Oamenii sunt la fel si fiecare este unic

Acum am încredere. Mai demult mi-a fost frică de oameni. Mi-a fost frică să nu fiu
judecată, criticată, să nu mă fac cumva de ruşine. Între timp am cunoscut mai mulţi oameni
la un training de programare neuro-lingvistică (NLP), unde mi-am dat seama foarte limpede
că noi, oamenii, avem cu toţii slăbiciuni, temeri, lupte interioare şi exterioare, emoţii,
competenţe şi obiective pe care vrem să le implinim . De aceea, am înţeles că eu nu fac
excepţie şi este normal să fie aşa, că în esenţă cumva suntem asemănători, iar acest fapt mi-
a dat încredere.
Am rămas fascinată descoperind ce anume ne apropie, ce ne uneşte şi ne face să fim
asemenea semenilor noştri, în aceeaşi măsură în care sunt surprinsă când descopăr cât de
diferiţi pot fi oamenii unii faţă de alţii.
Cursul NLP m-a ajutat să fac aceste descoperiri. Astfel, am învăţat că în frageda
copilărie toţi am avut măcar o frică: frica de ruşine, sau frica de abandon, sau frica de
trădare, frica de umilinţă, sau frica de nedreptate si multe altele. Iar apoi, ca adulţi, încă
purtam aceste frici şi conduita noastra este influenţata de acestea, in mod direct sau indirect.
Am învăţat că emoţiile de bază, pe care fiecare dintre noi le experimentăm, sunt
numai 6, şi anume: frica, furia, fericirea, supărarea, uimirea şi dezgustul. Doar din aceste 6
emoţii primare se dezvoltă şi derivă toate celelalte emoţii (despre care specialiştii spun că ar
fi în număr de aproximativ 15000), pe care le pot simţi oamenii.
NLP-ul mi-a demonstrat că nimeni nu poate fi perfect şi nu poate şti totul; că fiecare
dintre noi, oamenii, trăieşte într-o percepţie a realităţii care nu corespunde cu ceea ce este
adevărata realitate decât parţial, şi că nu există doi oameni pe lumea asta care sa perceapă
realitatea înconjurătoare în mod identic.
In comportamentele sale fiecare dintre noi are motivaţii bine întemeiate pentru care
in functie de conjunctura poate fi considerat bun sau rău. Este de retinut faptul ca cei care
au trait experiente asemanatoare tind sa perceapa realitatea in mod asemanator si chiar sa
reactioneze asemanator in situatii identice.
Frica cea mai puternică se transformă într-o nevoie, iar nevoia devine motivaţie.
Nevoile fundamentale ale omului sunt descrise de Maslow (psiholog american,
1908-1970) şi grupate în Piramida lui Maslow.
Nevoile cele mai concrete, de natură fizică, sunt la baza piramidei:
- nevoile fiziologice, vitale (a respira, a bea, a mânca);
- nevoia de securitate (siguranţă socială, locativă, profesională, familială).
În general oamenii consumă multă energie şi cel puţin un sfert din timpul lor pentru
a satisface aceste 2 nevoi, si abia apoi devin disponibili pentru nevoile următoare, de natură
afectivă şi sufletească;
- nevoia de apartenenţă şi de dragoste (a iubi şi a fi iubit) – careia i se acordă, în
general, cea mai mare importanţă în terapie, ca şi în viaţă;
- nevoia de recunoştinţă şi respectul de sine (să fie apreciaţi, să li se recunoască
valoarea). Respectul de sine se dezvoltă când se împlinesc obiective realiste şi se dezvoltă
energia necesară pentru a reuşi, respectându-i în acelaşi timp şi pe ceilalti.
- nevoia realizării de Sine – este vârful Piramidei lui Maslow, scopul ultim spre care
tinde viaţa, însă a cărei satisfacere se dovedeşte a fi, din păcate, dificilă.
Psihologul Abraham Maslow a studiat mai mulţi oameni de valoare recunoscută,
identificaţi de el ca fiind împliniţi, din mai multe puncte de vedere. Maslow a denumit
această stare plenară „autoactualizare“. Dr. Andre Moreau (psihiatru, psiholog, psihanalist,
fondator şi membru al Societăţii franceze de Gestalt terapie) spune despre persoana care se
actualizează că: „este energica, pozitiva, „vede” partea buna a situaţiilor, suferă mai puţin
de pe urma dezavantajelor, este conştientă de nevoile sale, le găseşte cu uşurinţă răspunsuri

