S-au configurat trei orientări diferite şi în mare măsură opuse, şi anume:

a) orientarea care reducea psihicul uman la conştiinţă şi care susţinea că obiectul psihologiei îl
reprezintă studiul conştiinţei (respectiv, al proceselor psihice conştiente);
b) orientarea care susţinea că elementul esenţial şi determinant al vieţii psihice a omului este
inconştientul, acesta trebuind, chipurile, să reprezinte principalul domeniu de preocupare al
psihologiei (psihologia abisală sau psihanaliza elaborată de S. Freud);
c) orientarea care susţinea că adevărata şi autentica realitate psihologică o constituie reacţiile
externe de răspuns (secretorii şi motorii) la acţiunea diverşilor stimuli din mediu şi, ca atare,
obiectul
psihologiei trebuie să fie studiul comportamentului (behaviorismul, creat de savantul
american J. B. Watson, 1912/1913).
În problema raportului biologic-cultural în determinismul psihicului uman, s-au opus
orientarea biologistă care absolutiza rolul factorilor biologici (psihanaliza, psihologia
hormistă) şi orientarea socio-culturologică, a cărei esenţă constă în absolutizarea rolului
factorilor socio-culturali.

INCONSTIENTUL
Inconştientul înnăscut se considera ca fiind determinat exclusiv biologic şi legat de
trebuinţele primare. Astfel, se definea ca ansamblu al pulsiunilor, tendinţelor şi instinctelor ce
exprimă natura omului ca fiinţă biologică, animală.
Inconştientul individual dobândit se structurează, potrivit lui Freud, în copilăria
timpurie, respectiv în primii 5 ani de viaţă şi el include elementele conştiinţei morale a
societăţii, de genul valorilor (bine-rău, permis-interzis), normelor şi modelelor morale.
Trăsătura comună a ambelor forme ale inconştientului individual este aceea că nu
evoluează şi nu se schimbă, în structură şi statut, de-a lungul vârstei, rămânând, practic
aceleaşi.
În ce priveşte rolul inconştientului, în prezent sunt larg acceptate următoarele idei:

A. rolul pozitiv:
1) păstrează şi „monitorizează” ansamblul trebuinţelor biologice şi fiziologice şi
impune activarea comportamentelor specifice de satisfacere;
2) asigură un anumit mod de procesare a informaţiilor şi realizează combinaţii
subliminale pe care le preia conştiinţa în cadrul activităţilor rezolutive şi de creaţie
(intuiţia, inspiraţia);
3) asigură pregătirea şi desfăşurarea activităţii gândirii şi a spontaneităţii inteligenţei;
4) prin anumite activităţi ale sale – vise, reverii – exercită o influenţă catartică,
detensionantă;
5) este principalul generator al experienţelor transpersonale;
6) asigură continuitatea noastră psihică în timpul somnului, când controlul conştiinţei
este abolit.

B. rolul negativ:
1) generează stările de afect care împing la acţiuni şi comportamente distructive;
2) este sediul agresivităţii pe care o poate exacerba şi transforma într-o trăsătură
stabilă de personalitate;
3) se implică adesea în sens perturbator în fluxul gândirii şi al activităţii,
predispunându-le la erori.
 SUBCONSTIENTUL
Astfel, se consideră că subconştientul cuprinde două categorii de „elemente”:
a) „elementele” care provin din inconştient şi au fost refulate sau aşteaptă să intre în conştiinţă

b) „elementele” care provin din conştiinţă şi se află în stare latentă.

El are o organizare stratificată ca şi inconştientul. Putem delimita astfel trei straturi principale:
1) stratul superior, care cuprinde „elemente” (informaţii) ce urmează să intre imediat în fluxul
actual al conştiinţei;
2) stratul median, care cuprinde „elementele” din tezaurul memoriei de lungă durată la care
avem acces ori de câte ori avem nevoie;
3) stratul inferior (profund), care include elemente la care avem acces foarte greu sau deloc
(cuprinse de uitare).
Subconştientul are un rol important, neputând fi imaginată existenţa noastră normală
fără participarea lui. În primul rând, asigură continuitatea în timp a Eu-lui şi permite
conştiinţei să realizeze sub semnul identităţii de sine legătura trecutului, prezentului şi
viitorului (în cazul amneziilor totale – anterograde sau retrograde – subiectul îşi pierde
identitatea).
În al doilea rând, subconştientul dă sens adaptativ învăţării, permiţând păstrarea
informaţiei şi experienţei pentru uzul ulterior.
În fine, în al treilea rând, subconştientul asigură consistenţa internă a conştiinţei; fără
aportul lui, conştiinţa s-ar reduce la o simplă succesiune a clipelor, a senzaţiilor şi percepţiilor
imediate, devenind imposibile funcţiile ei de planificare şi proiectivă.

CONSTIENTUL
Constiinta sociala si constiinta individuala.
Constiinta individuala – constiinta lumii externe si constiinta de sine.
Conştiinţa de sine reprezintă ansamblul cunoştinţelor, trăirilor, judecăţilor,
convingerilor şi atitudinilor despre şi în raport cu propria persoană. Ea se elaborează treptat,
în ontogeneză, pe baza autopercepţiei, autoanalizei, autoevaluării, a comparaţiei cu cei din jur
şi a raportului dintre reuşite şi eşecuri. Ea asigură unitatea fiinţei noastre în forma Eu-lui: eu-l
fizic + eu-l psihic.

