PSIHICUL UMAN

Psihic (din greacă ψυχή psūchê) este un termen cu origine greacă, care

localizează sufletul uman sau mintea sa ca totalitate intelectivă și afectivă.
Psihicul definește personalitatea ca unitate comportamentală dotată cu
percepție, intelectivitate și afectivitate.
Caracteristica fundamentală a psihicului este conștiența, cel mai complex
operant și cea mai grea de înțeles funcție.
Conștiența este proprietatea subiectului de a se identifica modal pe sine ca
entitate distinctă de ambient și a identifica toate identificările de sine. Prin
conștiență omul se poate reprezenta și modela dinamic, intelectiv și afectiv, adică
își poate construi descrieri lingvistice de stare. Conștiența asigură cuplajul
permanent al omului cu realitatea, dar tot ea permite desprinderea subiectului de
realitate și interacțiunea transformantă a realității.
O trăsătură importantă a individualității conștiente este intenționalitatea,
definită ca autonomie comportamentală a subiectului, ca posibilitate a acestuia de a
selecta, declanșa, întreține și finaliza acțiuni în orice ambient prin propriile resurse
informaționale și energetice.
Conștiența este atât cauza cât și suportul continuu al psihicului, ea
multiplică indefinit subiectul prin propria reconstituire de sine, realizând interacția
individului cu sine, cu realitatea, cu semenii săi.
Psihicul generează personalitatea, aceasta fiind un ansamblu de
caracteristici informaționale autoexplicitante și autocontrolante intențional, unitar
conectate, orientate permanent către definirea de stări scop proprii fiecărui subiect.
Psihicul și însușirile lui a fost investigat cu milenii în urmă și este cercetat cu
diferite mijloace și strategii și în prezent, dar încă neînțeles funcțional pe deplin.
Simplificat am putea distinge trei nivele constitutive ale psihicului, anume:
 Percepția și reprezentarea realității,
 Limbajul și reconstrucția lingvistică a realității,
 Afectivitatea.
Fiecare din aceste funcții are un rol important în unitatea psihicului, fiecare
contribuie cu ceva la construcția și acțiunile subiectului.
 Percepția este canalul informațional prin care psihicul primește mesaje
purtătoare de modalitate.
Reprezentarea este procesul psihic spontan, incontrolabil intențional, prin care este
extrasa forma realității, adică fenomenalitatea, din mesajul perceptual.
 Limbajul-Intelectivitatea este ansamblul de proceduri mentale, construite
lingvistic, prin care alcătuirea reprezentării este precis discriminată structural
și interctic, semnificată lingvistic și asamblată cauzal.
Afectivitatea este acea capabilitate subtilă a personalității de a atribui valori
realității și persoanei și a trăi intensional, emotiv, atribuirea de valori și interacția
cu valorile.
 Afectivitatea este funcția atractorial repulsivă prin care subiectul se
raporteză prin sentimente pozitive sau negative la tot ce impresionează,
influențează sau condiționează cumva psihicul.
Psihicul uman poate fi emulat sau perturbat funcțional în diferite feluri prin diferiți
factori cooperanți sau agresanți, reali sau sociali.
Științele psihologiei și psihiatriei se ocupă de procesele psihice, de mecanismele
mentale obscure care pot personaliza, afectiviza și socializa, dar uneori și
depersonaliza, sau rupe echilibrul unitar perceptual, intelectiv și afectiv, al
personalității.
Psihologia cercetează funcțiile psihice, încearcă să le explice proveniența,
mecanismele generative, acțiunile specifice și consecințele.
Psihiatria investighează diversitatea disfuncțiilor psihicului, analizează acele
perturbări comportamentale de diferite feluri care degradează în diferite proporții și
la diferite niveluri conștiența de sine.
Psihicul pare a avea și puteri nefirești, greu de explicat în perspectiva științei
actuale, numite proprietăți sau puteri paranormale.
Există oameni care par a putea acționa asupra realității, asupra
diferitelor forme și mișcări numai prin acțiune mentală, prin concentrare
intelectivă, care pare a putea schimba pozițiile, mișcările sau însușirile obiectelor.
Psihicul este fundamentul personalității, este încă marea necunoscută care ne
creează ca indivizi distincți, ne pune în contact unii cu alții și realizează
socializarea, dar prin stări informaționale încă neînțelese procesual.
 PSIHICUL UMAN ŞI STRUCTURA SA

