AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ

CURSUL 1

Îndrăzneşte să devii ceea ce eşti!

Există posibilităţi minunate în fiecare fiinţă. Convinge-te de forţa ta!.
Să ştii să spui mereu: « nu depinde decât de mine ! »

Prin cursul acesta va invitam:

o sa descoperiti noi dimensiuni ale propriei personalităţi,
o sa vă descoperiti în moduri noi şi inedited,
o sa vă imbunătăţi capacităţile de comunicare, 
o sa descoperiti puterea limbajului non-verbal, 
o sa deveniti mai asertivi (sa spui celor din jur parerea ta, clar, fara a afecta convingerile
interlocutorului), mai fermi, mai convingători, 
o sa va explorati creativitatea şi spontaneitatea 
o sa experimentati ceva diferit 
o sa exersati explorarea propriului Eu, prin metode interactive de genul art-terapiei, dans-
terapiei, dramaterapiei şi altor metode inedite,
o sa descoperiti noi modalităţi de a interacţiona cu voi înşivă şi cu ceilalţi, 
o sa experimentati modalităţi de exprimare şi manifestare variate, 
o sa vă îmbunătătiti capacităţile de relaţionare,
o sa vă dezvoltati abilităţile de seducţie şi de a potenţa farmecul personal, 
o sa descoperiti împacarea cu propriul corp. 

Fiecare tânăr îşi pune uneori întrebări de felul:

 Cine sunt eu?
 Prin ce mă deosebesc de cei din jur?
 Care sunt punctele mele tari şi slabe?
 Care sunt posibilităţile mele?
 Cum aş putea să îmi dezvolt calităţile şi să îmi depăşesc slăbiciunile?
Răspunsurile la întrebările de acest gen vor proveni din cunoaşterea însuşirilor de personalitate
definitorii, a aptitudinilor, a abilitaţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală şi a posibilităţilor
de gestionare a emoţiilor.
Autocunoaşterea te ajută să îţi dezvolţi, în primul rând propriul potenţial, să-ţi identifici
piedicile, dar şi resursele şi posibilităţile de realizare.
Aceste etape se pot realiza atunci când acorzi timp dezvoltării relaţiilor tale cu cei din jurul
tău, atunci când identifici ce este cu adevărat important pentru tine şi atunci când îţi menţii un
echilibru interior.
Imediat ce îţi vei stabili aceste lucruri, soluţiile vor veni de la sine chiar şi în cele mai dificile
momente.
Autocunoaşterea te ajuta să îţi recunoşti unicitatea ca individ, să identifici mijloace de a face
faţă cu succes situaţiilor zilnice cu care te confrunţi, să afli mai multe despre tine însuţi.
Îţi poţi cunoaste astfel valorile, comportamentele, reacţiile în anumite situaţii şi poţi învăţa
cum să îţi foloseşti eficient resursele de care dispui, astfel încât să utilizezi mai bine timpul, să
comunici eficient şi să faci faţă conflictelor.
 Cel mai important aspect este dezvoltarea personală ce creează conceptul de sine, ea fiind
benefică şi necesară pentru a activa potenţialul interior, astfel încât să atingi succesul pe care îl
doreşti.
Autocunoaşterea se poate îmbunătăţi prin formarea obişnuinţei de a ne observa
comportamentele, modalitatea de a interacţiona cu cei din jur, de a acţiona şi de a reacţiona în diferite
situaţii. De asemenea este important să ne dezvoltăm capacitatea de a ne conştientiza propriile
gânduri, emoţii, sentimente, motivaţii. Nu trebuie să neglijăm importanta informaţiilor verbale şi
nonverbale primite de la cei din jur şi mai ales importanta opiniilor persoanelor semnificative pentru
noi.
Conştientizarea intereselor şi a sistemului de valori reprezintă un alt aspect al
autocunoaşterii. Interesele reprezintă preferinţele unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe
sau de activitate şi au un rol esenţial în luarea deciziilor privind carieră. Formarea intereselor depinde
de factori genetici (potenţialul aptitudinal) şi de experienţele de viaţă pe baza cărora individul învaţă
să prefere unele activităţi şi să evite altele.
Aşadar o bună autocunoaştere de sine nu va face decât să-ţi uşureze drumul către cariera pe
care doreşti să o urmezi pe viitor şi să te ajute să-ţi construieşti propria identitate.

Conceptul de autocunoastere se refera la procesul de explorare si structurare a propriilor

caracteristici (de exemplu. abilitati, emotii. motivatii, atitudini, credinte, mecanisme de aparare si
adaptare. etc.) in urma caruia rezulta imaginea de sine a persoanei.
Functionarea eficienta in mediul socio-profesional contemporan este facilitata de capacitatea
de autocunoastere si autoreglare eficienta a persoanei.
Aspectele relevante ale autocunoasterii sunt:
 imaginea de sine;
 aptitudinile si abilitatile personale;
 sistemul motivational al individului;
 emotiile si mecanismele de aparare si adaptare;
 autoeficacitatea perceputa.
Cunoasterea de sine se dezvolta o data cu varsta si cu experientele prin care trecem.
Pe masura ce o persoana avanseaza în etate, dobandeste o capacitate mai mare de autoreflexie.
Totusi, niciodata nu vom putea spune ca ne cunoastem pe noi înşine în totalitate; cunoasterea
de sine nu este un proces care se încheie o data cu adolescenta sau cu tineretea. Pusi în fata unor
obstacole, a unor provocari, vom gasi de multe ori resurse de care poate nu eram constienţi până în
acele momente.
Cunoasterea de sine este un proces cognitiv, afectiv si motivational individual, dar suportă
influente puternice de mediu.
Comunicarea interpersonala este una dintre sursele de autocunoastere. 0 comunicare eficienta
poate asigura un climat securizant, facilitator al autodezvaluirii si intercunoasterii.
 AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ
CURSUL 2

IMAGINEA DE SINE
Reprezinta modul în care o persoana îsi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive,
emotionale, sociale si spirituale. In limbaj curent, imaginea de sine este parerea pe care o avem
despre noi, despre "cine suntem noi" si "ce putem face noi".
Aceasta evaluare, fondata sau nu, a calitatilor si defectelor noastre, este un stalp al stimei
de sine. Imaginea de sine pozitiva este o forta interioara care ne permite sa ne bucuram de sansa
noastra în ciuda obstacolelor si presupune a fi satisfacut de sine la un moment dat.
Pe masura ce copilul înainteaza în varsta si se confrunta cu situatii din ce în ce mai numeroase
şi mai diverse incepe sa-si dezvolte cunoasterea de sine. Acesta este un proces complex, care dureaza
întreaga viata şi care duce mai întai la conturarea, iar apoi la structurarea si îmbogatirea imaginii de
sine.
Cu alte cuvinte, imaginea de sine este o reprezentare mentala a propriei persoane, un "tablou"
în care sunt incluse cunostintele despre sine (abilitaţi, comportamente, emotii, cunostinţe, valori, etc.),
si care ne ajuta sa ne reglam comportamentul în societate.
Imaginea de sine nu reflecta întotdeauna realitatea (de exemplu, o adolescenta cu o înfatisare
fizica atractiva se poate percepe cu fiind urata si grasa!).
Cu cat o persoana se percepe mai corect, îsi interpreteaza caructeristicile mai precis si îsi
dezvolta convingeri mai realiste despre sine, cu atat si functionarea sa generala este mai buna.

