NOTIUNI INTRODUCTIVE

Termenul psihologie vine din cuvintele grecesti “psyche” – suflet si

“logos” – studiere, stiinta. Putem spune ca psihilogia este siinta despre suflet
sau cunoasterea sufletului omenesc, dar termenul suflet este vag si nu poate fi
cu usurinta integrat unei stiinte specifice.
Def. Psihologia reprezinta studierea stiintifica a faptelor psihice,
a proceselor mentale si a comportamentelor.
Studierea stiintifica presupune folosirea instrumentelor specifice domeniului
stiintific: observatia, descrierea, experimentul, informatiile de specialitate,
etc.
Procesele mentale studiate de psihologie sunt legate de gandire,
limbaj, memorie, motivatie, afectivitate, de comportamente observabile si
neobservabile, elemente a caror analiza conduce la o mai buna intelegere a
lor. Toate aceste procese se structureaza in anumite moduri, constituind ceea
ce se poate numi personalitate.
Intr-un anumit sens, psihologia poate fi definita ca studiu al
personalitatii.
La inceputurile ei, psihologia a fost o stiinta experimentala, sudiindu-
se comportamentele “vizibile”, ulterior, problemele s-au complicat, in sensul
ca psihicul uman nu putea fi tratat ca o cutie neagra, in care nu se poate
privi.
Cunostintele de psihologie ne sunt necesare pentru a ne cunoaste si a
ne intelege pe noi insine dar si pe ceilalti. Acest fapt ducand la o mai buna
comunicare.
Specialisti in psihologie, psihologii, pot desfasura mai multe tipuri de
activitati:
- activitati clinice de diagnosticare si tratament pentru problemele
de perturbare emotionala si comportamentala
- pot trata dezechilibre psihice diverse in spitale specializate pentru
boli nervoase
- ofera consultanta elevilor
- pot lucra in laboratoare in care se studiaza procesele psihice
- activitati de cercetare

1
 PERSONALITATEA
INDIVID. PERSOANA. PERSONALITATE.

Termenul de personalitate este deseori folosit. Spunem despre cineva ca

are o personalitate puternica sau ca este un individ cu personalitate,
intelegand prin aceasta ca este vorba despre cineva care se deosebeste de
ceilalti in mod vizibil.
Incercam sa ne definim , sa ne conturam in raport cu ceilalti. Vrem sa
fim noi, sa avem personalitatea noastra, sa avem propriul comportament,
trasaturile noastre personale.
In limba latina “ persona” inseamna masca actorului, rolul acestuia sau
personajul unei drame.
Def. Personalitatea este definita pe baza unor caracteristici care ne
deosebesc de celelalte persoane si care persista in timp.
Trasaturile care contribuie la definirea personalitatii sunt:
1. Particularizarea : fiecare dintre noi este unic, fiecare dintre noi are
trasaturi, aptitudini, sentimente, un mod de a fi si de a actiona. Acest mod ne
individualizeaza, aproape ca si amprentele.
2. Durabilitatea : reprezinta constanta trasaturilor care ne particularizeaza.
Trecand de la un context la altul, de la o situatie la alta, putem sa identificam
elemente care ne reprezinta.
Personalitatea nu este ceva cu care ne nastem. La nastere, copiii mici
seamana mult intre ei. Pe masura ce cresc, ei se diferentiaza prin dezvoltarea
unor trasaturi personale.
Dezvoltarea personalitatii este influentata de o serie de factori:
- factorii socio- culturali ( familia, scoala, prietenii, societatea, etc)
- factorii economici
- factorii geografici
Termenul “ personalitate” se refera la anumite caracteristici. Se
pune intrebarea daca aceste caracteristici se refera la individ, persoana,
personalitate.
Termenul “ om” este intrucatva limitativ pentru ca el poate
insemna si numai barbat. Ar fi astfel posibil sa intelegem ca personalitatea
se refera numai la trasaturile barbatesti, ceea ce nu este corect.
Sa presupunem ca sunt caracteristicile indivizilor. Si in acest caz apar
dificultati deoarece nu orice este individ intr-o specie are personalitate.
Fiecare om este individ in specia sa, dar nu tot ce este individ intr-o specie
are personalitate. In consecinta, putem vorbi numai despre persoane atunci
cand descriem personalitatea.

2
A fi persoana inseamna ca esti om, individ al speciei umane, si, ca ai, in
mod sigur, o personalitate. Nu exista fiinta umana fara personalitate asa
cum nu exista alta fiinta despre care sa se poata afirma ca are personalitate.
Daca cineva este persoana, atunci sigur are personalitate si,
invers, daca putem vorbi despre personalitatea cuiva, atunci sigur este
vorba despre o fiinta umana.

3
 PSIHICUL

Psihicul atat de diferit comparativ cu alte fenomene existente in univers atat de complex in
structura si functionalitatea sa concreta atat de admirat , dar si contestat ca obiect de sine
statator al unei stiinte, a suscitat si suscita in continuare discutii contradictorii care depasesc cu
mult cadru propriu-zis al obiectelui psihologie de abordarea problematicii psihicului fiind
interesate si alte domenii cum ar fi religia, filologie, mitologia etc.
Complexitatea psihicului provine din natura sa contradictorie din ipostazele diferite
sub care apare, dar mai ales din dinamica functionalitatii sale. El este interiorizat, adica ascuns
latent virtual , dar este si exteriorizat adica manifest real. Dispune de desfasurari normale
specifice firesti, dar si de desfasurari surprinzatoare, patologice (vise, halucinatii, evocarii
spontane, starii emotionale bizare). El este determinat, dat, produs al imprejurarilor, dar si
determinant prin el, oamenii propaganda-si forta de inteligenta si actiune experienta si vointa.

Psihicul este locul de organizare a tuturor proceselor care intervin intre stimul si
reactie. El exista si la animal, dar la om el se diferentiaza prin:
- greutatea relativa a creierului
- aparitia functiei simbolice
- constiinta
La om psihicul conduce si influenteaza viata, mijloceste depasirea naturii prin cultura.
In aceste conditii era firesc sa apara conceptii, teorii, orientari contrdictorii cu privire la
psihicul uman, in acest context cercetarii lungi si minutioase au reusit sa descifreze
complexitatea psihicului stabilind o serie de caracteristici ale acestora:
a) Psihicul ca forma a vietii de relatie
b) Psihicul ca fenomen inseparabil de structurile materiale cuantice si energetice
c) Psihicul ca forma de reflectare ideal subiectiva si constructiva a realitatii
d) Psihicul ca fenomen conditionat si determinat social – istoric

Psihicul ca forma a vietii de relatie

Organismele vii exista in virtutea legii adaptarii , este important sa intelegem ca numai
in relatie cu ceva omul aude vede el elaboreaza ganduri face miscarii, elaborandu-si si
construindu-si in felul acesta propria sa interioritate psihica, acest lucru a fost demonstrate atat
teoretic,verbal, dar si experimental faptul ca psihicul este o forma a vietii de relatie.
Acest lucru a fost demonstrat de catre Bexton Heron si Scott, in 1954, in laboratorul lui
Hebb, prin intermediul experimentelor de izolare si privare senzoriala. Subiectilor li s-a cerut
sa nu faca nimic, ci sa stea culcati confortabil pe un divan, intr-o camera in care s-a interupt

4
orice contact senzorial cu realitatea inconjuratoare. Dupa 20 de ore de absenta a contactului cu
lumea exterioara, erau tulburati, nefiind capabili sa gandeasca si sa se comporte normal ca
rezultat al acestui experiment subiecti prezentau tulburari emotionale, scaderea performantelor
intelectuale si aparitia halucinatiilor.
Prin acest experiment s-a constat ca suspendarea relatiei cu ambianta duce la
perturbarea vietii psihice facand viata imposibila in general. Ca atare putem spune ca psihicul
nu exista si nu functioneaza normal decat in relatie cu exteriorul, cu lumea obiectelor, fiind
expresia vietii de relatie.
Psihicul nu este in relatie numai cu lumea fizica, cu lumea obiectelor ci si cu universul
uman, lumea oamenilor. Suspendarea relatiei dintre psihic si social duce la conservarea
structurilor biologice ale omului chiar la accentuarea acestora in timp ce atributele sociale ale
omului nici nu apar.
Asadar lipsa relatiei cu semenii se repercuteaza negative asupra dezvoltarii psihicului
ceea ce inseamna ca psihicul este produsul acestor relatii.

