CONSILIEREA EDUCATIONALA SI FORMAREA PERSONALITATII UMANE

1  DELIMITARI CONCEPTUALE

In literatura de specialitate se utilizeaza nediferentiat o serie de termeni care sunt de multe

ori folositi unul in locul celuilalt, si anume: individ, individualitate, persoana, personalitate,
personaj.

Conceptul de individ

Individul reprezinta totalitatea insusirilor biologice (ereditare si dobandite) care asigura

adaptarea la mediul natural.

El desemneaza caracterul indivizibil al organismului. De aici rezulta o serie de caracteristici

ale individului:

-                      este un produs in intregime determinat biologic;

este un reprezentant al speciei, indiferent daca aceasta este umana, animala sau vegetala;

-                      este o notiune aplicabila tuturor organismelor.

Conceptul de individualitate

In decursul existentei individului insusirile biologice se specializeaza, se ierarhizeaza, se

integreaza capatand astfel unele note distinctive originale.

Individualitatea este individul cu organizarea sa specifica, diferentiala, irepetabila si

ireductibila.

Conceptul de persoana

Persoana este corespondentul, in plan social, a individului in plan biologic.

Persoana reprezinta individul uman, ca entitate concreta, intr-un cadru relational dat, asa
cum este perceput de cei din jur.

Prin conceptul de persoana desemnam ansamblul insusirilor psihice care asigura adaptarea la
mediul social-istoric.
 Notiunea de persoana este aplicabila doar omului, dar nu in general, ci doar celui dezvoltat
din punct de vedere psihic. Copiilor la nastere si bolnavilor psihici nu li se pot acorda atributul de
persoana.

                2 DELIMITARI CONCEPTUALE  Conceptul de personalitate

De-a lungul timpului, ansamblul insusirilor psihice ale persoanei suporta un proces de
structurare in urma caruia se diferentiaza intre ele si se valorizeaza devenind unice.

Personalitatea este persoana plus o nota de valoare, ea este organizarea superioara a

persoanei. Trebuie facuta o distinctie intre persoana si persionalitate:

-                      persoana se refera la forma fundamentala a fiintei umane care traieste si isi

realizeaza destinul pe lume.

-                      Personalitatea se refera la particularitatile psihice individuale, la ceea ce-l distinge

si il detaseaza pe un om de altul.

Cineva este personalitate numai comparativ cu altii.

Conceptul de personaj

Are doua acceptiuni:

-                      personajul ca manifestare in afara, in comportament a persoanei si personalitatii

-                      personajul ca „persoana in rol”, omul interpretat ca un rol social.

Fiecare om poate juca mai multe roluri, deci el se manifesta prin mai multe personaje, isi
releva fata de altii mai multe fatete ale personalitatii sale.

Tipuri de personaje:

-                      personaje sociale (joaca roluri asteptate sau impuse de societate);

-                      personaje volitive (joaca roluri pe care si le impun singure conform propriilor

aspiratii);

-                      personaje masca (joaca roluri straine personalitatii lor pentru a-si ascunde propria

personalitate).

Datorita faptului ca sub fiecare personaj se afla o personalitate inseamna ca personajul este
vesmantul social al personalitatii, mecanismul ei de aparare.

Personajul este o „fateta”, o imagine fragmentara a persoanei, o masca, o

aparenta in spatele careia se ascunde persoana.
 Persoana si personajul nu se identifica; in timp ce persoana este o creatie originala,
personajul este rutina, automatism.

 Definiti ale personalitatiiDefinitii pozitiviste

Aceste definitii au aparut ca reactie la definitiile structuraliste. Cei care au promovat acest
tip de definitii au stabilit ca ceea ce cunoastem sunt propriile noastre operatii pe care le facem
cand studiem personalitatea.

Allport da o astfel de definitie: „personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvata a

comportamentului unei persoane in toate detaliile sale, pe care omul de stiinta o poate da la un
moment dat ”.

Acest tip de definitii introduc personalitatea pe calea cercetarii obiective, riguroase

pozitiviste. Dar exista si eroarea ca definesc obiectul de cercetare in functie de metodele utilizate
care pot fi si imperfecte. Trebuie de fapt adaptate metodele la obiect.

