesele

de informare specifice fiecărei comunităţi. 32
2A.5. Caracteristicile colecţiei de bibliotecă
Colecţia unei biblioteci are anumite trăsături

caracteristice, constante specifice pentru evoluţia firească
a oricărei structuri infodocumentare:
- este dinamică, pentru că activitatea de dezvoltare a
colecţiilor este într-un continuu proces de înnoire, având
în vedere atât achiziţionarea de noi documente, cât şi
eliminarea treptată a documentelor care nu mai corespund
din punctul de vedere al conţinutului sau al gradului de
uzură materială;
- are o destinaţie precisă, deoarece fiecare colecţie se
constituie pentru anumite categorii de cititori (cercetători,
cadre didactice, studenţi etc.);
- este structurată (după conţinut), fiind organizată pe
domenii tematice, în cadrul unei biblioteci specializate, sau
având o structură complexă, diversificată, în cazul
bibliotecilor enciclopedice;
- este sistematizată (după criterii tematice, zecimale,
formale), adică este organizată după un anumit sistem de
clasificare reflectată în cataloagele bibliotecii. 33
32
IONESCU, Sanda.Op. cit., p. 17-18.
33
IEPUREANU,Viorica; ENESCU,Alexandra. Op. cit.,p. 14-15.
31
CRISTINA POPESCU
2.2. Dezvoltarea colecţiilor.

Principii şi categorii
2.2,1. Principii generale de dezvoltare a colecţiilor
Fiecare manager de bibliotecă trebuie să aibă în

vedere punerea în practică a unor norme şi criterii
fundamentate ştiinţific, referitoare la colecţiile dintr-o
bibliotecă.
Principiile generale de dezvoltare a colecţiilor, care
sunt adoptate de către orice bibliotecă, mare sau mică, se
bazează pe ideea potrivit căreia scopul fiecărei biblioteci
este satisfacerea nevoilor de lectură ale cititorilor,
cunoaşterea temeinică a utilizatorilor bibliotecii, a nevoilor
lor informaţionale şi documentare. Această cunoaştere
presupune o strategie de lucru complexă, care diferă atât
în funcţie de tipul de bibliotecă, cât şi de dimensiunile
bibliotecii.
Dezvoltarea colecţiilor, sintagmă din ce în ce mai
uzuală pentru ceea ce secolul al XX-lea definea cu pre-
ponderenţă ca fiind completarea colecţiilor, şi-a conturat
de-a lungul timpului anumite principii generale:
a) Dezvoltarea colecţiilor unei biblioteci este deter-
minată de satisfacerea nevoilor de lectură ale utilizatorilor
specifici.
32
b) Dezvoltarea colecţiilor este un proces de creştere

şi de actualizare a colecţiilor, prin achiziţie şi eliminare
periodică a documentelor.
c) Dezvoltarea colecţiilor este o activitate perma-
nentă, corelată cu numeroşi factori: colecţiile existente,
apariţiile editoriale, sursele documentare de proximitate,
resursele bugetare, personal.
d) Dezvoltarea colecţiilor urmăreşte realizarea
echilibrului între exhaustivitate şi selectivitate, astfel
încât utilizatorul să găsească în bibliotecă un număr
suficient de publicaţii din zona preocupărilor sale
informaţionale.
e) Dezvoltarea colecţiilor trebuie pusă în aplicare
într-un ritm susţinut, care să permită o optimă stocare,
prelucrare şi exploatare a documentelor.
Aceste principii generale se aplică diferenţiat, în
funcţie de tipul de bibliotecă. Excluzând biblioteca
naţională, a cărei funcţie de bază este cea arhivală, de con-
servare a producţiei naţionale de publicaţii, toate celelalte
biblioteci trebuie să achiziţioneze, dar să şi elimine
publicaţii. In cazul în care numai una din aceste operaţii
este făcută, biblioteca riscă să nu-şi mai îndeplinească
misiunea. 34
34
REGNEALA, Mircea. Curs de biblioteconomie. In:
Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării, 2008, nr. 1, p. 16.
33
CRISTINA POPESCU
î n aplicarea principiilor de dezvoltare a colecţiilor

trebuie urmărit în permanenţă raportul între mărimea
fondului de publicaţii al bibliotecii şi creşterea sa anuală,
pe de o parte, şi între numărul de utilizatori ai bibliotecii
şi capacitatea bibliotecii de a le putea satisface cererile de
lecturi, pe de altă parte. Limitele între care aceste rapor-
turi pot fi stabilite trebuie bine gândite. 33
Completarea colecţiilor trebuie să situeze biblioteca
în actualitate, nu să o transforme într-un depozit cu funcţie
de valorificare a colecţiilor.36
2.2.2. Completarea curentă
Conceptul comprehensiv al completării curente vizea-

ză direct procurarea documentelor pe măsura apariţiei lor
şi reprezintă metoda prin care colecţiile bibliotecii se
menţin în actualitatea producţiei de tipărituri.
Aceasta implică achiziţia continuă, permanentă, de
documente, monografii, periodice - pe suport hârtie,
microformate, C D - R O M selectate din noile apariţii, în
funcţie de tipul, profilul, menirea bibliotecii, în scopul
creării şi menţinerii fondului documentar, astfel încât să
răspundă cerinţelor de informare ale beneficiarilor săi.
3
- Ibidem, p. 15.
36
DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Bibliologie generală:
Fascicula I: Organizarea şi prelucrarea colecţiilor. Bucureşti, 1976,p. 34.
34
Selectarea publicaţiilor se face cu ajutorul asociaţiilor

profesionale, al grupurilor de specialişti, autori, al oricărui
organism activ într-un fel sau altul din domeniul unităţii
de informare.
Comandarea publicaţiilor curente se poate realiza
prin una din următoarele modalităţi, care pot constitui
soluţii optimale realizabile:
- comandarea înainte de publicarea titlurilor pentru
care există certitudinea achiziţiei, selectate din
cataloagele de precomandă, anchete pliante;
- comandarea în urma examinării exemplarului
trimis, de furnizor, în acest scop; această modalitate
implică grija bibliotecarului de la completare
pentru păstrarea în condiţii bune a publicaţiei,
până când ea va fi achiziţionată sau returnată;
- comandarea prin intermediul unui furnizor local,
care concentrează publicaţiile de la mai multe
edituri, în scopul consultării lor, în vederea
comandării lor de bibliotecile interesate;
- comandarea publicaţiilor trimise de editori în
vederea recenzării lor de către utilizatorii
bibliotecii; în funcţie de convenţia cu furnizorul
aceste exemplare pot fi menţinute temporar sau
definitiv în bibliotecă;
- comandarea întregii producţii editoriale prin
contract anticipat; această modalitate poate fi
folosită de bibliotecile enciclopedice mari cu
35
CRISTINA POPESCU
edituri de prestigiu, asigurându-şi astfel primirea

rapidă şi completă a publicaţiilor;
- comandarea publicaţiilor din cadrul expoziţiilor,
târgurilor de carte organizate de edituri. 3.
Pentru bibliotecile cu filiale, selectarea titlurilor în
vederea comandării pentru filiale se poate face prin
mijloacele prezentate mai sus sau parcurgând listele de
oferte sau achiziţiile bibliotecii principale.
2.2.3. Completarea retrospectivă
Soluţia optimală realizabilă pentru completarea

retrospectivă vizează, pe de o parte, procurarea de docu-
mente din categoria colecţiilor speciale, de mare valoare
documentară (de exemplu: lucrări ce fac parte din
patrimoniul cultural naţional sau documente moderne, dar
cu valoare bibliofilă), pe de altă parte, procurarea de cărţi
şi periodice moderne sau contemporane care nu există în
fondurile bibliotecii (de exemplu: seria de opere, opere
complete, opere alese ale unui autor), precum şi procurarea
documentelor semnalate în cataloagele bibliotecii dar care
lipsesc din fonduri, fiind pierdute sau deteriorate
(semnalate în catalogul de lipsuri).
37
strategii de dezvoltare a colecţiilor in bibliotecile universitare. Constanţa:
Ex Ponto ,2001, p.97.
36
în mod esenţial, completarea retrospectivă implică

achiziţia prin toate căile utilizate de bibliotecă a publi-
caţiilor monografice şi periodice, pe suport hârtie, micro-
formate, CD-ROM, apărute într-o perioadă anterioară, care
nu au fost achiziţionate la momentul apariţiei lor, sau
lucrări pentru profiluri sau discipline nou apărute în
structura instituţiei pentru care nu există documentaţie.
Dinamica şi complexitatea informaţiilor pentru
completarea retrospectivă sunt susţinute şi de sursele
furnizate de:
- bibliografii naţionale de cărţi şi periodice;
- bibliografii specializate de cărţi şi periodice;
- repertorii de publicaţii oficiale;
- repertorii specializate: teze de doctorat, rapoarte de
cercetare etc.;
- cataloage de lucrări de stoc;
- anticariate;
- cataloage şi fişiere ale unor autorităţi. 38
In completarea retrospectivă un rol deosebit în
regăsirea publicaţiilor revine donaţiilor, schimbului de
publicaţii, precum şi autorilor lucrărilor.
Nu trebuie pierdut din vedere că prin completarea
retrospectivă se pot depista lucrări cu valoare de patri-
moniu, care îşi au locul cu deosebire în bibliotecile de
38
Ibidem, p. 98-99.
37
CRISTINA POPESCU
interes naţional; ca urmare vor fi supuse unor lucrări de

restaurare.
Publicaţiile care sunt mai frecvent omise la achiziţie
sunt: teze de doctorat, rapoarte de cercetare, note de con-
ferinţe, lucrări ale organismelor naţionale şi internaţionale
care îşi produc documente necomercializabile, cum ar fi
UNESCO, FAO, OCDE etc. Mare parte din aceste lucrări
se regăsesc sub termenul generic de literatură gri sau
literatură subterană.
2.2.4. Literatura gri
O problemă esenţială care trebuie să polarizeze

atenţia este literatura gri sau cenuşie ce este reprezentată de
„documentele sub formă de dactilogramă sau chiar
imprimate care sunt difuzate într-un număr restrâns de
exemplare (sub 1 000, în definiţia AFNOR) în afara
oricărui circuit comercial obişnuit. Aceste documente au
deseori un caracter provizoriu". 39
Literatura gri este literatura care nu se poate obţine
prin furnizorii obişnuiţi de achiziţie: edituri, redacţii,
agenţii de carte etc., fiind deci dificil de identificat. Se mai
numeşte şi literatură nepublicată, neconvenţională,
fugară.
39
Grafoart, 1995, p. 314.
38
Multitudinea elementelor care conturează literatura

gri se regăseşte în: rapoarte de cercetare; publicaţii
oficiale; studii tehnice; lucrări de conferinţe, simpozioane;
teze, dizertaţii, lucrări de diplomă; publicaţii suplimentare;
traduceri. 40
Dintr-o rigoare metodologică vom prezenta, în
continuare, unele dintre caracteristicile definitorii ale
literaturii gri:
- acest gen de literatură nu se supune legii depo-
zitului legal, scapă controlului bibliografic naţional
şi internaţional, ca şi surselor comerciale;
- datele bibliografice nu sunt uşor identificabile;
- are un pronunţat caracter privat;
- se adresează unui public extrem de restrâns;
- are un conţinut extrem de specific şi detaliat;
- apare în număr mic de exemplare, având deci o
circulaţie limitată;
- se produce la comanda unei anumite organizaţii
(rapoarte, patente etc.);
- nu se conformează standardelor de prezentare
impuse literaturii convenţionale: litografiate,
nelegate, microfilmate, dischete, material audio-
vizual.
40
p. 100.
39
CRISTINA POPESCU
Valorizarea informaţiei specifice literaturii gri se

raportează la următoarele nivele de referinţe:
- unicitatea sursei şi a informaţiei;
- noutatea informaţiei;
- constituirea în publicaţii preliminare (exemplu:
rezumatele tezelor de doctorat);
- exprimarea valenţelor care sunt specifice pu-
blicaţiilor semnal sau celor test elaborate pentru a
verifica reacţia publicului într-un anumit domeniu;
- dobândirea atributelor proprii unor publicaţii cu
scopuri clare şi foarte bine definite;
- avantajul faptului că o parte din aceste publicaţii
nu ajung în circuitul literaturii publicate.
Rapoartele reprezintă cea mai mare categorie a litera-
turii gri; sunt documente ce conţin rezumatele unui proces
de cercetare, identificate de obicei de coduri alfanu-
merice. 41
Intr-o expunere sintetică vom exprima pentru
această tipologie şi câteva baze de date:
- S I G L E : System for Grey Literature in Europe -
formată prin contribuţia ţărilor europene conţine peste
250 000 de înregistrări din domeniile: tehnică, chimie,
biologie, fizică, medicină, ştiinţe sociale;
41
Ibidem, p. 104.
40
- NTIS: National Technical Service - SUA - se con-

stituie în cel mai bun serviciu de acoperire a rapoartelor
ştiinţifice.
Tezele, disertaţiile, publicaţiile universitare sunt
controlate la nivel naţional. Exemple: „Repertoriul tezelor
de doctorat", „Dissertation Abstract International",
„Dissertation Abstract USA".
Lucrările conferinţelor; congreselor; simpozioanelor sunt
publicate în mod convenţional şi comercializate fie ca
monografii, fie ca periodice sau suplimente de periodice.
Traducerile au drept scop depăşirea barierelor de
limbă ce încă mai împiedică libera comunicare între
oamenii de ştiinţă. Specialiştii din ţările europene traduc
în limbile de circulaţie: engleză, franceză, germană.
Standardele sunt reguli privind calitatea, mărimea sau
forma produselor industriale: standarde fundamentale:
fizice, chimice (exemplu: măsuri de lungime, greutate,
timp); standarde tehnice: dimensionale, de calitate, de
testare, de documentare. Ele sunt aprobate de organizaţii
naţionale, continentale şi internaţionale:
ISO - T h e International Organization for
Standardization;
ANSI - American National Standard Institut;
ASRO - Asociaţia de Standardizare din România.
41
CRISTINA POPESCU
Patentele de invenţie sunt documente oficiale ce

descriu în detaliu, şi de regulă cu grafice, o soluţie a unui
inventator la o anumită problemă. Pe lângă soluţia la
problemă, descriu şi procesul de manufacturare, metoda
de aplicare a invenţiei, precum şi drepturile ce decurg din
utilizarea ei.
Literatura efemeră este reprezentată de materialul
tipărit, fără o valoare permanentă; programe de spectacol,
cărţi poştale, etichete comerciale, afişe, reclame, pliante de
expoziţie.
In bibliotecile universitare, de exemplu, tezele de
doctorat sunt asimilate cu cărţile; lucrările de diplomă au
regim de arhivă şi se casează selectiv la cinci ani;
rapoartele, lucrările congreselor, se clasifică la subiect;
standardele se regăsesc în ordinea codurilor alfanumerice.
In realitate, documentele gri nu au acelaşi nivel de
interes ori nu interesează în acelaşi grad toate categoriile
de utilizatori, dar informaţiile pe care le conţin sunt în
general originale. Tocmai această raritate le conferă
preţul. Faptul că literatura gri conţine detalii considerabile
în legătură cu anumite probleme din cadrul unei instituţii
face ca importanţa ei să fie comparabilă cu cea a cărţilor
şi periodicelor, dar, din păcate, destul de frecvent acest gen
de literatură din ţările anglo-saxone este descris cu
termenul de half-published.
„Există tendinţa ca această literatură să treacă de la
o categorie strictă sau temporară la una deschisă şi
42
permanentă. Publicaţiile din cadrul literaturii gri tind să

devină referenţiale în literatura deschisă pentru cei care au
nevoie de aceste informaţii." 42
2.3. Politica de achiziţii
Viabilitatea unui sistem al politicii de achiziţii

implică elemente definitorii de conceptualizare, de
formalizare, de aplicare şi integrare într-un mecanism
dinamic şi eficient. Acesta trebuie inclus într-un cadru
socioprofesional al bibliotecilor ce „devin macrosisteme
complexe care îşi generează propria lor complexitate [...],
spaţii de convergenţă intelectuală care lasă să se întrevadă
activităţi sofisticate şi au în vedere existenţa unor experţi
care pun în coerenţă fondurile documentare cu nevoile
utilizatorilor". 43
Din această perspectivă vom analiza, bazându-ne şi
pe normativele în vigoare, dimensiunile acestei activităţi
42
IEPUREANU, Viorica; ENESCU, Alexandra. Direcţii si
Ex Ponto, 2001, p. 102-103.
43
PAPY, Fabrice; LEBLOND, Corrine. L'interface de
recherche d'information du vizual. în: Documentaliste: science et
l'Information, oct. 2007, voi. 44, nr. 4-5, p. 288.
43
CRISTINA POPESCU
fundamentale în constituirea bunului cel mai de preţ al

unei biblioteci, patrimoniul cultural informaţional.
O viziune integratoare conferă posibilitatea
complementarităţii tuturor factorilor implicaţi în
constituirea acestui edificiu biblioteconomie.
Printr-un ordin al Ministerului Educaţiei din 1996,
privind activitatea de dezvoltare a colecţiilor în bibliotecă,
este specificat faptul că aceasta „se realizează în funcţie de
nevoile de informare şi documentare ale principalelor
categorii de utilizatori, prin achiziţii de la unităţi
specializate (librării, edituri, unităţi comerciale, persoane
particulare etc.), subscripţii, schimburi interne şi externe,
donaţii, transferuri, dreptul de Depozit legal, producerea
de documente proprii". 44
Intr-un proiect de hotărâri şi recomandări în
domeniul biblioteconomiei pentru Europa sunt prevăzute
principiile generale de dezvoltare a colecţiilor; acestea fac
referiri la faptul că activitatea de dezvoltare a colecţiilor
bibliotecii trebuie „să se bazeze pe judecata profesională
independentă a bibliotecarului fără vreo denaturare
politică, sectară, comercială sau orice altă influenţă, prin
consultare de organisme reprezentative de utilizatori,
44
Ordinul 3586/1996 al Ministerului Educaţiei, articolul 23.
Apud: David Fuegi. O apreciere calitativă asupra bibliotecilor din
România întocmită pentru Consiliul Europei. In: Biblioteca
Bucureştilor, ian. 2001, nr. 1, p. 23.
44
grupuri comunitare şi alte instituţii educaţionale, de

informare şi culturale", dar şi la necesitatea revizuirii
constante a strategiilor de dezvoltare a colecţiilor în acord
cu schimbările intervenite la nivelul nevoilor de informare
ale beneficiarilor. Se specifică, de asemenea, că dezvoltarea
colecţiilor trebuie să fie un proces „transparent şi
strategiile pe care se bazează trebuie să fie făcute
publice".
Şi minorităţilor trebuie să li se pună la dispoziţie
materiale în limba maternă, referitoare la propria cultură
prin integrarea bibliotecilor într-un sistem dintr-o ţară care
cooperează în materie de achiziţii şi de export al colecţiilor
şi formând o relaţie de lucru strânsă cu alte instituţii
culturale, educaţionale şi informaţionale. Bibliotecile vor
asigura accesul la materiale care nu se află în colecţiile
proprii, prin împrumut naţional şi internaţional şi servicii
de livrare de documente, incluzând folosirea serviciilor de
informare electronică şi a informaţiei în reţea. 45
O politică eficientă, coerentă a dezvoltării colecţiilor
şi, implicit, a selecţiei are în vedere trei tipuri de factori:
externi, interni şi factorul uman. Factorii externi sunt acei
45
Consiliul Europei, Consiliul pentru cooperare culturală.
Comitetul cultural. Reuniunea nr. 19, Strasbourg, 12-14 octombrie
1999. Legislaţie şi strategie în domeniul bibliotecilor în Europa.
Recomandări. Proiect de hotărâri. în: Biblioteca Bucureştilor, ian.
2001, nr. l , p . 18-21.
45
CRISTINA POPESCU
factori care, fără a interveni direct în decizia de selecţie, o

influenţează stabilind cadrul larg în care-şi desfăşoară o
bibliotecă activitatea (contextul social; factorii economic,
social, cultural, educaţional). Factorii interni sunt acei
factori care influenţează direct decizia de selecţie. Factorul
uman se referă la personalul bibliotecar implicat în
efectuarea selecţiei şi/sau la specialiştii la care se poate
apela în cazul apariţiei unor dificultăţi majore, pentru
realizarea unei selecţii cât mai adecvate. Pentru a se realiza
o selecţie eficientă este nevoie să se stabilească anumite
principii şi criterii de selecţie.
Etapele propriu-zise ale procesului de achiziţie
cuprind mai multe documente programatice.
a) Carta colecţiilor reprezintă prima şi cea mai
importantă etapă a procesului de achiziţie, stabilind
obiectivele documentare generale ale instituţiei, care sunt
bazate pe principiile de dezvoltare a colecţiilor adoptate de
bibliotecă. Pentru a avea o perspectivă cât mai amplă
asupra politicii documentare a unei biblioteci, care este
orientată în direcţia satisfacerii cererilor de informare şi
documentare a utilizatorilor, acest document se întocmeşte
pentru o perioadă de 4-5 ani.
Carta colecţiilor este un document public destinat
aducerii la cunoştinţa fiecărui utilizator - real sau
potenţial - a principiilor de constituire a colecţiilor adop-
tate de bibliotecă, ea nefiind confundată cu regulamentul
46
interior, care se ocupă de utilizarea întregii biblioteci de

către cititori şi care are o funcţie de reglementare. 46
Carta colecţiilor este realizată în trei etape. Prima
etapă se desfăşoară în bibliotecă, la nivelul serviciilor
implicate. A doua etapă cuprinde pe utilizatorii care sunt
solicitaţi să-şi exprime punctul de vedere privind
dezvoltarea colecţiilor. A treia etapă constă în aprobarea
acordată de autoritatea tutelară, ca urmare a unei
temeinice motivaţii a bibliotecii. In momentul în care carta
colecţiilor este aprobată, ea devine un document public,
aflat oricând la dispoziţia utilizatorilor.
Totodată, carta colecţiilor trebuie adusă la cunoştinţă
bibliotecilor cu care cooperează în achiziţie, şcolilor de
biblioteconomie, centrelor de informare şi documentare,
centrelor culturale.
La sfârşitul perioadei de valabilitate a cartei se
efectuează o analiză amănunţită a modului în care
direcţiile trasate au fost realizate şi a cauzelor eventualelor
neîndepliniri a unor obiective.
b) Planul de achiziţii reprezintă cea de-a doua etapă
a procesului de achiziţii. Acest document se întocmeşte
anual şi stabileşte modul în care carta colecţiilor este
aplicată în activitatea de achiziţii. Planul începe cu
46
CALENGE, Bertrand. Politicile de achiziţie: constituirea unei
colecţii într-o bibliotecă. Bucureşti: Biblioteca Bucureştilor, 1999,
p. 60.
47
CRISTINA POPESCU
repartizarea bugetului de achiziţii, pe anul în curs. Acesta

trebuie să facă obiectul negocierii între diferite sectoare ale
bibliotecii. Directorul are rolul de mediator ş i , în final, îl
aprobă. Planul este rectificat anual, în funcţie de
dimensiunile noului buget.
Planul de achiziţii diferă de la un tip de bibliotecă
la altul, un anumit plan fiind realizat pentru biblioteca
publică şi un altul pentru biblioteca universitară sau
specializată.
Planul conţine o serie de elemente obligatorii, şi
anume:
- bibliotecarul care răspunde de plan;
- beneficiarii acestui plan;
- tipurile de documente care vor fi achiziţionate, atât
în ce priveşte suportul, cât şi conţinutul;
- se va preciza cât la sută se va achiziţiona pe hârtie
şi cât pe suport digital, având în vedere extraor-
dinara evoluţie a elementelor digitale.
In funcţie de tipul de bibliotecă, în planul de achiziţii
trebuie să apară, la loc vizibil, limbile în care documentele
sunt achiziţionate. Astfel, într-o bibliotecă publică vor
apărea cu precădere publicaţii în limba naţională a ţării
respective fără a fi neglijate publicaţiile străine în limbi de
mare circulaţie.
Punctul de plecare în orice achiziţie trebuie să fie
valoarea informaţională a colecţiilor. Dintr-un plan de
achiziţii, în funcţie de tipul de bibliotecă, nu trebuie să
48
lipsească următoarele elemente: responsabilitatea achiziţiei,

responsabilitatea selecţiei, metodele de selecţie, limitele
bugetare, utilizatorii, principii şi criterii de selecţie, listele
de titluri (monografii, reviste), situaţii problematice
(tipuri de suporturi excluse, numărul de exemplare
excluse, numărul de exemplare achiziţionate, înlocuirea
documentelor pierdute), gradul de exhaustivitate a
colecţiei, limba, perioada cronologică urmărită, zona
geografică de achiziţie. 4 '
c) Protocoalele de selecţie constituie ultima etapă a
procesului de achiziţie, ele fiind specificaţii tehnice
utilizate în activitatea de achiziţii. Protocoalele de selecţie
sunt expuse mai frecvent modificărilor, comparativ cu
celelalte instrumente din cadrul etapelor pe care le are
procesul de achiziţie, în funcţie de rezultatele obţinute în
urma investigării utilizatorilor şi de evoluţia producţiei
editoriale. In urma înţelegerilor între responsabilii
diferitelor servicii de bibliotecă şi responsabilul achiziţiei
are loc definitivarea protocoalelor de selecţie.
Spre deosebire de Carta colecţiilor, protocoalele de
selecţie sunt adevărate instrumente de referinţă pentru
munca cotidiană. Pe de altă parte, ele sunt destinate a fi
47
L U C E N B I L L , W. Bernard. Collection development for a
new century in school library media center. Wesport: Con
Greenwood Press, 2002, Apud: Mircea Regneală. Curs de
biblioteconomie (XXXIV): revistă de bibliologie şi ştiinţa informării,
2008, nr. 4, p. 108.
49
CRISTINA POPESCU
modificate mai frecvent - în interiorul bibliotecii - , în

funcţie de rezultatele în rândul publicului, dar şi de
evoluţiile producţiei editoriale. Ele nu sunt rezultatul unei
negocieri între bibliotecă şi autoritatea sa, ci rezultatul
selecţiilor. Astfel, responsabilii unui domeniu de selecţie
sunt aceia care-şi redactează Protocolul de selecţie, care este
fidel principiilor, uneori detaliate, ale Cartei colecţiilor şi
care ţin cont de regulile, obiectivele şi repartiţiile prevăzute
de Planul de dezvoltare a colecţiilor. 48 Pentru a fi validat
de către directorul bibliotecii, fiecare Protocol de selecţie
trebuie să fie redactat, în 3-5 pagini, redactându-se, în
acelaşi timp, şi un protocol de selecţie pe domeniu sau
subdomeniu de selecţie, care se va păstra în bibliotecă.
Conform politicii documentare a instituţiei,
protocoalele de selecţie au în vedere, în primul rând,
conţinutul documentelor care urmează a fi achiziţionate.
In conformitate cu practica internaţională, un
protocol de selecţie cuprinde următoarele elemente:
1. Prezentarea amănunţită a fiecărui domeniu
din care se face selecţia.
2. Fluxul activităţilor de selecţie în cadrul
fiecărei biblioteci, în funcţie de specificul său (această
activitate depinde de tipul de bibliotecă, de dimen-
siunea ei şi de aparatura tehnică de care dispune).
48
CALENGE, Bertrand. Op. cit., p. 71.
50
3. Prezentarea detaliată a criteriilor de selecţie,

în funcţie de specificul fiecărui domeniu ştiinţific şi
a gradului de satisfacere a nevoilor fiecărui departa-
ment sau fiecărei filiale a bibliotecii.
4. Fixarea criteriilor de selecţie pentru achiziţiile
retrospective.
5. Enumerarea instrumentelor de selecţie,
utilizate de către bibliotecarul care efectuează
achiziţiile: lucrări sau reviste bibliografice, planuri
editoriale, reviste ştiinţifice, pliante, site-uri, Internet.
6. Modalităţi de verificare şi control privind
eficienţa criteriilor aplicate. Criteriile trebuie urmărite
pe o perioadă de timp mai îndelungată şi văzute în ce
măsură sunt potrivite tipului de bibliotecă în care se
aplică. 49
Din cauza spaţiilor de depozitare insuficiente, a
bugetelor nesatisfăcătoare şi existenţei unui număr mare
de publicaţii al căror indice de circulaţie este foarte scăzut,
bibliotecile trebuie să-şi restructureze permanent colecţiile.
Pentru aceasta este necesar un studiu al colecţiilor şi
implicit un studiu al comunităţii pe care biblioteca o
deserveşte, un studiu al utilizatorilor ei.
49
REGNEALĂ, Mircea. Curs de biblioteconomie
(XXXVI). în: Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării,
2008, nr. 4, p.108.
51
CRISTINA POPESCU
în spiritul biblioteconomiei moderne, în care

primează principiul serviciului prompt, divers şi complet,
în cazul bibliotecilor româneşti, funcţia eliminării trebuie
acceptată acum ca un complement necesar, logic şi realist
celei de completare.
2.3.1. Definiri
î n acest subcapitol vom prezenta o expunere

sintetică a definirilor specifice anumitor tipologii ale
politicii de achiziţii, care au menirea de a pune în evidenţă
atât sferele lor de interes, dar şi obiectivele fundamentale
ale acestora.
Politica de achiziţii reprezintă „ansamblul de acţiuni

vizând achiziţionarea de documente, cu titlu oneros sau
gratuit, plecând de la bibliografii, cataloage, planuri
editoriale şi de librărie, liste de schimb, de la documentele
înseşi, în vederea dezvoltării şi actualizării colecţiilor unui
organism documentar, ţinându-se seama de fondurile deja
existente şi de cerinţele utilizatorilor". 50
Achiziţia documentelor este definită ca „operaţia care

permite dezvoltarea şi actualizarea fondurilor unei
50
Idem. Dicţionarul explicativ de biblioteconomie şi ştiinţa
informării: Voi. 2: M-Z. Ed. a 2-a, rev. şi adăugită. Bucureşti: FABR,
2001, p. 117.
52
biblioteci, ale unui centru sau serviciu de documentare, în

funcţie de natura şi obiectivele acestora". 51
Achiziţia oneroasă reprezintă achiziţia unui document
sau grup de documente prin cumpărare sau schimb, iar
prin achiziţia gratuită înţelegem achiziţia unui document
sau grup de documente, prin donaţii de la autori,
instituţii sau de la persoane particulare şi testamentare. 52
Planul de achiziţii în cooperare este definit ca un
„sistem privind organizarea şi coordonarea achiziţiilor în
unul sau mai multe domenii între organisme documentare
(biblioteci, centre documentare) pe plan local, regional,
naţional sau internaţional, astfel încât o publicaţie să
figureze cel puţin într-un exemplar în reţeaua
respectivă". 53
Politica de achiziţii prevede ca modalitate oneroasă de
achiziţii şi include în planul de achiziţii şi abonamentul, ce
reprezintă o „conveţie încheiată cu un furnizor pentru
livrarea cu regularitate a unei publicaţii seriale pe o
perioadă de timp, în general, determinată, în schimbul unei
sume de bani fixate în avans". 54
51
Ex Ponto, 2001, p. 45.
52
Ibidem, p. 46.
53
Ibidem.
54
Ibidem.
53
CRISTINA POPESCU
2.3.2. Modalităţi de informare
De la bun început precizăm că, pentru o mai bună

cunoaştere a nevoilor utilizatorilor, comunicarea se
consideră a fi cea mai eficientă alternativă (dialogul cu
cadrele didactice, legături cât mai strânse între diferitele
servicii ale universităţii, relaţiile întreţinute cu alte biblioteci
de profil, atât naţionale cât şi internaţionale). „Caracterul
enciclopedic al colecţiilor bibliotecii trebuie menţinut cu
orice preţ, pentru a evita crearea unor sectoare specializate
puternic în detrimentul documentării generale." 53
Lauren K. Lee identifică două tipuri de informaţie
în procesul de dezvoltare a colecţiilor: locală şi globală.
Prima se referă la dimensiunea şi conţinutul colecţiei
actuale, analiza nevoilor de informare ale utilizatorilor,
indicii de circulaţie, situaţia bugetului curent, politica de
selecţie şi obiectivele de dezvoltare a colecţiilor. Al doilea
tip de informaţie are în vedere documentele ce se vor a fi
achiziţionate (ce titluri sunt disponibile, de unde pot fi
obţinute, care sunt costurile, cât de utile sunt ele, cât de
apreciate vor fi, gradul de actualitate a informaţiei în cazul
achiziţiilor retrospective etc.). 56
55
RICHTER, Brigitte.Op. cit., p.43.
56
LEE, Lauren K. Five Levels of Vendor-Assisted
Collection Development. în: Public Library Collection
Development in the Information Age. New York: The Haworth
Press, 1998, p. 41.
54
Odată stabilite principiile de dezvoltare a colecţiilor,

se trece la alcătuirea unei metodologii de lucru. Informarea
bibliografică asupra producţiei editoriale reprezintă o etapă
preliminară de importanţă majoră. Informarea biblio-
grafică este de trei tipuri: prospectivă (care are în vedere
informarea asupra producţiei editoriale în curs de apariţie,
prin intermediul listelor şi planurilor editoriale,
informaţiilor bibliografice difuzate prin reţele şi la care pot
avea acces bibliotecile, pe baza cărora se întocmeşte fişierul
de deziderate, cu notiţele bibliografice ale publicaţiilor pe
care biblioteca doreşte să le achiziţioneze), curentă (se
folosesc ca surse de informare cataloagele şi revistele
editoriale, diferite pliante de prezentare a publicaţiilor, baze
de date bibliografice etc.; pentru achiziţionarea publi-
caţiilor deja apărute şi care se află pe piaţă la momentul
respectiv se întocmesc fişiere de precomenzi pe baza cărora
elaborează apoi planurile de comandă) şi retrospectivă (se
realizează în scopul completării lacunelor existente în
colecţiile bibliotecilor şi pentru dezvoltarea unor colecţii
speciale de documente - incunabule, stampe, manuscrise,
cărţi rare etc.; ca surse de informare se folosesc diferite
tipuri de bibliografii cu caracter general sau specializat,
liste de licitaţii de cărţi rare şi valoroase, cataloage ale
anticariatelor etc.). In decursul activităţii de prospectare
a pieţei, în funcţie de posibilităţile bugetare şi în
conformitate cu principiile de dezvoltare a colecţiilor se
realizează un plan de precomandă, care, în cazul
55
CRISTINA POPESCU
bibliotecilor ce nu deţin o bază de informare documentară

proprie, va fi înaintat casei editoriale prin intermediul
colecturii care a transmis planul editorial. Informarea
curentă are la bază apariţiile efective ale publicaţiilor şi se
realizează cu ajutorul cataloagelor editoriale ocazionale sau
periodice, revistelor specializate, materialelor de
propagandă editorială (fişe, pliante).
Vocabularul de biblioteconomie şi ştiinţa informări?'
defineşte informarea ca fiind „domeniul care se ocupă cu
selecţia, prelucrarea, stocarea, regăsirea şi difuzarea
informaţiilor" şi informarea documentară „disciplina care se
ocupă cu prelucrarea, înmagazinarea, regăsirea şi difuzarea
informaţiilor ştiinţifice conţinute în document".
Informarea este etapa preliminară în activitatea de
dezvoltare a colecţiilor care se bazează pe două aspecte:
a) Posibilităţile de informare asupra cerinţelor şi
necesităţilor utilizatorilor.
Cunoaşterea cerinţelor utilizatorilor dintr-o biblio-
tecă de învăţământ superior se bazează pe analizarea mai
multor surse, cum ar fi:
- planurile şi temele de cercetare ştiinţifică din
cadrul facultăţilor;
5
REGNE ALĂ, Mircea. Vocabular de biblioteconomie şi ştiinţa
informării. Voi. I: A - L. Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor din
învăţământ, România, 1995, p. 173.
56
- bibliografiile facultative şi obligatorii pentru

fiecare disciplină;
- caietele de sugestii aflate la sălile de lectură;
- sugestiile personale ale cadrelor didactice
(deziderate).
Un instrument preţios de lucru în activitatea de
informare îl constituie bibliografiile disciplinelor din planul
de învăţământ, realizate de birourile bibliografice pe baza
materialelor primite de la catedre.
Contactul direct cu cadrele didactice poate deveni cu
atât mai interesant cu cât acestea sunt chiar autori de
publicaţii sau se află în permanentă colaborare cu alţi
autori.
b) Cunoaşterea surselor de informare privind posibilităţile
de dezvoltare a colecţiilor este absolut necesară pentru
desfăşurarea, în condiţii optime, a procesului de achiziţie,
deoarece:
- cataloagele editoriale furnizează elemente utile
identificării unei lucrări: autor, titlu, editor, număr
de pagini, ilustraţii, format, preţ. Aceste informaţii,
dacă nu sunt însoţite de prezentarea lucrării, sunt
insuficiente şi pun probleme pentru alegerea
judicioasă în vederea achiziţiei;
- anchetele (planurile editoriale) au ca principal scop
prospectarea cerinţelor utilizatorilor în vederea
fixării tirajelor. Pe baza acestor proiecte de tiraj ale
editurilor se realizează precomenzile pentru o
57
CRISTINA POPESCU
perioadă de timp mai îndelungată. Avantajul

acestor surse de informare îl reprezintă caracterul
lor anticipat, oferă informaţii despre viitoarea
producţie editorială, evitându-se astfel situaţia în
care un titlu de interes pentru bibliotecă poate fi
epuizat fără a fi achiziţionat;
- mijloacele de informare curentă asupra producţiei
editoriale, care semnalează publicaţiile imediat
după apariţia lor, spre exemplu: reviste de infor-
mare bibliografică, bibliografii selective şi critice,
cataloage retrospective ale editurilor, care sunt de
un real folos. Acestea sunt lucrări redactate de
specialişti, care oferă analize ale documentelor,
indicaţii privitoare la nivelul lucrării şi cel mai
important, precizează publicul căruia îi sunt
destinate. Inconvenientul major al acestor
publicaţii rezidă în aceea că există o întârziere
considerabilă între publicarea analizei critice
făcute într-o bibliografie şi data editării lucrării.
In continuare, introducând în contextul analizei
noastre principalele surse de informare ale unei cercetări
operaţionale privind modalităţile politicii de achiziţii, vom
prezenta într-o sistematizare metodologică, structura
tipologică a acestora:
-Pentru cartea românească curentă: cataloage de
edituri româneşti, centre de multiplicare, oficii
de documentare româneşti; anchete ale
58
editurilor, transmise direct pentru sondaje în

vederea stabilirii tirajului; liste de stoc cuprin-
zând publicaţii disponibile în diverse edituri,
instituţii, librării, anunţuri în presă, radio, TV,
C D - R O M - u r i ; baze de date cuprinzând
producţia editorială; furnizori intermediari
româneşti; reviste de informare bibliografică;
bibliografii, târguri de carte, expoziţii, lansări de
carte.
-Pentru producţia de carte străină: cataloagele
editurilor străine, care prezintă interes, pe baza
solicitărilor; bibliografii naţionale; liste de
noutăţi ale unor biblioteci străine şi centre
culturale străine din Bucureşti; liste de publicaţii
oferite prin schimb internaţional; liste de oferte
ale furnizorilor intermediari români pentru
achiziţia de carte străină; Internet; poşta
electronică; cataloagele diferitelor expoziţii de
carte străină; târgurile de carte; saloanele de
carte; lansările de carte organizate de librării şi
biblioteci în colaborare cu edituri străine.
-Pentru periodice româneşti: cataloagele presei
interne; anunţuri din presă, radio, TV;
cataloagele furnizorilor intermediari; bibliografia
naţională a periodicelor etc.
59
CRISTINA POPESCU
-Pentru periodice străine: repertorii generale de

periodice; repertorii ale unor instituţii inter-
mediare de abonare în străinătate; cataloagele de
edituri care publică periodice ştiinţifice;
consultarea prin Internet a bazelor de date
străine; accesarea de baze de date prin Internet;
cataloage pe CD-ROM-uri.
- Pentru cartea veche de patrimoniu: liste de stoc;
liste de disponibilităţi din alte biblioteci; oferte
de la persoane particulare şi juridice; vizite la
anticariat şi liste de la anticariate; oferte de la
instituţii şi persoane particulare.
-Pentru alte categorii de documente: cataloage;
furnizori de astfel de documente; magazine;
cataloage pe CD-ROM; accesări de baze de date
interne şi internaţionale. 58
In contextul Societăţii informaţionale şi a N T I C , o
principală sursă de informare şi de achiziţie de documente
devine reţeaua Internet cu site-urile producătorilor şi
vânzătorilor de produse culturale. Cu ajutorul surselor
on-line se pot accesa cataloagele editurilor şi listele
furnizorilor bibliotecilor.
In mod concret, bibliografiile sunt cele care oferă
toate elementele necesare identificării unui document,
58
BUTUC, Liviu. Compendiu de biblioteconomie. Buzău:
Aldin, 2011, p.49-50.
60
putând fi de mai multe feluri: curente sau retrospective,

selective şi critice (ce conţin analize ale specialiştilor,
deosebit de utile pentru aprecierea exactă a calităţii şi
pertinenţei informaţiilor, dar având dezavantajul apariţiei
destul de întârziate faţă de momentul editării), bibliografii
incluse în reviste şi în periodice. In funcţie de resursele
financiare de care dispun, editurile publică cataloage de
titluri în curs de apariţie (Books in Prinţ) şi cataloage de
titluri disponibile (Livres disponibles) cu caracter general sau
specializat şi având o periodicitate mai mare sau mai mică
(lunar, trimestrial, semestrial, anual).
Utile în etapa de informare sunt şi vizitele la librării,
târguri şi expoziţii de carte. Cantitatea de informaţie variază
de la sursă la sursă, fiind preferată cea mai completă.
Târgurile de carte au un rol important în cunoaşterea
pieţei editoriale de carte şi au devenit o prezenţă
permanentă în peisajul spiritual românesc: Târgul
Internaţional de Carte Bucureşti, prezent în Capitală în
luna iunie a fiecărui an; Târgul Internaţional de Carte
Şcolară şi Universitară Gaudeamus.
Nu trebuie uitate nici lansările de carte organizate de
librării şi biblioteci în colaborare cu edituri străine.
Exemplu: expoziţii de carte ştiinţifică ale editurilor
Springer Verlag, Elsevier, Karger etc. 59
59
P- 47-51.
61
CRISTINA POPESCU
2.3.3. Selecţia documentelor
Selecţia, următoarea etapă în activitatea de dezvoltare

a colecţiilor, reprezintă totalitatea proceselor intelectuale
şi practice care determină decizia de achiziţie a
documentelor de bibliotecă.
Selecţia este o operaţiune de mare răspundere, care

influenţează decisiv calitatea conţinutului colecţiilor şi
utilitatea acestora. Ea presupune opţiuni competente şi
stabilirea unor priorităţi. Constă în stabilirea şi aplicarea
unor principii de dezvoltare a colecţiilor; informarea
bibliografică asupra producţiei editoriale şi asupra
posibilităţilor de achiziţie a altor categorii de documente,
acestea fiind urmate de selecţia propriu-zisă sau, altfel
spus, decizia de achiziţionare.
Politica de selecţie a unei biblioteci constă, în
viziunea lui David Spiller, în stabilirea unui echilibru între
educaţie şi loisir.60
Colecţia de bibliotecă este un organism viu şi
dinamic care se măreşte pe de o parte prin achiziţia de noi
documente, iar pe de altă parte îmbătrâneşte şi se impun
60
SPILLER, David. Book selection. An introduction to
principles and practice. London: Clive Bingley, 1996. Apud:
TIRZIMAN, Elena. Procesele de bibliotecă: abordare in contextul
utilizării noilor tehnologii. Bucureşti: Editura Universităţii din
Bucureşti, 2000, p. 34.
62
activităţi de eliminare, actualizare, acoperire a golurilor,

conservare etc.
O politică eficientă, coerentă a dezvoltării colecţiilor
şi implicit a selecţiei are în vedere următorii factori: externi,
interni, uman.
Factorii externi sunt acei factori care, fără a interveni
direct în decizia de selecţie, o influenţează stabilind cadrul
larg în care o bibliotecă îşi desfăşoară activitatea. Aceştia
sunt: contextul social; factorii: economic, social, cultural;
situaţia învăţământului; factorul recreativ.
Factorii interni sunt acei factori care influenţează
direct decizia de selecţie.
Pentru a realiza o selecţie eficientă este nevoie să se
respecte principiile şi criteriile de selecţie. 61
In literatura de specialitate sunt acceptate
următoarele principii de selecţie:
- completarea este determinată de tipul de
bibliotecă;
- completarea este un proces de creştere şi
actualizare a fondurilor;
- completarea este o activitate permanentă şi
coordonată;
- trebuie respectat un raport între exhaus-
tivitate şi selectivitate;
61
Ibidem.
63
CRISTINA POPESCU
- volumul şi rata completării trebuie

coroborate cu posibilităţile de stocare, prelucrare şi
valorificare a documentelor.
In privinţa criteriilor de selecţie se disting două ti-
puri ale acestora: sub raport calitativ, sub raport cantitativ.
a) Raportul calitativ - selecţia ţine seama de criterii
generale şi specifice
Criterii generale:
- tipul de bibliotecă (publică sau de învăţă-
mânt; enciclopedică sau specializată);
- tipurile de documente ce alcătuiesc colecţia;
- limitele bugetului alocat;
- limitele capacităţii de dezvoltare şi spaţiul de
lectură;
- cerinţele programelor de învăţământ;
- cerinţele planului de cercetare ştiinţifică;
- cerinţele de recreere ale populaţiei;
- gradul de automatizare a bibliotecii.
Criterii specifice (determinate de calitatea informaţiei):
- relevanţa documentului faţă de profilul
colecţiilor bibliotecii;
- valoarea intrinsecă a documentelor.
Această valoare intrinsecă a documentelor nu se
poate evalua decât ţinând cont de:
- reputaţia ştiinţifică a autorului sau editorului;
- prestigiul editurii;
64
ŞTIINŢA BIBLIOTECII ÎNTRE CONCEPT ŞI PRACTICA
- prezentările din planurile editoriale;

