Trebuie să realizăm că toți ne aflam cu sufletul într-un penitenciar, întrucât toți suntem

robi ai păcatului. Ieșirea din această cuscă nu se face decât prin rugăciune, post și trăire cu
Dumnezeu.

Un deținut, vorbind despre închisoare, o descria în termenii următori: „Veți vedea că o

închisoare înseamnă mai multe lucruri. Este un loc în care primul deținut pe care îl vezi arată ca
un baiat de colegiu american – lucru care te surprinde. Este un loc în care scrii scrisori, dar nu te
poți gândi la ceva pentru a scrie. Un loc in care scrii tot mai putine scrisori, si in cele din urma
incetezi sa mai scrii. Inchisoarea este un loc al sperantei putine. In unele inchisori se aplica
remarca lu Dante in ce priveste speranta: Voi toti, ce intrati aici, renuntati la orice nadejde.
Inchisoarea este un loc in care flacara vietii arde incet. La unii se stinge dar la cei mai multi ea
arde incet. E un loc unde urasti cu dintii stransi, unde afli ca nimeni nu are nevoie de tine.
Inchisoarea este un loc in care, daca esti casatorit, veghezi la moartea căsătoriei tale. E locul
unde afli că absența nu face ca inimile să se apropie și încetezi să-ți acuzi soția pentru că își
dorește un bărbat adevărat în locul unei amintiri care se risipește. Este locul în care poți deveni
parte a zidului, rămânând la fel de uman ca pietrele sau mortarul din acel zid.”1

Întru-un penitencioar cei aflați în detenție, pentru ispășirea unor pedepsei primite în urma
faptelor comise, au nevoie de cineva care să le redea încrederea în propria persoană și în
Dumnezeu. Acel cineva, al cărui rol în viața deținuților este unul covârșitor, nu poate fi altul
decât preotul capelan, care cu multa rabdare, tact si dragoste, si numai cu ajutorul bunului
Dumnezeu, va reusi sa-i transforme pe „păcătoșii” de azi aflați în detenție, în „sfinții” de mâine
ai împărăției cerurilor. Tocmai de aceea legătura dintre preotul capelan din penitenciar și cei
aflați în detenție trebuie să fie una foarte strânsă, bazată pe respect reciproc și strădanii de
ambele părți în vederea bunei colaborări și realizării unei lucrări duhovnicești de excepție. Rolul
preotului în penitenciar este esențial în lucrarea de restabilire a adevăratei trăiri de viață și în
restaurearea chipului lui Dumnezeu în cel privat de libertate, chip pe care păcatul l-a întunecat. 2
Filosoful Nietszche definea închisoarea astfel: „O lumea fără dragoste, dar care năzuiesște cu
disperare la dragoste.”3

1
Preotul în slujba comunității, p. 145;
2
Pr. Olivian Pop, Misiunea Bisericii în penitenciar, Ed. Tradiție, București, 2000, p. 7;
3
Gheorghe Florian, Psihologie penitenciară, p. 16;
 În Epistola către Evrei, capitolul 13, 3, ni se spune: „Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în
lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup.” Acest
verset pledează pentru o slujbă a împăcării în care Duhul lui Dumnezeu îi dă preotului o
acceptare totală a deținutului și începe, ca reprezentat al lui Dumnezeu și al societății, să zidească
orealație de încredere cu el.4

În asemănare cu Marele Slujitor, preotul trebuie să posede o serie de caracteristici pentru

a sluji eficient în închisori:

- Să nu facă discriminări;
- Să nu aibă o compasiune nelimitată;
- Să manifeste preocupare față de deținuți;
- Să fie capabil de răbdare inepuizabilă;
- Să nu forțeze pe nimeni să facă ceva;
- Să manifeste un optimism terapeutic, chiar și acolo unde se pare că nu mai este nici o
speranță.5

Preotul din penitenciar este „păstorul” oilor ce s-au pierdut de turmă pe drumul păcatelor,
având datoria de a le readuce în turma lui Hristos. Pentru aceasta el are nevoie de multă
pricepere, experiență și tact pastoral. Sufletul deținutului este asemenea unei cetăți la care porțile
sunt închise cu lanțuri groase de fier și un razele soarelui nu pot pătrunde. Preotul din penitenciar
este cel care aduce pacea lăuntrică unui astfel de suflet mâhnit și necăjit, făcând să răsara
curcubeul, semn al împăcării deținutului cu Dumnezeu. Preotul trebuie să scoată în evidență
faptul că starea în care ei au ajuns este cauzată de despărțirea lor de Dumnezeu și al necunoșterii
preceptelor biblice. 6

