Ceban Maria,grupa 204

1. Definiti notiunile: valoare, axiologie;

2. Determinarea limitelor dintre bunuri si valoare;
3.Argumentati actualitatea si necesitatea valorilor echitate si securitate.
Raspunsuri:

1.
Axiologie- termenul apare din limba greaca ,unde axios = ceea ce este bun, ceea ce este vrednic,
ceea ce este valoros; asadar axiologia este teoria generala despre tot ce este bun sau bine,adica
teoria generala a valorilor. Primele tematizari ale valorii le intalnim in epoca sofistilor. Ceea ce
sustineau in esenta sofistii era caracterul relativ al valorilor. Cu alte cuvinte, binele adevarul,
frumosul, dreptatea, cinstea erau potrivit sofistilor, demne de cinstire in functie de preferintele,
credintele fiecaruia dintre cei interesati intr-un fel sau altul de ele.
Valoare- Valoarea ca raportare motivantă caracterizează alegerea unei alternative implicante din
mai multe posibile, iar ca stare emotivă localizează o traire și o masură subiectivă. Valoarea este
unul din cele mai importante criterii de socializare a omului. Ea definește sistemul de opțiuni al
fiecăruia sau al grupului și derermină orientarea subiectului sau a colectivității în complicata
rețea a condiționărilor unei societatii evoluate, diferențiate operant și decizional.

2.
Valorile unui individ sau ale unei colectivităţi nu sunt izolate, juxtapuse sau în dezordine.
Dimpotrivă, ele sunt legate unele de altele, interdependete, ceea ce determină formarea unui
sistem de valori. Când o valoare nouă este adoptată sau împroprietărită de indivizi sau o alta este
pierdută, când se întăreşte o valoare sau este slăbită, tot sistemul este afectat. Sistemul de valori
este relativ stabil, însă el se poate modifica prin schimbarea ierarhiilor valorice, prin schimbarea
priorităţilor valorilor, unele fiind mai importante decât altele. Stabilitatea valorilor este însă
superioară celei a atitudinilor, care se modifică mai uşor, fiind determinate de seturi diferite de
valori, nu neaparat centrale. De asemenea, diferenţa dintre actorii sociali provine nu doar din
conţinutul acestor sisteme, ci şi din modul în care sunt ordonate valorile lor.
O nevoie este ceva care este necesar pentru ca un organism să ducă o viață sănătoasă.
Nevoile se disting de dorințe. În cazul unei nevoi, o deficiență determină un rezultat advers clar:
o disfuncție sau deces. Cu alte cuvinte, o nevoie este ceva necesar pentru o viață sigură, stabilă
și sănătoasă (de exemplu aer, apă, alimente, pământ, adăpost), în timp ce dorința este dorința,
dorința sau aspirația. Atunci când nevoile sau dorințele sunt susținute de puterea de cumpărare,
acestea au potențialul de a deveni cereri economice.
Nevoile și valorile - lucrurile de care ne pasă, sursele dorințelor noastre - contează pentru
că acestea sunt conținutul propriului nostru nucleu. Ele alcătuiesc o mare parte din terenul
lumilor noastre interioare.
Dacă nevoile și valorile pot răspunde la întrebarea „Ce vă pasă?” atunci de ce sunt
considerate noțiuni separate? De ce nu există o singură sursă de dorințe?
Nevoile și valorile sunt într-adevăr extrem de interconectate. În procesul tău de a obține o
înțelegere mai profundă a unei alte persoane, nu va fi important să distingi dacă explorezi o
nevoie sau o valoare. Există însă o distincție importantă între cele două: nevoile tind să fie foarte
similare pentru toți oamenii, în timp ce valorile tind să fie extrem de individualizate.
 Un alt mod de a afirma această distincție este negativ: atunci când cineva nu își
îndeplinește una dintre nevoile ei, va avea greutăți să funcționeze bine - se va ridica dimineața,
va ocupa un loc de muncă, va menține relații. Atunci când o persoană nu își onorează una dintre
valorile sale, va funcționa bine cu toate aprecierile exterioare ... dar nu se va simți bine în viața
sa.