- recenzii;
- tiraj;
- continuitatea colecţiei;
- actualitatea documentului;
- limba documentului.
b) Raportul cantitativ - numărul de exemplare
achiziţionat se stabileşte având în vedere locul de apariţie
al publicaţiei şi dacă se achiziţionează pentru Unitatea
Centrală sau filiale.
Factorul uman - fiecare bibliotecă trebuie să aibă
personal specializat pentru a efectua o bună selecţie. In
acest context reamintim faptul că „Bibliotecarii trebuie să
se transforme în specialişti ai informaţiei pentru a aduce
un ajutor eficace şi real utilizatorilor, pentru publicaţiile
imprimate şi documentele electronice." 62 Personalul care
realizează selecţia trebuie să se identifice cu interesele
utilizatorilor şi în egală măsură cu cele ale bibliotecii.
Corneliu Dima-Drăgan 6 3 afirma că un bibliotecar care
lucrează în activitatea de selecţie trebuie să posede
următoarele calităţi: obiectivitate de critic; perspicacitate
de sociolog; abilitate de bibliograf; pricepere de comerciant.
62
BAKKER, Trin. Biblioteca virtuală: cerinţe asupra
dezvoltării colecţiilor. în: BBF, 1997, nr. 3, p. 50.
63
DIMA-DRÂGAN, Corneliu. Bibliologie generală: Fascicula I:
Organizarea şi prelucrarea colecţiilor. Bucureşti, 1976, p. 33.
65
CRISTINA POPESCU
Ar fi ideal ca personalul care lucrează la selecţia

documentelor să aibă cunoştinţe generale bogate legate de
specificul bibliotecii dar şi cunoştinţe bogate legate de un
anumit domeniu al cunoaşterii umane. In cazul necu-
noaşterii exacte a domeniului se va apela la lucrări de
referinţă, ghiduri, specialişti, toate acestea contribuind la
realizarea unei bune selecţii.
Selecţia propriu-zisă are un context larg de
semnificaţii şi anumite standarde de performanţă:
- cunoaşterea fondului de carte existent;
- cunoaşterea producţiei editoriale;
- cunoaşterea colecţiilor celorlalte biblioteci de pe
raza comunităţii deservite;
- cunoaşterea resurselor bugetare alocate şi a
modalităţilor de achiziţie;
- cunoaşterea cerinţelor beneficiarilor.
Selecţia este un proces ce se realizează în mai multe
etape:
a. Informarea bibliografică - este o etapă preliminară
în activitatea de dezvoltare a colecţiilor. Este necesar ca cei
ce realizează selecţia să se informeze asupra producţiei
editoriale ce va apărea, să ştie ce există pe piaţă pentru a
decide ce anume se achiziţionează. Interesul specializat
pentru valoarea informaţională a bibliografiilor ca surse
cognitive pentru politica de achiziţii poate fi raportat la cele
trei distribuţii temporale ale acestora: prospective, curente,
retrospective:
66
-Informare bibliografică prospectivă - are în vedere

informarea asupra producţiei editoriale în curs de
apariţe. Sunt folosite ca surse de informare
planurile editoriale, listele bibliografice ale
publicaţiilor ce vor apărea, informaţiile biblio-
grafice difuzate prin reţele şi la care pot avea acces
bibliotecile. Se întocmeşte fişierul de deziderate care
va cuprinde notiţele bibliografice ale publicaţiilor
pe care biblioteca doreşte să le achiziţioneze.
- Informarea bibliografică curentă - se folosesc ca surse
de informare cataloagele editoriale, revistele edito-
riale, diferite pliante de prezentare a publicaţiilor
etc. Bibliotecile automatizate care au acces la baze
de date bibliografice şi baze de date ale editurilor,
realizează în acest mod informarea bibliografică
asupra documentelor existente, fără a se exclude
complet informarea bibliografică curentă realizată
în mod tradiţional. Se întocmesc fişiere de
precomenzi pe baza cărora se întocmesc apoi
planuri de comandă.
-Informarea bibliografică retrospectivă - se realizează
în scopul completării lacunelor existente în
colecţiile bibliotecilor şi pentru dezvoltarea unor
colecţii speciale de documente (incunabule,
stampe, manuscrise, cărţi rare etc.). Sursele de
informare sunt: diferite tipuri de bibliografii, liste
67
CRISTINA POPESCU
de licitaţii de cărţi rare şi valoroase, cataloage ale

anticariatelor etc. Se întocmeşte fişierul de lacune.
Comenzile de achiziţie se întocmesc pe baza
fişierului de deziderate, fişierului de precomenzi şi a
fişierului de lacune.
b. Selecţia preliminară: presupune aplicarea criteriilor
de selecţie. In această etapă se apreciază un document
absolut necesar, folositor, interesant sau indispensabil pentru
bibliotecă.
c. Selecţia finală: presupune echilibrarea solicitărilor
(se stabilesc numărul de exemplare, numărul de titluri), se
adaugă noi opţiuni, se corectează erorile, sunt consultaţi
factorii de decizie. Se folosesc cu precădere criteriile
generale de selecţie. 64
Utilizatorul este punctul central al selecţiei, este
motivaţia de a exista a colecţiilor, pe baza căreia se clădeşte
dezvoltarea colecţiilor dar şi serviciile tehnice şi serviciile
de informare.
Valabilitatea acestor constatări şi analiza pe aceste
direcţii sunt circumscrise utilizatorilor. In acest sens vom
reda convingerea cu numeroase idei critice a lui
Dominique Peignet, care are valoare de reprezentativitate
64
T I R Z I M A N , Elena. Procesele de bibliotecă: abordare în
contextul utilizării noilor tehnologii. Bucureşti: Editura Universităţii
din Bucureşti, 2000, p. 34-39.
68
pentru subiectul abordat: „Ultimele decenii au stat

martore efectelor de politică de democratizare culturală,
alăturându-se acţiunii pieţei pentru facilitarea accesului
într-un număr mai mare de informaţii şi cultură. Cultura,
divertismentul şi informaţia au devenit motoarele
economiei. Bibliotecile au luat toate măsurile acestui
modelaj al pieţei cererii sociale. Percepţia lor despre cerere
continuă să fie filtrată printr-o strategie de ofertă prea
uniformă şi printr-un comportament aşteptat de la
utilizator sau cititor. Se încearcă depăşirea acestei atitudini
propunându-se noi raporturi cu utilizatorii şi elaborarea
concretă a cererii sociale, analizându-se raţional şi politic
nevoile şi datoriile. Mai degrabă mâine decât ieri,
bibliotecarii trebuie să fie conştienţi de dimensiunea socială
a acţiunii lor şi funcţia lor de interfaţă între nevoi şi
produse, pe care vor trebui să le selecţioneze. Respon-
sabilitatea bibliotecarilor în ceea ce priveşte calitatea şi
resursele puse la dispoziţie se măreşte." 65
In legătură cu această aserţiune vom prezenta
anumite conexiuni practice între achiziţii şi utilizator,
concretizate în următoarele cerinţe:
1. biblioteca este obligată să satisfacă cerinţele
utilizatorului, furnizând materiale de înaltă
calitate;
65
PEIGNET, Dominique. Biblioteca între ofertă şi cerere,
în: BBF, 2001, nr. 4, p. 10-11.
69
CRISTINA POPESCU
2. biblioteca are o obligaţie precisă: să-şi educe

utilizatorii; ea face acest lucru exercitând o
influenţă precisă asupra gândirii şi atitudinii faţă
de lectură;
3. biblioteca nu este în competiţie cu agenţiile de
presă şi librăriile, ea furnizând ceea ce utilizatorii
vor efectiv;
4. biblioteca trebuie să perfecţioneze preferinţele
utilizatorilor şi poate face acest lucru îmbu-
nătăţind informaţia, care altfel nu ar putea fi
disponibilă sau aleasă;
5. fără o motivaţie, gusturile publicului în a citi sunt
mai ales mondene şi dezvoltă un sentiment de
adversitate faţă de ceea ce înseamnă cel mai bun în
domeniu.
Persoana care realizează selecţia documentelor
trebuie să-şi amintească să pună în practică un număr de
principii de bază:
1. procesul de selecţie este corelat cu alte activităţi
profesionale şi este dependent de ele, atât pentru
deciziile politicii cât şi pentru procedeele practice;
selecţia este o parte din întregul proces de
dezvoltare a colecţiilor şi trebuie privită din această
perspectivă;
2. bibliotecarul ar trebui să-şi actualizeze competenţa
profesională prin parcurgerea, în mod periodic, a
literaturii de specialitate referitoare la principiile
70
şi practicile constitutirii colecţiei, la selecţie,

editare, revizuire şi achiziţii;
3. bibliotecarul are cunoştinţe temeinice despre
scopul bibliotecii, colecţiile ei şi categoriile de
beneficiari; aceste noţiuni sunt factorii cheie
pentru o selecţie efectivă, responsabilă, a
materialelor de bibliotecă;
4. persoana care realizează selecţia va dezvolta în
timp o înţelegere profundă a modului în care
operează industria editorială şi comerţul cu
cartea, aceasta incluzând modul în care materialele
bibliotecii, de toate tipurile, sunt concepute,
distribuite şi vândute;
5. bibliotecarul trebuie să se familiarizeze foarte bine
cu politica editorială, cu reclamele, cu numele
marilor editori, şi să aibă încredere în acei editori
ale căror liste sunt cele mai relevante pentru
cerinţele de constitutire a colecţiilor bibliotecii;
6. bibliotecarul, familiarizat pe deplin cu revistele, se
informează permanent despre opiniile critice
asupra cărţilor şi a altor documente de bibliotecă;
7. bibliotecarului trebuie să-i fie familiară piaţa
editorială, bibliografiile naţionale şi trebuie să
înţeleagă punctele lor forte şi slabe, cu referire la
cerinţele de constituire a colecţiilor bibliotecii;
8. bibliotecarul trebuie să facă judecăţi independente
şi bine informate despre ce documente urmează să
71
CRISTINA POPESCU
fie selectate pentru bibliotecă, fiindcă numai

competenţa profesională este cea care stabileşte
care sunt materialele potrivite pentru o anumită
colecţie şi pentru utilizatorii ei.66
Cele mai importante 11 criterii de selecţie sunt:
1. Renumele autorului:
Trebuie să fie luată în considerare reputaţia celor care
au creat lucrarea. Aceştia sunt editori şi, în cazul
materialelor audiovizuale, producători.
Bibliotecarul care se ocupă de selecţie trebuie să-şi
pună următoarele întrebări:
- care este pregătirea autorului?
- ce alte lucrări a mai scris în domeniu?
- care este renumele autorului, după cum au fost
recepţionate celelalte lucrări?
- cât de renumit este editorul; este el recunoscut ca
producător de lucrări importante într-un
domeniu?
2. Scopul lucrării:
Se ocupă de profunzimea şi întinderea informaţiilor
acoperite de lucrare, incluzând şi ce a intenţionat să trateze:
- ce şi-a propus să transmită prin lucrare şi ce a
reuşit?
83
I E P U R E A N U , Viorica; E N E S C U , Alexandra. Direcţii şi
Ex Ponto, 2001, p. 72-76.
72
- are intenţia să fie o analiză detaliată în domeniu sau

vrea să prezinte o viziune generală?
- are intenţia de a fi o lucrare exhaustivă sau selectivă
în domeniu?
Pentru a găsi răspunsurile la toate aceste întrebări,
persoana care realizează selecţia trebuie să examineze
introducerea şi cuprinsul, comparând lucrarea cu titluri
care au avut acelaşi scop, sau să se bazeze pe o revistă care
oferă informaţii despre ea. Dacă lucrarea îşi atinge scopul
şi acoperă o lacună în colecţie, atunci merită să fie selectată.
3. Tratarea şi nivelul:
In mod cert, se aşteaptă ca scopul lucrării să fie tratat
într-un mod corespunzător cititorilor cărora se adresează.
Pentru a vedea dacă s-a captat interesul cititorului, trebuie
consultat conţinutul, dacă nu este la un nivel mai înalt sau
mai scăzut decât nivelul cititorului. Pentru a realiza cu
succes acest lucru, este de dorit să fie evaluate informaţiile
privind limba, ilustraţiile, cuvântul către cititor, tabla de
materii, bibliografia, notele şi indexul.
4. Structura lucrării:
Aici se verifică organizarea conţinutului, acordându-se
atenţie atât conţinutului cât şi formei. Materialul trebuie
aranjat astfel încât să faciliteze dezvoltarea şi logica
textului. Accesul la informaţie trebuie facilitat de
caracteristici, cum ar fi: tabla de materii, referinţele
bibliografice şi indexul.
73
CRISTINA POPESCU
5. Formatul publicaţiei:
Se presupune că o lucrare trebuie să fie durabilă din
punct de vedere fizic, dar în acelaşi timp trebuie să fie
prezentată într-o manieră estetică acceptabilă. Se verifică
dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe:
- sunt ilustraţiile potrivite şi prelucrate la un înalt
standard?
- sunt datele tipărite pe copertă clare şi potrivite cu
textul?
- în cazul materialelor audio-vizuale, au acestea
sunetul şi imaginea vizuală clare şi expresive?
Toate aspectele legate de format pot afecta calitatea
lucrării, dar aceste caracteristici nu trebuie să prevaleze în
faţa interesului primar faţă de conţinutul intelectual al
lucrării.
6. Domeniul:
- domeniu major/minor al cunoaşterii şi cercetări
majore/minore pentru colecţiile bibliotecii;
- material auxiliar pentru programele de învăţământ
superior;
- informaţii tangenţiale la programe;
- topică specializată;
- domenii de graniţă ale cunoaşterii şi cercetării.
7. Conţinutul intelectual:
- contribuţie nouă, substanţială în domeniul
cunoaşterii;
74
- lucrare axată pe o problemă restrânsă;

- lucrare de graniţă sau polemică.
8. Utilitatea potenţială:
- cercetare cunoscută sau interesantă pentru
programele de învăţământ;
- titlu recomandat de utilizator, fără o necesitate
specifică;
- necesitate imediată.
9. Relaţia cu colecţia: oferă informaţie specializată
despre un punct forte, central al colecţiei; dezvoltă pun-
ctele forte ale colecţiei existente; completează periodicele,
seriile sau seturile deţinute.
10. Consideraţii bibliografice: editor specializat de
înaltă calitate; editor major în comerţul cu cartea;
sponsorizare importantă; raport de cercetare; disertaţii
nepublicate/publicate; lucrări de cercetare; pamflete.
11. Limba: limba naţională; limbi de largă circulaţie;
tratarea în limbi străine a tematicilor care nu sunt bine
acoperite în limba maternă; tratarea documentului în limbă
străină, el fiind accesibil şi în limba maternă, pentru o
minoritate de utilizatori. 67
93
Ex Ponto, 2001, p. 81-83.
75
CRISTINA POPESCU
Din literatura de specialitate străină propunem cele

zece puncte de referinţă avute în vedere de William A. Katz
pentru stabilirea unei grile de evaluare care poate sta la
baza selecţiei documentelor:
Proiectul, dimensiunea subiectului şi audienţa: aceste
elemente esenţiale sunt determinate prin titlu, index,
cuprins şi rezumatul editorului şi sunt confruntate cu
proiectele şi utilizările dorite de bibliotecă.
2. Dificultatea: aspectele stilistice şi tipul editurii sunt
puncte de reper care trebuie raportate la tipurile de public
şi utilizările prevăzute.
3. Autoritatea, onestitatea şi credibilitatea autorului şi
a editorului, toate acestea neavând nicio legătură cu
părerea personală pe care o avem despre autor, ci cu credi-
bilitatea sa.
4. Subiectul avut în vedere.
5. Compararea documentului cu cele similare
existente în colecţie, elementul de noutate, originalitatea
şi varietatea fiind aspectele care sunt urmărite în mod
deosebit.
6. Durata de viaţă are în vedere rata cea mai mare a
lecturii, pentru 95% din achiziţii aceasta fiind apropiată de
zero în 4-5 ani, excepţie făcând romanele. Aşadar, trebuie
încurajată selecţionarea celei mai recente ediţii disponibile
în cazul achiziţiilor retrospective.
76
7. Aspectul material: cu privire la imprimare, legare,

format şi, eventual, ilustrare.
8. Preţul
9. Susţinerea programului de selecţie.
10. Cerere: cel mai adesea factorul decisiv al selecţiei.68
Multe din criteriile de selecţie cu aplicabilitate în
evaluarea resurselor tipărite, îşi păstrează valabilitatea şi în
cazul celor pe suport electronic. In ultimii ani Internetului
i-a fost recunoscut impactul pe care îl are în selecţia
instrumentelor de lucru biblioteconomice, în selecţia
informaţiei, în furnizarea unor surse alternative de
informaţie, în accesul la informaţie şi în diseminarea ei.
S-a înregistrat, de asemenea, o creştere a numărului
de site-uri care selectează, recenzează sau care oferă
recunoaştere oficială pentru resurse de informare de pe
Internet, însă la multe din acestea principalul criteriu de
selecţie, având un grad foarte ridicat de subiectivitate, este
cel bazat pe conceptul de „a fi la modă" (impactul pe care
îl are asupra majorităţii), ignorând în mare măsură
conţinutul informaţional al acelui document. 6 9
68
Apud: C A L E N G E , Bertrand. Politicile de achiziţie:
constituirea unei colecţii într-o bibliotecă. Bucureşti: Biblioteca
Bucureştilor, 1998, p. 89-90.
69
HASTINGS, S.K. Selection and Evaluation of Networked
Information Resources. în voi.: Public Library Collection Development
in the Information Age. New York: The Haworth Press, 1998.
77
CRISTINA POPESCU
Comunicarea este cuvântul-cheie atât în relaţia cu

utilizatorii cât şi în cea cu furnizorii, de aceştia din urmă
depinzând buna informare asupra serviciilor oferite
(realizată prin publicitate sau prin relaţii directe) şi,
implicit, efectuarea de către biblioteci a celor mai
pertinente opţiuni privind procesul de dezvoltare a
colecţiilor. De exemplu, în etapa de analiză a comunităţii
utilizatorilor dintr-o bibliotecă universitară se au în
vedere: tipologia utilizatorilor, activităţile pe care aceştia le
desfăşoară (învăţământ, cercetare), nivelul de educaţie,
interesul general, comportamentul comunicaţional şi
informaţional etc. Solicitările de informare ale utilizatorilor
determinate în urma efectuării unor studii de bibliotecă
pot fi nu tocmai cele exacte, în funcţie de metodele, mai
mult sau mai puţin riguroase, mai mult sau mai puţin
adecvate, de investigaţie sociologică folosite. Brigitte
Richter este de părere că cererile de informare ale
cititorilor sunt relevante atât din punct de vedere
individual, cât şi din punct de vedere general; acestea, deşi
exprimă nevoi reale, „sunt de cele mai multe ori
incomplete sau eronate şi obligă la căutări şi verificări
îndelungi şi plictisitoare".' 0
Sistemele integrate oferă posibilitatea de procesare
a datelor într-un timp scurt şi cu mare precizie, astfel încât
70
R I C H T E R , Brigitte. Ghid de biblioteconomie. Bucureşti:
Grafoart, 1995, p. 42.
78
nevoile de informare identificate să fie cât mai aproape de

cele reale. într-o etapă preliminară de selecţie se apreciază
necesitatea achiziţionării unui document, utilitatea,
relevanţa sa pentru colecţiile bibliotecii respective. Selecţia
propriu-zisă presupune cunoaşterea fondului de carte
existent, cunoaşterea producţiei editoriale, cunoaşterea
colecţiilor celorlalte biblioteci de pe raza comunităţii
deservite, cunoaşterea resurselor bugetare alocate şi a
modalităţilor de achiziţie, cunoaşterea cerinţelor bene-
ficiarilor, iar selecţia finală impune echilibrarea solicitărilor
(se stabilesc numărul de exemplare, numărul de titluri),
menţionarea noilor opţiuni, corectarea erorilor, consultarea
factorilor de decizie. Informatizarea bibliotecilor reprezintă
un real avantaj, ducând la simplificarea acestor activităţi
care efectuate scriptic consumă mai mult timp.
Calculatorul se dovedeşte a fi, aşadar, un ajutor de bază al
evaluării prin posibilităţile pe care le oferă în a mânui
cantităţi de date de mari dimensiuni, în diverse contexte. 71
2.3.4. Activitatea de achiziţie
Achiziţiile reprezintă calea principală, activă, de

completare a colecţiilor unei biblioteci, deoarece se fac
' 1 T Î R Z I M A N , Elena. Procesele de bibliotecă: abordare în

din Bucureşti, 2000, p. 31.
79
CRISTINA POPESCU
strict în funcţie de criteriile de dezvoltare a colecţiilor

stabilite la nivelul fiecărei biblioteci (norme de completare,
domeniile de interes, valoarea intrinsecă a publica-
ţiilor etc.), de necesarul de publicaţii pentru îndeplinirea
funcţiilor fiecărei biblioteci (efectuarea de schimburi de
publicaţii, dotarea filialelor etc.) şi de disponibilităţile de
plată existente.
Achiziţiile se fac numai pe baza consultării prealabile
a unor surse de informare bibliografică indispensabile
cunoaşterii producţiei curente de carte şi periodice, atât din
România, cât şi din alte ţări. Ele sunt:
- ancheta de tiraj, care conţine şi o scurtă prezentare
a cărţii respective şi care este sursa cea mai
răspândită şi mai dinamică în condiţiile existenţei
unui număr mare de producători de carte şi ale
necesităţii stabilirii tirajului în funcţie de cererea
pieţei;
-proiectul de plan editorial, care este, de fapt, o sumă
de anchete de tiraj şi cuprinde lucrările ce
urmează a apărea într-o editură;
- catalogul de editură, care cuprinde lucrări apărute,
într-o anumită perioadă, într-o editură şi care mai
sunt încă disponibile;
- exemplarul de semnalare statistică;
- bibliografia naţională;
80
- bibliografia locală;
- bibliografia pe domenii sau perioade;
- revistele de specialitate.72
Rolul achiziţiei este de a procura documente pentru
bibliotecă, indiferent de suport (documente tipărite,
audiovizuale, cartografice etc.).
Achiziţia documentelor se realizează pe mai multe
căi, şi anume: cumpărare (achiziţii cu plată); schimb de
publicaţii; donaţii; transfer; efectul legii depozitului legal;
căi complementare (împrumut, copiere, microfişare);
accesare de baze de date pe Internet.
In România, încă din a doua jumătate a secolului
trecut se avea în vedere faptul că: „Un program de
achiziţii, judicios conceput, trebuie să cuprindă următoarele
obiective:
1. determinarea principiilor şi normelor de
completare specifice bibliotecii;
2. cunoaşterea intereselor efective şi posibile de
lectură;
3. depistarea lacunelor existente în colecţii;
4. precizarea raporturilor de cooperare în achiziţii
între bibliotecile localităţii;
2
Biblioteconomie: manual. Red. coord. Silvia Nestorescu,
Gheorghe Iosif Bercan. [Bucureşti]: ABBPR, 1997, p. 8.
81
CRISTINA POPESCU
5. depistarea titlurilor necesare şi posibile de

achiziţionat, în urma studierii surselor de
informare, referitoare la producţia de tipar;
6. evaluarea necesităţilor de dotare, prin centralizarea
şi sistematizarea datelor obţinute;
7. cunoaşterea alocaţiilor bugetare şi a resurselor
extrabugetare şi planificarea lor strictă, în funcţie
de nevoile de dotare înregistrate;
8. stabilirea căilor de achiziţii şi a relaţiilor cu
furnizorii;
9. întocmirea comenzilor şi înaintarea lor în timp
util;
10. verificarea periodică a modului în care se execută
comenzile şi se cheltuieşte soldul financiar;
11. eliminarea publicaţiilor uzate fizic şi moral,
precum şi a celor nesolicitate."' 3
2.4. Modalităţi de dezvoltare a colecţiilor
2.4.1. Achiziţionare prin cumpărare
Cumpărarea, ca principală sursă de creştere a

fondurilor unei biblioteci, se efectuează numai ca urmare
73
D I M A - D R Ă G A N , Corneliu; P Ă T R A R , Gheorghe.
Introducere în biblioteconomie I: organizarea cărţii. Bacău: Comitetul
Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă, 1973, p. 32.
82
a respectării unor politici de achiziţie foarte bine puse la

punct, în funcţie de profilul bibliotecii, de colecţiile
existente, de lipsurile înregistrate, de tipurile de
documente, de nevoile de informare ale utilizatorilor, de
posibilităţile financiare.
Cumpărarea s-a practicat, împreună cu donaţia, în
întreaga istorie a bibliotecilor. Toate bibliotecile,
subvenţionate de colegii universitare, organisme statale sau
locale, organizaţii sau asociaţii etc., şi-au dezvoltat
sistematic fondurile, în primul rând prin achiziţii.
Achiziţiile au intrat însă în politica de completare curentă
a bibliotecilor abia după apariţia alocaţiilor bugetare
permanente.
In ţara noastră, primele biblioteci publice cu buget
propriu au apărut după 1830, odată cu înfiinţarea
Bibliotecii Naţionale de la Colegiul „Sf. Sava" din Bucureşti
şi a Bibliotecii Academiei Mihăilene din Iaşi.
Astăzi, toate bibliotecile din România dispun de
alocaţii bugetare permanente; pe baza acestor alocaţii ferme
şi permanente se poate realiza şi planificarea politicii de
completare.
Cumpărarea, ca principal element în dinamica
creşterii colecţiilor, se realiza prin librării, anticariate şi
edituri.
„Comerţul de librărie a existat încă din Antichitate,
cunoscute fiind librăriile romane, care puneau în circulaţie
manuscrisele contemporane. In Evul Mediu, comerţul de
83
CRISTINA POPESCU
carte se realiza prin librării (staţionarii), legate, de regulă de

centrele universitare; târguri de carte (vestit fiind târgul de
la Leipzig); colportori (negustori ambulanţi de carte).
în ţara noastră, librăriile, ca magazine specializate în
comercializarea cărţilor, au apărut mai târziu, la începutul
secolului al XIX-lea." 74
în prezent, „cumpărăturile sau achiziţiile cu plată se
fac în diferite feluri:
- direct de la producătorul documentului (editura);
este o modalitate rapidă, poate diminua cheltuielile
bugetare, dar necesită un volum mare de muncă;
- indirect, prin intermediul unui anticariat sau orga-
nism centralizat; este utilă pentru completarea pierderilor
din fondurile bibliotecii / unităţii documentare, atât pentru
fondurile curente cât şi pentru fondul vechi - în cazul în
care acesta tezaurizează valori de patromoniu - , cât şi
pentru periodicele străine din ţară şi din străinătate."' 5
încadrând achiziţionarea prin cumpărare într-un
raport de succesiune şi continuitate, de cauzalitate şi
interferenţe ne vom referi la opinia profesorului Ion Stoica
cu privire la criza resurselor pentru achiziţionarea docu-
mentelor: „Producţia de informaţii este marcată de
dezechilibre şi paralelisme, alocarea resurselor este
74
DIMA-DRĂGAN, Corneliu. Bibliologie generală:
Fascicula I: Organizarea şi prelucrarea colecţiilor. Bucureşti, 1976, p. 37.
75
Biblioteca de la tradiţie la modernitate. Iaşi: Astei Design ,
1999, p. 42.
84
disproporţionată, strategiile informaţionale ocupă încă un

loc minor în managementul societăţii, globalismul nu şi-a
prelungit efectele în considerarea fenomenului
informaţional şi al zestrei cunoaşterii, mercantilismul
inferior şi generalizat tinde să obscurizeze multe dintre
câştigurile umanismului. Unele aspecte brutale de
manifestare a principiilor pieţei, cândva tratate ca profund
imorale, s-au extins asupra accesului la informaţie. [...].
Urmările asupra constituirii resurselor pentru structurile
informaţiei şi ale cunoaşterii sunt uşor de imaginat." 76
Achiziţionarea de carte românească curentă
Achiziţia de carte românească curentă se poate

realiza „direct de la cele mai importante edituri româneşti
(Humanitas, Univers, Scrisul Românesc, Polirom, AII,
Dacia, Teora etc.) şi de la edituri de prestigiu din străi-
nătate (Springer, Elsevier, Wiley etc.) sau prin intermediari
autohtoni (Books Unlimited, Prior Books, Romdidac,
Orion Press etc.) cu ajutorul cărora se întreţin relaţii cu
furnizorii de publicaţii româneşti şi străine"."
16
STOICA, Ion. Criza in structurile infodocu.nentare: sensuri
şi semnificaţii contemporane. Constanţa: Ex Ponto, 2001, p. 170.
'' SANDU, Irina. Dezvoltarea colecţiilor în bibliotecile
universitare româneşti contemporane. In: ABIR, voi. 13, nr. 1. Bucureşti:
Asociaţia Bibliotecarilor din învăţământ România, 2002, p. 30.
85
CRISTINA POPESCU
Pentru cursurile universitare, comenzile se efectuează

la centrele de multiplicare ale instituţiilor.
Achiziţionarea de carte străină
Pentru achiziţia de carte străină, comenzile se efec-

tuează prin intermediari specializaţi interni (Romdidac,
Books Unlimited) sau direct de la edituri străine (Springer,
Elsevier etc.) şi prin furnizori externi (Blackwell's).
Se realizează apoi fişele de precomandă care trebuie
să cuprindă pentru fiecare titlu suficiente date pentru
efectuarea comenzilor. Cumpărarea cu plata în lei se
realizează prin firme intermediare româneşti care, de
obicei, oferă şi un rabat între 5-10% (exemplu: Books
Unlimited, Amco Press, S.C.Romdidac). Pentru
cumpărarea cu plata în valută se poate alege una din cele
două variante: fie relaţia directă cu editurile străine, fie
relaţia indirectă prin serviciile unei firme intermediare.
In cazul cumpărării în valută, se poate prefera relaţia
directă cu editurile, solicitându-se acordarea unui rabat,
care poate ajunge la 20% din valoarea publicaţiilor, sau
chiar la 50%, în cazul organizării unor expoziţii.
Achiziţia de carte străină' 8 se realizează pe bază de
contract, în care se menţionează rabatul acordat,
83
strategii de dezvoltare a colecţiilorînbibliotecile universitare. Constanţa:
Ex Ponto, 2001, p. 72-76.
86
condiţiile de efectuare a plăţii, alegerea mijloacelor de

transport, plata taxelor bancare, returnarea exemplarelor
cu defect etc.
Comanda va cuprinde titlurile lucrărilor solicitate,
autorul, editura, data şi locul apariţiei, ISBN-ul şi
preţul. Pe baza acestor comenzi furnizorul va întocmi
o factură pro forma în care va menţiona la rândul său
titlul lucrărilor, autorul, ISBN-ul, preţul şi rabatul
acordat.
La primirea facturii pro forma, după verificarea ei,
bibliotecarul va anunţa Serviciul financiar-contabil pentru
efectuarea plăţii.
In continuare, vom evidenţia diferite proceduri de
cumpărare a unor documente cu caracter ştiinţific.
Cumpărarea de carte veche
Cumpărarea de carte veche se efectuează prin

anticariate sau prin Comisia Internă de Evaluare (CIE).
Cumpărarea de periodice româneşti
Publicaţiile româneşti se obţin prin cumpărare pe

baza abonamentelor anuale / trimestriale / lunare efectuate
prin diverşi intermediari, în urma centralizării tuturor
datelor.
87
CRISTINA POPESCU
Abonamentele' 9 se fac în trimestrele I I - I I I ale

fiecărui an pentru anul următor; unele dintre acestea pot
fi titluri noi, altele continuă colecţia dm anii precedenţi. Se
vor avea în vedere şi titlurile noi, semnalate de utilizatori.
Cumpărarea de periodice străine
Comenzile de publicaţii periodice străine80 se efectuează

prin instituţii intermediare româneşti specializate în import -
export de publicaţii (Romdidac, Prior, Books Unlimited,
Orion), pe bază de licitaţie deschisă, în limita bugetului valutar.
în trimestrele I I I - I V se încheie contractul definitiv
cu firma intermediară. Abonamentele sunt primite
centralizat la Serviciul de dezvoltare a colecţiilor, care
verifică cu comanda şi le repartizează pe baza fişei de
evidenţă preliminară.
Cumpărarea de documente electronice
într-o lume a informaţiei globalizate în care

„utilizatorii vor mai mult, mai bine şi mai repede" 81 ,
79
Ibidem, p. 75.
80
Ibidem.
81
WELLS, William; BURNETT, John; MORIARTY,
Sandra. Advertising principles and practice. Englewood Cliffs:
Prentice Hali, 1992, p.26.
88
biblioteca dezvoltă un ansamblu de procedee pentru

cumpărarea documentelor electronice.
Astfel, biblioteca poate achiziţiona - în vederea
asigurării unor servicii de documentare de calitate -
informaţie şi pe alte suporturi decât cele tradiţionale, cum
ar fi: casete audiovideo; microfişe; CD-ROM-uri; baze de
date on-line (se fac abonamente pentru o anumită
perioadă de timp).
Cumpărarea de documente electronice reprezintă
pentru bibliotecile româneşti cea mai recentă şi rapidă
modalitate de furnizare a informaţiilor celor interesaţi.
Majoritatea editorilor străini de periodice dublează
informaţia pe suportul tradiţional cu variantele electronice:
CD-ROM-uri sau accesarea prin Internet a unor baze de
date.
Menţionăm faptul că modalităţile de abonare
pentru achiziţionarea de reviste electronice sunt aceleaşi
ca şi pentru periodice străine.
Cărţile electronice (e-books) sunt fişiere executabile,
bazate în principal pe fişierele H T M L . Ele pot fi realizate
dintr-un site web deja creat sau din alte fişiere H T M L . La
acestea se pot adăuga şi alte fişiere ca de exemplu fişiere
grafice. 82
Este semnificativ faptul că publicaţiile electronice
sunt complet interactive pe Internet şi pot conţine
82
Ibidem.
89
CRISTINA POPESCU
legături, imagini, grafice, tabele, fişiere video. Acestea pot

fi distribuite prin intermediul Internetului, prin încărcare
(download) de pe un site web sau prin copiere pe suporturi
magnetice (dischete, CD-uri). Ele pot fi protejate prin
parole sau nume de utilizator (user ID).
Datorită răspândirii masive în ultimii ani, ele
reprezintă una dintre cele mai eficace metode de
promovare on-line, deoarece pot fi citite non-stop de mii
sau zeci de mii de cititori. Aşa cum pentru cartea tipărită
suportul îl reprezenta hârtia, cartea electronică are nevoie
de un hardware pentru a fi „citită".
Fără îndoială, documentele electronice prezintă
importante avantaje: eliminarea reclamaţiilor, rapiditatea
furnizării informaţiilor, posibilitatea ca aceeaşi publicaţie
să fie consultată de mai multe persoane în acelaşi timp. 83
Achiziţia partajată
Achiziţia partajată este o „metodă de achiziţionare

de către biblioteci / centre documentare propusă în SUA
în 1942, extinsă apoi la bibliotecile din ţările din vest,
dezvoltându-se din ce în ce mai mult din considerente
83
Ex Ponto, 2001, p. 72-76.
90
economice, în vederea repartizării fondurilor de

84
achiziţie".
Există două tipuri de acord de partajare:
a) partajare curentă - bibliotecile care achizi-
ţionează documentul îl semnalează şi celorlalte;
b) partajare sistematică - bibliotecile nu achi-
ziţionează decât un tip de document descris
(origine, limbă, natură, subiect).
Documentele achiziţionate astfel sunt împrumutate,
la cerere, în cadrul împrumutului interbibliotecar.
Xerocopia, mesageria electronică, contribuie la extinderea
acestui mod de achiziţie.
Avantajele acestui mod de achiziţie constau în
reducerea cheltuielilor, dar există şi un dezavantaj; acesta
constă în cheltuielile făcute pentru a constata dacă
documentul este disponibil. 85
Baze de date electronice
în mod sigur, bazele de date electronice nu constituie

un suport material ce poate fi păstrat de către o bibliotecă,
dar există numeroase aspecte ce le aproprie de docu-
mentele materiale şi, în particular, de periodice: ele sunt
84
Biblioteca de la tradiţie la modernitate. Iaşi: Astei Design,
1999, p. 43.
85
Ibidem, p. 43.
91
CRISTINA POPESCU
adesea accesibile sub formă de abonament, cunosc o

actualizare şi determină cheltuieli documentare şi, mai ales,
ele nu pot fi gândite independent de restul colecţiei, pe care
o completează şi căreia chiar 1 se substituie în anumite
domenii (mai ales juridice, ştiinţifice).
Cu toate că bazele de date nu au dimensiuni
patrimoniale pentru structura infodocumentară care le
revendică utilizarea, interesul faţă de ele se alătură celui al
documentelor materiale:
- bazele de date nu sunt depozitate nediferenţiate,
fiecare bibliotecă selecţionând doar câteva
accese preferate;
- fiecare bază de date, în scopul unei utilizări
eficiente, cere o mai bună cunoaştere a
conţinutului şi o urmărire a evoluţiei sale.
2.4.2. Schimbul interbibliotecar

intern şi internaţional
Schimbul interbibliotecar s-a practicat şi în trecut,

având un caracter întâmplător sau de conjunctură. Sunt
cunoscute legăturile de schimb dintre Biblioteca Naţională
de la „Sf. Sava" din Bucureşti şi Biblioteca Academiei
Mihăilene din Iaşi, precum şi activitatea de schimb
inaugurată, în anul 1870, de Biblioteca Academiei Române,
activitate regăsită în Regulamentul General pentru
Lucrările Academiei Române (1879).
92
Dezvoltarea modernă a bibliotecilor şi a bibliote-

conomiei precum şi creşterea vertiginoasă a valului
informaţional promovează schimbul interbibliotecar 86 ca
formă extrem de importantă în circulaţia valorilor
culturale în plan mondial. Atât schimbul intern de publicaţii
cât şi cel internaţional se practică azi de către toate tipurile
de biblioteci, ca formă eficace de completare a colecţiilor
şi de valorificare a surplusului de exemplare (dublete).
Schimbul este o tranzacţie bilaterală care aduce

beneficii morale şi materiale fiecărei părţi, situându-se
conceptual undeva între vânzare şi donaţie, având
caracteristici ale ambelor forme de completare.
Schimbul interbibliotecar de publicaţii reprezintă o
importantă cale de dezvoltare a colecţiilor; se realizează
prin trimiterea şi primirea unor publicaţii ale bibliotecilor
şi instituţiilor de care aparţine biblioteca, fie lucrări ale
membrilor acestora (anale, cursuri şi tratate univer-
sitare etc.) sau alte lucrări achiziţionate special pentru
partenerii de schimb, ori alte documente disponibile din
colecţiile proprii.
Evident, schimbul funcţionează pe baza unor
convenţii bilaterale acceptate de partenerii de schimb. In
toate înţelegerile de schimb, partenerii trebuie să precizeze
86
DIMA-DRÂGAN, Corneliu.Bibliologie generală: Fascicula I:
Organizarea şi prelucrarea colecţiilor. Bucureşti, 1976, p. 39.
93
CRISTINA POPESCU
dacă este vorba de schimb cu indicarea preţului sau

schimb de exemplar contra exemplar.
In acelaşi timp, o condiţie esenţială se referă la faptul
că, indiferent de tipul de schimb adoptat, trebuie să se ţină
evidenţe corecte, pentru a menţine balanţa între trimiteri
şi primiri.
Schimbul se poate face cu instituţii din ţară (schimb
intern) şi cu instituţii din străinătate (schimb inter-
naţional).
In cazul schimbului internaţional este de preferat ca
publicaţiile să fie tipărite în limbi străine de circulaţie
mondială sau să aibă cel puţin rezumate în aceste limbi.
a) Schimbul intern este practicat mai ales de
bibliotecile universitare care efectuează schimbul de:
- lucrări proprii ale instituţiei (publicaţii
universitare);
- lucrări didactice;
- cursuri universitare editate pe plan local
(publicaţii din producţia editorială internă).
Schimbul intern se realizează în trei etape:
1. selecţia pe listele de ofertă;
2. primirea coletelor de schimb;
3. expedierea materialelor de schimb.
b) Schimbul internaţional de publicaţii este o formă
specială şi larg utilizată pentru procurarea publicaţiilor
94
străine. Este un contract sau o înţelegere prin care părţile

