Evoluţia bibliotecilor romaneşti

Documentele istorice care atestă primele biblioteci romaneşti datează din secolul al
XII-lea. Informaţiile despre existenta acestora până atunci fiind aproape inexistente sau
incerte, au lăsat loc doar supoziţiilor legate de mărturisirile oferite de cercetările arheologice
despre episcopiile şi mănăstirile din secolele III-XII şi de prezenţa învăţaţilor şi teologilor
creştini.
Odata cu constituirea unei reţele monastice pe teritoriul Ţarii Româneşti şi cu organizarea
vieţii religioase, s-au dezvoltat şi bibliotecile medievale.
Mici colecţii de scrieri religioase şi istorice, manuscrise aduse din sud-estul ortodox, ce au
servit drept modele pentru copiile produse în scriptoriile mănăstirilor româneşti din sec.
XIV-XV, aceste biblioteci erau locurile unde se păstrau, copiau şi difuzau aceste texte.
Adevăratele centre de cultură, mănăstirile Vodita, Tismana, Codmeana, Prislop, Neamţ,
aveau ateliere de caligrafi şi miniaturişti care împodobeau manuscrisele. De altfel, la Neamţ
şi-a desfăşurat activitatea şi călugărul Gavril Uric, primul mare artist şi om de cultură
român, cel care a marcat începutul artei cărţii manuscrise şi care, în prima jumătate a
veacului al XV-lea, a instituit la Neamţ Şcoala Naţională de Miniaturistică.
Numeroase scrieri vechi în limbile slavonă şi greacă, precum şi primele texte manuscrise, ca
şi primele tipărituri româneşti, s-au păstrat în bibliotecile de la Voroneţ, Putna, Bistriţa din
Moldova, Bistrita din Oltenia, Cozia, Humor, Suceviţa .
Din sec. al XVI-lea, datează primele biblioteci domneşti si boiereşti, cea a
domnitorului Petru Şchiopul, luată cu el în exil şi colecţia logofatului Luca Stroia, dăruită de
acesta mănăstirii Dragomira.
Transilvania era caracterizată în acea perioadă de colecţiile personale ale prelaţiilor bibliofili
şi de bibliotecile religioase ale bisericilor şi catedralelor.
La Braşov, în 1547, umanistul Johannes Honterus a avut iniţiativa înfiinţarii unei
biblioteci pe lângă gimnaziul luteran, care a fost şi prima clădire din Transilvania ridicată
anume pentru a fi bibliotecă.
In 1581, la Cluj, au fost puse bazele bibliotecii universitare iezuite, cea mai bine organizată
şi cea mai mare bibliotecă şcolară transilvăneană din cursul sec. al XVI-lea.
Ocupând un loc deosebit în istoria civilizaţiei romaneşti, secolul al XVII-lea poate fi socotit
cel mai original şi mai complex până la marea renaştere a culturii româneşti din veacul al
XIX-lea.
În epoca iluminismului multe mănăstiri aveau biblioteci. Mănăstirea
Dragomirna(1602) cu renumita şcoală de miniatură a mitropolitului Anastasie Crimca s-a
remarcat prin scriptoriumul care a produs nenumărate manuscrise şi în a cărei bibliotecă era
inclusă colecţia lui A. Crimca.
O altă bibliotecă renumită este cea a lui Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti,
donată mănăstirii Snagov.
Biblioteca Mănăstirii din Neamţ(sec. XV) a cunoscut o înflorire extraordinară până în
secolul al XVIII-lea când a fost distrusă .
Pe lângă clerici, cărţile erau adunate în biblioteci şi de către marile familii boiereşti,
unde ,,mai mulţi dintre membrii familiei contribuiau la îmbogăţirea fondului de
cărţi.“ Stolnicul Constantin Cantacuzino, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai
umanismului din Ţara Românească, deţinea la reşedinţa de la Mărgineni o impresionantă
colecţie de cărţi, lăudată chiar şi de secretarul lui Constantin Brâncoveanu, eruditul italian
Anton-Maria Del Chiaro. Bazele bibliotecii Cantacuzineştilor au fost puse de postelnicului
Constantin Cantacuzino, tatăl care îşi dorea ca fiii săi să beneficieze de o educaţie bazată
pe cultura antică şi neobizantină. Fondul acestei biblioteci a stat la baza infiinţării Bibliotecii
Şcolii de la Sf. Sava.
Pasiunea cititului era împărtăşită şi de boierii mai mici şi de către medici, pentru care
cartea era simbolul învăţăturii pe care o căpătaseră.
,,Lada cu vivlii“ nu era uşor de umplut. Scrierile bune erau scumpe, aceasta fiind de regulă
cărţi sau manuscrise vechi. De multe ori, valoarea materială a acestora o depăşea cu mult pe
cea ştiinţifică, fapt pentru care cărţile purtau întotdeauna însemnele proprietarilor, fie sub
forma unor înscrisuri cu pană sau ex-libris-uri gravate.
Pe măsură ce tipăritură s-a dezvoltat în spaţiul românesc şi tot mai mulţi tineri au început să-
şi facă studiile în străinătate sau în ţară sub îndrumarea tutorilor străini, tot mai multe cărţi
au început să-şi facă apariţia în Ţările Româneşti, fapt ce a dus la dezvoltarea bibliotecilor
particulare, ca semn al erudiţiei şi viziunii moderniste a proprietarilor.
O vestită bibliotecă princiară a fost aceea a domnitorului Constantin Brâncoveanu,
concepută a susţine interesele politice şi diplomatice ale ţării, biblioteca a anticipat noţiunea
de depozit legal, deoarece fiecare editor era obligat să aducă aici un exemplar din cărţile
tipărite.
O faimă europeană a avut Biblioteca Mavrocordaţilor din dubletele căreia s-a constituit
biblioteca Mănăstirii Văcăreşti(1723)
În secolele XVIII-XIX s-au evidenţiat biblioteca Batthyaneum, cu un preţios fond de
manuscrise, incunabule, documente în peste 30 de limbi şi Biblioteca contelui Samuel Teleki
din Târgu Mureş, cancelar al Transilvaniei, pasionat colecţionar. Mai tarziu, acesta şi-a
reunit fondul cu biblioteca familiei de matematicieni Bolyai, devenind Biblioteca Teleki-
Bolyai.
În Sibiu, baronul Samuel Brukenthal înfiinţează în 1777, ca muzeu-bibliotecă, în cadrul
palatului său, o mare şi valoroasă bibliotecă, dată în folosinţă publică în 1817.
Bibliotecile cărturarilor români, mai ales a celor din Ardeal, iau amploare în sec. al XVIII-
lea, dar şi bibliotecile particulare boiereşti, continuându-şi dezvoltarea în secolul următor.
În sec. al XIX-lea apar biblioteci ale unor instituţii sau societăţi, astfel apare ideea
fondării unor biblioteci publice.
Această idee este exprimată în anaforaua Epitropiei Şcolilor din Moldova, din 10 ianuarie
1828, în care i se solicita domnitorului Alexandru Sturza ridicarea unei biblioteci naţionale.
Şi astfel, prin regulamentul Organic al Valahiei din iulie 1831 este hotarâtă înfiinţarea unei
biblioteci la Colegiul Sf. Sava şi o alta la Şcoala Centrală din Craiova.
În secolul XIX iau fiinţă şi bibliotecile universitare: Biblioteca Centrală Iaşi- 1864,
Biblioteca Universitară Cluj - 1869, Biblioteca Fundaţiei Universitare Carol I - 1895.