Psihicul ca forma de reflectare ideal subiectiva si constructiva a realitatii

Modul de infiintare a psihicului este imaginea, ca proces primar, constructorul
generalizat abstract, ca produs secundar, trairea ca vibratie a intregului organism, efortul,
incadrarea, ca mobilizare a resurselor neuropsihice.
Psihicul are proprietatea de a reproduce obiectivul in subiectiv a realitati
inconjuratoare in plan ideal.
Reflectarea este o cantitate generala a intregii materii fie ea organica sau anorganica.
Reflectarea psihica se distinge de alte forme de reflectare intalnite la alte niveluri, prin
caraterul sau ideal, activ si subiectiv.
Intelegerea caracterului reflectoriu la psihicului reprezinta un castig important al
psihologiei. A ramane insa doar la acest nivel ar fi insuficient deoarece psihicul are nu numai
capacitatea de oglindi, de a reproduce realitatea ci si de a o creea, oferind la iesire mai multe
informatii decat sau constata la intrare.
Concluzionand putem spune ca psihicul este un model informational intern al lumii
externe cu rol adaptativ specific. Aparitai lui se inscrie ca un moment de apogeu pe scara
evolutiei animale, psihicul se supune legii generale a dezvoltarii, modificandu-si de-a lungul
timpului organizarea si functiile, esenta psihicului care nu poseda nici o proprietate
substantiala (greutate, volum, miros, gust) ramane de natura ideala. El este o entitate de ordin
rational, communicational si informational.

5
 Psihicul ca fenomen conditionat si determinat social- istoric
Dat fiind faptul ca omul este prin excelenta o fiinta sociabila, relationala, traind si
actionand alaturi de alti oameni, inseamna ca imprejurarile si contextele situationale in care
este implicat ii modeleaza simtirea, gandirea, vointa si comportamentul.
La om nu exista un biologic pur ci filtrat prin social. Societatea ii furnizeaza omului nu
doar mijloace ce urmeaza a fi asimilate, interiorizate, preluate ci si continuturile ca care acesta
va opera.
Comportamentul individual este impregnant de obiceiuri, traditii, mentalitati si
prejudecati. Treptat comportamentul individului, implicit procesele psihice, se
institutionalizeaza, devin norme comportamentale larg acceptate de membrii grupului sau si a
societatii.
Fenomenele psihice sunt inegal influentate social, aceasta inseamna ca cele primare,
comune si pentru om si pentru animale, sunt doar conditionate social-istoric in timp ce cele
superioare umane sun determinate social-istoric. Primele se pot dezvolta doar pana la un
anumit nivel calitativ si in afara influentelor lor sociale pe cand celelalte nu pot fi concepute
indiferent de factorii socio-istorici.

6
 SENZATII SI PERCEPTII

Def. Senzatiile reprezinta cunoasterea unei insusiri separate a unui

obiect sau fenomen, in momentul in care acestea actioneaza asupra
simturilor.
Senzatiile pot fi grupate in urmatoarele categorii:
1. senzati exteroreceptive (includ informatiile venite din afara noastra) :
- senzatii tactile
- senzatii gustative
- senzatii olfactive
- senzatii auditive
- senzatii vizuale
2. senzatii interoreceptive ( includ informatiile despre starile noastre interne):
- foamea
- setea
- oboseala
- greata, etc.
3.senzatii proprioceptive ( referitoare la pozitia membrelor, a capului si a
corpului)
Producerea senzatiilor este legata de prezenta si de actiunea unui
stimul.
Def. Perceptia este un proces psihic prin care se da sens unor
informatii dobandite nemijlocit pe calea simturilor.
Perceptia poate fi interpretata ca fiind:
- produs al procesului psihic: concretizat in imaginea care se
formeaza sub actiunea nemijlocita a stimulilor asupra simturilor.
- proces cognitiv: in masura in care sunt integrate informatiile
primite prin intermediul simturilor despre lumea inconjuratoare si despre noi
insine.
Fazele procesului perceptiv:
- detectia: se sesizeaza prezenta obiectului in campul perceptiv.
- discriminarea: obiectul este diferentiat de altele din campul perceptiv.
- identificarea: consta in recunoasterea obiectului. In aceasta faza, are
importanta mare experienta trecuta a cunoasterii.
- interpretarea: se da semnificatie obiectului.

7
 Def. Stimulul reprezinta orice forma de energie la care noi
reactionam: unde luminoase, unde sonore, presiune exercitata asupra pielii,
etc.
Def. Simturile sunt subsisteme fiziologice ale corpului nostru care
fac posibila reactia la actiunea unui stimul. Cele cinci simturi sunt: vazul,
auzul, mirosul (olfactiv), gustul si simtul tactil.
Perceptia ca proces psihic, presupune actiunea subiectului,
implicarea experientei lui anterioara, a preferintelor, aspiratiilor si dorintelor
lui. Subiectul decodifica, da semnificatii, integreaza informatiile venite pe
calea simturilor.
Perceptia este influentata de proprietatile fizice ale subiectului, de integritatea
si particularitatile simturilor lui.

LEGILE PERCEPTIE

1. Legea integralitatii perceptive: ea ilustreaza faptul ca noi organizam

informatia venita pe cale senzoriala, continuand si completand mesajele
sugerate de stimuli.
2. Legea selectivitatii perceptive: ilustreaza ca raportul dintre obiectele
percepute intr-o imagine nu este foarte clar. Atentia noastra se indreapta spre
un obiect perceput dintr-un camp perceptiv mai vast.
3. Legea semnificatiei: perceperea unui obiect este infulentata de
semnificatia pe care obiectul perceptiei o are pentru noi.
4. Legea constantei perceptive: in anumite conditii, forma, marimea sau
textura sunt percepute ca fiind constante, desi imaginea propriu-zisa nu ni le
arata astfel din cauza distantei, a perspectivei.

Perceptiile denaturate

1. Deficientele senzoriale:
- sunt deseori intalnite
- sunt subsisteme fiziologice ale corpului nostru ce se pot afla intr-o stare
critica. In asemenea situatii se recomanda tratamente si remedii specifice.
2. Halucinatiile:
- sunt datorate : - emotiilor puternice
- intoxicatiilor cu anumite substante

8
 - tulburarilor psihice
3. Iluziile:
- sunt cauzate de inexistenta unui conflict de semnificare

Forme complexe ale perceptiei

1. Perceptia spatiului.
Spatiul ca atare, fiind infinit, nu poate fi perceput. Se pot percepe insusiri
spatiale ale obiectelor: forma, marime, dimensiuni, distante, relief, etc.
Perceptia caracteristicilor spatiale se realizeaza prin mai multe modalitati
senzoriale: vizuala, tactila, auditiva. Rolul esential il are vazul. In perceperea
caracteristicilor spatiale, un rol important il are experienta cu obiectele, care
duce la fixarea de etaloane prin invatare.
2. Perceptia timpului.
Fiind infinit, nici timpul nu poate fi perceput ca atare. Se pot percepe doar
caracteristici temporale ale evenimentelor: continuitate- discontinuitate,
succesiune, simultaneitate, durata.
Perceptia timpului presupune memoria, care face posibila axa trecut- prezent-
viitor. Experienta traita este foarte importanta pentru ca fragmenteaza
continuumul temporal obiectiv masurabil ( secunda,ora, zi, an, etc.)
3. Perceptia miscarii.
Pentru a percepe miscarea, care presupune spatiu- timp, sunt necesare:
- schimbarea de pozitie
- schimbarea de viteza

Observatia si spiritul de observatie

Observatia este o activitate perceptiva constienta si sistematica ce implica

acuitate senzoriala si inteligenta
Spiritul de observatie este aptitudinea de a sesiza rapid ceea ce este relevant,
desi nu apare in mod foarte evident.