Aplicate, aparţinând diverselor naţiuni, îşi furnizează
reciproc publicaţii tipărite sau reproduse într-un fel sau
altul. Acest contract se bazează doar pe consimţământul
reciproc al celor două părţi, stabilit printr-o scrisoare.
Schimbul nu are numai o semnificaţie economică, el
este, în primul rând, o expresie a unităţii internaţionale a
ştiinţei, o formă de manifestare a principiilor de coexistenţa
intelectuală.
Situat într-un spaţiu globalizat, schimbul de
publicaţii funcţionează conceptual şi operaţional pe baza
unor norme generale:
- este o formă a dialogului ştiinţific între
parteneri;
- se aleg partenerii de schimb corespunzători
profilului;
- se realizează, în primul rând, în valori de
conţinut, nu în valori financiare;
- fiecare partener de schimb este considerat un
caz individual şi se acordă o atenţie individuală
acestuia. 8 '
93
strategii de dezvoltare a colecţiilorînbibliotecile universitare. Constanţa:
Ex Ponto, 2001, p. 81-83.
95
CRISTINA POPESCU
Comisia de schimburi internaţionale IFLA a făcut

câteva recomandări de principiu care ar trebui respectate
în organizarea activităţii de schimb:
- „serviciul de schimb trebuie să fie o structură
autonomă în cadrul bibliotecii şi să lucreze în
strânsă cooperare cu serviciul de achiziţii -
schimbul fiind tot o formă de achiziţie;
- personalul de schimb trebuie să fie altul decât
cel care se ocupă în mod curent cu achiziţiile pe
cale comercială, pentru a nu pierde din vedere
interesele partenerului străin;
- bibliotecarii din serviciile de schimb trebuie să
fie buni cunoscători de limbi străine." 88
Desfăşurarea procesului de schimb presupune,
conform recomandărilor IFLA, parcurgerea mai multor
etape 89 :
a) Scrisoarea de ofertă
Scrisoarea de ofertă este adresată unui centru
naţional de schimb sau unei biblioteci cu care nu avem nici
o relaţie de schimb. Aceasta va conţine, în mod obligatoriu,
următoarele elemente:
- publicaţii solicitate;
88
REGNEALĂ, Mircea. Studii de biblioteconomie. Constanţa:
Ex Ponto, 2001, p. 284.
89
Ibidem, p. 285-293.
96
- publicaţii oferite;
- apreciere proprie a balanţei de schimb.
Dacă în cadrul schimbului de scrisori dintre cei doi
parteneri se va ajunge la un consens asupra acestor puncte,
acesta reprezintă acordul de schimb pe baza căruia se va
desfăşura schimbul de publicaţii.
b) Oferta de publicaţii
Oferta de publicaţii poate fi trimisă în acelaşi timp
cu scrisoarea prin care încercăm să stabilim relaţii de
schimb cu un partener. Ofertele se pot prezenta sub una
din următoarele forme: liste alfabetice sau sistematice; fişe;
cataloage de publicaţii de stoc şi prospecte; menţiuni în
scrisori.
Primele două tipuri sunt cele recomandate. In
momentul în care se transmit ofertele, monografiile
trebuie separate de celelalte tipuri de documente (seriale,
documente audiovizuale, microformate etc.); este indicat
ca listele să fie realizate pe domenii (literatură, ştiinţe
medicale, ştiinţe juridice etc.).
Important este faptul că publicaţiile trebuie să fie
expediate la intervale regulate, legate sau nu de balanţa
schimbului.
c) Prezentarea cererii
Listele sau fişele de publicaţii primite pentru
schimb sunt restituite ofertantului imediat ce opţiunea a
fost făcută.
97
CRISTINA POPESCU
I F L A recomandă folosirea unui formular

standardizat (12,5x7,5 cm) în operaţiile de schimb,
formular redactat în trei exemplare A, B, C cu acelaşi
conţinut pe recto.
Formularele A şi B sunt trimise ofertantului;
formularul A este restituit împreună cu publicaţia
solicitată, formularul B este păstrat de ofertant, care
notează pe versoul acestuia răspunsul dat solicitantului;
formularul C este păstrat de solicitant.
Formularele trebuie redactate într-o limbă de largă
circulaţie, pentru a nu crea dificultăţi în înţelegerea cererii.
d) Răspunsul la cerere
In majoritatea cazurilor, simpla expediere a lucrării
constituie răspunsul la cererea înaintată. In activitatea de
schimb pot fi constatate uneori insatisfacţiile unor
parteneri din cauza neprimiru publicaţiilor solicitate,
atunci când numărul de exemplare disponibile este
inferior numărului de cereri. Pentru evitarea unor
perturbaţii, bibliotecile ofertante trebuie să acorde
prioritate unuia dintre criteriile: ordinea sosirii cererii;
specializarea bibliotecii; balanţa schimbului cu fiecare
solicitant.
e) Expediţiile
Expediţiile presupun o organizare materială
corespunzătoare volumului schimbului. Ele pot fi efectuate
de tipografie, editură, librărie sau bibliotecă. Timpul de
98
răspuns din momentul primirii cererii nu trebuie să

depăşească niciodată patru săptămâni.
IFLA recomandă utilizarea borderoului de expediţie
pentru evidenţa schimbului. Acest document contabil este
specific pentru activitatea de schimb şi se realizează în trei
exemplare: un exemplar este păstrat la expeditor, iar
celelalte două sunt trimise destinatarului (unul în plic
separat, anunţând sosirea coletului, iar celălalt în colet,
însoţind publicaţiile). Unul din aceste două borderouri
primite de destinatar trebuie restituit expeditorului cu
semnătură şi ştampilă de primire.
Reţinem faptul că borderourile datate şi numerotate
înregistrează lucrările expediate şi valoarea lor în funcţie
de balanţa stabilită.
Principiul care reglementează schimbul interbi-
bliotecar prevede ca nicio taxă legată de expediţie să nu fie
aplicată.
f) Balanţa schimbului
Balanţa schimbului se realizează anual, pentru
fiecare partener în parte. Aceasta cuprinde numărul
publicaţiilor trimise şi valoarea lor, în paralel cu numărul
celor primite şi valoarea lor.
Balanţa este importantă în politica de schimb a unei
biblioteci pentru a aprecia oportunitatea păstrării unor
parteneri sau necesitatea căutării de noi parteneri.
99
CRISTINA POPESCU
g) Transport şi vamă
Vama poate fi şi ea un obstacol în calea desfăşurării
schimburilor dacă nu se aplică convenţia U N E S C O de
scutire a taxelor vamale pentru materialele cu caracter
educativ, ştiinţific şi cultural. Este vorba de Acordul pentru
importarea obiectelor cu caracter educativ, ştiinţific şi cultural
(Acordul de la Florenţa), intrat în vigoare în anul 1954.
Organizarea unui serviciu de schimb

Orice instituţie care practică schimbul de publicaţii
are nevoie de o anumită organizare internă din care nu
trebuie să lipsească următoarele:
„ - fişier de evidenţă al partenerilor, actualizat;
- fişier de corespondenţă cu partenerii, organizat pe
ţări, oraşe sau instituţii;
- formulare tipizate (eventual cele propuse de IFLA);
- fişier cu lucrările expediate;
- fişier cu lucrările solicitate, dar neonorate din
diferite motive;
- fişier cu lucrările disponibile;
- fişier (sau fişe de colecţie) pentru numerele de
periodice trimise;
- fişier (sau fişe de colecţie) p e n t r u numerele de
90
periodice primite."
90
Ibidem, p. 293.
100
Schimbul interbibliotecar de publicaţii prezintă

următoarele avantaje:
- este cea mai economică metodă dintre achiziţii,
deoarece nu antrenează suma valutară, ci fonduri de
publicaţii naţionale, procurate din producţia editorială
internă;
- se pot procura şi publicaţii necomercializate;
- nu este legat de relaţii comerciale între state, ele
făcându-se numai pe cale ştiinţifică.
Schimbul internaţional de publicaţii este o activitate
mereu nouă, interesantă, în care elementul surpriză apare
în orice moment, presupunând pasiune, iniţiativă, spirit
deschis.
Schimbul este determinat de situaţia concretă a
achiziţiilor la un moment dat şi de solicitările utilizatorilor.
2.4.3. Donaţiile
In conformitate cu Vocabularul de biblioteconomie şi

ştiinţa informării91, donaţia reprezintă „remiterea, cu titlu
gratuit, către o instituţie, a unui document sau a unui grup
91
REGNEALÂ, Mircea. Vocabular de biblioteconomie şi ştiinţa
informării: Voi. I: A-L. Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor din
101
CRISTINA POPESCU
de documente", iar donaţia de editor este „donaţie de

publicaţii făcută de editor unei instituţii sau persoane
particulare".
Donaţia a fost în trecut principala cale de constituire
şi completare a colecţiilor de publicaţii din biblioteci. Prin
donaţii, vechile biblioteci publice sau ştiinţifice au adunat,
în timp, valoroase colecţii ale celor mai de seamă
personalităţi culturale ale epocii şi ale bibliofililor. Este de
remarcat, în acest sens, gestul marelui poet şi umanist
Francesco Petrarca, ctitorul bibliofiliei moderne, care a
cedat Republicii Veneţiene, în anul 1362, întreaga sa
colecţie de manuscrise antice, pentru alcătuirea unei mari
biblioteci publice.
Şi în ţara noastră, donaţia a fost elementul dinamic
al constituirii fondurilor bibliotecilor şcolare, publice sau
mănăstireşti. In trecut, toţi ctitorii de mănăstiri (domnitori,
boieri sau feţe religioase) înzestrau aşezământul nu
numai cu averi, ci şi cu importante colecţii de cărţi tipărite
şi manuscrise.
Sunt renumite în istoria bibliotecilor noastre marile
donaţii ale domnitorului Constantin Brâncoveanu, pentru
mănăstirea Hurezu; ale domnitorului Nicolae Mavrocordat,
pentru mănăstirea Văcăreşti; ale voievodului Mihail
Sturdza, pentru Academia Mihăileană din Iaşi; ale
102
episcopului Dionisie Romano, pentru începuturile

92
Bibliotecii Academiei Române.
Din raţiuni metodice vom prezenta în continuare
principalele caracteristici ale donaţiilor, configuraţia
tipologică a acestora, dar şi câteva modele optimizate şi
operaţionale de efectuare a lor. Donaţia este calea prin care
se dezvoltă curent şi retrospectiv colecţiile cu documente
româneşti şi străine oferite cu titlu de gratuitate bibliotecii
de către persoane fizice (autori, descendenţi ai autorilor,
persoane particulare etc.) sau juridice (edituri, asociaţii
culturale, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale,
ambasade etc.).
Donaţiile diferă ca tip de documente: cărţi, periodice,
albume, manuscrise, fotografii etc. şi ajung la bibliotecă fie
fără a fi curente, fie după îndelungi negocieri; biblioteca
nu este obligată să înregistreze donaţia în totalitate. Ea
trebuie să-şi rezerve dreptul de a selecta din publicaţiile
donate pe cele de care are nevoie şi să le redistribuie pe
celelalte, acolo unde crede că sunt necesare.
Obiectul donaţiilor îl pot constitui categorii diverse
de documente. In funcţie de acestea, pot exista:
- donaţii de carte;
- donaţii de periodice;
92
DIMA-DRÂGAN, Corneliu. Bibliologie generală: Fascicula I:
Organizarea şi prelucrarea colecţiilor. Bucureşti, 1976, p. 37-38.
103
CRISTINA POPESCU
- donaţii de colecţii speciale (manuscrise, hrisoave,

hărţi, materiale audiovizuale etc.).
Din punctul de vedere al locului de provenienţă a
donatorului, donaţiile pot fi:
- interne (donatorul se află pe teritoriul aceleiaşi ţări
cu biblioteca primitoare);
- externe (donatorul provine din altă ţară).
O categorie importantă o constituie donaţiile
testamentare, care se fac pe cale juridică, prin legate
testamentare. Acestea sunt donaţii post-mortem. Cei care
lasă asemenea testamente sunt în general personalităţi
ştiinţifice, universitare, personalităţi locale, scriitori etc.
Donaţiile testamentare pot fi uneori însoţite de
clauze restrictive, cum ar fi: menţinerea colecţiilor în acelaşi
loc, conservarea în locuri speciale, anumite condiţii
privind comunicarea colecţiilor.
De aceea, este de preferat ca înaintea acceptării unei
donaţii testamentare să se verifice dacă publicaţiile oferite
sunt interesante şi se încadrează profilului bibliotecii
primitoare, dacă toate condiţiile de amenajare şi conservare
a colecţiilor corespund clauzelor impuse de donator şi, nu
în ultimul rând, să se studieze problema din punct de
vedere juridic.
Donaţiile testamentare făcute de personalităţi remar-
cabile în cultura unei ţări trebuie acceptate fără restricţii
104
şi conservate cu atenţie; acestea sporesc valoarea şi

prestigiul colecţiilor unei biblioteci.
Ca sursă importantă pentru dezvoltarea colecţiilor
unei biblioteci, donaţia93 ridică o serie de probleme a căror
rezolvare depinde de discernământul, tactul şi experienţa
bibliotecarului.
Subliniem ideea că elementul principal care decide
acceptarea unei donaţii îl constituie valoarea acesteia. Pe
baza unei liste pe care o furnizează donatorul, se poate
aprecia importanţa titlurilor pentru biblioteca primitoare,
în funcţie de profilul şi structura colecţiilor.
Starea donaţiilor, condiţiile impuse uneori de
donatori, actualitatea colecţiilor faţă de interesul cititorilor
şi, nu în ultimul rând, spaţiul necesar pentru depozitare
sunt alte criterii care trebuie avute în vedere atunci când
se decide acceptarea unei donaţii.
Există şi cazuri de respingere a unei donaţii; biblio-
tecarul trebuie să dea dovadă de mult tact şi profe-
sionalism. Acesta apreciază donatorul pentru generozitatea
lui şi îl reorientează către o altă bibliotecă potenţial
interesată.
Indiferent de unităţile biblioteconomice donate (cărţi
sau reviste tipărite, manuscrise, hrisoave, materiale
audiovizuale etc.), acestea se integrează în fondurile
93
Ex Ponto, 2001, p. 81-83.
105
CRISTINA POPESCU
diverselor departamente specializate, devenind bunuri în

proprietatea statului. Odată intrate în biblioteci,
documentele respective fac obiectul unei proceduri de
inventariere, fiecare exemplar fiind inscripţionat cu
ajutorul unei ştampile, cu menţiunea „Donaţie (numele
donatorului)" sau „Biblioteca (numele donatorului)".
De regulă, donatorul trebuie să realizeze o scrisoare
de donaţie, la care anexează lista publicaţiilor care fac
obiectul donaţiei.
După înscrierea în evidenţe (registrul inventar şi
registrul de mişcarea fondurilor) şi întocmirea actelor
contabile, publicaţiile devin bunuri ale bibliotecii
primitoare.
Un document donat este evaluat din următoarele
puncte de vedere: importanţă, noutate, unicitate, valoarea
informaţiei, calitatea deosebită a hârtiei, prestigiul editurii,
autografe. Aceste criterii contribuie la stabilirea preţului,
ţinând cont şi de următoarele 94 : tipul documentelor;
descrierea bibliografică (autor, prefaţator, dedicaţii, număr
de pagini); valoare bibliofilă; datele editoriale; valoarea
informaţiei; noutatea informaţiei şi a tipului de suport
material pe care sunt editate; interesul pentru domeniile
acoperite; existentul în colecţiile bibliotecii.
94
Ibidem, p. 85.
106
Preţurile date donaţiilor trebuie revizuite permanent,

datorită inflaţiei, a schimbului valutar, a preţurilor impuse
de edituri şi furnizori. 95
Aşadar, se poate constata faptul că „donaţia este o
formă de achiziţie gratuită, care permite bibliotecilor să fie
deţinătoarele unor bogate şi preţioase colecţii particulare
donate prin testament sau în urma organizării unor
expoziţii de carte străină de către unele ambasade sau
centre culturale care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul
naţional, acţiuni gen «promotion», lansări de carte,
periodice, multimedia. Aceste documente se obţin direct,
prin contact personal. Bibliotecile care au în organizarea
lor şi servicii specializate de fond vechi pot intra în posesia
unor documente deosebit de importante ca valoare
cognitivă a unei epoci, personalităţi, urbe etc." 96
2.4A. Transferul de publicaţii
Una dintre definirile transferului evidenţiază faptul

că acesta este: „mijlocul de îmbogăţire a colecţiilor unei
unităţi documentare prin transfer gratuit de publicaţii de
la o unitate la alta; potrivit legislaţiei româneşti în
vigoare, transferul se face prin acordul celor două părţi şi
95
Ibidem, p. 84-86.
96
Biblioteca de la tradiţie la modernitate. Bucureşti: Astei
Design, 1999, p. 42.
107
CRISTINA POPESCU
cu aprobarea Ministerului sau a Organului ierarhic

superior în subordinea căruia se află biblioteca care
transferă." 9 '
„Transferul de publicaţii se realizează de regulă între
două unităţi aparţinând aceluiaşi sistem, pe baza
următoarelor documente:
- cerere de transfer semnată de conducătorul
instituţiei care solicită transferul de publicaţii;
- borderourile documentelor ce vor fi transferate;
- referatul bibliotecii de la care se efectuează
transferul, aprobat de Consiliul de administaţie
sau de rectoratul instituţiei de învăţământ
superior;
- cerere de transfer la Ministerul Educaţiei
Naţionale pentru aprobare" 9 8 , în cazul
bibliotecilor de învăţământ.
2.4.5. Depozitul legal
Depozitul legal reprezintă o formă specială de

achiziţii, este acel fond de publicaţii constituit datorită
9
' REGNE ALÂ, Mircea. Vocabular de biblioteconomie şi ştiinţa
informării: Voi. I: M-Z. Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor din
98
p. 86.
108
prevederilor instituţionalizate în anumite biblioteci prin

trimiterea gratuită şi periodică de la tipografii şi alţi agenţi
producători a unui număr de exemplare de tipărituri,
materiale grafice şi audiovizuale în scopul conservării
fondului naţional de tipărituri, realizarea bibliografiei
naţionale şi statisticii producţiei naţionale de tipărituri.
Fondul de documente intrate în biblioteci în baza
Legii depozitului legal este un fond intangibil care oglindeşte
patrimoniul cultural al unei ţări.
Conceptul de depozit legal a apărut în Franţa şi este
consemnat în ordonanţa de la Montpellier din 28
decembrie 1537, prin care Francisc I hotărăşte ca toţi
editorii să cedeze un exemplar Bibliotecii Regale. Prin
ordonanţă se interzicea tipografiilor sau librăriilor să
tipărească, expună sau să vândă, în ţară sau în afara ei,
lucrări, înainte de a depune un exemplar la Biblioteca
Regală.
In prezent, în lume, depozitul legal funcţionează în
peste 140 de ţări, în care principalul deţinător al acestei
funcţii este Biblioteca Naţională.
„In ţara noastră, depozitul legal a apărut în secolul
al XVIII-lea (în timpul domniei lui Constantin
Brâncoveanu, în 1708), fiind dezvoltat apoi prin contribuţii
importante în timpul Regulamentului Organic (1831-
1832), al domniei lui Alexandra Ioan Cuza şi al aportului
lui Ioan Bianu privind legea din 1885 (prima lege care
asigura intrarea în depozitul legal a tuturor tipăriturilor
109
CRISTINA POPESCU
româneşti), completată prin legea din 1904. Mai sunt de

menţionat: Decretul lege din 1941, H.C.M. 1542 din 1951
sau H.C.M. din octombrie 1956.""
De-a lungul timpului, depozitul legal a fost
reglementat prin prevederi şi ordonanţe care s-au constituit
apoi în legi ce au cunoscut numeroase modificări şi
îmbunătăţiri răspunzând necesităţilor perioadei istorice.
După 1989, producţia editorială a dus la o veritabilă
explozie de carte, favorizând nerespectarea de către
editori a reglementărilor depozitului legal.
Se impunea deci o nouă lege a depozitului legal care
să facă faţă diversificării actuale a categoriilor de mijloace
de informare pe suport grafic şi audiovizual, dar şi
răspândirii acestora în teritoriu. Noua lege a depozitului
legal a apărut în Monitorul Oficial nr. 280 din 30
noiembrie 1995, fiind republicată în Monitorul Oficial
nr. 119 din 7 februarie 2005, apoi în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 755 din 07/11/2007.
In articolul 2 se reglementează publicaţiile care fac
obiectul depozitului legal, indiferent dacă sunt destinate
unei difuzări comerciale sau gratuite:
a) cărţi, broşuri, fascicole separate;
b) ziare, reviste, almanahuri, calendare, agende şi
alte publicaţii periodice sau seriale;
99
BANC IU, Doina; B U L U Ţ Â , Gheorghe; P E T R E S C U ,
Victor. Biblioteca şi societatea. Bucureşti: Ager, 2001, p. 87.
110
c) extrase din periodice;

d) partituri muzicale;
e) reproduceri artistice în serie ale albumelor,
stampelor, tablourilor, portretelor, gravurilor,
ilustratelor, cărţilor poştale, fotografii;
f) atlase, hărţi plane şi globulare, planuri tipărite;
g) materiale de comunicare propagandistă, având
caracter politic, administativ, cultural-artistic,
ştiinţific, sportiv, comercial: programe,
anunţuri, afişe, proclamaţii, planşe, diverse
materiale intuitive;
h) teze de doctorat şi rezumate ale acestora,
precum şi cursuri universitare;
i) documente în format electronic: discuri, casete,
videocasete, CD-uri, DVD-uri, diafilme,
diapozitive, microfilme, microfişe şi altele
asemenea;
j) publicaţii având caracter oficial, ale autorităţilor
publice centrale şi locale, precum şi culegpn de
acte normative;
k) standarde, descrieri de invenţii şi inovaţii,
norme tehnice şi de funcţionare, materiale de
publicaţii şi de reclamă;
1) p r o g r a m e i n f o r m a t i c e ş i b a z e d e d a t e ;
111
CRISTINA POPESCU
m) orice alte documente tipărite sau multiplicate

prin proceduri grafice sau fizico-chimice, cum
sunt: litografierea, fotografierea, fono şi
videografierea etc., cu excepţia celor prevăzute
la art. 5.
„Aceste obligaţii revin tuturor persoanelor fizice şi
juridice care editează sau produc materialele amintite mai
sus, pe teritoriul României, sau, după caz, pentru cele
produse în străinătate, obligaţia de trimitere revine
persoanelor fizice sau juridice române." 100
In articolul 3 sunt menţionate bibliotecile care
beneficiază de legea depozitului legal: „Depozitul legal se
organizează la nivel central, în cadrul Bibliotecii Naţionale
a României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca
Centrală Universitară din Cluj-Napoca, Biblioteca
Centrală Universitară din Timişoara şi Biblioteca Centrală
Universitară din Iaşi, şi la nivel local, în cadrul bibliotecii
judeţene, respectiv în cadrul Bibliotecii Metropolitane
Bucureşti." 101
In varianta anterioară a legii se menţiona că
„Biblioteca Naţională a României exercită funcţia de
agenţie naţională pentru depozitul legal, primind nouă
exemplare din categoriile de materiale supuse legii,
reţinând două exemplare, restul redistribuindu-le în
100
Ibidem, p. 88.
101
Monitorul Oficial nr. 119 din 7 februarie 2005.
112
teritoriu următorilor beneficiari: Biblioteca Academiei

Române, Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca,
Biblioteca Centrală Universitară Iaşi, Biblioteca
Universitară Craiova, Biblioteca Centrală Universitară
Timişoara. Se stipulează, de asemenea, faptul că bibliotecile
judeţene primesc un exemplar din lucrările de interes
pentru aria geografică respectivă, în vederea constituirii
depozitului legal.
Sunt precizate atribuţiile şi obligaţiile ce revin
bibliotecilor deţinătoare de depozit legal, competenţelor
celor abilitaţi să controleze operativ modul de aplicare a
prevederilor legii, precum şi modalităţile de sancţionare a
eventualelor contravenţii". 102
Bibliotecile beneficiare ale exemplarelor de depozit
legal - în prezent cinci cu drept de depozit legal naţional
(Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei
Române, Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca,
Biblioteca Centrală Universitară Iaşi, Biblioteca Centrală
Universitară Timişoara) - din care Biblioteca Naţională a
României primeşte trei exemplare, din cele şapte
obligatorii, au obligaţia să prelucreze materialele primite
potrivit normelor biblioteconomice în vigoare, să asigure
depozitarea şi conservarea corectă a acestora.
102
Biblioteca de la tradiţie la modernitate. Iaşi: Astei Design,
1999, p. 45.
113
CRISTINA POPESCU
Biblioteca Naţională prin personalul de specialitate

exercită un control operativ al modului de aplicare a
prevederilor legii, nerespectarea obligaţiilor legale de către
producătorii de publicaţii fiind considerată contravenţie
care se sancţionează cu amendă. Dar, în pofida tuturor
coerciţiilor, obligativitatea respectării depozitului legal
trebuie să implice o latură morală, cea a responsabilităţii
pentru completarea şi ocrotirea patrimoniului cultural
naţional.
3. SELECŢIA Şl DESELECŢIA
P U B L I C A Ţo I I L O R
3. 1. Selecţia şi deselecţia - între

necesitate şi opţiune
Explozia copleşitoare de informaţii disponibile azi şi

haosul determinat de numărul extrem de mare al acestora
fac ca procesul de achiziţie (studiere şi selecţie) să fie
complicat şi de durată. Disponibilitatea masei infor-
maţionale pare să ofere trei opţiuni pentru bibliotecarii care
activează în compartimentul de achiziţii: de a o valorifica,
de a o ignora sau de a nu se lăsa copleşiţi.
Considerentul determinant care condiţionează un
proces eficient de selecţie şi deselecţie vizează, în principal,
modificarea conţinutului de ansamblu al colecţiilor
uzuale, ce integrează, prin achiziţii curente, publicaţii noi,
cu subiecte şi teme specifice noii societăţi în formare. Este
vorba, de fapt, de o restructurare a colecţiilor, un proces
complex, de durată, încă necontrolat.
115
CRISTINA POPESCU
Selecţia reprezintă procesul de a decide ce materiale

se vor achiziţiona pentru colecţiile bibliotecii, presupunând
alegerea materialelor în funcţie de calitatea şi valoarea
informaţiei cuprinse de acestea. Selecţia depinde de sistemul
de dezvoltare a colecţiilor adoptat de bibliotecă, existând o
concordanţă între politica de dezvoltate a colecţiilor, politica
de selecţie şi politica de achiziţie a bibliotecii.
Criteriile de selecţie a publicaţiilor se schimbă perio-
dic, în funcţie de condiţiile socioeconomice din societate,
ca şi de transformările care au loc în instituţiile de învăţă-
mânt superior. In dezvoltarea colecţiilor, accentul se mută
de la folosirea ipotetică la folosirea imediată, utilizatorii
bibliotecii având un rol esenţial în procesul de selecţie.
Confruntându-se cu spaţii de depozitare insufi-
ciente, cu fonduri financiare nesatisfacătoare şi cu
existenţa unui mare număr de publicaţii puţin sau deloc
solicitate de către beneficiari, biblioteca trebuie să-şi
structureze periodic colecţiile.
Soluţii imediate se pot găsi pentru publicaţiile care
nu sunt solicitate, ele urmând să fie identificate, selectate
şi eliminate din colecţiile uzuale ale bibliotecii. Aceste
proceduri poartă denumirea de deselecţie.
Printr-o serie de hotărâri şi ordine ale organelor
responsabile, în cursul anului 1990 au apărut modificări
importante în biblioteconomia românească. Astfel, reforma
care a cuprins toate sferele societăţii româneşti s-a făcut
prezentă şi în biblioteci. Acestea au dobândit o anumită
libertate, care le-a permis să-şi revizuiască fondurile, prin
116
eliminarea din colecţii a anumitor publicaţii şi introducerea

altora, conform cerinţelor utilizatorilor.
Problema eliminării unor categorii de publicaţii a stat
în atenţia autorităţilor publice centrale şi înainte de 1990.
Reamintim doar nominalizările de titluri cuprinse în cele
opt volume ale Catalogului alfabetic, editat de Fondul de
Stat al Cărţii între anii 1960-1970 şi în Catalogul alfabetic,
cu 1 590 de poziţii, editat de Biblioteca Centrală de Stat
în 1976.
Propunerile menţionate mai sus s-au făcut ţinându-se
cont de legislaţia în vigoare la acea vreme. In baza
Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 771/1962, Comitetul
de Stat pentru Cultură şi Artă a elaborat Instrucţiunile
nr. 231/9 martie 1966 privind casarea cărţilor şi publicaţiilor,
cuprinzând două capitole: casarea publicaţiilor - mijloace
fixe (I) şi casarea publicaţiilor - mijloace circulante (II).
Casarea cărţilor din biblioteci este menţionată în
primul capitol. Acestea pot fî casate numai dacă sunt
deteriorate fizic sau au conţinut depăşit, dar numai după
îndeplinirea anumitor condiţii - cele de timp fiind
determinante - şi în urma unor complicate formalităţi.
Astfel, publicaţiile editate înainte de 1945, precum şi cele
cu conţinut depăşit, nu puteau fi casate decât cu avizul
Fondului de Stat al Cărţii, care, de fapt, n-a dat niciodată
asemenea avize, pentru că, pur şi simplu, i-a fost imposibil
să verifice dacă are sau nu nevoie de asemenea publicaţii.
Aceste condiţii şi formalităţi devin şi mai apăsătoare
în urma aplicării Decretului nr. 49/1982, care, prin dificilele
117
CRISTINA POPESCU
condiţii impuse, interzice practic casarea publicaţilor

străine şi a celor româneşti apărute înainte de 1944, cu
excepţia numerelor disparate din publicaţiile periodice, ce
nu aveau perspectivă de completare.
Prin urmare, orice broşură românească apărută
înainte de 1944, indiferent de valoare, sau orice publicaţie
străină, practic, nu putea fi eliminată din bibliotecă. Această
măsură birocratică şi absurdă a dăunat enorm bibliotecilor
româneşti, care au fost obligate să supravieţuiască cu acest
uriaş balast, în condiţiile în care spaţiile de depozitare au
devenit pretutindeni tot mai neîncăpătoare. O urmare
firească a fost diminuarea funcţionalităţii bibliotecilor, ce
a dus la diminuarea achiziţiilor, ajungându-se, astfel, la
îmbătrânirea colecţiilor.
Imediat după Revoluţia din 1989, prin derogare de
la prevederile Decretului Consiliului de Stat nr. 49/1982,
au fost eliminate, fără o nominalizare de titluri sau teme,
prin casare, cărţi/publicaţii (considerate mijloace/fonduri
fixe în activul/patrimoniul unităţilor) „uzate moral" sau cu
o „uzură fizică avansată", în baza Art. 6 din Decretul-lege
nr. 50/4 febr. 1990 al Consiliului FSN.
In general, în problema eliminării unor publicaţii,
realităţile dovedesc destul de concludent că în prezent nu
există în vigoare acte normative, recomandări sau
metodologii ale autorităţilor centrale de stat. De asemenea,
în baza DCS nr. 703/1973 (încă în vigoare), care
condiţionează numărul de posturi în bibliotecile publice
şi după cel al publicaţiilor deţinute/inventariate,
118
majoritatea bibliotecilor manifestă încă o grijă exagerată

pentru păstrarea, fără discernământ, a multor publicaţii
inutile, slab sau deloc utilizate.
în ceea ce priveşte deselecţia publicaţiilor, observăm
că în literatura biblioteconomică românească (studii din
presa scrisă, manuale, cursuri sau tematici de formare şi
perfecţionare profesională) acest subiect nu este semnalat
decât rareori distinct sau nu este abordat frontal, direct şi
clar.
Astfel, în bibliotecile publice şi şcolare din ţară, există
mii de rafturi cu publicaţii care nu sunt utilizate, ocupând
un spaţiu extrem de valoros şi împiedicând achiziţionarea
unor materiale noi, de o valoare poate mult mai mare,
pentru a acoperi cerinţele tot mai crescânde ale
utilizatorilor.
Aceste situaţii nefireşti au fost sesizate de specialiştii
străini care au contactat bibliotecile noastre. Ei au
semnalat, pe bună dreptate, nivelul scăzut de eliminare a
unor lucrări din colecţiile uzuale în comparaţie cu
standardele şi practicile vest-europene sau americane. In
unele ţări europene, în care lectura publică e foarte activă
(se înregistrează o circulaţie intensă a cărţii), în care
achiziţiile anuale ale bibliotecilor ating zeci de volume, se
efectuează, în baza unor legi sau normative specifice,
eliminări ce ajung pâna la 50% din noile intrări. Sau, în
SUA, normele şi manualele profesionale în vigoare
recomandă o eliminare anuală regulată de 5% din totalul
colecţiilor.
119
CRISTINA POPESCU
Constatările şi realităţile menţionate mai sus

sugerează autorităţilor abilitate şi bibliotecarilor
români că trebuie să cunoască, să înţeleagă şi să accepte,
prin măsuri adecvate, restructurarea prin eliminare.
Activitate complementară, dar şi opusă achiziţiei
curente, eliminarea unor categorii de publicaţii se cere
percepută şi conştietizată ca un proces normal, firesc
în activitatea bibliotecii, instituţie considerată un
organism viu în continuă prefacere şi dezvoltare.
Eficienţa unor fonduri uzuale este dată nu de mărime,
ci de varietatea informaţiilor utile conţinute şi de gradul
de solicitare a lor.
3.2. Realităţi biblioteconomice româneşti

în profilul selecţiei şi deselecţiei
Fondurile de documente au limite morale şi

materiale. Ele sunt de regulă supuse unor constrângeri de
ordin comercial, bugetar, de disponibilităţile existente pe
piaţa librăriilor, de profil, orientarea şi nivelul bibliotecilor
şi de calitatea beneficiarilor.
Creşterea fondurilor unei biblioteci mai este limitată
şi de capacitatea de stocare a clădirilor, aspect ce cântăreşte
foarte mult în zilele noastre.
Supraîncărcarea depozitelor a constituit întotdeauna
un motiv de îngrijorare a bibliotecarilor.
120
Bibliotecarul trebuie să elimine cu circumspecţie şi

să cunoască aprofundat valoarea cărţilor din colecţiile de
documente care urmează a fi supuse operaţiunii de
eliminare şi, nu în ultimul rând, să respecte reglementările
privitoare la obiectele de inventar aparţinând patrimonului
public.
„Problema eliminării a fost ridicată încă din secolul
al XVIII-lea în societatea franceză, dar nu de către
bibliotecari, ci de către literaţi, care şi-au arătat îngrijorarea
faţă de problema «supraîncărcării spiretelor» cu nişte
cunoştinţe perimate.
In anul 1771, Talleyrand şi Pierre Louis de
Lacrettelle şi mai apoi, în 1797, Georges Cabanis, au arătat
necesitatea de a pune ordine în masa cunoştinţelor şi de
a organiza bibliotecile pentru a facilita accesul la lucrările
bune.
Cărţile nu sunt decât nişte unelte pe care omul le
perfecţionează neîncetat pentru a le adapta cât mai bine
nevoilor de învăţare şi formare, iar acumularea acelora
dintre ele ce conţin informaţii perimate îl încurcă pe savant
şi periclitează procesul cunoaşterii.
Bibliografia este cea care trebuie să se dezvolte în
vederea selecţionării cărţilor utile, să decidă retipărirea
celor mai bune şi mai utile cărţi, precum trebuie să decidă
şi ceea ce rămâne încă valabil dintre celelalte cărţii." 103
103
ALEXA, I.P. Selecţia şi eliminarea publicaţiilor inutile
din fondurile uzate ale bibliotecilor publice. în: Biblioteca: revistă
de bibliologie şi ştiinţa informării. Bucureşti, 8,1997, nr. 7, p. 200.
121
CRISTINA POPESCU
In practica biblioteconomică, problema eliminării nu

a fost pusă în mod deschis decât în primii ani ai secolului
al XX-lea, când criza bibliotecilor şcolare şi a celor publice
a scos în evidenţă învechirea colecţiilor existente.
Teoreticienii au arătat astfel că bibliotecile nu-şi
puteau îndeplini misiunea lor educativă şi de documentare
decât epurându-şi fondurile şi reînnoindu-le cu
regularitate prin lucrări considerate la zi din punct de
vedere al cunoştinţelor, al informaţiilor conţinute.
Intre cele două războaie mondiale, bibliotecile
municipale tradiţionale au preluat de la bibliotecile
populare sarcina educării culturale. Ele au realizat acest
lucru prin recurgerea la operaţiunea de eliminare în cadrul
secţiilor de lectură publică create în paralel cu secţia
colecţiilor ştiinţifice.
Educaţia permanentă a fost aceea care a avut drept
efect o creştere peste măsură a producţiei de documente,
dar concomitent cu aceasta şi o înlocuire a respectivei
producţii de documente.
Bibliotecarul tradiţional putea să-şi selecţioneze
achiziţiile în funcţie de modele culturale valabile pentru
toţi indivizii de acelaşi nivel, fără să ţină seamă de
particularităţile unor beneficiari mai puţin numeroşi,
suficient de formaţi şi definiţi prin mediul cărora le
aparţineau.
Accesul la informaţii a unor straturi sociale din ce în
ce mai largi, informaţii diversificate - implicând reciclările
pe care le impun aceste schimbări pe întregul parcurs al
122
vieţii active - a deplasat spre beneficiari interesul unei

profesii care multă vreme se ataşase cu precădere şi în mod
esenţial de cărţi şi colecţii de bibliotecă. 104
„Grija bibliotecarului nu mai este de a aduna colecţii
cât mai mari de documente, ci este aceea de a constitui în
mod judicios fonduri de documente corespunzătoare unui
public determinat de categoria de beneficiari căreia îi este
destinată biblioteca: unei colectivităţi şcolare, profesionale,
universitare sau publice." 105
Evoluţia cerinţelor acestor colectivităţi, insuficienţa
spaţiilor de depozitare precum şi abundenţa producţiei
tipărite constituie o invitaţie permanentă la revizuirea
critică a colecţiilor şi la reînnoirea lor.
„In spiritul bibliotecii moderne în care noţiunea de
«a servi» primează şi în care solicitările beneficiarilor sunt
elemente determinante ale politicii de achiziţie, funcţia
eliminării a apărut ca un complement absolut necesar al
funcţiei de completare a colecţiilor." 106
104
Biblioteconomie: manual. [Lucrare elaborată de un
colectiv al Bibliotecii Naţionale, sub îngrijirea Serviciului studii,
cercetare şi dezvoltare în biblioteconomie; redactori coordonatori
Silvia Nestorescu, Gheorghe-Iosif Bercan]. [Bucureşti]: ABBPR,
1994, p. 7-8.
105
Ibidem, p. 9.
106
GÂBUREAC, Sergiu. Foamea de spaţii şi plivirea
colecţiilor. în: Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării.
Bucureşti, 8,1997, nr. 4-5, p. 122.
123
CRISTINA POPESCU
„O anchetă realizată la 185 de biblioteci de toate

categoriile a fost edificatoare cu atât mai mult cu cât ea s-a
desfăşurat în anul 1978. La 164 dm aceste biblioteci li s-a
impus să retragă lucrări din colecţiile oferite publicului, iar
105 dintre ele au putut indica anul în care au început o
astfel de operaţiune." 10 '
Informaţiile obţinute din această anchetă au arătat
o accelerare sensibilă a procesului de eliminare.
Cea mai mare parte a bibliotecarilor interogaţi au
recunoscut confuzia pe care au avut-o când au fost puşi
în situaţia de a practica operaţiunea de eliminare.
„Unii bibliotecari au rămas tributari vechilor
principii, iar acum ei se află în faţa unui «vid» reglementar,
tehnic şi instituţional care justifică orice improvizaţie, ceea
ce are drept efect o rezolvare la întâmplare a problemei
supraîncărcării bibliotecilor cu documente perimate.
Este cunoscut faptul că politica eliminării este foarte
delicată, bibliotecarul alegându-şi criteriile de selecţie în
funcţie de cunoştinţele proprii şi de o experienţă limitată.
Astfel, apare riscul de a retrage din circuitul comunicării
documente ce pot reveni în actualitate.
Practicarea operaţiunii de eliminare fără rigoare
ştiinţifică este periculoasă, de aceea se depun eforturi în
vederea indicării unor principii de eliminare raţională,
corespunzătoare necesităţilor locale, dar asigurând
107
Biblioteconomie: manual. Loc. cit., p. 10.
124
concomitent conservarea documentelor în funcţie de

necesităţile colective naţionale şi internaţionale.
Astfel, operaţiunea nu va mai apărea ca un accident
sau ca o constrângere, ci se va număra printre operaţiunile
strict necesare ale unei gestionări raţionale a colecţiilor unei
biblioteci." 108
Se poate afirma cu certitudine că: „eliminarea
documentelor este una dintre operaţiunile dificile de
efectuat, în special în acele instituţii în care există o tradiţie
patrimonială". 109
Dacă în trecut era suficientă eliminarea documen-
telor uzate fizic, degradate iremediabil, în timp aceasta a
devenit ineficientă. A fost nevoie să se ia în considerare şi
celălalt tip de uzură, uzura morală, care vizează docu-
mentele al căror conţinut este depăşit din punct de vedere
ştiinţific, istoric, cultural. Trebuie avut, însă, în vedere şi
gradul de solicitare la care sunt supuse documentele de
către utilizatori.
Eliminarea este o operaţie intelectuală ca şi achiziţia
şi se află într-un raport de reciprocitate; înainte de a eli-
mina din colecţii un document, trebuie mai întâi să vedem
care este adevărata sa valoare. Eliminarea este o problemă
108
ALEXA, I.P. Selecţia şi eliminarea publicaţiilor inutile
din fondurile uzate ale bibliotecilor publice. în: Biblioteca: revistă
de bibliologie şi ştiinţa informării. Bucureşti, 8,1997, nr. 7, p. 200.
109
Biblioteca de la tradiţie la modernitate. Iaşi: Astbel Design,
1999, p. 45.
125
CRISTINA POPESCU
la fel de importantă ca şi achiziţia şi se află în strânsă

legătură cu aceasta. De aceea, este de preferat ca activitatea
de eliminare a documentelor să fie efectuată de specialişti
care se ocupă şi cu achiziţia. Este o problemă dificilă, care
necesită experienţă, seriozitate, competenţă pentru găsirea
soluţiei optime.
3.3. Deselecţie - Reciclare - Epurare
Deselecţia reprezintă procesul de eliminare controlată

a documentelor din colecţia unei biblioteci. Deselecţia
documentelor este tot un proces al selecţiei riguroase.
Obiectivul deselecţiei îl constituie eliminările intenţionate.
Acest proces a mai fost numit şi reciclarea colecţiilor sau
epurare.
„Reciclarea colecţiilor se numeşte în Occident
weeding, desherbage - dezburuienire, plivire, pentru că, aşa cum
grădinarul înlătură plantele inutile ce ar putea sufoca
plantele utile, biblioteca trebuie să procedeze la o
reprelucrare, alegând lucrările deteriorate care merită
restaurate sau trecute pe microsuporturi, transferate sau
casate. A plivi astfel fondurile nu înseamnă a distruge, ci
a redistribui altor fonduri, secţii sau biblioteci lucrări care
nu interesează publicul la un anumit moment, într-o
bibliotecă, dar care pot fi utile lecturii în altele.
126
Problema deselecţiei a fost abordată, se pare, pentru

prima dată în anul 1902 de C.WEliot, de la Harvard. După
Ce a demonstrat că a viza exhaustivitatea colecţiilor este o
utopie, din cauza numărului de volume publicate în fiecare
an, bibliotecarul american a propus să se efectueze o
selecţie riguroasă în alegerea achiziţiilor şi eliminarea
cărţilor nefolosite. In anul 1903 tot un bibliotecar al
aceleiaşi universităţi, W. C. Lane, a propus să se înceapă
retragerea din rafturi a ceea ce el numea publicaţii
secundare (adică lucrări de compilaţie, enciclopedii,
manuale şcolare, cărţi de popularizare)." 110
Indiferent dacă eliminarea este accidentală (cauzată
de pierderi sau furturi), materială (din pricina uzurii) sau
voluntară (având drept urmare epurarea), ea face parte din
procesul de dezvoltare a colecţiilor.
Deselecţia este un proces complex, care nu se
conduce după reguli stricte valabile pentru toate
documentele. In procesul deselecţiei, experienţa
specialistului este esenţială. Deselecţia nu trebuie să
afecteze în niciun fel coerenţa colecţiilor, adică eliminarea
unui document poate fi făcută atunci când în colecţie
există deja cel puţin un document care să acopere această
zonă de informaţie la un nivel cel puţin egal cu cel din
documentul eliminat.
110
BANC IU, Doina; B U L U Ţ Â , Gheorghe; PETRESCU,
Victor. Biblioteca şi societatea. Bucureşti: Ager, 2001, p. 77.
127
CRISTINA POPESCU
3.4. Proccsul de deselecţie. Principii şi etape
Principii ale procesului de deselecţie
Numeroase studii explicative şi coprehensive din

literatura de specialitate au identificat principiile
fundamentale ale procesului de eliminare:
- „este necesară plivirea regulată a colecţiilor
bibliotecilor publice; acest lucru permite să se
câştige spaţiu şi să se realizeze economii, dar face
biblioteca şi mai atrăgătoare, actualizând mereu
informaţia;
- este o muncă cu caracter continuu şi trebuie
începută înainte de a se fi ajuns la o acumulare
prea mare de documente ce sunt susceptibile a fi
eliminate;
- este de dorit să existe o politică bine definită,
în legătură cu politica de achiziţie; acest lucru
asigură coerenţa intelectuală a colecţiei şi permite
raţionalizarea muncii;
- activitatea fiind legată de achiziţie, ea trebuie
efectuată de responsabilii cu achiziţiile de carte,
iar în filiale în colaborare cu aceştia;
- epurarea colecţiilor nu trebuie considerată ca o
simplă operaţie negativă de eliminare; ea trebuie
128
să reajusteze colecţiile, să asigure o sănătoasă

gestionare a fondurilor de carte/' 111
Eliminarea controlată din colecţia bibliotecii a unor
documente prezintă anumite avantaje:
- menţine fondul de carte proaspăt, întinerit şi activ,
prin eliminarea cărţilor murdare, deteriorate şi
înlocuirea lor cu cărţi noi cu aspect mai plăcut;
- rezolvă parţial problema spaţiilor;
- repune în circulaţie titluri valoroase ale colecţiei
„uitate" de generaţiile actuale de cititori;
- uşurează acţiunile de verificare periodică;
- reevaluează colecţiile şi corectează aspectele
deficitare.
Etapele procesului de deselecţie
Practica biblioteconomică americană şi europeană

identifică zece etape operaţionale ale procesului de
deselecţie:
„1. Eliminarea este concepută ca un element al
politicii de achiziţii; se stabileşte o politică scrisă de epurare
care protejează în caz de controversă şi serveşte ca
vademecum. Dacă există, şi e bine să existe o politică scrisă
de achiziţie, politica scrisă de eliminare se poate integra în
calitate de amendament sau apendice. Se defineşte, de
111
Ibidem, p. 80.
129
CRISTINA POPESCU
asemenea, o politică privitoare la donaţii, ce permite

acceptarea sau refuzul acestora.
2. Se realizează un calendar, se aleg priorităţile şi se
planifică lucrul. Regula de aur ar fi să se treacă în revistă
colecţiile în fiecare an. Trebuie prevăzut destul timp, pentru
că este o muncă ce presupune grijă şi reflecţie.
3. Se aleg sectoarele ce urmează a fi epurate.
4. Se aduce pe un cărucior, lângă rafturile în cauză,
materialul necesar:
a) sertarul corespunzător din catalogul topografic;
b) un pachet de formulare sau foi albe;
c) un manual de eliminare.
5. Se examinează fiecare carte, raft cu raft, cu unele
pauze pentru că este o muncă obositoare şi spiritul trebuie
să rămână atent şi puterea de concentrare refăcută. In
cartea ce urmează a fi eliminată se pune formularul de
epurare; celelalte se pun înapoi în raft.
6. Se face inventarul; se bifează cu creion colorat pe
verso la pagina de titlu, numărul de inventar corespunzător
în catalogul topografic. Această operaţie se face pe
măsura returnării şi pe cărţile împrumutate înainte de a
le aşeza pe raft. Orice carte care nu este bifată în catalog
la şase luni după inventarul clasei ei poate fi considerată
pierdută.
7. înainte de eliminarea cărţilor retrase din rafturi se
face un ultim control, cu ajutorul bibliografiei specializate.
Dacă lucrările figurează, pentru ele se face excepţie de la
regula de eliminare.
130
8. Cărţile propuse pentru eliminare se prelucrează