Nevoile sunt lucrurile pe care aproape toată lumea le cere fundamental să funcționeze în
viață - dar acest lucru nu înseamnă că nu le refuzăm sau nu le ignorăm frecvent. Pe de altă parte,
valorile sunt aspectele vieții în care alegi să investești pentru a-ți crea propriul sens. Nevoile
sunt alese mai ales pentru noi de realitățile fizice ale corpului nostru; valorile sunt însă alese de
noi.
Când majoritatea oamenilor aud cuvintele nevoi, se gândesc la necesitățile fizice de bază
ale vieții: aer, apă, alimente, adăpost, protecție împotriva elementelor. Cel mai durabil cadru
pentru înțelegerea nevoilor este ierarhia lui Maslow, care pleacă de la necesitățile fizice precum
hrana, apa și aerul, la siguranță și securitate, iubire și apartenență, creativitate și autoactualizare.
Acest cadru a rezistat timp de mai mult de șaptezeci de ani și este un loc frumos pentru a
începe atunci când se gândește la rolul nevoilor. Deoarece este considerat în general un model
cu o singură dimensiune, se întărește, de asemenea, principala diferență între nevoi și valori:
aceeași necesitate se aplică tuturor.
Valorile, spre deosebire de nevoi, sunt foarte individualizate. Valoarea de bază a unei
persoane ar putea suna ca un coșmar absolut sau o pierdere completă de timp pentru altcineva.
Deci, care sunt exact valorile? Valorile sunt doar ceea ce presupune cuvântul: lucruri care
îți merită. Valorile pot fi la fel de tangibile ca un birou antic pe care bunicul ți l-a încredințat.
Ele pot fi la fel de intangibile ca și conceptul de salvare a pământului. Valorile sunt orice -
obiect, mână de pământ, idee, principiu, misiune, obiectiv, relație - care deține o valoare
personală pentru tine. Știți că este o valoare dacă vă simțiți obligați să vă investiți timpul și
energia în el.
Multe lucruri nefericite se întâmplă atunci când nu suntem conștienți că avem valori sau,
din orice motiv, nu putem face ca valorile noastre să fie prioritare. Rezultatul cel mai obișnuit
este un sentiment de scufundare - un sentiment că viața noastră nu are rost sau că viața însăși nu
are valoare. Depresia, starea de rău, melancolia ... acestea sunt reperele unei vieți fără valori
cunoscute și onorate. O viață cu valori cunoscute și onorate, pe de altă parte, se simte ca are o
valoare și o semnificație personală substanțială.
Este mai puțin obișnuit ca valorile să se manifeste ca reclamații. O nevoie nesatisfăcută -
de mâncare, apă, odihnă, aer respirabil - produce o iritație, un impuls pentru a anunța alții că nu
veți primi ceea ce aveți nevoie. Pe de altă parte, o valoare ignorată produce o stare de rău, un
sentiment adesea vag de nemulțumire.
Când oamenii nu se simt bine, dar nu știu să articuleze ceea ce este greșit, ei tind să nu
spună nimic. Neîmplinitele au nevoie de strigăte pentru atenție; valoarea ignorată alunecă în
umbre.

3.
Securitatea se referă la valorile politice fundamentale. Această valoare este importantă, nu
doar din punct de vedere politic – întrucât se află în legătură directă cu formarea societății, ca
fundament al formării grupurilor de diferite nivele care coexistă tocmai din dorința de a depăși
amenințarea asupra existenței fizice individuale și de grup, de a depăși alte frici și incertitudini în
plan destul de larg pentru a avea acces la nutriție, procreare și alte resurse vitale. Securitatea este
de o importanță vitală - animalele formează, de asemenea, turme „comunitate“, pentru că este
mai ușor să supraviețuiască împreună, pentru a se proteja de inamicul de dinafară, pentru a oferi
produse alimentare, pentru a continua cursa.
Securitatea politică se referă la stabilitatea organizaţională a ordinii sociale şi defineşte
acele ameninţări de natură non-militară. Într-un anume mod, întreaga securitate este politică,
pentru că toate vulnerabilităţile, riscurile şi ameninţările sunt definite pe cale politică. Securitatea
politică se referă la ameninţările în adresa legitimităţii sau a recunoaşterii, fie a unităţilor
politice, fie a trăsăturilor fundamentale (structura politică, instituţiile statului, etc.). În acest caz,
putem vorbi de ameninţări faţă de: · legitimitatea internă a unităţii politice, care se referă în
primul rînd la ideologii şi la alte idei constitutive sau teme care definesc statul; · legitimitatea
externă, recunoaşterea internaţională.