1
şi transformă problemele în soluţii. Se afirmă, prezintă puţine mecanisme de apărare şi are
deci puţine rezistenţe la schimbare. Îşi măsoară mai liber şansele şi îşi asumă cu uşurinţă
riscuri calculate. Pentru această persoană, nevoia devine motivaţie, în timp ce pentru
celelalte persoane, nevoia devine suferinţă”.
Tot Dr. Andre Moreau afirmă: „Este fericit cel care reuşeşte să se afirme fără să
domine, căci în caz contrar el devine stăpânul sau sclavul celorlalţi (”Viaţa mea aici şi acum
– Gestalt terapia, drumul vieţii”).
Însă până la realizarea de Sine, am mai învăţat că fiecare dintre noi se poate simţi
bine cu el însuşi şi împăcat cu viaţa lui, dacă ceea ce face (acţiunile şi comportamentele)
necesită punerea în valoare a abilităţilor de care dispune, în deplină armonie cu convingerile
şi valorile pe care le are, cu rolul pe care îl îndeplineşte în contextul dat şi cu influenţa pe
care o are în vieţile celor din jurul său. Dacă toate acestea (acţiuni, comportamente, abilităţi
manifestate în virtutea unor convingeri şi valori, potrivit cu identitatea asumată într-o
anumită misiune), numite în NLP niveluri neurologice, sunt perfect aliniate şi în acord cu
relaţia pe care o are persoana cu Sursa tuturor resurselor sale (Divinitatea), putem spune că
individul este congruent cu sine-însuşi. Mai departe, obiectivul major, aflat cel puţin în zona
de inconştient a fiecărui om, este acela al realizării de Sine. Una dintre personalităţile din
domeniul psihanalizei, care a fost deosebit de preocupat de realizarea Sinelui, a fost Carl
Gustav Jung (psihiatru şi psihanalist elvetian, 1875-1961). El a definit procesul de realizare
de Sine cu numele de individuaţie. Acest proces constă în confruntarea cu contrariile şi
armonizarea lor, în unificarea conştientului din noi cu inconştientul, transcenderea
dualismului SINE-EU prin comuniunea cu esenţa divină din noi. Despre arhetipul Sinelui,
Jung afirma că se referă la: „totalitatea integrată armonic a potentialităţilor psihice ale
individului, un adevărat arhetip al arhetipurilor” şi că "Sinele conţine în sine totalitatea
psihicului, şi anume conştientul şi inconştientul".
Referitor la exprimarea Sinelui, spune altfel foarte frumos C.G. Jung: „Ochiul prin
care îl văd pe Dumnezeu este acelaşi ochi prin care Dumnezeu mă vede pe mine: ochiul
meu şi ochiul Domnului sunt un singur ochi, o singură viziune, o singură cunoaştere, o
singură iubire.”
Însă în opoziţie cu Sinele este eul, sau egoul. În timp ce Sinele armonizează şi
unifică, în schimb egoul este cel care ne diferenţiază şi ne desparte. Cum apare egoul? Când
un copil se naşte, el aude şi vede pe cel care-l îngrijeşte. Bebeluşul capătă întâi conştiinţa
existenţei celorlalţi, iar nu conştiinţa a cine este el.. Mai apoi, el devine conştient de
propriul său corp şi simţurile lui se deschid către exterior. El este întâi conştient de mamă şi
de ce simte mama fată de el. Prin apreciere, dragoste, îngrijire şi atenţie, copilul simte că
este valoros şi are semnificaţie. În acest fel se naşte egoul: prin reflectarea a ceea ce cred
ceilalţi despre el. Când copilul este însă respins, nu i se zâmbeşte, nu i se oferă atenţie şi
dragoste, se clădeşte un ego rănit, trist, cu percepţia că este fără valoare şi semnificaţie. Este
deci oglindirea a ceea ce cred ceilalţi despre el şi ceea ce fac cei din preajma lui. Si cu cât
lumea creşte, cu atât egoul devine mai complex şi reflectă multele opinii şi acţiuni ale celor
din jur; este un produs al vieţuirii cu ceilalţi, un fenomen acumulat.
Sub influenţa educaţiei, a manierei în care creştem, a experienţelor pe care le trăim,
a emoţiilor generate de acestea, (numite în NLP filtre), fiecare percepem realitatea
înconjurătoare într-un fel subiectiv, unic. Astfel se manifestă ceea ce NLP-ul defineşte ca
principiul de bază al său, şi anume „Harta nu este teritoriul”, unde „harta” este percepţia
individuală si strict subiectivă a realităţii, iar „teritoriul" este realitatea existentă în mod
obiectiv.
Prin urmare, ego-ul este doar o sumă de păreri subiective, de programe, furnizate de
minte şi amplificate masiv prin emoţii şi sentimente. Nu trăim experienţa lumii, ci doar
părerea despre ea. Dacă cineva se eliberează de orgoliul părerii personale, ego-ul se dizolvă.

