Sunteți pe pagina 1din 38

SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX

“SFÂNTUL IOSIF MĂRTURISITORUL”


BAIA MARE

LUCRARE DE ATESTAT

PRINCIPII PEDAGOGICE ÎN OPERA


“PEDAGOGUL”
A LUI CLEMENT ALEXANDRINUL

Coordonator:
PROF. DRD. MARIAN VALERIAN Absolvent:
RUS VASILE ANDREI

BAIA MARE
2007
CUPRINS

Introducere - Viaţa şi opera lui Clement Alexandrinul


1. Viaţa lui Clement Alexandrinul …………………... 3
2. Opera lui Clement Alexandrinul ………………….. 7
3. Încadrarea lucrării “Pedagogul” în opera lui Clement
Alexandrinul …………………………………………….……... 16

Capitolul I - Şcoala catehetică din Alexandria


1. Înfiinţarea şcolii catehetice din Alexandria ……... 17
2. Conducători de seamă ai şcolii ………………….. 19

Capitolul II - Principii pedagogice desprinse din opera


„Pedagogul” a lui Clement Alexandrinul
1. Educaţia creştină se adresează tuturor credincioşilor,
indiferent de vârstă ……………………………………………... 21
2. Iisus Hristos - pedagogul creştinilor ………………...… 25
3. Educaţia creştină cere o viaţă aleasă …………………... 27
Concluzii ………………………………………………. 33
Bibliografie ……………………………………………. 36

2
Introducere

Viaţa şi opera lui Clement Alexandrinul

1. Viaţa lui Clement Alexandrinul


Toţi oamenii învaţă de la Iisus Hristos cum să-şi dobândească mântuirea,
cum trebuie ca fiecare să se ostenească tot mai mult pentru desăvârşirea sufletului
şi a trupului, pentru sfinţirea omului întreg. Aceasta e o lucrare de educaţie şi omul
poate să fie educat după cum spune şi Clement: “Omul în chip firesc este o fiinţă
năzuitoare spre înălţimi şi plină de avânt. El caută ce este binele fiind creatura
singurului bine”1.
În acest fel opera educativă a lui Clement Alexandrinul se transformă în
principii ştiinţifice şi necesare educatorilor următori care trebuie să se folosească
de luminile şi de experienţa înaintaşilor.
Preocuparea de îmbunătăţire a omului este mereu actuală şi mai ales că el
devine centrul tuturor problemelor. După învăţătura creştină, omul este făptura cea
mai aleasă a lui Dumnezeu, şi prin educaţie divino-umană trebuie să ajungă la
semănarea cu Dumnezeu, la sfinţenie. În legătură cu această educaţie, Clement
Alexandrinul a încercat să-i ajute pe oameni, fapt pentru care s-a ocupat tot timpul
cu educaţia moral-religioasă a semenilor săi prin viu grai ca profesor şi conducător
de şcoală şi prin scrisul său. Din preocupările sale scriitoriceşti, Clement a realizat
o trilogie: Protrepticul, Pedagogul şi Stromatele, trilogie care să-i ajute pe semenii
săi2.
În prima lucrare a sa “Protrepticul”, Clement s-a adresat lumii păgâne
îndemnând-o să treacă la creştinism şi să primească binefacerile Logosului

1
Clement Alexandrinul, Pedagogul, tradus de Dr. Nicolae I. Ştefănescu, Bucureşti, Editura Librăriei
Teologice, 1939, p. 924
2
Nestor Vornicescu, Principii pedagogice în opera Pedagogul a lui Clement Alexandrinul, în Sudii
Teologice, nr. 9-10, Bucureşti, 1957, p. 727

3
întrupat. În a doua lucrare intitulată “Pedagogul”, îl descrie pe Iisus Hristos ca
educator desăvârşit al creştinilor şi dă îndrumări în numele lui Iisus Hristos cu
privire la îmbunătăţirea zilnică a vieţii pentru dobândirea mântuirii. Iar în lucrarea
a treia, în “Stromate”, arată pe Iisus Hristos ca învăţător al creştinilor, preţuieşte
tot ce este bun în cultura păgână care a jucat ca şi Vechiul Testament rolul de
pedagog către Iisus Hristos. În acest fel Clement voieşte şi lucrează conform
acestei voinţe, la educaţia creştină a contemporanilor săi, la mântuirea lor3.
În primele două opere ale trilogiei sale teologice, Clement Alexandrinul ni-l
înfăţişează pe Logosul lui Dumnezeu ca fiind adevăratul întemeietor al credinţei ca
lumină, aşa cum L-a înfăţişat Sfântul Ioan Evanghelistul şi ca pe un didascăl al
acestei credinţe, găsind în titlul şi imaginea Pedagogului chipul istoric şi teologic
al lui Iisus, ca slujitor a lui Dumnezeu şi în special slujitor al credincioşilor, robul
lui Dumnezeu, Hristos teandric. Logos şi Domn înseamnă aşadar Dumnezeu
pentru credincioşi iar teologic vorbind El este suprema înţelepciune în domeniul
credinţei4.
Aşadar, călăuza cerească “Logosul” primea numele de îndrumător – în
prima lucrare “Protrepticul” – când ne chema la mântuire; acest nume este dat în
mod special Logosului care şi-a luat asupra Sa sarcina să ne sfătuiască. Clement
Alexandrinul afirmă că Logosul S-a întrupat născându-se oarecum pe Sine -
Însuşi. El S-a născut din David dintr-o Fecioară. Cu toate că este acuzat de
dochetism de către Fotie, Clement admite totuşi în Iisus Hristos, un trup real, un
sânge material, o umanitate pătimitoare5. Deşi Logosul a primit numele de
îndrumător, întreaga credinţă religioasă creştină este şi ea o îndrumătoare, o
sfătuitoare pentru că ea face să se nască în cugetul care este înclinat în mod firesc
spre acesta dorul de viaţă de acum şi de cea viitoare6.

3
Ibidem, p. 727
4
Nicolae C. Buzescu, Logos şi Kyrios în Stromatele lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice nr. 3-4,
Bucureşti, 1977, p. 249-250
5
Ioan G Coman, Şi Cuvântul trup S-a făcut, Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 1993, p. 20
6
Nicolae C. Buzescu, Logos, Trinitate şi eclisiologie în Pedagogul lui Clement Alexandrinul, în Sudii
Teologice , nr. 5-8, Bucureşti, 1977, p. 462

4
Ca vindecător şi sfătuitor în acelaşi timp el călăuzeşte pe cel care l-a
convertit mai înainte şi făgăduieşte mai ales vindecarea patimilor care sunt în noi.
Acestuia I se cuvine numele de Pedagog, singurul nume care I se potriveşte
deoarece pedagogul se ocupă cu îndrumarea nu cu instruirea. Scopul pedagogului
este să facă sufletul mai bun şi nu numai să-l înveţe, iar Logosul îl călăuzeşte spre
o viaţă virtuoasă, nu spre o ştiinţă în afara vieţii.
Prezbiterul Clement Alexandrinul este unul dintre cei mai mari pedagogi ai
Bisericii creştine. El s-a ocupat atât teoretic cât mai ales practic cu problemele de
pedagogie creştină, cu principiile pedagogiei creştine şi cu aplicarea lor în viaţă.
Acest părinte bisericesc a avut o singură preocupare în toată viaţa lui: tendinţa
permanentă după cât mai multă desăvârşire, căutarea adevărului, propovăduirea lui
şi modelarea vieţii după acest adevăr7.
Având un gust pronunţat pentru filosofie, Clement Alexandrinul a cules
ceea ce a fost bun din toate sistemele filosofice, în special din cele ale lui Platon,
Pitagora, Zenon şi Aristotel, însă nu se infeduează nici unei şcoli.
Fiind un creştin convins şi luminat, nu a cedat cosmopolitismului ideologic
alexandrin care era în dezvoltare. A dat învăţăturii creştine caracterul ştiinţific -
teologic cerut de societatea spiritelor culte cărora se adresa, dar îi conturează şi
păstrează neştirbit conţinutul8.
Titus Flavius Clemens cunoscut sub numele de Alexandrinus, iar mai
târziu, după opera sa, sub numele de Clement Romanul, s-a născut pe la jumătatea
secolului al II-lea după Hristos, dintr-o familie de romani stabiliţi la Atena, păgâni
după credinţă însă de origine nobilă.
Aşa cum reiese din “Stromate”, în contradicţie cu spusele tradiţiei că, s-a
născut în Alexandria, Clement s-a născut în Atena în anul 150. Părinţii lui i-au pus
la îndemână destule mijloace de cultivare, studiind pe lângă cei mai de seamă
învăţaţi ai timpului său şi făcând şi numeroase călătorii de informaţii în regiuni
7
Nestor Vornicescu, op. cit., p. 726
8
Marin M. Branişte, Concepţia antropologică a lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 9-10,
Bucureşti, 1958, p. 588