Imaginea de sine (Eul) nu este o structura omogena. In cadrul sau se pot diferentia mai multe
componente:
 eul actual, care se refera la ceea ce individul considera ca este într-un anumit moment al
dezvoltarii sale;
 eul ideal, care reflectă ceea ce individul ar dori sa fie;
 eul viitor, care exprimă ceea ce individul poate deveni în viitor.
1.Eul actual este modul în care persoana îsi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive,
emotionale, sociale si spirituale la un moment dat. Eul actual are mai multe dimensiuni:
- eul fizic (ce cred despre corpul meu);
- eul cognitiv (ce cred despre modul în care gandesc, memorez, etc.);
- eul emoţional (ce cred despre emotiile si sentimentele mele);
- eul social (cum cred ca ma percep ceilaiti);
- eul spiritual (ce cred ca este important si reprezinta o valoare pentru mine).
2.Eul ideal este modul in care o persoana îsi reprezinta mental ceea ce ar dori sa fie, dar este
în acelasi rimp constienta ca nu are in prezent resursele reale sa devina. Eul ideal se exprima prin
nivelul de aspiraţie, adica nivelul la care si-ar dori sa ajunga persoana in viitorul mai mult sau mai
putin îndepartat. Ca multe idealuri, eul ideal uneori poate fi atins, alteori nu.
3.Eul viitor este modul în care o persoana îsi reprezinta mental ceea ce poate deveni în viitor,
folosind resursele de care dispune în prezent. Eul viitor se exprima prin nivelul de expectanţă, adica
nivelul la care este foarte probabil sa ajunga persoana, într-un timp dat, folosind resursele pe care le
are. De pilda, absolvirea liceului este un scop realizabil pentru cei mai multi dintre adolescenti (Eul
viitor - imaginea proprie ca absolvent de liceu). Este important ca, în cursul formarii personalitatii lor,
tinerii sa fie ajutati sa îsi contureze un Eu viitor centrat pe calitatile si resursele de care ei dispun.
 Modalitatile negative de manifestare a imaginii de sine sunt:
1.Evitarea.
Un elev cu o imagine de sine negativa poate adopta atitudini de genul "Daca nu încerci, nu
gresesti". Retragerea si comportamentele timide, de evitare a confruntarii cu probleme sunt indici ai
imaginii de sine negative.
2.Agresivitatea defensiva.
Un elev cu o imagine de sine negativa compenseaza atacand sursa frustrarii (de exemplu, îl
ironizeaza pe un coleg care a luat o nota mai mare).
3.Compensarea.
Un elev care nu are succes la unele materii, le minimalizeaza importanta si încearca sa aiba
succes la altele, pe care ajunge sa le considere mai importante.
4.Rezistenta.
Elevii încearca sa îsi "conserve" imaginea de sine si manifesta rezistenta la schimbari, chiar
daca aceste schimbari pot fi în beneficiul lor. Elevii cu o imagine de sine negativa sunt mai rezistenti
la schimbare, reducand astfel riscul unui esec în situatiile dificile.
5.Motivatia scazuta.
Un elev cu o imagine de sine negativa va manifesta lipsa de încredere în fortele proprii. In
consecinta, el va fi mult mai putin motivat sa initieze sau sa se implice în diverse activitati, deoarece
nu se va simti în stare sa le finalizeze cu succes.

Evoluția imaginii până la vârsta adolescenței

După Iluț P. sinele reprezintă ,,cupola reflexiv-axiologică cu privire la propria persoană,
diferențiindu-se de conceptul de personalitate și chiar de cel de eu, de aceasta fiind, de altfel, extrem
de apropiat , nu de puține ori ,,self” și ,,ego” găsindu-se în raporturi de echivalență semantică”.
,,Imaginea de sine” și ,,percepția de sine” se referă în anumite cazuri la aceleași lucruri ca și
,,conceptul de sine”, însă ,,conceptul de sine” este mai cuprinzător și se referă, după unii autori, la
trăsăturile mai stabile. Conceptul de sine poate fi tratat ca schema mentală centrală a sinelui, esența
sau identitatea lui însemnând modul în care ne categorizăm conduitele exterioare și stările interne.
Complexitatea sinelui este dată de multitudinea de elemente și de realțiile variate dintre ele.
Indivizii diferă între ei și prin gradul de complexitate a sinelui, unii având o schemă de sine săracă și
dominată de un singur element sau de foarte puține, ceea ce îi face mai vulnerabili în fața
circumstanțelor neplăcute ale vieții.
În teoria lui Bandura, sinele este definit ca structură cognitivă, care oferă mecanisme de
referință și un set de subfuncții pentru percepția, evaluarea și reglarea comportamentului. Sinele
reprezintă un set de procese cognitive.
După Golu, M., ”imaginea de sine reprezintă un ,,complex contruct mintal, care se elaborează
treptat, în decursul evoluției ontogenetice, în paralel și în strânsă interacțiune cu imaginea lumii
obiective, printr-un lung șir de procese și operații, de comparație, clasificare, ierarhizare,
generalizare, integrare”.
După Rozorea A.,,evaluarea imaginii de sine reprezintă dimensiunea cea mai importantă a
concepției despre sine, modul în care o persoană își percepe propriile caracteristici fizice,
emoționale, cognitive și spirituale, măsura în care aceasta apreciază și aprobă sau dezaprobă ceea
ce percepe ca aparținând propriului sine (procese biologice, gânduri, sentimente, aspirații),
integrate în existența sa individuală, mai mult sau mai puțin armonioase și care circumscriu
dimensiunile Eului și implicit status-ul pe care un individ impune în raport cu ceilalți”.
Omul se percepe pe sine însuși, se autoanalizează și se autoevaluează, într-o primă etapă ca
realitate fizică, formându-și o imagine mai mult sau mai puțin realistă despre Eul fizic, prin raportarea
la judecățile de valoare (frumos-urât, slab-puternic). Ulterior, el se percepe, se autoanalizezează și se
autoapreciază ca realitate psihosocială, în raport cu resursele proprii, capacitățile, atitudinile,
aptitudinile, trăsăturile de caracter, formându-și de asemenea o imagine mai mult sau mai puțin
obiectivă și realistă.
După Golu, M., ,,imaginea de sine se include încă de început ca factor mediator principal între
stările interne de necesitate (motivație) și situațiile și solicitările externe”.
Imaginea de sine se formează atât prin autoevaluare, autoapreciere și autoanalizare, cât și prin
relațiile cu alte persoane, prin imaginile pe care omul și le formează despre ceilalți și pe care ceilați și
le formează despre el. Prin contactul cu lumea exterioară, omul ajunge să aibă o imagine de sine mai
realistă și mai obiectivă.
Imaginea de sine este compusă din patru fațete interconectate:
 fațeta ,,așa cum se percepe și se apreciază subiectul la momentul dat”;
 fațeta ,,așa cum ar dori subiectul să fie și să pară”;
 fațeta ,,așa cum crede subiectul că este perceput și apreciat de alții”;
 fațeta ,,așa cum este subiectul în realitate”.
După ce se formează imaginea și conștiința de sine, individul începe să își afirme identitatea în
raporturile cu ceilați, încercând din răsputeri să se difernțieze de aceștia. Identitatea se referă la a fi
cineva, la a avea un anumit statut social, la a ocupa o anumită poziție în grupul de apartenență în
special și în societate în general.
Golu, M., vorbește despre existența a două mari categorii de semne de identitate: transmise
(înnăscute) și dobândite.
Semnele de identitate transmise sunt cele pe care individul le primește prin faptul că s-a născut:
nume, data și locul nașterii.
Semnele de identitate dobândite vizează informațiile despre caracteristicile personalității, care
sunt reflectate în comportament și în performanțe.
Cel mai important moment pentru dobândirea identității și pentru evaluarea obiectivă a imaginii
de sine este începutul integrării active în viața socială prin profesie.
Imaginea de sine reprezintă un factor mediator între solicitările interne (motivele, scopurile
activității, idealuri) și solicitările externe, care condiționează conduita individului în orice
împrejurare. Imaginea de sine se dezvoltă în paralel cu imaginea eului.
Fiecare stadiu al dezvoltării umane corespunde cu o serie de particularități în ceea ce privește
evoluția imaginii de sine.
Inițial, în perioada sugară, copilul se identifică cu familia, în mod special cu mama, față de care
rămâne dependent o perioadă lungă de timp.
Pentru copil, mama reprezintă o necesitate a existenței sale fizice și în același timp, cea care îi
asigură formarea și dezvoltarea planului psihologic (Verza, E).
Fenomenul de identificare la copil se produce pentru prima dată în jurul vârstei de 7 luni, când
copilul se recunoaște pe sine în oglindă, acesta constituind un moment important, un punct de sprijin
al formării imaginii de sine. Recunoașterea în oglindă reprezintă un motiv de bucurie pentru copil. El
își mișcă mâinile, își zâmbește, își studiază mimica, se observă și se conștientizează pe sine.
Această etapă constituie un moment de trecere către constituirea structurii narcisiste a Sinelui,
care este exprimată prin dorința de a vedea și de a fi văzut într-o lumină favorabilă. Stadiul oglinzii
are rolul de a stabili o legătură între organism, care are o lume proprie, interioară, cu realitatea lumii
exterioare. În această etapă cele trei fațete ale sinelui sunt puțin coezive.
Între 1 și 3 ani conduitele copilului devin mai coerente, în raport cu solicitările jocului.
Jean Piaget a considerat că se poate vorbi despre trei simboluri ludice. Un prim grup este legat
de interese și forme de exprimare corporale proprii. Al doilea grup este legat de sentimente, de
familie și de relațiile familiale, iar cel de-al treilea grup este legat de curiozitatea privind
proveniențele. La 2 ani copilul se joacă cu alți copii și se oprește uneori pentru a se odihni și pentru a
observa jocul celorlați. Interacționează cu ceilalți copii, surâzându-le, iar momentele de observație
constituie un fel de participare la jocul acestora. Simbolistica jocului se complică treptat, trecându-se
de la mânuirea de obiecte subordonate imagisticii ludice, la jocul de rol, în care copilul devine un
personaj imaginar.
În procesul de conturare a identității există numeroase laturi afective, dar sunt foarte importante
și elementele cognitive, care se referă la cunoașterea și recunoașterea caracteristicilor corporale.
După Emil Verza conștiința și conștiința de sine în special au o evoluție spectaculoasă care îl
ajută pe copil să se raporteze la lumea înconjurătoare și îi permite să realizeze că el ocupă numai un
anumit loc în lume, cu care nu se confundă. La momentul acesta copilul înțelege că el are un nume și
că el reprezintă ceva în lumea în care trăiește, raportându-se treptat la aceasta și la sine. Acest aspect
este de o importanță deosebită pentru identificarea de sine, în care folosirea cuvintelor ,,eu” sau
,,meu” marchează fenomenul de evoluție. Pe baza acestui fenomen se formează imaginea de sine, care
la acest moment reprezintă modul în care adultul îl vede pe copil și ceea ce afirmă despre el (copil
bun, cuminte).
Între 3 și 7 ani copilul înțelege că lumea exerioară nu se reduce la trăirile lui interioare și cei din
jurul lui nu sunt identici cu el, că aceștia pot avea reacții neașteptate de el, că pot avea sentimente și
față pe alte persoane în afară de el și că trebuie să se supună anumitor reguli și norme. Igiena
corporală, pieptănarea părului, tăierea unghiilor, baia, alegerea hainelor, reflectă gradul de evoluție a
imaginii de sine. Unele fetițe au, încă din această perioadă atitudini cochete.
În relație cu dezvoltarea psihică şi personalității cu conștiința și imaginea de sine, se formează
conștiința morală, care reglementează atitudinile, acțiunile și relațiile copilului. La această vârstă,
copilul are încă dificultăți în a distinge între lumea interioară și cea exterioară, având încă o gândire
egocentrică și raportând totul la propria persoană.

