Predică dogmatică – rugul aprins

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, amin.

„Și a strigat Domnul din rug: Moise! Moise! Și el a răspuns: Iată-mă, Doamne” (Ieșirea
3, 4)

Iubiți credincioși, cu toții am auzit de Moise și de cum a scos poporul lui Israel din tirania
lui Faraon, prin puterea lui Dumnezeu.

Chemarea lui Moise s-a înfăptuit în chip dumnezeiesc, relatat în cartea a doua a Sfintei
Scripturi, Ieșirea cap. 3. Moise păștea oile lui Ietro, socrul său, și a ajuns până la muntele lui
Dumnezeu, la Horeb. Acest munte, este una și aceeași cu muntele Sinai, locul în care a fost dată
Legea. Aici Moise, în calitate de păstor, simbolizează călauzitorul de la deșertăciune la cele bune
(sclavie – Moise - libertate). După aceasta, îngerul Domnului i s-a arătat lui Moise într-o pară de
foc ce ieșea dintr-un rug, iar rugul nu se mistuia. Îngerul este Dumnezeu Însuși, în chipul în care
li se face accesibil oamenilor. Dumnezeu se arată doar în limitele în care omul poate să-L
cunoască. Sfântul Grigorie Palama a dat o precizare ultimă Tradiţiei patristice care se referă la
cunoaşterea lui Dumnezeu. El nu contestă faptul că mintea naturală poate cunoaşte pe
Dumnezeu, însă doar într-o anumită măsură. Așa și noi, încercăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu
prin propriile noastre forțe, limitate de altfel, încercăm să-L înțelegem pe Dumnezeu prin ceea ce
se petrece în jurul nostru și în lume, iar când se întâmplă o catastrofă, de exemplu această
pandemie, ajungem să dăm vina pe Dumnezeu că a permis să se întâmple, este Dumnezeu oare
autorul răului? Sfântul Grigorie Palama nu contestă cunoasterea lui Dumnezeu prin mintea
naturală, dar spune că filosofii s-au abătut de la uzul ei normal, adică exact ca atunci când noi
punem pe seama lui Dumnezeu un lucru rău, când, de fapt, omul este vinovat.

În rugul aprins și nemistuit mistica răsăriteană a văzut prefigurarea Sfintei Maria,

Fecioara Născătoare și rămasă fecioară, prin care Dumnezeu li S-a arătat oamenilor în persoana
Fiului Său. Sfântul Grigorie Palama spune că aici, în rug, s-a arătat lumina cea necreată: „Nu se
aprinde niciodată jertfelnicul Tău dumnezeiesc prin foc străin și pământesc. Căci e un foc străin
și ceresc de alt mod, păstrat prin transmiterea focului nestins, pe care ai venit să-l arunci pe
pământ, ca pe un ocean nemărginit, prin iubirea Ta de oameni”. Rugul anunță întruparea
Dumnului din Fecioara: „Prin aceasta învățăm să cunoaștem și taina Sfintei Fecioare, din care a
strălucit prin nașterea vieții omenești lumina dumnezeirii, care a păzit nestricat rugul aprins,
neveștejindu-se frumusețea fecioriei prin naștere”. Sfântul Iustin Martirul, în Apologia întâi,
spune că „Acesta, Hristos, Care odinioară a fost și în foc, în vorbirea cu Moisi din rug, a voit să
se nască și om, prin Fecioara”. După Sfântul Grigore al Nyssei, rugul care nu se mistuie
reprezintă maternitatea feciorelnică a Născătoarei de Dumnezeu.

