Universitatea de Stat din Republica Moldova

Facultatea Relatii Internationale, Stiinte Politice si

Administrative

Analiza Structurii Conflictului:

Razboiului Iran-Irak

A realizat: Ceban Maria, grupa 204

 Descrierea succinta si esenta conflictului
Războiul dintre Iran și Irak (cunoscut și sub denumirea de Primul Război din Golful Persic
și alte nume) a fost un conflict militar între armatele Irakului și Iranului. Războiul a început în
septembrie 1980 și a durat până în august 1988, fiind cel mai lung război convențional al
secolului al XX-lea. A fost cunoscut sub denumirea de „Războiul din Golful Persic” înainte de
„Războiul din Golf” din 1990 .
Războiul a început când Irak a atacat Iranul pe 22 septembrie 1980, printr-o invazie
terestră și aeriană a teritoriului iranian. Războiul a survenit după o serie lungă de dispute
teritoriale legate de frontiera comună a celor două state și temerile Irakului legate de o insurgență
Șiia (ramura islamică predominantă, însă oprimată a Irakului) inspirată de Revoluția Iraniană.
Irak dorea de asemenea locul Iranului ca putere dominantă în zona Golfului Persic. Deși Irakul
spera să profite de haosul apărut după Revoluția Iraniană și a atacat fără o declarație de război,
trupele sale au avut un succes limitat și au fost respinse rapid de iranieni care au recuperat
aproape tot teritoriul pierdut până în iunie 1982. În următorii șase ani, Iranul a fost în ofensivă.
În ciuda cererilor Consiliului de Securitate al ONU de încetare a focului, ostilitățile au
continuat până la 20 august 1988. Războiul s-a încheiat cu acceptarea de ambele părți a
Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU nr. 598. A durat câteva săptămâni ca Iranul să
părăsească tot teritoriul ocupat pentru a respecta granițele de dinainte de război, stabilite în 1975
prin Acordul de la Alger. Ultimul schimb de prizonieri de război a avut loc în 2003.
Războiul a cauzat numeroase pierderi omenești și economice - aproximativ jumătate de
milion de victime pentru fiecare parte, fără răniți - însă nu a adus nici despăgubiri de război și
nici schimbări teritoriale. Conflictul este comparat adesea cu Primul Război Mondial, prin
prisma tacticilor de luptă similare: război de tranșee, cuiburi de mitralieră, atacuri la baionetă,
utilizarea sârmei ghimpate, atacuri frontale în masă ale infanteriei peste „țara nimănui” și
utilizarea armelor chimice (precum gazul muștar) de către Irak împotriva trupelor iraniene și a
civililor irakieni kurzi. La vremea respectivă, Consiliul de Securitate al ONU a declarat faptul că
„au fost folosite arme chimice în lupte”. Totuși, în aceste declarații ale ONU nu se preciza faptul
că doar Irak a folosit arme chimice, astfel încât „comunitatea internațională" a păstrat tăcerea în
timp ce Irak folosea arme de distrugere în masă împotriva iranienilor și a irakienilor kurzi.”

Analiza structurii conflictului după triunghiul conflictului:

 1. Contradictia:
Anterior invaziei, în vederea pregătirii psihologice a populației, Irakul a acuzat Iranul de
acte de agresiune și amestec în treburile interne, cum ar fi sprijinul acordat partidului al-Daʿwa,
interzis de autorități. De cealaltă parte, Iranul acuza regimul Ba’th ca fiind anti-Islamic și o
marionetă a puterilor occidentale. Totodată, regimul de la Bagdad era acuzat de acte de agresiune
împotriva Iranului, datorită suportului acordat separatiștilor din Khuzestan, străveche provincie
persană, cărora Irakul le promisese public asistență în vederea eliberării “Arabestanului”.
Ambele țări au importante instalații petroliere de ambele părți ale râului. În afară de această
dispută istorică, Irakul a emis pretenții absurde asupra a trei insule din apropierea Strâmtorii
Ormuz, Abu Musā și cele două insule Tonb, cea mare și cea mică. Cele trei insule, de mare
importanță strategică, se găsesc la mare distanță de teritoriul irakian, așa că pretențiile asupra
acestora erau absurde. Aceste insule iraniene fuseseră ocupate de britanici și administrate în
folosul lor de șeici locali, Abu Musā de șeicul din Sharjah, iar celelalte două de șeicul Raʾs al-
Khaymah, ambele foste protectorate britanice dorind să se alăture Emiratelor Arabe Unite.
Insulele au fost alipite la Iran în 30 noiembrie 1971, câteva zile înainte de înființarea Emiratelor
Arabe Unite. În septembrie 1980, Irakul a formulat o cerere absurdă și provocatoare privind
suveranitatea asupra celor trei insule, cerând recunoașterea „drepturilor legitime” ale Irakului
asupra celor trei insule. De asemenea, Irakul a revendicat provincia Khuzestan, veche provincie
persană, bogată în zăcăminte de petrol. Conform ideologiei pan-arabe a partidului Ba’th,
Khuzestanul aparține națiunii arabe și trebuie returnat acesteia.
2.Atitudinea
Principala cauză a războiului a fost ambiția lui Saddam Hussein ca Irakul să devină principala
putere economică și militară din Orientul Apropiat. Ambițiilor hegemonice ale lui Saddam
Hussein li s-a adăugat teama exportului de revoluție din Iran, teamă amplificată de faptul că
majoritatea populației Irakului este șiită, în timp ce clasa politică conducătoare este sunită. De
altfel, relațiile dintre cele două țări începuseră să se deterioreze începând cu 1979, odată cu
izbucnirea revoluției islamice în Iran, percepută ca un pericol la adresa stabilității regimului
secular irakian. În fine, tulburările post-revoluționare din Iran, epurarea pe criterii politice a
cadrelor de vârf ale armatei, fuga masivă a elitelor intelectuale și conducătoare din Iran, au
constituit pentru Saddam Hussein o oportunitate nesperată pentru declanșarea războiului.
Conflictul dintre cele două țări avea și un aspect religios, dat fiindcă iranienii sunt majoritatar
șiiți și nu vorbesc limba arabă. Fără a fi totuși un conflict religios, Saddam Hussein a căutat pe
toate căile să opună iranienilor pe arabi, să demonstreze superioritatea arabilor asupra iranienilor
din considerente ideologice.
3. Comportamentul
Războiul a început în data de 22 septembrie 1980, moment în care forțe irakiene au lansat
raiduri aeriene asupra unui număr de 10 aeroporturi importante din Iran, invadând totodată
teritoriul Iranului cu trupe terestre, de-a lungul a trei direcții principale. Atacurile aeriene,
beneficiind de elementul surpriză, vizau distrugerea forțelor aeriene iraniene. Ele nu au reușit
însă să distrugă un număr semnificativ de aparate de zbor iraniene. Primul oraș ocupat a fost
Qasr-e Shirin în nord, localitate cu o bună poziție strategică, care domina prin altitudine zonele
mai joase din jur. În continuare, trupele irakiene au vizat localitățile strategice Mehran și Dezful,
ultima găzduind un număr de baze militare și instalații petroliere. Principalele ținte au fost două
orașe importante Khorramshahr și Abadan, ultimul adăpostind rafinării și alte instalații
petroliere. Cele două orașe, fiind oarecum izolate, protejate de râurile Shatt al-Arab, Kārun, și
Bahmanshir, fiind accesibile prin doar două poduri, s-au dovedit de această dată dificil de
cucerit. La toate acestea s-a adăugat rezistența îndârjită a trupelor Gărzilor Revoluționare
Iraniene.

Analiza structurii conflictului după triunghiul violenței

Violenta directa:
S-a manifestat printr-un șir de acțiuni de violență fizică accentuată precum:
lupte militare,  terorizarea populației civile, ingră direa totală a drepturilor omului, distrugerea
capacităților iraniene de extracție și prelucrare a petrolului, limitarea exportului acestuia , distrugerea
instalatiilor petroliere, etc

Violenta culturala
Principala cauză a războiului a fost ambiția lui Saddam Hussein ca Irakul să devină
principala putere economică și militară din Orientul Apropiat. Ambițiilor hegemonice ale
lui Saddam Hussein li s-a adăugat teama exportului de revoluție din Iran, teamă amplificată
de faptul că majoritatea populației Irakului este șiită, în timp ce clasa politică conducătoare
este sunită. De altfel, relațiile dintre cele două țări începuseră să se deterioreze începând cu
1979, odată cu izbucnirea revoluției islamice în Iran, percepută ca un pericol la adresa
stabilității regimului secular irakian. Conflictul dintre cele două țări avea și un aspect
religios, dat fiindcă iranienii sunt majoritatar șiiți și nu vorbesc limba arabă. Fără a fi totuși
un conflict religios, Saddam Hussein a căutat pe toate căile să opună iranienilor pe arabi, să
demonstreze superioritatea arabilor asupra iranienilor din considerente ideologice.