9
 REPREZENTAREA

Creierul uman are functia perceptiei, care reproduce obiectul prezent

aici si acum (hic et nunc).Dar are si functia reprezentarii, adica functia de a
evoca obiectul absent ( “reprezentare” = prezentare din nou).
Reprezentarea este procesul psihic de cunoastere care reproduce sub
forma de imagini concrete obiecte absente, pornind de la experienta
perceptive pastrata in memorie.
In esenta, reprezentarea este evocarea in imagini concrete a obiectului absent.
Procesul reprezentarii este opus procesului perceptiv, care presupune
ca obiectul sa fie prezent. In timp ce imaginea perceptive este stabile (
dureaza atat timp cat dureaza receptia stimulului), cea a reprezentarii este
fluctuanta. De asemenea, imaginea perceptiva este mai bogata in continut, iar
cea mintala a reprezentarii este schematica. (ex.reprezentati-va scoala in care
invatati, incercati sa o vedeti in minte si apoi ganditi-va cum ati vedea-o daca
ati privi-o direct).
Imaginea perceptive este numai a obiectului individual cu care suntem
in contact sensorial, iar imagine a mintala a reprezentarii poate sa fie si
pentru toate obiectele de acelasi fel, deci este generala.(fig.1)
Persistenta mentala a obiectelor si fenomenelor, in lipsa prezentei fizice a
acestora, este o situatie frecvent intalnita in viata noastra cotidiana. Imaginea
unui loc de joaca, a familiei raman prezente in mintea noastra, desi ne putem
afla la mare distanta in spatiu sit imp de ele. In acest caz, ceea ce ramane sunt
representarile. Ele actioneaza atat in stare de veghe, cat si in somn.
Intre perceptii si reprezentarii exista o relatie de interdependenta.
Astfel spus,spre exemplu, persistenta imaginii locului in care am facut o
excursie are ca efect faptul ca, dupa un timp, revenind in locul respective,
avem o perceptie mai vie a lui. Putem afirma in aceasta privinta ca
reprezentarile imbogatesc perceptiile, le dau un contur mai clar. La fel cum,
spre exemplu, cu cat suntem stimulati perceptive mai puternic, cu atat
imaginea va fi mai clara.
Perceptiile influenteaza calitatea reprezentarii prin claritate si
intensitate.

10
 Intre perceptii si reprezentarii exista asemanari, dar si deosebirii.
Atat reprezentariile , cat si perceptiile ne ofera imagini concrete asupra
realitatii, ce pot conduce uneori la tulburari fiziologice. Persoanelor sensibile
li se face rau la vederea sangelui, in fata unui accident, Dar si la reamintirea
acestor imaginii.
Un dansator poate repeta un element de spectacol, spre exemplu, prin
exersarea efectiva in sala de studii, dar si intins in pat si apeland la imaginea
fiecarei miscari. Scopul este acelasi: perfectionarea dansului sau. Aceasta
inseamna ca atat perceptiile, cat si reprezentarile sunt legate de miscari
Sa analizam si cateva elemente distinctive, care deosebesc reprezentarile de
perceptii. Perceptiile se formeaza doar in prezenta actiunii stimulului asupra
simturilor. Reprezentarile exista in afara acestei actiuni. Stim, de exemplu, ca
reproducerea unei imagini nu este niciodata absolute fidela, si aceasta pentru
ca in reprezentare intervine prelucrarea datelor, intervin elemente de
schematizare, de abstractizare ce fac sa dispara unele detalii sis a iasa in
evidenta elemente mai importante, care sunt accentuate, contribuind adeseori
la formarea imaginii- tip. Imaginea perceptive nu este schematica, ea putand
avea toate detaliile senzoriale posibile. In genera, putem afirma existenta
diferentelor individuale in formarea si functionarea reprezentarilor. Ele apar
datorita particularitatilor subiectului, motivatia lui in raport cu obiectul
anterior perceput, gradul de emotie in raport cu acesta, modul de realizare a
perceptiei anterioare.

Clasificarea reprezentarilor

Reprezentarile pot fi clasificate dupa mai multe criterii.

1. In functie de prezenta/ absenta elementului de noutate, distingem intre:
a) reprezentare reproductiva : atunci cand prin reprezentare ne
amintim o perceptie avuta anterior
b) reprezentare anticipative : atunci cand ne formam imaginea unui
obiect in baza unor informatii primate, fara sa fi avut anterior o perceptie a
lui.
2. In functie de predominanta senzoriala, distingem reprezentari:
a) vizuale
b) auditive
c) gustative
d) motorii
Putem distinge mai multe tipuri de subiecti in functie de predominantele
ssenzoriale, si anume;

11
 - tipul vizual (pictorul care transpune in imaginea plastica intreaga
realitate, dar si oricare intre noi care retine, de exemplu, imaginea de
ansamblu a paginilor citite)
- tipul auditiv (muziceanul, cei care retin o inf. si o inteleg mai bine
atunci cand li se spune decand cand o citesc)
- tipul verbo-motor ( sportivii, dansatorii)

COMUNICARE SI LIMBAJ

Def. Comunicarea este procesul de transmitere si schimb de

informatii ( mesaje) intre persoane.
Emitatorul – vrea sa comunice o idee cu privire la un obiect, lucru,
teorie, etc. si alege cel mai potrivit limbaj pentru a-l transpune intr-un mesaj.
Mesajul- trebuie sa fie compatibil cu, canalul pe care il utilizeaza
emitatorul.
Receptorul- primeste mesajul, il decodifica trecand de la cuvinte
(simboluri) la idee si incepe sa reactioneze la mesaj.
Feedback - receptorul raspunde mesajului initial sau exercita o actiune
ca raspuns.
- receptorul devine transmitator
- emitatorul verifica daca mesajul a fost perceput conform
intentiei lui
Scopurile comunicarii:
1. sa fim receptionati (auziti, vazuti)
2. sa fim intelesi
3. sa fim acceptati
4. sa provocam o reactie ( o schimbare de comportament sau de atitudine)

12
 Def. Limbajul este o activitate psihica specific umana care
presupune folosirea unui sistem de semene in comunicarea cu ceilalti.
Mecanismul vorbirii presupune existenta a trei componente:
- energetica: consta in aparatul respirator si sistemul muscular
aferent lui
- fonatoare: constituita din corzile vocale fixate in laringe
- de rezonanta: compusa din muschiul limbii, buze, in general
din cavitatea bucala si din cea nazala.
Pentru a avansa in analiza psihologica a limbajului este necesar sa distingem
intre limbaj si limba. Limbajul si limba sunt strans legate, dar nu sunt
echivalente.
Limba este, in general, inteleasa ca un ansamblu de semen cu ajutorul
carora comunica oamenii intr-o societate. In alcatuirea sa se recunosc :
- un sistem de semene ( vocabular)
- reguli de combinare a acestora ( gramatica)
In mod current ne referim la limba naturala, inteleasa ca un sistem de semen
adoptat de o anumita comunitate, avand un pronuntat caracter social si
istoric. Limba naturala este ceea ce copilul invata de la adulti in experienta
cotidiana. Cuvintele orcarei limbi sunt doar semene, tinand locul unor
obiecte, fiinte, fenomene, actiuni.

Functiile limbajului.

1. Functia de comunicare: se realizeaza prin transmiterea de informatii,

dorinte, prin evocarea unor evenimente, obiecte, persoane, situatii.
Fiecare element din sfera generala a comunicarii isi are rolul sau:
- emitator
- canal de comunicare
- receptorul
2. Functia de dialog: presupune discutii cu argumente pro si contra.
3. Functia pragmatica: se realizeaza prin folosirea limbajului ca instrument
de influentare a actiunilor celorlalti, de modificare a conduitelor lor.
- in plan individual – este vorba de autosugestie
- in plan social – este vorba de persuasiune, de manipulare
4. Functia ludica: se manifesta prin jocul de cuvinte (propriu atat copilului,
cat si adultului) si prin rolul cuvantului in intermedierea altor jocuri, sportive
spre exemplu. Limbajul verbal si cel nonverbal pot contribui la realizarea
functiei emotionale sau expresive, prin tonul adoptat, prin mimica, gestica,

13
toate oferind date despre starea emotionala a persoanei ce emite sau
recepteaza un mesaj.
5. Functia de detensionare nervoasa, cathartica: se realizeaza prin
modalitati specifice care tin de tipurile de personalitate. Prin vorbire omul isi
descarca tensiuni interioare, acumulate in timp, relative la situatii si persoane,
concepe si trimite scrisori, da telefoane, replici si “ puneri la punct”, pentru a
se linisti in legatura cu anumite probleme.