2
În general, persistenta in afirmarea unei pareri intr-o maniera categorica ţine de orgoliu, de
aceea plăcerea orgoliului este un suport important pentru mentinerea egoului.
Devine o problemă când unii oameni confundă ego-ul cu propria persoană.
Diminuarea egoului poate fi înţeleasă astfel ca o pierdere a calităţilor personale. Nimic mai
fals! Nu ego-ul ne dă personalitatea, ci el ne rigidizează comportamentul, ne face slabi în
faţa atacurilor, ne atrage spre patologia psihică. O personalitate puternică nu înseamnă
reacţii previzibile, rigide, ci dimpotrivă, flexibilitate, adaptare, păstrând un caracter moral
puternic şi o scară a valorilor clară.

În concluzie se poate considera considera ca fiind valabilă generalizarea următoare:

ne naştem cu toţii având o conectare puternică cu Sinele, sau cu esenţa divină din noi, dar
suntem foarte vulnerabili la procesul de integrare în lumea în care intrăm. Pe parcursul
vietii intrăm în contact cu opiniile şi comportamentele persoanelor din jur, iar acest fapt are
si el o puternica influenta asupra formarii propriului mod de a înţelegere viaţa precum şi în
formarea egoului. În continuare, interacţionăm cu mediul în care ne aflăm prin intermediul
egoului, aceta jucand rolul de interfaţă între noi şi lume. Incepându-ne viaţa, experimentăm
inevitabil tot soiul de esecuri, până reuşim să ne integrăm cumva în ceea ce ni se pare a fi
realitatea. În acelaşi timp, luptăm să ne satisfacem nevoile cu care ne confruntăm, de la cele
mai primare, de natură fizică, până la cele mai elevate, de natură spirituală. Ne alimentăm
astfel dorinţe şi obiective pentru împlinirea cărora manifestăm din plin egoul pe care l-am
clădit. Din perspectiva egoului, am înţeles cât de diferiţi suntem unii faţă de ceilalţi şi cât de
infinit de diverse sunt aceste diferenţe desi baza pe care ne cladim este aproape identica.
Uneori sunt atât de surprinsă de acţiunea egotică a unora, încât exclam zicând
vorba românească: „Doamne, mare Ţi-e grădina!”

  BABIAC GEORGETA-ADELINA
ASISTENT NLP 2017