5
diferite. Astfel el a călătorit foarte mult ajungând prin: Roma, sudul Italiei, Sicilia,
Siria, Palestina, Egipt iar în cele din urmă s-a stabilit la Alexandria. Se pare că s-a
convertit la creştinism în timpul călătoriilor sale însă nu a căutat demnităţi
eclesiastice ci strălucire de erudit.
Clement a căutat tot timpul oameni învăţaţi şi profesori vestiţi de la care să
se instruiască. El îi aminteşte şi vorbeşte cu entuziasm de profesorii săi. Un anume
Ionian din Grecia, un altul din sudul Italiei şi alţi trei originari din Egipt, Siria şi
Palestina9. În anul 180 este ucenic a lui Panten la şcoala din Alexandria, el fiind
cel de care aminteşte Clement cel mai des căruia îi va urma la conducerea şcolii
catehetice din Alexandria.
Pe la 190 devine colaboratorul lui Panten, iar după moartea acestuia(200 d.
Hr.) preia conducerea şcolii dându-i un nou şi mult mai creştinesc avânt. Clement
a fost şi preot după cum reiese din propriile sale afirmaţii şi dintr-o scrisoare a lui
Alexandru, Episcopul de Ierusalim.
După moartea lui Panten (200 d. Hr.) Clement ajunge conducătorul şcolii
din Alexandria însă după trei ani, în 203, persecuţia lui Septimiu Sever asupra
creştinilor l-a făcut să părăsească Alexandria. A plecat din Alexandria în
Capadocia, prin Siria, unde a continuat să lucreze cu mult zel pentru credinţă. În
anul 211 a fost trimis în Alexandria de Episcopul Alexandru al Cezareei
Capadociei cu o scrisoare pentru Asclepiades, Episcopul Antiohiei. Din acea
scrisoare aflăm că a fost hirotonit preot întrucât aceasta conţinea cuvintele:
„Clement, binecuvântatul preot, care a devenit stăpânul meu şi care mi-a adus mult
folos10.
Centrul persecuţiilor fiind Apusul şi Egiptul probabil că nu s-a putut
întoarce în Alexandria şi ar fi murit în jurul anilor 215-216 d. Hr. potrivit unei
scrisori trimise fostului coleg a lui Clement, Origen de către Alexandru Episcopul
Cezareei Capadociei. Unii cercetători dau o dată mai târzie a morţii lui Clement,
9
Constantin Voicu, Nicu Dumitraşcu, Patrologia, Bucureşti, Editura Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, p. 97
10
Ibidem, p. 99

6
aproximativ 220 d. Hr. Clement Alexandrinul este filosof şi teolog. Ca filosof s-a
format în Atena, Italia sudică şi Alexandria. Probabil că pe Panten pe care l-a
numit „Albina siciliană”11 l-a întâlnit în Sicilia şi care a devenit mai târziu
didascălul său din Alexandria.
Gândirea şi filosofia sa poartă amprenta platonismului şi mai ales a
stoicismului. De fapt, stoicismul i-a deschis calea comprehensiunii filosofice a
creştinismului12. J. Tixeront afirmă că el este „profund creştin şi în chip hotărât
filosof”13.

2. Opera lui Clement Alexandrinul


În opera pe care a lăsat-o Clement se vădeşte un erudit. A avut bogate
cunoştinţe în domeniul poeziei, literaturii, filosofiei, al religiilor şi cultelor
mistagogice creştine. Ştia aproape pe de rost poezia, filosofia, greaca şi mai ales
Sfânta Scriptură. Din scrierile lui Clement şi mai ales ale lui Origen se poate
deduce că şcoala catehetică din Alexandria era frecventată de un auditor select şi
iniţiat în problemele culturii timpului. Aici s-au dezbătut probleme de: metafizică
(Dumnezeu, Logosul şi Sfânta Treime), cosmogonice (originea şi scopul lumii),
antropologică (crearea omului, sufletul), morală (iubirea, virtutea, libertatea
spirituală, fericirea omului), apoi problema gnozei creştine (raportul dintre
credinţă şi raţiune)14.
Preocupările lui Clement Alexandrinul sunt mai ales apologetice, morale şi
ascetice, dar nu se dezinteresează nici de fundamentele dogmatice respective. Nu
vom găsi la Clement un plan urmărit cu rigurozitate aproape la nici o problemă.
Diferitele teme care-l preocupă sunt tratate întâmplător şi uneori fugitiv, în pasaje

11
Ioan G. Coman, Patrologie, Editura Sfânta Mănăstire Dervent, 2000, p. 69
12
Nicolae C. Buzescu, Logosul în Protrepticul lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 1-2,
Bucureşti, 1976, p. 55
13
Ibidem, p. 50
14
Ibidem, p. 50-52

7
disparate, a căror legătură e greu de sesizat şi care nu sunt departe chiar de a se
contrazice câteodată15.
Opera lui clement se distinge printr-o bogăţie de material condus numai de
un avânt sufletesc, fără un plan bine ordonat, ba chiar caută adesea, ca un efect de
artă, o dezordine formală. Cronologia scrierilor ale lui Clement se poate fixa cu
preciziune deşi trebuie să admitem că întreaga activitate didactică şi literară a lui
trebuie cuprinsă într-un scurt interval de timp, aproximativ 15 ani.
El lucra deodată la mai multe opere. Nu avea răbdare să termine o operă,
deseori concepută pe un plan vast, căci începea alta, aşa că nu e de mirare că nu a
reuşit să-şi termine toate operele pe care le-a anunţat. Aceasta deducem şi din
faptul că, „Protrepticul” dar aminteşte de ea în Stromata(VII). De asemenea
aminteşte în Stromata şi de opera „Pedagogul”(VI) fapt pentru care ne dăm seama
că el a scris toate cele trei opere simultan. El a mai amintit şi alte opere cum ar fi:
De Principiis, De Continenţia, De Matrimonio, De Prophetia, De Anima, De
Ressurrectione, dar e sigur că nu a mai avut prilejul să le publice, chiar e probabil
să nu le fi început. Dintre acestea, de exemplu „De Principiis” a fost alcătuită şi
publicată de Origen, care a fost atât coleg de studii cu el, dascălul lui 16 cât şi
predecesorul lui la conducerea şcolii din Alexandria.
Clement a scris foarte puţine opere în timpul cât a stat la şcoala din
Alexandria, cele mai multe le-a scris în exil. Aceasta se vede şi în modul de
concentrare a lui Clement deoarece se presupune o concentrare de spirit mai
liniştită ceea ce ar fi putut oferi protecţia şi încurajarea episcopilor orientali. Din
această cauză scrierile din acest timp sunt înzestrate cu o limbă mai bogată, lucrate
cu un plan mai bine urmărit şi cu o mai mare grijă pentru nevoile sufleteşti şi
culturale ale lumii creştine. Limba în care scrie Clement, deşi activitatea lui
literară se dezvoltă pe un plan relativ scurt, are o evoluţie destul de întinsă.

15
Marin M. Branişte, op. cit. p. 588
16
Ion M. Stoian, Dicţionar religios, Bucureşti, Editura Garamond, 1992, p. 61

8
La începutul activităţii sale, Clement a căutat cuvinte pe care să le înţeleagă
toţi, a căutat un efect retoric dar în cele din urmă renunţă la căutarea expresiei
retorice şi preferă pe cea poetică în care să pună mai mult cuprins în idei decât au
înţeles înşişi autorii citaţi. Interpretarea alegorică a lui Clement nu-şi găseşte egal
nicăieri în literatura bisericească şi ea se îndreptăţeşte dacă ne gândim la adânca
lui credinţă.
Opera lui Clement Alexandrinul a fost foarte întinsă, variată şi erudită.
Aceasta se ocupa atât cu Sfânta Scriptură cât şi cu problemele ştiinţei profane.
Cele mai importante scrieri sunt: „Pedagogul” în care înfăţişează pe Hristos
ca adevăratul Pedagog al omenirii şi „Stromata” în care tratează religia creştină în
mod sistematic, bazându-se pe dovezi din filosofia greco-romană17. Opera lui
Clement Alexandrinul îşi găseşte expresia cea mai desăvârşită în trilogia
teologică-filosofică, ce formează propriu-zis o unitate pentru scopul larg şi greu de
realizat într-o viaţă de om: educaţia prin creştinism.
Această trilogie teologică-filosofică este o propedeutică creştină adică un
ansamblu de lucrări pregătitoare pentru primirea creştinismului. Aceste lucrări par
să reprezinte părţi ale unui plan bine construit având ca temă: Purificarea, Iniţierea
şi Viziunea18.
Prima operă din această trilogie: „Cuvânt îndemnător către greci” (Λογος
προτρεπτίκος πρός έλληνας) este alcătuită din 12 capitole, elaborată într-un chip
stilizat, bogată în citate şi conotaţii clasice, având un aer atât filosofic cât şi biblic.
Este o apologie care îi îndeamnă pe păgâni să asculte de glasul Logosului care S-a
întrupat şi ne-a mântuit aducându-ne pace. În această carte se tratează despre
convertirea adică de aducere a omului de la idolatrie la Hristos. Lucrarea cuprinde
învederarea absurdităţii religiunii păgâne şi a misterelor ei, dar mai ales
contrazicerile, neaplicarea şi lipsa de potrivire cu sufletul omenesc al filosofiei
păgâne.

17
Ibidem, p. 61
18
Constantin Voicu, Nicu Dumitraşcu, op. cit., p. 99

9
„Pedagogul” (Παιδαγωγός) este alcătuită din trei cărţi fiind o continuare a
lucrării precedente şi e adresată celor care au fost salvaţi din întunericul
păgânismului. E un manual de educaţie creştină, un ghid pe care trebuie să-l
urmeze toţi ce-i ce-şi doresc să-şi desăvârşească educaţia creştină şi să trăiască o
viaţă autentică în Hristos. Scopul principal al lucrării e de a - L prezenta pe Hristos
drept singurul pedagog adevărat şi de a expune şi întări principiile Sale.
În „Pedagog” se face educarea practică a sufletului şi trupului, de unde se
trece la stadiul cunoaşterii sau al ştiinţei, prin ascultarea Învăţătorului, care
revelează şi explică lucrările credinţei.
În prima carte Clement vorbeşte despre Hristos ca educatorul model al
creştinilor, despre persoana, funcţia, mijloacele ţi metodele folosite de Pedagog,
adică de Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu. În celelalte două cărţi se dau instrucţiuni
amănunţite asupra felului de trai zilnic al creştinului: mâncare, băutură,
îmbrăcăminte, plimbare, căsătorie, etc. lucrarea se încheie cu un frumos imn
adresat Fiului lui Dumnezeu întrupat, lui Iisus Hristos19. În acest imn trebuie să
avem un model de cântare de laudă obişnuit în şcoala alexandrină.
Lucrarea „Covoare” (Στρωματεϊς) e alcătuită din 8 cărţi şi este cea mai
întinsă şi mai importantă din scrierile lui Clement. Trebuie să vedem în această
operă o erudită adunare de cunoştinţe din toate domeniile cunoscute în lumea
alexandrină. Scopul acestei lucrări este întărirea pe baze stiinţifice a învăţăturii
creştine, a adevăratei filosofii, de a pune la dispoziţie material suficient pentru
construirea unui sistem filosofic creştin coerent.
Este o lucrare greu de rezumat cu un conţinut extrem de variat şi interesant.
Una dintre problemele principale este raportul dintre creştinism şi cultura profană,
îndeosebi filosofia greacă. O altă problemă e aceea a deosebirii dintre gnosticul
eretic şi gnosticul cu adevărat creştin, iar o altă problemă e aceea a castităţii şi a
martiriului. Cartea a VIII-a din această lucrare este formată din schiţe şi elemente
preliminarii.
19
Clement Alexandrinul, op. cit., p. 350-352

