I.

INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE

1. SPECIFICUL OBIECTULUI PSIHOLOGIEI

Denumirea de psihologie este una relativ recentă dacă ne gândim că, din antichitate și până la
sfârșitul secolului al 19-lea, ea a fost considerată drept parte componentă a filosofiei. Cu alte cuvinte, doar
termenul de psihologie este recent, nu și știința în sine. Primele noțiuni de psihologie se găsesc chiar într-
una dintre operele filosofului Aristotel (care a trăit înaintea erei noastre), „Despre suflet”. Termenul
psihologie a fost folosit de către autorul croat Marko Marulić în lucrarea „ Psichiologia de ratione
animae humanae”. Printre primele definiții clare ale psihologiei se numără cea a lui J.B. Watson care
spunea despre aceasta că este „știința comportamentului”.

Mai târziu, în secolul al 19-lea, psihologia a început să se contureze ca disciplină de sine

stătătoare. În același timp s-au dezvoltat diferite curente și orientări, inspirate de concepțiile diverșilor
psihologi.

Este important de semnalat totuși că, deși s-a despins din și de filosofie, psihologia și-a păstrat
mereu tendința de a dezbate nu doar subiecte strict legate de psihic, ci s-a avântat să dezbată probleme pur
filosofice legate de natura spiritului. În felul acesta au apărut alte științe conexe cum ar fi psihologia
filosofică sau filosofia spiritului.

Deși psihologia este un domeniu extrem de vast, explicarea obiectului său de studiu a fost tranșată
metodologic astfel încât poate fi explicată cu ușurință chiar și unui începător. Scopul acestor lămuriri nu
este de a simplifica prin omisiune anumite aspecte importante a ceea ce reprezintă psihologia, ci de a-i
încuraja pe novici în a păși pe drumul înțelegerii mai ample a acestui domeniu atât de interesant. Tot ce
trebuie să facem este să ne păstrăm mintea deschisă în a accepta inițial o viziune simplistă pentru a putea
mai apoi accede la un nivel mai profund al înțelegerii psihologiei.

Să facem deci o încercare de explicare pornind de la definirea termenului „psihologie”. Termenul

de psihologie provine de la cuvintele grecești „psyche” (suflet) și „logos” (știință). Cu alte cuvinte,
psihologia este știința care se ocupă de cunoașterea sufletului. Trebuie să recunoaștem totuși că termenul
de suflet este destul de general, astfel că s-a convenit ca în genericul „suflet” să fie introduse toate
fenomenele psihice, respectiv 1. procesele psihice, 2. însușirile, 3. activitățile. Toate aceste fenomene
psihice sunt astfel structurate încât oglindesc viața psihică interioară și comportamentul exterior al
individului și sunt studiate cu ajutorul instrumentelor specifice psihologiei: observația, descrierea,
experimentul, ancheta, convorbirea.

1/5
 2. CE ESTE PSIHICUL?

Noțiunea de psihic

În strânsă legătură cu obiectul de studiu al psihologiei, s-a pus problema definirii și studierii
psihicului.

În termeni foarte simpli, psihicul presupune toate conexiunile pe care mintea noastră le poate
face cu privire la realitate cu scopul adaptării la aceasta.

Psihicul este:

- o formă de reacție a organismului la solicitările mediului cu scopul adaptării la acesta

- o modalitate prin care omul există ca ființă bio-psiho-socio-culturală.

Psihicul îi asigură omului adaptarea la mediu, prin comportamente care depind atât de schimbările
de mediu, cât și de condițiile interioare ale subiectului.

Psihicul este:

I. expresia vieții de relație (Omul nu poate exista izolat, el trebuie să se raporteze mereu la
mediu)
II. o funcție a creierului (Cercetările experimentale au arătat că orice tulburare a funcționării
creierului determină tulburări ale activității psihice)
III. o construcție subiectivă care se exteriorizează în comportament (Psihicul nu este o
fotografie a realității, ci o filtrare a realității prin intermediul trebuințelor, necesităților,
idealurilor subiectului)
IV. condiționat și determinat social-istoric (Omul se raportează nu doar la lumea lucrurilor,
ci și la condițiilor vieții sociale, economice, culturale.