Formele limbajului.

1. Limbajul pasiv : cand ne aflam in situatia de a recepta mesje si de a le

descifra
2. Limbajul activ : cand participam, ca emitatori in comunicare,
formulam idei, transmitem informatii
3. Limbajul verbal: ocupa locul si rolul cel mai important in comunicarea
umana: dialogul ( presupune existenta a cel putin doua persoane care
schimba intre ele opinii sau incearca sa se convinga una pe cealalta), si
monologul (consta in adresarea unei persoane catre un auditoriu).
4. Limbajul scris: lipseste controlul nonverbal, un motiv in plus si foarte
serios pentru ca tot ce este scris sa fie cu atat mai bine gandit, sa fie
chiar recitit, pentru evitarea confuziilor sau a greselilor de interpretare
si pentru anticiparea reactiilor cititorului.
5. Limbajul nonverbal: reprezinta limbajul corpului : mimica, gestica,
postura, expresia faciala, tonul si ritmul vocii, etc.

COMUNICAREA NONVERBALA

Indici nonverbali:
- expresia fetei: un zambet, o incruntare
- gesturi: miscare mainilor si a corpului pentru a accentua
mesajul verbal
- pozitia corpului: modul cum stam, in picioare sau asezati,etc.
- orientare: pozitia corpului fata de interlocutor
- proximitatea: distanta la care stam fata de interlocutor
- contactul vizual: daca privim sau nu interlocutorul, intervalul
de timp in care il privim

14
 - contactul corporal: strangerea mainilor, o bataie usoara pe
umar, etc
- miscarile corpului: pentru a indica aprobarea/ dezaprobarea
pentru a incuraja interlocutorul
- aspectul exterior: infatisarea fizica sau alegerea
vestimentatiei
- aspecte non- verbale ale limbajului oral: imaltimea sunetelor,
taria si rapiditatea lor, calitatea si tonul vocii (paralimbaj)
- semnificatia tacerii: este legata de ascultarea si
receptionarea corecta a mesajelor; stimuleaza comunicarea si
incurajeaza raspunsurile
- ascultarea: proces activ care presupune intelegerea,
interpretarea si integrarea informatiei in modele de
cunoastere proprie

Paralimbajul:
- punte de legatura intre formele nonverbale de comunicare si cele verbale
- obiect de studiu al lingvisticii ( sintaxa, morfologie, vocabular,
pronuntie,etc.)
- prefixul “para-“ sugereaza efectele vocale care sunt secundare intrucat nu
afecteaza intelesul emis de vorbitor
- este deseori determinantul principal al comportamentului intr-o
interactiune ( ex : “Nu ce a spus ci modul in care a spus m-a facut sa .......”)

Contactul vizual - puternic indiciu nonverbal.

Motive:
- aprecierile noastre cu privire la alte persoane se bazeaza pe durata si timpul
cpntactului vizual pe care il avem cu acea persoana
- este un puternic indicator al starilor interioare ( dragoste, ura,indiferenta,
etc.)
- are o mare putere de influentare a sentimentelor si vointei ( de la privirea
sincera care convinge pana la efectele hipnozei)

Expresiile faciale : reprezinta cel mai puternic mijloc nonverbal de

comunicare a ideilor si emotiilor.
Se disting trei grupe de trasaturi faciale:

15
 a) Statice: structura osoasa, dentitie, riduri, relieful fetei, etc.
b) Mobile, dar lente: pigmentatia pielii
c) Mobile, dar rapide: tmperatura, culoarea fetei
Ofera informatii despre temperament, inteligenta, emotie, dispozitie, varsta,
starea sanatatii, etc.

Postura:
Pozitia corpului poate indica, uneori involuntar< o multime de indici:
- starea sociala
- dorinta de dominare, supunere, etc

Gesturile:
Gesturile servesc in comunicare la realizarea a cinci scopuri principale:
a) comunicarea informatiei: prin completarea intelesului cuvintelor sau
pentru a inlocui discursul
b) comunicarea emotiei: prin gesturi specifice cum ar fi palmele puse
peste gura ca semn al surprizei
c) sustinerea discursului: gesturi care coreleaza cu discursul
d) exprimarea imaginii de sine: folosirea gesturilor exprima tipul de
personalitate ( introvertit, extrovertit)

Imaginea de sine:
Imaginea de sine se refera la modul subiectiv de reprezentare si evaluare pe
care individul si la face asupra lui insusi, in diferite etape ale dezvoltarii sale
si in diferite situatii in care el se afla
etapele ce sunt parcurse in formarea imaginii de sine:
EUL : este modul in care ne descriem pe noi insine, tipul de
persoana care credem ca suntem ( ce consideram ca ne caracterizeaza, ca ne
defineste)
- material: corpul, imbracamintea, casa, obiectele, etc.
- social: impresiile pe care le facem asupra celorlalti (mama, tata,
bunicii,etc.)
- spiritual : capacitatea de autoreflectie (idei, volori, experiente anterioare,
etc.)

16
 CELALALT :imaginea pe care celalalt si-o formeaza despre noi
(poate corespunde sau nu cu imaginea creata de noi)
REFLECTIA EULUI :corespondenta/ noncorespondenta intre
parerea mea si parerea celuilalt.
Cunoasterea de sine :totalitatea perceptiilor si cunostintelor pe care oamenii
le au despre calitatile si caracteristicile lor
- se dezvolta odata cu varsta si experienta prin care trecem
- nu se incheie cu adolescenta
Elevilor li se dau fise cu intrebari referitoare la cunoastere de sine
Stima de sine: componenta evaluativa a eului cre se refera la auto-evaluarile
pozitive si negative ale persoanei
Individul are stima de sine inalta , pozitiva daca: are o buna impresie
despre el, se respecta, se accepta, se evalueaza pozitiv
Individul are o stima de sine slaba, negativa daca: se depreciaza, se
considera respins, se evalueaza negativ

e) exprimarea prieteniei: se realizeaza prin imitare ( empatie fata de

persoana care vorbeste)

Comunicarea tactila:
Tipuri de comunicare tactila:
a) atingeri ce transmit emotii pozitive: mama care alapteaza copilul, seful
care bate pe umar un subaltern, sotia care isi saruta sotul, etc.
b) Atingeri in joaca: un bobarnac, palmuirea in gluma ( semnifica
incurajarea, apropierea, solidaritatea)
c) Atingeri “de control” : vizeaza dirijarea comportamentului sau
atitudinilor persoanei atinse ( ex: un semn tactil prin care atentionam
interlocutorul sa ne priveasca)
d) Atingerea “rituala: : strangerea mainilor in semn de salut, sarutul pe
obraz in ocazii speciale, etc.
e) Atingerea in alt scop decat comunicarea propriu- zisa: sprijinirea unei
persoane care urca sau coboara dintr-un vehicul, atingerea fruntii unui
bolnav, etc.

Reflectii si maxime:

"E în zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa te asculte."

17
M. Eminescu

"Cuvântul este sunet si culoare, e mesagerul gândului uman."

T. Vianu

"Cât de puternice sunt cuvintele drepte. "

Biblia

"Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire."

Rudyard Kipling

"Pana de scris este mai puternica de cât sabia"

Shakespeare

"Ca sa pregatesti o buna cuvântare spontana îti trebuie mai mult de trei
saptamâni. "
Mark Twain

"Scrierea la persoana a treia deseori ne permite sa ne ascundem în

spatele organizatiei. "
H. Schwartz

"Precizarea întelesului termenilor este cea dintâi precautie care se ia în

orice discutie."
P. P. Negulescu

"O cuvântare fara scop specificat este ca o calatorie fara destinatie."

