Prezența Logosului în creație și

istoria Vechiului Testament

 Noțiunea de logos
 Logos în concepția grecilor antici înseamna rostire, justificare
rațională, lumea inteligenței sau cunoașterii intelectuale.
 Grecii defineau omul ca animal ce dispune de logos.
 Primul care folosește conceptul de logos, ca rațiune universala a
lumii, este Heraclit.
 La Platon, logosul evoluează spre logică, o explicație veritabilă,
analitică.
 La Aristotel, conceptul de logos este folosit pentru rațiune,
raționalitate sau ”regulă dreaptă”.
 În concepție stoică, este o forță activă din univers, logos
spermatikos(rațiuni seminale).
 La Philon al Alexandriei, logosul are înțelesul de judecată sau de
rațiune, dar și de cuvânt sau cauză instrumentală a creației.
 În doctrina philoniana, logosul cuvânt apare și ca interpret sau
mesager, având funcția de mediator între Dumnezeu și creație.
 În literatura greacă creștină, logosul este o realitate
supranaturală, o entitate covârșitoare, care generează totul, o
putere ontologică, izvor al întregului real.
 Logosul în creație
 Logosul a fost în lume de la începutul ei pe de o parte prin
raţiunile lucrurilor, care sunt chipuri create şi susţinute de
raţiunile Lui eterne, pe de alta, prin persoanele umane care
în raţionalitatea lor vie sunt chipurile ipostasului Lui Însuşi,
create cu scopul ca să gândească raţiunile lucrurilor
împreună cu Raţiunea divină personală într-un dialog cu
Ea.
 În Logos toate raţiunile făpturilor şi lucrurilor preexistă. Prin
plasticizarea lor, ele manifestă aceeaşi lucrare şi prezenţă a
Logosului, iar în fiecare creatură, prin raţiunile sale, se face
prezent în lume întreg Logosul.
 Fiecare logos, de fapt, cuprinde în chip tainic Logosul
într-o prezenţă mai mică sau mai mare şi diferenţa
între diferitele făpturi în ceea ce priveşte manifestarea
Logosului este una de grad.
 Raţionalitatea creaţiei permite omului să descopere raţiunile
lucrurilor pentru folosul lui material şi pentru sensul spiritual al
vieţii şi existenţei lui.
 Lumea însăşi este definită de Dumitru Stăniloae a fi ,,o realitate
unitară raţională, existând pentru dialogul interuman, ca o
condiţie pentru creşterea spirituală a omului, pentru dezvoltarea
umanităţii”.
 Lumea a fost adusă la existenţă ca un „întreg armonios, susţinut
astfel de o raţionalitate unitară, care uneşte în ea raţiunile tuturor
părţilor componente”.
 Raţionalitatea creaţiei indică şi ea, la fel ca raţionalitatea lucrurilor,
sau ca structura lor spirituală, un mod general de reflectare a
chipului lui Dumnezeu în cosmos.
 Importanța înțelegerii cosmosului ca element de legătura între om
și Dumnezeu este cu atât mai mare cu cât omul nu doar se
folosește de creație, ci este și responsabil pentru aceasta.
 Logosul în Istoria Vechiului
Testamen
 Cuvântul lui Dumnezeu Si-a facut prin Revelația Vechiului
Testament mai simtită prezența si actiunea Lui personală în
relație cu oamenii, pregătindu-i totodată prin ea pentru
viitoarea Lui prezență personală deplin clară si apropiată in
Iisus Hristos - Cuvântul si Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.
 Prezenţa şi lucrarea Logosului în lume -înainte de Întrupare-
este clar evidenţiată prin exprimarea la plural din Facere (11,
7) unde Dumnezeu zice: „Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să
amestecăm limbile lor”.