10
În Trilogia lui Clement ne sugerează existenţa unui plan al autorului:
Protrepticul este un îndemn plin de căldură la convertirea şi la adevărata
cunoaştere religioasă. Pedagogul îl înfăţişează pe Iisus Hristos celor botezaţi ca un
adevărat dascăl care îi învaţă pe creştini, ca un pedagog pe un copil, care sunt
datoriile elementare ale vieţii şi comportamentul creştin. În cele din urmă
Stromatele îl iniţiază pe creştin pe temeiul revelaţiei din Sfânta Scriptură, în
adevărata filozofie, care duce la cunoaşterea lui Dumnezeu şi la unirea liberă cu
El, prin iubirea reciprocă20.
Clement Alexandrinul a conceput şi a realizat această importantă operă de
teologie ortodoxă inspirat de ideea de trinitate relevată în Sfânta Scriptură şi trăită
în cultul liturgic. Privită în ansamblu această trilogie e un strălucit elogiu adus
unimii triadice, vădită în lucrările ei. Logosul nu este entitate în sine ci e a doua
ipostază a dumnezeirii, e Fiul Tatălui pentru că Tatăl este izvorul monarhic al
dumnezeirii, începătura unică a existenţei21.
Afară de această trilogie, Clement a mai scris lucrări cu valoare exegetică şi
practică în acelaşi timp dintre care cea mai de seamă este: „Care bogat se va
mântui?” (Τις ό σωζόμενος πλούσιος). Aceasta este omilie exegetică la Marcu 10,
17-31. Clement arată, în contrast cu cei care considerau că, pentru a te mântui,
trebuie să renunţi la bunurile pământeşti, că bogăţia în sine nu este păgubitoarea,
nu o piedică pentru a te mântui dacă ea e întrebuinţată pentru folosul aproapelui22.
Clement a mai scris şi alte opere, astăzi pierdute dar menţionate de Eusebiu
şi de Ieronim. Astăzi mai avem de la Clement scrieri fragmentar transmise:
„Excerptele din Teodot”, o expunere critică a teoriilor gnosticului Valentin după
un adept al lui anume Teodot. Apoi mai e lucrarea „Ecloge profetice”, lucrare ce
conţine reflexiuni răzleţe, cu interpretări simbolice şi alegorice din profeţi.

20
Nicolae C. Buzescu, Logosul în Protrepticul lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 1-2,
Bucureşti, 1976, p.52
21
Idem, Logos, Trinitate şi eclisiologie în Pedagogul lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 5-8,
Bucureşti, 1977, p. 461
22
Ioan G. Coman, Patrologie, Editura Sfânta Mănăstire Dervent, 2000, p. 69-70

11
S-au mai păstrat fragmente din lucrarea „Despre Paşte” în lucrarea lui
Meliton din Sardes care tratează aceeaşi chestiune. Clement a mai avut şi alte
opere. Pe lângă acestea el a mai anunţat câteva opere pe care nu a reuşit să le
termine astfel încât au fost terminate de ucenicul ţi urmaşul său Origen.
Opera lui Clement se distinge printr-o bogăţie de materiale condus numai
de un avânt sufletesc, fără un plan bine ordonat, ba chiar caută adesea, ca un efect
de artă, o dezordine formală. Clement are meritul incontestabil de a fi fost primul
care a confruntat platonismul cu creştinismul şi a fi pregătit calea pentru Origen,
ilustrul său ucenic şi succesor. El este cel care analizează raportul dintre credinţă şi
gnoză şi face diferenţa dintre gnoza creştină şi cea eretică. Credinţa include în chip
potenţial gnoza, dar, în timp ce prima e hotărâtoare pentru mântuire, cea din urmă
are doar un rol secundar. Singura lor trăsătură comună este cunoaşterea.
Doctrina lui Clement e o comoară preţioasă pentru filosofia religioasă.
Clement este filosof şi teolog. Gândirea şi filosofia sa poartă amprenta
platonismului şi mai ales a stoicismului. De fapt, stoicismul i-a deschis calea
comprehensiunii filosofice a creştinismului. Credinţa este baza pe care gnoza nu
trebuie să o părăsească niciodată. Între credinţă şi gnoză nu este numai o deosebire
de grad. Gnoza e cunoaşterea ei desăvârşită a obiectului care se află deja cuprins în
credinţă. Credinţa include potenţial gnoza. Dar în timp ce credinţa e ceva hotărâtor
pentru mântuire, gnoza e ceva secundar.
Credinţa primeşte adevărul, pe când gnoza îl cercetează şi-l înţelege.
Credinţa e o cunoaştere concisă a necesarului, pe când gnoza e demonstraţia
temeinică a ceea ce s-a primit prin credinţă. Nu există cunoaştere fără credinţă,
cum nu există credinţă fără cunoaştere. Filosofia, în sens antic, are un rol dublu
sau face un serviciu dublu credinţei:
- ea pregăteşte sufletele pentru acceptarea credinţei, întrucât ea poate prin sine
însăşi să cunoască unele adevăruri religioase, îndeosebi existenţa lui Dumnezeu şi
Providenţa, mai ales după ce s-a inspirat din Scriptura Vechiului Testament;

12
- ea este auxiliară credinţei în sensul că pune la îndemâna acesteia arme bune de
apărare23.
Gnosticul creştin este creştinul desăvârşit, care, după moarte, merge direct
în Împărăţia Cerurilor. Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor. Păcatul lui
Adam a constat în faptul că el s-a sustras educaţiei divine. Acest păcat nu se
moşteneşte prin naştere, ci numai prin exemplul rău. Logosul e identic cu Hristos
Cel Care S-a întrupat. Hristos ne mântuieşte prin aceea că ne-a învăţat să ducem o
viaţă superioară şi a omorât moartea, adică păcatul originar. Renaşterea şi
nestricăciunea noastră se face sub călăuzirea Logosului care ne duce la
contemplare. Există o singură Mamă Fecioară, aceea e Biserica. Treptele ierarhiei
bisericeşti sunt o imitaţie a ierarhiei îngereşti. Clement vorbeşte despre botez,
euharistie, pocăinţă, uneori în termeni împrumutaţi limbajului religiilor de misterii.
Euharistia se numeşte „amestecul băuturii cu Logosul”. Ea este un dar către
Dumnezeu. Căsătoria e indisolubilă. Pedepsele date de Dumnezeu servesc la
purificare.
Învăţătura lui Clement are o puternică bază filosofică sesizată uneori cu
mare uşurinţă. El a reuşit să alcătuiască anumite concepte creştine valabile şi
astăzi, într-o perioadă în care Biserica nu avea fixate conceptele şi dogmele, ci se
afla într-o continuă luptă ideologică, sub presiunea persecuţiilor, cu un depozit
doctrinar dezvoltat.
Atât ca filosof creştin cât şi ca teolog ortodox se situează în rândul marilor
precursori, deschizători de drumuri. Pe drept, Maurice Croiset spune că: „Doctrina
lui Clement Alexandrinul deschide o epocă nouă. Această doctrină creşte, se
întăreşte, se precizează în secolul III, pe măsură ce Biserica se organizează şi
deschide şcoli. În faşa filosofilor păgânismului, se vede cum se constituie o
filozofie creştină, care opune învăţătura sa sistemelor filosofice renumite24.

23
Ibidem, p. 70
24
Nicolae C. Buzescu, Logosul în Protrepticul lui Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice, nr. 1-2,
Bucureşti, 1976, p. 50

13
Clement rămâne un autor de referinţă în istoria creştinismului, prin faptul
că a pus bazele unei teologii şi tradiţii ştiinţifice prin lărgirea orizontului cugetării
sacre, prin introducerea filosofiei. El adună şi concentrează sub unghiul lui Hristos
toate eforturile spiritului de pretutindeni şi de totdeauna. Clement foloseşte
filosofia ca puncte de legătură şi dialog între păgânism şi creştinism. Filosofia a
fost dată ca testament păgânilor spre ai conduce spre Hristos.
Rolul filosofiei ca pregătitoare şi auxiliară a credinţei, e o cucerire
grandioasă a genului lui Clement, care dă cu aceasta Bisericii o atitudine care a
fost şi este normativă.
Interpretarea alegorică şi preocuparea lui constantă de a folosi cu orice preţ
cugetarea profană în majoritatea problemelor dezbătute i-au cauzat erori sau
nesiguranţe de doctrine cum e dochetismul, transmiterea păcatului originar nu prin
naştere ci prin răul exemplu, trihotomismul, etc.25 Clement nu a putut crea o gnoză
creştină propriu-zisă, dar el are meritul de a fi făcut portretul gnosticului creştin şi
de a fi zdruncinat temeliile ideologice ale gnosticismului eretic.
Clement Alexandrinul a fost nu numai un speculativ, ci şi un mare pedagog,
poate cel dintâi pedagog creştin autentic. Această calitate venea în consonanţă cu
caracterul său. Se spune că era un om blând, dar vorbăreţ, un poet admirabil şi
sensibil26. Pendant, uneori trist, însă de o bunătate sfântă, susţinea că a fi creştin
înseamnă a-ţi păstra calmul în orice situaţie, lucru pe care nici el însuşi nu l-a
reuşit întotdeauna. Detesta neseriozitatea, oameni care-şi salvează pielea apelând
la cele mai josnice mijloace.
Era un cititor de marcă, dovadă stau cele peste 700 de citate din mai mult
de 300 de autori, în lucrările sale. Avea o minte elaborată, de nivel academic şi
dacă a preţuit ceva mai mult în viaţa sa, aceea a fost libertatea.