Dincolo de aceste definitii reductioniste s-a incercat definirea personalitatii ca entitate

complexa, eterogena, dupa natura substantial-calitativa a „elementelor” care o compun.

„Personalitatea este unitatea bio-psiho-sociala constituita in procesul adaptarii individului

la mediu si care determina un mod specific, caracteristic si unic de comportare in diversitatea
situatiilor externe”. (Wiggins, 1971).

„Personalitatea este un sistem hipercomplex, cu autoorganizare, teleonomic (mod de

explicare stiintifica a comportamentului orientat al sistemelor organice), determinat biologic si
socio-cultural, cu o dinamica specifica, individualizata” (M. Golu, 1993).

4 Abordarea psihanalitica a personalitatii

Freud s-a ocupat de isterie – problema clinica in care pacientii au dureri cumplite, dar care
nu pare sa aiba o baza organica. El a constatat ca pacientii sai isterici pareau sa aiba amintiri si
asociatii adanc ingropate si puternic marcate afectiv. Aducerea acestora la suprafata parea sa-i
ajute. El a elaborat o tehnica de asociere libera si de analiza a „greselilor de exprimare” si a
visurilor, care i-a permis sa cerceteze aceste amintiri ascunse. Treptat, Freud a elaborat metode
cunoscuta sub denumirea de tehnica psihanalitica. Scopul acesteia este procesul catharctic prin
acre toate traumele emotionale ascunse ies la suprafata, permitand pacientului sa se elibereze de
ele si sa gaseasca modalitati constructive de a le stapani.

Freud a elaborat un model in care mintea umana era vazuta ca un aisberg,

avand cea mai mare parte ascunsa sub suprafata apei:
-                      constient – partea mintii de are suntem constienti;

-                      preconstientul este aea parte a mintii in are stationeaza amintiri si ganduri, care,

temporar, sunt uitate, dar are pot fi aduse in constient daca este neesar;

-                      inconstientul, in care Freud considera ca este ingropat un strat mai profund al

mintii, ale carui componente nu ajung niciodata la constienta. Aici sunt ascunse conflictele si
traumele acumulate in prima parte a vietii.

Freud considera ca personalitatea umana este compusa din trei parti:

-                      sinele – este prima parte a personalitatii care contine toate imboldurile launtrie,
pulsiunile si instintele. El este in intregime egoist, manifestandu-se numai pe
baza principiului placerii, de satisfacere imediata a oricarei dorinte.

-                       eul – functioneaza pe baza principiului realitatii. Pe masura ce are

loc desprinderea individului de prima perioada a copilariei, incepe sa apara o mladita mai
realista a sinelui. Eul incearca sa satisfaca solicitarile sinelui, dar intr-o maniera care sa se
potriveasca si cu realitatea si care sa nu produca dificultati mai tarziu.

-                      supraeul – este un fel de „parinte interior” indicandu-i individului ce „ar trebui” sa

faca si continand toate ideile, datoriile si responsabilitatile individului, ca parte a atributiilor
sociale. In multe privinte, aceasta parte a personalitatii este la fel de nerealista ca si sinele,
deoarece exigentele sale sunt atat de pretentioase incat ar fi imposibil de realizat. Si din nou
eul, actionand conform principiului realitatii, trebuie sa mentina echilibrul intre realitate si
solicitarile supraeului.

Acest tip de abordare a personalitatii este numit psihodinamic, deoarece concepe eul ca avand
rolul de a mentine un echilibru dinamic intre cele trei tiupuri de exigente care ii sunt impuse: de
la sine, de la supraeu si de la realitate. Totusi sinele si supraeul se afla in inconstient si este
important ca eul sa le impiedice sa treaca in constient. Prin urmare, eul elaboreaza o serie de
mecanisme de aparare, care ii permit sa se protejezeimpotriva presiunilor exercitate de sine si de
supraeu.