Ralph C. Emedley

18
 ATENTIA

Atentia poate fi definita ca fiind concentrarea si orientarea

proceselor psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen.
Atentia nu este legata de un anumit proces psihic, este prezenta in toate
procesele psihice cognitive: perceptie, memorie, gandire.
Multi psihologi considera atentia ca pe o proprietate a constintei ce se
manifesta prin focalizare si concentrare.
Atentia este relationata cu miscarea sau cu absenta miscarii.
Atentia este privita ca o functie de sinteza care organizeaza
procesele psihice intr-o directie precisa, intr-un flux intens si dirijat.

Formele atentiei:

1. In functie de obiectul atentiei, deosebim:

a) Atentia expectativa: se manifesta atunci cand ne aflam in asteptarea
producerii unui fapt, eveniment, in raport cu care urmeaza sa avem o reactie.
Aceasta este insotita intotdeauna de ceea ce numim stare de vigilenta,
inteleasa ca stare de reactivitate maxima a organismului. Este starea de
asteptare a “marcarii golului mult dorit”, la care vom reactiona conform
obiceiului si firii noastre.
b) Atentia exterioara: este cea care se manifesta prin urmarirea
evenimentelor, obiectelor, fenomenelor din mediul inconjurator sau chiar a
actiuniilor si miscarilor noastre ce au repercursiuni in exterior.
c) Atentia interioara: consta in concentrarea asupra propriilor stari,
sentimente, ganduri, imagini, etc. Este proprie momentelor de cercetare
interioara, de introspectie intima, fie ca urmeaza a fi sau nu impartasite.

2. In functie de criteriul proprietatii intrinsece ale acesteia:

a) Atentia voluntara: se manifesta in focalizarea asupra unui eveniment,
a unui obiect, in mod nedirijat de catre constiinta, fiind realizata de la sine,
fara efort. Se declanseaza fara sa vrem, sub actiunea neasteptata a unui
stimul.
b) Atentia voluntara: presupune un efort bine directionat, intentionat,
sustinut uneori in pofida unor dorinte de moment, cu aportul vointei care ne
impune sa perseveram pentru a atinge un tel, fie el si indepartat.

19
 c) Atentia postvoluntara: recunoscuta numai de unii psihologi, se refera
la efectuarea in momentul actual a unor actiuni care au devenit in timp
placute, dupa mule efort, concentrare si exercitii sustinute.
Atentia poate fi favorizata de anumite conditii, de factori care provoaca
concentrarea exterioara sau interioara. In acest sens, se pot evidentia factorii
externi, cu rol favorizant:
- intensitatea stimulului: zgomot puternic, lumina intensa, culoare vie,
in general, ceea ce este contrastant
- noutatea stimulului, a situatiei: ne atrag atentia prin curiozitate
- miscarea obiectelor: mai ales in context static

Insusirile atentiei:

1. Capacitatea de concentrare: intensitatea atentiei se poate masura prin

rezistenta manifestata la excitantii perturbatori ( zgomotul tribunei il
poate deranja pe jucator).
2. Volumul atentie: se refera la cantitatea, la numarul de elemente care
pot fi cuprinse in acelasi timp in focarul de concentrare al atentiei.
3. Selectivitatea atentiei: reprezinta proprietatea acesteia de a retine in
campul ei doar anumite informatii.
4. Distributivitatea: este o insusire care se refera al faptul ca nu putem fi
atenti la mai multe sarcini deodata.

20
 MOTIVATIA

Motivatia in sens general, se refera la cauza pentru care oamenii

actioneaza si gandesc asa cum o fac. Intrebandu-ne de ce oamenii fac ce fac
si, legat de aceasta, cum fac ceea ce fac, constatam ca este vorba de cauze ale
conduitei normale sau ale celei anormale.
Motivul este un fenomen psihic cu rol esential in declansarea, orientarea si
modificarea conduitei, o cauza interna.
Motivatia reprezinta un ansamblu structurat al motivelor. Nu orice cauza este
insa si un motiv.
Motivul declanseaza sau opreste, orienteaza sau sustine energetic
comportamentul.
Orice motiv are doua laturi:
- aparitia unui dezechilibru intern, a starii de necesitate ca atare. Este
latura obiectiva a motivului.
- trairea starii de necesitate la nivel psihic, devenind mobil psihic al
comportamentului ( declanseaza, orienteaza si sustine energetic
comportamentul). Este latura subiectiva a motivului.
Cele doua laturi nu pot fi despartite, lipsa orcareia insemnand o stare de
normalitate ( ex: daca nu ar exista senzatia de foame care sa semnalizeze
deficitul de hrana in organism, comportamentul de hranire ar lipsi, iar
organismul ar pieri.)

Clasificarea motivelor (trebuintelor)

1. Innascute: trebuinte primare: sunt prezente la toti oamenii si la toate
varstele, de satisfacere lor depinde supravietuirea individului si a speciei,
avand forta de activare mare daca nu sunt satisfacute la timp. Ex. nevoia de
hrana, de odihna, de pastrare a sanatatii, de miscare, de sex, de siguranta a
vietii, de a fi cu altii, etc.
2. Dobandite in timp: trebuinte secundare: nu sunt aceleasi pentru toti
indivizii, au semnificatie psihologica si nu biologica. In general, trebuintele
secundare se formeaza pe baza satisfacerii celor primare. Ex. pe baza
trebuintei de odihna se formeaza si trebuinta de confort.
Cea mai cumoscuta clasificare a trebuintelor poarta denumirea de
Piramida lui Abraham Masolw.
Piramida se bizuie pe doua seturi de motive:
- trebuinte de baza: aer, apa, hrana, somn, sex, siguranta, securitate

21
 - trebiunte de autorealizare: iubire si apartenenta, incredere in sine si
in altii, ordine, sens, autosuficienta, bogatie, simplitate, perfectiune,
individualitate, frumusete, bunatate, adevar.
Nevoile situate la baza ierarhiei sunt cele ce trebuie satisfacute primele,
inaintea celor situate la nivelurile superioare. Nevoile situate la nivelurile
superioare sunt dezvoltate mai tarziu.

Varietatea motivelor

- foamea si setea: sunt considerate trebuinte homeostatice,

fiziologice, innascute, dar cu importante trasaturi invatate. Sunt
influentate de alti factori: obiceiul, ambianta, sanatatea, prioritatile,
educatia, etc.
- frica si tendinta de aparare: (teama de esec, de pedeapsa, etc.) sunt
clasate de psihologi ca emotii. Este important sa distingem intre
frica momentana ( legata de anumite situatii) si frica permanenta
(se transforma in sentiment de perpetua insecuritate, care prin
accentuare poate deveni stare patologica).
- frustarea: este starea psihica a celui care este privat de o satisfactie
legitima sau care este inselat in sperantele sale.
- stresul: este starea de dezechilibru care reprezinta o amenintare
pentru intergritatea corporala sau morala a individului.
- conflictele: apar atunci cand simultan se nasc tendinte alternative,
de intensitate relativ egala, ce devin motivatii incompatibile, ce nu
pot fi realizate competent.
- atasamentul: este un ansamblu de legaturi intre indivizi.
- motivatia erotica: are atat baze biologice, cat si sociale. Este strans
legata de sentimental iubirii.
- motivatia realizari de sine: se manifesta atunci cand individul stie
ca actiunile sale vor fi apreciate printr-un standard al performantei
sale.

22
 VOINTA

Vointa poate fi inteleasa ca :

- modalitate de coordonare a activitatii in general
- proces superior de autoreglaj
- aptitudine de a actiona in vederea realizarii unui scop constient propus
Impulsul este o manifestare necontrolata, care determina anumite fapte, de
multe ori regretabile. In multe cazuri, impulsul apare ca raspuns prompt, de
satisfacere a unor trebuinte impetuoase ( cum ar fi foamea, setea, prevenirea
si eliminarea durerii). Oamenii isi stapanesc reactiile impulsive sub influenta
educatiei. De aceea, faptul de a reactiona la primul impuls este calificat drept
un indiciu al lipsei de educatie. Cel mai aspru sanctionate sunt manifestarile
agresive, violente.
Actiunile efectuate sub imboldul impulsurilor sunt considerate ca fiind
scapate atat de sub controlul constiintei, cat si de sub cel al vointei.
Caracteristica pentru vointa este antrenarea energiei in vederea
atingerii unor scopuri constient propuse.