Manifestări ale psihicului

Formele particulare de manifestare ale psihicului (adica modalitatile prin care ajungem sa ne
adaptam la realitate) sunt fenomenele psihice care formează SISTEMUL PSIHIC UMAN (SPU) și care
includ:

•procese psihice:

1.procese senzorial cognitive: senzații, percepții, reprezentări;

2.procese cognitiv superioare: gândire, memorie, imaginație;

3.procese afectiv-volitive și reglatorii pentru conduită: motivație, voință, afectivitate.

•însușiri psihice (laturile personalității: temperamentul, caracterul, aptitudinile, inteligența,

creativitatea),

•activități psihice (jocul, munca, învățarea, comunicarea)

2/5
 La toate acestea se adaugă atenția, văzută ca proprietate a conștiinței și ca o condiție care stimulează
și faciliteaza fenomenele psihice. Un alt aspect demn de toată atenția este faptul că tot ceea ce este legat
de psihologie este mediat de comunicare. De ce? Pentru că între oameni se stabilesc în permanență
legături la baza cărora se află schimbul de informații. De la activitatea de predare din timpul orelor de
curs și până la simplele discuții amicale dintre prieteni, orice contact dintre oameni presupune schimb de
informații, aceste schimburi fiind influențate de existența lor în cadrul societății. Prin urmare transferuri
de informații (comunicarea) specifice omului sunt obiect de cunoaștere al psihologiei. Pentru că aceste
conexiuni caracterizează omul și existența sa, putem spune că în centrul preocupărilor psihologiei se află
omul, ca subiect al cunoașterii, studiind conduita acestuia în strânsă legătură cu mediul înconjurător.

Este esențial să reținem că între fenomenele psihice (specifice psihicului) există o permanentă
colaborare. Nu poate exista gândire fără memorie sau un pic de imaginație, după cum nu poate exista
motivație fără voință și chiar afectivitate fără gândire. La fel, trebuie avut în vedere că felul în care o
persoană abordează munca depinde de temperament (colericii se înflăcărează mai mult atunci când au
ceva de rezolvat, flegmaticii sunt mai meticuloși), dar și de caracter (de valorile pe care le au în raport cu
activitatea pe care o desfășoară). De ce este important să nu uitam acest lucru? Pentru că fenomenele
psihice nu trebuie văzute ca niște entități abstracte și individuale. Fenomenele psihice sunt funcții ale
creierului, funcții pe care creierul fiecăruia dintre noi le manifestă în orice moment al existenței noastre.
Nu trece nicio zi fără să ne gândim la ceva sau fără să memorăm ceva (chiar și fără voia noastră). Așa se
face că fenomenele psihice (ar fi bine să ne familiarizăm cu termenul indiferent cât de teoretic ar suna la
început) sunt ca o familie în care fiecare membru are sarcina sa de îndeplinit, iar împreună fac ca
respectivul cămin să fie mai armonios. Ca o comparație ușor amuzantă, un psihic în care două procese
psihice nu se influențează unul pe altul este ca o casă în care doar tatăl duce gunoiul sau doar mama
gătește.

Revenind la legaturile dintre fenomenele psihice, cu cât conexiunile dintre ele sunt mai bine
organizate și structurate cu atât adaptarea individului la mediu este mai completă. Cu alte cuvinte, cu cât
folosim mai bine informațiile memorate, cu cât ne ghidăm mai eficient după anumite senzații, cu cât ne
concentrăm mai bine atenția, cu atât vom avea un comportament mai adecvat în societate. Prin urmare,
conexiunile pe care le facem țin de tot ceea ce vine în contact cu ființa umană. De aceea, spunem că
psihicul este o realitate bio-psiho-socio-culturală. El se apleacă deci atât asupra aspectelor biologice, cât
și a celor psihologice, sociale și culturale ale omului.