 Sfântul Apostol Pavel aseamănă timpul de dinaintea venirii
Mântuitorului cu vremea când eram copii (Gal. 4, 3),
comparând astfel, perioada Vechiului Testament cu cea a
„copilăriei”; fiind un timp al educării şi-al
îndrumării copiilor sub Legea lui Moise, când lumea înseta
după Hristos: „însetează după Tine sufletul meu ca un pământ
fără de apă” (Ps. 142, 6).
 Dumnezeu, în marea Sa milostivire, nu l-a părăsit pe om, ci i-
a făcut făgăduinţa venirii Răscumpărătorului încă din Rai (Fc.
3, 15), apoi prin proroci a vestit venirea Fiului Său: „Prooroc
din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul
Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi” (Deut. 18, 15) sau
despre naşterea Domnului şi numele Său: „pentru aceasta
Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în
pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Is.
7, 14).
 Cuvântul lui Dumnezeu venea in mod spiritual la patriarhi și
prooroci, preînchipuind tainele venirii Lui; sau: "Cuvintele legii
si ale proorocilor, fiind inainte-mergătoarele venirii Lui in trup,
călăuzeau sufletele la Hristos."
 Vechiul Testament deschide jertfelnicul părtăşiei cu Dumnezeu
şi este călăuză spre Hristos, însă Noul Testament ne conduce
în însăşi Sfânta Sfintelor a acestei părtăşii cu Dumnezeu, în
care Cuvântul ne descoperă voia lui Dumnezeu şi tainele
mântuirii noastre.
 Nu numai prin cuvinte iși face Cuvantul mai sesizabila
prezența în Vechiul Testament, ci și prin fapte: "Voind
Dumnezeu să trimită celor de pe pămant harul virtuții
dumnezeiești din cer, pentru mila Sa cea către noi, a
pregătit simbolic cortul sfânt și toate cele din el, care este
o răsfrângere, un chip și o imitare a ințelepciunii." Desigur,
cortul Vechiului Testament nu era simbol numai în sensul
intelectual al cuvântului, ci în sensul de recipient a ceva din
puterea cortului de sus, sau a Cuvântului dumnezeiesc
personal, Care va aduce prin Intrupare toată puterea Sa în
trupul omenesc, adevăratul Lui cort, si deci în relația
directă cu oamenii.
 "Hristos cel istoric a fost prototipul pe care l-a avut
Dumnezeu in minte când a creat pe primul om. Hristos era
omul deplin si desăvarșit, Care avea să Se arate pe
pământ, iar Făcătorul a văzut de mai înainte și a creat pe
Adam potrivit cu acest prototip viitor.
 Logosul Întrupat
 Apologeții au preluat ideea de Logos din filozofia greacă,
unde era văzut ca intermediar între Dumnezeu și materie,
la ”Logosul Sfântului Evanghelist Ioan, care este Fiul lui
Dumnezeu întrupat”.
 Sf. Maxim,vorbind despre Logos, arată că toată creația își
are fundamentul ei într-o raționalitate care își găsește
originea în Logosul divin, într-o Rațiune supremă, care este
a doua Persoană a Sfintei Treimi.
 Toate rațiunile lucrurilor care alcătuiesc universul văzut și
nevăzut izvorăsc din Logos prin energii divine necreate și se
întorc înapoi la Logos.
 Rațiunile divine sunt sensuri ale Logosului dumnezeiesc și
raze dătătoare de viață și de putere.
 Omul este chemat la o viață spiritual-moral conștientă în
comuniune cu Logosul, să adune în sine realitățile
plasticizate și în acest fel să aibă un conținut de gândire și
de viață comun cu Logosul dumnezeiesc.
 ,,Logosul s-a manifestat în lume şi prin Logos întreaga
existenţă e părtaşă la Dumnezeu“(Sf. Maxim
Mărturisitorul).
 Această relaţie de intimitate a Logosului cu lumea se
manifestă prin intermediul şi în forma energiilor Sale sau a
micilor logosuri- λόγοι.