Etapele procesului volitiv

Depasirea obstacolelor si atingerea scopurilor propuse implica parcurgerea
mai multor etape.
1. Articularea motivationala, prefigurarea intentiei.
2. Lupta motivelor ( motivele intra in relatie de concordanta sau de
opozitie)
3. Luarea hotararii ( realizata in urma deliberarii, face posibila
elaborarea planului de actiune)
4. Aplicare planului ( executarea gradate a etapelor pe care acesta le
presupune conduce la o implicare directa in actiune)
5. Verificarea, evaluarea performantelor ( daca rezultatele sunt cele
asteptate, atunci exista sansa ca actiunea sa fie repetata, avand astfel
loc o invatare din experienta. Se invata insa si din greseli)

Dezvoltarea vointei
La o vointa puternica se poate ajunge treptat, pe masura ce se
realizeaza confruntari cu obstacole si depasiri ale acestora. Se considera ca
supraprotejarea copiilor de catre familie conduce la o vointa slaba,
explicandu-se astfel imposibilitatea de a finalize cele propuse.

23
 In evolutia sa, copilul invata comenzile verbale ale adultului, pe care
ulterior si le interiorizeaza, ajungand sa-si dea singur comenzi. Adultii
constituie pentru copii exemple de comportament si chiar exemple de vointa.

o CALITATILE VOINTEI
Cele mai importante calitati voluntare, ce se dezvolta prin exercitiu si
implicare in situatii diverse , sunt:
v PUTEREA VOINTEI- capacitatea de a depune efort voluntarpana la
atingerea scopului propus, rezolvarea sarcinii date.
v SLABICIUNEA VOINTEI- imposibilitatea de a realiza efort voluntar
sustinutpentru finalizarea sarcinii ori atingerea scopului.( incepi o
actiune, dar nu o finalizezi, abandonezi!)
v PERSEVERENTA- realizarea efortului voluntar o lunga perioada de
timp, insistenta cu care doreste cineva sa finalizeze actiunea.
v INCAPATANAREA – urmarirea unui scop atunci cand este clar ca
imprejurarile de realizare( succes) sunt minime , imposibile chiar( are
la baza , adesea, lipsa flexibilitatii in gandire si actiune, prejudecati).
v INDEPENDENTA VOINTEI- tendinta de a lua hotarari pe baza
chibzuintei proprii, a rationamentelor personale, fara a ignora , insa ,
parerea celorlalti;capacitatea de a adoptare a unei atitudini critice fata
de opinia sa ori a celorlalti.
v SUGESTIBILITATEA – preluarea necritica a ideilor, opiniilor
celorlalti, actiunea in functie de ce spun si cer altii, diminuarea
implicarii personale.

24
v PROMPTITUDINEA DECIZIEI – rapiditatea si corectitudinea cu care
cineva delibereaza in situatii de criza( si nu numai!) , adoptand
hotararea potrivita;cere precizie, gandire pozitiva,curaj.
v NEHOTARAREA/TERGIVERSAREA- se manifesta ca oscilatie
nejustificata intre mai multe motive ( nu se depaseste „lupta
motivelor!”)
TEMA:
1). Identificati si descrieti aceste calitati ale vointei prin imagini
sugestive( realizati un colaj)
2). Identificati trei metode de optimizare a vointei personale.
3).Autocaracterizati-va din punct de vedere al calitatilor vointei!

25
 IMAGINATIA

Imaginatia este una dintre cele mai importante caracteristici ale unei
persoane.
Imaginatia se manifesta sub forma unei constructii imagistice,
rezultata in urma operarii cu imagini mentale. Ceea ce este semnificativ este
caracterul de noutate al rezultatelor ei. Personalitatea celui care dispune de o
astfel de imaginatie poate fi apreciata ca originala, exprimandu-se intr-o
maniera originala, interesanta, chiar surprinzatoare.
In actele creatoare, in rezolvarea de probleme, chiar in intelegere,
imaginatia este asociata inteligentei, creativitatii, capacitatii mintii umane de
a stablii interrelatii, de a corela elemente distincte si aparent fara legatura.
In dezvoltatea personala, gandirea si imaginatia se intrepatrund:
imaginatia foloseste operatiile gandirii; acestea devin creatoare mai ales
atunci cand procedeaza euristic. Un rol deosebit in declansarea si sustinerea
actelor imaginative il joaca afectivitatea. Implicarea emotionala nu poate fi
usor deosebita de cea motivationala. Motivatia puternica spre reusita, de
exemplu, antreneaza trairi specifice si declanseaza un adevarat film interior,
in care suntem, gratie imaginatiei, atat protagonistul principal, cat se cel care
organizeaza actiunea.
In plan imaginativ apar evenimente, obiecte care corespund dorintelor
si asteptarilor noastre. Starile afective pe care le produc sunt dragostea, ura,
invidia, recunostinta, placerea, neplacerea, ele impulsionand imaginatia.
Socurile emotionale pot declansa fantasme. Starile afective intense pot sa
inhibe imaginatia, sa-i impiedice manifestarea.
Fiecare dintre noi isi creaza in plan mental o lume proprie, in
concordanta cu motivatiile si nevoile pe care le are, cu strategiile adoptate
pentru satisfacerea acestora.
Reglarea propriului comportament, prin anticiparea asteptarilor
celorlalti, prin previzibilitatea reactiilor pe care el le provoaca, subliniaza
rolul important al imaginatiei. Ea se implica, in maniere mai mult sau mai
putin vizibile, in toate formele de activitate, avand un specific proiectiv (ex.
jocurile de rol ne permit sa fim asistenti medicali, profesori, ingineri,
manageri, etc.)
Prin intermediul imaginatiei se pot dobandi cunostinte noi, printr-o
intelegere si integrare superioara, facilitand, asadar, invatarea.
Confruntarea cu situatii noi, necesitatea de a anticipa activitatea in
detaliile sale specifice fac indispensabil apelul la imaginatie.

26
 FORMELE IMAGINATIEI

1. Dupa criteriul originalitatii produsului:

a) Imaginatia reproductiva: este folosita frecvent in activitatea scolara,

atunci cand, la o indicatie verbala, ne reprezentam obiecte, fenomene,
intamplari. Putem reconstituii, pe plan mental, de pilda, cum ne-am
petrecut sfarsitul de saptamana trecut. Imaginatia reproductive permite o
reconstituire a realitatii trecute sau prezente, care nu poate fi cunoscuta
direct, nemijlocit.
b) Imaginatia creatoare: presupune elaborarea unor noi reprezentari si
idei noi, prin combinarea originala a unor elemente ale experientei trecute.
Dupa unele acceptiuni, fantezia constituie un termen sinonim pentru
imaginatie.

2.Dupa criteriul implicarii vointei in actul imaginative:

a) Imaginatie voluntara ( formele prezentate mai sus)

b) Imaginatie involuntara :
- visul din timpul somnului ( visul este un mijloc de
suprimare a excitatiilor, a ceea ce este susceptibil sa tulbure somnul. De
asemenea, visarea permite creierului sa organizeze multitudinea de
impresii senzoriale, selectandu-le pe cele care merita sa fie retinute.)
- reverie sau visul diurn: are loc in stare de veghe ( apare ca
avand ca suport dorinte, sperante, nazuinte si este destul de putin cenzurat
rational. Apare ca “ visare cu ochii deschisi” si are efecte relaxante)

PROCEDEELE IMAGINATIEI

1.Aglutinarea: combinarea mentala a unor parti preluate de la lucruri

diferite ( ex. centaurul, sirena)
2. Amplificarea sau diminuarea: modificare de proporitii ( ex. Superman,
Degetica)
3. Multiplicarea sau omisiunea: modificarea numarului de elemente prin
adaugare sau prin scadere ( unicornul, balaurul cu sapte capete)

27
 4. Empatia: punerea imaginara in locul altcuiva, o modalitate de
cunoastere si intelegere a altora, o forma de comunicare afectiva.