Identificarea și conștiința morală se realizează în raport cu modelele parentale.

Identificarea și conștiința morală se realizează într-o primă etapă prin sesizarea unor
caracteristici fizice asemănătoare la modelele parentale. Ulterior, copilul observă anumite asemănări
între caracteristicile psihice proprii și cele ale părinților. O altă etapă este ce în care copilul adoptă
conduitele, atributele și gesturile părinților. În ultima etapă, copilul adoptă conduite, gesturi și atribute
din ceea ce spun ceilalți că seamănă cu modelul. Un aspect foarte important este identificarea cu
părintele mai apreciat. Dacă amândoi sunt la fel de apreciați și admirați, atunci copilul încearcă să se
identifice cu amândoi, însă, de obicei, identificarea se face cu părintele de același sex cu copilul.
După vârsta de 5 ani, are loc o expansiune a identificării, datorită contactelor sociale tot mai
variate, care vehiculează o multitudine de modele de oameni cu comportamente și valori culturale și
morale diferite. Identificarea cu modelele parentale are rolulul de dezvoltare a conduitelor
corespunzătoare cu sexul copilului și rolul de formare a conștiinței. La acest stadiu al dezvoltării
apare complexul Oedip, care este perceput mai ușor în familiile cu mai mulți copii. Trăirile precum:
veselia, entuziasmul, încântarea, entuziasmul, mândria, vinovăția, crizele de prestigiu și rușine, se
dezvoltă în relațiile copilului cu adulții și se concretizează în formele conștiinței și imaginii de sine.
 Procesul de constituire a conștiinței morale se realizează în două etape: a conduitei moral-
egocentrice și a conduitei bazate pe realismul moral.
Concepția de Sine se formează odată cu intrarea în școală, care contribuie la structurarea
identității și a capacităților specifice fiecărui individ.
În perioada școlară mică, crește sociabilitatea și scade egocentrismul. Mediul școlar îi
impune copilului sa aibă anumite atitudini, să respecte reguli, să depună efort, să își stăpânească
emoțiile și să se raporteze corect la colegi. Pentru a se putea adapta la acest mediu și pentru a putea
trăi printre semeni, copilul trebuie să aibă o imagine de sine pozitivă. Spre sfârșitul acestei perioade,
copilul se poate autoevalua tot mai corect și mai realist, spiritul critic realizând un progres continuu.
Relațiile de familie influențează formarea conștiinței de sine a copilului. În situațiile de
acceptanță și căldură se manifestă o estimație de sine înaltă, echilibru, încredere și adaptare. Copiii cu
estimație de sine înaltă au preocupări pentru un statut cât mai bun, pentru rezultate cât mai bune,
pentru succes. Copiii cu estimație de sine scăzute pot adopta atitudini ezitante sau mincinoase
În perioada pubertății copilul încearcă sa își cunoască mai bine propriile resurse, sa își formeze
propria identitate și să devină din ce în ce mai independent și autonom.
În preadolescență se produc restructurări în sfera personalității, trecând prin două etape:
 stadiul căutării de Sine (11-14 ani);
 stadiul afirmării de Sine (14-17 ani)
În perioada pubertății, conștiința de sine se încarcă cu ideea statutului de elev bun, slab sau
mediocru, ceea ce îl face să aibe un anumit tip de atitudini față de activitate. Copilul se integrează tot
mai mult în generația sa, exprimându-și propria identitate și exprimâdu-și identitatea față de adulți.
Puberul își manifestă interesul pentru cunoșterea anumitor domenii de activitate, astfel
demonstrând dobândirea conștiinței de sine și a identității personale.
Adolescentul este un nonconformist, prin modul său de a se comporta, prin mentalitate, prin
modul de a se raporta la lumea exterioară. Această etapă a dezvoltării este plină de drame, de tensiuni,
de crize de personalitate, frământări interioare, temeri, dezechilibre emoționale și trăiri foarte intense.
În prima parte a perioadei, adolescentul este labil în relațiile cu sexul opus, este dornic de a ști și
de a învăța, este dur și nemulțumit de ceilalți, dar adoptă un ușor narcisism față de propria persoană.
Adolescentul este preocupat de imaginea corporală, care contribuie la identificarea
caracteristicilor organice amănunțite, pe care le observă cu admirație, fapt care conferă o notă de
narcisism. Personalitatea este formată din eu și sine. Eul este cel ce cunoaște și este conștient, iar
sinele este ceea ce este cunoscut și se poate referi și la lucrurile materiale pe care le posedă o
persoană. Imaginea de sine a adolescentului poate fi pozitivă sau negativă. La cei cu expectanță de
sine înaltă, pe fondul succeselor, se observă o atitudine încrezătoare, conștiința onoarei și a datoriei,
puterea de muncă și dorința de a învinge obstacolele. Adolescentul cu o imagine de sine negativă, cu
o estimație de sine joasă se observă un fel de inerție, o pasivitate, neîncredere în forțele proprii.
Pentru formarea acestei imagini despre sine, adolescentul se raportează la cei din jur și la ceea
ce cred și spun aceștia despre el. El se construiește pe sine prin continue și îndelungi căutări, drumul
către identitate fiind unul tensionat, plin de frustrări și conflicte.
În adolescență, se intensifică percepția de Sine, care are câteva aspecte:
 imaginea corporală, devine centrală și începe să fie percepută ca atare;
 identificarea și conștiința Egoului;
 identificarea sensului, rolului și statutului sexual și mai ales a celui social
 AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ
CURSUL 3