 Logosul divin, prin Care toate au fost create, îşi manifestă
puterile pretutindeni şi nu rămâne nimic gol de prezenţa
Sa, pentru că luminează toate cele văzute şi nevăzute şi le
ţine pe toate adunate şi alcătuieşte o unică ordine
armonioasă a întregii creaţii, şi El însuşi rămâne nemişcat,
dar le mişcă pe toate după bunăvoia Tatălui.
 Prin întruparea Sa, revelaţia lui Dumnezeu este totală, este
cosmică şi accesibilă în toate dimensiunile creaţiei, şi în
toată lumea. Toate cele ce sunt au fost umplute de
cunoaşterea lui Dumneze.
 Sfântul Atanasie cel Mare vorbind despre întruparea Cuvântului
spune ,,Cuvântul netrupesc, nestricăcios şi nematerialnic al lui
Dumnezeu vine în latura noastră, nefiind departe nici înainte. Căci
nici o parte a zidirii nu a rămas goală de El. El le umple pe toate
pretutindeni, fiind în acelaşi timp împreună cu Tatăl Său. Dar vine
pogorându-Se cu iubirea Sa de oameni şi cu arătarea Sa”.
 Logosul, nu creează numai niște obiecte gândite, ci și niște
subiecte aduse la existență după chipul Său ca subiect care să le
gândească în dialog cu El.
 Venind la existență, venim spre Cuvântul, singurul existent cu
adevărat.
 Dacă noi putem gândi lucrurile, este pentru că ele sunt chipuri
create plasticizate ale ratiunilor unei Ratiuni personale supreme.
 Lucrurile nu pot fi folosite și înțelese decât într-o colaborare
comună, din care nu lipsește lucrarea Cuvântului dumnezeiesc.
 Acest dialog este promovator de iubire și deschizător al sensurilor
lucrurilor și al exintenței lor ca daruri ale Persoanei supreme.
 Ceea ce îl abilitează pe om la acest dialog cu
Dumnezeu este faptul firesc de a fi creaţie. Tatăl a
creat totul în Fiul Logosul Său şi în acelaşi Logos
menţine, mântuieşte şi desăvârşeşte totul.
 Logosul a imprimat pe toate de la bun început
pecetea Sa şi toate se împărtăşesc de El, sunt în fiinţa
lor cea mai intimă logosice, deschise spre Logos .
 Ceea ce nu participă la Logos , ca de pildă răul , nu
este în mod real ,este a-logosic, iraţional şi absurd.
 Întreaga creaţie este guvernată ca atare de raţiunile
divine (λόγοι) , iar în calitate de fiinţe raţionale îngerii
şi oamenii sunt abilitaţi să le cunoască.
 Îndumnezeirea nu este, deci, un act etic, ci ontologic
ce presupune o relaţie vie şi personală a omului cu
Chipul său divin, Logosul.
 Concluzii
 Logosul lui Dumnezeu este creatorul omului, dar şi al
cosmosului.
 Prin venirea Sa în lume Logosul este mediator în creaţie ,,
Toate prin El s-au făcut” ( Ioan I,3) şi tot El este şi Logos
Creator.
 După căderea în păcat omul s-a rupt de harul dătător de viaţă
al lui Dumnezeu , făcând ca să sufere toată creatura. Iar
Dumnezeu, în iubirea Sa nemărginită, nu voia ca făpturile Sale
să se risipească în moarte , în pieire , de aceea , în a Sa
preştiinţă El a rânduit mai înainte de veacuri ca tot acelaşi
Logos prin care s-au creat toate , să restaureze pe omul care
fusese creat ,,după chipul Său“.
 Prin venirea Sa în lume , prin Întruparea Sa, Logosul predică
adevărul, face minuni, moare pe cruce şi înviază pentru a
salva creaţia şi mai ales pe cea mai scumpă făptură a sa, adică
pe om. El este cel ce biruieşte moartea , dând lumii viaţă , El
este cel care o sfinţeşte, o îndumnezeieşte pentru ca ea să fie
capabilă de veşnicie.