CREATIVITAREA

Creativitatea este o trasatura general umana ce poate fi definite prin

produsul actului creator.
Creatia este un proces complex pe parcursul caruia pot fi delimitate
mai multe etape:
a) Prepararea: se desfasoara la nivelui constientului. Creatorul stie ca
este o problema, isi pune o problema de rezolvat. Se pregateste,
aduna material pentru rezolvare.
b) Incubatia: se desfasoara la nivelul inconstientului, este o perioada
de asteptare ( grecii intelegeau prin “ incubatie” “sonm in pestera
sacra”)
c) Iluminarea: solutia problemei, ideea, apare pe neasteptate, este ca o
strafulgerare.
d) Verificarea: se elaboreaza produsul creatiei, se testeaza, se pune la
punct.

Metode de cultivare a creativitatii:

- Tehnica Brainstorming- “furtuna de idei” sau efervescenta
creierului. Se provoaca un curs liber si necritic de asociatii
de idei, fara sa se faca nici o evaluare a produsului.
- Tehnica sinectica- strangerea laolalta a unor elemente
diverse. Se produc astfel idei si asociatii noi.

28
 MEMORIA

„ Cum ar fi viaţa omului fără memorie ? “

Memoria reprezinta functia psihica datorita careia sunt posibile

fixarea, conservarea, recunoasterea ( reproducerea) informatiilor, trairilor.
Fixarea este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru
actualizare. Se refera la “ intrarile” in sistemul de memorare si depinde de
stimularea senzoriala.
Conservarea este o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru
actualizare. Se refera la procesul prin care informatia senzoriala este retinuta
in memorie.
Actualizarea presupune redarea, intr-o forma cat mai fidela, a
informatiei fixate si stocate pana in acel moment. Se refera la “ iesirile” prin
care informatiile stocate sunt recunoscute sau reproduce.
Radacinile memoriei se afla in proprietatile materiei. Memoria este
prezenta in tot ceea ce este viu, sub forma memoriei inferioare. Memoria
inferioara este prezenta si la om ca memorie mecanica.

Formele memoriei

1. Memoria senzoriala (memorie de foarte scurta durata) consta in

parcurgerea, de catre excitatia provocata de organele de simt, a
drumului pana la nivelul cortexului, drum a carui durata este intre 0,20
si 0,30 secunde. Se refera la scurta inertie a stimularii.
2. Memoria de scurta durata : consta in fixarea unei parti din stimularile
senzoriale, care se pastreaza in imagine la acest nivel, pana la 18
secunde. Caracteristica sa este limitarea ca volum si durata a
conservarii.
3. Memoria de lunga durata: (este nelimitata) presupune o persistenta
foarte mare a informatiei.

29
 Caracteristicile memoriei

1. Volumul: se refera la cantitatea de informatie ce poate fi stocata.

Aceasta difera de la o persoana la alta.
2. Mobilitatea: se refera al capacitatea de a acumula cunostinte noi, de a
le corela cu alte cunostinte, de a le modifica.
3. Rapiditatea fixarii: vizeaza usurinta intiparirii, efortul presupus pentru
realizarea ei.
4. Fidelitatea redarii: se refera la masura in care informatia actualizata
corespunde cu cea intiparita.
5. Rapiditatea acutualizarii: se refera la viteza cu care reusim sa
actualizam un material invatat.
Aceste proprietati se concretizeaza diferit la fiecare individ. Uneori,
atunci cand trasaturile sunt sau foarte puternice, sau foarte slabe, ele pot
deveni elemente distinctive in descrierea personalitatii noastre.

UITAREA

Uitarea se manifesta in situatia in care individul nu poate nici sa

recunoasca, nici sa reproduca elemente stocate anterior. Ca si memoria,
uitarea are un caracter selectiv, ce este influentat de inerese, sentimente,
de faptul ca un anume lucru este considerat la un moment dat mai putin
important.

Sfaturi utile.

cand invatati:
- structurati logic materialul
- faceti repetitii in functie de volumul materialului
- fixati- va un scop precis
- evitati a memora in ambianta nefavorabila
- evitati memorarea cand sunteti obositi
- sa nu fiti indiferenti fata de materialul pe care il memorati
- stabiliti-va repere
- sistematizati materialul
- nu va multumiti numai sa cititi, incercati si sa vizualizati
- exersati-va memoria acumuland voluntar noi si noi informatii

30
 TEMPERAMENTUL

Def. Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetica a

personalitatii care se manifesta cel mai pregnant in conduita.

Caracteristici:
- Personalitatea umana se structureaza in jurul unor caracteristici
dominante, atat inascute, cat si dobandite. Atunci cand ne referim la cele
preponderent ereditare vorbim despre temperament, iar cand ne referim la
cele construite socio-cultural, despre caracter.
- Temperamentul si caracterul sunt in relatie de complementaritare.
- Temperamentul vizeaza fenomene caracteristice firii unui individ,
reactivitatea la stimuli emotionali, forta si rapiditatea raspunsurilor, dispozitia
afectiva.
- Afectivitatea este un parametru important in conturarea
temperamentului.
- Temperamentul nu se schimba in mod radical in timpul vietii dar el
poate fi modelat sub influluenta anumitor factori.
- Temperamentele pure sunt rare. Fiecare persoana manifesta
caracteristici specifice mai multor tipuri temperamentale, dar predomina un
singur tip.
- Nu exista temperamente bune sau rele, fiecare tipologia are
caracteristici si bune si rele.

Factorii care infuenteaza modelarea temperamentului:

- socio-culturali,
- economici,
- geografici, etc

Tipuri temperamentale

1. Tipologia lui Hippocrate:

a) coleric: -pozitive: vointa accentuata, procese afective intense,

pasionalitate, diversitatea si intensitatea reactiilor, optimist, activ, darz,
actioneaza repede in toate situatiile, sigur pe sine, este convins ca va finaliza
orice actiune care depinde de el, rareori ezita sau oscileaza, vorbeste direct si

31
fara rezerve, comanda, isi asuma riscuri convins de propriile aptitudini si de
succesul sau, pare sa aiba putina nevoie de ajutor, decis (ia repede si definitiv
o hotarare), conducatorul pe care altii il urmeaza, nu se lasa pana nu
realizeaza scopurile pe care si le-a propus.
-negative: iritabilitate, agresivitate, inegalitatea trairilor,
neastamparat, schimbator, impostor, considera ca este greu de crezut ca
cineva sa faca treaba mai bine decat el, neanduplecat, se impotriveste sau
ezita sa urmeze alta cale decat cea proprie, nu suporta sa astepte, nu este
interesat de ce spun altii sau de activitatile altora, trufas ( o stima de sine
puternica), curaj uneori in sens negativ, dependent de munca, pe care ar face-
o incontinuu, lipsit de tact ( jigneste usor), inflexibil ( nu accepta punctele de
vedere ale altuia sau atitudinile altuia), ajunge usor sa fie nemultumit, chiar
daca nu ajunge la un nivel emotional inalt, incapatanat, dominator, isi
manifesta furia cand ceilalti nu actioneaza destul de repede, judeca adesea
exprimand reactii negative, poate sa actioneze pripit.

b) sangvinic: -pozitive: sociabilitate, buna dispozitie,

reactivitate accentuata, dinamism, spirit de grup, aptitudini de
conducere, hazliu, optimist, entuziast, energic, voios, amabil, antrenant ( ii
face pe altii sa se simta bine), are farmec in relatiile cu altii, intotdeauna bine
dispus.
-negative: fluctuatia si inegalitatea trairilor, superficialitatea,
inconstanta trairilor, obraznic, obositor prin repovestirea de istorii pentru a
amuza, ii lipseste disciplina mintala, mai mult vorbeste decat asculta, ii
intrerupe pe altii, vrea sa fie in centrul atentiei, promite ca ajuta dar uita, se
supara usor dar uita usor, se da in spectacol, incearca sa-i manipuleze pe cei
din anturajul sau, nestatornic ( cauta noi activitati, noi relatii, are nevoie de
schimbari ca sa nu se plictiseasca), inconsecvent, flecar.