STIMA DE SINE
Reprezinta dimensiunea evaluativa a imaginii de sine si se refera la modul în care ne
consideram ca persoane în raport cu propriile asteptari si cu ceilaiti (de exemplu, mai buni sau
mai putin buni).Valoarea unei fiinte umane nu decurge din performantele realizate de aceasta
într-un anumit domeniu, ci din ansamblul tuturor comportamentelor, actiunilor si
potentialitatilor sale trecute, prezente si viitoare, pe toate palierele vietii.
Copiii mici încep sa îsi evalueze imaginea de sine pornind de la parerile si reactiile parintilor
si educatorilor lor. Aprecierile sau criticile acestora sunt preluate si interiorizate de catre copil, ducand
la formarea unei stime de sine scazute sau ridicate.
Stima de sine ridicata reflecta recunoasterea valorii intrinseci a oricarei fiinte umane,
autoaprecierea si increderea în fortele proprii.
Satisfactia stimei de sine consta în sentimentul de a fi iubit si sentimentul de a fi competent;
de aceea, toata viata, de-a lungul activitatii noastre, cel mai adesea cautam sa satisfacem cele doua
mari nevoi. În egala masura indispensabile stimei noastre de sine: sa ne simtim iubiti (apreciati,
simpatizati, populari, doriti) si sa ne simtim competenţi (performanti, înzestrati, capabili).
Desi cerintele exagerate fata de copil pot duce la o stima de sine scazuta, nici lipsa oricaror
cerinte sau constrangeri nu este utila dezvoltarii acestuia deoarece reduce implicarea în sarcini. Se
poate vorbi astfel despre un nivel optim al cerinfelor impuse copilului.
Astfel, cerintele:
- trebuie sa fie suficient de ridicate ca sa motiveze copilul;
- nu trebuie sa fie prea ridicate pentru a nu genera stress si emotii negative inutile.
Abuzul emotional si fizic reprezinta obstacole majore in formarea stimei de sine.
Principiile preventiei abuzului emotional sunt:
 ascultarea activa a copilului;
 perceperea copilului ca pe o persoana valoroasa si speciala;
 oferirea de sprijin in asumarea de responsabilitati si decizii personale;
 evitarea etichetarilor;
 evitarea criticilor adresate persoanei;
 evitarea judecarii;
 dezvoltarea stimei de sine a elevului si a sentimentului de competenta;
 invăţarea modalitatilor de a face fata situatiilor de stres.
 APTITUDINILE
Reprezintă potentialul unei persoane de a obţine performanţelor într-un anumit domeniu.
Spunem despre o persoana ca are aptitudini superioare intr-un domeniu daca identificam un
potential al acesteia de a obtine performante superioare in acel domeniu.
Tipuri de aptitudini:
a) Dupa nivelul de generalitate, aptitudinile pot fi: .
 aptitudini generale - sunt acele aptitudini care permit obţinerea de performanţe
superioare în mai multe domenii.
 aptitudini speciale - sunt aptitudinile care permit obtinerea de performanţe superioare
într-un numar mai restrans de domenii.
b) Dupa clomeniul în care se manifesta, aptitudinile pot fi:
 cognitive - reprezinta capacitatile individului implicate în prelucrarea informaţiei:
abilitatea generala de invatare, aptitudinea verbala, aptitudinea numerica, aptitudinea
spatiala, aptitudinea de percepe a formei, aptitudinea decizionala;
 sociale - se refera la capacitatea de a comunica, a stabili contacte sociale si de a utiliza
reguli sociale pentru mentinerea relatiilor
- profesionale
- academice
- artistice
- muzicale
Aceste aptitudini sunt masurate de BTPAC (BATERIA DE TESTE PSIHOLOGICE DE
APTITUDINI COGNITIVE). BTPAC-ul este cel mai recent instrument de masurare a aptitudinilor
cognitive, cuprinde 23 de teste de ultima generatie pentru a masura 8 aptitudini cognitive.
Dezvoltarea aptitudinilor prin urmare se poate realiza prin invatare si exersare si implica
dezvoltarea:
a) volumului si organizarii cunostintelor;
b) bazei de strategii rezolutive;
c) metacognitiei.
 AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ
CURSUL 4

SISTEMUL MOTIVATIONAL AL INDIVIDULUI

Se refera la acele stari si procese emotionale si cognitive care pot declansa, orienta si
sustine diferite comportamente si activitati.
Ceea ce motiveaza oamenii pentru realizarea comportamentelor sunt:
a) nevoia de a mentine echilibrul de funcţionare fizica şi psihica (de exemplu, fiziologice, de
securitate si stima de sine).
b) nevoia de a se adapta la mediu (de exemplu, nevoia de exprimare si relaţionare, de
autocontrol si influenta asupra mediului).
c) nevoia de dezvoltare personală (de exemplu, nevoia de cunoastere, autonomie, competenta,
autorealizare).
Cei mai buni indicatori ai motivatiei sunt reacţiile şi conduitele pe care le declanşeaza.
Acestea pot fi de apropiere fata de o anumita activitate sau de evitare a ei.

Strategii de sustinere motivationala

Acest tip de strategii se aplica cu preponderenta copiilor care deja au o motivatie relativ
pozitiva pentru studiu si dezvoltare personala, dar care trec prin perioade de blocaj sau atenuare
motivationala, care au diverse dileme decizionale sau stari motivationale conflictuale. Adesea este
usor sa se declanşeze o stare motivationala, dar foarte greu sa se mentina pentru o perioada mai
indelungata de timp.
Prin strategiile de sustinere motivationala se vizeaza:
 asigurarea confortului fizic şi psihic bazal - daca echilibrul fizic si psihic bazal nu este
asigurat, organismul va aloca foarte multe resurse energetice si cognitive spre rezolvarea
acestor deficite.
 creşterea sentimentului eficacitatii personate şi al stimei de sine - credintele despre
propria eficacitate in învatare - fie ea generala sau referitoare la domenii specifice de
activitate - sunt factori esentiali în declansarea si sustinerea motivatiei pentru studiu.
 formarea unor atribuiri realiste ale succesului şi eşecului (respectiv ale aşteptărilor de
reuşită)
Exemple de tehnici ce pot fi utilizate in optimizarea motivatiei pentru sustinerea activitatii:
a) dezvoltarea unor convingeri adaptative prin dialog intern pozitiv;
b) formularea unor scopuri specifice;
c) crearea unei retele de suport:
d) evitarea suprasolicitarii printr-un management eficient al timpului.
 AUTOEFICACITATEA PERCEPUTA
Omul incearca sa controleze evenimentele care ii afecteaza viata. Aceasta tentativa de control
este vizibila în majoritatea activitatilor întreprinse, producand beneficii personale si sociale.
Incapacitatea de a controla evenimentele determina o stare de incertitudine care, in multe cazuri,
poate duce la stari de teama, îngrijorare, apatie si depresie.
Autoeficacitalea perceputa reprezinta convingerile oamenilor despre propriile abilitati
necesare pentru atingerea obiectivelor si îndeplinirea sarcinilor propuse.
Autoeficacitatea influenteaza:
 pattern-ul de gandire - capacitatea individului de a-si stabili scopuri este influentata de
anticiparea scopurilor propuse si autoevaluarea capacitatii lor proprii;
 procesele motivationale;
 procesele afective;
 procesele de selectie - din cauza convingerilor despre propriile abilitati, indivizii pot evita
sau nu situatiile si activitatile pe care le considera incontrolabile. Prin astfel de selecţii, ei
ajung sa cultive anumite abilitati, interese, retele sociale care ulterior pot influenta cursul
vietii lor.
Persoanele cu un sentiment puternic de auto-eficacitate:
 abordeaza sarcinile dificile ca fiind mai degraba provocari decat ameninţari care ar trebui
evitate;
 se implica mai mult în activitati;
 îsi stabilesc obiective mai complexe si mai provocatoare, perseverand pana la finalizarea
acestora;
 in cazul unui esec, ei sporesc efortul depus si îsi recapata mai repede sentimentul de
autoeficacitate;
 de obicei atribuie nereusitele unui efort insuficient, cunostintelor deficitare sau lipsei unor
abilitati care pot fi dobandite în timp;
 abordeaza situatiile amenintatoare cu sentimentul ca le pot (le vor putea) controla.
Dezvoltarea autoeficacitatii:
a. obtinerea unor succese repetate.
b. inlature indirecta (observationala) - ea se bazeaza pe observarea anumitor modele
sociale.
c. procesul de persuasiune - persoanele care pot fi convinse pe cale verbala despre
posesia abilitatilor necesare realizarii unei sarcini, se implica mai mult.
d. informaţiile despre stările lor emoţionale şi somatice - indivizii tind să interpreteze
propriile reacţii la stress şi situaţii tensionate ca fiind semnele unor abilitati insuficient
dezvoltate sau inexistente.
 AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ
CURSUL 5