25
Ioan G. Coman, op. cit., p. 69-70
26
Constantin Voicu, Nicu Dumitraşcu, op. cit., p. 105

14
Este cel dintâi scriitor creştin care susţine şi dezvoltă doctrina voinţei
libere. Pietatea sa era una lirică, contemplativă. A fost un om care nu a trebuit să
lupte cu sine ca să găsească calea spre Hristos.
Clement Alexandrinul a stat la răscrucea gândirii filosofice greceşti şi
creştine. A contopit în flacăra credinţei linia precisă a raţiunii şi a simfonizat
diversitatea gândirii umane sub conducerea armonică a lui Hristos. Clement a fost
un entuziast în filosofie şi a mers până acolo, încât a ridicat-o la rangul de revelaţie
indirectă, ba uneori a afirmat că este chiar o revelaţie directă grecilor, ca un
Testament al lor.
Teoria sa epistemologică are o deosebită însemnătate pentru noi, deoarece
stabileşte adevărul că credinţa este izvorul cunoaşterii iar gnoza luminează prin
speculaţie credinţa, adâncind-o şi sistematizând-o. Cunoaşterea creştină
construieşte o filosofie din datele revelaţiei şi ale experienţei omeneşti.
Conceptul creştin cu care lucrează raţiunea are un conţinut real, dat de
revelaţie şi de puterea intuitivă a minţii. Conceptul este refluxul Logosului în
sufletul nostru. Clement fundează deci cunoaşterea pe o inter comuniune de viaţă:
Dumnezeu - Om. De aceea cunoaşterea are o valoare soteriologică27.

3. Încadrarea lucrării “Pedagogul” în opera lui Clement


Alexandrinul
În opera “Pedagogul”, Clement înţelege prin Logos, într-un înţeles general,
cuvântare sau discurs redactat (Λογος Προτρεπτικός - cuvânt, discurs îndemnător)
iar în înţeles religios în special în revelaţia Vechiului Testament, Cuvântul
dumnezeiesc, Cuvântul sau Logosul Tatălui, adică a doua persoană a Sfintei
Treimi, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos şi Mântuitorul.
Lucrarea “Pedagogul” este alcătuită din trei cărţi: cartea I are 13 capitole,
cartea a II-a are 12 capitole, iar a III-a 12 capitole. Scrierea este adresată celor

27
Nicolae C. Buzescu, Premisele unei filosofii creştine la Clement Alexandrinul, în Sudii Teologice nr. 3-4,
Bucureşti, 1958, p. 215

15
care, vrăjiţi cu cântecul cel nou, au urmat cântăreţului, s-au născut din nou prin
botez şi au ajuns copii ai lui Dumnezeu. Cuvântul este Pedagogul acestor noi
născuţi28.
În a doua lucrare a trilogiei sale, “Pedagogul”, titlul de Pedagog este
atribuit numai Logosului, rareori lui Dumnezeu Tatăl29.
Sub denumirea de “Pedagog”, noţiune împrumutată de al Sfântul Apostol
Pavel, Clement ne înfăţişează pe Cuvântul(Logosul) întrupat, în condiţia Sa
istorică şi dumnezeiască, ca sfătuitor şi Mântuitor. Clement nu acordă prioritate
activităţii teoretice a Logosului, ci celei practice, deoarece învăţăturile Logosului
sunt pentru viaţă. După Clement învăţăturile Logosului se pun în practică în
Biserică după cum spune şi el: “Biserica aceasta a noastră, este şcoală, şi mirele
este singurul învăţător, în care s-a împlinit voinţa cea bună a bunului Părinte,
adevărata înţelepciune, sfinţenia cunoştinţei30.
Conducătorii Bisericii au grijă de turma lui Hristos după pilda primită de la
El, precum zice Clement: “Căci noi cei din fruntea bisericilor, suntem doar păstori,
după chipul bunului păstor, iar ceilalţi dintre noi sunt oi”31.

Capitolul I
28
Clement Alexandrinul, Părinţi şi Scriitori bisericeşti, volumul IV, Scrieri, Cartea I, Bucureşti, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 8-17
29
Clement Alexandrinul, Pedagogul, tradus de Nicolae I. Ştefănescu, Bucureşti, Editura Librăriei
Teologice, 1939, p. 25-128
30
Ibidem, p. 347
31
Ibidem, p. 62

16
Şcoala din Alexandria

1. Înfiinţarea şcolii catehetice din Alexandria


Alexandria este un oraş din Egipt, capitala vechiului Egipt32. A devenit
centru cultural al întregii lumi atât pentru poziţia ei geografică cât mai ales şi
pentru şcoala ei mai pozitivă, mai înzestrată în cărţi, monumente şi profesori
iluştri.
Învăţământul creştin s-a organizat şi dezvoltat mai întâi la Alexandria, unul
dintre centrele culturale celebre ale lumii vechi, ca o necesitate culturală şi
teologică a creştinismului în concurenţă şi analogie cu învăţământul elen, iudaic şi
gnostic. Prima şcoală creştină publică a fost şcoala catehetică din Alexandria, care
a luat fiinţă după jumătatea secolului al II-lea. Ea a purtat diferite numiri, dar cel
mai obişnuit este numele de şcoala catehizării33.
Despre originile şcolii catehetice din Alexandria există destul de puţine
informaţii. Se pare că a fost o instituţie particulară şi nu una patronată direct de
autoritatea bisericească cel puţin în prima perioadă a existenţei sale 34. Studenţii
erau, în special, tineri greci alexandrini, băieţi şi fete. Scopul conducerii şcolii era
să pregătească tineri creştini capabili să înţeleagă şi să tâlcuiască corect textele
biblice. Se pare că nu era o clasă în adevăratul sens al cuvântului ci activitatea în
şcoală semăna mai degrabă cu cea a unui seminar în care discuţiile dintre tinerii
creştini erau moderate de Clement, care, ocazional, rostea şi prelegeri în genul
predicilor tematice de mai târziu. Şcoala Alexandrină este o creaţie a
creştinismului alexandrin şi a mediului intelectual din marea capitală a Egiptului
elenistic. Alexandria avea cea mai celebră universitate a lumii vechi, Mouseion,
32
Ion M. Stoian, op. cit., p. 20
33
Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 1992, p. 85
34
Constantin Voicu, Nicu Dumitraşcu, op. cit., p. 97

17
dotată cu două mari biblioteci, una dintre ele având aproximativ un milion de
volume35, şi o organizare ştiinţifică vrednică de toată lauda. În Alexandria s-a
tradus Sfânta Scriptură a Vechiului Testament punându-se în circulaţie versiunea
Septuagintei. Aici a apărut prima şcoală creştină în sensul strict tehnic şi ştiinţific
al cuvântului.
Şcoala catehetică din Alexandria a fost înfiinţată de Biserică, spre a-i apăra
unitatea împotriva ereziilor gnostice, produse în prima jumătate a secolului II de
filosofii gnostici creştini: Vasilide, Valentin şi Carpocrat, între anii 120-14036.
Această şcoală e un didaskaleion, un institut propriu-zis de învăţământ, cu
constituţie organică, cu programa precisă de studii, cu profesori şi studenţi. Este o
şcoală permanentă şi cu o organizaţie corespunzătoare. Eusebiu ne spune că
aceasta e de veche tradiţie iar obiectul ei este Sfânta Scriptură.
Eforturile şcolii catehetice se concentrau într-un dublu scop: să apere
credinţa de orice fel de erori şi să dea revelaţiei şi cultului bisericesc o factură
teologică. Şcoala catehetică alexandrină constituie izvorul primordial al marilor
sisteme teologice răsăritene, care se vor impune în timp întregii Biserici creştine37.
Ea a avut un rol determinant în elaborarea teologiei sistematice ortodoxe şi şi-a
continuat strălucita ei activitate până la sfârşitul secolului IV.
În mare măsură gloria acestei şcoli se datorează şi lui Clement care a
reasimilat şi fructificat gândirea filosofică greacă în duhul nou creştin, ca o sinteză
a credinţei şi filosofiei, aruncând sămânţa unei teologii sistematice şi unei filosofii
creştine. Alexandria cu şcoala ei catehetică reprezintă un sol fertil pentru filosofia
şi teologia sistematică creştină, ca şi pentru umanismul creştin38.