Este cunoscut și practicat “jocul” sau mitul vis-a-vis această valoare, anume formarea unei
imagini a inamicului extern sau intern, unui anumit pericol în fața căruia ar trebui să mobilizeze
societatea. Elitele politice utilizează acest fel de manipulare a societații înspăimântate. Cuvântul
„groază“ (de la horror engl. - frica, groaza), în fiecare zi discursul jurnalistic de astăzi este de
obicei asociat cu un anumit gen de literatură populistă modernă și cinema. Cu toate acestea,
unele practici politice asociate cu formarea stării de sentiment de teamă de moment sau una
constantă și teroare, așteptările de ceva înfricoșător, oroarea dă un sens larg. Dacă luăm în
considerare oroarea ca o stare de intimidare, acesta poate fi privit ca un fenomen politic și social,
un derivat al teroarei. Și dacă este tratată ca orice acțiune, caracterizată prin utilizarea unei
componente periculoase și teribile pentru activitățile de vieți omenești, oroarea poate fi
considerat drept agent și scop al teroarei. Aceasta poate fi asociată cu amenințări de dezastre
naturale, de groază mistică a fenomenelor misterioase și inexplicabile, haos haos social.
Sentimentul de frică poate fi inerent oamenilor și societății în orice perioadă istorică. Prin
urmare, se poate de afirmat că, atâta timp cât în viața oamenilor există o politică, atâta timp este
loc frica, și, prin urmare, groaza. Fără îndoială, frica își schimbă imaginea pe parcursul istorie.
Astfel, fricile oamenilor contemporani sânt complet diferit față de temerile oamenilor care au
trăit cu 300 de ani în urmă
Societatea contemporană poate fi amenințată nu doar prin problemele existenței, ci, de
asemenea, în mod direct sau prin „riscuri globale“, cum ar fi ecologia, demografia și migrația,
lipsa de energie, hrană și crize financiare, epidemii, dependența de droguri, terorismul ș.a.m.d.
Esența acestor riscuri globale este nu atât catastrofa în sine, pe cât previziunea dezastrului
care ar fi trebuit să fie prevenit; iar preveziunea catastrofelor globale - este un factor mobilizator
puternic. U. Beck a numit societatea contemporană o societate de risc, care se caracterizează prin
frica creată artificial și incertitudinea în fața viitorului. Oamenii într-o ast fel de societate nu pot
fi siguri că mâine nu se va întâmpla un război nuclear, sau nu se va întâmpla nici un alt dezastru.
Acest concept destul de bine reflectă natura societății contemporane. Fără îndoială, cele mai
puternice și mai periculoase amenințări sunt încă o amenințare existențială - acestea provoacă
cele mai puternici frici în oameni. Cazurile prea frecvente de realizare a acestor amenințări în
viață și exagerarea constantă a subiectelor conexe în mass-media și la nivel cotidian încurajează
dezvoltarea unei societăți de groază. Uneori această stare de lucruri devine o politică vizată de
ororizare a societății, care facilitează mult manipularea ei.
Frica și teroarea printre oameni sunt unele dintre cele mai puternice simțuri. O persoană
care a fost supusă unui sentiment de frică devine un adversar mai puțin periculos și este mai ușor
supusă la diverse tipuri de manipulări.
 Ignoranța și neputința luate împreună ne fac să ne simțim umiliți, lipsiți de respectul de
sine, neînsemnați și abandonați în propria soarta, doar pioni în jocul cuiva. O astfel de părere
întărește teama de neputință și de deznădejde și există o mulțime de oameni interesați de
intimidarea societății. Horrorizarea poate fi benefică pentru autorități: pe fondul numeroaselor
amenințări la adresa societății, puterea poate acționa ca o forță capabilă să-i protejeze pe cetățeni.