în funcţie de indicaţiile de pe formularul de epurare: legă-
tura, reparaţiile, înlocuire cu o ediţie nouă, schimb, casare.
Se pun separat pentru a fi examinate cărţile care
trebuie înlocuite cu un exemplar nou, o ediţie nouă sau
cu un titlu mai bun pe acelaşi subiect. Eliminarea
propriu-zisă se face prin anularea cărţilor din inventare
şi cataloage şi stocarea lor pentru donaţie, schimb, vânzare
sau casare.
9. Se verifică înlocuirea şi comenzile. înlocuirile se
fac la termenul prelucrării unei mari clase tematice. Se
compară cărţile eliminate cu titlurile propuse într-o
bibliografie selectivă de cărţi recente aparţinând sectorului
curăţat. Dacă colecţia nu conţine nici una din cărţile
recomandate de această bibliografie, se comandă unele din
aceste titluri.
10. Se fac prezentări de cărţi. Se expun astfel cărţi
puţin folosite, dar de calitate, care se pot pune în valoare.
Se planifică miniexpoziţii în funcţie de interesul
publicului; dacă totuşi cartea nu se cere, ea se schimbă cu
altă bibliotecă sau se reciclează." 112
Eliminarea este considerată o operaţie constructivă,
care sporeşte performanţele bibliotecii şi care ţine seama
de faptul că este necesară o bună calitate mai mult decît
o mare cantitate.
112
BANC IU, Doina; BULUŢĂ, Gheorghe; PETRESCU,
Victor. Biblioteca şi societatea. Bucureşti: Ager, 2001, p. 81-83.
131
CRISTINA POPESCU
Eliminarea trebuie să fie bine gândită, bine

organizată şi efectuată cu discernământ şi competenţă, în
corelare cu achiziţiile.
3.5. Metodologia activităţii de deselecţie
3.5.2. Generalităţi
Procesul de deselecţie asociază verificarea regulată a

unei colecţii cu retragerea unor documente dintr-un fond.
Metoda a fost aplicată mai întâi în Statele Unite, de aici
în Franţa şi se poate preciza că ea constă în obiectivul
deselecţiei, ţinând cont de trei factori: vârsta documentului,
numărul de împrumuturi şi consultări, criteriile de
valoare materială sau de interes intelectual. Aceşti trei
factori sunt evaluaţi de fiecare bibliotecă în parte, în funcţie
de obiectivul ei.
Bertrand Calenge 113- susţine că este bine să se
elimine anual 5% din colecţie. Eliminarea documentelor
uzate moral sporeşte calitatea colecţiei atât timp cât
coerenţa ei este menţinută.
113
CALENGE, Bertrand. Politicile de achiziţie: constituirea
unei colecţii într-o bibliotecă. Bucureşti: Biblioteca Bucureştilor, 1998,
p. 313.
132
Pentru demararea acţiunilor de deselecţie trebuie să

existe: normative adecvate juridic, emise de autorităţile
centrale şi acceptate de cele locale sau tutelare; decizie a
instituţiei care numeşte şi o echipă/comisie de lucru;
plan/program care să cuprindă criterii de selecţie, tehnicile
de lucru, termenele de finalizare.
„Conform legislaţiei actuale, mecanismul eliminării
cuprinde:
- selecţia publicaţiilor;
- înaintarea propunerilor de scoatere din inventar,
pe borderouri, la conducerea instituţiei;
- însuşirea şi verificarea propunerilor de către o
altă comisie;
- consemnarea constatărilor într-un proces-verbal
tip;
- obţinerea aprobărilor de scoatere (emiterea unei
decizii);
- scoaterea după caz: schimb, transfer,
redistribuiri, vânzări, casare;
- consemn area scoaterilor şi mişcărilor de fonduri
din evidenţele contabile în RI şi RMI; în
catalogul alfabetic de serviciu şi topografic." 114
114
IEPURE ANU, Viorica; ENESCU, Alexandra. Direcţii şi
Ex Ponto, 2001, p. 93.
133
CRISTINA POPESCU
Materialele selectate nu trebuie distruse; ele pot fi

transferate într-un depozit cu o circulaţie mai puţin
intensă, pot fi oferite altor biblioteci ca donaţii sau transfer,
vândute sau duse la centrele de reciclare a hârtiei.
Astfel, o parte din aceste publicaţii pot căpăta valoare
incontestabilă în altă bibliotecă, adresându-se altei
categorii de beneficiari, reprezentând o sursă de completare
retrospectivă, insuficient valorificată, contribuind totodată
şi la decongestionarea depozitului şi crearea de spaţii
disponibile pentru viitoarele achiziţii.
J.5.2. Fondurile semipatrimoniale
Cererea mare de noutăţi nu trebuie să aibă drept

consecinţe nerealizarea unor achiziţii de carte valoroasă mai
veche sau eliminarea acestora din colecţie. Aceşti termeni
trebuie situaţi într-o perspectivă convergentă: achiziţie-eli-
minare.
In orice bibliotecă sunt formaţi specialişti care să
găsească şi să păstreze documente valoroase şi în acelaşi
timp să elimine documente care nu-şi mai au locul în
bibliotecă. Trebuie avută, însă, în vedere evitarea eliminării
unor documente din colecţiile unei biblioteci. Bertrand
Calenge 115 propune o modalitate de a evita acest aspect
115
CALENGE, Bertrand. Op. cit., p. 314.
134
nedorit şi anume: în momentul achiziţiei, documentele

sunt incluse în fondul curent al bibliotecii la dispoziţia
utilizatorilor. Dacă, în timp, indicele de circulaţie scade la
unele documente sau gradul de uzură fizică este destul de
mare, Calenge propune ca aceste documente să nu fie
eliminate din bibliotecă, ci să treacă într-un fond
semipatrimonial.
Fondul semipatrimonial este alcătuit din documente
care încă mai sunt solicitate de utilizatori, dar foarte rar.
Aceste documente au un anumit grad de uzură, valoarea
lor documentară nu este încă precis stabilită; ele rămân în
aşteptare. Dacă valoarea lor devine certă în timp, atunci ele
urmează să fie recondiţionate şi incluse în fondul de
patrimoniu al bibliotecii. în cazul în care sunt reeditate,
iar noile colecţii sunt mai valoroase, ele pot fi eliminate din
colecţie şi înlocuite cu noile apariţii. Titlurile a căror valoare
s-a păstrat sau a crescut în timp trec în fondul patrimonial
al bibliotecii, celelalte sunt eliminate din colecţie.
Această decizie se ia în general în momentul în care
documentele au împlinit vârsta de 100 de ani, desigur sunt
şi excepţii, când documentele au o valoare evidentă; ediţiile
bibliofile trec în colecţia de patrimoniu înainte de a împlini
100 de ani.
Intr-o bibliotecă trebuie să existe un echilibru între
fondurile curente, semipatrimoniale, specializate şi cele de
135
CRISTINA POPESCU
patrimoniu existente. Fondul semipatrimonial nu trebuie

să-1 depăşească pe cel curent.
Calenge propune ca anual să intre în fondul
semipatrimonial un anumit număr de documente
echivalente cu 10% din achiziţiile anului respectiv.
Includerea documentelor în fondul semipatrimonial
are puncte de referinţă precise:
a) documentele trebuie să aibă vârsta stabilită prin
indicii caracteristici procesului de selecţie;
b) nu au fost solicitate pe o perioadă de timp cel
puţin egală cu cea prevăzută de indicii caracteristici
deselecţiei;
c) sunt documente importante, valoarea lor este
stabilită tot de indicii caracteristici deselecţiei.
Documentele intrate în fondul semipatrimonial nu
rămân neapărat până la împlinirea vârstei de 100 de ani.
Dacă într-o perioadă de timp stabilită de bibliotecă, de
obicei 5 sau 10 ani, un document nu este solicitat de
utilizatori, se poate pune problema eliminării lui
definitive.
Fondul semipatrimonial nu trebuie să se mărească
în timp. Este de dorit ca în fiecare an numărul de
documente care intră în actualul fond să fie egal cu
numărul de documente care ies, fie sunt eliminate, fie sunt
integrate în fondul semipatrimonial.
136
3.5.3. Indicii caracteristici procesului de deselecţie
Bertrand Calenge propune reunirea criteriilor de

deselecţie sub forma unei formule, care să ofere o
caracteristică globală pentru orice document, pe care o vom
prezenta în continuare:
Forma generală este: a/b/IOUPI unde:
- „ aI reprezintă numărul de ani care au trecut de la
intrarea documentelor în colecţiile bibliotecii (8 ani);
- bI reprezintă numărul de ani scurşi fără ca
documentul să fie împrumutat (30 ani);
- IOUPI este un acronim, care rezumă cele cinci
criterii de eliminare a documentelor din colecţii:
I : incorect, informare falsă
O : obişnuit, superficial
U : uzat, deteriorat, urât
P : perimat
I : inadecvat, nu mai corespunde fondurilor." 116
Această formulă nu este aceeaşi pentru toate
documentele din colecţie. Calenge propune stabilirea
variantelor după clasele Dewey, sau în cazul bibliotecilor
româneşti după indicii CZU.
11(
' Apud: Biblioteca de la tradiţie la modernitate. Iaşi: Astei
Design, 1999, p. 48.
137
CRISTINA POPESCU
Pentru cele mai multe domenii formula este:

10j3jIOUPI; problema eliminării pentru majoritatea
documentelor începe să se pună după cel puţin 10 ani de
la editare.
Majoritatea documentelor care intră în bibliotecă au
deja o valoare, pentru că achiziţia reprezintă un proces
serios, în care selecţia este riguroasă. Nu se achiziţionează
documente fără valoare decât accidental. De aceea cele mai
multe documente rămân în colecţiile bibliotecii cel puţin
într-un singur exemplar timp de mulţi ani.
3.5.4. Legislaţia în vigoare privind

operaţiunea de eliminare
Problema eliminării documentelor din bibliotecă a

fost şi rămâne în continuare marcată de lipsa unor legi şi
decrete care să stabilească circumstanţele legale în care
trebuie să funcţioneze această operaţiune şi care să
contribuie la o mai eficientă practicare a ei.
Lacunele, sau mai bine zis problemele ridicate de
legislaţia în vigoare vizează următoarele aspecte: tratarea
cărţii ca mijloc fix sau ca obiect de inventar, distincţia între
colecţie uzuală şi colecţie de bază şi implicit duratele
normale de funcţionare, stabilirea valorii de înlocuire a
bunurilor distruse sau constatate lipsă etc.
138
în aşteptarea unei legislaţii care să nu mai permită

interpretări sau aplicări aleatorii, astăzi funcţionează o serie
de legi, hotărâri guvernamentale şi norme metodologice
care se referă la amortizarea capitalului imobilizat în active
corporale şi necorporale.
4. E V I D E N Ţ A C O L E C Ţ I I L O R
DE D O C U M E N T E
Prin definiţie, biblioteca reprezintă „orice colecţie

organizată de cărţi şi seriale tipărite sau orice alte
documente grafice şi audiovizuale, disponibile pentru
împrumut sau lectură în sală". 117 , dar şi un „Organism sau
parte a unui organism a cărui principală menire este de a
conserva o colecţie şi de a facilita, graţie serviciilor oferite
de personal, folosirea documentelor răspunzând nevoilor
de informare, de cercetare, de educaţie sau de loisir ale
utilizatorilor". 118
Ea a cunoscut o dezvoltare fără precedent de la
primele biblioteci, arhivele regale sau sacerdotale din
Egiptul antic, până la biblioteca modernă.
117
REGNEALĂ, Mircea. Dicţionar explicativ de
biblioteconomie şi ştiinţa informării: voi. 1: A-L. Ed. a 2-a, rev.
Bucureşti: FABR, 2001, p. 70.
118
Ibidem, p. 70.
141
CRISTINA POPESCU
Descoperirile arheologice şi izvoarele scrise au scos

la iveală biblioteci ale trecutului, la Memphis - formată din
manuscrise cu caractere samaritene şi pietre gravate, în
Mesopotamia, la Assur, Nippur, Uruk, Ninive - , biblioteca
regelui asirian Assurbanipal (668-662 î.Hr.), biblioteci
formate din tăbliţe de lut. De menţionat faptul că din
„biblioteca lui Assurbanipal au fost descoperite în anul
1854 şi se păstrează la Britsh Museum aproximativ 20 000
tăbliţe de lut în limba asiro-babiloniană şi sumerică,
dintre care unele poartă amprenta «ştampilei de plasare»,
ceea ce demonstrează pentru prima dată evidenţa unei
soluţii pragmatice a ideii de aranjare şi ordonare a
colecţiilor". 119
Cea mai mare bibliotecă a Antichităţii - biblioteca
de la Alexandria, care număra 700 000 de volume (tăbliţe,
papirusuri, pergamente) 1 2 0 - nu a fost numai o clădire
care adăpostea numeroase lucrări, ci şi o bibliotecă
organizată.
Manuscrisele erau ordonate în funcţie de limbă:
greacă, egipteană, babiloniană, ebraică, indiană etc. Poetul
grec Calimach - menţionat în istoria domeniului pentru
perioada Antichităţii ca bibliotecar reprezentativ - a
întocmit catalogul bibliotecii, care ţinea loc şi de catalog
şi de registru-inventar, menţionând că marea bibliotecă
119
NICULESCU, Zenovia. Geneza clasificării de bibliotecă.
Bucureşti: ABBPR, 1996, p. 9.
120
THEODORESCU, Barbu. Manualul bibliotecarului.
Bucureşti: Editura Casei Şcoalelor, 1939, p. 5-24.
142
poseda peste 550 de tragedii şi peste 1 500 de comedii.

Lucrările erau consemnate în catalog după autor, iar fiecare
carte era individualizată după primul cuvânt, deoarece
majoritatea lucrărilor nu aveau titlu. Cu certitudine,
„Pinakes, inventarul său literar în 120 de volume al
colecţiilor Bibliotecii Alexandriene, a fost primul catalog
important din istoria civilizaţiei". 121
Catalogul întocmit de Calimach este ilustrativ
pentru debutul evidenţei colecţiilor unei biblioteci.
In ceea ce priveşte bibliotecile mănăstireşti, acestea
au luat fiinţă odată cu mănăstirile şi, până în secolul al
XlII-lea, îşi păstrau cărţile în dulapuri închise (armarium),
însă nu beneficiau de nicio organizare. „Abia din secolul
al XlV-lea, mănăstirile mai înstărite aveau săli speciale
pentru bibliotecă, iar la fiecare fereastră se afla câte un
pupitru, cărţile fiind, uneori, fixate de pupitru cu lanţuri
solide (cărţi înlănţuite - libri catenati)"122, iar evidenţa lor
fiind consemnată în catagrafiile mănăstirilor.
Evidenţa colecţiilor a fost realizată, la început, prin
registrul inventar care era acelaşi cu catalogul - distincţia
dintre cele două realizându-se abia la începutul secolului
al XlX-lea. Prin urmare, „încă din Evul Mediu, când
evidenţa bunurilor mănăstireşti includea şi pe cea a
cărţilor, inventarul jucând şi rol de catalog topografic şi
până în timpurile moderne când, odată cu descoperirea
tiparului, apare necesitatea unei evidenţe individuale de
121
N I C U L E S C U , Zenovia. Op. CIL, p.20.
122
Ibidem, p. 28.
143
CRISTINA POPESCU
bibliotecă, se observă o evoluţie treptată a formelor de

înregistrare care se amplifică în ultimele secole urmând
ritmul dezvoltării ştiinţifice". 123
Sistemul unic de evidenţă, introdus în bibliotecile
din ţara noastră prin H C M nr. 1542/1951 şi aplicat pe baza
unor Instrucţiuni pentru păstrarea, securitatea şi igiena
fondurilor bibliotecii din 1955, a reprezentat o corelare
biblioteconomică a evidenţei individuale, reprezentată în
mod tradiţional de registrul inventar, cu o nouă formulă
de evidenţă primară şi globală, consemnată în Registrul de
mişcare a fondurilor (RMF).
Evidenţa de bibliotecă desemnează totalitatea
operaţiunilor de înregistrare a datelor cantitative (numărul
de documente) şi valorice (preţul tuturor documentelor
deţinute de bibliotecă) - globale (partide, seturi, loturi,
ploturi pe provenienţe) şi individuale (unitate cu unitate,
volum cu volum) - referitoare la mărimea, componenţa şi
dinamica unei colecţii.
Prin ea sunt avute în vedere următoarele aspecte:
„ - păstrarea, identificarea şi gestionarea corectă a
documentelor;
- cunoaşterea, în orice moment - global şi pe tipuri
de documente - a volumului şi valorii fondului de
publicaţii;
- urmărirea ritmicităţii intrărilor în bibliotecă - pe
provenienţe - şi a ieşirilor - pe cauze;
123
Comunicări şi referate de bibliologie. Bucureşti: Asociaţia
Bibliotecarilor din R.S.R., 1970, p. 33.
144
- obţinerea de date necesare politicii de completare

şi dezvoltare a colecţiilor şi pentru statisticile interne sau
cele departamentale şi naţionale;
- facilitatea verificărilor gestionare periodice." 124
Realizându-se în conformitate cu reglementările pe
plan naţional, pentru evidenţa de bibliotecă se folosesc numai
instrumente tipizate, aprobate potrivit legii, iar înscrierea
datelor în instrumentele de evidenţă trebuie să fie clară,
exactă şi corectă din punct de vedere biblioteconomie şi
financiar.
4.1. Etapele procesului de evidenţă

pentru toate tipurile de documente
In analiza noastră avem în vedere că orice document

reprezintă o „informaţie înregistrată care poate fi tratată
ca o unitate într-un proces documentar, indiferent de
caracteristicile şi forma ei fizică"125, dar şi „ansamblul unui
124
Evidenţa de bibliotecă a diferitelor tipuri de documente: norme
metodologice. Bucureşti: Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti,
1992.
12:>
REGNEALĂ, Mircea. Dicţionar explicativ de biblioteco-
nomie şi ştiinţa informării: voi. 1: A-L. Ed. a 2-a, rev. Bucureşti: FABR,
2001, p. 196.
145
CRISTINA POPESCU
suport de informaţii, a datelor existente pe acel suport şi

a semnificaţiei lor". 126
In vederea păstrării lor ca valori materiale ale cul-
turii, a organizării şi circulaţiei lor în rândurile cititorilor,
documentele oricărei biblioteci sunt supuse unei serii de
operaţii biblioteconomice. 12 '
O menţiune relevantă pentru modalitatea de evi-
denţă a documentelor în colecţia bibliotecilor şcolare apare
în 1898 în primul regulament al bibliotecilor (.Regulamentul
bibliotecilor populare), întocmit de D. Constantinescu,
modificat de C. Meissner şi aprobat de Spiru Haret şi de
Consiliul de Miniştri. Acesta prevedea în articolul 4 că
„Imediat ce o carte intră în bibliotecă, trebuie trecută în
catalogul bibliotecii, care face parte din inventarul şcolii.
Cartea va purta ştampila şi semnătura directorului şcolii.
Pe muchia cărţii se va lipi o etichetă care va avea numărul
de ordine al cărţii din catalog şi numărul volumelor (în
cazul în care cartea are mai multe volume)". 128
Procesul de evidenţă implică anumite etape:
1.Etapele preliminare înregistrării documentelor:
- primirea documentelor;
- ştampilarea documentelor.
2. înregistrarea propriu-zisă a documentelor.
126
Ibidem.
127
MORARU, Elvira. Evidenţa publicaţiilor. în: Consultaţii
de biblioteconomie. Bucureşti: ISIAP, 1969, p. 50.
128
Apud: REGNEALĂ, Mircea. Studii de biblioteconomie.
Constanţa: Ex Ponto, 2001, p. 75.
146
4.1.1. Primirea documentelor şi normele

de ştampilare a documentelor
Primirea documentelor
Indiferent de tipul lor - cărţi, periodice, hărţi,

albume, CD-ROM-uri, DVD-ROM-uri etc. - , docu-
mentele intrate în bibliotecă reprezintă o valoare materială
şi culturală. Prin urmare, acestea sunt luate în evidenţă,
constituindu-se, în urma înregistrării lor, în unităţi de
evidenţă.
Conform Normelor metodologice - publicate în M.O.
al României, Partea I, nr. 387/ 18.VIII.2000 - documentele
intrate în bibliotecă sunt însoţite întotdeauna de acte,
astfel:
„Art.10 (2) Intrarea în gestiune a colecţiilor de
documente impune efectuarea următoarelor operaţiuni:
a) dacă documentele intră cu acte însoţitoare de
provenienţă (facturi, procese-verbale de donaţie, acte de
transfer etc.), se confruntă datele înscrise în acte cu
existentul, se verifică / se stabileşte preţul pentru fiecare
bun, precum şi adiţionarea corectă a actului; orice
nepotrivire între actele însoţitoare şi situaţia existentă a
bunurilor se specifică într-un proces-verbal.
b) dacă documentele intră fără acte însoţitoare, se
întocmesc acte de intrare, stabilindu-se numărul lor,
147
CRISTINA POPESCU
preţul / exemplar şi totalul, starea fizică potrivit hotărârii

comisiei de evaluare care funcţionează în cadrul bibliotecii;
c) dacă documentele provin din cercetări şi activităţi
proprii ale bibliotecilor (cercetări bibliografice şi docu-
mentare, culegeri tematice, editări etc.), se întocmesc acte
de intrare ca şi în cazul prevăzut la lit. b)." 129
In continuare vom prezenta într-o fluenţă
logic-operaţională etapele şi metodele de acţiune specifice
procesului de evidenţă.
La primirea documentelor în bibliotecă, prima
etapă o reprezintă confirmarea legalităţii actelor. După
verificarea integrităţii coletelor, se urmăreşte, pe baza
actului însoţitor, concordanţa între act şi stocul de
documente, în privinţa autorului, titlului, numărului de
exemplare şi a valorii; apoi se constată integritatea fizică
şi a valorii documentare şi ştiinţifice a documentelor.
Inadvertenţele numerice, valorice sau de conţinut
între act şi stocul de documente precum şi existenţa unor
volume deteriorate sau cu defecte tipografice sunt
semnalate, în scopul remedierii, prin întocmirea unui
proces-verbal în două exemplare. Primul exemplar se
înaintează instituţiei ce a emis actul, împreună cu
volumele ce fac obiectul reclamaţiei, cu o adresă prin care
129
Hotărârea Guvernamentală nr. 134/1998 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii. In: Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 387 / 18. VIII. 2000, p. 3.
148
se cere înlocuirea exemplarelor defecte, trimiterea

exemplarelor care lipsesc sau au fost trimise greşit, iar cel
de-al doilea exemplar al procesului-verbal rămâne în
bibliotecă, drept act justificativ.
In cazul publicaţiilor periodice, în urma realizării
evidenţei preliminare - care se efectuează prin verificarea
ritmicităţii intrărilor, numerelor, numărului de exemplare,
titlului, valorii - , după constatarea inadvertenţelor sau a
lipsei unor numere, acest fapt este sesizat organelor care
le-au difuzat.
Dacă documentele ce urmează a fi preluate de
bibliotecă nu sunt însoţite de acte, cum este cazul
donaţiilor, se va completa pe loc, în dublu exemplar, un
formular „Act de primire nr...." (cod 19-1-4), în care se
specifică numele şi adresa celui de la care provin cărţile,
cantitatea şi valoarea, după care, în rubricaţia următoare,
sunt trecute datele cerute pentru fiecare titlu. Continuarea
listei se face pe borderouri.
Subliniem faptul că borderoul reprezintă „un act
contabil destinat a înregistra şi a însoţi documentele care
intră şi ies din gestiunea unei biblioteci". Borderoul de
însoţire a documentelor în circuitul prelucrării este
borderoul „care serveşte la evidenţa, titlu cu titlu, a
exemplarelor de semnal sau de depozit legal primite de la
edituri sau întreprinderi tipografice, însoţeşte documentele
în circuitul prelucrării, iar după finalizarea prelucrării
149
CRISTINA POPESCU
serveşte la comanda pentru fişele tipărite. Are formatul

standard naţional A3 şi codul 19-1-5". 130
Normele de ştampilare a documentelor
In mod obligatoriu, tuturor documentelor luate în

primire de bibliotecă li se aplică două ştampile - una
dreptunghiulară de localizare şi una ovală de apartenenţă -
care atestă intrarea lor în proprietatea bibliotecii. In tex-
tul ştampilei - ovale, respectiv dreptunghiulare - este
precizată denumirea exactă a bibliotecii şi este prevăzut un
spaţiu destinat completării numărului de inventar şi a cotei
topografice.
Potrivit primului regulament de bibliotecă din ţara
noastră, HCM nr. 1542jl951,ş tampila era aplicată, la cărţi,
broşuri şi reviste, pe foaia de titlu, în mijlocul spaţiului alb
dintre datele de apariţie şi titlu; pe ultima pagină
imprimată, imediat după text. La cărţile care au peste o
sută de pagini, ştampila se aplică şi din o sută în o sută de
pagini, în colţul din dreapta, deasupra textului, pe o pagină
stabilită de fiecare bibliotecă. Foile pliante, hărţile,
schemele, ilustraţiile, reproducerile etc. se ştampilează
fiecare în parte, pe verso, în mijloc. Sub ştampilă se înscrie
130
REGNEALĂ, Mircea. Op. cit., p. 79-80.
150
numărul de inventar. Pe ziare ştampila se aplică pe prima

pagină a fiecărui număr, la mijlocul marginii albe de jos.131
In conformitate cu noile uzanţe, ştampila se aplică
pe versoul paginii de titlu, pe pagina secretă, aleasă de
fiecare bibliotecă, în mijlocul câmpului alb de jos şi,
pornind de la aceasta, din o sută în o sută de pagini.
Ştampila se mai imprimă sub ultimul rând din text, pe
filele pliante nepaginate, pe versoul ilustraţiilor (hărţi,
diagrame, scheme), pentru securizarea acestora. 132
Atragem atenţia asupra faptului că publicaţiile
seriale care depăşesc 48 de pagini se ştampilează şi pe
ultima pagină de text. Manuscrisele sub formă de codici
se ştampilează la fel ca tipăriturile, iar cele volante se
ştampilează exemplar cu exemplar. Foile volante se
ştampilează unitate cu unitate.
4.1.2. înregistrarea documentelor
După etapele preliminare - de primire şi de

ştampilare a documentelor - urmează cea mai importantă
etapă, cea a înregistrării documentelor în Registrul de
mişcare a fondurilor (RMF) şi în Registrul inventar (RI).
131
Minimum de tehnică de bibliotecă. Bucureşti: Editura de
Stat Didactică şi Pedagogică, 1958, p. 15.
132
PREDESCU, Constantin; CLINCA, Georgeta;
CIOTLOŞ, Ion. Manualul de biblioteconomie pentru bibliotecile mici.
151
CRISTINA POPESCU
Registrul inventar este cel mai vechi instrument de

lucru într-o bibliotecă. Conform Normelor metodologice133,
„fiecărui document de bibliotecă înscris în registrul de
evidenţă individuală îi revine un număr de identificare
unic. Acelaşi număr este înscris şi pe documentul în cauză,
direct sau prin aplicarea unor etichete, inclusiv cod de bare,
în funcţie de natura suportului pe care este imprimată
informaţia. Documentele se marchează cu ştampila
bibliotecii în gestiunea căreia se află. Fiecare document de
bibliotecă, purtător al unui număr de identificare,
constituie o unitate de evidenţă sau un volum".
Este dovedit faptul că unitatea de evidenţă a
fondului bibliotecii este volumul de bibliotecă, iar fiecare
exemplar de carte sau de broşură este considerat pentru
evidenţă ca un volum. In cazul titlurilor care au în
componenţă mai multe volume - exemplu romanele: Fraţii
Jderi, Răscoala, Cel mai iubit dintre pământeni - unitatea de
evidenţă (volumul de bibliotecă) este reprezentată de
fiecare volum din suită.
Pentru publicaţiile seriale, volumul de bibliotecă se
stabileşte în funcţie de periodicitatea şi de numărul de
pagini al fiecărui titlu (volumul lor): cele care apar în mod
frecvent în numere separate cu peste 48 de pagini
reprezintă, fiecare, câte o unitate de evidenţă; în acelaşi
mod se procedează şi în privinţa colecţiilor anuale ale
publicaţiilor periodice lunare şi trimestriale, a colecţiilor
133
Hotărârea Guvernamentală nr. 134/1998.Loc. cit., p. 3.
152
semestriale ale periodicelor bilunare şi săptămânale, dar

şi în cazul colecţiilor trimestriale ale cotidienelor şi ale
altor publicaţii cu o periodicitate mai mică de o
săptămână.
4.2. Sistemul de evidenţă a documentelor
Aşa cum am menţionat anterior, unitatea de evidenţă

a colecţiilor de publicaţii dintr-o bibliotecă este volumul
de bibliotecă.
Toate bibliotecile sunt obligate, conform legislaţiei în
vigoare, să întreţină două tipuri de evidenţă, evidenţa
globală şi evidenţa individuală.
Pentru publicaţiile seriale, pe lângă cele două tipuri
de evidenţă specifice tuturor tipurilor de documente, se
întreţine şi evidenţa preliminară sau temporară şi evidenţa
anuală.
Legea bibliotecilor nr. 334/2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 132/11.11.2005, prevede,
la articolul nr. 40-(3), că evidenţa de bibliotecă se poate face
atât în sistem tradiţional, cât şi în sistem informatizat:
,,a) evidenţa globală - prin Registrul de mişcare a
fondurilor (RMF);
b) evidenţa individuală - prin Registrul inventar (RI),
cu numerotare de la 1 la infinit;
153
CRISTINA POPESCU
c) evidenţa periodicelor, trimestrial sau anual, prin

constituirea lor unităţi de inventar;
d) evidenţa analitică - pe fişe însoţite de imagini
foto - pentru bunurile culturale constituite în
gestiuni şi care fac parte din patrimoniul cultural
naţional mobil." 134
4.2A. Evidenţa primară

sau globală - aspecte generale
Evidenţa globală reprezintă înregistrarea tuturor

partidelor (stocuri, loturi, ploturi) de documente intrate sau
scoase din colecţiile bibliotecii pe baza unui act însoţitor -
borderou, factură, proces-verbal, decizie de scădere.
Evidenţa primară sau globală este reprezentată prin
Registrul de mişcare al fondurilor, tip de registru ce a fost
introdus prin Hotărârea Consiliului de Miniştri 1541 din 1951
şi aplicat de baza Instrucţiunilor pentru păstrarea, securitatea
şi originea fondurilor bibliotecii din 1955.
Prima variantă a RMF- ului, tipărită în format A3,
avea trei părţi:
- în Partea I se treceau documentele în ordinea
intrării lor în colecţia bibliotecii, oferind date despre
volumul şi ritmicitatea intrării cărţilor în bibliotecă, sursele
134
Legea bibliotecilor nr. 334/2002. în: Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 132/11.11.2005.
154
de unde au fost procurate, din ce domenii de cunoştinţe -

potrivit clasificării zecimale - fac parte, precum şi reparti-
zarea lor după limba în care au fost tipărite;
- în Partea a II-a erau trecute cărţile scoase din
colecţia bibliotecii;
- Partea a III-a a Registrului de mişcare a fondurilor,
denumită „Recapitulare", oglindea cu exactitate care era
volumul şi valoarea totală a colecţiilor dintr-o bibliotecă,
repartizarea lor pe domenii de cunoştinţe şi după
limbă. 135
După 1987, au fost elaborate noi tipizate standard
pentru registrele de bibliotecă. RMF a fost aprobat în mai
multe variante în funcţie de tipul de bibliotecă (cod. 19-
1 - l/a; cod 19-1-1/b).
Deoarece „formularele tipizate, destinate activităţii
de bibliotecă, nu mai corespund cu cele editate anterior
anului 1989, Comisia Naţională a Bibliotecilor le-a
revăzut şi actualizat pe cele cu caracter general utilizate în
mod frecvent în biblioteci şi a aprobat o variantă nouă,
adaptată cerinţelor actuale". 136
Această nouă variantă a fost validată în practica
ultimilor ani, dovedindu-şi utilitatea, şi a fost publicată în
135
MORARU, Elvira. Evidenţa publicaţiilor. în: Consultaţii
136
http://www.comisia-bibliotecilor.ro/NoutatiDetalii.
aspx?ID=2831
155
CRISTINA POPESCU
Monitorul Oficial nr. 653 din 2 octombrie 2009. Partea /.