2. Conducători de seamă ai şcolii

35
Ibidem, p. 97
36
Nicolae C. Buzescu, Logosul în Protrepticul lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 1-2,
Bucureşti, 1976, p. 49
37
Ibidem, p. 49
38
Ibidem, p. 49-50

18
Şcoala catehetică din Alexandria este anterioară lui Panten care apare ca
fiind primul ei conducător pe la 190. succesorul lui Panten, Clement Alexandrinul
a urmat la conducerea şcolii. Printre alţii îl mai amintim pe Origen în a cărui
perioadă, şcoala a ajuns la mare înflorire39. Ultimul succesor a lui Panten şi
conducător al şcolii catehetice din Alexandria a fost Rodon care a transferat şcoala
la Side în Pamfilia (395). Şcoala a intrat sub supravegherea episcopului şi a rămas
în continuare sub supravegherea Bisericii.
La început programa de studii a conţinut numai exegeza biblică dar cu
timpul ea s-a îmbogăţit şi cu filosofia. În timpul lui Origen a ajuns la două cicluri
distincte: ciclul profan cuprinzând dialectica, ştiinţele naturii şi etica şi ciclul
creştin cuprinzând exegeza biblică şi filosofia creştină. Problemele care se
dezbăteau erau probabil: Dumnezeu, originea şi scopul lumii, omul, sufletul,
raportul dintre ştiinţă şi credinţă, unirea mistică cu Dumnezeu. Această şcoală
ţinea să dea avânt ştiinţei creştine şi să pună în umbră atât învăţătura Sinagogii
iudaice, cât şi pe cea a filosofiei creştine.
Alexandria cunoscută prin metoda alegorică sau contemplativă de
interpretare a Bibliei, având ca reprezentanţi de seamă pe Filon, Clement
Alexandrinul şi Origen. Sub influenţa filosofiei platonice, care domina mediul
elenistic din Alexandria, în secolele II-III, şcoala a introdus în exegeza biblică
alegorismul, potrivit căruia conţinutul plin de mistere al Sfintei Scripturi are nu
numai un sens evident, istoric, literal, ci şi un sens „spiritual”, ascuns, mistic,
recunoscut numai de cei ce posedă harul cunoaşterii şi contemplaţiei40.
Alegorismul a fost folosit într-o formă extremă de Origen, dar spiritul în
excesele şcolii alexandrine pot fi găsite în literatura exegetică de mai târziu: Didim
cel Orb, Grigorie de Nyssa şi Maxim Mărturisitorul. Metoda exegetică alexandrină
se află în contrast cu cea a şcolii din Antiohia, care preferă interpretarea istorică,

39
Ioan Rămureanu, op. cit., p. 85
40
Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1981, p. 27

19
sensul semantic al textului biblic41. În ceea ce priveşte hristologia, şcoala din
Alexandria are o tendinţă unilaterală şi a înclinat spre expresii ce ar putea fi
interpretate în sens monofizit. Şcoala catehetică alexandrină era deosebită de
şcoala catehumenală, eclesiastică şi întemeietorul ei veritabil, Clement
Alexandrinul i-a imprimat o structură absolut nouă, prin faptul că i-a fixat ca
obiective lupta împotriva pseudofilozofiilor şi mai ales a pseudoreligiilor politeiste
ca şi a misterelor orientale, pe temeiul revelaţiei vetero - testamentare şi neo -
testamentare42.Şcoala catehetică din Alexandria a avut o mare importanţă în viaţa
Bisericii vechi. Ea a dat Bisericii un învăţământ teologic bine organizat, o exegeză
biblică de valoare şi primele încercări dogmatice43.
Şcoala din Alexandria a avut un scop dublu pe care l-a propus Clement
Alexandrinul. În primul rând avea scopul de a ridica credinţa creştină de la stadiul
de intuiţie subiectivă şi de rugăciune la cel de cunoaştere. În al doilea rând avea
scopul de a transpune conţinutul revelaţiei într-un sistem filosofic44. Sarcină grea,
în care realizările pozitive se datorează credinţei sale înflăcărate, meditaţiei Sfintei
Scripturi şi asimilării ei poetico filosofice, iar unele incertitudini sau impreciziuni
se explică prin eforturile de trecere de la un conţinut de cultură la altul nou, la idei
şi concepte străine construite printr-o voinţă unică, mai cuceritoare prin patetismul
lor decât prin logica dialectică.
Şcoala Alexandrină a fost ilustrată de oameni ca: Panten, Clement, Origen,
Heracles, Dionisie cel Mare, Teognost, Pireriu, Petru, Didim cel Orb, Sfântul
Atanasie, Sfântul Chiril. Au fost influenţaţi de această şcoală oameni ca: Grigorie
Taumaturgul, Iuliu Africanul, iar prin cea de la Cezareea: Eusebiu, capadocienii şi
alţii. Prin reacţie această şcoală a provocat crearea şcolii de la Antiohia45.

Capitolul II
41
Ibidem, p. 27
42
Nicolae C. Buzescu, Logos, Trinitate şi eclisiologie în Pedagogul lui Clement Alexandrinul, în Studii
Teologice, nr. 5-8, Bucureşti, 1977, p.461
43
Ioan Rămureanu, op. cit., p. 85-87
44
Nicolae C. Buzescu, Logosul în Protrepticul lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 1-2,
Bucureşti, 1976, p. 51
45
Ioan G. Coman, op. cit., p. 68

20
Principii pedagogice desprinse din opera „Pedagogul” de
Clement Alexandrinul

Aşa după cum spune şi titlul opera „Pedagogul” de Clement Alexandrinul


cuprinde o sumă de principii pedagogice. Lucrarea „Pedagogul” este alcătuită din
trei cărţi în care Clement ne scrie despre principii pedagogice. În prima carte îl
descrie pe Iisus Hristos ca educator desăvârşit al creştinilor iar celelalte două cărţi
ne dă îndrumări în numele lui Iisus Hristos cu privire la îmbunătăţirea vieţii de zi
cu zi pentru dobândirea mântuirii. Dintre toate principiile prezentate de Clement în
opera sa, cele mai importante principii despre care am să vorbesc sunt
următoarele:
1. Educaţia creştină se adresează tuturor credincioşilor, indiferent de vârstă;
2. Iisus Hristos - Pedagogul creştinilor;
3. Educaţia creştină cere o viaţă aleasă.
Principiul I

1. Educaţia creştină se adresează tuturor credincioşilor, indiferent


de vârstă
Universalitatea educaţiei creştine decurge din universalitatea mântuirii.
Jertfa lui Iisus Hristos de pe Golgota nu a fost o simplă moarte ci a fost o jertfă
adusă pentru tot neamul omenesc care a fost căzut în păcat46. Prin Învierea Sa cea
dumnezeiască, a deschis porţile Raiului pentru Adam şi pentru toţi urmaşii lui.
Prin jertfa Sa, Mântuitorul Iisus Hristos l-a restaurat pe om dându-le tuturor
oamenilor dreptul la mântuire. Iisus Hristos, prin jertfa Sa de pe Cruce a mântuit
46
Nestor Vornicescu, Principii pedagogice în opera Pedagogul a lui Clement Alexandrinul, în Studii
Teologice, nr. 9-10, Bucureşti, 1957, p. 728

21
tot neamul omenesc însă, fiecare om în parte trebuie să se ostenească prin credinţă
şi fapte bune de a fi vrednic să se împărtăşească de mântuirea adusă de Fiul lui
Dumnezeu, de harurile Sale.
Dumnezeu doreşte să se mântuiască toţi oamenii, de aceea pedagogia
creştină care este povăţuirea omului pe cărările mântuirii, nu poate să lase la o
parte şi să se ocupe doar de cei mici, de copii.
Pedagogia creştină nu se ocupă numai cu instruirea intelectuală şi fizică,
care e absolut necesară copiilor, ci ea pune tot interesul mai ales pe desăvârşirea
morală a omului. De această desăvârşire au nevoie toţi oamenii, de toate vârstele şi
mai ales cei adulţi. În acest sens putem să spunem că întreaga învăţătură creştină
este o pedagogie, lucrarea Bisericii fiind astfel efortul de a-l ridica pe om la o stare
tot mai bună din punct de vedere moral.
Din motive de ordin soteriologic Biserica se ocupă de educaţia
credincioşilor de toate vârstele. Cel care a preconizat clasic acest principiu în
opera sa, este marele pedagog creştin, Clement Alexandrinul. Din opera sa
„Pedagogul”, reiese că acest principiu se sprijină pe faptul că toţi oamenii suntem
fii ai lui Dumnezeu „Tatăl nostru”; creştinul de orice vârstă e numit „copil” şi
numai starea vieţii curate ca a unor copii ne poate face să ajungem la desăvârşire47.
a) Toţi oamenii sunt fii lui Dumnezeu. Creştinul este fiul Tatălui ceresc,
care ne-a creat, iar prin calitatea Sa de Creator, Dumnezeu e Tatăl nostru. Noi
suntem în faţa lui Dumnezeu ca nişte prunci, despre care Clement Alexandrinul
spune că: „Sunt, fără îndoială, fii lui Dumnezeu care au înlăturat pe omul cel vechi
şi dezbrăcându-l de răutate, au îmbrăcat nestricăciunea lui Hristos, pentru ca noi,
făcându-ne popor sfânt, fiind renăscuţi, să păzim neîntinat pe om şi să fim
nevinovaţi, cum e orice prunc a lui Dumnezeu, care e curăţit de întinare şi de
răutate”48.

47
Ibidem, p. 728
48
Clement Alexandrinul, op. cit., p. 57

22
Copii lui Dumnezeu sunt nevinovaţi, sinceri şi au un singur gând, acela al
vieţii curate. Toţi suntem fiii lui Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos: „Câţi în
Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi-mbrăcat” (Galateni 3, 26-29).
Sfinţii Apostoli urmându - L pe Mântuitorul au văzut în toţi oamenii pe fii
aceluiaşi Dumnezeu. Învăţătura lor se adresează tuturor creştinilor. După Clement
Alexandrinul noi suntem copiii lui Dumnezeu şi Biserica este mama noastră. Toţi
oamenii suntem îndreptăţiţi la egală mântuire în calitate de ai lui Dumnezeu, ai
Bisericii. Între fii lui Dumnezeu există cea mai perfectă egalitate după cum spune
Clement în opera lui: „Aceeaşi îndreptăţire are bărbatul ca şi femeia. Căci odată ce
amândoi au un Dumnezeu, tot un Pedagog au amândoi, o singură Biserică…”49.
b) Fiecare creştin este numit copil. Întemeiat pe Sfânta Scriptură Clement
Alexandrinul numeşte pe fiecare creştin, copil şi doreşte ca viaţa fiecărui creştin să
fie curată precum e cea a unui copil nevinovat. Mântuitorul trăieşte cu noi şi viaţa
noastră în sânul Bisericii este o viaţă tainică în Hristos. „Creştinii” poartă acest
nume tocmai pentru că sunt ai lui Hristos: ei trăiesc în Hristos şi Hristos în ei”50.
Prin cuvântul copil Clement înţelege pe toţi creştinii „Dacă nu vă veţi întoarce şi
nu veţi fi ca aceşti copii, nu veţi intra în împărăţia Cerurilor” (Matei 18, 3).
Numai cei care trăiesc o viaţă curată pot fi numiţi copii. Creştinii nu sunt numiţi
copii doar pentru că ar gândi copilăreşte de aceea Clement citează cuvintele
Sfântului Apostol Pavel: „Fraţilor, nu fiţi copii cu mintea, ci cu răutatea fiţi prunci
iar cu mintea fiţi desăvârşiţi”( I Corinteni 14, 20). Asemenea copilului este omul
sincer, nevinovat, neascuns, fără ocolişuri, neprefăcut, deschis şi drept cu gândul.
Prin denumirea de copil ce se dă fiecărui creştin, indiferent de vârsta lui, şi
prin viaţa curată, ca unor copii, ce se cere tuturor creştinilor, vedem că pedagogia
creştină cuprinde pe toţi credincioşii.
c) Fiecare creştin trebuie să fie ca un copil. Noi ştim că toată viaţa Sa omul
este supus schimbării, poate fi mereu îmbunătăţit, oricât ar fi de înaintat în vârstă.
49
Ibidem, p. 35
50
Sergiu Bulgakoff, Ortodoxia, tradusă de Nicolae Grosu, Sibiu, 1933, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane,
p. 1