COMUNICARE ŞI ABILITATI SOCIALE

“Comunicarea înseamnă putere. Cei care îi stapanesc modul de utilizare, pot schimba modul
in care percep lumea şi modul în care sunt ei înşişi percepuţi de lume”.
Anthony Robbins

Comunicarea este cea mai uzuala forma de interactiune sociala, este o abilitate de care nimeni
nu se poate dispensa (in educatie, acopera aprox. 70% -80% din timpul petrecut la locul de munca).
Abilitatile de comunicare sunt importante pentru initierea si mentinerea relatiilor cu ceilalti.
Modul de comunicare are impact atat asupra relatiilor cotidiene cat si asupra procesului de
constructie si dezvoltare a carierei. Deprinderile sociale insuficient dezvoltate sunt asociate cu
performante academice scazute, probleme emotionale şi comportamentale, dificultati de adaptare
sociala. Dezvoltarea astazi a unor abilitati de comunicare, va duce mâine la o cariera de succes.

Eficienţa procesului de comunicare este asigurata de manifestarea urmatoarelor abilitati:

o ascultare activa
o transmiterea asertiva a mesajului
o identificarea surselor de conflict si utilizarea strategiilor de rezolvare
o utilizarea acestora în contexte de comunicare diferite.

Procesul comunicarii presupune:

1. receptarea mesajului celuilalt
2. transmiterea mesajului propriu
RECEPTAREA MESAJULUI [conditii ale ascultarii active]
 contactul vizual
 raspunsul minimal si al încurajarii
 concentrarea atentiei pe ceea ce spune vorbitorul (idei si emotii)
 evitarea judecarii /interpretarii a ceea ce spune celalalt
 reflectarea sentimentelor celuilalt
 adresarea întrebarilor
 evitarea întreruperii persoanei care vorbeste
 cand interlocutorul se simte inteles  cresterea calitaţii relatiilor interpersonale

ABILITĂŢI DE ASCULTARE
1. Tehnica dezarmarii
- cea mai eficienta tehnica de ascultare este descoperirea unui anumit adevar în
afirmatiile interlocutorului, în pofida convingerii ca tot ceea ce ne spune el este gresit;
- eficienta atunci cand suntem criticati, atacati, avand un efect calmant asupra
adversarului.
2. Empatizarea (cognitiva şi afectiva)
- tentativa de a ne situa pe pozitia celuilalt în incercarea de a întelege ceea ce gandeste si
simte acesta (pozitii perceptuale in managementui conflictului)
3. Tehnica interogarii
 - formularea mai multor întrebari pe un ton bland pentru a afla ce simte şi gândeste
celalalt

TRANSMITEREA MESAJULUI [clar, concis]

Ceea ce spunem conteaza mai putin în comparatie cu modul în care o spunem. Pentru a
influenta prin comunicare trebuie sa folosim un limbaj ce antreneza inima si mintea celuilalt.
Comunicare verbala -7%.
Comunicare paraverbala - 38%
Comunicare nonverbala - 55%
Stiluri de transmitere a mesajului: Pasiv, Agresiv, Asertiv.
Asertivitatea - abilitatea de a-ti comunica nevoile, emotiile, opiniile si convingerile într-o
maniera ce nu incalca drepturile celorlalti; comunicare directa, deschisa si onesta care ne permite sa
avem încredere în noi si sa castigam respectul celorlalti. Cel mai avantajos stil de comunicare.
Pasivitatea - raspunsul unei persoane ce încearca sa evite confruntarile, sa multumeasca pe
toata lumea fara a tine însa cont de drepturile sau dorintele personale.
Agresivitatea - reactie prin care celalalt este blamat, îti sustii drepturile tale fara a respecta
sentimentele si drepturile celorlaiti.

MODALITATI DE OPTIMIZARE A COMUNICARII

1. Limbajul responsabilitatii - mesaje la persoana I (Eu simt...) - focalizate pe ceea ce simte
persoana care comunica si pe comportamentui interlocutorului: se previn reacţiile
defensive în comunicare prin evitarea criticii si a evaluarii.
Utilizeza 3 componente:
- descrierea comportamentului (Atunci cand întarzii la ore...)
- exprimarea propriilor emotii (Ma enervez...)
- formularea consecinţelor comportamentului (Deoarece trebuie sa-mi intrerup discursul
si imi uit ideea...)
2. Explorarea solutiilor alternative prin folosirea brainstormingului, identificarea avantajelor si
dezavantajelor optiunilor. Nu trebuie confundata cu oferirea de soluţii.
3. Exprimarea emotionala, care presupune:
- discutarea miturilor despre emotii.
- identificarea si recunoasterea emotiilor
- identificarea evenimentelor declansatoare (relatia ganduri - emotii)
- identificarea modalitatilor de exprimare comportamentala a emotiei
Dezvoltarea emotionala a elevilor este decisiva pentru succesul lor în viaţa, nu doar pentru
rezultatele scolare. Capacitatea de a recunoaste si de a face fata emotiilor duce la performante mai
mari la scoala, munca si relatii interpersonale.
 AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ
CURSUL 6

INTELIGENTA EMOTIONALA - capacitatea de control şi autocontrol al stresului şi

emotiilor negative.
Componente:
- percepţia eficienta a propriilor emotii si ale celorlalti
- controlul emotiilor
- utilizarea emotiilor în mod productiv
- întelegerea emotiilor

MANAGEMENTUL EMOTIILOR
1. identificarea şi conştientizarea a ceea ce simtim (putem considera ca suntem iritati
cand de fapt suntem doar îngrijorati). Capacitatea de a-ti identifica si simti emotiile le
mai reduce din intensitate. Cuvintele pe care le folosim pentru a ne defini emotiile ne
influenteaza felul în care simţim, gandim, traim. Datorita etichetei puse ne putem
intensifica/diminua o stare emotionala. Se recomanda focalizarea atentiei spre acea
zona a corpului supraîncordata datorita emotiilor.
2. acceptarea emotiilor
3. eliberarea de emotii - prin comunicarea cu prietenii, jurnal, relaxare, sport etc. E
necesar sa schimbarn gandurile si credintele irationale care ne conduc la trairile
afective negative, acestea fiind determinate nu de ceea ce ti se intampla sau de ceea ce
fac cei din jur, ci de modul în care gandesti.
4. scufundarea situatiei într-o alta dimensiune temporala (sa ne întrebăm cum vom
percepe situatia peste 3 luni sau 5 ani)
5. schimbarea expresiei faciale sau a gesturilor, schimbarea atitudinii este cheia pentru
viata emotionala pe care o dorim.