Factorii biologici se evidențiază în zestrea ereditară a fiecărui individ, care reprezintă potențialul
cu care fiecare dintre noi se naște.

Factorii psiho-sociali se materializează în acțiunea factorilor precum educația și mediul, care

ajută bagajul ereditar al ființei să se manifeste deplin în viața cotidiană.

Factorii culturali țin de respectarea și promovarea tradițiilor, a normelor și obiceiurilor unei

comunități.

3/5
IPOSTAZELE ȘI NIVELURILE PSIHICULUI

Psihicul nu este omogen și liniar. Uneori el este mai clar, alteori mai tulbure. În unele situații ne dăm
seama ce simțim, în altele nu. De aici rezultă că psihicul cunoaște o neuniformitate existențială și
funcțională. Aceasta există și se manifestă în 3 ipostaze sau niveluri de organizare structural-funcțională.

CONȘTIENTUL este o formă prin care se realizează integrarea subiectiv-activă a tuturor fenomenelor
vieții psihice și care permite raportarea continuă a individului la mediu.

Caracteristici:

a. procesare cu știință: proces în care individul dispune de informații pe care le poate utiliza pentru a
înțelege o situație nouă. Omul își dă seama de ceva, îl reproduce în subiectivitatea sa sub formă
de imagini, noțiuni, impresii. Procesarea conștientă presupune includerea particularului în general
și identificarea generalului în particular.
b. procesare cu scop: Scopul este proiecția mintală a obiectivului activități. Scopurile vin din
realitate, iar formularea lor îl responsabilizează și activează pe individ.
c. procesare anticipativă: Prin conștiință, omul își poate stabili scopurile înainte de desfășurarea
acțiunii și poate anticipa rezultatele.
d. procesare planificată: Pentru a realiza ceva, nu este suficient să stabilești scopuri și să anticipi,
trebuie să și planifici acțiunea, să stabilești succesiunea etapelor.
e. procesare creativă: Omul nu procesează realitatea doar pentru a o procesa ci cu scopul de a o
modela și adapta necesităților sale.

Rol/funcții:
- informațional-cognitivă
- finalistă
- anticipativ-predictivă
- reglatoare
- creativă

Există două forme principale ale conștiinței:

1. Conștiința socială cuprinde ansamblul ideilor, concepțiilor, teoriilor, mentalităților,

aspirațiilor, credințelor, principiilor de comportare şi acţiune specifice unei comunităţi sociale în
decursul dezvoltării ei pe baza experienţei practice.
2. Conștiința individuală (felul individual în care simțim, știm, trăim, facem ceva). Aceasta
presupune: conștiința obiectelor, conștiința de sine, conștiina altuia, conțtiina de grup.

SUBCONȘTIENTUL cuprinde toate actele care cândva au fost conștiente, dar care, în prezent, se
desfășoară în afara controlului conștient. Subconștientul este locul unde se conservă amintirile,
automatismele, deprinderile, actele care au fost conștiente la un moment dat, pentru care s-a depus efort și
care acum se află în stare latentă, putând oricând să revină în nivel conștient. Rol de a media trecerile de
la inconștient la conștient și invers.

4/5
INCONȘTIENTUL este un nivel primar, bazal, aconștient, dare care influențează psihicul.

Inițial, inconștientului i s-a atribuit o conotație negativă: haos, pulsiuni oarbe, tendințe înăbușite, frustrări.
În prezent, i se atribuie o notă extensiv-pozitivă: cuprinde tendințe ascunse, conflicte emoționale. El este
considerat a fi organizat, dar cu o organizare „foarte subiectivă”.

Rol:
-de energizare și dinamizare a întregii vieți psihice
-de facilitare a întregului sistem creator
-de asigurare a unității Eului

Se considera că există două forme ale inconștientului:

1. Inconștientul colectiv (cuprinde tiparele comportamentale ancestrale – arhetipuri – transmise de la o

generație la alta) – C.G. Jung

2. Inconștientul individual (pulsiuni instinctive) – S. Freud

5/5