Sunteți pe pagina 1din 4

20.

000 de lei de la stat, pentru panouri


fotovoltaice. Cum intri în programul
“Casa verde”
Se dă startul programului “Casa verde”, destinat celor care vor să-și
instaleze panouri fotovoltaice.
Fondurile anunțate de Ministerul Mediului ajung pentru 33.000 de beneficiari, care vor
primi până la 20.000 de lei pentru a-și monta pe acoperiș sau în curte astfel de surse
de energie. Înscrierile se fac online, în aplicația destinată acestui program, unde pot fi
încărcate cererile, și care va fi deschisă de marți dimineață.

Programul “Casa verde” asigură o finanţare de cel mult 20.000 de lei, adică 90% din
costul unui sistem de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 3kw. Restul de 10%,
trebuie să-l plătească beneficiarul.

De exemplu, o casă de până la 150 de mp cu frigider, maşină de spălat, aparate de


aer condiţionat şi alţi consumatori obişnuiţi are nevoie de 12 panouri fotovoltaice şi se
încadrează în suma dată de la stat.

Dacă aveţi, în schimb, o locuinţă mai mare, cu o suprafaţă între 250 şi 300 de mp, şi
mai mulţi consumatori, ar fi nevoie de 16 panouri. În acest caz, este necesar să plătiţi
în plus aproximativ 8.000 de lei.

 
Panourile produc energie atât timp cât este soare afară. Energia produsă în plus va fi
livrata în reţeaua naţională, iar proprietarul va primi bani. Nu este singurul beneficiu. Şi
facturile vor fi considerabil mai mici.

Dan Tudose, instalator de panouri fotovoltaice: „Dacă ne raportăm la 100 de lei,


consumatorii vor plăti în medie între 20 şi 30 de lei pe lună. Dacă au centrală electrică,
costul de va diminua, dar nu dramatic în jos. Dacă avem centrală cu încălzire pe gaze,
acest cost va fi între 20 şi 30 de lei o factură medie lunară”.

Se pot înscrie în program toţi proprietarii de case, fără datorii la stat, începând de marți
dimineaţă.

Primul lucru pe care trebuie să îl facă beneficiarii este să contacteze un instalator de


panouri fotovoltaice aprobat, din lista publicată pe site-ul Administraţiei Fondului pentru
Mediu, şi apoi să pregătească cele cinci documentele necesare pentru înscriere.

De aici se va ocupa instalatorul, pentru că el este cel care trebuie să introducă


documentele în aplicaţia dedicată acestui program. După aprobare, în cel mult opt luni,
trebuie instalat sistemul de panouri fotovoltaice care, ulterior, va fi decontat de stat.
Şi în cadrul acestui program este valabilă regula „primul venit, primul servit”, aşa că
iniţiatorii vă îndeamnă să vă grăbiţi, dacă vreţi să vă înscrieţi.

Cornel Brezuică, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu: „O opinie


personală, cred că programul acesta nu o să dureze mult, pentru că interesul este
foarte mare, sunt foarte multe solicitări din partea persoanelor fizice care doresc să îşi
pună astfel de instalaţii. Este o investiţie prietenoasă cu mediu, pentru că este verde,
produce energie electrice fără nicio emisie”.

Banii alocaţi, 656 de milioane de lei, vor ajunge pentru aproximativ 33.000 de
beneficiari. Suma a fost însă împărţită pe regiuni. În Bucureşti şi Ilfov, de pildă, ar urma
să fie instalate 4.000 de sisteme de panouri fotovoltaice.

Instalatie fotovoltaica off-grid la cheie de 2.5kW putere instalata


pentru zone rezidentiale
 
69,347.25 Ron
(69,347.25 Ron pret cu TVA)

COD:PV 2.5kW-XTH5 - SOL


Disponibilitate:În stoc
Cantitate:
+ −

ADĂUGAȚI ÎN COȘ

Descrierea instalatiei fotovoltaice off-grid la


cheie de 2.5kW putere instalata pentru zone
rezidentiale
Instalatia fotovoltaica off-grid la cheie de 2.5kW putere instalata pentru zone rezidentiale ofera
independenta energetica proprietarilor de case situate in zone izolate, unde racordarea la Sistemul
Energetic National nu este posibila sau pentru a putea fi facuta, impune costuri mari. Alcatuita din
zece panouri solare din gama premium, cu o eficienta ridicata si o durata mare de viata, dar si dintr-un
invertor performant, acumulatori solari cu sistem de monitorizare si regulator de incarcare, instalatia
fotovoltaica off-grid la cheie de 2.5kW putere instalata pentru zone rezidentiale are capacitatea de a
produce 8.25kWh energie electrica, pe media zilnica. Invertorul din aceasta instalatie fotovoltaica, prin
intermediul carui energia solara captata de panourile fotovoltaice este transformata in energie
electrica, ofera rezistenta la supraincarcare si inregistreaza pierderi minime de curent.
COD: PV 2.5kW-XTH5 - SOL
 