CONFLICTUL
Comunicarea eficienta este esentiala în arta de a face fata conflictelor.
Stiluri de abordare a conflictului:
o caştig-pierdere (competiţie şi cooperare - accentul trebuie pus pe cooperarea in
grup si competitia cu sine)
o pierdere- pierdere
o castig-castig

Principii de management al conflictelor:

1. mentinerea unei relatii pozitive pe perioada conflictului prin ascultare activa, întrebari
deschise pentru clarificarea mesajelor
2. diferentierea între evenimente, comportament si interpretarea lor
3. focalizarea pe problema, folosirea termenilor specifici, comportamentali in descrierea
situatiei
4. utilizarea comunicarii directe, evitarea invinovatirii si etichetarii interlocutorului
5. identificarea barierelor în rezolvarea conflictului (judecarea persoanei si nu evaluarea
mesajului, ascultarea interlocutorului pentru a identifica greselile si nu pentru a
întelege mesajul).
 MANAGEMENTUL INFORMAŢIILOR ŞI AL ÎNVĂŢĂRII

1. Managementul informatiilor se refera la identificarea, evaluarea si utilizarea adecvata a

informatiilor pe care le avem la dispozitie la un moment dat, pentru a rezolva probleme si a lua decizii
optime. Un management eficient al informatiilor este un element esential al functionarii si adaptarii
persoanei la mediul social si economic aflat în permanenta schimbare.
Fie ca este vorba despre informatie orala, scrisa sau in format electronic, principalele abilitati
care permit exploatarea eficienta a informatiilor vizeaza:
- identificarea surselor utile de informatie si descoperirea în cadrul acestora a
informatiilor relevante pentru o sarcina data - abilitati de identificare/cautare a
informatiilor;
- evaluarea calitatii informatiilor si identificarea surselor de distorsiune - abilitati de
evaluare şi prelucrare a informaţiei;
- utilizarea informatiei in rezolvarea de probleme si in luarea de decizii - abilitati de
utilizare eficientă a informaţiei.

ETAPELE MANAGEMENTULUI INFORMATIILOR:

I. Cautarea informatiilor presupune identificarea surselor utile de informatie si
descoperirea în cadrul acestora a informatiilor relevante pentru o sarcina data. Strategiile
de cautare a informatiilor sunt cu atat mai importante cu cat sursele de informatie
disponibile se diversifica, iar deciziile implica în general combinarea informatiilor
provenind din aceste surse.
În functie de suportul comunicarii, exista mai multe tipuri de informatii:
- informatie pe suport scris: se gaseste în general în carti, reviste, brosuri, pliante,
culegeri de texte, de exercitii etc. Accesul la acest tip de informatie e facilitat de
librarii, biblioteci sau alte spatii destinate lecturii. În ultimul timp, posibilitatea de
comanda electronica a unor carti favorite, prin internet, faciliteaza si mai mult accesul
la informatia de acest tip.
- informatie orala: poate fi receptata prin participarea la prelegeri, cursuri, întalniri
pentru discutii. De asemenea, pot fi ascultate casete care sintetizeaza continutul unor
carti, permit învatarea unei limbi straine, etc.
- informaţie in format electronic: poate fi accesata prin intermediul computerului, fie pe
suport magnetic (discheta. CD) fie prin internet.
- Cea mai cunoscuta si mai eficienta strategie de cautare a informatiei este tehnica celor
6 paşi (a lui Eisenberg si Berkowitz).

II. Prelucrarea informatiilor:

Bombardarea informationala a lumii moderne nu mai e o noutate. Primim tot timpul mai multe
informatii decat putem prelucra, mai multe informatii decat ne sunt necesare.
Aspectele care influenteaza prelucrarea informatiei tin de:
1. sursa din care provine informatia;
2. forma mesajului;
3. caracteristicile persoanei.
4. utilizarea informatiilor:
 Pornind de la premisa ca am reusit sa identificam si sa extragem dintr-o multime de informatii
pe cele mai relevante şi am evaluat în ce masura ele corespund nevoilor noastre, pasul urmator ar fi
utilizarea cat mai adecvata a lor.
Datele sunt simboluri care exista pur si simplu si nu au o semnificatie in sine. Ele reprezinta
un fapt sau o stare a unui eveniment si constituie materia prima a cunoaşterii. Datele sunt informatii
potenţiale. Ele descriu o parte dintr-un eveniment si nu furnizeaza vreo judecata sau interpretare si
nici nu determina actiuni. Cantitatea datelor nu reprezinta intotdeauna un argument al calitatii
informatiilor.
Informaţiile sunt date prelucrate înzestrate cu o anumita semnificatie si sens prin raportarea
lor la alte date sau cunostinte. Informatia poate fi perceputa ca o parte utilizabila dintr-un ansamblu de
date.
"Comercializarea" informatiilor:
Informatiile sunt produse vandabile. Asa cum se vinde un autoturism ca instrument pentru
deplasare, asa si informatiile pot fi vandute, respectiv cumparate, pentru a rezolva probleme, a lua
decizii sau pur si simplu pentru a largi baza de cunostinte si a deveni mai informat. Furnizorii de
informaţii de pe piata ofera aceste servicii contra cost sau gratuit, dupa caz.

Tehnologia informatica si de comunicare (TIC)

Produsele (serviciile) societatii informationale (Internet, e-mail, web, site-uri, calculatoare) au
devenil obiecte de larga utilizare deoarece asigura o comunicare mai rapida si asigura accesul la un
volum imens de informatii. Argumentele pe care se sprijina afirmatiile de mai sus tin de uriasa
capacitate a sistemelor electronice de înmagazinare si prelucrare a datelor, de posibilitatea de
structurare rapida a acestora dupa diferite criterii, etc.
Avantajele si dezavantajele TIC:
Avantaje:
- Facilitarea comunicării la distanţă (e-mail, chat-room)
- Susţinerea acumulării de cunoştinţe (stocarea şi organizarea informaţiilor)
- Acces la surse variate de informaţii (biblioteci virtuale, site-uri, soft-uri educaţionale)
- Eliminarea constrângerilor legate de timp şi spaţiu (învăţământ la distanţă)
Dezavantaje:
- Dependenţa de tehnologie
- Confindenţialitatea informaţiilor (nu poate fi pe deplin asigurată)
- Securitatea informaţiilor
- Acces contra cost la informaţiile valoroase
- Pierderea caracterului personal al relaţiilor interumane (anonimatul)
AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ
CURSUL 7
 MANAGEMENTUL ÎNVAŢARII

Pe masura înaintarii în scoala, elevii trebuie sa proceseze o cantitate tot mai mare de informatie
si sa opereze cu informatia la un nivel tot mai abstract. Aceasta necesita utilizarea unor strategii de
studiu din ce în ce mai sofisticate.
Orele de consiliere si orientare pot oferi cadrul de desfasurare al unui program de dezvoltare a
unor strategii eficiente de învatare, prin care se poate valorifica si îmbogati experienta de invatare a
elevilor.
Stilul de invatare reprezinta modalitatea de receptare, prelucrare, stocare si reactualizare a
informatiei. Acesta are atat componente determinate genetic, cat si componente care se dezvolta ca
urmare a expunerii frecvente si preferentiale la o anumita categorie de stimuli.
Dupa modalitatea senzoriala implicata, exista trei stiluri de invatare principale:
1. stilul auditiv
2. stilul vizual
3. stilul kinestezic

Motivele pentru care elevii nu utilizeaza strategii eficiente de invatare:

- nu sunt informati sau sunt informati gresit asupra conditiilor de utilizare a strategiilor
eficiente de invatare
- au prea putine informatii anterioare care pot fi relationate cu cele noi, prin urmare
întampina dificultati in inţelegerea materialului si recurg la metode mai uzuale, cum ar fi
simpla lui memorare
- sarcinile de invaţare nu necesita sau nu permit utilizarea lor
- scopurile lor sunt inconsistente cu utilizarea strategiilor eficiente de invatare
- au o stima de sine scazuta relativ la capacitatea lor de a învata in mediul academic

Principalele deprinderi eficiente de studiu sunt:

a. luarea de notite - este una din deprinderile bazale de studiu întrucat notitele luate
constituie o sursa alternativa importanta pentru studiu
b. sublinierea - scopul este de a reduce cantitatea de material ce trebuie reactualizata
specific si de a oferi o ancora in reactualizarea informatiilor adiacente
c. monitorizarea comprehensiunii (intelegerii) textului - reprezinta deprinderea de
verificare sistematica a gradului de intelegere a textului citit sau prezentat verbal
d. gandirea critica - reprezinta deprinderea de a interactiona cu textul / informatia în mod
activ, de a obtine, interpreta si evalua informatia continuta intr-un material în mod
eficient (cand gandim critic, formulam de fapt o serie de întrebari asupra textului)
e. managementul timpului de studiu - este deprinderea de utilizare eficienta a momentelor
dedicate învatarii. Acesta presupune alegerea momentelor propice pentru studiu,
utilizarea eficienta a timpului acordat studiului si evitarea amanarii sarcinilor de lucru.
 PLANIFICAREA CARIEREI
Fiecare este expert în propria viaţă!

Cariera nu este un lucru pe care il obtii la un moment dat. Ea se construieşte pas cu pas si este
reprezentată de o suita de experiente si evenimente trecute, prezente si viitoare. Planificarea carierei
este procesul prin care elevii îsi stabilesc scopuri in legatura cu propria cariera si iniţiază acţiuni in
vederea atingerii acestora . Este un proces continuu de ajustare a scopurilor de cariera la caracteristicile
personale si la oferta educationala si profesionala aflate in permanenta dezvoltare; schimbarea traseului
profesional în decursul vietii active este o modalitate adaptativa la dinamica pietei muncii.
Eficienta planificarii carierei depinde de abilitatile elevilor în urmatoarele domenii:
o autocunoaştere - explorarea si structurarea informatiilor despre sine (interese, valori,
aptitudini, personalitate)
o explorare educationala şi ocupationala
o decizia de cariera
o promovarea personala
Dezvoltarea abilitatilor de planificare a carierei este necesitate in conditiile diversificarii ofertei
educationale si ocupationale.

Explorarea traseelor educationale şi profesionale:

 se refera la colectarea sistematica a informatiilor despre oportunitatile educationale si
ocupationale. Aceste informaţii vizeaza natura muncii ce urmeaza a fi efectuata, cerinte
educationale pentru a accede la post, perspective de angajare, mediul, munca, castigul.
Corectitudinea informatiilor este esentiala pentru a putea face alegeri compatibile cu
interesele, valorile si stilul de viata dorit.
 surse de explorare:
a. formale: materiale tiparite (broşuri, monografii profesionale, profile
ocupationale, pliante, ziare, reviste), sisteme computerizate (site-uri de Internet,
programe de testare aptitudinala), materiale audioviziiale (casete, CD, emisiuni
radio-TV), direct de la institutii specializate ONG, AJOFM, ISJ, etc
b. informale: interviul informational (persoane aflate în pozitii ce pot oferi
informatii precise despre oprtunitatile educationale si ocupationale), experienta
directa (activitati de voluntariat, munca în perioada vacantei), reteaua sociala
(parinti, rude, prieteni - 80% dintre posturile vacante nu sunt facut publice în
timp util, multi angajatori prefera sa angajeze persoane recomandate de
cunoscuti).

Decizia de cariera:
• Continutui deciziei (ce decizie sa iau): alegerea unei şcoli si a profilului de studiu alegerea
unei profesii, alegerea unui anumit traseu educational, alegerea unor modalitati de formare a
competentelor profesionale.
• Procesul deciziei (cum voi lua decizia)
Etapele luarii deciziei:
1. definirea deciziei si identificarea alternativelor
2. explorarea si evaluarea alternativelor existente; criterii cele mai importante sunt:
concordanta cu caracteristicile personale, cu asteptarile persoanei, costurile si beneficiile
implicate în alegere.
3. planul de carieră - presupune stabilirea unui plan de actiune pentru punerea in practica a
deciziei.
Un plan de cariera cuprinde scop, obiective, strategii.
- implementarea deciziei
- reevaluarea deciziei - asigura optimizarea procesului de luare a deciziei

Contextui deciziei (factorii de influenta):

- cunoştinţele despre sine
- cunoştinţele despre oferte ( bariere - mituri, stereotipuri)
- abilităţile decizionale
- parintii, prietenii
- modelele de cariera
- oportunitatile materiale, statut socio-economic, dizabilitate fizica si psihica, genul
copiilor

Marketingul/promovarea personala:
- cuprinde modalitatile prin care o persoana îsi sistematizeaza si prezinta informatiile
despre abilitatile, interesele, experientele educationale si profesionale proprii, in vederea
atingerii unor scopuri de cariera.
- implica 2 componente:
1. Componenta instrumentala
 CV european
 scrisoare de intentie,
 carte de vizita,
 portofoliu personal (cu cele mai relevante produse ale activităţii unei persoane în raport
cu un anumit scop )

2. Componenta atitudinala
 comunicare asertiva
 dezvoltarea retelei de contacte
 pregatirea pentru interviul de angajare (pregătirea motivaţională şi emoţională,
anticiparea unor întrebări, optimizarea comunicării nonverbale )
DIRECTII ŞI TENDINTE ÎN ORIENTAREA ŞCOLARA ŞI PROFESIONALA
 Accentuarea caracterului formativ-educativ În vederea realizarii unui echilibru dinamic
intre aptitudinile si interesele individului, cerintele profesiunilor si nevoile sociale de
forta de munca
 Inceperea cat mai de timpuriu a actiunilor de orientare - inca din clasele primare, prin
actiunile de cunoastere a elevilor si cele de informare scolara si profesionala
 Intensificarea actiunilor de cunoastere şi respectare a cerintelor social- economice
 Considerarea activitatilor practice ca mijioc esential de orientare
 Considerarea informarii scolare si profesionale ca metoda eficienta de educare a
intereselor profesionale
 Intensificarea preocuparilor pentru sporirea eficientei serviciilor de orientarea
 Amanarea momentului alegerii studiilor si profesiunii - prin prelungirea duratei
scolaritatii obligatorii si diversificare învatamantului secundar
 AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ
CURSUL 8

CALITATEA STILULUI DE VIAŢĂ

Succesul nu este numai succes financiar, este un stil de viaţă – oamenii fac ceea ce ei doresc să
facă. Este un clişeu clasic, dar oamenii care fac mulţi bani nu sunt întotdeauna fericiţi.
Conceptul de stil de viaţă se refera la totalitatea comportamentelor si deciziilor care au relevanta
pentru calitatea vietii individului in urmatoarele domenii:
Domeniile calitatii vietii sunt interrelationate. Deficitele sau excesele la nivelul unuia dintre ele
le afecteaza pe celelalte (munca in exces poate duce la epuizare fizica si boala).

a) Calitatea vietii individuale care cuprinde urmatoarele dimensiuni:

- fizică (sanatate fizica, igiena personala, alimentatie, exerciţiu)
- psihologica (sanatate si adaptare psihologica, cognitii)
- spirituală (valori personale, standarde de conduita, convingeri spirituale)

Comportamente care promovează starea de sănătate

A dormi între 7 şi 9 ore
A lua micul dejun regulat
A nu consuma alimente între mese
Menţinerea greutăţii între limitele normale
A nu fuma
A nu consuma alcool decât ocazional
A face exerciţii fizice regulate

Comportamente care predispun la risc pentru îmbolnăviri, răniri şi moarte prematură