Psihicul este însuşirea materiei special superior organizate cu ajutorul căreia

are loc reflectarea subiectivă şi obiectivă a realităţii înconjurătoare.
Procesele psihice reprezintă reflectarea dinamică a realităţii în diferite forme
ale fenomenelor psihice. Stările psihice reprezintă nivelul relativ stabil al activităţii
psihice concretizat în momentul dat, care se exteriorizează printr-o activitate mai
intensă sau mai slabă a personalităţii. Însuşirile psihice reprezintă formaţii stabile,
care asigură un anumit nivel calitativ şi cantitativ al activităţii şi conduitei,
caracteristic pentru omul respectiv.
Se desprind, astfel, ca definitorii pentru psihicul uman următoarele
caracteristici:
- psihicul este un model informaţional intern al lumii externe cu rol adaptativ
specific;
- apariţia lui de înscrie ca un moment de apogeu pe scara evoluţiei animale;
- psihicul se supune legii generale a dezvoltării, modificându-se de-a lungul
timpului;
- esenţa psihicului, care nu posedă nici o proprietate substanţială (greutate, volum,
densitate, gust, miros etc), rămâne de natură ideală, nonsubstanţială; el este o
entitate de ordin relaţional, comunicaţional, informaţional;
Structura psihicului uman este alcatuit din trei subsisteme principale:
subsistemul inconstient - care reprezintă primul nivel ierarhic, subsistemul
subconstient - care reprezinta pe cel de-al doilea nivel ierarhic si subsistemul
constient (constiinta) - care reprezinta cel de-al treilea nivel ierarhic.
1. Subsistemul inconstient
Inconstientul individual a fost asezat la baza edificiului vietii psihice interne.
S. Freud a impartit inconstientul individual in doua componente: inconstientul
innascut si inconstientul dobandit.
Inconstientul înnăscut se considera ca fiind determinat exclusiv biologic si
legat de trebuintele primare. Functionarea lui se subordoneaza principiului placerii,
satisfacerii neconditionate si imediate a trebuintei.
Inconstientul dobandit se structureaza, potrivit lui Freud, in copilaria
timpurie, respectiv in primii 5 ani de viata si el include elementele constiintei
morale a societatii, de genul valorilor (bine-rau, permis-interzis), normelor si
modelelor morale. Din punct de vedere functional, in cadrul sistemului
personalitatii, inconstientul dobandit se situeaza pe o pozitie antagonica, de
respingere a "cerintelor" inconstientului innascut.
Astfel, in cadrul sistemului global al personalitatii, cele doua forme ale
inconstientului devin instante de comanda: inconstientul innascut devine instanta
sinelui (id-ul) care actioneaza in directia satisfacerii trebuintelor, iar inconstientul
dobandit devine instanta supra Eu-lui (super ego), care actioneaza in directia
blocarii "dorintelor" sine-lui si a supunerii lor controlului socio-moral.
2. Subsistemul subconstient
Subconstientul cuprinde doua categorii de "elemente":
a) "elementele" care provin din inconstient si au fost refulate sau asteapta sa
intre in constiinta
b) "elementele" care provin din constiinta si se afla in stare latenta.
El are o organizare stratificata ca si inconstientul. Se pot delimita astfel trei
straturi principale:
- stratul superior, care cuprinde "elemente" (informatii) ce urmeaza sa intre
imediat in fluxul actual al constiintei;
- stratul median, care cuprinde "elementele" din tezaurul memoriei de lunga
durata la care avem acces ori de cate ori avem nevoie;
- stratul inferior (profund), care include elemente la care avem acces foarte
greu sau deloc (cuprinse de uitare).
3. Subsistemul constient (constiinta)
Conştiinţa este una dintre cele mai importante nivele de organizare a vieţii
psihice (nivelul superior de dezvoltare al psihicului). Este forma cea mai
superioară de reflectare psihologică, este rezultatul condiţiilor social-istorice de
formare a omului în cadrul activităţii de muncă, care se află permanent în
comunicare (cu ajutorul limbajului) cu alţi oameni. Omul este unica fiinţă care este
capabilă de autoanaliză, autocontrol şi autoapreciere.
Se cunosc două tipuri de conştiinţă:
- conştiinţa implicită – primitivă, nediferenţiată, care există şi la animalele
superioare
şi
- conştiinţa reflexivă – conştiinţa de sine, de “eu”, într-adevăr specific
umană.