Violenta Structurala
Războiul dintre Iran și Irak a fost cel mai amplu conflict militar convențional din istorie dintre
două țări în curs de dezvoltare. Pierderile Irakului au fost estimate la 105 – 200 000 de morți,
400 000 de răniți și 70 000 de prizonieri Mii de civili de ambele părți au fost omorâți în urma
raidurilor aeriene și bombardamentului cu rachete balistice. Schimburile de prizonieri au început
în 1990, totuși mulți nu au fost eliberați decât după mai bine de 10 ani de la conflict. Orașe și
sate din ambele țări au suferit distrugeri.

Analiza structurii conflictului după triunghiul păcii:

Comportament: (nonviolent)
Odată cu invadarea Kuweitului, Saddam Hussein și-a dat seama că a pierdut
sprijinul marilor puteri occidentale și al SUA, astfel că la scurt timp după
invazie, de teama unui atac al Iranului, i-a trimis o scrisoare Președintelui
Rafsanjani, în care recunoștea drepturile iranienilor asupra malului de est al Shatt
al-Arab, declarându-se dispus să-și retragă trupele din teritoriul iranian ocupat.
Majoritatea prizonierilor de război au fost eliberați în 1990, alții însă au rămas în
captivitate până în 2003. 
Atitudini (empatie)
Liderii iranieni au declarat că este “cea mai
mare victorie din istoria Republicii Islamice
Iran”. Deși războiul dintre Iran și Irak s-a
terminat indecis, mulți analiști consideră totuși
că Irakul a fost în realitate adevăratul
învingător, bazându-se pe rezultatele
ofensivelor irakiene din 1988, uitând totuși că
succesul irakian de atunci s-a datorat în bună
parte ajutorului militar și financiar oferit de
SUA, puterile occidentale și țările arabe din
Golf, și pe utilizarea pe scară largă a armelor de
nimicire în masă, interzise de tratatele
internaționale.  Relațiile dintre Iran și Irak au
rămas ambigue între 1990 și 2000, ambele părți
fiind implicate în diverse mici conflicte.  de a răsturna regimul acestuia.
Contradictie:
 Irakul a continuat să adăpostească membrii
Mujahedeen-e-Khalq care au făcut dese incursiuni
cu scop terorist pe teritoriul Iranului până la invazia
din 2003 a SUA, printre care și asasinarea
generalului Ali Sayyad Shirazi în 1998, artizanul
Operațiunii Mersad. La rândul său, Iranul a executat
tiruri cu rachete asupra taberelor mujahedinilor din
Irak, inițiind infiltrări de agenți diversioniști recrutați
dintre dizidenții regimului irakian, pentru a provoca
revolte contra regimului lui Saddam Hussein. Odată
cu invazia americană din 2003 și cu implicarea
iraniană în noul guvern irakian, câștigând influență
asupra politicii irakiene, după execuția lui Saddam
Hussein, se poate spune că Iranul și-a atins și scopul

Analiza conflictului după metoda aisbergului.

Conflictele au loc mereu la două nivele, iar Razboiul Iran-Irak nu este o excepție:

"... că explicațiile Irakului nu par a fi suficiente în fața comunității internaționale, acesta este un
fapt... [atacul] nu poate fi justificat sub Carta Națiunilor Unite, de nici o reglementare sau
principii recunoscute în dreptul internațional, sau în fața oricărui principiu al moralității
internaționale, care atrag după sine întreaga responsabilitate a conflictului. Chiar dacă înainte
de izbucnirea conflictului au existat anumite încălcări ale teritoriului irakian de către Iran,
acestea nu justifică în nici un fel agresiunea Irakului contra Iranului, care a fost urmată de
ocupația continuă a teritoriului iranian de către Irak pe toată durata conflictului, însoțită de
violarea principiului care interzice folosirea forței, privit ca una din regulile jus cogens... Am
avut altă dată ocazia să iau cunoștință cu regret de concluziile experților privind utilizarea
armelor chimice contra civililor iranieni în zone adiacente centrelor urbane lipsite de protecție
contra acestui tip de atac."
Nivelul obiectual :acest nivel ne permite să observăm cu propriile noastre simțuri acțiunile care
au fost întreprinse de către părțile implicate în conflict de la izbucnirea acestuia până la
ameliorarea lui. Războiul dintre Iran și Irak a produs imense distrugeri și suferințe ambelor țări și
popoare. Majoritatea experților militari și analiștilor politici consideră că Iranul nu ar fi reușit să
învingă, chiar și în eventualitatea absenței sprijinului american și occidental acordat Irakului.
Ceea ce este însă cert, este că în această eventualitate, regimul lui Saddam Hussein ar fi ieșit prea
slăbit pentru a mai iniția invazia Kuweitului. În consecință, mai mult ca sigur, următorul război
din Golf n-ar mai fi avut loc, poporul irakian fiind scutit astfel de multe suferințe Culmea este că
tehnologia și materia primă pentru armele chimice folosite de Saddam Hussein în cursul
războiului dintre Iran și Irak, dar și tulpinile de antrax cu care experții irakieni sperau să dezvolte
arme bacteriologice proveneau din SUA. Invazia și ocupația ulterioară a Irakului au costat SUA
peste 100 de miliarde de $, 4400 de militari americani și-au pierdut viața și alți 30 000 au fost
grav răniți. De asemenea, 150 000 de irakieni și-au pierdut viața. Peste două milioane au luat
calea exilului. Din cauza violențelor, războiului și distrugerilor, pentru mulți irakieni viața a
devenit de nesuportat. Nivelul de trai a scăzut la cote de neimaginat, față de care epoca
dictatorială a lui Saddam Hussein pare încă pentru mulți un vis frumos.

Nivelul psihosocial: acest nivel se axează în general pe tră irile, emoțiile, tabuurile, ablită țile
participanților la conflict. Indiferent de componentele structural ale conflictului, aceaste
sunt afectate fiecare în parte de impactul psihosocial al acestuia. Nivelul psihosocial a avut
un rol deosebit în susținere anivelului obiectual în ră zboiul din Irak-Iran fiindcă emoțiile și
credințele participanților au alimentat nonstop violențele și atrocită țile. Cu câ t emoțiile au
fost lă sate libere cu atâ t a excalat conflictul. Principala cauză a ră zboiului a fost ambiția lui
Saddam Hussein ca Irakul să devină principala putere economică și militară din Orientul
Apropiat. Ambițiilor hegemonice ale lui Saddam Hussein li s-a adă ugat teama exportului de
revoluție din Iran, teamă amplificată de faptul că majoritatea populației Irakului este șiită ,
în timp ce clasa politică conducă toare este sunită .

"În timpul ofensivei Fateh (din februarie 1987), am mers de-a lungul frontului de sud-vest de
partea iraniană și am văzut zeci de băieți, în vârstă de 9-16 ani, care afirmau cu un entuziasm
nedisimulat că s-au înrolat de bună voie pentru a deveni martiri. Trupele armatei regulate,
Gărzile Revoluționare paramilitare și clericii, toți nu aveau decât cuvinte de laudă pentru acești
tineri, cunoscuți drept Basij, pentru rolul extrem de periculos pe care-l jucaseră în acțiunea de
pătrundere în liniile irakiene. Ei au deschis calea, alergând de-a lungul câmpurilor minate,
pentru a curăța terenul pentru atacul infanteriei. Având banderole albe în jurul capului,
simbolizând îmbrățișarea morții, și strigând Martir!Martir!, literalmente și-au croit calea către
ceruri. Numărul lor n-a fost niciodată dezvăluit. Răspunsul a fost dat de o raită prin suburbiile
orașelor iraniene. La fiecare fereastră aproape, la fiecare bloc, erau expuse fotografii de
adolescenți sau preșcolari, cu chenar negru.’’

Aceasta a fost o mica analiza a razboiului Iran-Irak, si ca dupa fiecare razboi cineva iese
invingator, cineva invins, deci astazi Irakul parcurge un proces de democratizare, având încă o
datorie externă uriașă, iar economia sa este la pământ. De cealaltă parte, Iranul s-a refăcut rapid
după război. Oricând acest conflict poate excalada din nou dacă sentimentele vor prevala în fața
rațiunii.