Fumat
Sedentarism
Alimentaţia neechilibrată
Expunerea neprotejată la soare
Consum crescut de alcool
Consum de droguri
Dezechilibru între muncă şi odihnă
Relaţii sexuale neprotejate

Definitia actuala a sanatatii propune o perspectiva pozitiva care se focalizeaza pe incercarile

persoanei de a obtine starea de bine in limitele realiste ale potentialului individual. Organizatia
Mondiala a Sanatalii (QMS) defineste sanatatea ca "integritate anatomica si functionala, capacitate de
confruntare cu stresul fizic, psihic si social, capacitate de protectie impotriva imbolnavirilor si mortii
premature, confort fizic, psihic, social si spiritual".
În primul rand se considera a fi esentiale: exercitiile fizice, reducerea / eliminarea consumului
de substante daunatoare fizicului si psihicului unui individ, dezvoltarea unor comportamente preventive
pentru situatiile de risc.
 b) Calitatea vietii sociale, cu urmatoarele dimensiuni:
 apartenenţa fizica (camin, scoala/loc de munca, vecini, comunitate)
 apartenenţa sociala (partener, familie, prieteni, colegi, vecini si membrii comunitatii)
 apartenenţa comunitara (servicii sociale şi de sanatate, loc de munca, programe educationale si
recreationale, activitati comunitare)
Relatiile sociale se refera la ansamblul complex de interactiuni si schimburi interpersonale în
care sunt angajaţi indivizii in cadrul familiei, cercului de prieteni si a altor grupuri de afiliere.
Relatiile sociale sunt determinate în primul rand cultural si ele implica o serie de reguli, roluri si
responsabilitati.
Suportul social este un tip de ajutor bazat pe o relatie sau o configuratie de relatii care ofera
individului resurse pentru a face fata cu succes responsabilitatilor sale si a depasi obstacolele cu care se
confruntă.
Suportul social este important pentru:
o cresterea eficientei activitatilor si a modului de relationare prin încurajare si eliminarea
stresului care împiedica acest lucru;
o depasirea unor dificultati cu care se confrunta persoana;
o dezvoltarea încrederii în sine si formarea unei imagini de sine adecvate; obtinerea unui
feedback pentru anumite comportamente sau activitati; clarificarea unor aspecte confuze sau
ambigue;
o gasirea unor solutii mai creative la anumite probleme;
o utilizarea experientei si a modelului celuilalt pentru rezolvarea unor situatii cu care se
confrunta individul;
o invatarea unor reguli sociale;
o dezvoltarea capacitaţii de a oferi suport altor persoane.
Suportul social este de patru tipuri:
1. suport emotional- reprezentat de anumite lucruri pe care le facem sau le spunem si prin
care persoana se simte acceptata, încurajata, iubita. Cateva forme de suport emotional
sunt:discutarea problemelor cu care se confrunta persoana, încurajarea si oferirea unui
feedback pozitiv etc.;
2. suportul instrumental - se refera la modalitati mai tangibile de oferire a ajutorului, cum
ar fi: ajutor în cresterea copiilor, în activitatile casnice, suportul financiar, servicii de
transport etc.;
3. suportul informational - se refera la oferirea de informatii, în special pentru situatiile în
care persoana trebuie sa ia o decizie dificila;
4. suport apreciativ - se refera la mesajele oferite de ceilalţi cu privire la valoarea şi
calitatea unei persoane, la respectul manifestat faţa de ea. Suportul social presupune
existenta unei situatii în care prezenta unei alte persoane creste eficienta activitaţilor
individului. De exemplu în achizitiile cognitive specifice varstei, scoala, cu configuratia
de profesori si elevi, asigura suport pentru studiu si învatare.
Surse de suport social pot fi: familia, prietenii, colegii, profesorii, consilierul sau orice altă
persoana care poate oferi acest gen de ajutor.

c) Dezvoltarea carierei si calitatea vietii profesionale, cu dimensiunile:

- dezvolarea carierei (activitaţi domestice, activitaţi şcolare si de voluntariat, munca
remunerata)
- organizarea timpului liber (activitati care promoveaza relaxarea si reducerea stresului)
 - dezvoltare personala (activitati care promoveaza mentinerea sau îmbunatatirea
cunostintelor si abilitaţilor, adaptarea la schimbare).

In mod frecvent angajatorii selecteaza personalul în functie de o serie de caracteristici care

descriu stilul de viata al acestora: sa nu fumeze, sa practice regulat exercitiul fizic, sa aiba o alimentatie
echilibrata. Aceste caracteristici indica un risc scazut de dezvoltare a unor boli, si ca urmare o
probabilitate scazuta din partea angajatorului de a fi nevoit sa plateasca asigurarile de sanatate ale
personalului angajat.
Ca urmare, promovarea stilului de viata sanatos dincolo de prescriptiile comportamentale de
gen, este principalul obiectiv al campaniilor de sanatate pentru optimizarea proiectului de dezvoltare al
carierei.

STRESS-UL SI MANAGEMENTUL ACESTUIA

Stress-ul este un raspuns al organismului la confruntarea persoanei cu situatii si sarcini pe care

le percepe ca fiind dificile sau amenintatoare.

Categorii de surse de stress:

o scoala - schimbarea scolii, începutul sau sfarsitul scolii;
o familia - probleme de comunicare în familie, divortul, decesul unui membru al familiei,
conflicte cu fratii, violenta in familie;
o propria persoana - nemultumirea fata de aspectul fizic, de anumite caracteristici de
personalitate;
o decizia pentru cariera;
o starea de boala fizica sau psihica;
o situaţia financiara precara;
o pierderea locului de munca;
o dezastre naturale - cutremur, inundatii:
o lipsa de prieteni, singuratatea, conflicte;
o abuz fizic/ emotional sau sexual.

Reactiile la stress:
a) Reacţii fizice/fiziologice: dureri de cap sau migrene oboseala, dureri musculare, dureri de
inima, palpitaţii, apetit alimentar scazut sau crescut, insomnii, transpiratii excesive, ameteli, stare
generala de rau
b) Reacţii cognitive: blocaje ale gandirii, scaderea capacitatii de concentrare dificultati de
reactualizare, diminuarea creativitatii, dificultati in luarea deciziilor, ganduri negative despre sine, lume
si viitor, cognitii pesimiste, ideatie suicidara
c) Reactii emotionale: iritabilitate crescuta, proasta dispozitie, pierderea interesului pentru
prieteni si activitati preferate, instabilitate emotionala, anxietate, depresie, neincredere în viitor
d) Reactii componamentale:performante scazute la locul de munca sau scoala lipsa
entuziasmului, fumat excesiv si consum exagerat de alcool tulburari de somn, dificultati in adormire, un
management ineficieni al timpului, izolarea de prieteni, comportament impulsiv, comportamente
agresive

Rolul scolii în promovarea sanatatii:

 Promovarea unui stil de viata sanatos se poate realiza în medii variate cum sunt spitalele, locul
de munca, scoala. Aceasta din urma joaca un rol cheie ca spatiu de desfasurare a unor campanii şi
programe de educatie pentru sanatate din mai multe puncte de vedere:
1. perioada scolaritatii este cea a copilariei si adolescentei, etape importante din punctul de
vedere al dobandirii de cunostinte si comportamente legate de sanatate;
2. intervalul lung de timp pe care copiii si tinerii îl petrec în scoala permite elaborarea unor
progame comprehensive si coerente care tin cont de particularitatile stadiilor de dezvoltare;
3. scoala reprezinta un mediu propice implicarii parintilor. Datele de cercetare scot în evidenta
cresterea eficacitatii programelor de educatie pentru sanatate în conditiile implicarii familiei;
4. scoala are potentialul de a deveni centrul unor activitati de promovare extinse care sa se
rasfranga asupra întregii comunitati;
5. programele de educatie pentru sanatate din scoala trec dincolo de rolul informativ si de
trezirea interesului campaniilor mass-media, oferind copiilor si tinerilor posibilitatea de a-si dezvolta si
exersa efectiv competentele.