Un alt agent al socializarii îl reprezinta comunitatea si semenii.

Întelegem prin comunitate persoanele de toate

vârstele, de toate categoriile sociale cu care individul vine în ontact, cu care convietuieste sau îsi exercita profesia.
Semenii sunt prieteni, colegi de soala sau de servicu care traiesc în interiorul comunitatii si care de regula sunt de
aceeasi vârsta.
Comunitatile omogene, cu membrii similari din punct de vedere al etnicitatii, rasei, religiei, status-ului
ocupational pot exercita presiuni puternice atât asupra copiilor, cât si a a adultilor în vederea conformarii la atitudinea
politica dominanta. De exemplu, daca toti vecinii sustin candidatura unui partid si critica candidatura altuia, este
destul de dificil sa sustii o opinie contrara fara ca ceilalti sa nu te marginalizeze.
Grupurile "semenilor" sunt folosite de copii si adulti, pentru a se proteja de presiunile comunitatii. Grupurile de
adolescenti, bunaoara îsi sustin actele de rezistenta, opozitie ale membrilor sai fata de presiunile parintilor. Daca
initial, tinerii îsi aparar doar stitlul de viata, vestimentatia, extravagantele comportamentale si nu conceptiile politice,
studiile clasice arata ca, mai târziu, studentii adopta si în viata politica atitudini mai liberale - comparativ cu parintii
mai conservatori - si ramân în continuare liberali, pentru ca prietenii le împartasesc opiniile.
Un alt agent al socializarii îl constituie scoala. În conformitate cu rezultatele unor cercetari sociologice,
influenta scolii asupra învatarii politice este egala sau mai mare decât cea a parintilor. Institutiile educationale - afirma
M. Dogan si D. Pelassy, în "Cum sa comparam natiunile" - conditioneaza într-un fel capacitatile morale, politice si
economice ale natiunii. Predarea directa, în scoala, a cunostintelor despre politica si guvernamânt - sustin Almond si
Verba - poate determina cresterea sentimentului competentei politice a individului, însa aceasta depinde de
continutul a ceea ce se preda. Este benefica dezbaterea unor probleme sociale si politice controversate - adica
participarea formala a copilor la viata scolii. În SUA, 40% dintre subiecti declara ca li s-a oferit o asemenea sansa, în
timp ce în Marea Britanie doar 16% si în Italia chiar mai putin, respectiv 11%.
În ceea ce priveste participarea informala în scoli, SUA se detaseaza net de celelalte tari : aici majoritatea
subiectilor declara ca au participat la decizii în scoala si s-au simtit liberi sa se plânga de un tratament nedrept si
chiar s-au plâns.
În societatile democratice, în scoala se învata, de regula, normele comportamentului de grup, luarea deciziei
în mod democratic, respectarea opiniei celorlati. Daca accentul se pune în mod exclusiv pe predarea sloganelor
nationale, a simbolurilo, eroilor si sarabatorilor nationale, neglijându-se valorile democratiei si dezvoltarea gândirii
critice, educatia politica este înlocuita cu îndoctrinarea.
Familia si scoala sunt agenti ai socializarii timpurii a copilului. D. Eston distinge patru faze principale ale
procesului de socializare politica a copilului asupra domeniului politic :
1.politizarea, respectiv sensibilizarea politica a copilului asupra domeniului politic ;
2. personalizarea, respectiv identificarea sistemului de guvernare cu anumite autoritati, persoane (de
exemplu, sistemul de guvernare este sinonim cu presedintele sau cu politisutl) ;
3. idealizarea, adica emiterea de judecati de valoare fata de autoritatea personalizata (buna sau rea) ;
4. "institutionalizarea, adica trecerea de la perceperea autoritatii personalizate la perceperea ansamblului de
autoritati ca sistem".
Analizând socializarea politica, G. Almond si S. Verba apreciaza ca experientele timpurii ale scializarii
afecteaza predispozitiile personalitatii individului si, în consecinta, pot afecta si atitudinile politce. Numai ca între
aceste experiente timpurii si comportamentul politic de mai târziu, intervin numerosi alti factori (educatia, profesia
etc.), ce micsoreaza efectul celor dintâi. Autorii mai sus citati evidentiaza corelatiile dintre experientele nonpolitice ale
individului si experientele lui politice, masura în care rolurile pe care le joaca individul în cadrul familie, scolii, locului
de munca îl pregatesc pentru asumarea rolurilor politice. Ele sunt vizibile cel putin sub doua aspecte. Primul aspect
se refera la perceptia subiectiva, la faptul ca individul are tendinta sa extrapoleze sanmsele sau nesansele participarii
sale nonpolitice la sfera politicului. Astfel, daca el are sansa de a participa la multiple decizii sociale în sfera
nonpolitica el se va astepta sa fie capabil de a participa si la deciziile politice. Reciproca este si ea valabila. Al doilea
aspect, se refera la posibilele consecinte reale ale experientelor nonpolitice asupra celor poltice. Se constata ca
experientele nonpolitice îi pot conferi individului deprinderile de auto-exprimare si sistemul tacticilor politice necesare
în participarea politica. Se impune a se remarca faptul ca aceste abilitati de participare politica formate în cadrul
experientelor nonpolitice vor fi utilizate în sistemul politic numai daca acesta permite si ofera oportunitati de
participare. Pe de alta parte, se poate ca experientele pre-politice sa nu fie mobilizatoare dar sa existe alte
caracteristici sociale sau politice care sa-l conduca la participare.