23
Pentru aceasta pedagogia creştină cuprinde pe credincioşii de toate vârstele. Pentru
ca lucrarea pedagogică a Bisericii să dea roade bogate, cei educaţi trebuie să se
găsească în starea de „copilărie” despre care am vorbit.
Marea importanţă a acestei copilării care se cere de la toţi, o arată Clement
Alexandrinul, când spune că „pruncia în Hristos este desăvârşire”51.
Mântuitorul se adresează tuturor oamenilor când spune: „De nu veţi fi ca pruncul
acesta, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 18,3). Mântuitorul ne numeşte
pe toţi copii, dându-ne ca pildă această vârstă pentru a arăta permanenta tinereţe pe
care trebuie să o aibă firea umană. Pedagogia creştină este îndrumarea acestor
copii în creşterea lor duhovnicească. Pedagogul şi Învăţătorul nostru, numindu-ne
prunci şi cerându-ne la toţi o stare de pruncie, ne îndrumă spre mântuire.
Mitropolitul Antonie de Suroj spune că: „Pentru a - L întâlni pe Dumnezeu trebuie
să ai ceva în comun cu el, ceva ce-ţi dă ochi să-l vezi, ce îţi permite să - L
percepi52. Clement Alexandrinul e de părere că educaţia creştină cuprinde toate
vârstele: copii, vârstnici şi bătrâni. De la început, creştinismul a organizat educaţia
sa pentru toate vârstele. Universalismul pedagogic e caracteristica creştinismului.
Fiecare vârstă are nevoie de educaţie: „Viaţa întreagă e un drum al educaţiei, sau
mai bine zis, viaţa întreagă e o educaţie”53. În lucrarea sa educativă ea cuprinde pe
toţi oamenii. Acest principiu aduce o nouă lumină în pedagogie, depăşind
pedagogia greco-romană, care cuprindea numai pe copii.
Această lumină e adusă de revelaţia dumnezeiască, pe care se sprijină
Clement în expunerea învăţăturii sale cu privire la educaţie.

Principiul al II – lea

51
Nestor Vornicescu, op. cit., p. 730
52
Antonie Mitropolitul de Suroj, Şcoala rugăciunii, traducere de Arhiereu Vicar Irineu Slătineanu,
Bucureşti Editura Coresi, , p. 21
53
Clement Alexandrinul, op. cit., p. 57

24
2. Iisus Hristos - pedagogul creştinilor
a) Nevoia omului de a fi educat. Toţi oamenii fiind copii, într-un anumit
sens, avem nevoie de călăuzirea unui bărbat desăvârşit. Necesitatea noastră de a fi
educaţi se întemeiază nu numai pe faptul că suntem copii, ci mai ales pe
constatarea făcută de atâţia doritori de desăvârşire: că firea acestor copii este
slăbită prin păcat, neputincioase. Pentru aceasta Clement Alexandrinul zice: „Căci
ca nişte rătăcitori într-un adânc întuneric avem nevoie în viaţă de o călăuză
neclătinată şi sigură”54.
Noi, din cauza patimilor şi a păcatelor, suntem ca nişte bolnavi care au
nevoie de vindecare. Dacă cei bolnavi trupeşte au nevoie de doctori, noi, cei
neputincioşi cu sufletul, avem nevoie de pedagog, deoarece fiecare om are nevoie
să fie povăţuit, învăţat55. Pedagogul determină, susţine, călăuzeşte şi ajută
progresul nostru moral.
b) Adevăratul nostru Pedagog este Iisus Hristos. Educaţia făcută de
Biserică este educaţia făcută de Iisus Hristos care S-a pogorât de la Tatăl pentru a
ne povăţui pe noi şi să ne mântuiască. Educaţia făcută de clerici şi dascăli în
şcolile creştine şi în Biserici e făcută în numele lui. Clement Alexandrinul ne
spune că adevăratul Pedagog al oamenilor este Iisus Hristos. Acestuia ne-a
încredinţat Dumnezeu, după cum un tată iubitor îşi încredinţează copii săi unui
pedagog, spunându-ne neîncetat: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, de Acesta să
ascultaţi(Matei 17,5).
Pe noi creştinii ne păstoreşte Însuşi Domnul, Logosul întrupat este
educatorul nostru. Dintre toţi pedagogii, El este cel care ne-a arătat cel mai frumos
şi cel mai nobil, sensul adevărat al vieţii.
Pedagogul nostru Hristos este Bun, neprihănit, şi iubitor de oameni. Se
jertfeşte pentru noi dându-ne mai presus de fire drept hrană trupul şi sângele Său.
Dintre vechii pedagogi ştim că Phoenix era desfrânat, Adrastos era nerăbdător,

54
Ibidem, p. 34
55
Ibidem, p. 27

25
Sikinnos era o slugă uşuratică, doar Iisus Hristos este fără de păcat şi nesupus firii,
un exemplu bun de urmat. El este „Sfântul Dumnezeu Iisus, Cuvântul sfătuitor al
întregii omeniri, este Dumnezeu iubitor de oameni, adevăratul pedagog”56.
Iisus este dascălul tuturor generaţiilor. El a instruit şi a învăţat pe Sfinţii
apostoli şi prin ei şi pe noi, fiind cel mai desăvârşit învăţător. „Mântuitorul care
este calea, adevărul şi viaţa, a predicat Evanghelia împărăţiei descoperind înţelesul
Scripturilor, anunţând dogmele despre El Însuşi, despre Tatăl şi despre Sfântul
Duh”57.
c) Pedagogul Hristos ne povăţuieşte prin viaţa şi învăţătura Sa, dar şi prin
profeţi şi Apostoli.
Prin jertfă Hristos ne-e adus mântuirea şi ne-a învăţat cum ne putem
împărtăşi de ea, cum putem deveni desăvârşiţi. Opera şi învăţătura Mântuitorului
sunt în Sfintele Evanghelii, prin ele făcându-se mereu educaţia credincioşilor.
Pedagogia lui Hristos se face şi prin proorocii Vechiului Testament şi prin
Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor. Învăţătura Pedagogului se află în Sfintele Scripturi
spre folosul credincioşilor. Pe lângă aceste învăţături se află şi poveţe către
episcopi, preoţi, diaconi, văduve şi către toţi credincioşii.
În Vechiul Testament Cuvântul Şi-a arătat pedagogia prin toţi profeţii până
la Ioan Botezătorul58. Domnul Se înfăţişează la poporul cel vechi prin prooroci iar
la cel nou a venit chiar El Însuşi. Precum a fost trimis de Tatăl aşa şi El a trimis pe
Sfinţii Apostoli la lucrarea de îmbunătăţire şi povăţuire a lumii iar Sfinţii Apostoli
şi Sfinţii Părinţi ştiu că lucrează în numele lui Hristos. Clericii au grijă de
credincioşi ca părinţii lor spirituali. Educatorul colaborează cu Dumnezeu în opera
de modelare a omului creat.
Iisus Hristos se îngrijeşte direct sau indirect de educaţia creştinilor, ca o
doică de copii. De aceea Clement spune în ruga sa către dumnezeiescul Pedagog:

56
Ibidem, p. 89
57
Sergiu Bulgakoff, op. cit., p. 11
58
Clement Alexandrinul, op. cit., p. 120

26
„Paşte-ne pe noi pruncii ca pe nişte oi. Stăpâne, îndestulează-ne cu păşunea
dreptăţii tale. Pedagogule, păstoreşte-ne în muntele tău cel sfânt…”59.
Şi după acest principiu trebuie să ne orientăm mereu în lucrarea de educare
a noastră şi a celor încredinţaţi nouă. Noi semănăm, udăm, îngrijim, dar numai
Pedagogul - Iisus Hristos are puterea şi face pe oameni să crească în desăvârşire
până la asemănarea cu Dumnezeu.

Principiul al III – lea

3. Educaţia creştină are o viaţă aleasă


Din opera „Pedagogul” se desprinde şi acest principiu ca un efort puternic
al învăţăturii Mântuitorului. Clement Alexandrinul ne arată că metodele de
educaţie pe care le întrebuinţează Iisus Hristos şi scopul educaţiei creştine care
este desăvârşirea, cer din partea noastră o viaţă curată.
Firea noastră e slăbită de păcat ceea ce necesită un efort continuu din partea
noastră pentru a dobândi desăvârşirea cunoscând binele, şi mai mult decât atât să
facem eforturi să-l săvârşim. În această lucrare de îmbunătăţire avem harurile
bunului Pedagog însă acest ajutor nu ne scuteşte de propriile osteneli şi mai mult
ne obligă la ele.
Pedagogului creştin nu-i este indiferentă viaţa morală a credinciosului iar
acţiunea lui pedagogică tinde să i-o îmbunătăţească mereu până ce va ajunge la
desăvârşire. Această viaţă de continuă îmbunătăţire începe prin acţiunea metodică
a Pedagogului şi e dusă mai departe, până la sfinţenie, prin eforturi personale de
fiecare creştin60.
a) Metodele educaţiei creştine.