Un rol foarte important în viața deținutului este taina mărturisirii. Prin aceasta se
realizează un dialog intim și are loc o convesație personală, legătura dintre preot și deținut
întărindu-se. Spovedania este cea mai bună ocazie pentru deținut de a-și descărca sufletul de
toată povara păcatelor. Conversația trebuie să fie făcută de preot cu multă atenție, seriozitate și
răbdare, fiindcă pentru cel care se găsește în detenție ea are o însemnătate deosebită, raportată la
viața cea nouă pe care se angajează din acel moment să o înceapă. Preotul trebuie să-i dea
4
Traian Belei, Preotul și pastorația în penitenciar, Ed. Agnoz, Sibiu, 2010, p. 28;
5
Ibidem, p. 29;
6
Pr. Olivian Pop, Misiunea Bisericii în penitenciar, Ed. Tradiție, București, 2000, p. 7;
speranță celui care se căiește și trebuie să-i devină prieten, să-l facă să înțeleagă că Dumnezeu,
Care este „iubire” îl va ierta de toate fărădelegile sale. Legatura aceasta de prietenie o câștigă
preotul prin rugaciune, dialoguri, predici, meditații zilnice, conferințe săptămânale.7 Toate
acestea îi vor face pe deținuți să vadă în preot o cale de scăpare, o salvare spre libertatea
sufletească, eliberați de sub jugul păcatelor.

Un următor pas pentru redobândirea încrederii și a scopului universal, mântuirea, este

reprezentat de Taina Sfintei Euharistii. Prin Sfânta Împărtășanie, deținutul este ridicat la o treaptă
mai înaltă, este pătruns de harul cel sfințitor care mistuie păcatul. Sfânta Împărtășanie pentru
deținut este „pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer” (Ioan 6, 51) este puterea lui Dumnezeu
care lucrează în el. Prin aceasta deținutul devine mai sensibil, Hristos pătrune în locașul
sufletului său și aduce multă căldură și dragoste. Astfel, el primește exact ceea ce îi lipsește,
alinare și speranță, dorința de a avansa pe plan spiritual. Prin Sfânta Împărtășanie, deținutul
devine un om nou, care a lepădat vesmântul păcatului și a pus în locul aceluia pe cel al harului
sfințitor. Euharistia este cea care îi da putere să lupte și să biruie păcatul. Sfânta Împărtășanie
pune în inima deținutul sămânța sau cuvântul lui Dumnezeu ce trebuie să rodească împreună cu
dorința acestuia de a fi liber în Hristos. Trupul și Sângele Domnului îl transformă din „fiu al
pierzării” în fiul împărăției celei veșnice.8

În penitenciar privarea de libertate dă naștere unei game complexe de frământări psihice

și psihosociale, în sistemul detenției, absolut specifice, cum ar fi înlăturarea personalității prin
obligativitatea purtării uniformei de deținut, care standardizează modul de viață și estompează
până la anulare diferențele individuale. Restrângerea acută a libertății individuale, relațiile
impersonale, lipsa de informații, regimul autoritar, mediul închis și activitățile monotone, toate
acestea sunt note absolut particulare ale privării de libertate, fiint resimțite în mod acut de deținut
ca atingeri ale integrității sale ca ființă umană. 9 Așa se naște frustrarea și depresia.

Depresia este cea mai frecventă stare psihică patologică. O persoană din zece prezintă
tulburări de timp depresiv care ar necesita psihoterapie de susținere; din 500 de bolnavi, 86%
prezintă stări depresive. De aceea o vom găsi în mod firesc în penitenciar. Fiecare are o

7
Ibidem, p. 9;
8
Ibidem, p. 35;
9
Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciară, București, Casa de Editură și Presă
Șansa SRL, 1994, p. 301;
experiență favorită pentru a descrie experiența sa cu depresia. Deținutul devine nefericit,
pesimist, inhibat, îi vine greu să se concentrze, să gândească, simte o sfârșeală generală, tristețe –
toate acestea reprezintă depresia. Un exemplu de depresie în Sfânta Scriptură avem la Luca 24,
13-35 (Luca și Cleopa). Acest lucru se poate observa din versetul 17 „cuprinşi de întristare”.
Misiunea preotului în penitenciar și caracteristicile lui sunt evidențiate de Mântuitorul în acest
context. Cercetările modern le-au identificat:

1. Îi invită să vorbească despre durerea lor.Chiar dacă știe ce s-a întâmplatm El le cere să-I
spună toate evenimentele tocmai pentru ca ei au nevoie de o reconstituire a detaliilor.
2. Îi ascultă fără să îi întrerupă sau să-i condamne. Pe tot parcursul călătoriei lor, Iisus nu
Se impancientează nici măcar o singură dată. Chiar dacă le reproșează lipsa de pricepere
și de credință față de întregul mesaj al Scripturilor, nu-i jignește; dovadă este faptul că L-
au invitat să rămână cu ei peste noapte.
3. Îi învăța din Scripturi și le prezintă pe larg planul lui Dumnezeu. Iisus îi ajută să
rememoreze întâmplările și să plaseze toată aparenta lor catastrofă într-o perspectivă
corectă.
4. Le vindecă depresia. În versetul 31 „Atunci li s-au deschis ochii și L-au cunoscut” ei au
văzut mărețul plan al lui Dumnezeu, de aceea s-au întors imediat în Ierusalim ca să le
spună ucenicilor că Domnul a înviat.10