Conştiinţa reprezintă cel mai complex şi eficient instrument de adaptare şi de reglare a

activităţii.

Acest rol, ea îl îndeplineşte prin intermediul unor funcţii bine diferenţiate şi

individualizate, şi anume:
a) funcţia cognitivă (de cunoaştere);
b) funcţia proiectivă;
c) funcţia de planificare-anticipare;
d) funcţia de reglare.

Funcţia cognitivă se realizează la niveluri diferite de complexitate prin intermediul

senzaţiilor, percepţiilor, imaginaţiei şi gândirii susţinute şi obiectivabile prin limbajul verbal
(coduri lingvistice). Ea este primordială şi determinantă, subordonând pe celelalte.

Funcţia proiectivă constă în elaborarea de proiecte, modele şi scheme mentale de

producere a unor obiecte noi, de transformare creatoare a realităţii.
 Funcţia de planificare-anticipare constă în elaborarea planurilor şi programelor
mentale ale acţiunilor ce urmează a fi efectuate în vederea atingerii scopurilor propuse.
(Înainte de a construi efectiv un anumit obiect – exemplu o maşină – omul îl construieşte mai
întâi în minte).

Funcţia de reglare constă în analiza-evaluarea rezultatelor acţiunilor executate şi în

corectarea eventualelor erori (perfecţionarea şi optimizarea acţiunilor viitoare pe baza
evaluării critice a acţiunilor anterioare).
29. Definirea stiintei psihologiei trebuie sa contina informatii despre: domeniul de cercetare
metode de cercetare, legi, finalitatea cercetarii.

30.Psihologia nomotetica se caracterizeaza prin :

- explicaţiile cauzale sunt şi în psihologie la fel de valide ca şi în alte ştiinţe;
- se urmăreşte cuantificarea proceselor mentale şi comportamentale;
- propoziţiile cauzale sunt formulate pe baza studiului subiecţilor aleşi la întâmplare;
- foloseşte în largă măsură experimenul de laborator;
- prin studiul cu metodele ideografice se pot face doar ilustrări, deoarece aceste date sunt
nesistematice, bazate pe bunul simţ şi, mai ales sunt calitative;
- legile descoperite sunt deductive şi probabiliste, oferă explicaţii funcţionale ale
fenomenelor.

Psihologia idiografică:1. studiază extensiv şi profund, un timp îndelungat un singur caz şi

observă şi evaluează „ curentele singulare” în toată complexitatea lor; 2. explorează
specificaţiile individuale, pe de o parte, deoarece tocmai difrenţele individuale sunt
considerate „ determinanţii”primari ai comportamentului;3. favorizează în cercetare unele
metode relativ nestructurate, deschise, proiective şi interpretative (analiza documentelor, a
biografiilor, cercetarea naturalistă tec.), doar acestea permiţând subiectului să fie el însuşi,
să fixeze înţesurile proprii sieşi, să conşteintizeze experienţele personale.

31.Alegeti dintre termenii de mai jos pe cai care desemneaza ramuri ale psihologiei :
zoopsihologie, psihofiziologie, psihologie biologică/ etnopsihologie, psihologie socială/
psihologia religiei, psihologia moralei, psihologia filosofică,psihologia educaţiei,
psihopedagogia specială şi a consilierii psihologice/ psihologia muncii şi psihologia
organizaţională, psihologia economică, psihologia comercială / juridică, martorului,
comportamentului deviant/ cibernetică şi cognitivă, informatica psihologică statistica
psihologică, artei, creativităţii, literaturii/ militară, sportivă , politică, psihoterapia,
psihopatologia/ neuropsihologia/ psihofarmacologia, psihosomatica, psihologoa clinică şi
medicală.
32. Orientarile privind abordarea obiectului psihologiei se refera la : viata psihica interioara,
comportament, conduita (activitatea), omul concret (sinele individual si unic).

33. Introspectionismul este orientarea rezultata din cercetarea pe : propriile trairi subiective;
psihicul ca realitate primara, nemijlocita.

34. Dupa continut ,legile psihologiei pot fi : legi de functionare, legi de compozitie
(organizare sau structură) si legi de dezvoltare.

35. Legile psihologiei sunt : legi probabilistice, statistice, cu cauzalitate multipla (complexe,
pluricauzale şi multiplu determinate), finaliste (teleologice).

36. Care dintre urmatorii autori reprezinta orientarea behaviorista?

Watson, B.F Skinner, C. Hull, S. Stevens, J. Bruner, K. Pribram, C. Tolman ( în SUA), K.
Lorenz ( în Germania) şi H. Pieron ( în Franţa).

37. Care dintre urmatorii autori reprezinta orientarea umanista ?

Maslow şi C. Rogers, cărora li s-au alăturat Charlotte Biihler, J.F.T. Bugental, C.E.
Moustakas, J. Cohen, Max Pages

38.Care dintre urmatorii autori reprezinta orientarea psihanalitica?

S. Freud, C. G. Jung , A. Adler, M. Ericsson s.a

39. Interdisciplinaritatea psihologiei consta in relatia ei cu : sociologia, filosofia, biologia,

cibernetica.

40. Psihologia conduitei -concepte cheie: actiunea sau activitatea, organismul ca subiect
beneficiar si instrument al actiunilor in mediu, operarea cu imagini in locul operarii cu
obiectul.

41. In behaviorism , comportamentul este interpretat astfel : reactie de raspuns la stimuli (S-
R), sursa manifestarilor psihomotorii, asociatie intre obisnuinte, invatare, procese.