Au existat multe critici la adresa abordarii freudiene a personalitatii. Teoria freudiana poate
fi utilizata pentru a explica aproape orice dupa consumarea evenimentului, dar este dificil de
folosit pentru a prezice ce se poate intampla, iar o teorie stiintifica este considerata, in general
corecta, daca pe baza ei se pot formula predictii.
Obiectivele consilierii

Scopul fundamental al consilierii educaţionale este funcţionarea psihosocială optimă a

persoanei/grupului. Acest scop ultim poate fi atins prin urmărirea realizării obiectivelor
procesului deconsiliere; acestea sunt în număr de trei, şi anume:

(1) PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ŞI A STĂRII DE BINE:

funcţionareoptimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoţional, social şi spiritual.

(2) DEZVOLTARE PERSONALĂ:

cunoaştere de sine, imaginea de sine,capacitatea de decizie responsabilă, relaţionare

interpersonală armonioasă, controlul stresului, tehnici

e învăţare eficiente, atitudini creative, opţiuni vocaţionale realiste.

(3) PREVENŢIE -

a dispoziţiei afective negative, a neîncrederii în sine, acomportamentelor de risc, a conflictelor

interpersonale, adificultăţilor de învăţare, a dezadaptării sociale, a disfuncţiilor psihosomatice, a
situaţiilor de criză.Consilierea este mai interesată de starea de bine decât de starea de boală.Ce
reprezintă starea de bine? Aşa cum o defineşte Organizaţia Mondială aSănătăţii, sănătatea nu este
condiţionată doar de absenţa bolii şi disfuncţiei ci se

Consiliere educaţională referă la un proces complex şi multidimensional, în care starea subiectivă

de bine este un elementfundamental.

Componentele stării de bine:

• ACCEPTAREA DE SINE: atitudine pozitivă faţă de propria persoană, acceptarea calităţilor

şidefectelor personale, percepţia pozitivă a experienţelor trecute şi a viitorului.• RELAŢII
POZITIVE CU CEILALŢI: încredere în oamenii, sociabil, intim, nevoia de a primi şi ada
afecţiune, atitudine empatică, deschisă şi caldă.• AUTONOMIE: independent, hotărât, rezistă
presiunilor de grup, se evaluează pe sine dupăstandarde personale, nu este excesiv preocupat de
expectanţele şi evaluările celorlalţi.• CONTROL: sentiment de competenţă şi control personal
asupra sarcinilor, îşi crează oportunităţi pentru valorizarea nevoilor personale, face opţiuni
conforme cu valorile proprii.• SENS ŞI SCOP ÎN VIAŢĂ: direcţionat de scopuri de durată medie
şi lungă, experienţa pozitivă atrecutului, bucuria prezentului şi relevanţa viitorului, convingerea
că merită să te implici, curiozitate.• DEZVOLTARE PERSONALĂ: deschidere spre experienţe
noi, sentimentul de valorizare a potenţialului propriu, capacitate de auto-reflexie, percepţia
schimbărilor de sine pozitive, eficienţă,flexibilitate, creativitate, nevoia de provocări, respingerea
rutinei.Ar fi total eronat să considerăm că starea de bine este condiţionată de parcurgerea unui
proces psihoterapeutic complex. înainte de toate, familia şi şcoala au un rol esenţial în
dezvoltarea şimenţinerea stării de bine. în acelaşi timp se constată că, nu de puţine ori din păcate,
tocmai familia şişcoala sunt instituţiile care generează condiţii ce subminează încrederea în sine a
copiilor şi elevilor,îngrădesc autonomia şi independenţa lor, şablonează individualităţile, implică
competiţii neproductiveîn detrimentul cooperării şi colaborării, cenzurează bucuriile şi plăcerile
cotidiene, induc percepţiiameninţătoare asupra lumii şi vieţii, desfoliindu-le de orice element
ludic şi hedonist. Focalizareaexclusivă a şcolii pe latura intelectuală a elevilor şi pe performanţele
lor şcolare, ignorând nevoile lor emoţionale şi sociale, sunt căi sigure de diminuare a stării de
bine şi de creştere a riscului pentrudisfuncţii şi boli fizice şi psihice. Şcoala modernă nu mai
poate ignora, în numele nevoii imperative decunoştinţe şi rezultate şcolare performante, starea de
bine şi de sănătate fizică, psihică, spirituală şisocială a elevilor săi.

Student:ACHIVEI STEFANIA THEODORA

PUSCASU ADRIANA

POP ANDREEA