Caracteristici tehnice ale instalatiei fotovoltaice off-


grid la cheie de 2.5kW putere instalata pentru zone
rezidentiale
•    Acest sistem PV va produce 8.25kWh, media zilnica anuala, cu orientare sudica si inclinatie de 35-
45 de grade;
•    Capacitatea de stocare a bancului de acumulatori: 20kW;
•    Invertorul poate prelua un consum de 4.5kW, pentru 5 secunde poate alimenta un consum de varf
de 12kW;
•   Invertorul Studer Xtender poate comuta pe retea sau pe un generator in cazul in care ramaneti fara
energie in acumulatori;
•    Acumulatorii Trojan au 1200 de cicluri de incarcare descarcare la 50%;
•    Cu SBM-ul puteti monitoriza in premanenta starea acumulatorilor;
•    Regulatorul ultra MPPT de la Studer va creste productia de energie pe lumina difuza sau pe vreme
innorata pana la 30% comparativ cu un regulator solar PWN;
•    Garantie regulator: 5 ani;
•    Garantie invertor: 5 ani;
•    Garantie panouri solare: 12 ani.

Componente ale instalatiei fotovoltaice off-grid la cheie


de 2.5kW putere instalata pentru zone rezidentiale
•    Invertor Studer XTH 5000-24;
•    10 x panouri fotovoltaice IPPP250W, gama Premium;
•    Structura de montaj pentru sol;
•    8 x acumulatori solari acid Trojan J185P-AC, 12v205Ah;
•    SBM-02 – Battery Monitoring System;
•    Regulator de incarcare Studer MPPT VT-80;
•    100 x cablu solar 4mm;
•    Set cabluri, cutie conexiuni, sigurante;
•    Transportul materialelor, deplasarea si cazarea echipei de montaj;
•    Manopera la cheie.
Aceste kit-uri includ manopera, cabluri, sigurante, cutie de conexiuni si structura de montaj.

Instalatie fotovoltaica stand alone de 3kW putere instalata


     2 reviews Write a review
 
34,245.23 Ron
(34,245.23 Ron pret cu TVA)

COD:PV3KW
Disponibilitate:În stoc
Cantitate:
+ −

ADĂUGAȚI ÎN COȘ Adăugați la lista de preferințe



 

 

 
 Salvează

 Descriere
 Recenzii

Descriere generala instalatie solara fotovoltaica


de 3 kW putere instalata
Instalatia solara fotovoltaica stand alone de 3kW putere instalata cuprinde 12 panouri fotovoltaice
policristaline la un pret excelent plus patru baterii solare si un invertor solar de instalatii fotovoltaice.
Toate accesoriile din acest pachet formeaza un kit fotovoltaic desavarsit pentru locuinta
dumneavoastra prin asigurarea independentei energetice si siguranta ca veti avea parte de energia
electrica de care aveti nevoie oricand, gratie bateriilor solare.
Instalatia fotovoltaica stand alone de 3 kW putere instalata contine:
 12 panouri solare policristaline Idella Power Poly Premium care produc circa 10kWh, medie
zilnica anuala;
 Cele 4 baterii AGM Varta de 12 volti, 150 amperi nu necesita intretinere si pot stoca pana la
7.2kWh, energie solara care se poate consuma pe vreme nefavorabila sau noaptea;
 Invertorul cu sinus pur de 3000W are posibilitatea de a alimenta consumatorii direct din
panourile solare fotovoltaice policristaline pentru a prelungi durata de viata a acumulatorilor solari;
 Cu ajutorul incarcatorul solar Victron MPPT randamentul instalatiei fotovoltaice creste
remarcabil.
Specialistii recomanda incarcarea acumulatorilor solari odata pe luna la 100% fie cu un generator, fie
de la retea pentru a proteja bateriile si pentru a prelungi durata lor de viata. Pentru montaj cu personal
calificat apelati la Solar-Service.ro.
COD: PV3KW

S-ar putea să vă placă și