ANEXA NR. 13.137
Registrul de mişcare a fondurilor este un registru unic
pentru bibliotecă, iar pentru completarea lui trebuie să se
ţină cont de unele reguli:
- Se completează într-un singur exemplar.
- Numărul curent în prima parte a registrului începe
în fiecare an cu numărul 1.
- înregistrările în RMF se fac cu cerneală albastră
sau neagră, culoarea roşie fiind folosită pentru corecturi
care vor fi certificate cu semnătura bibliotecii la rubrica
Observaţii.
- înscrierile unei partide se fac pe un singur rând,
fiind obligatorie completarea tuturor rubricilor prevăzute
în tipizat.
- Nu se admit rânduri necompletate.
- Numărul sub care s-a înregistrat partida în RMF
se trece şi pe actul ei însoţitor.
- La sfârşitul anului se trage câte o linie sub
înregistrările respective din Părţile I şi a II-a, iar rândul
următor se foloseşte pentru totalizarea coloanelor din anul
care a trecut. Pe acest rând, peste primele coloane se scrie
„Total în anul..." aceste totaluri se reportează în Partea a
IlI-a - „Recapitulări"-, în anul şi rândurile indicate.
137
Ibidem.
156
- Publicaţiile periodice se înregistrează în Registrul

de mişcare a fondurilor după caz - anual, semestrial,
trimestrial, în funcţie de periodicitatea constituirii lor în
volume de bibliotecă.
- Document statistic, dar şi document contabil, RMF
trebuie să fie legat, iar paginile lui numerotate şi şnuruite;
pe ultima pagină reprezentantul bibliotecii face următoarea
certificare: „Acest RMF are... pagini, numerotate de la ...
până la...." - urmează data, semnătura şi ştampila.
Există următoarele categorii de registre de mişcare
a fondurilor, în vigoare până în decembrie 2009:
- Registrul de mişcare a fondurilor pentru bibliotecile
publice (are formatul standard naţional A4 şi
codul 19-1-1 /a);
naţionale (are formatul standard naţional A2 şi
codul 19-1 -l/b);
universitare (cuprinde două părţi: partea
generală - care are în vedere toate tipurile de
documente - şi partea specială - pe tipuri de
documente - şi are formatul standard naţional
A4 şi codul 19-1-1/b).138
138
biblioteconomie şi ştiinţa informării: Voi. 2: M-Z. Ed. a 2-a, rev.
157
CRISTINA POPESCU
4.2.2. Evidenţa individuală - consideraţii generale
Inevitabil, ne vom ocupa în continuare de evidenţa

individuală care reprezintă înscrierea documentelor în
registrele inventar.
Acest tip de evidenţă se realizează cu ajutorul
Registrului inventar (RI), care contabilizează individual
patrimoniul bibliotecii în comparaţie cu Registrul de
mişcare a fondurilor (RMF), care este un analizator statistic
al colecţiei bibliotecii, al politicii de dezvoltare a colecţiilor.
Pentru fiecare unitate de evidenţă - volum de biblio-
tecă - sunt consemnate cu atenţie: datele bibliografice
(autor, titlu, locul de apariţie, editura, anul apariţiei),
valoarea materială (preţul fiecărui exemplar); indicele de
clasificare zecimală şi cota topografică, raportarea la RMF
pentru intrări şi ieşiri).
Fiecare unitate de evidenţă primeşte un număr unic
de identificare, numit număr de inventar. Numărul de
inventar sub care s-a înregistrat unitatea de evidenţă se
înscrie pe versoul paginii de titlu a unităţii respective şi pe
marginea albă din interiorul paginii de control, unde s-a
aplicat şi ştampila bibliotecii.
In Registrul inventar139, documentele sunt înscrise în
ordinea cronologică a intrării lor în bibliotecă, conform
unor reguli stricte, ca şi în cazul Registrului de mişcare a
139
Ibidem, p. 171.
158
fondurilor bibliotecii. Şi acest document de evidenţă al

bibliotecii trebuie legat, numerotat, şnuruit, semnat şi
ştampilat de reprezentantul bibliotecii.
Este important să introducem în analiza noastră
categoriile registrelor inventar împreună cu determinările
lor referenţiale. Există următoarele categorii de registre
inventar:
- Registrul inventar /cărţi, broşuri/note muzicale (are
formatul standard naţional A3 şi codul 19-1-2);
- Registrul inventar publicaţii seriale (are formatul
standard naţional A3 şi codul 19-1-2/a);
- Registrul inventar g r u p / c u r s u r i / m a n u a l e (are
formatul standard naţional A3 şi codul 19-1-2/b);
- Registrul inventar documente arhivistice/manuscrise
(are formatul standard naţional A3 şi codul 19-1-2/c);
- Registrul inventar grafică / fotografii / hărţi / atlase /
documente audiovizuale (are formatul standard naţional
A3 şi codul 19-1-2/d).
Registrul inventar constituie elementul fundamental
în organizarea bibliotecii, este cel mai important document
al bibliotecii.
înregistrarea unităţilor de evidenţă în Registrul
inventar se realizează după anumite reguli:
1. Autorul se transcrie cu numele despărţit prin
virgulă de prenume, dacă documentul are doi sau
trei autori se consemnează numai primul autor cu
specificarea (ş.a.).
159
CRISTINA POPESCU
2. Titlul se transcrie integral numai pe un singur

rând, în forma lui de pe foaia de titlu. Prescurtările
sunt admise numai pentru titlurile ce nu pot fi
cuprinse integral în rubrica respectivă, dar fără a
îngreuna identificarea lucrării.
3. Lucrările anonime sunt menţionate numai cu
titlul. Lucrările anonime, cu autor colectiv sau
periodicele sunt menţionate numai cu titlul,
rubrica de autor rămânând liberă.
4. La lucrările în mai multe volume se menţionează,
după titlu, şi numărul volumului, în forma
prescurtată (voi.) şi numai cu cifre arabe.
5. La lucrările în mai multe exemplare, înregistrate
în continuare, autorul şi titlul se transcriu numai
pentru primul exemplar, repetarea celorlalte
elemente bibliografice fiind semnalată prin
ghilimele; pentru lucrările în mai multe volume,
dar cu acelaşi titlu, se repetă, în rubricile
corespunzătoare din registrul inventar, numai
numărul fiecărui volum.
6. Numărul ediţiei, cu excepţia ediţiei princeps, se
notează cu cifre arabe.
7. Locul de publicare, cu excepţia oraşului
Bucureşti, care se poate prescurta Buc., se
160
transcrie în întregime; menţionarea locului de

apariţie este obligatorie pentru fiecare unitate de
evidenţă.
8. Anul de apariţie se trece întotdeauna cu cifre, fără

a se folosi ghilimelele atunci când el se repetă la
rândurile următoare.
9. Preţul se consemnează pentru fiecare unitate. în
cazul lucrărilor în mai multe volume, dacă
valoarea în lei a unităţii de evidenţă nu este
stabilită separat, ea va fi dedusă din valoarea totală
a lucrării şi numărul volumelor care o compun.
Pentru cărţile străine cu valoarea în altă monedă
se înregistrează valoarea în lei la paritatea cursului
oficial.
10. La ultima rubrică a registrului inventar -
„Observaţii* - se consemnează:
- numărul şi data proceselor verbale întoc-
mite pentru scoaterea cărţilor din biblio-
tecă (uzate,depăşite, pierdute etc.);
- însemnări privind corectarea unor greşeli
de transcriere, de numerotare, împreună
cu numele persoanei căreia îi aparţine sau
a îndreptat eroarea;
161
CRISTINA POPESCU
- note de verificare ale organelor de control

financiar.
11. Greşelile de inventariere se corectează astfel:
a. In cazul omiterii unuia sau unor numere şi când
eroarea se sesizează imediat, numerele respective se taie
cu o linie roşie orizontală; numărul corectat se scrie
deasupra numărului greşit (în mod asemănător se
procedează şi cu numerele care iniţial au fost trecute
greşit pe cărţi).
b. Dacă eroarea nu se constată imediat şi pentru
a nu opera prea multe corecturi în registrul inventar şi
pe cărţi, se continuă inventarierea până la completarea
inventarului.
c. In cazul repetării unor numere de inventar, toate
numerele duble vor primi menţiunea distinctivă bis, atât
în registru, cât şi pe cărţi.
d. In oricare din situaţiile a şi b, la rubrica
Observaţii, bibliotecarul este obligat să facă următoarea
menţiune: Corectat de.... (semnătura descifrabilă a
bibliotecarului).
12. Rubrica însemnări la verificarea fondurilor se

completează prin aplicarea unui semn
convenţional (prin bifare) cu prilejul verificărilor
periodice ale fondurilor, la predarea-primirea
gestiunii şi când se efectuează controlul gestionar
de către organele împuternicite în acest sens.
162
13. Dacă nu avem date bibliografice pe pagina de

titlu, putem apela la informaţii furnizate din alte
zone ale publicaţiei (copertă, cotor, postfaţă,
prefaţă etc.) sau din lucrările de referinţă
(enciclopedii, dicţionare, tratate etc.). Când nu
depistăm în niciun fel datele de apariţie (loc,
editură, an), se scrie: s.a. - fără an; s.n. -fără
editură; 5. /. - fără loc. Datele culese din alte părţi
decât pagina de titlu, vor fi menţionate între
paranteze drepte. 140
Practica inventarierii a impus utilizarea de registre
inventar separate pentru diferitele categorii de documente
existente, fiecare Registru inventar având numerotare
independentă de la 1 la infinit, şi primind, cu excepţia celor
folosite pentru cărţi, un indicativ diferenţiat.
Faţă de rubricatura standard a Registrului inventar
pentru cărţi (data inventarierii, numărul de inventar,
însemnări la verificarea bibliotecii, autor, titlul cărţii, loc,
editură, an, preţ, cota topografică, poziţia în RMF,
registrele inventar pentru alte categorii de documente au
în plus sau în minus rubrici speciale:
140
CIOTLOŞ, Ion. Manualul de biblioteconomie pentru bibliotecile mici,
163
CRISTINA POPESCU
- registrul inventar pentru periodice nu are rubrica

Autor, având în plus rubricile: Editor,
Subtitlu, An calendaristic, Nr. de fascicule;
- registrele inventar pentru grafică, hărţi, manuscrise,
fotografii, documente audiovizuale şi
microformate au în plus rubricile:
Producătorul, Copistul, Tehnica realizării,
Formatul, Materialul, Legătura.
Totalitatea înregistrărilor din registrele inventar
reprezintă patrimoniul bibliotecii. Din această cauză,
Registrul inventar este un act contabil, supunându-se
cerinţelor documentelor cu regim special, iar eventualele
modificări ale datelor înscrise pot fi făcute numai cu
respectarea regulilor stabilite pentru documentele
contabile.
4.2.3. Particularităţi în evidenţa

publicaţiilor seriale (periodice): evidenţa preliminară,
evidenţa anuală, evidenţa individuală şi
evidenţa globală a publicaţiilor seriale
Evidenţa preliminară
Evidenţa preliminară este evidenţa specifică

publicaţiilor seriale (periodice).
164
Orice publicaţie serială reprezintă un „document

tipărit sau netipărit care apare în numere, fascicule, volume
sau părţi succesive, legate în general numeric sau
cronologic, pe o perioadă de timp nelimitată şi la intervale
determinate sau nedeterminate.
Publicaţiile periodice cuprind: anuare, reviste, ziare,
alte documente cum ar fi serii de referate, de rapoarte ale
instituţiilor şi congreselor, precum şi unele colecţii de
monografii". 141
Evidenţa publicaţiilor seriale desemnează totalitatea
operaţiilor de consemnare a datelor cantitative şi valorice,
globale şi individuale, referitoare la mărimea, dinamica şi
componenţa colecţiilor de seriale.
Evidenţa publicaţiilor seriale serveşte la identificarea
acestora şi la gestionarea lor corectă. Aceasta trebuie să fie
conformă cu reglementările pe plan naţional, fiind
utilizate numai formularele aprobate potrivit legii, şi să
răspundă aceloraşi cerinţe ca şi evidenţa celorlalte tipuri
de documente, şi anume: claritate, exactitate, corectitudine.
Publicaţiile seriale achiziţionate de bibliotecă prin
diverse căi (abonament, diverşi furnizori, anticariat,
depozit legal, schimb, donaţii, transfer) se iau în primire
individual, pe baza actului însoţitor (borderou, listă),
urmărindu-se concordanţa între act şi stocul de publicaţii,
141
REGNEALÂ, Mircea. Op. cit., p. 149.
165
CRISTINA POPESCU
în privinţa titlului, numerelor, numărului de exemplare şi -

în unele cazuri - a valorii (anticariat, colectură, transfer).
Pe lângă evidenţele generale - evidenţa globală şi
evidenţa individuală - , datorită naturii lor specifice, pentru
publicaţiile periodice se mai efectuează două forme de
evidenţă: evidenţa preliminară şi evidenţa anuală.
Evidenţa preliminară are în vedere evidenţa
intrărilor curente şi reprezintă o formă de evidenţă
analitică ţinută număr de număr. Această formă de
evidenţă trebuie realizată ritmic, pe măsura intrărilor. Este
o formă de evidenţă absolut obligatorie, oferind informaţii
precise cu privire la intrarea publicaţiilor seriale până în
momentul inventarierii.
Evidenţa preliminară se realizează pe Fişe de evidenţă
preliminară - ziare (cod 19-1-3) şi Fişe de evidenţă
preliminară - reviste (cod 19-1-3/a).
Fişa de evidenţă preliminară pentru ziare cuprinde: titlul
ziarului, anul, totalul numerelor care apar într-un an,
precum şi rubrici pentru consemnarea primirii fiecărui
număr în bibliotecă. Aceleaşi elemente sunt menţionate şi
pe Fişa pentru evidenţa preliminară a revistelor, pe aceste fişe
adăugându-se, însă, şi subtitlul, locul de apariţie şi
periodicitatea revistei respective. 142
142
MÂTUŞOIU, Constantin. Evidenţa publicaţiilor. în:
Consultaţii de biblioteconomie. Bucureşti: ISIAP, 1969, p. 63.
166
Pe o fişă de evidenţă se înregistrează, număr de

număr, toate exemplarele primire dintr-un titlu în cadrul
unui abonament. In cazul în care biblioteca are două sau
mai multe abonamente la acelaşi periodic, fiecare se
înregistrează pe câte o fişă distinctă.
Practic, evidenţa preliminară se realizează astfel:
- pentru cotidiene: se înregistrează în dreptul
fiecărei zile în care publicaţia a apărut o bifa; în ziua în care
publicaţia nu apare se trece o liniuţă;
- când o publicaţie are numerotare dublă, aceasta se
va menţiona şi în fişa de evidenţă preliminară;
- dacă publicaţia are mai multe serii, se întocmeşte
câte o fişă pentru fiecare serie; astfel, partea comună a
titlului este urmată de denumirea seriei respective;
- fişele de evidenţă se organizează pe provenienţe
(abonamente, schimb, donaţii), alfabetic sau geografic, în
funcţie de cerinţele activităţii;
- odată cu înregistrarea publicaţiilor seriale în fişele
de evidenţă preliminară se face şi cotarea şi marcarea
apartenenţei acesteia la colecţiile bibliotecii.
Cota se înregistrează în colţul din stânga sus al
fiecărui număr.
Ştampila se aplică pe fiecare număr, pe prima pagină,
la mijlocul marginii albe de jos, la pagina de control
(convenţională pentru fiecare bibliotecă) şi pe ultima
pagină de text.
167
CRISTINA POPESCU
Consemnarea primirii ziarului sau revistei se face

prin bifarea rubricii care corespunde datei de apariţie a
fiecărui număr.
Fişele de evidenţă preliminară se organizează pe
provenienţe (abonament, schimb, donaţii, depozit legal),
alfabetic sau geografic, în funcţie de cerinţele activităţii.
Odată cu înregistrarea publicaţiilor seriale în fişele de
evidenţă preliminară se procedează şi la topografierea şi
marcarea apartenenţei acestora la colecţiile bibliotecii.
Evidenţa anuală
Evidenţa anuală reprezintă operaţia de consemnare

în Fişa de colecţii periodice (cod 19-1-17) a elementelor
privind creşterea anuală, starea colecţiei şi schimbările
intervenite în datele de referinţă (schimbările biblio-
grafice).
Evidenţa anuală se efectuează în momentul inven-
tarierii colecţiilor de seriale. In fişa de colecţii periodice,
în momentul evidenţei anuale se completează următoarele
rubrici: anul editorial, anul calendaristic, situaţia numerelor,
starea colecţiei (legat / nelegat), număr de volume, număr
de inventar, menţiuni.
Pe versoul fişei de evidenţă anuală se notează:
- numele şi adresa instituţiei prin care s-a făcut
abonamentul;
168
- numărul şi data chitanţei (sau a adresei prin care

forul tutelar al bibliotecii a comunicat încheierea
abonamentului);
- scadenţa abonamentului (perioada);
- preţul unui exemplar din periodicul abonat;
- modul în care ziarul sau revista se constituie în
volum de bibliotecă. 143
Evidenţa individuală a publicaţiilor seriale
Evidenţa individuală a publicaţiilor seriale (cu apariţie

periodică/neregulată) reprezintă înscrierea volumelor în
Registru inventar - publicaţii în serie.
Inventarierea se face pe volume de bibliotecă (sau
volume legătoreşti, similare volumelor de carte), care pot
cuprinde colecţia dintr-un an, semestru, trimestru, lună,
în funcţie de dimensiunea fasciculelor care alcătuiesc
volumul. Pentru publicaţiile seriale, evidenţa se face pe
volume de bibliotecă, indiferent dacă sunt legate sau nu.
Numărul de inventar la care se înscrie volumul
legătoresc se consemnează pe fiecare fascicol sau număr
component al volumului înregistrat şi la pagina de
control a primului număr sau fascicol al volumului.
143
Ibidem.
169
CRISTINA POPESCU
Rubricile registrului inventar sunt: data înregistrării;

număr de inventar; însemnări la verificarea fondurilor;
titlul şi subtitlul; editorul; locul; editura; anul de apariţie;
anul calendaristic; nr. fasc.; preţul; cota topografică;
poziţia în R M F (Partea I. Intrări; Partea a II-a. Ieşiri);
menţiuni.
Pentru publicaţiile seriale trebuie să se ţină cont şi
de câteva reguli speciale de inventariere:
1. La rubrica titlul şi subtitlul, cel din urmă poate fi
omis dacă titlul oferă suficiente elemente pentru
identificarea publicaţiei. Dacă este vorba de un
titlu generic (ANUAR, ANALE, B U L E T I N ) este
obligatoriu să se scrie subtitlul.
2. Anul editorial se înscrie la rubrica anul de apariţie
aşa cum apare pe publicaţie (voi. I, an I, tom I).
3. Anul calendaristic este anul la care se referă
conţinutul publicaţiei. Când este diferit de anul de
conţinut, anul de apariţie al volumului se notează
în paranteză.
4. In rubrica nr. fasc. se înregistrează numerele şi
fascicolele care compun volumul, notându-se
primul şi ultimul număr din volum, în cazul unui
volum complet - sau marcându-se, prin virgulă,
întreruperea succesiunii când sunt numere lipsă.
5. La preţ se trece valoarea volumului de bibliotecă.
170
La inventarierea publicaţiilor seriale trebuie

respectate următoarele termene:
• Serialele intrate prin abonamente româneşti se
inventariază în primul trimestru al anului următor (când
se completează colecţia).
• Serialele intrate prin abonamente străine se
inventariază cel târziu în trimestrul al Il-lea al anului
următor.
• Serialele provenite prin schimb, donaţie se pot
inventaria pe tot parcursul anului următor, termenul ultim
fiind trimestrul al IV-lea.
• Serialele intrate prin anticariat, colectură, transfer
se inventariază obligatoriu în cursul lunii în care a fost
primit stocul.
Evidenţa globală a publicaţiilor seriale
Evidenţa globală a publicaţiilor seriale reprezintă

înregistrarea partidelor de publicaţii seriale, intrate sau
scoase din fonduri pe baza unui act însoţitor. In cazul
particular al bibliotecilor universitare evidenţa globală s-a
realizat până în anul 2010 atât în Registrul de mişcare a
fondurilor (RMF) .Parte generală căt şi Registrul de mişcare a
fondurilor (RMF). Parte specială.
Registrul de mişcare a fondurilor (RMF). Parte specială
oglindeşte volumul şi valoarea fondului de publicaţii
171
CRISTINA POPESCU
seriale, precum şi ritmicitatea intrărilor şi ieşirilor de

seriale.
Ca şi Registrul de mişcare a fondurilor. Parte generală,
Registrul de mişcare a fondurilor. Parte specială este compus
din trei părţi:
1. Partea I. Intrări: după evidenţa individuală a
colecţiilor de seriale, intrate prin formele amintite
mai sus (abonament, schimb, donaţie), se
reconstituie cantitativ şi valoric din Registrul
inventar stocurile de publicaţii pe provenienţe,
inventariate într-o anumită perioadă de timp
(trimestru, semestru, an). In urma reconstituirii se
întocmesc procese-verbale pe baza cărora se
înregistrează stocurile în RMF, pentru acestea fiind
menţionate următoarele date: număr de volume,
valoare, nr. titluri şi fascicole inventariate, nr. de
inventar atribuite şi nr. din RMF. Parte generală.
Serialele intrate prin colectură, anticariat, transfer se
înscriu în RMF. Parte specială pe baza actelor însoţitoare
cu care intră în bibliotecă, atnbuindu-li-se şi lor numere
de inventar şi numere de RMF. Parte generală.
2. Partea a Il-a. Ieşiri: înregistrează, ca şi în cazul
celorlalte document, ieşirile din colecţiile de
seriale, în momentul primirii deciziilor de scădere.
3. Partea a III-a. Recapitulare: menţionează volumele
existente şi, respectiv, valoarea acestora, care
rezultă din totalizarea cifrelor înregistrate în
172
RMF. Parte specială: Partea I. Intrări şi Partea a

Il-a. Ieşiri.
4.2A. Colecţiile speciale şi materialele

audiovizuale ca unităţi de evidenţă
Documentele din categoria colecţiilor speciale

(manuscrise, arhivalii, stampe, hărţi etc.), dacă nu sunt
constituite iniţial în volume, se înregistrează unitate cu
unitate (indiferent de dimensiuni şi număr de pagini), în
inventare specializate.
Materialele audiovizuale (diapozitive, microfilme,
benzi magnetice etc.) se constituie în unităţi de evidenţă
în funcţie de modalităţile caracteristice de păstrare şi
difuzare, pentru diapozitive - casetele sau plicurile-, pentru
microfilme - cutii etc.
Şi aceste categorii de documente se consemnează în
registre inventar speciale.
173
5. O R G A N I Z A R E A C O L E C Ţ I I L O R
DE D O C U M E N T E
Organizarea colecţiilor reprezintă un proces esenţial

într-o bibliotecă din punctul de vedere al punerii în valoare
a colecţiilor bibliotecii, ea facilitând, implicit, aspectele
legate de comunicarea eficientă a documentelor.
Fără o organizare bine definită o bibliotecă nu poate
exista, ea constituindu-se numai într-un depozit de
documente fără viaţă, deoarece organizarea colecţiilor este
„arta şi ştiinţa aşezării documentelor în bibliotecă, în
sprijinul utilizatorilor". 144
Odată cu apariţia tiparului, numărul publicaţiilor a
crescut, astfel, în timp, s-a impus organizarea lor pentru a
fi utilizate cât mai uşor şi pentru a face biblioteca
funcţională.
144
biblioteconomie şi ştiinţa informării: Voi. 2: M-Z. Ed. a 2-a, rev.
175
CRISTINA POPESCU
Chiar de la începutul constituirii unei colecţii,

managerul fiecărei biblioteci trebuie să stabilească un
sistem clar şi precis de organizare a publicaţiilor. întreaga
activitate a bibliotecii va depinde, în bună parte, de felul
cum este conceput şi aplicat sistemul. In alcătuirea lui
trebuie să se ţină cont de următoarele cerinţe
fundamentale:
Regăsirea rapidă a documentelor
Regăsirea rapidă a documentelor contribuie decisiv

la reducerea timpului de servire a utilizatorului, la
eliminarea refuzurilor şi a incertitudinilor, la optimizarea
muncii depozitarilor şi a mânuitorilor, la corectitudinea
verificărilor gestionare şi - nu în ultimul rând - la creşterea
prestigiului bibliotecarului.
Din punct de vedere tehnic, regăsirea rapidă şi fără
echivoc a unui document presupune individualizarea
(codificarea) lui strictă, printr-o cotă unică şi
nerepetabilă.
Folosirea eficientă a spaţiilor de depozitare
Majoritatea bibliotecilor se confruntă cu problema

spaţiilor corespunzătoare, ţinând cont de faptul că
producţia editorială este în continuă creştere. Spaţiul
176
destinat depozitării publicaţiilor trebuie folosit cât mai

eficient.
Specificul şi natura documentelor
Aprecierea şi alegerea sistemului de organizare şi

aşezare a colecţiilor se face în funcţie de specificul
documentelor care ţine seama de forma lor, de suportul lor
material şi nu de conţinut. Acest specific impune
diferenţieri în aprecierea diferitelor sisteme de organizare
şi de aşezare. Este de înţeles că un anume sistem nu poate
avea aceeaşi aplicabilitate în cazul cărţilor, al revistelor, al
ziarelor şi, mai ales, în cel al brevetelor, stasurilor, foilor
volante, stampelor etc. De asemenea, documentele
audiovizuale, cu o natură total diferită de carte, impun
tehnici de sistemanizare şi ordonare adecvate.
Destinaţia colecţiilor şi cerinţele specifice

ale funcţionalităţii lor
In funcţie de destinaţia lor, de cerinţele specifice pe

care le presupune această destinaţie, aprecierea oportu-
nităţii unui sistem de aşezare nu numai că se nuanţează,
dar devine total deosebită. Colecţiile unei biblioteci se
diferenţiază într-o gamă variată, având atât colecţii de bază,
destinate conservării şi consultării în sală, cât şi colecţii
uzuale de consum, destinate consultării directe la raft de
177
CRISTINA POPESCU
către toţi utilizatorii sau împrumutului la domiciliul

beneficiarilor. Pentru colecţiile la care publicul are acces
direct, la raft, este nevoie de exigenţe sporite în organizarea
documetelor. In cazul lor, sistemul de aşezare va trebui să
fie suficient de motivat logic, pentru a fi înţeles de toate
categoriile de utilizatori şi pentru a-i ajuta să-şi
„descopere" documentul dorit. Mai mult, această metodă
reclamă şi cerinţe de ordin estetic deoarece un ansamblu
vizual plăcut, atrăgător al întregii încăperi implică şi modul
de organizare a documentelor pe rafturi.
Conservarea şi securitatea colecţiilor
Asigurarea integrităţii colecţiilor, atât sub aspectul

administrării gestionar-biblioteconomice cât şi al stării lor
de sănătate, reprezintă pentru bibliotecar obligaţii de primă
importanţă. La alegerea sistemului de organizare a
colecţiilor, bibliotecarul trebuie să aibă în vedere acţiunea
agenţilor de deteriorare, de încadrare în parametrii
microclimatici şi de respectare a normelor de conservare
specifice.
5.1. Sisteme de organizare a documentelor
Până în prezent, în organizarea colecţiilor de

bibliotecă s-au folosit mai multe tipuri de sisteme, unele
178
I ŞTIINŢA BIBLIOTECII INTRE CONCEPT ŞI PRACTICA
bazate pe principii sistematice sau logice şi altele pe

principii formale.
a) Sistemele de organizare a documentelor bazate pe
principii sistematice sau logice grupează în acelaşi loc toate
publicaţiile referitoare la un anumit subiect sau domeniu,
iar locul la raft este dat de o cotă care va exprima
conţinutul lucrării, dar şi un element de ordine.
Se cunosc mai multe tipuri de sisteme sistematice,
dar în ţara noastră se foloseşte numai aşezarea sistematico-
alfabetică a colecţiilor.
Organizarea sistematico-alfabetică a colecţiilor

Prin acest tip de organizare, publicaţiile sunt aşezate
la raft în ordinea diviziunilor şi subdiviziunilor clasificării
zecimale (CZU) şi, în interiorul acestor grupe, în ordinea
alfabetică a numelor de autori sau a titlurilor de anonime,
dată de tabelele de autori elaborate de Charles Ammi
Cutter (1836-1903). Pentru aşezarea la raft, se foloseşte
forma prescurtată a indicelui principal de clasificare,
urmând ca fiecare bibliotecă să stabilească limita până la
care poate ajunge în prescurtarea acestor indici, în
funcţie de numărul documentelor din acelaşi domeniu, de
perspectiva creşterii sau descreşterii acestuia, de necesităţile
evidenţierii vizibile la raftul liber al domeniului sau
subiectului respectiv.
179
CRISTINA POPESCU
Acest tip de organizare se referă, în special, la

colecţiile destinate accesului liber la raft al utilizatorilor şi
la secţiile mici de împrumut.
Pentru depozitele închise, însă, nu este indicat să se
recurgă la aşezarea sistematico-alfabetică din cauza unor
anumite inconveniente 145 :
- folosirea ineficientă şi neeconomicoasă a spaţiului
de depozitare. Aşezarea sistematico-alfabetică
ocupă cu 30-50 % mai mult spaţiu decât aranjarea
pe formate, din cauza formatului diferit al
cărţilor şi prin spaţiile libere rezervate creşterii
colecţiilor;
- ambiguitatea şi lipsa de precizie în individualizarea
fiecărui volum din colecţiile aranjate în acest
sistem. Confuzia se creează din interpretarea
indicelui de clasificare CZU, mai ales în cazul
publicaţiilor cu mai multe clasificări, dar şi prin
ordonarea alfabetică a lucrărilor, care duce, de
multe ori, la stabilirea aceleiaşi cote pentru lucrări
total diferite. (Lucrări care au acelaşi indice de cotă,
iar autorul se regăseşte în tabela Cutter la acelaşi
semn de autor);
145
CIORCAN, Marcel. Organizarea colecţiilor de bibliotecă:
bazele biblioteconomiei. Cluj: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001, p. 19.
180
- facilitarea tentaţiei utilizatorului bibliotecii de a

sustrage unele documente de pe raftul cu acces
liber.
b) Organizarea colecţiilor după criterii formale:
Organizarea fixă
Acest tip de organizare se aplică pentru colecţii
istoric constituite, a căror evoluţie este oprită şi care sunt
păstrate în rafturile sau dulapurile iniţiale. Metoda a fost
folosită în bibliotecile medievale, mai ales în cele
mănăstireşti. In prezent se foloseşte în unele unităţi cu
caracter uzual, în biblioteci cu caracter ştiinţific ale căror
colecţii nu se mai dezvoltă, în muzee şi arhive. Adresa
fiecărei publicaţii, exprimată în cotă, se stabileşte pe
criterii topografice, marcându-se prin numărul sau
litera care indică dulapul în care stă cartea, numărul
poliţei sau stelajului respectiv şi numărul de ordine al
volumului, pentru cele situate pe acelaşi rând (Exemplu:
cota D III37 reprezintă dulapul D, raftul I I I , locul al
37-lea din raft).
Organizarea alfabetică
Despre acest tip de organizare se aminteşte în
documentele referitoare la bibliotecile din Antichitate.
Criteriul de aranjare al publicaţiilor era ordinea alfabetică
a numelui autorilor sau titlurilor.
181
CRISTINA POPESCU
Organizarea cronologică
Aşezarea cronologică este determinată de data
apariţiei documentelor. Ea oglindeşte evoluţia tiparului şi
a producţiei editoriale în bibliotecile cu caracter muzeal,
dar şi în bibliotecile moderne pentru organizarea anumitor
colecţii speciale: incunabule, carte veche, depozit legal,
publicaţii vechi etc.
Organizarea după criteriul limbii

Acest tip de aşezare este puţin întrebuinţată, având
rolul de a aduna într-un singur loc publicaţiile după limba
în care sunt tipărite, în cadrul căreia se poate folosi unul
din sistemele cu aplicabilitate practică mai eficientă.
Aşezarea după criteriul limbii a fost întrebuinţată încă din
Antichitate.
Organizarea după numărul de inventar

Aşezarea după numărul de inventar este cel mai uşor
de aplicat şi prezintă unele avantaje: simplitate, precizia cu
care se poate identifica fiecare volum, facilităţi pe care le
oferă operaţiilor periodice de verificare gestionară a
colecţiilor, datorită faptului că numărul de inventar este şi
cota cărţii de pe raft.
Această metodă se întâlneşte în bibliotecile de
specialitate, în reţeaua bibliotecilor şcolare, sau în unităţile
mici. Dezavantajele acestui tip de aşezare constă în faptul
182
că regăsirea unei anumite cărţi pe raft nu se poate face fără

un catalog sistematic bine pus la punct, economia de spaţiu
de raft este mai mică decât în aranjarea pe formate, iar
estetica rafturilor este precară. 146
Organizarea pe formate
Acest tip de aşezare este cel mai răspândit în cazul
colecţiilor păstrate în depozite închise.
Conform regulilor în vigoare, formatul reprezintă
înălţimea documentului de bibliotecă la cotor şi se
exprimă în centimetri. Formatul topografic urmăreşte
îndeaproape formatul tipografic. Fiecare bibliotecă îşi poate
stabili numărul de formate şi dimensiunile fiecărui
format în funcţie de mărimea colecţiei. Pot fi înterbuinţate
cifre romane I, II, III, ... sau litere mari A, B, C... U n
exemplu în acest sens fiind următorul:
- pentru colecţia de cărţi:
Formatul I - până la 20 cm.;
Formatul II - de la 20 la 25 cm.;
Formatul III - de la 25 la 30 cm.;
Formatul IV de la 30 la 38 cm.;
Formatul V - peste 38 cm.;
- pentru colecţia de periodice:
Formatul I - până la 27 cm.;
Formatul II - de la 27 la 33 cm.;
146
LUPU, Atanase. Sistematizarea şi aşezarea colecţiilor. In:
Consultaţii de biblioteconomie. Bucureşti: ISIAP, 1969, p. 223-234.
183
CRISTINA POPESCU
Formatul III - de la 33 la 50 cm.;

Formatul IV - peste 50 cm.
Ordonarea în interiorul fiecărui format a fost la
început realizată după numărul de inventar, dar această
metodă s-a dovedit ineficientă şi s-a adoptat înlocuirea
numerelor de inventar cu numere speciale de cotă.
Vom enumera în continuare principalele avantaje ale
aşezării pe formate 1 4 ':
1. reducerea cheltuielilor de depozitare şi conservare
a colecţiilor cu 40-50 % prin folosirea integrală a spaţiilor
de depozitare atât pe orizontală cât şi pe verticală;
2. asigurarea spaţiului de depozitare necesar creşterii
colecţiilor pentru o perioadă dublă de timp faţă de aşezarea
sistematico-alfabetică;
3. înlătură ambiguitatea şi lipsa de precizie în
individualizarea fiecărui volum de bibliotecă, astfel timpul
de aşteptare al utilizatorului se reduce;
4. reducerea la zero a posibilităţilor de sustragere a
documentelor de către utilizatori, aceştia neavând acces
liber la raft;
6. operaţiunile tehnice de cotare sunt uşoare şi
precise, sistemul nu admite goluri, poziţii neocupate.
147
CIORCAN, Marcel. Op. cit., p. 25.
184
5.2. Sisteme de cotare a colecţiilor

de bibliotecă
Topografierea presupune stabilirea locului pe care

fiecare document de bibliotecă îl va ocupa în depozit, pe
raft, în catalogul colecţiei din care face parte şi fixarea
acestui loc printr-o formulă unică şi nerepetabilă - cota - ,
care să asigure identificarea şi regăsirea documentului. 148
Cota reprezintă, în fapt, „totalitatea simbolurilor
(litere, cifre, semne) care servesc la indicarea locului unui
document într-o colecţie de bibliotecă sau fond
documentar". 149
I Cotarea publicaţiilor, ca operaţie de sine stătătoare,
a apărut relativ târziu, atunci când funcţia cotei s-a precizat
şi s-a delimitat faţă de aceea a numărului de inventar şi a
indicelui de clasificare zecimală. Ea a evoluat în paralel cu
metodele de organizare şi prelucrare a colecţiilor, cu un
conţinut mereu mai bogat şi cu forme de prezentare din
ce în ce mai diversificate. Cota este un instrument de
aşezare şi regăsire a documentelor în bibliotecă, ordonând
atât fluxul din afara depozitului precum şi circulaţia
continuă a documentelor.
148
/bidem, p. 27.
149
biblioteconomie şi ştiinţa informării: Voi. 1: A-L. Ed. a 2-a, rev.
185
CRISTINA POPESCU
Cota documentelor are următoarele funcţii:

- asigură buna conservare şi securitate a
colecţiilor;
- împiedică distrugerea, pierderea sau rătăcirea
unui document;
- asigură circulaţia documentelor prin identifi-
carea şi regăsirea fiecărui document în parte, în
cel mai scurt timp;
- asigură şi uşurează verificarea gestionară a
colecţiilor prin legătura pe care o face cu
Registrul inventar în care este consemnat
întregul patrimoniu informaţional al bibliotecii.
Documentul care nu are atribuită o cotă nu poate
exista nici ca unitate de evidenţă, nu constituie o valoare
pusă în circulaţie de bibliotecă. Cota se notează pe
document, în registrul inventar, pe borderounle cu cărţile
primite sau ieşite, pe fişele de catalog care reprezintă titlul
respectiv în sistemul de catalog al bibliotecii, în lucrările
bibliografice şi oriunde este nevoie să reprezinte
documentul respectiv.
Fără a intra în detalii exemplificative, vom enumera
caracteristicile cotei:
-precisă - fiecare cotă se referă la un anumit docu-
ment de bibliotecă (şi numai la acela, precis
şi fără dubii);
-logică',
186
- uşor de notat - compusă din cât mai puţine semne

grafice;
- uşor de reţinut de către beneficiari;
- mecanizabilă - uşor de convertit pe calculator.
Ca orice activitate de bibliotecă, topografierea se
efectuează conform normelor metodologice, adaptate pe
plan naţional şi internaţional:
- fiecare titlu nou primeşte o cotă nouă, care nu se
mai acordă unui alt document;
- ediţiile diferite din acelaşi titlu primesc cote
diferite, ca şi când ar fi titluri noi;
- toate exemplarele absolut identice primesc aceeaşi
cotă şi se aşază împreună pe raft, conform
repartizării lor pe secţii şi filiale;
- documentele apărute în mai multe volume se
unifică prin cotă, alcătuind un tot unitar. Aşadar,
toate volumele unei lucrări multivolum primesc
aceeaşi cotă, iar pe raft se aşază în ordinea
numărului de ordine al fiecărui volum. La fel se
cotează şi scrierile care apar în caiete, părţi,
fascicole, tomuri etc.;
- volumele apărute într-o colecţie editorială se
notează independent, neţinându-se cont de
numărul de ordine din cadrul colecţiei respective
ci de titlul fiecăruia;
187
CRISTINA POPESCU
- cota trebuie să figureze pe fiecare unitate de

inventar sau volum de bibliotecă, constituit
conform numerelor de evidenţă a acestora;
- cota se fixează în scris pe versoul paginii de titlu,
conform metodologiei adoptate de bibliotecă, şi pe
o etichetă care se lipeşte pe cotorul documentului,
când acesta permite, la 1-1,5 cm. distanţă de la
marginea de jos sau, pe copertă, în colţul din
stânga sus, în cazul documentelor cu cotorul
subţire. Locul de plasare al cotei pe document
poate fi ales de bibliotecar, astfel încât să nu
degradeze valoarea estetică a documentului, cota
reprezentând un instrument de lucru pentru
bibliotecar în procesul de regăsire a unui
document în bibliotecă, iar bibliotecarul este
singurul abilitat să-1 folosească;
- ordinea de atribuire a cotelor urmăreşte totodată
ca aşezarea documentelor pe raft să se facă pe
poliţe de la stânga spre dreapta şi de sus în jos.
Cotarea sistematico-alfabetică este un sistem „logic"

utilizat pentru secţiile cu acces liber la raft precum şi
pentru secţiile mici de împrumut. Momentul cotării diferă
de la o bibliotecă la alta. Cota, în cadrul aşezării
sistematico-alfabetice, trebuie să indice domeniul (clasa,
diviziunea) în care se încadrează publicaţia prin conţinutul
188
ei şi locul alfabetic ce i se rezervă printre alte publicaţii

clasificate la fel.
Cota are aspect de fracţie. La numărător se va trece
indicele de cotă format din indicele principal de clasificare
zecimală prescurtat. Acest indice de cotă exprimă
apartenenţa tematică a lucrării la una din clasele CZU.
Limita de prescurtare a indicelui principal nu
poate fi în general prestabilită, ea nefiind uniformă nici
pentru o anumită categorie de biblioteci. De aceea, fiecare
bibliotecă ce practică acest sistem de cotare trebuie să-şi
alcătuiască o listă a indicilor principali de clasificare
prescurtaţi, listă ce va constitui scheletul sistematizării
bibliotecii.
La numitor se va înscrie semnul de autor care va
indica locul lucrării în cadrul clasei respective. Semnul de
autor este o prescurtare convenţională a numelui autorului
sau a primului cuvânt din titlul, în cazul lucrărilor cu
vedeta de titlu.
Semnul de autor, stabilit prin Tabelele de autori
întocmite pentru limba română de Getta Elena Rally, după
modelul celor realizate pentru limba engleză de Charles
Ammi Cutter, se compune din iniţiala numelui autorului
sau a primului cuvânt din titlu şi un grup de cifre ce
150
CIOTLOŞ, Ion. Manualul de biblioteconomie pentru bibliotecile mici.
189
CRISTINA POPESCU
codifică prima silabă din cuvânt, care se găseşte în tabela

de autori.
Dacă examinăm cu atenţie procesul de cotare
sistematico-alfabetică, vom constata apariţia unor
situaţii speciale a căror rezolvare trebuie să fie unitară,
astfel:
- Când doi autori au acelaşi nume şi acelaşi
domeniu de activitate, cota atribuită lor va fi identică.
Pentru a înlătura confuziile apărute în această situaţie, la
semnul de autor se va adăuga iniţiala prenumelor lor, scrisă
cu literă majusculă.
- In cazul autorilor cu nume compuse sau al
lucrărilor cu mai mulţi autori, semnul de autor se
stabileşte în funcţie de primul nume.
- In cazul operelor aceluiaşi autor cu acelaşi indice
de cotă, lucrările se vor deosebi între ele prin adăugarea la
semnul de autor a iniţialei primului cuvânt din titlu.
- Dacă titlul operelor începe cu acelaşi cuvânt, se
trece la semnul de autor al uneia din ele iniţiala celui de-al
doilea cuvânt din titlu, scris cu literă mică.
- Pentru numele de autori străini semnul de autor
se dă pornind de la ortografia vedetei uniforme utilizate
în fişe cu descrierea principală.
- Dacă titlul începe cu un număr, semnul de autor
se stabileşte după cum se scrie acel număr, în limba
textului descrierii.
190
- Când titlul începe cu un cuvânt monosilabic sau

cu articolul genitival, al, a, ai, ale, se va face o legătură
convenţională între primul şi al doilea cuvânt din titlu,
semnul de autor fiind dat după silaba astfel rezultată.
- Când titlul începe cu articole nehotărâte din limba
română un, o, sau cu articole horărâte în: limba franceză -
le, la, Ies, limba germană - der, die, das, limba engleză - the,
limba maghiară - a,az, semnul de autor se stabileşte după
cuvântul următor, iar articolele se omit.
Catalogul topografic
Catalogul topografic - realizat în sistem tradiţional -
este un catalog intern, extrem de util în activitatea de
reinventariere a fondului de documente.
Pentru cotarea sistematico-alfabetică catalogul
topografic este ţinut pe fişe topografice de format inter-
naţional cuprinzând descrierea principală prescurtată -
autori, titlu, ediţie, volume, localitate, an, paginaţie - a
documentelor topografiate şi au înscrise în partea din
stânga sus cota, iar în partea dreaptă sus numărul de
inventar.
Fişele din catalogul topografic sunt aşezate în
ordinea cotelor, ordinea fiind cea indicată de indicele de
cotă. In interiorul aceleiaşi diviziuni fişele se aşază în
ordinea alfabetică a literelor din semnul de autor, iar în
cadrul literei în ordinea crescătoare a cifrei.
191
CRISTINA POPESCU
Catalogul topografic ne indică numărul de titluri din

colecţia bibliotecii, Registrul de mişcare a fondului ne arată
câte unităţi de inventar are biblioteca, iar Registrul inventar
câte numere de inventar s-au atribuit până la un moment
dat.
Catalogul topografic reflectă fidel aşezarea colecţiilor
în depozite, iar mărimea colecţiilor, respectiv dinamica
fondului de documente sunt reflectate de RMF.
Catalogul topografic înregistrează la aceeaşi cotă toate
volumele şi exemplarele aceluiaşi titlu. El este mobil, se
poate modifica în funcţie de schimbările care intervin în
repartizarea fondurilor, în organizarea depozitelor, pe când
Registrul inventar nu se poate modifica; Catalogul topografic
este un instrument, Registrul inventar este un document
contabil.
Catalogul topografic este cel mai sigur, mai corect şi
mai eficient instrument de verificare rapidă a colecţiilor,
deoarece fişele topografice sunt aranjate în cutiile fişierului
în mod identic aranjării cărţilor pe raft.
Cotarea pe formate se foloseşte pentru organizarea
colecţiilor mari destinate studiului sau lecturii curente şi
conservate în depozite închise.
Catalogul topografic pentru acest tip de cotare are
formă de registru cu următoarele rubrici: cotă, inventar,
autor, titlu, editură, an de apariţie, număr de volume,
număr de exemplare.
192
Pentru fiecare format se întocmeşte un registru

topografic, numerotat fie de la 1, fie prin rezervare de cote
în cadrul unei numerotări continue pentru formate.
Modul de alcătuire al cotei pe formate l-am
prezentat la capitolul 5.1. Sisteme de cotare.
Pentru înscrierea cotei în registrul topografic, după
ce se stabileşte formatul cărţii, se înscrie în registrul
topografic al formatului respectiv, în dreptul primului
număr de cotă liber, inventarul sau inventarele - dacă avem
de-a face cu mai multe exemplare ale aceleiaşi lucrări sau
cu o lucrare în mai multe volume - , se notează autorul,
titlul prescurtat (dacă titlul este prea lung), anul de apariţie,
numărul de volume şi numărul de exemplare.
193
6. G E S T I O N A R E A Şl I N V E N T A R I E R E A
DOCUMENTELOR
Gestionarea şi inventarierea colecţiilor bibliotecii

efectuează în baza următoarelor acte normative:
- Legea nr. 22 / 1969 privind angajarea gestionarilor,
constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură
cu gestionarea bunurilor, reactualizată prin Legea
54 / 1994;
- Legea nr. 334 / 2002 (Legea bibliotecilor);
- Ordinul Ministerului Culturii nr. 2017 / 12 mai
1997, reactualizat prin Ordinul Ministerului
Educaţiei Naţionale nr. 5133 / 1997, privind
actualizarea instrucţiunilor aprobate prin Ordinul
ministrului învăţământului nr. 39 /1970 şi a
Circularei nr. 40.045 / 1974, date în aplicarea Legii
nr. 22 / 1969 privind angajarea gestionarilor,
constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură
195
CRISTINA POPESCU
cu gestionarea bunurilor agenţilor economici,

autorităţilor sau instituţiilor publice;
- Legea 82 / 1991 (Legea contabilităţii);
- Normele privind organizarea şi funcţionarea
inventarierii patrimoniului, aprobate prin Ordinul
Ministerului Finanţelor nr. 2388 / 1995.
- Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării
nr. 4626 din 21 iulie 2005 privind aprobarea
Metodologiei de recuperare a documentelor
pierdute, distruse ori deteriorate şi de taxare a
serviciilor şi a nerespectării termenelor de restituire
a publicaţiilor împrumutate.
6.1. Gestionarea colecţiilor de documente
Documentele care constituie colecţiile bibliotecii

se împart, conform Legii 334, art. 40 (1), în:
- bunuri culturale comune;
- bunuri culturale de patrimoniu.
Bunurile culturale comune (cărţi, publicaţii seriale) nu
sunt mijloace fixe şi se înregistrează în registrul inventar
pe măsura achiziţionării lor.
Bunurile culturale de patrimoniu (colecţii speciale,
depozit legal) constituie mijloace fixe şi sunt evidenţiate,
gestionate şi inventariate în conformitate cu prevederile
legale.
196
Gestiunea publicaţiilor este individuală sau colectivă,