59
Ibidem, p. 108
60
Nestor Vornicescu, op. cit., p. 734

27
Toate metodele întrebuinţate în educaţia creştină sunt izvorâte din dragostea
lui Dumnezeu faţă de făptura Sa, din dragostea păstorului faţă de păstoriţii săi.
Aceste metode cer ca cel educat să conlucreze cu Pedagogul la desăvârşirea sa.
În procesul educaţiei totdeauna este respectat liberul arbitru, Pedagogul nu
ne forţează ci doar ne sfătuieşte la săvârşirea binelui, laudă lucrul bun şi mustră
fărădelegea. Iisus Hristos care a venit în lume pentru a-l restabili pe om şi a-l
repune pe drumul cel bun, lasă pe om la voia lui de a conlucra sau nu.
Pedagogul omenirii caută cu tot dinadinsul să ducă pe copii Săi la
desăvârşire şi se foloseşte de toată arta înţelepciunii. Clement Alexandrinul spune:
„Pedagogul este alături de cei buni, pe cei chemaţi la judecată îi îndeamnă la mai
bine, iar pe cei porniţi să nedreptăţească îi îndeamnă să-şi schimbe felul de viaţă,
într-unul mai bun”61.
Spre deosebire de orice educaţie omenească, educaţia creştină foloseşte în
lucrarea sa şi ajutorul supranatural. Dacă prin propriile noastre puteri am zice că
desăvârşirea este cu neputinţă, avem încredinţarea că prin puterea lui Dumnezeu,
la care toate sunt cu putinţă se realizează şi desăvârşirea noastră. Aşa ne-a ajutat şi
ne ajută până astăzi Iisus Hristos prin tainele Sfintei Biserici. O altă metodă, după
Clement Alexandrinul, a educaţiei creştine este înlăturarea răului. Pedagogul,
asemenea unui lucrător înţelept care, când e nevoie curăţă viţele de lăstari
netrebuitori, ca rodul să fie cât mai bogat, ne povăţuieşte permanent îndepărtând
lucrurile care duc la pieire învăţându-ne poveţele dreptei vieţuiri.
O metodă mult folosită în pedagogia creştină este educaţia prin exemple.
Pedagogul Hristos ne zice „pildă v-am dat vouă”. Drept exemplu ne sunt daţi apoi
proorocii, drepţii, sfinţii. Acelaşi scop servesc şi parabolele Mântuitorului „Aceste
icoane întăresc în nevoinţă pe unii îi înfrânează pe cei înclinaţi spre rău şi vindecă
pe mulţi de păcate”62 zice Clement Alexandrinul.
b) Scopul educaţiei creştine.

61
Clement Alexandrinul, op. cit., p. 88-89
62
Ibidem, p. 320

28
Pedagogia creştină, mai mult decât prin metodă, cere o viaţă deosebită prin
scopul ei care nu e altul decât desăvârşirea vieţii trupeşti şi sufleteşti.
În creştinism scopul educaţiei creştine este desăvârşirea, formarea
caracterului religios – moral, sfinţenia sau asemănarea cu Dumnezeu. Desăvârşirea
creştină înseamnă fructificarea la maxim a tuturor darurilor pe care Dumnezeu le-a
pus în firea umană63.
Clement Alexandrinul nu arată că scopul nostru în educaţie este să
dobândim viaţa desăvârşită a Pedagogului Iisus Hristos. Noi trebuie să ascultăm de
El şi să - I urmăm viaţa şi atunci vom fi fericiţi aici pe pământ şi vom avea
nădejdea dobândirii vieţii veşnice. Pentru a ajunge la aceasta Pedagogul nu ne lasă
singuri ci ne ajută biruind valurile ce se abat asupra noastră, biruind, înclinările
animalice şi pătimaşe. El îndreaptă corabia noastră pe vânt potrivit spre limanul
cel neîmviforat al desăvârşirii. Întreaga pedagogie creştină ne călăuzeşte spre
mântuire64.
Prin educaţie, omul creat trebuie să se apropie cu încetul şi să devină
asemenea cu Dumnezeu cel necreat. Spre acest scop se concentrează toate puterile
noastre. Ne preocupăm mereu să devenim cât mai desăvârşiţi, să ajungem în starea
de a ne stăpâni pe noi înşine, trupul nostru şi gândurile noastre.
Educaţia creştină este o educaţie soteriologică, ea doreşte să facă din fiecare
creştin un Hristos. Dragostea nesfârşită faţă de Dumnezeu şi de om este sfârşitul
educaţiei creştine, educaţie ce urmăreşte câştigarea Împărăţiei Cerurilor. Ea luptă
prin Hristos împotriva păcatului şi face apel la tot ce e bun în om. Acest scop este
real şi se poate realiza, după cum vedem, în atâtea exemple din istoria vieţii
creştine65.
Clement Alexandrinul ne asigură că Pedagogul creştin nu caută altă răsplată
decât mântuirea celor educaţi. Cel care este format în şcoala lui Hristos trebuie să
dovedească prin orice acţiune Duhul care-l însufleţeşte.
63
Nestor Vornicescu, op. cit., p. 735
64
Clement Alexandrinul, op. cit., p. 78-79
65
Ibidem, p. 33-34

29
b) Eforturile noastre pentru dobândirea desăvârşirii.
Metodele pedagogiei creştine cât şi scopul ei cer un efort continuu din
partea noastră. Nu este uşor să te smulgi întru totul din ghearele păcatului. Urcuşul
acesta filocalic se face prin nevoinţe, renunţări şi bune deprinderi.
În pedagogia creştină a lui Clement Alexandrinul se dă o mare importanţă
acestui principiu, adică rolului pe care îl are efortul nostru personal în procesul
nostru de educaţie.
După învăţătura Mântuitorului nu este de ajuns ca noi să fim cumpătaţi şi
curaţi ci trebuie să ne străduim a dobândi sfinţenia. Să ne pregătim cu multă
seriozitate şi demnitate pentru împărăţia lui Dumnezeu66. Educaţia creştină cere
strădanie din partea întregii fiinţe umane, atât din partea sufletului cât şi a trupului.
Cele mai grele lupte care necesită multă energie şi iniţiativă proprie sunt
acele pe care le ducem faţă de noi înşine întru formarea unui om mai bun, mai
desăvârşit. Adevăratul caracter se dobândeşte prin eforturi personale.
Trebuie să ne ostenim pentru împodobirea trebuie să ne ostenim pentru
împodobirea sufletului cu roadele Duhului Sfânt: dreptatea, cumpătarea, bărbăţia
şi iubirea. Cine voieşte să fie frumos, să-şi împodobească cugetul său, partea cea
mai frumoasă din om. Cultivarea adâncurilor noastre, cunoaşterea de noi înşine ne
face să cunoaştem pe Dumnezeu şi să fim asemenea lui prin facerea binelui67.
Clement ştie că dobândirea desăvârşirii cere eforturi din partea noastră şi
pentru acesta descrie amănunţit tehnica acestor exerciţii. Omul trebuie să lupte
mereu pentru realizarea personalităţii. Trebuie să dezvoltăm aptitudinile noastre
omeneşti conform voinţei divine descoperite prin Iisus Hristos. Atunci vom vedea
că lumina lui Hristos e un necesar izvor al puterilor sufleteşti şi învăţătura creştină
va pulsa în măsura în care e aplicată în ocupaţiile de fiecare zi68.
Trebuie să ne stăpânim de noi înşine ca să nu ne folosim de toate câte ne
sunt libere, căci după cum spune Clement ne vom folosi cu multă uşurinţă şi de
66
Ibidem, p. 334
67
Ibidem, p. 57
68
Nestor Vornicescu, op. cit., p. 737

30
cele ce nu ne sunt libere întrucât „cei ce fac toate cele îngăduite, repede ajung să
săvârşească şi cele neîngăduite”69.
Creştinii învaţă de la Pedagogul Hristos că trebuie să se nevoiască a-şi
schimba viaţa, a-şi înnoi duhul, a se îmbrăca în omul cel nou. Trebuie să ne
preocupăm şi de trup, de educaţia lui. Trupul să fie păstrat pe cât se poate în
deplină sănătate, ca să dea omului buna dispoziţie şi încredere. Trebuie să luptăm
împotriva lenei prin educaţie fizică, educaţie ce o exercită trupul mai ales prin
muncă70. Tot pentru educaţia trupului ne îndeamnă Clement Alexandrinul să
dormim pe un pat tare, să nu facem abuz cu privire la bucate şi la băuturi.
Cumpătarea este o bună ajutătoare la creşterea „copiilor” în înfrăţire.
Deci ca o lege a pedagogiei creştine, după Clement Alexandrinul rămâne
învăţătura că pentru a nu zădărnici metodele ei şi pentru a realiza scopul trebuie să
fie şi din partea celui educat o deosebită viaţă morală. Lepădarea de omul vechi
este o condiţie a creşterii, în educaţia creştină, iar Clement zice că lepădarea de
răutăţi este începutul apropierii de mântuire71. Acest început se face prin Sfântul
Botez şi prin hotărârea nestrămutată de a duce o viaţă nouă, deoarece, aşa cum
spune şi Clement „după botez nu mai suntem acelaşi om ca înainte”72.
În cărările mântuirii, prin care ne călăuzeşte pedagogia creştină avem drept
de îngrădire crucea Domnului. Starea vieţii curate trebuie să devină „a doua
natură” a noastră, după pedagogia clementină. Aceasta este starea de sfinţenie,
care trebuie să stăpânească toată fiinţa noastră. Preocuparea Pedagogului creştin,
este ca să facă din subiectele de educaţie, oameni adevăraţi, creştini desăvârşiţi.
Acestea sunt principiile pedagogice care rezultă din „Pedagogul” lui
Clement Alexandrinul. Preocupările de modelare ale omului existau şi în lumea
greco-romană. Preocuparea autorului nostru exclusiv cu probleme de educaţie, este
şi o influenţă a mediului alexandrin, plin de elenism. Însă meritul cel mare a lui