Echitabil numim ceea ce este în conformitate cu normele general acceptate, conform
regulilor, corect. Echitabil - un echilibru rezonabil a intereselor, conservarea și restaurarea lui ca
armonie a întregului. Nu întâmplător cuvânt grecesc“logos” însemna și cuvânt, și lege, și rațiune,
și regulă. În acest context, echitatea nu trebuie să fie confundată cu pedeapsă sau răzbunare. Este
o valoare socială, impersonală. Și în aceasta constă importanța ei ca valoare politică-cheie, care
implică crearea și cultivarea instituțiilor de specialitate, în special de justiție. În cazul în care
relația dintre indivizi și chiar grupuri, clanuri se poate baza răzbunare, cum ar fi cea “de sânge”,
rolul statului este exproprierea răzbunarii de la indivizi. Prin urmare, în dezvoltarea instituției
statului, este importantă trecerea de la o simplă dominație legitimă de monopol (die Herrschaft)
la stat - ca purtător de cuvânt și purtător al legii, pe baza căreia judecata poate fi decisă.
În acest proces, este important rolul comunicării, practicilor discursive de interpretare a
legii. Nu este întâmplător că trecerea de la dominație la stat coincide cu apariția legii scrise, a
unui cod de norme și reguli. Anume scrierea (scrisul) (pe tablete de piatră, tablete de lut, papirus)
care finalizează mediatorul, „al treilea” - obiectiv și fără interes meschin - judecător care
cunoaște legea. Iar procesul în sine (medierea) devine un act de interpretare și rostire, transferând
conflictul dintr-un unghi de violență în cel de discurs, raționament practic în care o anumită
execuție, acțiune rezultă dintr-o justificare rezonabilă (motivație).
Judecata presupune stabilirea echilibrului („calcul” și „contabilitate”), ținând cont de vină
și remușcare. Judecata echitabilă, o „a treia” instanță, o instanță a puterii politice, restabilirea
armoniei sociale, nu se rezumă la o recompensă/pedeapsă, ci implică și posibilitatea grațierii,
restabilirii și, cel mai important, educării societății.
Răzbunare naște suferință, dar, de asemenea, tulbură armonia, aceasta nu contribuie la
comportamente adecvate. Prin urmare, gradul de pedeapsă ar trebui să ia în considerare
posibilitatea de pocăință, făcând demonstrație de mila care înbunătățește comportamentele.
Echitatea ca o categorie filosofico-politică include nu numai aspecte politice, ci și morale,
juridice, economice și sociale. De fapt, echitatea afectează cele mai multe aspecte importante ale
ordinii sociale - adecvate, drepte, cu privire la natura omului ca ființă socială, cu drepturi și
obligații. Echitatea este cerința de conformare, un anumit echilibru între bine/rău personae,
societate/stat; individ/societate; grupurisociale; muncă/recompensă; recompense/ pedepse;
drepturi/responsabilități; crimă/pedeapsă.
Abordarea religioasă (creștină) transferă echitatea “dreaptă” în “cealaltă lume“. Rezultatul
punerii în aplicare a judecății echitabile este sufletul care intră în cer pentru fericirea veșnică sau
iadul pentru chinuri veșnice. Măsura finală și judecătorul justiției este Dumnezeu.
Abordarea liberală a înțelegerii echități – se bazează pe egalitatea șanselor sau
oportunităților de realizare pentru toți oamenii în egală măsură. Drepturile omului se bazează pe
egalitatea naturală inalienabilă, iar egalitatea juridică și politică, a cărei garanție este legea, este
asigurată de către stat sub controlul societății civile: statul și societatea civilă acționează ca părți
la contractul social.
Abordarea marxistă asupra echității este ghidată de interpretarea distributivă de la fiecare -
în funcție de capacitatea sa, fiecaruia - în funcție de rezultatele muncii sale. Cheia pentru
distribuirea echitabilă este egalitatea socială și economică a oamenilor: eliminarea claselor
sociale, privilegiilor religioase, lipsa de exploatare, constrângere și alienare. Întrucât abordarea
marxistă a asupra statului presupune ca acesta fiind instituție de dominare și a inegalității
claselor, atunci dezvoltarea economiei în absența proprietății private conduce spre dispariția
treptată a statului și dezvoltarea autonomiei publice.