Înafară de acestea, preotul de penitenciar trebuie să posede urmatoarele caracteristici care

sunt esențiale în misiunea sa:

a. Compasiunea, dar nu înțeleasă ca milă sau întristare pentru suferința sau necazul altuia.
Ea trebuie să fie simțită ca un adânc respect pentru persoana rănită. Preotul nu este
superiorul celui aflat în suferință. Compasiunea nu trebuie înțeleasă nici ca simpatie ci ca
empatie, diferența dintre cele doua fiind aceea că empatia se concentreză pe înțelegerea
durerii iar simpatia pe simțirea acelei dureri, ceea ce este imposibil întrucât durerea este
unică. Astfel, preotul va adopta empatia ca manifestare a compasiunii sale. Dacă
deținutul este înțeles atunci se va simți acceptat iar misiunea preotului de a-l readuce pe
calea cea buna va fi mai ușoară. Preotul trebuie ca mai întâi să fie cald cu deținuții, să se
deschidă și el lor, sa fie prietenos și să pășească cu îndrăzneală printre ei și să-i salute

10
Traian Belei, Preotul și pastorația în penitenciar, Ed. Agnoz, Sibiu, 2010, p. 47-53;
 deschis. Să fie interesat de problemele lor, să arate respect față de opiniile lor, este dator
sa fie cinstit, fără secrete ci să fie sincer și direct. În felul acesta deținuții vor fi mult mai
deschisi și dornici să-i încredințeze problemele și necazurile.11
b. Determinarea. Avem ca exemplu episodul cu cei doi ucenici pe drumul către Emaus, este
impresionant modul în care Hristos i-a facut să vorbească despre experiența lor. Acesta
este un model deosebit pentru preotul care dorește să se raporteze în mod corect la
deținutul aflat în suferință. S-ar putea ca deținutul să nu-i fie prea simpatic sau să
respingă sfaturile pe care acesta i le oferă cu compasiune, însă, călăuzit de principiul
determinării, capelanul va merge mereu mai deprate.
c. Ascultarea. Aceasta este esența în misiunea preotului în penitenciar. Iată cuvintele unu
om aflat în depresie: „Când îți cer să mă asculți și tu începi să-mi spui de ce nu ar trebuie
să ma simt astfel, calci peste sentimentele mele. Când îți cer să mă asculți și tu simți că
trebuie să faci ceva pentru a-mi rezolva problemele, ai greșit față de mine, oricât de
ciudat ar părea asta. Ascultă! Tot ce îți cer este să asculți...sfatul este ușor de dat.”12
Ascultându-i pe deținuți și încurajându-i să vorbească despre ceea ce au ținut ascuns
probabil ani, poate fi pentru preot o experiență uluitoare sau o mare povară. Preotul
trebuie să fie pregătit să ascultelucruri care nu-i vor aduce bucurie sau liniște, ci
dimpotrivă, fiori de neliniște și teamă. Reacția naturală a preotului, când cineva îi
împărtășește o întâmplare din viața sa, este de a răspunde prin povestirea unei întâmplări
proprii, care, adesea, va scoate în evidență persoana capelanului. Preotul trebuie să
reacționeze în mod disciplinat, în scopul de a-l ajuta pe cel în suferință să se exteriorizeze
și să vorbească deschis despre problema lui. 13

Experiența ultimului deceniu, ăn care Evanghelia a pătruns dincolo de gratii,

demonstrează din plin că impactul Cuvântului viu al lui Dumnezeu asupra deținuților este net
superior tuturor celorlalte metode specifice. În fața iubirii veșnice a lui Dumnezeu, manifestată
prin jertfa de bunăvoie a lui Hristos, răzvrătirea și împotrivirea infractorilor se năruie precum
castelele de nisip.14 Fiecare preot de penitenciar are menirea de a imprima în mintea și inima

11
Ibidem, p. 54-55;
12
Capelanul în slujba comunității, Ed. Pleroma, București, 2000, p. 111-112;
13
Idem.
14
Traian Belei, Preotul și pastorația în penitenciar, Ed. Agnoz, Sibiu, 2010, p. 94.
deținutului mântuirea tâlharului pe cruce, avându-l ca pildă și model întreaga viață, învățându-i
să-și păstreze mereu credința și nădejdea în Hristos.