69
Clement Alexandrinul, op. cit., p. 144
70
Ibidem, p. 168
71
Nestor Vornicescu, op. cit., p. 739
72
Clement Alexandrinul, op. cit., p. 52-55

31
Clement Alexandrinul, este, că el, sprijinit de Vechiul şi Noul Testament, adică pe
descoperirea dumnezeiască, concepe educaţia ca un proces de mântuire. Pecetea
soteriologică asupra educaţiei e pusă de Clement Alexandrinul. Acest lucru nu l-a
putut face Socrate, Platon sau Aristotel. Îl face Clement, ucenicul pregătit de
Pedagogul Hristos, în şcoala Sa, care este Biserica.
Educaţia creştină, concepută de Clement Alexandrinul are un caracter
universal, cuprinzând pe oamenii de toate vârstele. El este singurul autor patristic
care a scris o operă întreagă, intitulată „Pedagogul”, prin care Pedagog înţelege pe
Iisus Hristos care povăţuieşte pe toţi oamenii la desăvârşire. Clement se ocupă
îndeosebi cu educaţia morală a auditorilor şi cititorilor săi.
Aceste principii sunt pline de umanism. După cum e şi firesc, toată atenţia
se dă omului nou, omului desăvârşit. La această desăvârşire sunt chemaţi toţi
oamenii şi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru desăvârşirea
oamenilor. Educaţia creştină, după Clement, are un caracter hristocentric, care în
epoca respectivă îl presupune şi pe cel aclesiocentric. Supremul Pedagog al
omenirii este Iisus Hristos. El ne face educaţia noastră în Biserică până astăzi.
Principiile pedagogice care rezultă din opera lui Clement, sunt pline de
dinamism. Omul năzuieşte spre bine şi are puterea să devină bun. Pentru aceasta
trebuie să folosească toate puterile pe care i le-a dat Dumnezeu. Activismul ne
dovedeşte progresul spre desăvârşire. În acest progres există şi un sinergism. Cel
educat conlucrează cu educatorul la desăvârşirea sa. Lucru absolut nou, care nu
există în altă educaţie, e faptul că omul, în eforturile sale de îmbunătăţire este
ajutat şi de puterea lui Dumnezeu. Această educaţie se referă atât la suflet, cât şi la
trup. Educaţia omului întreg în vederea mântuirii.
Actualitatea acestor principii reiese din neprecupeţita preocupare ce se dă
formării omului nou, ca cea mai preţioasă valoare, în zilele noastre. Clericii,
dascălii creştini şi chiar fiecare credincios în parte, ca urmaşi ai lui Iisus Hristos,
sunt educaţi şi educatori.

32
CONCLUZII

Lucrarea de faţă se intitulează „Principii pedagogice în opera Pedagogul a


lui Clement Alexandrinul. Această lucrare are două capitole cu trei subcapitole
fiecare. De asemenea are un număr de 36 de pagini şi 72 note de subsol.
În introducere am relatat viaţa lui Clement Alexandrinul, viaţă trăită în
preajma cărţilor şi într-o continuă călătorie de cunoaştere. Partea centrală a
introducerii o constituie opera acestuia care este pentru întreg creştinismul o
adevărată scară deoarece prin fiecare pagină citită omul se apropie de Pedagogul
Ceresc, principala sursă a acesteia.
În capitolul I am vorbit despre Şcoala din Alexandria dorind să evidenţiez
în primul rând importanţa şi valoarea pe care a avut-o în prima perioadă creştină,

33
iar în al doilea rând am dorit să evidenţiez personalităţile şi numele mari pe care
le-a dat şcoala şi mai mult, numele pe care şi l-a păstrat până în zilele noastre.
La primul subcapitol am vorbit despre înfiinţarea şcolii pentru a evidenţia
începuturile şi parcursul pe care l-a avut. Şcoala catehetică din Alexandria a fost
una dintre cele mai mari din Egipt fiind considerată centrul lumii. Şi-a făcut un
nume şi a devenit mare într-un timp foarte scurt.
În al doilea subcapitol am amintit pe cei mai mari şi mai importanţi
conducători ai şcolii şi cei mai cunoscuţi elevi care au frecventat acea şcoală.
Clement Alexandrinul a fost unul dintre conducătorii şcolii care a dus şcoala la o
înflorire din punct de vedere al învăţăturii.
În capitolul al II-lea am vorbit despre trei principii mai importante pentru
viaţa noastră, a creştinilor, principii pe care le-am extras din opera lui Clement
Alexandrinul intitulată „Pedagogul”. Am evidenţiat prin aceste trei principii ceea
ce este mai important pentru viaţa unui creştin pentru ca să ajungă la mântuirea
sufletului, scopul final al oricărui creştin.
În primul rând un creştin trebuie să ştie că educaţia creştină, care vine de la
Hristos prin Biserică este destinată întregii lumi necondiţionată. Dumnezeu nu
doreşte să se mântuiască doar anumiţi oameni ci El doreşte ca toţi să ajungem în
Împărăţia Cerurilor. Mântuitorul Iisus Hristos nu a venit în lume să se jertfească
doar pentru unii ci El S-a jertfit pentru toţi fără să ţină cont de vârstă.
În al doilea rând trebuie să se ştie că Iisus Hristos este Pedagogul
creştinilor, că El este cel care dă sfaturi, ne arată calea cea bună şi ne ajută să o
urmăm. Mai mult determină, susţine, călăuzeşte şi ajută la progresul nostru
spiritual. Educaţia făcută de Biserică este educaţia făcută de Iisus Hristos Care S-a
pogorât de la Tatăl pentru a ne povăţui şi a ne mântui, iar educaţia făcută în şcoli
este făcută în numele lui.
În al treilea rând creştinii trebuie să ştie că educaţia creştină cere de la noi
să avem o viaţă aleasă şi să trăim urmând calea cea bună încercând să înlăturăm
răul din viaţa noastră. Scopul educaţiei creştine este desăvârşirea, formarea

34
caracterului religios-moral, sfinţenia sau asemănarea cu Dumnezeu. Noi creştinii
trebuie să facem un efort continuu de a progresa în educaţie.
În lucrarea de faţă am vorbit despre Pedagogul Hristos în viziunea lui
Clement Alexandrinul, lucru ce reiese din opera „Pedagogul”. Clement spune că
Iisus Hristos este Pedagogul tuturor creştinilor care ne învaţă, precum un pedagog
pe elevii săi, atât prin viaţa şi învăţătura Sa cât şi prin profeţi şi apostoli.

Bibliografie

I. Izvoare

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea


de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Bucureşti, Editura Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001
2. Clement Alexandrinul, Pedagogul, tradus de dr. Nicolae I.
Ştefănescu, Bucureşti, Editura Librăriei Teologice, 1939

35
3. Clement Alexandrinul, Pedagogul, colecţia Părinţi şi Scriitori
Bisericeşti, vol. IV, traducere, introducere, indici şi note de Pr. Dumitru
Fecioru, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1982
II. Manuale, Dicţionare, Enciclopedii

1. Bria, Ion, Dicţionar de teologie ortodoxă, Bucureşti, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981


2. Coman, Ioan G., Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, 2000

3. Rămureanu, Ioan, Istoria Bisericească Universală, Bucureşti,

Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1992


4. Stoian, Ion M., Dicţionar religios, Bucureşti, Editura Garamond,
1992
5. Voicu, Constantin, Dumitraşcu, Nicu, Patrologie, Bucureşti,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004

III. Cărţi

1. Antonie, Mitropolitul de Suroj, Şcoala rugăciunii, traducere de


Arhiereu Vicar Irineu Slătineanu, Bucureşti, Editura Coresi
2. Brunhes, Gabriel, La foi et sa justification rationnelle, Librairie
Bloud & Gay, Bibliotheque catolique des sciences religieuses, 1928
3. Bulgakoff, Sergiu, Ortodoxia, tradusă de Nicolae Grosu, Sibiu,
Tiparul tipografiei Arhidiecezane, 1933
4. Coman, Ioan G., Şi Cuvântul trup S-a făcut, Timişoara, Editura
Mitropoliei Banatului, 1993

36
5. Evdokimov, Paul, Rugul aprins, traducere de Teodor V. Daşma,
Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 1994
6. Fecioru, Dumitru, Părinţi şi scriitori bisericeşti, Volumul IV,
Scrieri, partea I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 1982
7. Swidler, Leonard, După absolut, traducere de Codruţa Cuceu, Cluj-
Napoca, Editura Limes, 2002
8.Yannaras, Christos, Foamea şi setea, traducere de Zenaida Luca,
Bucureşti, Editura Anastasia, 2000

IV. Studii şi Articole

1. Branişte, Marin M., Concepţia antropologică a lui Clement

Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 9-10, 1958


2. Buzescu, Nicolae C., Logosul în Protrepticul lui Clement

Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 1-2, 1976


3. Buzescu, Nicolae C., Logos şi Kyrios în Stromatele lui Clement
Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 3-4, 1977
4. Buzescu, Nicolae C., Logos, Trinitate şi eclisiologie în Pedagogul
lui Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 5-8, 1977
5. Buzescu, Nicolae C., Premisele unei filosofii creştine la Clement
Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 3-4, 1958
6. Vornicescu, Nestor, Principii pedagogice în opera Pedagogul a lui
Clement Alexandrinul, în Studii Teologice, nr. 9-10, 1957

37
38