Iubiți credincioși, prin acest rug Dumnezeu îl cheamă în mod direct pe Moise. Când
Dumnezeu intervine în viața noastră, El atinge pentru a transforma lucrurile obișnuite în lucruri
neobișnuite, pentru a transforma cotidianul în extraordinar, rugul vieții noastre într-un foc care
nu se stinge. Astfel, rugul aprins trebuie înțeles și în sesns metaforic, ca o intervenție a lui
Dumnezeu în viața noastră marcată de o minune sau ceva extraordinar. Întotdeauna întâlnirea cu
rugul aprins te schimbă, îți schimbă perspectiva. Nu pleci de la rugul aprins, de la întâlnirea cu
Dumnezeu, la fel cum ai venit. Sfânta Scriptură ne menționează că îngerul l-a strigat pe Moise:
Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis:
„Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” (v. 4). Când Dumnezeu l-a strigat, Moise a răspuns
foarte simplu: Iată-mă. Cel mai frumos răspuns pe care-l putea da! Prin acest răspuns, Moise
arată că era conștient de lucrarea lui Dumnezeu cu el, ca și cum ar fi așteptat această chemare, ar
fi putut să spună „Doamne, nu pot să las oile singure”, dar el nu a ezitat nici o clipă chemării, a
fost chemat și s-a dus. Asta așteaptă și Dumnezeu din partea noastră. Când ne cheamă, singurul
răspuns acesta să fie: „Iată-mă Doamne”, un răspuns smerit și umil. Dar oare răspunem noi
chemării asemenea lui Moise? Oare nu ne asemănăn noi celor din Pilda despre cina cea mare
care au răspuns invitației la nuntă invocând diferite motive: Țarină mi-am cumpărat și am nevoie
să o văd; cinci perechi de boi mi-am luat și mă duc să-i încerc; femeie mi-am luat și de aceea nu
pot veni. Dar Fecioara Maria, căci este asemănată cu rugul aprins, cum a răspuns chemarii? Să
ne amintim că îngerul Domnului a venit și i-a spus că va zămisli pe Însuși Fiul lui Dumnezeu,
Fecioară fiind și după naștere rămânand tot Fecioară, cât de impresionanta și totodată
înspăimântătoare este această chemare. Și ce răspuns a dat? „Iată roaba Domnului. Fie mie după
cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea”. Moise a răspuns „Iată-mă”, Fecioara Maria „Iată roaba
Domnului” (Luca 1), cuvinte în care nu încape împotrivire, se oferă de bună voie și din dorință
planului lui Dumnezeu. Vedem iubiți credincioși cum trebuie să răspundem chemării lui
Dumnezeu. Când Dumnezeu te cheamă, uiți de toate cele lumești, uiți de mamă, de tată, de
țarină, de animale, de casă, mașină, de toate bunurile. Ce-i spune Hristos tânărului cel bogat?
„Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta...și urmează-Mi”, iar bogatul auzind
aceasta, a plecat întristat căci avea multe avuții. Și spune Hristos că „oricine a lăsat case sau frați,
sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va
lua înapoi și viața veșnică va moșteni” (Matei 19).

Frați creștini, rugul aprins suntem noi, fiecare dintre noi, prin prezența lui Dumnezeu în
noi și vorbește cu noi, devenim un rug care nu se mai stinge. Drumul lui Moise este transformat
dintr-un rug mândru de frunzele sale dar lipsit de flacăra prezenței divine, spre un rug mistuit de
focul ceresc al prezenței și voii lui Dumnezeu. Urmează 40 de ani de ardere intensă, 40 de ani în
care focul aprins de Dumnezeu în viața lui nu s-a mai stins niciodată, 40 de ani în care
Dumnezeu rescrie istoria poporului Său printr-un om care a ars doar pentru El și pentru lucrarea
Lui.

Așadar, iubiți credinciosi, sa purtam totdeauna în inimile noastre aceasta imagine a

rugului aprins, cum Moise nu s-a spăimantat de rugul care nu se mistuia, iar Fecioara nu s-a
spaimantat de vestea că va naște rămânând Fecioară pe Însuși Dumnezeu, ci s-au oferit planului
dumnezeiesc fără nici o împotrivire. Așa și noi, să fim pregătiti în fiecare zi de chemarea lui
Dumnezeu și să răspundem fără ezitare: „Iata-mă Doamne”. Amin!

Se cunoaşte o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn.
În mijlocul focului, o bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o icoană a Maicii
Domnului „Rugul aprins”. Un martor a văzut-o acolo și s-a minunat de credința ei. A doua
zi, s-a întors la fața locului și a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate
celelalte din jur au fost distruse. Acest lucru explică faptul că icoana Maicii Domnului
„Rugul aprins” este considerată ocrotitoare de incendii.