c) melancolic: - pozitive: procese afective intense si durabile,

sarguinta, perseverenta, responsabilitate si simt al datoriei, ii place sa
analizeze pentru a vedea relatiile logice, convinge prin logica si fapte,
renunta din proprie initiativa la interesele sale ( altruist), respectuos ( ii
trateaza pe ceilalti cu respect si onestitate), sensibil ( se intereseaza de
ceilalti), prevazator, nu provoaca usor o conversatie, organizat, ordonat,
statornic (devotat), diplomat, sensibil, cu tact, are aspiratii intelectuale si
artistice, idealist ( simte nevoia sa se ridice la standarde inalte), profund ( ii
displac conversatia si lucrurile superficiale), iubitor de muzica ca forma a

32
artei iar nu ca spectacol, politicos, loial, nu este invidios, face totul in modul
cel mai discret.
- negative: adaptabilitate si mobilitate redusa, neincredere in
sine, pesimism, rezervat, nesociabil, linistit, are complexe de inferioritate,
capabil sa poarte ranchiuna, nu iarta usor, poate sa se supere pentru ofense
imaginare, manifesta sentimente de neancredere fata de ceilalti, anxios,
interiorizat ( nu-si arata deschis trairile, sentimentele, tandretea), uneori pune
standarde atat de inalte ca este greu de satisfacut, vede intai partea neagra a
lucrurilor ( pesimist), se simte marginalizat, susceptibil ( se simte jugnit cu
usurinta), nu are incredere ca va reusi, traieste in el insusi ( introvertit),
suspicios ( nu crede, se intreaba cu privire la motivul din spatele cuvintelor),
singuratic, razbunator, ii pedepseste pe cei care l-au jignit, impaciuitor, chiar
cand are dreptate isi slabeste pozitia.

d) flegmaticul: - pozitive: toleranta, rabdare, perseverenta, echilibru, demn

de incredere, calm, controlat, adaptabil ( se simte confortabil in orice
situatie), pasnic, accepta punctul de vedere al altuia, nu-si manifesta trairile
emotionale decat rar, nepretentios, rabdator, ramane calm, nu este afectat de
intarzieri, organizat, meticulos, stabil emotional, inofensiv ( nu spune si nu
provoaca ceva nedorit), umor sec, pacificator, tolerant, bun ascultator,
multumit, nu ii plac extremele.
- negative: reactivitate redusa, adaptabilitate redusa,
ingandurat, salb expresiv, apatic, nu se implica, neatent datorita lipsei de
interes, nehotarat, ezitant, lent, anost ( nu-si manifesta in nici un fel
sentimentele), placid ( nu-si stabileste obiective), are o perspectiva simplista
asupra vietii, inchistat, las, indiferent, impasibil ( se opune implicarii).

2.Tipologia lui Carl Gustav Jung:

a) Extravertitul: -firi deschise, sociabili, binevoitori, se inteleg sau se cearta

cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei, sunt independenti, pragmatici, se
adapteaza usor unor noi conditii de viata, sunt orientati spre lumea exterioara.

b) Introvertitul : -firi inchise, timizi, putin comunicativi, greu adaptabili,

orientati spre lumea lor launtrica, rezervati, lipsiti de incredere in sine.

Intermediar intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta

caracteristici si de la extravertiti, si de la introvertiti.

33
 CARACTERUL

Def. Caracterul reprezinta componenta relational- valorica a

personalitatii.
Caracterul rezulta si prin cultivarea trasaturilor innascute, prin
valorificarea insusirilor sistemului nervos, a organizarilor instinctive. In
sistemul de personalitate caracterul este latura de care individul este
responsabil intr-un grad foarte inalt. Temperamentul este in masura
hotaratoare determinat ereditar. La fel aptitudinile, nivelul de creativitate sau
de inteligenta. Dar lipsa omeniei, a corectitudinii, a spiritului de
respunsabilitate, a cinstei, etc. in relatiile cu ceilalti oameni sunt rezultatul
propriei alegeri, nu se datoreaza constitutiei innascute a unei persoane, ci
dispretul acelei persoane pentru valorile morale.
Caracterul este nucleul moral-spiritual al personalitatii.
Cuvantul “caracter” deriva din cel grecesc care inseamna “gravare”.
Daca raportam termenul la etimologia termenului “persona” care deriva din
“personare” = “a rationa prin intermediul”, deducem ca prin caracterul
personal se intelege amprenta proprie, forma, modelul unei finite umane.
Deci, fiecare om are caracterul sau, fie ca acesta este bun sau rau.
Caracterul este rezultatul educatiei si influentelor culturale si se poate
modifica in timp.
Caracterul persoanei se vede in atitudinile sale. Se pune intrebarea:
orice atitudine a cuiva este un indiciu al personalitatii sale, indica o trasatura
caracteriala a personalitatii sale? Raspunsul este nu. Nu orice atitudine poate
sa fie considerate ca atitudine caracteriala. Unele atitudini sunt intamplatoare,
nu sunt caracteristice pentru persoana respective.
La formarea caracterului uni om contribuie mai multi factori:
- socio- culturali ( cei mai relevanti)
- economici
- geografici
Modul cum un anumit om isi manifesta receptivitatea fata de normele si
valorile existente la un moment dat in societate marcheaza premisele in
conturarea caracterului sau. Individul constient este pe deplin responsabil de
caracterul pe care il manifesta.

34
 Intre temperament si caracter se stabilesc raporturi de
complementaritare. Insusirile temperamentale pot fi implicate in formarea
trasaturilor de caracter, atat a celor pozitive, cat si a celor negative (ex. un
temperament dinamic, mobil poate conduce la o personalitate cu un caracter
adaptabil, sociabil sau, dimpotriva, la o personalitate cu un caracter
defectuos, nestatornic, inconsecvent). Trasaturile de temperament pot fi
compensate prin dezvoltarea la nivel de caracter a unor insusiri care sa
suplineasca eventualele neajunsuri. Asa se face ca un nivel energetic mai
scazut poate fi compensate printr-o organizare buna a actiunilor, prin
invatarea unor strategii de atingere a scopurilor, prin dezvoltarea aptitudinilor
si a deprinderilor necesare. Caracterul se construieste pe baza
temperamentului, este ulterior acestuia.
Caracterul este cu atat mai independent, cu cat individul
dispune de o vointa puternica, este capabil de decizie si de actiune. De
asemenea, el manifesta o consistenta si o constanta atitudinala, care sunt
prezente dincolo de dificultatile si de restrictiile cu care se confrunta. Se
poate vorbi chiar de o anume fermitate atitudinala.
Individul uman dispune de capacitate de autoreglaj, inclusiv
la nivel caracterial. Prin ele sunt respinse manifestarile care sunt sanctionate
de catre colectivitate, orice om facand eforturi spre o cat mai buna integrare
sociala. In structura caracterului intra, pe langa vointa, si trasaturi ale
intelectului si afectivitatii. Sentimentele pe care le nutrim, gradul de
sensibilitate de care dispunem, modul in care raspundem, mai mult sau mai
putin implicate emotional, solicitarilor mediului definesc anumite aspecte
caracteriale.
Insusirile de caracter pot fi: tenacitatea, ingaduinta, ambitia,
zgarcenia, cinstea, ipocrizia, etc.

Atitudinile si rolul lor in formarea caracterului

Caracterul se refera la un complex de atitudini proprii

subiectului, pe care acesta le exprima in mod constant la nivel
comportamental. Atitudinea este inteleasa ca un invariant al conduitei, prin
care aceasta se orienteaza, este directionata spre anumite valori ( ceea ce este
considerat semnificativ si dezirabil). Atitudinile sunt semnificative din
punctul de vedere al dimensiunii valorice a personalitatii. Ele se formeaza
treptat, definitivandu-se aproximativ spre sfarsitul adolescentei. Caracterul
are o anumita dinamica datorata necesitatilor de adaptare continua la mediu

35
intern si extern. Modificarile sale sunt realizate gradat, de obicei
imperceptibil, pe fondul unei stabilitati conservatoare.
Exista atitudini personale ( pe care le exprimam individual) dar
si atitudini sociale ( cum sunt optiunile politice).
Opiniile unei persoane sunt semnificative in ceea ce priveste caracterul sau,
informand despre sistemul de valori la care a aderat, despre rigiditatea sau
flexibilitatea atitudinilor sale. Opinia implica atitudini, valori.

36