în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei colecţii. în
cazul gestiunii colective răspunderea este solidară. Confom
Legii 22 / 1969, reactualizată prin Legea 54 / 1994, per-
soanele angajate în funcţia de bibliotecar, cu contract de
muncă pe durată determinată sau nedeterminată au obli-
gaţia de a prezenta cazierul şi de a semna un angajament,
conform Ordinului 2017 / 1997 al Ministerului Culturii
şi reactualizat prin Ordinul 5133 / 1997 al Ministerului
Educaţiei Naţionale.
în conformitate cu prevederile Legii 334 / 2002,
art. 40 (5) şi a celor două ordine menţionate anterior,
bibliotecarii nu sunt obligaţi să constituie garanţii
gestionare. Ei răspund însă material pentru lipsurile din
inventar care depăşesc procentul de pierdere naturală
stabilit potrivit legii.
Bibliotecarii care îşi desfăşoară activitatea la sălile de
lectură şi în depozitele de publicaţii ale bibliotecii au statut
de gestionari şi răspund de buna gestionare a colecţiilor din
gestiunea respectivă. La intrarea în gestiune a unui angajat
nou, în conformitate cu Legea 22 / 1969 ceilalţi gestionari
trebuie să semneze o declaraţie prin care îşi exprimă acor-
dul pentru intrarea acestuia în gestiune. După acceptarea
noului venit ca gestionar se va trece la verificarea
gestiunii respective.
In cazul particular al unei infrastructuri bibliologice
dacă un angajat din serviciile centrale este detaşat în interes
de serviciu la una din filialele bibliotecii, la intrarea în
gestiune vor fi întocmite şi pentru el formalităţile
197
CRISTINA POPESCU
necesare, indiferent de perioada pentru care s-a dispus

detaşarea.
In cazul în care un gestionar iese din gestiune fără
înlocuitor (pensionare, transfer etc.) el predă gestiunea
bibliotecarilor care rămân şi sunt desemnaţi să o preia.
Operaţiunea de predare-primire a gestiunii se face
în prezenţa unei comisii alcătuite din şeful serviciului /
filialei, gestionarii existenţi şi noul gestionar, numită prin
decizia conducerii bibliotecii.
In caz de predare / preluare a gestiunii fondului de
documente se procedează la verificarea integrală a
inventarului, conform Legii 334 / 2002, art. 40 (9).
In situaţii speciale, cantitatea de documente supusă
procesului de verificare se stabileşte de comun acord şi
poate reprezenta: un segment cu continuitate (de la cota ...
la cota ..., de la nr. de inventar ... la nr. de inventar ..., un
fond de sine stătător - fond de referinţe, publicaţii în acces
liber, colecţii speciale).
După finalizarea verificării se încheie procesul
verbal de predare / primire.
Dacă s-au constatat lipsuri, procesul verbal va fi
însoţit de o anexă, care va cuprinde datele de identificare
ale publicaţiilor lipsă - nr. de inventar, cota, autorul, titlul,
locul şi anul de apariţie, valoarea de inventar conform
Registrului inventar.
Recuperarea publicaţiilor lipsă din gestiune se face
conform Legii 334 / 2002,art.40 (6-7).
Documentele bunuri culturale comune se
recuperează fizic, prin înlocuirea cu documente identice,
198
sau valoric, prin achitarea valorii de inventar a

documentelor, actualizată cu aplicarea coeficientului de
inflaţie la zi, la care se adaugă o sumă echivalentă cu de 1-5
ori faţă de preţul astfel calculat.
Documentele bunuri culturale de patrimoniu se
recuperează fizic; în cazul în care acest lucru nu este
posibil, se recuperează valoric la preţul pieţei plus o
penalizare de minimum 10% din cost, pe baza hotărârii
Comisiei Naţionale a Bibliotecilor.
Bibliotecarii care au în responsabilitate colecţii cu
acces direct şi / sau destinate împrumutului la domiciliu
beneficiază, conform Legii nr. 334 / 2002, art. 51 (1), de un
coeficient de 0,3 % scădere din totalul fondului inventariat,
reprezentând pierdere naturală datorată unor cauze care nu
puteau fi înlăturate ori în alte asemenea cazuri în care
pagubele au fost provocate din riscul minimal normal al
serviciului.
In cazul lipsurilor în gestiune, documentaţia va fi
completată cu un referat de repartizare a sumei de
recuperat persoanelor obligate să suporte paguba. Pe baza
referatului se va transmite dispoziţia de reţinere sau
ordinul de imputare.
Procesele verbale şi anexele întocmite la intrarea /
ieşirea din gestiune se întocmesc obligatoriu în două
exemplare, la care se adaugă câte un exemplar pentru
fiecare gestionar, şi primesc număr de înregistrare.
Două exemplare ale documentaţiei se depun la
Serviciul financiar-contabilitate ca bază pentru
operaţiunile contabile aferente şi pentru recuperarea
199
CRISTINA POPESCU
eventualelor pagube. Conducerea bibliotecii poate verifica

prin sondaj autenticitatea datelor menţionate în procesul
verbal şi corectitudinea operaţiunii de verificare.
6.2. Verificarea / inventarierea generală

a gestiunii
In conformitate cu Legea nr. 334 / 2002, în afara

verificărilor de intrare / ieşire din gestiune este obligatorie
efectuarea periodică a inventarierii generale. In funcţie de
mărimea fondului, documentele specifice bibliotecilor se
inventariază periodic, conform Legii nr. 334 / 2002, art. 40 (8),
după cum urmează:
- fondul care cuprinde până la 10 000 de documente
- o dată la 4 ani;
- fondul cuprins între 10 001 - 50 000 de documente
- o dată la 6 ani;
- fondul cuprins între 50 001 - 100 000 de
documente - o dată la 8 ani;
- fondul cuprins între 100 001 - 1 000 000 de
documente - o dată la 10 ani;
- fondul care depăşeşte 1 000 000 de documente -
o dată la 15 ani.
înainte de începerea operaţiunilor de verificare
generală, conducerea bibliotecii numeşte prin decizie o
comisie alcătuită din cel puţin trei persoane, din care nu
200
face / nu fac parte gestionarul / gestionarii. In comisia de

inventariere este inclus în mod obligatoriu un reprezentant
al Serviciului financiar-contabilitate, care supraveghează
respectarea legalităţii şi a metodologiei de verificare. Fiecare
gestionar are obligaţia de a completa o declaraţie în care
va menţiona dacă:
- deţine / nu deţine valori sau bunuri ale altor unităţi
sau gestiuni;
- are / nu are cunoştinţă de plusuri sau lipsuri de
valori materiale în gestiune;
- are / nu are valori materiale nerecepţionate;
- are / nu are valori materiale care nu au fost scoase
din gestiune, deşi pentru ele s-au întocmit
documentele necesare;
- a primit / nu a primit, a eliberat / nu a eliberat
valori materiale fără documente legale;
- deţine / nu deţine documente de primire sau eliberare
care nu au fost operate în evidenţele gestiunii;
- gestionează / nu gestionează valori materiale în alte
locuri de depozitare.
Metoda de verificare a existenţei documentelor din
gestiune se alege în funcţie de mărimea fondului de publi-
caţii, de modul de organizare a bibliotecii, de tipurile de
evidenţă existente:
- verificarea directă la raft cu registrul inventar;
- confruntarea documentelor cu fişele din catalogul
topografic;
201
CRISTINA POPESCU
- redactarea fişelor care să cuprindă elementele de

identificare ale fiecărui document;
- scanarea codurilor de bare ale documentelor şi
confruntarea cu existentul din baza de date;
- confruntarea documentelor cu listele editate din
baza de date a sistemului informatic.
Publicaţiile existente, precum şi cele împrumutate în
condiţiile regulamentului de funcţionare, se bifează în
Registrul inventar la rubrica „Verificări", sub anul stabilit
ca an de verificare.
La finalizarea operaţiunilor de inventariere / verifi-
care generală a gestiunii se întocmeşte un proces-verbal
completat, după caz, cu documentele model.
Documentele lipsă din gestiune se consemnează în
anexa la procesul-verbal.
Procesul-verbal de inventariere / verificare generală
se întocmeşte în trei exemplare şi primeşte număr de
înregistrare. Două exemplare se transmit Serviciului
financiar-contabilitate, iar un exemplar se îndosariază la
serviciul / biblioteca verificată.
Pentru bibliotecile care au colecţii ce depăşesc
posibilitatea efectuării inventarierii / verificării generale
într-o singură etapă, procesul-verbal final va avea ataşate
procesele-verbale cumulate ale verificărilor efectuate în
etape diferite, cu obligaţia ca verificările parţiale să fi fost
făcute într-o succesiune din care să rezulte parcurgerea
202
întregului fond gestionat, obligatoriu în cadrul anului

(perioadei) stabilită pentru această operaţiune.
6.3. Ieşirea documentelor din gestiunea

şi din evidenţele bibliotecii
Cauzele ieşirii documentelor din gestiunea şi din

evidenţele bibliotecii sunt:
1. Lipsa publicaţiilor constatată cu ocazia inven-
tarierii (verificării) generale, predării / preluării de
gestiune totală sau parţială, după caz;
2. Sustragerea de publicaţii prin acte de efracţie;
3. Casarea publicaţiilor uzate moral şi fizic;
4. Transferul de publicaţii;
5. Pierderea publicaţiilor de către utilizatori.
1. Lipsa publicaţiilor din gestiune

După efectuarea formelor anterior menţionate de
inventariere / verificare generală sau parţială, pentru publi-
caţiile constatate lipsă, Serviciul financiar-contabilitate
emite o decizie de scădere din gestiune conform docu-
mentelor model, pe care o transmite filialei sau serviciului
interesat.
Publicaţiile menţionate în această decizie de scădere
se operează de către bibliotecari în Registrul inventar, prin
anularea numărului de inventar din registru şi menţionarea
203
CRISTINA POPESCU
în rubrica „Observaţii" a numărului deciziei de scădere.

Bibliotecarul care efectuează operaţia semnează şi
răspunde pentru aceasta.
2. Sustragerea de publicaţii prin efracţie

O cauză cu totul nedorită şi, în fapt, accidentală care
poate afecta integritatea unei gestiuni de publicaţii este
sustragerea prin acte de efracţie. In asemenea cazuri este
obligatorie inventarierea generală a fondului afectat şi
stabilirea exactă a lipsurilor. Conform Legii 334, art. 40 (9)
aceasta se face de o comisie specială numită prin decizie
a conducerii bibliotecii, la sesizarea evenimentului.
Situaţia exactă şi precizarea eventualelor lipsuri constatate
se consemnează într-un proces-verbal detaliat, semnat de
toţi membrii comisiei, care se înregistrează şi se depune
la conducerea instituţiei, unde se dispun măsurile de
urmat.
3. Casarea publicaţiilor
Publicaţiile care constituie obiectul propunerii la
casare sunt documentele bunuri culturale comune, uzate
fizic sau moral. Conform Legii 334 / 2002, art. 40 (2)
acestea pot fi eliminate din colecţii după o perioadă de
minimum şase luni de la achiziţie, prin hotărârea
conducerii bibliotecii.
Documentele propuse pentru casare se înscriu
într-un borderou, care se întocmeşte în trei exemplare,
separat pentru cărţi, publicaţii seriale (aşa cum sunt
204
evidenţiate în RMF). Două exemplare ale borderoului,

îndosariate separat cu menţiunea exemplar 1, exemplar 2
se depun la Comisia de evaluare a gestiunii, numită prin
decizie a conducerii bibliotecii. Cel de-al treilea exemplar
se păstrează la serviciul / biblioteca emitentă.
Borderourile cu propunerile de casare care se
înaintează Comisiei de evaluare a gestiunii, vor fi însoţite
de o adresă.
Membrii Comisiei de evaluare a gestiunii verifică
scriptic şi faptic corectitudinea alcătuirii dosarelor, îşi
formulează în scris concluziile şi semnează.
Propunerile de casare se aprobă centralizat în
Consiliul de administraţie. D u p ă primirea avizului
Consiliului de administraţie, Serviciul financiar-
contabilitate transmite comunicările de scădere către
fiecare serviciu / filială în parte.
Anularea din Registrul inventar se efectuează ca şi
în cazul publicaţiilor lipsă în gestiune.
Publicaţiile casate sunt valorificate, prin reciclarea lor,
ca deşeuri de hârtie. In unele cazuri, cu aprobarea
conducerii bibliotecii (sau a Consiliului de administraţie)
unele publicaţii casate pot fi donate altor biblioteci.
4. Transferul de publicaţii
Transferul este de două feluri: intern (în cadrul
aceleiaşi infrastructuri bibliologice) şi extern şi se
realizează conform metodologiei elaborate în cadrul
bibliotecii.
205
CRISTINA POPESCU
Transferul intern se aprobă de conducerea bibliotecii,

iar cel extern de aprobă de forul tutelar.
Scăderea din evidenţe se efectuează în acelaşi mod
ca în cazul publicaţiilor lipsă în gestiune.
5. Cărţi pierdute de utilizatori

In situaţia în care un utilizator pierde un document
care aparţine bibliotecii, recuperarea lui se face conform
Legii 334 / 2002, art. 67 (2). Astfel, utilizatorul este obligat
să restituie bibliotecii un document identic cu cel pierdut.
Dacă înlocuirea documentului nu este posibilă, utilizatorul
completează formularul „Declaraţie de pierdere a
publicaţiilor" la rubricile: nume, profesie, loc de muncă,
număr permis, semnătură. Rublicile: cota publicaţiei,
autorul şi titlul, nr. de inventar, valoarea după inventar sunt
completate de către bibliotecar. Partea a II-a (versoul
declaraţiei) conţine suma propusă a fi recuperată de la
utilizator şi avizul conducerii bibliotecii.
Suma ce urmează a fi achitată de utilizator se
stabileşte conform Legii 334 / 2002, art.67 (2) şi reprezintă
valoarea de inventar a documentului, actualizată cu
coeficientul de inflaţie la zi, la care se adaugă o sumă
echivalentă cu de 1-5 ori faţă de preţul astfel calculat.
Serviciul financiar-contabilitate va încasa suma
stabilită şi va emite decizia de scădere din inventar pentru
publicaţia respectivă. Decizia este operată în Registrul
inventar ca în cazul publicaţiilor lipsă în gestiune.
206
Operaţiunile de scădere din fondul bibliotecii a

publicaţiilor ieşite, pe orice cale, trebuie să se efectueze cu
cea mai mare promptitudine şi exactitate, astfel ca
Registrul inventar - principalul document de evidenţă -
să poată reflecta în orice moment situaţia reală din
gestiune.
Toate situaţiile descrise la punctele 1, 2, 3, 4 vor fi
reflectate în mod obligatoriu în Partea a II-a - Ieşiri a
RME
7. M O D A L I T Ă Ţ I Şl F O R M E D E
COMUNICARE A DOCUMENTELOR
T R A D I Ţ I O N A L E Şl M O D E R N E
Comunicarea informaţiei a apărut ca „rezultantă a

mediului social care a generat nevoi de informare încă din
cele mai vechi timpuri". 1 5 1 Utilizatorii constituie un
element principal în procesul de transfer al informaţiilor.
Ei trebuie să-şi recunoască nevoia de informare şi să fie
motivaţi pentru a face paşi spre obţinerea informaţiei.
Informaţia este foarte importantă pentru utilizatori,
deoarece reprezintă nevoia absolută pentru aceştia. Acest
concept, de nevoie, este influenţat de o serie de factori legaţi
de utilizator1152:
151
MANDEAL, Rodica. Regăsirea informaţiei specializate:
concepte şi practici. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti,
2004, p. 7.
152
Ibidem, p. 7.
209
CRISTINA POPESCU
- factori obiectivi - corespund realităţii (caracte-

risticile socioprofesionale sau comportamentale);
- psihologia individuală - cuprinde atitudinile şi
opiniile;
- aspiraţiile - rezultat al întrepătrunderii factorilor
menţionaţi.
Nevoia de informaţie a impulsionat în special pe
economişti şi pe sociologi să elaboreze unele clasificări
pentru a face o ordine de priorităţi 133 : economiştii au făcut
o distincţie între nevoile primare (esenţiale pentru
supravieţuirea fizică şi morală) şi nevoile secundare
(legate de elementele care ne uşurează nevoile apărute ca
efect al publicităţii); sociologii se referă la nevoile-obligaţie
(nevoi legate de cadrul de viaţă: nevoi economice, de
securitate etc.) şi nevoile-aspiraţie (nevoi ce pot fi
satisfăcute în viitor şi permit individului să se ridice
deasupra condiţiei sale prezente: nevoi de educaţie, de
informare etc.). Lipsa informaţiilor creează pentru
utilizatori disponibilităţi psihice, intelectuale şi economice
pentru a investi în informaţie.
Specialiştii în ştiinţa informării apreciază că trebuie
să se facă o distincţie între nevoile de informare şi cererile
de informare. Nevoile de informare sunt mai numeroase
deoarece nu se transformă toate în cereri de informare.
Transformarea nevoilor de informare în cereri de
informare este influenţată de o mulţime de variabile,
interdepedente care derivă din rolul de interfaţă asumat de
153
Ibidem, p. 77.
210
un centru de informare între spaţiul resurselor de

informare şi utilizatori. Un astfel de centru nu poate
influenţa direct nevoile de informare ale utilizatorilor
proprii, dar poate influenţa cererile specifice ale acestora
prin evaluarea continuă a capacităţii în care solicitările
reflectă nevoile de informare, elementul acestei rezolvări
constituindu-1 interacţiunea dintre utilizator şi sistemul de
informare şi prin verificarea periodică a modului în care
serviciile oferite satisfac prompt şi precis cererile de
informare.
In prezent, tipologia utilizatorilor de informaţii şi a
surselor informaţionale se diversifică tot mai mult.
Aceasta, combinată cu creşterea tipurilor de resurse
informaţionale, duce la extinderea tipurilor nevoilor de
informare a utilizatorilor. Când utilizatorii se adresează
unei structuri infodocumentare o fac pentru că au nevoie
de informare. Ei îşi exprimă nevoia de a găsi documente
pe un anumit subiect, documente care răspund unei
anumite întrebări, dorinţa de a găsi un document care
conţine un titlu anume.
Structura infodocumentară satisface aceste cerinţe
prin: furnizarea de documente utilizatorului, căutarea şi
regăsirea informaţiei de care au nevoie utilizatorii.
Nevoile de informare îşi schimbă forma şi conţinutul
în funcţie de evoluţia istorică a structurilor societăţilor.
Bibliotecile s-au străduit încă de la începuturi să
comunice utilizatorilor colecţiile pe care le deţineau. Totuşi,
la început noţiunea de comunicare era mai restrânsă şi se
211
CRISTINA POPESCU
referea doar la o elită a oamenilor literaţi. Abia din secolul

al XX-lea bibliotecile din Franţa şi-au oferit mai complet
colecţiile tuturor utilizatorilor. 154
Ca şi conceptul de comunicare, conceptul de informare
a dobândit un caracter polivalent şi ambiguu, ridicând
numeroase probleme în încercarea de a se formula
definiţii complete. Se impune mai întâi distincţia dintre
termenii informaţie şi informare.
„Se numeşte informaţie o cunoaştere elementară care
poate fi transmisă, stocată, conservată şi utilizată datorită
unui suport. După criteriul zonei de interes, poate fi locală
şi universală. î n funcţie de modul de transmitere, poate fi
directă (fără intermediar) sau indirectă (transmisă) prin
diferite mijloace de comunicare. Informaţia este un
produs al comunicării. Prin termenul de informare se
înţeleg două aspecte: 1. Acţiunea de a informa/a se informa
şi rezultatele ei; 2. Comunicarea orală sau scrisă prin care
cineva este înştiinţat în legătură cu un fapt sau un
eveniment." 153
Informaţia poate avea însă şi alte semnificaţii. Se
numeşte dată informaţia care este obiectul unei tratări
informatice; informaţia este calificată prin stimulul
provenit din exterior care este interpretat de individ;
154
Grafoart, p. 126.
155
BULUŢĂ, Gheorghe; CRAIA, Sultana; PETRESCU,
Victor. Biblioteca azi: informare şi comunicare. Târgovişte: Editura
Bibliotheca, 2004, p. 23.
212
informaţia interpretată, structurată şi memorată devine

cunoaştere.
Putem considera informaţia un semn sau o indicaţie
care să permită însuşirea unei cunoştinţe şi deci reducerea
unei incertitudini.
Informaţia reprezintă „un factor incontestabil şi
hotărâtor de progres, care s-a instalat în conştiinţa pătu-
rilor elevate ale societăţii cu viteza celor mai dinamice
câmpuri de cunoaştere". 156
In primul volum al Dicţionarului explicativ de
biblioteconomie şi ştiinţa informăriidomnul profesor Mircea
Regneală oferă informaţiei trei sensuri:
• „Informaţia 157 - este semnificaţia pe care o atribuim
datelor cu ajutorul convenţiilor folosite pentru a le
reprezenta;
• Informaţia - este element de cunoaştere care poate
fi transmis şi conservat, datorită unui suport şi unui
cod;
• Informaţia - este un mesaj folosit pentru a
reprezenta un fapt sau o noţiune în procesul de
comunicare." 138
156
STOICA, Ion. Criza in structurile infodocumentare:
sensuri şi semnificaţii contemporane. Constanţa: Ex Ponto, 2001, p. 5.
15
' In literatura occidentală termenul este uneori asociat cu
cel de cunoştinţe, în sensul că odată asimilată şi înţeleasă, informaţia
se transformă în cunoştinţe.
158
biblioteconomie şi ştiinţa informării: Voi. 1. Bucureşti: Federaţia
Asociaţiilor de Bibliotecari din România, 2001, p. 312.
213
CRISTINA POPESCU
Aceste definiţii pot fi lărgite prin luarea în

considerare a mai multor elemente. Informaţia poate fi:
- Măsura a ceea ce este nou şi imprevizibil într-un
mesaj;
- Resursă de abilităţi care modifică mentalităţile.
Aşadar, informaţia poate fi considerată în acelaşi
timp un obiect fizic (document), o stare subiectivă de spirit
şi un proces ce reprezintă acţiunea cunoaşterii obiective
asupra stărilor de spirit subiective. 159
Valorificând bibliografia străină şi românească,
profesorul Emilian M. Dobrescu a extras şi a sistematizat
mai multe definiţii ale informaţiei16°:
• Ansamblu de date, ştiri, indici care modifică starea
internă a sistemului receptor, determinându-i o reacţie de
răspuns în raport cu sursa;
• Resursă de abilităţi ce modifică mentalităţile;
• Nevoie a creierului cu funcţie importantă în
cunoaşterea şi socializarea umană;
• Ansamblu de activităţi şi efecte legate de receptarea,
transmiterea, selectarea faptelor considerate semnificative
în viaţa socială;
159
BULUŢĂ, Gheorghe; CRAIA, Sultana; PETRESCU,
Victor. Op. cit., p. 23-24.
160
DOBRESCU, Emilian M. Sociologia comunicării.
Bucureşti: Editura Victor, 1998, p. 65.Apud: CRAIA, Sultana. Teoria
comunicării. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2000,
p. 30.
214
• Măsura a ceea ce este nou şi imprevizibil într-un

mesaj.
Iar Yves E Le Coadic, specialist în ştiinţa informării,
defineşte informaţia drept „o cunoştinţă 1 6 1 înscrisă
(înregistrată) sub formă scrisă (tipărită sau digitală), orală
sau audiovizuală. Informaţia comportă un element de sens.
Este o semnificaţie transmisă unei fiinţe conştiente prin
intermediul unui mesaj înscris pe un suport spaţio-temporal:
tipărit, semnal electric, unde sonore etc."162
Nevoia de informaţie a devenit din ce în ce mai
necesară, iar bibliotecile trebuie să satisfacă cerinţele
utilizatorilor şi să ofere acces la informaţii.
Volumul mare de documente care se află în colecţiile
unei biblioteci ridică dificultăţi în faţa cititorilor. De aceea,
bibliotecarul trebuie să îndrume cititorul în relaţiile sale
cu biblioteca. Pentru a şti cum să folosească biblioteca,
cititorii trebuie pregătiţi în funcţie de complexitatea
serviciilor pe care le solicită, de categoria de cititori şi de
161
O cunoştinţă ( un element de cunoaştere) este rezultatul
actului de cunoaştere, act prin care spiritul sesizează un obiect. A
cunoaşte înseamnă a fi capabil de a-ţi forma o idee despre ceva; a
avea prezenţă de spirit. Aceasta poate merge de la simpla
identificare (cunoaşterea comună) până la înţelegerea exactă şi
completă a obiectelor (cunoaşterea ştiinţifică). Cunoaşterea
desemnează un ansamblu articulat şi organizat de cunoştinţe
pornind de la care o ştiinţă, un sistem de relaţii formale şi
experimentale poate să se angajeze, să se implice.
162
Ibidem, p. 8.
215
CRISTINA POPESCU
tipul de bibliotecă. Iniţierea cititorilor se poate face prin

întâlniri organizate. ,,Biblioteca poate întocmi şi pune la
dispoziţia cititorilor ghidul bibliotecii, afişe, grafice sau alte
materiale în care să prezinte biblioteca şi activitatea ei sub
cele mai diverse aspecte." 163
Bibliotecarul trebuie să acorde cititorilor sprijinul
necesar în accesul la informaţiile solicitate.
„Cercetătorii şi specialiştii trebuie sprijiniţi în
vederea cunoaşterii documentelor înmagazinate sau a celor
elaborate de bibliotecă." 164
Pentru stabilirea unei bune relaţii între nevoile de
lectură, biblioteca trebuie să cunoască exact îndatoririle sale
şi categoriile de cititori cărora li se adresează.
Principalul mod prin care se pot cunoaşte cerinţele
de lectură constă în urmărirea foarte atentă a solicitărilor
pe perioadă mai lungă de timp. Prin sondajele de opinie
se poate cunoaşte gradul de acoperire a cerinţelor de
lectură cu anumite categorii de publicaţii, relaţiile dintre
bibliotecă şi cititori, gusturi de lectură.
Cititorii trebuie să cunoască biblioteca, aşadar
colecţiile pe care le deţine aceasta şi serviciile de care pot
beneficia. Acţiunile de propagandă a bibliotecii şi cărţii
trebuie să aibă în obiectiv aspectele care privesc existenţa
şi funcţionarea bibliotecii: adresa, orarul de funcţionare,
163
SÂLUC, Horvat. Introducere în biblioteconomie. Bucureşti:
Grafoart, 1996, p. 181.
164
Ibidem, p. 181.
216
condiţiile de împrumut, locaţia sălilor de lectură; vor fi

prezentate conţinutul colecţiilor, achiziţiile curente,
proiectele de viitor pentru completarea colecţiilor.
Referitor la modalităţile de popularizare, propaganda
vizuală este foarte importantă. Ea se face prin afişe,
anunţuri, panouri electronice.
Acţiunile de popularizare a cărţii trebuie realizate în
funcţie de specificul utilizatorilor cărora acestea li se
adresează. Pentru a scoate în evidenţă anumite cărţi ne
putem folosi de vitrinele de cărţi în care putem aşeza
publicaţii care tratează una sau mai multe teme.
Utillizatorilor trebuie să li se insufle ideea de
obişnuinţă cu biblioteca. Ei trebuie să aibă posibilitatea de
a circula liber, de a şti să folosească toate serviciile şi să
cunoască colecţiile bibliotecii prin intermediul cataloagelor.
Dacă utilizatorul doreşte să se documenteze pe o anumită
temă, el nu se va mulţumi doar cu ce găseşte la raft, cu atât
mai mult cu cât unele documente pot lipsi, deoarece pot
fi împrumutate la domiciliu.
Pentru adulţi şi, în general, pentru toţi utilizatorii,
biblioteca trebuie „să realizeze şi să difuzeze documente
permanente de consultare". 165 Aceste documente pot fi:
cataloage de semnalare a fondurilor bibliotecii, cataloage
analitice, buletine de cititori.
165
Grafoart, 1995, p. 253.
217
CRISTINA POPESCU
Avantajele principale ale acestor documente pot fi

sintetizate astfel:
- dacă sunt luate la domiciliu, ele pot fi consultate
în linişte, pot fi consultate şi de utilizatorii care nu se pot
deplasa la bibliotecă (bolnavi, angajaţi care din cauza
programului nu pot ajunge la bibliotecă) şi de utilizatorii
care le folosesc prin intermediari;
- permit utilizatorului să fie informat despre
conţinutul cărţilor care îl interesează;
- utilizatorul poate fi ţinut la curent cu activităţile
bibliotecii.
Cataloagele analitice constituie un element foarte
important în formarea utilizatorilor. Ele oferă accesul la
document prezentându-i conţinutul şi în acelaşi timp arată
cum se organizează o documentare. Cititorul poate să-şi
confrunte propriile opinii cu opinia exprimată de cel care
redactează analiza. Buletinele de cititori redau lista noilor
achiziţii şi informaţii despre bibliotecă. Aceste buletine pot
stabili o relaţie între cititor şi bibliotecă.
Educarea utilizatorilor, crearea şi furnizarea de
documente, recomandarea de lectură „stimulează cererea
şi relevă nevoile cu ajutorul publicaţiilor tipărite, răspund
acestor nevoi şi sfătuiesc utilizatorii prin dialog între ei şi
bibliotecă". 166
188
Ibidem, p. 140.
218
7.1. Colecţiile de bibliotecă - metode

moderne de comunicare
Totalitatea documentelor grafice şi audiovizuale

aflate în patrimoniul unei biblioteci constituie colecţiile sau
fondurile acesteia.
Prin document se înţelege orice bază de cunoaştere
(informare) fixată material în scopul utilizării pentru
consultare, studiu sau probă de timp şi spaţiu.
Documentul de bibliotecă este un produs al acti-
vităţii intelectuale care faciliează transmiterea cunoştinţelor
(informaţiilor). El poate avea mai multe forme: manuscris,
carte tipărită, dischetă, revistă, ziar, foaie volantă, program
pentru calculator etc.
Structura colecţiilor unei biblioteci
Ansamblul colecţiilor unei biblioteci caracterizat
după natura elementelor componente, modul de alcătuire
şi organizare se structurează astfel:
1. Colecţiile de bază, constituite din 1-2 exemplare
din fiecare titlu de carte, periodic, document grafic şi/sau
audiovizual, achiziţionate din producţia editorială curentă
sau retrospectivă, internă sau externă. Colecţiile de bază
sunt destinate comunicării pe loc, înţelegând prin aceasta
modul accentuat de manifestare a atributului de conservare
a acestora. Comunicarea pe loc, în sala de lectură, nu este
motivată numai prin considerente de necesitate a
conservării fizice a documentelor, ci, mai ales, prin grija de
asigurare a prezenţei lor permanente în bibliotecă şi a
accesibilităţii tuturor cititorilor la ele, în orice moment, sub
219
CRISTINA POPESCU
supravegherea bibliotecarului. în funcţie de numărul şi

diversitatea documentelor care le compun, colecţiile de
bază se organizează pe secţii după criterii formale şi/sau
de conţinut în:
- colecţii speciale, care cuprind documente făcând
parte din patrimoniul cultural naţional, lucrări cu valoare
bibliofilă (carte veche, carte rară, manuscrise, autografe,
ex-librisuri), stampe, hărţi, brevete, standarde etc.
- colecţii de periodice (reviste, ziare, almanahuri,
anuare, calendare, dări de seamă, rapoarte etc.)
- colecţii audiovizuale (discuri, casete audiovideo,
filme, diafilme, diapozitive, microfilme etc.)
- colecţii (fonduri) de referinţă, care cuprind lucrări de
informare, bibliografii.
2. Colecţiile uzuale sunt constituite din marea
majoritate a titlurilor intrate în bibliotecă, după ce s-au
selectat exemplarele necesare colecţiilor de bază. Ele sunt
destinate împrumutului la domiciliul utilizatorilor. De
aceea, aceste colecţii fac parte din categoria bunurilor
culturale de consum, cu durată de funcţionare mică, în
funcţie de diversitatea lor tematică, aceste colecţii se
organizează pe secţii, după vârsta beneficiarilor (adulţi,
copii etc.), pe grupe tematice şi de interese, pe filiale fixe
sau mobile, permanente sau temporare etc., totdeauna
ţinându-se seama de necesităţile culturale specifice
fiecărei comunităţi. 16 '
167
C I O R C A N , Marcel. Organizarea colecţiilor de bibliotecă.
Cluj: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001, p. 13-16.
220
ŞTIINŢA BIBLIOTECII INTRE CONCEPT ŞI PRACTICA
Caracterul colecţiilor a suferit mutaţii fundamentale.

Alături de cărţi şi periodice, bibliotecile găzduiesc
publicaţii noi, aflate, cel mai adesea, pe alte suporturi în
afara hârtiei. Aceste noi suporturi prezintă o caracteristică
tehnică comună: înmagazinează, pe un spaţiu restrâns, o
uriaşă cantitate de informaţii care, cel mai adesea, devine
lizibilă doar prin intermediul unor aparate.
In ceea ce priveşte ideea colecţiilor exhaustive,
aceasta este încă prezentă în mintea multor manageri de
bibliotecă şi în deceniul al şaselea al secolului nostru, când
a avut loc o severă reducere a bugetului bibliotecilor
finanţate de stat.
De atunci au început să apară anumite modificări în
politica de achiziţii. Are loc o severă reevaluare a colecţiilor
prin stabilirea unei mai directe relaţii între cerinţe şi
resurse financiare. Au apărut o serie de studii care au
încercat să explice că nicio bibliotecă nu poate deţine toate
publicaţiile, nici măcar dintr-un domeniu, fie acesta cât de
îngust.
Mitul exhaustivităţii colecţiilor începe să se clatine
serios, mai ales în condiţiile de reducere a bugetului
bibliotecilor finanţate de stat şi ale „exploziei infor-
maţionale". Plecând de aici, s-a pus problema comple-
mentarităţii colecţiilor prin cooperarea tuturor furnizorilor
posibili de informaţii: biblioteci, centre de informare şi
documentare, baze de date informatizate. 168
168
R E G N E A L Â , Mircea. Studii de biblioteconomie.
Constanţa: Ex Ponto, 2001, p. 213-215.
221
CRISTINA POPESCU
7.2. Accesul utilizatorilor în bibliotecă
Bibliotecile „alcătuiesc, organizează, conservă şi

valorifică" 169 colecţii de cărţi, periodice şi alte documente
grafice şi audiovizuale, româneşti şi străine, în funcţie de
cerinţele de informare, lectură şi studiu ale utilizatorilor.
Utilizatorii bibliotecilor pot fi cetăţeni din România sau
alte ţări, care au domiciliu stabil sau flotant în localitatea
unde funcţionează biblioteca la care doresc să se înscrie.
Accesul utilizatorilor la colecţiile bibliotecii se
poate realiza prin:
- acces direct, indirect;
- împrumut la domiciliu.
Un termen deosebit de important în biblioteconomia
contemporană este accesul. Acces înseamnă „a avea
oportunitatea sau permisiunea de a intra, a te apropia, a
vorbi cu sau a folosi". 1 ' 0 Deci accesul în bibliotecă ar
însemna permisiunea de a folosi colecţiile şi posibilitatea
de a beneficia de asistenţă din partea bibliotecarului.
In orice bibliotecă, accesul la colecţii este posibil în
primul rând pe baza legitimaţiei de cititor. Regulamentul
169
Biblioteconomie: manual. [Lucrare elaborată de un
colectiv al Bibliotecii Naţionale, sub îngrijirea Serviciului studii,
cercetare şi dezvoltare în biblioteconomie; redactori coordonatori
Silvia Nestorescu, Gheorghe-Iosif Bercan]. [Bucureşti]: ABBPR,
1994, p. 75.
170
RUSE A, Lili. Un concept integrator: accesul. In:
Buletin ABIR, 2001, voi. 12, nr. 1, p. 16.
222
intern al fiecărei biblioteci stabileşte condiţiile de înscriere

şi de împrumut către cititori.
In funcţie de organizarea şi aşezarea colecţiilor
accesul poate fi:
- direct (în cazul colecţiilor deschise);
- indirect (în cazul depozitelor închise).
Modalitatea de acces depinde de:
- cum s-a stabilit organizarea colecţiilor;
- numărul de publicaţii;
- spaţiul deţinut;
- destinaţia colecţiilor;
- tipul de publicaţie.
Pentru a putea avea acces la bibliotecă, aşadar la
colecţiile acesteia, cititorul, după ce a luat la cunoştinţă
Regulamentul de funcţionare al bibliotecii, completează şi
semnează fişa-contract de împrumut, conform datelor din
cartea de identitate, legitimaţia de serviciu, carnetul de elev
(student). Pe baza acestor date, bibliotecarul eliberează
utilizatorului permisul de intrare. Pe acest permis va fi
trecută şi profesia cititorului.
La înscriere, cititorul va fi luat în evidenţă şi în
Registrul de înscriere a cititorilor, numerotat de la 1 la
începutul fiecărui an. Numărul de ordine al permisului va
fi acelaşi cu cel din Registrul de înscriere a cititorilor şi cu
numărul de pe fişa contract de împrumut. La începutul
fiecărui an, la reînscrierea cititorului, bibliotecarul trebuie
să confrunte datele de pe cartea de identitate cu cele de pe
permisul de intrare şi de pe fişa contract de împrumut.
Eventualele modificări survenite (schimbare de nume, de
223
CRISTINA POPESCU
domiciliu etc.) sunt menţionate la rubrica Schimbări

intervenite in datele de mai sus.171
Organizarea activităţii la filiale şi punctele de
împrumut se desfăşoară în acelaşi mod ca şi la biblioteca
centrală.
7.2.1. Lectura în sală
Pentru consultarea publicaţiilor care nu se împru-

mută la domiciliu, biblioteca trebuie să asigure spaţii
adecvate. Documentele care se consultă la sala de lectură
sunt lucrări care fac parte din patrimoniul cultural naţio-
nal, lucrări de referinţă, sinteze de specialitate, publicaţii
periodice şi seriale, documente ce sunt foarte solicitate de
către utilizatori şi din care biblioteca nu posedă decât un
exemplar sau două.
Dacă biblioteca nu dispune de spaţii, se amenajează
un loc cu câteva mese şi scaune în sala în care se face
împrumutul, unde cititorul poate consulta documente care
îl interesează. Cititorul trebuie să semneze în condica sălii,
completează un Buletin de cerere pentru fiecare publicaţie
solicitată şi îl predă custodelui împreună cu permisul de
intrare. Custodele completează rubricile: nr. sală şi nr. loc,
semnează la rubrica eliberat custode 172, apoi transmite
buletinul de cerere la depozit.
11
' Biblioteconomie: manual. Loc. cit., p. 75.
172
Ibidem, p. 79.
224
Bibliotecarul din depozit completează numărul de

inventar, semnează, opreşte partea a doua a formularului
şi trimite publicaţia la sala de lectură împreună cu partea
întâi a buletinului de cerere.
La restituirea publicaţiilor de către cititor, custodele
semnează la rubrica destinată restituirilor şi trimite
publicaţiile la depozit împreună cu buletinul de cerere,
cititorului înapoindu-i-se permisul de cititor.
Dacă publicaţiile solicitate nu au fost restituite la sala
de lectură sau nu au fost returnate depozitului, custodele
şi bibliotecarul din depozit trebuie să clarifice situaţia
imediat.
7.2.1.1. Accesul direct sau accesul liber la raft
Accesul liber la raft este modul de consultare cel mai

avantajos pentru utilizatori. Aceştia au posibilitatea de a-şi
alege singuri publicaţiile de pe rafturile bibliotecii.
Documentele aflate în acces liber trebuie organizate după
criterii sistematice.
In bibliotecile din România, acesta este aplicat la
fonduri limitate de lucrări. Se foloseşte pe scară din ce în
ce mai largă în structurile infodocumentare universitare şi
publice.
Pentru a se evita sustragerea documentelor din sălile
cu acces liber, acestea sunt prevăzute cu sisteme antifurt
care interacţionează cu porţile magnetice aflate la ieşirea
din bibliotecă.
225
CRISTINA POPESCU
Acest tip de acces la documente prezintă unele

avantaje referitoare la faptul că:
- cititorul poate găsi mai uşor informaţia dorită;

- cititorul este incitat la lectură pentru că are
posibilitatea de a vedea mai multe titluri din
domeniul de interes;
- bibliotecarul, mai puţin solicitat, poate consacra
o mai mare parte din timp pentru îndrumarea
cititorului;
- bibliotecarul nu îşi petrece timpul căutând
materiale la raft ci dă referinţe;
- servire mai rapidă.
In contrapondere, el prezintă, însă, şi unele
dezavantaje:
- intensa manevrare a cărţilor antrenează şi

degradarea lor;
- presupune un număr mare de personal pentru
rearanjarea la raft a publicaţiilor consultate;
- necesită un sistem de securitate;
- asumarea riscului dispariţiei unor publicaţii.
In epoca informaţională, caracterizată în mod
pregnant de procesul de informatizare, este important ca
informaţia să circule rapid, de aceea se simte tot mai mult
nevoia bibliotecilor deschise cu acces liber la raft.
226
7.2A.2. Accesul indirect
Este un mod tradiţional de acces la lucrărire aflate

în depozite.
Utilizatorul caută într-un catalog cota şi completează
buletinul de împrumut şi abia apoi primeşte materialul
solicitat.
In cazul accesului indirect, accentul cade pe
mijloacele de informare. Cataloagele bibliotecii (alfabetic,
sistematic, informatizat) vor concentra în jurul lor
publicul, de aceea trebuie bine puse la punct. Aceasta, cu
atât mai mult cu cât „catalogul de bibliotecă în care se
regăseşte un conţinut informaţional structurat pe anumite
criterii reflectă preocupările culturale şi ştiinţifice ale
epocii respective, precum şi un anumit tip de atitudine
faţă de păstrarea, dar şi valorificarea spiritualităţii
universale". 1 /3
Bibliotecarii preiau buletinele de împrumut şi caută
cărţile pe care le vor trimite unui ghişeu urmând ca apoi
să fie înmânate utilizatorului.
Avantajele accesului indirect la raft sunt:
- colecţiile sunt bine păzite, bibliotecarul fiind şi
gestionarul acestora;
- materialul nu riscă să se deterioreze prea
repede, fiind mânuit cu mai multă grijă.
1 3
' N I C U L E S C U , Zenovia. Limbaje de indexare cu structură
ierarhică. Bucureşti: ABBPR, 2000, p. 6.
227
CRISTINA POPESCU
Dezavantajele accesului indirect la raft sunt:

- suprasolicitarea bibliotecarului din depozit;
- timpul de aşteptare al cititorului este mare;
- mijloacele de informare (cataloagele) nu oferă
suficiente date despre materialul dorit;
- unele materiale sunt returnate imediat după
solicitare;
- nu stimulează lectura ca şi accesul liber la raft.
Subliniem ideea că accesul indirect este obligatoriu
în cazul cărţilor de patrimoniu şi al colecţiilor speciale.
Pentru aceste documente comunicarea va fi supravegheată
în mod deosebit şi se va putea face în anumite săli de
lectură ale bibliotecii deoarece unele lucrări nu pot fi
comunicate oricum, necesitând mobilier adecvat: pupitre
pentru atlase, albume sau aparate pentru documente
audiovizuale. 1 /4
Accesul la informaţie în sistem electronic oferă:
- mai multe date despre materialul dorit (locul în
bibliotecă, dacă este sau nu împrumutată,data
restituirii etc.);
- sistem de somare automat, chiar şi prin e-mail
(în funcţie de soft);
- posibilitatea rezervării, prelungirea termenului
de restituire etc.
174
Grafoart, 1995, p. 130.
228
Pentru o comunicare eficientă a documentelor

trebuie ca bibliotecile să aibă colecţiile bine organizate.
Aranjarea la raft într-o bibliotecă ţine seama de
câţiva factori:
- tradiţia bibliotecii, respectarea clasărilor
anterioare. Atunci când biblioteca deţine un
fond important de documente e greu să schimbi
sistemul tradiţional de aranjare, aceasta
însemnând un volum uriaş de muncă şi
bulversarea întregii activităţi din bibliotecă;
- specificul şi destinaţia bibliotecii (bibliotecă
universitară, şcolară) specializată pe un anumit
profil, cu sau fără acces liber la raft;
- numărul de volume deţinut;
- coexistenţa în interiorul aceleiaşi biblioteci a
unor fonduri care impun criterii de clasare
diferite.
Aranjarea efectivă a cărţilor la raft trebuie să aibă
drept obiective principale următoarele 1 ' 5 :
- regăsirea lor uşoară şi rapidă;
- economisirea spaţiului în depozite;
- gruparea documentelor după natura lor;
- stabilirea destinaţiei colecţiilor;
- buna conservare a publicaţiilor.
175
R E G N E A L Â , Mircea. Studii de biblioteconomie.
229
CRISTINA POPESCU
De altfel, trebuie avut în vedere în permanenţă faptul

că orice operaţie de împrumut pune în relaţie trei
elemente: documentul, împrumutătorul şi o perioadă de
timp determinată.
7.2.2. Sisteme de împrumut la domiciliu
împrumutul la domiciliu, fie din acces direct, fie din

acces indirect, este preferat de către utilizatorii bibliotecilor.
împrumutul - una dintre cele mai vechi activităţi
bibliotecare - reprezintă un contract între bibliotecă şi
cititor prin care documentele deţinute de bibliotecă sunt
comunicate utilizatorului în vederea lecturii pe o perioadă
de timp determinată, cu obligaţia de a fi restituite în starea
fizică în care au fost primite. Contractul presupune reguli
precise care trebuie respectate.
Toate modalităţile de împrumut la domiciliu sunt
întotdeauna reglementate printr-un regulament care
poate fi diferit de la o bibliotecă la alta. 1 ' 6 Regulamentul
şi condiţiile de împrumut se stabilesc de către conducerea
instituţiei în funcţie de stoc, număr de personal, spaţiu,
tipul şi provenienţa documentelor şi chiar în funcţie de
tipul bibliotecii.
Regulile de împrumut se referă la:
- identificarea celui care a împrumutat prin
întocmirea unei fişe de împrumut individual;
188
Ibidem, p. 140.
230
- fixarea perioadelor de împrumut;

- fixarea duratei de împrumut pentru fiecare
document. Durata de 2-3 săptămâni e durata medie.
Variază în funcţie de tipul de bibliotecă;
- fixarea numărului maxim de documente împru-
mutate fiecărui utilizator. Pentru anumite lucrări sau
documente ce nu pot fi împrumutate (exemplu: cărţile de
patrimoniu), biblioteca va putea să-şi constituie documente
care înlocuiesc originalele, mai ales fotocopii;
- fixarea taxei de împrumut. In anumite cazuri va fi
preferată gratuitatea completă a împrumutului. Biblioteca
va trebui să prevadă, totuşi, un sistem de amenzi pentru
lucrările restituite cu întârziere şi un mod de a plăti
contravaloarea lucrărilor deteriorate sau pierdute. 1 ''
Pentru publicaţiile nou intrate în bibliotecă se aplică
reguli specifice:
- nu se împrumută primele 2-3 luni;
- existenţa unei „săli de actualitate", loc de
informare rapidă;
- existenţa unor rafturi puse separat, sau organizarea
unor expoziţii a noutăţilor, ca utilizatorul să ia cunoştinţă
de noile apariţii editoriale. 1 ' 8
177
Grafoart, 1995, p. 131.
178
unei colecţii intr-o bibliotecă. Bucureşti: Biblioteca Bucureştilor, 1998,
p. 313.
231
CRISTINA POPESCU
După ce materialele au fost restituite sunt puse

înapoi în raft. In sistem informatizat restituirea se face mai
uşor şi este posibilă prelungirea materialelor printr-o
simplă comandă.
Nerestituirea la timp a documnetelor atrage după
sine aplicarea unor sancţiuni: penalizări, somaţii,
amenzi etc.
Se pot face prelungiri de termen şi fără a avea un soft
de bibliotecă, însă necesită operaţiuni suplimentare şi
maximă atenţie din partea bibliotecarilor.
î n cazul rezervărilor:
- se completează formulare tip pentru rezervarea
materialului (aceste formulare trebuie să conţină datele
personale ale solicitantului, datele documentului cerut,
data la care s-a completat cererea); cititorul trebuie
anunţat;
- trebuie stabilită perioada de timp pentru care este
valabilă rezervarea.
Rezervările reprezintă un serviciu apreciat în mod
deosebit de cititori. Acest serviciu trebuie să fie cunoscut
de toţi cititorii, pentru a beneficia toţi de avantajele lui.
Orice sistem de împrumut de publicaţii trebuie să
fie astfel gândit încât să rezolve aceste două probleme:
rezervările şi statisticile.
Statisticile de împrumut sunt esenţiale pentru a
aprecia funcţionarea bibliotecii, dinamismul său, modul în
232
care răspunde cerinţelor utilizatorilor. Statisticile constituie

elemente esenţiale de studiu în politica de achiziţii. 1 ' 9
Circulaţia fondurilor e foarte importantă, atât
bibliotecile cât şi cititorii au interesul comun ca docu-
mentele să circule cât mai mult. Bibliotecarul trebuie să fie
exigent cu cititorii pentru a prelungi viaţa publicaţiilor cât
mai mult posibil, iar cititorul trebuie deprins să aibă grijă
de documentele împrumutate şi să le restituie în aceeaşi
stare în care le-a primit. Aici intervine educaţia cititorului
care trebuie să înveţe că utilitatea unei biblioteci depinde
de gradul de circulaţie al documentelor deţinute. 180
Din cauza faptului că alegerea unui sistem de împru-
mut este condiţionată prin regulament, prin felul în care
personalul şi utilizatorii resimt constrângerile, prin
importanţa frecvenţei şi a documentelor împrumutate,
această alegere nu poate fi niciodată definitivă. Orice sistem
de împrumut trebuie să fie simplu şi pentru bibliotecă şi
pentru utilizatorii săi şi în acelaşi timp să poată răspunde
la următoarele întrebări 181 :
- Cine împrumută? (lista de persoane care împru-
mută, lista întocmită, în general, cu ajutorul listelor de
cititori).
- Cât timp are dreptul să păstreze cărţile? (răspunsul
permite să se controleze dacă limita fixată de regulament
a fost depăşită).
179
R E G N E A L Â , Mircea.Op. cit., p. 299.
180
Ibidem, p. 298.
181
Ibidem, p. 298.
233
CRISTINA POPESCU
- Unde se află o anumită carte şi de când? (cu-

noaşterea răspunsului permite să se controleze dacă durata
împrumutului este depăşită, dar şi să se asigure eventuala
rezervare a publicaţiilor).
- Cine a deteriorat cartea? (răspunsul are o impor-
tanţă deosebită pentru asigurarea conservării fondurilor).
- Câte cărţi au fost împrumutate pentru o perioadă
determinată? (statistică globală sau parţială de împrumut).
- Cine şi ce citeşte? (ne permite cunoaşterea perfor-
manţelor cititorilor).
- Care este costul împrumutului? (asigură o gestio-
nare a fondurilor).
Rezumate, aceste probleme sunt în număr de trei:
„ - câte documente au fost împrumutate şi care sunt
acestea;
- cui au fost împrumutate;
- când trebuie restituite." 182
Studiul diferitelor sisteme de împrumut dă răspuns
la aceste întrebări precum şi la operaţiile practice şi
echipamntele materiale propuse de acestea.
In practica bibliotecară sunt cunoscute trei sisteme
de împrumut:
- sisteme de împrumut manuale;
- sisteme de împrumut mecanizate;
- sisteme de împrumut informatizate.
182
RICHTER,Brigitte. Op. cit., p. 131-132.
234
7.2.2.1. Sisteme de împrumut manuale
Cele mai răspândite sisteme de împrumut manuale

sunt NEWARKşi BROWN.
Sistemul NEWARK se bazează pe două elemente
esenţiale:
- fişa cititorului (permisul de cititor) întocmită în
momentul înscrierii, în care se menţionează numărul de
cititor, numele, adresa, vârsta, profesia. Există coloane în
care se vor menţiona, cu o ştampilă „datele fixate pentru
returnarea cărţilor şi datele restituirii efective" 183 ;
- fişa cărţii, aşezată în fiecare volum. Fişa cărţii se află
într-un buzunar, în partea a doua a coperţii, a fiecărui
volum. Cuprinde elemente de identificare a publicaţiilor,
respectiv: cota, anul de apariţie, titlul, nr. de inventar.
Pe coperta a treia se aplică o fişă cu termene de
restituire. Fişierul de împrumut trebuie organizat astfel
încât să permită o flexibilă aranjare a fişelor documentelor
împrumutate. In cazul împrumutului unui document se
marchează data limită a restituirii atât pe permisul de
cititor, cât şi pe fişa cu datele de restituire. Pe fişa cărţii care
se extrage din buzunarul cărţii se notează data limită de
restituire şi numărul de înscriere al cititorului.
Fişele documentelor împrumutate sunt ordonate pe
zile, cote sau nr. de inventar. De preferat este ordonarea
165
Grafoart, 1995, p. 253.
235
CRISTINA POPESCU
acestora cronologic în funcţie de data restituirii, într-un

fişier al împrumutătorilor. La restituirea documentelor,
având în vedere data menţionată pe fişa de pe coperta a
treia, fişa cărţii va fi notată în fişier şi plasată în
buzunăraş.
Ştampila de restituire este aplicată pe permisul de
cititor.
Pentru prelungiri trebuie să se procedeze ca pentru
un nou împrumut. „Controlul întârzierilor se efectuează
prin valorificarea fişelor rămase în fişierul împru-
mutătorilor după data limită de restituire". 184 Pentru a afla
numele şi adresa celui întârziat se caută în fişierul
cititorilor.
Rezervările sunt posibile, dar sunt dificil de efectuat.
Ele necesită căutarea în fişier zi de zi a fişelor docu-
mentelor de rezervat, care trebuie individualizate după un
anumit reper.
Avantajele sistemului NEWARK185:
- permite cunoaşterea exactă a faptului dacă
cititorul nu împrumută prea multe cărţi deodată;
- permite identificarea posesorului unei cărţi care se
află în întârziere cu restituirea cărţii;
- permite lansarea unui avertisment către cititor în
cazul în care bibliotecarul a întocmit un registru al
184
R E G N E A L Ă , Mircea. Studii de biblioteconomie.
185
Ibidem, p.301.
236
înscrierilor sau un fişier al cititorilor alcătuit pe baza

dublării permisului de cititor;
- permite rezervări dacă fişele cărţilor sunt clasate
după cotă.
Dezavantajele sistemului NEWARK:
- operaţiile de restituire şi returnare sunt relativ de
durată şi pot face pe cititor să aştepte;
- permite erori la nivelul fişelor;
- căutările sunt obositoare pentru identificarea
cititorului întârziat;
- statisticile sunt lente şi dau informaţii doar
despre categorii de cărţi împrumutate.
Sistemul BROWN- ulterior realizării permisului de
bibliotecă - „suprimă orice operaţiune scrisă". 186 în
momentul înscrierii la bibliotecă, cititorul primeşte mai
multe plicuri corespunzătoare numărului de publicaţii pe
care are dreptul să le împrumute. Fiecare plic are pe el
numele şi adresa împrumutătorului, data naşterii şi
numărul de înscriere la bibliotecă. î n momentul împru-
mutului, data de restituire este marcată pe fişa de
împrumut şi pe fişa de pe coperta a treia a cărţii.
Fişa cărţii este plasată în plicul liber al împru-
mutătorului. La restituire, după data menţionată se caută
165
Grafoart, 1995, p. 253.
237
CRISTINA POPESCU
plicul cititorului pentru a repune în buzunarul respectiv

fişa cărţii.
Prelungirile, rezervările şi statisticile se fac ca în
sistemul Newark. Avizele de restituire se realizează uşor,
deoarece pe fiecare plic se află elemente necesare
identificării cititorului. In principiu, acest sistem prevede
păstrarea plicurilor de către cititor. In mod practic este mai
util ca ele să fie conservate în bibliotecă într-un fişier
alfabetic. Pentru a diminua volumul, unele biblioteci nu
realizează decât un singur plic pentru cititor în care sunt
introduse toate fişele împrumutate de acelaşi cititor
In acest caz este recomandabil ca toate cărţile să fie
împrumutate şi restituite în acelaşi timp.
Avantajele sistemului BROWN:
- operaţiile sunt mai rapide, cu mai puţine surse de
eroare, scrisul fiind eliminat;
- întârziaţii sunt identificaţi rapid prin adresa de pe
plic;
- este foarte uşor să controlezi, pentru fiecare
cititor, limita numărului de volume împrumutate, deoarece
fiecărui împrumut trebuie să îi corespundă un buzunăraş
gol.
Dezavantajele sistemului BROWN:
- operaţiile de restituire nu pot fi amânate;
- se pot emite erori prin greşita intercalare a
plicurilor, prin introducerea unor fişe în plicul altor
238
persoane sau prin inversarea fişelor de la un document la

altul cu ocazia restituirii.
Rezervările în sistemele de împrumut manuale sunt
dificil de realizat. La unele biblioteci cititorul completează
o fişă gen carte poştală. Acest tip de fişă se aranjează pe
cote sau autori într-un spaţiu special amenajat în
apropierea fişierului de împrumut. Pentru ca procedeul să
fie eficient, bibliotecarul ar trebui să aibă capacitatea de a
reţine titlurile sau cota lucrării rezervate. Când documentul
rezervat este restituit se expediază cartea poştală solicitată,
lăsându-i un răgaz de 8-10 zile pentru a veni să-1 ridice.
7.2.2.2. Sisteme de imprumut mecanizate
Sistemele de împrumut mecanizate - audioşarjing şi

fotoşarjing - nu s-au bucurat de prea mare succes.
Sistemul înregistrării audio are ca suport banda
magnetică a magnetofonului. La ieşirea cărţii, responsabilul
cu împrumutul înregistrează pe magnetofon numărul
„fişei de tranzacţie" 18 ', identitatea cititorului, titlul, nr. de
inventar al cărţii. Astfel este înregistrată fiecare ieşire, în
ordinea numerică a fişelor de tranzacţie pentru aceeaşi
perioadă de împrumut. La restituire, fişa de tranzacţie a
cărţii se retrage din carte şi se clasează. Pentru cărţile aflate
-
165
Grafoart, 1995, p. 253.
239
CRISTINA POPESCU
în întârziere, atenţionările se fac cu ajutorul localizării

numerelor care lipsesc din seria de înregistrare
corespunzătoare. Statisticile se efectuează pe categorii de
lucrări, pe măsură ce se împrumută volumele.
Sistemul înregistrării fotoşarjing foloseşte ca suport un
film. In momentul ieşirii cărţii, camera fotografiază per-
misul de cititor, pagina de titlu a cărţii şi fişa de
tranzacţie. Se fotografiază fiecare ieşire, în ordinea
numerică a fişelor de tranzacţie.
Pentru cărţile aflate în întârziere, atenţionarea este
scrisă de mână pe un tipizat special, după vizionarea
filmului sau este obţinută prin developarea porţiunii de
film care corespunde împrumutului întârziat.
Avantajele sistemelor mecanizate sunt 188 :

„ - rapiditatea operaţiilor de împrumut;
- riscurile de erori sunt reduse la maximum;
- fişele de tranzacţie servesc mai mult timp decât o
fişă de carte în sistem manual;
- trierea fişelor se face mai rapid atunci când se face
o triere mecanografică clasică;
- fişele de tranzacţie sunt perforate."
Dezavantajele sistemelor mecanizate:

- echiparea materială este costisitoare şi este
rentabilă numai dacă biblioteca are un număr mare de
împrumuturi;
188
Ibidem, p. 140.
240
- pentru statistici se folosesc maşini speciale şi

trebuiesc întocmite pe perioada împrumutului.
7.2.2.3. Sisteme de împrumut informatizate
Insatisfacţia sistemelor de împrumut manuale şi

mecanizate a condus la apariţia sistemelor informatizate.
(RFID)
Sistemul RFID
Sistemul R F I D reprezintă o noutate pentru
România şi este implementat în câteva biblioteci
româneşti, publice şi universitare, cum ar fi: Biblioteca
Metropolitană „Mihail Sadoveanu" din Bucureşti,
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga" din Cluj, Biblioteca
Universităţii „Lucian Blaga"din Sibiu, Biblioteca Centrală
Universitară „Carol I " d i n Bucureşti.
R F I D este abrevierea din engleză a Radio Frequency
IDentification şi reprezintă modalitatea de a identifica o
persoană sau un obiect în staţionare sau în mişcare folosind
transmisia de unde de radiofrecvenţă.
Utilizatorii bibliotecii vor avea posibilitatea de
consultare a colecţiilor bibliotecii aflate în acces liber la
raft, pe patru nivele.
Este implementat un sistem modern de securizare
al unităţilor documentare cu etichete inteligente (RFID),
241
CRISTINA POPESCU
compatibil cu sistemul de gestiune automatizat al

bibliotecii. Echipamentele şi accesoriile sistemului de
securizare sunt: staţii de circulaţie, staţii de catalogare,
cititoare inventar, porţi de securitate, benzi de transport şi
sortare, etichete şi legitimaţii (dotate cu CIP-uri
189
inteligente).
Sistemul permite eficientizarea la maxim a
operaţiunilor, cum ar fi:
- împrumuturile şi restituirile de materiale (asistate
de bibliotecar sau în regim de autoservire);
- inventarul colecţiei;
- identificarea materialelor şi găsirea rapidă a unor
materiale amplasate greşit la raft;
- securitatea colecţiei;
- sortarea automată pentru aşezarea la raft.
Elementele componente ale sistemului RFID 1 9 0 :
-Tag-ul sau eticheta inteligentă conţine un microcip

ataşat la o antenă, încapsulate, în funcţie de utilitate, în
diferite materiale, hârtie sau plastic.
- Scannerul R F I D sau cititorul mobil R F I D
transmite un impuls radio şi aşteaptă răspunsul tag-urilor.
189
http://www.lib.ugal.ro/sipteh/ro/imagps;/pHf/rst-i.pdf
190
http://bcu.ulbsibiu.ro/prezentare/Sisremul RFID.hlffil
242
Tag-ul captează energia transmisă de către cititor şi o

foloseşte în a-şi transmite numărul său unic de identificare
precum şi alte informaţii memorate în prealabil. Cititoarele
R F I D pot funcţiona în regim stand-alone (independent),
sau pot fi conectate la o reţea IT.
- Modulul de lucru Bibliotecar permite următoarele
funcţionalităţi:
- operare împrumuturi / restituiri;
- programare (scriere) etichete;
- conversie etichete coduri de bare în etichete
RFID.
- Unitatea de autoîmprumut pentru cititori are o
funcţionalitate multiplă:
- împrumut;
- restituire;
- recipise (pe hârtie sau e-mail);
- informare (cont cititor).
Poarta de securitate R F I D sau sistemul electronic
Gateway-Dual Technology (RF+EM) foloseşte tehnologia
electromagnetică combinată cu cea radiofrecvenţă,
permiţând astfel combinarea avantajelor acestor tehnologii:
flexibilitatea în utilizare şi rata înaltă a detecţiei.
243
CRISTINA POPESCU
04b Bibliotec ai-impiumut
?
05 Iesii« pun pojitd
04a Aulo-impiumut
nspiE
02b OPAC ' cautaie
02b/
*
03 *Căite la raft
02a Informai* 01 Intrai* pe poaita 06 Auto-netumai*
Fig. 1. Fluxul cititorilor şi circulaţia cărţilor în sistemul RFID

http://wwwJib.ugal.ro/sipteh/ro/images/pdf/rst-i.pdf
Documentele care pot fi î m p r u m u t a t e sunt

înregistrate într-o bază de date cu descrierea completă din
punct de vedere bibliografic. Fiecare cititor primeşte un
permis nominal cu o etichetă de barcod proprie - softul
care gestionează baza de date este capabil să înterre-
laţioneze barcodul specific fiecărui cititor şi documentul
împrumutat.
244
Compararea înregistrărilor ieşirii şi întoarcerii

permite anularea împrumutului documentelor returnate
la timp, localizarea lucrărilor întârziate, identificarea
celor care le-a împrumutat şi lansarea atenţionărilor.
Capacitatea sistemelor depinde de echipament, de
calculatorul pe care sunt stocate şi prelucrate datele
privitoare la împrumut.
Avantajele sistemelor de împrumut informatizate:

- pot face diferenţieri între diferite tipuri de împru-
mutători;
- precizează locul unde se găseşte publicaţia sau dacă
publicaţia solicitată nu este disponibilă, fiind împrumutată,
este dată la legat sau este pierdută;
- împrumutul se face prin citirea etichetei de barcod
de pe documentul şi permisul de cititor;
- odată cu restituirea publicaţiei prin rescanarea
etichetei de barcod a documentului respectiv se anulează
legătura realizată de cititor şi documentul împrumutat;
- sistemul controlează situaţia fiecărui împru-
mutător, documentul, data restituirii.
Unele biblioteci informatizate introduc o fişă în carte
pe care marchează data restituirii. Rezervările se fac uşor,
întârzierile sunt semnalate automat, statisticile se fac
automat pe categorii de cititori şi perioade de timp.
Acest sistem nu are dezavantaje majore, dar pot
exista în unele biblioteci inconveniente de genul resurselor
materiale sau uneori pot interveni erori umane.
245
CRISTINA POPESCU
Rafturi carte
Catalog (OPAC)
Fig. 2. Activităţile centralizate dintr-o bibliotecă clasică

http://www.lib.ugal.ro/sipteh/ro/1mages/pdf/rst-1.pdf
246
Book Sheives
B* Catalogue (OPAC)
•
<*lf 0«k Out Steton
iVRegistration/UsefC
I Access Z
' ontrol, Entrance at non -opeiing houn
Fig. 3. Activităţile descentralizate şi automatizate într-o bibliotecă

cu sistem RFID integrat
http://www.lib.ugal.ro/sipteh/ro/images/pdf/rst-i.pdf
247
CRISTINA POPESCU
Obligaţiile utilizatorilor
Conform Regulamentului de funcţionare al

bibliotecii, utilizatorii au următoarele obligaţii:
- să nu înstrăineze permisul;
- să păstreze în bună stare permisul şi să-1
prezinte la solicitarea persoanelor în drept;
- să anunţe imediat biblioteca emitentă în
cazul pierderii permisului şi să-1 declare nul printr-o
declaraţie pe proprie răspundere;
- să se prezinte pentru prelungirea valabilităţii
permisului cu documentele necesare;
- să prezinte bibliotecii emitente, pentru
eliberarea unui nou permis în caz de pierdere, la
terminarea studiilor sau schimbarea locului de
muncă, Fişa de lichidare a împrumuturilor de
publicaţii, cu confirmarea tuturor bibliotecilor la care
utilizatorul a avut drept de împrumut;
- să respecte prevederile regulamentului
bibliotecii cu privire la sistarea, temporară sau
definitivă, a drepturilor de utilizator.
Sancţiuni in caz de nerespectare a obligaţiilor
Nerespectarea obligaţiilor ce revin utilizatorilor

atrage după sine sancţiuni: folosirea permisului unei alte
persoane se sancţionează cu suspendarea dreptului de
248
frecventare a bibliotecii pentru ambele persoane implicate

pe o perioadă de 30 de zile.
7.3. D o c u m e n t e l e de substituţie
Sintagma document de substituţie s-a dezvoltat

odată cu preocuparea pentru lărgirea comunicării
documentelor către un public nou şi exigent. Această
liberalizare s-a completat prin folosirea unor măsuri de
protecţie a documentelor originale, adică prin înlocuirea
lor cu nişte copii ale documentelor originale, în vederea
utilizării lor pentru lectura în sală şi mai ales pentru
împrumut. Realizarea documentelor de substituţie este o
necesitate în cazul următoarelor documente 191 :
- documente rare sau fragile. Pentru aceste docu-
mente împrumutul sau comunicarea pe loc pot fi
dăunătoare;
- documente incomplete sau epuizate. Documentele
de substituţie permit o mai rapidă completare a ^lecţiilor;
- documente voluminoase. Documentele de substi-
tuţie pot rezolva problema spaţiului;
191 Ţ I R Z I M A N Elena. Comunicarea documentelor de

bibliotecă. In: Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării, 2003,
nr. 11/12, p. 360.
249
CRISTINA POPESCU
- documente comunicate frecvent. Documentele de

substituţie permit menţinerea integrităţii documentului
original;
- documente greu sau imposibil de citit din cauza
dimensiunii sau a unui handicap vizual prezentat de
cititori.
Evidenţiem faptul că documentele de substituţie
reprezintă o soluţie foarte utilă pentru protejarea
documentelor din colecţie. Reproducerea se face ţinând
cont de natura originalului, de starea lui, de utilitatea pe
care biblioteca sau cititorul doresc să le-o atribuie, de cost
şi de durata conservării. Aceste documente de substituţie
pot ridica probleme mari: conservarea lor cere condiţii de
temperatură şi umiditate diferite (în funcţie de suportul
documentului de substituţie), comunicarea lor poate
necesita aparate de lectură, costul echipamentelor de
copiere sau de legătură poate fi mare, probleme juridice
legate de legea dreptului de autor care interzice
reproducerea integrală sau parţială destinată unei utilizări
colective fără acordul autorului.
Procedee de reproducere:
Fotocopierea este procedeul cel mai utilizat.
Bibliotecile utilizează fotocopierea pentru constituirea
dubletelor pentru împrumut, a unor broşuri, pentru
înlocuirea unor părţi lipsă sau deteriorate din cărţi, pentru
a răspunde unor cereri de împrumut interbibliotecar de
articole din periodice sau pentru a răspunde unor
250
solicitări venite din partea utilizatorilor. Este interzisă

fotocopierea operelor cu o legătură valoroasă sau a celor
care se află într-o stare precară de conservare, cărora le
dăunează căldura şi lumina emise de către fotocopiatoare.
Aparatele cele mai recente permit micşorarea progresivă,
ca şi mărirea până la formatul A3. Fotocopierea este un
procedeu bine adaptat reproducerii unor texte imprimate,
desene. Reproducerea de documente de format mare nu
este convenabilă, pentru acestea recurgându-se la
microcopiere.
Microcopierea este „un procedeu de reproducere la un
raport de micşorare atât de mic încât este necesar un aparat
de lectură special". 192 Documentul de substituţie obţinut
prin acest procedeu se numeşte microformat.
In funcţie de tehnica de microcopiere, microformatul
poate fi microfişă sau microfilm. Microcopierea este
utilizată de câte ori se doreşte câştigarea spaţiului în
stocarea colecţiilor. Câştigul de spaţiu poate atinge şi 95%.
In cazul periodicelor, conservarea pe microformat permite
eliminarea originalelor. Microcopia tinde să devină un
document în sensul originar al termenului prin dezvoltarea
unei producţii editoriale al cărei catalog creşte regulat.
„Editarea tezelor de doctorat este [...] efectuată prin
reproducerea manuscriselor dactilografiate executate în
atelierele existente în Universităţile din Lille, pentru tezele
192
Ibidem, p. 360.
251
CRISTINA POPESCU
în litere şi drept şi din Grenoble, pentru tezele în

ştiinţe/' 193 Documentele originale pot fi înlocuite cu
CD-ROM-uri, videodiscuri. Sunt documente dificil de
realizat de către biblioteci şi sunt întâlnite mai ales ca
documente originale şi nu ca documente de substituţie.
Digitizarea documentelor de patrimoniu, şi nu
numai, nu poate fi considerată în prezent ca o unică soluţie
la problemele de conservare puse de documentele vechi,
rare şi preţioase. Cu toate acestea, ea permite îmbunătăţirea
în mod indirect a conservării acestor documente, limitând
comunicarea suporturilor originale către utilizatori. De
asemenea, ea face posibilă o mai bună difuzare a
documentelor către utilizatori.
Un proiect de digitizare nu se referă numai la
digitizarea propriu-zisă, el implică multe alte probleme şi
activităţi, de exemplu: selecţia, prelevarea imaginii,
claritatea copiei, crearea de baze de date, găsirea unui
mecanism de prezentare şi implementarea de strategii de
prezervare digitală pentru imaginile digitale. 194
193
RICHTER, Brigitte.Op. cit., p. 152.
194
STEENBAKKERS, Johan. NEDLIB: Towards a
networked European Deposit Library. In: European Commission,
EUR 19329 Convergence in the digital age: challenges for libraries,
museums and archives: proceedings of a conference held in
Amsterdam on 13-14 August 1998. Luxembourg: Office for
Official Publications of the European Communities, 1999, p. 69.
252
Un program cadru pentru crearea şi organizarea

digitizării colecţiilor trebuie să cuprindă cel puţin trei părţi:
- Capturarea datelor şi crearea bazelor de date care
descriu imaginile şi textul asociat;
- Accesul la informaţii şi prezentarea lor;
- Organizarea colecţiei astfel încât să corespundă
standardelor actuale.
Bibliotecile au înţeles rolul şi importanţa acestui nou
mediu de comunicare, informare şi documentare şi l-au
folosit atât ca pe o nouă resursă informaţională, cât şi ca
instrument de diseminare a informaţiei spre exterior, prin
intermediul site-urilor construite.
Cyberspaţiul nu este deci un loc pasiv de depozitare
a informaţiilor, ci reprezintă un spaţiu virtual, constituit
prin conectarea într-o reţea a tuturor canalelor de
comunicare şi a calculatoarelor la lumea reală, permiţând
interacţiunea „navigatorilor" în această lume.
Copyright-ui
Situaţia documentelor bibliofile este una fericită,
întrucât vechimea documentelor nu le mai plasează sub
incidenţa legii dreptului de autor, fapt ce ar impune
demersuri şi cheltuieli suplimentare.
Din punct de vedere legal, reproducerea prin orice
procedeu reprezintă o contrafacere şi este sancţionată de
codul penal. Utilizatorul de documente reproduse trebuie
să se informeze referitor la dispoziţiile legale, care pot fi
menţionate în josul buletinului de cerere pentru fotocopie.
253
CRISTINA POPESCU
„Respectarea prevederilor legale relative la

reproducere vor trebui să figureze în ghidurile pentru
cititori şi în toate notele informative referitoare la
serviciile bibliotecii." 19d
Documentele de substituţie prezintă o serie de
avantaje, dar şi unele dezavantaje:
Avantaje196:
- protejarea documentelor rare sau fragile pentru
care împrumutul sau comunicarea pe loc ar fi dăunătoare;
- utilizarea copiilor permite menţinerea integrităţii
documentului original, în cazul comunicării frecvente a
acestuia;
- pot fi oferite spre consultare mai multe exemplare
dintr-un exemplar unic sau uzat;
- permit completarea colecţiilor sau a unor frag-
mente lipsă;
- comunicarea cu uşurinţă a documentelor mici sau
prea mari;
- permit expedierea prin împrumut interbibliotecar
a unor documente a căror trimitere în forma lor originală
ar fi imposibilă;
- rezolvarea problemelor de spaţiu puse de
conservarea colecţiilor indispensabile, dar incomode.
195
R I C H T E R , Brigitte. Op. cit., p. 154.
196
Ibidem, p. 150.
254
în concluzie, prin înlocuirea documentelor cu copii,

acestea permit o mai bună comunicare şi o mai bună
conservare.
Dezavantaje197:
- durata de viaţă a reproducerilor este mai mică;
- multe documente de substituţie necesită aparate de
lectură speciale;
- financiar, echipamentele pentru reproducere sunt
costisitoare;
- juridice: legea copyright-ului;
- fotografierea pe hârtie este un procedeu costisitor
şi lent.
7.4. împrumutul interbibliotecar
O altă modalitate de acces la publicaţii este

împrumutul interbibliotecar: intern şi internaţional.
Această modalitate este asistată de calculator pe baza
aceloraşi proceduri ca şi în cazul împrumutului către
public.
Deosebirile între cele două activităţi constau în:
- în locul cititorilor sunt înregistrate biblioteci sau
alţi parteneri de împrumut;
197
REGNEALÂ, Mircea. Op. cit., p. 306.
255
CRISTINA POPESCU
- partenerii de împrumut nu sunt identificaţi prin

barcoduri, ci fiecărui partener îi este atribuit „un cod care-1
identifică unic şi neambiguu". 1 9 8
Procedurile de împrumut se realizează prin
corespondenţă cu fiecare partener în parte.
In sistemele automatizate, corespondenţa se face prin
poşta electronică. Fiecare partener are ataşată o adresă
electronică la care este transmisă cererea de împrumut şi
la care primeşte răspunsuri în cazul unor solicitări.
In cazul în care instituţia nu foloseşte poşta
electronică, codurile atribuite fiecărui partener sunt
necesare pentru gestiunea înregistrărilor asociate fiecăruia.
Activităţile de împrumut interbibliotecar contribuie la
intensificarea accesului la documente pentru public şi la
circulaţia informaţiei.
7.4,1. împrumutul interbibliotecar intern
împrumutul interbibliotecar intern199 reprezintă o

modalitate prin care documentele sau copiile acestora sunt
transmise sub formă de împrumut de către o bibliotecă
198
BANCIU, Doina. Informatizarea bibliotecilor publice:
concepte şi practici. Bucureşti: Centrul de Pregătire şi Formare a
Personalului din Instituţiile de Cultură, 1999, p. 40.
199
REGNEALĂ, Mircea. Studii de biblioteconomie.
256
altei biblioteci din aceeaşi ţară. în anumite ţări, Franţa de

exemplu, pentru numeroase biblioteci rurale există un
anumit tip de împrumut interbibliotecar sub denumirea
de împrumut din depozit, care este realizat prin inter-
mediul bibliotecii regionale.
Caracteristicile împrumutului interbibliotecar
intern 200 :
- natura împrumutătorilor, împrumută colectivităţile
şi nu indivizii;
- volumul documentelor împrumutate, se
împrumută pe loturi mari;
- durata împrumutului este cât mai lungă posibil
pentru ca publicaţiile să circule cât mai mult.
Evidenţa acestui tip de împrumut se realizează
informatizat sau pe fişe bibliografice duble, în general pe
culori diferite pe fiecare unitate furnizoare.
O fişă se aşază în depozit, în locul documentului
împrumutat, iar cealaltă la secţia de împrumut unde se
constituie un depozit pe numele unităţilor beneficiare.
Primul regulament de împrumut datează din anul
1958. Aici sunt prevăzute norme pentru împrumutul de
publicaţii. Decretul nr.10 din B.O. nr.2/17.01.1986 a
aprobat catalogul formularelor tipizate comune printre care
şi cele de împrumut interbibliotecar. Noi reglementări au
apărut în anul 2003.
192
Ibidem, p. 360.
257
CRISTINA POPESCU
Utilizatorul ştie de existenţa unui anumit tip de

publicaţii la care nu are acces dintr-un anumit motiv
(exemplu: distanţa). Intr-o astfel de situaţie completează
o fişă de împrumut cu datele personale, datele instituţiei de
la care solicită materialul şi datele materialului solicitat.
împrumutul interbibliotecar intern prezintă unele
avantaje:
- se pot obţine informaţii fără a necesita deplasarea
cititorului în altă bibliotecă sau localitate;
- se economiseşte timpul beneficiarului;
- se economisesc bani.
Există, însă, şi anumite dezavantaje ale împrumutului
interbibliotecar intern:
- formalităţile sunt destul de complicate;
- împrumutul se face numai între instituţii.
In ţara noastră împrumutul interbibliotecar nu este
foarte des folosit, uneori din pricina necunoaşterii
posibilităţilor de împrumut. Trebuiesc găsite persoane de
contact şi împrumutul se face în numele unui angajat care
devine răspunzător pentru materialul solicitat. Nu se
consideră împrumut interbibliotecar împrumutul între
unităţi ale aceleiaşi instituţii bibliotecare.
Pentru efectuarea unui î m p r u m u t intern la
Biblioteca Naţională trebuie să se întocmească un formular
cu ştampilă şi număr de ieşire emisă de instituţia
solicitantă. Acest document va fi prezentat spre avizare
conducerii Bibliotecii Naţionale unde va primi şi un număr
258
de înregistrare. Nu se vor admite în niciun caz abateri de

la acest procedeu.
Termenul de împrumut este de 15 zile pentru
instituţiile din Bucureşti şi 30 de zile pentru cele din
provincie cu drept de prelungire pe o perioadă limitată de
două săptămâni. Prelungirea se face în cazul în care
biblioteca furnizoare nu are nevoie temporar de
documentul respectiv. Dacă se întârzie cu predarea
documentului, se va trimite o scrisoare de avertisment către
biblioteca beneficiară restantă.
In Regulamentul bibliotecii există un paragraf în
care se menţionează faptul că nerespectarea termenului de
predare atrage după sine sistarea împrumutului către
beneficiarul în culpă.
La împrumutul interbibliotecar intern există două
formulare:
1. pentru provincie - se completează în triplu
exemplar: unul rămâne la Biblioteca Naţională; al doilea
însoţeşte publicaţiile, iar al treilea pentru biblioteca
solicitantă. Exemplarul rămas la biblioteca furnizoare este
trimis înainte de a expedia publicaţiile cerute, sub formă
de scrisoare. In acest formular se menţionează câte
publicaţii se împrumută, termenul de împrumut, data,
semnăturile.
2. pentru instituţiile din Bucureşti - deleagă o
persoană pentru a efectua împrumutul interbibliotecar.
Delegatul trebuie să vină cu un act doveditor prin care să
259
CRISTINA POPESCU
demonstreze acest lucru şi să conţină ştampila şi

semnătura conducerii. După ce se aprobă cererea se
completează acest formular, care conţine: cota publicaţiilor
împrumutate, autorul şi titlul, data restituirii publicaţiilor
şi data de pe buletinul delegatului, semnătura acestuia şi
a bibliotecarului care efectuează împrumutul.
Acest formular are o parte componentă care va
rămâne în depozit. La restituirea publicaţiilor, pe cealaltă
parte, în dreptul cotei se va trece un R în prezenţa
delegatului.
Biblioteca Naţională împrumută foarte rar publicaţii
şi cel mai des solicită de la BCU „Carol I " din Bucureşti
şi de la Biblioteca Academiei. Publicaţiile împrumutate de
biblioteci din provincie sunt expediate prin poştă. O dată
pe săptămână, de la Biblioteca Naţională sunt expediate
publicaţii care au drept destinaţie localităţi din provincie.
Nu pot fi împrumutate următoarele categorii de
publicaţii: cele solicitate frecvent în sălile de lectură, lucrări
de referinţă, lucrări considerate ca aparţinând
patrimoniului naţional cultural şi cele din fondul colecţiilor
speciale.
î m p r u m u t u l interbibliotecar în România este
gratuit. Pot fi însă stabilite tarife şi pentru acest tip de
împrumut. Biblioteca furnizoare poate percepe taxă când
numărul documentelor este mare, dar trebuie precizat
acest lucru bibliotecii beneficiare înainte de efectuarea
împrumutului.
260
î m p r u m u t u l se realizează pe baza unei cereri

standardizate, folosindu-se trei formulare:
- formularul A, care este păstrat la biblioteca
beneficiară;
- formularul B şi C, care sunt trimise bibliotecilor
furnizoare. Formularul B însoţeşte publicaţiile atât la
împrumut cât şi la restituire, formularul C se păstrează la
biblioteca furnizoare ca justificare a împrumutului
efectuat.
Acesta poate înlocui la raft documentul împrumutat,
dar în caz de nelivrare formularele B şi C sunt restituite
bibliotecii beneficiare.
Pe o adresă se pot împrumuta maximum cinci titluri.
Perioada de împrumut este de până la 20 de zile, dar poate
varia în funcţie de termenul stabilit de biblioteca
furnizoare sau tipul de documente, din momentul
expedierii. împrumutul se restituie la data stabilită de
biblioteca furnizoare. Prelungirea poate varia. Nu se
practică modificări de restituire şi primire a unui
document. Aceste modificări sunt folosite numai dacă sunt
solicitate de biblioteca furnizoare. Biblioteca beneficiară
răspunde de orice pierdere sau deteriorare a documentelor
împrumutate, de la primirea la restituirea lor.
în cazul în care instituţia beneficiară este pusă în
imposibilitatea de a restitui una sau mai multe din
publicaţiile împrumutate, are obligaţia fie să recupereze în
ediţie originală sau copie xerox publicaţiile lipsă, fie să
261
CRISTINA POPESCU
achite contravaloarea acestora la preţul actualizat. In mod

obligatoriu i se va anula dreptul de împrumut inter-
bibliotecar.
IA.2. împrumutul interbibliotecar internaţional
împrumutul interbibliotecar internaţional201 reprezintă

modalitatea de transmitere dintr-o ţară în alta pe calea cea
mai sigură şi rapidă a documentelor care nu se găsesc sau
nu se obţin în ţara în care sunt solicitate. Principiile şi
directivele împrumutului internaţional au fost elaborate de
IFLA. Primul regulament datează din anul 1934.
In anul 1954, I F L A a elaborat un nou regulament,
în 1976 împreună cu Conferinţa Bibliotecilor Naţionale a
publicat o declaraţie de principiu. Pe baza acestei declaraţii
s-au elaborat normele de împrumut interbibliotecar
internaţional - împrumutul interbibliotecar: principii şi
modalităţi de procedură, revizuit în anul 1985 şi 2003.
Pentru efectuarea unui împrumut internaţional, la
unele biblioteci trebuie să se realizeze o cerere pentru
împrumut internaţional şi după ce este aprobată se
completează un formular IFLA în patru exemplare.
201
R E G N E A L Ă , Mircea. Studii de biblioteconomie.
262
Funcţiile centrului naţional de împrumut

internaţional sunt 202 :
- centrul de primire a cererilor venite din străinătate;
- centrul de primire a cererilor sosite din ţară pentru
străinătate;
- centrul de colectare a datelor statistice privind
împrumutul interbibliotecar din ţara respectivă pentru a
fi transmise la IFLA;
- centrul naţional pentru organizarea catalogului
colectiv;
- centrul naţional de informare pentru împrumutul
interbibliotecar;
- organism de planificare, dezvoltare şi supraveghere
a împrumutului internaţional desfăşurat în ţara respectivă.
împrumutului internaţional trebuie să respecte
următoarele reglementări:
- toate cererile de împrumut vor fi redactate pe
formulare de tip IFLA;
- se vor expedia numai cererile complete;
- trebuie onorate cererile, în limita posibilului;
- ţările lipsite de centre naţionale de împrumut vor
publica ghiduri în care vor recomanda aplicarea de
proceduri uniforme pentru împrumut;
202
Legea bibliotecilor nr. 334/2002, în: Monitorul Oficial,
Partea I , n r . l 3 2 / 11.11.2005.
263
CRISTINA POPESCU
- bibliotecile care solicită împrumutul vor înregistra

toate cererile, dându-le număr de intrare;
- onorarea cererilor, publicaţiile vor fi expediate
direct bibliotecii beneficiare; pe cote se va nota: împrumut
internaţional interbibliotecar;
- cererea primită trebuie rezolvată în timp de o
săptămână. In cazul transmiterii de copii trebuie să se ţină
cont să nu se încalce legea dreptului de autor;
- documentele originale vor fi folosite numai în
anumite condiţii: o lună de zile, cererea de prelungire se
va face înainte de expirarea termenului de restituire;
- se vor respecta indicaţiile bibliotecii furnizoare
privind ambalarea şi expedierea;
- restituirea se face direct bibliotecii furnizoare;
- confirmarea primirii se face numai la cerere. In caz
de pierdere a publicaţiei, biblioteca solicitantă este cea care
plăteşte daunele.
In cazul împrumutului internaţional modalităţile de
plată sunt în număr de trei: sistem de plată în avans, sistem
de plată prin conturi depuse la biblioteca de la care se
împrumută, sistem de plată fixă.
Principiile împrumutului internaţional203:

- Fiecare ţară se angajează să transmită altei ţări prin
împrumut exemplare din publicaţii proprii, atât din cele
recente cât şi din cele mai vechi.
205
http://router2.bcut.ro/abir/interbiblio.html
264
- în fiecare ţară trebuie să se constituie unul sau mai

multe centre de împrumut care să servească drept canal de
transmitere şi primire a cererilor de împrumut. Centrul de
împrumut interbibliotecar trebuie să fie în Biblioteca
Naţională sau în legătură strânsă cu aceasta.
- Trebuie să se constituie în fiecare ţară un sistem
naţional de împrumut.
- De câte ori este posibil trebuie înlocuite şi expe-
diate copiile documentelor solicitate spre împrumut în
locul originalelor.
Formularul tipizat I F L A folosit la realizarea
împrumutului interbibliotecar cuprinde următoarele
rubrici: numele delegatului, datele din buletin, orientarea
cererii către o bibliotecă sau instituţie, datele bibliografice
ale cărţii, locul şi data editării /editarea cererii), data lansării
cererii, data sosirii cererii şi termenul de împrumut.
împrumuturile solicitate de bibliotecile universitare
se ridică la aproximativ 900 pe an. Pentru studenţi, cadre
didactice, cercetători, doctoranzii din instituţiile de
învăţământ superior care apelează la împrumutul
interbibliotecar există două feluri de plată: dacă publicaţia
este solicitată pentru întocmirea unei lucrări proprii, atunci
utilizatorul final plăteşte toate taxele pe care le presupune
împrumutul respectiv: taxe poştale şi taxe de împrumuturi
efective; dacă publicaţia este solicitată pentru cercetări
(granturile), atunci utilizatorul final plăteşte numai taxele
poştale.
265
CRISTINA POPESCU
Expedierea propriu-zisă în străinătate se face pe bază

de borderou însoţit de cerere către vama poştei.
In concluzie, într-o societate informaţională
globalizată, împrumutul interbibliotecar escamotează
bariere spaţiale şi apropie rapid şi eficient cartea de
beneficiar.
ÎN LOC DE CONCLUZII
Analizarea proceselor biblioteconomice specifice

tuturor structurilor infodocumentare pornind de la
definiri conceptuale până la activităţile pragmatice
contemporane au făcut obiectul lucrării de faţă. Totodată,
situarea acestora într-o perspectivă managerială a prilejuit
o abordare sistemică asupra contextului biblioteconomie
modern al dezvoltării şi comunicării întregului fond
documentar al bibliotecii.
Fiecare palier al proceselor biblioteconomice a fost
prezentat şi analizat conceptual şi metodologic, fiind
susţinut praxiologic de exemplificări, studii de caz şi de un
îndrumar normativ în profil.
Bibliotecile, prin structura lor, au fost întotdeauna
păstrătoare ale informaţiilor emise de om de-a lungul
timpului, indiferent de suportul acestora. Ele trebuie să
conserve totalitatea producţiei de carte şi alte tipuri de
267
CRISTINA POPESCU
documente, atât pe plan naţional cât şi pe plan interna-

ţional.
Totodată, concomitent cu progresul societăţii, se
constată o creştere exponenţială a producţiei de titluri, fapt
ce a avut şi continuă să aibă drept consecinţă o mai mare
cantitate de documente achiziţionate de către bibliotecă
precum şi ieşirea multora dintre acestea din actualitate.
Implicat în permanenţă în procesele specifice
structurilor infodocumentare - dezvoltarea, prelucrarea,
organizarea, gestionarea, comunicarea documentelor şi
informaţiilor etc. - , bibliotecarul trebuie să înveţe să
evalueze şi să remodeleze fondurile. „Principala contra-
dicţie în dezvoltarea bibliotecilor contemporane este legată
de raportul între investiţia de resurse în colecţia proprie
şi investiţia pentru extinderea şi perfecţionarea interco-
nectărilor, a diverselor tipuri de relaţii informaţionale.
Determinările sunt impuse de scopuri şi obiective
generale, dar şi de condiţiile specifice ale mediului, de
particularităţile utilizatorilor, de mărimea resurselor, de
calitatea tehnologiilor, de tradiţii etc. Opţiunea nu este
uşoară, nu este evidentă, nu e fără riscuri." 204
204 S T O I C A , Ion. Criza in structurile infodocumentare:

sensuri şi semnificaţii contemporane. Constanţa: Ex Ponto, 2001,
p. 25.
268
ŞTIINŢA BIBLIOTECII INTRE CONCEPT ŞI PRACTICA
Intr-un consens al specialiştilor este reiterată ideea

că principiile fundamentale ale managementului sunt
transpuse şi în contextul instituţiilor bibliotecare.
înţelesul referenţial al managementului de bibliotecă
se regăseşte în coordonatele fundamentale ale acestei
instituţii culturale.
Astfel, „biblioteca este în esenţă un sistem deschis
care, primind informaţii din exterior, le transformă şi le
pune la dispoziţia mediului social în care funcţionează. [...]
Scopurile şi activităţile ei sunt într-un fel determinate de
mediul social sau sistemul în care există şi, pentru a fi
performantă, trebuie să ţină seama de datele exterioare în
vederea realizării unei producţii utile. [...] Această
interacţiune se reflectă în subsistemul managerial general,
care include părţi din întreaga organizaţie şi este subiectul
celei mai radicale schimbări." 205
In acest cadru al sistemului managerial de bibliotecă,
evaluarea este o activitate fundamentală care închide
procesul de dezvoltare a colecţiilor, dar care este în acelaşi
timp şi punct de plecare. Structura colecţiilor de bibliotecă
poate fi apreciată din punct de vedere economic, moral,
religios, estetic, intelectual, educativ, social etc. U n
program de evaluare trebuie să aibă în vedere cel puţin şase
205
S T U E A R T , Robert T.; M O R A N , Barbara B.
Managementul pentru biblioteci şi centre de informare. Bucureşti:
Biblioteca Naţională a României, 1998, p. 241.
269
CRISTINA POPESCU
categorii distincte de apreciere care să se refere la

accesibilitatea colecţiilor, costuri, satisfacerea nevoilor de
informare ale utilizatorilor, raportul cost/beneficiu, timpul
de răspuns pentru diverse solicitări, utilitatea colecţiei. 206
Indubitabil, selecţia publicaţiilor este una dintre cele
mai importante activităţi biblioteconomice care se
desfăşoară la nivelul stucturilor infodocumentare,
presupunând analizarea riguroasă a informaţiilor de către
bibliotecarul ce trebuie să fie un bun cunoscător al
colecţiilor bibliotecii.
După cum se poate constata, producţia editorială a
crescut foarte mult, iar bibliotecile au achiziţionat multe
documente şi simt nevoia unor reforme structurale ce au
fost treptat adoptate în activitatea biblioteconomică.
Una din consecinţele importante ale acestor reforme
este cea a modificării conţinutului de ansamblu al
colecţiilor ce se integrează prin achiziţiile curente, prin
publicaţii noi, subiecte şi teme specifice noii societăţi în
formare.
Este vorba despre o restructurare a colecţiilor -
proces complex şi de lungă durată - ce este stânjenită în
prezent de anumiţi factori precum: lipsa sau insuficienţa
fondurilor financiare pentru achiziţionarea de noi
206 T I R Z I M A N , Elena. Procesele de bibliotecă: abordare in

din Bucureşti, 2000, p. 31-53.
270
publicaţii; insuficienţa spaţiilor de prezentare şi depozitare

a noilor achiziţii; existenţa unui număr mare de publicaţii
care sunt puţin sau deloc utilizate.
De altfel, în programul de constituire a unei
colecţii vii şi coerente, achiziţia nu poate fi concepută
decât cu pandantul ei natural, care este eliminarea. Este
un circuit praxiologic care vizează progresul instituţiilor
bibliotecare.
In prezent, soluţii imediate şi practice există pentru
publicaţiile care au o circulaţie slabă. Ele trebuie
identificate, selectate şi eliberate din colecţiile uzuale ale
bibliotecilor, problema eliminării publicaţiilor slab utilizate
şi neutilizate fiind în mod constant în atenţia
bibliotecarului.
Indiferent dacă eliminarea este accidentală - pierderi
sau furturi, materială - , prin uzură sau voluntară, ea trebuie
supravegheată atent şi nu trebuie neglijată. Fiecare titlu
suprimat dintr-o colecţie pune o problemă de echilibru.
Asemenea probleme nu se pot aborda fără convingerea că
respectiva colecţie nu este memorie imobilă, ci un
organism viu, compus din milioane de celule din care
fiecare, în felul ei, păstrează memoria altor documente pe
care biblioteca nu le mai posedă la modul material.
Bibliotecile şi cărţile au fost şi continuă să fie în
epoca actuală, a calculatoarelor şi a Internetului, izvoare de
cultură. De la apariţia televiziunii şi a calculatoarelor,
271
CRISTINA POPESCU
aparent în mod paradoxal, numărul cărţilor în lume a

crescut, nu a scăzut.
Este cunoscut faptul că, în prezent, statele care deţin
cea mai avansată tehnică informatică au cea mai mare
producţie de carte şi de publicaţii periodice. Totuşi,
misiunea bibliotecii a suferit schimbări şi trebuia să
comporte astfel de modificări. Societatea actuală, inclusiv
cea românească, are nevoie de instrumente de înformare-
documentare care să difuzeze cunoştinţele cât mai rapid
şi cât mai accesibil. De aici necesitatea introducerii în
biblioteci a sistemelor moderne de înmagazinare,
prelucrare şi regăsire a informaţiilor. Pe de altă parte,
biblioteca zilelor noastre trebuie să stăpânească şi
metodologia atragerii publicului cititor, cu tot ceea ce
decurge din acest aspect.
Şi în viitor cartea şi documentul vor rămâne
principalul mijloc de învăţare, de educaţie, de creaţie şi de
cercetare. Implicit, bibliotecile şi arhivele vor continua să
iradieze lumină, lumina cunoaşterii şi a adevărului.
Din varietatea instanţelor de socializare, a instituţiilor
şi organizaţiilor implicate în educaţie, biblioteca joacă rolul
unui intermediar activ, înţelegând prin aceasta o
interacţiune permanentă, renunţându-se la imaginea
bibliotecarului ca agent socializator într-o relaţie cu o
singură direcţie: de la adult la copil.
Comunicarea colecţiilor - condiţionată ea însăşi de
procesele biblioteconomice care o preced - reprezintă
272
funcţia de bază a unei structuri infodocumentare şi

raţiunea ei de a exista.
Relaţia bună cu publicul oferă o imagine favorabilă
asupra bibliotecii, în fapt prin serviciile de calitate oferite
de bibliotecă. De aceea, activitatea de relaţii cu publicul
trebuie îmbunătăţită continuu. In acest scop trebuie să
avem în vedere: ţinuta, comportamentul, atitudinea
profesională, mediul de lucru şi o evaluare profesională
permanentă.
Mai mult decât orice instituţie a unei societăţi,
biblioteca traversează timpurile. „Viaţa" unei biblioteci -
prezentul şi viitorul acesteia - depinde de factorii
socioeconomici, şi în aceeaşi măsură, de capacitatea ei de
a se adapta la evoluţia rapidă a societăţii, la schimbările pe
care procesul tehnologic le produce în toate domeniile de
activitate. Biblioteca nu se poate închide în sine. Soarta ei
depinde de modul în care răspunde provocării vremii.
273
ANEXĂ
S U C C I N T Î N D R U M A R LEGISLATIV
BIBLIOTECONOMIC
Legea bibliotecilor
ORDONANŢA nr. 4 din 25 ianuarie 2012 pentru

modificarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 71 din data de
30 ianuarie 2012
LEGEA nr. 156 din 8 mai 2009 pentru completarea

art. 8 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 326 din data
de 15 mai 2009
LEGEA nr. 277 din 4 iulie 2006 privind aprobarea

Ordonanţei Guvernului nr. 26/2006 pentru
modificarea şi completarea Legii bibliotecilor
nr. 334/2002
de 10 iulie 2006
275
ANEXÂ
ORDONANŢA nr. 26 din 26 ianuarie 2006 pentru

modificarea şi completarea Legii bibliotecilor
nr. 334/2002
30 ianuarie 2006
LEGEA nr. 593 din 15 decembrie 2004 pentru modificarea

şi completarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002
de 22 decembrie 2004
LEGEA nr. 334 din 31 mai 2002 privind bibliotecile -

Republicare*)
de 11 februarie 2005.
LEGEA nr. 334 din 31 mai 2002 - LEGEA

BIBLIOTECILOR
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 422 din 18
iunie 2002
ORDINUL nr. 2069 din 1 octombrie 1998 pentru

aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a bibliotecilor publice
noiembrie 1998
276
ANEXÂ
Legea depozitului legal
LEGEA nr. 209 din 2 iulie 2007 pentru modificarea şi

completarea Legii nr. 111/1995 privind
constituirea, organizarea şi funcţionarea
Depozitului legal de documente, indiferent de
suport
de 11 iulie 2007
LEGEA nr. 594 din 15 decembrie 2004 pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 111/1995
privind constituirea, organizarea şi funcţionarea
Depozitului legal de tipărituri şi alte documente
grafice şi audiovizuale
de 20 decembrie 2004
LEGEA nr. 111 din 21 noiembrie 1995 privind

constituirea, organizarea şi funcţionarea
Depozitului legal de tipărituri şi alte documente
grafice şi audiovizuale
noiembrie 1995
277
ANEXÂ
Legislaţie privind gestionarea şi evidenţa documentelor
O R D I N U L nr. 4626 din 21 iulie 2005 privind

aprobarea Metodologiei de recuperare a docu-
mentelor pierdute, distruse ori deteriorate şi de
taxare a serviciilor şi a nerespectării termenelor
de restituire a publicaţiilor împrumutate din
bibliotecile cuprinse în reţeaua învăţământului,
precum şi a Precizărilor privind calculul valoric
al acestor documente
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 701 din data de
3 august 2005
ORDINUL nr. 2062 din 9 iunie 2000 pentru aprobarea

Normelor metodologice privind evidenţa,
gestionarea şi inventarierea documentelor
specifice bibliotecilor publice
Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 387 din 18
august 2000
ORDINUL nr. 5133 din 17 octombrie 1997 privind

actualizarea instrucţiunilor aprobate prin
Ordinul ministrului învăţământului nr. 39/1970
şi a Circularei nr. 40.045/1974, date în aplicarea
Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor,
constituirea de garanţii şi răspunderea în
278
ANEXÂ
legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor

economici, autorităţilor sau instituţiilor publice
5 noiembrie 1997
ORDINUL nr. 2017 din 12 mai 1997 privind scutirea

bibliotecarilor din instituţiile publice de profil
care au şi atribuţii de gestionari ai fondurilor de
carte, periodice şi alte bunuri culturale de la
obligaţia de constituire a garanţiilor băneşti
18 iulie 1997
LEGEA nr. 54 din 8 iulie 1994 pentru modificarea

unor prevederi din Legea nr. 22/1969 privind
angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii
şi răspunderea în legătură cu gestionarea
organizaţiilor socialiste
15 iulie 1969
LEGEA nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind

angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii
şi răspunderea în legătură cu gestionarea
bunurilor organizaţiilor socialiste
noiembrie 1969
279
ANEXÂ
Legislaţie privind tipizatele folosite în biblioteci
ORDINUL nr. 2249 din 9 iunie 2009 pentru aprobarea

formularelor tipizate generale de bibliotecă
2 octombrie 2009
O R D I N U L nr. 2338 din 26 iulie 2004 privind

aprobarea Regulamentului pentru împrumutul
interbibliotecar
11 ianuarie 2005
Legea culturii scrise
LEGEA nr. 186 din 9 mai 2003 privind promovarea

culturii scrise
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 339 din 19 mai
2003
Legislaţie privind dreptul de autor şi drepturile conexe
LEGEA nr. 329 din 14 iulie 2006 privind aprobarea

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea
280
ANEXÂ
Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi

drepturile conexe
de 31 iulie 2006
LEGEA nr. 285 din 23 iunie 2004 pentru modificarea

şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul
de autor şi drepturile conexe
de 30 iunie 2004
LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de

autor şi drepturile conexe
26 martie 1996
Legislaţie privind digitizarea resurselor culturale naţionale
HOTĂRÂREA nr. 1676 din 10 decembrie 2008

privind aprobarea Programului naţional pentru
digitizarea resurselor culturale naţionale şi
crearea Bibliotecii digitale a României
19 decembrie 2008
281
ANEXÂ
Legislaţie privind protejarea patrimoniului cultural naţional

mobil
LEGEA nr. 97 din 21 mai 2010 pentru completarea

art. 99 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea
patrimoniului cultural naţional mobil
27 mai 2010
LEGEA nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind

protejarea patrimoniului cultural naţional
mobil*) - Republicare
9 decembrie 2008
HOTĂRÂREA nr. 886 din 20 august 2008 pentru

aprobarea Normelor de clasare a bunurilor
culturale mobile
de 11 septembrie 2008
LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004 pentru modificarea

Legii nr. 182/2000 privind protejarea patri-
moniului cultural naţional mobil
de 13 aprilie 2004
282
ANEXÂ
HOTĂRÂREA nr. 1546 din 18 decembrie 2003 pentru

aprobarea Normelor de conservare şi restaurare
a bunurilor culturale mobile clasate
23 ianuarie 2004
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie

2003 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului
cultural naţional mobil
de 5 aprilie 2003
ORDINUL nr. 66 din 10 mai 1991 privind măsuri în

scopul conservării fondului naţional de tipă-
rituri şi alte materiale grafice şi audiovizuale şi
al întocmirii statisticii naţionale asupra acestora
10 mai 1991
283
BIBLIOGRAFIE G E N E R A L Ă
Monografii:
AGOSTINI, Frances. Science en bibliotheque. Paris:

Edition du Cercle de la Librairie, 1994. 397p.
BANCIU, Doina. Informatizarea bibliotecilor publice:
concepte şi practici. Bucureşti: Centrul de Pregătire
şi Formare a Personalului din Instituţiile de Cultură,
1999. 78 p.
BANCIU, Doina; BULUŢĂ, Gheorghe; PETRESCU,
Victor. Biblioteca şi societatea. Bucureşti: Ager, 2001.
144 p.
Biblioteca de la tradiţie la modernitate. [De:] Nicoleta

Marinescu, Mariana Ianuş, Crina Mihăilescu,... Iaşi:
Astei Design , 1999.211 p.
285
BIBLIOGRAFIE GENERALA
Biblioteconomie: manual. [Lucrare elaborată de un colectiv

al Bibliotecii Naţionale, sub îngrijirea Serviciului
studii, cercetare şi dezvoltare în biblioteconomie;
redactori coordonatori Silvia Nestorescu, Gheorghe-
Iosif Bercan]. [Bucureşti]: ABBPR, 1994.113 p.
BULUŢĂ, Gheorghc; CRAIA, Sultana; PETRESCU,

Victor. Biblioteca azi: informare şi comunicare.
Târgovişte: Editura Bibliotheca, 2004. 192 p.
BUTUC, Liviu. Compendiu de biblioteconomie. Buzău:

Aldin, 2011.465 p.

unei colecţii într-o bibliotecă. Bucureşti: Biblioteca
Bucureştilor, 1999.399 p.
CIORCAN, Marcel. Organizarea colecţiilor de bibliotecă:

bazele biblioteconomiei. Cluj: Casa Cărţii de Ştiinţă,
2001. 144 p.
CIORCAN, Marcel. Relaţiile bibliotecii cu publicul: sinteză

documentară. Bucureşti: Centrul de Pregătire şi
Formare a Personalului din Instituţiile de Cultură,
1997.52 p.
CRAIA, Sultana. Teoria comunicării. Bucureşti: Editura

Fundaţiei România de Mâine, 2000. 196 p.
286
D I M A - D R Ă G A N , Corneliu. Bibliologie generală:

Fascicula I: Organizarea şi prelucrarea colecţiilor.
Bucureşti, 1976.220 p.
DIMA-DRĂGAN, Corneliu; PĂTRAR, Gheorghe.

Introducere in biblioteconomie I: organizarea cărţii.
Bacău: Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie
Socialistă, 1973. 256p.
ENACHE, Ionel. Managementul structurilor infodo-

cumentare. Bucureşti: Editura Universităţii, 2008.
300 p.
ENACHE, Ionel; MAFTEI, Mihaela. Marketingul in

bibliotecă. Bucureşti: Editura Universităţii din
Bucureşti, 2003. 186 p.
GAUDET, Franţoise; LIEBER, Claudine. Desherber en

bibliotheque: manuelpratic de revision des collections. 2e
ed. rev. et augm. Paris: Electre, 1999. 320 p.
IEPURE ANU, Viorica; ENESCU, Alexandra. Direcţii şi

strategii de dezvoltare a colecţiilor în bibliotecile
universitare. Constanţa: Ex Ponto, 2001. 178 p.
IONESCU, Sanda. Dezvoltarea colecţiilor de bibliotecă: note

de curs. Bucureşti: Centrul de Pregătire Profesională
în Cultură, 2006.48 p.
287
KUHLMANN, Mărie; KUNTZMAN, Nelly;

BELLOUR, Helene. Cenzura şi bibliotecile în secolul
XX. Timişoara: Amarcord, 1999. 384 p.
Libraries and the future: essays on the library in the twenty-

first century. New York: Haworth Press, 1993.193 p.
MANDEAL, Rodica. Regăsirea informaţiei specializate:

concepte şi practici. Bucureşti: Editura Universităţii
din Bucureşti, 2004. 179 p.
MATEI, Horia. Cartea: un călător milenar. Bucureşti:

Editura Tineretului, 1964. 352 p.
Minimum de tehnică de bibliotecă. Bucureşti: Editura de

Stat Didactică şi Pedagogică, 1958. 127 p.
NICULESCU, Zenovia. Geneza clasificării de bibliotecă.

Bucureşti: ABBPR, 1996. 148 p.
NICULESCU, Zenovia. Limbaje de indexare cu structură

ierarhică. Bucureşti: ABBPR, 2000. 264 p.
POPA, Silvia. Comunicare şi bibliotecă. Braşov:

Universitatea Transilvania, 2002. 172 p.
P R E D E S C U , Constantin; CLINCA, Georgeta;

CIOTLOŞ, Ion. Manualul de biblioteconomie pentru
bibliotecile mici. Bucureşti: ABBPR, 1993. 102 p.
288
REGNEALA, Mircea. Dicţionarul explicativ de

biblioteconomie şi ştiinţa informării. Ed. a 2-a, rev. şi
adăugită. Bucureşti: FABR, 2001, 2 voi. (410 p.,
426 p.)
REGNEALA, Mircea. Noi studii de biblioteconomie.

Constanţa: Ex Ponto, 2010. 633p.
REGNEALA, Mircea. Studii de biblioteconomie.

Constanţa: Ex Ponto, 2001. 389 p.
REGNEALA, Mircea. Vocabular de biblioteconomie şi

ştiinţa informării. Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor
din învăţământ România, 1995-1996, 2 voi. (XX,
252 p.,278 p.).
REPANOVICI, Angela. Informaţia ştiinţifică: tehnici de

documentare. Bucureşti: Infomarket, 2000. 193 p.

Grafoart, 1995.316 p.
SĂLUC, Horvat. Introducere în biblioteconomie. Bucureşti:

Grafoart, 1996,222 p.
SPILLER, David. Book selection: principles and practice. 5

th ed. London: Library Asociation Publishing.
1991.235 p.
289
STOICA, Ion. Criza în structurile info documentare: sensuri

şi semnificaţii contemporane. Constanţa: Ex Ponto,
2001.223 p.
THANG, Song. Knowledge management in libraries in the

21st century: fon-line], [accesat 14.07.2011].
Disponibil pe Internet la adresa: http://www.ifla.org/
4/ifla66/papers/057- 110e.htm
THEODORESCU, Barbu. Istoria bibliografiei româneşti.

Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1972.432 p.
T H E O D O R E S C U , Barbu. Manualul bibliotecarului.

Bucureşti: Editura Casei Şcoalelor, 1939. 203 p.
TÎRZIMAN, Elena. Procesele de bibliotecă: abordare în

contextul utilizării noilor tehnologii. Bucureşti: Editura
Universităţii din Bucureşti, 2000. 108 p.
WELLS, William; BURNETT, John; MORIARTY,

Sandra. Advertising principles and practice. Englewood
Cliffs: Prentice Hali, 1992. 692 p.
Studii şi articole:
ALEXA, I.P. Selecţia şi eliminarea publicaţiilor inutile din

fondurile uzate ale bibliotecilor publice. In:
290
r
Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării.

Bucureşti, 8, 1997, nr. 7, p. 200.
BAKKER, Tin. Biblioteca virtuală: cerinţe asupra

dezvoltării colecţiilor. în: Bulletin des Bibliotheques de
France, 1997, nr. 3, p. 50.
Comunicări şi referate de bibliologie. Bucureşti: Asociaţia

Bibliotecarilor din R.S.R., 1970, p. 33.
Consiliul Europei, Consiliul pentru cooperare

culturală. Comitetul cultural. Reuniunea nr. 19,
Strasbourg, 12-14 octombrie 1999. Legislaţie şi
strategie în domeniul bibliotecilor în Europa.
Recomandări. Proiect de hotărâri. In: Biblioteca
Bucureştilor, ian. 2001, nr. 1, p. 18-21.
CORBU, George. Biblioteca, un mod de a fi. In:

Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării, 1999,
nr. 1, p. 21.
COSTIUC, Tatiana. Funcţia comunicării în bibliotecă,

în: Biblioteca, 2000, nr. 9, p. 265.
DIETER-LEHMAN,Klaus. Deutsche Bibliotek şi rolul

ei în construirea unei biblioteci digitale pentru
Europa. în: Bulletin des Bibliotheques de France,
1998, nr. 4, p. 28-35.
291
FUEGI, David. O apreciere calitativă asupra bibliotecilor

din România întocmită pentru Consiliul Europei. In:
Biblioteca Bucureştilor, ian. 2001, nr. 1, p. 23.
FUMEA, Doina; FIROIU, Gabriel. Evaluarea calitativ -

cantitativă a selecţiei în contextul universului
informaţional (I). In: Biblioteca: revistă de bibliologie
şi ştiinţa informării, 2000, nr. 1, p. 18.
FUMEA, Doina; FIROIU, Gabriel. Evaluarea calitativ -

cantitativă a selecţiei în contextul universului
informaţional (II). In: Biblioteca: revistă de bibliologie
şi ştiinţa informării, 2000, nr. 2, p. p. 46-47.
GABUREAC, Sergiu. Foamea de spaţii şi plivirea

colecţiilor. în: Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa
informării. Bucureşti, 8, 1997, nr. 4-5, p. 122.
GUGIUMAN, Ana. Biblioteca - instituţie a cercetării. în:

ABIR: buletin trimestrial, 1999, voi. 10, nr. 2-3, p. 50.
HASTINGS, S.K. Selection and Evaluation of

Networked Information Resources. în voi.: Public
Library Collection Development in the Information Age.
New York: The Haworth Press, 1998.
KERNAN, Alvin. Ne luăm rămas bun de la ştiinţa de

carte? în: Sinteza, 1994, nr. 100, p. 67-68.
292
LEE, Lauren K. Five Levels of Vendor-Assisted

Collection Development. In: Public Library Collection
Development in the Information Age. New York: The
Haworth Press, 1998, p.41.
LUPU, Atanase. Sistematizarea şi aşezarea colecţiilor. In:

Consultaţii de biblioteconomie. Bucureşti: ISIAP,
1969, p.223-234.
MĂTUŞOIU, Constantin. Evidenţa publicaţiilor. în:

Consultaţii de biblioteconomie. Bucureşti: ISIAP,
1969, p. 63.
MELINTE, Elena. Biblioteca şi diseminarea informaţiei,

în: Anuarul ABIR, Bucureşti, 1997, p. 189-190.
MOR ARU, El vira. Evidenţa publicaţiilor. In: Consultaţii

PAPY, Fabrice; LEBLOND, Corrine. L'interface de

recherche d'information du vizual. In: Docu-
mentaliste: science et l'information, oct. 2007, voi. 44,
nr. 4-5, p. 288.
PEIGNET, Dominique. Biblioteca între ofertă şi cerere,

în: Bulletin des Bibliotheques de France, 2001, nr. 4,
p. 10-11.
293
PETREA, Margareta. Preliminarii la o apologie a

contingenţei sau vocaţia socială a bibliotecii. In:
ABIR: buletin trimestrial, 1998, voi. 9, nr.l, p.13.
PETRESCU, Victor. Principii de completarea colecţiilor

în bibliotecile publice. In: Biblioteca: revistă de
bibliologie şi ştiinţa informării, 2000, nr. 11 -12, p. 344.
PITUC, Veronica. Particularităţi ale procesului de

achiziţie (selecţie) asistată de calculator a cărţilor. In:
Biblioteca: revista de bibliologie şi ştiinţa informării,
1997, nr. 7, p. 198-200.
POPESCU, Cristina. Cititor-bibliotecar-bibliotecă. In:

Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării, 2003,
nr. 8, p. 238.
REGNEALA, Mircea. Curs de biblioteconomie

(XXXIII). în: Biblioteca: revistă de bibliologie şi
ştiinţa informării, 2008, nr. 1, p. 16.
REGNEALĂ, Mircea. Curs de biblioteconomie

(XXXVI). în: Biblioteca: revistă de bibliologie şi
ştiinţa informării, 2008, nr. 4, p.108.
RUSEA, Lili. Managementul dezvoltării colecţiilor

bibliotecilor universitare: etapa de informare şi
studiu. în: Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa
informării, 2003, nr. 5.
294
RUSEA, Lili. Un concept integrator: accesul. în: Buletin

ABIR, 2001, voi. 12, nr. l , p . 16.
SANDU, Irina. Dezvoltarea colecţiilor în bibliotecile

universitare româneşti contemporane. în: ABIR, 2002,
voi. 13 , nr. l , p . 30.
STEENBAKKERS, Johan. N E D L I B : Towards a

networked European Deposit Library. în: European
Commission, EUR 19329 Convergence in the digital age:
challenges for libraries, museums and archives:
proceedings of a conference held in Amsterdam on
13-14 August 1998. Luxembourg: Office for Official
Publications of the European Communities, 1999,
p. 69.
Tendinţe contemporane în biblioteconomie şi ştiinţa

informării: lucrările conferinţei Cluj-Napoca, 23-26
mai, 1996, Iaşi, 30 mai-2 iunie, 1996. trad. şi edit.
Hermina G.B. Anghelescu. Iaşi: Editura Shakti,
1996,82 p.
TÎRZIMAN, Elena. Comunicarea documentelor de

bibliotecă. In: Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa
informării, 2003, nr. 11/12, p. 360.
VERBINSKI, Lucia.Optimizarea dezvoltării colecţiilor

prin perfecţionarea instrumentelor de lucru. In:
295
Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării,

1997, nr. 11-12, p.40-41.
VERBINSKI, Lucia. Mutaţii relevante în orientarea

generală a achiziţiei de publicaţii intervenite în
ultimii ani. In: Biblioteca: revistă de bibliologie şi ştiinţa
informării, 1997, nr.l, p. 13-14.
Legislaţie şi norme metodologice:
Evidenţa de bibliotecă a diferitelor tipuri de documente:

norme metodologice. Bucureşti: Biblioteca Centrală
Universitară Bucureşti, 1992.
Hotărârea Guvernamentală nr. 134/1998 privind

organizarea şi funcţionarea Ministerului
Culturii. In: Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 387 / 18. VIII. 2000, p. 3.
Legea bibliotecilor nr. 334/2002, în: Monitorul Oficial,

Partea I, nr. 132/11.11.2005 Monitorul Oficial nr. 119
din 7 februarie 2005.
296
Resurse web:
h t t p : / / w w w . c o m i s i a -
bibliotecilor.ro/NoutatiDetalii.aspx?ID=2831
http://www.lib.ugaLro/sipteh/ro images/pdf/rst-i.pdf
http://bcu.ulbsibiu.ro/prezentare/Sistemul RFID.html
http://router2.bcut.ro/abir/interbiblio.html
297
CUPRINS
ARGUMENT 5
1. RELAŢIA INTERDISCIPLINARĂ:
INFORMAŢIE - BIBLIOTECĂ 11
2. DEZVOLTAREA COLECŢIILOR
DE BIBLIOTECĂ 25
2.1. Colecţia de bibliotecă 25
2.1.1. Definiri conceptuale 25
2.1.2. Tipologia documentelor 27
2.1.3. Caracteristicile colecţiei de bibliotecă 31
2.2. Dezvoltarea colecţiilor. Principii şi
categorii 32
2.2.1. Principii generale de dezvoltare a
colecţiilor 32
299
2.2.2. Completarea curentă 34
2.2.3. Completarea retrospectivă 36
2.2.4. Literatura gri 38
2.3. Politica de achiziţii 43
2.3.1. Definiri 52
2.3.2. Modalităţi de informare 54
2.3.3. Selecţia documentelor 62
2.3.4. Activitatea de achiziţie 79
2.4. Modalităţi de dezvoltare a colecţiilor 82
2.4.1. Achiziţionare prin cumpărare 82
2.4.2. Schimbul interbibliotecar intern şi
internaţional 92
2.4.3. Donaţiile 101
2.4.4. Transferul de publicaţii 107
2.4.5. Depozitul legal 108
3. SELECŢIA ŞI DESELECŢIA
PUBLICAŢIILOR 115
3.1. Selecţia şi deselecţia - între necesitate

şi opţiune 115
3.2. Realităţi biblioteconomice româneşti în profilul
selecţiei şi deselecţiei 120
3.3. Deselecţie - Reciclare - Epurare 126
3.4. Procesul de deselecţie. Principii şi etape 128
300
3.5. Metodologia activităţii de deselecţie 132
3.5.1. Generalităţi 132
3.5.2. Fondurile semipatrimoniale 134
3.5.3. Indicii caracteristici procesului de deselecţie . . . 137
3.5.4. Legislaţia în vigoare privind operaţiunea de
eliminare 138
4. EVIDENŢA COLECŢIILOR DE
DOCUMENTE 141
4.1. Etapele procesului de evidenţă pentru toate

tipurile de documente 145
4.1.1. Primirea documentelor şi normele de ştampilare
a documentelor 147
4.1.2. înregistrarea documentelor 151
4.2. Sistemul de evidenţă a documentelor 153
4.2.1. Evidenţa primară sau globală - aspecte
generale 154
4.2.2. Evidenţa individuală - consideraţii
generale 158
4.2.3. Particularităţi în evidenţa publicaţiilor seriale
(periodice): evidenţa preliminară, evidenţa anuală,
evidenţa individuală şi evidenţa globală a
publicaţiilor seriale 164
4.2.4. Colecţiile speciale şi materialele audiovizuale ca
unităţi de evidenţă 173
301
5. ORGANIZAREA COLECŢIILOR DE
DOCUMENTE 175
5.1. Sisteme de organizare a documentelor 178

5.2. Sisteme de cotare a colecţiilor de bibliotecă . . . 185
6. GESTIONAREA ŞI INVENTARIEREA
DOCUMENTELOR 195
6.1. Gestionarea colecţiilor de documente 196

6.2. Verificarea / inventarierea generală
a gestiunii 200
6.3. Ieşirea documentelor din gestiunea şi din
evidenţele bibliotecii 203
7. MODALITĂŢI ŞI FORME DE COMUNICARE

A DOCUMENTELOR TRADIŢIONALE ŞI
MODERNE 219
7.1. Colecţiile de bibliotecă - metode moderne de

comunicare 219
7.2. Accesul utilizatorilor în bibliotecă 222
7.2.1. Lectura în sală 224
7.2.1.1. Accesul direct sau accesul liber la raft . . . 225
7.2.1.2. Accesul indirect 227
302
7.2.2. Sisteme de împrumut la domiciliu 230
7.2.2.1. Sisteme de împrumut manuale . . . . . 235
7.2.2.2. Sisteme de împrumut mecanizate . . . . 239
7.2.2.3. Sisteme de împrumut informatizate . . . 241
7.3. Documentele de substituţie 249
7.4. împrumutul interbibliotecar 255
7.4.1. împrumutul interbibliotecar intern 256
7.4.2. împrumutul interbibliotecar internaţional . . . 262
ÎN LOC DE CONCLUZII 267
ANEXA - Succint îndrumar legislativ

biblioteconomie 275
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 285
303
Cristina Popescu, absolventă a specializării Bibliologie
şi Ştiinţa Informării de la Facultatea de Litere a Universităţii
din Bucureşti, şi-a început cariera didactică în anul 1997 la
Catedra de Bibliologie şi Ştiinţa Informării a facultăţii
absolvite, în prezent fiind lector universitar doctor.
A publicat, în culegeri de studii şi reviste de specialiate,
studii, articole, precum şi rezultatele comunicărilor ştiinţifice
susţinute, fiind şi autoare a unor valoroase lucrări de specia-
litate: Evoluţia bibliografiei literare române: studiu critic:
1932-199S (teza de doctorat). Bucureşti: Editura Univer-
sităţii din Bucureşti, 2011; Tehnica muncii intelectuale:
metodologia cercetării şi elaborării lucrărilor ştiinţifice.
Bucureşti: Ars Docendi, 2011.
Lucrarea Ştiinţa bibliotecii între concept şi practică

analizează procesele biblioteconomice specifice tuturor
structurilor infodocumentare, pornind de la definiri concep-
tuale până la activităţile pragmatice contemporane. Totodată,
situarea acestora într-o perspectivă managerială conferă o
abordare sistemică asupra contextului biblioteconomie
modern al dezvoltării şi comunicării întregului fond
documentar al bibliotecii.
Fiecare palier al proceselor biblioteconomice este
prezentat şi analizat conceptual şi metodologic, fiind
susţinut praxiologic de ample exemplificări, studii de caz şi
de un îndrumar legislativ în profil.
www.universencidopedic.ro

Stiinta Bibliotecii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stiinta Bibliotecii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cristina Popescu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

univers enciclopedic gold

Tiparul executat la Regia Autonomă „Monitorul Oficial"

Lucrarea Ştiinţa bibliotecii intre concept şi practică

am respectat înţelesul referenţial al acestora, dar i-am

al lecturii, al discursului în tovărăşia celor mai de seamă

Biblioteca are un rol major în instrucţie, educaţie,

î n biblioteci se lucrează cu informaţii şi cu oameni,

Din perspectiva schimbărilor intervenite între timp,

Etimologia termenului „bibliotecă" se regăseşte în

civilizaţiei umane cuprinse în documente, organizarea şi

colecţii particulare. Democratizarea societăţii europene în

conţinutul acestuia ori de câte ori este nevoie, fără riscul

Informaţia este resursa strategică a bibliotecii şi

se organiza pentru a strânge informaţia, de a o conserva

O bibliotecă bine organizată trebuie să răspundă

Biblioteca de învăţământ formează viitoarea clasă

b) mijloace neformale (informaţii transmise verbal,

Pentru elaborarea lucrărilor de diplomă şi licenţă se

întocmite lunar cu publicaţii recent intrate în sala de

- manifestări cu ocazia Zilelor bibliotecii care prilejuiesc

pentru un viitor mai îndepărtat se întrevede o lume în care

2.1. Colecţia de bibliotecă

Sfera de interes a colecţiilor de bibliotecă a deter-

2*1*1* Definiri conceptuale

Potrivit Dicţionarului explicativ de biblioteconomie şi

Colecţia de bibliotecă, însă, constituie 26 : ansamblul de

următoarele condiţii: sunt constituite în timp; sunt

2.1.2. Tipologia documentelor

Dicţionarul explicativ de biblioteconomie şi ştiinţa

I. După modul de concepere, redactare şi organizare,

2. Documentele secundare reprezintă rezultatele finale

- documente electronice (dischete, compact

tematice, după vârstă, pe filiale etc. în funcţie de interesele

2A.5. Caracteristicile colecţiei de bibliotecă

Colecţia unei biblioteci are anumite trăsături

2.2. Dezvoltarea colecţiilor.

2.2,1. Principii generale de dezvoltare a colecţiilor

Fiecare manager de bibliotecă trebuie să aibă în

b) Dezvoltarea colecţiilor este un proces de creştere

î n aplicarea principiilor de dezvoltare a colecţiilor

2.2.2. Completarea curentă

Conceptul comprehensiv al completării curente vizea-

Selectarea publicaţiilor se face cu ajutorul asociaţiilor

edituri de prestigiu, asigurându-şi astfel primirea

2.2.3. Completarea retrospectivă

Soluţia optimală realizabilă pentru completarea

în mod esenţial, completarea retrospectivă implică

interes naţional; ca urmare vor fi supuse unor lucrări de

2.2.4. Literatura gri

O problemă esenţială care trebuie să polarizeze

Multitudinea elementelor care conturează literatura

Valorizarea informaţiei specifice literaturii gri se

- NTIS: National Technical Service - SUA - se con-

Patentele de invenţie sunt documente oficiale ce

permanentă. Publicaţiile din cadrul literaturii gri tind să

2.3. Politica de achiziţii

Viabilitatea unui sistem al politicii de achiziţii

fundamentale în constituirea bunului cel mai de preţ al

grupuri comunitare şi alte instituţii educaţionale, de

factori care, fără a interveni direct în decizia de selecţie, o

interior, care se ocupă de utilizarea întregii biblioteci de

211* Definiri conceptuale